Aşteptăm sfaturile, ideile voastre creative,

propunerile adecvate temelor propuse pe adresa

redacţiei, pentru a crea posibilitatea unei educaţii
constructive demnă de RESPECT

Părinţi autoritari/indiferenţi?
Tineri singuratici/hiperagitaţi?
Copiii fără control/prea viciaţi?

Revista poate fi găsită

numai la adresa indicată
pe reversul copertei
Se oferă consultanţă psiho-pedagogică;
cursuri de formare pentru orice educator Se zice că timpul trece.
Timpul nu trece niciodată.
(IMPORTANŢA PREZENŢEI ŞI A FORMĂRII Noi trecem prin timp.
PROFESORILOR. PROPUNERE PENTRU O
(G. Ibrăileanu)
PEDAGOGIE COMUNICATIVĂ);
Traduceri: italian-român/ român-italian
 şi scoaterea în evidenţă a minusurilor în Putem concluziona că orice acţiune de influenţare
Sediu: Săbăoani educativă a copilului, izvorăşte dintr-o concepţie
evoluţia copilului în cauză. 9. aplicarea unor
Str. Orizontului 140B pedepse iraţionale şi disproporţionate, pentru pedagogică a adultului, implicită sau explicită, sau
tel: 0233/768135 orice abatere de la imaginea-model dorită de din ideea că influenţa pe care o exercită adultul este
neapărat pozitivă şi că duce la efectul dorit.
cel: 0760286327 părinţi. 10. supraestimarea sau subestimarea
Erorile în influenţa educativă a adulţilor pot
ISSN 2067 - 8398 posibilităţilor reale ale copilului, datorită
proveni de la principii necorespunzătoare
necunoaşterii etapelor de dezvoltare psihică şi
asupra educaţiei, de la idei greşite, prejudecăţi
fizică în raport cu vârsta. 11. interzicerea
ori o mentalitate învechită, sau de la un
prieteniilor şi a contactelor sociale, cu alţi
modernism prost înţeles. Urmările greşelilor
copii din vecinătate pe motivul că ar fi nocivi,
“educative” ale adulţilor în evoluţia ulterioară a
generatori de experienţe negative, de obiceiuri
copilului sunt multiple şi diverse, de la situaţii
reprobabile, din familii cu statut social modest
de eşec şcolar şi social, conflicte cu cei din jur,
Redacţia pag. 2 etc., ceea ce duce la izolarea copilului, la
insatisfacţii pe diverse planuri, multiple
Editorial instalarea unor stări de timiditate, de
Părinţi mai puternici
dificultăţi de adaptare socială la un mediu
însingurare sau la o atitudine discriminatorie
decât ORICINE pag. 3 schimbat, sentimente de insingurare, timiditate
faţă de cei din jur. 12. supraîncărcarea cu
Specialişti şi multe altele, până la depresii, nevroze şi alte
activităţi dorite de părinţi, dar care nu fac
Rolul maternităţii şi al paternităţii: tulburări psihice grave.
obiectul interesului copilului, nu-i fac plăcere,
repere antropologice pag. 4 De aceea, o modalitate eficientă este o
ci îl stresează. 13. abandonul socio-afectiv
Comunicare informare corectă şi la timp a familiei extinse,
părintesc, caracteristic cuplurilor tinere,
Tata şi Mama pag. 5 atât despre dezvoltarea normală a copilului cât
(director, redactor, angajate încă în studii de calificare
şi despre atitudinile faţă de copil.
Părinţi profesională, sau care doresc o carieră
Unde îşi găsesc sprijinul tehnoredactor) deosebită. Cfr. http://www.parinti.com/Identitateafamiliei-articol-25.html
tata şi mama pag. 6 MÎRŢ SIMONA MAGDALENA
Familie
Pilde de viaţă cu tentă creştină pag. 7
Copii MEMBRII COLABORATORI:
Mama şi tatăl meu pag. 8 Articolele pot cuprinde:
Curiozităţi Gabor Cornel, Claudia Popovici, - 1 pag (max. 1,5 pag) A4
Ursuleţul Martinică pag. 9
Tineri Duma Bernadin, Breahna Florin, - la 1,5 rânduri
Paternitatea şi maternitatea, Hirja Alois, Celina Salca, Balint - cu font Times New Roman 12
factori eficienţi ai educaţiei pag. 10 - fotografii (la decizia fiecăruia)
E bine de ştiut Maricica, Ianus Irina, Boloca
- așteptăm articolele dvs. până la
De ce legea naţională este Luminiţa, Macarie Gabriela ultima zi din luna respectivă (ex:
o lege viabilă pag. 11
Formare publicaţia din luna martie, ultima
Doamnă, de ce sunt răi părinţii pag. 12 zi a lunii, 28 februarie)
Informare Vă rugăm ca orice amânare sau
Părinţii, şcoala şi familia pag. 13 imposibilitate de a mai scrie, să fie
Profesionalism avizată la timp.
Mama şi tata în educaţie pag. 14
Redacţia răspunde
Reguli pentru articolele aTa pag. 15 simonamirt@hotmail.com
www.symber2010.blogspot.com
 Mama şi tata în educaţie
Gabor Cornel
(prelucrat de)
Educaţia copilului în familie presupune atât
o construcţie de sine a părintelui, cât şi o
construcţie a identităţii de sine a copilului. Încă
înainte de naşterea copilului, identitatea
familiei se construieşte pentru a funcţiona ca un
complex educativ unitar. pentru fiecare din
membrii săi: există o educaţie între părinţi şi
copii.
