Sunteți pe pagina 1din 17

1. INTRODUCERE ŞI ÎNSEMNĂTATEA CONTROLULUI FINANCIAR.

Datele istorice atestă că, încă din timpuri străvechi, activitatea umană a fost supusă
controlului sub diferite aspecte.
Apariţia controlulului ţine de suspiciunea omenească, de o anumită predispoziţie la rău a
omului faţă de semeni, de nevoia celor buni sau /şi celor avuţi (proprietari) de a-şi proteja
propriile interese afectate de cei răi sau neavuţi. Către zilele noastre, şi alte scopuri au devenit tot
importante: eficacitatea (de a controla ce nu merge bine spre a îmbunătăţi acest mers prin măsuri
de ordin operativ, tactic sau strategic); legalitatea (verificarea respectarii normelor instituite prin
legi, şi de aplicare, dacă este cazul, a unor sancţiuni); oportunitatea (evenimentele să fie adecvate
împrejurărilor, situaţiilor).
Termenul de control îl datorăm expresiei contra rolus, care înseamnă verificarea actului
original după duplicatul care se încredinţează în acest scop unei alte persoane. În calitate de
concept, controlul constă în verificarea ptogramelor stabilite, a erorilor, abaterilor, lipsurilor,
deficienţelor dintr-un anumit domeniu de activitate.
Apariţia statului a fost începutul avîntului activităţii de control care şi-a îmbunătăţit
permanent metodele, tehnicile, scopurile şi obiectivele. El s-a impus ca o activitate umană utilă şi
cerută de celelalte activităţi şi niciodată nu i-a scăzut rolul şi importanţa în societate.
Perfecţionarea şi aprofundarea lui au avut urmări benefice asupra celor care l-au folosit,
impunîndu-l ca o permanenţă legată de ideea de progres.
În epoca modernă controlul dobîndeşte o însemnătate deosebită, fiind exercitat în virtutea
dreptului inalienabil al societăţii de a-şi apăra interesele sale generale, fundamentale. Prin
intermediul controlului, societatea îşi manifestă exigenţele ei, omologînd numai acele activităţi şi
practici economice sau de altă natură care sunt în concordanţă cu normele generale de
comportament social, cu obiectivele şi programele sale prioritare şi numai acele rezultate care
îndreptăţesc eforturile depuse.
2. DEFINIREA NOŢIUNII DE CONTROL FINANCIAR

Controlul financiar reprezintă o activitate de verificare a modului de respectare a


legislaţiei financiare, cu scopul de a preveni angajarea de cheltuieli fără justificare economică şi
de a asigura profit în folosirea resurselor materiale, financiare şi de muncă.
Deci, controlul financiar este un instrument financiar al politicii financiare a statului,
fiind mijlocul prin care se previn faptele ilegale, se identifică deficienţele şi se stabilesc măsurile
necesare pentru intrarea în legalitate, precum cercetează domeniul macro şi microeconomic,
privită prin prisma corectitudinii operaţiilor, dar şi a eficienţei cu care sunt gospodărite, utilizate
şi cheltuite resursele materiale, financiare şi umane.
Controlul asigură cunoaşterea temeinică şi detaliată a realităţilor economico-sociale, dar
nu se poate limita la atît. El trebuia să facă judecăţi de valoare sau de confirmare , interpretînd
stările de lucru sau relaţiile constatate printr-o raportare continuă a acestora la obiectele de atins,
normele fixate anticipat sau regulile de desfăşurare prestabilite. În felul acesta controlul face
posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind semnificaţia şi implicaţiile lor, cauzele care
le-au generat şi măsurile ce se impun pentru perfecţionarea activităţii viitoare.
Activitatea de control presupune 5 direcţii principale:

2
1. stabilitatea situaţiei ideale (de dorit)- lucru care se realizează pe baza programelor de
activitate, normelor sau normativelor, sarcinilor concrete sau previziunilor;
2. precizarea devierilor maxime de la situaţia ideală care sunt permise în desfăşurarea
activităţii;
3. determinarea situaţiei reale existente la un moment dat;
4. contrapunerea celor două situaţii (ideală şi reală) şi stabilirea abaterilor efective;
5. formularea concluziilor care se desprind din activitatea de control şi propunerea şi
adoptarea schimbărilor care se impun.

