Sunteți pe pagina 1din 460

SSTANDARDETANDARDE

aalele CCOONNSSIILLIIUULLUUII EEUROPEIU R O P E I
aalele
CCOONNSSIILLIIUULLUUII
EEUROPEIU R O P E I

PPENTRUENTRU JUSTIŢIEJUSTIŢIE

Chişinău 2010

CZU 349

S 76

Responsabil de ediţie: Leonid ANTOHI

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Standarde ale Consiliul Europei pentru Justiţie / Consiliul Europei ; resp. de ed.: Leonid Antohi. – Ch. :„Bons Offices” SRL, 2010. – 460 p.

1000 ex.

ISBN 978-9975-80-350-2.

Coperta: Simion Coadă Machetare: Mihai Sava Editare şi tipar: Casa Editorial-Poligrafică„Bons Offices”

ISBN 978-9975-80-350-2

© Consiliul Europei (www.coe.int)

STANDARDE ALE CONSILIULUI EUROPEI PENTRU JUSTIŢIE *

Fiind fondat în 1949, Consiliul Europei urmăreşte scopul de a dezvolta principii de- mocratice comune pentru întreaga Europă, care au la bază Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi alte texte de referinţă cu privire la protecţia drepturilor omului. Din momentul fondării sale, Consiliul Europei este dedicat promovării drepturilor omului, supremaţiei legii şi democraţiei bazate pe pluralismul de idei. Totodată, doar o justiţie independentă, accesibilă şi eficientă poate contribui la promovarea acestor trei valori fundamentale ale Consiliului Europei. Pornind de la această premisă, Con- siliul Europei şi instituţiile afiliate acestuia au elaborat mai multe instrumente juri- dice şi standarde care au menirea de a facilita armonizarea şii modernizarea siste- melor juridice ale statelor membre.

Publicaţia de faţă conţine traducerea neoficială a mai multor texte de referinţă în domeniul justiţiei Cu mici excepţii, acestea sunt Recomandări ale Comitetului de Mi- niştri al Consiliului Europei şi Avize ale Consiliului Consultativ al Judecătorilor Euro- peni şi ale Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni. Pentru referinţe şi utilizare în scopuri oficiale este indicată verificarea versiunilor originale ale documentelor re- spective în limbile engleză sau franceză.

Elaborarea şi publicarea acestei culegeri a fost realizată sub egida Programului Comun al Consiliului Europei şi Comisiei Europene privind sporirea independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei în Republica Moldova. Programul Comun este adresat necesităţilor Republicii Moldova de a implementa şi promova reforma jus- tiţiei. Scopul Programului Comun include obiectivele Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană (în cadrul Politicii Europene de Vecinătate), precum şi cele ale planului Consiliului Europei de cooperare cu Republica Moldova. Programul Comun urmăreşte consolidarea autorităţii judecătoreşti prin realizarea unui număr de activităţi complexe. Obiectivul general al Programului Comun este de a spori in- dependenţa, transparenţa şi eficienţa justiţiei în Republica Moldova şi de a garanta accesul liber la justiţie, în conformitate cu rigorile statului de drept. Calitatea actului de justiţie urmează a fi îmbunătăţită în continuare, independenţa judecătorilor ga- rantată, iar încrederea şi satisfacţia generală a beneficiarilor justiţiei sporite.

* Prezenta publicaţie este finanţată de Comisia Europeană şi Consiliul Europei. Consiliul Europei şi Comisia Europeană nu-şi asumă responsabilitate pentru conţinutul publicaţiei sau cali- tatea traducerii. Publicaţia se distribuie gratuit instituţiilor ce contribuie la înfăptuirea justiţiei în Republica Moldova şi organizaţiilor de diseminare a informaţiei şi a cunoştinţelor juridice.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

3

Cuprins

INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI

Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor

8

Recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei

Recomandarea nr. (81) 7 privind mijloacele de facilitare a accesului la justiţie

25

Recomandarea nr. (84) 5 asupra principiilor de procedură civilă menite să îmbunătăţească funcţionarea justiţiei

29

Recomandarea nr. (86) 12 privind măsurile de prevenire şi reducere

a

încărcăturii instanţelor

33

Recomandarea nr. (87) 18 privind simplificarea justiţiei penale

36

Recomandarea nr. (93) 1 privind accesul efectiv la justiţie al persoanelor aflate în situaţie de mare dificultate materială

45

Recomandarea nr. (94) 12 privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor

48

Recomandarea nr. (95) 5 privind introducerea şi îmbunătăţirea funcţionării sistemelor şi procedurilor de apel în materie civilă şi comercială

65

Recomandarea nr. (95) 11 cu privire la selectarea, prelucrarea, prezentarea

şi

arhivarea hotărîrilor judecătoreşti în sistemele automatizate de

documentare juridică

71

Recomandarea nr. (95) 12 privind administrarea justiţiei penale

81

Recomandarea nr. (2001) 2 privind structurarea şi restructurarea rentabilă

a

sistemelor judiciare şi a sistemelor de informare juridică

85

Recomandarea nr. (2001) 3 privind serviciile acordate cetăţenilor de către instanţe şi alte instituţii juridice prin utilizarea noilor tehnologii

106

Recomandarea nr. (2003) 14 privind interoperabilitatea sistemelor de informare în sectorul de justiţie

113

Recomandarea nr. (2003) 15 privind arhivarea documentelor electronice în sectorul juridic

119

Avize ale Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE)

Avizul nr.1 (2001) referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor

124

4

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Avizul nr. 2 (2001) privind finanţarea şi administrarea instanţelor, cu referire la eficienţa sistemului judiciar şi la articolul 6 al Convenţiei Europene privind drepturile si libertăţile fundamentale ale omului

142

Avizul nr. 3 (2002) asupra principiilor şi regulilor privind conduita profesională a judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii

146

Avizul nr. 4 (2003) privind instruirea corespunzătoare iniţială şi continuă

201

Avizul nr. 5 (2003) privind legislaţia şi practica numirii judecătorilor Curţii Europene pentru drepturile omului

209

Avizul nr. 6 (2004) privind procesul echitabil, judecat în termen rezonabil şi rolul judecătorilor în procese, luînd în consideraţie mijloacele alternative de soluţionare a disputelor

211

Avizul nr. 7 (2005) privind„justiţia şi societatea”

248

Avizul nr. 8 (2006) privind rolul judecătorilor în ceea ce priveşte protecţia supremaţiei legii şi a drepturilor omului în contextul terorismului

265

Avizul nr. 9 (2006) privind rolul judecătorilor naţionali în asigurarea aplicării efective a dreptului internaţional şi european

283

Avizul nr. 10 (2007) privind consiliul judiciar în serviciul societăţii*

293

Avizul nr.11 (2008) privind calitatea hotărîrilor judecătoreşti

314

Avizul nr. 12 (2009) privind relaţia dintre judecători şi procurori

330

AVOCATURA. ASISTENŢA JURIDICĂ. MIJLOACELE ALTERNATIVE DE SOLUŢIONARE A DISPUTELOR

Rezoluţii şi recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei

Rezoluţia (76) 5 privind asistenţa judiciară în materie civilă, comercială, administrativă

348

Rezoluţia (78) 8 privind asistenţa juridică şi consultanţa juridică

349

Recomandarea nr. (85)11 privind poziţia victimei în cadrul dreptului penal şi al procedurii penale

361

Recomandarea nr. (93) 1 privind accesul efectiv la justiţie al persoanelor aflate în situaţie de mare dificultate materială

365

Recomandarea nr. (98) 1privind medierea familială

368

Recomandarea nr. (99) 19 privind medierea în materie penală

373

Recomandarea nr. (2000) 21 privind libertatea de a exercita profesia de avocat

378

Recomandarea nr. (2001) 9 privind căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private

383

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

5

Recomandarea nr. (2002)10 privind medierea în materie civilă

387

Recomandarea nr. (2005) 12 conţinînd formularul pentru solicitarea asistenţei judiciare în străinătate în virtutea acordului european asupra transmiterii cererilor de asistenţă judiciară (CETS nr. 092) Şi a protocolului său adiţional (CETS nr. 179)

391

PROCURATURA

Recomandarea 1604 (2003) privind rolul procuraturii într-o societate democratică guvernată în baza principiului supremaţiei legii

400

Recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei

Recomandarea (2000)19 privind rolul procuraturii în sistemul de justiţie penală

404

Documente adoptate de către Consiliul Consultativ a Procurorilor Europeni (CCPE) şi alte organe sub egida Consiliului Europei

Ghidul european al eticii şi conduitei procurorilor

412

Avizul nr. 1 (2007) privind modalităţile de îmbunătăţire a cooperării internaţionale în domeniul justiţiei penale

416

Avizul nr. 2 (2008)„Măsuri alternative urmăririi penale”

430

Avizul nr. 3 (2008)„Rolul procuraturii în afara dreptului penal”

440

Avizul nr. 4 (2009) privind relaţiile dintre judecători şi procurori (identic cu Avizul nr. 12 (2009) al CCJE)

330

SISTEMUL DE EXECUTARE SILITĂ

Recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei

Recomandarea nr. (2003) 16 privind executarea deciziilor administrative şi judecătoreşti în materia dreptului administrativ

452

Recomandarea nr. (2003)17 privind executarea hotărîrilor judecătoreşti

456

6

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI
INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI
INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI

INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI

INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI
INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI
INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI
INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI
INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI TRANSPARENŢA JUSTIŢIEI

CARTA EUROPEANĂ PRIVIND STATUTUL JUDECĂTORILOR

Strasbourg, 8-10 iulie 1998

Activităţi pentru dezvoltarea şi consolidarea stabilităţii democratice

Cuvînt înainte

Lucrările desfăşurate în cadrul Consiliului Europei în ultimii ani privind organizarea justiţiei într-un stat de drept au permis abordarea a multiple reluări ale temei pri- vind statului judecătorilor şi diferite aspecte ale acesteia. Este vorba mai ales de reuniunile din anii trecuţi, consacrate selectării, formării profesionale, carierei, res- ponsabilităţii şi regimului disciplinar al judecătorilor, reuniuni al căror ritm s-a ac- celerat de la începutul anilor 80 datoriă profundelor schimbări care au avt loc în Europa de Est.

În 1997 a apărut ideea de a reuni roadele acestor lucrări şi discuţii cu scopul de a le da o mai mare „vizibilitate”, dar de asemenea, şi mai ales, cu scopul de a da un nou elan efortului, niciodată încheiat, de perfecţionare a instituţiilor judiciare ca element esenţial al Statului de Drept.

Necesitatea de a elabora o cartă europeană privind statutul judecătorilor a fost confir- mată în iulie 1997, la terminarea lucrărilor unei prime reuniuni multilaterale ţinută la Strasbourg şi consacrată statutului judecătorilor în Europa. Participanţi la această reu- niune au fost originari din 13 state ale Europei occidentale, centrale şi orientale, la care s-au adăugat reprezentanţi ai Asociaţiei Judecătorilor Europeni şi ai Asociaţiei Judecă- torilor Europeni pentru Democraţie şi Libertăţi,. Participanţii şi-au exprimat dorinţa ca Consiliul Europei să ofere cadrul şi susţinerea necesară pentru elaborarea Cartei,

Pe baza acestor concluzii, Direcţia pentru probleme juridice a încredinţat la trei ex- perţi din Franţa, Polonia şi Marea Britanie redactarea unui proiect de cartă.

Acest proiect, elaborat în primăvara anului 1998, a fost supus dezbaterilor de către participanţii la a doua reuniune multilaterală, ţinută de asemenea la Strasbourg, în

8

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

perioada 8-10 iulie 1998. La sfîrşitul celor trei zile de discuţii, textul, după ce a fost îmbunătăţit printr-un şir de amendamente, a fost adoptat în unanimitate.

Valoarea acestei Carte nu rezultă dintr-un statut formal, pe care ea de fapt nici nu-l are, ci din pertinenţa şi forţa pe care autorii au vrut să o dea conţinutului ei. Cunoaş- terea conţinutului său şi o largă difuzare a Cartei sunt esenţiale pentru realizarea scopurilor acesteia. Ea este destinată judecătorilor, juriştilor, responsabililor politici şi mai general tuturor persoanelor interesate în privinţa instituţiilor Statului de drept şi ale democraţiei.

CARTA EUROPEANĂ PRIVIND STATUTUL JUDECĂTORILOR

Participanţii la reuniunea multilaterală privind statutul judecătorilor în Europa, orga- nizată de Consiliul Europei între 8-10 iulie 1998 (Strasbourg),

Avînd în vedere articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care pre- vede că „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege”;

Avînd în vedere Principiile fundamentale referitoare la independenţa judecătorilor, aprobate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în noiembrie 1985;

Referindu-se la Recomandarea nr. (94) 12 a Comitetului Miniştrilor statelor membre, cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor şi însuşindu-şi obiectivele pe care aceasta le exprimă;

Interesaţi ca promovarea independenţei judecătorilor, necesară întăririi supremaţiei legii şi apărării drepturilor şi libertăţilor individuale în cadrul statelor democratice, să devină efectivă;

Conştienţi de necesitatea ca dispoziţiile de natură a asigura cele mai bune garanţii de competenţă, independenţă şi imparţialitate a judecătorilor să fie precizate într- un instrument destinat tuturor statelor europene;

Dorind ca statutul judecătorilor în diferitele state europene să ia în considerare aceste dispoziţii, pentru a asigura în mod concret cele mai bune garanţii,

Au adoptat prezenta Cartă europeană privind statutul judecătorilor.

1. Principii generale

1.1. Statutul judecătorilor urmăreşte să asigure competenţa, independenţa şi im- parţialitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la instanţe şi de la fiecare judecător căruia îi este încredinţată apărarea drepturilor sale. El exclude orice dispoziţie şi orice procedură de natură să altereze încrederea în această com-

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

9

petenţă, independenţă şi imparţialitate. Prezenta Cartă cuprinde dispoziţiile cele mai în măsură să garanteze realizarea acestor obiective. Aceste dispoziţii urmăresc îmbunătăţirea garanţiilor asigurate în diferitele state europene. Ele nu pot justifica modificări ale statului care să tindă la reducerea nivelului garanţiilor deja atins în ţările respective.

1.2. În fiecare stat european, principiile fundamentale ale statutului judecătorilor

sunt prevăzute în normele interne de cel mai înalt nivel, iar regulile acestuia în norme cel puţin de nivel legislativ.

1.3. În privinţa oricărei decizii referitoare la selectarea, recrutarea, numirea în funcţie,

desfăşurarea carierei sau încetarea mandatului unui judecător, statutul prevede in- tervenţia unei autorităţi independente de puterea executivă şi puterea legislativă, în care cel puţin jumătate din membrii ei să fie judecători aleşi de către egalii lor, con- form unor modalităţi care să garanteze reprezentarea cea mai largă a acestora.

1.4. Statutul oferă tuturor judecătorilor care consideră că drepturile lor statutare sau,

într-o manieră mai generală, independenţa lor sau cea a procedurii judiciare sunt ameninţate sau nesocotite în vreun fel, posibilitatea de a sesiza o astfel de autoritate independentă, care să dispună de mijloacele efective pentru remediere sau pentru propunerea soluţiilor de remediere.

1.5. Judecătorii trebuie să dovedească, în exercitarea funcţiei, disponibilitate, res-

pect faţă de persoane, preocupându-se de menţinerea celui mai înalt nivel de com- petenţă cerut de judecarea litigiilor, judecare de care depinde garantarea drepturilor individuale, cu păstrarea secretului informaţiilor care le-au fost încredinţate potrivit

legii.

1.6. Statul are datoria să asigure judecătorilor mijloacele necesare pentru îndepli-

nirea corespunzătoarea a sarcinilor, în special pentru examinarea cauzelor într-un termen rezonabil.

1.7. Organizaţiile profesionale constituite de judecători şi la care aceştia pot adera în

mod liber contribuie în special la apărarea drepturilor conferite acestora prin statut, îndeosebi faţă de autorităţile şi instituţiile ce intervin în deciziile care îi privesc.

1.8. Judecătorii sunt asociaţi, prin reprezentanţii lor şi prin organizaţiile lor profesi-

onale, la deciziile referitoare la administrarea instanţelor, la stabilirea resurselor alo- cate şi la repartizarea acestora pe plan naţional şi pe plan regional. Ei sunt consultaţi, în acelaşi mod, asupra proiectelor de modificare a statutului lor şi la definirea condi- ţiilor de remunerare şi de asigurare a protecţiei lor sociale.

2. Selectarea, recrutarea, formarea iniţială

2.1. Regulile statutare referitoare la selectarea şi recrutarea judecătorilor de către o

autoritate sau un juriu independent bazează opţiunea candidaţilor pe abilitatea lor de a evalua liber şi imparţial materiile juridice pe care le vor examina şi faţă de care

10

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

vor aplica legea respectând demnitatea persoanei. Ele exclud posibilitatea înlătu- rării unui candidat doar pe motive determinate de sex, origine etnică sau socială, ori opinii filozofice şi politice sau convingeri religioase.

2.2. Statutul prevede condiţiile care asigură, în baza cerinţelor legate de calificările

didactice şi experienţa anterioară, aptitudinea de a exercita funcţii judiciare.

2.3. Statutul asigură, prin mijloace potrivite de formare profesională suportate de

stat, instruirea candidaţilor aleşi pentru exercitarea efectivă a funcţiilor judecătoreşti. Autoritatea menţionată la punctul 1.3. asigură un caracter potrivit al programelor de pregătire şi a instituţiilor care le implementează în lumina cerinţelor receptivităţii, competenţei şi imparţialităţii legate de exercitarea funcţiilor judecătoreşti.

3. Numirea, inamovibilitatea

3.1. Decizia de numire în funcţia de judecător a unui candidat selectat şi de a-l repar-

tiza la o anumită instanţă sunt luate de către autoritatea independentă menţionată la punctul 1.3. sau la propunerea ori recomandarea acesteia, sau cu acordul ori ur- mînd avizul ei.

3.2. Statutul stabileşte circumstanţele în care activităţile anterioare ale unui can-

didat, sau cele desfăşurate de persoanele sale apropiate, pot servi drept impediment la numirea lor în funcţie în baza unor dubii legitime şi obiective pe care le pot genera aceste activităţi în privinţa imparţialităţii sau independenţei acestor candidaţi.

3.3. În cazul cînd procedura de recrutare prevede o perioadă de încercare, în mod ne-

cesar scurtă, după numirea în funcţie, dar pînă la confirmarea ei cu titlul permanent sau, cînd recrutarea se face pentru o durată limitată, cu posibilitatea de reinvestire, decizia de a nu numi definitiv sau de a nu reinvesti nu poate fi luată decît de autori- tatea independentă menţionată la punctul 1.3 sau la propunerea, recomandarea sau cu acordul sau urmînd avizul acesteia. Dispoziţiile punctului 1.4 sunt de asemenea aplicabile şi persoanei supuse unei perioade de probă.

3.4. Judecătorii în funcţie în cadrul unei instanţe nu pot face obiectul unei noi numiri

sau a unei noi repartizări la altă instanţă nici chiar al unei promovări, fără ca aceştia să fi consimţit în mod liber în acest sens. De la acest principiu se poate face excepţie numai în cazul în care mutarea a fost prevăzută şi a fost pronunţată cu titlul de sanc- ţiune disciplinară, în cazul unei modificări legale a organizării judiciare şi în cazul delegări temporare, pentru a ajuta o instanţă învecinată, caz în care durata maximă a acestei delegări este strict limitată prin statut, fără a se prejudicia aplicarea dispo- ziţiilor punctului 1.4.

4. Desfăşurarea carierei

4.1. În cazul în care nu se bazează pe vechime, sistemul de promovare a judecăto-

rilor se întemeiază exclusiv pe calităţile şi meritele constatate în exercitarea funcţiei

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

11

încredinţate judecătorului, prin evaluări obiective realizate de unul sau mai mulţi ju- decători şi discutate cu judecătorul în cauză. Deciziile de promovare sunt în acest caz pronunţate de instanţa prevăzută la punctul 1.3. sau la propunerea ori cu acordul acesteia. Judecătorul care nu a fost propus pentru promovare trebuie să aibă posibi- litatea de a depune plîngere în faţa acestei instanţe.

