Sunteți pe pagina 1din 11

Contabilitatea este o stiinta constituita deoarece opereaza cu un vocabular

specific, dispune de o metoda proprie, de principii si legitati proprii care


guvernează grupul de fapte si fenomene investigate. Ea are evident si o istorie
proprie cuprinsa intre primele registre de conturi descoperite in antichitate si
modelele contabile de mare suplete construite in zilele noastre.

Atunci cand vorbim de o istorie a contabilitatii, pot aparea, din partea


multor practicieni implicati in derularea activitatii contabile a intreprinderii o serie
de intrebari, cum ar fi: ”Care este sensul studierii istoriei contabilitatii?”,”De ce mai
este necesara cercetarea trecutului in conditiile in care se introduc norme contabile
internationale care sa aduca o armonizare in acest domeniu?”,”Poate influenta
studiul istoriei contabilitatii evolutia tendintelor actuale din contabilitatea entitatilor
economice?”. Asadar avand in vedere transformarile aparute in sistemul contabil
romanesc, si nu numai, consideram ca intelegerea acestora se poate realiza numai
daca se iau in considerare si cateva repere istorice. Pentru generatiile de astazi, ca
si pentru cele care vor urma, cercetarea trecutului istoric constituie un izvor
nesecat de bogata documentare si orientare.

Denumirea de contabilitate isi are originea in latinescul “computare” (a


numara). Exista si economisti care considera ca acest termen are la origine verbul
“compter” care este radicalul cuvantului “comptable”, acesta din urma stand la
baza celui de “comptabilité´”. Dar contabilitatea nu este un calcul propriu-zis si cu
atat mai putin o numarare sau o socotire.

Cand a aparut contabilitatea? Poate ca odata cu aparitia omului pe pamant


sau poate ulterior. Totul depinde de sfera in cadrul careia ne circumscriem. Cert
este faptul ca, in timp, a cunoscut diverse forme, cea mai performanta din ele fiind
contabilitatea in partida dubla , si in prezent cea la scara internationala.

O incursiune in istoria contabilitatii semnifica un act de cultura, dar in acelasi


timp si un demers deosebit de complex. Privind retrospectiv la istoria omenirii, la
CONTRIBUTII ROMANESTI LA PROGRESUL CONTABILITATII

epoci si civilizatii disparute deja, ne uimeste similaritatea unor idei si solutii.


Realizari de exceptionala valoare practica si stiintifica, rezistand timpului pana in
prezent, constituie mesajele pe care aceste civilizatii disparute il trimit ca ecou
zilelor noastre.

Cele mai vechi forme de consemnare a operatiilor economice apar cu peste


20.000 ani in urma sub forma crestaturilor pe oasele animalelor si pe peretii
grotelor, a sforilor innodate. Tinerea socotelilor cu ajutorul pietricelelor a dat
nastere cuvantului “calcul” (din latinescul “calculus” care insemna pietricica).

In antichitate, grecii, persii si incasii tineau socotelile cu ajutorul unei sfori


innodate, de diferite culori. Ansamblul acestora constituie veritabile registre de
evidenta. Pastorii si-au numarat turmele gravand linii verticale pe bucati de lemn.
Brutarii din Franta foloseau aceasta metoda pentru a numara painea vanduta pe
datorie. In Mesopotamia se utilizau , acum cinci mii de ani, tablite de argila umeda
pentru a consemna prin gravare operatiile care au avut loc si care apoi erau
uscate si pastrate ca documente justificative.

La Susa a fost descoperit codul regelui Hammurapi. Din textele codului


reiese faptul ca asiro-caldeeni foloseau tablitele de argila pentru inventarierea
depozitelor. Aceste tablite erau apoi uscate si pastrate ca documente
justificative. Ei cunosteau noţiunea de activ şi pasiv. De asemenea, ei aveau
cunostinte si de tehnica calcularii dobanzilor pentru sumele imprumutate si
inscrise în conturi, ca si la inregistrarea dobanzilor. Din examinarea acestor
tablite, s-a constata ca, din vremuri indepartate, conturile folosite cuprindeau
informatii referitoare la: categoriile de obiecte vandute, numele partilor
participante, cantitatile şi totalul vanzarilor. În afara tablitelor de lut, grecii şi
romanii foloseau tablite cerate si tablite de marmura.

