Dificultatea definirii terorismului este o problemă de percepție culturală, politică și

socială a actului de violență și a scopului politic urmărit prin teroare.

Deși țintele pot fi diferite:

• cucerirea opiniei publice prin manipulare mediatică (poziția mediei, care se

bazează, în marea majoritate a cazurilor, pe o comunitate de interese, terorismul
crescând rating-ul, manipulată și manipulatoare, devine centrală în triunghiul
conflictual teroriști-populație-conducere);
• acțiuni de „pedepsire” și răzbunare pentru nedreptăți reale sau imaginare;
• atingerea unor obiective politice: schimbarea conducerii, schimbarea sistemului
de guvernare, impunerea unor alte linii de conduită, religioasă, politică, morală,
economică, cuceriri teritoriale, etc.

Metoda va fi - prin definiție - violentă și spectaculară aplicată asupra unei populații

civile, neangajate direct în conflict, dar cu potanțial de a influența conducera-țintă.

Într-un studiu al terorismuluiA, Alex Schmid, analizează conținutul pentru 109 definiții
ale terorismului găsind următoarea frecvență a conceptelor folosite:

• Violență și forță (apar în 83.5% dintre definiții)

• Motivații politice (65%)
• Frică, accent pe teroare (51%)
• Amenințare (47%)
• Efecte psihologice și reacții anticipate (41.5%)
• Discrepanță între obiective și victime (37.5%)
• Acțiuni intenționate, planificate, organizate și sistematice (32%)
• Metodă de luptă, strategie și tactică (30.5%)

[modificare] Definiția terorismului la Liga Națiunilor (1937)

Toate actele criminale îndreptate împotriva unui stat sau făcute ori planificate pentru a
crea o stare de teroare în mintea anumitor persoane, a unui grup de persoane sau a
publicului larg.

Această definiție largă și voit ambiguă reflectă preocupările guvernelor interbelice de a

face față pericolului pus de mișcările anarhiste, comuniste, cât și a celor de eliberare de
sub ocupația colonială. Această definiție a fost folosită inclusiv de către guvernul britanic
pentru a justifica reprimarea mișcării pașnice pentru obținerea independenței Indiei.

[modificare] Definiții ale terorismului în Statele Unite

[modificare] Definiția Codului Federal al Statelor Unite

Folosirea ilegală a forței și violenței împotriva unor persoane sau proprietăți, pentru
intimidarea sau pedepsirea unui guvern, a populației civile, sau a unui segment de
populație, facută în scopul atingerii unor obiective politice sau sociale.

Această definiție este criticată pentru introducerea conceptului de "act terorist pentru
pedepsire", în urma atentatului terorist din Oklahoma, atentat al cărui principal motiv se
pare că a fost pedepsirea FBI-ului pentru intervenția împotriva sectei Davidienilor din
Texas|Waco]], Texas.

[modificare] Definiția Departamentului Apărării al Statelor Unite

Folosirea calculată a violenței ilegale pentru a instaura frica, în vederea intimidării sau
pedepsirii guvernelor sau societăților, pentru atingerea unor scopuri în general politice,
religioase sau ideologice.

Și această definiție este puternic criticată pentru că permite aplicarea conceptului de

terorism la nivel statal (stat terorist) și introduce arbitrariul legalității conferit de
tribunalele americane.

De exemplu uciderea unor cetățeni civili iranieni ar putea să fie considerată legală de
către guvernul american și deci nu ar constitui un act de terorism. Acest argument a fost
folosit pentru sprijinul american acordat grupării teroriste anti-iraniene Mujahedin-e
Khalq (MEK). Membrii acestui grup au primit în mod oficial statutul de "persoane
protejate" din partea guvernului american, chiar dacă MEK se află pe lista oficală de
grupări teroriste, elaborată de Departamentul de Stat American.3

[modificare] Definiția Legii „Patriot”

Este considerată ca una dintre cele mai vagi, interpretabile și arbitrarii definiții ale
terorismului atât de criticii liberali cât și cei conservatori:

"...acte periculoase pentru viața umană care se produc cu încălcarea codului penal al
Statelor Unite ale Americii sau al oricărui Stat (din componența SUA)."

[modificare] Definiția Legii Terorismului din Marea Britanie, din 2001 [1]

În legea adoptată în februarie 2001 în Marea Britanie, definiția actului de terorism este
atât de largă încât include nu numai orice folosire a violenței și a amenințării pentru
atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase, dar și "perturbarea sau
interferența serioasă în funcționarea unui sistem electronic."

De asemenea sunt considerate ca acte teroriste acțiuni de amenințare cu folosirea armelor

de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influențarea guvernului sau crearea unei stări
de teroare.
Această lege este foarte criticată, pe motiv că permite o definire mult prea largă a
termenului de terorism și creează un potențial pentru abuzuri din partea guvernului.
Criticii acestei legi argumentează punctul lor de vedere cu multe exemple ipotetice (unele
chiar comice și absurde) cum ar fi cel al unui activist ecologist, care în semn de protest ar
amenința numai că va folosi o armă de vânatoare pentru a-și distruge propriul calculator,
și conform textului legii ar fi considerat un terorist.