Încercând să-i inveţe pe copii unele lucruri,
părinţii conştientizează că învaţă şi ei câte ceva
din această experienţă. Ei îşi pun unele
probleme pe care nu şi le puneau înainte de a
avea un copil.
Viaţa afectivă constituie nucleul existenţei
familiale, derivând atât din conţinutul său, cât şi
din finalitatea ei. Identitatea afectivă este
relevată apelându-se la memoria familială a
respectivei familii. Fără această trăire afectivă
de-a lungul mai multor generaţii, nu s-ar putea
ajunge la construirea unor noi identităţi.
Conturarea noilor identităţi în familie
marchează reformarea coeziunii în grup.
Trăirea afectivă în familie este diferită de la
caz la caz, fiecare membru trăieşte
evenimentele afective prin prisma propriei
subiectivităţi. Această diferenţă motivează şi
distincţia dintre destinele individuale. Dar ca
element de bază al naturii umane, afectivitatea
contribuie nu numai la diferenţiere, dar şi la
apropierea individualităţilor.
Într-un sondaj de specialitate, s-au situat
greşelile făcute de părinţi
în educarea copilului,
apoi de rude, mai ales de
bunici şi abia după aceea
de către învăţători sau
profesori, ori de alte
persoane:
1. lipsa unui regim
de viaţă ordonat, cu o
împărţire adecvată vârstei
în perioade de
somn, hrană şi
veghe sau joacă. 2.
r ă s f ă ţ u l ,
satisfacerea tuturor
capriciilor pe
motiv că e “mic şi
nu ştie” şi
coborârea ştachetei în ceea ce priveşte modul
de comportare al copilului faţă de adulţi, sau în
general şi faţă de responsabilităţile acestuia,
responsabilităţi conforme cu perioada de
vârstă. În acest caz, copilului nu i se refuză
nimic, îi sunt satisfăcute toate capriciile, îi sunt
permise gesturi deplasate cum ar fi lovirea
adultului care îl îngrijeşte, bunica, mama etc,
sau adresarea unor cuvinte urâte, care nu sunt
permise nici unui adult educat, totul scuzat
prin vârsta fragedă şi neştiinţă. 3. măsurile de
severitate excesivă, cu reprimarea oricărei
libertăţi şi iniţiative. Copilul nu are dreptul să
se joace cu ceea ce vrea sau să se îmbrace cu
ceea ce doreşte la un moment dat, ci trebuie să
accepte tot ce îi impune adultul fără obiecţie;
în caz contrar fiind pedepsit, iniţiativa sau
manifestarea unei dorinţe fiind catalogată drept
“neascultare”, “obraznicie”. 4. dezinteresul
total al părinţilor faţă de copil, totul
reducându-se la a-i satisface nevoile de hrană
şi adăpost. Unii părinţi consideră că dacă
copilul are hrană, haine, jucării şi un loc de
odihnă, mai mult sau mai puţin confortabil,
copilul are tot ce-i trebuie şi în consecinţă nu-i
mai acordă nici o atenţie. 5. decizii arbitrare şi
de neclintit în legătură cu activităţi sau dorinţe
ale copilului, având pretextul că el nu ştie ce e
bine pentru el, adultul ştiind mai bine. 6.
curmarea brutală a unor dorinţe arzătoare ale
copilului pentru că adultul are altceva în plan
şi din dorinţa de a-şi demonstra autoritatea
asupra copilului. 7. reproşul de a se fi născut
fată sau bărbat, în timp ce părinţii doreau un
băiat, sau o fată şi comparaţii în defavoarea
unui sex sau a altuia, cu exaltarea virtuţilor
sexului opus. 8. tratamentul părinţilor în mod
discriminatoriu, în raport cu ceilalţi fraţi sau
copii din anturaj, compararea copiilor între ei
Părinţi mai puternici decât Dacă mama este stabilitatea afectivă a
ORICINE copiilor/tinerilor, tatăl este coerenţa financia-
ră şi materială, precum şi cea moral-etică (a
normelor individuale şi familiale).
Mîrţ Simona Părinţii, din perspectiva maternităţii şi a
paternităţii, dând viaţă fiilor, sunt “cele două
Magdalena
mâini” prin care aceștia pot să ducă la împli-
nire orice realizare personală sau socială.
Cu câţiva ani în urmă, la Londra, doi părinţi Sunt cele două bucăţi dintr-un zid pe care se
au luptat împotriva tuturor să-şi salveze pro- poate (sau ar trebui) baza orice copil.
priul copil lovit de o boală rară. Enrico France- În acest sens, educaţia, după cum am
schini era jurnalistul care analiza situaţia acea- amintit și cu alte ocazii prin temele analizate
sta atât de delicată. Unii spun că acţiunea pă- în numerele acestei reviste, este o cultură,
rinţilor a fost un miracol, dar alţii numesc acea- prin care se formează caracterul și
stă realitate pur şi simplu iubire părintească. personalitatea, în vederea maternității și a
În realitate este vorba despre doi părinţi care paternității. Unii o definesc o obişnuinţă con-
au aflat că fiul lor de numai 8 ani are o boală tra naturii, dar singura care îi distinge pe
foarte rară (anemia lui Diamond-Blackfan), şi oameni.
în ciuda faptului că medicii nu cunoşteau nici “Este o artă, care face să treacă conştientul
un fel de soluţie salvatore, ei au studiat medici- în subconştient, este un fapt al şcolii şi al unei
na pentru a-şi salva propriul fiu. Această reali- virtuţi, pe care o porţi cu tine”.
tate a fost chiar regizată într-un film la Hol- Cu alte cuvinte, maternitatea şi paternitatea
lywood, denumit “L'olio di Lorenzo” (“Uleiul lui sunt realitatea care ne caracterizează pe toţi-
Lorenzo”). ca persoane, destinate doar fericirii.