Scribii din Egiptul faraonilor tineau socotelile pe papirus. Cu timpul, locul


frunzelor de papirus a fost luat de pergament şi apoi de hartie. Evoluţia
contabilitatii este legata de evolutia schimburilor comerciale. De la simple
insemnari s-a trecut la contabilitatea memoriala, contabilitatea în partida
simpla şi contabilitatea in partida dubla. Cea mai veche contabilitate
memoriala a fost tinuta de bancherii din Florenţa, inca la anul 1211, cand se
foloseau termenii de “dare” si de “avere”, deveniti mai tarziu “debit” si “credit”

Renumitul autor englez Brown, sublinia intr-un tratat de” Istorie a


contabilitatii si contabililor” ca cel care “manifesta dorinţa sa devina
maestru intr-o arta, trebuie să studieze mai intai istoria. Fără fundament
istoric cunostintele noastre sunt precare iar judecata fenomenelor din prezent
este incompleta si lipsita de maturitate.” În acelasi context cu peste trei secole
in urma, marele illuminist francez, filozoful Rene Decartes, afirma:”…trebuie
citite scrierile celor vechi, deoarece legatura lor ne da avantajul imens de a

2
ISTORIA CONTABILITATII

putea folosi lucrarile atator oameni, fie pentru a cunoaste aceste lucruri care
au fost ingenios descoperite altadata, fie pentru a şti ce ne mai ramane de
descoperit de aici încolo.” Reintoarcerea in propria istorie, ca mijloc de
anticipare al viitorului, este exprimata şi prin versurile “Luceafarului”
eminescian:

“Vrei viitorul a-l cunoaste?

Te-ntoarce spre trecut”

Aparitia contabilitatii, fundamentata stiintific pe o serie de metode, tehnici si


principii de inregistrare este rezultatul unui proces indelungat si complex,
determinat de extinderea statelor europene la inceputul mileniului al II-lea, de
crestere a necesarului de finantare a acestora. Sub influenta schimbarilor
intervenite in mediul economic, contabilitatea va parcurge la randul ei drumul de
la o forma primara catre una mai complexa, capabila sa satisfaca cerintele tot mai
divese ale utilizatorilor informatiei contabile.

Dezvoltarea afacerilor cunoaste un ritm nemaiintalnit pana atunci


conducand astfel la aparitia necesitatii unei evidente stricte, a unei ordini a
gestiunii acestor afaceri. Pe masura dezvoltarii comertului, a pietei, a cererii si
ofertei isi fac aparitia instrumentele de credit, impunandu-se astfel necesitatea
unei evidente a lor. Pana in acel moment era utilizata doar contabilitatea in
partida simpla. Ca urmare, tehnicile de contabilizare trebuie adaptate acestor
necesitati, iar in secolul al XII-lea apar primele elemente de contabilizare in
partida dubla. Se poate concluziona ca evolutia contabilitati este strans legata de
evolutia omului, adica de transformarea sa din omul vazut doar ca o fiinta simpla
in cel perceput ca fiinta economica.

Dupa aparitia creditului, in sfera inregistrarilor au intrat, alaturi de


miscarile de bani si marfuri, datoriile si creantele. Necesitatea de a oglindi aceste
drepturi si obligatii a dat nastere contului. La inceput, partile lui erau asezate una
dupa alta: deasupra debitul si dedesubt creditul.

Acesta a fost, de fapt, punctul de plecare in evolutia contului sub forma


clasica, cu debitul la stanga si creditul la dreapta. Debitul indica ceea ce
persoana, al carei nume il purta contul, a primit de la partenerul sau, iar creditul
ceea ce persoana respectiva a dat acestuia.

Prosperitatea republicilor italiene a dus inevitabil si la dezvoltarea


contabilitatii; Genova si Venetia fiind adevarate centre ale comertului. Cel mai
vechi fragment de contabilitate care a fost descoperit, dateaza din anul 1211 si
reprezinta registrele unei banci comerciale italiene.

