APA ÎN PĂMÂNTURI

Interacţiunea apă rocă

Apa în pământuri poate fi clasificată după distanţa faţă de particulele minerale şi modul
ei de comportare în:
 apă de cristalizare (de constituţie)
 apă strâns legată
 apă slab legată (peliculară)
 apă capilară, reţinută de tensiunea superficială
 apă liberă (gravitaţională)
Factorii care influenţează interacţiunea dintre apă şi rocă sunt următorii:
 dimensiunile granulelor minerale
 natura mineralogică a acestora
 compoziţia chimică apei (natura ionilor)
Apa legată (adsorbită)
Suprafaţa specifică a agregatelor influenţează în mod hotărâtor relaţia acestora cu apa.
Astfel suma suprafeţelor particulelor dintr-un cm3 este egală cu 6 cm2. Secţionat în cuburi cu latura
de 1 mm rezultă S – 60 cm2. Ca urmare a dezagregării mecanice creşte suprafaţa specifică,
alterarea chimică devine mai intensă. Are loc disocierea moleculelor în ioni şi eliberarea unor
cationi, iar mineralele au o sarcină negativă.
Apa are proprietăţi fizice şi chimice deosebite. Datorită legăturii de hidrogen se
comportă ca un dipol. Cu toate că este neutră din punct de vedere electric (sarcinile ionilor H + şi O-
sunt egale) se comportă ca o bară magnetică. Datorită acestor legături moleculele de apă nu sunt
complet libere, ci se comportă ca o moleculă uriaşă de dimensiunile vasului. De aici rezultă că apa
este una din puţinele substanţe care în stare lichidă are densităţi foarte mari în stare solidă, iar ρmax
se află deasupra temperaturii de îngheţ. Vâscozitatea scade odată cu temperatura, iar presiunea are
o influenţă mică asupra vâscozităţii.
În natură apa are în componenţă substanţe solubile hidratate provenite din dizolvarea
diferitelor săruri. Ionii rezultaţi din alterarea chimică a unor astfel de substanţe, fiind încărcaţi
electric, atrag moleculele de apă.Raza zonei de hidratare a ionilor e dependentă de natura acestora,
respectiv de raza lor ionică şi de valenţă. După energia de hidratare ordinea diferitelor elemente
chimice este următoarea : Li > Na > K > Ca > Al > Fe.Moleculele de apă se fixează fie direct pe
suprafaţa particulei, fie în jurul stratului difuz sau în zona de influenţă a particulei. Pe suprafaţa
mineralului se ataşează un strat de apă strâns legată, cu grosimea de 3 – 4 molecule, rezultă apa
strâns legată, care se comportă ca o particulă solidă datorită legăturilor electrice relativ mari.
Proprietăţile fizice deosebite densitate mare, viscozitate mare, greutate volumică 12 – 14, îngheţată
la -50 − -80º C.
 Se admite că se deplasează cu particule minerale şi se îndepărtează la o temperatură mai
mare de 200º C. Nu transmite presiune hidrostatică.

Suprafaţa particulelor şi poziţia ionilor înlocuibili:

a. suprafaţa caolinitului uscat şi ionii de sodiu
b. suprafaţa montmorillonitului uscat şi ionii
de sodiu
c. hidratarea ionilor de sodiu

Diferite tipuri de apă asociată

argilelor gonflabile

Pe partea exterioară a filmului de apă se ataşează apa peliculară (apa slab legată) cu o
grosime mai mică de 5 μm. Grosimea apei peliculare tinde să se egalizeze din aproape în aproape,
rezultă fenomenul de migraţiune a apei peliculare. Acest fenomen ce determină potenţialul electric
al particulelor minerale, care e aproximativ egal. La temperaturi scăzute apa peliculară migrează
spre zona de îngheţ, unde sarcina apei a fost neutralizată.

schematizar
e

Particulă argiloasă în
teoria stratului difuz
 Coeziunea primară se naşte între două particule minerale suficient de apropiate astfel ca
pelicula de apă să se întrepătrundă.
În cazul în care complexul mineral – apă are o grosime diferită apa va fi atrasă spre
pelicula mai subţire. Apa se va deplasa până când forţa de atracţie se stabilizează. Acest mod de
migrare în lanţ explică procesul de umflare şi contracţie al particulelor.

Agregate de
montmorillonit
supuse acţiunii
apei

Stările de plasticitate se manifestă în funcţie de tipul apei care predomină în porii

pământului:
 în stare tare – apă strâns legată
 în stare plastică – apă slab legată
 în stare curgătoare – apă liberă
Procesele de umflare-contracţie
Umflarea – creşterea volumului rocilor argiloase prin absorbţie de apă. Cauze:
 natura mineralogică
 natura şi concentraţia ionilor din complexul de absorbţie
 mărimea particulelor minerale (nisip, praf, argile)
 natura electroliţilor
  starea naturală de compactare
 vârsta rocilor
 umiditatea iniţială a rocii