[modificare] Erori de definire a terorismului

Erorile de definire a terorismului au multiple surse. Cele mai citate cauze pentru erorile
de definire a terorismului sunt:

1. Efectele emoționale de conflict.

2. Propaganda și dezinformarea tactică a părților în conflict.
3. Ambivalența tactică a părților în conflict.
4. Discrepanța de percepție culturală și/sau folosirea sa manipulativă.

[modificare] Efectele emoționale de conflict

În oricare situație de conflict, prezența unui pericol iminent duce la o puternică implicare
emoțională a fiecărui individ. Astfel apare o tendință de demonizare a inamicului
„terorist" și de etichetare simplistă a teroriștilor ca fanatici, criminali iraționali, persoane
de o cruzime absolută sau bolnavi mintal.

Această tendință este contraproductivă, pentru că împiedică formularea unor tactici

eficiente de luptă antiteroristă si chiar poate amplifica efectul de psihoză generalizată
urmărit de teroriști.

Un exemplu tipic de efect emoțional de conflict a apărut în timpul Revoluției din

decembrie 1989 din România, fiind responsabil pentru multe victime accidentale produse
de starea de confuzie și psihoza generală.

[modificare] Propaganda și dezinformarea oficială

În mod paradoxal, este foarte frecventă tendința de exagerare și amplificare a pericolului

terorist, chiar de către puterea politică de stat responsabiă cu protecția cetațenilor. Prin
exagerarea pericolului terorist lideri, guverne sau partide politice pot căpăta puteri
politice crescute, fonduri, justificate de o stare de necesitate („situații excepționale impun
măsuri excepționale").

Cel mai cunoscut caz de exagerare a pericolului terorist este legat de incendierea
Reichstag-ului german. În noaptea de 27 spre 28 februarie 1933, clădirea Reichstag-ului a
fost cuprinsă de flăcări, sala plenară și unele încăperi învecinate au ars complet. Această
incendiere intenționată nu a fost clarificată nici până azi, dar naziștii germani au luat
incendiul drept pretext pentru impunerea politicii lor. Prin propagandă și dezinformare
acest act a fost amplificat pentru a crea imaginea falsă de covârșitor pericol al unui
„terorism comunist evreiesc", imagine care a făcut posibilă ascensiunea la putere a lui
Adolf Hitler în Germania interbelică [2]

[modificare] Ambivalența tactică a părților în conflict

În unele cazuri este foarte greu de diferențiat între mișcări de insurgență legitimă și
grupări teroriste. Același grup poate adopta și tactici teroriste și tactici legitime de
insurgență (unele grupuri de luptători/teroriști ceceni cum ar fi cel condus de cecenul
Shamil Basayev). Deosebirea se bazează pe metodică: insurgenții acționează direct
asupra țintei, în timp ce teroriștii acționează indirect, prin terorizarea populației
neparticipante la conflict

În același conflict pot acționa în paralel și grupuri teroriste și grupuri de insurgență

propriu-zisă (ca în cazul războiului din Irak).

Aplicarea unei etichete generale și simpliste de terorism este de asemenea

contraproductivă, ducând de obicei la creșterea influenței și virulenței grupării sau
facțiunii teroriste.

[modificare] Discrepanța de interpretare

Etichetarea ca „terorism” implică automat ilegitimitatea mijloacelor folosite pentru

atingerea unui obiectiv politic, ideologic sau religios. În cazul în care între părțile aflate
în conflict există discrepanțe culturale majore, conceptul de legitimitate nu mai este unic
și aceleași fapte pot fi considerate ca acte teroriste sau acțiuni legitime de insurgență, în
funcție de apartenența și interesele relatantului.

Astfel, în Conflictul arabo-israelian din Orientul Mijlociu acțiunile armatei israeliene de

„eliminare cu țintă precisă" a organizatorilor arabi de acțiuni contra populației israeliene
sunt considerate în Israel ca acțiuni legitime antiteroriste, acționate de armata unui stat
democrat, aflată sub control juridic și parlamentar, deși produc uneori și victime inocente
(victime colaterale), în timp ce în lumea arabă sunt considerate ca acțiuni teroriste. Într-o
situație identică se află unitățile miltare de supraveghere din Afganistan, inclusiv unități
ale Armatei Române, în lupta contra Talibanului.

Extrema dreaptă franceză continuă să dispute legitimitatea acțiunilor Rezistenței franceze

de asasinare a colaboraționiștilor, în timpul celui de-al doilea război mondial.

[modificare] Puncte de reper pentru definire

Definirea și înțelegerea corectă și completă a fenomenului de terorism sunt absolut
necesare pentru elaborarea unor strategii și tactici eficiente de luptă antiteroristă.
Deoarece nu există un model general valabil, definirea și analiza actului terorist trebuie
făcută pentru fiecare caz în parte. Principalele elemente de definire a terorismului sunt:

1. Mijloace: acțiuni violente asupra populației neangajate.

 2. Metoda: sabotaj, acte criminale aleatorii, panică.
3. Ținta: civili (necombatanți).
4. Scop: producerea unei schimbări politice majore.
5. Participanții: indivizi sau grupuri care se autodeclară nonstatale.