3
CONTRIBUTII ROMANESTI LA PROGRESUL CONTABILITATII

În perioada secolelor XI-XV asistam la o dezvoltare continua a fortelor de


producţtie. Italia este tara unde “producţia capitalistă s-a dezvoltat mai
devreme ca-n alte tari. Se dezvolta puternic comertul, negustoria, meşteşugurile
şi odată cu ele orasele considerate drept adevarate centre politico-economice”.
Folosirea cifrelor arabe si a metodelor de calcul capata o larga raspandire prin
publicarea în 1202 a lucrarii lui Leonardo Pisano ”Liber abaci”. Biserica ocupa
locul dominant în societate.

Sub impulsul unei intense vieţi economice, mentionam aparitia primei opere
scrise de contabilitate la sfarşitul secolului XV. Italia este locul unde s-a nascut
unul din cele mai mari imperii ale istoriei. Fauritorii de epoca si civilizatie, romanii
au dominat lumea intr-un triplu sens: cu spada, cu crucea şi cu legea. Tot ea a
daruit poteritatii splendorile de forma şi culori create de Michelangelo, Rafael sau
Leonardo da Vinci. Printr-o generoasa predestinare, acelaşi spaţiu avea să-l dea
lumii pe primul autor al unei opera scrise de contabilitate: Luca Paciolo.

Aparitia stiintei contabilitatii este datata in 1494 cand se publica la


Venetia, cea mai importanta lucrare a savantului matematician Luca Paciolo,
“Summa de arithmetica, geometria, proporţioni et proporţinalita”. Structurata in
doua parti, aritmetica si geometria, lucrarea lui Paciolo a marcat de fapt
momentul de consacrare oficiala a stiintei contabilitatii, lucrarea rezervand un
capitol special privind “Dubla inregistrare”. Prin asezarea in centrul sistemului
de calcul a contului “Capital”, Paciolo formuleaza prima egalitate contabila,
intre conturile “Casa” şi “Capital”, din care prin extensie se deduce relatia de
echilibru “Avere”=”Capital”. Autorul utilizeaza pentru prima data termeni cum
ar fi:
 “bilancio” care semnifica balanta de verificare, prin care se pune in
evidenta relatia formala (Debit=Credit);
 “pro e dano” profit si pierdere.
Sunt insa dovezi materiale potrivit carora, existau reflectari contabile cu
mult timp inaintea lui Luca Paciolo, dovezi care dateaza din anul 1100 si chiar
mai devreme, pe teritoriul unor orase ale actualei Italii ca Roma, Venetia,
Genova, Pisa etc. si de asemenea la “Hansele germane”. Insasi Luca Paciolo in
cartea sa celebra recunoaste ca nu el a creat contabilitatea , ci el nu face altceva
decat sa descrie un mod de inregistrare care se practica in timpul sau.
Evident ca prima definitie a contabilitatii a fost data de insasi intemeietorul
ei, respectiv Luca Paciolo, care de altfel a si dat acestei stiinte denumirea de
contabilitate. Luca Paciolo scria ca “…obiectul contabilitatii il constituie tot ceea ce
dupa parerea negustorului , ii apartine pe sume, precum si toate afacerile mari si
marunte, in ordinea in care au avut loc”. Nici o alta lucrare nu a impulsionat atat
de mult organizarea calculului economic si prin aceasta activitatea economica

4
ISTORIA CONTABILITATII

insasi, ca opera contabila semnata de Paciolo. Adept al principiului “ubi non est
orde, ibi confusio” adica “unde nu este ordine, domneste confuzia”, Paciolo
trateaza la un nivel superior cunostinte din domeniul creditului, finantelor si
contabilitatii. Prin opera de pionierat a savantului matematician, stiinta
conturilor dobandeste o deosebita insemnatate, iar cunostintele de contabilitate
se raspandesc in toata Europa.
Mare negustor şi calator, italianul Marco Polo a trait cu doua secole
inaintea lui Paciolo, respectiv intre anii 1254-1324. Minte agera si iscoditoare,
Marco Polo este remarcat şi numit de catre han intr-o importanta functie de
conducere administrativa. Se pare ca aici europeanul a venit in contact printre
altele si cu un ingenios mod de organizare a insemnarilor contabile.

