POPE8CU L¡ZETA POPE8CU L¡ZETA POPE8CU L¡ZETA POPE8CU L¡ZETA

ECH¡PAMENTE ELECTR¡CE

Volumul ¡ Volumul ¡ Volumul ¡ Volumul ¡
















Editura "ALMA MATER"
8ibiu 2007



3
CUPRINS


1. PROCESE TERMICE ÎN ECHIPAMENTELE ELECTRICE
1.1. Câmpul termic
1.2. Ecuatiile câmpului termic
1.3. Transmisia termicá
1.4. Câmpul de temperaturá în regim stationar
1.4.1. Câmpul termic al peretilor plani paraleli fárá surse interne de
cáldurá
1.4.2. Câmpul termic în pereti cilindrici fárá surse interne de cáldurá
1.4.3. Câmpul termic într-un conductor lung, de sectiune
dreptunghiulará, cu surse interne de cáldurá
1.4.4. Câmpul termic într-un conductor circular cu sursá interná de
cáldurá
1.4.5. Câmpul termic în conductoarele cu izolatie
1.4.6. Câmpul termic în bobine
1.5. Câmpul termic în regim tranzitoriu
1.5.1. Ecuatia generalá a bilantului termic
1.5.2. Încálzirea corpurilor în regim de duratá
1.5.3. Rácirea corpurilor
1.5.4. Încálzirea unui corp în regim de scurtá duratá
1.5.5. Încálzirea corpurilor în regim de scurtcircuit
1.5.6. Încálzirea unui corp în regim periodic intermitent
1.6. Stabilitatea termicá a aparatelor electrice

2. FORTE ELECTRODINAMICE SI ELECTROMAGNETICE
2.1. Calculul fortelor electrodinamice în regim stationar
2.1.1. Forta electrodinamicá dintre conductoare drepte si coplanare
2.1.2. Forta electrodinamicá dintre conductoare drepte si paralele
2.1.3. Forte electrodinamice în circuite cu configuratie complexá
2.1.4. Forte electromagnetice în apropierea peretilor feromagnetici
2.1.5. Forte electromagnetice în nise feromagnetice
2.1.6. Fortele electrodinamice în bobine
2.2. Calculul fortelor electrodinamice în regim nestationar
2.2.1. Fortele electrodinamice în curent alternativ monofazat
2.2.2. Fortele electrodinamice în curent alternativ trifazat
2.2.2.1. Fortele electrodinamice într-un sistem trifazat, de conductoare
paralele si coplanare, în regim nominal
2.2.2.2. Fortele electrodinamice într-un sistem trifazat, de conductoare
paralele si coplanare, în regim de scurtcircuit
2.2.2.3. Fortele electrodinamice într-un sistem trifazat, de conductoare
plasate în vârfurile unui triunghi echilateral, în regim nominal

2.2.2.4. Fortele electrodinamice într-un sistem trifazat, de conductoare
plasate în vârful unui triunghi echilateral, în regim de scurtcircuit
2.3. Stabilitatea electrodinamicá a aparatelor electrice

3. ELECTROMAGNETI
3.1. Clasificarea electromagnetilor
4
3.2. Bilantul energetic a unui electromagnet
3.2.1. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent continuu
3.2.2. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent alternativ
3.2.3. Randamentul electromagnetilor
3.3. Regimul dinamic al electromagnetului
3.4. Circuitul magnetic al electromagnetilor
3.4.1. Calculul circuitului magnetic la întrefier mare
3.5. Calculul fortei dezvoltate de electromagneti
3.5.1. Calculul fortei de atractie la electromagneti de curent continuu
3.5.2. Calculul fortei de atractie la electromagneti de curent alternativ
monofazat
3.5.3. Calculul spirei în scurtcircuit
3.5.4. Calculul fortei de atractie la electromagnetii de curent alternativ trifazat
3.6. Actionarea electromagnetilor
3.6.1. Modificarea timpului de actionare al electromagnetilor
3.6.2. Comparatie între electromagnetii de c.c. si cei de c.a.

4. COMUTATIA ELECTRICÃ
4.1. Modelarea arcului electric
4.1.1. Spectrul termic si de curent în arcul electric
4.1.2. Efectul Pinch
4.2. Arcul electric de curent continuu
4.2.1. Caracteristicile arcului electric de c.c.
4.2.2. Stabilitatea arcului electric de c.c.
4.2.3. Metode de stingere ale arcului electric
4.3. Arcul electric de curent alternativ
4.3.1. Caracteristicile arcului electric de c.a.
4.3.2. Metode de stingere ale arcului electric de c.a.
4.3.3. Tensiunea de restabilire
4.3.4. Arcul electric în aparatele de comutatie
4.4. Principii de stingere ale arcului electric
4.4.1. Principiul deion asociat cu suflajul magnetic
4.4.2. Principiul efectului de electrod asociat cu efectul de nisá
4.4.3. Principiul expandárii asociat cu jetul de lichid
4.4.4. Principiul jetului de gaz
4.4.5. Principiul vidului avansat
4.4.6. Principiul materialelor granulate

5. CONTACTE ELECTRICE
5.1. Suprafata de contact
5.2. Rezistenta de contact si componentele sale
5.2.1. Rezistenta de strictiune
5.2.2. Rezistenta peliculará
5.2.2.1. Dependenta rezistentei de contact de forta de apásare
5.3. Fenomene perturbatoare în contactele electrice
5.3.1. Încálzirea contactelor electrice
5.3.2. Fortele de repulsie în contactele electrice
5.3.3. Vibratia contactelor
5.3.4. Lipirea si sudarea contactelor
5.3.5. Migratia materialului la contacte
5
5.4. Uzura contactelor
5.5. Materiale utilizate pentru contacte electrice
5.5.1. Conditiile de functionare ale contactelor electrice
5.5.2. Materiale pentru contacte electrice
5.6. Solutii constructive ale contactelor electrice
5.6.1. Contacte fixe
5.6.2. Contacte de întrerupere
5.6.3 Contactele glisante

6. INSTALATII ELECTRICE
6.1. Clasificarea instalatiilor electrice
6.2. Clasificarea constructiilor si a locurilor de muncá
6.3. Regimurile de lucru ale consumatorilor electrici
6.4. Caracteristicile consumatorilor electrici
6.5. Determinarea puterii necesare consumatorilor
6.6. Calitatea energiei electrice
6.6.1. Variatia tensiunii de alimentare
6.6.2. Regimul deformant
6.6.3. Nesimetria instalatiilor electrice
6.6.4. Efectele variatiilor de frecventá
6.7. Siguranta în functionare a instalatiilor electrice
6.7.1. Determinarea fiabilitátii echipamentelor electrice
6.8. Avarii în instalatiile electrice
6.8.1. Mentenanta instalatiilor electrice

Bibliografie


















6
















Cursul de ECHIPAMENTE ELECTRICE se adreseazá, în special studentilor de la
sectia de Inginerie Electricá, dar si celorlalti studenti ai facultátilor de profil tehnic care doresc sá
cunoascá fenomenele de comutatie si protectie electricá.
Notiunea de echipament electric este foarte largá si se preteazá la numeroase interpretári;
de aceea trebuie sá precizám cá în domeniul Electrotehnicii prin echipament electric întelegem
dispozitivele destinate comutatiei electrice, protectiei consumatorilor electrici si unele
dispozitive folosite în actionárile electrice.
Transferul de energie electricá de la locul de producere la locul de utilizare se realizeazá
prin intermediul retelelor electrice. Atât la producátorii de energie electricá cât si în retelele de
transport, dar mai ales la consumatorii industriali sau casnici sunt utilizate aparate si echipamente
electrice de comutatie si protectie.
Definind un aparat de comutatie ca un ansamblu de dispozitive electromecanice sau elec-
trice cu ajutorul cárora se stabilesc sau se întrerup circuitele electrice, rezultá cá din punct de
vedere structural aparatele de comutatie se împart în douá mari categorii:
– aparate de comutaiei mecanic, ce au cel putin un element mobil pe durata efectuárii
comutatiei. La rândul lor aceste aparate pot fi:
a) neautomate, cum ar fi: întrerupátoarele si comutatoarele cu pârghie, întrerupátoarele
si comutatoarele pachet, butoane de actionare, întrerupátoare basculante, separatoare si
controlere;
b) automate din care amintim: contactoarele, întrerupátoarele de joasá si înaltá tensiune
si separatoare de scurtcircuitare;
–aparate cu comutaie static, ce nu au componente în miscare iar conectarea sau
deconectarea este comandatá si realizatá electronic. Aceastá categorie de aparate de comutatie se
realizeazá cu dispozitive semiconductoare de putere ca: diode, tiristoare, triacuri sau tranzistoare
de putere.
În afara aparatelor de comutatie existá o categorie largá de aparate i echipamente
electrice de protecie, cu rolul de a proteja generatoarele electrice, liniile electrice, transfor-
matoarele si consumatorii împotriva suprasarcinilor, supracurentilor, scurtcircuitelor, supratensi-
unilor sau a oricáror regimuri anormale de functionare. Din categoria aparatelor electrice de
protectie fac parte: sigurantele fuzibile, releele de protectie, declansatoarele, bobinele de reac-
tantá, eclatoarele si descárcátoarele.



7


Cursul este structurat pe douá párti distincte:
– în volumul întâi se vor aborda initial aspectele teoretice ale proceselor termice si
ponderomotoare din aparatele si echipamentele electrice (forte electrodinamice si electromag-
netice), procesele de comutatie (arcul electric) si studiul electromagnetilor (ca pricipal dispozitiv
de actionare a aparatelor electrice).
– în volumul doi sunt prezentate principalele tipuri de aparate si echipamente electrice de
comutatie si protectie de joasá, medie si înaltá tensiune, precum si echipamentele electrice pentru
pornirea si reglarea turatiei masinilor electrice.
Multumesc pentru sprijinul primit la realizarea acestui curs din partea colegilor si a
colaboratorilor.



Autorul
8


1. PROCESE TERMICE ÎN ECHIPAMENTELE
ELECTRICE



În aparatele electrice (dar si în motoarele electrice sau orice alt dispozitiv ce foloseste
energia electricá) se dezvoltá necontenit cáldurá datoritá transformárii unei párti din energia elec-
tromagneticá în energie termicá.
Principalele surse de cáldurá dintr-un parat electricsunt: conductoarele parcurse de cu-
rentul electric, miezurile de fier strábátute de fluxuri magnetice variabile în timp, arcul electric
(dintre piesele de contact deschise), pierderile de putere activá din izolatii si ciocnirile mecanice.
Celelalte elemente ale aparatului, care nu sunt surse de cáldurá, pot fi puternic solicitate termic
prin propagarea cáldurii de la un corp la altul prin conductie termicá.
Cáldura ce se dezvoltatá în aparatele electrice face ca temperaturile diferitelor párti ale
acestora sá creascá în timp, pâná la o valoare stationará (corespunzátoare regimului stationar),
când întreaga cáldurá produsá în aparat se cedeazá mediului ambiant prin convectie. Pentru a se
asigura o functionare sigurá si de duratá a aparatelor elctrice (din punctul de vedere al
solicitárilor termice), standardele impun (ca în functie de materialele utilizate si conditiile de
exploatare ale aparatului electric) anumite limite maxim admisibile pentru temperaturile din
regimul stationar.


1.1. Câmpul termic


Temperatura, ca márime de stare ce caracterizeazá energia interná a unui corp, este
principalul factor ce influenteazá durata de viatá si stabilitatea în functionare a unui aparat
electric. Rezultá cá este necesará cunoasterea variatiei în timp si a repartitiei spatiale a
temperaturii.
Repartitia temperaturilor într-un corp este o functie de spatiu si timp, adicá:
θ = θ(x, y, z, t) [°C] (1.1)
Pentru un câmp termic stationar (invariabil în timp) se obtine o repartitie doar spatialá a
temperaturii care se exprimá astfel:
θ = θ(x, y, z) [°C] (1.2)
Deoarece temperatura este o márime care poate fi caracterizatá, într-un sistem de másurá
dat, printr-un singur numár, nefiind legatá de notiunea de directie si sens, câmpul de temperaturi
este un câmp scalar.
Definim supratemperatura sau încálzirea (τ) ca diferenta dintre temperatura corpului (θ)
si temperatura mediului ambiant (θ
a
):
τ = θ – θ
a
= T – T
a
[°C], [K], (1.3)
în care: temperaturile θ si θ
a
se másoará în grade Celsius, iar temperaturile absolute T si T
a
în
Kelvin. Încálzirea fiind o diferentá de temperaturi se másoará în grade Celsius [°C] sau Kelvin.
În regim stationar relatia (1.3.) devine:
τ
s
= θ
s
– θ
a
(1.4)
unde τ
s
si θ
s
sunt încálzirea si respectiv temperatura în regim stationar.
9
Supratemperatura stationará la care ajung diferitele párti ale aparatului depinde de
regimul de functionare a acestuia si de temperatura mediului ambiant. Valorile temperaturii
mediului ambiant sunt stabilite prin standarde pentru diferite zone climatice. Valorile
temperaturilor maxim admisibile pentru diversele subansamble care compun aparatul, în regimul
de functionare normal sau de avarie depind de materialele folosite la constructia sa si sunt date în
standarde. Deoarece puterea aparatului este determinatá de supratemperaturile maxim admisibile
în diferitele lui párti, rezultá cá încálzirea admisá pentru un anumit element al aparatului trebuie
aleasá în asa fel încât sá asigure o putere maximá la o duratá de functionare prestabilitá (prin
standarde sau de beneficiari). Verificarea supratemperaturii maxime admise se va face asupra
celor mai sensibile párti ale aparatului: cáilor de curent, izolatiile electrice, elementelor elastice,
lipituri, si contacte.
Pentru ca încálzirea nici unui punct din aparat sá nu depáseascá limitele admise de
standarde, este necesar ca disiparea cáldurii cátre mediul ambiant sá fie cât mai activá. Conditiile
de disipare a cáldurii dintr-un aparat electric cátre mediul ambiant reprezintá unul din criteriile
fundamentale de dimensionare a aparatelor electrice, si de aceea este necesará cunoasterea
surselor de încálzire si transferul de cáldurá în aparat si spre mediul ambiant. Prin studiul
solicitárilor termice ale aparatelor electrice se urmáreste determinarea prin calcul a încálzirii
diferitelor párti ale aparatului, la un anumit regim de functionare si în în comnditii bine
determinate.
Totalitatea punctelor cu aceiasi temperaturá dintr-un câmp termic formeazá o suprafatá
izotermá sau suprafatá de nivel. Pentru a ajunge de la o izotermá la o altá izotermá pe drumul cel
mai scurt se utilizeazá vectorul gradient (grad θ) definit astfel:
k
z
j
y
i
x
grad ⋅

θ ∂
+ ⋅

θ ∂
+ ⋅

θ ∂
= θ [grd/m] (1.5)
Astfel se asociazá fiecarui punct al câmpului de temperaturá θ(x, y, z) o valoare
determinatá pentru vectorul grad θ, iar functia grad θ = f(x, y, z) reprezintá un câmp vectorial
plan al gradientilor de temperaturá. Sensul pozitiv al gradientului de temperaturá este sensul în
care temperatura creste de la o izotermá la alta, iar directiile grad θ si a izotermelor în fiecare
punct sunt perpendiculare.
Conform legilor calorimetriei între douá puncte învecinate cu temperaturi diferite,
energia caloricá se propagá de la punctul cu temperaturá mai mare spre punctul cu temperaturá
mai micá. Sensul acestei energii de egalizare (caracterizat de un flux termic P) coincide cu sensul
descresterii temperaturii. Definim drept cádere de temperaturá (∆θ) valoarea negativá a gradien-
tului de temperaturá:
∆θ = –grad θ [°C] (1.6)
Dacá raportám cáldura transmisá între douá izoterme (dQ) la timpul în care are loc acest
transfer de cáldurá obtinem fluxul termic P:

dt
dQ
P = [W] (1.7)
Raportând fluxul termic la unitatea de suprafatá se obtine densitatea fluxului termic ( q ):
] m / W [
dA
dP
q
2
= (1.8)
Pentru un flux omogen, adicá un flux care are aceeasi valoare în toate punctele suprafetei
A, rezultá:
10
] m / W [
A
P
q
2
= (1.9)
Între punctele cu temperaturi diferite dintr-un aparat electric are loc o egalizare a energii-
lor calorice, care se poate caracteriza matematic prin densitatea de flux termic ( q). Aceasta, pe
lângá valoarea numericá are o directie si un sens bine determinat în spatiu adicá este o márime
vectorialá. Rezultá cá în cazul general functia q = f(x, y, z, t) reprezintá un câmp vectorial
spatio-temporal, care indicá sensul de propagare a cáldurii. În regim stationar câmpul vectorial al
dennsitátii de flux termic este doar o functie spatialá q = f(x, y, z).


Figura 1.1. Márimile ce caracterizeazá transferul de cáldurá între douá suprafete izoterme.

În figura 1.1 este reprezentatá propagarea prin conductie a cáldurii printr-o suprafatá
elementará de aria dA, între douá suprafete izoterme, dupá directia versorului normalei la
izotermá n. Se observá cá vectorul q are sens contrar cu versorul n si gradθ iar propagarea
cáldurii având loc de la suprafata cu temperaturá mai mare (θ + dθ) la suprafata cu temperatura
mai micá (θ).
Principala sursá de încálzire în aparatele electrice o constituie dezvoltarea cáldurii prin
efect electrocaloric (Joule-Lenz) în conductoarele parcurse de curent.
Expresia energiei transformate în cáldurá în conductoarele parcurse de curent electric este
datá de Legea transformárii energiei în conductoare sau forma localá a legii lui Joule–Lenz:

j E p ⋅ = [W/m
3
] (1.10)
Adicá puterea specificá p dezvoltatá în unitatea de volum a conductorului, în procesul de
conductie electricá este datá de produsul scalar dintre intensitatea câmpului electric E [V/m] si
densitatea de curent j [A/m
2
]. Puterea specificá se poate másura si în [W/Kg].
Tinând cont de Legea lui Ohm:
E j ⋅ σ = [A/m
2
] (1.11)
si de expresia conductivitátii electrice:
σ = ρ
–1
(1.12)
rezultá:
p = j
2
· ρ (1.13)
11
În care σ [S/m] este conductivitatea electricá iar ρ [Ω · m] este rezistivitatea electricá a
materialului conductor.
Pentru a obtine forma integralá a Legii transformárii energiei în conductoare filiforme
(adicá considerám densitatea de curent constantá în sectiunea transversalá a conductorului)
integrám relatia (1.13) pe volumul V al conductorului, obtinând puterea P produsá prin efect
electrocaloric (ireversibil):
] W [ i R i u dl i E dl A j E dV j E P
2
l V V
⋅ = ⋅ = ⋅ ⋅ = ⋅ ⋅ = ⋅ =
í í í
(1.14)
în care:
A – aria sectiunii transversale a conductorului,
u – tensiunea electricá,
R – rezistenta electricá a conductorului,
i – curentul electric prin conductor.
Considerând fluxul termic P cáldura dezvoltatá în intervalul de timp dt se scrie:

í
⋅ = dt P Q (1.15)
Dacá fluxul termic P este constant în timp rezultá: Q = P dt, ecuatie echivalentá cu (1.7).


1.2. Ecuaiile câmpului termic


Pe baze empirice s-a dedus legátura dintre densitatea de flux termic q si câmpul vectorial
grad θ sub forma unei dependente liniare:
q = –λ · grad θ (1.16)
Rezultá cá densitatea fluxului termic q este proportionalá cu cáderea de temperaturá ∆θ
(conform figurii 1.1), adicá directiile celor douá márimi coincid. Rezultá cá propagarea cáldurii
se face perpendicular pe izoterme, dupá directia gradientului de temperaturá. Constanta de
proportionalitate λ [W/m·grd] se numeste conductivitate termicá si caracterizeazá materialele din
punctul de vedere al conductiei termice. Pentru un mediu izotrop si omogen λ este constantá în
orice directie si în orice punct al corpului. Desi λ depinde de temperaturá, în majoritatea apli-
catiilor se neglijeazá aceastá dependentá si se considerá λ ca o constantá de material. Dacá
mediul nu este omogen λ este o functie de punct λ = λ(x, y, z), iar dacá mediul este si anizotrop
λ este un tensor, adicá λ depinde de directie, astfel într-un sistem de axe carteziene λ
x
, λ
y
si λ
z

reprezintá conductivitátile termice dupá directia axelor x, y si z. În acest caz în locul relatiei
(1.16) se pot scrie relatiile:

z
q ;
y
q ;
x
q
z z y y x x

θ ∂
⋅ λ − =

θ ∂
⋅ λ − =

θ ∂
⋅ λ − = (1.17)
Rezultând:

|
|
.
|

\
|


θ ∂
⋅ λ + ⋅

θ ∂
⋅ λ + ⋅

θ ∂
⋅ λ − = ⋅ + ⋅ + ⋅ = k
z
j
y
i
x
k q j q i q q
z y x z y x
(1.18)
Deoarece divergenta densitátii de flux termic q reprezintá o másurá pentru sursa de
cáldurá din unitatea de volum (adicá pentru cáldura specificá p) putem scrie:
12
div q = ∇ · q = p (1.19)
în care s-a notat cu nabla operatorul de derivare:
k
z
j
y
i
x



+ ⋅


+ ⋅


= ∇ (1.20)
Rezultá: p
z y x
q
2
2
z
2
2
y
2
2
x
=
|
|
.
|

\
|

θ ∂
⋅ λ +

θ ∂
⋅ λ +

θ ∂
⋅ λ − = ⋅ ∇ (1.21)
Se obtine astfel o ecuatie tip Poisson pentru medii anizotrope, care determiná câmpul
termic în mediile cu surse de cáldurá:
0 p
z y x
2
2
z
2
2
y
2
2
x
= +

θ ∂
⋅ λ +

θ ∂
⋅ λ +

θ ∂
⋅ λ (1.22)
Pentr corpurile izotrope, unde λ
x
= λ
y
= λ
z
= λ, se obtine a doua formá mai simplá a
ecuatiei lui Poisson:
0
p
z y x
2
2
2
2
2
2
=
λ
+

θ ∂
+

θ ∂
+

θ ∂
(1.23)
Mentionám cá pierderile specifice p din ecuatiile Poisson nu reprezintá neapárat pierderi
prin efect electrocaloric (definite de relatia 1.13) ci pot reprezenta si pierderi în miezurile
feromagnetice (prin histerezis sau curenti turbionari) sau chiar pierderi de putere activá în
izolatii, dar exprimate în [W/m
3
].
Pentru cazul corpurilor cu sectiune circulará se folosesc coordonatele cilindrice definite
astfel:
x = r · cos ϕ; y = r · sin ϕ; z = z (1.24)
Scriind ecuatia lui Poisson în coordonate cilindrice pentru un mediu izotrop se obtine
relatia:
0
p
z r
1
r r
1
r
2
2
2
2
2 2
2
=
λ
+

θ ∂
+
ϕ ∂
θ ∂
⋅ +

θ ∂
⋅ +

θ ∂
(1.25)
În cazul corpurilor fárá surse interne de cáldurá, pentru care p = 0, Laplace a obtinut
ecuatiile care îi poartá numele, si care sunt cazuri particulare ale ecuatiilor lui Poisson. Astfel
pentru corpuri anizotrope în coordonate carteziene ecuatia lui Laplace are forma:
0
z y x
2
2
z
2
2
y
2
2
x
=

θ ∂
⋅ λ +

θ ∂
⋅ λ +

θ ∂
⋅ λ (1.26)
Pentru corpuri izotrope, în coordonate carteziene, ecuatia Laplace este:
0
z y x
2
2
2
2
2
2
=

θ ∂
+

θ ∂
+

θ ∂
(1.27)
Pentru corpuri izotrope, în coordonate cilindrice, ecuatia lui Laplace este:
0
z r
1
r r
1
r
2
2
2
2
2 2
2
=

θ ∂
+
ϕ ∂
θ ∂
⋅ +

θ ∂
⋅ +

θ ∂
(1.28)
13
Ecuatiile Poisson si Laplace descriu câmpul termic în regim stationar. Dacá distributia
temperaturii în corp nu este stationará, câmpul termic satisface o ecuatie de tip Fourier dedusá pe
baza Legii conservárii energiei si care este de forma:

|
|
.
|

\
|

θ ∂
+

θ ∂
+

θ ∂
⋅ =

θ ∂
2
2
2
2
2
2
z y x
a
t
(1.29)
în care s-a notat cu "a" difuzivitatea termicá, care are expresia:
] s / m [
c
a
2
d
ρ ⋅
λ
= (1.30)
Difuzivitatea termicá caracterizeazá inertia termicá a corpurilor.
Conductivitatea termicá s-a notat cu λ [W / m · grd], c [W·s / kg·grd] este cáldura speci-
ficá masicá iar ρ
d
[kg / m
3
] este densitatea corpului. Se observá cá în regim stationar ecuatia lui
Fourier (1.29) se reduce la ecuatia lui Laplace pentru medii izotrope în coordonate carteziene
(1.27).
Prin rezolvarea ecuatiilor Laplace, Poisson sau Fourier în conditii de frontierá si initiale
cunoscute se poate obtine câmpul termic al unui aparat. Pentru corpurile cu o structurá complexá
se fac aproximári ale geometriei acestora sau se folosesc metode numerice de calcul a câmpului
termic.


1.3. Transmisia termic


Câmpul termic într-un aparat electric depinde atât de sursele de încálzire cât si de
disiparea cáldurii în mediul ambiant prin transmisivitate termicá. Prin suprafata corpului care se
aflá în contact cu un gaz sau lichid, de o altá temperaturá decât corpul, are loc un schimb de
cáldurá. Cu cât diferenta de temperaturá este mai mare, cu atât transmisia termicá este mai
intensá. Din momentul în care cantitatea de cáldurá produsá devine egalá cu cantitatea de cáldurá
disipatá în exterior, se stabileste regimul stationar. Transmisia cáldurii se poate face în trei
moduri: prin conductie, prin convectie si prin radiatie.
Într-un aparat electric apar în general toate cele trei moduri de transmisie a cáldurii, dar
deoarece predominá unul sau douá dintre acestea, în unele cazuri, celelalte feluri de
transmisivitáti se pot neglija.
Transmisia termicá prin conductie este fenomenul propagárii cáldurii prin masa
corpurilor solide, lichide sau gazoase, sau între aceste corpuri aflate în contact intim, prin
egalizarea energiei cinetice a moleculelor lor.
Pornind de la relatia (1.16) si conform notatiilor din figura 1.1 putem scrie:
n
dn
d
grad q ⋅
θ
⋅ λ − = θ ⋅ λ − = n
dt dA
Q d
n
dA
dP
2


− = ⋅ − = (1.31)
Rezultá pentru cáldura transmisá prin conductie mediului ambiant expresia:
dt dA
dn
d
Q ⋅ ⋅
θ
⋅ λ =
íí
(1.32)
Cáldura cedatá mediului ambiant prin conductie Q depinde de proprietátile mediului în
care are loc procesul de transmitere a cáldurii si de valoarea gradientului de temperaturá.
14
Transmisia termicá prin convectie este fenomenul de transmitere a cáldurii la suprafata de
contact dintre un corp si mediul fluid cu care se aflá în contact. Initial, are loc un transfer de
cáldurá prin conductie de la mediul solid la moleculele lichidului sau gazului cu care se aflá în
contact. Fluidul din zona de contact îsi micsoreazá densitatea si fiind împins de masa de fluid
mai rece, în sus, iau nastere curenti de fluid care extrag cáldura din corp prin transfer de masá a
fluidului. Dacá acest proces nu este influentat în mod voit, constituie transmisivitatea termicá
prin convectie naturalá. În cazul unui suflaj fortat, din exterior, a fluidului de rácire se obtine o
intensificare a convectiei prin asa numita convectie artificialá. În cazul gazelor convectia
artificialá se obtine prin ventilare, iar pentru lichide prin pompe de circulare a lichidului de
rácire.
Fluxul termic obtinut prin convectie nu poate fi separat de cel prin conductie si deci
rezultá:
q
c
= α
c
· (θ
c
– θ
a
) = α
c
· (T
c
– T
a
) = α
c
· τ [W / m
2
] (1.33)
Am notat cu α
c
[W / m
2
·grd] transmisivitatea termicá prin conductie si convectie. Aceastá
transmisivitate depinde de foarte multi factori cum ar fi: de temperatura corpului, temperatura
fluidului de rácire, natura fluidului de rácire, forma, dimensiunea si orientarea suprafetei prin
care se cedeazá cáldura lichidului de rácire. Valorile lui α
c
se dau în literatura de specialitate.
Pentru a ameliora conditiile de rácire prin conductie si convectie a aparatelor se recomandá
convectia fortatá si forme adecvate ale suprafetei de rácire.
Cáldura totalá transmisá prin conductie si convectie de la aparat mediului ambiant este:
dt dS ) ( Q
a c C
c
⋅ ⋅ θ − θ ⋅ α =
íí
[J] (1.34)
Am notat cu S este suprafata de rácire prin conductie si convectie.
Transmisia termicá prin radiatie este fenomenul de transmitere a cáldurii de la un corp cu
temperatura diferitá de zero absolut, prin radiatie electromagneticá. Energia radiatiilor
electromagnetice captate de un corp cu temperatura mai redusá conduce la încálzirea sa. Acest
proces are loc prin tranzitia electronilor din atomi, de pe nivele energetice superioare spre cele
inferioare. Aceastá tranzitiei duce la emisia de cuante de energie. Capacitatea corpului de a emite
sau absorbi unde electromagnetice depinde în primul rând de diferenta de temperaturá, de
suprafata lateralá, de pozitionarea suprafetei laterale, de culoarea acesteia side calitatea ei (rugo-
zitatea ei).
Densitatea fluxului termic cedat prin radiatie mediului ambiant (q
r
) se obtine pe baza
Legii lui Stefan–Boltzman:
q
r
= α
r
· (θ
c
– θ
a
) = α
r
· (T
c
– T
a
) = α
r
· τ [W / m
2
] (1.35)
Am notat cu α
r
[W / m
2
· grd] trasmisivitatea termicá prin radiatie a cárei expresie este:

|
.
|

\
|

|
.
|

\
|
⋅ ε ⋅ =
4
a
4
c
0 r
100
T
100
T
C q (1.36)
Rezultá pentru transmisivitatea termicá prin radiatie expresia:

a c
4
a
4
c
0 r
T T
100
T
100
T
C

|
.
|

\
|

|
.
|

\
|
⋅ ε ⋅ = α [W / m
2
· grd] (1.37)
S-au fácut urmátoarele notatii:
– C
0
= 5,77 [W / m
2
grd
2
] este coeficientul de radiatie al corpului absolut negru;
ε – coeficientul de radiatie sau absorbtie al corpului;
15
θ
c
– temperatura corpului în [°C] respectiv [K];
θ
a
– temperatura mediului ambiant în [°C] respectiv [K];
T
c
– temperatura absolutá a corpului în [K];


T
a
– temperatura absolutá a mediului în [K];
Valoarea coeficientul de radiatie ε al corpului este datá în tabele, în functie de aspectul,
culoarea si rugozitatea suprafetei de cedare a cáldurii prin radiatie. Trebuie avut în vedere cá
suprafata radiantá S
r
, este numai suprafata care radiazá în spatiul liber (a cárei normalá nu
intersecteazá din nou corpul) si care este mai micá decât suprafata lateralá în cazul carcaselor
profilate. Este de asemenea avantajos sá vopsim suprafetele exterioare ale corpului în culori mate
si închise care favorizeazá cedarea de cáldurá prin radiatie.
Cáldura totalá transmisá prin radiatie de un corp, mediului ambiant este:
dt dS ) ( Q
r a c r r
⋅ ⋅ θ − θ ⋅ α =
íí
[J] (1.38)
Schimbul real de cáldurá are loc prin radiatie, convectie si conductie. Ponderea celor trei
fenomene diferind de la un aparat la altul.
Luând în considerare toate cele trei tipuri de transmisivitáti termice obtinem pentru
densitatea fluxului termic global expresia:
q = q
r
+ q
c
= α
r
· (θ
c
– θ
a
) + α
c
· (θ
c
– θ
a
) = (α
r
+ α
c
) · (θ
c
– θ
a
) [W / m
2
] (1.39)
Notând cu α [W / m
2
grad] transmisivitate termicá globalá rezultantá:q = α · (θ
c

θ
a
) [W / m
2
] (1.40)
Cantitatea totalá de cáldurá disipatá prin transmisivitate termicá de la aparat spre mediul
ambiant este:
dt dS ) ( dt dS ) ( Q
r a c r
Sr S
c a c c
⋅ ⋅ θ − θ ⋅ α + ⋅ ⋅ θ − θ ⋅ α =
íí íí
[J] (1.41)


1.4. Câmpul de temperatur în regim staionar

Regimul stationar (permanent) are loc când întreaga cantitate de cáldurá ce se dezvoltá în
aparat se cedeazá mediului ambiant, prin transmisivitate termicá. În acest caz temperatura
aparatului rámâne constantá în timp la valoarea stationará θ
s
.
Datoritá neomogenitátii aparatelor electrice temperaturile diferá de la un punct la altul,
desi sunt constante în timp. Este necesar din punct de vedere tehnic sá determinám repartitia spa-
tialá a câmpului termic, în cele mai frecvent întâlnite cazuri în aparatele electrice. Determinarea
câmpului termic θ = θ(x, y, z) se face separat pentru medii fárá surse interne de cáldurá si pentru
mediile cu sursá interná de cáldurá.

1.4.1. Câmpul termic al pereilor plani paraleli fr surse interne de
cldur

Considerám un perete plan paralel, de grosime δ, spálat în stânga de un fluid cu o
temperaturá θ
1
si în dreapta de un fluid cu temperatura mai micá θ
2
. Între fluide si perete are loc
un schimb de cáldurá prin transmisie termicá α
1
si respectiv α
2
astfel încât temperaturile la
extremitatea peretelui sunt θ
1
si θ
2
.

16

Figura 1.2. Câmpul termic într-un perete plan paralel fárá surse interne de cáldurá

Peretele neavând surse interne de cáldurá (p = 0), si fiind omogen rezultá cá
conductivitatea termicá este constantá (λ = ct.). Considerând peretele de extensie infinitá rezultá
cá transmiterea cáldurii are loc perpendicular pe perete (q=q
x
).
Cazul studiat este o simplificare care modeleazá cazul carcaselor plane sau al peretilor
plani ai cuptoarelor.
Dorim sá determinám repartitia temperaturilor în acest perete.
Pornind de la ecuatia lui Lapace (1.27) si tinând cont cá i q q
x
⋅ = , rezultá cá ecuatia ce
trebuie integratá este:
0
dx
d
2
2
=
θ
(1.42)
Prin douá integrári succesive se obtine:

1
C
dx
d
=
θ
(1.43)
θ = C
1
· x + C
2
(1.44)
Se observá cá variatia temperaturii în perete este liniará (ca în figura 1.2).
Determinarea constantelor de integrare C
1
si C
2
se face din conditiile de limitá: pentru
x=x
1
avem θ = θ
1
, iar pentru x=x2 avem θ = θ
2
.
Rezultá pentru constante expresiile:

2 1
2 1
1
x x
C

θ − θ
= (1.45)

1 2
2 1 1 2
2
x x
x x
C

θ − θ
= (1.46)
Scriind relatia (1.31) sub forma:
17

dx
d
q
θ
λ − =
1 2
1 2
x x −
θ − θ
λ − = (1.47)
si fácând notatiile:
θ
1
– θ
2
= ∆θ cáderea de temperaturá,
x
1
– x
2
= δ grosimea peretelui;
Rezultá relatia:
q R q
t
⋅ = ⋅
λ
δ
= θ ∆ (1.48)
care poate fi interpretatá (prin analogie cu circuitele electrice de curent continuu) ca o Lege a lui
Ohm pentru transmiterea cáldurii.
S-a fácut notatia: R
t
= δ / λ (1.49)
R
t
poartá denumirea de rezistentá termicá.
Analogia dintre circulatia fluxului termic (q) prin pereti plani paraleli si circuitele
electrice de c.c. permite calculul rapid al cáderilor de temperaturá pentru peretii formati din mai
multe straturi. Pentru aceasta se realizeazá scheme electrice echivalente ale circuitului termic pe
baza echivalentelor:
I q ↔ , U ↔ θ ∆ , R R
t
↔ (1.50)
Dacá peretele este constituit din mai multe straturi plan paralele, cu rezistentele termice
R
t1
, R
t2
, ..., R
tn
, atunci cáderea totalá de temperaturá este:
q
n
n
2
2
1
1
n 2 1

|
|
.
|

\
|
λ
δ
+ +
λ
δ
+
λ
δ
= θ ∆ + + θ ∆ + θ ∆ = θ ∆ ... ... (1.51)
Pe baza analogiilor (1.50), se pot calcula relativ usor cáderile de temperaturá pe
straturi, conductivitátile termice echivalente si rezistentele termice totale.



1.4.2. Câmpul termic în perei cilindrici fr surse interne de
cldur

Considerând un perete cilindric, de lungime mare, în raport cu diametrul, se poate admite
cá transmisia cáldurii prin conductie are loc numai în directie radialá, adicá q=q
r
(se neglijeazá
efectul de capát).
Acest caz este o modelare, simplificatá a cazului carcaselor cilindrice ale motoarelor si
aparatelor electrice, a izolatiilor cablurilor electrice sau a unor etuve cilindrice.

18

Figura 1.3. Pereti cilindrici, fárá surse interne de cáldurá.

Considerând peretele omogen (λ = ct.), fárá surse interne de cáldurá si având simetrie
axialá, câmpul termic va satisface o ecuatie de tip Laplace în coordonate cilindrice:
0
r r
1
r
2
2
=

θ ∂
⋅ +

θ ∂
(1.52)
Integrând ecuatia diferentialá (1.52) de douá ori obtinem succesiv formele:
0
dr
d
r
1
dr
d
dr
d
=
θ
⋅ +
|
.
|

\
|
θ
(1.53)
0
dr
d
dr
d
dr
d
r =
θ
+
|
.
|

\
|
θ
⋅ (1.54)
0
dr
d
r
dr
d
=
|
.
|

\
|
θ
⋅ (1.55)

1
C
dr
d
r =
θ
⋅ (1.56)

r
dr
C d
1
⋅ = θ (1.57)
θ = C
1
· ln r + C
2
(1.58)
Conditiile de frontierá sunt: la r = r
1
avem θ = θ
1
si la r = r
2
avem θ = θ
2
.
Impunând conditiile de frontierá ecuatiei (1.58) rezultá:
θ
1
= C
1
· ln r
1
+ C
2
(1.59)
θ
2
= C
1
· ln r
2
+ C
2
(1.60)
Prin rezolvarea sistemului de mai sus se obtin constantele de integrare:
19

2
1
2 1
1
r
r
C
ln
θ − θ
= (1.61)

2
1
2 1 1 2
2
r
r
r r
C
ln
ln ln θ − ⋅ θ
= (1.62)
care înlocuite în relatia (1.58) conduc la forma finalá a variatiei câmpului termic în functie de
raza r:

2
1
1
2
2
1
r
r
r
r
r
r
ln
ln ln ⋅ θ − ⋅ θ
= θ (1.63)
Rezultá o variatie logaritmicá a temperaturii în functie de razá.

1.4.3. Câmpul termic într-un conductor lung, de seciune
dreptunghiular, cu surse interne de cldur

Acest caz modeleazá cáile de curent sub formá de bare, bobinele de formá platá si plácile
electroizolante în care se dezvoltá pierderi dielectrice. Considerám cá sursele de cáldurá sunt
uniform repartizate în masa conductorului, iar cantitatea de cáldurá dezvoltatá în unitatea de
volum si unitatea de timp este egalá cu pierderile specifice volumice p [W / m
3
].
Încálzirea fiind în regim stationar, câmpul termic este un câmp spatial, invariabil în timp.
Conductorul având dimensiunile transversale mult mai mari ca grosimea, luám în considerare
doar componenta transversalá a densitátii de flux termic: q = q(x).
Câmpul de temperaturá se obtine prin integrarea ecuatiei Poisson în coordonate
carteziene (1.22), care pentru λ=ct. obtine forma:
0
p
dx
d
2
2
=
λ
+
θ
(1.64)

20

Figura 1.4. Pereti plani cu surse interne de cáldurá.

Prin integrári succesive se obtine:

1
C x
p
dx
d
+ ⋅
λ
− =
θ
(1.65)

2 1
2
C x C
2
x p
+ ⋅ +
λ ⋅

− = θ (1.66)
Conditiile de frontierá sunt:
la x = 0 avem θ = θ
1
;
la x = δ avem θ = θ
2
.
Înlocuind aceste conditii în relatia (1.66), rezultá constantele de integrare:
C
2
= θ
1
iar
δ
θ − θ
− δ ⋅
λ ⋅
=
2 1
1
2
p
C (1.67)
Iar ecuatia finalá a câmpului termic este:

1
2 1 2
x
2
p
x
2
p
θ + ⋅ |
.
|

\
|
δ
θ − θ
− δ ⋅
λ ⋅
+ ⋅
λ ⋅
− = θ (1.68)
Solicitarea maximá va avea loc la x = x
m,
iar maximá a temperaturii va fi θ = θ
m
.
Pentru a afla temperatura maximá tinem cont cá la x = x
m
avem: 0
dx
d
m
x x
=
|
.
|

\
|
θ
=
(1.69)
Înlocuind în relatia (1.65) rezultá:

1 m
C x
p
= ⋅
λ
(1.70)
21
Adicá: ( )
2 1 m
p 2
x θ − θ ⋅
δ ⋅
λ

δ
= (1.71)
Înlocuind în (1.68) rezultá valoarea maximá a temperaturii:

1 m
2 1
2
m
m
x
2
p
2
x p
θ + ⋅
|
.
|

\
|
δ
θ − θ
− δ ⋅
λ ⋅
+
λ ⋅

− = θ (1.72)
Aceasta este valoarea la care trebuie verificat materialul conductorului.
Variatia parabolicá a temperaturii este reprezentatá în figura 1.4.
Un caz frecvent întâlnit este acela când temperaturile celor douá suprafete laterale sunt
egale. În acest caz θ
1
= θ
2
= θ
a
, adicá:

2
x
m
δ
= (1.73)

2
1 m
2 2
p
|
.
|

\
|
δ

λ ⋅
+ θ = θ (1.74)
În acest caz variatia temperaturii este:

1
2
x
2
p
x
2
p
θ + ⋅ δ ⋅
λ ⋅
+ ⋅
λ ⋅
− = θ (1.75)

1.4.4. Câmpul termic într-un conductor circular cu surs intern de
cldur

Considerám un conductor de razá micá în raport cu lungimea sa (adicá putem aproxima
temperatura ca fiind constantá într-o sectiune transversalá), si fácând abstractie de efectul de
capát, câmpul termic în conductor satisface o ecuatie Poisson în coordonate cilindrice (relatia
1.25). În ipotezele mentionate câmpul termic va depinde doar de razá:
0
p
r r
1
r
2
2
=
λ
+

θ ∂
⋅ +

θ ∂
(1.76)
Neglijând variatia cu temperatura a rezistivitátii electrice, adicá considerând
p = j
2
· ρ = ct. rezultá prin integrare:

2
r p
r
C
2
r p
C
r
1
dr
d
1
2
1

λ
− =
|
|
.
|

\
|

λ
− ⋅ =
θ
(1.77)

2
2
1
C
4
r p
r C +
λ ⋅

− ⋅ = θ ln (1.78)
Pentru determinarea constantelor de integrare se folosesc conditiile la limitá si anume: la
r = 0 avem θ = θ
max
si deci 0
dr
d
0 r
=
|
.
|

\
|
θ
=
iar la r = r
1
, θ = θ
1
.
Din relatia (1.77) rezultá:
22
C
1
= 0 (1.79)
iar din relatia (1.78) rezultá:

λ ⋅

+ θ =
4
r p
C
2
1
1 2
(1.80)
Rezultá cá ecuatia câmpului termic este:
( )
1
2 2
1
r r
4
p
θ + − ⋅
λ ⋅
= θ (1.81)
Variatia parabolicá a temperaturii cu raza conductorului este reprezentatá în figura 1.5.
Temperatura maximá ce apare în conductor va apare în axa conductorului (la r = 0) si va
avea valoarea:

2
1 1
r
4
p

λ ⋅
+ θ = θ
max
(1.82)

Figura 1.5. Câmpul termic într-un conductor cilindric cu surse interne de cáldurá

Supratemperatura maximá ce apare în conductor va fi:
23

2
1
r
4
p

λ ⋅
= τ = θ ∆
max
(1.83)


1.4.5. Câmpul termic în conductoarele cu izolaie

Considerând un conductor izolat parcurs de curent, acesta se încálzeste având
temperatura maximá în axa conductorului (θ
max
).
Cum cáderea de temperaturá în sectiunea transversalá a conductorului este neglijabilá
datoritá conductivitátii termice foarte mari, ne propunem sá determinám temperatura de la
suprafata de separatie dintre conductor si izolatie (θ
1
), care este cea mai mare temperaturá care
solicitá izolatia. Cáderea de temperaturá în stratul de izolatie (θ
1
– θ
2
) variazá dupá o functie
logaritmicá, asa cum s-a determinat în cazul transmisiei cáldurii printr-un perete cilindric,
conform relatiei (1.63).


Figura 1.6. Conductor izolat de sectiune circulará

Considerám un conductor cilindric de diametru d, acoperit cu un strat de izolatie de
grosime (D – d) /2 si a cárui lungime este l. Neglijând efectul de capát densitatea de flux termic q
este orientatá radial:

dr
dQ
) r ( q q ⋅ λ − = = (1.84)
Rezultá cá fluxul termic P ce strábate conductorul este:
P = q · S (1.84)
S-a notat cu S suprafata lateralá curentá (situatá la distanta r de axá) prin care cáldura
trece de la conductor la izolatie. Rezultá:
24

dr
d
l r 2 P
θ
⋅ ⋅ ⋅ π ⋅ ⋅ λ − = (1.85)

r
dr
l 2
P
d ⋅
λ ⋅ ⋅ π ⋅
− = θ (1.86)

Integrând relatia (1.86) rezultá:

í í
⋅ λ ⋅ π ⋅
− = θ
θ
θ
2 d
2 D
r
dr
l 2
P
d
2
1
/
/
(1.87)


Rezultá:
d
D
l 2
P
2 1
ln ⋅
⋅ λ ⋅ π ⋅
+ θ = θ (1.88)
Cedarea cáldurii de la suprafata exterioará a conductorului spre mediul ambiant (de
temperaturá θ
a
) se face conform ecuatiei transmisiei cáldurii (1.40).
q = α · (θ
2
– θ
a
) (1.89)
S-a notat cu α transmisivitatea termicá globalá. Rezultá:

1
a a 2
S
P q
⋅ α
+ θ =
α
+ θ = θ (1.90)
Suprafata lateralá de cedare a cáldurii cátre mediul ambiant este:
S
1
= π · D · 1 (1.91)
Înlocuind în relatia (1.90)

l D
P
a 2
⋅ ⋅ π ⋅ α
+ θ = θ (1.92)
Înlocuind (1.88) rezultá:

d
D
l 2
P
l D
P
a 1
ln ⋅
⋅ λ ⋅ π ⋅
+
⋅ ⋅ π ⋅ α
+ θ = θ (1.93)
Folosind relatia (1.82), rezultá cá temperatura maximá din conductor (care este în axa
conductorului circular) este:

l 4
p
d
D
l 2
P
l D
P
a
⋅ λ ⋅ π ⋅
+ ⋅
⋅ λ ⋅ π ⋅
+
⋅ ⋅ π ⋅ α
+ θ = θ ln
max
(1.94)
Izolatia va fi verificatá la temperatura θ
1
calculatá cu relatia (1.93).
Considerând cazul unui conductor dreptunghiular de sectiune A × B, cu grosimea
izolatiei δ si de lungime 1, ca cel din figura 1.7, ne propunem sá calculám solicitarea termicá
maximá a izolatiei si temperatura maximá din conductor. Dacá temperaturile celor douá
25
suprafete limitá ale izolatiei sunt θ
1
si θ
2
, fluxul termic va fi:
( ) ( ) [ ] x 2 B 2 x 2 A 2 l
dx
d
P ⋅ + ⋅ + ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅
θ
⋅ λ − = (1.95)
( ) [ ] x 8 B A 2 l
dx
d
P ⋅ + + ⋅ ⋅ ⋅
θ
⋅ λ − = (1.96)

( ) [ ]
dx
x 8 B A 2 l
P
d ⋅
⋅ + + ⋅ ⋅ ⋅ λ
− = θ (1.97)


Figura 1.7. Conductor izolat de sectiune dreptunghiulará.

Integrând relatia (1.97) de la θ
2
la θ
1
si de la x = 0 la x = δ, rezultá:

( )
( )
í í
+ ⋅
δ ⋅ + + ⋅
θ
θ
⋅ λ ⋅
− = θ
B A 2
8 B A 2
u
du
l 8
P
d
1
2
(1.98)
Fácând notatiile:
2 · (A + B) + 8 · x = u si 8 · dx = du (1.99)
Rezultá.
( )
( ) B A 2
8 B A 2
l 8
P
2 1
+ ⋅
δ ⋅ + + ⋅

⋅ λ ⋅
= θ − θ ln (1.100)

|
.
|

\
|
+
δ ⋅
+ ⋅
⋅ λ ⋅
+ θ = θ
B A
4
1
l 8
P
2 1
ln (1.101)
Fácând aproximatia:

B A
4
B A
4
1
+
δ ⋅

|
.
|

\
|
+
δ ⋅
+ ln (1.102)
Rezultá:

( ) B A l 2
P
2 1
+ ⋅ ⋅ λ ⋅
δ ⋅
+ θ = θ (1.103)
26
Ceea ce reprezintá solicitarea termicá maximá la care este solicitatá izolatia. Dacá cáldura
este cedatá mediului ambiant (θ
2
= θ
a
) rezultá cá aceastá solicitare maximá va fi:

( ) [ ] ( ) B A l 2
P
l 8 B A 2
P
a 1
+ ⋅ ⋅ λ ⋅
δ ⋅
+
⋅ δ ⋅ + + ⋅ ⋅ α
+ θ = θ (1.104)
Calculul prezentat este acoperitor deoarece se disipeazá cáldurá si prin capetele
conductorului.
1.4.6. Câmpul termic în bobine

Calculul câmpului termic în bobine reprezintá o importantá tehnicá deosebitá deoarece
este des întâlnit si este relativ complex. Caracteristic unei bobine este faptul cá structura ei este
neomogená. Asa cum rezultá din sectiunea longitudinalá din figura 1.8 o bobiná este formatá din:
conductoare active, izolatia conductoarelor, izolatia dintre straturi, lacul de impregnare si carcasa
bobinei. Fiecare din aceste elemente este caracterizat prin conductivitatea termicá si cáldura
specificá proprie. Aceastá neomogenitate nu permite un calcul analitic exacz a câmpukui termic
ci este necesará omogenizarea aproximativá prin medierea constantelor de material.

Figura 1.8. Sectiune longitudinalá printr-o bobiná

În conductorul de bobinaj se dezvoltá cáldurá prin efect Joule–Lenz, iar în izolatii, dacá
se neglijeazá pierderile de putere activá prin polarizare nu se dezvoltá cáldurá (adicá sunt medii
fárá surse interne de cáldurá). În cazul în care bobina are miez de fieromagnetic, în curent
alternativ se produce cáldurá prin curenti turbionari si histerezis. Din aceste motive calculul
27
analitic al câmpului termic al bobinelor în regim stationar, se poate face doar prin acceptarea
unor ipoteze simplificatoare, cum ar fi
– bobina se considerá omogená, adicá p = ct.;
– se considerá o conductivitate termicá medie λ
m
pentru materialul bobinei format din
conductoare si izolatie;
– cáldura se evacueazá din bobiná numai prin suprafetele cilindrice laterale si nu prin
suprafetele frontale (se neglijeazá efectele de capát);
– pe suprafetele laterale admitem transmisivitate termicá medie λ
m
.
În aceste ipoteze rezultá cá densitatea fluxului termic q este orientatá în directie radialá
q = q(r). În acest fel problema este analoagá matematic cu încálzirea unui conductor cilindric,
schimbându-se numai conditiile de frontierá.
Se întâlnesc douá situatii distincte:
– cazul bobinelor fárá miez de feromagnetic sau al bobinelor cu miez de feromagnetic
alimentate în curent continuu, când deoarece miezul nu are surse interne de cáldurá cedarea
cáldurii se face atât prin suprafata cilindricá exterioará (2 · π · r
2
· 1) cât si prin suprafata
interioará (2 · π · r
1
· 1);
– cazul bobinelor cu miez de feromagnetic alimentate în curent alternativ când cedarea
cáldurii se face numai prin suprafata cilindricá exterioará (2 · π · r
2
· 1) deoarece din cauza
curentilor turbionari si a pierderilor prin histerezis, miezul magnetic se încálzeste si apare un flux
termic suplimentar dirijat de la miez spre înfásurarea de curent alternativ. Conditiile de frontierá
pentru cele douá cazuri fiind diferite si conduc la câmpuri termice diferite.
În cazul bobinelor fárá miez de feromagnetic sau alimentate în c.c. densitatea de flux
termic este orientatá radial spre exteriorul si interiorul bobinei. Rezultá cá temperatura maximá
se obtine undeva în interiorul bobinei (în dreptul razei r
m
). Cunoscând temperaturile suprafetelor
interioare si exterioare (θ
1
respectiv θ
2
) ne propunem sá determinám legea de variatie θ =θ (r)
precum si valoarea temperaturii maxime θm la raza r
m
. Ca o concluzie practicá se recomandá ca
în cazul bobinelor de curent continuu cu miez feromagnetic sá se realizeze un contact termic bun
între miez si bobinaj pentru o mai buná cedare a cáldurii.
Pornind de la relatia (1.78) vom determina constantele de integrare pe baza conditiile de
frontierá:
la r = r
1
, θ = θ
1

iar la: r = r
2
, θ = θ
2
,
care introduse în relatia (1.78), permit determinarea celor douá constante, sub forma:
( ) ( )

θ − θ − − ⋅
λ ⋅
⋅ =
2 1
2
1
2
2
m
1
2
1
r r
4
p
r
r
1
C
ln
(1.105)
( ) ( )

θ − θ − − ⋅
λ ⋅
⋅ −
λ ⋅

+ θ =
2 1
2
1
2
2
m
1
2
2
m
2
2
2 2
r r
4
p
r
r
r
4
r p
C
ln
ln
(1.106)

28

Figura 1.9. Câmpul de temperaturá într-o bobiná fárá miez de feromagnetic sau alimentatá în
c.c..

Pentru a determina raza r
m
la care se obtine temperatura maximá si temperatura maximá
θ
m
, folosind relatia (1.77) si punând conditia (dθ / dr)
r =r m
= 0 rezultá:
0
2
r p
r
C
m
m
m
1
=
λ ⋅

− ;
p
C 2
r
m 1
m
λ ⋅ ⋅
= (1.107)
Temperatura maximá va avea valoarea:

2
m
2
m
m 1 m
C
4
r p
r C +
λ ⋅

− ⋅ = θ ln (1.108)
Tinând seama de (1.107.) obtinem expresia:
θ
m
= C
1
· (ln r
m
– 0.5) + C
2
(1.109)
Înlocuind constantele C
1
si C
2
în relatia (1.78) se poate determina distributia radialá a
temperaturii (reprezentatá în figura 1.9), si prin înlocuirea în relatia (1.108) se determiná
temperatura maximá.
În cazul bobinelor cu miez de feromagnetic alimentate în curent alternativ
29
miezul feromagnetic constituie o sursá suplimentará de cáldurá foarte importantá datoritá
curentilor turbionari care circulá în materialul miezului si a pierderilor prin histerezis. Din cauza
cáldurii dezvoltate în miez, se considerá cá bobina poate ceda cáldurá numai prin suprafata ei
exterioará, iar la limita dintre miez si bobiná, temperatura θ
1
este temperatura maximá pentru
bobiná, adicá temperatura la care trebuie sá reziste izolatiile. Ca o concluzie practicá, rezultá cá
în cazul bobinelor de curent alternativ cu miez feromagnetic se recomandá izolarea termicá cu
materiale electroizolante a bobinajului fatá de miez.

Figura 1.10. Câmpul de temperaturá într-o bobiná de c.a. cu miez de feromagnetic.

Pentru bobina din figura 1.10 vom determina legea de variatie a temperaturii functie de
razá pornind de la relatia (1.78), obtinutá prin integrarea ecuatiei Poisson în coordonate cilindrice
(1.25).
Determinarea constantelor de integrare din relatia (1.78) se va face în urmátoarele
conditii de frontierá:
la r = r
1
, θ = θ
1
= θ
max
, (dθ / dr)
r = r1
= 0
iar la r = r
2
, θ = θ
2
.
Din relatia (1.77) rezultá:

m
1
1
1
2
r p
r
C
λ ⋅

− (1.110)

m
2
1
1
2
r p
C
λ ⋅

= (1.111)
30
care înlocuitá în relatia (1.78) rezultá:

m
2
2
2
m
2
1
2 2
4
r p
r
2
r p
C
λ ⋅

+ ⋅
λ ⋅

− θ = ln (1.112)
Ecuatia câmpului termic al bobinei este datá de relatia:
( )
2 2
2
m 2 m
2
1
2
r r
4
p
r
r
2
r p
− ⋅
λ ⋅
+ ⋅
λ ⋅

+ θ = θ ln (1.113)
Reprezentarea graficá a variatiei temperaturii ca raza este datá în figura 1.10.
Notând cu ∆θ = θ
1
– θ
2
, cáderea de temperaturá în directia radialá se obtine prin
înlocuirea în relatia (1.113) a lui r cu r
1
si θ cu θ
1
:
( )
2
1
2
2
m 2
1
m
2
1
r r
4
p
r
r
2
r p
− ⋅
λ ⋅
+ ⋅
λ ⋅

= θ ∆ ln (1.114)
Pentru utilizarea practicá a relatiilor deduse anterior este necesará aproximarea
conductivitátii termice medii λ
m
ce apare în expresia câmpului termic. În practicá se utilizeazá
mai multe aproximári deduse empiric dintre care cele mai des utilizate sunt:
pentru conductoare rotunde:

δ ⋅
⋅ λ ⋅ = λ
2
d
6 0
i m
, (1.115)
pentru conductoare dreptunghiulare:


λ

+
λ

+
λ
δ ⋅
∆ + ⋅ + δ ⋅
= λ
b i
m
b 2 2
b 2 2
48 1, (1.116)
sau:
δ ⋅
δ ⋅ +

δ ⋅ +
⋅ λ = λ
2
2 B
2 A
A
i m
(1.117)
S-au fácut notatiile:
δ – grosimea stratului de izolatie;
b – grosimea echivalentá a stratului dintre conductoare umplut cu aer sau masá de
impregnare;
∆ – grosimea izolatiei dintre straturi;
d – diametrul conductorului neizolat;
A, B – dimensiunile conductorului dreptunghiular dupá directia axialá, respectiv radialá;
λ
i
– conductivitatea termicá a materialului izolatiei;
λ
b

– conductivitatea termicá a masei de impregnare;
λ


– conductivitatea termicá a izolatiei dintre straturi.
Calcularea câmpului termic din bobine fácutá anterior este acoperitoare deoarece în
cazurile reale cedarea cáldurii se produce si prin suprafetele frontale ale bobinei, si deci
distributia temperaturii pe înáltimea bobinei va fi neuniformá si inferioará celei calculate. Acest
lucru se poate evidentia experimental.
31


1.5. Câmpul termic în regim tranzitoriu


Definim regimul tranzitoriu ca acel regim în care câmpul de temperaturá este functie atât
de coordonatele spatiale cât si de timp: θ = f(x, y, z, t).
Cáldura care se dezvoltá în aparate contribuie la cresterea temperaturii corpului în timp,
iar transmisia cáldurii cátre mediul ambiant se face combinat prin conductie, convectie si
radiatie. Determinarea repartitiei spatio-temporale a temperaturilor se poate face tinând cont de
dependenta de temperaturá a „constantelor“ de material (conductivitatea termicá, transmisivitatea
termicá, rezistivitatea electricá etc.) conform teoriei moderne a încálzirii. Conform acestei teorii
dependenta de temperaturá se face polinomial (empiric) sau exponential. Astfel dacá considerám
o variatie liniará cu temperatura a rezistivitátii:
Rezultá:
ρ = ρ
0
· (1 + α
ρ
τ) (1.118)
Teoria moderná a încálzirii este mai precisá, dar necesitá un volum mai mare de calcule si
este folositá mai ales în proiectarea asistatá pe baza metodelor numerice.
O metodá mai simplá de calcul a câmpului termic în regim tranzitoriu este teoria clasicá a
încálzirii, în care se neglijeazá dependenta de temperaturá a constantelor de material. Tot pentru
simplificarea calculelor se fac si urmátoarele ipoteze simplificatoare:
– corpul este omogen;
– pierderile în unitatea de volum sunt constante (p = ct.);
– temperatura mediului ambiant este constantá (θ
a
= ct.).
În regim nestationar câmpul termic este descris de ecuatii diferentiale deduse pe baza
bilantului termic, adicá forme particulare ale Legii conservárii energiei.


