Sculptura la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Auguste Rodin

Bustul lui Auguste Rodin

Camille Claudel, 1888-1889
sursa
In timpul celui de-al doilea Imperiu, se ridica măreţe construcţii în Paris
si in alte orașe importante ale Franţei. Carpeaux este un artist care, deși
se conformează cerinţelor elitei intelectuale și cercurilor oficiale din
vremea sa, știe sa rămână consecvent cu sine însuși, sincer si original.

Contemporanii acestuia primesc și ei diverse însărcinări: marea clădire a

Operei, aripile noi care se adăugau la Luvru sau, după căderea
Imperiului, construcţiile pe care le ridica Republica.

Franţa pierduse războiul de la 1870 si văzuse dărâmându-se rușinos un

guvern. Naţiunea și guvernanţii simt nevoia sa arate lumii ca prestigiul
poporului francez nu fusese atins, grăbindu-se sa achite repede cele cinci
miliarde de franci drept despăgubire de război, apoi proiectând
construcţii numeroase și impunătoare. Organizează și Expoziţia
Universala de la 1878-1879, unde cei mai solicitaţi sunt sculptorii.

Auguste RODIN (1840-1917)

Rodin este un artist extrem de original, una dintre cele mai proeminente
figuri ale secolului al XIX-lea.
Având o personalitate complexa, sculptorul este caracterizat de însușiri
excepţionale, de admirabile mijloace de expresie, posedând însa si alte
însușiri care se opuneau și le contraziceau pe primele. Romantic, plin de
pasiune clocotitoare, liric, el este totodată atras și de arta greaca din cea
mai frumoasa epoca a ei, de echilibru, de monumentalitatea plastica a
operei lui Fidias, ca și de cea a secolului al XVIII-lea francez.

Om ieșit din popor, Rodin a păstrat contactul cu aceasta clasa sociala

căruia ii aparţine, imprimând o distincţie suverana multor lucrări ale
sale. Interesat de tot ceea ce este general omenesc, ca un clasic, a știut sa
pătrundă fizionomiile variate ale contemporanilor, lăsând în urma o
galerie sincera și bogata de busturi și portrete.

Născut în 1840 din părinti foarte modești, este de mic atras de desen, pe
care îl va practica cu pasiune toata viata, fiind foarte îndemânatic.
Artistul este chinuit de posibilitatea de a prinde într-o linie fugitiva,
însa expresiva, un moment unic, însa esenţial, din atitudinile
unui corp in mișcare. Fiind contemporanul dansatoarei Isadora
Duncan, acesta o urmărește la multe dintre spectacole, încercând sa
surprindă cu iuteala fulgerului diferitele atitudini ale corpului ei, dorind
sa exprime ceva interesant, plin de frumuseţe și ritm. Urmărește de
asemenea concursuri de atletism și gimnastica.

La 14 ani ia lecţii de desen la o scoala unde preda Carpeaux, numita “la

petite ecole”. Cunoscându-l mai bine pe profesorul sau, nutrește
sentimente de afecţiune si recunoștinţa pentru acesta, cât si pentru
Barye, pe care il cunoaște de asemenea.

Dupa ce termina scoala, din lipsa de bani este nevoit sa practice diverse
meserii care au legătura cu arta. Astfel devine pe rand decorator, turnător
în bronz, ciseleur de metale, ajungând unul dintre rarii sculptori în
stare sa execute singuri o lucrare, indiferent de dimensiuni,
caracter si material. Viteza sa de lucru este uimitoare, cât si inteligenta,
bunul simt și profesionalismul de care da dovada.

O preţioasa lecţie pentru Rodin vine tocmai din partea unui lucrător, care
il învaţă ca sculptura nu e o “întindere”, ci e o “adâncime”. Un sculptor
trebuie sa reprezinte un corp, adică un volum, ca si cum
suprafaţa pe care o are în fata nu ar fi în realitate decât
extremitatea acelui volum, varful mai mult sau mai puţin lat pe
care îl îndreaptă spre artist (Cf. Leonce Benedite, Rodin). Astfel,
modeleu devine una din legile esenţiale ale sculpturii.

Pentru Rodin, sculptura e arta de a prezenta un volum, asa încât sa se

obţină pe suprafaţa lui jocuri interesante de umbre și lumini.

Natura sentimentala, după moartea unei surori care era călugărita,

artistul intra la o manăstire, dorind sa devina și el călugăr. Superiorul
ordinului din care făcea parte, aflând despre talentul sau, ii ordona sa
sculptez, pozându-i ca model. Dupa terminarea sculpturii, acesta ii
spune: “Tinere, nu ești făcut pentru calugarie; ieși afara de mănăstire si
fa sculptura”.

Rodin se alipeste pe langa Carrier-Belleuse, reprezentantul oficial al

genului. Vizitează grădinile zoologice, botanice si Muzeul de istorie
naturala, executând studii după cai vii și jupuiţi, apărând astfel interesul
sau pentru motivul centaurului, fiinţa din antichitatea greaca, jumătate
om, jumătate cal, spre a simboliza instinctual animalic din om.