După o lunga perioada de sedere departe de locurile natale, Marco Polo,


temperament latin, simte nevoia să se intoarca acasa. Autoritatile permit
plecarea dar numai dupa semnarea unui juramant din care sa rezulte ca va
pastra secret pana la moarte tot ceea ce a cunoscut nou pe meleagurile
vizitate. Marco Polo accepta conditia si dupa o lungă calatorie revine la
Venetia. În lupta pentru supremaţie, oraşele-stat italiene se confruntau în
această perioadă atât pe plan economic, cît şi pe plan militar. La puţină vreme
după întoarcerea acasă, Marco Polo, comandant de corabie, cade prizonier în
mâna genovezilor.

Prizonierului i se oferă libertatea cu o singură condiţie:să destăinuie tot


ceea ce ştie în legătură cu modul de a pune ordine şi lumină în însemnările
referitoare la viaţa economică. Iubind mai mult libertatea decât jurământul,
Marco Polo ar fi expus atunci tot ce ştia depre contabilitate în partidă dublă.
Iată cum după un periplu atât de lung, o parte a “secretului lui Marco Polo” a
fost trădată de însăşi …marele călător. Posteritatea nu deţine nimic concret
din însemnările lui Marco Polo cu privire la contabilitate. Dacă Marco Polo a
“descoperit” şi apoi a expus mecanismele contabilităţii în partidă dublă, cu
aproape două secole înaintea lui Paciolo, primatul savantului matematician
poate fi pus în discuţie.

Odată cu apariţia lucrării lui Paciolo s-a deschis în domeniul economic un


nou current de gândire privind organizarea activităţii economice pe principii
economice, profitabile. Prin opera Summa ”s-a aşezat piatra fundamentală la
temelia literaturii contabile”,ea fiind sâmburele din care a încolţit rodul
străduinţelor celor care au încercat să facă lumină în labirintul acestei ştiinţe.

5
CONTRIBUTII ROMANESTI LA PROGRESUL CONTABILITATII

Gandirea economica in Evul Mediu nu s-a constituit ca un domeniu de


sine statator, din care cauza nici ideile economice nu sunt expuse in lucrari
propriu zise. Ele sunt cuprinse in cronici, cu caracter religios,acte de
domnie,note de calatorii, platforme ale rascoalelor taranesti si discursuri
consemnate ale conducatorilor acestora, etc.Ele contin idei si cunostinte
economice incadrate in contextul luptei pentru emancipare sociala si
nationala, pentru apararea finite nationale, a independentei si realizarii
unitatii nationale statale.

Deşi ca activitate practică contabilitatea a fost folosită în spaţiul


românesc din vremurile cele mai îndepărtate, o literatură contabilă, care să
generalizeze din punct de vedere conceptual această realitate a vieţii noastre
economice, a apărut abia în prima jumătate a secolului XIX. Deşi, cunoscuseră
o civilizaţie înfloritoare, daco-geţii nu au cunoscut scrisul. Statul dac ţinea,
după ocuparea romană, o socoteală asupra visteriei şi a altor elemente
patrimoniale. Din documentele rămase de pe vremea ocupaţiei romane, rezultă
că în Dacia Romană se practica o contabilitate riguroasă privitoare la
exploatarea minelor aurifere, urmărirea veniturilor acestora, precum şi pentru
consernarea tributurilor cuvenite statului roman.

Gandirea social-economica nu viza inlaturarea oranduirilor existente , ci


unele critici referitoare la abuzurile si samavolniciile boierilor, domnitorilor sau
manastirilor.

Prima incercare din istoria culturii noastre de a teoretiza politica statului


medieval centralizat cu doua secole inaintea lui Dimitrie Cantemir, pe care il
anticipeaza intr-unele din ideile sale o constituie ”Invataturile lui Neagoe
Basarab catre fiul sau Teodosie”, apartinand domnitorului Neagoe Basarab.
Elemente de gandire economica medievala intalnim si in pravilele tiparite dar
cel mai important izvor de cunoastere a vietii social-economice din societatea
medievala romaneasca il constituie cronicile scrise in limba romana de Grigore
Ureche, Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino, Ion Neculce.