Evident finalizarea oricărui control se realizează prin stabilirea unor măsuri care vizează
înlăturarea stărilor de lucruri neconforme şi perfecţionarea activităţilor viitoare.

3
3. ROLUL CONDUCERII ÎN CONDUCEREA ACTIVITĂŢII ECONOMICO-SOCIALE

Controlul are o sferă de acţiune aproape nelimitată, fiind implicat în toate activităţile
umane organizate. El se manifestă ca un atribut de bază al conducerii, contribuind la armonizarea
acţiunilor individuale, la asamblarea acestora dintr-un tot organic şi unitar.
La nivelul de complexitate al societăţii contemporane, conducerea activităţilor
economico-sociale (structurate pe domenii, sectoare şi niveluri ierarhice) cere eforturi tot mai
substanţiale. O asemenea conducere are, pe lîngă atributele sale de prevedere, organizare ,
coordonare şi comandă, şi sarcina de a controla totalitatea acţiunilor umane pe toată durata
desfăşurării lor. În felul acesta, la nivelurile de organizare, controlul se integrează organic în
structura conducerii. Din punct de vedere pragmatic, asta înseamnă de fapt că mecanismele
controlului se manifestă ca atribut al conducerii atît la nivelul fiecărei unităţi patrimoniale (care
este vital interesată să-şi îmbunătăţească performaneţele economice şi financiare), cît şi la nivelul
organelor administraţiei publice (care gestionează interesele statului şi ale colectivităţii locale) şi
chiar la nivelul întregii societăţi civile (incluzînd în acest caz pe toţi protagoniştii vieţii
economice şi sociale, care trebuie să fie corect informaţi şi, prin acestea, protejaţi împotriva unor
riscuri potenţiale). Aceste aspecte se pot detalia, pornind de la rolul controlului la nivel
microeconomic.
Rolul controlului ca atribut al conducerii economico din întreprinderi, organizaţii şi
instituţii, este astăzi umanim recunoscut. Încă la începutul secolului nostru, Henry Fayol
(considerat, alături de F.W.Taylor, drept părinte al ştiinţei conducerii) definea conducerea
întreprinderii prin cinci atribuţii principale: prevederea, organizarea, comanda, coordonarea şi
controlul. Cu mici modificări, aceste cinci atribute se regăsesc la toţi autorii care s-au ocupat de
teoria organizării şi de ştiinţa conducerii.
În literatura noastră funcţiile conducerii sau managementul sunt abordate de regulă în
ordinea: prevederea (planificarea); organizarea; coordonarea şi antrenarea; controlul.
Observăm aşadar că toţi autorii, indiferent de specialitatea lor, rezervă controlului un loc
bine precizat între atributele de bază ale conducerii.
Rolul controlului în conducerea activităţilor economico-sociale este mai uşor de apreciat
dacă privim lucrurile în mod sistematic începînd cu definirea scopului sau obiectivelor de atins,
alegerea mijloacelor şi metodelor de lucru,organizarea şi desfăşurarea muncii, încheindu-se cu
evaluarea efectivului obţinut. Prin compararea efectivului cu scopul propus se stabilesc parametrii
şi modalităţile de reglare sau autoreglare a sistemului. Intervenţia controlului se manifestă în toate
etapele proiectării, organizării şi desfăşurării activităţilor economico-sociale, dar mai ales în faza

4
finală, cînd rezultatele obţinute (concepute ca realităţi concrete) trebuie raportate la scop (adică la
situaţia care ar trebui să existe, denumită generic ”situaţie ideală“ sau “situaţie de dorit”). Cu
această ocazie controlul stabileşte nu numai abaterile înregistrate, dar şi căile de remediere a lor.
În condiţiile în care orice acţiune sau activitate umană reprezintă în esenţa ei, un sistem
cibernetic închis, în cadrul căruia se aplică principiile generale ale legăturii directe şi inverse,
controlul este acela care asigură funcţionarea optimă a sistemului. Ori de cîte ori scopul urmărit a
fost atins numai parţial sau într-un mod necorespunzător, controlul trage concluzie că mijloacele,
metodele sau organizarea activităţii sînt insuficiente ori neadective cu măsuri de corecţie. Mai
mult decît atît, depistînd şi corectînd nepotrivirele din sistem, controlul preîntîmpină producerea
sau repetarea acestora în viitor.
În strînsă corelaţie cu locul său în procesul de conducere, controlul are rolul de a
contribui la descoperirea în timp şi rezolvarea contradicţiilor ce apar în economie, a
neconcordanţelor obiective şi subiective din cadrul mecanismului funcţional; instaurarea unui
climat de ordine şi disciplină riguroasă în întreaga activitate economico-socială; respectarea şi
aplicarea fermă a legalităţii în vigoare; apărarea şi dezvoltarea patrimoniului statului şi privat;
creşterea eficienţei activităţii economico-sociale; prevenirea şi înlăturarea eventualelor greutăţi ţi
neajunsuri în vederea bunei funcţionări a mecanismului economico-financiar; prevenirea
fenomenelor negative din activitatea economico-socială şi financiară; stimularea gospodăririi mai
eficiente a mijloacelor materiale, financiare şi umane (de muncă); descoperirea de noi rezerve
pentru perfecţionarea activităţii.