1.5.1. Ecuaia general a bilanului termic.

Pornind de la Legea conservárii energiei, si folosind ipotezele teoriei clasice a încálzirii
putem gási o ecuatie generalá de bilant termic (ecuatii tip Fourier) prin integrarea cáreia sá
obtinem o solutie analiticá a fenomenului de difuzivitate termicá.
Majoritatea cazurilor practice de regimuri tranzitorii pot fi reduse la cazul conductorului
drept de sectiune constantá, cu rácire naturalá sau fortatá. Conform teoriei clasice a încálzirii
(si acceptând ipotezele ei simplificatoare), se considerá un conductor cilindric (ca în figura 1.11)
rectiliniu si omogen de lungime infinitá si cu diametru suficient de mic pentru a putea aproxima
aceeasi temperaturá într-o sectiune oarecare. Conductorul este parcurs de un curent electric, ce
dezvoltá o putere p în unitatea de volum. Se tine cont de efectul de capát, considerând cá la
origine existâ o sursá suplimentará de cáldurá, care dá nastere la un flux termic longitudinal.
Temperatura corpului nefiind constantá de-a lungul conductorului, existá tendinta de
uniformizare a temperaturilor prin conductivitate termicá. Datoritá ariei transversale mici
considerám cá fluxul termic este axial, în directia x, iar conductorul cedeazá cáldurá mediului
ambiant doar prin suprafata lateralá, care are o temperaturá constantá. În aceste conditii tem-
peratura conductorului va fi o functie de lungimea axialá x si de timp: θ = f(x, t).

32

Figura 1.11. Bilantul termic a unui conductor drept de sectiune constantá

Legea conservárii energiei în elementul infinitezimal dx din conductorul drept, de
sectiune constantá si micá A reprezentat în figura 1.11 are expresia:
dQ
1
+ dQ
2
= dQ
3
+ dQ
4
+ dQ
5
(1.119)
S-au fácut notatiile:
– dQ
1
este cantitatea de cáldurá dezvoltatá în elementul de volum (A · dx), în timpul dt:
dQ
1
= p · A · dx · dt = j
2
· ρ · A · dx · dt (1.120)
– dQ
2
este cantitatea de cáldurá datoratá fluxului termic longitudinal, ce intrá pe calea
conductiei prin sectiunea transversalá A, în timpul dt si care conform (1.32) este:
dt
x
A dQ
2


θ ∂
⋅ ⋅ λ − = (1.121)
– dQ
3
este cantitatea de cáldurá ce iese prin conductiei din elementul de volum (A · dx),
în timpul dt, care conform (1.32) este:
dt dx
x x
A dQ
3

|
.
|

\
|


θ ∂
+ θ ⋅


⋅ ⋅ λ − = (1.122)
– dQ
4
este cantitatea de cáldurá cedatá mediului ambiant prin transmisivitate termicá
combinatá, prin suprafata lateralá S, în timpul dt, care conform (1.41) este:
dQ
4
= α · S · (θ – θ
a
) · dt = α · l
p
· (θ – θ
a
) · dx · dt (1.123)
unde s-a notat cu l
p
perimetrul sectiunii transversale;
– dQ
5
este cantitatea de cáldurá înmagazinatá în elementul infinitezimal de volum
(A · dx), în timpul dt si care are expresia:
dt dx
t
A c d dM c dQ
d 5
⋅ ⋅

θ ∂
⋅ ⋅ ρ ⋅ = θ ⋅ ⋅ = (1.124)
unde c este cáldura specificá, iar dM = ρ
d
· A · dx este masa elementului infinitezimal si ρ
d

densitatea materialului conductorului.
Înlocuind în relatia (1.119) vom obtine:

( ) dt dx
t
A c dt dx l
dt dx
x
A
x
A dt
dx
A dt dx A j
d a p
⋅ ⋅


⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ +
+ ⋅ ⋅


⋅ ⋅ −


⋅ ⋅ − = ⋅

⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
θ
ρ θ θ α
θ
λ
θ
λ
θ
λ ρ
2
2
2
(1.125)
33
Simplificând cu A·dx·dt rezultá:
( )
a
p 2
2
2
d
A
l
j
x t
c θ − θ ⋅ α − ρ ⋅ +

θ ∂
⋅ λ =

θ ∂
⋅ ρ ⋅ (1.126)
Împártind cu c·ρ
d
si tinând cont cá difuzitivitatea termicá are conform (1.30) expresia:
a = λ / c · ρ
d
se obtine ecuatia diferentialá cu derivate partiale a transmisiei cáldurii sub forma:
( )
a
d
p
d
2
2
2
A c
l
c
j
x
a
t
θ − θ ⋅
⋅ ρ ⋅
⋅ α

ρ ⋅
ρ ⋅
+

θ ∂
⋅ =

θ ∂
(1.127)
Pornind de la aceastá ecuatie se pot deduce alte ecuatii particulare ce se folosesc în
practicá la determinarea câmpurilor termice în regim nestationar. În practicá de cele mai multe
ori se studiazá separat procesele de încálzire fatá de cele de distributie spatialá a câmpului
termic. De exemplu, în procesul de încálzire în regim stationar (θ = θ
s
), temperatura
conductorului are o valoare bine determinatá, independentá de x si t,
|
|
.
|

\
|
=

θ ∂
=

θ ∂
0
x
; 0
t
2
2
si
deci relatia (1.127) va deveni:
s
d
p
d
2
A c
l
c
j
τ ⋅
⋅ ρ ⋅
α
=
ρ ⋅
ρ ⋅
(1.128)
Supratemperatura stationará va fi:
τ
s
= θ
s
– θ
a
(1.129)

l l A
l A I
l
A j
p
2
2
p
2
s
⋅ ⋅ α ⋅
⋅ ⋅ ρ ⋅
=
⋅ α
⋅ ρ ⋅
= τ (1.130)
Deoarece rezistenta electricá are expresia R = ρ · 1 / A, suprafata lateralá de cedare a
cáldurii cátre mediul ambiant este S= l
p
· l, iar fluxul termic este P = I
2
· R, rezultá cá
supratemperatura stationará are expresia:

S
P
s
⋅ α
= τ (1.131)


1.5.2. Înclzirea corpurilor în regim de durat

Pentru determinarea ecuatiei încálzirii unui corp, în regim de duratá vom porni de la
relatia (1.127) si vom neglija cáderea de temperaturá în conductor obtinând relatia:
τ ⋅
⋅ ρ ⋅
⋅ α

ρ ⋅
ρ ⋅
=
θ
A c
l
c
j
dt
d
d
p
d
2
(1.132)
Deoarece:
dθ = dτ (1.133)
Rezultá:
dt
A c
l
dt
c
j
d
d
p
d
2
⋅ τ ⋅
⋅ ρ ⋅
⋅ α

ρ ⋅
ρ ⋅
= τ (1.134)
34
dt
M c
S
dt
M c
P
d ⋅ τ ⋅

⋅ α
− ⋅

= τ (1.135)
P · dt – α · S · τ · dt = c · M · dτ (1.136)
Relatia (1.136) nu este alceva decât Legea conservárii energiei care se poate enunta
astfel: cantitatea de cáldurá înmagazinatá în corp este diferenta dintre cáldura dezvoltatá prin
efect electrocaloric în corp si cáldura cedatá mediului ambiant prin transmisivitate termicá. Am
dovedit astfel cá ecuatiile de bilant termic sunt forme particulare ale Legii conservárii energiei,
în ipoteze simplificatoare.
Deoarece P = α · S · τ
s
relatia (1.136) se mai poate scrie:
α · S · (τ
s
– τ) · dt = c · M · dτ (1.137)
Definim constanta termicá de timp, prin expresia:

S
M c
T
⋅ α

= [s] (1.138)
Folosind expresia constantei termice de timp ecuatia (1.137) se poate scrie succesiv:

τ − τ
τ
=
s
d
T
dt
(1.139)

T
dt d
s
− =
τ − τ
τ
(1.140)
Integrând relatia (1.140) rezultá:
( ) C
T
t
s
+ τ − τ = − ln (1.141)
Constanta de integrare se deduce din conditiile de limitá:
la t = o, r = r
0

Rezultá: C = –ln(τ – τ
s
) (1.142)
Adicá relatia (1.141) prin înlocuire devine:

s 0
s
T
t
τ − τ
τ − τ
= − ln (1.143)

s 0
s T
t
e
τ − τ
τ − τ
=

(1.144)

|
|
.
|

\
|
− ⋅ τ + ⋅ τ = τ
− −
T
t
s
T
t
0
e 1 e (1.145)
Relatia (1.145) reprezintá ecuatia de încálzire în timp a corpului, în cazul cel mai general.
Dacá în momentul initial (t = 0) temperatura conductorului este egalá cu temperatura mediului
35
ambiant θ(0) = θ
a
si deci supratemperatura initialá este nulá (τ
0
= 0), se obtine o lege de variatie
de forma:
|
|
.
|

\
|
− ⋅ τ = τ

T
t
s
e 1 (1.146)
Reprezentând grafic curbele de încálzire date de relatiile (1.145) si (1.146) sunt
reprezentate în figura 1.12 prin curbele 1 si respectiv 2 constatându-se cá ambele curbe au
aceeasi supratemepraturá stationará τ
s
.
Pentru a evidentia o propietate importantá a curbelor de încálzire se ia un punct arbitrar
M pe curba de încálzire din figura 1.12. Conform relatiei (1.140) se poate scrie:

T dt
d
s
τ − τ
=
τ
(1.147)
Din reprezentarea graficá a curbei de încálzire din figura 1.12 rezultá:

AB
AM
dt
d
=
τ
(1.148)
deoarece AM = τ
s
– τ, rezultá cá AB = T. Segmentul T ca subtangentá la curba de încálzire,
corespunzátoare punctului M, rámâne mereu constantá pentru orice pozitie a punctului M pe
curbá. Constanta termicá de timp T = c · M / α · S poate fi luatá constantá numai dacá α si c nu
depind de temperaturá si are dimensiunea unui timp. Cu ajutorul ei se poate trasa simplu curba
de încálzire, asa cum rezultá în figura 1.13.


Figura 1.12. Curbele de încálzire a unui corp.

Din relatia (1.146) scrisá sub forma:
T
t
s
e 1

− =
τ
τ
(1.149)
Se poate calcula τ / τ
s
pentru t / T ={0, 1, 2, 3, 4} s.a.m.d. Se reprezintá punctele cores-
punzátoare (0,64; 0,86; 0,95; 0,98, etc.) si având în vedere cá subtangenta la curbá T = const., se
traseazá curba universalá a încálzirii (adimensionalá).
36
Desi teoretic încálzirea stationará se atinge dupá un timp infinit practic se constatá cá
regimul stationar se încheie dupá aproximativ 4 constante termice de timp.
În cazul corpurilor cu masá mare, încálzirea în regim permanent se atinge dupá un numár
mare de ore (10 – 20), datoritá inertiei termice mari. De aceea pentru a reduce timpul necesar
determinárii experimentale a curbei de încálzire se foloseste constructia graficá prezentatá în
figura 1.14, care are la bazá urmátoarele considerente:


Figura 1.13. Curba universalá de încálzire a corpurilor.

Derivând relatia (1.146) se obtine:

T
t
s
e
T
1
dt
d

⋅ τ ⋅ =
τ
(1.150)
Rezultá succesiv:

s
s T
t
e
τ
τ − τ
=

(1.151)
( ) τ − τ ⋅ =
τ
s
T
1
dt
d
sau: (1.152)
37

Figura 1.14. Deteminarea grafo–analiticá a supratemperaturii stationare a corpurilor cu inertie
termicá mare.


dt
d
T
s
τ
⋅ − τ = τ (1.153)
Scriind relatia (1.153) sub forma:

t
T
s

τ ∆
⋅ − τ = τ (1.154)
rezultá cá la ∆t =constant, τ = f(∆τ) este ecuatia unei drepte, care taie axa ordonatelor la ∆τ = 0,
adicá τ

= τ
s
. Astfel, prin determinarea experimentalá a portiunii OD din curba de încálzire, la
intervale de timp egale ∆t, se determiná cresterile de supratemperaturá ∆τ
1
; ∆τ
2
; ∆τ
3
,
corespunzátor punctelor A, B, C, se determiná în sistemul de axe τ = f(∆τ) punctele A', B' si C' si
ducând dreapta ce uneste aceste puncte, acolo unde intersecteazá axa ordonatelor se obtine
încálzirea stationará τ
s
.


1.5.3. Rcirea corpurilor.

Dacá într-un conductor s-a atins temperatura stationará, atunci întreaga cáldurá dezvoltatá
]n conductor este cedatá mediului ambiant. Dacá înceteazá dezvoltarea de cáldurá în conductor
(p = 0), din acel moment începe procesul de rácire, care constá în cedarea cáldurii acumulate în
conductor mediului ambiant. Când temperatura conductorului atinge temperatura mediului
ambiant, întreaga cantitate de cáldurá se considerá complet evacuatá, si procesul de rácire
încheiat.
Pornind de la ecuatia bilantului termic (1.136), în ipoteza p = 0, se obtine:
–c · M · dτ = α · S · τ · dt (1.155)
Adicá:
38

T
dt d
− =
τ
τ
(1.156)
Integrând relatia (1.156) rezultá:
C ln
T
t
* C
T
t
ln + − = + − = τ (1.157)
Adicá:
T
t
C ln
T
dt
e C e
− + −
⋅ = = τ (1.158)
Considerând cá la t = 0, τ

= τ
s
rezultá ecuatia curbei de rácire sub forma:

T
t
s
e

⋅ τ = τ (1.159)
Dacá la t = 0, supratemperatura τ are o valoare oarecare τ
i
,

atunci rácire va avea expresia:

T
t
i
e

⋅ τ = τ (1.160)
Reprezentarea graficá a relatiilor (1.159) si (1.160) este datá în figura 1.15. Proprietátile
curbei de încálzire sunt valabile si pentru curba exponentialá de rácire, adicá subtangenta la
curba de rácire în orice punct M al curbei, este o constantá egalá cu constanta termicá de timp T.
Desi matematic procesul de rácire se încheie într-un timp infinit de lung, practic dupá 4
constante termice de timp el poate fi considerat încheiat.
Constanta termicá de timp a unui corp este aceeasi la încálzirea si rácirea corpului cu
conditia ca atât încálzirea cât si rácirea sá aibá loc în aceleasi conditii.
Astfel dacá rácirea este fortatá prin ventilare sau prin circularea artificialá a fluidului de rácire,
constanta termicá de timp T se modificá.

Figura 1.15. Curbe de rácire a unui corp
1.5.4. Înclzirea unui corp în regim de scurt durat

Într-un regim de scurtá duratá procesul de încálzire dureazá mult mai putin decât
constanta de timp termicá T. Dupá o scurtá perioadá de încálzire alimentarea aparatului se
întrerupe pentru o duratá suficient de mare ca el sá se ráceascá pâná la temperatura mediului
ambiant (τ

= 0).
39
În figura 1.16 am reprezentat curbele de încálzire si rácire corespunzátoare acestui regim
de functionare. Dacá puterea care se dezvoltá în regim de scurtá duratá (RSD) este P
SD
, se
constatá cá supratemperatura maximá care se atinge în acest regim este τ
SD
, mai micá decât
supratemeratura care s-ar atinge în regim de duratá si care corespunde temperaturii maxime
admisibile. Putem concluziona cá în acest regim se poate aplica o suprasarciná, fárá a periclita
stabilitatea termicá a aparatului. Folosirea aparatului în regim de scurtá duratá la o putere mai
mare decât cea în regim permanent este recomandabilá pentru a mári eficienta economicá a
aparatului si a obtine reducerea costurilor. Definim coeficientul de suprasarciná termicá
admisibilá în regim de scurtá duratá astfel:
D
SD
SD
s
p
P
P
k =
τ
τ
= (1.161)

Figura 1.16. Încálzirea unui corp în regim de scurtá duratá

Scriind ecuatia curbei de încálzire (1.146) pentru regimul de scurtá duratá:

|
|
.
|

\
|
− ⋅ τ = τ

T
t
s SD
i
e 1 (1.162)
Am notat cu t
i
timpul de încálzire în regim de scurtá duratá. Rezultá pentru coeficientul
de suprasarciná expresia:
T
t p
i
e 1
1
k


= (1.163)
Pentru a obtine o expresie mai simplá pentru K
p
, dezvoltám în serie Taylor pe
T
t
i
e

si
retinem primi doi termeni:

T
t
1 e
i T
t
1
− ≈

(1.164)
Rezultá pentru K
p
expresia:
40

i
P
t
T
k = (1.165)
Deoarece pierderile specifice sunt proportionale cu pátratul curentului, coeficientul de
suprasarciná pentru curent (k
I
) este:

i
P I
t
T
k k = = (1.166)
Rezultá cá în regim de scurtá duratá, pentru ca aparatul sá nu se încálzeascá peste tempe-
ratura admisibilá, el poate fi strábátut de un curent de k
I
ori mai mare decât curentul din regim de
permanent.

1.5.5. Înclzirea corpurilor în regim de scurtcircuit

Un caz specific al regimului de scurtá duratá, de o deosebitá importantá tehnicá,
corespunde regimului de scurtcircuit care se caracterizeazá prin curenti de intensitate foarte
mare, de 10 – 20 de ori mai mari decât curentii nominali, sau chiar mai mari, si o duratá foarte
scurtá (0,05 ÷ 2 s), deoarece aparatele de protectie eliminá defectul. De aceea, acest regim se
poate considera adiabatic, întreaga cáldurá care se dezvoltá în aparat, în regim de scurtcircuit,
acumulându-se în aparat, neavând loc cedare de cáldurá cátre mediul ambiant.
În figura 1.17 am reprezentat încálzirea unui corp în regim de scurtcircuit, dupá
un regim permanent (cazul cel mai frecvent întâlnit în practicá).
Ecuatia diferentialá a bilantului termic (1.136) devine în acest caz (α=0):
P · dt = c · M · dτ (1.167)
Deoarece: P = α · S · r
s
(1.168)
T = c · M / α · S (1.169)
Rezultá:
s
d
T
dt
τ
τ
= (1.170)
Integrând relatia (1.170) rezultá:
T
t
s
⋅ τ = τ (1.171)

41

Figura 1.17. Încálzirea unui corp în regim de scurtcircuit.

Se observá cá temperatura variazá liniar cu timpul. Reprezentarea graficá (figura 1.17) a
regimului de scurtcircuit, declansat la momentul t
1
când corpul se gáseste la temperatura
stasionará τ
s
si care dureazá pâná la momentul t
2
. Deoarece durata regimului (t
2
– t
1
) este foarte
scurtá, supratemperatura maximá τ
m
depáseste de 2 ÷ 3 ori supratemperatura în regim stationar.
Evident, scurtcircuitul poate apare înainte de atingerea regimului stationar, sau putem conecta un
aparat direct în regim de scurtcircuit, în care caz temperatura va varia dupá o curbá paralelá cu
cea din figurá dar deplasatá corespunzátor în jos.
Conform relatiei (1.171) se poate da o interpretare fizicá constantei termice de timp T
dupá cum urmeazá: constanta termicá de timp este acel interval de timp în care conductorul, fárá
încálzire initialá si fárá schimb de cáldurá cu mediul ambiant se încálzeste, la pierderi constante
(p=ct.) pâná la supratemperatura τ
s
din regim stationar.
Conductoarele parcurse de curentul de scurtcircuit se încálzesc puternic, ceea ce poate
duce la topirea lor si la avarii grave în instalatii. Rezultá cá este de dorit ca aparatele de protectie
sá elimine cât mai rapid defectul de scurtcircuit, înainte ca conductoarele sá fie avariate prin
efectul cumulativ al cáldurii înmagazinate.


1.5.6. Înclzirea unui corp în regim periodic intermitent

În numeroase aplicatii tehnice aparatele sunt alimentate periodic deoarece sarcina
aparatului variazá periodic. Astfel dupá o perioadá de încálzire urmeazá o perioadá de rácire,
ciclul repetându-se la intervale de timp egale.
Regimul se numeste periodic intermitent (RPI) când alimentarea si repaosul aparatului se
succed în mod periodic.
În figura 1.18 sunt prezentate intervale de timp de încálzire t
i
si de rácire t
r
. Aparatul se
va încálzi treptat dupá o curbá în zig-zag tinzând sá se stabilizeze din punct de vedere termic
între douá temperaturi τ
min
si t
max
.
Intervalul de timp t
i
+ t
r
= t
c
se numeste durata unui ciclu si trebuie sá îndeplineascá
conditia t
c
< 10 min.
42
Raportul:
r 1
i
A
t t
t
D
+
= (1.172)
se numeste duratá de anclansare (actionare), iar raportul:
100
t t
t
D
r i
i
A

+
= [%] (1.173)
poartá denumirea de „Duratá relativá de anclansare“ iar valorile ei sunt standardizate la: 10, 25,
60 si 100 %.
Pentru a determina legea de variatie t = f(t) în regim periodic intermitent, am reprezentat
în figura 1.18 curbele de încálzire paralele cu curba t
i
, si curbele de rácire paralele cu curba t
r
, în
ipoteza cá T are aceiasi valoare la încálzire si rácire (lucru care este adevárat doar pentru
aparatele care nu sunt cu convectie fortatá).
Folosind ecuatiile ce descriu încálzirea (1.145) si rácirea corpurilor (1.158)
vom putea scrie pentru RPI prezentat în figura 1.18:

|
|
.
|

\
|
− ⋅ τ = τ

T
t
s 1
i
e 1 (1.174)

T
t
1 2
i
e

⋅ τ = τ (1.175)

|
|
.
|

\
|
− ⋅ τ + ⋅ τ = τ
− −
T
t
s
T
t
4 3
i i
e 1 e (1.176)

T
t
3 4
r
e

⋅ τ = τ (1.177)
...

T
t
n 2 n 2
r
e

⋅ ⋅
⋅ τ = τ (1.178)

|
|
.
|

\
|
− ⋅ τ + ⋅ τ = τ
− −
⋅ + ⋅
T
t
s
T
t
n 2 1 n 2
i i
e 1 e (1.179)
43

Figura 1.18. Încálzirea corpurilor în Regim periodic intermitent.

Dupá un numár suficient de mare de cicluri încálzire-rácire ale RPI, se stabileste
un regim periodic stationar (supratemperatura oscileazá între valoarea maximá t
max
si valoarea
minimá t
min
. Rezultá cá:
τ
2n – 1
= τ
2n + 1
(1.180)
Se observá cá: τ
2n
= τ
min
, adicá:

T
t
T
t
T
t
c
c r
e 1
e e

− −


= τ
min
(1.181)
Prin înlocuire în (1.179) rezultá:

s
T
t
T
t
c
i
e 1
e 1
τ ⋅


= τ


max
(1.182)
Valorile determinate pentru t
max
si t
min
determiná domeniul în care variazá temperatura
corpului dupá un numár foarte mare de cicluri ale RPI.
Dacá în RPI avem t
r
= 0, rezultá τ
max
= τ
min
= τ
s
si regásim regimul permanent ca un caz
particular al RPI, fárá intervalul de rácire.
De importantá tehnicá este determinarea Coeficientul de suprasarciná admisibilá K
p
,
definit prin relatia (1.161) si care în RPI devine:
44

A i
c
i
c
T
t
T
t
max
s
p
D
1
t
t
T
t
1 1
T
t
1 1
e 1
e 1
k
i
c
= ≅
|
.
|

\
|
− −
|
.
|

\
|
− −



=
τ
τ
=


(1.183)
Coeficientul suprasarciná în curent definit prin relatia (1.166) devine în RPI:

A
p r
D
1
k k = = (1.184)
În exploatare se va avea în vedere faptul cá orice aparat construit pentru un regim
permanent poate fi supraîncárcat în RPI cu o suprasarciná cel mult egalá cu cea datá de
coeficientul de suprasarciná. Prin supraîncárcare aparatul nu va depási solicitárile maxime
admisibile si va fi folosit într-un mod mai eficient.



1.6. Stabilitatea termic a aparatelor electrice


Încálzirea reprezintá una din solicitárile cele mai importante la care sunt supuse aparatele
electrice în timpul exploatárii lor. Limita de încálzire si deci temperatura cea mai mare pe care o
atinge un aparat electric, într-un punct al sáu, este determinatá de urmátorii factorii:
– necesitatea conservaárii proprietátilor fizico–mecanice si chimice ale conductoarelor;
– conservarea proprietátilor electroizolante ale izolatiilor si o duratá de viatá cât mai mare
a acestora;
– conservarea propietátilor îmbinárilor prin lipire si sudare;
– mentinerea calitátii contactelor electrice în limitele admisibile.
Limitele de temperaturá (maxime si minime) ale aparatelor electrice sunt date în
standarde si trebuiesc respectate cu rigurozitate pentru ca nici una din caracteristicile tehnice ale
aparatului sá nu sufere vreo înráutátire care sá-i prejudicieze functionarea sau care sá-i reducá
durata de viatá prestabilitá.
Putem defini „Stabilitatea termicá“ a unui aparat în regim permanent ca fiind proprietatea
aparatului de a suporta solicitárile termice ale unui anumit curent un timp oricât de lung, fárá ca
încálzirea diferitelor párti ale aparatului sá depáseascá temperaturile maxim admisibile, sau sá
producá degradarea inadmisibilá a oricárei caracteristici tehnice a sa.

Stabilitatea termicá a unui aparat este caracterizatá în regim permanent de cátre curentul
nominal al aparatului (I
n
), care este în c.c. valoarea maximá a curentului, iar în curent alternativ
valoarea efectivá maximá, denumitá curent echivalent termic. Acest curent este valabil atâta timp
cât conditiile termice exterioare sau de rácire sunt cele prescrise în standarde. În caz contrar
trebuieste adaptat regimul de lucru la noile conditii termice.
Deoarece fenomenele termice sunt cumulative în regim tranzitoriu valorile maxime
admisibile vor fi si în functie de timpul cât aparatul va fi solicitat termic. Astfel pentru curentul
de scurtcircuit care apare, în general, dupá functionarea aparatului în regim nominal de duratá
încálzirea va depinde si de temperatura avutá de aparat anterior regimului de avarie. Deoarece
durata scurtcircuitului este micá se admite o încálzire mai mare decât încálzirea stationará din
regim nominal, fárá a exista pericolul de degradare a aparatului.
45
Proprietatea aparatului de a suporta solicitárile termice ale curentilor de scurtcircuit,
pentru o duratá bine precizatá, fárá deteriorári inadmisibile ale niciuneia din caracteristicile sale
tehnice, se numeste „Stabilitate termicá“ a aparatelor electrice în regim de avarie si se exprimá
prin curentul de stabilitate termicá (I
st
). Valoarea lui este prevázutá în standarde, raportatá la
numite intervale de timp: 10 secunde, 5 secunde sau 1 secundá. Alegerea curentilor de
stabilitate termicá pentru un aparat, se face tinând seama de valorile maxime ale curentului de
scurtcircuit (în cazul cel mai defavorabil) si de durata maximá posibilá a acestui curent, tinând
cont de caracteristicile schemei de protectie.
Calcularea curentului de stabilitate termicá pentru o valoare nestandardizatá a
timpului de actionare a curentului de scurtcircuit (t
x
) se obtine din conditia:
I
2
· t = ct. (1.185)
cu formula:

x
stN stx
t
N
I I ⋅ = (1.186)
în care N este cea mai apropiatá valoare standardizatá a duratei curentului de scurtcircuit de
timpul t
x
, iar N ∈{1,5,10}
46
Pe baza notiunilor tehnice prezentate în capitolul „Procese termice în echipamentele
electrice“ ráspundeti la urmátoarele întrebári:

1. Ce surse de cáldurá existá în aparatele electrice?
2. Ce este efectul electrocaloric?
3. Ce pierderi apar în miezurile feromagnetice?
4. Ce pierderi apar în izolatii?
5. Definiti supratemperatura.
6. Ce subansamble ale aparatelor si echipamentelor electrice se verificá la încálzire?
7. Ce este o izotermá?
8. Care este ecuatia unei izoterme?
9. Care este Legea transformárii energiei în conductoarele parcurse de curent?
10. În ce se másoará pierderile specifice?
11. În ce se másoará fluxul termic?
12. Definiti densitatea de flux termic.
13. În ce se másoará densitatea de flux termic?
14. Care este legátura empiricá între densitatea de flux termic si temperaturá?
15. Ce másoará divergenta densitátii de flux termic?
16. Definiti conductivitatea termicá.
17. În ce se másoará conductivitatea termicá?
18. Definiti coordonatele cilindrice în functie de coordonatele carteziene.
19. Definiti operatorul Laplace în coordonate carteziene.
20. Definiti operatorul Laplace în coordonate cilindrice.
21. Scrieti ecuatia Poisson, în coordonate carteziene, într-un mediu izotrop.
22. Scrieti ecuatia Poisson, în coordonate carteziene, într-un mediu anizotrop.
23. Scrieti ecuatia Poisson, în coordonate cilindrice.
24. Scrieti ecuatia Laplace, în coordonate carteziene, într-un mediu izotrop.
25. Scrieti ecuatia Laplace, în coordonate carteziene, într-un mediu anizotrop.
26. Scrieti ecuatia Laplace, în coordonate cilindrice.
27. Scrieti ecuatia Fourier pentru regimul termic nestationar.
28. Definiti difuzivitatea termicá.
29. În ce se másoará difuzivitatea termicá?
30. Câte tipuri de transmisivitáti termice cunoasteti?
31. Care este expresia cáldurii cedatá mediului ambiant prin conductie?
32. Care este expresia cáldurii cedatá mediului ambiant prin convectie?
33. Ce este convectia fortatá?
34. Cum se poate realiza rácirea fortatá în aer?
35. Cum se poate realiza rácirea fortatá în ulei?
36. Care este Legea lui Stefan Boltzmann?
37. Cât este transmisivitatea termicá prin radiatie?
38. Care este expresia cáldurii cedate mediului ambiant prin radiatie?
39. Cum trebuiesc vopsite carcasele pentru o rácire cât mai intensá prin radiatie?
40. Care este transmisivitatea termicá totalá?
41. Care este Legea lui Ohm pentru transmiterea cáldurii?
42. Care este expresia rezistentei termice?
43. În ce se másoará rezistenta termicá?
44. Ce sunt conditiile de limitá?
45. Pe baza cáror echivalente se realizeazá circuitul electric echivalent transmisiei cáldurii?
46. La ce bobine trebuie sá izolám termic bobinajul de miezul feromagnetic?
47. Care este ecuatia generalá a bilantului termic a unui conductor?
47
48. Cum variazá rezistivitatea electricá cu temperatura?
49. Definiti regimul termic stationar.
50. Care este expresia supratemperaturii stationare?
51. Care este expresia constantei termice de timp?
52. În ce se másoará constanta termicá de timp?
53. Care este interpretarea matematicá a constantei termice de timp?
54. Care este interpretarea fizicá a constantei termice de timp?
55. Care este ecuatia încálzirii unui corp cu supratemepraturá initialá?
56. Care este ecuatia încálzirii unui corp fárá supratemepraturá initialá?
57. Care este ecuatia rácirii unui corp?
58. Definiti regimul termic de scurtá duratá?
59. Cât este coeficientul de suprasarciná termicá în regim de scurtá duratá?
60. Cât este coeficientul de suprasarciná pentru curent în regim de scurtá duratá?
61. Cum variazá temepratura în regim de scurtcircuit?
62. Definiti Regimul periodic intermitent.
63. Definiti durata relativá de anclansare.
64. Cât este coeficientul de suprasarciná termicá în regim periodic intermitent?
65. Cât este coeficientul de suprasarciná pentru curent în regim periodic intermitent?
66. Ce este stabilitatea termicá a unui aparat?
67. Ce márime caracterizezá stabilitatea termicá a unui aparat în regim permanent?
68. Ce márime caracterizezá stabilitatea termicá a unui aparat în regim de avarie?
69. Ce timpi s-au standardizat pentru stabilitatea termicá la scurtcircuit?
70. Cu ce formulá se echivaleazá curentii de stabilitate termicá la scurtcircuit?





















48


2. FORE ELECTRODINAMICE I
ELECTROMAGNETICE


În aparatele si echipamente electrice parcurse de curenti mari apar pe lângá solicitárile
termice, studiate în capitolul anterior, si solicitári mecanice datorate fortelor electrodinamice sau
electromagnetice. Fortele electrodinamice actioneazá asupra conductoarelor parcurse de curenti,
ca rezultat al interactiunii dintre curenti si câmpurile magnetice create de alti curentii electrici.
Actiunea acestor forte devine importantá în special în cazul curentilor de scurtcircuit, solicitând
conductoarele, barele si izolatoarele la solicitári de tipul fortá táietoare si momente
încovoietoare, care pot da nastere la avarii grave în instalatiile electrice. De aceea, de aceste forte
trebuie sá se tiná seama la constructia aparatelor si echipamentelor electrice pentru a asigura
stabilitatea lor mecanicá.
Fortele electromagnetice apar datoritá variatiei energiei magnetice prin intereactiunea
dintre curentii electrici si corpurile feromagnetice.
Principalele metode folosite la calculul fortelor electrodinamice si electromagnetice sunt:
– metoda bazatá pe formula lui Biot-Savart-Laplace;
– metoda bazatá pe teoremele fortelor generalizate si aprecierea variatiei energiei
magnetice;
– metoda bazatá pe calculul tensiunilor maxwelliene în câmp magnetic (metodá folositá
în special în cazul contactelor electrice).
Pentru calculul fortelor electrodinamice se poate folosi expresia fortei Laplace:
( ) B dl i dF × ⋅ = (2.1)
a cárei modul are exprresia:
dF = i · B · dl · sin α (2.2)
Semnificatia márimilor din relatiile (2.1) si (2.2) este datá în figura 2.1.
În figura 2.1 s-a notat cu u unghiul dintre inductia magneticá B si versorul dl al
circuitului parcurs de curentul i , iar cu dF forsa elementará Laplace corespunzátoare portiunii de
circuit dl. Forta totalá ce actioneazá asupra întregului circuit de lungime l se obtine prin
integrarea lui dF:

í
α ⋅ ⋅ =
1
0
dl B i F sin [N] (2.3)

49

Figura 2.1 Explicativá pentru calculul fortei Laplace.

Pentru a putea calcula forta Laplace trebuie sá calculám inductia magneticá B, ceea ce se
poate realiza cu formula lui Biot-Savart-Laplace. Pentru a calcula intensitatea câmpului magnetic
elementar dH în punctul M, caracterizat prin vectorul de pozitie r , de portiunea infinitezimalá de
circui filiform dl, parcursá de curentul i, folosim formula:

( )
3
r 4
r dl i
dH
⋅ π ⋅
× ⋅
= (2.4)
Modulul câmpului magnetic elementar va fi:

2
r 4
dl i
dH
⋅ π ⋅
β ⋅ ⋅
=
sin
(2.5)
În figura 2.2 sunt explicate márimile ce intervin în formula lui Biot-Savart-Laplace.


Figura 2.2. Explicativá la formula lui Biot-Savart-Laplace.
În formula (2.5) β este unghiul format de vectorii dl (versorul circuitului parcurs de
curentul i) si r vectorul de pozitie a punctului M. S-a notat cu
µ
0
= 4 · π · 10
–7
[H / m] , permeabilitatea magneticá a vidului.
50
Tinând cont de Legea legáturii dintre B, H si M, rezultá cá modulul inductiei magnetice
B în punctul M, va fi:

2
0
r
sin dl i
4
dB
β ⋅ ⋅

π ⋅
µ
= (2.6)
Pe baza formulei (2.6) se poate calcula analitic inductia magneticá B în fiecare punct al
conductorului. Metoda se recomandá în cazul conductoarelor de formá simplá (conductoare
paralele, conductoare perpendiculare, etc.).
Pentru a calcula forta exercitatá de un întreg circuit C
1
, de lungime l
1
, asupra portiunii
elementare de circiut dl
2
se integreazá relatia (2.6):

í

β ⋅ α ⋅
⋅ ⋅
π ⋅
µ
=
1
C
1
2
1
2 2
0
dl
r
sin sin i
dl i
4
dF (2.7)
În figura 2.3 sunt prezentate márimile ce intervin în calculul fortei elementare dF.

Figura 2.3 Explicativá pentru calculul fortei electrodinamice cu formula lui
Biot-Savart-Laplace.

Forta totalá ce actioneazá între circuitele C
1
si C
2
se obtine prin integrarea fortei
elementare dF de-a lungul conductorului filiform C
2
. Se obtine expresia:

2 1
C
1
C
2 2 2 1
0
i i C dl dl
r
sin sin
i i
4
F
1 2
⋅ ⋅ = ⋅ ⋅
β ⋅ α
⋅ ⋅ ⋅
π ⋅
µ
=
í í
(2.8)
În relatia (2.8) s-a notat cu C, coeficientul de contur al circuitelor C
1
si C
2
care depinde
doar de configuratia geometricá si de pozitionarea celor douá circuite.
Dacá considerám medii masive sau ansambluri de circuite parcurse de curenti, pentru
care cunoastem energia magneticá, putem calcula fortele electrodinamice sau electromagnetice
pe baza Teoremelor fortelor generalizate.
Considerám un sistem de n circuite cuplate magnetic si parcurse de curentii i
1
… i
n
.
Energia magneticá înmagazineazá în sistemul de n circuite este:

k k
n
1 k
m
i
2
1
W ⋅ Ψ ⋅ =
¯
=
(2.9)
Fluxurile care strábat suprafetele limitate de contururile circuitelor sunt legate de curenti
prin inductivitátile proprii si mutuale, conform relatiilor lui Maxwell:
51

p
n
1 p
kp k k k
i M i L ⋅ + ⋅ = Ψ
¯
=
(k ≠ p) (2.10)
Am fácut notatiile:
L
k
– inductivitatea proprie a circuitului k,
M
kp
– inductivitatea mutualá a circuitelor k si p.
Înlocuind pe (2.10) în (2.9) rezultá:

¯ ¯ ¯
= = =
⋅ + ⋅ =
n
1 p
p kp
n
1 k
k
n
1 k
k k m
i M i
2
1
i L
2
1
W
2
(2.11)
Conform Teoremei fortelor generalizate, forta generalizatá F, la curent constant, este:

. ct i
m
x
x
W
F
=
|
.
|

\
|


= (2.12)
La flux constant forta generalizatá va fi:

. ct
m
x
x
W
F
= Ψ
|
.
|

\
|


− = (2.13)
În Teoremele fortelor generalizate F
x
este o fortá dacá coordonata generalizatá x este o
coordonatá liniará, si este un moment dacá coordonata generalizatá este un unghi.
Relatiile (2.12) si (2.13) tin seama de variatia inductivitátilor propri si mutuale, în raport
cu coordonata generalizatá x. Aceste relatii se folosesc în aplicatiile în care inductivitátile proprii
si mutuale sunt cunoscute sub formá analiticá:
Astfel dacá dorim sá calculám forta ce actioneazá între douá bobine cuplate magnetic
pornim de la expresia energiei magnetice (2.10) particularizatá pentru douá circuite :

1 2 21 2 1 12
2
2 2
2
1 1 m
i i M
2
1
i i M
2
1
i L
2
1
i L
2
1
W ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ = (2.14)
Aplicând teorema de reciprocitate a circuitelor electrice cuplate magnetic, rezultá:
M
12
= M
21
= M (2.15)
Relatia (2.14) devine:

2 1
2
2 2
2
1 1 m
i i M i L
2
1
i L
2
1
W ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ = (2.16)
Considerând curentii independenti de deformatia circuitelor (i
1
=i
2
= ct.), relatia (2.12)
devine:

dx
dM
i i
dx
dL
i
2
1
dx
dL
i
2
1
F
2 1
2 2
2
1 2
1 x
⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ + ⋅ = (2.17)
În aceastá relatiei primii doi termeni reprezintá fortele interne din fiecare circuit, iar ulti-
mul termen reprezintá forta de interactiune dintre cele douá sisteme.


2.1. Calculul forelor electrodinamice în regim staionar.


52
În regim stationar curentii ce parcurg circuitele electrice sunt constanti si deci fortele
electromagnetice sunt invariabile în timp. Pentru calcularea acestor forte putem utiliza una din
metodele descrise anterior.
Cele mai reprezentative cazuri de forte electrodinamice sunt cele dintre conductoare a
cáror dimensiune liniará transversalá este neglijabilá în raport cu lungimea lor si cu distanta
dintre ele (conductoare filiforme). Determinarea acestor forte, ca márime si punct de aplicatie,
este posibilá utilizând o metodá grafoanaliticá, care face ipoteza simplificatoare cá se poate izola
portiunea din circuit corespunzátoare celor douá conductoare.


2.1.1. Fora electrodinamic dintre conductoare drepte i coplanare.

Considerám douá conductoare filiforme, rectilinii si coplanare prezentate în figura 2.4,
parcurse de curentii i
1
si i
2
si care fac între ele un unghi oarecare. Aplicând metoda de calcul
bazatá pe teorema lui Biot–Savart–Laplace, inductia magneticá în punctul P
k
(în care se aflá
elementul infinitezimal dl
2
) determinatá de elementul de curent i
1
· dy se calculeazá conform
relatiei (2.6):

2
1 0
k
r
dy i
4
dB
⋅ β ⋅

π ⋅
µ
=
sin
(2.18)
Forta care se exercitá asupra elementului de circuit dl
2
sub influenta elementului de
curent dy parcurs de curentul i
1
, se determiná conform (2.2), cu observatia cá elementul dl
2
si in-
ductia dB
k
sunt perpendiculare si deci sin α = 1, rezultá:

2
1 0
2 2 k
2
r
dy i
4
dl i F d
β ⋅ ⋅

π ⋅
µ
⋅ ⋅ =
sin
(2.19)
În figura 2.4 sunt prezentate márimile ce intervin în relatiile (2.18) si (2.19) Din figurá
rezultá cá:

β
=
sin
x
r ;
β
− =
tg
x
y rezultá β ⋅
β
= d
x
dy
2
sin
(2.20)
Înlocuind relatiile (2.20) în relatia (3.19) se determiná forta elementará:

2 2 1
0
k
2
dl d
x
i i
4
F d ⋅ β ⋅
β
⋅ ⋅ ⋅
π ⋅
µ
=
sin
(2.21)
53

Figura 2.4. Determinarea fortelor dintre douá conductoare rectilinii si coplanare.

Forta determinatá de întreg circuitul parcurs de curentul i
1
, asupra elementului dl
2
va fi:

í
β
β
β ⋅ β ⋅ ⋅ ⋅
π ⋅
µ
=
2
1
d
x
dl
i i
4
dF
2
2 1
0
k
sin (2.22)

2
2 1
2 1
0
k
dl
x
i i
4
dF ⋅
β − β
⋅ ⋅ ⋅
π ⋅
µ
=
cos cos
(2.23)
Notând forta pe unitatea de lungime (numitá forta specificá) cu f
k
, rezultá:

x
i i
4 dl
dF
f
2 1
2 1
0
2
k
k
β − β
⋅ ⋅ ⋅
π ⋅
µ
= =
cos cos
[N / m] (2.24)
Prescurtat relatia (2.24) se poate scrie:
f
k
= ξ · C (2.25)
S-au fácut notatiile:
– márimea

2 1
7
2 1
0
i i 10 i i
4
⋅ ⋅ = ⋅ ⋅
π ⋅
µ
= ξ

(2.26)
se numeste factorul de curent a circuitelor, si depinde doar de curentii ce interactioneazá
electrodinamic si de permeabilitatea magneticá a mediului.
54
– márimea

x
C
2 1
β − β
=
cos cos
(2.27)
se numeste factorul de contur al circuitelor electrice, si depinde de parametrii geometrici ai
circiutelor electrice.

Figura 2.5. Determinarea fortei electrodinamice rezultante
printr-o metodá grafo-analiticá.

Pe baza formulei (2.25) si al factorilor de contur dati în literatura de specialitate, se pot
calcula relativ usor fortele electrodinamice ce rezultá din interactiunea unor conductoare
coplanare, rectilinii si filiforme.
Pentru a calcula forta totalá ce actioneazá asupra conductorului parcurs de curentul i
2
si
datorate curentului i
1
putem folosi o metodá grafo-analiticá (sau echivalentul ei numeric). Astfel
în figura 2.5. s-au reprezentat fortele specifice corespunzátoare punctelor de abscisá x
i
, plasate pe
conductorul 2 si calculate cu ajutorul relatiei (2.23).
Pentru determinarea fortei rezultante F
12
care actioneazá asupra conductorului 2, se unesc
vârfurile segmentelor f
k
ce reprezintá la scará fortele specifice si se obtine o suprafatá de arie A.
Forta electrodinamicá rezultantá F
12
se calculeazá prin planimetrarea ariei A si este orientatá
perpendicular pe conductor, Punctul de aplicatie al fortei este centrul de greutate al suprafetei de
arie A.
55
Rezultá cá forta exercitatá de conductorul 1 asupra conductorului 2, notatá cu F
12
va avea
expresia: F
12
= X · Y · A (2.28)
Am notat cu X scara fortelor specifice [N / m · 1 / m] si cu Y scara lungimilor [m / m].
Aria planimetratá A [m
2
] este aria fortelor specifice.


2.1.2. Fora electrodinamic dintre conductoare drepte i paralele.

Cel mai des întâlnit caz în aplicatiile tehnice este cazul conductoarelor drepte, plan
paralele si de lungime consideratá infinitá. În figura 2.6 am reprezentat douá conductoare t
filiforme si paralele de lungime egalá cu 1, situate fatá în fatá si parcurse de acelasi curent i.
Conform relatiei (2.24) si considerând cá x = a = ct., rezultá:

a
i
4
f
2 1 2 0
k
β − β
⋅ ⋅
π ⋅
µ
=
cos cos
(2.29)
Din figura 2.6 rezultá:

2 2
1
1
a h
h
r
h
+
− = = β cos (2.30)

( )
2 2
2
2
a h l
h 1
r
h l
+ −

− =

− = β cos (2.31)
Înlocuind relatiile (2.30) si (2.31) în relatia (2.29) se obtine expresia fortei specifice sub
forma:
( )
|
|
.
|

\
|
+ −

+
+
⋅ ⋅
α ⋅ π ⋅
µ
=
2
2 2 2
2 0
k
a h l
h l
a h
h
i
4
f (2.32)

56
Figura 2.6. Determinarea fortelor electrodinamice dintre conductoare paralele

Forta totalá care actioneazá asupra conductorului 2, se obtine prin integrarea relatiei
(2.32):

( )
í í

|
|
.
|

\
|
+ −

+
+
⋅ ⋅
⋅ π ⋅
µ
= ⋅ =
l
0 2 2 2 2
2 0
l
0
k 12
dh
a h l
h l
a h
h
i
a 4
dh f F (2.33)
( )
l
0
2 2 2 2 2 0
12
a h l a h i
a 4
F + − − + ⋅ ⋅
⋅ π ⋅
µ
= (2.34)

l
a
l
a
1 l i
a 2
F
2
2 0
12

|
.
|

\
|
+ ⋅ ⋅ ⋅
⋅ π ⋅
µ
= (2.35)
Rezultá forta specificá expresia:

|
.
|

\
|
ϕ ⋅ ⋅
⋅ π ⋅
µ
=
l
a
i
a 2
f
2 0
k
(2.36)
Factorul de corectie este:

l
a
l
a
1
l
a
2

|
.
|

\
|
+ =
|
.
|

\
|
ϕ (2.37)
În cazul conductoarelor de lungime infinitá (1 >> a), forta specificá se poate calcula
tinând cont cá factorul de corectie devine: 1
l
a
l
=
|
.
|

\
|
ϕ
∞ →
(2.38)
Forta specificá va fi:

2 0
k
i
a 2
f ⋅
⋅ π ⋅
µ
= (2.39)
În cazul în care distanta dintre conductoare este comparabilá cu diametrul conductoarelor
(adicá numai putem considera conductoarele filiforme) forta de interactiune dintre acestea se
poate calcula pe baza Teoremelor fortelor generalizate. Considerám douá conductoare paralele,
drepte, cu sectiune circulará de razá r, prezentate în figura 2.7.
Forta de interactiune se determiná cu ajutorul teoremei fortelor generalizate, pornind.de
la expresia inductivitátii mutuale dintre cele douá conductoare.

Figura 2.7. Conductoare paralele, drepte, finite de sectiune circulará.
57

Pornind de la expresia inductivitátii unui circuit format din douá conductoare
paralele de lungime 1, de diametru 2·r si distanta dintre conductoare a:

|
.
|

\
|

⋅ + ⋅ ⋅
π ⋅
µ
=
r
r a
4 1 l
4
L
0
ln [H] (2.40)
Aplicând relatia (2.12) rezultá:
2 0 2
i
r a
l
2
i L
2
1
da
d
F ⋅


π ⋅
µ
=
|
.
|

\
|
⋅ ⋅ = (2.41)


2.1.3. Fore electrodinamice în circuite cu configuraie complex.

Pentru cazul unor conductoare perpendiculare, filiforme si de lungime finitá ca cele din
figura 2.8 calcularea fortelor electrodinamice se va face în ipotezele:
β
2
= π/2 si deci cos β
2
= 0 (2.42)

2 2
1
1
1
1
1
x l
l
r
l
+
= = β cos (2.43)
Tinând cont de relatia (2.24) obtinem:

2 2
1
1 2 0
k
x l x
l
i
4
f
+ ⋅
⋅ ⋅
π ⋅
µ
= (2.44)
Forta specificá este prezentatá în figura 2.8, iar forta totalá se obtine prin integrarea
grafoanaliticá sau numericá a fortei specifice.

58

Figura 2.8. Cazul conductoarelor perpendiculare

Pentru circuitele cu o configuratie complexá, formate din mai multe conductoare,
calcularea fortelor de interactiune dintre acestea se face pe baza principiului suprapunerii
efectelor (principiul superpozitiei).
Pentru exemplificare considerám cazul cáilor de curent ale unui întrerupátor care sunt
prezentate în figura 2.9. Precizám cá aplicarea principiului suprapunerii efectelor este
conditionatá de liniaritatea fenomenelor studiate.
În figura 2.9 s-a desenat atât calea de curent a întrerupátorului cât si fortele specifice
pentru fiecare segment al cáii de curent, care se aflá în câmpul magnetic al celorlalte conductoare
parcurse de acelasi curent i. Reprezentând fortele specifice determinate de actiunea
conductoarelor paralele 1 si 2 si cele determinate de actiunea conductoarelor perpendiculare 1 si
3, respectiv 2 si 3. Conform figurii 2.9 si prin însumare se obtin fortele specifice rezultante
asupra celor trei conductoare f
1
, f
2
respectiv f
3
.
Pentru a obtine fortele totale F
1
, F
2
si F
3
se integrezá grafoanalitic sau numeric fortele
specifice (eventual prin metoda de planimetrare prezentatá în figura 2.5).
59

Figura 2.9. Aplicarea principiului suprapunerii efectelor în cazul cáilor de curent ale unui
întrerupátor.
Se observá cá fortele maxime se exercitá la locurile de atingere a contactelor si în
articulatii. De acest lucru trebuie sá se tiná seama la dimensionarea resoartelor ce asigurá
presiunea pe contacte, la dimensionarea articulatiilor si a îmbinárilor lipite si sudate.


2.1.4. Fore electromagnetice în apropierea pereilor feromagnetici.

Conductoarele aparatelor electrice se aflá de multe ori în apropierea unor pereti din mate-
riale feromagnetice fiind supuse fenomenului de atractie exercitat de acestia. Acest fenomen
(denumit efect de proximitate) se explicá prin aceia cá fluxul magnetic creste prin micsorarea
reluctantelor, adicá prin micsorarea distantei dintre conductor si perete. Acest fenomen are
numeroase aplicatii tehnice, dintre care în domeniul aparatelor electrice amintim: stingerea
arcului electric în camerele de stingere, constructia barelor de conexiune si a celulelor de înaltá
tensiune, etc.
Considerám un conductor drept plasat paralel cu un perete feromagnetic, la distanta a si
parcurs de curentul i. Reprezentarea graficá a conductorului este cea din figura 2.10.
Valoarea si sensul fortei care actioneazá asupra conductorului aflat în vecinátatea
peretelui feromagnetic poate fi determinatá cu ajutorul metodei imaginilor electrice (imagini
conforme).
Conform acestei metode, peretele se echivaleazá cu un conductor imagine parcurs de
acelasi curent ca si conductorul real si situat la aceeasi distantá fatá de suprafata peretelui.
60

Figura 2.10. Interactiunea unui conductor cu un perete feromagnetic

Conform relatiei (2.38), în cazul în care conductoarele sunt considerate filiforme si
infinite, forta specificá se calculeazá cu formula:

2 0
2
0
i
a 4 a 2
i
2
f ⋅
⋅ π ⋅
µ
=


π ⋅
µ
= (2.45)
Dacá luám în considerare si diametrul (d=2·r) al conductorului, conform (2.41) rezultá:

( )
2 0
2 2
i
r a
f ⋅
− ⋅ ⋅
=
π
µ
(2.46)
Forta rezultantá F ce actioneazá asupra conductorului de lungime l, este în sensul de a
micsora distanta dintre conductor si perete. Datoritá atractiei exercitate de peretii feromagnetici,
conductoarele parcurse de curenti se ancoreazá puternic pentru a rezista la fortele
electrodinamice. În cazul întrerupátoarelor, transformatoarelor si al statiilor electrice trebuie sá
se tiná cont de fortele feromagnetice ce apar în special în regim de scurtcircuit.


2.1.5. Fore electromagnetice în nie feromagnetice.

Interactiunea dintre corpurile feromagnetice si conductoarele parcurse de curent, adicá
fortele electromagnetice, se manifestá intens si în cazul niselor feromagnetice.
Astfel în cazul unui conductor plasat într-o nisá feromagneticá de formá dreptunghiulará
(figura 2.11), aproximând permeabilitatea magneticá a materialului feromagnetic ca fiind infinitá
(adicá liniile de flux magnetic sunt perpendiculare pe perete), rezultá cá fluxul magnetic ce se în-
chide numai prin aria A = l·x, se poate calcula cu relatia:

m
R
i
= Φ (2.47)
Expresia reluctantei magnetice a fluxului este:

x l A
R
0 0
m
⋅ ⋅ µ
δ
=
⋅ µ
δ
= (2.48)
61


Figura 2.11. Conductor plasat într-o nisá feromagneticá de sectiune dreptunghiulará.

Rezultá cá fluxul magnetic este:
x i
1
0
⋅ ⋅
δ
⋅ µ = Φ (2.49)
Energia magneticá este:
x i
1
2
i
2
1
W
2 0
m
⋅ ⋅
δ

µ
= ⋅ Φ ⋅ = (2.50)

Aplicând Teorema fortelor generalizante datá de relatia (2.12), rezultá:

2 0
ct i
m
i
1
2 x
W
F ⋅
δ

µ
=
|
.
|

\
|


=
= .
(2.51)
Forta calculatá cu relatia (2.51) tinde sá împingá conductorul în nisá si nu depinde de po-
zitia conductorului în nisa feromagneticá.
Dacá nisa este de sectiune triunghiulará, ca cea prezentatáîn figura 2.12 calcularea fortei
electromagnetice se face în mod analog. Pentru nisa de formá triunghiulará pre-zentatá în figura
2.12, cu notatiile din figurá se considerá o reluctantá medie la distanta x:

x l
1
2
R
0
x
m
⋅ ⋅ µ

δ + δ
= (2.52)
Rezultá pentru fluxul magnetic expresia:
62
x i
1
2
x
0
⋅ ⋅
δ + δ
⋅ µ ⋅ = Φ (2.53)

Figura 2.12. Conductor plasat într-o nisá feromagneticá de sectiune triunghiulará.

Deoarece:
h
x h
x

⋅ δ = δ (2.54)

Rezultá:
h
x h 2
h
x h
1
x
− ⋅
⋅ δ =
|
.
|

\
|

+ ⋅ δ = δ + δ (2.55)

x h 2
x
i l
h
2
0
− ⋅
⋅ ⋅ ⋅
δ
⋅ µ ⋅ = Φ (2.56)
Energia magneticá se poate calcula cu expresia:

x h 2
x
i h
1
i
2
1
W
2
0 m
− ⋅
⋅ ⋅ ⋅
δ
⋅ µ = ⋅ Φ ⋅ = (2.57)
Aplicarea Teorema fortelor generalizate:

( )
2
2
0
ct i
m
x h 2
x x h 2
i h
1
x
W
F
− ⋅
+ − ⋅
⋅ ⋅ ⋅
δ
⋅ µ =
|
.
|

\
|


=
= .
(2.58)
Rezultá:
63

( )
2
2
2
0
x h 2
h
i
1
2 F
− ⋅
⋅ ⋅
δ
⋅ µ ⋅ = (2.59)
Relatia (2.59) aratá cá forta nu mai este constantá, ea creste pe másurá ce x creste, adicá
pe másurá ce conductorul se apropie de fundul nisei, ceea ce este foarte avantajos în cazul
stingerii arcului electric (efectul de nisá).
Efectul de nisá este utilizat în constructia camerelor de stingere cu efect de nisá, în scopul
atrageri arcului electric în nisá si al deionizárii prin rácire în contact cu peretii reci ai camerei de
stingere. Din cele prezentate rezultá cá se preferá în cazul camerelor de stingere nisele
triunghiulare formate din plácute feromagnetice suprapuse.


2.1.6. Forele electrodinamice în bobine.

Fortele electrodinamice care apar în interiorul bobinelor sunt se exercitá într-o spirá, între
spire sau între bobine si se determiná din Teoremele fortelor generalizate când se cunosc
expresiile analitice ale inductivitátilor proprii si mutuale ale acestora.
Pentru a calcula forta exercitatá asupra unei spire parcurse de curent în figura 2.13 se
reprezintá o spirá circulará de razá R, executatá dintr-un conductor de razá r. Forta
electrodinamicá radialá, uniform repartizatá de-a lungul spirei, se determiná conform relatiei
(2.12) astfel:

dR
dL
i
2
1
R
W
F
2 m
⋅ ⋅ =


= (2.60)


Figura 2.13. Calcularea fortei exercitate asupra unei spire circulare.

Deoarece r << R, expresia inductivitátii unei spire circulare este:


|
.
|

\
|

+
µ
⋅ ⋅ µ = 2
r
R 8
4
R L
r
0
ln (2.61)
64
Conform figurii 2.13 raza medie a spirei este R, iar raza conductorului este r.
Conductorul spirei fiind din cupru sau aluminiu, permeabilitatea magneticá relativá se
poate considera µ
r
≅ 1, rezultá:

|
.
|

\
|


⋅ ⋅ µ = 75 1
r
R 8
R L
0
, ln (2.62)
Înlocuind relatiile (2.62) în (3.60) se obtine:

|
.
|

\
|


⋅ ⋅
µ
= 75 0
r
R 8
i
2
F
2 0
, ln (2.63)
Forta radialá specificá ce se exercitá asupra unitátii de lungime a spirei este:

|
.
|

\
|


⋅ ⋅
⋅ π ⋅
µ
=
⋅ π ⋅
= 75 , 0
r
R 8
ln i
R 4 R 2
F
f
2 0
(2.64)
Verificarea rezistentei mecanice a spirei se face sá determinând forta de rupere F
R
a
acesteia. Astfel considerând un element inifinitezimal de lungime R · dα, forta de rupere se
obtine prin integrarea de-a lungul unui sfert de spirá a proiectiilor fortelor radiale specifice:

|
.
|

\
|


⋅ ⋅
π ⋅
µ
= α ⋅ ⋅ α ⋅ =
í
π
75 0
r
R 8
i
4
d R f F
2 0
2
0
R
, ln sin
/
(2.65)


Se impune ca solicitarea radialá sá fie mai micá ca solicitarea maximá admisibilá:

adm
2 2
2
0
2
R
75 0
r
R 8
r 4
i
r
F
σ ≤
|
.
|

\
|



⋅ π ⋅
⋅ µ
=
⋅ π
= σ , ln (2.66)
Deoarece bobina este formatá din N spire, forta de rupere totalá se calculeazá cu relatia:
( )
|
.
|

\
|


⋅ ⋅ ⋅
π ⋅
µ
= 75 0
r
R 8
i N
4
F
2
0
R
, ln (2.67)



Figura 2.14. Calcularea fortei dintre douá spire coaxiale de aceeasi razá.

Pentru a calcula forta exercitatá între spirele parcurse de curent ale unei bobine în figura
2.14 am considerat cazul a douá spire de acelasi diametru 2R, coaxiale, cu distanta dintre spire h
si diametrul conductoarelor 2r.
65
Spirele fiind parcurse de curentii i
1
si i
2
, conform Teoremei fortelor generalizate, forta cu
care interactioneazá spirele este:

dh
dM
i i F
2 1
⋅ ⋅ = (2.68)
Am notat cu M inductivitatea mutualá dintre cele douá spire, a cárei expresie este:
|
.
|

\
|


⋅ ⋅ µ = 2
h
R 8
R M
0
ln (2.69)
Aplicând Teorema fortelor generalizate rezultá expresia fortei:

2 1 0
2
0 2 1
i i
h
R
h
R 8
R 8
h
R i i F ⋅ ⋅ ⋅ µ − =
|
.
|

\
|



− ⋅ ⋅ µ ⋅ ⋅ = (2.70)
Aceastá fortá este orientatá perpendicular pe planul spirelor (dupá directia lui h) si este de
atractie sau de respingere în functie de sensul curentilor prin cele douá spire.



