Sunteți pe pagina 1din 2

Printese si papusi coborate parca din povesti la Seara Modei Timisorene

de Alexandra Pleşa (Tion)

Explozie de culori şi materiale, manechine graţioase, eleganţă şi glamour: cam de asta au avut parte cei care
au umplut vineri seara Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri, pentru a participa la „Seara Modei
Timişorene”. Evenimentul, organizat în cadrul „Salonului Industriei Uşoare”, a reunit opt designeri
timişoreni, fiecare cu o personalitate bine conturată şi o viziune proprie asupra tendinţelor de primăvară.

Cei opt designeri au demonstrat doamnelor şi domnişoarelor că, deşi frigul de afară nu le permite încă să
apeleze la rochiţe vaporoase şi bolero-uri diafane, hainele pentru sezonul cald îşi aşteaptă deja, cuminţi,
purtătoarele.

În ciuda faptului că a început cu nu mai puţin de 40 de minute întârziere, evenimentul dedicat iubitorilor de
fashion din Timişoara s-a dovedit a fi un succes, iar aplauzele şi entuziasmul publicului au răsplătit din plin
munca grea pe care au depus-o designerii în procesul de creaţie.

Seria de prezentări de modă a fost deschisă de Luciana Plavoşin, cu colecţia „Milena”, dedicată
domnişoarelor precoce care se visează prinţese şi zâne. Câteva mici manechine au defilat cu energie şi
emoţii în faţa celor prezenţi, în rochii unicat, unele dintre ele pictate manual, iar rafinamentul şi culorile
jucăuşe au fost principalele atuuri ale creaţiilor designerului timişorean.

Mai apoi, registrul tendinţelor s-a schimbat brusc, podiumul fiind acaparat de creaţiile Anitei Ardelean.
„Moonlight shadows” s-a dovedit a fi o colecţie dedicată tinerelor îndrăzneţe, puternice, iar rochiile
designerului au tăiat nu de puţine ori respiraţia spectatorilor de sex masculin. Creaţiile Anitei au lăsat multă
piele la vedere, iar piesa de rezistenţă a colecţiei a fost, fără îndoială, o rochie interesantă, negru cu gri, cu
tăieturi uşor obraznice şi jucăuşe.

Seria de prezentări a fost continuată de Andreea Caradjon şi colecţia „Amcharm”, în cadrul căreia au
predominat liniile simple, ordonate, accentul căzând pe volume. Designerul a prezentat publicului rochii de
seară, cu volănaşe în partea superioară, iar piesa de rezistenţă a colecţiei a fost reprezentată, prin contrast, de
o rochie lungă, neagră, cu aplicaţii în partea inferioară.

Prima serie de prezentări a fost încheiată de Ana Cioclov şi colecţia „Fleurs du printemps”, ce include atât
rochii pentru doamne, elegante, cât şi rochiţe pentru domnişoare, cu imprimeuri jucăuşe. Manechinele, atât
cele profesioniste, cât şi cele mai micuţe, au defilat graţios, pe muzica lui Edith Piaf, iar creaţiile au
impresionat prin detalii de efect.

După o scurtă pauză în care spectatorii s-au putut delecta cu un cocktail şi o gustare, evenimentul fashion a
continuat în forţă şi a demonstrat că nici femeile de afaceri nu au fost uitate la „Seara Modei Timişorene”.
Diana Tatucu a pregătit pentru acestea colecţia „La femme”, ce a inclus ţinute casual-elegante, uşor office.
Cei prezenţi au putut admira fuste cu talie înaltă, cămăşi, rochii, sacouri şi cardigane, iar designerul a
preferat să folosească pentru această colecţie culorile roşu, negru, alb şi gri.

Unul dintre cele mai gustate momente de publicul prezent la evenimentul de la Centrul Regional de Afaceri
a fost, fără îndoială, prezentarea „Dolls Fairytale”, semnată Alexandra Glava. Manechinele, adevărate păpuşi
care au prins viaţă sub privirile atente ale spectatorilor, au uimit atât prin eleganţă şi un pic de joc actoricesc,
cât şi prin coafurile şi machiajul care au completat perfect ţinutele tânărului designer. „Dolls Fairytale” este
o colecţie dedicată femeilor gingaşe, frivole, sensibile şi visătoare, iar Alexandra Glava a reuşit să creeze la
„Seara Modei Timişorene” o atmosferă de poveste, folosind accesorii de efect şi o muzică pe măsură.