4.2. Judecătorul exercită liber activităţile exterioare funcţiei, printre care şi acelea

prin care se exprimă activitatea lor de cetăţeni. Această libertate nu poate fi limitată decît în măsura în care activităţile respective sunt incompatibile cu încrederea în imparţialitatea şi independenţa judecătorului ori cu disponibilitatea cerută pentru a soluţiona cu atenţie şi într-un termen rezonabil litigiile cu care este sesizat. Exerci- tarea unei activităţi exterioare remunerate, alta decît literară sau artistică, trebuie să facă obiectul unei autorizaţii prealabile, în condiţiile stabilite prin statut.

4.3. Judecătorul trebuie să se abţină de la orice comportament, de la orice act sau

manifestare de natură să altereze efectiv încrederea în imparţialitatea şi indepen- denţa lor.

4.4. Statutul garantează judecătorilor menţinerea şi aprofundarea cunoştinţelor atît

tehnice, cît şi sociale şi culturale necesare exercitării atribuţiilor lor, prin accesul pe- riodic la cursuri de instruire, suportate de stat, care asigură organizarea acestora cu respectarea condiţiilor prevăzute la punctul 2.3.

5.

Răspunderea

5.1. Încălcarea de către un judecător a uneia dintre îndatoririle expres stabilite prin

statut nu poate fi sancţionată decît prin decizia, la propunerea, recomandarea sau cu acordul unei instanţe sau autorităţi, cel puţin jumătate dintre membrii căreia sunt judecători aleşi, în cadrul unei proceduri contradictorii în care judecătorului faţă de care a fost iniţiată procedura i se va asigura dreptul la reprezentare. Gravitatea sanc- ţiunilor aplicabile este precizată prin statut şi aplicarea acestora este supusă princi- piului proporţionalităţii. Decizia de aplicare a sancţiunii pronunţate de o autoritate executivă, de o instanţă sau o autoritate menţionată în acest alineat, poate fi atacată cu recurs în faţa unei instanţe superioare cu caracter jurisdicţional.

5.2. Compensarea pagubelor suferite ilegal în rezultatul deciziei sau acţiunilor jude-

cătorului în exerciţiul funcţiei este garantată de stat. Legea poate prevedea dreptul

statului de a se adresa cu acţiune în regres, conform procedurii legale şi în limita unei sume fixe, împotriva judecătorului, în cazul unei violări grave şi de neiertat a reglementărilor ce guvernează exercitarea obligaţiilor judiciare. Înaintarea acţiunii instanţei competente urmează să fie condiţionată de obţinerea prealabilă a acor- dului autorităţii prevăzute la punctul 1.3.

5.3. Orice persoană trebuie să aibă posibilitatea de a adresa unei autorităţi indepen-

dente, fără un formalism excesiv, reclamaţii privind erorile judiciare într-o anumită

12

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

cauză. Acest organism poate, în cazul în care o examinare prudentă şi atentă a recla- maţiei relevă o încălcare ca cea menţionată la punctul 5.1. din partea judecătorului, să sesizeze autoritatea disciplinară sau cel puţin să recomande o asemenea sesizare unei anumite autorităţi care are, potrivit statutului, competenţa de a o face.

6. Remunerarea, protecţia socială

6.1. Exercitarea ca profesie a funcţiilor judiciare implică remunerarea judecătorului

la un nivel stabilit în aşa fel încît să-l ferească de presiuni ce vizează să influenţeze

sensul deciziilor sau în general comportamentul său jurisdicţional, afectîndu-i astfel independenţa şi imparţialitatea.

6.2. Remunerarea poate să varieze în funcţie de vechime, de natura atribuţiilor jude-

cătorului care le exercită cu titlu profesional, sau în funcţie de importanţa sarcinilor impuse, apreciate în condiţii de transparenţă.

6.3. Statutul prevede asigurarea judecătorului de profesie împotriva riscurilor sociale

legate de boală, maternitate, invaliditate, bătrîneţe şi deces.

6.4. În mod special, statutul garantează judecătorului care a împlinit vîrsta legală

pentru pensionare, după ce a exercitat-o ca profesie într-o perioadă stabilită, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cît mai apropiat posibil de acela al ultimei re- muneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională.

7. Încetarea din funcţie

7.1. Judecătorul încetează definitiv să îşi exercite funcţia ca urmare a demisiei, a in-

aptitudinii fizice constatate prin expertiză medicală, a limitei de vîrstă, a expirării mandatului prevăzut de lege sau prin revocarea dispusă în cadrul unei proceduri de felul celei prevăzute la punctul 5.1.

7.2. Existenţa uneia dintre cauzele stabilite prin punctul 7.1, alta decît limita de vîrstă

sau expirarea mandatului legal, trebuie să fie verificată de către autoritatea prevă- zută la punctul 1.3.

EXPUNEREA DE MOTIVE A CARTEI EUROPENE PRIVIND STATUTUL JUDECĂTORILOR

1. Principii generale

Prevederile Cartei Europene cuprind nu numai judecătorii de carieră dar şi celelalte categorii de judecători, pentru că este important ca anumite garanţii care privesc în special recrutarea judecătorilor, incompatibilităţile lor, comportamentul lor în afara funcţiei sau în momentul încetării acesteia, să se aplice tuturor judecătorilor.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

13

Cu toate acestea, Carta la fel stabileşte dispoziţii specifice care sunt chemate să fie aplicate în special judecătorilor de carieră, această specificare fiind de altfel implicită în anumite noţiuni, ca aceea de carieră, de exemplu.

Dispoziţiile Cartei privesc judecătorii care compun toate jurisdicţiile în faţa cărora persoanele îşi prezintă cauzele sau care sunt chemate să le judece cauzele, fie că aceste jurisdicţii sunt civile, penale, administrative sau altele.

1.1. Carta încearcă să definească conţinutul statutului judecătorilor în raport cu obiectivele care trebuie atinse: asigurarea competenţei, independenţei şi imparţia- lităţii pe care toţi membrii publicului sunt în drept a le aştepta de la instanţele jude- cătoreşti şi de la judecători, care sunt împuterniciţi cu apărarea drepturilor acestora. Drept urmare, Carta nu este un scop în sine ci mai degrabă un mijloc de a asigura persoanelor, protecţia drepturilor cărora este încredinţată instanţelor şi judecăto- rilor, garanţiile necesare a eficacităţii unei asemenea protecţii.

Aceste garanţii ale drepturilor persoanelor sunt asigurate prin competenţa judecă- torilor în sensul capacităţilor, independenţei şi imparţialităţii acestora. Acestea sunt referinţe pozitive, deoarece statutul judecătorilor trebuie să tindă să le asigure; to- tuşi, ele sunt în acelaşi timp şi negative, deoarece ele nu trebuie să includă elemente, care ar afecta negativ încrederea publicului în această competenţă, independenţă şi imparţialitate.

Întrebarea care s-a pus a fost aceea de a şti dacă dispoziţiile Cartei ar trebui să fie prezentate ca imperative, adică să se prefigureze în mod obligatoriu în statutele na- ţionale ale judecătorilor sau dacă au valoare de recomandare, astfel ca să se poată implementa diferite prevederi capabile de a asigura garanţii echivalente.

Această ultimă soluţie ar putea fi inspirată de grija de a nu critica sistemele naţionale unde o practică de durată, dar şi bine stabilită a dovedit garantarea efectivă a pro- tecţiei statutare a judiciarului, chiar dacă sistemul abia de menţionează o asemenea protecţie.

Totuşi, se afirmă, de asemenea, că într-un număr considerabil de ţări, inclusiv noi membre ale Consiliului Europei, în care lipsesc reglementări referitoare la exercitarea de către autorităţile politice a competenţelor în domeniul numirii, promovării sau încetării funcţiilor de judecător, garanţiile de competenţă, independenţă şi imparţi- alitate nu sunt efective.

De aceea, chiar dacă prevederile Cartei nu poartă un caracter cu adevărat obliga- toriu ele sunt prezentate ca reprezentînd cele mai bune mijloace pentru a garanta realizarea obiectivelor mai sus enunţate.

Multe din dispoziţiile Cartei nu se pot aplica în sistemele în care judecătorii sunt direct aleşi de către cetăţeni. Ar fi fost imposibil de elaborat o Cartă care să cuprindă prevederi compatibile exclusiv cu aceste sisteme, deoarece aceasta i-ar fi redus

14

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

textul la un foarte modest „cel mai mic numitor comun”. Carta nu îşi propune să „invalideze” într-o oarecare măsură sistemele de alegeri care pot fi privite de către cetăţenii ţărilor unde ele sunt implementate ca o „chintesenţă a democraţiei”. Am considera că aceste dispoziţii se aplice în măsura în care acest lucru este posibil, la sistemele în care judecătorii sunt aleşi. De exemplu, dispoziţiile punctelor 2.2. şi 2.3. (prima frază) sunt cu siguranţă aplicabile faţă de aceste sisteme, prevăzînd pentru ele garanţii potrivite.

Dispoziţiile Cartei vizează ridicarea nivelului garanţiilor în diferite state europene. Importanţa acestei ridicări va depinde de nivelul deja atins în aceste ţări. Totuşi, dis- poziţiile Cartei nu pot în nici un fel să servească drept fundament pentru modificările statutelor naţionale care ar tinde, în mod contrar, să determine diminuarea nivelului garanţiilor deja atinse în ţările respective.

1.2. Principiile fundamentale care constituie statutul judecătorului şi determină ga-

rantarea competenţei, independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi instanţelor, trebuie incorporate în norme juridice de cel mai înalt nivel, adică în Constituţie, în cazul statelor europene care dispun de un asemenea document fundamental. Regu- lile incluse în statut, de asemenea vor fi incorporate la nivel legislativ, care este cel mai înalt nivel în ţările cu constituţii flexibile.

Cerinţa de a consacra principiile fundamentale şi regulile în legislaţie sau în Consti- tuţie le protejează pe acestea de la modificarea prin proceduri sumare neproporţio- nate cu mizele în cauză. În particular, incorporarea principiilor fundamentale la nivel constituţional va împiedica adoptarea unor norme juridice care au ca obiect sau ca efect nesocotirea lor.

Indicînd nivelul normativ cerut de ordinea internă, Carta nu prejudiciază respectul care se datorează, în această ordine, de luarea dispoziţiilor de protecţie conţinute în instrumentele internaţionale obligatorii pentru statele europene. Carta cere respec- tarea acestor dispoziţii, cu atît mai mult cu cît ea se referă la aceste state principale, ca la o sursă de inspiraţie, aşa cum ea a indicat în preambul.

1.3. Carta prevede intervenţia unei autorităţi independente de puterea executivă

sau de puterea legislativă pentru orice decizie care afectează selectarea, recrutarea,

numirea, derularea carierei sau încetarea mandatului judecătorului.

Redacţia acestei prevederi este destinată de a acoperi diferite situaţii, începînd cu prezentarea avizelor unor organisme ale puterii executive sau legislative şi terminînd cu luarea de decizii de către autoritatea independentă.

Trebuia să se ţină cont în această privinţă de anumite diferenţe între sistemele naţio- nale. În unele dintre ele va fi dificil de acceptat ca un organ politic responsabil pentru numirea judecătorilor în funcţie să fie substituit printr-o autoritate independentă. Cu toate acestea, cerinţa, în astfel de cazuri, de a obţine cel puţin recomandarea sau avizul acestei autorităţi independente, ar trebui să fie un important stimulent, dacă

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

15

nu chiar o adevărată obligaţie pentru organul oficial pentru numiri. În spiritul Cartei, recomandările sau avizul instanţei independente nu constituie garanţii că acestea vor fi în mod general urmate în practică. Autoritatea politică sau administrativă care nu ţine cont de o astfel de recomandare sau un astfel de aviz ar trebui cel puţin să fie obligată să facă cunoscute motivele refuzului.

Redacţia acestei prevederi a Cartei permite intervenţia autorităţii independente care va putea să ia forma unei opinii simple, a unui aviz oficial, a unei recomandări, a unei propuneri sau a unei decizii.

S-a pus şi problema membrilor autorităţii independente. Carta a reţinut o for- mulare după care în această instanţă cel puţin jumătate din membri vor fi jude- cători aleşi de către egalii lor, ceea ce înseamnă că ea nu a vrut să permită nici ca judecătorii să fie minoritari în cadrul instanţei independente, dar în acelaşi timp nici ca ei să fie majoritari. Având în vedere varietatea unor concepţii filozofice şi dezbaterile din statele europene, referirea la un nivel minim de 50% de judecă- tori s-a considerat a fi capabilă de a asigura un nivel destul de ridicat de garanţii respectînd în acelaşi timp consideraţiile de principiu care există în diferite sis- teme naţionale.

Carta prevede că judecătorii care fac parte din instanţa independentă, ar trebui să fie aleşi de către egalii lor, pe motiv că independenţa necesară a acestei autori- tăţi exclude alegerea sau numirea membrilor săi de către o autoritate aparţinînd puterii executive sau legislative,

Ar putea exista un risc de influenţă a partidelor politice la numirea şi rolul ju- decătorilor în cadrul unei asemenea proceduri. De la judecătorii care fac parte din autoritatea independentă se aşteaptă clar, ca aceştia să nu caute sa obţină favoarea partidelor politice sau organelor care sunt numite sau alese de către sau prin intermediul acestor partide.

În sfîrşit, fără a impune un mod de scrutin particular, Carta indică modalităţile de alegere a reprezentanţilor judecătorilor în interiorul acestei instanţe care trebuie să asigure reprezentarea cea mai largă a acestora.

1.4. Carta consacră„dreptul la recurs”al judecătorilor care consideră că drepturile lor statutare sau, mai general, independenţa lor sau a procedurilor judiciare sunt ameninţate sau încălcate în vreun fel, astfel încît acesta să poată sesiza o autori- tate independentă, asemenea celei descrise anterior.

Astfel, judecătorii nu sunt dezarmaţi în faţa unui prejudiciu adus independenţei lor. Dreptul la recurs este o garanţie necesară, deoarece simpla stabilire a unor principii de protejare a judiciarului nu reprezintă mai mult decît o dorinţă, atîta timp cît aceste principii nu sunt consecvent susţinute prin mecanisme de garan-

16

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

tare a implementării lor efective. Intervenţia autorităţii independente, în orice decizie care afectează statutul individual al judecătorilor, nu acoperă în mod obligatoriu toate situaţiile posibile în care independenţa acestora poate fi afec- tată şi este indispensabil ca sesizarea acestei autorităţi să se poată face la iniţia- tiva judecătorilor înşişi.

Carta precizează că autoritatea astfel sesizată trebuie să dispună de mijloace efective pentru a remedia ea însăşi, sau să propună autorităţii competente reme- dierea situaţiei care afectează independenţa judecătorilor. Această formulă ţine cont de diversitatea sistemelor naţionale, observîndu-se că simpla recomandare a unei instanţe independente faţă de o situaţie individuală oferă un stimulent considerabil pentru autoritatea în cauză care urmează să remedieze situaţia re- clamată.

1.5. Carta enunţă principalele îndatoriri ale judecătorilor în exercitarea funcţiilor

sale.„Disponibilitatea” se referă atît la timpul necesar pentru a judeca corect cauzele cît şi la atenţia şi vigilenţa, care sunt în mod evident necesare pentru sarcini atît de importante deoarece prin judecarea cauzelor se asigură garanţia drepturilor indivi- duale. Respectul pentru persoane este deosebit de important pentru o funcţie atît de importantă cum e cea a judecătorului, mai ales lundu-se în consideraţie faptul că persoanele deseori se simt foarte vulnerabile în faţa justiţiei. Acest alineat, de asemenea menţionează şi obligaţia judecătorului de a respecta confidenţialitatea informaţiei care i-a devenit cunoscută în decursul procedurilor. Alineatul se finisează cu indicarea că judecătorii trebuie să asigure menţinerea unui nivel înalt de com- petenţă necesară pentru examinarea cauzelor. Aceasta înseamnă că nivelul înalt al competenţei şi al abilităţilor judecătorului sun o cerinţă constantă pentru el/ea la examinarea şi soluţionarea cauzelor, dar, de asemenea, că judecătorul trebuie să-şi menţină acest nivel, dacă e necesar, prin instruire continuă. Cum se precizează ulte- rior în text, judecătorilor trebuie să le fie asigurat, accesul la mijloacele de formare profesională.

1.6. Carta precizează că statul are datoria de a asigura judecătorului mijloacele pentru îndeplinirea în bune condiţii a misiunii lor, în special pentru a soluţiona cauzele într- un termen rezonabil.

Fără menţionarea expresă a acestei obligaţii care cade în sarcina statului, justificările dispoziţiilor faţă de responsabilitatea judecătorilor, ar putea fi alterate.

1.7. Carta recunoaşte rolul asociaţiilor profesionale constituite de către judecători la

care ei pot adera în mod liber, excluzîndu-se orice fel de discriminare în dreptul de asociere la ele. Carta, de asemenea, subliniază faptul că aşa asociaţii contribuie la apărarea drepturilor statutare a judecătorilor în faţa autorităţilor şi instanţelor, care sunt implicate în luarea deciziilor referitoare la judecători. Astfel, judecătorilor nu li se poate interzice constituirea unor asemenea organizaţii profesionale sau aderarea la ele.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

17

Deşi Carta nu prescrie acestor asociaţii competenţa exclusivă de a apăra drepturile statutare ale judecătorilor, ea, indică, totuşi, că contribuţia acestora la o asemenea apărare în faţa autorităţilor sau organelor implicate în luarea deciziilor referitoare la judecători, trebuie recunoscută şi respectată. Aceasta se aplică, printre altele, în ceea ce priveşte autoritatea independentă despre care se vorbeşte la punctul 1.3.

1.8. Carta prevede că judecătorii sunt implicaţi, prin reprezentanţii lor, în special prin

cei care sunt membri ai autorităţii independente despre care se vorbeşte la punctul

1.3. şi prin organizaţiile lor profesionale, în luarea oricăror decizii privind adminis-

trarea judecătorească, determinarea resurselor materiale ale judecătoriilor şi imple- mentarea acestor decizii la nivel naţional şi local.

Fără a pleda pentru o anumită formă juridică determinată, sau un grad de constrîn- gere, această prevedere stabileşte că judecătorii ar trebui să fie asociaţi la elaborarea bugetului general care revine justiţiei, precum şi diferitelor instanţe luate individual, ceea ce implică proceduri de consultare sau de reprezentare la nivel naţional şi local. Acest lucru se aplică, de asemenea, în sens mai larg administrării justiţiei şi a instan- ţelor. Carta nu cere ca această administrare să revină judecătorilor, dar ea impune ca aceştia să nu fie ţinuţi deoparte.

Consultarea judecătorilor, prin reprezentanţii lor sau prin organizaţiile lor profesi- onale, asupra proiectelor de modificare a statutului sau definirea condiţiilor de re- munerare şi protecţie socială, inclusiv pensia, trebuie să permită ca judecătorii să nu fie ţinuţi deoparte în pregătirea deciziilor în aceste domenii. Totuşi, Carta nu au- torizează prejudicierea puterilor de decizie a autorităţilor naţionale responsabile în aceste domenii conform Constituţiei.

2. Selectarea, recrutarea, formarea profesională iniţială

2.1. Candidaţii la funcţia de judecători trebuie selectaţi şi recrutaţi de către un organ

sau un juriu independente. Carta nu cere ca aceasta să fie autoritatea menţionată la punctul 1.3., ceea ce înlesneşte posibilitatea de a recurge, de exemplu, la sistemul de juriu de concurs sau de comisie de selectare, cu condiţia că acestea sunt inde- pendente. În practică, procedura de selectare este deseori distinctă de procedura de numire propriu-zisă. Este important de precizat garanţiile specifice care se leagă de procedura de selectare.

Alegerea făcută de instanţa de selectare trebuie să se sprijine pe criterii relevante naturii funcţiilor care trebuie exercitate.

Este vorba, mai întîi, de evaluarea capacităţii candidaţilor de a aprecia liber situaţiile care sunt supuse unui judecător, ceea ce evocă libertatea gîndirii. Aptitudinea de a face dovada imparţialităţii indispensabile în exercitarea funcţiilor judiciare este, de asemenea, un element esenţial. Capacitatea de a aplica legea trimite la cunoaşterea dreptului şi la aptitudinea de a-l pune în practică, ceea ce nu este acelaşi lucru. Or-

18

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

ganul de selectare trebuie să se asigure, de asemenea, că comportamentul candida- ţilor, odată numiţi în funcţie se va baza pe respectul faţă de persoană, ceea ce este de

o importanţă vitală în relaţiile dintre persoana înzestrată cu putere şi individul care se prezintă în faţa justiţiei, acesta aflîndu-se, de multe ori, în situaţii dificile.