2.2. Calculul forelor electrodinamice în regim nestaionar.


Dacá conductoarele ce interactioneazá electrodinamic, sunt parcurse de curenti variabili
în timp, fortele electrodinamice care se exercitá între acestea sunt de asemenea forte variabile în
timp. Curentii pot varia dupá o lege oarecare: aperiodici, alternativi sau de scurtcircuit.
Calcularea fortelor electrodinamice se face având în vedere cá în orice moment acestea sunt
egale cu fortele electrodinamice corespunzátoare unor curenti stationari de aceeasi valoare. Acest
lucru este valabil pentru conditiile regimului cvasistationar (adicá pentru frecventele industriale).
Rezultá cá formulele determinate pentru calcularea fortelor în regim stationar rámân
valabile si în cazul unor curenti variabili în timp, ca valori momentane.
Valoarea momentaná a fortei electrodinamice se exprimá în functie de valoarea
momentaná a curentilor variabili în timp, iar solicitárile mecanice ale aparatelor parcurse de
acesti curenti vor fi de asemenea functii temporale.
Pentru a exemplifica metoda de calcul în regim nestationar a fortelor electrodinamice
considerám cazul foarte des întâlnit a douá conductoare filiforme de lungime infinitá (l >> r),
situate la distanta a si parcurse de curentii variabili în timp i
1
(t) si i
2
(t).
Forta specificá va fi în acest caz:
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) t i t i
a 2 a
2
t i t i
4
C t f
2 1
0
2 1
0
⋅ ⋅
⋅ π ⋅
µ
= ⋅ ⋅ ⋅
π ⋅
µ
= ⋅ ξ = (2.71)
În cazul curentilor variabili în timp intereseazá pe lângá repartitia spatialá a fortelor
specifice si variatia în timp a acestor forte.
În cazul când cele douá conductoare paralele sunt strábátute de acelasi curent aperiodic
i(t) de forma: ( )
|
|
.
|

\
|
− ⋅ =

T
t
e 1 I t i (2.72)
S-a notat cu T = L / R este constantá electricá de timp a circuitului.
66
Rezultá cá forta specificá variabilá în timp este:
( )
|
|
.
|

\
|
− ⋅ ⋅
⋅ π ⋅
µ
=

T
t
2 0
e 1 I
a 2
t f (2.73)
În electroenergeticá se foloseste notiunea de fortá specificá pe unitatea de lungime si
curent σ, cu ajutorul cáreia se poate exprima în mod concis forta ce actioneazá între conductoare.

a 2
0
⋅ π ⋅
µ
= σ (2.74)

Expresia fortei variabile în timp are astfel expresia:
( )
|
|
.
|

\
|
− ⋅ ⋅ σ =

T
t
2
e 1 I t f (2.75)
Deoarece curentul aperiodic descris de relatia (2.73) este amortizat si tinde spre zero
(când t = ∞) rezultá cá valoarea maximá afortei este valoarea initialá:
f
max
= σ · I
2
(2.76)


2.2.1. Forele electrodinamice în curent alternativ monofazat

În conductoarele folosite la distributia si transportul energiei electrice în regim
monofazat, între conductoare, apar forte electromagnetice atât în regim nominal cât si în regim
de scurtcircuit. Fortele sunt cu atât mai importante cu cât amperajul este mai mare, si devin cu
adevárat periculoase în cazul scurtcircuitelor violente, când solicitárile macanice pot provoca
avarii grave. Spre deosebire de solicitárile termice care au un caracter cumulativ, solicitárile
electrodinamice depind de valoarea momentaná a curentilor.
Pentru douá conductoare rectilinii, paralele, de lungime infinitá (l >>r), parcurse de
acelasi curent monofazat:
( ) ( ) t sin I 2 t i t i
2 1
⋅ ω ⋅ ⋅ = = (2.77)
În relatia (2.77) I este valoarea efectivá a curentului monofazat.
Rezultá cá forta specificá ce actioneazá între conductoare, conform relatiei (2.71) va fi :
f = 2·σ·I
2
·sin
2
ω·t (2.78)
Am notat cu o forta specificá pe unitatea de lungime si curent, conform relatiei (2.74).
Valoarea maximá a acestei forte va fi:
f
m
= 2·σ·I
2
(2.79)
Deoarece:
sin
2
ω · t = (1 – cos2 · ω · t) / 2 (2.80)
Rezultá cá forta specificá se poate scrie:

v c
m m
f f t 2
2
f
2
f
f + = ⋅ ω ⋅ ⋅ − = cos (2.81)
67
Reprezentând grafic forta descrisá de relatia (2.81) în figura 2.15, rezultá cá forta
specificá f, variazá cu o frecventá dublá fatá de frecventa curentului si se poate descompune
într-o componentá constantá f
c
= f
m
/ 2 si o componentá variabilá
f
v
= –f
m
/ 2·cos2·ω·t.
Se constatá cá forta f este pulsatorie, adicá variazá între zero si valoarea f
m
, cu frecventá
dublá fatá de curent, având merau acelasi sens.


Figura 2.15. Forta specificá în conductoare parcurse de curentul alternativ monofazat în regim
nominal.

Valoarea medie a fortei se obtine prin integrarea pe o perioadá, a valorii momentane a
fortei specifice:

í
⋅ ⋅ =
T
0
med
dt f
T
1
f (2.82)

2
m med
I f
2
1
f ⋅ σ = ⋅ = (2.83)
Rezultá cá valoarea medie a fortei este proportionalá cu pátratul valorii efective a
curentului monofazat si cu forta specificá pe unitatea de lungime si curent.
În regim nominal fortele electrodinamice nu pericliteazá stabilitatea mecanicá a
conductoarelor, dar în regim de scurtcircuit ele pot avea valori apreciabile. Rezultá cá este de cea
mai mare importantá calcularea fortelor electrodinamice în cazul curentilor de scurtcircuit. În
cazul regimului de scurtcirciut cea mai mare solicitare mecanicá apare la începutul procesului
tranzitoriu, când se produce socul de curent.
Luând în considerare cazul cel mai defavorabil, când scurtcircuitul se produce în
momentul în care curentul are valoarea maximá rezultá :
68

|
|
.
|

\
|
⋅ ω − ⋅ ⋅ =

t e I 2 i
a
T
t
p sc
cos (2.84)
S-au fácut notatiile:
I
p
= U / Z
sc
– valoarea efectivá a componentei periodice a curentului de scurtcircuit de
duratá;
T
a
= L / R – constanta de timp a componentei aperiodice, adicá inversa coeficientului de
amortizare (se considerá ca valoare uzualá T
a
= 1 / 22 s).
Valoarea momentaná maximá a curentului, numitá curent de soc (de loviturá) se obtine
pentru ω·t = π si are valoarea:

p s
T
p soc sc
I 2 k e 1 I 2 i
a
⋅ ⋅ =
|
|
.
|

\
|
+ ⋅ ⋅ =
⋅ ω
π

.
(2.85)
Se defineste coeficientul de soc al curentului de scurtcircuit:

X
R
T
s
e 1 e 1 k
a
⋅ π

⋅ ω
π

+ = + = (2.86)
ca fiind raportul dintre valoarea momentaná maximá a curentului de scurtcircuit (datoratá
componentei aperiodice a acestuia) si valoarea de vârf a curentului de scurtcircuit permanent.

Figura 2.16. Forta specificá si curentul în cazul curentului de scurtcircuit monofazat
Coeficientul de soc depinde de puterea instalatiei si pentru T
a
= 1 / 22 [s] are valoarea
k
s
= 1,8.
Forta electrodinamicá specificá în regim de scurtcircuit este:
69

2
T
t
2
p
2
sc
t e I 2 i f
a
|
|
.
|

\
|
⋅ ω − ⋅ ⋅ σ ⋅ = ⋅ σ =

cos (2.87)

|
|
.
|

\
|
⋅ ω ⋅ ⋅ + + ⋅ ω ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ σ ⋅ =



t 2
2
1
2
1
t e 2 e I 2 f
a a
T
t
T
t 2
2
p
cos cos (2.88)
Se observá cá forta specificá în regim de scurtcircuit are o componentá aperiodicá
amortizatá (cu o constantá de amortizare dublá fatá de cea a curentului), o componentá periodicá
amortizatá (de aceasi frecventá cu curentul), o componentá constantá si o componentá periodicá
neamortizatá de frecventá dublá fatá de frecventa curentului. si este
Cea mai mare valoare a fortei apare dupá o semiperioadá de la începutul scurtcircuitului
(când coset=1) si are valoarea:

2
p
2
p
2
s
2
soc sc m
I 2 25 3 I k 2 i f ⋅ σ ⋅ ⋅ = ⋅ ⋅ σ ⋅ = ⋅ σ = ,
.
(2.89)
Datoritá socului de curent amplitudinea fortei este de 3,25 ori mai mare decât în regimul
de scurtciruit de duratá, adicá datoritá componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit,
valoarea de vârf (de soc) a fortei este de 3,25 ori mai mare.
Conform reprezentárii fortei din figura 2.16 se poate constata cá forta electrodinamicá, în
cazul curentului de scurtcircuit, este o márime pulsatorie, cu pulsatii inegale în regim tranzitoriu
si cu pulsatii egale în regim permanent, de frecventá dublá fatá de cea a curentului alternativ.
Se poate observa cá în curent alternativ monofazat fortele electrodinamice sunt mai
periculoase decât în curent continuu. Mai ales în regim de scurtcircuit, datoritá valorilor maxime
de soc, forta valabilá în timp, vibratii ale sistemului asupra cáruia actioneazá, si poate duce la
distrugerea mecanicá a suporturilor conductoarelor.


2.2.2. Forele electrodinamice în curent alternativ trifazat.

În cazul circuitelor trifazate, deoarece curentii care parcurg cele trei conductoare ale
fazelor sunt defazati în timp, solicitárile mecanice ale conductoarelor vor fi, iar în regim de
scurtcircuit pot fi periculoase.
Din punctul de vedere al pozitionárii conductoarelor cele mai frecvent întâlnite cazuri
sunt:
– conductoarele paralele si coplanare;
– conductoare paralele, plasate în vârfurile unui echilateral.
2.2.2.1. Forele electrodinamice într-un sistem trifazat, de
conductoare paralele i coplanare, în regim nominal.

Cazul conductoarelor paralele si coplanare este prezentat în figura 2.17. Conventia de
semne pentru fortele care se exercitá asupra conductoarelor, este cea din figura 2.17. Valorile
momentane ale curentilor trifazati, în regim nominal sunt:
t I 2 i
A
⋅ ω ⋅ = sin (2.90)
70

|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω ⋅ =
3
2
t I 2 i
B
sin (2.91)

|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω ⋅ =
3
4
t I 2 i
c
sin (2.92)
Fortele specifice pe unitatea de lungime si curent, conform figurii 2.17, sunt:

a 2
0
BC AB
⋅ π ⋅
µ
= σ = σ = σ (2.93)
σ ⋅ =
⋅ π ⋅
µ
= σ
2
1
a 4
0
AC
(2.94)


Figura 2.17. Calculul fortelor electrodinamice între conductoare plan paralele.

Forta care se exercitá asupra conductorului A, determinatá de actiunea curentilor din con-
ductoarele B si C rezultá conform relatiei (2.71):
f
A
= σ
AB
· i
A
· i
B
+ σ
AC
· i
A
· i
C
(2.95)

|
.
|

\
|
⋅ + ⋅ ⋅ σ =
c B A A
i
2
1
i i f (2.96)
Înlocuind în (2.96) expresia curentilor trifazati, rezultá succesiv:

|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω ⋅ +
|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω ⋅ ⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ =
3
4
t
2
1
3
2
t t I 2 f
2
A
sin sin sin (2.97)
|
|
.
|

\
|
ω ⋅ + ω ⋅ − ω ⋅ − ω ⋅ − ⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ = t cos
4
3
t sin
4
1
t cos
2
3
t sin
2
1
t sin I 2 f
2
A
(2.98)
( ) t t 3 t I
2
3
f
2
A
⋅ ω + ⋅ ω ⋅ ⋅ ⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ − = cos sin sin (2.99)
Se constatá cá aceastá fortá se anuleazá pentru ω·t = 0 si ω·t = 5·π / 6, iar valoarea maxi-
má negativá se obtine pentru ω·t = 5·π / 12 si are valoarea:
f
Amr
= – 1,616·σ·I
2
(2.100)
71
Valoarea maxim pozitivá se obtine pentru ω·t = – π / 12 si are valoarea:
f
Ama
= 0,116·σ·I
2
(2.101)
În figura 2.18 s-a reprezentatá grafic variatia în timp a fortei ce actioneazá asupra
conductorului A.
În mod analog, pentru conductorul C, forta specificá se calculeazá astfel:
f
C
= – σ
AC
· i
A
· i
C
– σ
BC
· i
B
· i
C
(2.102)

|
.
|

\
|
⋅ + ⋅ ⋅ σ − =
A B C c
i
2
1
i i f (2.103)

ω ⋅ +
|
.
|

\
|
π ⋅
− ω ⋅
|
.
|

\
|
π ⋅
− ω ⋅ ⋅ σ ⋅ − = t sin
2
1
3
2
t sin
3
4
t sin I 2 f
2
C
(2.104)
În figura 2.18 este prezentatá grafic variatia în timp a fortei specifice ce actioneazá asupra
conductorului C. Rezultá cá aceastá fortá se anuleazá pentru ω·t = π / 3 si ω·t = π / 2, si are
valoarea maximá pozitivá pentru ω·t = –π / 12.
Valoarea maximá pozitivá a fortei are valoarea:
f
Cmr
= 1,616 · σ · I
2
(2.105)
Forta maximá negativá se obtine pentru ω·t = –5 · π / 12 si are valoarea:
f
Cma
= –0,116 · σ · I
2
(2.106)
Se constatá cá actiunea dominantá a fortei este de a împinge conductoarele laterale spre
exteriorul sistemului, adicá avem forte preponderent de respingere.
Forta care actioneazá asupra conductorului central B este:
f
B
= σ
BC
· i
B
· i
C
– σ
BA
· i
B
· i
A
= σ · i
B
· (i
C
– i
A
) (2.107)
Prin înlocuirea expresiei curentilor trifazati se obtine:

⋅ ω −
|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω ⋅
|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ = t
3
4
t
3
2
t I 2 f
2
B
sin sin sin (2.108)
Aceastá fortá se anuleazá pentru ω·t = π / 6 si ω·t = 2·π / 3, iar valoarea maximá pozitivá
se obtine pentru ω·t = 5 · π / 12, si are expresia:
f
Bmp
= 1,73·σ·I
2
(2.109)
Valoarea maximá negativá se obtine pentru ω·t = – π / 12, si are expresia:
f
Bmn
= – 1,73·σ·I
2
(2.110)

72

Figura 2.18. Valoarea momentaná a fortelor specifice exercitate asupra conductoarelor paralele si
coplanare parcurse de curenti trifazati nominali.

În figura 2.18 am reprezentat variatia fortei specifice momentane care actioneazá asupra
conductorului B din mijloc, rezultând cá el este solicitat simetric, în ambele sensuri cu forte mai
mari decât fortele ce actioneazá asupra conductoarelor laterale.
Din analiza reprezentárilor fortelor electrodinamice din figura 2.18, rezultá cá din punct
de vedere al solicitárilor medii conductoarele laterale sunt solicitate mai periculos, spre exte-
riorul sistemului, iar din punct de vedere al solicitárilor instantanee maxime conductorul central
este solicitat la o fortá maximá mai mare.
Dacá în regim nominal solicitárile electrodinamice nu sunt în general periculoase, în
schimb în regim de scurtcircuit, componenta aperiodicá va conduce la valorii foarte mari ale
fortelor maxime, iar variatia fortei în timp va depinde de momentul producerii scurtcircuitului.

2.2.2.2. Forele electrodinamice într-un sistem trifazat, de
conductoare paralele i coplanare, în regim de scurtcircuit.

Cazul cel mai defavorabil, din punctul de vedere al solicitárilor electrodinamice a
conductoarelor trifazate, are loc în regim de scurtcircuit, în cazul când mácar unul din curenti are
valoare maximá în momentul producerii scurtcircuitului. Pentru calculul fortelor în acest regim
pornim de la expresiile curentilor de scurtcircuit în cele trei conductoare, scrise sub forma:
( )

α − ⋅ ω + α ⋅ ⋅ ⋅ =

t e I 2 i
a
T
t
p scA
sin sin (2.111)
73

|
.
|

\
|
π ⋅
− α − ⋅ ω +
|
.
|

\
|
π ⋅
+ α ⋅ ⋅ ⋅ =

3
2
t
3
2
e I 2 i
a
T
t
p scB
sin sin (2.112)

|
.
|

\
|
π ⋅
− α − ⋅ ω +
|
.
|

\
|
π ⋅
+ α ⋅ ⋅ ⋅ =

3
4
t
3
4
e I 2 i
a
T
t
p scC
sin sin (2.113)
Expresiile care se obtin pentru fortele specifice evidentiazá faptul cá acestea depind atât
de momentul producerii scurtcircuitului (defazajul initial α) cât si de timp. Calculul acestor forte
este relativ laborios, dar similar regimului nominal. Cea mai mare valoare a fortei este, ca si în
cazul curentului de scurtcircuit monofazat de 3,25 ori mai mare decât amplitudinea fortei în
regimul de scurtcircuit de duratá. De aceastá fortá importantá trebuie sá se tiná seama la calculul
stabilitátii mecanice a conductoarelor si a dispozitivelor de sustinere.
Pentru conductoarele laterale valoarea maximá a fortei în regim de scurtcircuit are
expresia:
f
max.sc
= 3,25·1,616·σ·I
p
2
= 5,252·σ·I
p
2
(2.114)
În cazul conductorului central valoarea maximá a fortei în regim de scurtcircuit este:
f
max.sc
= 3,25·1,73·σ·I
p
2
= 5,625·σ·I
p
2
(2.115)
Fortele din relatiile (2.114) si (2.115) stau la baza proiectárii elementelor de sustinere a
conductoarelor si a izolatoarelor.

74
2.2.2.3. Forele electrodinamice într-un sistem trifazat, de
conductoare plasate în vârfurile unui triunghi echilateral, în regim
nominal.

În cazul conductoarelor trifazate asezate în vârfurile unui triunghi echilateral ca cele
prezentate în figura2.19 are loc o simetrizare a impedantelor pe cele trei faze, asigurând
inductivitáti proprii si mutuale egale pentru fiecare din cele trei conductoare.
Aceastá pozitionare a conductoarelor se întâlneste frecvent în cazul cablurilor trifazate de
fortá si a liniilor electrice aeriene. Considerând expresiile curentilor în regim nominal date de
relatiile (2.90)...(2.92) si tinând cont de fortele specifice pe unitatea de lungime si curent rezultá:

a 2
0
CA BS AB
⋅ π ⋅
µ
= σ = σ = σ = σ (2.116)
Fortele specifice se calculeazá cu relatiile:

AC AB A
f f f + = (2.117)


Figura 2.19. Calculul fortelor electrodinamice pentru conductoare pozitionate
în vârfurile unui triunghi echilateral.

Conform figurii 2.19 rezultá cá componentele fortei ce actioneazá asupra con-
ductorului A sunt:

6
f
6
f f
AC AB Ax
π
⋅ +
π
⋅ = cos cos (2.118)

6
f
6
f f
AC AB Ay
π
⋅ −
π
⋅ = sin sin (2.119)
f
AB
= σ · i
A
· i
B
(2.120)
75
f
AC
= σ · i
A
· i
C
(2.121)
Rezultá pentru componentele fortelor specifice dupá directiile x si y ale sistemului
cartezian de axe, expresiile:

|
.
|

\
|
π ⋅
− ω +
|
.
|

\
|
π ⋅
− ω ⋅ ⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ =
3
4
t sin
3
2
t sin
2
3
t sin I 2 f
2
Ax
(2.122)
( )

π
⋅ π − ⋅ ω ⋅ ⋅ ⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ =
3
t 2 t I 3 f
2
Ax
cos sin sin (2.123)
( ) π − ⋅ ω ⋅ ⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ = t t I 3 f
2
Ax
sin sin (2.124)

|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω +
|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω ⋅ ⋅ ⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ =
3
4
t
3
2
t
2
1
t I 2 f
2
Ay
sin sin sin (2.125)
( )

π − ⋅ ω ⋅
π
⋅ ⋅ ⋅ ω ⋅ ⋅ σ = t
3
2 t I f
2
Ay
cos sin sin (2.126)
( ) π − ⋅ ω ⋅ ⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ = t t I 3 f
2
Ay
cos sin (2.127)
Forta rezultatá va fi:
2
Ay
2
Ax A
f f f + ± = (2.128)
t sin I 3 f
2
A
⋅ ω ⋅ ⋅ σ ⋅ ± = (2.129)
Sensul pozitiv pentru forte este cel din figura 2.19. Variatia fortei ce actioneazá asupra
conductorului A (vectorul f
A
) este ca márime si directie reprezentat în figura 2.19, cu punctul de
aplicatie în punctul A si a cárui extremitate alunecá pe cercul cu diametru egal cu
2
I 3 ⋅ σ ⋅ si
cu centrul pe axa x. Deoarece fiecare conductor din sistemul considerat se aflá în conditii iden-
tice fatá de actiunea celorlalte douá conductoare, în mod analog cu conductorul A vor fi solicitate
si conductoarele B si C, însá cu decalate corespunzátor în timp si spatiu. Astfel asupra celor trei
conductoare vor actiona permanent forte de respingere variabile în timp si spatiu. Valoarea
minimá a fortei este zero, iar valoarea maximá
2
I 3 ⋅ σ ⋅ ( locul geometric descris de vectorul
fortá fiind un cerc). Valoarea maximá a fortei ce actioneazá asupra conductoarelor este egalá cu
forta maximá care actioneazá asupra conductorului central în sistemul trifazat cu conductoare
paralele si coplanare.


2.2.2.4. Forele electrodinamice într-un sistem trifazat, de
conductoare plasate în vârful unui triunghi echilateral, în regim de
scurtcircuit.

Valoarea fortelor electrodinamice este importantá mai ales în regimul de scurtcircuit,
când prin considerarea valorilor curentilor exprimati prin relatiile (2.111)...(2.113), se ajunge la o
márire a valorii fortelor maxime datorate componentelor aperiodice. Locul geometric al
vectorului fortá este în regim de scurtcircuit o elipsá.

76

Figura 2.20. Locul geometric al vectorului fortá în regim de scurtcircuit, pentru conductoare
plasate în vârfurile unui triunghi echilateral

Forta maximá, la care trebuie dimensionate conductoarele si izolatoarele suport, este forta
din regim de scurtcircuit, mult mai mare ca forta din regim de duratá si care are expresia:
f
max.sc.
= 3,25·1,73·σ·I
p
2
(2.130)
Din compararea fortelor electrodinamice din curent alternativ, se constatá cá în cazul
curentului monofazat fortele electrodinamice variabile în timp solicitá conductoarele numai într-
un singur sens (fortá pulsatorie) iar în regim de scurtcircuit forta în regimul tranzitoriu este o
fortá pulsatorie nesimetricá care tinde sá deviná simetricá în scurtcircuitul de duratá. Valoarea de
soc a fortei de scurtcircuit (datoratá componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit) are
valori importante si de aceea aceastá fortá stá la baza proiectárii mecanica a instalatiei electrice.
În sistemele trifazate cu conductoare drepte si coplanare solicitárile se produc numai în
planul conductoarelor. Conductorul central va fi solicitat mai puternic în ambele sensuri, în mod
egal, iar conductoarele marginale vor fi solicitate mai ales spre exteriorul sistemului, cu forte de
amplitudine mai micá.
În cazul conductoarelor trifazate asezate în vârfurile unui triunghi echilateral fortele
variabile în timp si spatiu solicitá toate conductoarele si suporturile lor în modul cel mai defavo-
rabil, cu forte pulsatorii dedirectie variabilá, defazate temporal. Datoritá faptului cá în regim de
scurtcircuit solicitárile cresc foarte mult întotdeauna dimensionarea conductoarelor si a
sistemelor lor de sustinere se face pentru cazul celui mai mare curent de scurtcircuit ce poate
apárea în sistemul trifazat respectiv, adicá pentru valoarea de soc a curentului de scurtcircuit.


2.3. Stabilitatea electrodinamic a aparatelor electrice.


Datoritá fortelor electrodinamice si electromagnetice ce apar în aparatele electrice
calculul de rezistentá mecanicá a acestora se face pe baza solicitárilor în cazul cel mai
defavorabil care corespunde regimului de scurtcircuit.
Capacitatea unui aparat electric de a rezista în bune conditii la solicitárile mecanice pro-
duse de curentii de scurtcircuit, se numeste stabilitate electrodinamicá. Ea este egalá cu valoarea
77
de soc a celui mai mare curent de scurtcircuit pe care aparatul este în másurá sá-l suporte fárá
deteriorári sensibile (conform standardelor: o deformare permanentá sub 0,2 %). Aparatul trebuie
sá functioneze în bune conditii dupá ce a fost solicitat electrodinamic, fárá ca nici una din
caracteristicile sale tehnice sá se degradeze în mod inadmisibil.
Curentul de valoare extremá, care caracterizeazá rezistenta mecanicá a aparatului la so-
licitári electrodinamice maxime, se numeste curent limitá dinamic i
ld
si se exprimá în [kA]
valoare maximá momentaná. Pentru toate aparatele montate într-un circuit, curentul limitá
dinamic garantat de fabrica constructoare, trebuie sá fie mai mare decât amplitudinea de soc a
celui mai mare curent de scurtcircuit care se poate produce în acel punct al circuitului unde
urmeazá sá functioneze aparatul. Matematic acest lucru înseamná: i
ld
> i
sc.soc

(2.131)

p s ld
I k 2 i ⋅ ⋅ > (2.132)

n
r
s ld
U 3
P
k 2 i

⋅ ⋅ > [kA] (2.133)
În relatiile (2.131) , (2.132) si (2.133) s-au fácut notatiile:
I
p
– valoarea efectivá a componentei periodice a curentului de scurtcircuit de duratá, P
r
– puterea
de rupere, U
n
_ valoarea efectivá a tensiunii nominale.
Puterea de rupere este o márime de calcul definitá astfel:
P
r
=m·I
p
·U
n
(2.134)
În relatia (2.134) s-a notat cu m numárul de faze.
Puterea de rupere permite compararea aparatelor electrice din punctul de vedere al
capacitátii de comutatie.
78
Pe baza notiunilor tehnice prezentate în capitolul „Forte electrodinamice si
electromagnetice “ ráspundeti la urmátoarele întrebári:

1. Ce este o fortá electrodinamicá?
2. Ce este o fortá electromagneticá?
3. La ce solicitári dau nastere fortele electrodinamice si electromagnetice?
4. Ce metodá de calcul a fortelor elecrodinamice si electromagnetice cunoasteti?
5. În ce caz folosim metoda tensiunilor maxwelliene?
6. Care este expresia fortei Laplace?
7. Care este formula lui Biot-Savart-Lapalce?
8. Cât este forta dintre douá conductoare filiforme si coplanare?
9. În ce se másoará intensitatea câmpului magnetic?
10. În ce se másoará inductia magneticá?
11. În ce se másoará permeabilitatea magneticá?
12. Care este valoarea lui µ
0
?
13. Care este valoare energiei magnetice a unui sistem de n conductoare filiforme?
14. Care este fluxul magnetic total a n conductoare filiforme parcurse de curent (formula lui
Maxwell)?
15. Care este expresia fortei electrodinamice dintre douá conductoare filiforme, parcurse de
curenti?
16. Care este expresia fortei dintre douá conductoare filiforme drepte si coplanare?
17. Cât este factorul de curent al fortei specifice?
18. Cât este factorul de contur al fortei specifice?
19. În ce se masoará forta specificá?
20. Cât este forta specificá dintre douá conductoare drepte, paralele, de lungime infinitá si
sectiune datá?
21. Cât este factorul de contur al fortei specifice dintre douá conductoare filiforme drepte,
paralele si de lungime finitá?
22. Cât este forta specificá dintre douá conductoare filiforme drepte, paralele si de lungime
infinitá?
23. Ce metodá de calcul a fortei electrodinamice se aplicá în cazul circuitelor cu configuratie
complexá?
24. În ce conditii se poate aplica metoda superpozitiei?
25. Ce este efectul de proximitate?
26. Ce este efectul de nisá?
27. Ce metodá se aplicá la calculul fortei electromagnetice ce actioneazá asupra unui
conductor aflat în vecinátatea unui perete feromagnetic?
28. Cât este forta electromagneticá ce actioneazá asupra unui conductor aflat în vecinátatea
unui perete feromagnetic?
29. În ce tip de nisá forta electromagneticá nu depinde de pozitia conductorului?
30. În ce tip de nisá forta electromagneticá depinde de pozitia conductorului?
31. Unde este aplicat efectul de nisá?
32. Ce forte apar într-o spirá circulará parcursá de curent?
33. Ce inductivitate se foloseste la calcularea fortei electrodinamice dintre douá spire ale unei
bobine?
34. Ce este regimul cvasistationar electric?
35. Cât este forta specificá pe unitatea de lungime si curent?
36. În ce se másoará forta specificá pe unitatea de lungime si curent?
37. Ce fortá rezultá din interatiunea a douá conductoare parcurse de un curent alternativ
monofazat în regim nominal?
79
38. Ce frecventá are forta electrodinamicá în regim monofazat?
39. Care este expresia curentului de scurtcircuit monofazat?
40. Care este expresia valorii efective a curentului de scurtcircuit permanent?
41. Care este expresia constantei electrice de timp a componentei aperiodice a curentului de
scurtcircuit monofazat?
42. Care este valoare de calcul ce se atribuie constantei electrice de timp a componentei
aperiodice a curentului de scurtcircuit monofazat?
43. Care este expresia atenuárii componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit
monofazat?
44. Care este expresia coeficientului de soc a curentului de scurtcircuit monofazat?
45. Care este valoarea maximá a coeficientului de soc a curentului de scurtcircuit monofazat?
46. Definiti coeficientul de soc a curentului de scurtcircuit monofazat?
47. Ce componente are forta electrodinamicá în regim de scurtcircuit monofazat?
48. Ce tip de fortá apare în regimul tranzitoriu a scurtcircuitului monofazat?
49. Ce tip de fortá apare în regimul permanent a scurtcircuitului monofazat?
50. Cât este coeficientul de soc al fortei electrodinamice în scurtcircuitul monofazat?
51. La ce forte se verificá suporturile si izolatoarele conductoarelor monofazate?
52. Cum pot fi pozitionate conductoarele unui sistem trifazat?
53. Ce defazaj existá între curentii unui sistem trifazat simetric?
54. Cât este valoarea maximá a curentului alternativ în functie de valoarea lui efectivá?
55. Ce tip de forte actioneazá asupra conductoarelor laterale într-un sistem coplanar, trifazat
în regim nominal?
56. Ce tip de forte actioneazá asupra conductorului central într-un sistem coplanar, trifazat în
regim nominal?
57. Cât este valoarea de vârf a fortei ce actioneazá asupra conductoarelor laterale într-un
sistem coplanar, trifazat în regim nominal?
58. Cât este valoarea de vârf a fortei ce actioneazá asupra conductorului central într-un sistem
coplanar, trifazat în regim nominal?
59. Care este expresia unui curent de scurtcircuit trifazat?
60. Cât este coeficientul de soc al fortei ce actioneazá asupra conductoarelor laterale într-un
sistem coplanar, trifazat în regim nominal?
61. Cât este coeficientul de soc al fortei ce actioneazá asupra conductorului central într-un
sistem coplanar, trifazat în regim nominal?
62. Cât este amplitudinea maximá a fortei electrodinamice ce actionazá asupra conductoarelor
dintr-un sistem simetric, trifazat în regim nominal?
63. Care este locul geometric a fortei electrodinamice ce actionazá asupra conductoarelor
dintr-un sistem simetric, trifazat în regim nominal?
64. Ce avantaj prezintá pozitionarea simetricá (în vârfurile unui triunghi echilateral) a
conductoarelor dintr-un sistem trifazat?
65. Cât este coeficientul de soc al fortei electrodinamice ce actioneazá într-un sistem trifazat
pozitionat simetric în regim de scurcircuit?
66. Care este locul geometric al fortei electrodinamice ce apare într-un sistem trifazat
pozitionat simetric în regim de scurcircuit?
67. Definiti stabilitatea electrodinamicá a unui aparat electric.
68. Definiti curentul limitá dinamic al unui aparat electric.
69. Ce conditie trebuie sá îndeplineascá curentul limitá dinamic a unui aparat electric?
70. Care este expresia puterii de rupere a unui aparat electric?


80


3. ELECTROMAGNEI


Electromagnetul, definit ca magnet temporar, care transformá energia
electricá în energie mecanicá, prin intermediul energiei magnetice, având în
structura sa trei sisteme componente: electric, magnetic si mecanic. Este
format dintr-o armáturá fixá formatá din material feromagnetic, bobina de
excitatie parcursá de curent si armátura mobilá feromagneticá.
Când bobina este parcursá de curent, prin intermediul câmpului
magnetic creat de acesta în armátura fixá, se manifestá forte de atractie ce
actioneazá asupra armáturii feromagnetice.
Conversia energiei electrice, ce se transformá în lucru mecanic odatá cu
deplasarea armáturii mobile, se realizeazá prin intermediul energiei
magnetice.


3.1. Clasificarea electromagneilor.


Electromagnetii sunt utilizati atât în constructie aparatelor de
comutatie, cât si a unor echipamente de ridicare si transport, la realizarea
cuplelor electromagnetice, la fixarea pe masini unelte a unor piese ce
urmeazá a suferi prelucrári etc.
În constructia aparatelor electrice de comutatie, electromagnetii sunt
utilizati ca organ motor al contactoarelor, ruptoarelor, declansatoarelor,
întrerupátoarelor, servind la stabilirea sau întreruperea mecanicá a unor
contacte, în mod direct, sau prin intermediul unui percutor care elibereazá
energia unui resort precomprimat. De asemenea, electromagnetii intrá în
constructia electrovalvelor si a dispozitivelor de actionare ale aparatelor
electrice.
Clasificarea electromagnetilor se face dupá mai multe criterii si anume:
A). Dupá tipul constructiv în: electromagneti de tip plonjor, la care
armátura mobilá executá o miscare de translatie în axa bobinei de excitatie;
electromagneti la care armátura mobilá executá o miscare de translatie si
electromagneti la care armátura mobilá executá o miscare de rotatie. La toate
aceste constructii armátura fixá poate avea formá de I, U sau E.
Câteva tipuri constructive sunt prezentate în figura 3.1.
B). Dupá felul curentului de excitatie;
81
– de curent continuu si
– de curent alternativ monofazati
– electromagneti trifazati;

.


Figura 3.1. Variante constructive de electromagneti.

C). Dupá modul de lucru:
– electromagneti de actionare
– electromagneti elevatori;
D). Dupá tipul de actionare:
– electromagneti cu actionare rapidá (3 – 4 ms);
– electromagneti cu actionare normalá si
– electromagneti cu actionare întârziatá (t > 0,3 s).


3.2. Bilanul energetic a unui electromagnet.


Se considerá un electromagnet conectat la o retea de tensiune U si
reprezentat în figura 3.2. La parcurgerea bobinei de excitatie de un curent
electric i, datoritá fluxului Φ ce strábate circuitul magnetic, asupra armáturii
mobile se exercitá o fortá de atractie.
Dacá armátura mobilá este blocatá la un întrefier δ, fortele sunt
prezente, dar nu pot produce un lucru mecanic si în sistem se înmagazineazá
o energie magneticá.
82
Pornind de la forma integralá a legii conductiei electrice:
U + U
e
= R · I (3.1)
Notând tensiunea electromotoare a sursei cu:

dt
d
U
e
Ψ
− = (3.2)


Figura 3.2. Electromagnet conectat la retea; Dependenta Ψ = f(i).

Rezultá:

dt
d
I R U
Ψ
= ⋅ − (3.3)
Ψ = N · Φ (3.4)
fiind înlántuirea magneticá produsá de fluxul fascicular, se obtine prin
integrare:
( )
m
0
t
0
2
W d i dt i R i U = Ψ ⋅ = ⋅ ⋅ − ⋅
í í
Ψ
(3.5)
unde s-a notat cu W
m
energia magneticá acumulatá în întregul câmp,
echivalentá cu aria hasuratá din figura 3.2 b. Conform relatiei (3.5) se
constatá cá aceastá energie magneticá este diferenta dintre energia electricá
absorbitá de la retea si pierderile prin efect Joule–Lenz din înfásurare.
Dacá se repetá operatia pentru întrefieruri δ
1
> δ si δ
2
> δ se obtin
curbele din figura 3.2 b. Se constatá cá la un electromagnet alimentat de la o
tensiune constantá, energia acumulatá este dependentá doar de pozitia
armáturii mobile. Valoarea energiei acumulate în pozitiile de întrefier δ
1
si δ
2

nu depind de pozitiile succesive (δ) pe care le ocupá armátura în deplasarea
de la pozitia deschis la cea închis a electromagnetului.
83
Dacá întrefierul nu se mentine blocat, atunci sub actiunea fortelor ce se
manifestá în câmpul magnetic, armátura mobilá se va deplasa spre armátura
fixá si energia câmpului magnetic se modificá.
Atragerea armáturii mobile se poate face în douá moduri distincte: cu-
rentul rámâne constant, indiferent de valoarea întrefierului; sau fluxul
magnetic este constant, indiferent de valoarea întrefierului. Primul caz
corespunde unui electromagnet de curent continuu, iar al doilea unui
electromagnet de curent alternativ.


3.2.1. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent continuu.

În spatiul conversiei electromagnetice, definit prin caracteristica de
magnetizare Ψ = f(i) proprie circuitului, se analizeazá variatia márimilor de
stare ce definesc transformárile energetice, în urma cárora se efectueazá un
lucru mecanic. Celor douá pozitii extreme ale armáturilor le corespund douá
stári magnetice diferite reprezentate prin curbele Ψ
i
pentru întrefierul maxim
si Ψ'
i
pentru întrefierul final.

Figura 3.3. Lucrului mecanic al unui electromagnet de c.c.

Deoarece în pozitia de întrefier maxim circuitul magnetic este
nesaturat, dependenta Ψ = f(i) se poate considera liniará. Energia magneticá
în starea initialá este echivalentá cu aria OAΨ
o
, iar în starea finalá cu aria
OBΨ
1
. Variatia energiei magnetice este datá de diferenta:
84
∆ W
m
= W
mf
– W
mi
(3.6)
∆ W
m
= aria OBΨ
1
– aria OAΨ
2

În acelasi timp s-a produs un lucru mecanic ∆L. Atât lucrul mecanic
dezvoltat cât si variatia energiei magnetice s-a fácut datoritá surplusului de
energie electricá debitatá de la retea, proportionalá cu aria ψ
o
ABψ
1
. Din
ecuatia bilantului energetic: ∆W
e
= ∆W
m
+ ∆L (3.7)
Aria corespunzátoare lucrului mecanic efectuat va fi deci:
∆L = aria Ψ
o
ABΨ
1
– (aria OBΨ
1
– aria OAΨ
o
) = aria OAB
adicá lucrul mecanic efectuat corespunde ariei dintre cele douá
caracteristici de magnetizare, hasuratá în figura 3.3. Cum aceastá arie:
aria OAB = aria OCB – aria OCA
este echivalentá cu cresterea coenergiei magnetice (W'
m
), avem:
∂L = ∂W'
m
(3.8)
Cum
∂L = F · ∂x (3.9)
relatia (3.8) permite calcularea fortei ce produce deplasarea armáturii:

.
'
ct i
m
x
W
F
=
|
.
|

\
|


= (3.10)
iar în cazul circuitelor liniare W'
m
= W
m
, avem:

. ct i
m
x
W
F
=
|
.
|

\
|


= (3.11)
regásindu-se astfel prima teoremá a fortelor generalizate.


3.2.2. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent alternativ.

Analog cazului precedent cele douá stári magnetice sunt reprezentate
prin curbele ψ(i) si ψ'(i) în figura 3.4. Trecerea de la starea initialá (δ
max
) la
starea finalá (δ ≈ 0) se face prin micsorarea energiei magnetice, a cárei
variatie este:
∆W
m
= aria OBΨ
o
– aria OAΨ
o

În timpul miscárii armáturii, energia electricá absorbitá de la retea
rámâne constantá ∆W
e
= 0.
85
Ecuatia bilantului devine: ∆W
m
+ ∆L = 0 (3.12)
Rezultá cá lucrul mecanic dezvoltat corespunde micsorárii energiei
magnetice, fiind dat de aria:
∆L = – ∆W
m
= aria OAΨ
o
– aria OBΨ
o
= aria OAB
a cárei reprezentare s-a fácut hasurat în figura 3.5. Deci:
∂L = – ∂W
m
(3.13)
relatie care permite calcularea fortei de atractie sub forma:

. ct
m
x
W
F
= Ψ
|
.
|

\
|


− = (3.14)
regásindu-se astfel cea de-a doua teoremá a fortelor generalizate.

Figura 3.4 Lucrului mecanic al unui electromagnet de c.a.

Semnul minus din relatia (3.14) se datoreazá faptului cá energia
magneticá scade în timpul efectuárii lucrului mecanic. Rezultá cá în acest caz
lucrul mecanic dezvoltat se datoreazá exclusiv micsorárii energiei magnetice.




86
3.2.3. Randamentul electromagneilor

Pentru a evalua randamentul unui electromagnet ce c.c. trebuie sá
evidentiem pierderile ce apar în cele trei sisteme ce-l compun. Un mod
sintetic de prezentare a acestor pierderi este „arborele energetic“ care
evidentiazá transferurile energetice între sistemele electric, magnetic si
mecanic si pierderile specifice fiecáreia dintre ele.
În figura 3.5. am reprezentat tranferurile energetice si pierderile
dintr-un electromagnet fácând urmátoarele notatii:
– W
e
– energia electricá absorbitá de la reteaua de alimentare;
– W
m
– energia magneticá produsá de bobina de excitatie si care se
tranformá în întrefier în energie mecanicá transferatá armáturii mobile;
– W
mec
– energia mecanicá transferatá armáturii mobile;
– W
mecu
– energia mecanicá transmisá de la armátura mobilá spre
mecanismele actionate;
– W
C
– pierderi de energie în capacitátile parazite;
– W
J
– pierderi de energie prin efect Joule–Lenz;
– W
L
– pierderi de energie în inductivitáti;
– W
σ
– pierderi de energie prin dispersie;
– W
cin
– pierderi de energie cineticá care se transformá în cáldurá la
ciocnirea armáturii mobile de armátura fixá;
– W
µ
– pierderi de energie prin frecare si amortizare vâscoasá.


Figura 3.5. Bilantul energetic al unui electromagnet
87

O parte din pierderi se pot recupera. Astfel o parte din fluxul de
dispersie trece prin armátura mobilá si contribuie la realizarea fortei de
atractie si o parte din câmpul electromagnetic înmagazinat în inductivitáti si
capacitáti parazite este recuperat în timpul regimului tranzitoriu. Pentru
reducerea pierderilor în miezul feromagnetic acesta se lameleazá si în cazul
electromagnetilor de c.c..
Totusi randamentul electromagnetilor este relativ mic comparativ cu
motoarele electrice rotative. Acest lucru este compensat de un raport fortá /
masá favorabil electromagnetilor.


3.3. Regimul dinamic al electromagnetului


Momentul conectárii înfásurárii electromagnetului la sursa de tensiune
este urmat de un regim tranzitoriu electric, în care curentul, respectiv, forta de
atractie, cresc spre valoarea maximá.
În vederea determinárii duratei de actionare a unui electromagnet de
curent continuu este deci necesar sá se cunoascá regimul tranzitoriu al
curentului i = f(t) si al fortei F = f(t), începând din momentul initierii
curentului de excitatie pâná în momentul stabilirii întrefierului minimal.
În figura 3.6. se reprezintá circuitul de alimentare al electromagnetului
caracterizat prin inductivitatea L si rezistenta R a bobinei. Armátura mobilá
de masá m este retinutá printr-o fortá rezistentá datá de un resort
F
r
= k
e
· x (3.15)
iar prin D s-a notat constanta de amortizare vâscoasá.
Analiza regimului dinamic necesitá rezolvarea ecuatiilor clasice din
dinamica electromagnetilor deduse pornind de la teoria conversiei
electromecanice si tinând cont cá electromagnetii sunt variante liniare ale
motorului cu reluctantá variabilá:

dt
d
i R U
Ψ
+ ⋅ = (3.16)

. ct i
m
x
W
F
=
|
.
|

\
|


= (3.17)
x k
dt
dx
D
dt
x d
m F
e
2
2
⋅ + ⋅ + ⋅ = (3.18)

88
Ecuatia (3.16) se numeste ecuatia bilantului electric, ecuatia (3.17)
reprezintá Teorema fortelor generalizate la i = ct. iar (3.18) este ecuatia de
echilibru mecanic.

Aceste trei relatii reprezintá ecuatiile regimului dinamic ale unui
electromagnet.
Rezolvarea directá a acestui sistem de ecuatii se realizeazá cu ajutorul
calculatorului, permitând în final determinarea functiilor de timp: x = f
1
(t);
v = f
2
(t); i = f
3
(t); F = f
4
(t).
Deoarece rezolvarea directá a ecuatiilor regimului dinamic este
incomodá, nefiind posibilá stabilirea unor solutii analitice exacte, se
procedeazá fie la rezolvarea aproximativ analiticá a acestora sau
grafo-analitic.



Figura 3.6. Modelul fizic al unui electromagnet.

O rezolvare aproximativ analiticá pleacá de la oscilograma curentului
functie de timp, reprezentatá în figura 3.7. Se constatá cá în intervalul de timp
t
p
– numit timp de pornire – curentul creste si deoarece forta de actionare este
mai micá decât forta rezistentá, întrefierul rámâne la valoarea initialá. În
intervalul de timp t
d
– numit timp de deplasare – întrefierul scade pâná la
întrefierul minim. Se constatá cá în acest interval de timp se manifestá reactia
armáturii, care constá în diminuarea curentului în bobina de excitatie datoritá
efectului legii inductiei electromagnetice. Dupá timpul t
d
curentul creste si se
stabileste în final la valoarea I = U / R. la întreruperea alimentárii, curentul
scade de la valoarea I la zero într-un timp t
r
– numit timp de revenire.
89
Studiul regimului tranzitoriu comportá analizarea etapelor mai sus
mentionate. Astfel, în intervalul t
p
, deoarece F < F
r
, ecuatia circuitului este:

dt
di
L i R U ⋅ + ⋅ = (3.19)
a cárei solutie determiná o lege de variatie exponentialá:

|
|
.
|

\
|
− ⋅ =

T
t
e 1
R
U
i (3.20)
unde L si R sunt inductivitatea si rezistenta la întrefierul maxim.



Figura 3.7. Oscilograma curentului la conectarea si deconectarea
unui electromagnet de c.c.

În punctul A cele douá forte sunt egale, adicá F = F
r
si deci:

|
|
.
|

\
|
− ⋅ =

T
t
A
p
e 1
R
U
i (3.21)

90
de unde:
A
p
i I
I
T t

⋅ = ln (3.22)
În intervalul t
d
forta activá F devine mai mare decât forta rezistentá F
r
si
armátura mobilá îsi executá cursa pâná ce se ciocneste de armátura fixá
(δ ≈ 0). În acest interval de timp trebuie sá se tiná seama de variatia
inductivitátii în raport cu timpul si ecuatia diferentialá a circuitului este:

dt
dL
i
dt
di
L i R U ⋅ + ⋅ + ⋅ = (3.23)
Solutia ecuatiei (3.23) oferá o imagine a modului cum variazá curentul
în functie de timp, luând ca parametru viteza de deplasare a armáturii.
Trebuie mentionat însá, cá viteza de deplasare este functie de curent,
astfel cá rezolvarea ecuatiei (3.18) este posibilá numai prin discretizarea si
aplicarea unei metode iterative. În figura 3.8 solutia acestei ecuatii este
reprezentatá prin portiunea AB a curbei.
Durata totalá:
t
a
= t
p
+ t
d
(3.24)
se numeste timp de actionare si reprezintá timpul scurs din momentul
închiderii circuitului de alimentare al bobinei pâná în momentul atingerii
armáturii fixe de cátre armátura mobilá.
Din punctul B înceteazá miscarea armáturii, iar ecuatia circuitului este:

dt
di
L i R U ⋅ + ⋅ = ' (3.25)
unde L' este inductivitatea corespunzátoare întrefierului δ practic egal cu ze-
ro.
Legea de variatie a curentului devine:
|
|
.
|

\
|
− ⋅ =

' T
t
e 1
R
U
i (3.26)
unde T' = L' / R, (3.27)
curentul i tinzând spre valoarea de regim permanent I = U / R.
Actionarea electromagnetului înceteazá din momentul întreruperii
curentului. Perioada de variatie a curentului corespunzátoare desprinderii
armáturii, pâná la pozitia initialá δ
i
, se numeste timp de revenire (t
1
).
Determinarea acestui timp de revenire se face prin rezolvarea ecuatiei
diferentiale:
dt
dL
i
dt
di
L i R 0 ⋅ + ⋅ + ⋅ = (3.28)
asa cum este ilustrat în figura 3.7.
91



Figura 3.8. Diagrama în patru cadrane a regimului dinamica unui
electromagnet de c.c.

Datoritá dificultátilor de rezolvare analiticá a sistemului de ecuatii
(3.16...18), în figura 3.8 se prezintá sintetic o metodá grafo–analiticá de
determinare iterativá a márimilor ce caracterizeazá functionarea unui
electromagnet dat în regimul dinamic.
Se considerá cunoscute curbele de magnetizare Ψ = f(i) pentru diverse
întrefierului δ
i
cuprinse între δ
max
si δ ≈ 0, reprezentate în cadranul I. Se
calculeazá forta dezvoltatá de electromagnet, care se reprezintá în cadranul II
sub forma curbei F = f(δ). Tot aici se reprezintá variatia fortei rezistente în
raport cu întrefierul F
r
= f(δ). Se calculeazá apoi variatia întrefierului în timp
si se reprezintá prin curba δ = f(t) în cadranul III. Se reprezintá în cadranul IV
variatia curentului în functie de timp.
92
Dacá ecuatia circuitului nu se verificá se reitereazá constructia graficá,
pâná la determinarea riguroasá a curbei de variatie 1–2–3–4–5–6 a lui
Ψ = f(i), conform reprezentárii din cadranul I.
Principale concluzie care rezultá din aplicarea metodei grafo–analitice
este aceea cá lucrul mecanic util dezvoltat în regim dinamic (corespunzátor
ariei 0123456) este mult mai mic decât lucrul mecanic util determinat din
caracteristicile statice, între cele douá întrefieruri extreme δ
max
si 0
(corespunzátor ariei 0, δ
1
, δ = 0). De aici si importanta considerárii regimului
dinamic la dimensionarea electromagnetilor.
În cazul electromagnetilor de curent alternativ, sistemul de ecuatii
devine:
( )
dt
dL
i
dt
di
L i R t U 2 ⋅ + ⋅ + ⋅ = ϕ + ⋅ ω ⋅ ⋅ sin (3.29)

dx
dL
i
2
1
F
2
⋅ ⋅ = (3.30)
x k
dt
dx
D
dt
x d
m F
e
2
2
⋅ + ⋅ + ⋅ = (3.31)
a cárui rezolvare este posibilá prin metode numerice cu ajutorul calculatoru-
lui.


3.4. Circuitul magnetic al electromagneilor.


În general, un circuit magnetic se defineste ca ansamblul mediilor fizice
prin care se poate închide un flux magnetic. Circuitele magnetice se clasificá
dupá mai multe criterii:
a). circuite magnetice omogene, caracterizate de o aceeasi valoare a
permeabilitátii µ în toate punctele lor si respectiv neomogene în caz contrar;
b). circuite magnetice liniare, a cáror permeabilitate este independentá
de fluxul ce le strábate si respectiv neliniare în caz contrar;
c). circuite magnetice simple, parcurse pe toatá lungimea lor de acelasi
flux magnetic si respectiv circuite complexe sau ramificate.
Calculul circuite magnetice – de geometrie si proprietáti magnetice
cunoscute – constá în determinarea solenatiei când se dá fluxul („problema
directá“) sau în determinarea fluxului necesar pentru obtinerea unei solenatii
de valoare datá („problema inversá“).
93
Dupá cum se stie în anumite conditii (inductii mici, absenta saturatiei)
circuitele feromagnetice pot fi aproximate ca fiind liniare (de permeabilitate
constantá, independentá de valoarea localá a câmpului).
În figura 3.9 s-a considerat un asemenea circuit magnetic liniar si
omogen, de lungime medie (1), sectiune (A) si permeabilitate (µ) cunoscute.
Portiunea înfásuratá constituie coloana, iar cea neînfásuratá jugul (sau, dacá
este mobilá, armátura).
Aplicând relatia lui Ampère liniei geometrice mijlocii, consideratá si ca
linie de câmp se obtine: I · N = H · I (3.32)
sau cu B = µ · H (3.33)
l
A
l
A
N I A B
⋅ µ
⋅ θ =
⋅ µ
⋅ ⋅ = ⋅ = Φ (3.34)
unde solenatia bobinei este: θ = N · I (3.35)


Figura 3.9 Circuit magnetic liniar si omogen fárá întrefier.

Relatia (3.34) permite rezolvarea simplá atât a problemei directe (se dá
Φ si se cere θ) cât si a celei inverse (se dá θ si se cere Φ), dacá µ, 1 si A sunt
cunoscute.
Calculul circuitului se poate face echivalent si cu ajutorul unui concept
nou, corespondentul în limbaj magnetic, al rezistentei electrice. În adevár,
relatia lui Ampère se poate scrie si sub forma:
( )
m
R
A
dl
dl
B
dl H ⋅ Φ =
⋅ µ
⋅ Φ = ⋅
µ
= ⋅ = θ
í í í
Γ Γ Γ
(3.36)
94
unde márimea: 0
A
dl
R
m
>
⋅ µ
=
í
Γ
(3.37)
constituie reluctanta magneticá a circuitului.
Pentru medii omogene, de sectiune constantá:

A
1
R
m
⋅ µ
= [H
–1
] (3.38)
În aplicatii se opereazá si cu márimea reciprocá a reluctantei, numitá
permeantá:

m
R
1
= Λ [H] (3.39)
În acest fel, rezolvarea problemei directe, respectiv inverse se face cu
considerarea unei a din relatiile (3.34):
θ = Φ · R
m
sau Φ = θ · Λ (3.40)
Dacá circuitul este neomeogen (spre exemplu are un întrefier δ), cu re-
prezentárile din figura 3.6, relatia lui Ampère nu mai este suficientá pentru
calculul sáu, deoarece câmpul H obtine valori distincte în cele douá medii fier
si aer (H
f
, H
δ
).
θ = I · N = H
f
· l
f
+ H
δ
· δ (3.41)
unde cu l
f
s-a notat lungimea medie a portiunii de fier (lungimea fierului) iar
cu δ cea a întrefierului.

Figura 3.10. circuitul magnetic cu întrefier

95
În zona întrefierului apare un efect de margine (liniile de câmp fiind
practic ortogonale la muchiile fierului), care duce la cresterea sectiunii
tubului de flux în aer (de la A
f
la A
δ
):
A
δ
= k · A
f
(3.42)
unde k = 1 ÷1.3, valorile mai mari referindu-se la întrefieruri mai mari.
Dacá se admite cá fluxul magnetic se conservá în lungul circuitului, se
poate scrie:
Φ = B
f
· A
f
= B
δ
· A
δ
(3.43)
si deci:
µ · H
f
· A
f
= µ
0
· H
δ
· A
δ
(3.44)
de unde se deduce cá valorile lui H
f
si H
δ
sunt mult diferite (H
f
<< H
δ
,
deoarece µ
0
<< µ, iar A
f
= A
δ
).
Sistemul format din relatiile (3.41) si (3.44) permite calculul circuitului
magnetic neomogen.
Din relatia (3.44):
f
f
0
H
A
A
H ⋅ ⋅
µ
µ
=
δ
δ
(3.45)
si cum:

f
f
f
A
B
H
⋅ µ
Φ
=
µ
= (3.46)
relatia (3.23) devine:

|
|
.
|

\
|
δ ⋅ ⋅
µ
µ
+ ⋅
⋅ µ
Φ
= ⋅
δ
A
A
l
A
N I
f
0
f
f
(3.47)
si deci:

|
|
.
|

\
|
⋅ µ
δ
+
⋅ µ
⋅ Φ = ⋅
δ
A A
l
N I
0 f
f
(3.48)
I · N = Φ · (R
mf
+ R

) (3.49)
unde cu R
mf
si R

s-au notat reluctantele fierului, respectiv ale
întrefierului.
Relatia (3.49) permite calcularea circuitului magnetic neomogen, de
reluctante cunoscute.
Circuitul magnetic al unui electromagnet fiind realizat cu miezuri de
fier se comportá ca un circuit neliniar, permeabilitatea depinde de punctul de
functionare si nu poate fi în general precizatá, ea ne mai constituind un
parametru dat în problemá.
96

Figura 3.11. Curba de magnetizare a materialului feromagnetic.

Rezultá cá metodica de rezolvare a circuitelor neliniare, desi bazatá pe
aceleasi relatii de calcul, va fi distinctá de cea aplicatá la circuitele liniare.
Principalul element nou consistá în folosirea curbei de magnetizare B = f(H),
care se considerá datá si cunoscutá (figura 3.11). În acest fel prin calcul se
determiná câmpul mediu H, din curba de magnetizare se deduce inductia B,
iar raportul B / H = µ ne permite calcularea reluctantelor fierului.
Toate cazurile analizate se referá la circuite magnetice simple (fárá
ramificatii), în care s-a neglijat dispersia magneticá.
Chiar în cazul electromagnetilor simpli calculul câmpului magnetic în
fier si întrefier este foarte dificil, din cauza existentei fluxurilor de dispersie,
ce determiná o repartitie complicatá a câmpului magnetic. De aceea, în
calculele tehnice, se vor folosi o serie de simplificári ca: neglijarea umflárii
fluxului în întrefieruri, o concentrare a fluxurilor de dispersie, neglijarea
cáderilor de tensiune magneticá în fier, fatá de cele din întrefier (la valori
mari ale întrefierului) etc.
Calculul riguros matematic al permeantelor cáilor fluxului prin aer este
practic extrem de dificil, deoarece spectrul liniilor de fortá nu poate fi
echivalat prin trasee ce se pot exprima prin relatii matematice simple. De
aceea, determinarea permeantelor se face cu ajutorul tuburilor de flux
magnetic constant, prin metoda transformárilor conforme sau prin metode
numerice.
Relatia de bazá pentru determinarea permeantei magnetice a
întrefierului este:
δ
δ
δ
Φ
= Λ
m
U
(3.50)
97
unde Φ
δ
este fluxul din întrefierul δ si U

tensiunea magneticá între cei doi
poli ai întrefierului.
În cazul simplificat, al unui câmp omogen, între douá suprafete plan
paralele de arie A având un întrefier δ relatia (3.50) devine:

δ
⋅ µ =
δ ⋅

= Λ
δ
δ
δ
A
H
A B
0
(3.51)
Prin utilizarea metodelor amintite mai sus, se dau în literaturá relatii de
calcul ale permanentei întrefierului pentru diferite forme de suprafete.
Pentru determinarea permanentei magnetice a unei portiuni din fier se
utilizeazá relatia:

mf
f
f
U
Φ
= Λ (3.52)
unde Φ
f
este fluxul în fier si U
mf
tensiunea magneticá a fierului.
În cazul simplificat al unui miez de sectiune A
f
, permeanta rezultá
conform (3.49):
f
f
f
l
A
⋅ µ = Λ (3.53)
relatie în care µ se determiná din curba de magnetizare (figura 3.11).
Pentru calculul circuitului magnetic al unui electromagnet se pot folosi
urmátoarele metode: a). construirea circuitului magnetic echivalent;
b). metoda transformárilor conforme; c). metode numerice.
În cele ce urmeazá se prezintá numai prima metodá si anume
construirea circuitului magnetic echivalent.
Pentru un eletromagnet dat, circuitul magnetic echivalent se modificá
sensibil dacá armátura mobilá trece din pozitia de întrefier minim în pozitia
de întrefier maxim. Aceastá modificare rezultá din necesitatea de a simplifica
circuitul magnetic echivalent, care se compune din reluctante si solenatii,
neglijând reluctantele de valori mici conectate în serie cu reluctante de valori
mari.
Pentru a exemplifica modul de realizare a circuitului magnetic
echivalent, considerám electromagnetul în formá de U din figura 3.12 a, în
pozitia de întrefier minim. Electromagnetul este simetric, cu dimensiunile din
figurá, iar pentru aprecierea fluxurilor de dispersie se împart jugurile în douá
párti egale (h / 2) rezultând fluxurile de dispersie Φ
σ1
si Φ
σ2
.
Fluxul util care determiná forta de atractie a electormagnetului este Φ
δ
,
în timp ce în coloana sa circulá fluxul Φ
1
. Considerând solenatia concentratá,
se construieste circuitul magnetic echivalent reprezentat în figura 3.12.b.
98


Figura 3.12. Calculul circuitului magnetic al unui electromagnet.
a). Electromagnet în formá de U;
b). Circuitul magnetic echivalent pentru pozitia de întrefier minim.