5
4. OBIECTUL ŞI METODA CONTROLULUI FINANCIAR, SURSE DE DATE ŞI
INFORMAŢIE.

Obiectul nemijlocit al controlului financiar îl formează actele şi operaţiunile emise sau


înfăptuite de subiecţii controlaţi. În timpul controlului, profesionaliştilor domeniului le revine
sarcina să urmărească dacă actele şi operaţiunile examinate îndeplinesc condiţiile de legalitate,
operativitate, eficienţă, economicitate şi raţionalitate.
Controlul financiar are ca obiect de cercetare şi cuprindere în sfera sa: relaţiile,
fenomenele şi procesele financiare; procesul de adminstrare şi gestionare a patrimoniului şi
rezultatele activităţii economico-sociale; toate momentele, unităţile şi locurile unde se
gestionează valori materiale şi băneşti şi se fac cheltuieli. Controlul financiar asigură buna
funcţionare a activităţii economice, acţionează sistematic în vederea prevenirii abaterilor şi
deficienţelor, creşterii eficienţei, apărarea patrimoniului, cunoaşterea modului de respectare a
legalităţii cu caracter economic şi financiar, stabilirii răspunderii pentru pagube sau nerespectarea
disciplinei de gestiune.

6
5. FUNCŢIILE CONTROLULUI FINANCIAR.

Controlul financiar se concretizează sintetic prin funcţiile pe care le îndeplineşte în


cadrul activităţii de management general al unui patrimoniu public şi privat.
Prin modul de organizare şi exercitare, prin rolul şi obiectivele care le urmăreşte,
controlul financiar îndeplineşte o serie de funcţii.
Autorul român V. Munteanu menţionează următoarele funcţii specifice controlului
financiar:
• Funcţia de prevenire şi funcţia de perfecţionare-funcţii care se materializează în
preîntîmpinarea producerii unor deficienţe sau pagube în desfăşurarea activităţilor
economico-financiare, ceea ce presupune perfecţionarea acestora;
• Funcţia de constatare a situaţiei şi funcţia de corelare în cazul în care apar dereglări-
acestea presupun că prin control se urmăreşte modul în care se asigură echilibrul
financiar între venituri şi cheltuieli şi se influenţează favorabil în realizarea sarcinilor
economice;
• Funcţia de cunoaştere şi funcţia de evaluare a situaţiei existente, la un moment dat, a
rezultatelor obţinute, asupra modului de desfăşurare a activităţii în condiţii de
normalitate, legalitate şi eficienţă.
• Funcţia educativă şi funcţia stimulativă a participanţilor la realizarea procesului de
management.
După autorul V.Iancu, controlul financiar îndeplineşte următoarele funcţii importante:
• Funcţia de urmărire şi evaluare-cunoaşterea rezultatelor şi stabilitatea
măsurilor de îmbunătăţire a lor;
• Funcţia de îndrumare;

• Funcţia de constrîngere.

De asemenea, la acest capitol s-au referit şi D.D. Şaguna, M.Ş. Minea şi I.Bostan
identifică următoarele funcţii:
• De evaluare
• De documentare
• Recuperatorie
• Pedagogică.

