Sunteți pe pagina 1din 5

Andreea Bancu

TEORIA CUNOASTERII IN ANTICHITATE


(LA PITAGORA, PLATON, ARISTOTEL)

1. PITAGORA DIN SAMOS (cca. 571 – 409 a.C.)

 Pitagora este originar din Samos, insula Ioniana aproape de coasta Asiei
Mici. Legenda ne spune ca a calatorit indeosebi in Egipt, de unde Pitagora si-ar fi luat
bogatele sale cunostinte matematice.
 Opiniile lui Pitagora cele mai elogiate pe plan universal erau: ca sufletul este
nemuritor; ca el migreaza in alte fiinte vii; si pe deasupra ca, dupa anumite intervale de
timp, ceea ce s-a intamplat odata se intampla iarasi si nimic nu este absolut nou; de
asemenea, ca trebuie sa socotim toate fiintele vii insufletite inrudite intre ele.
Doctrina transmigratiei sufletelor este numita “metempsihoza”. Daca sufletul
este nemuritor si daca el migreaza intre persoane si alte fiinte vii, de aici decurg anumite
concluzii. De exemplu, ca ucigand si mancand fiinte vii poate ne ucidem propria noastra
speta si chiar pe fostii nostrii prieteni sau rudele. Din aceasta cauza, pitagoreicii au
elaborat o serie intreaga de elaborari si interdictii privind uciderea si mancarea fiintelor
vii, menite sa stabileasca si sa pastreze puritatea sufletului. Cateva exemple: pg 13, dict.
 TEORIA NUMARULUI. CONCEPTIA PITAGOREICA. Este destul de
greu a spune hotarat ce anume idei filozofice apartin lui Pitagora si care anume apartin
elevilor sai, caci cercetarile ordinului erau pastrate secrete si nu erau dezvaluite decat
initiatilor.
Putem spune insa ca ideea fundamentala a pitagorismului a pornit chiar de la
veneratul intemeietor al Scolii: principiul si substratul lucrurilor sensibile este numarul,
care exprima armonia si raporturile statornice ale acestor lucruri. Conceptia era
intr-adevar un progres fata de cele dinainte sau din vremea sa – in locul determinarilor
calitative (apa, aer) ale substantei avem determinari cantitative, masurabile. Numarul este
esenta lucrurilor, este forma si legea lumii sensibile. De exemplu, casatoria era 5, pentru
ca 5 reprezinta suma lui 3 – primul numar masculin – si 2 – primul numar feminin.
Numerele determinau si formele lucrurilor. 1 reprezinta un punct, 2 o linie, 3 o suprafata
si 4 un corp geometric in spatiu. Numerele erau reprezentate prin tipare geometrice
alcatuite dintr-o cantitate corespunzatoare de puncte. Astfel, existau numere “patrate” sau
“alungite”, dupa cum erau aranjate punctele. 10 era un numar sacru, iar o diagrama,
numita Tetraktys, ne arata ca 10 este suma primelor 4 numere intregi:

• •
• • •
• • • •
 ASTRONOMIA PITAGOREICA. Pitagora vedea cerurile ca o gama
muzicala, stelele ca producatoare de armonii si sufletele in armonie cu cerurile (in cel mai
bun caz). Ca gamele se pot exprima numeric era o alta ratiune de a socoti numerele drept
fundamentale, cu sursa in cosmos.

1
Andreea Bancu

Pentru a explica structura si ordinea universului, pitagoreicii pornesc de la cifra


10, baza sistemului zecimal, potrivit careia ei cauta sa descopere 10 sfere ceresti,
purtatoare de astre. Asa ajung la o originala, dar abstracta constructie astronomica, in
mijlocul careia se afla focul central, nu Pamantul, iar in jurul acestuia se invartesc 10
sfere, purtand 10 corpuri ceresti – Pamantul, Luna, Soarele, cele 5 planete (Mercur,
Venus, Marte, Jupiter, Saturn), apoi sfera stelelor fixe. Mai trebuia o planeta, ceruta de
cifra magica 10, si fiindca n-au putut s-o descopere, o inventeaza si o numesc “contra-
Pamant”, planeta invizibila, caci este opusa Pamantului, dincolo de focul central.
Noutatea acestei constructii astronomice era ca centrul lumii nu mai era privit Pamantul
(geocentrism), ci un alt astru, pe care Aristarh din Samos (la 320 a.C.) il socoteste
Soarele (Helios), si astfel se apropie de conceptia heliocentrica.
 Dintre pitagoreicii de seama mentionez medicul Alkmaion, care afirma ca
sediul sufletului este creierul, nu inima, legat de lume prin “canalurile simturilor”.

2. PLATON (427 – 347 a.C.)

 Intemeietorul idealismului, Platon, genialul ucenic al lui Socrate, profesorul


lui Aristotel, a exercitat o inraurire atat de adanca si de larga asupra culturii Occidentului,
incat fara el aceasta cultura nu mai poate fi inteleasa.
 Platon s-a nascut la Atena sau pe insula Egina, dintr-o familie aristocratica,
avand ca tata pe Ariston, ce descindea din neamul regelui Codros, iar ca mama pe
Perictione, din familia Dropides, inrudita cu Solon. Numele sau de nastere era Aristocles,
iar Platon va fi o porecla de mai tarziu, din cauza pieptului si fruntii sale late.
 SCRIERILE. Platon este cel dintai filozof grec de la care ne-au ramas scrieri
complete. Aproximativ toate operele sunt stilizate in forma dialogata si cum mult simt
gramatic, iar in aproape toate, Socrate este convorbitorul de capetenie, prin glasul caruia
Platon isi exprima parerile sale. In total ne-au ramas de la Platon 35 de scrieri si 13
scrisori.
 DIALECTICA. Inima filozofiei platonice este teoria Ideilor, cuvant care a
fost introdus de el in limbajul filozofic. Ideea este obiectul cunostintei adevarate, iar
dialectica este metoda de a ajunge la cunoasterea ideii. Pentru Platon dialectica este
calea prin care suim de la cunostinta sensibila, nesigura si individuala, la cunostinta
rationala, sigura si statornica, adica la Idei, care pot fi in noi fara ca sa fie si in afara de
noi, ca obiecte. In acelasi timp, fiinda lumea sensibila este individuala, “ideile” generale
nu pot exista in aceasta lume, ci trebuie sa alcatuiasca o lume suprasensibila, o lume
inteligibila, adica prinsa numai prin ochiul mintii. Lumea sensibila este fizica, lumea
inteligibila este metafizica.
 GENEZA TEORIEI IDEILOR. In “metafizica” sa, Aristotel ne schiteaza
geneza teoriei ideilor lui Platon. Ideea este o combinatie a teoriei devenirii neincetate a
lui Heraclit (Heraclit din Efes: esenta e focul; totul e schimbare: “nu te poti scalda de
doua ori in acelasi rau”) si a metodei socratice de formare a notiunilor. Platon invatase
de la heracliteanul Cratylos ca lumea sensibila este in prefacere si ca, prin urmare,
cunostinta sensibila este schimbatoare si de aceea nesigura. De la Socrate invatase ca
adevarul este o cunostinta statornica si ca aceasta nu se afla in senzatie, ci in notiune; de

2
Andreea Bancu

exemplu, deosebiti, schimbatori si pieritori sunt oamenii, insa unica, neschimbatoare si