Pentru rezolvarea problemei directe, adicá determinarea solenatiei
necesare pentru obtinerea unui flux util Φ
δ
dat, dacá dimensiunile
electromagnetului sunt cunoscute (a, b, c, h) si de asemenea este cunoscutá
curba de magnetizare a materialului, se aplicá circuitului magnetic echivalent
metodele utilizate în teoria circuitelor electrice.
Astfel tensiunea magneticá între punctele 1 – 1' se scrie:
U
m11'
= Φ
δ
· (2 · R
δ
+ 2 · R
m4
+ R
m5
) (3.54)
iar fluxul de dispersie între cele douá puncte este:

σ
σ
= Φ
R
U
11 m
1
'
(3.55)
Fluxul magnetic pe portiunile 1 – 2, respectiv 1' – 2' este:
Φ
2
= Φ
δ
+ Φ
σ1
(3.56)
99
Tensiunea magneticá între punctele 2 – 2' se scrie:
U
m22'
= U
m11'
+ 2 · Φ
2
· R
m3
(3.57)
iar fluxul de dispersie dintre aceleasi puncte se calculeazá:

σ
σ
= Φ
R
U
22 m
2
'
(3.58)
Rezultá fluxul total din coloaná:
Φ
1
= Φ
2
+ Φ
σ2
(3.59)
În final rezultá: θ = U
m22'
+ Φ
1
· (2 · R
m2
+ R
m1
) (3.60)
Reluctantele în aer (R
δ
– reluctanta întrefierului; R
σ
– reluctanta de
dispersie) si cele în fier (R
m5
– reluctanta armáturii; R
m2
si R
m4
– reluctantele
unor portiuni de jug de lungime h / 4; R
m3
– reluctanta portiunii de jug de
lungime h / 2; R
m1
– reluctanta coloanei) se calculeazá conform relatiilor
(3.51) si (3.53), fiind considerate cunoscute. În acest fel relatia (3.60), cu
considerarea relatiilor (3.54) ÷ (3.59) ne permit solutionarea problemei
directe (determinarea lui θ la Φ
δ
datá).
Evident, metoda expusá oferá rezultate cu atât mai exacte cu cât
jugurile se împart în mai multe elemente.


3.4.1. Calculul circuitului magnetic la întrefier mare.

În cazul în care electromagnetul se aflá în pozitia de întrefier maxim,
prin neglijarea reluctantelor în fier înseriate cu reluctantele în aer, se obtine
circuitul magnetic echivalent din figura 3.13.

Pentru rezolvarea lui se scrie:
U
m11'
= 2 · Φ
δ
· R
δ
(3.61)
U
m11'
= θ (3.62)
Rezultá solutia problemei:
θ = 2 · Φ
δ
· R
δ
(3.63)
La rezolvarea problemei inverse, se cere sá se determine repartitia
fluxurilor magnetice pentru o solenatie datá, la un electromagnet de o
configuratie datá. Aceastá problemá nu se poate rezolva direct, ci prin
trasarea curbei fluxului util (Φ
δ
) în functie de solenatie.
100


Figura 3.13 Circuitul magnetic echivalent pentru întrefier maxim.

Pentru aceasta se considerá mai multe valori ale fluxului util si cu
relatia (3.60) în cazul întrefierului minim, respectiv (3.63) în cazul între-
fierului maxim, se calculeazá solenatia corespunzátoare obtinându-se
punctele A, B, C si D din figura 3.14. Punctele obtinute se unesc printr-o
curbá, ce reprezintá caracteristica de magnetizare a circuitului. Pe aceastá
curbá, la solenatia datá fluxul util din întrefier Φ
δ
. Plecând de la valoarea lui
Φ
δ
, pe baza relatiilor (3.55), (3.58) si (3.59) se obtin fluxurile de dispersie si
fluxul total din coloana electromagnetului.



Figura 3.14. Problema inversá. Trasarea caracteristicii Φ
δ
= f(θ).
101

O altá modalitate de concepere a circuitelor magnetice echivalente se
poate realiza cu parametri distribuiti. În acest caz solenatiile se distribuie
uniform dealungul coloanei, reluctantele coloanei si cele de dispersie se
considerá si ele distribuite liniar. Se obtine o schemá echivalentá ce constá
din înserierea unor cuadripoli elementari si care se rezolvá pe baza relatiilor
clasice aplicate circuitelor electrice.
În cazul electromagnetilor de curent alternativ, calculul circuitului
magnetic se face utilizând reprezentárile din planul complex. Astfel pentru un
circuit magnetic închis se poate scrie:

¯ ¯
⋅ Φ ⋅ = θ
mi i
z
2
1
(3.64)
unde θ este solenatia (în valoare efectivá) în planul complex; Φ este fluxul
magnetic (în valoare maximá) în planul complex; Z
m
impedanta magneticá în
formá complexá:
Z
m
= R
m
+ j · X
m
(3.65)
unde R
m
este reluctanta (rezistenta) magneticá si X
m
reactanta
magneticá.



3.5. Calculul forei dezvoltate de electromagnei.


Potrivit bilantului energetic al electromagnetului, forta electro-
magneticá care se exercitá asupra armáturii mobile, depinde de variatia
energiei magnetice înmagazinatá în întregul spatiu ocupat de câmpul
magnetic al electromagnetului.
Acest spatiu cuprinde urmátoarele domenii distincte: întrefierurile de
lucru si parazite, zonele ocupate de fluxurile de dispersie si circuitele
feromagnetice ale coloanelor, jugurilor si armáturilor mobile.
Deoarece în majoritatea cazurilor, la electromagnetii bine dimensionati,
cáderea de tensiune magneticá în fier este neglijabilá, rezultá cá la
determinarea fortei de atractie se va lua în considerare numai variatia energiei
localizatá în întrefierurile de lucru.



102
3.5.1. Calculul forei de atracie la electromagneii de curent continuu.

Cel mai frecvent caz întâlnit este cel al electromagnetilor cu poli plani.
În acest caz facem ipoteza simplificatoare cá fluxul în întrefier este
perpendicular pe suprafata polilor si se poate neglija dispersia.

Figura 3.15 Explicativá la calculul fortei
1 – armátura fixá; 2 – armátura mobilá.

Considerând un întrefier (δ) limitat de suprafete planparalele de arie A,
în ipoteza unui câmp magnetic constant dupá directia întrefierului (B
δ
), forta
ce se exercitá asupra armáturii mobile se determiná conform relatiei (3.10):

|
.
|

\
|
⋅ Ψ ⋅ =
|
.
|

\
|


=
δ
=
i
2
1
dx
d
x
W
F
ct i
m
.
(3.66)
Cum: ψ
δ
= Φ
δ
· N (3.67)
N · i = θ ≈ U

(3.68)
unde U

este tensiunea magneticá în întrefier, consideratá constantá, avem:
( )
dx
d
U
2
1
U
dx
d
2
1
F
m m
δ
δ δ δ
Φ
⋅ ⋅ = ⋅ Φ ⋅ = (3.69)
si deoarece, conform relatiei (3.50): Φ
δ
= U

· Λ
δ
(3.70)
rezultá:
dx
d
U
2
1
F
2
m
δ
δ
Λ
⋅ ⋅ = (3.71)
Pentru cazul considerat în figura 3.15, avem:

δ
⋅ µ
= Λ
δ
A
0
(3.72)
si deoarece forta si întrefierul variazá în sensuri contrare, dδ = –dx, se obtine
prin înlocuire în relatia (3.71):
103

2
0 2
m
0 2
m
A
U
2
1 A
d
d
U
2
1
F
δ
⋅ µ
⋅ ⋅ =
|
.
|

\
|
δ
⋅ µ
δ
⋅ ⋅ − =
δ δ
(3.73)
Reprezentarea graficá a relatiei (3.73) în figura 3.16 aratá cá forta
dezvoltatá creste pe másura micsorárii întrefierului. Tinând seama cá:

δ
=
µ
=
δ δ
δ
m
0
U B
H (3.74)
Φ
δ
= B
δ
· A (3.75)
expresia fortei dezvoltate de un electromagnet de curent continuu, în ipoteze-
le acceptate este:
A 2 2
A B
F
0
2
0
2
⋅ µ ⋅
Φ
=
µ ⋅

=
δ δ
(3.76)



Figura 3.16 Dependenta fortei de întrefier pentru un electromagnet de c.c.

Dacá armátura mobilá este în pozitia „atras“ (δ ≈ 0) si se considerá
inductia B
δ
= B
f
, se obtine expresia fortei portante a electromagnetului (vezi
figura 3.16):
0
2
f
p
2
A B
F
µ ⋅

= (3.77)
Relatiile stabilite pentru calculul fortei de atractie dezvoltatá de electro-
magneti evidentiazá dependenta pronuntatá de întrefier a acesteia, în sensul
cá la întrefieruri mici se obtin forte mari, care scad însá rapid cu cresterea
întrefierului (figura 3.16).
Acest lucru constituie un dezavantaj în acele aplicatii ale electromag-
netilor în care este necesará realizarea unei forte constante pe întregul parcurs
104
al actionárii. Din aceste considerente s-au conceput numeroase forme pentru
armáturile electromagnetului, astfel încât permanenta dintre ele sá depindá
mai mult sau mai putin de întrefierul de lucru.


Figura 3.17 Calculul fortei unui electromagnet tip plonjor.

Sá se determine forta dezvoltatá de un electromagnet de tip plonjor cu
întrefier cilindric, având forma si dimensiunile din figura 3.17.
Rezolvare: Conform relatiei 3.71 avem:

dx
d
U
2
1
F
2
m
δ
δ
Λ
⋅ ⋅ = (3.78)
Expresia permanentei pentru cazul unor cilindri concentrici de diametre
apropiate este:

|
.
|

\
|
δ
+ ⋅
δ
⋅ µ ⋅ π ⋅
= Λ
δ
2
r
x 2
1
0
(3.79)
Se calculeazá:

|
.
|

\
|
δ
+ ⋅
δ
µ ⋅ π ⋅
=
Λ
δ
2
r
2
dx
d
1
0
(3.80)
si rezultá:

2
m
1 0
U
2
r
F
δ

δ
|
.
|

\
|
δ
+ ⋅ µ ⋅ π
= (3.81)

Cum:
δ
δ
δ
Λ
Φ
=
m
U (3.82)
105
si observând cá Φ
δ
= B
δ
· x · 2 · π · r
1
(3.83)
rezultá în final:
|
.
|

\
|
δ
+ ⋅ µ
⋅ δ ⋅ ⋅ π
=
δ
2
r
B r
F
1 0
2 2
1
(3.84)
adicá forta nu depinde practic de pozitia armáturii mobile, fiind constantá în
raport cu x.
Din analiza relatiilor (3.76) se poate constata cá forta depinde de
inductia în întrefier. În vederea obtinerii unei eficiente maxime se pune
problema alegerii inductiei optime, care se obtine dacá energia magneticá
acumulatá în întrefier este maximá. Scriind:

A 2
U
2
1
W
0
2
m m
⋅ µ ⋅
δ ⋅ Φ
= ⋅ Φ ⋅ =
δ
δ δ
(3.85)
si punând conditia de maxim
0
d
dW
m
=
|
|
.
|

\
|
Φ
δ
(3.86)
rezultá: 0
d
d
2
2
=
Φ
δ
⋅ Φ + δ ⋅ Φ ⋅
δ
δ δ
(3.87)
adicá:
δ δ
Φ
δ ⋅
− =
Φ
δ 2
d
d
(3.88)
Tensiunea magneticá fiind constantá si egalá cu suma dintre cáderea de
tensiune magneticá în fier si întrefier:
. ct A
A
U U U U
0
d
mf m mf m
= ⋅
⋅ µ
Φ
+ = + =
δ
(3.89)
se obtine prin diferentiere:
0 d
A
d
A
d
d
dU
0 0
mf
= δ ⋅
⋅ µ
Φ
+ Φ ⋅
⋅ µ
δ
+ Φ ⋅
Φ
δ
δ δ
δ
(3.90)
si tinând cont de (3.88) se obtine:

δ δ
Λ
=
⋅ µ
δ
=
Φ
1
A d
dU
0
mf

si cum prin definitie:
δ
Λ =
Φ
fm
dU
d
(3.91)

δ
δ
δ
Φ
= Λ
m
U
(3.92)
106
conditia de optim rezultá:
mf mf
dU
d
U
δ δ
Φ
=
Φ
(3.93)



Figura 3.18 Determinarea graficá a punctului de functionare
corespunzátor inductiei optime.

Cunoscând caracteristica de magnetizare a circuitului, adicá dependenta
fluxului util de solenatia totalá (figura 3.18), pentru o tensiune magneticá
constantá datá de segmentul OB, problema se reduce la determinarea
punctului C, astfel încât sá fie îndeplinitá conditia impusá de relatia (3.94).
Acest lucru se întâmplá atunci când tangenta la curba de magnetizare
formeazá cu orizontala un unghi α, egal cu unghiul format de segmentul AB
cu segmentul BC. Atunci:

mf m
dU
d
U
tg
δ
δ
δ
Φ
=
Φ
= α (3.95)
Dacá Λ
δ
este cunoscutá, din relatia (3.95) se calculeazá cu usurintá
unghiul α care determiná pe caracteristica de magnetizare punctul cáutat C.



3.5.2. Calculul forei de atracie la electromagnei de curent alternativ
monofazat.

107
La electromagnetii de curent alternativ, în care curentul din înfásurare
are o variatie sinusoidalá în timp, relatiile de calcul stabilite pentru forta de
atractie (3.76) în curent continuu, dau valoarea momentaná a acestei forte în
functie de valoarea momentaná a curentului.
Se pot astfel stabili, pentru regimul permanent, relatiile analitice de
calcul care dau variatia în timp a fortei dezvoltate de electromagnet. Pentru
un curent de excitatie sinusoidal de forma:
t I 2 i ⋅ ω ⋅ ⋅ = sin (3.96)
Inductia magneticá în întrefier se poate scrie:
B
δ
= B
δm
· sinω · t (3.97)
si pornind de la relatia (3.76) se obtine pentru valoarea momentaná a fortei o
relatie de forma:
t 2
2
F
2
F
t F t
2
A B
F
m m 2
m
2
0
2
m
⋅ ω ⋅ ⋅ − = ⋅ ω ⋅ = ⋅ ω ⋅
µ ⋅

=
δ
cos sin sin (3.98)
unde s-a notat forta maximá cu expresia:

0
m
m
2
A B
F
µ ⋅

=
δ
(3.99)
Din relatia (3.98) rezultá cá forta momentaná dezvoltatá de
electromagnetul de curent alternativ are douá componente: o componentá
continuá: F
c
= F
m
/2 (3.100)
si o componentá variabilá: t 2 cos
2
F
F
m
v
⋅ ω ⋅ ⋅ − = (3.101)
a cárei frecventá este dublul frecventei curentului de excitatie. Forta rezultan-
tá, reprezentatá în figura 3.19 pulseazá de la valoarea zero la o valoare
maximá F
m
, de douá ori în fiecare perioadá a inductiei. Valoarea medie a
fortei:
c
m
T
0
med
F
2
F
dt F
T
1
F = = ⋅ =
í
(3.102)
este datá de relatia (3.102). Se constatá cá forta medie, care este forta utilá
este egalá cu componenta constantá a fortei de atractie a unui electromagnet
de c.a. Componenta variabilá a fortei genereazá vibratia nedoritá a armáturii
mobile a electromagnetului.
108

Figura 3.19 Variatia în timp a fortei umui electromagnet de c.a..

Comparând un electromagnet de curent continuu (3.76) cu unul de
curent alternativ (3.102) în ipoteza cá inductiile în întrefier sunt egale
(B
δc
= B
δm
), atunci forta utilá de atractie a electromagnetului de curent
alternativ este jumátate forta dezvoltatá de electromagnet de curent continuu.


3.5.3. Calculul spirei în scurtcircuit.

Forta momentaná dezvoltatá de un electromagnet monofazat trece
periodic prin valoarea zero. Din aceastá cauzá, armátura mobilá are tendinta
de îndepártare sub actiunea fortei antagoniste a unui resort.
Atragerea armáturii cu o pulsatie dublá fatá de pulsatia retelei produce
o vibratie caracteristicá.
Pentru eliminarea vibratiilor se recurge la douá solutii:
a). la electromagnetii monofazati se plaseazá în piesa polará, în zona
întrefierului, o spirá în scurtcircuit (spirá ecran) prin a cárei reactie inductia în
întrefier nu mai atinge valoarea zero;
b). se utilizeazá electromagneti trifazati, în care caz forta rezultatá nu
mai depinde de timp (3.71).
Considerám o portiune dintr-un electromagnet de curent alternativ
monofazat având o parte din suprafata polului ecranatá cu o spirá în
scurtcircuit si considerat în pozitia de întrefier minim (figura 3.20 a). În lipsa
spirei cele douá fluxuri ce strábat suprafetele ecranatá (A
e
) si neecranatá (A
n
)
notate cu Φ'
δe
respectiv Φ'
δn
sunt în fazá, asa cum rezultá din figura 3.20 b,
determinând fluxul total Φ
δ
.
109



Figura 3.20. Electromagnet cu spirá în scurtcircuit.

În cazul prezentei spirei în scurtcircuit, fluxul Φ'
δe
ce strábate zona
ecranatá induce în spira o tensiune electromotoare U
es
, ce genereazá curentul
i
s
, rezultând fluxul Φ
s
ce reprezintá fluxul de reactie al spirei în scurtcircuit.
Fluxul rezultant în zona ecranatá Φ
δe
determinat prin compunerea vectorialá a
fluxurilor Φ'
δe
si Φ
s
, este defazat fatá de fluxul portiunii neecranate Φ
δn
cu
unghiul β, asa cum rezultá din diagrama fazorialá din figura 3.20 b.
Aplicând legea circuitului magnetic conturului format de cele douá
fluxuri între punctele A si B (figura 3.20 b), se poate scrie:
Φ
δe
· R
δe
– Φ
δn
· R
δn
= I
s
(3.103)
unde I
s
este curentul în spira ecran, iar R
δn
si R
δe
sunt reluctantele pártilor ne-
ecranate, respectiv ecranate.
Curentul din spira ecran se scrie:

e
2
s
2
s
s
2
s
2
s
s
s s
e
s
es
s
x r
r
j
x r
x
x j I
j
Z
U
I
δ
δ
Φ ⋅
|
|
.
|

\
|
+
⋅ ω
⋅ +
+
⋅ ω
− =
⋅ +
Φ ⋅ ω ⋅ −
= = (3.104)
unde s-a notat cu r
s
si x
s
rezistenta si reactanta spirei în scurtcircuit.

110
Notând în continuare cu:

2
s
2
s
s
sc
x r
x
R
+
⋅ ω
= ;
2
s
2
s
s
sc
x r
r
x
+
⋅ ω
= (3.105)
reluctanta si reactanta magneticá introdusá de spira în scurtcircuit, din (3.104)
se scrie:
I
s
= – (R
sc
+ j · X
sc
) · Φ
δe
(3.106)
Înlocuind pe (3.106) în (3.103) se obtine:
Φ
δn
· R
δn
= [(R
δe
+ R
sc
) + j · X
sc
] · Φ
δe
(3.107)
Relatia (3.107) este reprezentatá fazorial în figura 3.20 c, din care
rezultá:

e s
2
s
2
s
e s
2
s
2
s
s
e
2
s
2
s
s
sc e
sc
x x r
r
x r
x 1
x r
r
R R
x
tg
δ
δ
δ
δ
Λ ⋅ ⋅ ω + +
Λ ⋅ ⋅ ω
=
+
⋅ ω
+
Λ
+
⋅ ω
=
+
= β (3.108)
unde permeanta portiunii ecranate:

δ
⋅ µ
= = Λ
δ
δ
e 0
e
e
A
R
1
(3.109)
Deoarece reactanta spirei în scurtcircuit x
s
este mult mai micá decât
rezistenta ei r
s
, în primá aproximatie ea poate fi neglijatá, astfel încât (3.108)
cu considerarea lui (3.109) devine:

δ ⋅
⋅ ω ⋅ µ
=
δ
⋅ µ
⋅ ⋅ ω
= β
s
e 0
2
s
e 0
s
r
A
r
A
r
tg (3.110)
de unde se poate determina rezistenta spirei în scurtcircuit:

β ⋅ δ
⋅ ω ⋅ µ
=
tg
A
r
e 0
s
(3.111)
a cárei valoare depinde de unghiul β. Cunoscându-se rezistenta spirei în
scurtcircuit se alege materialul si se determiná dimensiunile spirei în
scurtcircuit, tinându-se seama cá spira poate lucra la temperaturi de
120 ÷ 250 °C.
Valoarea momentaná a fortei dezvoltatá de electromagnetul de curent
alternativ, cu spirá în scurtcircuit, rezultá ca o sumá a fortelor existente în
ariile neecranatá si ecranatá:
111
( ) t 2 1
2
F
t F F
nm 2
nm n
⋅ ω ⋅ − ⋅ = ⋅ ω ⋅ = cos sin (3.112)
( ) ( ) [ ] β ⋅ − ⋅ ω ⋅ − ⋅ = β − ⋅ ω ⋅ = 2 t 2 1
2
F
t F F
em 2
em e
cos sin (3.113)
Forta rezultantá
( ) ( ) [ ] β ⋅ − ⋅ ω ⋅ ⋅ + ⋅ ω ⋅ ⋅ ⋅ − + ⋅ = + = 2 t 2 F t 2 F
2
1
F F
2
1
F F F
em nm em nm e n
cos cos (3.114)
se compune dintr-o fortá constantá (F
c
) si o fortá variabilá (F
v
).
În figura 3.21 s-au reprezentat variatiile inductiilor în portiunile ecrana-
te si neecranate, defazate cu unghiul β si diagrama fortelor momentane
rezultatá ca sumá a fortelor pe portiunile ecranate si neecranate.
Se observá cá pulsatia fortei rezultante în întrefier este de douá ori mai
mare decât pulsatia inductiei iar defazajul dintre fortele rezultante este 2 · β.
Deoarece maximul si minimul acestor forte nu coincid în timp, forta
rezultantá va avea în fiecare moment o valoare mai mare decât zero. Vibratia
cea mai micá se obtine punând conditia ca forta variabilá sá fie zero.


Figura 3.21 Diagramele inductiilor si fortelor
Aceastá conditie se realizeazá, conform relatiei (3.114) dacá:
112
F
nm
= F
em
si 2 · ω · t – (2 · ω · t – β) = π (3.115)
respectiv dacá se realizeazá conditiile:

e
2
em
n
2
nm
A A
δ δ
Φ
=
Φ
(3.116)

2
π
= β (3.117)
În cazul unor executii practice, pentru a valorifica la maximum
utilizarea spirei ecran, în sensul obtinerii unor forte medii de atractie cât mai
mari si a unei vibratii cât mai mici, se stabilesc relatiile:
m
A
A
n
e
= (3.118)
β = =
δ
δ
cos k
B
B
nm
em
(3.119)
unde se recomandá ca: 1 < m < 2 si k ≈ 0,7 (β ≈ 45 °) si se poate scrie expre-
sia fortei medii dezvoltate de electromagnet:

0
e
2
em
0
n
2
nm
e med n med med
2
A B
2
1
2
A B
2
1
F F F
µ ⋅

⋅ +
µ ⋅

⋅ = + =
δ δ
. .
(3.120)


|
|
.
|

\
|
+ ⋅
µ ⋅

⋅ =
δ
δ δ
n
e
2
nm
em
0
n
2
nm
med
A
A
B
B
1
2
A B
2
1
F (3.121)
si utilizând notatiile introduse prin relatiile (3.120) rezultá:
F
med
= F
med.n
· (1 + k
2
· m) (3.122)
Amplitudinea fortei variabile se determiná tinând seama de defazajul
dintre cele douá componente ale sale (relatia 3.123),
( )
2 4
medn vm
k m 2 4 m k m 1 F F ⋅ ⋅ − + ⋅ ⋅ + ⋅ = (3.123)
iar forta minimá, conform figurii3.21, este:
F
min
= F
med
– F
vm
(3.124)





113
3.5.4. Calculul forei de atracie la electromagneii de curent alternativ
trifazat.

Electromagnetii trifazati sunt folositi mai ales ca electromagneti
elevatori de mare putere. Ei se realizeazá ca electromagneti în manta sau cu
circuit E+I. Acest tip de electromagnet prezintá avantajul cá valoarea totalá a
fortei este constantá. Dacá bobinele sunt plasate pe coloane separate atunci
punctul de aplicatie al fortei se deplaseazá de pe un pol pe altul si apare o
usoará vibratie a armáturii, dar dacá înfásurárile sunt coaxiale forta este cu
adevárat constantá.
În figura 3.22 s-a prezentat schematic un electromagnet trifazat cu
bornele R, S, T, legate la o retea trifazatá si având un întrefier δ egal pe cele
trei coloane.
Forta dezvoltatá de un asemenea electromagnet si care actioneazá
asupra armáturii mobile, rezultá ca sumá a fortelor dezvoltate pe cele trei
coloane: F
1
= F
m
· sin
2
ω · t (3.125)

|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω ⋅ =
3
2
t F F
2
m 2
sin (3.126)

|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω ⋅ =
3
4
t F F
2
m 3
sin (3.127)



Figura 3.22. Electromagnetul trifazat.

114
Forta totalá exercitatá asupra armáturii mobile este:

|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω +
|
.
|

\
|
π ⋅
− ⋅ ω + ⋅ ω ⋅ = + + =
3
4
t
3
2
t t F F F F F
2 2 2
m 3 2 1 t
sin sin sin (3.128)

|
|
.
|

\
|
⋅ ω ⋅ + ⋅ ω ⋅ − +
|
|
.
|

\
|
⋅ ω ⋅ − ⋅ ω ⋅ − + ⋅ ω ⋅ =
2 2
2
m t
t
2
3
t
2
1
t
2
3
t
2
1
t F F cos sin cos sin sin
(3.129)

0
2
m
m 3
2
A B
2
1
3 F
2
3
F
µ ⋅

⋅ ⋅ = ⋅ =
δ
(3.130)
adicá forta dezvoltatá este constantá în timp si de trei ori mai mare decât forta
medie a unei coloane. Desi forta nu depinde de timp, punctul de aplicatie al
acestei forte se deplaseazá pe armáturá, deoarece pe rând forta maximá trece
de la o coloaná la alta, ceea ce poate genera unele vibratii ale armáturii
mobile.


3.6. Acionarea electromagneilor.


Diagrama fortei dezvoltate de electromagnet, în functie de întrefier, la
valori discrete ale acestuia si pentru pozitii imobile ale armáturii mobile, se
numeste caracteristicá staticá. Aceastá diagramá se poate calcula si se poate
determina experimental cu ajutorul unui dinamometru. Determinarea prin
calcul a fortei se face conform relatiei generale (3.71), dupá ce fluxul util în
întrefier s-a determinat pe baza circuitului magnetic echivalent.

Figura 3.23 a). Caracteristicile statice si dinamice ale fortei de actionare.
b). Caracteristicile fortei rezistente.
115
Electromagnetii cu polii având suprafetele plan paralele au o
caracteristicá puternic dependentá de întrefier (figura3.16). Dacá
electromagnetul este de tip plonjor cu suprafete conice, forta creste mai putin
brusc, iar în cazul în care polii sunt suprafete cilindrice coaxiale, forta este
practic constantá.
În figura 3.23 a, este reprezentatá prin curba 1 caracteristica staticá
corespunzátoare unui electromagnet cu suprafete plan paralele. Alura acestei
curbe este strâns legatá de forma si caracteristicile circuitului magnetic.
Electromagnetii au de învins o fortá sau un cuplu rezistent, variabile si ele cu
pozitia întrefierului. Caracteristicile statice ale fortelor rezistente (F
r
) pot avea
si ele diferite forme, ca de exemplu 1 si 2 din figura 3.23 b. În ambele cazuri
suprafetele determinate de curbe si axele de coordonate reprezintá lucrul
mecanic activ (al fortei de actionare) si respectiv lucrul mecanic rezistent (dat
în principal de resoarte).
Aceleasi caracteristici, F = f(δ) sau M = f(α) (la electromagneti cu
armátura efectuând o miscare de rotatie), ridicate în cazul miscárii rapide a
armáturii formeazá caracteristicile dinamice, reprezentate prin curbele 2 si 3
din figura 3.23a. Aceste caracteristici determiná procesele ce iau nastere în
mecanismele electromagnetice în timpul stárilor tranzitorii când întrefierul si
deci inductivitatea circuitului variazá.
La electromagnetii de curent continuu rapizi ca si la electromagnetii de
curent alternativ, în aprecierea conditiilor de actionare trebuie considerate
caracteristicile dinamice.
În cazul electromagnetilor de actionare ai contactoarelor, forma de
variatie a fortelor a fortelor rezistente în raport cu întrefierul este reprezentatá
în figura 3.24. În aceeasi figurá se reprezintá trei caracteristici posibile ale
fortei de actionare în raport cu întrefierul (curbele F, F' si F").
Stiind cá suprafetele márginite de curbele reprezentate în figura 3.24 si
axele de coordonate, între limitele cursei armáturii mobile (δ
i
si zero), sun
echivalente cu lucrul mecanic dezvoltate de fortele respective, se pot distinge
urmátoarele situatii:
– lucrul mecanic al fortei active (F) este mai mare decât lucrul mecanic
al fortei rezistente (F
r
); în acest caz se obtine o actionare sigurá si fermá a
electromagnetului;
– lucrul mecanic al fortei active (F') este aproximativ egal cu lucrul
mecanic al fortei rezistente (F
r
); în acest caz actionarea este posibilá dar
nesigurá;
– lucrul mecanic al fortei active (F") este mai mic decât lucrul mecanic
al fortei rezistente (F
r
); în acest caz actionarea nu este posibilá, sau se obtine
o actionare partialá.
116



Figura 3.24 Caracteristicile F = f(δ) si F
r
= f(δ) pentru contactoare.

Pentru o caracteristicá rezistentá datá, actionarea va fi cu atât mai
rational proiectatá, cu cât caracteristica dinamicá a fortei de actionare va
concorda mai deplin cu caracteristica fortei rezistente. Diferenta (L
a
– L
r
)
reprezintá un lucru mecanic suplimentar, care se transformá în energie
cineticá a pieselor în miscare. Aceastá energie cineticá a armáturii mobile, la
sfârsitul cursei de închidere, se consumá prin ciocnire cu armátura fixá,
putând duce la deformatii permanente, ruperi ale pieselor polare sau vibratii
ale întregului sistem. Rezultá cá pentru o caracteristicá rezistentá datá, trebuie
aleasá o formá constructivá adecvatá a electromagnetului.

3.6.1. Modificarea timpului de acionare al electromagneilor

Modificarea timpului de actionare se urmáreste sá se obtiná fie o
actionare rapidá, fie o actionare întârziatá.
a). Aciunea rapid la atragere se realizeazá, din punct de vedere
constructiv, prin lamelarea miezului magnetic si prin reducerea la minimum a
masei armáturii mobile. Realizarea miezului magnetic din tole, la
electromagnetii de curent continuu rapizi, are drept efect suprimarea
curentilor turbionari în miezul de fier masiv si deci anularea reactiei armáturii
în aceste piese.
117

Figura 3.25 Condensator în paralel cu bobina de excitatie.

b). Aciunea rapid la eliberare se realizeazá fie prin conectarea unui
condensator în paralel cu bobina de excitatie a electromagnetului, fie prin
realizarea unui tip constructiv, numit electromagnet de retinere echipat cu un
sunt magnetic. Schema electricá de alimentare cu condensator este prezentatá
în figura 3.26.
Aceastá schemá are urmátoarele avantaje:
– la întreruperea circuitului de alimentare se eliminá arcul electric
dintre contactele întrerupátorului deoarece condensatorul C rámânând
încárcat, bornele a si b ale întrerupátorului au acelasi potential;
– dupá întrerupere, din cauza energiei acumulate în inductivitatea L si
condensatorul C, sistemul R, L, C este un circuit oscilant. În momentul
primei treceri prin zero a curentului, armátura este sigur eliberatá prin
actiunea fortei F
r
a resortului antagonist. Un condensator cu o capacitate de
aproximativ 1 µF realizeazá atât absenta arcului electric cât si o frecventá
ridicatá la oscilatie pentru a asigura rapiditatea eliberárii armáturii;


Figura 3.26 Actionarea cu întârziere la închidere.

118
– oscilatiile sunt amortizate pâná la atingerea valorii zero a curentului
oscilant. În acest mod se demagnetizeazá si miezul magnetic al
electromagnetului, care, la o nouá actionare este nemagnetizat.
c). Aciunea întârziat la închidere se realizeazá prin conectarea unei
bobine suplimentare (L
1
, R
1
) cu rezistentá cât mai micá în serie cu bobina
electromagnetului (L, R), ca în figura 3.26. Se obtine astfel o constantá de
timp:
1
1
2
R R
L L
T
+
+
= (3.131)
mai mare decât cea initialá:
R
L
T
1
= (3.132)

Figura 3.27 Actionarea cu întârziere la eliberare.

d). Aciunea întârziat la eliberare se obtine prin conectarea unei
rezistente R
2
în paralel pe bobina electromagnetului (L, R) ca în figura 3.27.
În acest caz la deconectarea electromagnetului de la sursa de alimentare,
curentul electric din bobina electromagnetului nu dispare brusc, ci
exponential, cu constanta de timp:

R R
L
T
1
+
= (3.133)


3.6.2. Comparaie între electromagneii de c.c. i cei de c.a..

Conform relatiilor stabilite la calculul circuitului magnetic, rezultá cá
fluxul magnetic al unui electromagnet se poate exprima cu suficientá precizie
sub forma:
δ
⋅ ≅ Φ
i
K (3.134)
119
unde k este o constantá ce depinde de constructia electromagnetului, i este
curentul din bobina de excitatie si δ întrefierul.
La electromagnetii de curent continuu, curentul i = U / R este constant
în raport cu întrefierul si conform (3.134), rezultá cá fluxul variazá invers
proportional cu întrefierul.
La electromagnetii de curent alternativ, pentru o anumitá valoarea a
tensiunii de alimentare U, curentul de excitatie se poate scrie, cu buná
aproximatie, mai ales la întrefieruri mici, sub forma:

( )
L
U
L R
U
Z
U
I
2 2
⋅ ω

⋅ ω +
= = (3.135)
si tinând cont cá:
K
N
I
N
L ⋅
δ

Φ ⋅
= (3.136)
rezultá:
δ ⋅
ω ⋅ ⋅

N K
U
I (3.137)
care înlocuitá în relatia (3.134) ne determiná:

N
U
⋅ ω
≅ Φ (3.138)
Din relatiile (3.137) si (3.138) rezultá cá la electromagnetii de curent
alternativ, la o anumitá tensiune de alimentare, curentul creste cu întrefierul,
iar fluxul si deci forta de atractie nu depind semnificativ de întrefier. Aceste
concluzii se verificá experimental si sunt de mare importantá pentru
exploatarea electromagnetilor de curent alternativ, care dacá rámân cu
armátura blocatá în pozitia de întrefier maxim, absorb de la retea un curent
maxim I
max
= U/ R care produce în scurt timp o încálzire ce depáseste cu mult
valoarea admisibilá, ducând la distrugerea înfásurárilor.
120
Pe baza notiunilor tehnice prezentate în capitolul „Electromagneti“
ráspundeti la urmátoarele întrebári:

1. Definiti un electromagnet.
2. Ce sisteme intrá în componenta unui electromagnet.
3. Din ce este compus sistemul electric al unui electromagnet?
4. Din ce este compus sistemul magnetic al unui electromagnet?
5. Din ce este compus sistemul mecanic al unui electromagnet?
6. Ce asigurá forta antagonistá a unui electromagnet?
7. Unde are loc transformarea energiei electrice în energie mecanicá la un
electromagnet?
8. Clasificati electromagnetii dupá curentul de excitatie.
9. Clasificati electromagnetii dupá modul de lucru.
10. Clasificati electromagnetii dupá timpul de actionare.
11. Clasificati electromagnetii dupá forma circuitului magnetic.
12. Ce variante constructive de electromagneti cunoasteti?
13. Care este ecuatia bilantului electric a unui electromagnet?
14. Care este ecuatia bilantului mecanic a unui electromagnet?
15. Ce másoará coeficientul de amortizare vâscoasá?
16. Prin ce metodá se calculeazá forta dezvoltatá de un electromagnet?
17. Ce pierderi apar în electromagneti?
18. Cât este energia magneticá înmagazinatá în circuitul magnetic al unui
electromagnet?
19. Care este expresia fortei unui electromagnet în functie de tensiunea si
permeanta magneticá?
20. Care este expresia fortei unui electromagnet în functie de inductia
magneticá?
21. Care este expresia fortei unui electromagnet în functie de fluxul
fascicular?
22. Care este expresia fortei unui electromagnet cu poli plani în functie de
întrefier?
23. Ce metodá de redresare magneticá a fortei unui electromagnet de c.a.
cunoasteti?
24. Ce metode de redresare mecanicá a fortei unui electromagnet de c.a.
cunoasteti?
25. Cât este forta medie a unui electromagnet de c.a. fárá spirá în
scurtcircuit?
26. Care este expresia fortei dezvoltate de un electromagnet trifazat?
27. Ce tip de fortá dezvoltá un electromagnet trifazat?
28. Care este conditia de actionare sigurá cu un electromagnet?
121
29. Definiti regimul dinamic a unui electromagnet?
30. Cum poate fi micsorat timpul de actionare a unui electromagnet de c.c.?
31. Cum poate fi márit timpul de actionare a unui electromagnet de c.c.?
32. Cum poate fi micsorat timpul de revenire a unui electromagnet de c.c.?
33. Cum poate fi márit timpul de revenire a unui electromagnet de c.c.?
34. Când este omogen un circuit magnetic?
35. Când este liniar un circuit magnetic?
36. Definiti reluctanta magneticá.
37. Care este unitatea de másurá pentru reluctanta magneticá?
38. Definiti permeanta magneticá.
39. Care este unitatea de másurá pentru permeanta magneticá?
40. Definiti tensiunea magneticá.
41. Care este unitatea de másurá pentru tensiunea magneticá?
42. Definiti tensiunea magnetomotoare.
43. Definiti fluxul fascicular.
44. Care este unitatea de másurá pentru fluxul magnetic?
45. Definiti fluxul total al unei bobine.
46. Definiti fluxul util al unui electromagnet.
47. Definiti fluxul de dispersie al unui electromagnet.
48. Care este Legea lui Ohm pentru un circuit magnetic simplu?
49. Ce ipotezá simplificatoare se face în cazul întrefierului maxim al unui
electromagnet?
50. În ce constá problema directá a unui electromagnet?
51. În ce constá problema inversá a unui electromagnet?
52. Care este conditia ca energia magneticá înmagazinatá în întrefierul unui
electromagnet sá fie maximá?
53. Ce tip de electromagnet are randamentul maxim?
54. De ce ordin de márime este randamentul unui electromagnet?
55. Cum poate fi márit randamentul unui electromagnet?
56. În ce conditii se arde un electromagnet de c.a.?
57. La ce tip de electromagneti se lameleazá miezul?
58. De ce se lameleazá miezul feromagnetic al unui electromagnet?
59. Din ce se realizeazá circuitul magnetic al unui electromagnet?
60. La ce electromagneti fluxul util este cvasiconstant?






122



4. COMUTAIA ELECTRIC



La deconectarea circuitelor electrice parcurse de curenti, între
elementele de contact ale aparatelor de comutatie (întreruptoare sau
contactoare) apare un arc electric ai cárui parametri (tensiune, densitate de
curent, duratá) depind de conditiile locale din camera de stingere.
Existenta arcului electric conduce la o solicitare suplimentará, cauzatá
de transferul de energie din coloana arcului cátre piesele componente
conductoare sau izolante ale aparatului. Aceasta se manifestá prin
supratemperaturi care pot solicita elementele de contact pâná la vaporizare.
Si la închiderea unor circuite poate apárea un arc electric între
elementele de contact, dar dacá viteza de închidere este suficient de ridicatá,
efectul termic al acestui proces este neînsemnat.


Figura 4.1 Modelul fizic al arcului electric.

123
În scopul limitárii efectelor produse de arcul electric în aparatele de
comutatie, este util a se prezenta unele aspecte din fizica arcului, aspecte
teoretice ale tehnicii întreruperii, principiile folosite în scopul întreruperii
arcului si aplicatiile acestor principii în constructia aparatelor de comutatie.
Arcul electric în aparatele de comutatie este o descárcare autonomá
într-un gaz (aer, SF
6
, N
2
, s.a.), caracterizatá prin temperaturá ridicatá si
densitate mare de curent la electrozi.


Figura 4.2. Cáderea de tensiune pe arcul electric.

Arcul constá dintr-o coloaná de plasmá, douá zone de cádere de
tensiune, cu zonele lor de trecere. În figura 4.1 se prezintá arcul electric într-o
formá puternic idealizatá, cu cáderile de tensiune: anodicá U
aA
; catodicá U
aK

si a coloanei U
aC
. Coloana arcului este o plasmá în echilibru termic,
temperatura electronilor, a ionilor si a atomilor neutri având aproximativ
aceeasi valoare si se comportá ca un conductor foarte mobil, usor deplasabil
sub actiunea curentilor de fluid, a câmpului electric si magnetic si a cárui
sectiune se ajusteazá spontan dupá valoarea curentului care îl parcurge.
În privinta amorsárii arcului electric se presupune existenta apriori a
unor surse de purtátori de sarciná, în spetá de electroni. Aceste surse provin
din emisia termicá corelatá cu efectul Schottky si din emisia datoratá
câmpului electric intens.
Ulterior aparitiei electronilor, apar în coloana arcului procese fizice
suplimentare ca: ionizarea prin soc, termoionizarea, fotoionizarea, excitatia
atomului. Procesul de formare si mentinere a arcului electric se datoreazá
fenomenelor de ionizare ce au loc pe suprafata electrozilor si în coloana de
arc.
124
Simultan cu procesele de ionizare au loc si procese de deionizare
datoritá recombinárii ionilor si a difuziei. Când procesele ionizante sunt mai
intense decât cele deionizante, arcul se mentine, în caz contrar se stinge.
Stingerea arcului este cu atât mai eficientá cu cât procesele deionizante
se desfásoará mai energic.
În aparatele de comutatie (contactoare, întreruptoare) arcul electric
apare la separarea pieselor de contact, în procesul de deconectare al
aparatului si înainte de atingerea pieselor de contact, în procesul de conectare.
Formarea arcului electric la separarea pieselor de contact, se poate
urmári schematic în figura 4.3. Pâná în momentul t
1
piesele de contact sunt în
atingere fiind apásate cu o fortá suficientá pentru a obtine o presiune optimá
pe contact, de exemplu pentru un contact punctiform:



Figura 4.3. Variatia tensiunii la amorsarea arcului electric.

30 10 I
a a 2
I R U
2
÷ ≅ ⋅
|
.
|

\
|
⋅ π
ρ
+

ρ
= ⋅ = mV (4.1)
În intervalul t
1
– t
2
forta de apásare scade, aparatul tinzând sá-si
deschidá contactele, punctul de contact se diminueazá ca arie, rezistenta de
contact creste, metalul se încálzeste ridicându-si temperatura pâná la
temperatura de topire. În aceastá situatie tensiunea pe contact este:
( )
2
0
2
T T L 2 U − ⋅ ⋅ =
θ
(4.2)
T
θ
este temperatura de topire a metalului. În momentul t
3
se terminá
încálzirea metalului si se produce vaporizarea acestuia în mod exploziv.
Rezultatul este formarea de plasmá în locul format anterior de puntea
metalicá.
125
Dupá formarea plasmei are loc vehicularea purtátorilor de sarciná, care
din cauza sarcinilor spatiale, în fata catodului mai ales, dar si în fata anodului,
distorsioneazá puternic câmpul electric. Astfel se produce un gradient puter-
nic în fata catodului, din care se extrag electroni prin efect de câmp electric,
dar si prin efectul de încálzire al catodului, în zona petei catodice.
Procesul descris pâná la acest stadiu corespunde formárii arcului
electric scurt, mai ales în aparatele de comutatie în vid. Dacá arcul se
lungeste prin îndepártarea contactului mobil si piesele de contact nu sunt în
vid, intervine ionizarea gazului din mediul ambiant ca suport pentru
vehicularea purtátorilor de sarciná.
Formarea arcului electric la închiderea pieselor de contact, se explicá
prin strápungerea ce se produce între piesele de contact ce se apropie. Ea
presupune o anumitá valoare a tensiunii, iar initierea descárcárii apare ca
urmare a emisiei de electroni prin efectul de câmp.
Din cele prezentate se poate trage concluzia cá arcul electric se poate
forma numai dacá existá o anumitá tensiune minimá între electrozi, respectiv
un anumit curent minim.

Figura 4.4. Fenomenologia arcului electric.

Bilantul de puteri la electrozi este prezentat în figura 4.4.
Se constatá cá ionii pozitivi la ciocnirea de catod îsi pierd o parte din
energia cineticá, în zona cáderii de tensiune catodice.
Ei sunt neutralizati prin electroni si sunt respinsi cu o energie de recul,
astfel încât energia care rámâne pe catod constá în diferenta celor douá
energii. La neutralizare se elibereazá si o energie de ionizare si apar si
pierderi determinate de energia necesará extragerii electronilor care folosesc
pentru neutralizarea ionilor, functie de lucrul mecanic de iesire.
126
O altá parte (care este în general neglijabilá), este puterea transmisá
prin încálzire si radiatie de la coloana arcului. Emisia de electroni din catod
se datoreazá atât emisiei termoelectronice cât si emisiei datoratá câmpului
electric.
O teorie generalá a emisiunii termoionice a fost elaboratá de Murphi si
Good, ea conduce la o ecuatie care în formá finalá nu este integrabilá. Ca
urmare a acestei emisiuni în zona catodului densitátile de curent pot avea
valori de 10
4
pâná la 10
7
A/cm
2
.
S-a constatat, relativ recent, cá la catod au loc fenomene legate de
contractia diametrului arcului. Portiunea din apropierea coloanei, datoritá
ionizárilor puternice, formeazá un domeniu de trecere. Ionii produsi în acest
domeniu se deplaseazá împreuná cu ionii produsi în coloana arcului, al cárui
numár comparativ este mai mic, spre zona cáderii de tensiune catodice si se
destind pe un parcurs de 10
-4
÷ 10
-5
cm. Se obtine deci o ionizare puternicá în
gazul din apropierea catodului, aceasta constituind sursa principalá de
purtátori de sarciná. Densitatea de curent máritá apare datoritá strangulárii
arcului electric în zona catodului datoritá ionilor acumulati acolo. Cáderea de
tensiune catodicá U
aK
este integrala intensitátii câmpului si are valoarea de
≈10 V.
Fenomenele de la anod sunt ilustrate în figura 4.4, constatându-se
pátrunderea electronilor în metal însotitá de eliberarea energiei lor cinetice si
potentiale, la care se adaugá contributia încálzirii si radiatiei coloanei arcului.
Fenomenele de la anod se deosebesc însá fundamental de cele de la catod. Pe
când la catod si în domeniul de ionizare apropiat se produc 99% din electronii
ce formeazá curentul prin arc si cea mai mare parte a ionilor ce curg spre
catod, în domeniul cáderii de tensiune anodice se produc doar 1% din ionii ce
formeazá curentul.
Pe de altá parte domeniul cáderii de tensiune anodice are rolul de a
micsora viteza ionilor la valori corespunzátoare repartitiei vitezelor în
coloana arcului, ca si preluarea cáderilor de temperaturá între coloana
fierbinte (3000 – 12000 K) si anodul relativ rece (temperatura maximá 1000
K). Cum anodul în cazul arcului electric practic nu emite electroni, curentul
care curge spre anod este un curent de electroni. El aduce deci sarcini spatiale
negative care produc cáderea de tensiune anodicá. Densitatea de curent la
anod este mai scázutá decât la catod (obisnuit 10 ÷ 10
5
A/cm
2
) iar cáderea de
tensiune anodicá U
aA
are valori cuprinse între 40 si 1 V, ea scázând cu
cresterea curentului.La ambii electrozi, datoritá puterii transmise prin arc,
fluxul termic duce la încálzirea acestora, ceea ce conduce la arderea
materialului si vaporizarea lui.
127
Coloana arcului are o temperaturá foarte mare (3000 – 12000 K)
datoritá energiei eliberate de purtátorii de sarciná (în cea mai mare parte
electroni) la ciocnirile cu moleculele gazului. Corespunzátor, existá si un
grad de ionizare a coloanei arcului foarte important, care asigurá o
conductivitate electricá ridicatá.


4.1. Modelarea arcului electric


Pentru aprecierea comportárii arcului se folosesc frecvent modele
simplificate. Pentru unul din aceste modele, asa numitul model de canal, se
fac urmátoarele simplificári:
– arcul se considerá cilindric, un domeniu cu conductivitate omogená,
cu temperatura θ
1
, de conductivitate electricá σ(θ
1
) = ct. si de razá r
1
.
Conductivitatea termicá a domeniului se considerá infinitá;
– coloana arcului este înconjuratá de un domeniu neconductor electric,
cu conductivitatea termicá λ constantá, ale cárui dimensiuni exterioare
formeazá un perete cilindric de razá r
2
, ce se aflá la o temperaturá constantá
θ
2
(figura 4.5).
Puterea ce se disipá în arc în domeniul conductivitátii electrice este:
P
1
= j · E · π · r
1
2
= σ · E
2
· π · r
1
2
(4.3)

Figura 4.5 Modelul de canal al arcului electric.

Puterea care se cedeazá prin transmisie termicá, prin suprafata lateralá a
cilindrului de razá r si lungime unitará, este:

dr
d
r 2 P
2
θ
⋅ λ ⋅ ⋅ π ⋅ − = (4.4)
128
Deoarece: P
1
= P
2
, (4.5)
Rezultá:
dr
d
r 2 E r
2 2
1
θ
⋅ λ ⋅ ⋅ π ⋅ − = ⋅ σ ⋅ ⋅ π (4.6)

θ ⋅
λ ⋅
− = ⋅ ⋅ σ d
r
2
r
dr
E
2
1
2
(4.7)
si prin integrare se obtine:

( )
1
2
2
1
1 2
2
r
r
r
2
E
ln ⋅
θ − θ ⋅ λ ⋅
− = ⋅ σ (4.8)
Dependenta cunoscutá dintre conductivitatea electricá σ si temperatura
coloanei arcului θ
1
face ca aceastá ecuatie sá descrie legátura între márimile
nominale ale coloanei arcului r
1
, θ
1
si E.
Împreuná cu alte douá ecuatii rezultate din conditiile de minim:
0
dr
dE
1
= , 0
d
dE
1
=
θ

se pot determina exact parametrii coloanei arcului pentru modelul de canal,
dacá se dau valorile lui I, r
2
, θ
2
, λ si σ.
Arcul electric din camera de stingere a unui întreruptor nu are formá
cilindricá din cauza diferitelor influente la care este supus si anume: forte
electrodinamice, jetul de gaz sau de lichid, traseul obligat din cauza formei
camerei de stingere. În afará de aceste influente arcul este supus fortei
Lorentz.
Aceastá fortá se manifestá sensibil la intensitáti ridicate (peste 3 kA),
ori tocmai acesta este cazul în întreruptoare când curentul întrerupt poate
atinge valori de 1 – 100 kA. În teoria modelului cilindric nu s-a tinut cont de
existenta fortei Lorentz, ceea ce face ca teoria expusá sá fie valabilá numai
pentru valori reduse ale curentului, de ordinul 1 – 100 A.
Aceste valori reduse le are un curent de scurtcircuit în zona de trecere a
curentului alternativ prin valoarea 0. Cu alte cuvinte, utilitatea teoriei
modelului de canal (modelul cilindric) este de a studia regimul de functionare
al arcului electric într-un domeniu interesant pentru stingerea arcului electric
în întreruptoarele de curent alternativ.




129

4.1.1. Spectrul termic i de curent în arcul electric.

Dacá rezolvarea sistemului de ecuatii (4.3) ÷ (4.11) este deosebit de
dificilá, simplificárile fácute în cazul modelului de canal si anume:
temperaturá constantá, conductivitate electricá constantá, conductivitate
termicá constantá în coloana arcului, transmisivitate termicá constantá, duc la
relatii putin precise.
În realitate temperatura scade având valoarea maximá în axa coloanei.
Odatá cu ea se modificá conductivitatea electricá si conductivitatea termicá.
Se stie cá în gaze conductivitatea depinde puternic de temperaturá si
determiná starea coloanei arcului.
De aceea distributia densitátii de curent si a temperaturii arcului sunt
foarte neuniforme (figura 4.6). În figura 4.6. se indicá repartitia temperaturii
(T) si a densitátii de curent (j) într-un plan transversal pe arc si în figura 4.6.
distributia temperaturii într-un plan median pe arc.


Figura 4.6. Repartitia temperaturii si a densitátii de curent în coloana
arcului electric.

Coloana centralá fierbinte a arcului are o temperaturá maximá care
descreste rapid spre periferie, granita de existentá a arcului electric
corespunzând temperaturii de disociere a gazelor.
În aparatele de comutatie se folosesc frecvent lichide de stingere, în
special uleiul izolant. La deschiderea contactelor într-un mediu fluid, are loc,
sub influenta temperaturilor înalte din arcul electric, o rapidá vaporizare si
supraîncálzire a lichidului înconjurátor. Se obtine o bulá de gaz sub presiune
(figura 4.7) în care se poate deosebi o repartitia a temperaturilor în zone mai
mult sau mai putin conturate.
130

Figura 4.7 Repartitia temperaturilor la arcul electric dezvoltat în ulei.

Capacitatea mai buná de rácire a arcului în lichide fatá de aer se
datoreazá conductivitátii termice λ si a cáldurii specifice c, mult mai mare în
ulei fatá de aer. Aceasta este si cauza care justificá utilizarea uleiului ca
mediu de stingere la întreruptoare de înaltá tensiune.
În sfârsit, în vid înaintat, mediu care datoritá rigiditátii dielectrice mari
este un mediu de stingere ideal, posibilitatea de ionizare este atât de redusá cá
plasma sau coloana arcului, în sens clasic, nu poate exista.
Ca o observatia generalá se mentioneazá cá curentul care trece prin
coloana arcului este format (99 ÷ 99,9 %) din electroni. Aceasta rezultá si din
ecuatiile densitátii de curent în plasmá (relatiile 4.5. si 4.3.), care prin
neglijarea densitátii de curent de difuzie devin:
( ) E v N E v N e j j j
i i e e i e
⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ = + = (4.9)
Deoarece la numár egal de sarcini N
e
= N
i
, viteza de deplasare a
electronilor este mult mai mare decât cea a ionilor (v
e
>> v
i
).


4.1.2. Efectul Pinch.

Curentul prin arc produce un câmp magnetic al cárui efect asupra
purtátorilor de sarciná (electroni si ioni) constá dintr-o fortá. Forta Lorentz
are expresia: B j F × = (4.10)
Aceastá fortá si apare ca urmare a interactiunii dintre densitatea de
curent j si inductia magneticá proprie B.
131
Într-un arc electric de formá cilindricá forta Lorentz este dirijatá spre
axul coloanei, astfel încât acesta suferá o compresiune (figura 4.8). În acest
caz forta Lorentz este egalá cu gradientul de presiune:
B j p grad × = (4.11)
Pornind de la ecuatia lui Maxwell: j H rot = (4.12)


Figura 4.8 Efectul Pinch.

Pentru modelul de canal cu o densitate de curent j, depinzând de raza r
1
,
se obtine:
( )
í
⋅ = ⋅ ⋅ =
r
0
2
r
j dr r j
2
1
r H (4.13)
Am considerat cá densitatea de curent este o márime constantá în aria
sectiunii transversale de formá circulará. În acest caz:

2
R
I
j
⋅ π
= (4.14)
unde r este raza curentá si R raza cercului de limitare a coloanei izolante.
Procesul de comprimare al coloanei de plasmá, ca urmare a dezvoltárii
fortei Lorentz, se numeste efectul Pinch.
Din punct de vedere practic acest efect conduce la diametre de arc
sensibil mai mici decât cele obtinute cu relatia (4.16) în care nu s-a considerat
forta Lorentz.
132
Un arc electric care arde într-un gaz nu îsi mentine coloana sub formá
cilindricá, deoarece piciorul arcului îsi are sediul pe un material conductor
(metal) unde densitatea de curent este mai mare, iar coloana se dezvoltá
într-un gaz, care este un mediu mai putin conductor. Ca urmare diametrul
coloanei de gaz va depási sensibil diametrul petei catodice, iar arcul electric
va prezenta o umflare în zona centralá
Aceastá modificare de diametre, pe másurá ce se trece la altá sectiune
transversalá în coloana arcului electric, cauzeazá o asimetrie de câmp
magnetic si de densitate de curent si deci o modificare a fortei Lorentz fatá de
cazul modelului cilindric. Efectul acestei asimetrii constá în formarea unor
curenti de plasmá cátre axa de simetrie transversalá a arcului electric.


Figura 4.9. Ejectia de plasmá datoratá efectului Pinch.

În zona acestei axe curentii de plasmá provenind de la cei doi electrozi
se izbesc si dau nastere unei radiatii (ejectii) de plasmá, în planul de simetrie
transversal. În figura 4.9. s-a reprezentat schematic coloana de diametru
variabil a plasmei care se aflá în echilibru hidrodinamic.
Pentru un punct oarecare situat la o anume distantá fatá de piciorul ar-
cului, echilibrul electrodinamic este definit de relatia:

dt
v d
p grad B j
d
⋅ ρ + = × (4.15)
unde ( B j× ) reprezintá forta Lorentz, v vectorul vitezá, de care este antrenatá
plasma si ρ
d
densitatea.
În axa coloanei B = 0, deci forta Lorentz este nulá, astfel cá rámâne:
133

dt
v d
p grad
d
⋅ ρ = − (4.16)
ceea ce aratá cá presiunea scade de la electrod spre coloaná, adicá se obtine o
cádere de presiune în directia axialá, care este cauza fluxului de plasmá de la
electrod.
Pe portiunea cilindricá în apropierea electrodului se poate considera
coloana cilindricá si masa plasmei imobilá, adicá este valabilá relatia (4.23).
Formarea curentilor de plasmá are drept consecintá eliminarea unei
mase de plasmá si deci deionizarea arcului electric.
Sub acest aspect, în tehnica întreruperii arcului electric se urmáreste
formarea de zone strangulate de arc electric. Disimetria astfel formatá
determiná curenti de plasmá dupá directia arátatá cu ságeti.
Analiza stabilitátii arcului aratá cá pentru a obtine un arc instabil în
curent alternativ este necesar ca T
m
sá fie mai mic decât o anumitá valoare
limitá. În acest sens cresterea puterii disipate p
0
se realizeazá prin activarea
rácirii plasmei si constau din diverse procedee de alungire, deionizare sau
suflaj al arcului electric.
Se verificá experimental pentru domeniul trecerii prin zero al curentului
electric, când diametrul coloanei arcului este minim si se admite cá rácirea se
face prin conductivitate termicá.


4.2. Arcul electric de curent continuu.


Din analiza modelului fizic al unui arc de curent continuu se desprind
urmátoarele aspecte:
În fata catodului existá o cádere de tensiune U
ak
de ordinul 25 – 30 V,
datoritá concentratiei de ioni pozitivi cu o mobilitate relativ redusá. Catodul
genereazá electroni, ce contribuie cu peste 90 % la formarea curentului. Zona
de trecere dintre cáderea de tensiune catodicá si coloana de arc este
caracterizatá de o grosime de ordinul 10
–3
mm si o strálucire puternicá, din
care cauzá se mai numeste si patá catodicá. Temperatura în fata catodului
poate atinge 2500 – 300 K.
Coloana arcului electric are lungimi variabile în functie de constructia
camerei de stingere a aparatului. Lungimea arcului poate ajunge la 0,5 m si
chiar mai mare. Temperatura coloanei, în axul ei, poate atinge valori de
3000 – 15000 K, în functie de modul de rácire si intensitatea curentului
electric.
134
Cáderea de tensiune anodicá U
aA
se datoreazá sarcinilor spatiale de
electroni în fata anodului si este de ordinul 2 ÷ 6 V. În fata anodului curentul
este, practic în exclusivitate, datorat electronilor care au o mare mobilitate în
raport cu ionii pozitivi. Densitatea de curent în fata anodului este cu un ordin
de márime mai micá decât cea de la catod.
În acord cu conceptul modelului de canal (cilindric) de arc electric spre
periferia coloanei de gaz ionizat nu mai existá conductie electricá, ci numai
conductie termicá. În ceastá zoná are loc procesul de difuzie al electronilor si
ionilor si de recombinare a acestora obtinându-se astfel atomi neutri.
Vom întelege prin caracteristica arcului electric dependenta dintre
cáderea de tensiune pe arc (u
a
) functie de intensitatea curentului prin arc (i),
întâlnitá sub denumirea de caracteristicá tensiune–curent.