7
Funcţia de evaluare este o funcţie de apreciere completa, reală, exactă şi concretă a
activităţii controlate.
Funcţia de documentare asigură cunoaşterea cantitativă şi calitativă a problemelor,
controlul participînd nemijlocit la actul de conducere, furnizînd date şi informaţii în
fundamentarea deciziilor economico-financiare.
Funcţia recuperatorie constă în acţiunea de descoperire şi recuperare a pagubei şi luarea
de măsuri faţă de cei vinovaţi.
Funcţia pedagogică are un caracter formativ, de generalizare a experienţei pozitive. Prin
această funcţie, controlul contribuie la ridicarea cadrelor din economie, a nivelului de pregătire şi
la soluţionarea în condiţii satisfăcătoare a sarcinilor ce le revin.
Funcţiile specifice ale controlului financiar sunt operative, reale şi practice şi coexistă
într-un cadru unitar, intercondiţionîndu-se şi completîndu-se reciproc.
În acelaşi timp, controlul financiar mai îndeplineşte o serie de funcţii particulare, care
reies din obiectivele şi natura acestuia cum ar fi:
• Funcţia de măsurare a posteriorii a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);

• Funcţia de diagnosticare a erorilor financiare pe baza ecarturilor simptomatice care


afectează sau ameninţă activitatea agentului economic;
• Funcţia de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare pe baza diagnosticului
financiar constatat;
• Funcţia de a interveni în cadrul competenţelor date pentru redresarea sau soluţionarea
problemelor firmei;
• Funcţia de reglementare a activităţii firmei, prin asigurarea coerenţei acţiunii de
control în raport cu obiectivele firmei, localizîndu-se asupra activităţilor în curs de
desfăşurare;
• Funcţia de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor, pe baza rezultatelor
controlului ;
• Funcţia de învăţare şi auto-învăţare a realităţilor pe care controlul le ridică în
permanenţă, prin acţiunea sa coercitivă, asupra pertinenţei cadrului şi normelor legale
folosite.
Aceste funcţii apar tot mai frecvent în nomenclatorul funcţiilor controlului financiar, în
literatura de specialitate.

8
Graţie lor controlul nu mai este un scop în sine, ci este mai mult un mijloc, o manieră de
a creşte supleţea şi eficacitatea sistemului în care funcţionează(Mircea Boulescu, Marcel
Ghiţă, Control Financiar, Bucureşti 1997, pag. 27)
În practică, specialiştii în domeniu, recomandă să se pună accent pe funcţia de prevenire-
cu caracterul ei previzional-şi mai puţin pe cele cu caracter coercitiv, deoarece acesta
contribuie la realizarea unor însemnate economii. Îndeplinînd aceste funcţii, acceptate ca
fiind reale, practice şi operative, controlul capătă anumite trăsături sau caracteristici specifice.

9
6. FORMELE PRINCIPALE ALE SISTEMULUI DE CONTROL ECONOMICO-SOCIAL
ŞI CLASIFICAREA FORMELOR DE CONTROL FINANCIAR.

Controlul cuprinde toate lăturile vieţii economice şi sociale, generînd multe tipuri diferite
de control.
În domeniul economic controlul vizează în principal cele trei laturi de bază (esenţiale) ale
activităţilor ce se desfăşoară în unităţile creatoare de valori;latura tehnică sau profesională (care
se referă la specificul sau conţinutul propriu-zis al activităţii), latura economică (legată de
ansamblul mijloacelor antrenate în realizarea respectivei activităţi), latura financiară (care vizează
eficienţa muncii şi rezultatele obţinute). Corespunzător acestor trei laturi, există un control tehnic,
un control economic şi un control financiar, ale căror sarcini de bază vizează măsurarea cu
precizie a eforturilor şi efectelor, prevenirea dezechilibrului şi aprecierea realistă a stărilor
calitative.
Controlul tehnic are în vedere cu prioritate aspectele tehnologice ale proceselor de
producţie şi de circulaţie, proprietăţile fizice şi chimice ale bunurilor şi caracteristicile sau
parametrii mijloacelor ce participă la desfăşurarea unei activităţi. El se exercită de cadre sau
organe specializate, în împrejurări cum sunt: recepţionarea materialelor, utilajelor sau mărfurilor
aprovizionate; obţinerea unor produse sau semifabricate din producţia proprie; terminarea unor
operaţiuni, procese, lucrări sau faze ale acestora. Mai pot fi asimilate aici controlul unor proiecte
sau documentaţii; urmărirea pe parcurs a desfăşurării muncii, asistenţa tehnică de specialitate.
Aspectele tehnice sau profesionale au nenumărate legături directe şi indirecte cu
activitatea economică şi financiară a unităţilor economice, astfel încît controlul lor îmbracă
adesea un caracter combinat sau mixt, de factură tehnico-economică, înţelegînd prin aceasta că
urmăreşte concomitent influenţele sau implicaţiile economice şi financiare ale fenomenelor
vizate.
Controlul economic urmăreşte în principal activitatea gestionară a unităţilor economice,
modul de gospodărire şi utilizare a resurselor materiale şi umane, realizarea integrală şi la timp a
sarcinilor economice. Principalele obiective ale controlului economic se desprind din
documentele de stat ce jalonează perfecţionarea continuă a organizării şi conducerii activităţilor
economico-sociale, referindu-se la:
a) elaborarea planurilor la toate nivelurile şi în toate compartimentele economiei naţionale;

