Mihai Viteazul

Guraslau

Miraslau

Selimbar

**
 Copilăria şi tinereţea
Mihai se naste in anul 1558 din doamna Teodora (« vanzatoare de rachiu », adica hangita ) la
Targul de Floci, in legatura cu tatal sunt mai multe ipoteze :

•Mihai sustinea ca e fiu nelegitim al domnitorului Patrascu cel Bun (1554-1557). Totusi
faptul ca voievodul roman s-a nascut la un an dupa ce Patrascu moare, pune sub semnul
intrebarii paternitatea.
•unele cronici il dau drept fiul unui negustor din Targul de Floci
•Mustafa Seliniki relateaza ca era fiu de macelar
Orasul natal, Targul de Floci aflat nu departe de locul in care se varsa Ialomita in Dunare,
devenise un important targ, deoarece lega Imperiul Otoman de Europa.
El a crescut sarac, astfel infruntatnd aceleasi probleme ca si majoritatea populatiei. In tinerete
a fost negustor de vite, indeletnicire in care a fost initiat de unchiul sau, Iani, mare negustor
si posesorul unei mari averi prin intermediul careia ajunge capuchehaie a Tarii Romanesti la
Constantinopol. Dintr-o relatare spaniola aflam ca Mihai se ocupa si cu comertul de
giuvaericale.
In aceasta lume a negustorilor care l-a purtat in toata zona populata de romani si chiar si la
Constantinopol, Mihai invata albaneza, greaca si turca.
 Mihai-domn al Ţării
Româneşti
In timp ce Mihai strabatea drumul catre Constantinopol, Iani si solul englez
Eduard Barton pregateau la Constantinopol numirea lui Mihai la tron.
Ajutati de imprejurari (plangeri, uciderea unui ienicer) si de greutatea cuvantului
principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory, care sustinea pe Mihai dar si de
cateva daruri bine plasate ei obtin numirea in functie de domn al Tarii Romanesti.
Pana la intoarcerea lui Mihai in tara, sarcina conducerii i-a revenit lui Stroe
Buzescu.
Spre sfrasitul lui octombrie 1593 Mihai intra in Bucuresti inconjurat de creditori
si incarcat de datorii.
Tara Romaneasca era greu lovita de venirea creditorilor otomani care-l
imprumutasera pe Mihai.
In aceasta situatie, Mihai hotaraste sfatuirea cu Tara. Boierii cei noi, care doreau
sa se afirme au hotarat sa ridice sabia impotriva vrajmasului. Cum contextul
extern era favorabil, se hotara trecerea la fapta.
Intai trimite pe clucerul Radu Buzescu la Sigismund Bathory, de la care obtine
2000 de oameni sub comanda lui Mihai Horvath, parcalab de Fagaras si pe
stolnicul Preda Buzescu la Aron Voda (1592-1595), iar apoi cheama ceata de
boieri olteni in capitala.
 Anii 1596-1599
Desi otomanii isi reiau ofensiva impotriva habsburgilor in 1596, Mihai ramane fidel « cauzei crestinatatii »
atacand cetatile turcesti de la sud de Dunare, chiar daca putea folosi aceste clipe de liniste pentru a intari tara,
deja slabita dupa atatea lupte.
In toamna lui 1596 Mihai respinge cu succes pe tatarii care venisera cu gandul de a invada tara.
Mai mult, Mihai a raspuns la actiunea tatara, prin biruinta de la Nicopole, cu rezultate deosebite pe plan
extern.
Dupa aceasta victorie, s-a stabilit o pace intre Poarta si Tara Romaneasca, prin care era platit un tribut
simbolic catre otomani.
Anul 1596 a adus schimbari importante si in situatia interna a Tarii Romanesti. Deoarece tara fusese mult
saracita din cauza razboaielor purtate, fiecare gospodarie era supusa la eforturi grele. Multi tarani au parasit
tara, fapt ce l-a obligat pe voievod sa « decreteze » cunoscutul « Legamant ».
Mihai a reusit sa treaca peste un complot al boierimii care voia sa il aduca domnitor pe Simion Movila,
fratele lui Ieremia Movila.
Relatia dintre Mihai si Sigismund se raceste, voievodul transilvan renuntand la lupta antiotomana, folosind
drept pretext moartea lui Sinan, sustinand ca numai datorita acestuia a luptat impotriva turcilor. Liga Sfanta
era practic desfintata.
Totusi, in toamna anului 1598 se reia lupta antiotomana la Nicopole si Vidin, unde sunt obtinute victorii
importante. De mentionat este faptul ca in cea de-a doua lupta viata voievodului roman, avantat prea mult in
« tabara » turcilor, este salvata de interventia prompta a lui Preda si Stroe Buzescu.
La 23 februarie 1599, cardinalul Andrei Bathory a ajuns la Sibiu, plecand apoi la Medias, unde dieta l-a ales