În concluzie, selectarea nu poate să se bazeze pe criterii de discriminare fondate pe sex, origine etnică sau socială, opinii filozofice şi politice, convingeri religioase.

2.2. Pentru a garanta aptitudinea de exercitare a funcţiei de judecător este necesar

ca regulile statutare privind selectarea şi recrutarea să stabilească cerinţe în privinţa

calificării şi experienţei anterioare. Aceasta se aplică, de exemplu, în sistemele unde recrutarea se bazează pe vechimea în muncă în domeniul juridic de un număr sta- bilit de ani.

2.3. Funcţia judecătorească, care îi cere judecătorului să intervină în situaţii deseori

complicate din punct de vedere al respectului faţă de demnitatea umană, este de o aşa natură încît verificarea„abstractă” a aptitudinii de a o exercita nu este de ajuns.

Candidaţii selectaţi pentru exercitarea funcţiei de judecător trebuie, de aceea, să fie pregătiţi prin intermediul unei instruiri adecvate, finanţate de stat.

Sunt necesare anumite precauţii la pregătirea judecătorilor pentru luarea deciziilor în mod independent şi imparţial, odată ce competenţa, imparţialitatea şi luciditatea

necesară, trebuie să fie garantate atît prin programele de instruire, cît şi prin func- ţionarea organelor care le implementează. Iată de ce Carta prevede ca autoritatea menţionată la punctul 1.3. să asigure caracterul potrivit al programelor de formare şi

a

structurilor care le pun în practică în lumina cerinţelor transparenţei, competenţei

şi

imparţialităţii legate de exercitarea funcţiei judecătoreşti. Autoritatea menţionată

va trebui să dispună de mijloacele de asigurare a acestor cerinţe. În mod corespun- zător, regulile statutului trebuie să precizeze modalităţile unei supravegheri din partea acestei instanţe, în raport cu imperativele în cauză, în privinţa programelor şi punerii lor în aplicare de către structurile de formare profesională.

3. Numirea, inamovibilitate

3.1. Sistemele naţionale pot distinge procedura de selectare propriu-zisă de cea de

numire în funcţia de judecător şi cea de repartizare a unui judecător la o anumită instanţă. Este important de precizat că decizia de numire şi cea de repartizare sunt luate de instanţa independentă prevăzută la punctul 1.3., sau la propunerea, reco- mandarea, cu acordul sau urmînd avizul acesteia.

3.2. Carta reglementează şi aspectul incompatibilităţilor. Ea nu se referă la situaţia

incompatibilităţilor absolute care ar împiedica la numirea în funcţia de judecător pentru cauzele legate de activităţile anterioare ale unui candidat, sau de cele exer-

citate de apropiaţii lor,. Pe de altă parte, ea consideră că la numirea judecătorului la

o anumită instanţă trebuie să se ţină cont de circumstanţele menţionate mai sus,

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

19

atunci cînd ele pot genera dubii legitime şi obiective în privinţa imparţialităţii şi in- dependenţei.

Cu titlu de exemplu, un avocat care şi-a exercitat funcţia înainte într-un oraş, nu poate, în mod sigur, fi numit imediat judecător în acelaşi oraş şi, de asemenea, este dificil de conceput ca o persoană să fie repartizată ca judecător la o instanţă într-un oraş în care soţul sau părintele, de exemplu, este primar sau deputat. De aceea, la repartizarea judecătorului la o anumită instanţă, regulile statutare trebuie să ia în considerare situaţiile de natură să genereze dubii obiective şi legitime privind inde- pendenţa şi imparţialitatea judecătorilor.

3.3 Procedura de recrutare în anumite sisteme naţionale, prevede o perioadă de probă pînă ca numirea în funcţie să fie confirmată cu titlu definitiv, iar în altele judecătorii se recrutează pentru un termen stabilit al funcţiei cu posibilitatea de reconfirmare.

În aceste cazuri este necesar, ca decizia de a nu fi numit definitiv sau de a nu fi re- înnoit să fie luată doar de către autoritatea independentă prevăzută la punctul 1.3., sau la propunerea, recomandarea sau urmînd avizul său. Este clar că situaţiile de pe- rioadă de probă sau de reînnoire sunt delicate, dacă nu chiar periculoase din punct de vedere al independenţei şi imparţialităţii judecătorului care este în aşteptarea confirmării sau reînnoirii funcţiei sale de judecător. Astfel se cere oferirea de garanţii care poate avea loc doar prin intervenţia autorităţii independente. În măsura în care calitatea de judecător a unei persoane supuse la o perioadă de probă ar putea fi discutată, Carta precizează că dreptul la recurs prevăzut la punctul 1.4. este aplicabil unei asemenea persoane.

3.4. Carta consacră inamovibilitatea judecătorilor, înţeleasă ca imposibilitatea de a

da unui judecător o nouă repartizare sau o nouă funcţie, care să se substituie celor precedente, fără consimţămîntul liber al acestuia. Totodată, trebuie admise şi excepţii atunci cînd transferul unui judecător are loc în cadrul unei proceduri disciplinare, cînd are loc o reorganizare legitimă a sistemului judecătoresc care antrenează, de exemplu, desfiinţarea unei instanţe şi atunci cînd judecătorul este chemat să asiste activitatea unei instanţe vecine. În acest ultim caz, repartizarea temporară trebuie să fie pe o du- rată limitată hotărîtă de statut. Ţinînd cont, în acelaşi timp, de caracterul foarte delicat al deplasării unui judecător la care acesta nu a consimţit, amintim că acesta dispune, în virtutea punctului 1.4, de un drept general şi legitim la recurs în faţa unei autorităţi independente care poate verifica legitimitatea unui astfel de demers. De fapt, acest drept la recurs poate, de asemenea, să remedieze şi situaţii care nu au fost special re- glementate de prevederile Cartei şi în care judecătorul este atît de suprasolicitat încît nu este capabil în practică să-şi onoreze în mod normal obligaţiile sale profesionale.

4. Derularea carierei

4.1. Cu excepţia cazului cînd promovările se conferă judecătorilor strict pe baza ve-

chimii, sistem pe care Carta nu l-a exclus în măsura în care este considerat ca un înalt

20

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

protector al independenţei, dar care mai presupune în sistemele naţionale şi garan- tarea absolută a calităţii recrutării, este important ca independenţa şi imparţialitatea judecătorului să nu fie prejudiciate prin promovare. Trebuie precizat că ceea ce este de temut este atît judecătorul blocat în mod ilegal în promovare, cît şi cel promovat în mod excesiv.

Acesta este motivul pentru care Carta defineşte criteriile de promovare ca fiind ex- clusiv calităţile şi meritele constatate în exercitarea funcţiei încredinţate judecăto- rului, apreciată prin intermediul evaluărilor obiective efectuate de către unul sau mai mulţi judecători, menţionînd că aceste evaluări trebuie să facă obiectul unei discuţii cu cei interesaţi.

Pe baza aprecierii făcute în urma evaluărilor, sunt pronunţate promovările de către instanţa prevăzută la punctul 1.3., sau la propunerea, recomandarea, cu acordul sau în urma avizului său. Este prevăzut în mod expres ca judecătorul care nu a fost propus pentru promovare către autoritatea independentă, să poată formula o recla- maţie în faţa acestei autorităţi.

Dispoziţiile de la punctul 4.1 nu sunt, desigur, aplicabile în sistemele în care nu există promovări sau ierarhii a funcţiilor judecătoreşti, sisteme care la rîndul lor protejează la un nivel ridicat independenţa în această privinţă.

4.2. Carta se referă, la acest punct, la problema activităţilor desfăşurate în paralel cu

funcţia de judecător. Ea prevede ca judecătorul să-şi exercite în mod liber activităţile în afara mandatului, dintre care şi cele care sunt expresia drepturilor sale cetăţeneşti. Această libertate, care constituie un principiu, nu poate fi limitată decît în unicul caz în care activităţile exterioare ar fi incompatibile fie cu încrederea în imparţialitatea şi independenţa lor, fie cu disponibilitatea cerută pentru instrumentarea atentă şi în termen rezonabil a cauzelor care le sunt remise. Carta nu specifică anumite tipuri de activităţi. Efectele negative ale activităţilor externe asupra condiţiilor în care se des- făşoară activităţile judecătoreşti trebuie evaluate în mod pragmatic. Carta prevede că judecătorul trebuie să solicite autorizarea de exercitare a activităţilor, altele decît cele din domeniul literar sau artistic, atunci cînd acestea sunt remunerate.

4.3. Carta abordează aici problema pe care uneori o denumim „rezerva” judecăto-

rului. Ea reţine o poziţie care decurge din prevederile articolului 6 al Convenţiei Eu- ropene a Drepturilor Omului şi din jurisprudenţa Curţii europene privind această dispoziţie, enunţînd că judecătorul trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze efectiv încrederea în imparţialitatea şi in- dependenţa sa. Referindu-se la riscul unei alterări efective, Carta permite evitarea rigidităţilor excesive care ar conduce la îndepărtarea judecătorului din societate şi colectivitate.

4.4. Carta prevede„un drept la formarea profesională continuă” a judecătorului, care

trebuie să aibă acces permanent la acţiunile de formare susţinute de către Stat şi vizînd garantarea consolidării şi aprofundării cunoştinţelor de specialitate, cît şi

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

21

ale celor din domeniul social şi cultural al judecătorilor. Statul trebuie să vegheze asupra acestor acţiuni de formare profesională cu respectarea condiţiilor prevăzute la punctul 2.3, care se referă la rolul instanţei independente prevăzute la punctul 1.3 pentru garantarea adaptării conţinutului acţiunilor de formare profesională şi a structurilor care le pun în aplicare, la exigenţele de transparenţă, competenţă şi im- parţialitate.

Definiţia acestor garanţii stabilite la punctele 2.3 şi 4.4 privind formarea profesională este una suficient de flexibilă, dînd posibilitatea de a le adapta la diferite sisteme na- ţionale de formare profesională: colegii de formare administrate de Ministerul Jus- tiţiei, instituţii activând pe lîngă consilii superioare a judecătorilor, fundaţii juridice private etc.

5.

Răspunderea

5.1. Carta prevede la acest punct responsabilitatea disciplinară a judecătorului. Ea

se referă în primul rînd la principiul legalităţii sancţiunilor disciplinare, prevăzînd că numai încălcarea uneia dintre îndatoririle în mod expres definite de statut poate da prilejul unei sancţiuni şi că ierarhizarea sancţiunilor susceptibile de a fi aplicate este precizată de statut. Carta impune de altfel garanţii privind procedura disciplinară:

sancţiunea disciplinară nu poate fi luată decît la decizia, urmînd propunerea, reco- mandarea sau cu acordul unei jurisdicţii sau autorităţii, cel puţin jumătate din mem- brii căreia să fie judecătorii aleşi. În cadrul procedurii judecătorul trebuie să fie pe deplin audiat şi reprezentat în scopul apărării sale. În cazul în care este pronunţată o sancţiune, alegerea ei din ierarhia statutară a sancţiunilor este supusă principiului proporţionalităţii. Carta a prevăzut în sfîrşit un drept de recurs în faţa unei instanţe superioare cu caracter jurisdicţional împotriva unei decizii de sancţionare, atunci cînd a fost luată de o autoritate executivă, de un organ jurisdicţional sau de o autori- tate, cel puţin jumătate dintre membrii căreia sunt judecătorii aleşi.

În formularea pe care a reţinut-o, Carta nu impune ca recursul să poată fi exercitat în cazul în care sancţiunea a fost dată de Parlament.

5.2. Carta se referă în acest punct la răspunderea civilă şi pecuniară a judecătorului.

Ea impune drept principiu că Satul va repara daunele cauzate ca urmare a condu- itei necorespunzătoare sau exercitării ilegale a funcţiilor judecătoreşti. Aceasta în- seamnă că Statul este cel care, faţă de victimă, este în toate cazurile garantul repa- rării daunelor.

Precizînd că această garanţie a Statului se aplică daunelor suportate în mod nele- gitim, ca urmare a deciziei sau comportamentului unui judecător, Carta nu se referă neapărat la caracterul greşit al deciziei sau al comportamentului, ci insistă mai de- grabă asupra daunelor care sunt rezultatul acestora şi care sunt suportate „în mod nelegitim”. Acest lucru este important în privinţa preocupărilor ca independenţa ju- risdicţională a judecătorului să nu fie afectată prin regimul de răspundere civilă.

22

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Carta prevede de altfel ca, atunci cînd dauna pe care Statul estre dator să o garan- teze este rezultatul unei încălcări grosolane şi de neiertat a regulilor, conform cărora judecătorul urmează să-şi îndeplinească obligaţiunile, statutul poate acorda Sta- tului posibilitatea de a-i cere acestuia rambursarea reparaţiei pe calea unui acţiuni jurisdicţionale, într-o limită determinată de acest statut. Exigenţa ca încălcarea să fie considerată drept grosolană şi de neiertat, caracterul jurisdicţional al acţiunii în ram- bursare, trebuie să constituie garanţii semnificative a faptului că procedura nu este abuzivă. O garanţie suplimentară este constituită de acordul prealabil la sesizarea jurisdicţiei competente, pe care trebuie să-l dea instanţa menţionată la punctul 1.3.

5.3. La acest punct Carta se referă la problema reclamaţiilor, plîngerilor justiţiabililor

cu privire la proasta funcţionare a justiţiei.

Statele îşi au organizate propriile proceduri de examinare a plîngerilor, dar ele nu întotdeauna sunt bine organizate.

Iată de ce Carta prevede posibilitatea pentru orice persoană de a supune unei au- torităţi independente, fără vre-un formalism special, reclamaţia sa privind proasta funcţionare a justiţiei într-o cauză dată. În cazul în care o examinare prudentă şi atentă din partea acestei autorităţi ar face să se constate incontestabil o încălcare de natură disciplinară din partea unui judecător, această autoritate ar avea posibilitatea de a sesiza instanţa disciplinară sau cel puţin o autoritate care are, potrivit regulilor statutului naţional, competenţa de a efectua această sesizare. Nici această instanţă, nici această autoritate nu pot fi forţate să adopte aceeaşi opinie ca organismul se- sizat cu reclamaţia. Din acest fapt rezultă unele garanţii serioase împotriva riscurilor de deturnare a procedurii de reclamaţie de către justiţiabilii, care vor în realitate să facă presiune asupra justiţiei.

Organismul independent despre care este vorba nu ar fi neapărat conceput ca un organism ce se consacră în mod specific verificării existenţei încălcărilor din partea judecătorilor. Judecătorii nu au monopolul proastei funcţionări a justiţiei. Ar fi deci de imaginat că acelaşi organism independent sesizează într-un mod analog, atunci cînd i se pare justificat, instanţa disciplinară sau autoritatea de urmărire a avocaţilor, funcţionarilor de justiţie, executorilor etc.

Dar Carta, fiind consacrată statutului judecătorilor, se va referi mai detaliat la pro- blema sesizărilor în privinţa judecătorilor.

6. Remunerarea, protecţia socială

Dispoziţiile aflate în această rubrică nu îi privesc decît pe judecătorii care îşi exercită funcţia cu titlu profesional.

6.1. Carta prevede că nivelul de remunerare la care au dreptul judecătorii pentru în-

deplinirea funcţiilor sale profesionale trebuie stabilite în aşa mod, încît să-i ferească

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

23

de presiuni îndreptate spre influenţarea deciziilor ce urmează a fi adoptate sau con- duita judecătorească în general, afectîndu-le astfel independenţa şi imparţialitatea.

A părut preferabil să se indice că nivelul de remuneraţie trebuie fixat în aşa fel încît

să ferească judecătorul de presiuni, mai degrabă decît să prevadă o determinare a acestui nivel prin referinţă la remuneraţiile vărsate titularilor înaltelor funcţii în ca- drul puterii legislative sau puterii executive, căci titularii acestor funcţii sunt departe de a fi trataţi într-un mod comparabil de la un sistem naţional la altul.

6.2. Nivelul de remunerare al unui judecător, comparat cu cel al altui judecător, poate

să varieze în funcţie de vechime, de natura atribuţiilor la care sunt repartizaţi, sau

în funcţie de importanţa sarcinilor impuse, cum ar fi sarcinile de la sfîrşitul de săp-

tămînă, de exemplu. Dar aceste sarcini ce justifică o remunerare mai ridicată tre- buie apreciate într-un mod transparent, cu scopul de a evita diferenţe de tratament, străine unor consideraţii ce ţin de munca îndeplinită sau de disponibilitatea cerută.

6.3. Carta prevede beneficiul asigurării sociale, adică acoperirea riscurilor sociale cla-

sice legate de boală, maternitate, invaliditate, bătrîneţe şi deces, în folosul judecăto- rului.

6.4. Ea precizează în această privinţă că judecătorul care a împlinit vîrsta legală pentru încetarea din funcţie, după ce a exercitat-o ca profesie pe o perioadă stabilită, trebuie să beneficieze de o pensie al cărei nivel trebuie să fie cît mai aproape posibil de acela al ultimei remunerări primite pentru activitatea jurisdicţională.

7. Încetarea din funcţie

7.1. O anume vigilenţă se cere în ceea ce priveşte condiţiile în care un judecător

încetează să îşi exercite funcţia. Este important de determinat în mod limitativ ca- uzele încetării din funcţie. Este vorba despre demisie, inaptitudine fizică constatată prin expertiză medicală, limita de vîrstă, expirarea mandatului atunci cînd funcţia se exercită pe o durată legal determinată, şi în sfîrşit despre revocarea dispusă în cadrul unei proceduri de responsabilitate disciplinară.

7.2. Cu excepţia cauzelor de încetare din funcţie care pot fi constatate fără dificul-

tate, adică pentru limită de vîrstă sau la expirarea mandatului legal prin scurgerea duratei acestui mandat, celelalte cauze de încetare din funcţie, în momentul în care survin, trebuie să fie verificate de către autoritatea prevăzută la punctul 1.3. Această condiţie este realizată în momentul în care încetarea din funcţie rezultă dintr-o re- vocare decisă de către această autoritate, sau la propunerea, recomandarea sau cu acordul acesteia.

24

***

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei

ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei Recomandarea nr. (81) 7 a Comitetului Miniştrilor către
ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei Recomandarea nr. (81) 7 a Comitetului Miniştrilor către

Recomandarea nr. (81) 7

a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND MIJLOACELE DE FACILITARE A ACCESULUI LA JUSTIŢIE

(adoptată de Comitetul Miniştrilor la 14 mai 1981, la a 68-a Sesiune)

Comitetul Miniştrilor, conform art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Considerînd că dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil, garantat prin articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constituie o caracteristică esenţială a oricărei societăţi democratice;

Avînd în vedere faptul că procedura judiciară este deseori atît de complexă, îndelun- gată şi costisitoare încît persoanele particulare – şi mai ales persoanele defavorizate economic sau social – se confruntă cu dificultăţi serioase în exercitarea drepturilor lor în cadrul statelor membre;

Considerînd că un sistem eficient de asistenţă judiciară şi de consultanţă juridică, de felul celui prevăzut de Rezoluţia nr. (78) 8 a Comitetului Miniştrilor, poate contribui în mare măsură la eliminarea acestor obstacole;

Considerînd, de asemenea, că este de dorit să fie luate toate măsurile necesare pentru simplificarea procedurii oricînd este posibil, în vederea facilitării accesului persoanelor particulare la instanţe, asigurîndu-se în acelaşi timp că justiţia este fă- cută;

Considerînd că este de dorit, în vederea facilitării accesului la justiţie, simplificarea documentelor folosite în cadrul procedurilor;

Recomandă guvernelor statelor membre luarea sau, după caz, consolidarea tuturor măsurilor pe care le consideră necesare pentru a asigura punerea treptată în practică a principiilor enunţate în anexa prezentei recomandări.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

25

Anexă la Recomandarea nr. (81) 7

Principii

Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a informa publicul referitor la mijloacele aflate la dispoziţia unei persoane pentru realizarea drepturilor sale în justiţie şi pentru asigurarea unor proceduri simple, rapide şi necostisitoare în materie civilă, comercială, administrativă, de dreptul muncii sau fiscală. În acest scop, statele membre ar trebui să ţină cont mai ales de principiile enunţate în cele ce urmează:

A Informarea publicului

1. Este necesară luarea unor măsuri adecvate pentru informarea publicului referitor

la amplasarea şi competenţele instanţelor, precum şi asupra modului de iniţiere a unei acţiuni în instanţă sau de apărare în cadrul unei astfel de acţiuni.