Al cincilea factor este foarte controversat. Unii analiști susțin punctul de vedere american
care consideră că se poate defini noțiunea de "stat terorist". Alții consideră că există
numai politicieni, guverne și structuri ale statului ce pot fi implicate în susținerea și
promovarea terorismului.

[modificare] Organizare
Practic nu există două fenomene teroriste cu același tipar de organizare, iar o clasificare
poate fi făcută numai pe baza numărului de persoane implicate direct în acțiunile
teroriste:

[modificare] Terorism Individual

Este un caz foarte rar în care indivizi izolați comit acte de terorism. În general numărul de
victime și pagubele materiale produse de acești teroriști sunt reduse, dar efectul de frică și
psihoza produsă pot fi serioase.

Terorismul individual este cel mai dificil de combătut.

Adesea, terorismul individual e comis de persoane psihotice. Un celebru terorist

individual este Theodore Kaczynski, supranumit în engleză Unabomber. Absolvent al
Universității Harvard, doctor în matematică și fost profesor la Universitatea California
Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un număr de 23 de atentate pe parcursul a 18
ani, omorând 3 persoane și rănind alte 18. A fost capturat numai datorită faptului că
fratele său i-a recunoscut scrisul, într-un manifest publicat în presă, și a anunțat poliția.

[modificare] Grup terorist izolat

Este format în general dintr-un grup mic de persoane care, fiind rude sau prieteni, se
cunosc personal înainte de începerea activităților teroriste și decid în mod spontan să
treacă la acte de terorism. Este un caz rar și dificil de detectat, combătut și anihilat.

Ca exemplu este considerat cazul teroriștilor Timothy McVeigh și Terry Nichols,

responsabili pentru atentatul asupra clădirii FBI din Oklahoma. Există surse care se
îndoiesc de faptul că cei doi ar fi un grup izolat și că de fapt Terry Nichols ar fi colaborat
cu grupul terorist islamic Abu Sayyaf, în timpul serviciului său militar, la o bază militară
din localitatea Cebu din Filipine).

[modificare] Grup terorist de franciză

Inițial acest concept de organizare aparținea celulelor anarhiste de la începutul secolului,
dar a revenit în actualitate datorită acțiunilor grupului terorist Al Qaeda.

În esență este vorba de încercarea de a oferi o umbrelă ideologică, politică și religioasă

comună pentru a favoriza apariția spontană a unui număr mare de grupuri teroriste
izolate, care să acționeze pentru atingerea unor obiective asemănătoare fără a avea
legături clare de comandă, control și susținere logistică.

Se consideră că acest mod de organizare are o eficiență redusă, compensată fiind de

formarea unui număr mare de celule.

Elementele de noutate aduse de Al Qaeda în terorismul de franciză sunt:

1. Elaborarea unei ideologii extremiste complexe, bazată pe ideea unei conspirații

creștino-evreiești („cruciați și sioniști") care e pe punctul de a subjuga total lumea
islamică și a distruge religia musulmană.
2. Spre deosebire de anarhie, Al Qaeda menține un monopol ideologic total asupra
conținutului ideatic de franciză, cu trăsături evidente de branding.
3. Folosirea intensivă a internetului pentru răspândirea francizei, atragerea de noi
aderenți și ducerea campaniei de propagandă a propriei audiențe.
4. Elaborarea unui pachet de franciză complet. Al Qaeda pune la dispoziția oricărui
doritor, nu numai baza ideolgică, dar și manuale complete de instrucție (de la
metode de acțiune și organizare până la manuale de fabricare a bombelor
artizanale) și furnizezează la cerere susținere financiară și asistență tehnică dată
de instructori, de teroriști.
5. Al Qaeda este primul caz de grup terorist propriu-zis, care își menține modul de
organizare convențional, dar în același timp încurajează franciza bazată pe grupuri
izolate. Din acest motiv unii analiști consideră că franciza este folosită numai
pentru a crea diversiuni sau ca o sursă de carne de tun.

Numărul membrilor organizațiilor teroriste de franciză, în funcție de numărul de grupuri

izolate care preiau franciza, poate fi cuprins între zeci și mii, majoritatea acestor membri
fiind implicați direct în planificarea și executarea actelor teroriste.

[modificare] Grup terorist cu susținere externă

În general orice grup terorist a primit sau va primi în timpul existenței sale susținere de la
un stat interesat.

Încă din timpul „războiului rece” au existat grupuri teroriste care nu aveau bază de
susținere proprie, fiind de fapt grupuri teroriste organizate și dependente de un stat sau de
un grup de state.

În general grupurile teroriste cu susținere externă sunt compuse din până la 20 de membri
care sunt cu toții implicați direct în planificarea și executarea actelor teroriste (atribuțiile
de suport, comandă și logistică fiind asigurate de unul sau mai multe servicii secrete de
stat).

