Sunteți pe pagina 1din 3

"DECOR"

- comentariu literar -

Poezia "Decor" de George Bacovia apare în revista "Făclia", la l ianuarie 1916, însoţită de o
prezentare a autorului, făcută de Alexandru Macedonski: "Bacovia este pseudonimul unui tânăr
din Bacău, Vasiliu, admirabil poet, dar a cărui modestie 1-a ţinut în umbră cu tot nemărginitul lui
talent. (...) Marea sa originalitate m-a lăsat înmărmurit de uimire." Poezia "Decor" este inclusă,
în acelaşi an, în volumul de debut, "Plumb".
Poeziile volumului "Plumb" se înscriu în simbolismul tradiţional prin folosirea simbolurilor
binecunoscute, cum ar fi statuile albe, parcul părăsit şi pustiu, fanfare funerare, "iubita cântă la
clavir", a culorilor sugestive pentru stările sufleteşti ale poetului. Ceea ce îl individualizează pe
Bacovia între toţi simboliştii români este nota dominantă a obsesiilor, psihozelor şi stărilor
nevrotice de un autentic impresionant, atmosfera apăsătoare percepută până în străfundurile
sufletului, ceea ce îl face să se simtă un poet "blestemai".
Tema poeziei ilustrează o lume sfâşietor de tristă, în care sentimentul însingurării poetului este
exprimat prin cuvinte-simbol şi mijloace cromatice, iar starea de disperare este creată printr-o
imagine de pustietate a lumii reale, în care nu mai există viaţă. Altfel spus, tema poeziei este
moartea şi inexistenţa ca sugestii ale neputinţei de comunicare a eului poetic cu lumea.
Ideea poeziei exprima toată gama de stări interioare ale poetului, disperare, spleen, angoasă,
solitudine, apăsare sufletească, dezolare, nevroză, fapt ce 1-a determinat pe Emil Cioran să spună
despre Bacovia că este "inapt să se mânluie, totul e pentru el cu putinţă, în afară de propria viaţă
(...) nu poate scăpa de el însuşi şi nici evada din centrul propriei obsesii".
Semnificaţia titlului
Cuvântul "decor" înseamnă un ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se
defăşoară acţiunea, o ambianţă creată pentru ca omul să se manifeste cu toate valenţele sale.
Bacovia dă acestui cuvânt valoare de simbol, sugerând viaţa, lumea exterioară, în care poetul se
simte timorat, izolat, pustiit, din cauza imposibilităţii de a comunica spiritual cuaceasta.
Structură şi semnificaţii
Poezia este structurată în trei strofe şi trei versuri libere care urmează după fiecare strofă pentru a
accentua ideea exprimată anterior. ' în această poezie Bacovia apelează la mijloace simboliste
variate şi anume: cuvântul-simbol, culoarea, simetria versurilor şi versul liber, toate acestea
creând o muzicalitate sugestivă în plan ideatic, semnificând stări sufleteşti. Sunt evidente, aşadar,
două planuri distincte ale existenţei: unul exterior sugerat de parc, de copaci, de păsări, în
general de acest decor funerar şi unu! interior simbolizai de pustietatea sufletească a poetului,
care-i provoacă deprimare, disperare, dezolare, nevroză.
în prima strofa, decorul este compus din copaci, aceştia fiind un cuvânt-simbol care sugerează
elemente componente ale vieţii. Cromatica este reprezentată de culorile alb şi negru, care la
Bacovi.a simbolizează inexistenţa ca inerţie a morţii şi, respectiv, moartea. Poetul se simte
deprimat de agonia lumii, potenţată de repetiţia "copacii albi, copacii negri", solitudinea poetului
este simbolizată de "parcul solitar", ideea de moarte fiind sugerată de simbolurile "doliu" şi
"funerar". Imaginea lumii, simbolizată de "parc", este dezolantă, atmosfera este de o tristeţe
sfâşietoare, sugerată "regretele" care plâng, suferinţa căpătând efecte auditive, ideea morţii şi a
inexistenţei perpetue fiind accentuată de versul liber: "în parc regretele plâng iar...". Decorul
funerar al lumii exterioară simbolizează agonia sufletească a poetului introvertit, căruia-i sunt
inaccesibile idealurile, împlinirile spirituale.
Strofa a doua apelează la simbolul păsării, ca parte componentă a vieţii. Amărăciunea, ca stare a
euluf poetic, este aici sugerată de pasărea "cu pene albe, pene negre", care îşi pierde trăsătura
esenţială pentru existenţa ei în univers, trilul, având acum un "glas amar". Poetul este incapabil
sâ-şi construiască vise, idealuri, existenţa sa spirituală fiind un adevărat coşmar bântuit de
fantome: "în parc fantomele apar". Ultima strofă se constituie într-o concluzie ideatică a morţii
universale, simbolizând moartea spirituală a eului poetic, absenţa oricăror elemente vitale fiind
evidentă: "Şi frunze albe, frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / Şi pene albe, pene negre, /

