Prostia este consecință a păcatului, iar înțelepciunea roadă a virtuților!

Omul nu se naște înțelept, dar nici prost. La naștere, mintea omului este curata, inocență. După înclinațiile și
preocuparile pe care le are omul de-a lungul vieții, mintea o să-i rodească multă prostie sau multă înțelepciune,
potrivit cu gândurile lui.

Prostia este starea de intunecime a mintii si imposibilitatea de a nu mai deosebi binele de rau. Cauzele afundarii
omului in prostie sunt consecinte ale caderii in ispite si patimi sufletesti (mandria, indiferenta, parere de sine, ura,
mania, invidia, etc), si trupesti (desfranare, betie s.a.). Aici as vrea sa adaug ca mandria este pacatul princip[al de
la care pornes toate celelalte pacate sufletesti. Apropo, “pacat” inseamna “cadere”.

Astfel, sub povara patimilor, tot mai mult se schimba mentalitatea, optica omului astfel ca ajunge sa nu mai
deosebesca binele de rau, si la un moment dat ajunge sa numeasca pacatul drept virtute. Cunoastem cu totii f multe
exemplele de acest fel: oameni care se lauda despre cat de tare s-au imbatat sau au desfranat, despre cate avorturi
au facut sau cat de tare au batjocorit pe cineva. Si toata aceasta lauda a rautatii savarsite, nu este decat lauda
prostiei omenest sau elogiul nebuniei pe care il face mintea prostita de patimi. Nu degeaba spune proverbul "de ce
nu-I sta bine unui prost daca nu e si ingamfat".

Insa nu putem numi prost pe cineva din simplul motiv ca nu are o anumita educatie sau instruire. Putem numi o
astfel de persoana cel mult neinformata, dar in niciun caz o persoana care sufera de prostie. De aceea sa nu se
inteleaga ingust ca prost ar putea fi si omul simplu in gandire.

In schimb, prost este cel care are multe talente (talanti) dar le foloseste prost (irational), cheltuindu-si darurile
mintii fara a rodi ceva de un real folos, siesi sau celor de langa el.

Omul simplu in gandire si nepatimas, se aseamana celui care are putini bani, dar ii cheltuie cu multa chibzuinta,
pe cand omul destept dar patimas, este asemenea bogatului care cheltuie banii cu necumpatare pe afaceri proaste
sau pe lucruri fara utilitate reala, crezand ca bogatia sa nu are sfarsit. Iata deci, ca primul este un om intelept
pentru ca se foloseste in mod constructiv de putinele posibilitati pe care le are la indemana, pe cand cel de-al doilea
este un prost, pentru ca desi are atat de multe posibilitati la dispozitie, totusi le foloseste intr-un mod distructiv,
irosindu-si bagatia spre paguba sa. Tot asa stau lucrurile si in ceea ce priveste darurile (aptitudinile) mintii fiecarui
om in parte.

Opusul prostiei nu este desteptaciunea (cum s-ar crede) ci intelepciunea, sau mai bine zis dreapta-socoteala. Poti fi
destept la calcule, poti avea o memorie de exceptie, poti fi creativ si plin de idei, dar toate acestea nu inseamna
intelepciune. Einstein, este doar unul din multele exemple. Desi avea o minte sclipitoare in ceea ce priveste fizica si
matematica, totusi nu s-a descurcat atat de bine si in viata de familie, ajungand la divort, regrete si suferinta. De
ce? I-a lipsit la tinerete intelepciunea de a asculta de Dumnezeu, placandu-i mai mult patima (adulterul). Iar
intelepciunea nu este altceva, decat a trai viata dupa aceeasi parere cu Dumnezeu, singura viata care te scuteste
mai tarziu de regrete.

Omul intelept este prin excelenta omul smereniei caci el invata de la toti si de la toate: invata de la cei buni
virtutea dar invata si de la cei rai despre consecinta rautatii pentru a se feri de rautate. Un om smerit se cunoaste
pe sine, isi cunoaste limitele, neputintele si stie mai ales faptul ca este pururea atarnator de Dumnezeu. De
aceea Dumnezeu il ridica pe omul smerit din betia si intunecimea (prostia) patimilor, inteleptindu-l pentru a se feri
de pacat si plata pacatului.

De la intelepciune la prostie nu este decat un singur pas ce poarta masura neascultarii de Dumnezeu, iar de la prostie
la intelepciune nu este decat reversul aceluias pas, adica ascultarea de Dumnezeu. Asa au stat lucrurile si cu
inteleptul Solomon care si-a pierdut intelepciunea ce o avea din tinerete, tocmai la batranete cu pofta desfranarii,
pe cand Sf. Ioan de Kronstadt care copil fiind, si lipsit de vreun talant al mintii, smerindu-se atat de mult si rugandu-
se cu staruinta, ajunge din la cel mai slab elev de clasa, unul din cei mai mari luminatori ai Rusiei si stalp al intregii
Biserici.

Ispitele, patimile, gandurile la placerea trupului si la lume sunt doar o pofta irationala si care se termina in
nemasurata prostie, insa gandul la Dumnezeu, spiritualitate, credinta aduce roada intelepciunii. Asa ca de cand e
lumea si pamantul, prost ajunge cel care nu asculta de Dumnezeu, ci de sfatul lumii, sfantul dracilor si sfatul poftei
trupului, iar intelept ajunge cel care se leapada de sine si asculta de Dumnezeu. Astfel nu degeaba ne-au invatat
sfintii ca "Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii"

"În orice om, chiar dacă el este înţelept, se află şi multă prostie – uneori prostie respingătoare. Totdeauna păzeşte-
te, omule, de tine însuţi, de propria ta prostie: această neasemuit de mare prostie este păcatul, de la care vine
toată vătămarea şi pierzarea." (Sf. Ioan de Kronstadt)