4.2.1. Caracteristicile arcului electric de c.c.

Caracteristica staticá determiná dependenta u
a
= f(i) în regim stationar,
la o lungime constantá a arcului. Caracteristicile statice corespunzátoare
diferitelor lungimi de arc (1) se pot determina din rezolvarea ecuatiilor
arcului electric (4.3) ÷ (4.11). Cum o asemenea solutie în general nu este
posibilá, ele se determiná experimental, sau se calculeazá cu relatii puternic
simplificatoare. Valorile obtinute prin calcul se corecteazá cu ajutorul unor
coeficienti experimentali.
În figura 4.10. se prezintá alura unor caracteristici statice u
a
= f(i)
pentru diferite lungimi constante ale arcului electric. Conform ecuatiilor
modelului de canal aceastá dependentá este cázátoare si conform ipotezei
Mayr este o hiperbolá echilateralá.
Analiza caracteristicilor statice din figura 4.10, aratá cá la o lungime
constantá cáderea de tensiune u
a
scade cu cresterea curentului i, atingând un
minim si apoi creste din nou conform liniei punctate.
Scáderea cáderii de tensiune, la curentii mici, se poate explica prin
scáderea rezistentei electrice a coloanei arcului determinatá de identificarea
ionizárii, cresterea sectiunii coloanei arcului deci cresterea conductivitátii
electrice odatá cu cresterea curentului prin arc.
La curenti foarte mari se poate considera cá întregul spatiu dintre cei
doi electrozi este complet ionizat, rezistenta electricá a arcului rámâne
constantá si deci cu cresterea curentului cáderea de tensiune pe arc prezintá
din nou o alurá crescátoare.

135

Figura 4.10 Caracteristicile statice ale arcului de curent continuu.




Figura 4.11. Variantá a caracteristicilor statice ale arcului electric de c.c.

Majoritatea caracteristicilor prezentate în literaturá, au fost ridicate
pentru intensitáti de curent sub 100 A si de aceea prezintá doar portiune
cázátoare a caracteristicilor. Se observá din figura 4.10 cá cu cât lungimea
arcului este mai mare caracteristica se deplaseazá în sus, adicá la acelasi
curent se obtine o cádere de tensiune mai mare.
136

Tabelul 4.1. Constantele din formula lui Ayrton.

Constanta
Material
α
[V]
β
[VA]
γ
[V / cm]
γ
[VA / cm]
Cupru 30 10 10 30
Carbon 39 11,7 0,21 1,05

Pentru domeniul uzual (zona cázátoare a caracteristicilor statice) se
folosesc diferitele relatii prin care se aproximeazá curbele ridicate
experimental. Relatia cea mai folositá este a lui Ayrton si este de forma:

i
l
l u
a
⋅ δ + β
+ ⋅ γ + α = (4.17)
În care:
u
a
– este cáderea de tensiune pe arc;
i – curentul prin arc;
l – lungimea arcului,
α, β, γ si δ – constante ce depind de materialul electrozilor si mediul de
stingere.
Relatia (4.17) ne aratá cá la intensitáti mari ale curentului, cádere de
tensiune pe arc rámâne practic constantá, ea nu poate modela portiunea de
caracteristicá crescátoare a curbei u
a
= f(i).
Valorile constantelor din relatia lui Ayrton sunt date în tabelul 4.1. În
literaturá existá si alte relatii de calcul ce cautá se modele caracteristica
experimentalá a arcului electric.
Astfel relatia lui Rieder, stabilitá pentru curenti pâná la 80 A este:
( )
3
a
d
i
c 1 b a u

|
.
|

\
|
⋅ ⋅ + + = ln (4.18)
unde constantele ce intervin, pentru Ag, Cu si W, au valorile: a = 26 V;
b
Cu
= 1,3 cm; b
Ag
= 1,1 cm; b
W
= 1,6 cm; c = 5400 V / cm; d = 7,4 · 10
–3
A.
În aceastá relatie, lungimea arcului se introduce în cm si intensitatea
curentului în A. La o modificare rapidá a curentului, cáderea de tensiune pe
arc nu mai urmáreste caracteristica staticá. Este de mentionat cá temperatura
ca si diametrul coloanei arcului si prin aceasta conductivitatea sa nu se pot
modifica rapid. Arcul are o inertie termicá, care are ca urmare o crestere mai
mare a cáderii de tensiune la cresterea curentului si o comportare inversá la
scáderea tensiunii. În acelasi timp se produc si rapide modificári ale formei
geometrice a arcului electric.
137
La o modificare rapidá a curentului, cáderea de tensiune pe arc nu mai
urmáreste caracteristica staticá. Este de mentionat cá temperatura ca si
diametrul coloanei arcului si prin aceasta conductivitatea sa nu se pot
modifica rapid. Arcul are o inertie termicá, care are ca urmare o crestere mai
mare a cáderii de tensiune la cresterea curentului si o comportare inversá la
scáderea tensiunii. În acelasi timp se produc si rapide modificári ale formei
geometrice a arcului electric.
La o modificare rapidá a curentului, cáderea de tensiune pe arc nu mai
urmáreste caracteristica staticá. Este de mentionat cá temperatura ca si
diametrul coloanei arcului si prin aceasta conductivitatea sa nu se pot
modifica rapid. Arcul are o inertie termicá, care are ca urmare o crestere mai
mare a cáderii de tensiune la cresterea curentului si o comportare inversá la
scáderea tensiunii. În acelasi timp se produc si rapide modificári ale formei
geometrice a arcului electric.
Astfel, de exemplu, dacá se modificá curentul la un arc de curent
continuu prin salt de la valoarea I
a1
, la valoarea I
a2
(figura 4.12), atunci se
modificá cáderea de tensiune pe arc de la valoarea U
a1
din regim stationar la o
valoare mai mare si apoi scade în timp la noua valoare stationará U
a2
.

Figura 4.12 Diagramele curentului si tensiunii arcului electric de c.c.
în regim dinamic.

Saltul cáderii de tensiune peste valoarea U
a1
se explicá prin aceea cá
rezistenta coloanei arcului în momentul variatiei curentului rámâne constantá.
Abia ulterior, dupá cresterea ionizárii, scade cáderea de tensiune pe arc dato-
ritá micsorárii rezistentei arcului la noua valoare stationará.

138

Figura 4.13 Caracteristicile dinamice ale arcului de cc.

Modul în care variatiile de curent influenteazá caracteristicile arcului
rezultá în figura 4.13. Pentru diferite pante de variatie a curentului în raport
cu timpul (di/dt), între limitele (0 si ∞) se obtin diferite caracteristici
dinamice. Pentru di/dt = 0 se obtine caracteristica staticá si pentru di/dt = ∞,
u
a
= f(i) are o variatie liniará, datoritá faptului cá rezistenta (conductivitatea)
arcului rámâne constantá la modificarea curentului. Între cele douá extreme
se gásesc caracteristicile dinamice ale arcului de curent continuu.


4.2.2. Stabilitatea arcului electric de c.c.

În diferitele domenii ale electrotehnicii, ca, de pildá în sudura electricá,
cuptoare electrice cu arc, în aparatele de proiectie, s.a., este necesar ca arcul
cá aibá o ardere stabilá. Dimpotrivá, în aparatele de comutatie, la
descárcátoare, sigurante fuzibile, etc., se impune ca arcul cá se stingá cât mai
repede cu putintá, cu alte cuvinte sá fie instabil.
Pentru determinarea conditiilor de ardere stabilá si nestabilá a arcului
considerám cazul simplificat, când contactele dupá întrerupere s-au îndepártat
rapid ajungând pâná la pozitia finalá. Astfel pe toatá durata arcului avem
1 = ct. si în acest caz putem considera caracteristica staticá a arcului
determinatá experimental.
139

Figura 4.14. Determinarea stabilitátii arcului de c.c.

Considerám un circuit serie (figura 4.14) alimentat în curent continuu
de la tensiunea U, care contine o rezistentá R, inductivitatea L si arcul electric
pe care apare cáderea de tensiune u
a
. În regim dinamic ecuatia diferentialá a
circuitului este:
a
u
dt
di
L i R U + ⋅ + ⋅ = (4.19)
Notând cu:
dt
di
L U
1
⋅ = ∆ (4.20)
tensiunea de reducere (∆U
1
), definitá astfel pentru cá inductivitatea L
defineste viteza de reducere a curentului, rezultá:
∆U
1
= (U – R · i) – u
a
(4.21)
În figura 4.14 b, se reprezintá caracteristica staticá a arcului u
a
= f(i),
caracteristica externá a sursei, dreapta (U – R · i), iar ∆U
1
reprezintá diferenta
celor douá caracteristici.
În regim stationar ecuatia circuitului este:
U = R · i +u
a
(4.22)
adicá: U – R · i = u
a
(4.23)
Aceastá conditie este îndeplinitá în punctele α si β, la intersectia
caracteristicii externe a circuitului cu caracteristica arcului.
Se observá cá stingerea arcului este posibilá dacá existá tendinta de
scádere a curentului, adicá dacá ∆U
1
< 0. Aceastá conditie este îndeplinitá
pentru i < i
α
si i > i
β
. Pentru i > i
β
, ∆U
1
< 0 si curentul scade la valoarea i
β
.
Pentru i
α
< i < i
β
, ∆U
1
> 0 si curentul creste spre valoarea i
β
.
140
Rezultá cá β este un punct de ardere stabilá a arcului, deoarece
cresterea sau descresterea curentului este însotitá de aparitia cáderii de
tensiune negative respectiv pozitive, care readuc curentul la valoarea i
β
.
În schimb punctul α este un punct de ardere nestabilá a arcului electric,
deoarece cresterea curentului este însotitá de aparitia unei cáderi de tensiune
∆U
1
pozitive care va mári în continuare curentul pâná la valoarea i
β
; iar
scáderea curentului sub valoarea i
α
este urmatá de aparitia unui ∆U
1
negativ,
care accentueazá scáderea curentului pâná la valoarea zero.


4.2.3. Metode de stingere ale arcului electric.

Din figura 4.14 rezultá cá stingerea arcului la orice valoare a curentului
i este posibilá dacá este îndeplinitá conditia de a nu avea intersectie între
caracteristica arcului u
a
= f(i) si caracteristica externá a sursei, dreapta (U –
R · i) = f(i), caz în care ∆U
1
este negativ pentru orice valoare a curentului.
Prin urmare caracteristica arcului aparatului de comutatie trebuie sá se
afle în întregime deasupra caracteristicii externe a sursei. De aici rezultá clar
cá un circuit se poate întrerupe numai cu un anumit întreruptor, dat fiind cá
u
a
= f(i) este o caracteristicá bine determinatá pentru fiecare întreruptor.



Figura 4.15 Metode de stingere a arcului electric de c.c.

Aceastá conditie se poate obtine pe douá cái: fie prin ridicarea
caracteristicii u
a
= f(i); fie prin înclinarea dreptei (U – R · i).
141
Ridicarea caracteristicii arcului se poate realiza prin alungirea mecanicá
a arcului pe calea îndepártárii contactelor, prin deionizarea mediului de arc
prin suflaj magnetic, suflaj cu fluide, rácirea arcului în camere de stingere. În
figura 4.15.a, se prezintá posibilitatea stingerii arcului prin lungirea sa. Pentru
lungimea l
1
arcul arde stabil si pentru o lungime l
3
arcul arde nestabil. Situatia
limitá de la care arcul începe sá ardá nestabil este cazul în care curba este
tangentá la dreaptá în punctul A. Începând de la aceastá lungime numitá
lungime criticá arcul începe sá ardá instabil.
A doua metodá constá în înclinarea caracteristicii externe a circuitului,
prin introducerea unor rezistente suplimentare în serie cu arcul electric. Din
figura 4.15.b. se constatá cá cu cât creste rezistenta circuitului, curentul de
functionare stabilá scade si începând de la valoarea rezistentei critice (R
cr
)
când dreapta este tangentá la curbá, arcul arde nestabil, fapt valabil si pentru
orice altá rezistentá R > R
cr
.


4.3. Arcul electric de curent alternativ.


Arcul electric de curent alternativ este un proces în regim variabil si se
caracterizeazá prin stingeri si aprinderi periodice, la fiecare trecere a
curentului prin zero. Studierea lui este de maximá importantá, deoarece în
aparatele electrice de înaltá tensiune apar arcuri electrice de mare stabilitate,
pentru stingerea cárora trebuiesc concepute camere de stingere speciale.


4.3.1. Caracteristicile arcului electric de c.a.

Se stie cá la o modificare rapidá a curentului, temperatura ca si
diametrul coloanei si prin aceasta si conductivitatea sa nu se pot modifica
rapid. Arcul are o inertie termicá, care are ca urmare o crestere mai mare a
cáderii de tensiune la cresterea curentului si o comportare inversá la
micsorarea curentului. În acelasi timp au loc si rapide modificári ale formei
geometrice a arcului.
Arcul de curent alternativ se caracterizeazá printr-un proces dinamic,
caracteristica sa tensiune – curent, precum si variatiile în timp ale curentului
si cáderii de tensiune pe arc sunt prezentate în figura 4.16.


142
Se constatá cá arcul se aprinde atunci când tensiunea atinge valoarea u
ap

numitá tensiune de aprindere si dureazá pâná când tensiunea scade la o
valoare u
as
numitá tensiune de stingere. În intervalul t
p
numit pauza de curent
(pauza de arc) prin circuit circulá un curent postarc de valoare micá.
În acest timp spatiul de arc devine din ce în ce mai izolant, prin
cresterea rigiditátii sale dielectrice pe másura rácirii arcului electric.
Refacerea proprietátilor dielectrice decide fie reaprinderea în semiperioada
urmátoare, fie stingerea arcului electric. Tensiunea de aprindere u
ap
este
strâns legatá de procesele ce au loc în timpul pauzei de curent, presiunea
mediului care înconjoará arcul si temperatura si natura materialului
contactelor. tensiunea de stingere depinde de inertia de deionizare a gazului,
conductivitatea acestuia modificându-se mai lent. Se constatá cá întotdeauna
u
ap
>u
as
.


Figura 4.16 Caracteristicile dinamice ale arcului electric.

Curentul si cáderea de tensiune pe arc sunt în fazá, datoritá caracterului
rezistiv al arcului, dar nici tensiunea si nici curentul nu îsi pástreazá forma
sinusoidalá deoarece arcul este un element neliniar.
Prin eliminarea timpului între caracteristicile u
a
= f(t) si i = f(t) din
figura 4.19 a., rezultá caracteristica tensiune–curent a arcului de curent
alternativ u
a
= f(i) sub forma unei bucle de histerezá reprezentatá în figura
4.19 b. Aria acestei bucle este proportionalá cu energia înmagazinatá în arc.
Se mai face observatia cá gradul si caracterul de deformare al curbelor
tensiunii si curentul depind de frecventa circuitului.
143
Cu cresterea frecventei bucla de histerezá scade, astfel cá la frecvente
foarte mari se obtine o variatie aproape liniará.


4.3.2. Metode de stingere ale arcului electric de c.a..

Asa cum s-a mai prezentat, în curent alternativ arcul se stinge si se
aprinde la fiecare trecere a curentului prin zero. De aceea pentru o stingere
definitivá a arcului trebuie luate másuri care sá evite reaprinderea. Se stie cá
spatiul de arc nu se deionizeazá instantaneu si pástreazá dupá stingerea
arcului un anumit grad de conductivitate, ceea ce permite trecerea unui curent
postarc. Curentul postarc produce o încálzire a spatiului arc, încálzire care
împiedicá deionizarea si favorizeazá reaprinderea arcului.


Figura 4.17. Caracteristicile dinamice ale arcului electric de c.a. într-un
circuit pur rezistiv.

În cazul circuitelor pur rezistive, fig. 4.17, curentul fiind în fazá cu ten-
siunea, trece simultan prin zero odatá cu acesta. Arcul se reaprinde când
tensiunea atinge valoarea u
ap
si se stinge când tensiunea atinge valoarea u
as
.
Între momentul stingerii arcului si al reaprinderii urmátoare, curentul
este practic nul, si apare pauza de curent. În acest interval de timp (t
p
), spatiul
de arc din starea precedentá cu atribute de conductor devine progresiv un
mediu izolant a cárui grad de regenerare dielectricá decide în ultimá instantá
stingerea definitivá sau reaprinderea arcului.
144



Figura 4.18 Cracteristicile electrice ale arcului electric de c.a. într-un circuit
inductiv.

În cazul circuitelor inductive, figura 4.18, pauza de curent este mult
mai micá si în consecintá stingerea arcului este mult mai dificilá. Explicatia
intervalului mult mai mic de al pauzei de curent (t
p
) constá în faptul cá în
momentul trecerii prin zero al curentului arcul se stinge dar se reaprinde
imediat, deoarece tensiunea sursei este mai mare decât tensiunea de
aprindere.
În practicá circuitele sunt nici pur rezistive si nici pur inductive, asa cá
la un circuite R, L pauza de curent este cuprinsá între cele douá limite
extreme prezentate.


4.3.3. Tensiunea de restabilire.

Tensiunea la bornele aparatelor de comutatie cu contactele deschise
este egalá cu tensiunea de alimentare. Când contactele sunt închise, tensiunea
este foarte micá si se datoreazá cáderii de tensiune pe contacte (de ordinul
zecilor de milivolti). La deschiderea contactelor apare arcul electric si
tensiunea între contacte devine egalá cu cáderea de tensiune pe arc. Din clipa
stingerii arcului, între contactele deschise începe un proces tranzitoriu, care,
dacá stingerea este definitivá, se finalizeazá cu instalarea tensiunii de
145
alimentare. Valoarea momentaná a tensiunii, care apare între contacte în acest
proces tranzitoriu, se numeste tensiune de restabilire.
Pentru a determina expresia tensiunii oscilante de restabilire ne situám
în ipoteza deschiderii instantanee (fárá arc electric), a unui circuit cu
parametrii concentrati (figura 4.19), în momentul aparitiei unui scurtcircuit.



Figura 4.19. Determinarea tensiunii oscilante de restabilire.

În figurá s-a notat cu K contactul întreruptorului, la bornele cáruia se
stabileste tensiunea oscilantá de restabilire u
r
, cu R si L parametrii concentrati
ai retelei, C capacitatea parazitá a retelei, Z impedanta consumatorului si u
tensiunea de alimentare. În figura 4.19 s-a reprezentat defazajul între tensiune
si curent, în regimul de scurtcircuit, între punctele a si b, cu întreruptorul K
închis.
Pentru a calcula tensiunea oscilantá de restabilire u
r
, se admite cá
întreruperea curentului de scurtcircuit are loc la trecerea lui naturalá prin
zero. Curentul de scurtcircuit are forma:

( )
t
L R
U 2
i
2 2
⋅ ω ⋅
⋅ ω +

= sin (4.24)
Tensiunea de alimentare în ipoteza considerárii ca origine a timpului
momentul trecerii prin zero a curentului de scurtcircuit este:
( ) ϕ + ⋅ ⋅ ⋅ = t U u ω sin 2 (4.25)
unde:

R
L
arctg
⋅ ω
= ϕ (4.26)
Ecuatiile diferentiale ale circuitului, dupá conectarea întreruptorului K,
tinând seama cá, din cauza curentului de scurtcircuit la momentul t = 0,
condensatorul nu a fost încárcat cu sarciná electricá, sunt:
146
( )
r
u
dt
di
L i R t U 2 + ⋅ + ⋅ = ϕ + ⋅ ω ⋅ ⋅ sin (4.27)

dt
du
C i
r
⋅ = (4.28)
Pentru solutionarea sistemului (4.27, 4.28) se fac urmátoarele ipoteze
simplificatoare:
– întreruperea curentului de scurtcircuit are loc la trecerea lui naturalá
prin zero;
– defazajul dintre tensiune si curent este π/2 (figura 4.20.);
– frecventa proprie de oscilatie este mult superioará fatá de frecventa
retelei;
– se considerá tensiunea alternativá constantá si egalá cu valoarea
maximá a tensiunii alternative a retelei U 2 ⋅ ;
– nu se considerá influenta arcului electric, tensiunea de restabilire fiind
tensiunea de restabilire independentá.
În aceste conditii se obtine pentru sistemul (4.27, 4.28) o solutie
simplificatá de forma:

|
|
.
|

\
|
⋅ ω ⋅
ω
δ
+ ⋅ ω ⋅ − ⋅ ⋅ =
⋅ δ −
t t e 1 U 2 u
e
e
e
t
r
sin cos (4.29)
în care s-a notat cu:

L 2
R

= δ (4.30)
– factorul de atenuare;

C L
1
2
0

= ω (4.31)
– pulsatia proprie a circuitului;

2 2
0 e
δ − ω = ω (4.32)
– pulsatia proprie a tensiunii de restabilire.
În cazul în care se considerá δ << ω
e
, se obtine o formá mai simplificatá
de forma:
( ) t e 1 U 2 u
e
t
r
⋅ ω ⋅ − ⋅ ⋅ =
⋅ δ −
cos (4.33)
Tensiunea de restabilire având expresia datá de relatia (4.29),
respectiv (4.33), se numeste tensiune tranzitorie de restabilire cu o singurá
frecventá de oscilatie. Diagramele corespunzátoare sunt date în figura 4.20.
pentru relatia (4.29) si (4.33), caracterizând oscilatia tensiunii de restabilire,
cu pulsatia proprie ω
e
, în jurul tensiunii sursei.
147


Figura 4.20 Tensiunea de restabilire cu o singurá frecventá.

O astfel de tensiune de restabilire se caracterizeazá prin doi parametri si
anume:
– factorul de oscilatie γ definit ca raportul între valoarea de vârf a
tensiunii de restabilire (u
rmax
) si valoarea de vârf a tensiunii de frecventá
industrialá ( U 2 ⋅ ), care se obtine din relatia (4.33) pentru ω
e
· t = π:

e
e 1
u
u
m
r ω
δ ⋅ π

+ = = γ
max
(4.34)
si care teoretic poate ajunge pâná la valoarea γ = 2, în practicá însá γ
este cuprins între 1,3 si 1,6;
– frecventa proprie de oscilatie, care rezultá din diagrama din figura
4.20:

e
e
e
e
t 2
1
2
1
T
1
f

=
π
ω
⋅ = = (4.35)
t
e
fiind momentul de aparitie al maximului lui u
rm
.
În locul frecventei proprii de oscilatie, al doilea parametru se poate
înlocui cu viteza de crestere a tensiunii de restabilire:

e
e
m
f U 2 2
t
u
v ⋅ ⋅ γ ⋅ ⋅ =
⋅ γ
= (4.36)
Cei doi parametri ai tensiunii de restabilire depind de inductivitatea,
capacitatea si rezistenta retelei. La retelele în cablu, inductivitatea este mai
redusá si capacitatea mai mare decât la retelele aeriene.
148
Conductoarele retelelor electrice de înaltá tensiune sunt plasate la dis-
tante mari între ele si fatá de pámânt si ca urmare inductivitatea lor este mai
mare decât la retelele de medie si joasá tensiune.


Figura 4.21 Tensiunea de restabilire în cazul efectului kilometric.

Astfel frecventa proprie de oscilatie a retelelor de medie tensiune
(1 ÷ 35 kV) este de 3 ÷ 4 kHz, în timp ce la retelele de înaltá tensiune este de
0,5 ÷ 1 kHz.
Relatiile stabilite conform schemei echivalente din figura 4.20
determiná tensiunea de restabilire cu o singurá frecventá de oscilatie. În
practicá, la aparitia unui scurtciruit la câtiva kilometri de întreruptor, apare o
componentá cu pulsatia ω
1
datoritá retelei de alimentare si o componentá cu
pulsatia proprie ω
2
datoritá portiunii scurcircuitate din retea, la câtiva kilo-
metri de întreruptor (figura 4.21). Acestea se suprapun peste tensiunea de
alimentare de frecventa f = 50 Hz.
Deoarece ω
2
este foarte mare, tensiunea de restabilire va avea o vitezá
de crestere foarte mare ce poate provoca reaprinderea arcului în întreruptor.
Într-o asemenea situatie se vorbeste de tensiunea de restabilire cu douá
frecvente de oscilatie.
De altfel, considerarea celor douá frecvente apare ori de câte ori se tine
cont de aportul adus la arcul electric de portiunea de retea deconectatá de
întreruptor. Descárcarea energiei electromagnetice înmagazinatá de un
element puternic reactiv contribuie la curentul prin arc în mod hotárâtor, când
aceastá energie este comparabilá cu cea care soseste de la retea.
În cazuri practice de defect kilometric, frecventa f
2
≈ 100 kHz,
f
1
= 1 ÷ 5 kHz, iar zona în care aparitia scurtcircuitului duce la pante
149
periculoase ale tensiunii de restabilire este cuprinsá între 0,8 ÷ 9 km. Carac-
terizarea tensiunii de restabilire cu douá frecvente se face prin patru para-
metrii, doi caracterizând primul maxim, corespunzátor punctului B, din figura
4.21.


4.3.4. Arcul electric în aparatele de comutaie.

Din punct de vedre tehnic cel mai important caz îl reprezintá studiul
stabilitátii arcului electric în camerele de stingere a aparatelor de comutatie.
Deoarece un aparat de comutatie este plasat într-o retea, reusita sau
nereusita întreruperii arcului electric în camera de stingere depinde de
parametrii retelei (curentul de scurtcircuit si tensiunea de restabilire) si de
parametrii aparatului (tensiunea pe arc si tensiunea de strápungere sau
tensiunea de tinere, care semnificá refacerea rigiditátii dielectrice în coloana
arcului).


Figura 4.22. Conditiile de stingere a arcului electric într-o camerá de stingere.

150


Figura 4.23. Oscilograma deconectárii unui întrerupátor de Î.T.

Pentru a ilustra conditiile de stingere si reaprindere ale arcului la
trecerea prin zero a curentului, se considerá cazul cel mai dezavantajos si
anume circuitul pur inductiv (figura 4.22). La trecerea curentului prin zero
are loc stingerea definitivá a arcului dacá tensiunea de restabilire u
r
(t) rámâne
tot timpul inferioará tensiunii de strápungere (tinere) u
s1
(t) a spatiului arc.
Astfel în figura 4.23 se prezintá oscilograma deconectárii reusite a unui
întrerupátor cu ulei putin de înaltá tensiune. Se constatá cá punctul t
a

marcheazá momentul deschiderii contactelor si începerii procesului de ardere
al arcului electric, iar punctul t
b
marcheazá momentul stingerii definitive a
arcului, când curentul trece prin zero. Aparitia acrului între contacte este
însotitá de o cádere de tensiune pe arc, care creste progresiv, pe másurá ce
contactele se îndepárteazá si arcul se alungeste. Curentul în timpul acestui
proces îsi micsoreazá treptat amplitudinea. În perioada de restabilire
(10 ÷ 100 µs) oscilatiile tensiunii de restabilire se suprapun tensiunii de
frecventá industrialá, tensiunea oscilatorie rezultantá are o formá complicatá,
iar panta de restabilire este mare.
151
La finele procesului tranzitoriu (t
c
) valoarea momentaná a tensiunii
devine egalá cu valoarea momentaná a t.e.m. a sursei, iar curentul din circuit
devine egal cu zero.
Din cele prezentate rezultá cá deconectarea circuitelor de curent
alternativ este mai usoará decât deconectarea circuitelor de curent continuu.
Întreruptoarele de curent alternativ sunt astfel construite încât ele nu forteazá
ruperea unui curent, cu folosesc deionizarea arcului în momentul trecerii
curentului prin zero, cu scopul de a preîntâmpina reaprinderea arcului.
Stingerea arcului de c.a. devine mai dificilá la întreruptoarele de înaltá
tensiune la care tensiunea si puterea de rupere sunt mari.
În curent alternativ trifazat, datoritá decalajului curentilor, atingerea arcului
pe cele trei faze nu poate avea loc simultan. Cum deconectarea mecanicá a
celor trei faze se face concomitent, surpinderea curentilor la diferit valori
momentane, face ca tensiunile de restabilire sá difere pe cele trei faze.
Valoarea tensiunilor de restabilire în circuitele trifazate, în caz de deconectare
la scurtcircuit, depinde de natura si momentul aparitiei surtciruitului, de felul
conexiunilor retelei si de modul de tratare a neutrului instalatiei.
Dacá u
a
este cáderea de tensiune pe arc, iar r
a
rezistenta arcului, atunci
puterea P
a
, respectiv energia W
a
dezvoltate în arc, sunt date de:
P
a
= u
a
· i = r
a
· i
2
[W] (4.37)

í
⋅ ⋅ =
t
0
a a
dt i u W (4.38)
Pentru un circuit R, L (figura 4.18), în care arcul electric arde un timp t,
rezultá ecuatia bilantului energiilor:

í í í í
⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ = ⋅ ⋅
0
i
t
0
2
t
0
a
t
0
di i L dt i R dt i u dt i u (4.39)
În curent continuu, când u = U = ct., din relatiile (4.38) si (4.39)
rezultá:

2
t
0
2
t
0
a
i L
2
1
dt i R dt i U W ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ =
í í
(4.40)
adicá energia dezvoltatá în arc constá din energia absorbitá de la sursa de
alimentare (primul termen) mai putin pierderile active din circuite (al doilea
termen), la care se adaugá energia magneticá acumulatá în circuit (al treilea
termen) în prealabil întreruperii lui. Deci, cu cât inductivitatea circuitului
întrerupt este mai mare, cu atât energia dezvoltatá în arc este mai mare si deci
întreruperea circuitului este mai dificilá.

152
În curent alternativ, dacá întreruperea are loc la trecerea naturalá a
curentului prin zero, din relatiile (4.38) si (4.39) rezultá:
( )
í
⋅ ⋅ ⋅ − =
t
0
a
dt i i R u W (4.41)
adicá energia magneticá acumulatá în circuit se reîntoarce la sursá si nu
contribuie la energia dezvoltatá în arc, rezultând cá întreruperea circuitelor de
curent alternativ este mult mai usoará decât a circuitelor de curent continuu
de aceeasi putere. Dacá însá, curentul este táiat înainte de trecerea lui naturalá
prin zero, atunci o parte din energia magneticá nu reuseste sá reîntoarcá la
sursá si se degajá în arc.
Pentru a micsora energia dezvoltatá în arc, este necesar sá se reducá cât
mai mult timpul de ardere al arcului, utilizând mijloace energice de
deionizare a spatiului arc.
Pentru aprecierea capacitátii de rupere la scurtcircuit, a unui aparat de
comutatie, se utilizeazá parametrul denumit puterea de rupere si exprimat
conventional prin relatia:

rn n r
I U 3 P ⋅ ⋅ = [MVA] (4.42)
unde U
n
[kV] este tensiunea înlántuitá nominalá a retelei si I
rn
[kA] curentul
de rupere nominal, ce reprezintá valoarea efectivá a celui mai mare curent pe
care îl poate deconecta întreruptorul, când tensiunea de restabilire de
frecventá industrialá este U
n
. Puterea de rupere nu este o márime fizicá ci una
conventionalá, de calcul, deoarece se exprimá prin produsul a douá márimi a
cáror existentá în procesul deconectárii nu este simultaná. Înaintea
întreruperii circuitului existá cáderea de tensiune pe arc, iar curentul este cel
de scurtcircuit; dupá întrerupere apare tensiune de restabilire, iar curentul este
nul.


4.4. Principii de stingere ale arcului electric.


Principalele cerinte ce se impun pentru o stingere eficientá a arcului
electric sunt:
– energia degajatá în arc sá fie minimá;
– întreruperea sá se realizeze într-un timp cât mai scurt si într-un volum
cât mai redus;
– supratensiunile ce apar la întrerupere sá fie cât mai mici.

153
Întrucât stingerea naturalá, produsá prin simpla alungire a arcului la
deschiderea contactelor, nu satisface aceste cerinte decât la tensiuni si curenti
mici, aparatele de comutatie destinate a efectua comutatii sub sarciná, sunt
echipate cu dispozitive, numite camere de stingere, în care se dezvoltá si se
stinge arcul electric. Camerele de stingere au rolul functional de a ráci
intensiv arcul electric si de a crea instabilitate în arderea lui. Acest proces
poate fi realizat prin folosirea unor principii de stingere a arcului electric,
care imprimá forma constructivá a camerei de stingere si uneori a aparatului
de comutatie în întregime. Utilizarea unui anumit principiu de stingere se
stabileste în functie de parametrii sarcinii, natura sarcinii ca si de regimul de
lucru. În cele ce urmeazá se vor prezenta principiile utilizate la stingerea
arcului electric si principalele lor aplicatii, sub forma unor constructii de
camere de stingere.


4.4.1. Principiul deion asociat cu suflajul magnetic.

Principiu deion constá în extragerea de cáldurá din coloana arcului, la
contactul acestuia cu peretii reci. În prealabil, arcul electric este introdus în
camera de stingere, pentru a lua contact cu peretii reci, cu ajutorul suflajului
magnetic creat de o bobiná parcursá de curentul din circuit. Ilustrarea acestui
principiu se prezintá în figura 4.24.
Prin separarea contactului mobil 2 de cel fix 1, apare arcul electric care
se dezvoltá într-o zoná de inductie magneticá B. Câmpul magnetic este
produs de curentul i care parcurge bobina de suflaj 4, având miezul de fier 3.
Acest miez se prelungeste cu piesele polare 5, în zona de aparitie a arcului
electric. Sub influenta fortei Lorentz B j F × = arcul electric este împins în
camera de stingere 7, se alungeste între rampele (coarnele) 8 si 10 si este
obligat sá intre în contact cu peretii reci din pláci refractare 9, în contact cu
care se deionizeazá.
Aparatele de comutatie care functioneazá dupá principiul deion asociat
cu suflajul magnetic sunt în mod deosebit contactoarele si întrerupátoarele de
curent continuu.

154


Figura 4.24 Camerá de stingere cu suflaj magnetic si efect deion.


4.4.2. Principiul efectului de electrod asociat cu efectul de ni.

Efectul de electrod constá în divizarea arcului, prin intermediul unor
plácute metalice, într-un numár de arce scurte independente si înseriate,
fiecare caracterizate printr-o cádere de tensiune anodicá, catodicá si coloana
arcului, Pentru n segmente de arc, cáderile de tensiune la electrozi cresc de n
ori si asociat cu alungirea si rácirea coloanei arcului, rezultá o cádere de
tensiune totalá ce nu poate fi asiguratá de sursá.



Figura 4.25 Camerá de stingere cu efect de electrod si nisá.

155
Plácutele metalice utilizate la divizarea arcului pot fi din cupru sau otel
zincat, situatie în care apare si efectul de nisá, ce constá din exercitarea unor
forte suplimentare ce au tendinta de a pozitiona arcul spre interiorul nisei,
dând nastere la un traseu alungit si aducând arcul în contact cu peretii reci.
Efectul de electrod este frecvent utilizat la stingerea arcului electric de
curent alternativ în întreruptoare si contactoare de joasá tensiune, deoarece
dati fiind trecerea naturalá a curentului prin zero, tensiunea necesará
reaprinderii poate lua valori mari. Numárul de intervale de stingere între
plácutele metalice se calculeazá tinând seama de valoarea tensiunii de resta-
bilire.


4.4.3. Principiul expandrii asociat cu jetul de lichid.

Acest principiu este folosit la stingerea arcului electric în mediu lichid,
practic în ulei mineral. Uleiul mineral utilizat în acest scop nu contine oxigen,
din aceastá cauzá arcul nu îl poate aprinde. De asemenea continutul în apá al
uleiului este limitat la valori foarte scázute, pentru a-i asigura proprietáti
izolante corespunzátoare.
Stingerea arcului în ulei este mult mai eficientá decât în aer, datoritá
rácirii mult mai intense si a rigiditátii dielectrice mai ridicate.
Energia arcului electric este folositá partial la evaporarea uleiului si
deci la formarea unei presiuni de 30 ÷ 100 bar în camera de stingere. Prin
aceasta se realizeazá o transmisivitate termicá sporitá si se poate extrage
cáldurá din coloana arcului electric. În cazul curentului alternativ, intensitátii
maxime a curentului îi corespunde o presiune localá maximá, dupá care,
odatá cu scáderea curentului si a presiunii are loc o vaporizare (expandare) a
unei noi cantitáti de lichid, extrágându-se din nou cáldurá din arc. Acest
proces de expandare este reluat de 2 ÷ 3 ori pâná când presiunea din camera
de stingere a crescut suficient pentru a determina stingerea arcului la trecerea
prin valoarea zero a intensitátii curentului.
Principiul expandárii este folosit la întreruptoarele cu ulei mult. La
întreruptoarele cu ulei putin, aplicarea doar a principiului expandárii nu este
suficientá pentru stingerea arcului si atunci camerele de stingere se
construiesc astfel încât sá dirijeze un jet de ulei asupra arcului. De regulá
acest jet de ulei este creat în procesul întreruperii, fárá o sursá exterioará,
apárând sub forma unui autosuflaj transversal sau longitudinal, astfel încât
energia necesará jetului este luatá chiar de arcul electric.

156
Pentru a întrerupe si curenti mici, unde energia arcului nu este
suficientá furnizárii unui jet suficient de puternic, întreruptoarele se
construiesc fie cu suflaj transversal complet cu suflaj longitudinal (IO–15),
fie cu suflaj longitudinal combinat cu suflaje realizate mecanic, cum ar fi
solutiile cu piston diferential (IUP–35), sau cu dispozitiv anticavitational
(IO–110), prezentate în volumul II al cursului.


Figura 4.26 Camerá de stingere cu jet de ulei combinat.

Din numeroasele forme constructive de camere de stingere existente se
prezintá câteva mai reprezentative. Astfel în figura 4.26 se prezintá camera de
stingere cu expandare si jet de ulei combinat, creat partial mecanic prin
aductiune prin tija 2 si partial prin actiunea arcului electric. În pozitia închis
tija mobilá 2 se aflá în interiorul tulipei fixe 1. Camera de stingere este
prevázutá cu un ajutaj 4 si o serie de canale 3 prin care poate circula uleiul.
Capul tijei 2 este din material izolant, astfel încât la deschiderea contactelor
arcul electric este obligat sá ia un traseu strangulat.
157
Se obtine astfel un traseu partial longitudinal (în zona inferioará a
arcului) si partial transversal în zona superioará a arcului. Se spune cá arcul
suferá un jet radial al unui curent de ulei.
Din constructia camerelor de stingere prezentate se constatá cá sensul
de miscare preferat al contactului mobil, este de sus în jos, în acest fel arcul
fiind întins în zona de ulei proaspát.


4.4.4. Principiul jetului de gaz.

Stingerea arcului electric se poate face cu mare eficacitate prin
intermediul unui suflaj de gaze sub presiune ca, de exemplu, cu aer
comprimat, gaze generate de substante solide, hexaflorurá de sulf (SF
6
) etc.
a). Stingerea arcului cu jet de aer comprimat, se bazeazá mai ales pe
rácirea prin convectie fortatá, realizatá prin dirijarea longitudinalá, radialá sau
transversalá a jetului fatá de directia arcului. Rigiditatea dielectricá a aerului
se máreste prin utilizarea lui în stare comprimatá (10 ÷ 30 atm), iar suflajul
de aer provoacá alungirea bruscá a coloanei arcului.
b). Stingerea arcului cu autogenerare de gaze se bazeazá pe
descompunerea substantelor solide generatoare de gaze sub actiunea termicá
a arcului electric. Gazele sub presiune rezultate din descompunerea substan-
telor gazogene (sticlá organicá, fibrá etc.), produc un puternic suflaj
transversal sau longitudinal pe arc, stingându-l în momentul trecerii prin zero.
La aceste camere apar dificultáti la stingerea curentilor mici.
c). Stingerea arcului cu hexaflorurá de sulf (SF
6
). Proprietátile gazului
SF
6
au determinat introducerea lui ca mediu de stingere si ca izolant în
constructia întrerupátoarelor de înaltá tensiune, dar si ca mediu izolant în
instalatiile capsulate (bare, transformatoare de másurá, separatoare).
Hexaflorura de sulf este un gaz incolor, inodor, netoxic si
incombustibil, cu o densitate de 5 ori mai mare decât a aerului la temperaturá
si presiune normalá. Rigiditatea dielectricá la presiunea atmosfericá este de
douá ori mai mare decât a aerului si creste rapid cu presiunea.
Hexaflorura de sulf este un gaz electronegativ, adicá moleculele sale
prezintá o foarte mare afinitate fasá de electronii liberi, din combinatia lor
rezultând ioni negativi, cu masá mare, având deci o mobilitate extrem de
redusá si devenind practic neutilizabili ca purtátori de sarciná.




158
Utilizarea hexaflorurei de sulf în tehnica stingerii arcului electric la
întrerupátoare de mare putere are o serie de avantaje ca: puterea de rupere
foarte ridicatá, vitezá mare de regenerare dielectricá a intervalului dintre
contacte dupá întreruperea arcului, calitáti dielectrice exceptionale, permitând
distante reduse între piesele sub tensiune, constantá de timp micá a coloanei
arcului.
Jetul de SF
6
este trimis în zona arcului fie dintr-un rezervor exterior, în
care se gáseste comprimat, prin deschiderea unui ventil, când se comandá
actionarea întrerupátorului, fie prin autocompresie, în care caz se folosesc
camere de stingere a cáror constructie este prezentatá în volumul II al
cursului. În general SF
6
nu atacá materiale de constructie, cu exceptia celor
cu continut de hidrogen si de aceea piesele izolate se construiesc din teflon.


Figura 4.27 Camerá de stingere cu SF
6
cu autocompresie.



Figura 4.28 Variante moderne de camere de stingere cu SF
6
de medie
tensiune.

Cele mai moderne camere de stingere cu hexaflorurá de sulf folosesc
metoda arcului rotitor.


159

4.4.5. Principiul vidului avansat.

Înláturarea suportului material al arcului electric dintre contact, a
condus la idea utilizárii vidului pentru stingerea arcului electric. Realizarea
unui vid înaintat (în jur de 10
–7
bar) este însá o problemá tehnicá dificilá,
deoarece presupune evacuarea aerului nu numai din spatiul propriu-zis al
camerei de stingere, dar si degazarea materialelor peretilor si a contactelor.
De asemenea acest vid trebuie mentinut în conditiile asigurárii mobilitátii
unui dintre contacte, care se deplaseazá în timpul operatiei de conectare.
Principiul vidului avansat în camere de stingere include douá idei de
bazá si anume: rigiditatea dielectricá sporitá la distante extrem de reduse între
contacte si dezvoltarea arcului electric în vaporii metalici care se degajá din
materialul contactelor. Acesti vapori se condenseazá însá foarte repede pe
suprafetele reci ale camerei si deci vidul se reface. Trebuie luate însá másuri
de ecranare a acestor suprafete, prin folosirea unui ecran ce înconjurá
suprafetele de contact, spre a evita conturnarea lor.

Figura 4.29 Camera de stingere cu vid.
160
Întreruperea arcului în vid se realizeazá cu smulgere de curent ceea ce
poate pune probleme legate de aparitia unor supratensiuni mari.
Datá fiind rigiditatea dielectricá ridicatá a vidului, cursa contactelor
poate fi fácutá foarte micá 5 ÷ 20 mm. Prin urmare intensitatea câmpului
electric dintre contactele deschise atinge valori mari si ca urmare forma,
dimensiunile si prelucrarea suprafetelor de contact prezintá o importantá
deosebitá.
Realizárile actuale cuprind contactoare de medie tensiune (3 ÷ 12 kV,
300 A) si întrerupátoarele de medie tensiune (≤ 25 kV; 630 ÷ 2000 A),
prezentate în volumul II al cursului.


4.4.6. Principiul materialelor granulate.

Stingerea arcului electric în contact cu granulele de material refractar
este un principiu utilizat la constructia sigurantelor fuzibile. În aceste aparate
arcul electric apare dupá topirea, provocatá de trecerea curentului de
scurtcircuit, a benzilor sau firelor fuzibile asezate în mediu granulos (nisip de
cuart). Transferul de cáldurá de la plasmá la granule se realizeazá prin
conductie termicá. Arcul electric care apare în locul portiunii de fuzibil
volatilizat pátrunde între granulele materialului, unde este deionizat prin
transmiterea cáldurii din arc granulelor si mai ales prin rácirea provocatá de
scáderea bruscá a presiunii, rezultatá din condensarea vaporilor pe granule.
La aceste dispozitive, datoritá efectului de rácire si deionizare extrem de
puternic, posibilitatea unei reaprinderi a arcului datoritá tensiunii de
restabilire este foarte redusá.

161
Pe baza notiunilor tehnice prezentate în capitolul „Comutatie electricá“
ráspundeti la urmátoarele întrebári:

1. Ce este un proces de comutatie?
2. Ce efect are arcul electric pentru restul instalatiei?
3. Care sunt zonele arcului electric?
4. Care este conditia de ardere stabilá a unui arc electric?
5. Care sunt purtátorii de sarciná majoritari în arcul electric?
6. Cum se numesc dispozitivele de stingere a arcului electric?
7. Ce temperaturi apar în arcul electric?
8. Care este cea mai caldá zoná a unui arc electric?
9. Care este cel mai folosit model al arcului electric?
10. Ce fortá dá nastere efectului Pinch?
11. În ce constá efectul Pinch?
12. Ce arc electric este mai stabil: cel de c.c. sau cel de c.a.?
13. Cât este densitatea de curent în arcul electric?
14. Ce zone apar la arderea arcului electric în ulei?
15. Care este modelul Ayrton al arcului electric?
16. Ce metode de stingere a arcului electric de c.c. cunoasteti?
17. Care sunt principalii factori care influenteazá stabilitatea arcului
electric de c.c.?
18. De ce este mai usor de stins arcul electric de c.a.?
19. Ce este pauza de arc?
20. Cum influenteazá factorul de putere stabilitatea arcului de c.a.?
21. Definiti tensiunea de restabilire.
22. Care este expresia tensiunii de restabilire?
23. Cât este factorul de atenuare a tensiunii de restabilire?
24. Cât este factorul de oscilatie a tensiunii de restabilire?
25. Ce factori influenteazá reamorsarea arcului de curent alternativ?
26. Ce principii de stingere a arcului electric cunoasteti?
27. În ce constá principiul deion?
28. La ce serveste suflajul magnetic al arcului electric?
29. La ce aparate de comutatie folosim principiul deion si suflajul
magnetic?
30. Din ce materiale se fac camerele de stingere cu efect deion?
31. În ce constá principiul efectului de electrod?
32. În ce constá principiul efectului de nisá?
33. Ce tip de nisá se foloseste la camerele de stingere?
34. De ce se folosesc nise triunghiulare la camerele de stingere?
35. La ce aparate de comutatie folosim principiul de electrod si nisá?
162
36. În ce mediu folosim principiul expandárii si a jetului de lichid?
37. În ce constá expandarea unui lichid?
38. Cum se poate produce jetul de lichid?
39. Ce lichide se folosesc la stingerea arcului electric?
40. La ce întrerupátoare (de c.c. sau c.a.) se foloseste ca mediu de stingere
a arcului electric uleiul?
41. Ce este un gaz electronegativ?
42. În ce constá principiul jetului de gaz?
43. Ce gaze se folosesc la stingerea arcului electric?
44. Ce întelegeti prin vid tehnic?
45. În ce constá principiul vidului avansat?
46. La ce tensiuni se folosesc aparatele de comutatie cu vid?
47. De ce nu putem folosi la înaltá tensiune comutatia în vid?
48. În ce constá principiul materialelor granulate?
49. La ce aparate de comutatie se foloseste principiul materialelor
granulate?
50. Ce materiale granulate folosim la stingerea arcului electric?























163


5. CONTACTE ELECTRICE


Contactul electric este locul de atingere a douá sau mai multor elemente
conductoare, prin care are loc trecerea curentului electric. Elementele de
contact sunt piesele prin care se realizeazá contactul. În tehnica aparatelor
electrice se vor numi contacte chiar piesele de contact prin a cáror atingere,
sub o presiune oarecare, se stabileste continuitatea unui circuit electric.
Contactele electrice sunt piesele cele mai solicitate ale aparatelor
electrice de comutatie deoarece ele trebuie sá suporte încálzirea în timpul
functionárii, uzura prin ciocniri si frecári, actiunea arcului electric ce se
stabileste, îndeosebi la deschiderea circuitului electric.
Comportarea contactelor în functionarea aparatelor si echipamentelor
electrice este hotárâtoare, în sensul cá o constructie gresitá sau o stare
nesatisfácátoare a lor, poate conduce la avarii grave. Deoarece conditiile de
lucru ale contactelor electrice sunt diferite, fiind folosite atât în circuite de
micá putere cât si în cele de mare putere, forma lor constructivá este foarte
variatá.
Dupá cinematica elementelor sale, contactele se clasificá în:
– contacte fixe, ce realizeazá îmbinarea celor douá elemente de contact,
putând fi demontabile (prinse cu buloane) sau nedemontabile (sudate sau
lipite);
– contacte de întrerupere, la care cel putin unul din elementele de
contact este mobil, determinând închiderea sau deschiderea unui circuit;
– contacte alunecátoare sau glisante, la care deplasarea piesei mobile
fatá de cea fixá se face fárá întreruperea circuitului.
Din punct de vedere al formei geometrice a suprafetelor de contact se
deosebesc contacte: punctiforme, liniare si de suprafatá.


5.1. Suprafaa de contact.


Suprafata de atingere prin care se realizeazá contactul constituie
suprafata de contact. Oricât de bine ar fi prelucrate aceste suprafete de
contact, ele nu pot fi niciodatá perfect netede.
Acest aspect nedorit al suprafetelor de contact face ca atingerea celor
douá elemente conductoare sá nu se realizeze pe întreaga arie aparentá de
164
contact (A
a
), ci numai în câteva puncte, prin intermediul vârfurilor cu
suprafete extrem de mici, care constituie punti conductoare de trecere a
curentilor si în care liniile de curent suferá o strângere, o strictiune, ca în
figura 5.1. Sub actiunea fortei de apásare, pâná la o anumitá valoare a
presiunii, deformatia este elasticá, dupá care ea devine plasticá.


Figura 5.1. Suprafata de contact.

Pe másura cresterii fortei de apásare punctele initiale de atingere se
transformá în suprafete elementare de contact; totodatá pot apare noi punct de
atingere, care la rândul lor pot deveni suprafete elementare de contact. Suma
tuturor suprafetelor elementare de contact, constituie suprafata (aria) realá de
contact (A
r
):
¯
=
=
n
1 i
ri r
A A (5.1)
Dependenta dintre forta de apásare (F) si aria realá de contact a fost
stabilitá de Holm, în conditii de deformare plasticá, sub forma:
F = ξ · Ar · H (5.2)
unde H este duritatea materialului si ξ coeficientul lui Prandtl. Acest
coeficient este subunitar (0,2 < ξ < 1) si tine seama cá duritatea vârfurilor de
contact este mai micá decât duritatea H másuratá macroscopic.
165
Experimental se constatá cá raportul dintre suprafata realá de contact A
r

si suprafata aparentá de contact este de ordinul 10
–3
÷ 10
–5
la contactele de
suprafatá si tinde cátre 1 la contactele punctiforme.
Suprafetele reale de contact A
ri
constau la rândul lor din urmátoarele
zone (figura 5.1): a) zona contactului pur metalic; b) zona contactului
cvasimetalic; c) zona contactului acoperit cu o peliculá disturbatoare.
În zona a, trecerea curentului are loc analog cu trecerea lui prin masa
metalului.
În zona b, datoritá unor pelicule disturbatoare foarte subtiri (maxim
20 – 50 Å), trecerea curentului are loc prin efect tunel. Prin efect tunel se
întelege fenomenul de trecerea a electronilor, cu o anumitá probabilitate, prin
pelicule subtiri, a cáror grosime este comparabilá cu lungimea de undá a
electronilor.
În zona c, datoritá peliculelor disturbatoare determinate de oxidarea
contactelor, trecerea curentului are loc datoritá fenomenului de fritting.
Fenomenul de fritting constá, în principal, din strápungerea peliculei
disturbatoare si formarea la locul strápuns a unei punti metalice conductoare
cu o mare conductivitate electricá, dacá tensiunea dintre elementele de
contact depáseste o anumitá valoare.


5.2. Rezistena de contact i componentele sale.


Contactul electric introduce în circuit o rezistentá suplimentará,
denumitá rezistentá de contact. Aceastá rezistentá poate fi pusá în evidentá
printr-o experientá simplá (figura 5.2). Astfel se másoará cáderea de tensiune
pe un segment de conductor, parcurs de curentul I, între punctele 1 si 2
(figura 5.2) si în baza legii lui Ohm se calculeazá:

I
U
R = (5.3)
Dacá táiem conductorul si apoi punem în atingere cele douá capete, sub
o anumitá presiune si facem ca prin conductor sá treacá acelasi curent I se va
másura o cádere de tensiune U' > U (figura 5.2)
Acest rezultat dovedeste cá în segmentul conductor neomogen, care
contine acum un contact electric, a apárut o rezistentá suplimentará numitá
rezistentá de contact:
c
R R
I
U
+ =
'
(5.4)
166


Figura 5.2 Aparitia rezistentei de contact R
c
.

Potrivit cercetárilor teoretice si experimentale s-a determinat cá
rezistenta de contact se compune din douá párti distincte:
R
c
= R
s
+ R
p
(5.5)
Rezistenta de strictiune R
s
existá permanent, chiar si în cazul
suprafetelor de contact ideale (curate) si se datoreste strictionárii liniilor de
curent. Rezistenta peliculará R
p
este produsá de existenta pe suprafetele de
contact a unor pelicule disturbatoare, care stricá contactul pur metalic,
opunând o rezistentá în calea trecerii curentului electric.


5.2.1. Rezistena de striciune.

Suprafetele elementare de contact, asa cum rezultá din figura 5.1., au o
formá geometricá oarecare, neregulatá. Rezistenta de strictiune se poate
calcula numai în ipoteza cá suprafetele au o formá geometricá regulatá si
rezistivitatea materialului este constantá, nedepinzând de temperaturá.
Pentru stabilirea expresiei de calcul a rezistentei de strictiune se vor
considera douá modele si anume: modelul sferei de conductivitate infinitá si
modelul elipsoidului turtit.
În general contactul celor douá piese este multipunctiform, adicá
curentul trece prin mai multe suprafete de contact distribuite neuniform pe
suprafata aparentá.
În cazul ideal, când toate suprafetele reale de contact au formá circulará
de razá a si sunt distantate între ele astfel cá liniile de curent sá nu se
influenteze reciproc, rezistenta de strictiune totalá, cu considerarea relatiei
(5.5), este:
167

a n 2
a 2
R
n
1 i
i
s
⋅ ⋅
ρ
=

ρ
=
¯
=
(5.6)
Dacá suprafetele de conductie sunt atât de apropiate încât domeniile lor
de strictiune se influenteazá reciproc, rezistenta totalá de strictiune este mai
mare decât cea datá de relatia (5.6).


5.2.2. Rezistena pelicular.

Aceastá rezistentá apare datoritá peliculei disturbatoare care se
formeazá la suprafata pieselor de contact. Procesul formárii peliculelor se
bazeazá pe faptul cá în aer suprafetele de contact metalice absorb gaze, care
datoritá oxigenului duc la formarea unor pelicule de oxizi, ce máresc
considerabil rezistenta de contact. Metalele nobile se acoperá cu un strat
subtire de oxizi care împiedicá oxidarea în continuare, pe când metalele
nenobile se acoperá cu straturi relativ groase de oxizi. În afará de oxid pe
suprafata contactului se pot depune si alte corpuri stráine, formându-se o
peliculá semiconductoare, consideratá practic de grosime uniformá (d).
Pelicula semiconductoare provoacá aparitia în contact a unei rezistente supli-
mentare, denumitá rezistentá peliculará, care se calculeazá:

r
p
r
p
p
A A
d
R
ρ
=
⋅ ρ
=
'
(5.7)
unde ρ
p
' este rezistivitatea peliculei si A
r
aria realá de contact. Deoarece ρ
p
' si
d sunt márimi greu de determinat se utilizeazá rezistivitatea peliculará
ρ
p
= ρ
p
' · d, care se poate determina experimental si este datá în tabele. În
cazul în care suprafata realá de contact este formatá din n cercuri de razá a,
relatia (5.7) devine:
2
p
p
a n
R
⋅ π ⋅
ρ
= (5.8)


5.2.2.1. Dependena rezistenei de contact de fora de apsare.

Pe baza relatiilor (5.6) si (5.8) rezistenta de contact, pentru un contact
cu n locuri de atingere este:

2
p
c
a n a 2
R
⋅ π ⋅
ρ
=
⋅ π ⋅
ρ
= (5.9)
168
Pentru un contact punctiform calculul razei suprafetei reale de contact
se face pe baza relatiei lui Hertz:

3
1
2 1 2
2
2
1
2
1
r
1
r
1
E
1
E
1
F
4
3
a

|
|
.
|

\
|
+ ⋅
|
|
.
|

\
| σ −
+
σ −
⋅ ⋅ = (5.10)
unde F este forta de apásare, σ
1
si σ
2
cifra lui Poisson pentru cele douá
elemente de contact, E
1
, E
2
modulele de elasticitate, r
1
, r
2
razele celor douá
sfere ce realizeazá contactul. În cazul contactului realizat între o sferá de razá
r
1
= r si un plan (r
2
= ∞) si când materialele de contact ale celor douá piese
sunt aceleasi (σ
1
= σ
2
= σ ; E
1
= E
2
= E) din relatia (5.10) se obtine:
( )
3
2
F
E
r
1 5 1 a ⋅ ⋅ σ − ⋅ = , (5.11)
sau pentru r, σ, E constante rezultá:

3
1
1
F C a ⋅ = (5.12)
si deci rezistenta de contact (5.9) este:

3
2
3
3
1
2 c
F C F C R
− −
⋅ + ⋅ = (5.13)
În cazul deformatiilor plastice, pornind de la relatia lui Holm (5.2)
avem: F = ξ · A
r
· H = ξ · π · a
2
· n · H (5.14)
adicá:
2
1
4
F C a ⋅ = (5.15)
Rezultá cá rezistenta de contact este:

1
6
2
1
5 c
F C F C R


⋅ + ⋅ = (5.16)
Relatiile (5.13) si (5.16) determinate pentru cazul deformatiilor elastice
si plastice sunt greu de aplicat datoritá ipotezelor simplificatoare introduse. În
plus, numárul punctelor de contact, ce depinde de forta de apásare si duritatea
materialului, se poate aproxima doar prin relatii semiempirice, de forma:
n = (0,5 + 2,5) · 10
-5
· H
0,625
· F
0,2
(5.17)
De aceea, se foloseste în practicá o relatie de forma:
R
c
= c · F
-m
+ e · F
-1
(5.18)
Valorile coeficientilor c, m, si e din relatia (5.18), pentru diferite
materiale de contact sunt date în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2. Valorile coeficientilor c, m, si a exponentului e în sistemul SI.
169
Materialul c m e
Cupru 0,93510
–4
0,6 2,4810
–4
Cupru cositorit 0,59610
–4
0,6 0,22510
–4
Cupru argintat 0,91810
–4
0,6 2,2510
–4
Argint 0,84210
–4
0,6 2,2510
–4
Cu–W sinterizat 1,97210
–4
0,6 12,610
–4
Aluminiu 1,34210
–4
0,6 1,3510
–4

Determinarea experimentalá a dependentei R
c
= f(F) pentru variatii
crescátoare si descrescátoare ale fortei de apásare, evidentiazá faptul cá
rezistenta de contact scade cu márirea fortei de apásare (în conformitate cu
relatia 5.18). Deoarece peste o anumitá valoare a fortei de apásare, respectiv a
presiunii pe contact, rezistenta nu se mai micsoreazá substantial (figura 5.3).
În practicá se stabileste o valoare optimá a presiunii de contact. Dependenta
R
c
= f(F) pentru valori crescátoare ale fortei este diferitá de cea pentru valori
descrescátoare, deoarece datoritá deformatiilor plastice apárute la forte mari,
aria realá de contact rámâne mai mare.


Figura 5.3. Dependenta rezistentei de contact de forta de apásare: R
c
= f(F).

Contactele de întrerupere se echipeazá cu resoarte precomprimate, care
au rolul de a asigura forta de apásare chiar din momentul atingerii
elementelor de contact.
170
Densitatea de curent în aria realá de contact este relativ mare
(≈ 10
3
A/mm
2
) dat fiind numárul mic al punctelor de atingere si dimensiunile
reduse ale A
r
.
Caracteristic unui contact este si cáderea de tensiune pe contact
(∆U
c
= R
c
· I
n
), care în realizárile practice, la curenti nominali, este de ordinul
1 ÷ 50 mV.


5.3. Fenomene perturbatoare în contactele electrice


Functionare contactelor este însotitá de o seamá de procese de a cáror
existentá trebuie sá se tiná cont la proiectarea si exploatarea contactelor
pentru a se evita distrugerea lor. Principalele procese perturbatoare sunt:
vibratia contactelor, lipirea si sudarea contactelor, migratia materialului la
contacte, care duc toate la uzura contactelor.


5.3.1. Înclzirea contactelor electrice.

