Prefaţă

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 6

Prefaţă

În timp ce inimile se uscau acum condeiul şi scrie!”


sub arşiţa pustiitoare a iudeilor Şi astfel el a aşernut
care-l negau pe Cristos, într-un primele cuvinte inspirate de
loc retras şi liniştit, un suflet DUMNEZEU pe care i le dicta
simplu şi iubitor de DUMNEZEU l- vocea: “Aşa vorbeşte acum
a întâlnit în focarul cel viu al Domnul DUMNEZEU pentru
inimii sale pe Iisus. fiecare; şi aceasta este perfect
Binecuvântatul era misticul adevărat, exact şi clar; cine vrea
Jakob Lorber din Graz. Ca şi în cu ardoare să vorbească cu
cazul proteţilor Vechiului Mine, acela să vină cu multă
Testament, prin el a vorbit dragoste către Mine şi când va fi
Spiritul atotputernic al lui pregătit Eu îi voi sădi răspunsul
DUMNEZEU, pe care el l-a simţit Meu chiar în inima sa. Dar
şi l-a auzit ca pe o tainică voce trebuie să se ştie dinainte că
interioară. numai cei curaţi şi cu inima plină
Lorber a fost fiul unui de smerenie, vor auzi vocea
podgorean din Steiermark, care Mea. Şi să nu uitaţi niciodată că
era şi capelmaistrul unei cine Mă pune mai presus de
societaţi muzicale. Mama sa era lumea aceasta şi Mă iubeşte cu
o femeie pioasă şi înţeleaptă, o iubire mare şi nesfărşită,
care ţinea toarte mult la primul precum iubeşte o gingaşă
ei născut. Acesta s-a dovedit mireasa pe mirele ei, cu acela
încă din fragedă tinereţe foarte Eu voi merge braţ la braţ şi îi voi
dotat în multe domenii. El chiar vorbi când Mă va întreba. El Mă
urma să se facă pastor şi a făcut va putea privi oricând precum
studii de specialitate, dar după un frate pe celălalt frate şi Mă
terminarea lor s-a dedicat va privi atunci precum Eu l-am
preocupării sale preferate, privit din veci, înainte chiar ca el
muzica. să fi existat.”
În cel de-al patruzecilea an Din momentul primirii
al vieţii sale i s-a oferit postul de misiunii sale divine, Jakob Lorber
capelmaistru la Triest. Lorber şi-a subordonat întreaga sa
tocmai îşi făcea pregătirile de personalitate îndeplinirii
plecare, când dintr-o dată şi pe acesteia şi de atunci înainte el a
neaşteptate s-a petrecut un trăit mai mereu retras şi în
eveniment miraculos care a dat smerenie, acceptând să fie doar
o întorsătură decisivă vieţii şi “scribul umil al lui DUMNEZEU”.
creaţiei sale de atunci înainte. În Biograful său, Karl
zorii zilei de 15 martie 1840, Gottfried Ritter von Leitner, ne
Lorber a primit misiunea sa relatează: “Începea să scrie fiind
divină printr-o chemare de-a astfel inspirat, aproape zilnic,
dreptul profetică. Precum dimineaţa, înainte de micul
profetului din Patmos, şi lui o dejun. Cel mai adesea el statea
voce divină i-a poruncit: “Ia-ţi atunci la o masuţă, iarna, fiind
lipit de sobă, cu totul retras în Laudiceea a apostolului
sine, mişcând peniţa neîntrerupt Pavel,
şi uniform, fără a face vreo Pamântul şi luna,
pauză de găndire şi fără a Episcopul Martin (Un
corecta ceva din cele scrise, ca ghid prin lumea cealaltă),
unul caruia i se dictează în taină Robert Blum (Un ghid
ceva de către altcineva. În prin lumea cealaltă, 2 vol.),
repetate rânduri el a afirmat că Cele 3 zile la Templu
în timp ce auzea vocea care i se (Iisus la 12 ani, la Templu),
adresa, îi aparea de asemenea şi Daruri cereşti (2 vol.)
imaginea celor auzite”. şi, în sfărşit, ca o încununare:
Lorber însuşi scria în anul Marea Evanghelie a lui
1858 unui prieten: “Referitor la Ioan (0 descriere amănunţită a
vocea cea tainică interioară şi la celor 3 ani de propovăduire a lui
modul în care eu o percep, nu Iisus, care completează şi
pot spune mai mult decât că eu interpretează informaţia biblică).
primesc astfel lăuntric cuvântul Lucrul cel mai important în
cel sfânt al Domnului pe care îl cazul lui Lorber, care, de altfel,
percep atunci permanent, în avea şi harul clarviziunii, este
zona inimii, ca pe un gând minunată învaţătură ce se
extrem de clar, luminos şi pur, desprinde din lucrările sale.