2. Trebuie să poată fi obţinute informaţii generale fie de la instanţe, fie de la orice

serviciu sau organism competent, cu privire la:

formalităţile de procedură, sub rezerva că aceste informaţii nu implică consul- tanţă juridică pe fondul speţei;

modul şi termenul de exercitare a unei căi de atac, precum şi regulile de pro- cedură ce trebuie respectate şi documentele necesare în acest scop;

mijloacele prin care poate fi executată o decizie şi, dacă este posibil, cheltuie- lile de executare.

B

– Simplificarea

3. Trebuie luate măsuri pentru facilitarea sau, după caz, încurajarea concilierii părţilor

sau a soluţionării conflictelor pe cale amiabilă înainte de demararea procedurii judi- ciare sau pe parcursul unei proceduri deja iniţiate.

4. Nici o parte nu trebuie să fie împiedicată să apeleze la serviciile unui avocat. Tre-

buie evitată obligarea unei părţi de a apela la serviciile mai multor avocaţi pentru un singur litigiu, dacă o asemenea pluralitate a serviciilor nu este neapărat necesară. Dacă, dată fiind natura speţei, ar fi oportun, în vederea facilitării accesului persoa- nelor particulare la justiţie, să li se permită să îşi prezinte singure cauza în instanţă, apelarea la un avocat nu ar trebui să fie obligatorie.

5. Statele trebuie să ia măsuri pentru ca prezentarea tuturor actelor de procedură să

fie simplă, limbajul folosit să fie pe înţelesul publicului şi hotărîrile judecătoreşti să

fie pe înţelesul părţilor.

6. Dacă una dintre părţi nu cunoaşte destul de bine limba folosită în instanţă, statele

trebuie să acorde o atenţie deosebită problemelor de interpretare şi de traducere, şi

26

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

să se asigure că persoanele defavorizate economic nu sunt dezavantajate în ceea ce priveşte accesul la justiţie sau desfăşurarea procesului din pricina imposibilităţii lor de a vorbi sau de a înţelege limba folosită de instanţă.

7. Trebuie luate măsuri pentru ca numărul experţilor desemnaţi în aceeaşi cauză de

către instanţă, din oficiu sau la cererea părţilor, să fie cît mai mic posibil.

C – Accelerarea

8. Trebuie depuse toate eforturile pentru a reduce la minimum timpul necesar pentru

obţinerea unei hotărîri judecătoreşti. În acest sens, trebuie luate măsuri pentru eli- minarea procedurilor învechite care nu au utilitate practică, pentru ca instanţele să dispună de personal suficient şi să funcţioneze într-o manieră eficientă şi pentru adoptarea de mecanisme care să permită instanţei să urmărească derularea proce- durii încă de la început.

9. Trebuie luate măsuri în ceea ce priveşte creanţele necontestate sau garantate

asupra sumelor de bani, pentru ca în acest gen de cauze hotărîrea definitivă să se pronunţe rapid, fără formalităţi, înfăţişări în faţa instanţei sau cheltuieli superflue.

10. Pentru a preveni exercitarea dreptului de apel într-o manieră abuzivă sau în

scopul tergiversării, trebuie acordată o atenţie specială posibilităţii de executare provizorie a hotărîrilor care se supun apelului, precum şi dobînzilor aplicabile sumei

statuate prin hotărîre înainte de executare.

D – Costul justiţiei

11. Introducerea unei acţiuni în instanţă nu poate fi condiţionată de plata efectuată

către stat de una din părţi a unei sume nejustificat de mare în raport cu speţa dedusă judecăţii.

12. În măsura în care cheltuielile de procedură constituie un obstacol evident pentru accesul la justiţie, dacă este posibil ele trebuie reduse sau eliminate. Sistemul cheltu- ielilor de procedură trebuie examinat în vederea simplificării sale.

13. O atenţie deosebită trebuie acordată problemei onorariilor avocaţilor şi ale ex-

perţilor în măsura în care acestea constituie un obstacol pentru accesul la justiţie. Trebuie asigurată o anumită formă de control asupra valorii acestor onorarii.

14. Cu excepţia unor circumstanţe speciale, în principiu partea care cîştigă trebuie

să obţină de la partea care pierde decontarea cheltuielilor sale, inclusiv a onorariilor avocatului, pe care le-a suportat în mod justificat în legătură cu procedura.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

27

E – Procedurile speciale

15. Pentru litigiile privitoare la creanţe de importanţă minoră, trebuie instituită o

procedură care să permită părţilor să recurgă la justiţie fără a trebui să suporte chel-

tuieli disproporţionate în raport cu suma care face obiectul litigiului. În acest scop, se pot prevedea formulare simple, evitarea înfăţişărilor inutile şi limitarea căilor de atac.

16. Statele trebuie să se asigure că procedurile în materia dreptului familiei sunt

simple, rapide, puţin costisitoare şi respectă natura personală a litigiilor în această

materie. În măsura posibilului, dezbaterile pentru acestea ar trebui să nu fie pu- blice.

***

28

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Recomandarea nr. (84) 5 a Comitetului Miniştrilor către statele membre ASUPRA PRINCIPIILOR DE PROCEDURĂ CIVILĂ
Recomandarea nr. (84) 5 a Comitetului Miniştrilor către statele membre ASUPRA PRINCIPIILOR DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Recomandarea nr. (84) 5

a Comitetului Miniştrilor către statele membre

ASUPRA PRINCIPIILOR DE PROCEDURĂ CIVILĂ MENITE SĂ ÎMBUNĂTĂŢEASCĂ FUNCŢIONAREA JUSTIŢIEI 1

(adoptată de Comitetul Miniştrilor în 28 febr. 1984, în a 367-a reuniune a delegaţilor miniştrilor)

Comitetul de Miniştri, în baza articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Avînd în vedere că dreptul la justiţie garantat de articolul 6 de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este o componentă esenţială pentru orice societate democratică;

Avînd in vedere că implementarea măsurilor şi principiilor expuse în Rezoluţiile nr. (76) 5 şi (78) 8 asupra asistenţei judiciare, precum şi în Recomandarea nr. (81) 7 pri- vind mijloacele de facilitare a accesului la justiţie, ar înlesni procesul de exercitare a dreptului la justiţie a cetăţenilor;

Avînd în vedere, de asemenea, că unele reguli ale procedurii civile utilizate în sta- tele membre pot constitui obstacole pentru o justiţie efectivă întrucît, în primul rînd, acestea nu mai servesc nevoilor societăţii moderne şi, în al doilea rînd, pot fi detur- nate pentru a produce abuzuri sau întîrzieri;

Avînd în vedere că procedura civilă ar trebui simplificată, făcută mai flexibilă şi mai operativă, menţinîndu-se în acelaşi timp garanţiile asigurate justiţiabililor de către regulile tradiţionale ale procedurii, precum şi calitatea justiţiei necesară unei socie- tăţi democratice;

Avînd în vedere că, pentru a se atinge aceste obiective, este necesar ca părţile să aibă la dispoziţie proceduri mai simple, mai rapide şi să fie protejate contra tacticilor

1 La momentul adoptării acestei recomandări, reprezentanţii Belgiei si Olandei, în aplicarea articolului 10.2.c din Regulamentul interior al reuniunilor delegaţilor miniştrilor, şi-au rezervat dreptul de a fi sau nu de acord cu ce-a de-a doua propoziţie a Principiului 5, expusă în anexa acestei recomandări.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

29

abuzive şi de amînare, în special prin recunoaşterea în favoarea judecătorului a unor puteri de a orienta procedurile cît mai eficient;

Luînd în considerare discuţiile purtate şi rezoluţiile adoptate de către miniştrii de justiţie europeni în cadrul celei de-a 12-a Conferinţe, organizată în mai 1980 la Luxemburg,

Recomandă ca guvernele statelor membre să adopte sau, după caz, să întărească toate măsurile pe care acestea le consideră necesare pentru a îmbunătăţi procedura civilă, avînd ca model principiile expuse în anexa acestei recomandări.

Anexa la Recomandarea nr. (84) 5

Principiile procedurii civile menite să îmbunătăţească funcţionarea justiţiei

Principiul 1

1. În mod normal, procedurile trebuie să constea în nu mai mult de două înfăţişări:

prima fiind o înfăţişare preliminară de natură preparatorie, iar a doua cea în care sunt administrate probele, se fac concluzii şi, în măsura în care este posibil, se ia hotărîrea. Judecătorul trebuie să se asigure că toate actele celei de-a doua înfăţişări sunt înde- plinite la timp, neadmiţîndu-se amînări decît în cazul apariţiei a noi probe sau alte circumstanţe extraordinare sau importante.

2. Trebuie aplicate sancţiuni atunci cînd una din parţi, eventual după ce i s-a pus în

vedere, nu a îndeplinit un act procedural în termenul limită impus de lege sau de judecător, deşi fusese anunţată în acest sens. În funcţie de circumstanţe, astfel de sancţiuni pot consta în decăderea din dreptul de a mai îndeplini actul procedural, plata unor daune-interese, cheltuieli, amenzi sau chiar radierea de pe rol a cazului.

3. Instanţa trebuie să aibă posibilitatea de a cita martorii şi de a aplica sancţiuni

(amenzi, daune-interese etc.) în cazul absenţei nejustificate a acestora. Cînd un martor absentează, judecătorul este cel care decide dacă procesul continuă fără această mărturie. Pentru a facilita depunerea mărturiilor, trebuie să existe posibili- tatea de a apela la mijloace tehnice moderne, precum telefoane sau sisteme audio- video, în funcţie de caz.

4. În cazul în care un expert desemnat de instanţă nu-şi prezintă raportul sau întîrzie

depunerea lui fără să ofere o justificare, trebuie aplicate sancţiuni adecvate. Acestea pot fi: reducerea onorariului, plata unor daune-interese sau cheltuieli precum şi măsuri disciplinare aplicate, în funcţie de caz, de către instanţa sau o organizaţie profesională.

Principiul 2

1. În cazul în care una din părţi declanşează proceduri vădit nefondate, instanţa ar

trebui să aibă posibilitatea de a judeca cauza într-o procedură sumară sau, după caz,

30

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

să impună o amendă acestei părţi sau să o oblige la plata unor despăgubiri către cealaltă parte.

2. În cazul în care una din părţi, încălcînd regula loialităţii la care este ţinută în de-

rularea procesului, utilizează mijloace sau acte de procedură cu scopul clar de a înt- îrzia procesul, judecătorul ar trebui să aibă posibilitatea fie să se pronunţe imediat pe fond, fie să impună sancţiuni precum decăderi 1 , plata unor amenzi sau a unor daune-interese; în cazuri particulare, avocatul poate fi constrîns la plata cheltuielilor de judecată.

3. Asociaţiile profesionale de avocaţi trebuie îndemnate să prevadă sancţiuni disci-

plinare în cazurile în care un membru al acestora se comporta în maniera descrisă în paragrafele anterioare.

Principiul 3

În timpul înfăţişării preliminare şi, dacă e posibil, pe tot parcursul procesului, jude- cătorul trebuie să aibă un rol activ în desfăşurarea rapidă a tuturor procedurilor, res- pectînd drepturile parţilor, inclusiv dreptul la tratament egal. În mod special, acesta trebuie să aibă puterea de a le ordona din oficiu părţilor să aducă orice clarificare este necesară sau să se prezinte în persoană, puterea de a invoca chestiuni de drept, de a solicita probe cel puţin in cazurile unde fondul litigiului nu este la dispoziţia părţilor, de a conduce administrarea probelor, de a exclude acei martori ale căror mărturii ar fi irelevante pentru caz, de a limita numărul de martori chemaţi pentru aceleaşi fapte atunci cînd acest număr este excesiv. Aceste puteri trebuie exercitate fără a se depăşi obiectul acţiunii.

Principiul 4

Judecătorul trebuie să aibă, cel puţin în prima instanţă, puterea de a decide, în funcţie de natura cazului, dacă se vor folosi proceduri scrise sau orale, ori o combinaţie între cele două, cu excepţia cazurilor expres menţionate în lege.

Principiul 5

Dacă legea nu prevede altfel, cererile, excepţiile sau apărările şi, în principiu, mijloa- cele de probă trebuie prezentate pe cît posibil în primele faze ale procesului sau, eventual, înainte de etapa preliminară, unde aceasta există. De obicei, la apel jude- cătorul nu mai acceptă fapte care nu au fost prezentate în prima instanţă, exceptînd cazurile în care:

a. acestea nu au fost cunoscute în prima instanţă;

b. persoana care prezintă noile probe nu a fost parte în prima instanţă;

c. există un motiv excepţional pentru care acestea ar trebui admise.

1 În varianta în limba engleză, sancţiunea constă în„a declara procedura nulă” (n.t.)

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

31

Principiul 6

Hotărîrea trebuie luată la încheierea dezbaterilor sau cît mai repede după aceea. Ea trebuie să fie cît mai concisă posibil. Trebuie să se fondeze pe lege, dar trebuie să rezolve, într-o maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părţi.

Principiul 7

Trebuie luate măsuri pentru a descuraja utilizarea abuzivă a căilor de atac.

Principiul 8

1. Trebuie instituie adiţional unele reguli sau un ansamblu de reguli speciale pentru

a accelera soluţionarea litigiilor:

a. în cazuri urgente;

b. dacă dreptul nu este contestat sau creanţa este certă şi lichidă, ori dacă obiec- tul litigiului este de o valoare redusă;

c. în domeniul accidentelor rutiere, litigiilor de muncă, chestiuni între proprietar şi chiriaş, precum şi în anumite chestiuni privind dreptul familiei, în special cele legate de stabilirea sau modificarea pensiei de întreţinere.

2. Pot fi utilizate în acest sens una sau mai multe dintre următoarele măsuri: forme

simplificate ale cererilor introductive la instanţă; suprimarea înfăţişărilor ori stabilirea unei singure înfăţişări sau, dacă este necesar, a unei înfăţişări preliminare prepara- torii; proceduri exclusiv scrise sau, după caz, exclusiv orale; interzicerea sau limitarea în folosirea anumitor excepţii sau apărări; reguli mai flexibile în ceea ce priveşte pro- bele 1 ; interzicerea amînărilor sau acordarea unor amînări de scurtă durată; numirea de către instanţă a unui expert judiciar; stabilit fie din oficiu, fie la cererea părţilor, de preferinţă la începutul procesului; rol activ al judecătorului în conducerea cazului, şi în procesul de căutare şi administrare a probelor.

3. Aceste reguli sau ansamblu de reguli speciale pot fi, în funcţie de situaţie, obliga-

torii, facultative la cerere pentru oricare dintre parţi sau stabilite prin acordul comun al părţilor.

Principiul 9

Autorităţilor judiciare trebuie să li se pună la dispoziţie cele mai moderne mijloace tehnice pentru a-şi îndeplini atribuţiile în condiţii de maximă eficienţa, în special facilitînd accesul la diferite surse de legislaţie şi accelerînd administrarea justiţiei.

***

1 Traducerea expresiei utilizată de varianta din limba franceză este„administrarea liberă a probelor” (n.t.).

32

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Recomandarea nr. (86) 12 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND MĂSURILE DE PREVENIRE ŞI
Recomandarea nr. (86) 12 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND MĂSURILE DE PREVENIRE ŞI

Recomandarea nr. (86) 12

a Comitetului Miniştrilor către statele membre

PRIVIND MĂSURILE DE PREVENIRE ŞI REDUCERE A ÎNCĂRCĂTURII INSTANŢELOR

(adoptată de Comitetul Miniştrilor în 16 sept. 1986 la a 399-a reuniune a delegaţilor miniştrilor)

Comitetul Miniştrilor, în baza articolului 15. b din Statutul Consiliului Europei,

Luînd în considerare, pe de-o parte, creşterea numărului de cauze în faţa instan- ţelor, care poate avea ca efect afectarea dreptului justiţiabililor de a fi judecaţi într- un termen rezonabil, în sensul art. 6 par.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

Luînd în considerare, pe de altă parte, numărul ridicat de sarcini nejurisdicţionale încredinţate judecătorilor, număr care, în unele state, are tendinţa de a creşte;

Convins de interesul de a limita numărul activităţilor nejurisdicţionale încredinţate judecătorilor precum şi încărcătura excesivă a instanţelor, în scopul de a îmbunătăţi funcţionarea justiţiei;

Convins, în egală măsură, de interesul de a asigura în permanenţă o repartizare echi- librată a cauzelor între jurisdicţii şi de a utiliza cît mai bine resursele umane de care acestea dispun;

Invită guvernele statelor membre, în afară de a pune la dispoziţia sistemului judiciar resursele necesare pentru a putea face faţă într-un mod eficient creşterii numărului cauzelor şi a sarcinilor nejurisdicţionale, să reflecteze asupra oportunităţii de a urma, în politica lor judiciară, unul sau mai multe din obiectivele următoare:

I. Să încurajeze, în cazurile potrivite, rezolvarea pe cale amiabilă a diferendelor fie în afara sistemului judiciar, fie înainte sau în timpul procedurii judiciare.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

33

În acest scop, ar putea fi luate în considerare măsurile următoare:

a) să prevadă, cu avantaje potrivite, proceduri de conciliere care, prealabil sau la începutul procedurii judiciare, ar avea drept scop rezolvarea litigiului;

b) să încredinţeze judecătorilor, printre sarcinile lor principale, obligaţia de a că- uta o soluţionare amiabilă a litigiului între părţi în toate cauzele în care este posibil, fie la începutul procedurii, fie în orice alt stadiu potrivit al acesteia;

c) să consacre ca o obligaţie deontologică a avocaţilor sau să invite organele competente să le recunoască avocaţilor posibilitatea concilierii cu partea ad- versă înainte de a recurge la calea judiciară, ca şi în toate stadiile potrivite ale procedurii judiciare.

II.

Să evite creşterea volumului de sarcini nejurisdicţionale încredinţate judecătorilor

şi

să le diminueze progresiv, încredinţîndu-le altor persoane sau organe.

Anexa prezentei recomandări conţine exemple de sarcini prevăzute deja de anumite state şi de care judecătorul ar putea fi scutit ţinînd cont de circumstanţele particu- lare ale fiecărei ţări.

III. Să prevadă pentru cauzele mai puţin importante sau pentru anumite materii, or-

gane care, în afara sistemului judiciar, să fie la dispoziţia părţilor pentru a soluţiona

litigiile.

IV. Să ia dispoziţiile necesare pentru ca, în cazurile în care se pretează, arbitrajul să

constituie o alternativă mai accesibilă şi mai eficace a acţiunilor judiciare.

V. Să generalizeze, dacă nu există deja, instituirea judecătorului unic în primă in-

stanţă, în toate materiile potrivite.

VI. Să revadă periodic competenţa diferitelor organe jurisdicţionale, în funcţie de na-

tura şi numărul acţiunilor introduse, în scopul de a asigura o repartizare echilibrată

a sarcinilor.

VII. Să evalueze eventuala incidenţă a unei asigurări juridice cu privire la creşterea numărului de cauze de competenţa instanţelor şi să ia măsurile necesare în cazul în

care s-ar stabili că acest tip de asigurare încurajează introducerea de acţiuni nefon-

date.

Anexă la Recomandarea nr. (86) 12

Exemple de sarcini nejurisdicţionale de care judecătorii din anumite state ar putea fi scutiţi în funcţie de caracteristicile proprii fiecărei ţări.