Umflarea şi contracţia unui pachet de

minerale argiloase

Procese de umflare au loc atunci când roca vine în contact cu apa sau aerul şi are loc
absorbţia, iar volumul creşte. La execuţia unei săpături, roca revine la volumul iniţial pe de-o parte
datorită elasticităţii, restul datorită absorbţiei apei.
Argilele contractile se identifică după mai multe criterii care trebuie îndeplinite simultan:
Conţinutul de argilă A2 cu particule mai mici de 2mm
IP > Cp (criteriul de plasticitate CP = 0.73 (WL – 20) )
Deformaţia liberă prin umflare (deformaţia volumică UV =Vf-Vi)
Contracţia volumică (CV = Vi -Vf )
Capacitatea de adsorţie
Presiunea de umflare

Permeabilitatea pământurilor
După cum s-a studiat anterior prezenţa apei în pământ se poate manifesta pe lângă apa
legată de particulele minerale şi apa capilară şi prin prezenţa apei libere (apa gravitaţională).
Termenul “liber “rezultă din faptul că este independentă de scheletul mineral.
Apa liberă provine din precipitaţii. O parte se scurge la suprafaţa terenului, alta se
evaporă şi alta se infiltrează sub acţiunea gravitaţiei. Aceasta se acumulează în stratul acvifer.
Stratul acvifer este constituit din: roca magazin şi apă.
Stratul acvifer poate fi: - cu nivel liber
- sub presiune
Nivel piezometric – înălţimea până la care se ridică apa într-un tub perforat, faţă de
un plan orizontal de referinţă. Pentru ca apa să circule între două puncte, trebuie ca între ele să
existe o diferenţă de nivel piezometric. Ea curge de la punctul de nivel piezometric înalt la cel
coborât..
Studiul permeabilităţii este necesar pentru:
 a estima cantitatea de apă drenată dintr-un teren
 a estima cantitatea infiltraţiilor de apă
 a estima presiunea apei din pori, efectul asupra sarcinii geologice si a comportării
pământului sub sarcina hidraulică dinamică
Permeabilitatea depinde de:
 Caracteristicile rocii magazin:
 porozitatea eficace (ne)
 coeficientul de înmagazinare şi indicele porilor
 coeficientul de denivelare (golirea acviferului din lipsă de precipitaţii)
 coeficientul de permeabilitate (volumul de apă care străbate în unitatea de timp
unitatea de suprafaţă sub un gradient la 20º C.
Caracteristicile fluidului:
 - vâscozitate fluidului
 - temperatura
Curgerea poate avea un caracter turbulent (în bolovănişuri, pietrişuri, etc.) sau laminar
(se admite în calculele geotehnice).
Energia apei în mişcare este dată de ecuaţia lui Bernoulli care se exprimă prin înălţimea
pw v2
unei coloane de apă-h. h = he + + unde he – energia potenţială
γ w 2⋅ g
pw – presiunea apei
ultimul termen se neglijează în geotehnică.

Punctul
A C D B
h
he HA HC HD HB
hp 0 HA-HC HB-HD 0
Ht HA HA HB HB

Dispozitivul din imagine studiază pierderea de energie se datorează pe porţiunea C – D

frecării apei cu particulele solide şi e egală cu înălţimea piezometrică h.
Legea care guvernează curgerea apei prin pământuri – legea lui Darcy (1856).
V=kI unde, v – viteza de curgere
K–coeficient de permeabilitate (are valori exprimate în cm/s
sau m/zi)
h
h
i – gradient hidraulic i =
L

Legea exprimă curgerea printr-o secţiune aparentă, însă ea curge doar prin porii
pământului .
 V
Vreală =
Între viteza reală şi cea aparentă există relaţia n
100
Debitul în unitatea de timp reprezintă debitul specific:
q = a v =a k i, unde a – secţiunea normală pe linia de curent
Debitul total în timpul t :
Q=qt

FIGURI
 Se exprimă debitul specific pe cilindrul imaginar cu raza X şi înălţimea z;
∆h
 Se aproximează i= = sin α ≈ tgα
L
 Se integrează ambii termeni ai egalităţii
 Se pune condiţia de contur: X=r; z=H;
 Se determină q

Formula lui Dupuit (1860) permite calcularea coeficientului de permeabilitate în funcţie

de debit.
FIGURI + FORMULE

Metode de determinare a coeficientului de permeabilitate k

În laborator: - metoda permeametrului cu gradient cu sucţiune sau fără sucţiune
- metoda permeametrului cu gradient liber
în teren - metoda pompării experimentale
– metoda inelelor

Determinare vitezei de curgere şi a direcţiei

- metodo electrică – cu ajutorul unui electrolit
- cu coloranţi
- direcţia cu trei foraje
Apa capilară
Fenomenul de ridicare a apei în tuburi subţiri numite tuburi capilare poartă numele de
capilaritate.

Ts Ts
hc
 2 ⋅ π ⋅ r ⋅ T ⋅ cos α = π ⋅ r 2 ⋅ hc ⋅ γ w

Coloana de apă este susţinută de forţa de tensiune superficială, care se dezvoltă pe

circumferinţa meniscului ce se formează la acţiunea între apă şi pereţii tubului.

Acţiunea mecanică a apei asupra rocilor

În procesul de curgere prin goluri apa exercită o acţiune mecanică asupra rocii. Pierderii
de presiune îi corespunde forţa F

a
h
L

Filtre inverse

% argila praf nisip pietris

100

90

80
t
t e ja

70
pro

zonă
60
în care
l de

50
se poate
ia lu

40 situa
te r

materialul filtrant
ma

30

20

10
0
d 15 d 85 5d 15 5d85 φ [mm]