Exemple de terorism cu susținere externă au fost gruparea teroristă condusă de Carlos

Șacalul (Carlos Ilici Ramirez - vezi Ion Mihai Pacepa) care a fost sprijinit și de statul
comunist român), gruparea teroristă palestiniană Septembrie cel Negru, creată inițial
contra Iordaniei, cu baze și susținere în Siria și Liban - gruparea Abu-Nidal din această
organizație a organizat atacul terorist contra sportivilor israelieni la Olimpiada de vară de
la München, munițiile și armamentul fiind trnsportate în bagajul unor diplomați bulgari.

[modificare] Grup terorist afiliat

Majoritatea organizațiilor teroriste importante sunt afiliate unei mișcări politice,

religioase, sau a unui curent ideologic (naționalist, social, ecologist etc.). Aceste
organizații mai sunt denumite și grupări teroriste propriu-zise.

Există o mare varietate sub aspectul organizării, metodelor de acțiune și letalității

grupurilor din această categorie, elementele lor comune fiind:

1. Organul militar și operativ al unei mișcări (politice, religioase sau ideologice)

civile necombatante, cum ar fi:
o Wahabismul > Al Qaeda
o Separatismul > ETA, grupul cecen condus de Alsan Mashkadov
o Un partid extremist > „Calea luminoasă” (în spaniolă Sendero Luminoso)
o Curente naționalist-islamice > Abu Sayaf, Hamas, Hisbola
2. Funcționează sub un control exercitat de structura civilă de susținere.
3. Au elemente clare de comandă, control, comunicații și logistică, fapt care, în mod
paradoxal, le face mult mai vulnerabile și ușor de infiltrat, supravegheat, combătut
și eliminat.
4. În momentul în care structura civilă de susținere devine implicată într-un proces
politic democratic, grupul terorist se autodesființează.

Grupurile teroriste afiliate pot avea până la câteva mii de membri, împărțiți în:

-conducători civili și/sau comandanți militari;

-luptători;
-informatori;
-responsabili cu logistica, relații externe - presă, recrutarea de cadre, identificarea
elementelor corupte, identificarea țintelor de atacat, etc.

[modificare] Organizații de insurgență și terorism

Aceasta e o categorie destul de disputată și e reprezentată de grupurile de insurgență care

alunecă pe panta terorismului, sau folosesc terorismul ca supliment tactic și operațional.
Cel mai tipic exemplu de grup de terorism și insurgență este reprezentat de grupul de
gherilă columbian FARC.

Unii specialiști consideră IRA ca un exemplu tipic de grup aflat la granița dintre
organizațiile de insurgență cu tactici teroriste și grupurile teroriste afiliate.

[modificare] Organizare și evoluție

Analiza organizării terorismului este complicată de faptul că, pentru a supraviețui și a-și
atinge scopurile, grupurile teroriste trebuie să se transforme și să evolueze în permanență.
Exemple în acest sens ar putea fi, de dragul paralelismului și făcând abstracție de
discrepanța de amploare, zonele de acțiune, cruzime, colaborarea cu terorismul
internațional, etc., dintre cei doi factori adverși, Hagana și Organizația pentru Eliberarea
Palestinei (OEP).

Organizația sionistă Hagana („Apărarea”)D

• A fost fondată în Palestina în 1920. În timpul atacurilor armate ale unor grupări
paramilitare organizate și a unor grupe neorganizate arabe contra locuitorilor evrei
palestinieni (1936-1939) - inspirate și sponsorizate de oficialitățile mandatare
britanice cu scopul de a dezbina populația locală și a-și perpetua prezența
colonialistă în zonă - conduce acțiuni de apărare, considerate de istoriografia
arabă drept acte teroriste împotriva populației arabe civile.
• Deși menționată ca o grupare teroristă ilegală de către adminstrația britanică a
Palestinei, colaborează cu forțele de securitate britanice în reprimarea revoltelor
arabe („Plutoanele de Noapte”, unități evreiești de apărare de sub îndrumarea
căpitanului (apoi, general) britanic Orde Wingate, decorat cu DSO - pentru
activitatea sa în Palestina[3]), și ca luptători în cadrul armatei britanice în Al doilea
război mondial.
• In 1941 Hagana devine oficial o forță paramilitară, participând sub comandă
britanică la efortul de război[4].
• Un grup de militanți evrei s-au separat în 1930 de Hagana, formând organizația
sionistă Irgun (Organizarea Militară Națională, în ebraică Irgun Țvai Leumi,
EȚEL considerată de britanici teroristă (a luptat contra mandatului britanic în
Palestina și a restrictivelor „Cărțile albe britanice care limitau drastic emigrarea
refugiaților evrei din Europa spre Palestina) care va rămâne permanent în
ilegalitate.
• Din 1945 Hagana participă alături de Irgun la lupta împotriva ocupației britanice.
• Pe data de 22 Iulie 1946, Irgun-ul (condus de Menahem Begin) detonează o
bombă artizanală de 350 kg de explozibil în hotelul Regele David din IerusalimE,
sediul Cartierului General britanic în Palestina mandatară, unde erau cazați mulți
ofițeri britanici. Anunțul telefonic prealabil nu a fost luat în considerație.
Victimile atentatului au fost 91 de morți (28 britanici, 41 arabi, 17 evrei și 5 de
alte naționalități) și 45 de răniți[5]. În urma acestui atentat Regatul Unit se retrage
din Palestina, returnând mandatul Organizației Națiunilor Unite
 • După retragerea bitanică, Irgun devine un partid politic, iar Haganah e
transformată în Țahal (Forțele Armate Israeliene).

Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP)F

• A fost fondată în 1964 ca o organizație umbrelă, reunind mișcări paramilitare

palestiniene de insurgență.
• Mișcarea de gherilă Fatah sub conducerea lui Yasser Arafat începe o campanie
intensă de terorism pe teritoriul israelian. În 1968 o unitate a armatei isreliene
lansează un atacG împotriva bazei militare Fatah situată la Al Karameh, pe
teritoriul iordanez, la granița cu Israelul, bază de atacuri palestiniene permanente
asupra satelor israeliene din zonă. Rezistența luptătorilor palestinieni și intervenția
tancurilor „Legiunii Arabe” iodaniene transformă operațiunea într-un eșec pentru
Israel, iar Arafat devine cel mai proeminent lider palestinian[6]Operațiunea Al
Karameh].
• Arafat devine conducătorul OEP în 1969, transformând-o într-o organizație tipică
de insurgență și terorism și sprijinită masiv de majoritatea statelor arabe și de
statele blocului sovietic și neangajate.
• După o serie de atacuri teroriste contra Statului Iordanez, cotracarate sângeros de
armata iordaneză în septembrie 1970, OEP este expulzată din Iordania.
„Septembrie cel Negru” va deveni numele unei sub-organizții a OEP, cunoscută
ca autoarea atacului terorist contra delegației sportive israeliene la Olimpiada de
la Munchen. OEP va continua să execute acțiuni teroriste împotriva Israelului
pornind din bazele de pe teritoriul libanez, devenit un fel de „Fatahland”.
• Atentatul terorist palestinian de la Olimpiada din Munchen (1972), unde au fost
asasinați 11 sportivi israelieni aduce o imensă publicitate și prestigiu în lumea
arabă pentru Arafat, iar o abilă manipulare a mass-media din Europa de vest
conferă o aură romantică terorismului palestinian.
• Sudul Libanului devenise o imensă bază de antrenament teroristă condusă de OEP
și sponsorizată de „Lagărul Țărilor Luptătoare Pentru Pace” (comuniste - în
bazele OEP s-au antrenat și reorganizat, printre alții, Carlos, teroriști din gruparea
Baader-Meinhof, din Armata Roșie Japoneză, etc.). La 30 mai 1972 japonezii
Yasuyuki Yasuda și Tsuyoshi Okudaira, conduși de Kōzō Okamoto, membrii ai
„Armatei Roșii Japoneze” antrenați în bazele OEP din sudul Libanului, au aterizat
la aeroportul israelian „Ben-Gurion" (Lod) cu un avion Air France venit din
Roma și au declanșat un sângeros masacru printre pasagerii din aeroport[7] Israelul
a decis să elimine această amenințare permanentă la securitatea sa. În urma
invaziei israeliene din Liban (1982) („Primul război libanez”), OEP, înfrânt și cu
bazele distruse, se exilează în Tunisia.
• Masacrul din taberele de refugiați palestinieni Sabra și Shatila executat de grupări
insurecționiste creștine libaneze, fără ca armata israeliană, care nu fusese
informată, să intervină suficient de prompt pentru a le împiedica, este folosit
propagandistic, cu abilitate de OEP acuzând Israelul de responabilitate [8]
• Arafat lansează Prima Intifadă în 1987.
• În 1988, Arafat este primit în Adunarea Generală ONU, unde declară renunțarea
la terorism și recunoașterea dreptului la existență a Israelului, OEP urmând să se
 transforme într-o mișcare politică. Țările din blocul comunist și cu vederi de
stânga se grăbesc să-i acorde recunoașterea internațională ca reprezentant legitm
al poporului palestinian. Actele teroriste împotriva Israelului sunt continuate de
mici grupări teroriste neoficiale, cu denumiri ad-hoc, și în special, de gruparea
islamistă de inspirație iraniană Hamas.
• În urma acordului de la Oslo, Arafat primește aprobarea Israelului de a se întoarce
în teritoriile Palestinei, în zona devenită ulterior Autoritatea Națională
Palestiniană iar în 1996 este ales în funcția de președinte al Autorității
Palestiniene cu o majoritate de 82% din voturi.