principe al Transilvaniei dupa abdicarea varului sau Sigismund. Andrei Bathory recunoaste imediat
suzeranitatea Portii, fapt ce a starnit ironia istoricului P.P. Panaitescu « Un cardinal al Sfantului Scaun la
picioarele marelui vizir pagan este un spectacol destul de original ».
 Sfârşitul lui Mihai
Refugiul, reîntoarcerea şi sfârşitul lui Mihai. Prin Ardeal, vechea lui stăpânire, care se afla,
acum, în mâinile lui Basta şi ale imperialilor, Mihai a trecut, în secret spre Viena, unde intra la 12
ianuarie 1601. Aici a redactat un memoriu către împărat şi o celebră autobiografie, adresată
ducelui Cosimo de Toscana (un aliat în Liga Creştină), cronică a luptelor sale cu Imperiul Otoman.
    Deteriorarea situaţiei din Transilvania (unde Basta sfârşise prin a fi alungat de nobili, iar
Sigismund Báthory era reînscăunat pentru a treia oară principe), lucra în favoarea lui Mihai,
aducându-l alături de Habsburgi, care înţeleseseră, încă o dată, că nu pot păstra Ardealul altfel
decât sustinându-l pe voievodul român.
    În audienţa la Rudolf al ll-lea, la Praga, în două rânduri (la începutul lui martie 1601), Mihai
primi 100000 de taleri pentru echiparea unei oşti şi încrederea împăratului. Împăcarea cu Basta se
îndeplinise în mai 1601; după ce trupele celor doi au fost adunate, joncţiunea lor se împlini, la
începutul lui iulie 1601. La 3/13 august la Gurăslău, la nord-vest de Zalău, Mihai a obţinut o
strălucită victorie asupra lui Sigismund Báthory care a pierdut pe câmpul de luptă toată artileria.
La Cluj, o solie de boieri munteni i-a adus la cunoştinţă îndepărtarea lui Simion Movilă şi
eliberarea scaunului Tării Româneşti, care-l aştepta.
    Aflat din nou într-o situaţie excepţională, Mihai îşi îngrijora nu numai duşmanii, ci şi aliaţii.
Dacă spada sa fusese de folos Habsburgilor spre a redobândi Transilvania, era improbabil ca, după
victorie, Mihai să fi fost dispus să le-o cedeze.
    Asasinarea lui pe Câmpia Turzii, la 9/19 august 1601, răspundea perfect scopurilor imperiale.
Nu de un egal căruia să-i sporească puterea avea împăratul nevoie, ci de o unealtă de care, după
folosinţă, să te poţi dispensa.
 Sfârşitul lui Mihai
Refugiul, reîntoarcerea şi sfârşitul lui Mihai(continuare) Pieirea marelui domn impune cel
puţin două întrebări. Era pregătită societatea românească pentru a înfăptui, în sens unificator,
acţiunea politică şi militară a lui Mihai? Erau dispuse puterile creştine vecine să accepte, într-
o zonă în care se interferau atâtea interese opuse, un stat independent care ar fi putut
modifica, într-un mod nou, imprevizibil, vechile raporturi de forţe?
    Peste toate posibilele răspunsuri, figura tragică a lui Mihai a influenţat decisiv istoria
românilor, gândul său cuprinzător şi fapta sa temerară au impus un model şi au inaugurat o
epocă.
    În faţa amintirii sale nu poţi să nu te gândeşti "că pentru a putea trăi o viaţă, ce ţi-a fost
dăruită, eşti dator s-o meriţi, ca om şi ca neam în fiecare clipă."
    Din "O istorie a lui Mihai Viteazul de el însuşi":
"În timpul acesta se poate vedea că n-am cruţat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici
însăşi viaţa mea, ci am purtat războiul aşa de mult timp singur, cu sabia în mână, fără să am
nici fortăreţe, nici castele, nici oraşe, nici cel putin o casă de piatră unde să mă pot retrage...
Nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele şi cu cheltuieli uriaşe la creştinătate, nefiind
cunoscut de nimeni şi nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am şi eu un loc şi un nume
în creştinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam."
   N. IORGA, despre Mihai Viteazul:
"De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără
paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită
poezie tragică."
 Corespondenţe ale lui Mihai
Viteazul
Scrisoarea lui Mihai Viteazul către Hatmanul polon Stanislav Zolkiawski, castelan de Liov,
       
referitoare la bătălia de la Calugareni (12 septembrie 1595)   
"Ioan Mihai din mila lui Dumnezeu, palatin ereditar al Tarii Romaneşti.