10
b) îndeplinirea ritmică şi la toţi indicatorii a programelor de producţie sau de activităţi.
c) utilizarea concretă şi raţională a bazei tehnico-materiale;
d) organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, creşterea productivităţii muncii şi a
calităţii produselor.
e) nivelul şi structura costurilor de producţie;
f) profilarea şi specializarea unităţilor economice şi raporturilor lor de cooperare cu alte
unităţi;
g) respectarea angajamentelor economice şi a disciplinei contractuale etc.

La nivel maccroeconomic acest control vizează în principal respectarea proporţiilor,


nivelurilor şi ritmurilor de dezvoltare a diferitelor ramuri şi subramuri, precum şi
îndeplinirea programelor naţionale de dezvoltare economico-socială.
Controlul economic poate fi efectuat în unităţi naturale, în unităţi valorice, unităţi
convenţionale sau unităţi de muncă, ţinîndu-se cont de natura mijloacelor sau proceselor supuse
verificării, de modul de reflecatre a acestora în evidenţă şi de obiectele care le urmăreşte fiecare
acţiune de control.
Controlul financiar acţionează în sfera relaţiilor financiare şi de credit, urmărind cu
prioritate operaţiunile legate de utilizarea fondurilor la toate nivelurile economiei naţionale,
asigurarea unei eficienţe economice maxime. El se exercită numai cu ajutorul indicatorilor
valorici, prin intermediul unor organe specializate.
Principalele colective şi sarcini ale controlului financiar izvorăsc din măsurile de
perfecţionare a autoconducerii şi autogestiunii, preconizate de către conducerea superioară de
stat, referindu-se la:
a) elaborarea planurilor financiare începînd cu nivelurile de bază ale economiei şi terminînd cu
bugetul republican şi urmărirea îndepliniri acestora;
b) creşterea eficienţei economice, rentabilizarea tuturor activităţilor şi sporirea acumulărilor
băneşti;
c) apărarea integrităţii propritetăţii statale; provenirea, descoperirea şi recuperarea pagubelor
provocate avutului statului;
d) lichidarea cheltuielilor nejustificate, a cazurilor de risipă şi de folosire neraţională a
mijloacelor economice;
e) respectarea disciplinei financiare etc.
Între controlul economic şi cel financiar există nenumărate asemănări, ceeea ce face ca
activităţile specifice lor să nu poată fi în toate cazurile precis delimitate. De altfel controlul