Celebrarea căsătoriei;

Încheierea de convenţii patrimoniale între soţi;

Dispensă pentru publicarea anunţului de căsătorie;

34

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Autorizarea unui soţ pentru a-l reprezenta pe celălalt; înlocuirea consimţă- mântului soţului care este împiedicat să şi-l exprime;

Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui;

Recunoaşterea paternităţii;

Administrarea bunurilor celor declaraţi incapabili;

Numirea unui reprezentant legal pentru incapabilii majori şi pentru cei ab- senţi;

Aprobarea achiziţiilor patrimoniale a persoanelor juridice;

Controlul actelor contabile ţinute de comercianţi;

Ţinerea şi controlul registrelor comerciale:

Registrul comercianţilor persoane fizice; Registrul societăţilor; Registrul mărcilor; Registrul automobilelor;

Registrul bărcilor, navelor şi aeronavelor;

Acordarea de licenţe pentru a exercita activitatea comercială;

Intervenţia în activităţile electorale, altele decât cele prevăzute de Constitu- ţie;

Desemnare unui judecător ca preşedinte sau membru al comisiilor în care prezenţa sa nu e cerută decât pentru a garanta imparţialitatea comisiilor;

Încasarea taxelor şi impozitelor vamale;

Încasarea cheltuielilor de judecată;

Exercitarea funcţiilor notariale;

Actele referitoare la succesiune;

Actele de stare civilă şi registrele de stare civilă;

Cartea Funciară (controlul şi înscrierea transferului de proprietate, a ipotecilor etc.);

Numirea arbitrilor dacă acesta e prevăzută de lege. ***

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

35

Recomandarea nr. (87) 18 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND SIMPLIFICAREA JUSTIŢIEI PENALE 1
Recomandarea nr. (87) 18 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND SIMPLIFICAREA JUSTIŢIEI PENALE 1

Recomandarea nr. (87) 18

a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND SIMPLIFICAREA JUSTIŢIEI PENALE 1

(adoptată de Comitetul Miniştrilor în 17 sept. 1987, la a 410-a reuniune a delegaţilor miniştrilor)

Comitetul Miniştrilor, în baza art. 15. b din Statutul Consiliului Europei,

Reamintind că scopul Consiliului Europei este de realizare unei unităţi mai strînse între statele sale membre;

Considerînd că o acţiune comună vizînd accelerarea şi simplificarea justiţiei penale trebuie să ţină cont de condiţiile prevăzute în art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

Avînd în vedere sporirea cazurilor supuse justiţiei penale, în special cele al căror autor este pasibil de o pedeapsă uşoară şi problemelor cauzate de durata procedu- rilor penale;

Considerînd că întîrzierea în soluţionarea cauzelor penale atrage discreditarea asupra dreptului penal şi afectează buna administrare a justiţiei;

Considerînd că lentoarea justiţiei penale ar putea fi remediată nu numai prin mijloa- cele care îi sunt acesteia destinate şi prin modul în care aceste mijloace sunt întrebu- inţate, ci mai ales printr-o mai bună definire a priorităţilor în cadrul politicii penale, atît în ceea ce priveşte forma, cît şi fondul prin:

– recurgerea la principiul oportunităţii urmăririi penale;

1 La adoptarea acestei recomandări, Delegaţia Republicii Federale Germania, în aplicarea art. 10.2.c din Re- gulamentul interior al reuniunilor delegaţilor miniştrilor, şi-a rezervat dreptul de a se conforma sau nu la paragraful 11.a.3 şi 11.a.4 al recomandării.

36

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

– recurgerea, pentru a rezolva problema infracţiunilor minore şi a celor comune, la:

aşa-numitele proceduri sumare,

tranzacţii între autorităţile competente în materia penală şi alte autorităţi interveniente, ca o posibilă alternativă la urmărirea penală,

aşa-numitele proceduri simplificate;

– simplificarea procedurii jurisdicţionale ordinare;

Ţinînd cont de concluziile de la reuniunea miniştrilor de justiţie europeni ţinută la Montreux în 10 septembrie 1981;

Recomandă guvernelor statelor membre să ia, respectînd în totalitate principiile lor constituţionale şi cutumele, toate măsurile necesare pentru aplicarea următoarelor principii:

I. Oportunitatea urmării penale

a. Principiul oportunităţii urmăririi penale

1. Principiul oportunităţii urmăririi penale trebuie să fie adoptat sau aplicarea sa

să se regăsească, ori de cîte ori contextul istoric sau Constituţia statelor membre o permit; dacă aceasta nu este posibil, trebuie gîndite măsuri pentru a se ajunge la aceeaşi finalitate.

2. Puterea de a renunţa la începerea urmăririi penale sau de a-i pune acesteia capăt,

pentru motive de oportunitate, trebuie să fie prevăzută expres de lege.

3. În virtutea acestui principiu, decizia de a renunţa la urmărirea penală este posibilă

doar dacă organul de urmărire penală dispune de indicii suficiente de culpabilitate.

4. Acest principiu trebuie să se bazeze pe motive generale, precum interesul public.

5. Exercitînd această putere, organul competent trebuie să se inspire în special, con-

form dreptului naţional, din principiul general al egalităţii tuturor în faţa legii şi cel al individualizării justiţiei penale şi, mai ales:

– din gravitatea, natura, circumstanţele şi consecinţele infracţiunii;

– din personalitatea suspectului;

– din pedeapsa care poate fi aplicată;

– din efectele acestei condamnări asupra suspectului; şi

– din situaţia victimei.

6. Renunţarea sau clasarea simplă a procedurilor poate să fie însoţită de un avertis-

ment, sau mustrare, sau poate fi condiţionată de impunerea faţă de suspect a anu- mitor condiţii, cum ar fi reguli de conduită, de plata unei sume de bani, de despăgu- birea victimei sau de supunere unei perioade de probă.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

37

7.

Trebuie să existe consimţămîntul suspectului în toate cazurile în care e posibilă

clasarea condiţionată. În cazul în care consimţămîntul lipseşte, organul de urmărire

penală are obligaţia de a exercita acţiunea penală contra suspectului, numai dacă nu renunţă la acuzaţie pentru un alt motiv.

Necontestarea măsurii luate sau executarea unei condiţii impuse în sensul paragra- fului 6 poate să fie asimilată cu consimţămîntul.

Trebuie reglementate reguli pentru a garanta că, consimţămîntul este dat în cunoş- tinţă de cauză, liber şi fără să fie obţinut prin constrîngere.

8. În general, oprirea procedurii poate să fie temporară, pînă la împlinirea termenului

de prescripţie, sau definitivă.

9. În ceea ce priveşte clasarea condiţionată, aceasta trebuie să fie definitivă cînd per-

soana şi-a îndeplinit obligaţiile.

Decizia nu poate să fie asimilată cu una judecătorească, care să urmeze regulile aces- teia, cum ar fi inter alia înscrierea în cazierul judiciar, decît dacă suspectul şi-a recu- noscut vina.

10. În măsura în care este posibil, decizia de clasare trebuie să fie adusă la cunoştinţa

reclamantului.

11. Victima trebuie să aibă posibilitatea de a-şi putea repara ulterior prejudiciul ca-

uzat prin infracţiune în faţa unei instanţe civile sau penale.

12. Citarea suspectului nu este necesară dacă clasarea îmbracă forma unei renunţări

necondiţionate la începerea urmării penale.

b. Măsuri avînd acelaşi scop cu principiul oportunităţii urmăririi penale

Statele care aplică principiul legalităţii urmăririi penale trebuie să introducă sau să dezvolte recurgerea la metode care, deşi sunt diferite de cele ale oportunităţii urmă- ririi penale, urmăresc acelaşi scop cu acestea, şi mai ales:

i. trebuie să fie sporit numărul de cazuri în care declanşarea urmăririi penale este supusă unei condiţii; în particular, cînd interesul public nu este primor- dial, întrebarea şi consimţămîntul victimei poate fi o condiţie prealabilă pen- tru începerea urmăririi penale;

ii. legea trebuie să permită judecătorului să suspende sub condiţie urmărirea penală sau să înceteze urmărirea în baza unor proceduri similare celor cunos- cute de organele de urmărire penală din sistemul oportunităţii.

II. Proceduri sumare, tranzacţii şi proceduri simplificate

a. Dezincriminarea, procedurile sumare şi infracţiunile minore prin natura lor

38

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

1.

Sistemele juridice care fac distincţie între infracţiunile administrative şi infracţi-

unile penale trebuie să procedeze la dezincriminarea infracţiunilor, mai ales a in- fracţiunilor comune din domeniul dreptului rutier, fiscal şi vamal dacă acestea sunt delicte minore prin natura lor.

2. Pentru instrumentarea acestor infracţiuni, pentru care elementul material pri-

mează celui moral (intenţia de a comite o infracţiune), toate statele trebuie să re- curgă la procedurile sumare sau proceduri scrise, care nu presupun intervenţia jude- cătorului în mod special.

3. Nu poate fi luată nicio măsură de constrîngere fizică, mai ales detenţia provizorie.

4. Sancţiunile aplicate trebuie să fie în principal de natură pecuniară, iar cuantumul

lor, determinat de lege, trebuie să fie în sume fixe sau forfetare. O sancţiune restric- tivă sau privativă de drepturi, excluzînd însă lipsirea totală de libertate, poate să fie

aplicată doar în cazurile prevăzute de lege.

5. Aceste sancţiuni pecuniare pot să fie aplicate pe loc de agentul constatator sau

să fie notificate suspectului ulterior de autoritatea competentă, administrativă sau judecătorească, care poate recurge, în acest caz, la mijloace electronice de încasare, ţinîndu-se cont de numărul de cazuri pe care le are de rezolvat.

6. Acest mod de a proceda, care trebuie să fie considerat ca o propunere făcută sus-

pectului, trebuie să fie acceptat expres sau tacit, plata unei amenzi sau executarea sancţiunii echivalînd cu acceptarea. În cazul acceptării tacite, procedura de notifi- care trebuie să respecte fără niciun dubiu toate drepturile destinatarului.

7. Acceptarea acestei propuneri, în caz de executare, exclude orice urmărire penală

avînd la bază aceleaşi motive (ne bis in idem).

8. Această procedură trebuie să rezerve suspectului dreptul de a prezenta cazul său

în faţa unei instanţe judecătoreşti.

b. Tranzacţii necontencioase 1

1. Respectînd prevederile Constituţiilor lor, statele membre trebuie să revadă legis-

laţia cu privire la atribuţiile autorităţilor competente în materie penală şi ale altor autorităţi ce pot interveni în procedura tranzacţiei, mai ales pentru infracţiunile mi- nore, avînd la bază principiile următoare:

2. Legea va reglementa condiţiile de tranzacţionare propuse suspectului de către

autoritate, mai ales:

i. plata unei sume de bani către stat sau către o instituţie de utilitate publică sau de binefacere;

1 Este vorba de tranzacţiile care au loc în afara instanţelor (n.t.).

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

39

ii.

restituirea bunurilor şi a avantajelor obţinute prin comiterea infracţiunii;

iii. despăgubirea victimei fie înaintea tranzacţiei, fie ca element al acesteia.

3. Competenţa autorităţilor care pot propune tranzacţia şi categoriile de infracţiuni

vizate trebuie să fie determinate de lege. Autoritatea ar trebui să poată să-şi revizu- iască propunerea sa, în favoarea suspectului, ţinînd cont de eventualele obiecţii ale

acestuia.

4. Autoritatea ar trebui să precizeze condiţiile în care se poate recurge la tranzacţie

şi ar trebui să adopte principii directoare şi un barem al sumelor de plată, pentru a fi respectat pe cît se poate de mult principiul egalităţii în faţa legii. În acest sens, este necesar să se publice aceste condiţii, principiile directoare şi baremul.

5. Suspectul care nu doreşte să accepte tranzacţia, ar trebui întotdeauna să aibă po-

sibilitatea de a nu răspunde la propunere sau să respingă oferta.

6. Acceptarea tranzacţiei va înlătura definitiv exercitarea acţiunii penale, dacă sus-

pectul va îndeplini condiţiile care i-au fost propuse.

7. Autoritatea va publica, apărînd anonimatul suspecţilor, un raport anual privind

modul în care ea şi-a exercitat atribuţiile în legătură cu tranzacţia.

c. Procedura simplificată în infracţiunile minore din punct de vedere al

circumstanţelor

1. În cazul infracţiunilor minore din punct de vedere al circumstanţelor, cînd starea

de fapt este bine stabilită şi pare sigur că cel vizat este autorul infracţiunii, se poate apela la procedurile simplificate, adică la procedurile scrise desfăşurate de către au- toritatea judiciară, trecîndu-se peste faza audierilor şi putîndu-se da direct decizii asimilate celor date de judecători, cum ar fi o ordonanţa penală.

2. O asemenea ordonanţă penală trebuie să conţină elementele necesare unei bune

informări a inculpatului în ceea ce priveşte consecinţele acceptării sale. Trebuie să i

se aducă la cunoştinţă într-o manieră clară şi sigură că poate beneficia de o amînare pe o durată rezonabilă în scopul unei eventuale consultări cu un avocat.

3. Sancţiunile aplicate prin actul de ordonanţă penală trebuie să fie limitate la sanc-

ţiuni pecuniare şi la decăderea din drepturi, fiind exclusă privarea de libertate.

4. Consimţămîntul suspectului la ordonanţa penală poate să fie expres sau tacit şi

să atragă prin sine asimilarea ordonanţei cu o hotărîre pronunţată de judecător în forma ordinară cu toate consecinţele sale de drept (aplicarea principiului non bis in idem, posibilitatea executării silite, înscrierea în cazierul judiciar).

5. Împotrivirea suspectului la ordonanţa penală, împotrivire care nu trebuie să fie

motivată, atrage ipso facto anularea ordonanţei penale şi declanşarea procedurii or- dinare, fără ca interdicţia reformatio in peius să fie pusă în aplicare.

40

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

6.

Independent de ordonanţa penală, trebuie să fie posibilă, în egală măsură, renun-

ţarea la dezbateri în faţa instanţei cînd presupusul infractor cere, cu aprobarea orga-

nului de urmărire penală, să se pronunţe împotriva sa o pedeapsă alternativă, dacă procurorul nu obiectează împotriva acestei proceduri şi dacă judecătorul consideră oportun să dea rezolvare unei asemenea cereri.

III. Simplificarea procedurii judecătoreşti ordinare

a. Ancheta înainte şi în timpul dezbaterii în faţa instanţei

1. În condiţiile în care se efectuează o anchetă prealabilă 1 sesizării instanţei de ju-

decată aceasta trebuie să fie condusă de autoritate judiciară ca o garanţie pentru justiţiabil, dar nu trebuie să îmbrace un caracter universal sau obligatoriu.

2. Ancheta prealabilă poate să fie limitată la cazurile în care pare că ea este utilă la

finalizarea cazurilor şi la stabilirea nevinovăţiei sau vinovăţiei suspecţilor.

3. Utilitatea anchetei prealabile trebuie să fie apreciată de către o autoritate judiciară,

ţinîndu-se cont de rezultatele anchetei poliţieneşti, de gravitatea şi complexitatea infracţiunii, de recunoaşterea sau de nerecunoaşterea faptelor de către suspect.

4. Dacă există o anchetă prealabilă, aceasta trebuie să fie efectuată după o proce-

dură care să elimine toate formalităţile inutile şi care să evite mai ales necesitatea

unei audieri formale a martorilor atunci cînd faptele nu sunt contestate de suspect.

5. Dacă autoritatea judiciară competentă nu consideră că este utilă o anchetă prea-

labilă, instanţa judecătorească trebuie să fie sesizată în mod direct.

6. În sistemele care cunosc ancheta prealabilă, posibilitatea de a se renunţa la această

procedură trebuie să fie completată de o triplă garanţie:

– în stadiul anchetei poliţieneşti, atît prin direcţionarea şi controlul care trebuie exercitat de autoritatea judiciară asupra acţiunii poliţiei, cît şi printr-o mai bună luare în calcul a drepturilor suspectului în acest stadiu;

– arestarea preventivă a suspecţilor după finalizarea anchetei poliţieneşti pînă la înfăţişarea lor în faţa unei instanţe trebuie să fie controlată judiciar în toate cazurile de unul sau de mai mulţi judecători independenţi;

– în stadiul dezbaterilor, instanţa ar trebui să fie în măsură să facă investigaţii definitive, în scopul convingerii sale asupra validităţii acuzaţiei cu care a fost sesizată şi, dacă este necesar, să solicite unei autorităţi judiciare independente să facă investigaţii suplimentare.

1 Varianta în limba franceză foloseşte expresia „l`instruction préalable”, iar cea în limba engleză „preliminary investigations” (n.t.).

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

41

7.

De fiecare dată cînd cutumele constituţionale şi jurisprudenţa o permit, ar trebui

să se instituie fie procedura de recunoaştere a vinovăţiei („guilty pleas”) prin care inculpatul este chemat să se înfăţişeze în faţa unei instanţe într-un stadiu incipient al procedurii pentru a declara în mod public dacă recunoaşte sau neagă acuzaţiile reţinute împotriva lui, fie o procedură similară. Într-un asemenea caz, judecătorul ar trebui să poată să renunţe în tot sau în parte la faza anchetei şi să treacă imediat la analiza personalităţii inculpatului, la pronunţarea pedepsei şi, dacă este cazul, la decizia asupra reparării prejudiciului.

8.

 

i. Procedura de recunoaştere a vinovăţiei trebuie să fie aplicată de o instanţă judecătorească, în şedinţă publică.

ii. Trebuie să existe un răspuns pozitiv al inculpatului faţă de acuzaţia contra sa.

iii. Înainte de a se pronunţă o sancţiune în procedura de recunoaştere a vinovă- ţiei judecătorul trebuie să aibă posibilitatea de a asculta cele două părţi din cauză.

9.

Dacă la audierea sa, inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia, ancheta ar trebui să fie

redusă la acele acte absolut necesare pentru stabilirea faptelor, ţinîndu-se cont de procedura anterioară fazei judecătoreşti. Ar trebui să se evite, mai ales în măsura în care este posibil, procedura audierii martorilor deja ascultaţi de către o autoritate judiciară.

b. Procedura dezbaterilor în faţa instanţei 1

1. Legea fiecărui stat membru ar trebui să favorizeze reunirea procedurilor penale

avînd în cauză acelaşi acuzat oricare ar fi locul unde infracţiunile au fost comise, pentru a evita hotărîri succesive luate de către tribunale diferite.

2. În timpul dezbaterilor ar trebui să se renunţe la toate formalităţile inutile. Mai ales,

nu ar trebui să se poată declara o procedură nulă şi fără efect pentru anumite vicii decît în cazuri strict delimitate, fiind ştiut că neobservarea exigenţelor ar putea pro- duce un prejudiciu real intereselor acuzării sau ale apărării.

3. Statele membre ar trebui să permită jurisdicţiilor, cel puţin pentru infracţiunile

minore şi ţinînd seama de natura pedepsei prevăzute, să decidă în absenţa inculpa- tului, dacă acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă cu respectarea formelor legale data audierii şi dreptul său de a fi reprezentat de un avocat sau într-o altă manieră.

c. Motivarea şi pronunţarea simplificată a hotărîrilor judecătoreşti

1. Hotărîrea trebuie pronunţată într-un termen limită, dacă inculpatul este în stare

de detenţie provizorie pentru infracţiunea în cauză.

1 Varianta în limba franceză utilizează expresia „l`audiance”, iar cea în limba engleză „the (court) hearing”, iar corespondentul în limba română ar fi„înfăţişare/dezbatere în faţa instanţei” (n.t.).

42

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

2.

Dacă dezbaterile sunt înregistrate pe bandă magnetică sau dacă acestea nu aduc

elemente noi faţă de cele aflate deja la dosar, consemnarea în scris a derulării proce-

sului trebuie să fie redusă la minimum şi să fie limitată la consemnări într-un proces verbal sumar.

3. Dacă Constituţia o permite, atunci cînd hotărîrea judecătorului priveşte infracţiuni

care nu sunt grave sau dacă părţile sunt de acord, judecătorul trebuie să poată să renunţe la luarea unei hotărîri scrise şi să se limiteze la o menţiune în dosar.

4. Atunci cînd, în alte cazuri, o hotărîre scrisă este necesară, aceasta ar trebui să se

limiteze numai la menţiuni utile informării părţilor şi controlului autorităţii judecă- toreşti de apel sau informării autorităţilor judiciare străine care ar putea să fie împu- ternicite cu executarea hotărîrii în privinţa motivării asupra vinovăţiei şi, unde este

cazul, asupra pedepsei şi asupra despăgubirilor victimelor. În ceea ce priveşte proce- dura anchetei, ca şi prezentarea faptelor şi părţilor, judecătorul ar trebui într-un mod simplu să facă referiri la dosar, la concluziile scrise de către părţi, la consemnările scrise ale dezbaterilor sau la înregistrările acestora.

5. Regulile referitoare la lecturarea integrală a hotărîrii de către judecători în public,

atunci cînd acestea există, ar trebui să fie reduse, de exemplu permiţînd comple- tului - şi dacă acesta este colegial, unuia dintre membri săi, chiar în absenţa celorlalţi

membri - a se limita la o lectură a hotărîrii asupra culpabilităţii, pedepsei şi despăgu- birii victimei.