nepieritoare este notiunea de om, “umanitatea”.
Sub influenta lui Parmenide (Parmenide din Eleea: esenta lumii este Unul, ca un
bloc monolit, fara goluri, care nu se schimba; cand ceva ni se pare ca se schimba, de fapt
e o aparenta) si a pitagoricilor, ideea, dintr-o existenta in spiritul omului, dobandeste o
existenta metafizica, in afara de om, ba chiar ideea se transforma in “existenta” adevarata
si neschimbatoare, fata de care senzatia si lumea sensibila schimbatoare sunt parere si
aproape nonexistenƫă.
Ideea este substanta lucrurilor, ea exista in sine pentru sine, in mod absolut. Exista
atatea idei suprasensbile cate feluri de lucruri sunt in lumea sensibila.
Ideile alcatuiesc un sistem logic subordonat unei idei supreme, care este ideea de
Bine. Aceasta idee este conditia cunoasterii celorlalte idei, dar este si conditia existentei
lor. De ce socoteste Platon ideea de bine drept ideea ideilor, principiul universal? Fiindca
universul este ordonat, este armonic (idee pitagoreica) si fiindca armonia presupune
dreptate (idee socratica).
 LUMEA SENSIBILA. Lumea sensibila este o copie palida a lumii ideilor, o
lume de umbre si de pareri ce nu au realitate decat daca se impartasesc din idei, eternele
prototipuri ale lucrurilor. Asadar, exista doua lumi radical deosebite: lumea sensibila,
lume a parerii, o lume fenomenala, si o lume inteligibila, lumea adevarului etern. Sau, in
ordine descrescanda de perfectiune:

Lumea inteligibila Lumea sensibila


(Existenta neschimbatoare) (Existenta neschimbatoare)

1) idei 2) entitati matematice 3) corpurile reale 4) imaginile corpurilor

Acestora le corespun patru feluri de cunostinte, in ordine descrescanda de perfectiune:

Cunostinta inteligibila Cunostinta sensibila


(Adevar) (Parere)

1) Intelect 2) Ratiune 3) Perceptie 4) Imaginatie

 TEORIA AMINTIRII. Acum ne explicam de ce unele adevaruri, de pilda cele


matematice, tasnesc din noi fara sa le fi invatat vreodata. Ele au stat atipite in suflet ca o
nestearsa amintire a vietii ce am dus-o inainte de nastere, in lumea curata a ideilor pure.
Cunostinta adevarata este o amintire (anamneza) a celor vazute in lumea inteligibila; a cunoaste
adevarul este a-l recunoaste.

3
Andreea Bancu

 NEMURIREA SUFLETULUI. Sufletul omului este nemuritor, caci este o esenta


simpla si a preexistat vietii de pe Pamant; ceea ce a existat inainte de nastere va continua o soarta
eterna dincolo de moarte. Dar nemurirea sufletului nu se intemeiaza numai pe simplitatea
sufletului, si nici pe teoria “amintirii” despre o viata preexistenta, ci nemurirea este o urmare
fireasca a existentei Ideilor. Sufletul se “impartaseste” atat de strans din ideea de “viata”, incat se
confunda cu ea; cine zice suflet, zice “viata”. Insa atunci un suflet mort este o contradictie logica;
sufletul nu poate muri niciodata, deci este nemuritor.
De aceea, viata inteleptului pe Pamant nu este decat o pregatire pentru viata fara sfarsit,
de “dincolo”.