Stralucite si marite hatman de camp, prieten al nostru sincer iubit.

Ne-a scris Domnia voastra ca sa va instiintam mai sigur despre ostile turcilor. Deci sa stiti ca ne-am batut cu turcul, inainte de vreo
trei saptamani in tara noastra la Calugareni, in care batalie bunul Dumnezeu ne-a ajutat noua crestinilor intr-un chip minunat. Au fost
taiati mai intai trei pasi si mai multi ceausi, dintre care vreo cativa au fost prinsi chiar vii. Am inteles apoi de la prizonierii mai
proaspeti ca in lupta aceea au cazut 7000 de turci, iar ceilalti ingroziti pana in suflet, printre care insusi Sinan Pasa, se pregateau sa-
si intoarca pasii spre Dunare. Adevarat ca noi insine i-am lasat lui calea sloboda in tara noastra, si asta din pricina ca in vremea
aceea ostirea noastra se imputinase peste socoteli.
Cand au cunoscut turcii acest lucru, au intins-o spre Bucuresti. Si trupele lor sunt acum astfel impartite: cu Mehmed Pasa la Bucuresti
sunt 10000 ocupati cu construirea acolo a unei fortarete. Iar cu Sinan Pasa si Hasan Pasa sunt in jur de 30000 care in ziua aceasta au
plecat spre Targoviste. Intreaga ostire nu trece de 40000. Luptatori abia sunt douasprezece mii, caci stim sigur ca ieniceri abia de sunt
o mie doua sute, numarandu-i si pe recrutii agemoglani. De buna seama ca au fost adunati la noi inainte ca turcii sa ajunga la
Targoviste patru prizonieri, printre care unul era basceaus. Acestia, punandu-i la chinuri au fost intrebati: cum se face si de ce s-a
ridicat Sinan Pasa si ceilalti impotriva tinuturilor noastre cu trupe militare asa putine? Fiecare dintre ei dadea raspuns asemenator:
fara indoiala de aceea sunt asa putine trupe, pentru ca se nadajduia pe curand pe ajutorul Hanului tatarilor, asa cum i-a fost trimisa
porunca aspra de la Imparatul turcilor. Insa acesta lipseste pana acum. Care lucruri ii dau multa grija lui Sinan Pasa. Adeseori a
cerut ajutoare de la Marele Imparat, insa nimic nu i s-a trimis. Caci oastea cea mare a trebuit sa fie trimisa impotriva persanilor, care
ii dau de furca zdravan. Apoi o alta oaste mai mica, impotriva francilor, care tot asa ii macina cumplit fortele pe mare.
Acestea pe care le socotim sigure vi le instiintam Domniei Voastre si cat mai staruitor va rugam ca pe acestea sa le cantariti in inima
voastra si sa ne trimiteti cat mai curand ajutoare, noua crestinilor, caci niciodata nu va fi mai usor decat de asta data sa putem sa-l
zdrobim pe vicleanul dusman pana la capat, numai daca ati voi sa ne sprijiniti cu trupe auxiliare. Eu fireste, cu toate ca doresc peste
masura sa ma napustesc iarasi asupra dusmanului, socotesc totusi ca trebuie asteptat ajutorul altor crestini. Iarasi si iarasi va rugam
staruitor sa va indurati de treburile crestinesti si sa stingeti focul care arde paretele vecinului, inainte ca el sa va ajunga pe voi. Asta
intr-adevar va rugam, inainte de toate, ca daca ati hotarat sa ne aduceti ajutoare, ca sa fim asigurati de asta cat mai tare si sa fie
limpede pentru noi vointa Domniilor Voastre.

Dat in lagarul de la Dambovita la 12 septembrie 1959."

