În 1963, un locuitor din Derinkuyu (în

regiunea Capodocia, Anatolia centrală,

Turcia), dărâma un perete la el acasa şi, a
descoperit, uimit, ca după acela se afla o
cameră misterioasă care nu mai vazuseră;
camera ăsta l-a condus la alta, si aceea la alta
si la alta… Descoperiseră intâmplator oraşul
subteran de la Derinkuyu, al cărui primul
nivel poate că a fost săpat de hitiţi în jurul
anului 1400 î.e.n.
• Arheologii au inceput sa studieze acest oraş
subteran fascinant parasit. Au reuşit să ajungă
la patruzeci de metri de adîncime, deşi se
considera că ajunge la 85 de metri.
• În actualitate s-au descoperit 20 de nivele
subterane. Se pot vizita doar primele opt
nivele superioare; celelalte sunt parţial
dărîmate sau sunt studiate de catre arheologii
şi antropologii.
• Oraşul era folosit ca un adapost de mii de
persoane care trăiau la subsol ca să se apere de
frecventele invazii suferite de Capodocia, în
diversele epoci de ocupaţie, şi tot aşa de către
primii creştini.
• Înamicii, constienţi de pericolul care reprezinta
intrarea în interiorul oraşului, încercau de
obicei să scoată populaţia la suprafaţă otravind
fântânile.
• Interiorul este uluitor: galeriile subterane din
Derinkuyu (în care este loc pentru, cel puţin,
10.000 de persoane) puteau fi blocate în trei
puncte strategice obturându-le cu nişte uşi
circulare din piatră. Erau roci foarte grele care
închideau coridorul si împiedicau trecerea
înamicilor. Aveau intre 1 şi 1,5 metri de
înalţime, cam 50 de centimetri de grosime şi o
greutate până la 500 de Kile.
• În imaginea de sus se poate aprecia cum bloca
coridorul, uşa principală din piatră, izolând
locuitorii din subsol.
• În plus, Derinkuyu, are un tunel de aproape 8
kilometri de lungime care conduce la un alt
oraş subteran din Capodocia,
• Kaymakl.
• Despre oraşele subterane din
aceasta regiune ne vorbea
istoricul grec Jenofonte. În
opera sa Anabasis, povestea
despre persoanele care
locuiau în Anatolia şi îşi
săpaseră casele sub pământ
şi trăiau în camere suficient
de mari cât să încapă o
familie, cu animalele sale
domestice şi alimente
înmagazinate.
• În nivelele recuperate s-au localizat grajduri,
cantine, o biserică (cu bază în forma de cruce
de 20 pe 9 metri, cu un tavan de peste trei
metri de înalţime), bucătării (încă înnegrite de
fum), prese pentru vin si ulei, magazii,
magazin alimentar, o şcoală, numeroase
camere şi, inclusiv, un bar.
• Oraşul beneficia
de existenţă unui
râu subteran; avea
fântâni de apă şi
un magnific
sistem de
ventilaţie (s-au
descoperit 52 de
puţuri de
ventilaţie) care îi
uimesc pe
inginerii de azi.