Sunteți pe pagina 1din 1

Etapele Unificării Italiei:

a.1815-1848 (Perioada Mazzini):


• “Risorgimento” înseamnă “renaştere”, “redeşteptare”, “reînviere”. În istorie marchează
perioada din istoria Italiei în care naţiunea italiană, aflată la sud de Alpi şi ocupând toată
peninsula italică, insulele Sardinia şi Sicilia, şi-a constituit propria unitate naţională

• 1815: Proclamaţia de la Rimini (prin care Gioacchino Murat se aliază mişcării de


independenţă a Italiei) și Congresul de la Viena – începutul mișcării de unificare

• Între 1820-1821 şi în 1831 în statele italiene izbucnesc revoluţii. În cadrul acestora se


remarcă Giuseppe Mazzini, Napoleon Luis Bonaparte(Societatea Carbonarilor). Santorre
di Santa Rosa. Se ajunge la proclamarea unui Regat al Italiei, la adoptarea unei Constituții
sau a steagului tricolor. Se revine la starea de fapt de dinainte odată cu intervenția trupelor
austriece.

• 1848 – noi mișcări revoluționare începute încă din ianuarie, dar care au diverse scopuri,
marcate de situația politică locală. Se ajunge la formarea unui parlament bicameral cu
puteri limitate şi crearea unei gărzi naţionale(Sicilia și Neapole). Nordul(Piemont – care
nu are revoluție internă și Lombardia) declară război Austriei – Primul Război de
Independență. Principalele bătălii au loc la Custozza și Novara unde Austria e victorioasă.
Răscoale separate din Roma sau Veneția au același sfârșit.

b.1852-1861 (Perioada Cavour)


• Politica lui Cavour nu este de unificare a statelor italiene ci de extindere a regatului
Piemontului şi al Sardiniei.
• 1848 – ales în Parlamentul de la Torino, în 1852 devine prim ministru și are ca obiectiv
reabilitarea financiară a statului.
• 1853-1856: Războiul Crimeii, Piemontul participă, dar la Congres nu prime ște nimic de la
statele învingătoare – Cavour sprijină unificarea Principatelor Române.
• 1859: Al Doilea Război de Independență: Piemontul provoacă Austria la război pentru zona
Lombardă. Bătăliile de la Magenta şi Solferino decid înfrângerea imperiului. Lombardia
revine Italiei după armistițiul de la Villafranca.
• 1860: Emilia-Romagna, Toscana, Lombardia, Regatul celor două Sicilii, Umbriași Marche
sunt anexate de Piemont, e cedată Savoia. Lipsesc Vene ția și Lazio pentru a termina
unificarea.
• 1861: Se proclamă Regatul Italiei iar Victor Emanuel II e ales rege.

c.1861-1860 (Perioada Garibaldi):


• 1860-1862: atacuri ale „Celor o mie” ai lui Garibaldi pentru cucerirea Romei de sub Papa
Pius al IX-lea. Revoluționarul nu reușește cucerirea definitivă a orașului care este apărat și
de francezi.
• 1864-1866: francezii părăsesc Roma
• 1866: Al Treilea Război de Independență. Italia se aliază cu prusacii împotriva austriecilor.
Deși victorioși în fața italienilor, austriecii pierd în fața prusacilor și atât aceștia cât și francezii
îi obligă să cedeze Veneția Italiei.
• 1870: după înfrângerea francezilor la Sedane de către prusaci, Victor Emanuel atacă Roma
pe care o cucerește și pe care o unește cu restul statului. Papa devine „prizonier al
Vaticanului”, din propria alegere. În 1871, Roma devine capitala regatului.

S-ar putea să vă placă și