6. Comunicarea hotărîrii scrise, ca şi citarea în justiţie, ar trebui să îmbrace forme

simple şi rapide, precum cea poştală, la nevoie supunînd inculpatul la obligaţia de a declara, în primul stadiu al procedurii, o adresă legală unde să-i poată fi trimise toate comunicările şi notificările care îi sunt destinate pînă la terminarea procesului.

d. Compunerea şi specializarea completelor de judecată

1. Ca principiu general, compunerea completelor de judecată ar trebui, în măsura în

care Constituţia şi cutumele statelor membre o permit, să fie determinată ţinîndu-se cont, cu respectarea formelor legale, de gravitatea, de natura, de detaliile tehnico- juridice şi de complexitatea infracţiunii.

2. Atunci cînd infracţiunile sunt judecate de un complet de magistraţi profesionişti,

numărul judecătorilor participanţi ar trebui să fie limitat la minimum. De fiecare dată cînd nivelul gravităţii infracţiunii o permite, infracţiunea ar trebui să fie judecată de un singur judecător.

3. Intervenţia unui juriu ar trebui să fie o procedură de judecată rezervată unei cate-

gorii de infracţiuni grave bine determinate. Organizarea procesului ar trebui să tindă la facilitarea sarcinilor juriului; în special, judecătorul ar trebui să expună juraţilor pe

cît se poate de clar, la începutul deliberării, problemele pe care la au de soluţionat şi normele aplicabile în speţă.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

43

4.

Atunci cînd problema culpabilităţii este soluţionată de un juriu, sau de asesori

împreună cu un complet de judecători profesionişti, , decizia trebuie să fie luată cu

majoritate simplă sau calificată, nefiind necesară unanimitatea.

5. Soluţionarea cazurilor în care administrarea probelor apare foarte complexă din

punct de vedere tehnic, cum ar fi cele care ţin de crime economice, ar trebui să fie încredinţată unor funcţionari şi unor magistraţi înzestraţi cu pregătirea, cunoştinţele şi cu experienţa necesară.

6. Atunci cînd este cazul şi Constituţia o permite, aceste infracţiuni ar trebui să fie

rezolvate de organele de urmărire penală şi de autorităţile de investigare şi eventual de judecată, fie instituite, fie constituite special pentru a face faţă dificultăţilor pe care natura şi complexitatea acestor infracţiuni le aduc justiţiei penale.

7. Autorităţile însărcinate cu urmărirea penală, cu investigarea şi judecarea unei in-

fracţiuni ar trebui să poată, cînd e cazul, să dispună de asistenţa unor experţi în do- menii precum psihologie, medicină, psihiatrie, contabilitate, economie, finanţe sau criminalistică, în număr suficient pentru a face faţă detaliilor tehnico-juridice cres- cînde ale criminalităţii şi administrării probelor.

***

44

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Recomandarea nr. (93)1 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND ACCESUL EFECTIV 1 LA JUSTIŢIE
Recomandarea nr. (93)1 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND ACCESUL EFECTIV 1 LA JUSTIŢIE

Recomandarea nr. (93)1

a Comitetului Miniştrilor către statele membre

PRIVIND ACCESUL EFECTIV 1 LA JUSTIŢIE AL PERSOANELOR AFLATE ÎN SITUAŢIE DE MARE DIFICULTATE MATERIALĂ 2

(adoptată de Comitetul Miniştrilor în 8 ianuarie 1993 la a 484-a reuniune a delegaţilor miniştrilor)

Comitetul Miniştrilor, în virtutea art.15.b din Statutul Consiliului Europei,

Amintind că, prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, statele membre au proclamat ataşamentul lor faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale;

Avînd în vedere Rezoluţiile (76) 5 privind asistenţa judiciară în materie civilă, comer- cială şi administrativă şi (78) 8 referitoare la asistenţa judiciară şi consultanţa juridică, Recomandarea nr. (81) 7 a Comitetului Miniştrilor a statelor membre referitoare la mijloacele de a facilita accesul la justiţie şi rezoluţiile Naţiunilor Unite asupra drep- turile omului şi sărăciei, mai ales Rezoluţia 46/121 din 17 decembrie 1991 a Adunării Generale şi Rezoluţia 1992/11 din 18 februarie 1992 a Comisiei pentru drepturile omului, cît şi studiul pregătit de Mişcarea Internaţională ATD – Fourth World 3 inti- tulat„Pentru o justiţie la care să aibă acces oricine: o privire asupra familiilor sărace şi mecanismele de asistenţă judiciară şi anumite iniţiative locale” (H(92)2);

Preocupat de situaţia persoanelor în mare dificultate materială - persoanele cu lip- suri majore, marginalizate sau excluse de societate atît pe plan economic, cît şi pe plan social şi cultural;

1 În sens de„acces neîngrădit” (n.t.).

2 Odată cu aplicarea prezentei recomandări, în temeiul art.10.2, lit. c din Regulamentul interior al reuniunilor delegaţilor miniştrilor, delegatul Austriei a rezervat dreptul Guvernului din care face parte de a se conforma sau nu acestei recomandări.

3 Această organizaţie reprezintă la nivel internaţional populaţia foarte săracă. Mai multe informaţii la http:// www.atd-quartmonde.org/accueil-uk.html şi http://www.old.atd.17oct.org/accueil-uk.html (n.t.).

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

45

Considerînd că această situaţie de mare dificultate materială privează bărbaţii şi fe- meile de a se bucura efectiv de drepturile omului care trebuie recunoscute tuturor fără nici o discriminare, aşa cum se afirmă în art.14 din Convenţia Europeană a Drep- turilor Omului;

Convins fiind că eforturile făcute în ceea ce priveşte promovarea accesului la legis- laţie şi la justiţie nu-şi vor găsi eficacitatea deplină decît prin intermediul unei politici globale, coerente şi prospective contra sărăciei, în colaborare cu sectorul de popu- laţie interesată;

Reamintind principiul indivizibilităţii drepturilor omului, care implică faptul că între- buinţarea drepturilor politice şi civile, mai ales a celor prevăzute de art.6 par.3 lit. c şi art.13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu este efectivă atîta timp cît drepturile economice, sociale şi culturale nu sunt în aceeaşi măsură protejate;

Reafirmînd faptul că respectarea drepturilor omului este legată de respectarea dem- nităţii umane, în special prin accesul la legislaţie şi la justiţie a persoanelor în situaţie de mare dificultate materială;

Reamintind că dincolo de accesul la legislaţie şi justiţie prevăzut de art.6 din Con- venţia Europeană a Drepturilor Omului, persoanele în situaţie de mare dificultate ma- terială au dreptul de a li se aplica în egală măsură şi celelalte dispoziţii din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, mai ales articolele 2, 3 şi 8, precum şi cele prevăzute în alte instrumente juridice ale Consiliului Europei cum ar fi Carta Socială Europeană;

Considerînd că prezenta recomandare vizează îmbunătăţirea, mai ales pentru per- soanele aflate în situaţie de mare dificultate materială, a sistemelor de consultanţă juridică şi asistenţă judiciară existente şi că prezintă un caracter complementar în raport cu dispoziţiile existente în ceea ce priveşte alte categorii de persoane pentru care aceste sisteme au fost concepute,

Recomandă guvernelor statelor membre următoarele:

1. Să faciliteze accesul la legislaţie („dreptul de a fi protejat prin lege”) pentru persoa- nele aflate în situaţie de mare dificultate materială prin:

a. promovarea, cînd se impune, a sensibilizării profesiilor juridice la problemele persoanelor aflate în situaţie de mare dificultate materială;

b. promovarea serviciilor de consultanţă juridică pentru persoanele aflate în si- tuaţie de mare dificultate materială;

c. acoperirea financiară a costurilor pentru consultanţa juridică a persoanele în situaţie de mare dificultate materială cu titlul de ajutor judiciar, fără a afecta obligaţia persoanei care beneficiază de consultanţă de a aduce o contribuţii modestă, dacă dreptul intern o cere;

d. să promoveze, acolo unde este nevoie, înfiinţarea unor centre de consultanţă în cartierele defavorizate.

46

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

2.Să faciliteze accesul efectiv la mijloacele parajudiciare de soluţionare a conflictelor pentru persoanele în situaţie de mare dificultate materială:

a. prin dezvoltarea implicării organizaţiilor nonguvernamentale sau a asociaţiilor de întrajutorare a persoanelor în situaţie de mare dificultate materială în formele para-judiciare de soluţionare a conflictelor, cum sunt medierea şi concilierea;

b. prin extinderea beneficiului asistenţei judiciare sau al oricărei alte forme de asistenţă la aceste modalităţi de soluţionare a conflictelor;

3. Să faciliteze accesul efectiv la justiţie pentru persoanele aflate în situaţie de mare

dificultate materială, mai ales prin următoarele modalităţi:

a. extinderea asistenţei judiciare sau a altor forme de asistenţă la toate catego- riile de instanţe (civile, penale, comerciale, administrative, de dreptul muncii, etc.) şi la toate procedurile, contencioase sau necontencioase, oricare ar fi ca- litatea în care intervin persoanele interesate;

b. extinderea asistenţei judiciare la persoanele în situaţie de mare dificultate ma- terială care sunt apatride sau de naţionalitate străină, în toate cazurile în care au rezidenţa stabilă pe teritoriul statului membru unde trebuie să se deruleze procedura;

c. recunoaşterea dreptului la asistenţă din partea unui consilier competent, în măsura în care este posibil, ales liber, care va primi o remuneraţie adecvată;

d. limitarea refuzului de asistenţă judiciară de către autorităţile competente ba- zat în principal pe caracterul de inadmisibilitate a cererii, pe existenţa unor şanse mici de succes sau în cazul în care interesul justiţiei nu necesită acorda- rea asistenţei judiciare;

e. simplificarea procedurii de acordare a asistenţei judiciare persoanelor aflate

în situaţie de mare dificultate materială şi, în măsura în care este posibil, oferi- rea imediată de asistenţă judiciară provizorie;

f. examinarea posibilităţii de implicare a organizaţiile nonguvernamentale sau a asociaţiilor de întrajutorare a persoanelor aflate în situaţie de mare dificultate materială de a oferi asistenţă, în ceea ce priveşte accesul la justiţie, persoanelor care sunt într-o asemenea situaţie de dependenţă sau privare şi nu pot să se apere singure; această apreciere trebuie să se aplice atît procedurilor în faţa instanţelor naţionale, dar şi celor în faţa Comisiei 1 şi în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi în faţa altor instanţe internaţionale cu caracter jurisdicţional.

4. Să consulte, oricînd este posibil, în cadrul politicii generale de luptă împotriva

sărăciei, organizaţiile nonguvernamentale interesate de domeniul reglementat de prezenta recomandare şi asociaţiile de întrajutorare a persoanelor aflate în situaţie de mare dificultate materială.

***

1 Protocolul nr. 11 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a intrat în vigoare la 1 nov. 1998. Începînd cu această dată, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a fost desfiinţată (n.t.).

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

47

Recomandarea nr. (94) 12 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI ROLUL
Recomandarea nr. (94) 12 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI ROLUL

Recomandarea nr. (94) 12

a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND INDEPENDENŢA, EFICIENŢA ŞI ROLUL JUDECĂTORILOR 1

(adoptată de Comitetul Miniştrilor în 13 octombrie 1994, la a 518-a reuniune a delegaţilor miniştrilor)

Comitetul Miniştrilor, în virtutea art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Avînd în vedere art. 6 al Convenţiei pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a Liber- tăţilor Fundamentale (adresată în continuare „Convenţia”), care prevede că: fiecare persoană are dreptul la o audiere publică într-un interval de timp rezonabil în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, stabilite de către lege”;

1 În materia rolului judecătorilor şi independenţa justiţiei există o paletă largă de instrumente internaţionale, adoptate la nivel mondial sau regional, care aparţin fie instituţiilor oficiale, fie asociaţiilor de magistraţi sau altor ONG-uri: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948) şi cele două Pacte Internaţionale (1966), Principiile de Bază ale Independenţei Justiţiei (ONU, 1985), Statutul Universal al Judecătorilor (Uniunea Internaţională a Magistraţilor, 1999), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Roma, 1950), Convenţia Americană a Drepturilor Omului (Pactul de la San Jose, Costa Rica, 1978), Declaraţia Americană a Dreptu- rilor şi Obligaţiilor persoanelor (Conferinţa Internaţională a Statelor Americane, Columbia, 1984), Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor (1981), Carta Uniunii Europene privind Drepturile Fundamen- tale (Consiliul European, Nisa, 2000), Carta Europeană a Judecătorilor (Asociaţia Europeană a Magistraţilor, 1987), Declaraţia de la Beirut (Conferinţa Arabă a Justiţiei, 1999), Declaraţia de Independenţă a Justiţiei de la Cairo (Conferinţa Arabă a Justiţiei, 2003), Avizul nr.1 referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor şi Avizul nr. 2 privind finanţarea şi administrarea instanţelor, cu referire la eficienţa sistemului judiciar şi la articolul 6 al Convenţiei europene privind drepturile si liber- tăţile fundamentale ale omului (Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, 2001), Cartea Europeană privind Statutul Judecătorilor (Consiliul Europei, 1998), Declaraţia de la Beijing cu privire la Principiile de Independenţă a Justiţiei în Regiunea LAWASIA (Asociaţia de Drept pentru Asia şi Pacific, 1995), Principiile commonwealth asupra responsabilităţilor şi relaţiei dintre cele trei puteri (Nigeria, 2003), Declaraţia de la Caracas (Summit-ul Iberoamerican al Preşedinţilor de Instanţe, 1999), Standardele Minime de Indepen- denţă a Justiţiei (Standardele New Delhi, International Bar Association, 1982), Declaraţia de la Suva asupra Principiilor de Independenţă şi Acces la Justiţie (INTERIGHTS-the Fiji Human Rights Commission-Fiji Ju- diciary, 2004), Principiile de la Bangalore asupra Deontologiei Judiciare (Grupul Judiciar pentru Întărirea Integrităţii, 2001) etc. (n.t.).

48

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Avînd în vedere principiile de bază ale Naţiunilor Unite privind independenţa siste- mului judiciar, statuate de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în Noiembrie

1985;

Menţionînd că rolul esenţial al judecătorilor şi al altor persoane care exercită funcţii juridice pentru asigurarea respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamen- tale;

Dorind să promoveze independenţa judecătorilor pentru a întări aplicarea legii în statele democratice;

Fiind conştienţi de nevoia de a sublinia poziţia şi puterile judecătorilor pentru a se ajunge astfel la un sistem de drept eficient şi corect;

Dorind să asigure o funcţionare corectă a responsabilităţilor judiciare care reprezintă o colecţie de obligaţii şi drepturi juridice care au drept scop protejarea intereselor tuturor persoanelor;

Recomandă guvernelor statelor membre să adopte sau să reîntărească toate măsu- rile necesare pentru a promova rolul judecătorilor ca indivizi şi a sistemului judiciar în ansamblul său, şi a le statua independenţa şi eficienţa, prin implementarea, în particular, a următoarelor principii:

Scopul recomandării

1. Această recomandare este aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcţii juri-

dice, inclusiv cei care lucrează cu probleme de drept constituţional, civil, penal, co- mercial şi administrativ.

2. În ceea ce priveşte judecătorii şi celelalte persoane care exercită funcţii juridice,

principiile statuate în continuare se aplică în toate cazurile, cu excepţia situaţiilor în care se prevede expres că se aplică exclusiv judecătorilor, spre exemplu principiile ce privesc remuneraţia şi cariera magistraţilor

Principiul I - Principii generale privind independenţa judecătorilor

1. Toate măsurile necesare trebuie luate avînd în vedere respectarea, protejarea şi

promovarea independenţei judecătorilor.

2. În particular, următoarele măsuri trebuie să fie luate:

a. Independenţa judecătorilor trebuie să fie garantată cu respectarea prevederi- lor Convenţiei şi principiilor constituţionale, spre exemplu prin inserarea unor prevederi clare în Constituţie sau în alte legi sau prin incorporarea prevederi- lor prezentei recomandări în dreptul intern. Avînd în vedere respectarea legi- lor fiecărui stat, asemenea reguli pot prevede, spre exemplu, următoarele:

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

49

i)

faptul că hotărîrile judecătorilor nu trebuie să fie supuse nici unei revizuiri, în afara căilor legale de atac;

ii) mandatul şi remunerarea judecătorilor trebuie să fie garantate prin lege;

iii) nici un alt organ decît instanţele nu poate decide asupra competenţelor specifice, prevăzute prin lege;

iv) cu excepţia hotărîrilor privind amnistia sau graţierea, guvernul sau admi- nistraţia publică nu pot hotărî invalidarea retroactivă a deciziillor judecă- torilor.

b. Puterea legislativă şi cea executivă trebuie să se asigure că judecătorii sunt independenţi şi că această independenţă nu le este afectată în nici un fel.

c. Toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective , iar selectarea şi cariera judecătorilor trebuie bazate pe merite, avînd în vedere evaluările, integritatea, abilităţile şi eficienţa. Autori- tatea care va lua decizia privind selectarea şi cariera judecătorilor trebuie să fie independentă faţă de guvern şi de administraţia publică. Pentru a proteja independenţa acestei autorităţi, legea trebuie să prevadă clar, spre exemplu, că membri săi sunt selectaţi din sistemul judiciar sau că autoritatea respectivă îşi stabileşte singură regulile de procedură. Cu toate acestea, atunci cînd prevederile legale sau constituţionale sau cu- tumele permit judecătorilor să fie numiţi de către guvern, trebuie să existe garanţii solide care să asigure că procedurile prin care sunt numiţi judecătorii sunt realizate în mod transparent şi independent şi că deciziile nu vor fi in- fluenţate în nici un fel de criterii subiective. Aceste garanţii pot consta,spre exemplu, în următoarele:

i) un organism independent şi competent va oferi consultanţă guvernului; sau

ii) dreptul individului de a introduce apel împotriva unei hotărîri în faţa unei autorităţi independente;

iii) autoritatea care adoptă deciziile trebuie să fie protejată împotriva influen-

ţelor subiective

d. În procesul decizional, judecătorii trebuie să fie independenţi şi să poată acţi- ona fără nici un fel de restricţie , influenţă subiectivă, presiuni, ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte. Legea trebuie să prevadă sancţiuni clare împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze deciziile judecătorilor în orice fel. În concluzie, judecătorii trebuie să decidă imparţial, în concordanţă cu interpretarea faptelor, şi cu respectarea legilor aplicabile speţei respective. Judecătorii nu trebuie să fie obligaţi să raporteze despre felul în care au solu- ţionat un caz nici unei persoane din afara sistemului judiciar.

e. Distribuirea aleatorie a cazurilor nu trebuie să fie influenţată de dorinţele nici unei părţi în proces sau de nici o persoană interesată de decizia în cazul re- spectiv. Distribuirea aleatorie se poate face, de exemplu, prin tragere la sorţi

50

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

sau prin sistemul automat de distribuire conform ordinii alfabetice sau prin unele sisteme similare.

f. Un dosar nu trebuie retras de la un judecător fără un motiv întemeiat, cum ar fi spre exemplu o boală gravă sau un conflict de interese. Aceste motive şi procedurile trebuie expres prevăzute prin lege, fără a putea fi influenţată de guvern sau de administraţia publică. O asemenea decizie de retragere a dosa- rului trebuie luată de o autoritate care se bucură de aceeaşi independenţă ca şi judecătorii.

3. Judecătorii, fie ei aleşi sau numiţi, sunt inamovibili, atît timp cît nu intervine un

motiv ca de exemplu împlinirea vîrstei de pensionare sau expirarea perioadei de mandat, cînd este cazul.

Pricipiul II - Autoritatea judecătorilor

1. Toate persoanele care au legătură cu un dosar, inclusiv autorităţile de stat şi repre-

zentanţii acestora, trebuie să fie subiectul autorităţii judecătorilor.

2.

şi

o reprezintă.

îndeplini astfel obligaţiile şi a menţine demnitatea şi autoritatea instanţei pe care

Judecătorii trebuie să aibă puteri suficiente şi să fie abilitaţi să le exercite pentru a-

Principiul III - Condiţii de muncă adecvate

Condiţiile de muncă trebuie să fie adecvate în aşa fel încît judecătorii să-şi poată

îndeplini în mod eficient atribuţiile , în particular prin:

a. recrutarea unui număr de judecători suficient şi asigurarea unei pregătiri adec- vate, cum ar fi pregătirea practică în cadrul instanţelor sau în cooperare cu alte autorităţi şi organisme, înainte de numire şi în timpul carierea acestora. Această pregătire trebuie să fie oferită în mod gratuit şi trebuie să privească în mod special schimbările legislative recente şi jurisprudenţa. Atunci cînd este cazul, pregătirea va cuprinde vizite de studiu la instanţele europene şi străine;

b. asigurarea faptului că statutul şi remunerarea judecătorilor sunt în concor- danţă cu demnitatea şi responsabilităţile funcţiei;

c. asigurarea unei structuri clare privind cariera pentru a recruta şi a menţine în funcţie judecători capabili;

d. asigurarea unui suport de personal şi de echipament suficiente, pentru a asi- gura că judecătorii pot acţiona eficient şi fără întîrziere;

e. luarea de măsuri adecvate pentru delegarea de sarcini nejudiciare altor per- soane, în conformitatea cu Recomandarea nr. (86) 12 privind măsurile de pre- venire şi reducere a volumului de lucru excesiv din instanţe.