3. ARISTOTEL DIN STAGIRA (384 – 322 a.C.)

 Aristotel, cel mai original discipol al lui Platon, este implinitorul rationalismului
intemeiat de catre Socrate si imbogatit de Platon.
 SCRIERILE. Din scrierile aristotelice, cele mai insemnate s-au pastrat, dar s-au
pierdut cele in forma dialogata, dupa modelul platonic, compuse in vremea tineretii scolaresti.
Scrierile pastrate sunt expozitive, ca niste prelegeri, unele din ele contin neglijente stilistice si
obscuritati, explicabile prin moartea neasteptata, care l-a impiedicat de a le revedea.
 LOGICA. Aristotel este intemeietorul logicii stiintifice, geograful formelor cugetarii
omenesti. Scrierile de logica au fost puse laolalta si numite mai tarziu Organon, adica
“instrument” de cercetare. Logica aristotelica este o “analiza” a legilor gandirii si de aceea
autorul ei a numit-o “analitica”.
Legea suprema a gandirii adevarate este principiul contradictiei, formulat mai tarziu de
Stagirit – nu putem afirma si nega acelasi lucru despre acelasi lucru si in acelasi timp; de
exemplu, hartia este alba si neagra in acelasi timp, ci e sau alba, sau neagra.
Adevarul este corespondenta intre lucruri si intelect, iar sursa principala a adevarului este
gandirea, care ne permite sa ajungem la esenta lucrurilor.
 ASTRONOMIA. “A doua filozofie” are drept obiect lumea care exista dincolo de
Luna (cerul), caci exista si o alta lume, dincoace de Luna, lumea “sublunara” sau pamanteasca.
In lumea cereasca sau supralunara totul este desavarsit si pur. Miscarea cea mai
desavarsita este miscarea circulara, fiindca este vesnica, iar materia astrala nu este nici unul din
cele patru “elemente”(pamant, aer, apa, foc), ci o a “cincea esenta”, pe care Aristotel o numeste
eter, materia fina, nedecompozabila, pururea vie.
Bolta sferelor fixe (a opta sfera principala, sfera care limiteaza lumea) este miscata de
Dumnezeu, celelalte de catre “spirite conducatoare”.
Aceasta astronomie aristotelica, dezvoltata mai tarziu de Ptolemeu, a ramas
atotstapanitoare pana la inceputurile vremurilor noi, cand este inlocuita de conceptia lui
Copernic, dupa ce scolastica o decretase singura explicare a lumii potrivita spiritului
crestinismului si literii biblice.
 FIZICA. “A treia filozofie” este schimbatoare, coruptibila si miscata. Aici domnesc
nasterea si moartea, descompunerea si pierirea.
In lumea corporala gasim doua perechi de elemente: caldul si recele, umedul si uscatul,
elemente ce se pot uni si separa. De exemplu, caldul si uscatul = focul, recele si umedul = apa,
recele si uscatul = pamantul, caldul si umedul = aerul.

4
Andreea Bancu

Exista trei feluri de suflete: sufletul vegetativ sau dorinta, apetitul, singurul suflet pe
care il poseda plantele; sufletul senzitiv, care la animal se adauga si celui vegetativ, si sufletul
rational, care se adauga la om celorlalte doua suflete.
Cunostinta incepe prin impresiile simturilor, ce primesc pasiv, ca o “tabla de ceara”,
formele lucrurilor; cunostinta este dar intrarea “formelor” lucrurilor in suflet, este o in-formatie,
expresie devenita astazi banala. Intelectul insa separa din perceptii tot ceea ce intuneca forma
pura, pentru ca sa retina aerul curat al ideii, care este totuna cu esenta sau forma lucrurilor.
Adevarul este deplina corespondenta a ideilor din noi cu esentele, cu substantele lucrurilor: ceea
ce este gandire in noi este esenta, realitatea adevarata in afara de noi. “Forma” din lucruri este
“specie sensibila” in simturi si “specie inteligibila” in intelect.

In concluzie, pentru Pitagora esenta realitatii este numarul, care este multiplu, iar esenta
cunoasterii este intelegerea numerelor si a combinatiei dintre ele, care stau la baza intregului
univers. Asa cum numarul este multiplu ca esenta a lumii la Pitagora, si la Platon Ideea, ca esenta
a lumii, e multipla. La Platon cunoasterea este de fapt o recunoastere a copiilor Ideilor perfecte,
contemplate de suflet in lumea inteligibila. Aristotel se ocupa de problema adevarului, care
pentru el este corespondenta intre lucruri si intelect, iar sursa principala a adevarului este
gandirea, care ne permite sa ajungem la esenta lucrurilor.

Bibliografie:

 Mic dictionar al filozofiei occidentale, Diane Collinson, editura Nemira 1995;


 Indrumare in filozofie, Mircea Florian, editura Stiintifica 1992;

Pitagora:
• J. Barnes, op. cit. , vol I, pg. 102-103;
• Kirk, Raven, Schofield, op cit. , pg. 230-231;