referat.clopotel.ro
Decor de doliu funerar...". Sporeşte aici muzicalitatea versurilor, prin repetarea obsedantă a
culorilor alb-negru care amplifică starea de disperare până la nevroză a poetului. Ultimul vers
liber, "în parc ninsoarea cade rar..." poate sugera apăsarea psihică provocată de moartea
universală, simbolizată de "ninsoare", aceasta nemaifiind un element component al vieţii umane,
ci o dezlănţuire a naturii înseşi, care nu este bruscă, ci lentă, monotonă, fără sfârşit. Poetul nu are
soluţii de supravieţuire, vav. astupat de "ninsoarea" care "cade rar" şi implacabil în sufletul său.
Condiţia poetului în această lume este percepută în raport direct cu peisajul momentului interior
(sufletesc) şi exterior (natural) în acelaşi timp, adică starea sa interioară este transfigurată într-un
mediu înconjurător, prin elemente din realitatea brută, concretă, pe care le simte vizual şi auditiv
în structura sa spirituală, în mediul său interior.
Universul ideatic al poeziei implică o categorie mai largă de manifestare, suferinţa poetului este
a unei generaţii întregi, a unei lumi, însă peisajul concret al acestei lirici se restrânge la drama
propriului eu, exprimându-se direct pe sine în orice ipostază a vieţii sociale sau a naturii,
autointrospeclându-se psihologic printr-o varietate rafinată de tonuri, cu o marc forţă de sugestie.
Limbajul artistic
Tehnica simbolistă este îndeaproape ilustrată în această poezie: cuvântul-simbol
(corespondenţa), cromatica, muzicalitatea, versul liber. De obicei, în poeziile simboliste ale lui
Bacovia există un cuvânt-cheie, în jurul căruia se construieşte întreaga poezie, toate celelalte
elemente întorcându-se permanent către acesta; repetiţiile, refrenele, reluările sunt modalităţi
diverse de reactualizare, de revenire ideatică, de reamintire a substanţei lirice.
Aici, cuvântul-simbol sau cuvântul cheie este "parc", corespunzând spaţiului exterior (al lumii) şi
spaţiului interior (al sufletului) totodată, simbolizat şi prin cuvântul "decor". Cromatica
împlineşte viziunea poetului despre lumea exterioară şi cea interioară prin culoarea albă, care
simbolizează inexistenţa ca respingere a lumii, ori o evidenţă ce trebuie învinsă şi prin culoarea
neagră, ca simbol al morţii. Aceeaşi idee este accentuată de elemente sugestive: "doliu",
"funerar". Muzicalitatea versurilor este dată de reluarea unor simboluri existenţiale, copacii,
penele, frunzele, determinate cromatic prin repetarea obsedantă a culorilor alb-negru. Reluarea
versului "Decor de doliu, funerar" în finalul poeziei potenţează tristeţea poetului sugerând un
pesimism decisiv. Versul liber, aflat după fiecare strofă, potenţează auditiv ideile exprimate
anterior. Simetria poeziei este evidentă prin reluarea primului vers în finalul strofei respective, ca
un refren ideatic ce produce o muzică fascinantă. Mircea Anghelcscu afirma că George Bacovia
"este o personalitate artistică complexă, ale cărei valori nu pot fi căutate pe o singură coardă şi că
relativa monotonie tematică a poeziei sale (...), ascunde de fapt o mare bogăţie interioară de
sensibilitate şi o diversitate derutantă a artei sale' .

Poezia „Decor" este alcatuita din trei strofe, urmate, fiecare de cate un vers razlet.
Primul element simbolist il constituie chiar „decorul" anuntat in titlu: parcul pustiu si
nascator de tristeti, parte a unui peisaj citadin.
„Solitar", dezgolit si oferind privirii un „Decor de doliu, funerar", parcul este unul dintre
cercurile concentrice ale singuratatii bacoviene.
Un alt „cerc" este orasul (in care „ninge ca-ntr-un cimitir"), ultimul fiind pamantul-mormant.
Cele trei strofe constituie o descriere literara de tip tablou, care reuneste mai multe motive
bacoviene: vidul, solitudinea, moartea, plumbul, plansul, caderea.
Starile sufletesti nedefinite (regretul, presentimentul mortii, invalmasirea gandurilor)
constituie, alaturi de motivele mentionate, elemente simboliste.
Repetarea versurilor initiale (la sfarsitul primelor doua strofe) si reluarea lor in pozitiile 2 si 3
ale strofei finale, constituie un procedeu simbolist; aceasta tehnica ar putea sugera monotonia
existentiala, invartirea omului intr-un cerc mereu reluat (ca un alt ecou al „cercului stramt"
eminescian).
In ultimul catren, aglomerarea de obiecte apartinand agoniei timpului, ar putea sugera o
ruptura in ordinea existentiala, iarna fiind un anotimp al extinctiei.

referat.clopotel.ro
Dintre motivele specific bacoviene, cel mai pregnant este motivul mortii: in „Decor",
sentimentul agoniei lucrurilor provine din reductia naturii la doua culori (albul si negrul). Prima
este culoarea zapezii care „cade rar", ca si cand s-ar fi transformat in plumb, afundand parcul in
pamantul-mormant; cea de a doua culoare este funerara, prezenta ei in trupul copacilor, in penele
pasarii si in frunzele moarte, unificand totul sub semnul aceluiasi destin. impreuna, albul si
negrul se combina in cenusiu - plumbul care inunda totul, ca un „sfarsit continuu"; de aici,
repetarea versului: „Decor de doliu, funerar", care pare a fi o completare a titlului.
Cel de al doilea motiv ar fi cel al singuratatii existentiale, detectabil in imaginea copacilor
goi si a parcului „solitar".
Acestui motiv i se adauga plansul, regretele, melancolia, apasarea sufleteasca.
Pasarea care inlocuieste cunoscutii corbi bacovieni este o tarca „pasare de iarna in armonie
cu decorul" (dupa cum afirma chiar autorul).
De zborul ei se leaga singura imagine auditiva a textului („glas amar"), integrata aceleiasi
suferinte cosmice.
Masura versurilor este de 9/8 silabe, ritmul iambic, iar rima este combinata (imbratisata si
incrucisata).

referat.clopotel.ro