In 1870, în Franţa începe războiul. Rodin nu este apt pentru serviciul

militar si se retrage la Bruxelles. In 1875, vizitează Roma și Florenţa,
unde vede pe Ghiberti si Portile Baptiseriului, pe Donatello și
Michelangelo, întorcându-se plin de inspiraţie, cu un impuls de a se
apropia de natura, de ceea ce are ea mai caracteristic, mai viu, mai
misterios.

In 1879 realizează prima sa opera importanta, “Vârsta de Arama”, care

simbolizează umanitatea deșteptându-se la viata spirituala. Omul își rupe
lanţurile animalice si se înalţă la viata sufleteasca. Simbolul acesta e
conceput sub forma unui tânăr schiţând gestul expresiv al deșteptării,
având un chip realist, fidel și convingător. Sculptura e respinsa de Salon,
considerate un mulaj după un trup uman, dar când cineva zice “o fi un
mulaj, dar e frumos”, e primita in expoziţie.

Publicul se împarte în doua tabere, unii care sunt scandalizaţi de opera sa

și alţii care il considera un mare artist.

Se zice ca sculptura a fost lucrata seara, la lumina lumânării, de unde si

fineţea modelajului. Un trup viu sau o statuie, privite la lumina
lumânării, asa încât razele sa alunece pe suprafaţa lor, prezintă
numeroase reliefări care scapă în mod normal privirii.

Urmează un alt nud, cel al Sfântului Ioan Botezatorul, cu caractere

individuale si mai accentuate.
Rodin călătorește in nordul Franţei, unde ia contact cu catedralele și
bisericile din Evul Mediu, devenind interesat de aceasta perioada.
 Poarta infernului
Auguste Rodin
sursa

Artistul isi imaginează o lucrare capitala, sub influenta Portilor

Baptiseriului, a operelor din Evului Mediu si a lui Dante. El vrea sa
realizeze Poarta Infernului, in fata careia se opresc Dante si Virgil, citind
celebrele versuri care stau scrise deasupra. Proiectul nu a fost finalizat,
rămânând doar grupuri si statui izolate, printre care “Adam si Eva”,
“Sărutul”, “Gânditorul”.
 Sarutul
Auguste Rodin
sursa

In 1884 devine preocupat de o alta lucrare, “Burghezii din Calais”, un

episod dramatic din războiul de 100 de ani. Englezii învinseseră orașul și
impuseseră, după un puternic asediu, ca locuitorii cei mai importanţi sa
vina numai în cămașa, desculţi si cu ștreangul la gat sa aducă cheile
orașului, urmând apoi sa fie executaţi pentru a-i salva pe ceilalţi.
Grupul e executat de doua ori, in marmura si bronz, dar este aspru
criticat.
 Burghezii din Calais
Auguste Rodin
sursa

Artistul este insarcinat cu cu un monument al lui Victor Hugo, care

trebuia sa fie central unui grup așezat în Pantheon. Artistul il prezintă pe
poet gol, rezemat de o stânca, potolind cu o mana elementele naturii,
pentru ca sa asculte inspiraţia în liniște. Inspiraţia e figurata ca o femeie
ce se apleacă și ii șoptește la ureche o poezie, dat nu a fost executata.

In 1889 Rodin devine din ce în ce mai cunoscut, organizând o expoziţie

împreuna cu Monet, care a avut, bineînţeles, un răsunet enorm.

Asociaţia “Les Gens de lettres” ii comanda statuia lui Balzac, la care

artistul are foarte mult de lucru. El vrea sa exprime natura bizara,
aproape demonica a romancierului genial. Începe cu un portret veridic,
pe care il alterează, ca sa-l apropie de fizionomia dorita. Toţi o găsesc
oribila, dar astăzi e o capodopera a secolului al XIX-lea.

In 1900, in timpul Expoziţiei international, Rodin organizează o expoziţie

individuala. Se poate spune ca e punctul culminant al carierei sale. Este
foarte admirat, are mulţi elevi, ajungând un fel de curiozitate a Parisului,
după cum afirma un prieten în gluma, un fel de Turn Eiffel.

Din ce in ce mai preocupat de mișcarea expresiva in ea însăși, de gestul si

atitudinea care sa rezume, sa evoce un corp in plina activitate, Rodin
ajunge sa se mulţumească doar cu un detaliu expresiv, cu un fragment: o
mana întinsa, un picior, o coapsa, ceva dintr-o fizionomie, lucruri
exagerat de expresive. Este o sculptura impresionista cu gesturi aproape
paroxiste, însa cât se poate de elocvente. Este perioada finala a vieţii sale.

Catedrala
Auguste Rodin, 1909

Bibliografie: Manual de istoria artei, volumul IV (Realismul si

Impresionismul), George Oprescu, Editura “Universul”, 1945