care este exprimat în cuvinte. Numai înţelepciunea
Nici unul dintre cei care stau în atotcuprinzătoare şi profundă a
acele clipe langă mine nu pot lui Dumnezeu poate aborda
totuşi auzi vreo voce. Dar să ştii toate problemele vieţii văzute şi
că pentru mine, aceasta voce nevăzute şi poate lămuri
binecuvântată sună mai luminos numeroasele mistere ale gândirii
şi mai clar decât orice alt sunet omeneşti dintr-un punct de
material”. (Scrisorile lui Jakob vedere superior, spiritual.
Lorber, Bietigheim 1931). Din Pe scurt, Lorber prezintă într-o
redactarea fidelă a celor auzite formă desăvârşită concepţia
(de a căror culegere şi publicare spirituală despre lume, explică
s-au îngrjit în special Otto Zluhan lumea într-un mod spre care vor
şi Anselm Huttenbrenner) a tinde în curând atât ştiinţa cât şi
rezultat, cu timpul, o operă intuiţia omenirii după depăşirea
deosebit de valoroasă, în 25 de materialismului, în toate
volume. În ordine cronologică, domeniile cunoaşterii.
putem aminti aici: Specificul limbajului din
Casa Domnului (3 vol.), acest dicteu care este revelat
Saturn, Soarele oamenilor, necesită unele
natural, Soarele spiritual (2 explicaţii, deoarece pe alocuri
vol.), anumite construcţii şi expresii
Copilaria lui Iisus, utilizate ar putea deruta pe unii
Corespondenţa lui Iisus cititori.
cu Abgarus, Existenţa profetică şi plină
Scrisoarea din de mistere de care au parte doar
cei binecuvântaţi de DUMNEZEU, fost revelată a anume
este în ultima instanţă inefabilă Evanghelie. El ştie doar că acolo
şi de aceea nu trebuie să ne are cuvântul lui DUMNEZEU, pe
mirăm, dacă în lucrările lui care profeţii şi apostolii l-au
Lorber limbajul folosit este în notat cu rigurozitate, aşa cum i-
deplină concordanţă cu a îndemnat atunci Duhul Sfânt.”
originalitatea spirituală a (a doua epistolă a lui Petru,
profetului - aşa cum putem 1,21). (Sadhu Sundar Singh,
observa şi la evanghelişti. Gesammelte Schriften,
Profeţii Vechiului Testament Stuttgart, 1972).
vorbesc limba specifică epocii La fel noi putem spune
lor, aşa cum misticii Evului acum şi despre mesajul lui Jakob
Mediu o vorbeau la rândul lor pe Lorber. Căci niciodată nu se
a lor. La fel vom constata că poate afirma cu tărie că
vorbeşte şi misticul şi profetul revelaţia divină s-a încheiat
Jakob Lorber limbajul timpului odată cu apariţia Sfintei
său. Scripturi. Dacă am gândi
Nu este prin urmare deloc vreodată asta, ar însemna să
nevoie să cercetam învelişul limităm în mod copilăresc
exterior al celor revelate pentru acţiunea lui DUMNEZEU. El se
a proba autenticitatea cuvântului adresează în toate timpurile atât
profetic. La fel nu a greşit nici celor care îl iubesc cât şi
marele iluminat Sadhu Sundar prietenilor săi, prin viziuni şi
Singh, acest original Crist al revelaţii şi le comunică misterele
Orientului când, la un moment sale. Iar misterele lui
dat, în mesajul său către lumea DUMNEZEU sunt în veci fără de
apuseană, referindu-se la sfârşit.
criticarea Bibliei de către Să ne amintim în această
modernişti, scria, printre altele: direcţie că apostolul Ioan este
“Foarte adesea am remarcat că cel care a scris: “Căci trebuie să
ei cercetează extrem de ştiţi că mai sunt multe alte
amănuţit doar învelişul exterior, lucruri pe care Iisus le-a făcut şi
cum ar fi stilul folosit sau dacă ar fi să se scrie toate câte
probabilitatea internă a datelor, a făcut cu de-amănuntul, cred
ori specificul scrierilor, dar că lumea aceasta aproape că n-
aproape niciodată ei nu caută ar putea cuprinde carţile care s-
miezul, pentru a descoperi ar putea atunci scrie.” (21 ,25).
realitatea. Căci ar trebui să se
ştie că, cu totul altfel se apropie
de Biblie cel care într-adevăr
caută realitatea! El are atunci
numai a dorinţă, şi anume, să fie
şi să rămână una cu realitatea
(DUMNEZEU); lui niciodată nu-i
pasă când sau prin mâna cui a
fost scrisă o anume carte ori a
Marea uşor accesibilă oricui urmează
Evanghelie cu seriozitate şi plin de