In perioada medievala, gandirea economica romaneasca nu a fost izolata


de cea mondiala, unele personalitati au formulat idei, care, prin profunzime si
semnificatie au depasit granitele statelor romanesti. Este cazul lui Dimitrie
Cantemir. El a continuat la nivel superior lupta cronicarilor romani privind
drepturile legitime ale poporului roman in fata Europei, demonstrand cu
argument stiintifice idea originii comune a tuturor romanilor, idea continuitatii
lor pe pamantul Daciei. Aceste aspecte au fost expuse in lucrarea “Hronicul

6
ISTORIA CONTABILITATII

vechimii romano-moldo-vlahilor” “o ampla si documentata istorie din


timpurile cele mai vechi a romanilor” in care Cantemir scoate in evidenta
trecutul de lupta al poporului roman si cauta sa dovedeasca dreptul lui la
independenta.

Una din cele mai importante lucrari ale lui Dimitrie Cantemir si
totodata o capodopera a patrimoniului culturii nationale romanesti este
“Descrierea Moldovei” aparuta in 1716. Lucrarea se constituie intr-o
monografie geografica, social-economica, politica si culturala a acestei
provincii romanesti. Meritele Descrieii Moldovei, aceasta ”prima lucrare
stiintifica romaneasca”au fost distinse in valorile de pionierat pe care ea le
afirma pentru numeroase stiinte cu metodologiile lor specific.Geografia,
stiintele naturii, arheologia, folcloristica…au vazut aici , daca nu actul lor de
intemeiere, cel putin tentativele precursoare, unele prioritare chiar pe plan
european.

Literatura contabila romaneasca a aparut abia in secolul al XIX-lea,


datorita conditiilor economice de dezvoltare. Pana la acel moment economia
Romaniei avea un accentuat caracter agrar si aceasta in conditiile unei
agriculturi de tip extensiv.

S-au păstrat câteva table cerate referitoare la constituirea unor societăţi


cămătăreşti (societas danistaria), precum şi la împrumuturile cu dobândă
acordate de acestea. Mai târziu, conturi de venituri şi cheltuieli, catastife şi
registre vamale, hrisoave şi alte documente atestă prezenţa unor însemnări de
natură contabilă în oraşele Sibiu, Braşov, Râşnov. Utilizarea lor capătă
amploare începând cu secolul XIV. Se considera de fapt ca epoca moderna a
economiei romanesti incepe abia de la 1821, odata cu revolutia lui Tudor
Vladimirescu.Documentele care au netezit drumul catre o economie moderna,
de tip capitalist sunt constituite din Regulamentele Organice care prevedeau,
printre altele,uniformizarea administratiei, stimularea dezvoltarii economiei,
libertatea comertului intern si extern, reordonarea sistemului fiscal.De
asemenea, Regulamentele organice pot fi considerate ca reprezentand primele
reglementari legislative din punct de vedere contabil, ele impunand
obligativitatea tinerii evidentelor contabile, inclusiv la nivel national.

Prin adoptarea unor conceptii progresiste sau chiar prin realizarea unor
studii economice originale, literature economica romaneasca isi face simtita
prezenta incapand cu secolul al XIX-lea.Astfel, in 1819, la Iasi , apare
“Didascalia”,un veritabil manual despre comert, finate si calculi contabile,
scris in limba greaca.

În conditiile unei îndelungate dominaţii străine, în anul 1837, apare la


Braşov, prima lucrare imprimată de contabilitate în partidă dublă, sub
semnătura dascălului braşovean Emanoil Ioan Nichifor, “Pravila comertiala” ,
7
CONTRIBUTII ROMANESTI LA PROGRESUL CONTABILITATII

care oferă astfel neamului său o adevărată pildă de patriotism. Merită


menţionat faptul că Nechifor creează o terminologie proprie, în limba română,
ceea ce pentru acea perioadă a constituit o muncă de pionierat deosebit de
dificilă.Nu trebuie omis faptul ca in anii '30, la Scoala Comerciala a Capelei
romanesti din Brasov, se predau cunostinte de contabilitate, legislatie
economica, etica si psihologie comerciala.”Pravila comertiala” este o lucrare
tradusa din limba germane si contine, de altfel, primele principii ale
contabilitatii in partida dubla.