 Corespondenţe ale lui Mihai
Viteazul
Mihai Viteazul vesteste comisarilor imperiali ai imparatului Rudolf al II-lea despre victoria
    
de la Selimbar (4 noiembrie 1599, Balgrad - Alba Iulia)

"Si-a razbunat, in sfarsit, odata Maria Ta jignirile de atatea ori aduse, nu stiu de ardeleni sau de craii lor, Mariei Tale si
intregii Case de Austria, prin mine, la 28 ale lunii trecute, cu fierul, caci cardinarul Bathory mi-a iesit inainte in padurile
Sibiului in camp cu toate randurile tarii, mai ales cu oaste de stransura si taraneasca, neavand oaste cu plata. Si, pentru
ca, dupa ce prea-luminatul domn nuntiu al papei a staruit indeajuns, si de prisos, pentru pace intre cele doua tabere acum
gata de lupta, el n-a vrut cu nici un chip sa plece din tara, desi era print intrat fara drept, si sa se dea in laturi inaintea
dreptului Mariei Tale, ci se lauda ca va cerca norocul cu armele. Ci eu, cu credinta in Dumnezeu, cel mai mare
razbunator al calcarii de juramant, si razimat pe dreptatea Mariei Tale, m-am luat la lupta cu el.
Si acela, despoiat de toata tabara lui, a fost pus pe fuga de mine, cu toata oastea lui, nu fara mare durere a sufletului meu
pentru risipa sangelui varsat de cateva mii de crestini, cazuti de amandoua partile. Astfel la 1-iu noiemvrie, in ziua
Tuturor Sfintilor, am luat in stapanire ca biruitor Balgradul, Scaunul Crailor Ardealului.
Acestea am voit sa le dau de stire Mariei Tale prin chiar stafeta mea; celelalte le voi face cunoscut Mariei Tale mai pe
larg cu supunere in curand, prin niste fruntasi ai Ardealului si Tarii Romanesti. Dumnezeu sa te tie multi ani pe Maria Ta
biruitor in fericire.

       In Balgrad, 4 noiemvrie, anul Domnului 1599.

         Al Mariei Tale serb,
            Mihail Voevod"
 Corespondenţe ale lui Mihai
Viteazul
Mihai Viteazul anunta comisarii imperiali privind alungarea lui Ieremia Movila de pe tronul
  
Moldovei si motivele acestei actiuni (20 mai 1600, Hotin)
"Gonind din Scaun pe Ieremia-Voda si luand tara in stapanire, am crezut ca trebuie sa iau si ramasitele razboiului, si l-am urmarit
pe Ieremia acela cu armele pana la hotarul Podoliei. Si, prinzandu-l din cale in fuga lui, am batut ostile cu omor mare. El insusi si-a
cautat mantuire in fuga, impreuna cu Sigismund Bathory, trecand apa Nistrului. Acuma, deci indeplinind aceste lucruri cu noroc, cu
ajutorul lui Dumnezeu, si savarsind cu ostenelile mele ce trebuia pentru mantuirea Crestinatatii, avem tara aceasta toata supt
puterea Mariei Sale. Acuma numai de atata ne tinem ca, impartind pretutindeni ostile noastre sa silim pe locuitori la supunere. Si nu
vom mai zabovi aici multa vreme, ci ne vom intoarce indata in Ardeal pentru a pune la cale celelalte lucruri, si ne si gasim pe drum.
De aceea am voit sa va aduc la cunostinta acestea Domniilor Voastre, ca sa intelegeti ca nu lasam la o parte nimic din ce priveste
mantuirea si inaintarea foloaselor Crestinatatii. Altfel dorim a fiti Domniile Voastre sanatosi.

Din lagarul nostru la hotarele Moldovei, langa cetatea Hotinului, pe apa Nistrului, 20 mai 1600".
Din memoriul lui Mihai Viteazul adresat ducelui Toscanei la 3 februarie
         