Epilog

• Primul ministru israelian, Menahem Begin (fost lider al Irgunului) primește în

1978 Premiul Nobel pentru Pace pentru semnarea tratatului de pace cu Egiptul
• Președintele Yaser Arafat primește în 1994 Premiul Nobel pentru Pace împreună
cu primul ministru israelian Ițhak Rabin (general de armată, fost șef de operații în
Hagana) și Șimon Peres (fost șef de cadre în Hagana).
• Acțiuni teroriste palestiniene contra populației civile israeliene continuă și astăzi.

[modificare] Cauzele terorismului

Înțelegerea corectă a cauzelor terorismului este esențială pentru adoptarea unor strategii
de combatere a acestui fenomen cât și pentru reducerea numărului de victime și a
efectelor negative sociale, politice sau economice.

Efortul de analiză și înțelegere corectă și completă a acestor cauze nu trebuie în nici un

caz confundat cu încercarea de a justifica actele teroriste. 'Nu poate exista nici un fel de
justificare morală pentru actele teroriste, indiferent de legimitatea cauzelor
invocate.'

De asemenea înțelegerea cauzelor terorismului nu are nimic de aface cu atitudinea de

capitulare și satisfacere necondiționată a obiectivelor grupurilor teroriste.

De obicei mass-media oferă explicații emoționale și simpliste pentru a explica terorismul

ca pe un fenomen deviant, prezentând teroriștii ca pe oameni frustrați, a căror copilărie și
tinerețe a fost traumatizantă psihic sau care, chiar dacă provin din familii bogate, au
suferit de lipsa afecțiunii. Ca exemplu este citat Giangiacomo Feltrinelli, care se trăgea
dintr-o familie extrem de bogată dar care a crescut în grija unor guvernante germane și a
fost întotdeauna tratat cu răceală.

Majoritatea analiștilor susțin că terorismul are o cauză strict politică. Orice mișcare
teroristă ce capătă suficient acces la putere politică pentru a-și promova obiectivele,
renunță la terorism din proprie inițiativă.

Motivele specifice ale terorismului pot fi foarte diverse, dar cele mai coumune sunt:
[modificare] Obținere de bani și avantaje

Unul dintre scenariile cele mai temute în țările vestice - prelucrat de industria
hollywoodică - este obținerea de arme neconvenționale (chimice, biologice, nucleare) de
către un group nestatal, stat instabil sau care are interesul să la comercializeze. Scenariul
clasic este următorul: Entitatea dispune de 2 bombe nucleare. Guvernul (SUA) primește o
amenințare cu distrugere a unui oraș dacă o sumă mare de bani nu este transferată
entității. Americanii nu iau în serios prima amenințare. Entitatea își publică amenințarea
și o listă de ținte și detonează prima bombă nucleară. Guvernul american plătește suma și
încearcă să dea de urma teroriștilor. Cu o parte din banii primiți entitatea cumpără alte
bombe și amenință detonarea lor dacă se încearcă capturarea lor. Ei pot să-și îmbrace
gigantica lor operație de estorcare în religie, anti-globalizare, anti-Vest sau orice altă idee
de circulație, pentru a dezorienta opinia publică.

[modificare] Dorința de a răspândi un mesaj

Actul de violență este comis numai pentru a atrage atenția unei stări de fapt, a transminte
un mesaj sau pentru a aduce niște idei în dezbaterea publică. Teroriștii sunt mai
preocupați de cantitatea și calitatea "timpului de antenă" decât de provocarea unui număr
mare de victime.

Cele mai cunoscute cazuri sunt:

1. Theodore Kaczynski - Unabomber, suferind de schizofrenie, a comis un număr

de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, numai pentru a obține publicarea
propriilor "manifeste" (ce conțineau un program delirant neoludist împotriva
tehnologiei moderne).
2. „Weather Underground”, grup terorist hippy, care între 1969 și 1975 a acționat în
SUA pentru a protesta împotriva războiului din Vietnam și a campaniei dusă de
poliție și FBI împotriva mișcărilor pentru drepturile civile.

[modificare] Terorismul „justițiar”

Terorismul justițiar a fost numit astfel deoarece are ca țintă și pretext răzbunarea și
pedepsirea unor acțiuni considerate de teroriști nedrepte. Terorismul justițiar este destul
de rar, fiind de obicei responsabil pentru asasinate politice.

Exemple:

1. Asasinarea lui Armand Călinescu de către legionari ca „pedeapsă pentru rolul

jucat de acesta în uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu.
2. Asasinarea primului ministru indian, Indira Gandhi, de către un soldat sikh
(aparținând unui grup terorist religios-etnic sikh) din garda personală de pază,
pentru responsabilitatea sa în masacrul sikhilor comis de armata indiană la asaltul
Templului de Aur din Punjab.
 3. Asasinarea primului ministru israelian, Ițhak Rabin de către Igal Amir, secondat
de fratele său (o grupare teroristă formată din două persoane), extremiști de
dreapta, pentru semnarea Acordului de la Oslo, considerat de ei ca un act de
trădare națională.
4. Atentatul împotriva clădirii FBI din Oklahoma, comis de un grup terorist izolat ca
pedeapsă pentru operaținea FBI împotriva sectei Davidienilor din Waco, Texas.