La trecerea curentului, prin rezistenta de contact, se dezvoltá cáldurá
prin efect Joule–Lentz. În regim permanent de functionare,
supratemperaturile datorate rezistentei de contact se mentin în limite relativ
mici, de 2 ÷ 10 grade, în timp ce în regimul de scurtcircuit temperatura nu
trebuie sá conducá la topirea contactelor.
La temperaturi pâná la 200 °C se poate considera cá rezistenta de
contact variazá cu temperatura, conform relatiei:

|
.
|

\
|
τ ⋅ α ⋅ + ⋅ =
R ca c
3
2
1 R R (5.19)
unde R
ca
este rezistenta de contact la temperatura mediului ambiant si τ
supratemperatura suprafetei de conductie.
Dependenta dintre cáderea de tensiune pe contact ∆U
c
si diferenta de
temperaturá ∆T = T
1
– T
0
, dintre temperatura (exprimatá în grade K)
suprafetei de conductie (T
1
) si temperatura (exprimatá în grade K) cáii de
curent, a fost stabilitá de Holm sub forma:
( )
4
U
T T L
2
c 2
0
2
1

= − ⋅ (5.20)
unde L ≅ 2,4 · 10
–8
[V / K]
2
este coeficientul lui Wiedermann–Franz–Lorentz.
171
Relatia (5.20) poate fi utilizatá, fie pentru a determina cáderea de
tensiune pe contacte astfel încât contactul sá nu se topeascá, fie ca pentru o
tensiune de contact datá, sá se determine temperatura contactului.


5.3.2. Forele de repulsie în contactele electrice.

Datoritá strictiunii curentului în punctele de contact, elementele de
contact sunt supuse unor forte de respingere reciprocá. Urmárind directia
liniilor de fortá ale curentilor la sistemul de contacte frontale din figura 5.4,
se constatá cá directia curentilor din contactul superior este în mare másurá
paralelá cu directia curentilor din contactul inferior, sensurile fiind însá
opuse. Din aceastá cauzá iau nasterea forte elecrodinamice care tind sá
respingá cele douá piese de contact îndepártându-le una de alta. Rezultá cá
sub actiunea curentilor, fortele electrodinamice se opun fortelor de apásare pe
contacte si pot provoca deschiderea contactelor.
O consecinta directá a existentei fortei de repulsie în contact, este cá
forta efectivá de apásare se diminueazá si ca urmare, rezistenta electricá a
contactului creste. Dacá F este forta maximá de apásare datoratá resoartelor si
F
r
este forta de repulsie, forta totalá este: F
t
= F – F
r
(5.21)
iar rezistenta de contact, în concordantá cu relatia (5.18) este:
R
c
= c · (F – F
r
)
–m
+ e · (F – F
r
)
–1
(5.22)

Figura 5.4 Strictiunea liniilor de curent.

Procesul de repulsie este labil. Într-adevár, odatá cu cresterea
rezistentei de contact, scade forta de repulsie, creste forta totalá si prin
urmare scade din nou rezistenta de contact si creste curentul prin contacte,
s.a.m.d.
172
În cele din urmá repulsia contactelor poate avea drept efect fie topirea
sau sudarea contactelor, ca urmare a cresterii puterii disipate în rezistenta de
contact, fie formarea unui arc electric între cele douá elemente de contact, în
cazul în care forta de repulsie este în másurá sá învingá forta de apásare
datoritá resoartelor.


Figura 5.5. Contacte de tip tulipá:
a) cu tendintá de deschidere; b) cu tendintá de gripare.

Contactele frontale analizate sunt utilizate mai ales în constructia
aparatelor de joasá tensiune. În functie de modul de trecere a curentilor prin
degetele tulipei si tija mobilá putem avea situatiile prezentate în figura 5.5.
Astfel pentru constructia din figura 5.5.a, fortele de repulsie între curentii din
degetele tulipei si curentul din tija mobilá sunt de sens contrar cu forta de
apásare a resoartelor si contribuie la tendinta de deschidere a contactelor.
În constructia din figura 5.5.b, se exercitá forte de apásare în contact,
produse atât de interactiunea curentilor din tulipá cât si a curentilor din tulipá
si contactul glisant si care adunate cu forta de apásare a resoartelor au
tendinta de a bloca contactul opunându-se actiunii de deschidere a dispozi-
tivului de declansare. Din cauza acestor forte, la scurtcircuit, se poate ajunge
la griparea contactelor, motiv pentru care se evitá aceastá solutie
constructivá.




173
5.3.3. Vibraia contactelor.

Vibratia contactelor poate apárea datoritá fortelor de repulsie, cât mai
ales datoritá ciocnirii contactelor mobile de cele fixe, în momentul închiderii
contactelor.
Dupá cum se stie din mecanicá, ciocnirea elasticá poate conduce la
respingerea si separarea elementelor de contact dupá ce, în prealabil ele s-au
atins, conducând la vibratia contactelor. Într-adevár, la respingerea
elementelor mobile de contact, în cazul stabilirii unui circuit electric, acesta
nu se întrerupe si se mentine prin intermediul arcului electric.
Efectul termic al arcului electric este de naturá sá producá migratia de
material si deci sá uzeze contactul electric.
Pentru fiecare constructie de aparat, în care se integreazá contactul
electric, se imagineazá un model de calcul, care oferá posibilitatea stabilirii
regimului cinematic al contactului. Principala concluzie care rezultá din
rezolvarea diverselor modele de calcul, este aceea cá în momentul atingerii
contactelor, trebuie sá se exercite o anumitá fortá de apásare, adicá resoartele
sau arcurile sá fie precomprimate.

Figura 5.6. Modelul unui contactor electromecanic de c.a.

Cinematica unui contactor de joasá tensiune cu miscare de translatie
este prezentat în figura 5.6 Forta F
e
este dezvoltatá de electromagnetul a cárui
armáturá mobilá are masa m
1
. Aceasta poartá caseta în care se aflá resortul
precomprimat cu constanta K
r1
si puntea mobilá d contact de masá m
2
.

174
Douá resoarte, cu constantele k
r2
= k
r3
, aduc contactorul în pozitia
initialá (neexcitat). Întrefierul δ
1
este mai mare decât cursa δ
2
a contactului
mobil, astfel cá, dupá atingerea contactelor, resortul cu constanta k
r1
se va
comprima si mai mult. Se constatá, cá în cinematica sa, contactorul este
sediul unei duble ciocniri: în primá etapá se ciocnesc elementele de contact;
iar în etapa a doua se ciocnesc armáturile electromagnetului. Aceastá ultimá
ciocnire se transmite si contactelor.
Din aceste motive, un mijloc eficace pentru reducerea vibratiilor constá
în reducerea diferentei dintre forta activá si forta rezistentá, ceea ce
presupune alegerea corespunzátoare a electromagnetului de actionare.
Consumarea, de exemplu prin frecare, a energiei sistemului dupá
ciocnire, poate deasemenea duce la micsorarea vibratiilor. În acest scop,
contactele odatá atinse, se vor include într-un sistem care sá se miste cu o
frecare cât se poate mai mare.
În cazul contactelor de tip tulipá studiile conduc la concluzia necesitátii
reducerii unghiului de atac al vârfului tijei mobile la o valoare cât mai micá,
pentru a se micsora amplitudinea oscilatiilor.


5.3.4. Lipirea i sudarea contactelor.

Datoritá încálzirii, suprafata de contact la început se oxideazá, crescând
rapid rezistenta de contact. Dacá încálzirea este mai intensá, materialul
contactelor se înmoaie, micsorându-si duritatea. Apare deformarea plasticá a
contactelor ce favorizeazá lipirea contactelor. Lipirea se datoreste
interactiunii ionilor materialului, aflati în straturile superioare ale retelei
cristaline. Forta necesará dezlipirii pieselor de contact este relativ micá, asa
încât lipirea pieselor de contact nu implicá dificultáti mari la deschiderea
contactelor.
Când temperatura suprafetelor reale de contact atinge temperatura de
topire a materialului pieselor de contact, are loc o márire bruscá a
suprafetelor reale de contact, urmatá de o scádere a temperaturii, formarea
unor punti conductoare între piesele de contact, apárând o sudare partialá
(fenomenul de ardere perifericá), iar apoi chiar sudarea contactelor.
Forta necesará deschiderii contactelor sudate este proportionalá cu
suprafata sudurii si cu rezistenta specificá de rupere a sudurii. Sudura
contactelor poate împiedica deschiderea lor, cu consecinte grave, mai ales în
caz de scurtcircuit.

175
La întreruptoarele cu ulei consecintele sunt si mai grave, deoarece
sudarea unui singur contact poate provoca blocarea mecanismului si dacá la
celelalte faze se formeazá un arc permanent, care prin descompunerea
uleiului poate duce la explozia întreruptorului.


5.3.5. Migraia materialului la contacte.

În procesul de comutatia, la închiderea si deschiderea contactelor, apare
un transport de material de la un contact la celálalt, ce poartá denumirea de
migratie a materialului. Procesul depinde de valoarea tensiunii între contact si
de intensitatea curentului.
a). Migratia finá apare în lipsa arcului electric, în procesul de
deschidere al contactelor si constá dintr-un transport de metal de la anod la
catod unde se depune sub forma unor ace, si se explicá pe baza efectelor
Thomson si Peltier. În cazul contactelor din acelasi material, anodul este mai
cald decât catodul din cauza efectului Thomson. Acest efect constá în aparitia
unui flux termic suplimentar, atunci când curentul care parcurge un conductor
are acelasi sens cu gradientul de temperaturá. Dacá piesele de contact sunt
din materiale diferite, apare efetul Peltier. Dacá curentul trece de la piesa cu
potential electrochimic mai mare la piesa cu potential electrochimic mai mic,
are loc un proces de încálzire suplimentar. Cum conductivitátile termice ale
celor douá materiale sunt diferite, încálzirile lor vor fi diferite. De aceea nu se
recomandá ca elementele de contact sá fie realizate din materiale diferite.
b). Migratia brutá sau arderea contactului apare în prezenta arcului
electric, când sub actiunea temperaturii ridicate, materialul se evaporá si
dispare din masa solidá a contactului. Transportul de material de la catod la
anod se explicá prin aceea cá, deoarece catodul este mai cald, materialul se
evaporá întâi de la catod. O parte din materialul evaporat se va regási pe anod
unde se depune, prin condensarea vaporilor metalici, sub forma unor ciuperci.
La contactele folosite în curent continuu, este suficient sá se utilizeze
materiale cu punct de fierbere ridicat (Wolfram). La întrerupátoarele de
curent alternativ, folosirea materialelor cu punct de fierbere prea ridicat are
neajunsul de a mentine, în pauza de curent, o temperaturá ridicatá a
electrodului si ca urmare favorizeazá reaprindere arcului în semiperioada
urmátoare.




176
5.4. Uzura contactelor.


În timpul functionárii contactelor, datoritá fenomenelor descrise mai
sus, apare o uzurá mecanicá, chimicá si electricá a acestor contacte.
Uzura mecanicá se datoreazá loviturilor si frecárilor ce apar între
piesele de contact, depinzând de proprietátile materialului si de forma
constructivá a contactelor.
Uzura chimicá sau coroziunea duce la formarea pe suprafetele de
contact a unor straturi de oxizi si impuritáti. Aceste straturi fiind fragile, sub
actiunea socurilor si a frecárilor între piesele de contact, pot sá se detaseze,
provocând uzura treptatá a suprafetelor de contact.
Uzura electricá sau eroziunea contactelor este cauzatá de arderea si
migratia materialului pieselor de contact, constituind principala formá de
uzurá a contactelor.
Datoritá uzurii contactelor se modificá forma si dimensiunile pieselor
de contact, proprietátile fizice ale materialului si ca urmare se înráutáteste
treptat functionarea contactului. De aceea, admitându-se o anumitá rezistentá
la uzurá a contactelor, se determiná durata lor medie de functionare, respectiv
numárul de cicluri de functionare.
Din aceste motive, supravegherea si îngrijirea periodicá a contactelor
reprezintá o conditie strict necesará pentru asigurarea bunei functionári a
aparatelor electrice.
Pentru a verifica starea contactelor fárá a demonta aparatul se poate
utiliza un milivoltmetru de curent continuu. Se trece prin aparat un curent
continuu egal cu curentul nominal si se citeste cáderea de tensiune pe
contactul închis. Aceastá cádere de tensiune pe contact (∆U
c
) trebuie sá fie
sub 50 mV. Valoarea indicatá este informativá, dar constituie o indicatie
pentru starea contactelor.


5.5. Materiale utilizate pentru contacte electrice


Conditiile de functionare ale unui aparat de comutatie constituie
factorul hotárâtor la alegerea materialelor utilizate si la stabilirea solutiilor
constructive pentru contacte.



177
5.5.1. Condiiile de funcionare ale contactelor electrice

Conform conditiilor de functionare, contactele aparatelor electrice se
pot clasifica în urmátoarele categorii:
a). Contacte care stabilesc sau întrerup un circuit electric în absenta
curentului electric (comutatie fárá sarciná). În aceastá categorie intrá
contactul fisá–prizá, contactele sigurantelor fuzibile, contactele separa-
toarelor, contactele circuitelor imprimate si contactele utilizate în tehnica de
calcul. Pentru aceastá categorie de contacte se cere o rezistentá de contact cât
mai micá si o cádere de tensiune pe contact de ordinul milivoltilor.
b). Contacte pentru tensiuni reduse si curenti mici.
Asemenea contacte se întâlnesc la relee electrice, la microîntre-
rupátoare si în tehnica telecomunicatiilor. Aceste contacte lucrând la tensiuni
mici, în absenta arcului electric, singura problemá ce trebuie rezolvatá este
cea a migratiei fine de material.
c). Contacte pentru puteri de rupere medii. Aceste contacte lucreazá la
joasá tensiune (110–500 V) si se aflá sub actiunea arcului electric, fiind
folosite la constructia contactoarelor si întrerupátoarelor de luminá.
Solicitarea acestor contacte constá în arderea lor si în tendinta de sudare.
d). Contacte pentru puteri de rupere mari. În aceastá categorie intrá
aparate de joasá tensiune de curenti nominali mari (630–2000 A) si curenti de
scurtcircuit I
s
= 10 ÷ 60 kA, precum si contactele întrerupátoarelor electrice
de înaltá tensiune.
Aceste contacte sunt intens solicitate de arcul electric ce apare între
contacte la deschiderea lor. De aceea problema care se pune este a arderii
contactelor si migratia brutá de material.
e). Contacte glisante. Aceste contacte nu se deschid sub sarciná dar îsi
modificá prin glisare locul de contact. Se întâlnesc la unele aparate de joasá
tensiune, dar mai ales la cele de înaltá tensiune. Materialele utilizate în acest
scop trebuie sá aibá un coeficient de frecare cât mai redus si sá nu se altereze
în contact cu mediul ambiant.


5.5.2. Materiale pentru contacte electrice.

Materialele utilizate în constructia contactelor electrice trebuie sá înde-
plineascá o serie de conditii:
– sá aibá o conductivitate termicá mare, pentru a reduce încálzirea;
– sá aibá o conductivitate electricá mare, pentru a avea o rezistentá de
contact micá;
178
– sá fie dure pentru a rezista socurilor;
– sá nu se oxideze si sá nu fie atacate de agenti chimici;
– sá aibá o temperaturá de topire mare;
– sá fie ieftine si usor de prelucrat;
– sá fie usor de întretinut.
Nici unul din materialele de contact folosite în prezent nu satisfac toate
aceste conditii si de aceea în practicá se folosesc diferite materiale de contact,
fiecare având aplicabilitate într-un anumit domeniu de utilizare. Astfel cerinta
ca un contact sá aibá o conductivitate electricá ridicatá si o rezistentá mare la
actiunea arcului electric, nu poate fi îndeplinitá nici de argint (Ag), care are
conductivitate mare dar rezistentá micá la arcul electric, nici de wolfram (W),
care are o rezistentá mare la arc dar conductivitate electricá redusá. De
asemenea, cerinta ca un material sá nu reactioneze cu atmosfera si sá fie, în
acelasi timp suficient de ieftin, nu poate fi îndeplinitá. Materialele nobile
(Ag, Au, Pt) sunt scumpe, iar celelalte (Cu, Al) se oxideazá rapid.
De aici rezultá cá obtinerea unui contact convenabil tehnic si acceptabil
din punct de vedere economic, este posibilá printr-un studiu amánuntit al
exploatárii sale si prin utilizarea unor materiale care sá asigure un compromis
între cerintele antagoniste. Din punct de vedere practic, în constructia
pieselor de contact se folosesc metale, aliaje normale sau pseudoaliaje.
Cuprul i aliajele sale. Cuprul are elasticitate redusá si proprietátile
sale mecanice scad temperatura. Conductivitatea electricá si termicá este
foarte buná. Se foloseste mai ales sub formá de aliaje.
Aliajul Cu-Ag este utilizat la contactele sigurantelor fuzibile; aliajul
Cu-Be se utilizeazá la constructia contactelor lamelare.
Argintul si aliajele sale face parte din categoria metalelor nobile.
Argintul în stare purá are o foarte buná conductivitate electricá si termicá, în
schimb are duritatea redusá, manifestând tendinta de lipire si reactioneazá cu
sulful. Argintul pur se utilizeazá mai ales la acoperiri galvanice, la contactele
unde întreruperea nu se face în sarciná (fise, prize), dar se utilizeazá si la
realizarea unor contacte masive sub formá de nituri sau piese placate. Aliajul
Ag-Cd este folosit la realizarea contactelor releelor, a butoanelor de
comandá, având o tendintá mai redusá de lipire. Se mai utilizeazá aliajul Ag-
Ni, la contactele contactoarelor pentru instalatiile interioare si la instalatiile
casnice. Aliajul argint–oxid de cadmiu (Ag-CdO) este utilizat în special la
constructia contactelor contactoarelor si întrerupátoarelor, creând conditii
favorabile stingerii arcului electric printr-o migratie de material redusá.


179
Aurul si aliajele sale. realizeazá o foarte buná protectie împotriva
coroziunii. Ca element pur se foloseste sub formá de depuneri galvanice pe
piesele de contact si conectorii circuitelor imprimate. Aliajele aurului cu Ag
si Pt se folosesc la realizarea niturilor de contact pentru releele electrice.
Wolframul. Temperatura de topire foarte ridicatá a W (3380 °C) face
ca acest metal sá fie folosit în constructia contactelor puternic solicitate la
arcul electric. Are însá o rezistivitate mare si se oxideazá repede, iar
tehnologia de elaborare a pieselor de W este dificilá. Se utilizeazá drept
contact de arc, în paralel cu contactele de lucru ale întrerupátoarelor de
putere.
Materiale sinterizate. Realizeazá un compromis între rezistenta
ridicatá la ardere si conductivitatea electricá mare. Aceste pseudoaliaje se pot
realiza prin diferite procese tehnologice ca: sinterizare fárá fazá lichidá,
sinterizare cu fazá lichidá sau sinterizare cu strecurare. Cele mai obisnuite
pseudoaliaje sunt cele de Cu-W folosite la contactele de arc sau Ag-W
folosite la contactele glisante.


5.6. Soluii constructive ale contactelor electrice.


Solutiile constructive ale contactelor electrice reflectá functionalitatea
lor si procesul tehnologic de fabricatie. Contactele iau diferite forme
constructive în functie de aparatul sau instalatia în care sunt înglobate.


5.6.1. Contacte fixe.

Sunt îmbinárile elementelor de contact care în timpul functionárii
aparatelor sau instalatiilor rámân întotdeauna închise, având rolul de a realiza
continuitatea permanentá a circuitului. Contactele fixe pentru bare si derivatii
de bare se realizeazá prin îmbinarea barelor cu ajutorul unor buloane de otel.
Barele sunt din cupru–argintat, cositorit sau din aluminiu.
În figura 5.7 se prezintá un detaliu de strângere (a) ca si aplicatii la
prelungire (b) si derivatii (c). Se face observatia cá în timpul functionárii,
prin încálzirea si dilatarea barelor, buloanele de strângere sunt foarte
solicitate, deoarece dilatarea acestora este cu mult inferioará dilatárii barelor
conductoare.

180

Figura 5.7 Contacte electrice fixe.

Din aceastá cauzá se produce o deformare permanentá a barelor, o
slábire pronuntatá a presiunii pe contact, urmatá de încálzirea excesivá a
contactelor. Pentru a evita aceste consecinte se vor folosi întotdeauna
rondele–resort în scopul mentinerii presiunii de contact. Contactele fixe
pentru conductoare se realizeazá cu ajutorul suruburilor care blocheazá
conductorul în locasurile corespunzátoare, dupá una din variantele
constructive (a, b, c, d) prezentate în figura 5.8.

Figura 5.8. Contacte electrice pentru conductoare.

Un alt tip de contact fix este contactul folosit la sigurantele fuzibile de
înaltá tensiune si care este prezentat în figura 5.9. Se remarcá cá realizarea
contactului electric de rezistentá micá se face între piesele 1 si 2 din cupru
argintat, iar realizarea fortei de apásare în contact se obtine cu resortul 3 din
otel de arc.
Se remarcá cá în afara acestor tipuri constructive de contacte fixe,
numite si contacte demontabile, se pot realiza si contacte fixe nedemontabile
ce se obtin prin sudare sau lipire.

181

Figura 5.9 Contact la siguranta fuzibilá de înaltá tensiune.


5.6.2. Contacte de întrerupere.

Aceste contacte sunt destinate închiderii si deschiderii circuitelor
electrice, prin apropierea, respectiv, îndepártarea pieselor de contact.
Distanta maximá parcursá de contactul mobil între cele douá pozitii
extreme – închis si deschis – constituie cursa contactului. La rândul ei aceastá
cursá se compune din cursa liberá (cursa de rupere), care este parcursá liber
de contactul mobil si cursa moartá (cursa în contact), care serveste pentru
deplasarea, alunecare sau rostogolirea contactului mobil peste cel fix, odatá
cu comprimarea resoartelor ce asigurá presiunea de contact. Aceste contacte
de întrerupere se folosesc la toate aparatele de comutatie: relee, contactoare,
întreruptoare de joasá si înaltá tensiune.
Contacte releelor se realizeazá în variantele prezentate în prin nituire
(a), sudare electricá (b) sau placare (c).
Materialul de contact, nitul, pastila de sudare sau placatul, se poate
realiza din urmátoarele materiale cu tendintá redusá de lipire si stabilitate de
functionare în mediul ambiant: argint–aurit, aliaj argint–paladiu, aliaj argint–
nichel, aliaj argint–oxid de cadmiu, aur sau platiná. Drept suport pentru
materialul activ al contactului se foloseste bronzul sau beriliu.
Contactele contactoarelor se pot realiza cu dublá întrerupere pe fazá în
cazul contactoarelor cu miscare de translatie si cu simplá întrerupere pe fazá
la contactoarelor cu miscare de rotatie (Forma pieselor de contact depinde de
camerele de stingere utilizate si de felul electromagnetului de actionare.
182
Un rol important îl joacá si fortele electrodinamice care se doresc
compensate prin forme constructive adecvate, alegându-se dupá caz una din
constructiile prezentate.

Figura 5.10. Contacte pentru contactoare.

Figura 5.11. Contactele întrerupátoarelor de joasá tensiune.

În cazul unor contactoare cu dublá întrerupere se pot realiza variantele
constructive prezentate în figura 5.10. Astfel în varianta a elementele active
(piesele de contact) sunt asezate pe suport prin placare, iar în varianta b prin
lipiturá tare. Contactele sunt realizate aproape fárá exceptie din aliaje de Ag-
CuO.


183
Contactele întreruptoarelor de joasá tensiune se construiesc tinând
seama cá sunt destinate a întrerupe curentii de scurtcircuit. De aceea la
intensitáti mari ale curentului nominal (I
n
≥ 200 A) întreruperea se realizeazá
cu ajutorul unui sistem format din douá contacte conectate în paralel ca în
figura 5.11. Contactul A este contactul principal, numit si contact de lucru,
iar B contactul de rupere, numit si contact de arc. Contactul de lucru are rolul
de a asigura un bun contact electric, când circuitul este închis, are o rezistentá
de contact micá, trebuie sá suporte bine trecerea îndelungatá a curentului de
sarciná si nu este supus actiunii arcului electric. Se realizeazá din aliaje de
argint–nichel.
Contactul de arc este supus arcului electric la deschiderea si închiderea
circuitului, având menirea de a proteja contactele de lucru împotriva uzurii
sub actiunea arcului electric. Acest contact trebuie sá aibá o rezistentá sporitá
la uzurá prin arc electric si mare capacitate termicá si se realizeazá din aliaj
W-Cu sau din materiale sinterizate. Contactele de rupere functioneazá în
paralel cu contactele de lucru si în pozitia închis a întreruptorului sunt
parcurse numai de o fractiune din curentul de sarciná. Contactele
întreruptoarelor de înaltá tensiune se realizeazá într-o mare varietate de forme
constructive. Din acestea se desprind urmátoarele tipuri reprezentative:

Figura 5.12 Contacte de tip tulipá.

Contacte de tip tulip (fig.5.12), compuse dintr-o serie de segmente con-
ductoare de tip deget 1, cu profil trapezoidal, lamelar, sau în forma literei Z,
asezate pe periferia unui cerc si tinute apásat prin intermediul unor resoarte 4.
184
Fiecare deget de contact este prevázut în zona inferioará cu o insertie
de wolfram 2 pentru preluarea arcului electric.
În mod similar, tija 4 este prevázutá cu un vârf de wolfram 3. În pozitia
închis, reprezentatá punctat, contactul se realizeazá între piese de cupru
argintat dur, cu un strat de 10÷20 µm.

Figura 5.13 Contact tulipá cu elemente lamelare.

În varianta contactelor de tip tulip cu segmente trapezoidale (figura
5.13) legátura electricá între segmentele de contact 1 si corpul conductor 6, se
realizeazá printr-o legáturá flexibilá de cupru 4. Contactul mobil 2 are
diametrul cu putin mai mare decât diametrul cilindrului determinat de
suprafata interioará a segmentelor. În pozitia închis contactul mobil format
dintr-o tijá 2 se introduce cu frecare între segmentele tulipei, comprimând
resoartele 3, realizându-se astfel forta necesará de apásare la contacte.
Contacte de tip deget, utilizate si în constructia separatoarelor de
înaltá tensiune, prezentate în figura 5.14. Ele constau din urmátoarele párti
componente: degetele de alamá 2 sunt apásate pe cutitul trapezoidal 1, cu
ajutorul arcului 7. Degetele sunt legate cu piesa conductoare fixá 6 prin
legátura flexibilá 3. Arcul 7 preseazá degetul prin intermediul unui nit cu cap
semisferic 5, permitând astfel contactului deget sá se adapteze liber pe
suprafata cutitului 1, realizând un contact mai bun.
În figura 5.14 a), b) este prezentatá o variantá constructivá a contactelor
întrerupátoarelor cu vid, care folosesc tehnologia arcului rotitor. Datoritá
formei contactelor forta Lorenz are o componentá tangentialá importantá care
determiná rotirea arcului.

185

Figura 5.14 Contacte de tip deget.



Figura 5.15. Contact pentru întrerupátoarele cu vid.

Acest tip de contacte are avantajul cá punctul de insertie a arcului se
deplaseazá continuu pe suprafata contactului ceea ce conduce la o solicitare
termicá mult diminuatá.


5.6.3 Contactele glisante.

Sunt legáturile de contact mobile destinate sá realizeze trecerea
curentului de la o piesá de contact la alta, aflate în miscare relativá una fatá
de cealaltá, de regulá fárá întreruperea circuitului. Acest tip de contacte se
utilizeazá la întreruptoarele de înaltá tensiune, separatoare, echipamente de
reglaj, etc.
186
Astfel, în figura 5.16, se aratá cum transferul curentului de la tija
mobilá 3 se face la barele 1 si 5 prin intermediul sistemului de role 2 si 4.
Presiunea rolelor pe tijá si barele laterale este controlatá de resoartele 6 si 7.
Rolele, tija mobilá si barele fixe sunt executate de obicei din alamá si uneori
din aliaje cu grafit.

Figura 5.16. Contacte alunecátoare cu role.

Alte tipuri de contacte alunecátoare sunt utilizate la masinile electrice
sub formá de lamele colector–perii sau inele colectoare–perii. Periile se
executá din cárbune amorf, grafit sau cupru. Ele se fixeazá în portperii, care
sunt prevázute cu resoarte pentru a apása peria pe lamela colectorului sau pe
inelele colectoare.
O frecventá utilizare a contactelor alunecátoare o gásim în tractiunea
electricá, unde realizeazá legátura între firul de contact, de regulá din cupru si
sistemul pantograf ce colecteazá curentul prin intermediul unor patine fixate
în piesele de contact si apásate pe firul de contact prin intermediul unor
resoarte.
187
Pe baza notiunilor tehnice prezentate în capitolul „Contacte electrice“
ráspundeti la urmátoarele întrebári:

1. Definiti un contact electric.
2. Clasificati contactele electrice dupá cinematica lor.
3. Clasificati contactele electrice din punctul de vedere al suprafetei de
contact.
4. Care sunt componentele rezistentei de contact?
5. Cum depinde aria realá de contact de forta de apásare pe contacte?
6. Ce reprezintá coeficientul lui Prandtl?
7. Din ce zone este alcátuitá suprafata realá de contact?
8. Cât este raportul dintre suprafata realá de contact si suprafata aparentá
de contact?
9. Cum are loc conductia electricá în zona contactului cvasielectric?
10. Cum are loc conductia electricá în zona peliculei disturbatoare?
11. Ce este efectul de tunel?
12. În ce constá fenomenul de fritting?
13. De ce apare rezistenta peliculará?
14. De ce apare rezistenta de strictiune?
15. Care este expresia rezistentei peliculare?
16. Care este expresia rezistentei de strictiune?
17. Cum se modeleazá empiric dependenta dintre rezistenta de contact si
forta de apásare?
18. Ce fel de curbá este variatia rezistentei de contact cu forta de apásare pe
contacte?
19. De ce este limitatá forta de apásare pe contacte?
20. De ce ordin de márime este cáderea de tensiune pe un contact de joasá
tensiune?
21. Care este legátura dintre cáderea de tensiune pe contacte si
temperaturá?
22. Ce fenomene perturbatoare apar în contactele electrice?
23. Din ce cauzá apare forta de repulsie?
24. Cum depinde rezistenta de contact de forta de repulsie?
25. Ce întelegeti prin griparea unui contact?
26. De ce apare vibratia contactelor?
27. Ce rol are cursa în contact la aparatele de comutatie?
28. Cine asigurá forta de apásare pe contacte în contactoarele
electromecanice?
29. Când apare lipirea contactelor?
30. Când apare sudarea contactelor?
188
31. Ce consecinte are sudarea contactelor?
32. Când apare migratia finá de material?
33. În ce constá migratia finá de material?
34. Când apare migratia brutá de material?
35. În ce constá migratia brutá de material?
36. Ce consecinte are migratia brutá de material?
37. Ce fenomene favorizeazá uzura contactelor electrice?
38. Ce regimuri de lucru a contactelor electrice cunoasteti?
39. Din ce materiale se realizeazá contactele electrice din electronicá?
40. Din ce materiale se realizeazá contactele electrice ale releelor electrice?
41. Ce este un contact de rupere?
42. Din ce materiale se realizeazá contactele de rupere?
43. Din ce materiale se realizeazá contactele glisante?
44. Care este cel mai utilizat material pentru contactele electrice?
45. Cum se protejeazá la coroziune contactele electrice?
46. Ce tipuri de contacte se folosesc la întrerupátoarele de înaltá tensiune?
47. Ce tip de contact se foloseste la întrerupátoarele cu vid?
48. Ce tipuri de contacte se folosesc la separatoarele de medie si înaltá
tensiune?
49. Cum se realizeazá contactele fixe nedemontabile?
50. Cu ce se realizeazá contactele fixe demontabile?



















189


6. INSTALAII ELECTRICE


Transferul de energie electricá de la locul de producere la locul de utilizare se realizeazá
prin intermediul reelelor electrice. Atât la producátorii de energie electricá cât si pe retelele de
transport, dar mai ales la consumatorii industriali sau casnici sunt utilizate instalatii si
echipamente electrice care asigurá atât conversia electromecanicá, cât si comanda, protectia si
automatizarea instalatiilor industriale.
Instalaia electric se poate defini ca un ansamblul de echipamente electrice
interconectate într-un spatiu dat si cu un scop functional bine determinat.
Echipamentul electric se poate defini ca un ansamblu format din dispozitive pentru
producerea, transformarea, transportul, distributia si utilizarea energiei electric. Se folosesc la
alimentarea consumatorilor de energie electricá.
Consumatorul electric este definit ca fiind format din totalitatea receptoarelor electrice
dintr-un spatiu, legate între ele printr-un scop tehnologico-functional.
Acest capitol defineste si clasificá instalaiile electrice si regimurile de lucru ale
acestora. Sunt prezentate márimile caracteristice ale consumatorilor electrici, regimurile lor de
avarie si factorii ce influenteazá fiabilitatea acestora. Sunt prezentati factorii de calitate ai
energiei electrice si fenomenele care îi influenteazá.
Instalaia electric se poate defini ca un ansamblul de echipamente electrice
interconectate într-un spatiu dat si cu un scop functional bine determinat.
În functie de destinatia lor, instalatiile electrice se pot clasifica în:
– Instalatii electrice pentru producerea energiei electrice;
– Instalatii electrice pentru transportul energiei electrice;
– Instalatii electrice pentru distribuirea energiei electrice;
– Instalatii electrice de utilizare.
Energia electricá este produsá în centrale electrice la o tensiune redusá (6 - 24 kV). În ve-
derea transportului economic al energiei electrice tensiunea este transformatá printr-o statie
ridicátoare pâná la 110, 220 sau 400 kV. La aceastá tensiune energia electricá este transportatá
printr-o linie de transport aerianá pâná în apropierea marilor consumatori. Aici tensiunea este
coborâtá la 20 kV printr-o statie de transformare si transportatá prin cabluri subterane la diferite
statii de transformare amplasate în apropierea marilor consumatori. Între statiile de transformare
si posturile de transformare se prevád uneori si puncte de alimentare care permit o buná
repartizare a sarcinilor si eventuale extinderi ulterioare. Posturile de transformare furnizeazá
energie electricá retelei de joasá tensiune (0,4 kV) la care sunt racordati micii consumatori.
Echipamentul electric se poate defini ca un ansamblu format din dispozitive pentru
producerea, transformarea, transportul, distributia si utilizarea energiei electric. Se asigurá astfel
alimentarea consumatorilor de energie electricá.
Consumatorul electric este definit ca fiind format din totalitatea receptoarelor electrice
dintr-un spatiu legate între ele printr-un scop tehnologic functional.
Receptoarele electrice sunt dispozitive care transformá energia electricá în alte forme de
energie utilá. Aceste receptoare se împart în:
– receptoare de iluminat, cuprinzând corpurile de iluminat;
– receptoare de fortá, care la rândul lor se pot clasifica în electromecanice (motoare elec-
trice, electromagneti, cuple magnetice, electroventile), electrotermice (cuptoare electrice,
echipamente de sudurá) si respectiv electrochimice (bái de electrolizá).
Instalatiile electrice a consumatorilor de joasá tensiune pot fi:
190
– instalatii electrice de iluminat interior si exterior;
– instalatii electrice de fortá;
– instalatii electrice speciale (pentru alimentarea pompelor de incendiu, a ilu-
minatului de sigurantá, a ascensoarelor, a instalatiilor de telefonie si antená co-
lectivá la cládiri etc.).
Trecând în revistá principalele regimuri de avarie la care sunt supuse retele electrice,
masinile si aparatele electrice putem determina cele mai importante metode si aparatele folosite
la protecia instalaiilor electrice: sigurantele fuzibile, releele si declansatoarele de protectie
pâná la cele mai moderne de protectii numerice.


6.1. Clasificarea instalaiilor electrice


Instalaiile electrice se mai pot clasifica dupá diverse criterii cum ar fi: rolul functional,
pozitia în raport cu procesul energetic, locul de amplasare, nivelul tensiunii, frecventa si modul
de protectie.

A. Dup rolul funcional instalatiile electrice pot fi:
– de producere a energiei electrice (centrale electrice sau grupuri electrogene);
– de transport a energiei electrice (linii electrice aeriene sau în cablu, racorduri, coloane
sau circuite electrice);
– de distributie a energiei electrice (statii si posturi de transformare, puncte de alimentare,
tablouri de distributie);
– de utilizare a energiei electrice, respectiv instalatii de iluminat si instalatii de fortá;
– auxiliare, cuprinzând instalatiile de compensare a puterii reactive, de protectie
împotriva electrocutárilor si a supratensiunilor atmosferice, instalatiile de compensare a
regimului nesimetric sau deformant etc.

B. Din punct de vedere al poziiei în raport cu procesul energetic avem:
– instalatii de curenti tari, cuprinzând echipamente implicate în producerea, transportul,
distributia si utilizarea energiei electrice, deci implicate în circuitul energetic principal. Aceste
instalatii pot fi de utilizare sau de protectie (prin legare la pámânt sau nul de protectie);
– instalatii de curenti slabi, care concurá numai la realizarea acestor procese energetice
(instalatii de automatizare, másurá si control, de telecomunicatii).

C. În raport cu locul de amplasare deosebim:
– instalatii electrice interioare, executate în interiorul cládirilor;
– instalatii electrice exterioare, functionând în diferite conditii de mediu;
– instalatii electrice pe utilaj.

D. Din punct de vedere al tensiunii nominale instalatiile electrice pot fi:
– de joasá tensiune (U
n
≤ 1000 V);
– de medie tensiune (1 kV < U
n
< 20 kV);
– de înaltá tensiune (35 kV < U
n
< 220 kV);
– de forate înaltá tensiune (U
n
> 220 kV).
Tensiunile standardizate nominale între faze sub 1 kV si frecventa de 50 Hz, sunt: 380,
660 si 1000 V. Mai existá retele alimentate la tensiunea de 208 V si de 500 V, aria de ráspândire
a lor fiind limitatá.
191
Retelele de joasá tensiune admit abateri de la valorile nominale mentionate de ±5 % si
respectiv ±10 %, în functie de tipul retelei (aerianá sau subteraná).
Tensiunile standardizate nominale de peste 1 kV sunt: 6, 10, 20 (35), 10, 220, 400 si
respectiv 750 kV.
Se mai utilizeazá încá pentru transportul si distributia energiei electrice si tensiuni de 3;
15, 30, 60 kV, fárá ca aceste retele sá fie extinse. Pentru domenii ca tractiunea electricá urbaná si
feroviará, sectorul minier, petrolier sau alte sectoare speciale existá reglementári speciale în ceea
ce priveste tensiunile nominale si frecventele.
În cadrul instalatiilor de curent continuu se folosesc urmátoarele tensiuni nominale stan-
dardizate: 12, 24, 48, 110, 220 V.

E. Dup frecvena tensiunii de alimentare deosebim:
– instalatii de curent continuu (f = 0);
– instalatii de curent alternativ, care la rândul lor se pot clasifica în: instalatii de frecventá
joasá (0,1 - 50 Hz), instalatii de frecventá industrialá (50 Hz), instalatii de frecventá medie
(0,1 - 10 kHz) si respectiv instalatii de înaltá frecventá (f ≥ 10 kHz).

F. Din punct de vedere al modului de protecie, instalatiile pot fi:
– de tip deschis, protejate numai contra atingerilor accidentale;
– de tip închis, protejate contra atingerilor, a pátrunderilor corpurilor stráine cu diametrul
∅ ≥ 1 mm, a picáturilor de ploaie si a deteriorárilor mecanice;
– de tip capsulat, protejate contra pátrunderii corpurilor stráine, a stropilor de apá, precum
si contra atingerilor si a deteriorárilor mecanice.
La proiectarea instalatiilor electrice trebuie sá se tiná cont de numeroasele criterii care le
caracterizeazá


6.2. Clasificarea construciilor i a locurilor de munc


Clasificarea construciilor, încperilor i locurilor de munc se poate face dupá mai
multe criterii, care stau la baza proiectárii instalatiilor electrice cu care sunt dotate:

A. Clasificarea din punct de vedere al pericolului de incendiu se face în cinci categorii
în functie de natura procesului tehnologic si de proprietátile fizico-chimice ale materialelor si
substantelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate, astfel:
Categoria A este determinatá de prezenta:
– substantelor a cáror aprindere sau explozie poate sá aibá loc în urma contactului cu oxi-
genul din aer, cu apa sau alte substante;
– lichidelor cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor pâná la 301 K (+28 °C);
– gazelor sau vaporilor cu limita inferioará de explozie pâná la 10 % dacá acestea pot for-
ma cu aerul amestecuri explozive.
Categoria B este determinatá de prezenta:
– lichidelor cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor cuprinsá între 301 K si 375 K,
respectiv între +28 °C si 100 °C;
– gazelor sau vaporilor cu limita de explozie mai mare de 10 % dacá acestea pot forma cu
aerul amestecuri explozive;
– fibrelor, prafului sau pulberilor existente în stare de suspensie în atmosferá, dacá pot
forma cu aerul amestecuri explozive.
192
Categoria C este caracterizatá prin prezenta:
– substantelor si materialelor combustibile solide;
– lichidelor cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor mai mare de 373 K, respectiv
+100 °C.


Categoria D este determinatá de prezenta:
– substantelor sau materialelor incombustibile în stare de fierbere, topite sau incandescen-
te, cu degajári de cáldurá radiantá, flácári sau sântei;
– substantelor solide, lichide sau gazoase care sunt utilizate drept combustibil în cadrul
procesului tehnologic sau pentru încálzirea constructiilor.
Categoria E este caracterizatá de prezenta:
– substantelor sau materialelor incombustibile în stare rece;
– materialelor combustibile în stare de umiditate avansatá, astfel încât posibilitatea aprin-
derii lor este exclusá.

B. Clasificarea din punct de vedere al pericolului de electrocutare se face în
urmátoarele categorii:
a) Locuri de munc foarte periculoase, considerate acelea unde:
– umiditatea relativá a aerului depáseste 97 %;
– temperatura la termometrul uscat a aerului depáseste 308 J (+35 °C);
– existá obiecte conductive în legáturá electricá cu pámântul, care ocupá peste 60 % din
suprafata zonei de manipulare;
– mediul ambiant este coroziv.
b) Locuri de munc periculoase se considerá dacá:
– umiditatea relativá a aerului variazá între 75 % si 97 % inclusiv;
– temperatura la termometrul uscat a aerului variazá între 303 K si 308 K, respectiv
+30 °C - +35°C;
– nu existá obiecte conductive în legáturá electricá cu pámântul care ocupá o suprafatá
egalá sau mai micá de 60 % din zona de manipulare;
– pardoseala are proprietáti conductive;
– în atmosfera locului de muncá existá pulberi conductive sau fluide, care reduc
rezistenta electricá a corpului omenesc.
c) Locuri de munc puin periculoase se considerá dacá:
– umiditatea relativá a aerului este mai micá cu 75 %;
– temperatura la termometrul uscat a aerului este mai micá, cel mult egalá cu 303 K
(+30 °C);
– pardoselile sunt izolante.

C. Clasificarea încperilor, spaiilor i locurilor de munc dup caracteristica
dominant a mediului este prezentatá în tabelul 6.1.
În raport cu caracteristicile mediului, încáperile, spatiile si locurile de muncá se
încadreazá într-un anumit grad de pericol de electrocutare si necesitá másuri de protectie
împotriva electrocutárii specifice.





Tabelul nr. 6.1. Clasificarea locurilor de muncá dupá caracteristicile mediului.
193

Nr.
crt.
Caracteristicile dominante ale mediului Categoria încáperii,
spatiului, locului de
muncá
Sim-
bol
Gradul de pe-
ricol de elec-
trocutare
1. – umiditatea relativá a aerului 75 %;
– nu se produce ceatá în încápere;
– nu se produce condens pe pereti si tavan;
uscatá U
0
Putin periculos
2. – umiditatea relativá depáseste pe perioade
scurte valoarea de 75 %;
– pe perioade scurte existá posibilitatea
formárii cetii sau condensului pe pereti si
tavan;
umedá cu
intermitentá
U
1
Periculos
3. – umiditatea relativá a aerului 75 - 97 %;
– existá frecvent pe pereti ceatá si/sau
condens sub formá de picáturi mici pe pereti
si tavan;
umedá U
2
Periculos
4. – umiditatea relativá a aerului depáseste în
mod obisnuit 97 %;
– existá ceatá si/sau condens sub formá de
picáturi mari pe pereti si tavan, în mod
permanent sau pentru perioade lungi de timp;
udá U
3
Foarte
periculos
5. – se degajá sau pátrund permanent sau pe-
riodic agenti corozivi care au o actiune dis-
tructivá asupra aparatelor si/sau materialelor
utilizate în executarea instalatiilor electrice;
cu agenti K Foarte
periculos
6. – temperatura mediului ambiant depáseste în
permanentá 313 K (+40 °C);
cu temperaturá
ridicatá
T Foarte
periculos
7. – se degajá sau pátrunde praf incombustibil
care se depune pe elementele instalatiilor
electrice periclitând buna functionare;
cu praf
incombustibil
PI (Putin) pericu-
los pentru praf
(ráu) bun con-
ducátor
8. – existá praf, scame sau fibre combustibile,
dar care nu pot declansa aprinderi sau
explozii;
cu praf, scame sau
fibre combustibile
PC Periculos
9. – existá pericol de deteriorare a instalatiilor
electrice prin lovituri mecanice;
cu pericol de
detonare
PM Periculos
10. – peretii, pardoseala si/sau obiectele din
interior sunt:
a) conductive, prin natura lor;
b) impregnate cu substante conductive;
conductive CE a) Foarte peri-
culos
b) Periculos
11. – spatiul serveste numai pentru montarea
unor instalatii electrice si este deservit de
personal calificat;
încápere pentru
echipament electric
EE Foarte
periculos
12. – spatiul este supus actiunii agentilor exte-
riori naturali;
expus la intemperii SEI
13. – zona de uscat care se întinde pe o látime de
cca. 3 km de-a lungul tármului márii;
zona litoralá ZL
14. – pardosealá executatá din materiale izolante
pe întreaga suprafatá.
pardosealá izolantá
electric
P. Iz. Putin periculos
194

D. Clasificarea mediilor cu pericol de explozie se face conform tabelului 6.2. si stá la baza
proiectárii instalatiilor electrice care doteazá astfel de medii:

Tabelul nr. 6.2. Clasificarea mediilor dupá pericolul de explozie.

Categoria
Caracteristicile
Sim-
bol
Subcategoria
Caracteristicile
Sim-
bol
Vaporii sau gazele inflamabile sunt
vehiculate în vase sau sisteme închide,
iar amestecurile explozive apar în mod
accidental în caz de avarie.
EI, a Mediu în care amestecurile explozive
existá în mod continuu, intermitent
sau periodic, în conditii de exploatare
normalá

EI

Idem cu EI, a, dar procesul tehnologic
este supravegheat putând fi detectat pe
cale olfactivá sau cu analizatoare de
gaze.
EI, b
Mediu în care existá praf, combustibili
în suspensie în aer, în mod continuu
sau intermitent, în conditii de functio-
nare normalá, în cantitáti suficiente
pentru a produce un amestec exploziv.
EII Praful combustibil se depoziteazá pe
echipamentul electric, împiedicând
evacuarea sigurá a cáldurii si facilitând
un proces de aprindere.
EII, a
Mediu în care existá fibre, sau scame
care se aprind usor, dar în cantitáti
insuficiente pentru a produce
amestecuri explozive
EIII Fibrele care sunt usor inflamabile sunt
depozitate, nefiind în suspensie în aer.
EIII, a


6.3. Regimurile de lucru ale consumatorilor electrici


Caracteristicile si regimurile de lucru ale receptoarelor electrice se pot clasifica dupá mai
multe criterii cum ar fi:

A. În funcie de efectele produse de întreruperea în alimentarea cu energie electricá
receptoarele se clasificá în urmátoarele categorii:
– Categoria 0 (vitale), la care întreruperea în alimentarea cu energie electricá peste
durata criticá, duce la explozii, incendii, distrugeri de utilaje cu valoare de înlocuire mare sau la
pierderea de vieti omenesti;
– Categoria 1 (principale), la care întreruperea alimentárii duce la dereglarea proceselor
tehnologice în flux continuu, pierderi materiale deosebite, dezorganizarea vietii sociale în centre
urbane;
– Categoria 2 (secundare), la care întreruperea alimentárii duce la nerealizári de
productie care pot fi recuperate ulterior;
– Categoria 3 (auxiliare), care cuprinde celelalte tipuri de receptoare.
Functionarea în timp a unui receptor se caracterizeazá printr-un anumit regim care
cuprinde ansamblul de márimi electrice si mecanice care reflectá cerintele impuse receptorului
de cátre procesul tehnologic.

195
B. Regimurile de lucru ale receptoarelor se clasificá în urmátoarele regimuri de lucru
standardizate:
1. Regimul de durat, la care receptoarele functioneazá un timp îndelungat fárá
modificarea parametrilor atingându-se temperatura corespunzátoare echilibrului termic al
receptorului. Din aceastá categorie fac parte motoarele electrice de actionare a pompelor si
ventilatoarelor, condensatoarelor si redresoarelor din sectiile de productie. Un caz particular este
regimul de duratá cu sarciná intermitentá la care alterneazá functionarea la parametrii constanti
cu functionarea în gol. În timpul încálzirii nu se atinge echilibrul termic, iar în timpul rácirii nu
se ajunge la temperatura mediului ambiant.
2. Regimul de scurt durat, caracteristic motoarelor electrice de actionare a masinilor
unelte, macaralelor, ascensoarelor etc., la care durata de functionare este scurtá, temperatura
elementelor receptorului nu atinge valoarea stabilizatá a echilibrului termic, iar pe durata pauzei
se revine la temperatura mediului ambiant;
3. Regimul periodic intermitent, la care perioadele de functionare alterneazá cu
perioade de pauzá, iar durata unui ciclu de lucru nu depáseste 10 minute. Din aceastá categorie
fac parte laminoarele, aparatele de sudurá etc.
Astfel de regimuri se caracterizeazá prin durata de actionare relativá DA (%) a ciclului de
functionare, calculatá cu relatia
[%]
t t
t
DA
p f
f
+
= (6.1)
unde t
f
este durata de functionare, iar t
p
reprezintá durata pauzei în alimentare.





196


197



198


Figura 6.1. Serviciile standardizate ale motoarelor electrice.
a – regimul continuu; b – regimul de scurtá duratá; c – regimul intermitent periodic; d – regimul
neîntrerupt periodic cu sarciná intermitentá; e – regimul intermitent periodic cu pornire; f –
regimul intermitent periodic cu pornire si frânare; g – regimul neîntrerupt periodic cu frânare;
h – regimul neîntrerupt cu modificare periodicá a turatiei. t
p
, t
n
, t
r
– durata pornirii,nominalá,
repaus, în gol, frânare electricá.
În cazul receptoarelor specificarea duratei si regimului de functionare si de repaus
definesc serviciul tip. Astfel pentru motoarele electrice se definesc opt tipuri de servicii indicate
în figura 6.1. se indicá puterea la arbore P si temperatura maximá atinsá θ
max
.


6.4. Caracteristicile consumatorilor electrici


Principalele márimi caracteristice ale receptoarelor sunt:
1) Sarcina electric este puterea (P, Q, S) debitatá sau absorbitá de receptor.
2) Puterea nominal reprezintá puterea P
n
indicatá în cartea tehnicá.
3) Curbele de sarcin indicá variatia în timp a sarcinii receptoarelor.
199
Din analiza unei curbe de sarciná a unui receptor rezultá cá puterea absorbitá în timpul
unei zile variazá în limite foarte largi. Se impune deci definirea altor caracteristici ale
receptoarelor ca: sarcina medie, sarcina medie pátraticá, sarcina minimá si sarcina maximá
(figura 6.1)
4) Sarcina medie se determiná în schimbul cel mai încárcat si pentru un anumit interval
de timp t. În conditii de exploatare sarcinile medii active si reactive se determiná prin citirea
contoarelor de energie activá si reactivá la începutul si sfârsitul unui interval de timp t si
raportarea diferentei acestor citiri la intervalul considerat. În general, sarcina medie se calculeazá
cu relatiile:
( )
t
dt t P
P
t
0
med
í

= ;
( )
t
dt t Q
Q
t
0
med
í

= (6.2)
5) Sarcina medie ptratic pentru un interval de tip T se calculeazá cu relatiile:
( )
í
⋅ =
t
0
2
p med
dt t P
T
1
P ; ( )
í
⋅ =
T
0
2
p med
dt t Q
T
1
Q (6.3)

În figura 6.2. este prezentatá curba de sarciná zilnicá pentru un receptor oarecare cu
ajutorul cáreia se pot exemplifica puterile caracteristice ale unui consumator.
6) Sarcina maxim este cea mai mare dintre sarcinile medii care pot apárea într-un
interval de timp numit interval de cerere. Aceasta poate fi:
– Sarcina maxim de durat care se ia în considerare la alegerea conductoarelor si la
calculul pierderilor maxime (dureazá conform figurii 6.2. 15,30 sau 60 minute),
– Sarcina maxim de scurt durat sau de vârf care este luatá în considerare la
alegerea sigurantelor fuzibile si verificarea cáderilor de tensiune la pornire este conform figurii
6.2. de 1 - 10 secunde.





200


Figura 6.2. Curba de sarciná zilnicá pentru un receptor oarecare.

7) Sarcina de calcul reprezintá o márime conventionalá, datá de sarcina de duratá, de
valoarea constantá echivalentá cu sarcina realá din punct de vedere al efectului termic produs.
8) Puterea de calcul P
c
este definitá ca fiind puterea medie maximá care poate apárea pe
curba de sarciná într-un interval de timp egal cu triplul constantei de timp a încálzirii
conductorului. În cazul conductoarelor cu tensiuni sub 1 kV intervalul de timp, numit interval de
cerere, variazá între 1 orá, pentru sectiuni de 35 - 70 mm
2
, respectiv 2 ore, pentru sectiuni de
150 - 185 mm
2
.
Curbele de sarciná ale consumatorilor electrici se clasificá la rândul lor dupá tipul
sarcinii.

B. În funcie de sarcina maxim de durat absorbitá din sistemul electroenergetic
national consumatorii de energie electricá se clasificá în patru clase (A, B, C, D) care sunt
indicate în tabelul nr.6.3. împreuná cu tensiunile de alimentare recomandate.



201
Tabelul nr.6.3.Clasificarea consumatorilor dupá sarcina de duratá.

Modul de alimentare a consumatorilor Clasa Sarcina maximá
de duratá (MVA)
Tensiunea minimá
în punctul de racord
(kV)
Direct (kV) Prin transformator de
.../... kV
A 50 400 400/110
220 220 220/110 sau
220/MT
110 110 110/MT
B 7,5 - 50 110 110 110/MT
C 2,5 - 7,5 110 110 110/MT
20 20 20/6 sau 20/0,4
D 2,5 20 20 20/0,4
10 10 10/0,4
6 6 6/0,4

În functie de sarcina maxim i condiiile de continuitate impuse consumatorilor,
alimentarea cu energie electricá din sistemul electroenergetic national se realizeazá la
urmátoarele trei niveluri de sigurantá:
– Nivelul 1, care impune alimentarea din douá puncte distincte de racord, prin douá cái
de alimentare independente, dimensionate astfel încât puterea absorbitá sá fie transportatá pe
ambele cái, iar în regim de indisponibilitate a unei cái sá nu fie depásitá limita termicá a cáii
rámase în functiune; realimentarea consumatorului se face pe calea neavariatá, în mod automat,
cu o discontinuitate de maximum 3 secunde;
– Nivelul 2, care presupune alimentarea dintr-un singur punct de racord prin douá cái de
alimentare care nu sunt obligatoriu independente; realimentarea consumatorului în caz de avarie
a unei cái se face manual, dupá o întrerupere de 0,5 - 8 ore, în functie de clasa consumatorului si
structura retelei;
– Nivelul 3, care necesitá alimentarea dintr-o singurá cale, iar în caz de avarie con-
sumatorul va fi realimentat dupá remedierea defectelor.
Nivelul de sigurantá optim pentru alimentarea unui consumator se stabileste pentru
fiecare caz în parte în functie de conditiile locale.
Indicatorii care caracterizeazá sarcina electricá a consumatorilor electrici industriali se
referá la curbele de sarciná. În continuare ne vom referi la acestea, considerând diversele tipuri
de consumatori industriali.
Curbele de sarcin reprezintá variatia în timp a puterii active si reactive pentru un
anumit consumator industrial (întreprindere, halá industrialá, instalatie tehnologicá etc.).

Curbele de sarciná ale consumatorilor se determiná pentru diferite perioade (zilnice,
lunare, anuale, orare) prin citirea contoarelor de energie activá si reactivá la intervale regulate de
timp (o orá, 10 minute etc.) si raportarea energiei consumate la intervalul ales de timp.
În cazul întreprinderilor industriale curbele de sarciná depinde de o serie de factori cum ar
fi: profilul întreprinderii, numárul de schimburi, pozitia orelor de începere a programului si
respectiv a pauzelor, anotimpul etc.
Majoritatea curbelor de sarciná reprezintá curbe de sarciná activá, dar în mod similar se
construiesc si curbele de sarciná reactivá Q / Q
max
= f(t).
202
Pentru un sistem energetic, centralá sau retea, curbele de sarciná activá sau reactivá se
obtin însumând curbele de sarciná ale consumatorilor care se alimenteazá de la sursa respectivá,
la care se adaugá pierderile pe elementele de circuit dintre consumatori si sursá.
Din curbele de sarciná ale consumatorilor se pot deduce câteva márimi caracteristice
numite si indicatori:
Energia absorbit într-o perioadá de timp (zi, orá, an etc.)
í
⋅ =
c
t
0
dt P E (6.4)
unde: P este puterea (kW), iar t
c
este timpul de calcul care se ia 24 ore sau pentru un an un numár
de 24 × 365 = 8760 ore.
Aceastá energie reprezintá aria suprafetelor delimitate de curba de sarciná si axa timpului.
Puterea maxim absorbit (P
max
) si respectiv puterea minim absorbit (P
min
) sunt
indicatori care se determiná direct din curbele de sarciná.
În afara acestor márimi se mai utilizeazá si o serie de indicatori derivati:
Puterea medie zilnicá sau anualá definitá cu relatia:
c
med
t
E
P = (6.5)
Coeficientul de umplere (utilizare) a curbei de sarciná se defineste ca raportul dintre
sarcina medie si sarcina maximá:
max
med
u
P
P
K = (6.6)
Acest coeficient se mai numeste si factor de aplatizare a curbei de sarciná.
Coeficientul de utilizare a puterii instalate, dat de relatia:
inst
med
ui
P
P
K = (6.7)
unde P
inst
este puterea instalatá, inclusiv rezerva.
Coeficientul de simultaneitate pentru un grup de receptoare este raportul dintre sarcina
maximá a grupului si suma sarcinilor maxime individuale ale receptoarelor din grupul
considerat:
¯
=
=
n
1 i
i max
max
s
P
P
K (6.8)
Coeficientul de uniformitate a curbei de sarcin, calculat cu relatia:
max
min
P
P
P
= α (6.9)
203
Coeficientul de form a curbei de sarcin pentru un grup de receptoare este raportul
dintre puterea medie pátraticá si puterea medie pentru acelasi interval de timp:
med
p med
f
P
P
K =
(6.10)
Acest coeficient este K
f
< 1 si caracterizeazá neuniformitatea curbei de sarciná în timp. Pentru
sarcini constante K
f
= 1.
Coeficientul de cerere pentru un grup de receptoare se defineste ca raportul dintre
sarcina de calcul si cea instalatá:
inst
c
c
P
P
K = (6.11)
Coeficientul de maxim al puterii active definit ca raportul dintre puterea de calcul si
puterea medie pentru perioada de timp consideratá:
med
c
P
P
P
K
max
= (6.12)
Durata de utilizare a sarcinii maxime este raportul dintre energia activá totalá
consumatá într-o perioadá de timp (zi, an) si puterea maximá:
max
a
P u
P
E
T
max
= (6.13)
Aceasta aratá numárul de ore în care consumatorul functionând la puterea maximá activá
ar absorbi o energie egalá cu cea absorbitá în timpul de calcul t
c
.
Durata de utilizare a puterii instalate reprezintá timpul cât ar trebui sá functioneze
consumatorul cu o putere egalá cu cea instalatá pentru a consuma cantitatea de energie activá E
a
:
inst
a
P u
P
E
T
inst
= (6.14)
Durata echivalent a pierderilor maxime reprezintá durata conventionalá în decursul
cáreia consumatorul functionând la sarcina maximá pierde aceeasi cantitate de energie ca si în
catul functionárii la sarcina realá:
max
p
E
P
E
T
p
= (6.15)
Puterea cerut (P
c
) este o márime conventionalá care reprezintá încárcarea maximá,
constatá în timp, consideratá la calculul instalatiilor electrice ca fiind egalá din punct de vedere al
încálzirii, cu încárcarea realá, variabilá în timp.