1601
"Acum oricine poate vedea cata munca si osteneala am indurat sapte ani de-a randul si cata slujba am facut crestinatatii, caci am
luat de la turci 100 de tunuri si am ocarmuit trei tari: Tara Romaneasca, Transilvania si Moldova; si am adus Mariei Sale
Imparatului 200 de mii de oameni de lupta, pedestrasi si calari, cu care am fost totdeauna gata sa slujesc Mariei Sale. Acum am ajuns
la acest sfarsit, pierzand tot ce castigasem din zilele tineretii pana la batranete, si tari, si averi, si sotie si copii, daca le-as fi pierdut
din cauza dusmanilor sau daca mi-ar fi fost luate de dusman, nu m-ar durea atat cat ma doare, fiindca au fost faptuite de aceia de la
care asteptam rezim si ajutor. Dar Dumnezeu le vede. In vremea aceasta, oricine poate vedea ca n-am crutat nici cheltuieli, nici
osteneala, nici sange, nici propria-mi viata, ci am purtat razboiul foarte mult timp, cu sabia in mana insumi, fara sa am nici fortarete,
nici castele, nici orase, nici cel putin o casa de piatra unde sa ma retrag, ci, abia una singura pentru locuinta. Nu am pregetat sa ma
alatur cu puterile mele si cu cheltuieli uriase pentru crestinatate, nefiind cunoscute de nimeni, si nici nu le-am facut silit de cineva, ci
ca sa am si eu un loc si un nume."
Rolul deosebit al Buzeştilor în
viaţa lui Mihai Viteazul
Intre Fratii Buzesti si Mihai Viteazul se leaga o lunga si stransa prietenie. Buzestii, nu-l vor parasi
niciodata pe Mihai, oricat de grele au fost imprejurarile, oferindu-i sprijin material si moral,
primejduindu-si viata pentru viata voievodului si chiar salvand-o o data, in timpul unei campanii sud-
dunarene.
Buzestii erau vitejii sai capitani care i-au fost si sfatuitori si aparatori fideli. Ei erau printre initiatorii
miscarii boieresti pentru alungarea lui Alexandru cel Rau si inscaunarea lui Mihai . Stroe Buzescu
pornea apoi, alaturi de tanarul pretendent la domnie, pe drumul Constantinopolului, spre a obtine, de la
sultan scaunul tarii. La Calugareni, in cele mai critice momente, Buzestii au fost mereu langa domnitorul
lor si poate ca izvorul tariei acestuia se afla si in siguranta care-l stapanea stiindu-i alaturi, sinceri si
devotati, cu un palos mereu ridicat, gata sa cada asupra capului celui ce ar fi primejduit viata
conducatorului lor. Acest lucru s-a si intamplat, de altfel, in toamna anului 1598. Turcii organizasera o
campanie spre Ungaria, si ,ca masura de siguranta pentru tinerea lui Mihai departe de operatiuni, au
trimis un corp de oaste la Vidin si au intarit apararea cetatii Nicopole. Mihai nu era insa omul care sa
stea cu mainile incrucisate. A atacat el primul, i-a infrant pe turcii de la Nicopole, dar neputand cuceri
cetatea, din lipsa pulberii, s-a indreptat spre Vidin. S-a incins si aici lupta, incheiata cu victoria
romanilor. In invalmaseala inclestarii, un turc si-a indreptat sulita spre domnitor, reusind sa-l raneasca,
dar n-a avut timp sa isi manuiasca mai departe arma, pentru ca, din goana cailor, Radu si Stroe Buzescu
i-au retezatcapul. Un an mai tarziu, la 26 octombrie 1599, aceiasi boieri Buzesti, impreuna cu Udrea
Banul si cu Mihalcea ajunsera cu « ostile Mehedintilor si ale Jiului » pe dealurile de la Vestem, in coasta
Sibiului, unde fac jonctiunea cu ostile conduse de domnitor, pe valea Teleajenului si a Buzaului si
reusesc, impreuna, victoria de la Selimbar, prologul intrarii triumfale de peste patru zile ( 1 noiembrie
1599), in vechea cetate a Albei Iulii.
Dintre toti apropiatii sai, Mihai ii considera cei mai de pret pe Buzesti, luand toate deciziile importante
dupa ce se consulta cu ei.
Călugăreni
Şelimbăr
1=tabara Andrei Bathory
2=loc observatie -Andrei
Bathory
3=Stefan Lazar
4=Moise Secuiul
5=P. Husar
6=Melchior Bogati
7=oastea lui Mihai Viteazul
8=Baba Novac
9=Gh. Mako
10=Aga Lecca
11=linia a 2a
12=Mihai Viteazu
Mirăslău
Gurăslău
Lupta Târgovişte
Lupta Călugăreni
Tablou Th. Aman
Intrarea în Alba Iulia
 Solii turci aduc daruri lui
Mihai din partea lui Mehmed
Sigiliul lui Mihai
Portret Mihai Viteazul
Statuia Fraţilor Buzeşti
 Bibliografie
 Almas Dumitru – Buzestii, Magazin Istoric, anul II, 11,
1968, 1-5
 Cronica Marii Uniri – Magazin Istoric, anul XII, 11,
noiembrie, 1978
 Ionascu Ion - Mihai Viteazul, Editura Militara, Bucuresti,
1975
 Nistor Ioan – Steagurile de la guruslau, Magazin Istoric,
anul X, 113, 1976, 16-22
 Pospai Mircea - Memoria Baniei, Editura sport-turism,
Craiova,1982
 www.moldova.go.ro – Galerie foto