2. Toate măsurile necesare trebuie luate pentru a asigura siguranţa judecătorilor,

spre exemplu asigurarea prezenţei gărzilor de securitate la sediile instanţelor, sau

1.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

51

asigurarea protecţiei pentru judecătorii care pot deveni sau sunt victime ale unor ameninţări serioase.

Principiul IV - Asocierile

Judecătorii pot forma asociaţii, fie individual, fie împreuna cu alt organism, ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor.

Principiul V- Responsabilităţile juridice

1. În cursul procedurilor, judecătorii au datoria de a proteja drepturile şi obligaţiile

tuturor persoanelor.

2. Judecătorii au datoria şi trebuie să primească în acest sens puterea de a-şi exercita

responsabilităţile judiciare pentru a se asigura astfel că legea este aplicată în mod corect şi că dosarele sunt soluţionate într-un mod corect, eficient şi rapid.

3. Judecătorii trebuie să aibă în particular următoarele responsabilităţi:

a. să acţioneze liber de orice influenţă şi independent în toate dosarele;

b. să soluţioneze dosarele într-o manieră imparţială în conformitate cu dovezile prezentate şi cu interpretarea legii, să asigure că o audiere corectă este acor- dată tuturor părţilor în proces şi că drepturile procedurale ale părţilor sunt respectate conform prevederilor Convenţiei;

c. de a renunţa la un dosar sau de a-şi declina competenţa într-un dosar atunci cînd există motive întemeiate, prevăzute exhaustiv în lege (spre exemplu, probleme de sănătate, conflicte de interese etc)

d. atunci cînd este necesar, să explice într-o manieră imparţială chestiunile juri- dice către părţi;

e. atunci cînd este necesar, să încurajeze părţile să ajungă la un acord;

f. de a-şi motiva hotărîrea , folosind un limbaj uşor de înţeles, cu excepţia cazu- rilor cînd legea sau cutumele prevăd altceva;

g. de a urma orice fel de pregătire pentru a-şi îndeplini atribuţiile într-un mod eficient.

Principiul VI – Neîndeplinirea obligaţiilor şi abaterile disciplinare

1. Atunci cînd judecătorii nu-şi îndeplinesc obligaţiile într-un mod eficient şi corect

sau în cazul în care primesc sancţiuni disciplinare, toate măsurile necesare care nu afectează independenţa sistemului judiciar trebuie luate. Aceste măsuri pot include, fără a afecta prevederile legilor în vigoare sau cutumelor, următoarele:

a. retragerea dosarului de la judecător;

b. transferarea judecătorului;

52

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

c.

aplicarea de sancţiuni economice, precum o reducere a salariului;

d. suspendare.

2. Judecătorii numiţi nu pot fi înlăturaţi permanent din funcţie fără motive înteme-

iate, pînă în momentul în care împlinesc vîrsta legală de pensionare. Aceste motive trebuie prevăzute în mod expres în lege şi se pot aplica în ţările în care judecătorul este ales pentru o perioadă determinată, sau pot avea legătură cu incapacitatea de a îndeplini funcţii judiciare, comiterea de infracţiuni sau încălcări grave ale normelor disciplinare.

3. Atunci cînd măsurile prevăzute în paragrafele 1 şi 2 trebuie luate, statele trebuie

să hotărască înfiinţarea prin lege a unui organism special cu competenţe în aplicarea de sancţiuni disciplinare, dacă acestea nu sunt stabilite de instanţă, organism ale cărui decizii vor fi controlate de un organism ierarhic superior, în situaţia în care nu este vorba despre un organism juridic ierarhic superior în esenţă. Legea va prevede proceduri specifice pentru a se asigura că judecătorii în cauză vor primi cel puţin garanţiile minimale prevăzute de Convenţie, spre exemplu că speţa lor va fi audiată într-un interval de timp rezonabil şi că vor avea dreptul de a se apăra.

MEMORANDUM EXPLICATIV LA RECOMANDAREA NR. (94) 12

Introducere

1. În cadrul activităţilor asumate pentru a promova şi garanta eficienţa justiţiei civile

şi penale, s-a hotărît redactarea unei recomandări privind eficienţa, independenţa şi rolul judecătorilor.

2. Într-adevăr, Consiliul Europei include printre scopurile sale instituirea şi protejarea

unui sistem democratic şi politic caracterizat de regula de drept şi de înfiinţarea unui stat guvernat în mod constituţional, precum şi protejarea drepturilor omului şi a li-

bertăţilor fundamentale.

3. Recomandarea privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorului recunoaşte

rolul semnificativ jucat de judecători în implementarea acestor scopuri. Indepen- denţa judecătorilor reprezintă un pilon important al aplicării regulii de drept. Nevoia de a promova independenţa judecătorilor nu se reduce exclusiv la judecători indi- viduali, ci poate avea consecinţe asupra întregului sistem judiciar. Statele trebuie să aibă în vedere că, deşi o anumită măsură nu priveşte direct un judecător, poate avea consecinţe asupra independenţei judecătorilor în general.

4. Textele proiectului de Recomandare şi a Memorandumului explicativ au fost re-

dactate de către un grup de lucru privind independenţa justiţiei civile. După exa- minarea acestora de către Comitetul European de Cooperare Internaţională, au fost trimise către Comitetul Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei. Comitetul de Miniş- trii a adoptat textul proiectului de recomandare şi a autorizat publicarea memoran- dumului explicativ.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

53

5.

Alături de reprezentanţii statelor membre ale Consiliului Europei şi ai Comisiei UE,

următorii observatori au participat la întîlnirile grupului de lucru: Albania, Vatican,

Letonia, Rusia, Asociaţia Judecătorilor Europeni ce judecă litigii comerciale şi Asoci- aţia Internaţională a judecătorilor.

6. Pentru a stabili un sistem judiciar eficient, este necesar să se întărească poziţia şi

puterile judecătorilor şi să se asigure exercitarea corectă a responsabilităţilor juridice. La redactarea acestei recomandări, s-a avut în vedere şi Principiile de Bază ale Naţi- unilor Unite privind independenţa sistemului judiciar (1985) şi procedurile privind implementarea efectivă a acestor principii (1989). Principiile de Bază ale Naţiunilor Unite privind independenţa sistemului judiciar sunt privite ca un text fundamental privind standarde minime şi astfel sunt perfect compatibile cu recomandarea pre- zentă. Datorită importanţei Principiului de Bază nr 12, acesta a fost inserat în textul recomandării, fără a face nici un fel de modificare (a se vedea principiul I, paragraful

3).

7.

Redactarea textului recomandării s-a pornit de la ideea că drepturile acordate ju-

decătorilor sunt în mod clar acoperite de obligaţiile care le revin. Este de aceea ne- cesar să li se dea judecătorilor puteri care să le asigure independenţa, fără însă să le permită să acţioneze arbitrar. Responsabilităţile juridice sunt determinate de relaţia dintre drepturile şi obligaţiile judecătorilor.

8. Este esenţial ca judecătorii să răspundă pentru greşelile lor în faţa unui sistem

de supraveghere, care să aibă în acelaşi timp grijă că drepturile şi obligaţiile sunt respectate.

9. Recomandarea cere statelor membre să adopte sau să întărească, acolo unde este

cazul, toate măsurile necesare pentru a promova rolul judecătorilor şi a le întări in- dependenţa şi eficienţa.

10. Conţine şase principii care ar trebui aplicate de guvernele statelor membre.

Aceste principii se referă la independenţa, autoritatea judecătorilor, condiţii de munca adecvate, dreptul judecătorilor de a forma asociaţii, responsabilităţi juridice şi consecinţele neîndeplinirii acestora, sancţiuni disciplinare. Deşi Recomandarea enumeră aceste principii, s-a simţit nevoia detalierii lor, pentru a ghida statelor în procesul de implementare a Recomandării. Avînd în vedere cutumele diferite din fiecare stat membru, Recomandarea nu încearcă o armonizare completă a legii pri- vind acest subiect, dar prezintă exemple de reguli generale care arată direcţia în care trebuie acţionat.

Scopul Recomandării

11. Scopul prezentei Recomandări nu se reduce la anumite domenii de drept, ci pri-

veşte atît judecătorii de cariera, cît şi judecătorii laici (în cazul acestora din urmă cu excepţia remunerării sau altor chestiuni precum obligativitatea de a beneficia de

54

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

pregătire juridică). Acoperă domeniul dreptului civil, dreptului penal, dreptului ad- ministrativ sau dreptului constituţional.

Recomandarea se referă la persoanele care exercită funcţii juridice, şi nu exclusiv la judecători, deoarece în multe state unele persoane care exercită funcţii juridice nu au calitatea de judecător, deşi se bucură de aceeaşi independenţă în exercitarea atri- buţiilor. De exemplu, anumite ţări au un sistem în care specialiştii care au atribuţii de judecători, precum auditorii sau experţii, beneficiază de stagii de pregătire intensive. Asemenea specialişti nu pot fi consideraţi judecători laici, deoarece ei sunt numiţi tocmai datorită cunoştinţelor aprofundate în domeniul dreptului. Un anumit număr de recomandări trebuie aplicate şi in cazul acestor persoane. Cu toate acestea, s-a concluzionat că este mai potrivit să se folosească termenul de judecător pentru orice persoană care exercită atribuţii judiciare. În orice caz, este o chestiune care ţine de dreptul intern, şi în particular de Constituţiile statelor respective, de a decide cine este considerat generic judecător.

Recomandarea nu contravine sistemelor ce au ca scop să reducă volumul de activi- tate al instanţelor prin delegarea soluţionării cazurilor de mai mică importanţă în, spre exemplu, chestiuni penale sau administrative (apare astfel noţiune de „ordon- nance penale” în Franţa sau „ordnungswidrigkeiten„ în Germania). Dimpotrivă, Con- siliul Europei a prevăzut şi anterior măsuri pentru susţinerea unor astfel de sisteme de drept.

COMENTARII ASUPRA PRINCIPIILOR

Principiul I - Principii generale privind independenţa judecătorilor

12. Susţinerea independenţei judecătorilor este exprimată în primul principiu, care

cere să fie luate toate măsurile necesare pentru a respecta, promova şi proteja inde- pendenţa judecătorilor. Sensul conceptului de „independenţa judecătorilor” nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime.

13. Independenţa judecătorilor ar trebui garantată ca urmare a prevederilor Conven-

ţiei şi în conformitate cu principiile constituţionale (paragraful 2 a. al acestui prin- cipiu). Această cerinţă atrage garantarea independenţei judecătorilor într-o moda- litate sau alta, sub incidenţa legilor naţionale. În funcţie de sistemul legal al fiecărei ţări, această garanţie poate lua forma unei constituţii scrise sau nescrise, a unui tratat sau convenţie încorporate în dreptul naţional, sau chiar forma unor principii scrise sau nescrise cu forţă juridică superioară, cum ar fi principiile generale de drept.

14. În ceea ce priveşte măsurile pentru implementarea acestui principiu, ar trebui

luate în considerare cîteva aspecte, ţinînd cont de tradiţiile legale ale fiecărui stat. Legea ar trebui să prevadă norme care să reglementeze modul şi situaţiile în care pot

fi declarate apeluri împotriva deciziilor judecătorilor. Revizuirea hotărîrilor de către guvern sau de către administraţie în afara acestui cadru legal va fi în mod clar inad-

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

55

misibilă. Similar, mandatul judecătorilor şi remunerarea acestora ar trebui să fie ga- rantate prin lege. În ceea ce priveşte mandatul judecătorilor, Recomandarea conţine reguli specifice cu privire la cazurile în care este posibilă suspendarea judecătorilor sau revocarea definitivă a acestora din funcţie (conform Principiului VI). Mai mult decît atît, o recomandare specifică (conform Principiului III, 1, c) este făcută cu privire la remunerarea judecătorilor. Instanţele ar trebui de asemenea să poată decide cu privire la propria lor competenţă, astfel cum este reglementată de lege şi adminis- traţia sau guvernul nu ar trebui să poată lua decizii care să anuleze deciziile judecă- torilor, cu excepţia a cîtorva cazuri speciale precum amnistia, graţierea, clemenţa sau alte situaţii similare. Asemenea excepţii sunt cunoscute în orice democraţie şi îşi găsesc justificare în principii umanitare de înaltă valoare.

15. Independenţa judecătorilor este în primul rînd şi mai ales legată de menţinerea

separaţiei puterilor în stat (conform paragrafului 2 b. al acestui principiu). Organele executivului şi legislativului au datoria de a se asigura că judecătorii sunt indepen- denţi. Unele dintre măsurile luate de către aceste organe pot interfera în mod direct sau indirect sau pot modifica exercitarea puterii judiciare. În consecinţă, organele executivului şi legislativului trebuie să se abţină de la adoptarea oricăror măsuri care ar putea submina independenţa judecătorilor. Pe lîngă toate acestea, nu ar trebui să le fie permis grupurilor de presiune sau altor grupuri de interese să submineze această independenţă.

16. Este esenţial ca independenţa judecătorilor să fie garantată atunci cînd aceştia

sunt recrutaţi, precum şi pe toată durata carierei lor profesionale (conform paragra- fului 2 c. al acestui principiu) şi să nu existe în acest sens, nici un fel de discriminare.

Toate deciziile cu privire la viaţa profesională a judecătorilor ar trebui să fie bazate pe criterii obiective şi chiar dacă fiecare stat membru are propria sa metodă de recrutare, alegere sau numire, selectarea candidaţilor pentru sistemul judiciar şi cariera judecă- torilor trebuie să fie bazate pe merit. În mod special acolo unde decizia de numire a judecătorilor este luată de către organe care nu sunt independente faţă de guvern sau administraţie sau, de exemplu faţă de Parlament sau Preşedintele Statului, este important ca asemenea decizii să fie luate numai pe baza unor criterii obiective.

Toate deciziile care afectează cariera profesională a judecătorilor ar trebui bazate pe criterii obiective. Independenţa judiciară trebuie respectată nu numai la momentul numirii ca judecător, dar şi de-a lungul întregii cariere profesionale de judecător. De exemplu, o decizie de promovare a unui judecător într-o altă funcţie ar putea fi în practică o sancţiune deghizată pentru un „judecător incomod”. O asemenea decizie este în mod clar incompatibilă cu termenii Recomandării. Pentru a rezolva astfel de situaţii, unele state, precum Italia, au adoptat un sistem de separare a carierelor judi- ciare şi a funcţiilor judiciare.

Recomandarea caută (paragraful 2 c, sub-paragraful 1) să propună standarde care ar trebui adoptate în toate statele membre, asigurîndu-se că deciziile sunt luate fără nici un fel de influenţă a puterii executive sau a administrativului.

56

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Deşi Recomandarea propune un sistem ideal pentru numirea judecătorilor, s-a recu- noscut (conform sub-paragrafului 2) că un număr de state membre ale Consiliului Europei au adoptat alte sisteme, deseori implicînd guvernul, Parlamentul sau Şeful Statului. Recomandarea nu îşi propune să schimbe aceste sisteme care au funcţionat decenii şi secole şi care nu ridică probleme în practică. Însă, în statele în care jude- cătorii sunt numiţi în mod formal de către guvern, ar trebui, în practică, să existe un sistem transparent şi independent al procedurilor de numire a judecătorilor. În unele state, acest lucru este asigurat de către organe competente speciale şi independente, care fac propuneri guvernului, Parlamentului sau Şefului Statului, propuneri care în practică sunt urmate. De asemenea, poate exista posibilitatea unui apel introdus de către persoana interesată. Alte state au optat pentru sisteme care implică o largă consultare cu sistemul judiciar, deşi decizia formală este luată de către un membru al guvernului.

Nu s-a considerat corespunzător de a fi prevăzute în mod expres în textul Recoman- dării situaţiile în care sistemul de numire este realizat de către Preşedinte sau Par- lament, deşi opinia Comitetului a fost în sensul că principiile generale cu privire la numiri se aplică şi acestor sisteme.

Un aspect important pentru asigurarea că persoanele cele mai potrivite sunt numite în funcţia de judecător îl constituie pregătirea juriştilor. Judecătorii de carieră trebuie să beneficieze de o pregătire juridică adecvată. În plus, pregătirea profesională con- tribuie la independenţa judiciară. Dacă judecătorii au cunoştinţe teoretice şi practice corespunzătoare, precum şi alte abilităţi, înseamnă că aceştia ar putea acţiona cu atît mai mult în mod independent faţă de administrativ şi, în situaţia în care doresc acest lucru, ar putea să îşi schimbe orientarea profesională fără a fi necesar să continue a fi judecători.

17. În procesul de adoptare a hotărîrilor, judecătorii ar trebui să fie capabili de a acţiona în mod independent (conform paragrafului 2 d. al acestui principiu). Jude- cătorul ar trebui să aibă libertatea nestingherită de a decide în mod imparţial cu privire la un caz, conform propriei sale conştiinţe şi interpretare a faptelor, urmă- rind principiului domniei legii. Scopul acestei prevederi este de a se asigura că nu există nici un fel de presiune care să oblige judecătorul să dea o hotărîre în acord cu direcţia dorită de către una din părţi, de către administraţie, guvern sau orice altă persoană. Încercările de a corupe judecători ar trebui să intre sub incidenţa legii penale. În unele state, judecătorii sunt obligaţi să raporteze, de exemplu, cu privire la dosarele restante, preşedintelui de instanţă sau autorităţilor oficiale. O asemenea obligaţie de raportare, necesară pentru un management eficient al resurselor limi- tate din instanţe şi pentru scopuri de planificare sunt desigur compatibile cu con- ceptul de independenţă judiciară. Cu toate acestea, datorită faptului că poate fi folosit ca un mijloc de a exercita influenţă asupra judecătorilor, aceştia nu ar trebui să fie obligaţi a raporta cu privire la fondul cauzelor în scopul de a-şi justifica deci- ziile pronunţate.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

57

18.

Există numeroase sisteme cu privire la distribuirea cauzelor, precum tragerea

la sorţi, distribuirea după ordinea alfabetică a numelor judecătorilor sau atribuirea dosarelor către secţiile instanţei într-o ordine predeterminată (aşa-numita „distri- buire automatică”) sau repartizarea dosarelor între judecători de către Preşedintele instanţei (conform paragrafului 2 e. al acestui principiu). Ceea ce contează nu este sistemul de distribuire, ci faptul ca distribuirea existentă să nu fie dictată de către influenţe exterioare şi să nu beneficieze una din părţi. În unele state, o decizie a pre- şedintelui de instanţă este considerată acceptabilă. Reguli corespunzătoare pentru înlocuirea judecătorilor pot fi concepute în cadrul regulilor care guvernează distri- buirea cauzelor. Acest lucru este menit să asigure faptul că atunci cînd un judecător nu este disponibil să audieze o cauză, lucru care se poate întîmpla relativ frecvent (spre exemplu boală, vacanţă), acea cauză este rezolvată în mod corespunzător. În acest fel, deciziile extraordinare (conform paragrafului 2 f al acestui principiu) ar fi necesare numai într-un număr limitat de cazuri. Regulile pentru înlocuirea judecăto- rilor ar trebui să ia în considerare perioada de absenţă a judecătorului.

19. Cu toate acestea, este posibil în anumite situaţii ca un anumit caz să fie retras de

la un judecător. Prin urmare, şi în acelaşi scop de a garanta independenţa sistemului judiciar, legea ar trebui să conţină prevederi în sensul că un judecător nu poate fi recuzat de către organele competente, fără motive temeinice (conform paragrafului 2 f. al acestui principiu). Scopul este de a preveni retragerea de către executiv a unui dosar de la judecarea sa de către un anumit judecător, datorită faptului că decizia preconizată nu corespunde de exemplu, aşteptărilor guvernului sau administraţiei.

