Şi sufletul le-ar fi mereu atent, În ochii pruncilor cu viaţa fadă Ar descifra mesajul cel urgent : „Vă rog iubiţi-mă inteligent !” Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare; Nu vreau bunici şi nici televizor, Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare... Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor ! Eu ştiu c-aveţi profesii elevate Că sunteţi la curent cu date noi, C-aveţi servici ca eu să am de toate, Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi Vă spun : „Eu am nevoie doar de voi !” Aş vrea ca jucărie ochii mamei, Nu ochii-ndepărtaţi ai vreunui unchi. Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei Şi nu pot sta la tata pe genunchi Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi. Nu vreau să fiu un deget ce acuză, Găsind olarul singur vinovat. Am gând curat, şi inima refuză O bombă cu efect întârziat: Vreau să devin un om adevărat ! De-aceea vreau părinţii mei să vadă, Să aibă sufletul mereu atent, Ca-n ochii mei umbriţi de viaţa fadă Să descifreze strigătul urgent : „Vă rog iubiţi-mă inteligent !”