11
financiar este în esenţa lui, o parte (o formă sau varietate) a controlului economic, limitată în
sfera raporturilor financiare şi de credit.
La rîndul lor, toate problemele ce fac obiect al controlului economic au într-un fel sau
altul, consecinţe sau implicaţii financiare, astfel încît ele trebuie urmărite şi sub aspectul
aportului pe care îl aduce la desfăşurarea eficientă a muncii, la obţinerea unor rezultate financiare
favorabile.
Consideraţiile de mai sus ne conduc la ideea că în economia noastră naţională se exercită
de fapt şi de drept un control economic-financiar care cumulează atît sarcinile controlului
economic cît şi pe cele ale controlului financiar. Mai mult decît atît, sfera de cuprindere a
controlului economico-financiar depăşeşte adesea perimetrul mişcărilor de valori şi al relaţiilor
economice exprimate în bani; multe acţiuni de control au în vedere aspecte tehnico-economice,
sociale sau administrative, oarecum şi raporturile economico-juridice ale unităţilor economice. În
asemenea cazuri controlul utilizează forme şi procedee ale controlului tehnic, metode social
statistice şi analize comparative, folosind în procesul conducerii pentru orientarea strategică şi
tactică sau pentru realizarea unor obiective de ordin calitativ.
În sfera de cuprindere a controlului economico-financiar un loc important îl ocupă
controlul gestionar, care urmăreşte în principal asigurarea integrităţii valorilor materiale şi băneşti
aflate în administrarea operativă a unităţilor economice şi utilizarea acestor valori în conformitate
cu normele legale în vigoare. Controlul gestionar este important instrument de gestiune raţională.
El se întemeiază pe evidenţa strictă a patrimoniului şi pe reflectarea riguroasă a tuturor proceselor
şi operaţiunilor economice. Sarcina principala a controlului gestionar este de a preîntîmpina
producerea unor fenomene negative şi de a preveni păgubirea avutului statului privat şi obştesc,
dar nu se poate reduce la atît. Atunci cînd măsurile prevenite nu sînt destul de eficiente, controlul
gestionar intervine cu promptitudine pentru identificarea abaterilor, pentru descoperirea şi
evaluarea prejudiciilor unităţilor sociale, pentru stabilirea şi urmărirea măsurilor de recuperare a
pagubelor.
Realizarea practică a funcţiilor controlului economic financiar impune exercitarea
acestuia în condiţii concrete de timp şi loc, precum şi diversificarea controlului în funcţie de
particularităţile domeniului de referinţă şi de nivelul ierarhic, de obiectivele urmărite şi de scopul
propus. Cu alte cuvinte, marea diversitate a unităţilor economic-sociale şi varietatea aspectelor ce
caracterizează activitatea lor determină existenţa mai multor forme de control economic-financiar
şi exercitarea acestora de către diferite categorii de organe.
Formele controlului economic-financiar pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere,
cum sunt: momentul exercitării, aria de curpindere, scopul urmărit, modalităţile de executare,

12
poziţia organelor de control faţă de unităţile controlate. Toate aceste criterii au în vedere raportul
de interdependenţă care se stabileşte între activitatea economică şi financiară, pe de o parte şi
conşinutul acţiunilor de control, pe de altă parte.
În funcţie de momentul executării lui, controlul economic-financiar poate fi anterior,
concomitent sau posterior.
Controlul anterior se exercită înainte de efectuarea operaţunilor economice ş are drept
scop prevenirea unor încălcări ale disciplinei financiare sau angajării unor cheltuieli neraţionale,
urmărind concomitent necesitatea, legalitatea, oportunitatea şi economicitatea respectivelor
operaţiuni. Controlul anterior sau preventiv se realizează în practică prin analiza documentelor de
dispoziţie prin care se contactează drepturi şi obligaţiuni de natură primordială.
Controlul concomitent se caracterizează prin aceea că se exercită în timpul efectuării sau
desfăşurării operaţiunilor economice şi financiare. În unităţile economice-sociale asemenea
controale exercită organele de conducere şi toate cadrele cu atribuţii la conducere (controlul
ierarhic coperativ curent), organele de planificare, tehnice de recepţie etc.
O formă specifică a controlului concomitent o reprezintă controlul pe care îl exercită
fiecare om al muncii şi îmbunătăţirii rezultatelor individuale, precum şi controlul reciproc care se
exercită în mod obiectiv între membrii unui colectiv sau formaţii de lucru ce îndeplinesc sarcini
comune ori complimentare.
Controlul posterior este acela care se exercită după consumarea sau efectuarea
operaţiunilor economice, avînd ca bază datele înregistrate în domeniul de execuţie, în evidenţele
tehnic operative şi contabilitate. El cade în sarcina unor organe specializate de control şi are drept
scop analiza rezultatelor obţinute sau a situaţiilor de fapt, depăşirea eventualelor deficienţe a
cauzelor şi a vinovaţilor de producerea lor, oarecum şi stabilirea măsurilor pentru lichidarea
acestora şi preîntîmpinarea repetării lor pe viitor.
Indiferent de momentul exercitării lui (anterior, concomitent sau posterior), controlul
economic-financiar efectuat cu competenţă şi sînt de răspundere contribuie în egală măsură la
evitarea unor nereguli financiare şi la consolidarea proprietăţii de stat sau private. De altfel, între
aceste forme de control nu există limite rigile, dacă sînt efectuate în bune condiţii, şi controlul
concomitent şi cel posterior pot îndeplini o funcţie preventivă, în sensul că stopează la timp
fenomenele negative şi împiedică majorarea unor prejudicii sau pagube, în sfîrşit planificat şi
unitar al controlului economico-financiar presupune îmbinarea raţională a celor trei forme,
sporind prin aceasta operativitatea şi eficienţa acţiunilor de control.