a lui Ioan entuziasm şi perseverenţă
este, fără învăţăturile lui Iisus. Sunt
îndoială, reliefate, totodată, multe
cea mai similitudini cu filosofia şi
remarcabilă înţelepciunea orientală care sunt
lucrare de o evidenţă frapantă. Găsim
divin nenumărate concepte şi idei
inspirată a comune celor două traditii
lui Jakob spirituale ceea ce demonstrează
Lorber. Ea încă o dată că înţelepţii au a
cuprinde lume comună.
peste 10 Mulţi teologi faimoşi (cum
volume, în ar fi, de exemplu, preotul
ediţia evanghelist Hermann Luger sau
originală în limba germană, în teologul reformat, profesorul
care ni se revelează, în detaliu, Kurt Hutten) care au studiat cu
diferite momente din viaţa lui atenţie această nouă revelaţie
Iisus, în cei trei ani ai misiunii au ajuns în final la concluzia că
sale spirituale pe pamânt, timp aceasta reprezinta o revelaţie
în care a desfăşurat o intensă, autentică. Profesorul K. Hutten
extraordinar de bogată şi scrie:
uluitoare activitate spirituală. “Această concepţie asupra
Marea Evanghelie a lui Ioan lumii are forţă şi profunzime; ea
oferă a nouă imagine asupra redă întreaga sa valoare istoriei
lumii, integrată într-o perfectă pământului şi istoriei mântuirii.
armonie cosmică. Sunt Ea înscrie credinţa în Dumnezeu
prezentate informaţii clare şi într-o dimensiune cosmică în
inedite despre Creaţie, despre care lumea noastră şi cea de
îngeri, cosmogonie, lumea dincolo sunt intim legate de
astrală, religiile asiatice, microcosmos şi macrocosmos şi
materie, suflet şi spirit şi, nu în în care întreaga Creaţie slăveşte
ultimul rând, despre reîncarnare. puterea iubirii divine; ea arată
Această nouă revelaţie nu totodată omului drumul care îl
este deloc în contradicţie cu conduce la desăvârşire.” Marea
revelaţia tradiţională a celor Evanghelie a lui Ioan aduce o
patru Evanghelii ci, dimpotrivă, lumină, într-un mod mult mai
ambele au la bază acelaşi complet, învăţătura autentică a
fundament divin. Această operă lui Iisus Cristos, Tatăl revelat şi
monumentală este străbătută pe totodată Mântuitorul lumii care
tot parcursul ei de cea mai înaltă este punctul central al întregii
înţe1epciune divină care manifestări. Această învăţătură
luminează întreaga Creaţie. Ea vibrează de cea mai înaltă şi
arată oamenilor o cale simplă profundă spiritualitate şi este o
spre desăvârşire spirituală, cale mărturie cutremurătoare a
înţelepciunii şi iubirii fără cuvântul modestului “scrib al lui
margini a lui Dumnezeu Tatăl DUMNEZEU” care a fost Jakob Lorber.
pentru întreaga creaţie.
Marea Evanghelie a lui Ioan
a fost scrisă de Jakob Lorber
între anul 1851 şi 1864. 0 prima
copie după manuscrisele
originale ale acestei capodopere
a fost realizată în anul 1871,
copie care a stat la baza a două
ediţii ulterioare care au cunoscut
lumina tiparului în anul 1891 şi
respectiv 1909. Însă abia în anul
1922, prin grija lui Otto Zluhan,
apare cea de-a patra ediţie a
Marii Evanghelii a lui Ioan, de
data aceasta având ca sursă
manuscrisele originale. Din
motive greu de înţeles, aceste
manuscrise au fost transportate
în Transilvania, la Mediaş, de
unde, apoi, au fost readuse la
lumină în anii de după cel de-al
doilea război mondial au fost
tipărite ediţiile cu numerele 5 şi
6 care aveau la bază ediţia a
patra din anii douăzeci. Ulterior,
au mai fost publicate încă trei
ediţii: 7, 8 şi 9, toate acestea
fiind ediţii în limba germană.
Marea Evanghelie a lui Ioan a
fost de asemenea tradusă şi în
limbile franceză şi engleză, iar
ediţia de faţă este prima
traducere în limba română.
Astfel, aceasta lucrare cât şi
celelalte scrieri ale ui Jakob
Lorber, inspirate de divinitate,
au fost tipărite şi vândute în
milioane de exemplare şi au
reuşit să reaprindă scânteia
aspiraţiei către desăvârşire în
sufletele multor oameni.
Fie ca cititorul intuitiv şi plin de dragoste de
DUMNEZEU al acestei carţi să recunoască
imediat al cui Spirit ne vorbeşte în taină prin

S-ar putea să vă placă și