Primul manual de contabilitate în limba română conţine procedee şi


calcule economice, principii de morală şi etică comercială, noţiuni de
administraţie,de drept comercial. Ceva mai târziu, la 1844, la Bucureşti, apare
lucrarea “Scrittura Doppia sau ţinerea catastifelor”, sub semnătura lui Dimitrie
Jarcu. Tot în secolul XIX, menţionăm numele savantului Ion Ionescu de la
Brad, primul autor roman preocupat de aplicarea contabilităţii în agricultură.
Profesorul Theodor Ştefănescu editează în 1874, “Cursul de contabilitate în
partidă dublă” .

Un alt centru remarcabil al invatamantului economic ronamesc il va


reprezenta Academia Mihaileana din Iasi, incepand cu anul 1842, centru ce se
poate mandri cu profesori precum Ion Ghica sau Ion Ionescu de la Brad.

Perioada scursă până la sfârşitul secolului al XIX-lea va fi una a apariţiei a


numeroase traduceri, dar şi lucrări originale în domeniul contabilităţii, în
aşezăminte de cultură economică, cum ar fi Bucureşti, Braşov, Iaşi sau Galaţi.
Prima jumătate a sec. XX va fi una de rapidă ascensiune a culturii economice
româneşti. Este perioada în care la Bucureşti ia fiinţă Academia de Înalte Studii
Comerciale şi Industriale (anul 1913). O a doua academie de profil se înfiinţează la
Cluj în anul 1920.

Fără a omite în vreun fel rolul jucat de celelalte centre de învăţământ


economic superior, să ne oprim în cele ce urmează asupra şcolilor de la Bucureşti
şi Cluj.

La Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, şcoala profesorului


Spiridon Iacobescu va demonstra universalitatea patrimoniului şi permanenta
egalitate a structurilor acestuia. Patrimoniul este definit drept un ansamblu de
drepturi şi obligaţii cu respectivele lor obiecte de drepturi şi obligaţii, evaluabile în
bani. Iată aşadar, pe de o parte realităţi concrete, iar pe de altă parte raporturi
juridice privind aceste realităţi.

Împotriva scolii patrimonialiste de la Bucureşti, în oaza economică de la


Cluj, prof. Ion Evian va încerca, în lucrarea „Teoriile conturilor”, să înlăture
elementele juridice din contabilitate. Adept al literaturii germane, autorul

8
ISTORIA CONTABILITATII

consideră contabilitatea doar un supliment aritmetic al ştiinţei economiei


întreprinderilor.*1

Un curent de largă audienţă au lansat prin şcoala patrimonialistă,


profesorii Spiridon Iacovescu şi Alexandru Sorescu. Noi elemente de gândire
aduc în patrimoniul contabil profesorii I.N.Evian şi Dumitru Voina. Primul
dezvoltă concepţia economică asupra contabilităţii prin două lucrări
fundamentale, iar cel din urmă a creat teoria economico-juridică. După anul
1989,catedrele universitare de specialitate din ţara noastră au elaborate
numeroase tratate, studii şi lucrări prin care se realizează procesul de
armonizare al contabilităţii româneşti cu reglementările europene şi
Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Secolul XIX este numit secolul contrastelor, în care se constată pe de o


parte, apariţia unor lucrări de contabilitate lipsite de un bun conţinut
economic, etnic şi teoretic, şi pe de altă parte, se realizează opera de valoare
incontestabile, cu concepţii noi şi teorii îndrăzneţe, cuprinzând o adâncă
gândire, care le ridică la nivelul celor mai bune lucrări economice.

In loc de concluzii

Reflectarea fidela a realitatii economico-financiare si a consecintelor sale


sociale, umane, institutionale sunt atributele definitorii ale contabilitatii, pentru
perfectionarea careia se bat, se lupta si muncesc astazi cei mai redutabili
specialist in “stiinta conturilor”. Preocupati de standard, de convergenta, de
reflectarea contabila a realitatii, profesionistii contabili se preocupa in fapt de
economie, de institutii, de oameni. Este poate, cea mai frumoasa parte a profesiei
contabile. Este unul din motivele pentru care Uniunea Europeana a luat in
considerare oportunitatea recunoasterii profesiei contabile la nivel european.