13
În funcţie de aria de cuprindere, controlul economico-financiar poate îmbrăca mai multe
forme cum sunt: controlul general şi controlul parţial; control total şi prin sondaj; control
combinat sau mixt.
Controlul general sau de fond se caracterizează prin aceea că el cuprinde totalitatea
actelor şi faptelor referitoare la activitatea economică şi financiară a întreprinderii, instituţiei sau
controlului supus verificării. Asta înseamnă că nici un sector de activitate şi nici un grup de
operaţiuni nu rămîn în afara controlului.
Controlul parţial se exercită numai asupra unor sectoare, activităţi sau grupuri de
operaţii, care formează o subdiviziune sau o funcţie a unităţii verificate, exemplu: secţie, atelier,
depozit, magazie sau activitatea de desfacere, investiţii, retribuirea muncii etc. Este evident faptul
că controlul general şi cel parţial delimitează pe orizontală sfera de cuprindere şi obiectivele
acţiunilor de control.
Controlul total şi cel prin sondaj delimiteză pe verticală sarcinile de control, indicînd
profunzimea cercetărilor întreprinse şi caracterul mai mult sau mai puţin analitic al operaţiunilor
de verificare. Astfel, în cazul controlului total se supun verificării, fără excepţie, toate actele şi
faptele ce caracterizează activitatea dintr-un sector sau chiar din toate sectoarele întreprinderii. În
schimb, controlul prin sondaj se exercită numai asupra unor documente, operaţiuni sau bunuri
considerate ca fiind reprezentative pentru domeniul verificat, alese după anumite criterii sau luate
la întîmplare. Pe baza acestui control se poate formula o părere de ordin general, privind modul
de desfăşurare a întregului fenomen, dar temeinicia concluziilor rezultate din controlul prin
sondaj este influenţată în mare măsură modul în care au fost stabilite obiectivele şi alese
eşantioanele. Din această cauză controlul prin sondaj se foloseşte numai în anumite cazuri de
situaţii, datorită posibilităţilor de omitere a actelor şi faptelor generatoare de deficienţe.
Controlul combinat sau mixt se caracterizează prin folosirea concomitentă a formelor de
mai sus, precum şi combinarea acestora cu forme ale controlului tehnic. Asemenea verificări
combinate pot fi reprezentate printr-un control general şi total, control parţial efectuat prin
sondaj, folosirea probelor de laborator sau expertizelor tehnice într-un control prin sondaj etc.
În funcţie de scopul urmărit, controlul economic-financiar poate fi : tematic, complex,
repetat şi sub forma de anchete.
Controlul tematic urmăreşte anumite aspecte concrete din viaţa unităţilor controlate,
putîndu-se exercita asupra unei singure întreprinderi sau asupra mai multor unităţi de acelaşi fel,
în care caz permite efectuarea unor analize comparative şi formularea unor concluzii mai analitice
cu privire la evoluţia fenomenului cercetat. Controlul tematic poate avea ca obiect modul de