20. Un judecător nu poate fi recuzat decît dacă există motive temeinice şi această

decizie este luată de către organul competent. Conceptul de„motive temeinice”aco- peră toate temeiurile de retragere care nu afectează independenţa judecătorilor. Mo- tive legate de eficienţă pot, de asemenea, constitui motive temeinice. De exemplu, atunci cînd un judecător se confruntă cu un număr mare de dosare restante datorită unei cauze medicale, este posibil ca unele speţe să fie retrase de la acel judecător şi repartizate altora. În mod similar, se poate dovedi necesar de a retrage anumite cauze de la judecătorii care au primit spre soluţionare un dosar care consumă mult timp şi care îi poate împiedica să rezolve alte cauze deja repartizate acestora. Se poate dovedi necesar ca lista motivelor temeinice să fie determinată prin lege. Însă, în nici o situaţie această prevedere nu poate împiedica părţile să retragă un dosar.

21. În ceea ce priveşte problema posibilităţii unui judecător de a se abţine, a se vedea principiul V (paragraful 3 c).

Principiul II – Autoritatea judecătorilor

22. Pentru a se asigura că un judecător se bucură de respectul funcţiei pe care o

deţine şi că procesele sunt derulate în mod eficient, toate persoanele implicate în cauza respectivă (de exemplu părţile, martorii, experţii) trebuie să se supună auto-

58

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

rităţii judecătorului în conformitate cu legea naţională. Organele statului sau repre- zentanţii acestora trebuie de asemenea să se supună autorităţii judecătorului.

23. Judecătorii ar trebui să aibă disponibile toate măsurile practice şi puterea co-

respunzătoare pentru a menţine ordinea în instanţă. O dată ce astfel de puteri sunt atribuite judecătorilor, aceştia au posibilitatea de preveni apariţia unor situaţii care

pun la îndoială independenţa lor.

24. Ca exemplu, se poate face menţiune despre procedurile legate de sfidarea instanţei

care există în anumite state membre. În plus, prezenţa gărzilor de securitate poate fi

utilă în scopul eliminării din sală a persoanelor care deranjează ordinea publică.

Principiul III - Condiţii adecvate de muncă

25. Condiţiile de muncă adecvate pentru judecători sunt un aspect care merită luat

în vedere în mod special pentru îmbunătăţirea eficienţei şi corectitudinii justiţiei. Asemenea condiţii de muncă, la care judecătorii au dreptul, derivă de fapt din pute- rile conferite acestora şi din independenţa care le este cerut să o exercite.

26. Următoarele măsuri vor contribui la reglementarea unor condiţii adecvate care

să permită judecătorilor să lucreze în mod eficient.

27. Este necesar ca judecătorii să fie recrutaţi în număr suficient pentru a evita un

volum de activitate excesiv şi să permită proceselor deja începute, indiferent de vo- lumul acestora, să fie finalizate într-un termen rezonabil (conform paragrafului 1 a). Statele pot reflecta asupra posibilităţii de a permite unui singur judecător să soluţio- neze cazurile în primă instanţă.

28. Pentru a se asigura că legea este implementată în mod corespunzător, nu este

suficient doar să fie cerut, la momentul recrutării, ca judecătorii să aibă calificările potrivite; aceştia trebuie să beneficieze de o pregătire adecvată înainte de numire şi pe durata carierei lor. Rămîne în competenţa statelor membre să determine con- ţinutul unei asemenea pregătiri, deşi Recomandarea propune unele domenii în care pregătirea este importantă. În unele cazuri, pregătirea dinainte de numire este foarte limitată, de exemplu cînd sistemele naţionale prevăd posibilitatea numirii ca judecători a practicienilor din cadrul altor profesii juridice. Pe durata carierei lor, ju- decătorii trebuie să primească pregătire profesională care să îi ţină la curent cu noile dezvoltări importante, precum curente recente în legislaţie şi jurisprudenţă, curente sociale şi studii relevante cu privire la chestiuni şi probleme tematice.

29. Statutul şi remunerarea sunt factori importanţi care determină condiţii de muncă

corespunzătoare (conform paragrafului 1 b). Statutul acordat judecătorilor ar trebui să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi remunerarea ar trebui să reprezinte o com- pensare suficientă pentru povara de responsabilităţi. Aceşti factori sunt esenţiali pentru independenţa judecătorilor, în special recunoaşterea importanţei rolului lor ca judecători, exprimat în termeni de respect şi remunerare financiară adecvată.

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

59

30.

Paragraful 1 b este strîns legat de menţiunea din Paragraful I cu privire la toate

deciziile referitoare la cariera profesională a judecătorilor, care evident include şi sta-

tutul acestora şi remunerarea.

31. Calitatea deciziilor depinde în primul rînd de calitatea şi competenţa judecăto-

rilor. Unele state membre au mari dificultăţi în a atrage cei mai buni jurişti în ca- drul profesiei de judecător şi de a le păstra serviciile. Există o competiţie intensă cu sectorul privat, întrucît acesta din urmă oferă oportunităţi de carieră mai atractive. Paragraful 1 c este prin urmare destinat să încurajeze statele membre în eforturile de a se asigura că aceşti jurişti se pot aştepta la o carieră de succes ca judecători. În acest scop, trebuie îmbunătăţite structurile de carieră, pentru a furniza posibilităţi de promovare şi de a mări remunerarea.

32. Judecătorii vor fi de asemenea capabili de a lucra mai eficient şi de a da hotărîri în

mod prompt, dacă sunt asistaţi de către personal şi echipament adecvate (conform paragrafului 1 d). Pentru a se asigura un management îmbunătăţit al instanţelor şi al dosarelor, este necesar ca toată informatizarea şi facilităţile de procesare a datelor să fie disponibile pentru judecători.

33. În ultimul rînd, pentru a uşura povara judecătorilor şi de a le permite să se con-

centreze asupra muncii lor de audiere şi judecare efectivă a cauzelor, este important să fie degrevaţi de sarcinile non-judiciare care pot fi atribuite altor persoane (con- form paragrafului 1 f). Judecătorii nu sunt în mod normal ei înşişi în măsura de a de- lega anumite sarcini altor persoane, însă legea, în sensul ei larg, este cea care poate autoriza transferul unor astfel de sarcini non-judiciare.

34. Cu toate acestea, delegarea nu poate fi realizată în aşa fel încît să pună în pe-

ricol independenţa judecătorilor. Sarcinile juridice ar trebui, bineînţeles, să rămînă în

sfera de activitate exclusivă a judecătorului.

35. Un ultim aspect referitor la condiţiile de lucru priveşte siguranţa şi protecţia fi-

zică a judecătorilor (conform paragrafului 2). Statele membre ar trebui să furnizeze măsuri adecvate pentru a asigura protecţia judecătorilor, atunci cînd aceasta este necesară. În timp ce protecţia este necesară în mod special pentru judecătorii care se confruntă cu dosare penale, ar putea fi de asemenea necesară pentru judecătorii care judecă dosare civile şi comerciale. Prezenţa gărzilor de securitate în cadrul in- stanţelor şi protecţia poliţiei pentru judecătorii care sunt victimele unor grave ame- ninţări sunt măsuri care trebuie să fie avute în vedere.

Principiul IV – Asociaţiile

36. Conform acestui principiu, judecătorilor le este conferit dreptul de a acţiona în

mod colectiv pentru a-şi apăra independenţa profesională şi interesele. În acest scop, judecătorii sunt liberi să formeze asociaţii a căror scop este circumscris apărării in- dependenţei şi intereselor acestei profesii. Asemenea asociaţii pot, de exemplu, să ia

60

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

parte la negocierile de salarii cu Ministerul Justiţiei şi să contribuie la formarea jude- cătorilor. Asociaţiile acţionează fie pe cont propriu, fie împreună cu un alt organism.

37. În unele state membre, organele judiciare sau Ministerul Justiţiei sunt implicate

în administrarea instanţelor sau tribunalelor. Şi în acest caz, o asemenea intervenţie trebuie întotdeauna să fie bazată pe respectul independenţei judecătorilor.

Principiul V – Responsabilităţile judiciare

38. Sarcina judecătorilor este aceea de a proteja drepturile şi libertăţile tuturor per-

soanelor în cadrul atribuţiei lor de a administra justiţia (conform paragrafului 1). Ju- decătorul este responsabil pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor de care be- neficiază oamenii. Această obligaţie ar trebui să nu fie văzută ca o simplă sarcină de a proteja un minim de drepturi prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Obligaţia depăşeşte acest minim, însă este dificil de a defini obiectul său în termeni concişi. În ultimul rînd, obligaţia trebuie să aibă ca scop apărarea democra- ţiei şi a statului de drept, protejînd împotriva oprimării şi statului totalitar, astfel cum se prevede în Statutul Consiliului Europei.

39. Acest principiu, care vorbeşte despre responsabilităţile judecătorului, acoperă

relaţia dintre sarcinile judecătorilor şi puterile acestora. Judecătorilor ar trebui să le

fie atribuite puteri corespunzătoare pentru a le asigura independenţa totală în în- deplinirea sarcinilor. Judecătorii au datoria de a-şi exercita atribuţiile conferite (con- form paragrafului 2).

40. Judecătorilor ar trebui să le fie asigurate condiţii de muncă adecvate pentru a-şi

putea duce la îndeplinire responsabilităţile pe care le au (conform Principiului III). Între dreptul judecătorilor la condiţii adecvate de muncă şi responsabilitatea de a folosi resursele puse la dispoziţie, trebuie să existe un anumit echilibru, însă lipsa unor condiţii de muncă adecvate nu reprezintă o scuză pentru neîndeplinirea res- ponsabilităţilor judiciare la care face referire paragraful 3.

41. Paragraful 3 specifică o serie de responsabilităţi încredinţate judecătorilor.

a. În primul rînd, este impus judecătorilor să acţioneze în mod independent în toate cauzele, fără a fi afectaţi de nici un fel de influenţă din afară. Acest lucru nu se aplică în situaţia în care o instanţă inferioară este obligată să urmeze punctul de vedere al unei instanţe superioare în materie de drept.

b. Judecătorii independenţi ar trebui să dea decizii imparţiale bazate doar pe o evaluare a faptelor şi pe propria lor interpretare a legii. Sub-paragraful 3 b face referire în mod expres la principiul echităţii şi la drepturile părţilor astfel cum este statuat în Convenţie, mai exact în articolul 6.1. din Convenţie, care stipu- lează că „oricine este îndreptăţit la un proces echitabil şi public într-un timp rezonabil, judecat de către o instanţă independentă şi imparţială instituită în baza legii.”

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

61

c. Judecătorii au obligaţia de a se pronunţa în cauzele care le-au fost atribuite. Această responsabilitate contrabalansează Principiul I. paragraful 2 f. Dacă un judecător nu poate fi recuzat fără motive temeinice, judecătorii nu au, de ase- menea, dreptul de a se abţine de la judecarea unei cauze fără a exista motive temeinice. Pe de altă parte, acolo unde există astfel de motive, judecătorii au obligaţia de a se abţine de la judecarea cauzei. Această dublă cerinţă con- tribuie la garantarea independenţei judecătorilor. Responsabilitatea aceasta este în mod special aplicabilă situaţiilor în care judecătorii se abţin de la ju- decarea unei cauze doar pentru simplul motiv că deciziile pronunţate nu s- ar bucura de popularitate, deşi ar fi motivate suficient de temeinic. Cu toate acestea, judecătorii se pot abţine dacă există un conflict de interese sau orice alt motiv întemeiat. Un „motiv temeinic” poate fi definit de către lege sau de către jurisprudenţă. Alte exemple de motive temeinice sunt probleme grave de sănătate sau interesele justiţiei. Acest din urmă concept este dificil de de- finit dar are legătură într-o mare măsură cu principiul conform căruia „justiţia nu trebuie doar înfăptuită, ci trebuie văzut că este înfăptuită.” De exemplu, dacă o cauză priveşte un vecin al judecătorului şi judecătorul nu îl cunoaşte pe acest vecin, nu se poate spune că există conflict de interese. Cu toate aces- tea, judecătorul poate considera că este necesar să se abţină de la judecarea cauzei în interesul justiţiei, pentru a nu permite să aplaneze vreo umbră sau bănuială cu privire la imparţialitatea instanţei.

d. Este de asemenea sarcina judecătorului în interesul justiţiei, de a da motivări imparţiale părţilor, cu privire la unele acte procedurale din anumite dosare. În special părţile care nu sunt asistate de către avocaţi au deseori nevoie de explicaţii cu privire la procedură şi judecătorii trebuie să se asigure că aceste părţi sunt suficient informate pentru a le permite să înţeleagă procesul.

e. Responsabilitatea de a încuraja părţile, acolo unde este cazul, în vederea so- luţionării cauzei pe cale amiabilă, subliniază importanţa rolului conciliator pe care judecătorul îl are pentru eficienţa justiţiei. În plus, este atribuţia naturală a judecătorului de a asigura împăcarea părţilor: discuţia este mai bună decît litigiul. Judecătorii trebuie în orice caz să îşi îndeplinească această sarcină cu tact şi raţiune, într-o asemenea manieră încît imparţialitatea lor să nu fie pusă la îndoială.

f. Tot pentru garantarea eficienţei şi corectitudinii justiţiei, judecătorii trebuie să motiveze clar şi în mod complet hotărîrile, pe cît posibil pe înţelesul părţilor. Ar trebui evitată folosirea unor cuvinte complexe acolo unde există sinonime mai comune, sau citatele în limbi străine cînd există un echivalent în limba ţării respective. Obligaţia de motivare, nu este, cu toate acestea, absolută. În unele state, nu este necesară motivare în unite cauze specifice, spre exemplu judecarea în lipsă sau acele hotărîri care sunt bazate pe consimţămîntul pîrîtu- lui (Germania), acolo unde cauza a fost judecată de juriu sau în chestiuni care privesc măsuri intermediare (Malta) sau unde o Curte de Apel nu schimbă de- cizia Curţii inferioare (Suedia). De obicei, asemenea situaţii derogatorii de la

62

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

principiul general sunt definite prin lege sau, cel puţin, sunt stabilite de prac- tica îndelungată a instanţelor.

g. Pentru a balansa obligaţia statelor de a furniza o pregătire corespunzătoare pentru judecători înainte de a fi numiţi şi pe perioada exercitării funcţiei (Prin- cipiul III.1.a), judecătorii ar trebui să participe în orice fel de pregătire necesară pentru îndeplinirea eficientă şi adecvată a sarcinilor. Într-adevăr, dacă statele membre pun la dispoziţia judecătorilor facilităţile de pregătire profesională, judecătorii ar trebui să le folosească. Această responsabilitate este în mod special legată de obligaţia de a fi la curent cu toate schimbările recente în legislaţie şi jurisprudenţă.

Principiul VI - Neîndeplinirea atribuţiilor şi abaterile disciplinare

42. Acest ultim principiu presupune obligaţia judecătorilor de a-şi aduce la îndepli-

nire atribuţiile şi de a-şi asuma responsabilităţile. Ca orice alţi reprezentanţi ai ramu- rilor autorităţii de stat, judecătorii sunt supuşi monitorizării cu privire la modul de îndeplinire a acestei obligaţii.

43. Atunci cînd judecătorii nu îşi îndeplinesc sarcinile într-un mod eficient şi adecvat,

trebuie luate măsuri corespunzătoare. Asemenea măsuri pot să includă, de exemplu,

în funcţie de tradiţiile legale ale statului în cauză, retragerea dosarelor de la un jude-

cător, orientarea judecătorului către alte sarcini în cadrul instanţei, sancţiuni finan- ciare, precum reducerea salariului pe o perioadă de timp determinată sau suspen- darea (conform paragrafului 1 al acestui principiu). Nu mai trebuie menţionat faptul că asemenea măsuri trebuie să aibă un caracter excepţional pentru a fi păstrată independenţa justiţiei. Depinde de statele membre să decidă care este autoritatea corespunzătoare pentru a monitoriza activităţile judecătorilor, motiv pentru care Recomandarea în paragraful 3 doar solicită statelor membre să se gîndească la înfi-

inţarea unui organ special competent. Deciziile unui astfel de organ trebuie să poată

fi atacate în instanţă. Acest organ poate fi unul judiciar, însă, în unele state membre,

alte organisme, precum Ministerul Justiţiei îndeplinesc această sarcină. Orice măsură adoptată de către organismul de supraveghere trebuie să fie bazată pe respectarea independenţei judecătorilor. De exemplu, unui minister nu ar trebui să îi fie permis,

sub pretextul de exercitare a autorităţii sale de supraveghere, să retragă un dosar de

la un judecător a cărui decizie nu pare să fie în acord cu dorinţele administrativului.

Cu toate acestea, dacă un judecător se confruntă cu un număr substanţial de dosare

restante, Preşedintele instanţei, o autoritate judiciară mai înaltă sau Ministerul Justi- ţiei pot decide să înceapă o anchetă cu privire la motivele pentru care s-a ajuns într-

o astfel de situaţie. În asemenea cazuri, cerinţa de eficienţă a justiţiei nu afectează independenţa judecătorului.

44. Acolo unde, în conformitate cu dreptul naţional, se pretinde că judecătorii au

comis abateri disciplinare, este esenţial ca orice proceduri luate împotriva lor să asi- gure independenţa acestora şi ca orice instanţă sau organ competent să fie indepen- dente şi imparţiale. În unele state membre, un judecător suspectat de comiterea unei

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

63

abateri disciplinare este chemat în faţa unei instanţe compuse din judecători sau din judecători şi alte persoane care nu fac parte din sistemul judiciar. Alte state membre nu au instanţe sau tribunale disciplinare. Singura sancţiune în astfel de state este eliberarea din funcţie. În anumite ţări, doar parlamentul naţional este îndreptăţit să elibereze din funcţie judecătorii de la instanţele superioare. În concluzie: faptul că instanţa în faţa căreia se desfăşoară procedura disciplinară nu intră sub jurisdicţia judecătorilor sau nu este supusă într-o anumită măsură influenţei judecătorilor, nu ridică probleme, dacă independenţa instanţei sau organului respectiv, precum şi im- parţialitatea procedurilor este respectată.

45. Paragraful 2 ia în considerare circumstanţe diferite în care judecătorii pot fi revo-

caţi din funcţie înainte de vîrsta pensionării.

46. Principiul apărării absolute a funcţiei judecătorilor care au fost numiţi perma-

nent, este menit să garanteze independenţa acestora şi să se asigure că un judecător numit permanent nu poate fi revocat din funcţie fără motive temeinice înainte de vîrsta obligatorie de pensionare. Cu toate acestea, unele state membre nu garan- tează siguranţa funcţiei de judecător pînă la vîrsta pensionării. Acest lucru se înt- îlneşte în situaţiile în care, fie judecătorii trebuie să fie realeşi după o perioadă de timp, fie unii judecători efectuează o perioadă de „stagiu” la începutul carierei lor, în care pot fi revocaţi din funcţie.

47. Conceptul de „motive întemeiate” acoperă toate situaţiile care implică acţiunile

disciplinare sau incapacitatea. Nu mai trebuie menţionat faptul că în procedurile de eliberare din funcţie, judecătorii se bucură de aceleaşi drepturi şi garanţii procedu- rale ca orice altă parte din litigiu. Ar trebui de asemenea făcută trimitere la Principiile de Bază din cadrul sistemului judiciar adoptate de Naţiunile Unite.

Plecînd de la principiul că orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi la o judecată publică în cadrul unui termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită prin lege, în conformitate cu Convenţia Europeană a Dreptu- rilor Omului, această Recomandarea tratează principiile de bază ale apărării inde- pendenţei justiţiei. De exemplu, deciziile judecătorilor nu ar trebui să fie supuse nici unei revizuiri în afara procedurilor de apel prevăzute de lege; mandatul judecăto- rilor şi remuneraţia acestora ar trebui să fie garantate de lege; toate deciziile legate de cariera profesională a judecătorilor ar trebui să fie bazate pe criterii obiective şi recrutarea şi cariera judecătorilor ar trebui să fie bazate pe merit, avînd în vedere calificările, integritatea, abilitatea şi eficienţa. În procesul de adoptare a deciziilor, judecătorii trebuie să fie independenţi şi capabili de a acţiona fără nici o restricţie, in- fluenţe necorespunzătoare, stimulente, presiuni, ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte, venite din partea terţilor, pentru nici un fel de motiv. Recomandarea se referă de asemenea la condiţiile de muncă ale judecătorilor şi la responsabilităţile lor judiciare.

***

64

Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiţie

Recomandarea nr. (95) 5 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND INTRODUCEREA ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA
Recomandarea nr. (95) 5 a Comitetului Miniştrilor către statele membre PRIVIND INTRODUCEREA ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA