IV.l.

Structuro-functionalismul lui Talcott Parsons

Notiunea de functie a fost tratata mai întâi dintr-o perspectiva antropologica,

iar mai târziu a fost utilizata de sociologi, care o transforma în centrul de gravitatie
a argumentatiei lor teoretice. Aceasta a fost initiativa americanului Talcott
Parsons (1902-1979), doctor al Universitatii Heidelberg si profesor al Universitatii
Harvard începând cu 1937.
Termenul de ”structuro-functionalism” care se atribuie sociologiei lui
Parsons nu acopera întreaga arie a cercetarilor acestuia. Astfel prima parte a
activitatii lui Parsons este axata pe construirea unei teojii a actiunii , finalizata
în lucrarea The Structure of Social Action (1937). A doua parte a operei sale
se contureaza progresiv prin accentul pus pe notiunea
de sistem în detrimentul conceptului de structura, abordare privilegiata de
aparitia a trei lucrari: The Social System, 1951; Working Papers in the
Theory of Action,1953; Toward a General Theory of Action, 1957. A treia
parte a preocuparilor sale este consacrata extinderii paradigmei spre
domenii noi (economic, politic si psihologic),
precum si întelegerii evolutiei istorice a societatilor, preocupari finalizate în
alte doua lucrari: Societies - Evolutionary and Comprative Perspectives,1966 si The
System of Modrn Societies, 1971.
a) Conceptul de actiune sociala

Având drept sursa operele întemeietorilor sociologiei - Weber, Pareto, Durrkeim -

Parsons prezinta actiunea sociala ca produs al unui actor ce are anumite optiuni
individuale si care întrebuinteaza în acest scop mijloace materiale si simbolice. Însa
aceste optiuni au legatura cu un ansamblu de valori comune, ca expresie simbolica a
preferintelor colective. Pe de alta parte, valorile comune se înscriu într-o retea de
norme ce intra în alcatuirea structurii societatii, reprezentând în acelasi timp elemente
coercitive ale actiunii individuale.
 Putem deduce de aici definitia sociologiei propusa de Parsons în 1937: ”stiinta
care încearca sa construiasca o teorie analitica a sistemelor de actiune sociala în masura în
care aceste sisteme pot fi întelese pornind de la natura integrarii ce tine de valori
comune" (T. Parsons, op. cit., p. 768). A studia structura actiunii sociale înseamna asadar a
evidentia relatiile si modalitatile de schimb stabile între actori.

Parsons ilustreaza foarte bine aceasta idee când studiaza familia americana
contemporana, care poseda trei caracteristici: este un sistem deschis, multilinear si
conjugal. Este deschis în masura în care sistemul casatoriei pe baza de rudenie nu mai este
obligatoriu. Astfel iubirea si atitudinea romantica sunt elemente esentiale în constituirea
cuplurilor. Sistemul este multilinear în sensul ca bunicii, unchii si matusile sunt tratati la
fel chiar daca provin din partea mamei sau a tatalui. În sfârsit, sistemul
este conjugal deoarece nucleul familial (ca resedinta si unitate casnica – sot/sotie) este
constituit exclusiv din soti si descendentii directi. Copiii sunt deci strict dependenti de familia
lor initiala (familie de orientare). Independenta progresiva fata de parinti (adolescenta, mai
ales) reprezinta, de aceea, o trecere delicata dar hotarâtoare în acelasi timp.
Parsons stabileste apoi existenta unei legaturi între structura rudeniei si
structura profesionala. În Statele Unite, modelele si idealurile care orienteaza conduita
actorilor se bazeaza pe pretuirea împlinirii personale, a egalitatii sanselor, a
mobilitatii în fata datelor tehnice si a constiintei profesionale. Întrucât de acum încolo
se pune un accent deosebit pe competenta individuala, este important ca originile familiale
si sistemul de rudenie sa nu intervina în atribuirea unui statut.

De asemenea, mobilitatea geografica profesionala este înlesnita de faptul ca

familia este restrânsa la nucleul cuplu/copii. De aici provine, în mare parte importanta
deosebita care se acorda copiilor (prin casatorie) si independentei lor (obtinerea unei slujbe).

Sistemul nu este perfect si Parsons observa cel putin doua aspecte patologice. Daca
numai sotul exercita o profesie determinanta pentru restul familiei se produce retrogradarea
mamei si sotiei la rangul de menajera. În al doilea rând, pentru ca valorile societatii
americane se potrivesc mai bine tinerilor, persoanele în vârsta sunt marginalizate în mare
parte .
 b) Sistemul actiunii sociale
În lucrarea The Social System (1951), Parsons îsi îndreapta atentia tot spre
actiune, însa pentru a ajunge ladefinitia sistemului social ca „pluralitate de actori
individuali inclusi într-un proces de interactiune care se deruleaza într-o situatie afectata de
proprietati fizice. Actorii acestia sunt motivati în functie de tendinta spre ”satisfactie
maxima”, iar situatia lor este definita si mediatizata printr-un sistem de simboluri,
organizate din cultura din care fac parte” (T. Parsons, Elemente pentru o sociologie a
actiunii, trad. Bourricaud, 1955, p. 47). Parsons preia triada ”personalitate, cultura si
societate” din sociologia americana (care a banalizat-o), prin intermediulcareia da nastere
notiunii de sistem de actiune. Personalitatea este perceputa din punct de
vedere sociologic prin intermediul notiunii de rol ca sistem de asteptari si anticipari
reciproce. Rolul social (al tatalui, copilului, medicului...) stabileste criteriile de conduita
si evaluare care guverneaza interactiunile într-un context dat. Cultura se deosebeste
de societate prin faptul ca reprezinta un ansamblu de valori si simboluri comune
actorilor.
Parsons sustine ca exista cinci modele de valori dihotomice care sprijina
sistemul de actiune. Astfel, actorii trebuie sa aleaga între:
1) afectivitate sau neutralitate afectiva: actorul se poate lasa calauzit de
sentimentele sale sau si le poate înfrâna;

2) orientare spre colectivitate sau orientare spre sine: actiune poate fi motivata
de scopuri împartasite si de alti actori sau de scopuri strict personale;

3) universalism sau particularism: actorul îsi analizeaza mediul cu ajutorul

criteriilor generale aplicabile în mod universal sau cu ajutorul criteriilor specifice
actorilor, lucrurilor pe care le evalueaza;

4) calitate sau împlinire: evaluarea celuilalt se bazeaza fie pe calitatile sale

individuale (ceea ce este celalalt), fie pe performantele sale evaluate dupa rezultatele
actiunii sale;

5) specificitate sau propagare: actorul poate manifesta interes pentru o parte a

personalitatii si a actiunii celorlalti actori sau sa surprinda toate acestea în totalitatea lor.

În lucrarea The Social System, Parsons da mai multe exemple de aplicare a

acestui model analitic. El este interesat, de exemplu de interactiunea medic-pacient. Ca
specialist, medicul alege împlinirea ca valoare, în sensul ca îsi poate îndeplini rolul
pentru ca detine competente care au fost validate de societate. Tot el îsi pune rolul sub
auspiciile universalismului întrucât sentimentele si relatiile particulare pe care le
întretine cu pacientul sau nu trebuie sa se amestece în tratament. Opteaza de asemenea
pentru specificitate având în vedere ca este specialist numai în sanatate, ca si
pentru neutralitate, în sensul ca medicul nu trebuie sa cedeze seductiei pacientului
aparând riscul dea nu-i putea cere acestuia sacrificiile pe care le cere uneori tratamentul.
Spre deosebire de oamenii de afaceri, actiunea sa este îndreptata
spre colectivitate; medicul lucreaza pentru un interes care nu este pur personal, în ceea
ce-1 priveste pe bolnav, rolul si asteptarile sale se deosebesc aproape simetric de ale
medicului, fiind caracterizate prin afectivitate, calitate, particularism.
Combinând la nivel macrosocial doua cupluri determinante pentru orientarea spre
valori(universalism/particularism, calitate/împlinire), T. Parsons caracterizeaza unele
societati:
• În societatea americana, în care activitatea profesionala este foarte apreciata,
predomina universalismul si împlinirea;
• Germania de dinainte de nazism se defineste prin perechea universalism /calitate;

• Societatea chineza se defineste prin combinarea împlinirii cu particularismul;

• Societatile din America Latina prin întrepatrunderea particularismului si

a calitatii.