După ani de studiu şi de speranţe, Michelle și
http://www.educativ.info/
Peter Grainger-Mead, părinţii copilului, nu
numai că au reuşit să dea putere fiului lor ca să
lupte cu îndârjire împotriva bolii, dar au redat
speranţa şi altor părinţi.
Ce sunt părinţii? Ce este maternitatea? Dar
paternitatea ce este? A fi părinte este o artă, şi
ca toate celelalte arte se modelează şi se perfec-
ţionează prin exerciţiul voinţei.
Cuvântul mamă defineşte figura feminină a
speciei umane. Imaginea maternă a fost mereu
de o importanţă fundamentală, fie pentru creşte-
rea fizică, fie pentru delinearea aspectului psi-
hologic.
Imaginea paternă este acea figură stabilă şi
necesară pentru menţinerea din punct de vedere
moral și financiar, precum şi din cel al norme-
lor dintr-o familie. El este imaginea clară a
“continuităţii” ce conduce la transformările
radicale individuale şi de cuplu, devenind din
spectatori, actorii propriilor lor fii. Dacă în tre-
cut aşteptau la uşă vestea venirii pe lume a co-
piilor, acum participă la ea în mod direct.
 Rolul maternităţii şi al
paternităţii:
repere antropologice
Duma Bernadin
Studiul maternităţii şi al paternităţii ca factori
de educaţie în şcoală, ne introduce într-un
domeniu amplu, pe cât de profund,
fundamental, complex, pe atât de controvers,
distorsionat şi prea devalorizat din cauza multor
repere care intră în joc (comerciale, mediatice,
sociale).
Împreună am asistat la noi în ţară, la un
fenomen de trecere de la un discurs «interzis
minorilor şi tinerilor» (înainte de 1989),
considerat un univers închis, accesibil doar
celor care o practică fără să fie sancţionaţi, o
materie exclusivă, în seama experţilor, exclusă
chiar educaţiei (corecte), la un discurs
mediatizat de către toate mijloacele de
comunicare (după 1989) într-un mod
bombastic, exagerat, la îndemâna oricui (se
poate vinde), deschis unei educaţii legate de un
maxim beneficiu al sexualităţii, care cu
dificultate poate da un sens, să provoace
reflecţia (nu în mod necesar să impună reguli).
Se observă necesitatea unei idei corecte despre
însemnătatea rolului maternităţii şi al
paternităţii, în mod strict legată, integrată cu
celelalte dimensiuni esenţiale ale persoanei
umane.
Deci, scopul imediat al acestui discurs nu este
acela de a ne aminti sau de a învăţa lucruri
neştiute până acum despre sexualitate și despre
cele două valori umane, ci de a avea o educaţie
morală corectă legată de cele două roluri
esențiale și insostituibile în cadrul familiei, şi de
a reuşi să le integrăm într-un mod echilibrat
alături de celelalte dimensiuni ale propriei
persoane.
E important să ştim că baza antropologică
este constituită de ideea că «Omul nu ajunge
sieşi, nu reuşeşte să se autojustifice de la sine.
Nevoia de celălalt este înscrisă în constituţia sa,
poate să parcurgă o stradă diversă
de cea a ajutorului primit din
partea celorlalţi.
Prezenţa celuilat în experienţa
fiecăruia, înainte ca să devină o
dimensiune etică, apare ca un dat de fapt, de
care nu se poate lipsi. Această situaţie care se
întâlneşte la nivel social, se manifeastă în
particular în domeniul sexualităţii, care se
prezintă cu semnele evidente ale unui
dimorfism care proiectează persoana în afara
ei însăşi şi o împinge spre celălalt sex. Astfel,
sexualitatea reprezintă în realitate, în propria
carne, condiţia nevoiaşă (săracă) a persoanei.
Răspunsul în faţa nevoii, totuşi, are loc în
diverse moduri care, în mod fundamental, trec
prin negarea alterităţii sau a acceptării depline.
Căutarea instrumentală a celuilalt reuşeşte doar
pe moment să umple nevoia şi golul
persoanei».
Este evidentă originea celor două roluri
care include reciprocitatea de interese, de
preocupări, de înţelegere, de acceptare
reverenţială, de dialog sincer şi de bucurie
inepuizabilă care nu confundă identitatea
personală cu rolul recunoscut şi acceptat cu
iubire şi responsabilitate, în vederea unui scop
comun – dorinţa, primirea şi grija empatică
pînă la dăruire faţă de o nouă viaţă umană.
Vocaţia la paternitate şi la maternitate
implică această conştiinţă sigură a terenului
antropologic pe care se joacă demnitatea de a
fi părinte, în conformitate cu capacităţile,
virtuţile şi valorile proprii şi ale celuilalt, care
împărtăşeşte în mod intim şi soli-dar noul
univers (acasă) al familiei. Poate termenul care
uneşte persoanele chemate la paternitate şi la
maternitate este cel de ”dar”.
«Acceptarea celuilalt ca şi dar se
transformă în căutarea atitudinilor care pot să-l
pună în condiţiile de a se dezvolta şi de a se
realiza în personalitatea sa, pentru că fără el nu
Părinţii, şcoala şi familia
Chelaru Maria
De ce o astfel de relaţie? Acţiunea educativă
a şcolii şi a familiei este îndreptată spre acelaşi
scop: educarea şi maturizarea copilului.
Studiile efectuate în acest sens au demonstrat o
creştere a randamentului şcolar în cazul
deschiderii spre colaborarea şcoală-familie.
Munca acestor două instituţii era până nu
demult oarecum separată, deoarece era lăsată
şcolii o serie de atribuţii, recunoscând
autoritatea sa. Fiecare îşi împlinea misiunea
separat chiar dacă ţinta era aceeaşi.
Astăzi se vorbeşte tot mai mult de necesitatea
unei strânse colaborări, şcoală- familie, dar
uneori este greu de transformat acest aspect în
acţiuni concrete, în iniţiative realizate. Pare că,
încă nu există o conştientizare profundă a
acestei necesităţi, nu există suficientă
deschidere din partea ambelor părţi.
Desigur această colaborare, dacă dorim să
aducă efectele pe care le dorim în viaţa
copilului, nu este uşoară, ea cere multă
sinceritate, curaj, umiliţă, încredere, respect,
acceptarea diversităţii celuilalt, voinţă şi mai
ales iubire.
Nu putem vorbi de o adevărată colaborare
dacă ea se rezumă la participarea la două
şedinţe într-un an şcolar, dar este un drum
progresiv de însoţire a copilului. Acest raport
şcoală-familie nu poate fi doar o simplă
conversaţie, dar un dialog adevărat, o căutare
comună asupra modului de a forma copilul.
Aceste momente sunt de o importanţă majoră
deoarece aici învăţătorul şi părinţii se întâlnesc
şi încep să se cunoască pentru a putea construi
o relaţie semnificativă.
În întâlnirea dintre cele două sisteme
educative, propuse copilului, respectiv
reprezentanţii şcolii şi ai familiei, este posibil
să delineăm aşteptările reciproce.
Învăţătorul poate să cunoască mai bine copiii,
în special dacă se poate confrunta cu părinţii
lor.
Copiii nu pot fi educaţi pe sectoare, dar în
mod global. Între învăţători şi părinţi trebuie să
se creeze o legătură care să permită
amândurora de a cunoaşte modul copiilor de a
fi, la şcoală şi acasă, pentru a da posibilitatea de
a construi împreună viitorul lor.
Familia trebuie ajutată să se simtă parte a
vieţii şcolii propriului copil deoarece numai aşa
se poate naşte o colaborare fructuoasă, deoarece
părinţii sunt responsabilizaţi şi angrenaţi într-o
mai mare măsură.
Colaborarea pozitivă familie-şcoală va ajuta
familia însăşi, să-şi împlinească mai bine rolul
său iar şcolii va oferi informaţii preţioase
pentru a putea desfăşura mai eficient acţiunea
sa educativă.
Este important să amintim că şcoala nu
trebuie să se substituiască familiei, nici să se
considere superioară părinţilor cu care lucrează.
Munca educativă a familiei şi a şcolii nu pot să
aducă roade dacă nu există o inter-relaţionare
profundă şi continuă.
Dorim ca între familie şi şcoală să se creeze
un raport de colaborare eficient, eventual să fie
şcoala care să ştie să ajute familiile în
dificultate, oferind sprijin şi ajutor acestora.
Atât părinţii cât și profesorii, trebuie să-şi
asume responsabilitatea unei maternităţi şi a
unei paternităţi atentă la buna creştere umană,
spirituală şi morală a fiecărei fiinţe umane,
oferindu-i educaţia ce duce în mod eficient de
la interior spre exterior, făcând-ul singurul
responsabil de propriile alegeri.
 Doamnă, de ce sunt răi părinţii? ar fi posibilă nici măcar plinătatea existenţei Tata şi Mama
(mărturie) proprii. Atunci, acest interes al celuilat devine
încercarea de a deveni, la rândul său dar,
Balint Maricica
ieşind dintr-o logică de dominare. Sexualitatea Mîrţ Simona Magdalena
umană trăieşte în interiorul unui astfel de
context de relaţie şi de fapt, se luptă între Tata şi Mama sunt pentru orice om, cele
Mărturisesc că nu mi-a fost uşor atunci posesie şi dar, între înclinaţia narcisistă spre
când vorbindu-le copiilor de clasa I a despre două persoane nu doar cele mai dragi şi mai
sine şi decentrarea spre celălalt, între importante din viaţa sa, dar cele care, prin
cum părinţii îi ocrotesc pe copii, un băieţel atitudinea de apărare şi predarea
care este de la Centrul pentru îngrijirea prezenţa lor, prin sfaturi şi răbdare împletite cu
necondiţionată». iubire şi grijă sinceră şi dezinteresată, au în
copiilor orfani şi abandonaţi, care se află Reflecţia despre paternitate şi maternitate
în apropierea şcolii, zâmbind şi privind fix în mâna lor puterea de a construi zilnic
Eşti fericit atunci când în familia ta domneşte pe care am dezvoltat-o până aici, este o personalitatea fermă şi bogată în valori a
ochii mei, mă întrebă: “Doamnă, de ce sunt armonia, când toate lucrurile se petrec într-un mod invitaţie la un nou mod responsabil de a gândi
răi, părinţii?” Câteva clipe nu am putut spune copiilor lor. Motorul care duce la îndeplinire
plăcut şi frumos. Cu toate acestea de multe ori au loc despre semnificaţia acestor două valori
nimic, după care revenindu-mi, l-am întrebat şi disensiuni. Pentru a păstra armonia este necesar să
această misiune este comunicarea şi dialogul
umane, care necesită o continuă repunere pe dintre cei doi, precum şi al lor cu copii
unde sunt părinţii lui. Mi-a răspuns: “părinţii ştii că, pe lângă dragoste, grija pe care o poartă unul
baze solide de natură antropologică, socială şi
mei sunt plecaţi în Italia” (eu bănuiesc că nu i- pentru altul, cosideraţia şi politeţea, respectul este desfăşurată zilnic. Împărtășirea bucuriilor şi a
lipiciul care ţine familia unită şi în bună înţelegere. religioasă, în strânsă tensiune faţă de sfidările necazurilor, are ca urmare o apropiere dintre
a văzut niciodată). societăţii de astăzi. Suntem convinşi că
I-am răspuns la întrebarea pe care mi-o pusese Pentru a avea respectul cuvenit este necesar să membri, având la baza acesteia o încredere și o
mai devreme, spunându-i că părinţii ca şi copiii ţii cont de o serie de reguli: dialogul critic şi constructiv dintre vechile şi dorinţă de ajutor reciproc, pusă în aplicare
sunt în primul rând oameni, şi că oamenii pot greşi. 1. Familia ta trebuie să-ţi cunoască prietenii, noile generaţii, ajutat de discernămâtul sincer spontan şi la intensitate maximă.
I-am mai spus că părinţii lui au greşit când l-au de aceea când îi inviţi pentru prima dată la tine, personal şi de reflecţia specialiştilor în Probleme cotidiene frecvente sunt cele ale
abandonat. Florinel este tot timpul cu zâmbetul pe prezintă-i celorlalţi membri. domeniul familial, pot să aşeze într-o direcţie izolării aproape instinctive a persoanelor.
buze. Dar ce zâmbet!!!!? Nu vă puteţi închipui ce 2. Întotdeauna adresează-te celor din familia corectă înţelegerea şi trăirea coerentă şi fidelă Atunci când sentimentul de instabilitate
se poate citi în zâmbetul şi în ochii acestui copil. ta cu formule adresate de ei, trebuie să eviţi a maternităţii şi a paternităţii. familială se simte, fie la nivel intelectual cât şi
Toată durerea lumii este prezentă în zâmbetul şi în poreclele care nu le fac plăcere.
afectiv, persoana se simte singură, neînţeleasă
ochii lui! C. ZUCCARO, Morale sessuale. Nuovo manuale di teologia
3. Trebuie să-ţi ceri voie atunci când vrei să şi nepreţuită. Prima urmare, doar căutarea în
Am întâlnit mulţi copii care se aflau în situaţii morale, = Trattati di Etica Teologica 8, diretta da L. Lorenzetti,
asemănătoare, de aceea m-am întrebat de multe ori, foloseşti un lucru care aparţine unui membru EDB, Bologna 1997, 8. exteriorul familiei unei persoane sau al unui
din familia ta. Ibidem, 8-9.
ce fel de oameni sunt părinţii acelor copii. Cum grup, poate să umple, chiar prin simpla prezenţă
poate sta departe de copilul ei mic, o mamă atunci 4. Respectă intimitatea celor din familia ta, sau prin sfaturile sale, acel gol din suflet lăsat în
când acesta are febră? Cum pot trăi părinţii fără să- dacă nu eşti sigur când încalci intimitatea cuiva, urma lipsei prezenţei concrete a celor dragi.
şi vadă copiii ani de zile, sau poate niciodată? Sunt întreabă-te cum te-ai simţi, dacă cineva ar pro- Mare greşeală! Nu pentru că ceilalţi nu ar
incapabilă să dau un răspuns. ceda astfel cu tine. putea să ne ajute (câteodată poate chiar mai
Cred că pentru o fiinţa umană, mai presus de 5. Nu dezvălui prietenilor secretele care a- bine decât familiarii), dar lipsa de înţelegere de
orice nevoie materială, este nevoia sufletească, parţin celor din familia ta, fără acordul lor.
iubire, de apropiere din partea familiei şi mai
dragostea părintească.
6. Anunţă-i pe ceilalţi din familia ta, atunci ales a mamei şi a tatălui, duce la crearea unui
cănd îţi schimbi planurile, mai ales dacă această abis afectiv, care mai devreme sau mai târziu va
schimbare îi afectează şi pe ei. duce la decizii personale şi profesionale nu
7. Când întârzii anunţă-ţi familia de fiecare chiar fericite.
dată. Cu greu, dacă va fi părinte, va şti cum să se
8. Participă şi tu la treburile şi la activităţile apropie de proprii copii, să-i înţeleagă sau să le
familiale. acorde mai mult timp, să le dea sfaturi. Cealaltă
9. Nu aştepta să fii rugat pentru a face trebu- urmare negativă este căderea în singurătate sau
rile care oricum vor cădea în sarcina ta. mai rău în momente de izolare, care duc la tot
“ajutând Te ajuţi”, iar plecând de la proprii felul de boli psihice.
familiari este cel mai mare succes personal. De aceea dragi părinţi sau viitori părinţi,
http://marycix.net/codul-bunelor-maniere/
FIŢI CEEA CE TREBUIE SĂ FIŢI, PĂRINŢI!
 Unde îşi găsesc sprijinul
tata şi mama
Hirja Alois
Copiii trec, rareori, prin momente decisive
dacă sunt lăsaţi de capul lor, sau doar în grija
şcolii. Singuri, foarte puţini sunt capabili să
facă un salt calitativ necesar atingerii
potenţialului lor. Au nevoie de ajutorul
părinţilor lor.
În spatele acestui proces natural, însă,
societatea este confruntată cu o mulţime de
probleme. Sunt probleme şi disensiuni ivite
datorită unor avalanşe de opinii şi prejudecăţi;
acestea sunt rodul înstrăinării de învăţăturile
credinţei şi al alterării concepţiilor despre
paternitatea responsabilă, maternitatea
naturală, educaţie şi familie.
Dureros sau chiar de-a dreptul sfâșietor este
faptul că există psihologi care, pe bună
dreptate, recomandă tot mai des ca înainte de a
spune copiilor că Dumnezeu este tată sau că
iubirea lui este asemănătoare cu a mamei,
recomandă în primul rând să analizăm ce
experienţe au ei legate de termenul „tată” şi de
expresia „iubirea de mamă”, căci există taţi
violenţi sau tirani, sunt mame posesive sau
iresponsabile, iar pentru astfel de părinţi,
iubirea înseamnă dominare sau chiar
exploatare. Nu este suficient să fie remarcate
astfel de anomalii ci este normal găsirea unor
soluţii în favoarea educaţiei, dar mai ales în
favoarea copiilor.
Se cuvine să fim prudenţi cu „formulele
valabile în trecut”, şi să construim sistemul
educativ pornind tot de la Dumnezeu care fiind
Creatorul este adevăratul model de „tată” şi
prototip al unei iubiri ce o depăşeşte şi pe cea a
mamelor bune.
Mai mult, se recomandă o atitudine mult mai
critică faţă de multe „modele” de „părinţi
vestiţi”, confundate cu „vedetele de cinema sau
sport” ale căror copii cresc cu probleme de
sănătate, de moralitate, de echilibru şi mai ales
de comportament.
Adevăratul Tată, chiar dacă sunt necesare
unele comparaţii pentru a-l prezenta, este
Dumnezeu care ne-a demonstrat că ne iubeşte şi
ne învaţă cum să construim casa vieţii pe
„stâncă”. O astfel de educaţie poate înfrunta
ploile, vânturile şi furtunile şi viaţa nu se va
ruina.
Adevăraţii părinţi de la acest Tată au învăţat,
iar istoria o demonstrează, cum s-au construit o
mare parte dintre sfinţi: ei au orientat epocile în
care au trăit spre valori, s-au dovedit adevărate
personalităţi care au răzbit şi contra curentului,
mulţi s-au dovedit credincioşi maturi, ca să nu-i
mai pomenim pe martiri, pe fondatorii de mari
sisteme caritative, educative şi pe marii eroi ai
carităţii.
Esenţial ca părinte este să înţeleagă faptul că
orice copil, fiind dăruit de Dumnezeu, este al
lui, iar când îl dăruieşte nu numai că arată o
mare încredere faţă de părinţi dar îi şi ajută
chiar dacă aceştia uneori, datorită răspunderii
pe care o au, se simt copleşiţi şi chiar
acţionează ciudat. În favoarea lor este mărturia
Maicii Tereza care a spus: Ştiu că Dumnezeu nu
îmi va da de făcut ceea ce nu pot face. Totuşi,
aş dori să nu aibă atâta încredere în mine”.
Adevăratul părinte descoperă aceste stări
interioare şi nu poate rămâne nepăsător când
fiul său trăieşte experienţe întunecate şi este
frământat. Multe soluţii se dovedesc ineficace
mai ales când răul este foarte puternic.
Părintele nu este posesorul copiilor, nu este
proprietarul dar nici eliberatorul lor, el este
chemat să-i ghideze pentru a se orienta. Nu el
impune viitorul copilului său.
De ce legea educaţiei naţionale stagneze, să devenim dependenţi de inovaţiile
venite din afară, iar democraţia să funcţioneze
este o lege viabilă? cu sincope.
România nu poate să vorbească de
Această lege este un demers coerent care se modernizare dacă nu vorbeşte în special de
bazează pe câteva documente fundamentale: pe modernizarea educaţiei, dacă nu are viziunea
diagnosticul sistemului educaţional, sintetizat în unei dezvoltări bazate pe cunoaştere.
Raportul Comisiei Prezidenţiale conduse de
profesorul Mircea Miclea. Pe baza acestui De ce o lege a educaţiei
diagnostic a fost realizat Pactul Naţional pentru
Educaţie, acesta fiind un prim consens în jurul naţionale?
unor idei despre cum trebuie să arate educaţia  Pentru că Educaţia este proiectul public
în România. numărul 1 al României în următorii 20 de ani !
În urma Pactului Naţional pentru Educaţie şi  Pentru că a treia transformare a Şcolii
în colaborare cu toţi semnatarii lui, a fost româneşti, după cea făcută de Spiru Haret în
elaborată o strategie. Această lege nu poartă anii 1890 – 1900 şi după reforma din 1948-
semnătura unui singur om. Această lege se 1950, nu a avut loc încă !
bazează pe date statistice, rapoarte privind  Pentru că investiţia în Educaţie este profitabilă
funcţionarea sistemului de învăţământ şi pe termen lung !
cercetare din România; rapoarte privind
tendinţele internaţioanale în domeniile
 Pentru că România trebuie să aibă un sistem de
educaţie coerent, conectat la Uniunea
educaţiei şi cercetării precum şi date ale Europeană !
Comisiei Europene, Băncii Mondiale, OECD,
Fundaţiei Naţionale de Ştiinţe şi  Pentru că avem nevoie de economie bazată pe
cunoaștere !
Departamentului de
 Pentru că avem
Educaţie din Statele
nevoie de aducerea
Unite.
sistemului educațional în
România de astăzi
normalitate !
este o ţară confruntată cu
 Pentru c ă
riscuri majore, în
învățământul trebuie să
contextul crizei
fie un drept, un bun
eco no mice glob ale.
p u b l i c ș i o
Actualul sistem al
responsabilitate publică!
educaţiei şi cercetării nu corespunde cerinţelor
minime ale unei societăţi europene în care  Pentru că avem nevoie de o adecvare a şcolii la
piața muncii.
cunoaşterea este marfa cea mai de preţ şi sursa
cea mai importantă a dezvoltării economico-  Pentru că educaţia trebuie să fie a copiilor şi nu
sociale şi personale. a politicienilor !
România trebuie să reducă în următorii ani  Pentru că şcoala trebuie să fie şi poate fi
decalajul faţă de ţările membre ale Uniunii plăcută !
Europene. Şcoala românească nu poate  Pentru că şcoala trebuie să genereze
continua să producă absolvenţi din ce în ce mai competenţă !
puţin competitivi pe piaţa europeană a
http://www.unpasinainte.edu.ro/despre -legea-educatiei-
muncii. România nu îşi permite ca economia să nationale
Cu cât omul gândeşte mai puţin, cu atât vorbeşte mai mult
 Paternitatea şi maternitatea,
factori eficienţi ai educaţiei
Breahna Florin
Educaţia, pe plan general, este promotorul
dezvoltării psiho-individuale a persoanei. Dacă
am dori să detaliem factorii cei mai importanţi
şi totodată cei mai eficienţi ai educaţiei, cu
siguranţă ar trebui să plecăm de la baza
formării noastre ca şi fiinţe umane, familia.
Familia este structura de bază a societăţii,
punctul central al planului lui Dumnezeu, locul
unde ne naştem şi unde sperăm să ne încheiem
această viaţă. Deşi poate încercăm să
subminăm rolul educativ al părinţilor, aceştia
ne oferă nouă dezvoltare (educaţie) din
următoarele puncte de vedere: fizic, intelectual,
moral, estetic.
Încă de când ne naştem semănăm cu părinţii
noştri, ei ne cumpară haine, mâncare, ne
stabilesc un program de joacă, de odihnă,
astfel, ei reuşesc să dea un prim contur a ceea
ce suntem.
Şi ştim foarte bine că în viaţă, începutul e
foarte important. În cadrul familiei copilul îşi
însușeşte limbajul. Volumul, precizia
vocabularului şi corectitudinea exprimării
copilului depind de munca depusă de părinţi în
această direcţie.
Ca prim factor de educaţie, familia oferă
copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale
(ex: despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor,
obiecte casnice etc.). Părinţii se preocupă şi de
dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor, cum
ar fi spiritul de observaţie, memoria si gândirea.
Conform studiilor, copiii pun cele mai multe
întrebări în jurul vârstei de 3-6 ani, iar părinţii îi
ajută să-şi însuşească un număr mare de cunoştinţe.
Astfel ,,bagajul’’ intelectual dobândit în familie,
dezvoltarea fizică şi psihică, sunt temelia pe care
educatorii (animatorii, învăţătorii, profesorii) trebuie
să lucreze.
În familie se formează cele mai importante
deprinderi de comportament: respectul, politeţea,
cinstea, sinceritatea, decenţa in vorbire şi atitudini,
ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile
încredinţate (,,cei şapte ani de acasă’’). În
realizarea acestor sarcini, părinţii ne sunt exemple
vii. Ei definesc copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e
drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în
comportamente. Suntem ,,bombardaţi’’ în fiecare zi
de mass-media, în special de televiziunile, care ne
educă frumuseţea estetică, însă părinţii sunt cei care
realizează primul contact al nostru cu frumuseţile
naturii (culorile şi mirosul florilor, cântecul
păsărilor, verdele câmpului etc.), cu viaţa socială
(tradiţii, obiceiuri străvechi etc.).
Formarea şi dezvoltarea personalităţii
umane este deci, un proces orientat, organizat
şi conştientizat prin educaţia părinţilor.
În acest sens, E. Surdu arată că:
„Educaţia parentală depistează dispoziţiile
ereditare, le diferenţiază, le modifică, le
grăbeşte funcţionarea, le suplimentează forţa,
făcând din ele calităţi”.
Misiunea sa este să evalueze cu realism
capacităţile copilului, să-i cunoască şi să-i
respecte înclinaţiile, tendinţele, gusturile şi
interesele sale; să confrunte alegerile cu
personalitatea în devenire a copilului.
Acesta nu trebuie să împlinească visurile
părinţilor, sau să realizeze ce n-au realizat ei,
să satisfacă orgoliile lor.
Aşa cum Dumnezeu cheamă dar respectă
libertatea, aşa cum ne învaţă dar nu alege în
locul nostru, aşa cum propune dar nu impune,
salvează dar nu forţează, la fel părintele
pământesc învaţă de la cel ceresc cum să-i
motiveze efortul şi angajarea înţeleaptă, îi
oferă o corectă pedagogie a renunţării şi a
sacrificiului, cu scopul de a ajunge la ţinta
care dă sens vieţii şi realizează aspiraţiile cele
mai profunde şi autentice ale persoanei.
Colaborarea cu Divinitatea este necesară
deoarece oferă bucuriile şi împlinirile
spirituale.
Cf. Severino De Pieri, Misiunea urgentă de a orienta la viaţă, în
De la răsărit până la apus, februarie 2011, p. 94.
Cf. John. Maxwell, Clipele împlinirii copilului meu, Timişoara,
Noua speranţă, 1998, p. 6.
Pilde de viaţă cu tentă creştină
- Într-o casă de rugăciune dintr-un sat
scoţian, noul pastor face o colectă dându-şi
pălăria să circule din mână în mână printre
enoriaşi. Pălăria se întoarce goală. Atunci
pastorul ridicându-şi ochii către cer zise:
- Mulţumescu-ţi, Doamne, că mi-ai restituit
pălăria.
- La bucătărie, văzând că bucătăresei îi curg
lacrimile în timp ce tăia o ceapă, părintele o
întreabă: Doamnă, astăzi găteşti ceva trist?
- Un preot întâlneşte un copil care plângea.
De ce plângi băieţaş?, îl întrebă părintele. Mi-a
dat mămica o monedă de o mie de lei şi am
pierdut-o. Părintele îi dă o mie de lei, dar
băieţelul plânge şi mai tare. Ei, acum de ce mai
plângi? Dacă nu pierdeam moneda aceea
aveam acum două mii de lei.
- La oficierea religioasă a căsătoriei, un preot
îşi continuă predica dând sfaturile de rigoare
tinerilor căsătoriţi: ... iar soţia are datoria de a-
şi urma în viaţă soţul..., Aoleu, părinte, ce mă
fac!, exclamă tânăra soţie. Soţul meu este factor
poştal.
- Într-o zi părintele a întâlnit un copil cu
buzunarele pline de cireşe. De unde ai furat
cireşele?, întreabă părintele pe un ton serios. Nu
le-am furat, mi le-a dat un om, răspunse copilul
bâlbâit. Să-ţi fie ruşine, zice părintele enervat,
după ce că furi mai ai curajul şi să minţi. Eu la
vârsta ta n-am minţit niciodată. Dar cât de
mare eraţi când aţi început să minţiţi?, întreabă
copilul.
- Deoarece îşi uitase ochelarii, un preot îi
ceru chelnerului să-i citească lista cu meniuri.
Acesta îi răspunse prompt:
Nu pot domnule! Nici eu nu ştiu să citesc, sunt
analfabet ca şi dumneavoastră.
http://www.profamilia.ro/divertisment.asp?glume=14
 MAMA ŞI TATĂL MEU

Dragii mei, gândiţi-vă la fericirea părin-

ţilor voştri când pentru prima dată vă aud
cum le pronunţaţi cuvintele: “mama” şi
“tata”. Bucuria asta o au ori de câte ori
sunteţi cuminţi, îi ascultaţi, vă faceţi te-
mele, şi îi ajutaţi pe fraţi sau alte persoa-
ne.
Mama e fiinţa umană cea mai secială în
viaţa voastră. Voi sunteţi aşa speciali doar
pentru că mama a avut grijă să nu vă
lipsească nimic şi să fiţi fericiţi.
Tatăl vostru este un om înţelept pe care Ursuleţul Martinică era un ursuleţ foarte
îl cunoaşteţi nu-i aşa? El poate vorbeşte mai simpatic. Îi plăcea să se joace, să cânte, să
puţin, dar atunci când o face spune doar danseze, să construiască, să se uite la Power
lucruri importante. Rangers şi să meargă la grădiniţă.
Da, îi plăcea tare mult să meargă la grădiniţă
Preţuieşte-i pentru că ei TE IUBESC
pentru că acolo învăţa tot felul de lucruri
MULT DE TOT! IUBIŢI ŞI VOI! minunate. În plus, avea şi o multime de prieteni.
Cel mai bine se împăca cu o fetiţă ursuleţ,
care era singura din
grupa ursuleţilor.
Nu-i păsa dacă ceilalţi
colegi, răutăcioşi, De aceea ursuleţul Martinică se supăra Aşa că, într-o zi, pe când Martinică se întorcea
spuneau că nu e foarte foarte tare dacă se întampla să nu ştie de la grădiniţă, i-a iesit în cale şi i-a spus:
potrivit să se joace cu ceva sau să greşească ceva la o fişă sau să Ştiu despre supărarea ta. Îţi voi pune trei
fetiţele. El făcea o depăşească în timp ce colora. întrebări magice şi dacă vei şti răspunsul la ele,
mulţime de jocuri În acelaşi timp, însă, nu vroia să se dea supărarea ta va disparea:
interesante cu prietena de gol şi să le arate şi celorlalţi cât de Prima: Cine din întreaga pădure reuşeşte să
lui. supărat este el în realitate. Uneori îi venea facă întotdeauna toate lucrurile bine fără să
Avea şi prieteni să plângă de supărare, dar se gândea că se greşească niciodată?
băieţei ursuleţi. În va face de ruşine. Aşa că prefera să sufere A doua: Ce se întâmplă când greşim?
ultima vreme, în tăcere. A treia: Ce înseamnă prietenia?
ursuleţul nostru avea o Dar erau atâtea lacrimi adunate şi Spiriduşul i-a dat trei zile lui Martinică pentru
mare îngrijorare: îi neplânse: trebuia să scape cumva de ele. a găsi răspunsul. A stat şi s-a gândit şi a încercat
venise în minte că el Aşa că cerea voie la baie de multe, multe să vadă care era răspunsul la cele trei întrebări.
trebuie să facă toate ori, să mai scape de lacrimile adunate.
lucrurile foarte, foarte Credea ca asta e soluţia cea mai bună. http://www.cristinatohanean.com/povesticopii/poveste4.asp
bine. Dorea să o Într-o zi, obosite de atâta mers la baie
impresioneze pe Miss picioarele ursuleţului şi părţile intime au Ursuleţul Martinel/A-nvăţat un cântecel
ursoaica, pe prietena cerut ajutorul unui spiriduş care locuia în Şi îi place că-i uşor,/Toata ziua:
lui, pe mami. pădure. Spiriduşul era tare înţelept şi “mor, mor, mor”.
priceput la tot felul de soluţii. http://www.nou-nascuti.ro/poezii-pentru-copii/in-lumea-celor-care-
nu-cuvanta/ursuletul-martinel.html