6.5. Determinarea puterii necesare consumatorilor


Puterea cerutá se alege astfel ca solicitárile termice si mecanice ale instalatiei electrice sá
nu depáseascá valorile periculoase, iar dimensionarea sá fie economicá. Puterea este de obicei
mai micá decât puterea maximá.
204
În cazul instalatiilor existente determinarea puterii cerute se face pe baza curbelor de
sarciná, dupá cum s-a indicat anterior.
Pentru instalatiile care urmeazá a fi proiectate determinarea puterii cerute se poate face
dupá mai multe metode.
A. Metoda sarcinii specifice pe unitatea de suprafa.
Aceastá metodá se utilizeazá pentru aprecierea puterii cerute globale pe întreprindere sau
sectie de productie când se cunoaste puterea activá specificá de calcul pe unitatea de suprafatá p
0

(kW / m
2
). În acest caz puterea cerutá se calculeazá cu relatia: P
c
= p
0
⋅ S
(6.16)
unde S (m
2
) este suprafata pe care sunt dispuse receptoarele consumatorului.
Pentru a exemplifica în tabelul nr. 6.4. se indicá câteva valori ale puterii active specifice
p
0
din industria constructoare de masini.

Tabelul nr.6.4. Puteri activ specifice din industria constructoare de masini.
Densitatea de sarciná p
0
(W / m
2
) Denumirea sectiei de productie
Instalatii de fortá Instalatii de iluminat
Turnátorii 220 - 370 12 - 19
Hale de montaj 300 - 580 11 - 16
Sudurá si tratamente termice 300 - 600 13 - 15
Constructii metalice 350 - 390 11 - 13
Utilaj minier 400 - 420 10 - 13
Utilaj petrolier 260 - 330 14 - 15
Laboratoare 130 - 290 20 - 27
Sectii auxiliare 260 - 300 17 - 18
B. Metoda consumului specific de energie.
Aceastá metodá se utilizeazá pentru determinarea puterii cerute pentru întreprinderi cu
productie de serie mare si la care curba de sarciná prezintá variatii mici. Cunoscând consumul
specific de energie electricá pe unitatea de produs E
0
(kW h / t, kW h / buc. etc.) si productia
planificatá A (t, buc.) în intervalul de timp considerat T (zi, schimb, an) se determiná puterea
cerutá cu relatia:
T
A E
P
0
c

= (6.17)
Pentru a exemplific a în tabelul 6.5 se indicá câteva valori ale energiei specifice pe
unitatea de produs pentru cele mai utilizate materiale.
Aceste metode se utilizeazá în calculul puterii cerute pentru faza preliminará de
proiectare numitá studiu de amplasament.

Tabelul nr. 6.5. Energia specificá pe unitatea de produs.

Denumirea produsului
industrial
Unitatea de másurá Consumul specific de energie
(kW h / UM)
Fontá t 8,4 - 9,9
Otel martin t 8,5 - 9,2
Otel electric t 685,0 - 693,0
Laminate t 94 - 100
Cupru t 390 - 418
Aluminiu t 15150
205
Cauciuc sintetic 1000 m
3
15000
Ciment t 100 - 111
Motoare electrice kW conventional 12 - 18

C. Metoda analizei directe se aplicá în cazul consumatorilor cu un numár redus de
receptoare la care se cunoaste curba de sarciná. Puterea cerutá se calculeazá cu relatia:
¯
=
⋅ =
n
1 i
i c c
P K P (6.18)
unde K
c
este coeficientul de cerere, iar P
i
este puterea nominalá a fiecárui receptor (kW). În acest
caz coeficientul de cerere K
c
se determiná direct cu relatia:
med r
s t
c
K K
K
η ⋅ η

= (6.19)
unde márimile reprezintá: K
i
– coeficientul de încárcare, K
s
– coeficientul de simultaneitate, η
r

randamentul retelei între receptoarele si punctul de calcul, iar η
med
– randamentul mediu al
receptoarelor.
Aceste másuri se calculeazá cu urmátoarele relatii:

s
r
î
P
P
K =
(6.20)

inst
s
s
P
P
K = (6.21)
¯
¯
=
=
η
= η
n
1 k
k
k
n
1 k
k
med
P
P
(6.22)
Márimile care intervin în aceste relatii reprezintá respectiv: P
r
este puterea realá la care
functioneazá receptoarele (kW); P
s
este puterea în functiune simultaná; P
k
si η
k
sunt respectiv
puterea utilá (kW) si randamentul receptoarelor care functioneazá simultan.
Se precizeazá cá randamentul retelei este de η
r
= 0,98 - 1,0, iar coeficientul de
simultaneitate K
s
se poate calcula si cu relatia (6.8).
Factorul de putere mediu al consumatorilor se determiná din egalitatea dintre puterea
aparentá absorbitá de cele n receptoare si puterea aparentá corespunzátoare receptorului
echivalent:
¯
¯
=
=
ϕ ⋅ η
η
= ϕ
n
1 k
k k
k
n
1 k
k
k
med
cos
P
P
cos (6.23)

În cazul receptoarelor de iluminat coeficientul de încárcare K
î
= 1, iar coeficientul de
simultaneitate este K
s
= 0,9 - 0,95.
206

D. Metoda coeficienilor de cerere.
Aceastá metodá se utilizeazá în cazul consumatorilor cu un numár mare de receptoare la
care se cunosc parametrii nominali. Aceste receptoare se împart într-un numár de n categorii de
receptoare în functie de regimul de lucru.
Pentru o categorie k de receptoare se calculeazá puterile active, reactive si aparente cu
relatiile:
P
ck
= K
ck
⋅ P
inst k
(6.24)
Q
ck
= P
ck
⋅ tg ϕ
ck
(6.25)
S
ck
= P
ck
/ cos ϕ
ck
(6.26)
în care: P
inst k
este puterea instalatá a grupului k de receptoare; K
ck
reprezintá coeficientul de
cerere pentru grupul k de receptoare, cos ϕ
ck
este factorul de putere cerut, iar S
ck
este puterea
aparentá cerutá.
Pentru întregul consumator (întreprinderea, sectie de productie) care cuprinde un numár n
de categorii de receptoare puterile active, reactive si aparente se vor determina cu relatiile:
¯
=
=
n
1 k
ck c
P P (6.27)
¯ ¯
= =
ϕ ⋅ = =
n
1 k
ck ck
n
1 k
ck c
tg P Q Q (6.28)
2
c
2
c c
Q P S + = (6.29)
Pentru exemplificare în tabelul nr. 6.6. se prezintá valorile coeficientilor de cerere K
ck

pentru diferite categorii de receptoare împreuná cu coeficientul de utilizare K
up
.
Factorul de putere mediu se determiná cu relatia:
c
c
med
S
P
cos = ϕ (6.30)

Tabelul nr. 6.6. Valorile coeficientilor de cerere si a coeficientilor de utilizare pentru
principalele categorii de receptoare

Coeficienti Denumirea grupei de receptoare
de utilizare
K
up
de cerere
K
ck
cos ϕ
ck
Masini unelte productie de serie micá 0,12 0,14 0,4
Masini unelte cu regim normal, productie de serie
mare
0,16 0,20 0,5
Macarale, poduri rulante cu DA = 40 % 0,10 0,20 0,5
Transformatoare de sudurá 0,35 0,50 0,5
Cuptoare electrice cu rezistentá, continui 0,70 0,80 0,95
Cuptoare cu inductie, joasá frecventá 0,70 0,80 0,35
Cuptoare cu arc automate 0,75 0,80 0,9
Pompe si compresoare 0,70 0,75 0,8
Ventilatoare 0,65 0,70 0,8
Laminatoare 0,3 - 0,4 0,4 - 0,6 0,83
207
Mori de ciment 0,80 0,85 0,85
Concasoare 0,70 0,75 0,75


D. Metoda formulei binome
Aceastá metodá se aplicá pentru calculul puterii cerute la instalatiile cu un numár mare de
receptoare împártite pe grup.
Pentru o grupá oarecare k de receptoare puterea activá cerutá totalá este:
P
ck
= (a ⋅ P
x
)
k
= (b ⋅ P
n
)
k
(6.31)
unde: P
x
este suma puterilor active instalate ale primelor x receptoare din grupá; în ordinea
descrescátoare a puterii instalate; P
n
este suma puterilor active instalate a tuturor celor n re-
ceptoare din grupá; a, b si x sunt coeficienti a cáror valori depind de caracteristicile
consumatorilor, fiind indicati în tabelul nr. 6.7.
Pentru mai multe grupe de receptoare puterea activá cerutá este:
( ) ( )
¯
=
⋅ + ⋅ =
n
1 k
k n max x c
P b P a P (6.32)
unde: (a ⋅ P
x
)
max
este cel mai mare termen obtinut pentru grupele considerate, iar ( )
¯
=

n
1 k
k n
P b
este suma termenilor de forma (b⋅P
n
) pentru toate grupele de receptoare.
Tabelul nr. 6.7. Coeficientii principalilor tipuri de consumatori

Coeficienti Grupul de receptoare
x a b cos ϕ
Masini unelte, prelucrare la rece, serii mari 5 0,5 0,14 0,5
Ventilatoare, pompei, compresoare 5 0,25 0,65 0,8
Poduri rulante si macarale, sectii mecanice si montaj 3 0,2 0,06 0,5
Cuptoare electrice cu rezistentá încárcare automatá 2 0,3 0,7 0,95
Masini de sudat prin punct sau cusáturá 0 0 0,35 0,6
Transformatoare pentru sudare automatá 0 0 0,50 0,5
Convertizoare de sudare cu mai multe puncte de lucru 0 0 0,6 - 0,9 0,5
Actionári în flux continuu în industria chimicá 3 0,5 0,5 0,86

Similar se determiná si puterea reactivá totalá cerutá: pentru grupa k:
Q
ck
= P
ck
⋅ tg ϕ
k
(6.33)
Deci puterea reactivá totalá cerutá se calculeazá cu relatia:
¯
=
=
n
1 k
ck c
Q Q (6.34)
Puterea aparentá cerutá se calculeazá cu relatia (6.29), iar factorul de putere mediu cu re-
latia (6.30).
Consumul de energie electricá activá si reactivá se determiná cu relatiile:
E
a an
= P
max
⋅ T
u Pmax
(6.35)
E
r an
= E
a an
⋅ tg ϕ
med
(6.36)
208
Fiecare din metodele de calcul ale puterii cerute de consumatori este recomandatá unui
anumit tip de instalatie electricá, dar este posibil de aplicat oricárei instalatie.


6.6. Calitatea energiei electrice


Energia electricá furnizatá consumatorului printr-o retea trifazatá de curent alternativ se
caracterizeazá prin urmátorii parametrii de calitate: variatiile de tensiune, regimul deformat,
regimul nesimetric si variatiile de frecventá.
Studiul parametrilor de calitate ai energiei electrice este de mare interes, deoarece
abaterea acestor parametrii peste anumite valori admisibile determiná daune importante.
Másurile adoptate pentru mentinerea în limite admisibile a acestor parametri trebuie sá fie
justificatá si din punct de vedere economic.


6.6.1. Variaia tensiunii de alimentare

Primul factor care influenteazá calitatea energiei electrice este variatia tensiunii de
alimentare.
Din punct de vedere al modului de producere variatiile de tensiune se împart în: variatii
lente, fluctuatii de tensiune si goluri de tensiune.

A. Variaiile lente a tensiunii la borne pot fi periodice, fiind datorate modificárii sarcinii
în orele de vârf sau în zilele de sárbátoare si de repaus, fie aleatoare, fiind datorate unor sarcini
importante.
Variatiile lente ale tensiunii se exprimá prin abaterea tensiunii de la valoarea nominalá, conform
relatiei:
[%] 100
U
U U
U
n
n

= ∆ (6.37)
unde: U este valoarea eficace a tensiunii másurate în punctul considerat, iar U
n
este tensiunea
nominalá a retelei. Abaterile maxime admisibile ale tensiunii se indicá în tabelul 6.8.





Tabelul nr. 6.8. Abaterile maxim admisibile ale tensiunii de alimentare.

Tensiunea nominalá a retelei
U
n
(V)
Felul retelei Abaterea maximá de tensiune
conf. STAS 93075. U (%)
400/230 aerianá ± 10
400/230 subteraná ± 5
660 aerianá si subteraná ± 5
1000 aerianá si subteraná pt.
– consumatori industriali ± 10
– distributia publicá nu se normeazá
209

Abaterile de tensiune au efecte negative în functionarea receptoarelor, dacá valoarea aces-
tor abateri depáseste limitele indicate de constructor (de obicei ± 5 %).
În cazul lmpilor cu incandescen, alimentarea cu tensiune mai mare decât tensiunea
nominalá în vederea cresterii fluxului luminos duce la scáderea duratei de serviciu, conform
relatiei:
D = D
n
(U / U
n
)
–α
(6.38)
unde: D
n
si D reprezintá durata de serviciu nominalá si realá, U
n
si U reprezintá tensiunea
nominalá si respectiv realá, iar α este coeficient care are valoarea α = 14, pentru lámpile cu
incandescentá si respectiv α = –1,5, pentru lámpile cu luminiscentá.
În cazul motoarelor asincrone, variatia tensiunii de alimentare determiná modificarea
pierderilor de putere activá si a puterii reactive absorbite. Astfel, puterea activá absorbitá este
datá de relatia:
P = K
i
P
n
∆P
n
+ δP = K
i
⋅ P
n
+ ∆P (6.39)
unde: K
i
= P / P
n
este coeficientul de încárcare, ∆P
n
reprezintá pierderile de putere activá la
tensiunea normalá, iar δP este modificarea acestor pierderi în functie de tensiunea la borne.
În figura 6.3.a) si b) se prezintá variatia pierderilor de putere activá (δP) si respectiv a
puterii reactive specifice absorbite la modificarea tensiunii la borne si pentru diferiti coeficienti
de încárcare K
i
.



Figura. 6.3. Variatia parametrilor motorului asincron în functie de tensiunea la borne si
coeficientul de încárcare β.
a – variatia pierderilor de putere activá (∆P %);
b – variatia puterii reactive specifice.


210

Figura. 6.4. Influenta variatiilor de tensiune asupra motorului sincron.
a) variatia puterilor reactive disponibile functie de încárcare;
b) variatia pierderii de putere activá.
În cazul functionárii îndelungate a motorului asincron la tensiune scázutá, se reduce
durata de serviciu, datoritá degradárii izolatiei, ca urmare a cresterii curentilor. Aceastá reducere
este proportionalá cu pátratul coeficientului de încárcarea pentru variatii de pâná la + 20 % a
tensiunii de alimentare.
În cazul mainilor sincrone variatiile de tensiune influenteazá asupra puterii reactive dis-
ponibile în regim supraexcitat Q
d
si asupra pierderilor de putere activá ∆P, dupá cum rezultá din
figura 6.4. a) si b).
La cresterea tensiunii la bornele motorului sincron se obtine deci o scádere a puterii reac-
tive disponibile si o crestere a pierderilor de putere activá.
Functionarea motorului sincron la tensiune scázutá determiná cresterea curentilor
statorici si reducerea duratei de serviciu.
La instalaiile electrotermice (cuptoare electrice cu rezistentá, inductie sau cu arc) redu-
cerea tensiunii de alimentare sub valorile nominale determiná cresterea consumului specific de
energie electricá si perturbarea procesului tehnologic. Astfel, la cuptoarele cu rezistentá pentru
topirea metalelor neferoase cu puteri de 50 - 1000 kVA, reducerea tensiunii de alimentare cu 7 %
determiná prelungirea duratei de topire cu 50 - 70 %. În cazul cuptoarelor cu arc pentru
elaborarea otelului, având puteri cuprinse între 0,5 - 60 MVA, abaterea de tensiune cu – 5 % de-
terminá o prelungire a duratei topirii cu cca. 20 % si o cresterea a consumului specific de energie
electricá cu 2 - 5 %.
În cazul echipamentelor de redresare specifice instalatiilor de electrolizá, laminare sau
tractiunii electrice, reducerea tensiunii de alimentare duce la micsorarea curentului, scáderea
productivitátii si cresterea consumului specific.
Combaterea variatiilor lente de tensiune se realizeazá de obicei prin modificarea
raportului de transformare al transformatorului de alimentare, prin intermediul unui comutator cu
ploturi. Transformatoarele din posturile de transformare cu puteri de pâná la 1,6 MVA permit un
reglaj în absenta tensiunii în limitele de: ± 1 × 5 sau ± 2 × 2,5 %.
Prin utilizarea bateriilor de condensatoare fractionate în mai multe trepte, cu comutarea
treptelor manualá sau automatá, se poate realiza reglajul de tensiune la consumatorii la care
graficul de sarciná reactivá are diferente mari între regimul maxim si minim de functionare.

211
B. Fluctuaiile de tensiune se considerá variatiile de tensiune cu caracter repetitiv,
ciclice sau aleatorii, care au un gradient ∆U / ∆t > 1 % / sec. Aceste variatii se datoreazá functio-
nárii intermitente sau cu socuri de putere reactivá a unor receptoare ca: aparate de sudurá,
ascensoare, pompe, laminoare, locomotive electrice, cuptoare cu arc electric.
Fluctuatia de tensiune (∆V
p
) se defineste ca fiind diferenta dintre valorile eficace ale ten-
siunilor maxime si minime în intervalul cel mai scurt, conform relatiei:
% 100
U
U U
V
n
min max
F

= ∆ (6.40)
Fluctuatiile de tensiune au efecte nedorite asupra receptoarelor prin deformarea imaginii
televizoarelor si deranjarea functionárii aparatelor de radio si a altor instalatii electronice,
precum si prin variatia vizibilá a fluxului luminos admis de corpurile de iluminat.
Variatia fluxului luminos în domeniul 1 - 20 Hz provoacá o senzatie de jená (disconfort)
ochiului omenesc numitá efect de flicker având ca rezultat oboseala si scáderea productivitátii
muncii. Senzatia de jená acumulatá de ochiul omenesc în timpul T este proportionalá cu doza de
flicker.



Figura 6.5. Curba efectului de flicker.

Másurarea dozei de flicker în instalatii se realizeazá cu un aparat numit flickmetru. Acest
aparat cuprinde un filtru liniar cu o curbá a ansamblului lampá-observator ca în figura 6.5.

212


Figura 6.6. Curba limitá tolerabilá a dozei de flicker.

În figura 6.6. se prezintá curba limitá a dozei de flicker tolerabile, luându-se drept reper
dreapta corespunzátoare unei fluctuatii de amplitudine 0,2 % si frecventá 10 Hz.
Pentru combaterea flickerului se apeleazá la urmátoarele metode:
– prin alimentarea utilajelor care produc flicker (laminoare, cuptoare cu arc etc.) de la o
treaptá de tensiune mai ridicatá, eventual printr-o retea separatá;
– instalarea de surse locale de putere reactivá care sá furnizeze instantaneu surplusul de
putere reactivá cerut de utilajele producátoare de flicker. Cel mai adesea se folosesc baterii de
condensatoare.

C. Golurile de tensiune se definesc ca fiind scáderea sensibilá a valorii eficace a
tensiunii retelei (pâná la valoarea de cca. 0,2 U) si pe o duratá depinzând (cel mult 3 secunde) de
performantele instalatiilor de automatizare RAR si AAR).
Golurile de tensiune pot fi: de tip simetric – când tensiunile pe cele trei faze scad în
acelasi raport cu tensiunea nominalá sau nesimetrice – în caz contrar.
Cauzele golurilor de tensiune pot fi: naturale (descárcári atmosferice, furtuná, viscol) sau
de naturá subiectivá (uzura materialelor, greseli de manevrá, conectarea unor motoare cu curenti
mari de pornire).
Golurile de tensiune provoacá urmátoarele efecte:
– pierderea stabilitátii functionárii motoarelor electrice;
– cresterea solicitárii termice în cazul redresoarelor cu tiristoare;
– cresterea fortelor electrodinamice datorate socurilor de curent;
– cresterea solicitárilor mecanice datorate socurilor de cuplu sau de acceleratie.
În cazul motoarelor asincrone golurile de tensiune determiná decrosarea prin cresterea
alunecárii, iar la motoarele sincrone conduc la iesirea din sincronism. Dacá golurile de tensiune
au caracteristici care nu conduc la pierderea stabilitátii dinamice nu este necesará deconectarea
alimentárii. Totusi golurile de tensiune provoacá variatii ale curentilor în înfásurárile motorului
conducând la solicitári termice si mecanice.
În cazul conductoarelor, releelor sau altor aparate a cáror functionare se bazeazá pe elec-
tromagneti golurile de tensiune cu tensiunea rezidualá sub 0,7 U
n
vor determina declansarea si
deci modificarea pozitiei contactelor.
La aparitia golurilor de tensiune la convertizoarele statice cu tiristoare se întrerupe sincro-
nismul între comenzile pe poartá si tensiunea anodicá, apare fenomenul de decrosaj prin
mentinerea în stare deschisá a tiristoarelor care determiná o crestere exageratá a curentului.
213
Lámpile cu incandescentá si cele fluorescente nu sunt influentate esential de golurile de
tensiune, acestea revenind la functionarea normalá dupá reaparitia tensiunii.
În cazul lámpilor cu vapori de mercur sau de sodiu de înaltá presiune, golurile de tensiune
determiná stingerea lámpii si reintrarea în functiune dupá o duratá de cca. 8 - 10 minute.
Calculatoarele electronice si instalatiile de automatizare, comandá si control ies din func-
tiune la aparitia golurilor de tensiune.
Combaterea golurilor de tensiune si asigurarea continuitátii în alimentarea cu energie
electricá se realizeazá prin:
– alimentarea din surse speciale cu acumulare de energie:
– reducerea sensibilitátii receptoarelor la golurile de tensiune.
Alimentarea din surse speciale de energie electricá de tip invertor-baterie de
acumulatoare se adoptá în cazul unor grupuri de receptoare cu puteri reduse (calculatoare,
circuite de comandá si automatizare).
Reducerea sensibilitátii motoarelor asincrone se realizeazá fie prin márirea momentului
de inertie, fie prin adoptarea unor parametrii electrici adecvati.
În cazul motoarelor sincrone reducerea sensibilitátii se obtine fie prin márirea
momentului de inertie, fie prin adoptarea unui sistem de protectie pentru resincronizare rapidá.
În cazul schemelor electrice cu contactoare si relee se preferá asigurarea unei surse de cu-
rent operativ independente (baterie de acumulatoare) sau se realizeazá auto-mentinerea con-
tactelor cu ajutorul unor condensatoare.


6.6.2. Regimul deformant

Regimul deformant în instalatiile electrice se caracterizeazá prin aceea cá la o parte din
receptoare unda de tensiune si/sau curent este nesinusoidalá datoritá caracteristicii neliniare a
impedantei.
Metoda de studiu a regimului deformant este analiza armonicá. Aceasta descompune
unda realá a tensiunii sau curentului în componente sinusoidale, respectiv componenta
fundamentalá la frecventa de 50 Hz si componentele armonice corespunzátor multiplilor întregi
ai frecventei industriale. Astfel, o undá periodicá si nesinusoidalá m(t), márginitá pe un interval
[a, b] care se poate împárti într-un numár finit de subintervale în care functia este monotoná,
prezentând în acest interval un numár finit de puncte de discontinuitate, poate fi reprezentatá
printr-o serie Fourier de forma:
( )
¯

=
ω + ω + =
1 t
k k 0
t k sin N t k cos M A ) t ( m (6.41)
unde coeficientii serie sunt calculati cu relatiile:
( )
í
+
=
T t
t
0
0
0
dt t m
T
1
A (6.42)
( )
í
+
ω =
T t
t
k
0
0
dt t k cos t m
T
2
M (6.43)
( )
í
+
ω =
T t
t
k
0
0
dt t k sin t m
T
2
N (6.44)
214
Valoarea medie (M
med
) si valoarea efectivá a undei periodice m(t) se calculeazá cu relatii-
le:
( )
í
+
=
T t
t
med
0
0
dt t m
T
1
M (6.45)
( )
í
+
=
T t
t
2
0
0
dt t m
T
1
M (6.46)
Efectul deformant al receptoarelor asupra undei de tensiune, de exemplu, se pune în evi-
dentá prin urmátorii indicatori:

A. Reziduul deformant, obtinut prin suprimarea undei fundamentale din unda periodicá,
si având valoarea efectivá:
2
1
2
d
U U U − = (6.47)

B. Coeficientul de distorsiune, reprezentând raportul dintre valorile efective ale
reziduului deformat (U
d
) si a undei fundamentale (U
1
), exprimat în procente:
% 100
U
U
1
d
= δ (6.48)

C. Nivelul armonicilor, reprezentând raportul dintre valoarea efectivá a armonicii
considerate U
k
si valoarea efectivá a armonicii fundamentale U
1
:
1
k
ku
U
U
= γ (6.49)
În tara noastrá, în retelele de joasá tensiune (≤ 1000 V) se admite un nivel limitá al
coeficientului de distorsiune δ
U
= 2 %. Nivelul admis al armonicilor de ordin par cu rangul 2 - 24
este de γ
U
= 0,20 %, iar a celor de ordin impar este de 0,85 % pentru armonica a 3-a 0,65 %
pentru armonica a 5-a, 0,60 % pentru armonica a 7-a, 0,40 pentru armonicile 9, 11, 0,30 pentru
armonica a 13-a.
Echipamentele deformante generatoare armonici de tensiune (U
k
) sunt
transformatoarele cu circuit magnetic si masinile sincrone cu sarcina dezechilibratá. Dacá
reactantele de scápári (
1
X
σ
si
2
X
σ
) din schema echivalentá a transformatorului sunt liniare,
proportionale cu frecventa, reactanta de magnetizare X
m
depinde de starea de saturatie a
transformatorului si de tensiunea aplicatá la frecventa de 50 Hz. În cazul transformatoarelor
mari, de 40 - 100 MVA curentul armonicii a 5-a are amplitudinea de 0,10 - 0,25 %, iar a
armonicii a 7-a de 0,05%.
Armonica a 3-a nu circulá în retea deoarece se utilizeazá înfásurarea în triunghi sau cu
neutrul izolat.
Masinile sincrone în regim simetric genereazá tensiuni armonice dentare cu frecventa:
f
k
= (2mq ± 1)f
1
(6.50)
unde f
1
si f
2
reprezintá frecventa fundamentalá si armonicile superioare, q este numárul de
crestáturi pe pol si fazá, iar m este numárul de faze.
Masinile asincrone genereazá armonici de tensiune dentare în stator si rotor cu frecventa:
215
f
1n
= [2mq (1 – s) ± 1] f
1
(6.51)
f
2n
= [2mq
2
(1 – s) ± 1] f
2
(6.52)
Echipamentele generatoare de armonici de curent (I
k
) sunt mutatoarele, bobinele cu
miez de fier, cuptoarele electrice cu arc, instalatiile de sudare cu arc electric si lámpile fluo-
rescente. Astfel, în cazul cuptoarelor electrice trifazate cu arc pentru topirea otelului armonic de
ordinul 3 reprezintá pâná la 6 % din curentul total al cuptorului.
Datoritá caracteristicii neliniare a descárcárilor în gaze si a prezentei starterului în cazul
lámpilor fluorescente continutul de armonici al curentului este de: 8 - 14 % pentru armonica a
3-a, 1 - 7 % pentru armonica a 5-a si de pâná la 2,5 % pentru armonica a 7-a.
În cazul redresoarelor alimentate cu o tensiune sinusoidalá, curentul este nesinusoidal, cu
un continut de armonici independent de conexiunea sau de reglajul redresorului. Pe parte de
curent continuu se întâlnesc armonici de ordinul n = k.p, iar pe partea de curent alternativ,
armonici de ordinul n = k.p ± 1, unde p = 1, 2, 3, ... reprezintá numárul de faze al redresorului.



Figura 6.7. Redresor cu 6 pulsuri (hexafazat).

216

Figura 6.8. Formele undelor si spectrul de armonici pentru un redresor hexafazat.
a – Curba tensiunii redresate;
b – curba curentului I
R
;
c – spectrul de armonici canonice si necanonice.

Pentru un redresor cu p=6 pulsuri (alternante) prezentat în figura 6.7, se prezintá curbele
tensiunii si curentului redresat si respectiv spectrul de armonici în figura 6.8.
Influenta unghiurilor de aprindere α si a unghiurilor de comutatie β dau o formá
neregulatá curbei tensiunii continue U
d
.
Datoritá nesimetrici proceselor de comutatie în curba curentului I
R
apar pe lângá armoni-
cile de ordinul n = k.p ± 1 (unde p = 6) si alte armonici, necanonice. Valorile armonicilor de
curent calculate cu relatia:
I
n
= I
1
/ n (6.53)

Rezultá cá trebuie corectate aceste valori prin utilizarea unui coeficient K, care tine cont
de unghiul de comutatie β si de puterea de scurt circuit S
sc
în punctul de racord.
Instalatiile de redresare utilizate la electroliza aluminiului sau în actionárile electrice de
curent continuu (tractiune electricá sau la laminoare) au puteri instalate mari si se impune gásirea
217
unor solutii pentru reducerea efectelor asupra retelelor de alimentare, fie printr-o conceptie de
proiectare adecvatá, fie prin utilizarea unor instalatii de compensare a regimului deformant.
Prin utilizarea redresoarelor cu 12 pulsuri curba curentului primar se amelioreazá
apropiindu-se mai mult de sinusoidá. Aceste redresoare cuprind douá redresoare trifazate
conectate în serie si alimentate de la douá înfásurári secundare, cu conexiuni diferite
stea-triunghi, ale transformatorului de alimentare. Comandându-se sincron unghiul α de
aprindere a celor douá redresoare, armonicile 5 si 7 din primarul transformatorului se vor anula
fiind decalate cu 180°. La redresoarele comandate nu se justificá cresterea numárului de faze
p > 12.
În cazul redresoarelor necomandate, utilizate la alimentarea cuvelor de electrolizá a alu-
miniului se poate mári numárul de pulsuri de la 12 la 24 sau 36 prin montarea a 4 - 6 redresoare
în paralel si alimentarea lor cu transformatoare cu defazaj intern de 10 sau respectiv 15 grade
electrice.
La cuptoarele cu arc electric regimul deformant se datoreazá caracterului neliniar al ar-
cului electric evidentiat de caracteristica dinamicá volt-amper a acestuia (figura 6.9.).



Figura 6.9. Caracteristica dinamicá a arcului electric.

La începutul procesului de topire arcul electric este instabil si curba curentului absorbit
este puternic deformatá. Pe másura desfásurárii procesului de topire si de formare a báii de metal
topit, caracteristica arcului electric devine liniará si scade nivelul armonicilor.
218


Figura 6.10. Armonicile de curent generate de cuptoarele cu arc.

În figura 6.10 se prezintá curba calculatá si respectiv curbele limitá másurate ale
armonicilor de curent generate de cuptoarele cu arc electric.
Pentru calculul armonicilor de ordinul n = kp ± 1 se utilizeazá în general relatia:
2
p
1
n
n
k
I
I
= (6.54.)
unde I
n
este curentul armonic, iar k
p
este un coeficient care depinde de raportul dintre tensiunea
arcului electric si tensiunea de alimentare, precum si de raportul dintre reactanta X si rezistenta R
din circuitul cuptorului.
Acest coeficient k
D
= 1,2 în faza initialá de topire si scade la k
D
= 0,05 în perioada finalá
a topirii.
Cuptoarele electrice cu arc din oteláriile electrice din tara noastrá au puteri instalate de
100 - 300 MVA pe fiecare platformá industrialá si, în consecintá, regimul deformant devine
deosebit de important. Pentru reducerea regimului deformant se utilizeazá filtre de absorbtie.
În cazul traciunii electrice feroviare instalatiile de redresare monofazate cu care sunt
echipate locomotivele electrice genereazá regimuri nesinusoidale si nesimetrice. Armonicile de
curent de ordin impar, în special armonicile 3 si 5, variazá ca amplitudine si fazá în functie de
curentul de sarciná si de regimul concret de functionare al locomotivelor (demaraj, frânare,
functionare în regim de vitezá constantá). Prin intermediul liniilor de contact monofazate de
27,5 kV se injecteazá armonici de curenti în sistemul energetic national.
În urma másurátorilor pe reteaua CFR electrificatá au rezultat nivele mari ale armonicilor
impare (γ
U3
= 2,7 %, γ
U5
= 1,5 %, γ
U7
= 1,1 %, γ
U9
= 1 %, γ
U11
= 0,7 %) iar coeficientul de
distorsiune în reteaua de 27,5 kV atinge δ
U
= 10,5 %.
La mainile asincrone armonicile câmpului magnetic din întrefier sunt datorate dispune-
rii discrete a conductoarelor de bobinaj, danturárii armáturilor si influentei saturatiei. Regimul
deformant este însotit de aparitia unor cupluri parazite asincrone si sincrone, de atractia
219
magneticá unilateralá si de aparitia a unor zgomote specifice, precum si de pierderi suplimentare
în înfásurári.
Cuplurile asincrone se produc între armonici ale armáturilor cu acelasi numár de poli p si
acelasi sens de rotatie. În cazul unor armonici de rang mai mare apar dificultáti de pornire si
atingere a turatiei nominale datoritá fenomenului de „târâre“ a motorului.
Reducerea cuplurilor parazite asincrone se poate realiza printr-o înclinare a crestáturii,
calculatá cu relatia:
p kZ
Z b
1
2
2
±
=
τ
(6.55)
unde Z
1
si Z
2
reprezintá numárul de crestáturi ale inductorului si indusului, p este numárul de
perechi de poli, iar τ
2
reprezintá pasul dentar al indusului si k=1,2,3...
Cuplurile sincrone se datoreazá interactiunii dintre o armonicá statoricá si o armonicá
retoricá, neindusá de cátre stator. Evitarea cuplurilor sincrone se face prin adoptarea unui numár
de crestáturi retorice: Z
2
≠ Z
1
si Z
2
≠ Z
1
+ 2p.
Cuplurile parazite asincrone si sincrone se pot micsora prin reducerea armonicilor bobi-
najului statoric reducându-se factorii de repartizare si scurtare.
Fortele de atractie unilateralá apar în momentul când pe circumferinta rotorului existá
zone opuse cu inductie maximá si minimá.
Din punct de vedere energetic principale influentá a armonicilor de curent o constituie
cresterea pierderilor suplimentare în înfásurári. Se constatá cá aceste pierderi suplimentare în
cupru datorate armonicilor sunt sesizabile dacá tensiunea armonicá depáseste cu cca. 10 % din
tensiunea nominalá.
În cazul mainilor sincrone armonicile curentului realizeazá încálzirea suplimentará a
rotorului si determiná reducerea curentului admisibil invers.
Coeficientul de distorsiune admisibil este de 5 % pentru masinile sincrone mari si de
10 % pentru cele mici.
În cazul transformatoarelor apar pierderi suplimentare în fier prin curenti Foucault si
posibilitatea atingerii saturatiei. În plus apar si pierderi suplimentare în înfásurárile parcurse de
armonicele de curent.
În liniile electrice aeriene apar pierderi ohmice suplimentare, iar în cazul cablurilor se
manifestá în plus si pierderi dielectrice.


Alimentarea redresoarelor cu tensiune nesinusoidalá, în special armonicile 5 si 7, ale
tensiunii determiná diferente între tensiunile secundare în stea si respectiv în triunghi. Tensiunea
deformantá de alimentare înráutáteste comutatiile redresorului, având drept efect cresterea
continutului de armonici ale curentului.
Bateriile de condensatoare sunt cele mai afectate de prezenta armonicelor. Deoarece ad-
mitanta condensatoarelor este proportionalá cu frecventa, armonicile curentului ating valori
importante chiar atunci când tensiunea la borne se mentine în limite admisibile. Se produce astfel
încálzirea condensatoarelor prin cresterea pierderilor dielectrice si a pierderilor Joule în armáturi
si contacte. Dacá bateria de condensatoare constituie împreuná cu inductanta retelei un circuit
rezonant pentru o frecventá a armonicilor curentilor din retea, atunci bateria va fi supratensionatá
si supraîncárcatá în regim de duratá.
Încárcarea admisibilá a condensatorului în regim deformant se poate stabili considerând
cá factorul de pierderi dielectrice (tg δ) este independent de frecventá în domeniul 50 - 1000 Hz.
Deci încálzirea datoratá armonicilor curentilor depinde numai de sarcina totalá a
condensatoarelor, calculatá cu relatia
220
( )
¯ ¯ ¯
ω + ω = ∆ + = C n / I C U Q Q Q
2
n
2
n 1 n
(6.56)
Sarcina minimá se obtine din egalitatea celor doi termeni (
¯
∆ =
n 1
Q Q ), deci la:
¯
|
|
.
|

\
|
⋅ ω
= ′
n
I
U
1
C
2
n
(6.57)
Dacá se máreste capacitatea C a bateriei peste valoarea C′ se constatá faptul cá nu mai
are loc o crestere proportionalá.
Influenta armonicilor asupra aparatelor de msurat i înregistrare se manifestá prin
aparitia unor erori de másurare. Astfel, aparatele electrodinamice sunt afectate de o eroare
negativá.
Factorul de putere másurat în regim deformant este mai scázut, conform relatiei:
ϕ = ϕ = cos
I
I
cos K
ef
1
1
(6.58)
Contoarele de energie electricá activá si reactivá au în regim deformant erori de
másurare care depind de sensul circulatiei energiei reactive din circuit, fiind în general erori
negative.
Efectul perturbator al armonicilor din liniile electrice aeriene sau în cablu asupra circuite-
lor de telecomunicaii apare datoritá inductiilor electromagnetice din liniile paralele. Astfel, în
cazul unei tensiuni alternative perturbatia maximá în liniile telefonice este cea corespunzátoare
armonicii 21 (1050 Hz). la transportul energiei în curent continuu, prin cablu sau linie aerianá,
datoritá armonicilor homopolare din linia de curent continuu se pot induce tensiuni armonice
care provoacá perturbatii numai când distanta dintre linii este micá.
Circulatia curentilor armonici în reelele de transport i distribuie poate constitui un
pericol dacá impedantele elementelor inductive si capacitive ale retelei constituie circuite re-
zonante pentru o frecventá armonicá.
Pentru anumite configuratii ale sistemului electroenergetic sau ale retelelor de distributie
în situatia de rezonantá se poate amplifica una dintre armonicile 3 - 13, corespunzátor unui
spectru de frecvente de 150 - 1250 Hz. În aceastá situatie apare pericolul supraîncárcárii unor
echipamente electrice sau al deteriorárii izolatiei prin efectul supratensiunilor.
Elementele care pot fi cauza fenomenului de rezonantá armonicá sunt capacitátile liniilor
de înaltá tensiune si respectiv a bateriilor de condensatoare din retelele de medie si joasá
tensiune, utilizate pentru ameliorarea factorului de putere. Cele mai frecvente fenomene de
rezonantá armonicá apar la statiile de redresare prevázute cu baterii de condensatoare. În cazul
rezonantei serie (de tensiune) curentul armonic poate lua cel mult valoarea curentului generat de
redresor. În cazul rezonantei paralel (de curent) poate apárea o amplificare a curentului armonic
fatá de cel al redresorului, care trecând prin bateria de condensatoare si reteaua de alimentare
poate produce efecte dáunátoare mentionate anterior.
Dacá S
sc
= U
2
/ X
L
este puterea aparentá de scurtcircuit pe bare, S
C
= U
2
/ X
C
este puterea
aparentá a barei de condensatoare, iar reactantele armonice corespunzátoare sunt X
Ln
= nX
L
si
respectiv X
Cn
= X
C
/ n, armonica de rezonantá a circuitului se poate calcula cu relatia:
C
sc
C
C
S
S
X
X
n = = (6.59)
Rezultá cá se poate prevedea o rezonantá pentru armonica a 5-a dacá puterea aparentá a
condensatoarelor S
C
este de cca. 4 % din puterea de scurtcircuit a retelei. Pentru armonica a 7-a
221
rezonanta apare pentru valoarea raportului S
C
/ S
sc
= = 2,04 %, pentru armonica a 11-a respectiv
de 0,826 % si pentru armonica a 13-a de 0,592 %.
Dacá se considerá cunoscutá impedanta echivalentá a sistemului la frecventa f
1
= 50 Hz,
impedantele frecventelor armonice se pot calcula cu relatia:
K n
S
U
nK Z Z
sc
2
1 n
⋅ = = (6.60)
unde K este un coeficient de securitate cu valoarea K = 1 pentru retelele de joasá tensiune si
respectiv K = 1 ÷ 2, pentru retelele de medie tensiune.
Dacá aproximám puterea aparentá nominalá a receptorului deformant cu:
S
n
= 3U
1
I
1
(6.61)
din relatiile anterioare rezultá:
1
n
sc
n
1
n
U
I
I
K n
S
S
U
U
⋅ = = γ (6.62)
si deci conditia de nedepásire a armonicilor de tensiune va fi:
nk I U
I U
S
S
1 1
n n
sc
n
≥ (6.63)
Alte efecte ale regimului deformant sunt perturbatiile în functionarea echipamentelor
electronice industriale, declansárile circuitelor de protectie si pâlpâirea lámpilor cu descárcári în
gaze.
În cazul în care regimul deformant nu poate fi redus prin constructia echipamentului sau
prin scheme adecvate de racordare la retea, este necesar sá se foloseascá circuite filtrante a
curentilor armonici. Acestea trebuie sá îndeplineascá urmátoarele conditii: sá compenseze
puterea reactivá, sá filtreze armonicile de curent si sá reducá al minim puterea deformantá în
amonte de consumator.
Filtrele sunt formate din baterii de condensatoare montate în serie cu bobine de reactantá,
aduse la rezonantá pe frecventele corespunzátoare anumitor armonici. Fiecare filtru acordat pe
frecventa unei anumite armonici reprezintá un fel de scurtcircuit trifazat pentru armonica
respectivá. Deci dacá se monteazá mai multe filtre de acest fel, acordate pe armonici diferite, se
ca constatat cá armonicile respective dispar din curba de tensiune a retelei de alimentare.
Conditia de rezonantá a unui filtru format dintr-o bobiná de inductivitate L si o baterie de
condensatoare de capacitate C, pentru armonica de ordinul n se exprimá cu relatia:
ω
= ω ⋅
nC
1
L n (6.64)
Pentru o altá armonicá n n ≠ ′ conditia (6.64) nu mai este valabilá, rezultând urmátoarea relatie:
|
|
.
|

\
|

− ′ ω =

ω
− ω ′
n
n
n L
n
L n
L n
2 2
(6.65)
Pentru n n ≠ ′ , (pentru frecvente mai mici decât frecventa de rezonantá) expresie din pa-
rantezá are semn minus si filtrul se comportá ca o capacitate. Pentru n n ≠ ′ expresia este
pozitivá si filtrul se comportá ca o bobiná. Deci un filtru adus în situatia de rezonantá pe o
anumitá frecventá va amplifica armonicile cu frecvente mai mici si va absorbi armonicile cu
frecvente mai mari.
222
Filtrele utilizate pot fi cu refulare sau cu absorbtie. Acestea se dimensioneazá pentru a
compensa puterea reactivá si pentru filtrarea armonicilor de curent si/sau de tensiune care produc
puterea deformantá.

Filtrele cu refulare (ca cel prezentat în figura 6.11.) se obtine prin legarea în serie cu
bateria de condensatoare cu reactantá X
C
a unei bobine de reactantá X
L
, astfel încât reactanta
X
C
– X
L
sá aibá caracter capacitiv pentru frecventa fundamentalá f
1
compensând astfel puterea
reactivá, iar pentru frecventele superioare f
n
≥ f
1
sá aibá caracter inductiv refulând astfel în retea
armonicile superioare de curent I
n
.
În acest fel se va evita rezonanta dintre bateria de condensatoare si retea. Astfel de filtre
eliminá supraîncárcarea bateriei de condensatoare prin curentul armonic, dar nu amelioreazá
distorsiunile tensiunii retelei si presupun pierderi de energie în bobiná.
Filtrele cu absorbie conectate la barele de medie tensiune MT sunt formate din grupe
de condensatoare de reactantá X
C
înseriate cu bobina de reactantá X
L
, dimensionate astfel ca
fiecare grupá sá fie în rezonantá serie pe una din frecventele curentului armonic I
n
(figura 6.12).


Figura 6.11 Filtru cu absorbtie.
a – schema de principiu; b – schema echivalentá.


223

Figura 6.12. Filtru cu absorbtie.
a – schema de principiu; b – schema echivalentá.
Astfel, fiecare grupá va absorbi în întregime curentul armonic cu frecventa pentru care a
fost acordat circuitul si în proportie mai redusá curentii armonici cu frecventa apropiate celei de
acordare. Se eliminá pericolul deteriorárii bateriei de condensatoare, se reduce circulatia
curentului armonic si se micsoreazá distorsiunea tensiunii retelei. Bateria de condensatoare
aferentá armonicilor preponderente (5, 7, 11, 13) este prezentatá în figura 6.12.b.
În unele situatii se utilizeazá filtre mixte, formate din mai multe capacitáti si inductante
care formeazá un circuit cu mai multe puncte de rezonantá. Aceste filtre au avantajul unor
cheltuieli de investitie mai mici, dar prezintá si dezavantajul unor dificultáti de realizare a
acordului multiplu. În figura 6.13. se prezintá exemple de filtre cu compensatoare statice cu
tiristoare.

224


Figura 6.13. Filtre cu compensatoare statice cu tiristoare.
a. Filtru cu douá frecvente de acordare;
b. Filtru trece-jos de ordinul 2;
c. Filtru trece-jos de ordinul 3;

Filtrul cu douá frecvente de acordare (figura 6.13.a) se realizeazá prin combinarea a douá
circuite oscilante acordate la douá frecvente diferite. Are avantajul cá necesitá o singurá grupá de
condensatoare C
1
, de valoare mai micá, dar prezintá si dezavantajul cá reglajele celor douá
frecvente de rezonantá sunt interdependente, filtrul fiind astfel greu de reglat.
Filtrele trece-jos de ordinul 2 si 3 sunt calculate astfel ca sá aibá o impedantá rezistivá
micá pentru frecvente superioare celei de táiere (figura 6.13. b si c).
La alegerea condensatoarelor circuitelor de filtrare trebuie sá se tiná cont cá acestea înse-
riate cu bobine de reactantá functioneazá în regim deformant la o tensiune si putere majorate
datoritá curentilor armonici.
Filtrele se monteazá în general în stea, conectând bobina de reactantá spre punctul neutru
din considerente de izolatie.
Bobinele de reactantá folosite sunt fárá miez, în aer sau în ulei si cu un efect de refulare a
curentului cât mai redus. Reglarea valorii inductantei se face în trepte cu un comutator cu ploturi
sau continuu.


6.6.3. Nesimetria instalaiilor electrice

Nesimetria instalatiilor electrice se datoreazá unor receptoare de mare putere care
introduc impedante dezechilibrate. Din aceastá categorie fac parte cuptoarele electrice cu arc,
tractiunea electricá sau o serie de receptoare monofazate de iluminat si fortá (lámpi, transfor-
matoare de sudurá etc.).
Un sistem trifazat nesimetric se poate descompune fictiv într-un sistem simetric de succe-
siune directá (V
d
), unul de succesiune inversá (V
i
) si respectiv un sistem homopolar (V
h
),
conform relatiilor cunoscute:

225
¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
+ + =
+ + =
+ + =
i
2
d h 3
i d
2
h 2
i d h 1
V a V a V V
V a V a V V
V V V V
(6.66)

Componentele simetrice (V
d
, V
i
, V
h
) se calculeazá cu relatiile:

( )
( )
( )
¦
¦
¹
¦
¦
´
¦
+ + =
+ + =
+ + =
3 / V a V a V V
3 / V a V a V V
3 / V V V V
3 2
2
1 i
3
2
2 1 d
3 2 1 h
(6.67)

În aceste relatii,
1
V ,
2
V si
3
V reprezintá fazorii tensiunilor (sau curentilor) pe fazá, iar:
a = – (1 / 2) + j (3 / 2) = e
j2π / 3
(6.68)

Regimul de funcionare nesimetric se caracterizeazá prin urmátorii indicatori:

A. Coeficientul de disimetrie, definit ca raportul dintre componenta inversá si
componenta directá a tensiunii sau curentului:
d
i
i
V
V
= ε (6.69)

B. Coeficientul de nesimetrie a tensiunii, definit ca raportul dintre márimea U
i
a compo-
nentei inverse a tensiunii si tensiunea nominalá pe fazá a retelei:
f
3 2
2
1
nf
i
h
U 3
U a U a U
U
U + +
= = ε (6.70)
Valoarea limitá admisá în tara noastrá pentru acest coeficient este ε
h
= 2 %.

C. Coeficientul de dezechilibru, definit ca raportul dintre componenta homopolará a
tensiunii si tensiunea nominalá pe fazá a retelei:
f
3 2 1
nf
h
0
U 3
U U U
U
U + +
= = ε (6.71)
Valorile maxime admisibile ale acestui coeficient variazá între 5 - 10 %.
Regimurile nesimetrice au efecte negative, în special, asupra motoarelor asincrone si con-
densatoarelor.
Pierderile în cuprul motoarelor în márimi raportate se calculeazá cu relatia:
( )
d
2
h i
Cu
cod
n 3 1 1
p
ϕ
ε + + ε +
= ∆ (6.72)
unde ϕ
d
este defazajul dintre componenta directá a curentului fatá de tensiunea pe fazá.
226
Factorul de putere echivalent regimului nesimetric va fi:
( )
2
h
2
i
2
d
S n 3 1 S S
P
S
P
cos
+ + +
=

= ϕ′ (6.73)
unde S
d
, S
i
si S
h
reprezintá componentele puterii aparente.
Deoarece raportul impedantelor Z
i
/ Z
d
= 0,2 un motor asincron alimentat cu tensiune
nesimetricá va absorbi un curent invers important care va produce încálzirea suplimentará, di-
minuarea cuplului util si a duratei de viatá. Astfel, pentru o disimetrie de tensiune ε
dU
= 10 %
rezultá o disimetrie de curent de ε
dl
= 50 % si o dimensiune a puterii active disponibile de cca.
24 %. În plus apar cupluri suplimentare pulsatorii si vibratii, diminuându-se în acelasi timp
randamentul.
În cazul bateriilor de condensatoare racordate la o retea cu tensiune nesimetricá se
constatá o agravare a nesimetriei (
C
2
f f
X / U Q = ), puterea reactivá a bateriei fiind impusá de
sarcina fazei mai încárcate.
În cazul instalatiilor de redresoare cu filtre de netezire apare armonica a doua de curent
proportionalá cu coeficientul de netezire care determiná supraîncálzirea condensatoarelor si
reducerea randamentului.



Combaterea nesimetriei sistemelor trifazate se poate realiza prin:

I. Echilibrarea sarcinilor electrice, prin montarea de inductante sau capacitáti (figura
6.14. a si b) are dezavantajul cá introduce pierderi suplimentare si nu permite reglarea continuá.




Figura 6.14. Scheme de simetrizare a unei sarcini monofazate (Y
s
) cu ajutorul admitantelor Y
ab
,
Y
bc
, Y
ca
.

În cazul receptoarelor monofazate de putere micá (iluminat si fortá) se va urmári reparti-
zarea echilibratá a sarcinilor monofazate pe cele trei faze.
În cazul sarcinilor monofazate de putere mare (3 - 4 MW), cum este cazul locomotivelor
electrice din reteaua feroviará se utilizeazá substatii de tractiune de 110 / 27,5 kV, echipate cu
douá transformatoare monofazate V / V (fig. 6.14), care determiná în secundar curenti egali si
decalati cu 120°.
227
Prin legarea ciclicá a cel putin trei subspatii de tractiune electricá se realizeazá
ameliorarea sensibilá a nesimetriilor din reteaua de distributie.

II. Siemtrizarea circuitelor i liniilor electrice în cazul elementelor de transfer a
energiei electrice au impedante diferite (linii electrice aeriene sau cu cabluri monofazate, retele
de alimentare ale cuptoarelor electrice etc.) se realizeazá astfel:
La cuptoarele electrice cu arc cablurile de alimentare si dispozitivele portelectrod se
dispun cât mai simetric si cu scheme de conexiuni speciale. Astfel, la cuptoarele cu capacitatea
de pâná la 20 t se foloseste schema monofilará de alimentare care determiná un grad de
nesimetrie de pâná la 36 %.
Datoritá scurtcircuitelor nesimetrice sau întreruperilor pe faze la cuptoarele electrice cu
arc se va înregistra permanent un regim nesimetric.
În cazul barelor conductoare de 6 - 10 kV se va evita dispunerea acestora în sisteme
nesimetrice (fig. 4.25.b), adoptându-se sistemul simetric de bare.
În cazul liniilor electrice trifazate, realizate cu cablu monofazat, reducerea nesimetriei
se face prin montarea fazelor în vârfurile unui triunghi echilateral (în „treflá“).
La liniile de înalt tensiune simetrizarea se realizeazá printr-o serie de permutári sau
rotatii ale conductoarelor la numite intervale.

III. Utilizarea compensatoarelor sincrone rotative în locul bateriilor de conductoare
pentru compensarea puterii reactive absorbite de cuptoarele cu arc electric este avantajoasá
deoarece reactanta inversá fiind mai micá decât cea directá, se realizeazá o suntare a com-
ponentelor inverse.


6.6.4. Efectele variaiilor de frecven

În regim normal de functionare variatiile de frecventá se datoreazá reglajului la nivelul
dispeceratului sistemului energetic. Limitele maxime admise de variatie ale frecventei sunt de
49,5 - 50,5 Hz. În conditii normale frecventa este de 50 Hz, iar în SUA de 60 Hz. În conditii de
deficit de putere pot apárea situatii de functionare cu frecventa în afara limitelor admise pentru
perioade mari de timp.
Aceste abateri de frecventá în afara limitelor admise au efecte negative asupra
actionárilor electrice si instalatiilor de automatizare.
În cazul motorului asincron scáderea frecventei sub cea nominalá va determina cresterea
corespunzátoare a cuplului critic si alunecárii critice conform relatiilor cunoscute:
( ) [ ]
2
f
2
U
2
1
2
1 1 1
1
2
1 1
k
k
k
2 X C 1 X R R C 2
1
f 2
U m
M =
′ + + ±

ω
=
σ σ
(6.74)
( ) f
2
2 1 1
2
1
2 1
k
k
1
X C X R
t / R C
s =
′ + +
± =
σ σ
(6.75)
Pierderile în fierul statoric variazá cu frecventa conform relatiei:
2
f
2
U
2
Fe
Fe
k
k
6 , 3
100
f
6 , 5
100
f
4 , 4
P
P
n
|
.
|

\
|
+
=


(6.76)
228
Variatia pierderilor în fier la tensiunea nominalá si frecventá variabilá se calculeazá cu
relatia:
f n
2
n f
k Q fCU 2 Q ⋅ = π = (6.77)
Deci la scáderea frecventei se va reduce puterea reactivá furnizatá de baterie. Astfel la o
diminuare a frecventei cu 5 % si a tensiunii la borne de 10 % puterea reactivá se va reduce cu
circa 23 %, rezultând deci o variatie importantá.
P
f
= tg δ
n
(1 + k
f
) (6.78)
unde δ
n
reprezintá unghiul de pierderi la frecventa nominalá.
În cazul filtrelor de armonici efectele reducerii frecventei sunt deosebit de importante.
Astfel, dacá la functionarea la frecventa nominalá filtrele au o impedantá scázutá pentru curentii
armonici, la o frecventá mai redusá (f < f
n
) impedanta filtrului va creste si va apárea un anumit
grad de dezacordare si suprasarcini periculoase.
Functionarea sistemului energetic national cu variatii de frecventá nu poate fi influentatá
de o serie de actiuni locale.


6.7. Sigurana în funcionare a instalaiilor electrice


Pe lângá criteriul tehnico-economic, la studiul instalatiilor electrice se ia în considerare si
siguranta în functionare sau fiabilitatea instalatiilor.
Din punct de vedere al fiabilitátii, o instalatie electricá, privitá ca sistem, este alcátuitá din
mai multe elemente componente, conectate în serie sau în paralel cu componente independente
sau dependente între ele.
Sigurana în funcionare reprezintá probabilitatea ca într-un interval de timp sistemul sá
îndeplineascá conditiile de functionare.
Pentru un sistem se defineste starea de succes ca fiind starea în care se îndeplinesc con-
ditiile de functionare si care este caracterizatá de probabilitatea stárii de succes P
S
.
Se defineste similar starea de refuz ca fiind starea în care se îndeplinesc conditiile de
functionare si care este caracterizatá de probabilitatea stárii de refuz P
R
.
Între aceste probabilitáti existá relatia:
P
S
+ P
R
= 1 (6.79)
Determinarea acestor probabilitáti de stare este punctul de plecare pentru calculul
celorlalti indicatori de fiabilitate.
Calculul fiabilitátii instalatiilor electrice presupune construirea unui model matematic
adecvat, care sá descrie comportarea în timp a unui proces fizic aleatoriu.
Modelul utilizat depinde de urmátorii factori:
– de etapa analizatá (de proiectare, de exploatare sau de garantie);
– de caracteristicile elementelor componente în sensul dacá acestea sunt reparabile sau
nereparabile;
– de functia de repartitie a timpilor de functionare neîntreruptá (F(t)) si respectiv a
timpilor de reparare (G(t)) care permit determinarea probabilitátilor.
La studiul fiabilitátii instalatiilor electrice se foloseste metoda functiei de sigurantá, meto-
da binomialá si metoda bazatá pe procese stochastice tip Markov.
Prin derivarea în raport cu timpul a functiilor de repartitie se obtin densitátile de
repartitie, pentru timpii de functionare f(t) si respectiv de reparare g(t).
229
( )
( )
dt
t dF
t f = (6.80)
( )
( )
dt
t dG
t g = (6.81)
În calculele de fiabilitate se definesc urmátorii parametrii statistici de siguran:
1. Intensitatea de defectare (λ(t)), numitá si ratá sau frecventá de defectare, care
reprezintá probabilitatea ca un element care nu a functionat fárá defectiuni pâná în momentul t sá
se defecteze în intervalul ∆t:
( )
( )
( ) t F 1
t f
t

= λ (6.82)

2. Intensitatea de reparare (µ(t)) sau rata cáderilor, este probabilitatea ca un element
care a fost defect la momentul t sá se repare în intervalul ∆t:
( )
( )
( ) t G 1
t g
t

= µ (6.83)
Pentru definirea legáturii dintre fiabilitatea P
S
(t) si intensitatea defectiunilor (t) se
utilizeazá si relatia:
( ) ( )
( )
í
= − =
⋅ λ −
1
0
dt t
S
e t F 1 t P (6.84)




Figura 6.15 Variatia în timp a intensitátii defectiunilor.
Cunoasterea caracteristicii λ(t) permite sá se aprecieze particularitátile defectiunilor si sá
se stabileascá procedeele de preîntâmpinare a acestora. În figura 6.15. se prezintá variatia in-
tensitátii defectiunilor pentru un element din instalatiile electrice.
Se remarcá existenta a trei zone si anume:
– zona I, de tinerete (rodaj) cu o intensitate a defectiunilor descrescátoare. În aceastá peri-
oadá se manifestá defectiunile cauzate de erorile de fabricatie si montaj. Durata acestei perioade
este de 10 - 200 ore. Reducerea acestei perioade se face prin rodajul în uziná în conditii cât mai
apropiate de cele din exploatare;
230
– zona a II-a, de maturitate sau perioada de functionare, când intensitatea defectiunilor
este practic constantá. Aceasta este perioada cea mai importantá în functionarea unui produs fi-
ind cea mai economicá din punct de vedere al exploatárii;
– zona a III-a, de bátrânete, caracterizatá printr-o intensitate a defectiunilor crescátoare
datoritá fenomenului de uzurá.
Caracteristica λ(t) poate fi utilizatá pentru a se indica momentul când produsul trebuie în-
locuit cu altul nou.
Înlocuirea este rationalá când caracteristica este crescátoare, deci în zona a III-a.
Reparatia exponentialá este specificá perioadei a II-a când intensitatea defectiunilor este
constantá. Repartitia normalá aproximeazá satisfácátor fenomenele din perioada de bátrânete
(zona a III-a). Când de-a lungul vietii utile se întâlnesc atât defecte de uzurá cât si defecte
aleatoare se utilizeazá repartitia Weibull.

3. Timpul mediu de funcionare neîntrerupt sau durata totalá de succes, este un alt
indicator de fiabilitate, definit cu relatia:
T dt ) t ( P T
0
S f
µ + λ
µ
= ⋅ =
í

(6.85)
Similar se defineste si durata totalá de refuz:
í

µ + λ
λ
= ⋅ =
0
R R
T dt ) t ( P T (6.86)

În tabelul nr. 6.9 se indicá intensitátile statistice medii de defectare si de reparare a echi-
pamentelor si materialelor din instalatiile electrice:
Fiabilitatea unui sistem format din n elemente depinde de fiabilitátile individuale ale celor
n elemente si de tipul de functionalitate (conectare) a lor. Se deosebesc (figura 6.16) trei tipuri de
functionalitate si anume: serie (fárá rezervare), paralel (cu rezervare generalá) si mixtá (cu
rezervare mixtá).