14
aplicare a unor hotărîri de stat, a normelor legale sau rezultatele introducerii unor sisteme
îmbunătăţite de conducere şi organizare a muncii.
Controlul complex urmăreşte o arie mai largă de probleme, depăşind de regulă cadrul
activităţilor economice şi financiare ale unităţilor economice supuse verificării. Obiectivele sale
se extind şi asupra unor aspecte tehnice, sociale şi juridice, cum ar fi nivelul tehnic al producţiei,
productivitatea muncii, disciplina în muncă, sistemul de recompense şi sancţiuni ş.a. Exercitarea
controlului complex presupune participarea unor specialişti din diverse domenii nu numai din cel
economic- financiar, organizîndu-se aşa-zisele “brigăzi mixte de control“, formate din
economişti, cadre din aparate de stat.
Cuprinzînd o sferă largă de probleme, controlul complex are o eficienţă mai mare,
permiţînd cunoaşterea aprofundată a realităţilor, a factorilor care le influenţează şi a cauzelor care
le generează, în acest fel, controlul complex reprezintă o bază ştiinţifică pentru orientarea
acţiunilor viitoare ale unităţilor economice verificate.
Controalele repetate au ca obiect urmărirea evoluţiei unui fenomen sau proces, a
schimbărilor cantitative şi calitative ce se produc în starea acestuia, într-o perioadă determinată de
timp, în cadrul unităţilor economice şi sociale controlul repetat se efectuează, de regulă, atunci
cînd rezultatele unei activităţi sînt constatate nesatisfăcătoare sau cînd se experimentează noi
sisteme de organizare, administrare, gestiune şi conducere. Controalele repetate se exercitp la
anumite intervale de timp, urmărindu-se aceleaşi obiective şi progresele înregistrate de la
verificarea precedentă, indiferent dacă se efecruează de acelaşi organ sau de către alte organe de
control.
Controlul sub formă de anchetă intervine în împrejurări speciale, putînd fi generat de
existenţa unor sesizări şi reclamaţii de constatarea necesităţii documentelor întocmite la diferite
compartimente sau apariţia unor lipsuri nejustificate în gestiuni. Spre deosebire de celelalte forme
ale controlului economico-financiar, anchetele au ca punct de plecare stările de lucruri sesizate,
presupuse sau constatate, avănd drept obiectiv confirmarea sau infirmarea acestora şi stabilirea
exactă a . La anchetă pot participa şi alte categorii de organe de jurisdicţie, de urmărire sau de
cercetare penală, verificarea efectuîndu-se printr-un contract mai strîns cu persoanele implicate,
cărora li se solicită adesea explicaţii verbale, pot fi scrise sau declaraţii.
În funcţie de modalităţile de executare controlul economic-financiar al unităţilor
economice poate fi faptic şi documentar.
Controlul faptic se realizează prin verificarea la faţa locului a operaţiunilor economice şi
financiare a existenţelor de mijloace şi a stării calitative a acestora, a stadiului în care se găsesc
anumite procese (de prelucrare, montaj, construcţie). Principala formă de executare a controlului

15
faptic este inventarierea care se realizează prin măsurare, numărare, cîntărire, urmîndu-se în
principal determinarea stărilor cantitative. În unele cazuri inventarierea face necesară
determinarea unor stări calitative, operaţiune care se realizează prin observare directă, degustare,
analize de laborator şi expertize tehnice asupra bunurilor supuse inventarierii. Controlul faptic
este cea mai eficientă formă de control, care permite cunoaşterea temeinică a realităţii,
descoperirea eventualelor lipsuri şi a rezervelor interne, contribuind astfel, într-o măsură sporită
la apărarea şi consolidarea proprietăţii statale şi private.
Controlul documentar se realizează prin verificarea operaţiunilor şi proceselor economice
consemnare în acte, care pot fi: documentele primare şi centralizatoare, evidenţe tehnic operative,
conturi (fişe de cont), jurnale contabile, calcule periodice de sinteză (balanţe de verificare
sintetice şi analitice, bilanţul contabil şi anexele sale, situaţii comparative etc.). Controlul
documentar poate fi preventiv, concomitent sau post-operativ, în funcţie de timpul în care se
execută, urmărind în fiecare caz obiectivele specifice.

16
7. ROLUL ŞI ÎNSEMNĂTATEA CONTROLULUI FINANCIAR

În Republica Moldova, ca stat suveran şi independent, controlul financiar a început să


funcţioneze din anul 1991, însă activitatea propriu-zisă de restructurare, perfecţionare şi formare a
unui sistem optimal al controlului de stat a luat amploare abia în 1994, o dată cu adoptarea de
către Parlamentul Republicii Moldova a noii Concepţii privind controlul de stat, document ce
prevede crearea bazei unui sistem de control financiar de stat adecvat noilor condiţii de tranziţie a
Moldovei la relaţiile de piaţă.
Administrarea atît a banilor publici şi a patrimoniului public cît şi a celui privat are o
importanţă deosebită într-un stat modern, deoarece de buna desfăşurare a acestui proces depinde
în mare parte prosperarea întregii societăţi. Controlul financiar este o condiţie obligatorie a
funcţionării normale a sistemului economic şi financiar într-un stat.

17