Seria de prezentări de la „Seara Modei Timişorene” a fost încheiată de Mihaela Motişan, cu colecţia
„Twenty Eleven Spring”, o colecţie casual-chic ce abundă în combinaţii interesante, imprimeuri fanteziste şi
materiale uşoare şi diafane.

Pantofii manechinelor ce au defilat pe podiumul de la Centrul de Afaceri din Timişoara, vineri seara, au fost
creaţi de Dumitru Mihăică („Mono Shoes”) şi au făcut parte din colecţia „Spring in mono”. Gazdă a
iubitorilor de fashion a fost Marilena Velciov.

Ora de timis.ro

Designerii din capitala Banatului le-au arătat, vineri seara, doamnelor şi domnişoarelor ce se poartă
în această primăvară, dar şi care va fi trendul sezonului estival. 8 creatori de modă din Timişoara au
prezentat în faţa publicului zeci de ţinute, una mai frumoasă ca alta. Seara Modei Timişorene a fost ca o
explozie de materiale şi culoare. Defilările au scos la înaintare fustele, rochiile vaporoase dar pantalonii
scurţi. Ţinutele au fost accesorizate cu bijuterii prinse in jurul soldului sau de sacouri. Nuanţele
predominante au fost roşu, gri, negru şi bleumarin dar şi nuanţe pale de bej. Moderatorul evenimentullui a
fost Marilena Velciov. Seara a fost deschisă cu prezentarea colecţiilor pentru copii, create de Luciana
Flavosin. Imediat după, pe podium au urcat manechinele ce au prezentat colecţiile de ţinute de seară
“Moonlight Shadows”, “Amcharm”, “Fleurs du printemps” semnate de Anita Ardelean, Andreea Caradjov
şi Ana Cioclov. Două colecţii de ţinute de seară au pregătit şi Alexandra Glava ( “Doll’s fairy tale”) şi
Krisztina Keresztes (“ Barkosz”). Şi ţinutele de zi au încântat ochii privitorilor. Colecţiile au fost create de
Diana Tatucu şi Mihaela Motisan. Seara Modei Timişorene este un eveniment organizat în cadrul expoziţiei
Salonul Industriei Uşoare. Târgul este găzduit de Centrul Regional de Afaceri, propune spre vânzare o gamă
variată de confecţii, articole din piele şi blană, tricotaje, articole sport, încălţăminte, marochinărie, accesorii,
cosmetice sau bijuterii şi rămâne deschis până duminică, inclusiv.

www.debanat.ro

La Centrul de Afaceri a avut loc, vineri seară, o prezentare de modă specială. Opt designeri
timişoreni şi-au etalat viziunile asupra tendinţelor primăverii 2011.

Luciana Plavoşin a prezentat colecţia „Milena”, destinată fetiţelor care, deşi aflate la o vârstă fragedă,
şi-au descoperit deja simţul pentru modă. Anita Ardelean a scos pe podium colecţia „Moonlight Shadows”,
pentru tinerele curajoase, cu personalitate puternică. Andreea Caradjon se adresează femeilor care preferă
stilul clasic, pentru care a creat colecţia „Amcharm”. Ana Cioclov şi-a îndreptat atenţia atât către femeile
elegante, cât şi către fetiţe, pentru care a creat colecţia „Fleurs du printemps”. Cele care preferă stilul office
vor fi încântate, cu siguranţă, de hainele semnate Diana Tătucu şi colecţia „La femme”. Din prezentarea de la
CRAFT nu au lipsit ofertele destinate femeilor romantice şi visătoare, pentru care Alexandra Glava a creat
colecţia „Dolls Fairytale”. Krisztina Keresztes se adresează celor care au un stil extravagant, atât femei, cât
şi bărbaţi, pentru care există colecţia „Barkosz”. Cu această ocazie, Mihaela Motişan a lansat, la rândul ei,
colecţia „Twenty Eleven Spring”, una casual, dar care poate fi purtată şi în cluburi.