In fata provocarilor europene, contabilitatea romaneasca nu putea sa


ramana pasiva si fara reflexe. Ea s-a adaptat proceselor de normalizare,
armonizare si convergenta, atat prin intermediul unor institutii nationale, cat si
prin actiunea organismelor ce reprezinta profesia contabila. Procesul de
armonizare a contabilitatii romanesti cu cerintele Standardelor Internationale de
Contabilitate (IAS/IFRS) si cu Directivele contabile europene, care armonizeaza
regulile si principiile de referinta cu privire la elaborarea situatiilor financiare
anuale ale institutiilor publice, reprezinta una din cele mai curajoase provocari
pentru mediul administrativ. Exista o terminologie – cheie care a invaluit lumea
europeana si toate marile puteri economice ale lumii, dar pe care oi abia le
1 * Fr. Engels, Anti-Duhring ,Editura Politica,Bucuresti, 1966, p. 269, citat de
C.G.Demetrescu in Istoria contabilităţii ,Ed. Ştiinţifica, Bucureşti 1972

9
CONTRIBUTII ROMANESTI LA PROGRESUL CONTABILITATII

descifram; cum ar fi : Principiile Contabile General Acceptate in Statele Unite – US


GAAP -; Standardele Internationale de Raportare Financiara – IFRS -; Standardele
de Contabilitate pentru Sectorul Public – IPSAS.

Prin trecerea la aplicarea IFRS, societatile vor adopta un limbaj global de


raportare financiara care le va permite sa fie percepute corect, indiferent de
originea utilizatorilor. Multe dintre societatile europene au constatat deja ca prin
adoptarea IFRS au acces la pietele internationale de capital, isi pot reduce
cheltuielile si pot derula mai usor tranzactii internaţionale.

Este improbabil ca o raportare financiara care nu este inteleasa cu usurinta


de toti utilizatorii sa ofere unei societati oportunitati noi de afaceri sau capital
suplimentar. Acesta este motivul pentru care un numar semnificativ de societati,
fie trec voluntar la aplicarea IFRS (inclusiv entitati din Romania) fie li se impune
de catre guverne sa ia aceasta masura.

Comunicarea intr-un limbaj unic asigura un nivel mai mare de incredere


si duce la cresterea posibilitatilor de acces la piata de capital. De asemenea,
permite grupurilor multinationale sa aplice principii contabile comune la nivelul
tuturor filialelor, fapt care poate optimiza comunicarea interna, precum şi
calitatea raportarii catre conducere.

În acelaşi timp, aplicarea IFRS poate facilita procesele de achizitii şi vanzari


prin asigurarea unui nivel mai mare de incredere, relevanta si consecventa a
interpretarii contabile. Pe pietele cu un nivel concurential în crestere, aplicarea
IFRS permite societatilor sa se raporteze la alte societati similare de la nivel
mondial şi permite investitorilor si altor utilizatori interesati sa compare
performanta societatii cu competitori de la nivel global.

10
ISTORIA CONTABILITATII

Bibliografie

Matei, M., Erhan, C.- Contabilitatea: nimic mai simplu, Editura Economica,
Bucuresti , 2003
Dan Trandafir, D.’ Bogdan, A. -Bazele contabilitatii, Editura Universitaria,
Craiova , 2003
Demetrescu, C.G.- Istoria contabilitatii, Editura Stiintifica, Bucuresti , 1972
Voinea, D. Faze din evolutia contabilitatii, Editura Cioflec, Cluj 1930
Duţescu, A. – IFRS şi convergenţele legislative europene, Economistul, nr.
1742/2004
Malciu, L., Felegă, N. – Al treilea val: contabilitatea din România, în faţa unei noi
provocări, Economistul, nr. 1741/2004
Ristea, M. – Sincronic şi diacronic în armonizarea internaţională a contabilităţii,
Economistul, nr. 1732/2004
Standarde Internaţionale de Contabilitate 2002

11

S-ar putea să vă placă și