[modificare] Fanatismul religios

Fanatismul religios poate constitui un substrat fertil, o bază de susținere a unor grupări,
sau organizații teroriste, deși adesea, ei folosesc manipulativ acest fanatism pentru
propriile interese. Motivul real al terorismului Al Quaeda rămâne ocult, dar propaganda
acestui grup se folosește abil de fanatismul islamic pentru a justifica politica de teroare și
pentru a amplifica efectele actului terorist.

Alte exemple de folosire a fanatismului religios în scopuri teroriste:

1. Atentatul cu serină comis de secta apocaliptică Aum Shinrikyo în metroul din

Tokyo în 1995 soldat cu 12 morți si câteva mii de ospitalizați. Anchetatorii
poliției japoneze au considerat că scopul atacului nu a fost pentru a grăbi un final
apocaliptic al lumii, ci pentru a distrage atenția poliției de la o anchetă criminală
asupra liderului sectei.
2. Atentatele comise de teroriști izolați sau de către grupuri izolate, împotriva unor
medici și clinici unde se practicau avorturi în SUA.
3. Asasinarea de către extremiști islamici a traducătorului japonez (în 1993) și
rănirea gravă a editorului norvegian (în 1995) al cărții „Versetele Satanice”, cartea
scriitorului britanic anatemizat Salman Rushdie, considerată o blasfemie
criminală la adresa Profetului Mahomed.

[modificare] Subminarea autorității de stat

Deși multe grupări teroriste urmăresc ca obiectiv secundar subminarea puterii de stat,
numai pentru mișcarea anarhistă a reprezentat motivul principal pentru activitatea
teroristă.

[modificare] Lupta pentru eliberare, emancipare și obținerea puterii

politice

Se spune că în timp ce insurgența este strategia săracului, terorismul este strategia

săracului disperat. Multe grupări teroriste sunt motivate de idealuri legitime ce nu pot fi
obținute pe căi politice, militare sau economice:

• Lupta împotriva Apartheidului - UmKhonto we Sizwe (MK) grup teorist afiliat

Congresului Național African (Africa de Sud)
 • Lupta pentru independență sau autonomie - Mișcarea separatistă bască ETA,
Armata Republicană Irlandeză (IRA), Frontul de Eliberare al Quebeqului (FLQ),
Organizația Tigrii Tamili (ELAM)
• Lupta pentru emancipare economică și politică: Mișcarea Zapatistă și mișcările
comuniste și anrhiste de insurgență și terorism.

În undele cazuri, idealurile legitime care au fost motivele inițiale, pe parcursul alunecării
pe toboganul violenței se pervertesc și se transformă într-un amestec demagogic numai
pentru a justifica o continuare a violenței. Unul din exemplele cele mai clare este
Manifestul FLQH în care revendicările de autonomie sunt amestecate cu idei de stânga,
lupta anticorupție, protestul antifederalist, revendicări sindicale etc.

În alte cazuri organizațiile teroriste apelează la dezinformare și manipulare pentru a

recruta noi membri sau a-și extinde influența. Această dezinformare și manipulare poate
fi făcută într-un mod foarte profesionist și credibil. De exemplu, Al Qaida, pe lângă
propagandă jihadistă, a difuzat pe data de 13 Decembrie 2004 un videoclip de
propagandă și dezinformare în limba engleză, având ca țintă tineretul musulman din Vest
în care, din oportunism tactic, Al Quaeda încearcă să se prezinte ca o mișcare de
rezistență propriu-zisă, promovând jihadul global în numele rezistenței împotriva
ocupației Irakului:[9]. 6 emis de Plutonul de (luptă) mass-media al Armatei Jihadului
Islamic din 10 Decembrie 2004]

[modificare] Rezultatele terorismului

În conflictul asimetric dintre puterea de stat și terorism primele victime sunt cetățenii
inocenți, care sunt afectați fie de actul terorist propiu-zis, fie de răspunsul exagerat al
organelor de stat, fie de efectele economice colaterale.

"Nicio crimă politică nu poate ajunge la malurile adevărului" a spus celebrul romancier
Leonardo Sciascia, dar a fost contrazis de multe ori de istoria terorismului.

Rezultatele terorismului depind însă în final de alegerea majorității populației civile

necombatante de a susține puterea de stat sau cauza (dar niciodată metodele) teroriștilor.
Astfel terorismul poate avea ca rezultat:

1. Atingerea totală a scopurilor politice. În ciuda opiniei generale, terorismul este

o metodă eficientă de obținere a unei revendicări politice. Dacă organizația
teroristă e afiliată unei mișcări politice (grup terorist afiliat), iar motivele sunt
susținute de majoritatea populației civile implicate în conflict, victoria e numai o
problemă de timp. Cele mai cunoscute cazuri sunt:
o Formarea statului Israel, pentru mișcările Haganah și Irgun
o Formarea Autoritatății Naționale Palestiniene, pentru Fatah, OEP
o Abolirea politicii de Apartheid în Africa de Sud, pentru UmKhonto we
Sizwe
2. Atingerea parțială a scopurilor politice:
o Acordurile din Vinerea Bună (Good Friday Accords) -IRA
 o Obținerea de drepturi suplimentare pentru canadienii de origine franceza
din Quebec - FLQ
o Obținerea retragerii trupelor spaniole din Irak înainte de termen prin
schimbarea cursului alegerilor din [[Spania], în urma atentatelor de la
Madrid din 11 Martie 2004. - Al Qaeda
3. Prelungirea ciclului de Violență. Este un caz tragic de remiză între puterea
politică și terorism, exemplele cele mai cunoscute fiind:
o Războiul civil din Columbia
o Conflictul din Cecenia
4. Pornirea unui război. Actul terorist fiind folosit de către puterea politică de stat
ca pretext pentru pornirea unor războaie. Cele mai cunoscute exemple sunt:
o Atentatul de la Sarajevo folosit ca pretext pentru Primul Război Mondial.
o Atentatele din 11 Septembrie 2001 care au fost folosite ca argument
pentru a justifica invazia din Irak.
5. Restrângerea libertăților individuale sau instaurarea unei dictaturi:
o Introducerea Legii Patriot (Patriot Act) în SUA ca urmarea a atentatelor
din 11 Septembrie 2001
o Introducerea în 1933 a Legii de Împuternicire (Ermächtigungsgesetz) în
Germania, ca urmare a incendierii Reichstag-ului, care a fost esențială
pentru ascensiunea lui Adolf Hitler la putere.
6. Efecte economice colaterale. Efortul de luptă antiteroristă poate afecta temporar
economia unei regiuni sau țări. În unele cazuri efectele pot fi de lungă durată în
special în zonele care depind economic de industria turismului cum ar fi:
o A doua Intifadă și atentatele sinucigașe Hamas care au afectat puternic
industria turismului din Israel.
o Atentatele comise de Jemaah Islamiah în Bali, insulă cu populație
majoritar hindusă din Indonezia, pentru care turismul este industria
majoră.

[modificare] Referințe
1. ^ en Legea Terorismului din Marea Britanie, 2000
2. ^ en Manvell, Roger; Fraenkel, Heinrich: The Hundred Days to Hitler, New
York, NY: St. Martin's Press, 1974.
3. ^ en Rankin, Nicholas: A Genius for Deception: How Cunning Helped the British
Win Two World Wars, p.184, Oxford University Press, 2009, ISBN 978-0-19-
538704-9
4. ^ en Bilbioteca virtuală evreiască
5. ^ en Atentatul de la hotelul Regele David - Pagina oficiala Irgun
6. ^ en [http://www.telegraph.co.uk/news/main.jhtml?
xml=/news/campaigns/middle_east/xmid68.xml
7. ^ en Schreiber, Mark: Shocking Crimes of Postwar Japan, Tuttle Publishing,
1996, ISBN 4-900737-34-8.
8. ^ en Harris, William: Faces of Lebanon. Sects, Wars, and Global Extensions(p.
162, notes "the massacre of 1,500 Palestinians, Shi'is, and others in Karantina and
 Maslakh, and the revenge killings of hundreds of Christians in Damur"), Markus
Wiener Publishers, Princeton, USA, 1996, ISBN 1-55876-115-2.
9. ^ en [http://www.informationclearinghouse.info/article7468.htm Comunicatul nr

[modificare] Bibliografie
[modificare] Surse și legături externe

La Wikicitat găsiți citate legate de Terorism.

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Terorism

• en United Nations: Conventions on Terrorism,

http://untreaty.un.org/English/Terrorism.asp
• en United Nations Office on Drugs and Crime: Conventions against terrorism,
http://www.unodc.org/unodc/terrorism_conventions.html,
http://web.archive.org/web/20070805001945/http://www.unodc.org/unodc/terrori
sm_conventions.html |archivedate=2007-08-05}} (There are 12 major multilateral
conventions and protocols related to states' responsibilities for combating
terrorism. But many states are not yet party to these legal instruments, or are not
yet implementing them.)
• en UNODC – United Nations Office on Drugs and Crime: Terrorism Prevention,
http://www.unodc.org/unodc/en/terrorism/index.html
• en International Committee of the Red Cross: Terrorism and international
humanitarian law
http://www.icrc.org/Web/eng/siteeng0.nsf/htmlall/terrorism.html

News monitoring websites specializing on articles on terrorism

• Insurgency Research Group – Multi-expert blog dedicated to the study of

terrorism, insurgency and the development of counter-insurgency policy.
• A reliable and daily updated Open Sources Center that includes a "Terrorism"
section. by ISRIA.
• Jihad Monitor
• Combating Terrorism Center at Westpoint
• Alex Schimd et. al., Political Terrorism: A New Guide To Actors, Authors,
Concepts, Data Bases, Theories, And Literature, 1984
• Christian Science Monitor
• BBC Cronolgie în Orientul Apropiat
• Manifestul FLQ
• Polish Terrorism Center
• crimestart terrorism links