Tabelul nr. 6.9 Intensitátile statistice medii de defectare

Nr.
crt.
Denumirea echipamentului
si materialelor
Timpul mediu
de functionare
T
f
(luni)
Intensitatea de
defectare
λ = 1/T
f

(10
–4
⋅h
–1
)
Durata me-
die reparare
T
T
d
(ore)
Intensitatea
de reparare
µ = 1/T
d

(10
–4
⋅h
–1
)
1. Linie electricá aerianá
(LEA)
1/100 Km 10,5 12 834
2. Linie electricá în cablu
(LEC)
0,8/100 Km 13,1 72 139
3. Transformator retea MT/JT 240 0,04 24 417
4. Sigurante fuzibile 12 1,15 0,25 10000
5. Contactoare tripolare pe
tablou
6 2,31 1,0 10000
6. Cablu de fortá 18 0,77 8,0 1250
7. Bare de distributie 12 1,16 10,0 1000
8. Întreruptor general 14 7,5 18,0 4195
231
9. Prizá 380 V 2 6,94 0,5 20000
10. Bloc relee termice 4 3,47 0,5 20000
11. Releu de timp 20 0,69 1,0 10000
12. Releu intermediar 20 0,69 1,0 10000
13. Contacte la borne si
conectori
30 0,46 1,5 6666
14. Tablou general de joasá
tensiune
12 0,89 4,0 19300

În cazul unui sistem cu functionalitate serie fiabilitatea sistemului este egal cu produsul
fiabilitátilor elementelor (figura 6.16 a).
t
n
1 i
Si
n
1 i
S
i
e P P
λ −
= =
π π
= = (6.87)
La sistemele cu functionalitate paralelá (figura 6.16.b) se utilizeazá urmátoarea relatie
pentru calculul fiabilitátii:
) P 1 ( 1 P
Si
n
1 i
S
− − =
π
=
(6.88)
În cazul sistemelor cu functionalitate mixtá se determiná fiabilitátile echivalente ale ele-
mentelor cu functionalitate paralelá si apoi cu acestea se calculeazá fiabilitatea lantului serie.


232


Figura 6.16 Fiabilitatea sistemului.

a – fárá rezervare (configuratie serie);
b – cu rezervare generalá (configuratie paralelá);
c – cu rezervare mixtá.


6.7.1. Determinarea fiabilitii echipamentelor electrice

În etapa de proiectare estimarea indicatorilor de fiabilitate a echipamentelor electrice se
obtine considerând cá acesti parametri au o repartitie exponentialá. În acest caz este suficient sá
se determine un singur indicator si anume intensitatea defectiunilor λ(t).
În continuare se prezintá modul de calcul a fiabilitátii unor echipamente electrice.


A. Fiabilitatea contactoarelor electromagnetice se face estimând separat intensitátile
de defectare a principalelor elemente componente: contacte (λ
c
), elemente electrice ca bobina,
izolatia, camera de stingere (λ
e
) si elemente mecanice precum mecanismele, resoartele, miezul
magnetic (λ
m
).
Contactorul se prezintá ca un sistem cu structurá serie si deci rata defectiunilor va fi:
233
λ(t) = λ
c
+ λ
e
+ λ
m
(6.89)
Intensitatea defectiunilor contactelor active depinde de numárul de contacte, de material,
precum si de conditiile de mediu, de calitatea fabricatiei, de coeficientul de încárcare electricá,
de vârsta contactelor si de mediu.
Intensitatea defectiunilor electrice depinde de natura materialului si de conditiile de
mediu, considerându-se constantá.
Mecanismul cinematic si resorturile prezintá defectiuni de uzurá crescátoare.

B. Fiabilitatea releelor termice se calculeazá similar ca în cazul contactoarelor conside-
rând releul ca un sistem cu structurá serie cu aceleasi componente: contacte, elemente electrice si
elemente mecanice. Calculul se face tor cu relatia (6.89). Relee nu sunt produse reparabile, iar
defectiunile pot fi totale (întreruperea rezistentei, sudarea contactelor, strápungerea izolatiei) sau
de derivá (cáderi de tensiune pe contacte etc.).

C. Fiabilitatea mainilor electrice se calculeazá pe baza grupárii defectiunilor în douá
categorii, defectiuni electrice si respectiv mecanice.
Defectiunile electrice au o intensitate constantá si se manifestá prin întreruperea
circuitului bobinajului datoritá suprasarcinii electrice sau fortei centrifuge.
Defectiunile mecanice se datoreazá uzurii sau ruperii elementelor. Intensitatea
defectiunilor motoarelor electrice se calculeazá cu relatia:
λ(t) = λ
e
+ λ
m
(6.90)
Conditiile de mediu influenteazá asupra intensitátii defectiunilor. Astfel, umiditatea are e-
fect negativ asupra izolatiei, iar temperatura determiná încálzirea înfásurárilor si rulmentilor.
Vibratiile si socurile mecanice au efecte negative asupra periilor colectoare si rulmentilor.

D. Fiabilitatea liniilor electrice aeriene se determiná avându-se în vedere elementele
componente: conductoare active, conductoare de protectie, izolatoare, fundatii, stâlpi, prize de
pámânt.
Pentru o linie cu simplu circuit se adoptá o structurá serie si:
i
n
1 i
s
λ = λ
π
=
(6.91)


6.8. Avarii în instalaiile electrice


Prin avarie se întelege succesiunea de evenimente care au loc la un moment dat într-o
instalatie electricá având drept consecinte deteriorári de echipamente sau întreruperi în alimen-
tarea cu energie electricá.
În instalatiile de joasá tensiune se utilizeazá notiunea de deranjament, iar în instalatiile
de medie si înaltá tensiune – cea de incident de exploatare.
Conditiile producerii avariilor în instalatiile electrice se referá la suprasolicitárile
electrice, mecanice, termice si cele datorate mediului exterior.

A. Suprasolicitrile electrice depinde de natura elementelor instalatiei electrice. Astfel,
la elementele conducátoare de curent, suprasolicitárile apar ca urmare a depásirii curentului
nominal. La elementele izolate, suprasolicitárile apar datoritá depásirii tensiunii nominale.
234
Depásirea curentului nominal conduce la cresterea treptatá a temperaturii si cresterea ins-
tantanee a fortelor electrodinamice.
Temperatura de functionare pentru un element conducátor de curent, cum ar fi în cazul
cel mai simplu un conductor neizolat aflat în aer, rezultá dintr-o relatie de egalare a cáldurii
degajate pe unitatea de lungime a conductorului de rezistivitate ρ, diametru d si parcurs de
curentul I – si cáldura evacuatá pe unitatea de lungime când temperatura mediului este T
2
, iar k
c

si k
r
sunt coeficientii de transmitere a cáldurii prin convectie si respectiv radiatie:
) T T ( d k ) T T ( d k
) 4 / d (
I
4
2
4
1 r 2 1 c
2
2
− π + − π =
π
ρ (6.92)
Dacá se neglijeazá componenta de radiatie rezultá:
3
2
c
2
2 1
d
I
k
4
T T T ⋅
π
ρ
= − = ∆ (6.93)
Rezultá faptul cá valoarea curentului admisibil de duratá (I
ad
) se poate reduce mult în
cazul cresterii temperaturii mediului exterior T
2
, sau poate sá creascá în cazul ameliorárii schim-
bului de cáldurá prin convectie fortatá. Aceste aspecte sunt specifice regimului permanent de
functionare.
În regim tranzitoriu, cantitatea de cáldurá degajatá în conductorul de rezistentá r si
parcurs de curentul I în unitatea de timp dt este egalá cu cantitatea de cáldurá (k
c
⋅S⋅T) evacuatá
prin convectie prin suprafata S de schimb de cáldurá în unitatea de timp dt si respectiv cáldura
(m ⋅ c ⋅ dT) înmagazinatá în masa m a conductorului cu cáldura specificá c si diferenta de
temperaturá ∆T:
(r ⋅ I
2
)dt = m ⋅ c ⋅ dT + k
c
⋅ S ⋅ T ⋅ dt (6.94)
Solutia ecuatiei diferentiale este:
) e 1 (
d
I
k 2
4
T
t
c m
k S
3
2
c
2
c


− ⋅
ρ ⋅
= (6.95)
Pentru un conductor de lungime unitará cu:

4
d
m
2
⋅ π
γ = (6.96)
si
) 4 / d (
r
2
π
ρ
= (6.97)

Prin neglijarea convectiei rezultá:
t I
d
16
T
2
4 2

ρ

π
= (6.98)
Depásirile de scurtá duratá a curentului nominal au importantá în cazul curentilor de
scurtcircuit deoarece fortele electrodinamice devin importante, iar temperaturile pot atinge valori
mari scázând astfel rezistenta mecanicá.
Cresterile de sarciná de duratá medie (I = (1,5 – 2)I
n
) sunt periculoase deoarece cresterile
de temperaturá pun în pericol contactele electrice sau izolatia.
235
Depásirea tensiunii de regim permanent conduce în cazul materialelor electroizolante
solide la îmbátrânirea izolatiei si reducerea duratei de viatá conform relatiei:
n
U
U
t
t
|
.
|

\
|

=

(6.99)
În cazul izolatiilor groase, depásirea tensiunii de regim permanent duce la aparitia efectu-
lui Corona.
Un echipament electric corect proiectat, realizat si întretinut trebuie sá suporte fárá dete-
riorári:
– Tensiunea maximá (U
m
) în regim permanent;
– Cresteri de tensiune 3U
m
;
– Supratensiuni de comutatie de (3 - 5)U
m
;
– Supratensiuni atmosferice de ordinul a (4 ÷ 6)U
m
.

B. Suprasolicitrile termice pot fi datorate fie suprasarcinilor, care au fost tratate
anterior, fie datorate unor surse de cáldurá exterioará cum ar fi deteriorarea izolatiei termice,
arcul electric, incendiile.
În cazul întreruptoarelor si separatoarelor arcul electric apare în conditii normale si se
stinge dacá parametrii arcului se încadreazá în limitele capacitátii de rupere. În caz contrar apar
urmátoarele suprasolicitári datorate arcului:
– arcul electric de sudurá care produce curenti de 100 ÷ 1000 A, tensiuni de pâná la 200
V si pentru o duratá de actionare de ordinul minutelor;
– arcul electric datoritá scurtcircuitelor din retelele de joasá tensiune care are o duratá de
actionare de 0,001 - 1 secunde producând un curent de 5 - 20 KA la o tensiune de 10 - 20V. În
cazul retelelor de medie si înaltá tensiune puterea disipatá ajunge pâná la 100 - 600 MVA
datoritá tensiunilor de 1 - 20 KV.
Temperatura mare de functionare a arcului electric (3000 - 4000°C) poate provoca topirea
elementelor metalice ale instalatiei electrice si aprinderea materialelor izolante combustibile
(hârtie, PVC, cauciuc, mase bituminoase).
Arcul electric dintre contactele unui separator sau întreruptor în conditiile depásirii capa-
citátii de rupere (de exemplu, deschiderea sub sarciná a unui separator) are ca efect initial topirea
contactelor si a pieselor metalice de legáturá, apoi se extinde spre celelalte faze si spre
elementele de legare la pámânt.
Alte tipuri de suprasolicitári termice sub actiunea surselor exterioare de cáldurá sunt:
supraîncálzirea unor conductoare neizolate sub actiunea radiatiei solare si supraîncálzirea unor
cabluri sub actiunea cáldurii cedate de conductele termice.

C. Suprasolicitrile mecanice se datoreazá instabilitátii terenului, loviturilor mecanice
asupra liniilor aeriene sau în cablu, precum si actiunile variatiilor de temperaturá, a vântului si
depunerilor de chiciurá.
Variatiile de temperaturá ale mediului ambiant influenteazá din punct de vedere mecanic
liniile electrice aeriene, dispozitivele de actionare ale întreruptoarelor si barele din statiile de
transformare. Astfel, variatia de temperaturá determiná modificarea lungimii, a eforturilor si
ságetilor din conductoarele liniei.
La proiectarea si constructia liniilor electrice aeriene sau iau în considerare urmátoarele
valori standardizate de temperaturá: temperatura maximá (+40°C), la care ságeata conductoarelor
este maximá; temperatura maximá (–30°C), la care efortul este maxim; temperatura medie
anualá (+15°C), la care se verificá efortul la vibratii; temperatura de formare a chiciurii (–5°C).
236
La dimensionarea barelor si legáturilor din statiile de transformare de tip exterior se tine
seama de variatiile de temperaturá ale mediului ambiant, fárá ca acestea sá depáseascá eforturile
electrodinamice.
Viteza sporitá a vântului poate conduce la suprasolicitarea mecanicá a instalatiilor electri-
ce si în special, a conductoarelor liniilor electrice aeriene.
În functie de intensitate si presiune, vânturile se clasificá în 12 grade, de la gradul 0 (li-
nistit, cu viteza v = 0 - 0,5 m/s), gradul 6 (puternic, cu viteza de v = 9,9 - 12,4 m/s) si pâná la
uragan (gradul 12, cu viteza v > 30 m/s).
Actiunea dinamicá a vântului produce oscilatia conductoarelor. Aceste oscilatii provin
dintr-un regim turbionar care se produce în spatele conductorului bátut de vânt. Oscilatiile con-
ductoarelor pot fi: laterale-pendulare, transversale si longitudinale. Acestea produc îndoiri
repetate care determiná obosirea materialului si ruperea lui.
Depunerile de chiciurá pe liniile electrice aeriene se datoreazá depunerilor sub formá soli-
dá pe conductoarele si stâlpii liniilor electrice aeriene a vaporilor de apá din atmosferá, la
temperaturi sub 0°C. Sub greutatea depunerilor neuniforme de chiciurá, conductorul se roteste si
oferá vântului o nouá suprafatá de depunere Desigur cá depunerile de chiciurá conduc la cres-
terea solicitárilor mecanice si la posibilitatea aparitiei unor avarii.
În zonele predispuse la formarea chiciurii se preferá asezarea orizontalá a conductoarelor
deoarece aceastá asezare asigurá distante mai mari fatá de alte elemente aflate sub tensiune.

D. Suprasolicitrile datorate mediului exterior se referá actiunii poluárii si coroziunii
instalatiilor electrice expuse mediului exterior.
Emanatiile de gaze si corpuri în suspensie datorate poluárii industriale se depun, sub
formá granuloasá sau electroliticá, pe suprafata izolatoarelor si astfel influenteazá negativ propri-
etátile electroizolante ale acestora.
Poluarea granuloasá se datoreazá depunerilor unor particule putin solubile în apá (ciment,
cenusá, minereu etc.) care formeazá un strat aderent pe suprafata izolatoarelor, care retine apa si
astfel devine bun conducátor electric.
Poluarea electroliticá se datoreazá depunerilor de naturá anorganicá sau a gazelor, care în
contact cu apa formeazá solutii electrolitice bune conducátoare. Tensiunea electricá la care este
supus izolatorul prin intermediul acestor elemente bune conducátoare determiná o repartitie
neuniformá a tensiunii pe suprafata izolatorului si aparitia descárcárilor în arc electric.
Pentru evitarea efectelor negative ale poluárii, izolatoarele se ung cu vaseliná siliconicá
sau mineralá sau se spalá periodic.
Coroziunea reprezintá distrugerea metalelor si a altor materiale sub actiunea unor
procese chimice si electrochimice din mediul exterior.
Materialele si metalele instalatiilor electrice supuse coroziunii sunt:
– cuprul, aluminiul si otelul zincat folosite la fabricarea conductoarelor;
– fonta, folositá la fabricarea mansoanelor pentru cabluri subterane;
– policlorura de vinil sau polietilená, utilizate drept învelis de protectie al cablurilor sub-
terane.
Coroziunea cuprului este influentatá de cátre hidrogenul sulfurat si bioxidul de sulf în
conditii de umiditate mare a atmosferei. Acidul clorhidric diluat determiná formarea unui strat
protector la suprafata cuprului. Atmosfera mariná determiná cresterea de cca. 3 ori a coroziunii
fatá de atmosfera continentalá. Ploaia si západa influenteazá coroziunea prin faptul cá dizolvá
produsele solubile si creeazá noi spatii supuse coroziunii.
Coroziunea aluminiului este intensificatá de cátre acidul clorhidric dupá dizolvarea oxi-
zilor de pe suprafata conductoarelor de aluminiu. Mortarul de var si betonul determiná coro-
ziunea prin puncte.
237
Coroziunea oelului zincat este influentat de cátre acidul sulfuric si de gazele sulfuroase.
Otelul zincat este corodat de cca. 5 ori mai putin decât otelul neprotejat.
Coroziunea plumbului este acceleratá de cátre acidul acetic si calcar.
Fonta este în rezistentá la actiunea acizilor, dar este sensibilá la solutii alcaline. În
general mansoanele de legáturá din fontá nu pun probleme deosebite.
Coroziunea policlorurii de vinil se produce pentru soluri cu substante azotoase de peste
0,001 % si apa de mare sau freaticá cu pH 8 si continut de humus de peste 20 mg / litru.
Coroziunea polietilenei este accentuatá de temperaturile de peste 60 °C si de cátre
solventi organici (benzen, fenoli, cloroform).
Pentru evitarea procesului de coroziune se iau urmátoarele másuri:
– în mediile puternic corozive se reduc sursele de coroziune;
– se metalizeazá cu aluminiu benzile de otel pentru protectia mecanicá a cablurilor elec-
trice;
_ se aplicá vopsea anticorosivá pe elementele metalice sau se realizeazá operatii de
tratare chimicá prin fosfatare sau cromatizare;
_ se realizeazá protectii catodice contra curentilor de dispersie.

Principalele tipuri de avarii ale instalatiilor electrice sunt:
a) Avariile liniilor electrice aeriene se pot datora fie supratensiunilor atmosferice prin
strápungerea spatiului izolator dintre conductoare sau dintre acestea si pámânt, fie prin
deplasarea conductoarelor sub actiunea vântului si chiciurii. În acest caz se pot deteriora
conductoarele, izolatoarele sau chiar stâlpii.
b) Deteriorarea conductoarelor se poate realiza prin alungirea si ruperea datoritá
depásirii efortului mecanic admisibil.
Ruperea conductorului prin vibratii are loc în apropierea punctelor de fixare pe izolatori
unde este zona cea mai solicitatá la vibratii. Aceasta se manifestá prin cráparea succesivá a
firelor componente, alungirea si în final ruperea conductorului multifilar.
c) Ruperea conductoarelor ca urmare a arcului electric se manifestá prin topirea partialá
sau totalá a firelor, perlarea capetelor rupte si modificarea elasticitátii firelor ca urmare a su-
praîncálzirii acestora.
Prin trecerea curentului prin conductoarele supuse electroeroziunii în zonele cu contacte
imperfecte se produce încálzirea, oxidarea si ruperea ca urmare a reducerii rezistentei mecanice.
d) Detensionarea izolatoarelor si a armáturilor metalice se îmbinare se poate datora
depásirii efortului mecanic admisibil, a vibratiilor sau a conturnárii izolatiei.

e) Conturnarea izolatoarelor de tip suport se poate datora pásárilor, poluárii sau arcului
electric. Este posibilá desigur si conturnarea datoritá supratensiunilor atmosferice. În cazul
izolatoarelor de tip lant apare efortul de tractiune în lungul axei longitudinale.
f) Deteriorrile mecanice se manifestá prin: ruperea elementelor mecanice de îmbinare,
smulgerea elementelor de armare, strivirea materialului izolant de la izolatoarele capá-tijá sau
ruperea tijei izolante.
Deteriorárile electrice în cazul izolatoarelor lant apar sub formá de conturnári sau ca ur-
mare a unor supratensiuni.
Detensionarea consolelor se produce fie prin depunerea masivá de gheatá pe conductoare,
fie prin ruperea unui stâlp sau a unui conductor.
g) Ruperea stâlpilor în lungul liniei electrice apare în cazul unui dezechilibru al fortelor
de tractiune datoritá ruperii conductoarelor.
238
Ruperea stâlpilor perpendicular pe linie apare ca urmare a unui vânt foarte intens.

B. Avariile liniilor electrice subterane se produc în cablul propriu-zis, în zona mansoa-
nelor de legáturá sau a cutiilor terminale.
a) Deteriorarea cablurilor se manifestá prin deteriorarea învelisului de protectie si
strivirea izolatiei sub actiunea unor eforturi mecanice externe, datoritá defectiunilor de fabricatie
sau montaj, sau a supratensiunilor. Din cauza manevrárii neatente la pozare, a coroziunii sau
loviturilor primite în timpul unor sápáturi efectuate în apropierea cablului. Apare o crápáturá sau
o fisurá în învelisul de protectie pe unde pátrunde umiditatea care determiná scáderea localá a
rezistentei de izolatie, aparitia unor scurtcircuite sau puneri la pámânt.
Deteriorarea termicá a izolatiei se produce de obicei datoritá functionárii îndelungate cu o
sarciná superioará celei nominale. Scade astfel rigiditatea dielectricá si se produce strápungerea
izolatiei, scurtcircuite mono si trifazate. În cazul cablurilor cu izolatie din hârtie impregnatá, prin
încálzire masa de impregnare se fluidizeazá si se scurge prin cablu spre cutiile terminale care se
aflá la un nivel inferior. Astfel portiunea de cablu aflatá la nivel superior rámâne fárá ulei si îsi
pierde calitátile izolante.
b) Defectrile cablurilor din apropierea manoanelor de legáturá sau a cutiilor
terminale se datoreazá defectiunilor de montare, care deterioreazá izolatia. Aceste elemente ale
liniilor electrice subterane produc neomogenitatea izolatiei, deformarea câmpului electric si
modificarea geometriei cablurilor. Se produc astfel, defecte ale pieselor de contact ale man-
soanelor care determiná încálzirea excesivá si explozia mansonului sau a cutiei terminale.
În zona mansonului sau a cutiei terminale se produce o modificare a câmpului omogen de
naturá electrostaticá care determiná aparitia unor componente tangentiale pronuntate.
În zonele cu solicitári electrostatice mari izolatia realizatá pe santier este neomogená.
Apar defect datoritá neaplicárii corecte a straturilor semiconductoare la mansonul de legáturá sau
prin neîntreruperea la locul potrivit a ecranului exterior la cutia terminalá.

C. Avariile transformatoarelor se pot manifesta la bobinaj, miezul magnetic,
comutatorul cu ploturi sau la cuvá.
a) Avariile bobinajelor din cauze electrice se pot datora fie unor supratensiuni, fie unor
suprasarcini. În cazul supratensiunilor bobinajului poate ceda) fie longitudinal (axial), fie
transversal (radial). Se realizeazá astfel strápungerea izolatiei între spirele aceleasi faze sau între
douá înfásurári vecine, respectiv între o înfásurare si masá.
Cauzele supratensiunilor sunt: slábirea izolatiei prin îmbátrânire, degradarea izolatiei ca
urmare a unor bavuri ale conductorului sau depásirea diferentei de potential nominale.
În cazul suprasarcinilor de duratá se realizeazá degradarea bobinajului prin îmbátrânire.
Scurtcircuitele pot provoca deteriorarea transformatoarelor prin efectele dinamice,
bobinajele deformându-se.
b) Avariile miezului magnetic se produc fie prin strápungerea tubului electroizolant de
la buloanele de strângere a tolelor, fie prin deplasarea coloanelor miezului magnetic si aparitia de
interstitii.
c) Avariile comutatoarelor cu ploturi se realizeazá fie prin deteriorarea contactelor de
tip taler, uzarea contactului fix sau ruperea tijelor de transmisie a miscárii sau fisurarea
izolatoarelor.
d) Avariile cuvei transformatorului se pot produce fie din cauze mecanice datorate trans-
portului sau îmbátrânirii garniturilor de cauciuc, fie din cauze electrice ca urmare a degajárii de
239
gaze determinatá de deteriorarea bobinajului. Apar astfel supratensiuni care determiná
deformarea cuvelor.

D. Avariile instalaiilor de compensare a puterii reactive se datoreazá:
– socurile de sarciná determinate de iesirea accidentalá din functiune a bateriilor de
condensatoare.
– suprasarcinile maxime admisibile în regim de duratá: I
max
= 1,3 I
n
; Q
max
= 1,43 Q
n
.
La comutarea unei trepte a bateriei, socul de tensiune admis este de maxim 3
0
/
00
.
Întreruperea alimentárii cu energie electricá datoritá unor avarii determiná:
– daune suferite de consumatorii direct afectati (D
dir
) prin rebuturi, reducerea productiei,
pierderi de materii prime si materiale;
– daune în sistemul energetic de alimentare (D
furnizor
) prin reducerea puterii furnizate con-
sumatorului;
– daune la alti consumatori (D
ind
) dependenti tehnologic de consumatorii direct afectati
prin reducerea livrárii de produse si materiale.
Deci daunele totale vor fi date de relatia:
D = D
dir
+ D
furnizor
+ D
ind
(6.100)
Cele mai importante daune sunt daunele directe la consumator D
dir
care cuprind:
D
dir
= D
pn
+D
mp
+D
u
(6.101)
unde:
D
pn
– reprezintá valoarea daunelor proportionale cu volumul productiei nete nerealizate
din cauza avariei;
D
mp
– valoarea materiilor prime si materialelor consumate suplimentar pâná la revenirea
productiei la normal;
D
u
– daune prin distrugerea sau avarierea utilajelor productive.




Figura 6.17. Explicativá pentru calculul daunelor consumatorilor.

Calculul daunelor se poate face cu relatia:
240
( )
e p
n
1 i
0
t t C dsi t d D − + + ⋅ =
¯
=
(6.102)
unde: d
0
este dauna orará a nerealizárii productiei, care se poate calcula în functie de valoarea
productiei nete V
pn
si de numárul de schimburi, cu relatia:
s
pn
0
n
V
d = (6.103)
d
s
– daune specifice la întreruperea alimentárii cu energie electricá;
C
p
– cheltuieli suplimentare pentru repornire;
t – durata de întrerupere a procesului tehnologic;
t
e
– durata anualá a avariilor electrice.


6.8.1. Mentenana instalaiilor electrice

Mentenanta reprezintá totalitatea actiunilor de control, testare, întretinere si reparare efec-
tuate asupra unei instalatii pentru a se obtine un nivel de sigurantá dorit. Se cunosc douá tipuri de
mentenantá si anume:
– mentenanta preventivá, care are ca scop reducerea riscurilor de producere a unui defect,
realizatá prin actiuni profilactice de testare, revizii si reparatii planificate;
– mentenanta corectivá, care are scopul de a înlátura imediat avariile sau functionare defec-
tuoasá.

A. Mentenana preventiv se referá la complexul de lucrári care se executá cu
periodicitáti prestabilite pentru a mentine instalatiile electrice în stare buná de functionare pentru
toatá durate de viatá normatá. Din aceastá categorie fac parte: probele si încercárile periodice,
lucrárile curente, revizia tehnicá, reparatiile curente si reparatia capitalá. Periodicitatea executárii
celor mai importante lucrári este indicatá în tabelul nr. 6.10.
Probele si încercárile caracteristice instalatiilor electrice se realizeazá în faza de montaj,
punere în functiune sau în exploatare si se referá la másurátori asupra izolatiei electrice.
Msurarea rezistenei de izolaie se face cu megohmmetre si depinde de valoarea tensi-
unii continue aplicatá si de durata de aplicare. De obicei, másurarea rezistentei de izolatie se face
la o anumitá temperaturá T (°C) dupá un timp de 60 sec. si respectiv 15 secunde de la aplicarea
tensiunii.
Pentru masinile electrice cu tensiunea nominalá U
n
< 1000 V, dupá 60 secunde rezistenta
de izolatie másurare trebuie sá fie temperatura standard de T = 75 °C:
R
iz(75 °C)
> 1 MΩ (6.104)
Deoarece másurátorile se efectueazá la o temperaturá oarecare T se impune realizarea
unei corectii.



Tabelul nr. 6.10. Periodicitatea executárii lucrárilor de întretinere a instalatiilor electrice

Periodicitatea normatá (nr. lucrári / an) Denumirea instalatiei electrice
lucrári
curente
revizie
tehnicá
reparatie
curentá
reparatie
capitalá
241
Statie transformare fárá personal 24/1 1/1 1/6 1/12
Transformatoare de fortá – 1/1 1/6 1/12
Posturi de transformare aeriene 1/1 1/2 1/6 1/12
Linii electrice aeriene U
n
< 1 kV 1/1 1/2 1/6 1/25
Linii electrice aeriene U
n
= 1 – 20 kV 1/1 1/2 1/6 1/25
Linii electrice subterane U
n
< 1 kV 1/1 – – 1/15
Instalatii de iluminat public 8/1 1/2 1/6 1/15

Gradul de umiditate al izolatiei masinii electrice este indicat de cátre coeficientul de ab-
sorbie definit cu relatia:
( )
( )
3 , 1
R
R
K
sec 15 iz
sec 60 iz
abs
≥ = (6.105)
Msurarea tangentei unghiului de pierderi în dielectrici (tg δ) se face cu puntea Sche-
ring. Curentul care trece printr-un dielectric are trei componente si anume: curentul de absorbtie
si cel de conductie care determiná pierderile de energie în dielectric si respectiv curentul de
deplasare. Valoarea pierderilor în dielectric este influentatá de calitatea dielectricului, de
temperatura si umiditatea sa.
Tangenta unghiului de pierderi se calculeazá cu formula:
Q
P
C R
1
C U
R / U
tg =
ω ⋅ ⋅
=
ω ⋅ ⋅
= δ (6.106)
unde: P – este puterea realá pierdutá în dielectric, iar Q – este puterea reactivá în
condensator.
Msurarea capacitii de izolaie (C) urmáreste sá stabileascá deteriorarea în timp a
izolatiei. S-a constata cá variatia în timp a capacitátii unui dielectric este mai lentá la o izolatie
nouá decât la na în stare umedá. Capacitatea unei izolatii este mai micá cu cât dielectricul este
mai putin umed si mai putin murdar.
Msurarea nivelului descrcrilor pariale datorate incluziunilor gazoase aflate sub
influenta câmpului electric care se produc în interiorul izolatiei aparatelor electrice se face dupá
mai multe metode: optice, acustice, gazodinamice. Cea mai sensibilá metodá este metoda
electricá. Aceasta se bazeazá pe másurarea perturbatiilor radioactive si a pierderilor de
descárcare produse de impulsurile de înaltá frecventá emise de descárcárile partiale.

Încercarea cu tensiune mrit se face în curent continuu sau alternativ determinându-se
raportul tensiunilor numit coeficient de consolidare:
ca
cc
c
V
V
k = (6.107)
Valoarea acestui coeficient este cuprinsá între 1 si 5, în functie de materialul
electroizolant. Durata încercárilor este de 10 - 20 minute în cazul cablurilor si de numai 5 minute
pentru izolatia întreruptoarelor.
Aparatul electric se calculeazá pentru a rezista la tensiunea nominalá pe fazá, la cea de
linie si la supratensiunile de comutatie.
Încercarea izolaiei cu tensiune de impuls are drept scop verificarea rezistentei de izo-
latie la supratensiuni sub formá de impulsuri, cu undá pliná sau cu undá táiatá.
În tabelul nr. 6.11 se indicá valorile informative ale tensiunii de impuls scurt.
242

Tabelul nr. 6.11 Tensiunea de impuls scurt pentru încercarea izolatiei
Tensiunea nominalá (kV)
Tensiunea de tinere la 50 Hz kV
6 10 20
Transformatoare de putere 22 28 50
Aparate electrice 27 35 55

B. Mentenana corectiv se referá la complexul de lucrári care se executá pentru
localizarea si remedierea defectelor si avariilor. Defectele sau avariile din instalatiile electrice
conduc de cele mai multe ori la întreruperea în alimentarea cu energie electricá a unor
consumatori, durata remedierii defectelor fiind deci foarte importantá. Durata de remediere se
compune din douá párti principale si anume: durata localizárii defectului si durata necesará repa-
ratiei.
În cazul liniilor electrice aeriene care se întind pe distante foarte lungi localizarea defec-
telor este o problemá dificilá. Pentru localizarea defectelor se mai utilizeazá si relee de
impedantá, dar acestea introduc erori prin considerarea rezistentei arcului electric în valoarea
impedantei. Precizia cea mai mare se obtine prin utilizarea locatoarelor de defecte bazate pe
principiul reflexiei impulsurilor.
Dupá localizarea defectului urmeazá reparatia definitivá sau provizorie. În cazul
deteriorárii conductoarelor reparatia se realizeazá prin îngrádire cu mufe. În situatia deteriorárii
izolatoarelor, clemelor sau pieselor de legáturá se va proceda la înlocuirea integralá a pieselor
defecte din stocul echipei de interventie.
În cazul liniilor electrice subterane localizarea defectelor este dificilá deoarece cablul
este îngropat în sol. Metoda de localizare este în functie de tipul defectului.
Defectele cu întreruperea fazei se determiná másurând capacitatea fazei si raportarea la
valoarea normalá. Deci distanta pâná la locul defectului va fi:
L
C
C
x
L
x
= (6.108)
unde L este lungimea tronsonului fazei întrerupte.
Metoda inductiei pentru localizarea fazei întrerupte utilizeazá emiterea unei tensiuni de
frecventá medie si receptionarea semnalelor cu o antená-cadru cu amplificator si receptor care se
plimbá în jurul traseului.
Remedierea defectului se realizeazá în functie de locul si natura acestuia. Dacá defectul
este în cablu, portiunea defectá se înlocuieste cu o portiune nouá de cablu între douá mansoane.
În cazul transformatoarelor electrice evitarea incendiilor se face prin utilizarea releelor
de protectie, a sesizoarelor de temperaturá si a zidurilor antifoc.
Gradul de sigurantá al unei instalatii depinde de conceptia acestora, de calitatea echipa-
mentelor si materialelor folosite, de acuratetea executiei, de exploatarea corectá si calitatea
reparatiilor si de conditiile de mediu.
Principalele metode de crestere a siguranei în funcionare a instalaiilor electrice sunt:
a) Rezervarea este una dintre cele mai folosite metode de cresterea a sigurantei în func-
tionare. Rezervarea poate fi integralá, cum este cazul a douá posturi de transformare racordate în
noduri diferite ale sistemului energetic, sau poate fi rezervare partialá, ca în situatia a douá
transformatoare în paralel alimentate de la aceeasi linie electricá.
În cazul rezervárii se foloseste formula binomialá:
(P
E
+ P
R
)
n
= 1 (6.109)
243
unde n reprezintá numárul de elemente în paralel.
Ca exemplu privind avantajele rezervárii se mentioneazá cazul când în locul unui trans-
formator cu puterea aparentá S (kVA) si probabilitatea de buná functionare P
S
= 0,75 se ins-
taleazá trei transformatoare cu puterea unitará S / 2 si având aceeasi probabilitate de buná
functionare. Rezultá cá probabilitatea ca cel putin douá transformatoare sá fie în functiune, deci
la sarcina nominalá, este de 0,844. De acest aspect se tine seama la alegerea numárului de
transformatoare din posturile de transformare.
O formá curentá de rezervare în instalatiile electrice o constituie dubla alimentare de la
aceeasi sursá sau din surse diferite.
O altá formá de rezervare o constituie buclarea retelelor de alimentare care se realizeazá
prin intermediul unor legáturi între posturile de transformare sau tablourile de distributie.
Printr-o legáturá în diagonalá între barele de alimentare a consumatorilor se realizeazá o
altá formá simplá si economicá de rezervare.
Ultima metodá de rezervare o constituie instalarea de surse de interventie.

Sursa de interventie este o instalatie de generare sau stocare a energiei care poate prelua
total sau partial alimentarea consumatorilor în cazul defectárii sursei de bazá. Se folosesc, de
obicei, generatoare de energie electricá care preiau alimentarea receptoarelor vitale.
b) Meninerea în funcionare a actionárilor electrice cu motoare asincrone si sincrone la
aparitia golurilor de tensiune când tensiunea revine dupá câteva secunde. Totusi receptoarele
prevázute cu relee de tensiune minimá sunt deconectate.
Pentru evitarea efectelor negative ale golurilor de tensiune se foloseste autopornirea mo-
toarelor de actionare. Prin autopornire se întelege revenirea la valoarea nominalá a vitezei dupá
scáderea acesteia la aparitia golurilor de tensiune.
Cuplul motor este proportional cu tensiunea în cazul motoarelor sincrone si respectiv cu
pátratul tensiunii la motoarele asincrone. Deoarece si motoarele sincrone pornesc în asincron se
poate spune cá:
2
n n
U
U
M
M
|
|
.
|

\
|
= (6.110)
unde M
n
si U
n
sunt valorile nominale ale cuplului motor si tensiunii de alimentare, iar M si U
sunt valori instantanee corespunzátoare.
Deci rezultá:
n n
M / M
1
U
U
= (6.111)
La motoarele asincrone M / M
n
= 1,5 - 2,5 rezultá cá tensiunea minimá la care se poate
obtine cuplul nominal este de U
min
= (0,81 – 0,64) U
n
.
În cazul alimentárii unui grup de motoare de la aceeasi bará, la întreruperea alimentárii
datoritá golurilor, tensiunea nu dispare brusc datoritá rezervei de energie acumulatá în câmpul
electromagnetic al motoarelor electrice. Motoarele electrice cu constanta de timp mai mare se
vor frâna mai lent si vor deveni generatoare pentru motoarele cu constanta de timp mai micá.
c) Evitarea extinderii avariilor prin influena reciproc a instalaiilor se realizeazá
prin adoptarea de ecrane, trasee diferite sau márirea spatiilor dintre instalatii. Ca exemplu se
mentioneazá cazul când la aprinderea unor întreruptoare cu ulei sau cabluri avaria se extinde la
elementele amplasate în aceeasi celulá sau canal de cabluri.
244
d) Combaterea polurii atmosferice i coroziunii care determiná degradarea izolatiei
instalatiilor electrice si aparitia pericolului conturnárilor si scurtcircuitelor.
O instalatie electricá îsi poate modifica nivelul de fiabilitate prin actiuni de mentenantá
corectivá si preventivá. Acestea se referá la interventiile în caz de avarie si la reviziile plani-
ficate.
Din aceste motive la studiul instalatiilor electrice se preferá utilizarea notiunii de dis-
ponibilitate. Aceasta este o notiune mai cuprinzátoare decât fiabilitatea, incluzând sfera
productiei prin fiabilitatea si sfera exploatárii prin mentenabilitate.
Disponibilitatea este probabilitatea ca o instalatie sau echipament sá-si poatá îndeplini
functia impusá la un moment oarecare t.
245
Pe baza notiunilor tehnice prezentate în capitolul „Instalatii Electrice“ ráspundeti la
urmátoarele întrebári:

1. Definiti instalatia electricá.
2. Definiti un echipament electric.
3. Definiti un consumator electric.
4. Definiti un receptor electric.
5. Dati 5 exemple de receptori electrici.
6. Ce criterii se utilizeazá pentru clasificarea instalatiilor electrice.
7. Clasificati insataltiile electrice dupá rolul lor functional.
8. Clasificati insataltiile electrice dupá tensiunea nominalá.
9. Clasificati insataltiile electrice dupá modul de protectie.
10. Care sunt tensiunile nominale în c.c.?
11. Care sunt tensiunile nominale de joaspá tensiune în c.a.?
12. În câte categorii se împart constructiile din punctul de vedere pericoluluji de
incendiu?
13. Definiti un loc de muncá periculos din punctul de vedere al electrocutárii.
14. Ce categorii de locuri de muncá existá din punctul de vedere al mediului?
15. Ce categorii de medii existá din punctul de vedere al pericolului de explozie?
16. Clasificati consumatorii electrici în functie de importanta lor.
17. Ce regimuri de lucru ale receptoarelor electrice cunoasteti?
18. Definiti regimul de lucru de lungá duratá.
19. Definiti regimul de scurtá duratá.
20. Definiti regimul periodic intermitent.
21. Definiti durata relativá de actionare.
22. Ce caracteristici ale consumatoirilor electrici cunoasteti?
23. Definiti sarcina medie a unui consumator electric.
24. Definiti sarcina medie pátraticá a unui consumator electric.
25. Definiti sarcina maximá a unui consumator electric.
26. Definiti sarcina maximá de duratá a unui consumator electric.
27. Definiti sarcina de calcul a unui consumator electric.
28. Definiti puterea de calcul a unui consumator electric.
29. Clasificati consumatorii electrici dupá sarcina de duratá.
30. Clasificati consumatorii electrici dupá conditiile de continuitate.
31. Definiti curba de sarciná a unui consumator electric.
32. Ce márimi caracteristice (indicatori) rezultá din curba de sarciná a unui
consumator electric.
33. Definiti coeficientul de umplere a curbei de sarciná.
34. Definiti coeficientul de utilizare a puterii instalate a unui consumator
electric.
35. Definiti coeficientul de simultaneitate a unui grup de receptoare electrice.
36. Definiti coeficientul de uniformitate a curbei de sarciná.
37. Definiti coeficientul de formá a curbei de sarciná.
38. Definiti coeficientul de umplere a curbei de sarciná.
39. Definiti coeficientul de cerere a unui grup de receptoare electrice.
40. Definiti durata echivalentá a pierderilor maxime a unui consumator electric.
41. Definiti puterea cerutá de o instalatie electricá.
42. Ce metode de calcul a puterii cerute de un consumator cunoasteti?
43. Ce parametrii definesc calitatea energieie electrice?
44. Clasificati variatiile de tensiune.
246
45. Ce variatii de tensiune sunt admise la joasá tensiune?
46. Definiti fluctuatia de tensiune.
47. Ce este efectul de flicker?
48. Definiti golurile de tensiune.
49. Ce indicatori ai regimului deformant cunoasteti?
50. Definiti rezidul deformant.
51. Definiti coeficientul de distorsiune al regimului deformant.
52. Definiti nivelul armonicilor.
53. Ce echipamente electrice genereazá armonici de curent?
54. Ce echipamente electrice sunt puternic afectate de regimul deformant?
55. Ce echipamente se folosesc la reducerea armonicilor de curent?
56. Cum influenteazá armonicile de curent aparatele de másurare a puterii?
57. Cum influenteazá armonicile de curent circuitele de telecomunicatii?
58. Cum influenteazá armonicile de curent bateriile de condensatoare?
59. Ce rol au filtrele de refulare?
60. Ce rol au filtrele de absortie?
61. Definiti nesimetria unei instalatii electrice.
62. Ce ai nesimetriei unei instalatii electrice cunoasteti?
63. Definiti coeficientul de disimetrie.
64. Definiti coeficientul de nesimetrie.
65. Definiti coeficientul de dezechilibru.
66. Ce metode de reducere a nesimetriei unei instalatii electrice cunoasteti?
67. Ce efecte au variatiile de frecventá în instalatiile electrice?
68. Definiti siguranta în functionare a unei instalatii elctrice.
69. Definiti starea de succes a unui sistem electric.
70. Definiti starea de refuz a unui sistem electric.
71. Definiti intensitatea de defectare a unui sistem electric.
72. Definiti intensitatea de reparare a unui sistem electric.
73. Ce zone apar la variatia în timp a intensitátii defectiunilor?
74. Definiti timpul mediu de functionare a unei instalatii electrice.
75. Definiti fiabilitatea unei instalatii electrice.
76. Definiti regimul de varie a unei instalatii electrice.
77. Definiti un deranjament electric.
78. Ce tipuri de suprasolicitári apar în instalatiile electrice?
79. Ce suprasolicitári electrice ale instalatiilor electrice cunoasteti?
80. Ce tipuri de avarii apar în instalatiile electrice?
81. Care sunt avariile specifice liniilor electrice subterane?
82. Care sunt avariile specifice liniilor electrice aeriene?
83. Care sunt avariile specifice transformatoarelor de mare putere?
84. Definiti mentenanta unei instalatii electrice.
85. Ce determiná fiabilitatea contactoarelor electromagnetice?
86. Ce influenteazá fiabilitatea masinilor electrice?
87. Ce influenteazá fiabilitatea liniilor electrice aeriene?
88. Definiti mentananta preventivá.
89. Definiti mentenanta corectivá.
90. Definiti siguranta în exploatare a instaaltiilor elctrice.
91. Ce probe sunt caracteristice mentenantei instalatiilor electrice?
92. Ce scop are másurarea rezistentei de izolatie?
93. Ce scop are másurarea tangentei unghiului de pierderi?
94. Ce scop are másurarea capacitátii de izolatie?
247
95. Ce scop are másurarea nivelului descárcárilor partiale?
96. Ce scop are încercarea cu tensiune máritá?
97. Ce scop are încercarea izolatiei cu tensiune de impuls?
98. Ce másoará coeficientul de absortie a unei masini electrice?
99. Ce metode de crestere a sigurantei în exploatare a instalatiilor electrice
cunoasteti?
100.Definiti disponibilitatea unei instalatii electrice.















248
BIBLIOGRAFIE


1. ANDEA, P., Electromagneii, Ed. Helicon, 1993.
2. ANDEA, P., Tehnologia Fabricarii Aparatelor Electrice, U.T. Timisoara, 1992.
3. CIOBANU, L., Instalaii Electrice de Joas Tensiune, Ed. Gh. Asachi, 1995.
4. DELESEGA, I., Aparate Electrice, U.T., Timisoara, 1993.
5. HORTOPAN, G., s.a., Aparate electrice de comutaie. Teoria fenomenelor rapide, Editura
Tehnicá,1985
6. HORTOPAN, G., Aparate electrice de comutaie. Editura Tehnicá, 1996,
7. HORTOPAN, G., Aparate Electrice, E.D.P., 1993.
8. HORTOPAN, G., s.a., Probleme de Aparate Electrice, E.D.P., 1982.
9. HUTTE, Manualul Inginerului. Fundamente, Ed. Tehnicá, 1995.
10. IONESCU, V., VARGA, A., Teoria Sistemelor, Ed. All, 1994.
11. JUFER, M., Electromecanique, Traite d’Electricite, Ecole Politecnique de Laisare, 1995.
12. LEONTE, P., HURUBARU, M., Tehnologia Fabricrii Aparatelor Electrice, I.P. Iasi
1989.
13. LEOREANU, M., Tehnologia Fabricrii Aparatelor Electrice, U.Craiova 1987.
14. LICÃ, V., Materiale Electroizolante, Editura Tehnicá, 1992.
15. PANAITE, V., Proiectarea i construcia aparatelor electrice, I.P.Bucuresti, 1988.
16. PEICOV, A., TUSALIU, P., Aparate electrice. Proiectare i construcie, Ed. Scrisul
Romanesc, 1988.
17. Popescu L, Aparate Electrice, vol I, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2003.
18. Popescu L, Aparate Electrice, vol II, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2003.
19. Popescu L., Instalatii si Echipamente Electrice, Ed.Alma Mater, Sibiu, 2004
20. POPESCU, M.O., Tehnologia Aparatelor Electrice-Aplicaii, I.P. Bucuresti, 1988.
21. SAVIN ,G., ROSMAN, H., Circuite electrice neliniare i parametrice, Ed. Tehnicá, 1989.
22. SUCIU, I., Electromagneii, Ed. Tehnicá, 1994.
23. TÃNÃSESCU, F.T., Electrotehnologii, IP Bucuresti 1988.
24. VASILIEVICI, A., Aparate i echipamente electrice, vol. I-II, Ed. M-S, 1994, 1996.
25. Vasilievici Al., Andea P.,Aparate i echipamente electrice, Ed.Orizonturi universitare,
Timisoara, 2000.
26. Vasilievici Al., Andea P., Frigura F., Aparate i echipamente electrice. Aplicaii,
Ed.Orizonturi universitare, Timisoara, 2002.

CUPRINS
1. PROCESE TERMICE ÎN ECHIPAMENTELE ELECTRICE 1.1. Câmpul termic 1.2. Ecua iile câmpului termic 1.3. Transmisia termic 1.4. Câmpul de temperatur în regim sta ionar 1.4.1. Câmpul termic al pere ilor plani paraleli f r surse interne de c ldur 1.4.2. Câmpul termic în pere i cilindrici f r surse interne de c ldur 1.4.3. Câmpul termic într-un conductor lung, de sec iune dreptunghiular , cu surse interne de c ldur 1.4.4. Câmpul termic într-un conductor circular cu surs intern de c ldur 1.4.5. Câmpul termic în conductoarele cu izola ie 1.4.6. Câmpul termic în bobine 1.5. Câmpul termic în regim tranzitoriu 1.5.1. Ecua ia general a bilan ului termic 1.5.2. Înc lzirea corpurilor în regim de durat 1.5.3. R cirea corpurilor 1.5.4. Înc lzirea unui corp în regim de scurt durat 1.5.5. Înc lzirea corpurilor în regim de scurtcircuit 1.5.6. Înc lzirea unui corp în regim periodic intermitent 1.6. Stabilitatea termic a aparatelor electrice 2. FOR E ELECTRODINAMICE I ELECTROMAGNETICE 2.1. Calculul for elor electrodinamice în regim sta ionar 2.1.1. For a electrodinamic dintre conductoare drepte i coplanare 2.1.2. For a electrodinamic dintre conductoare drepte i paralele 2.1.3. For e electrodinamice în circuite cu configura ie complex 2.1.4. For e electromagnetice în apropierea pere ilor feromagnetici 2.1.5. For e electromagnetice în ni e feromagnetice 2.1.6. For ele electrodinamice în bobine 2.2. Calculul for elor electrodinamice în regim nesta ionar 2.2.1. For ele electrodinamice în curent alternativ monofazat 2.2.2. For ele electrodinamice în curent alternativ trifazat 2.2.2.1. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat, de conductoare paralele i coplanare, în regim nominal 2.2.2.2. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat, de conductoare paralele i coplanare, în regim de scurtcircuit 2.2.2.3. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat, de conductoare plasate în vârfurile unui triunghi echilateral, în regim nominal 2.2.2.4. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat, de conductoare plasate în vârful unui triunghi echilateral, în regim de scurtcircuit 2.3. Stabilitatea electrodinamic a aparatelor electrice 3. ELECTROMAGNE I 3.1. Clasificarea electromagne ilor

3

3.2. Bilan ul energetic a unui electromagnet 3.2.1. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent continuu 3.2.2. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent alternativ 3.2.3. Randamentul electromagne ilor 3.3. Regimul dinamic al electromagnetului 3.4. Circuitul magnetic al electromagne ilor 3.4.1. Calculul circuitului magnetic la întrefier mare 3.5. Calculul for ei dezvoltate de electromagne i 3.5.1. Calculul for ei de atrac ie la electromagne i de curent continuu 3.5.2. Calculul for ei de atrac ie la electromagne i de curent alternativ monofazat 3.5.3. Calculul spirei în scurtcircuit 3.5.4. Calculul for ei de atrac ie la electromagne ii de curent alternativ trifazat 3.6. Ac ionarea electromagne ilor 3.6.1. Modificarea timpului de ac ionare al electromagne ilor 3.6.2. Compara ie între electromagne ii de c.c. i cei de c.a. 4. COMUTA IA ELECTRIC 4.1. Modelarea arcului electric 4.1.1. Spectrul termic i de curent în arcul electric 4.1.2. Efectul Pinch 4.2. Arcul electric de curent continuu 4.2.1. Caracteristicile arcului electric de c.c. 4.2.2. Stabilitatea arcului electric de c.c. 4.2.3. Metode de stingere ale arcului electric 4.3. Arcul electric de curent alternativ 4.3.1. Caracteristicile arcului electric de c.a. 4.3.2. Metode de stingere ale arcului electric de c.a. 4.3.3. Tensiunea de restabilire 4.3.4. Arcul electric în aparatele de comuta ie 4.4. Principii de stingere ale arcului electric 4.4.1. Principiul deion asociat cu suflajul magnetic 4.4.2. Principiul efectului de electrod asociat cu efectul de ni 4.4.3. Principiul expand rii asociat cu jetul de lichid 4.4.4. Principiul jetului de gaz 4.4.5. Principiul vidului avansat 4.4.6. Principiul materialelor granulate 5. CONTACTE ELECTRICE 5.1. Suprafa a de contact 5.2. Rezisten a de contact i componentele sale 5.2.1. Rezisten a de stric iune 5.2.2. Rezisten a pelicular 5.2.2.1. Dependen a rezisten ei de contact de for a de ap sare 5.3. Fenomene perturbatoare în contactele electrice 5.3.1. Înc lzirea contactelor electrice 5.3.2. For ele de repulsie în contactele electrice 5.3.3. Vibra ia contactelor 5.3.4. Lipirea i sudarea contactelor 5.3.5. Migra ia materialului la contacte

4

5.4. Uzura contactelor 5.5. Materiale utilizate pentru contacte electrice 5.5.1. Condi iile de func ionare ale contactelor electrice 5.5.2. Materiale pentru contacte electrice 5.6. Solu ii constructive ale contactelor electrice 5.6.1. Contacte fixe 5.6.2. Contacte de întrerupere 5.6.3 Contactele glisante 6. INSTALA II ELECTRICE 6.1. Clasificarea instala iilor electrice 6.2. Clasificarea construc iilor i a locurilor de munc 6.3. Regimurile de lucru ale consumatorilor electrici 6.4. Caracteristicile consumatorilor electrici 6.5. Determinarea puterii necesare consumatorilor 6.6. Calitatea energiei electrice 6.6.1. Varia ia tensiunii de alimentare 6.6.2. Regimul deformant 6.6.3. Nesimetria instala iilor electrice 6.6.4. Efectele varia iilor de frecven 6.7. Siguran a în func ionare a instala iilor electrice 6.7.1. Determinarea fiabilit ii echipamentelor electrice 6.8. Avarii în instala iile electrice 6.8.1. Mentenan a instala iilor electrice Bibliografie

5

întrerup toare basculante. –aparate cu comuta ie static . În afara aparatelor de comuta ie exist o categorie larg de aparate i echipamente electrice de protec ie. declan atoarele. cum ar fi: întrerup toarele i comutatoarele cu pârghie. Definind un aparat de comuta ie ca un ansamblu de dispozitive electromecanice sau electrice cu ajutorul c rora se stabilesc sau se întrerup circuitele electrice. releele de protec ie. Transferul de energie electric de la locul de producere la locul de utilizare se realizeaz prin intermediul re elelor electrice.Cursul de ECHIPAMENTE ELECTRICE se adreseaz . ce au cel pu in un element mobil pe durata efectu rii comuta iei. butoane de ac ionare. întrerup toarele i comutatoarele pachet. La rândul lor aceste aparate pot fi: a) neautomate. de aceea trebuie s preciz m c în domeniul Electrotehnicii prin echipament electric în elegem dispozitivele destinate comuta iei electrice. Din categoria aparatelor electrice de protec ie fac parte: siguran ele fuzibile. supratensiunilor sau a oric ror regimuri anormale de func ionare. 6 . tiristoare. b) automate din care amintim: contactoarele. Aceast categorie de aparate de comuta ie se realizeaz cu dispozitive semiconductoare de putere ca: diode. Atât la produc torii de energie electric cât i în re elele de transport. în special studen ilor de la sec ia de Inginerie Electric . transformatoarele i consumatorii împotriva suprasarcinilor. eclatoarele i desc rc toarele. separatoare i controlere. liniile electrice. protec iei consumatorilor electrici i unele dispozitive folosite în ac ion rile electrice. triacuri sau tranzistoare de putere. scurtcircuitelor. cu rolul de a proteja generatoarele electrice. întrerup toarele de joas i înalt tensiune i separatoare de scurtcircuitare. No iunea de echipament electric este foarte larg i se preteaz la numeroase interpret ri. ce nu au componente în mi care iar conectarea sau deconectarea este comandat i realizat electronic. rezult c din punct de vedere structural aparatele de comuta ie se împart în dou mari categorii: – aparate de comuta iei mecanic . bobinele de reactan . dar mai ales la consumatorii industriali sau casnici sunt utilizate aparate i echipamente electrice de comuta ie i protec ie. supracuren ilor. dar i celorlal i studen i ai facult ilor de profil tehnic care doresc s cunoasc fenomenele de comuta ie i protec ie electric .

medie i înalt tensiune. Mul umesc pentru sprijinul primit la realizarea acestui curs din partea colegilor i a colaboratorilor. precum i echipamentele electrice pentru pornirea i reglarea tura iei ma inilor electrice. – în volumul doi sunt prezentate principalele tipuri de aparate i echipamente electrice de comuta ie i protec ie de joas . Autorul 7 .Cursul este structurat pe dou p r i distincte: – în volumul întâi se vor aborda ini ial aspectele teoretice ale proceselor termice i ponderomotoare din aparatele i echipamentele electrice (for e electrodinamice i electromagnetice). procesele de comuta ie (arcul electric) i studiul electromagne ilor (ca pricipal dispozitiv de ac ionare a aparatelor electrice).

Rezult c este necesar cunoa terea varia iei în timp i a reparti iei spa iale a temperaturii. miezurile de fier str b tute de fluxuri magnetice variabile în timp. Pentru a se asigura o func ionare sigur i de durat a aparatelor elctrice (din punctul de vedere al solicit rilor termice). adic : θ = θ(x. 8 . Câmpul termic Temperatura. y.1) Pentru un câmp termic sta ionar (invariabil în timp) se ob ine o reparti ie doar spa ial a temperaturii care se exprim astfel: θ = θ(x.1. pot fi puternic solicitate termic prin propagarea c ldurii de la un corp la altul prin conduc ie termic . iar temperaturile absolute T i Ta în Kelvin.) devine: τ s = θs – θa (1. într-un sistem de m sur dat. (1. pierderile de putere activ din izola ii i ciocnirile mecanice. z. Definim supratemperatura sau înc lzirea (τ) ca diferen a dintre temperatura corpului (θ) i temperatura mediului ambiant (θa): τ = θ – θa = T – Ta [°C]. C ldura ce se dezvoltat în aparatele electrice face ca temperaturile diferitelor p r i ale acestora s creasc în timp. este principalul factor ce influen eaz durata de via i stabilitatea în func ionare a unui aparat electric. z) [°C] (1. 1.3) în care: temperaturile θ i θa se m soar în grade Celsius. Principalele surse de c ldur dintr-un parat electricsunt: conductoarele parcurse de curentul electric. În regim sta ionar rela ia (1. nefiind legat de no iunea de direc ie i sens.1. [K]. câmpul de temperaturi este un câmp scalar. printr-un singur num r. y.4) unde τs i θs sunt înc lzirea i respectiv temperatura în regim sta ionar. care nu sunt surse de c ldur . Înc lzirea fiind o diferen de temperaturi se m soar în grade Celsius [°C] sau Kelvin. ca m rime de stare ce caracterizeaz energia intern a unui corp. PROCESE TERMICE ÎN ECHIPAMENTELE ELECTRICE În aparatele electrice (dar i în motoarele electrice sau orice alt dispozitiv ce folose te energia electric ) se dezvolt necontenit c ldur datorit transform rii unei p r i din energia electromagnetic în energie termic . standardele impun (ca în func ie de materialele utilizate i condi iile de exploatare ale aparatului electric) anumite limite maxim admisibile pentru temperaturile din regimul sta ionar. t) [°C] (1. arcul electric (dintre piesele de contact deschise). Reparti ia temperaturilor într-un corp este o func ie de spa iu i timp. când întreaga c ldur produs în aparat se cedeaz mediului ambiant prin convec ie. pân la o valoare sta ionar (corespunz toare regimului sta ionar).2) Deoarece temperatura este o m rime care poate fi caracterizat . Celelalte elemente ale aparatului.3.

Valorile temperaturii mediului ambiant sunt stabilite prin standarde pentru diferite zone climatice. Pentru a ajunge de la o izoterm la o alt izoterm pe drumul cel mai scurt se utilizeaz vectorul gradient (grad θ) definit astfel: grad θ = ∂θ ∂θ ∂θ ⋅i + ⋅ j+ ⋅k ∂x ∂y ∂z [grd/m] (1. Conform legilor calorimetriei între dou puncte învecinate cu temperaturi diferite.8) Pentru un flux omogen. z) o valoare determinat pentru vectorul grad θ. izola iile electrice. rezult c înc lzirea admis pentru un anumit element al aparatului trebuie aleas în a a fel încât s asigure o putere maxim la o durat de func ionare prestabilit (prin standarde sau de beneficiari).Supratemperatura sta ionar la care ajung diferitele p r i ale aparatului depinde de regimul de func ionare a acestuia i de temperatura mediului ambiant. Sensul acestei energii de egalizare (caracterizat de un flux termic P) coincide cu sensul descre terii temperaturii. Prin studiul solicit rilor termice ale aparatelor electrice se urm re te determinarea prin calcul a înc lzirii diferitelor p r i ale aparatului. este necesar ca disiparea c ldurii c tre mediul ambiant s fie cât mai activ . elementelor elastice. Totalitatea punctelor cu aceia i temperatur dintr-un câmp termic formeaz o suprafa izoterm sau suprafa de nivel. Pentru ca înc lzirea nici unui punct din aparat s nu dep easc limitele admise de standarde. Sensul pozitiv al gradientului de temperatur este sensul în care temperatura cre te de la o izoterm la alta. i contacte. Definim drept c dere de temperatur (∆θ) valoarea negativ a gradientului de temperatur : ∆θ = –grad θ [°C] (1. z) reprezint un câmp vectorial plan al gradien ilor de temperatur . în regimul de func ionare normal sau de avarie depind de materialele folosite la construc ia sa i sunt date în standarde. iar func ia grad θ = f(x. y. la un anumit regim de func ionare i în în comndi ii bine determinate. energia caloric se propag de la punctul cu temperatur mai mare spre punctul cu temperatur mai mic . Condi iile de disipare a c ldurii dintr-un aparat electric c tre mediul ambiant reprezint unul din criteriile fundamentale de dimensionare a aparatelor electrice. iar direc iile grad θ i a izotermelor în fiecare punct sunt perpendiculare. rezult : 9 . y. Verificarea supratemperaturii maxime admise se va face asupra celor mai sensibile p r i ale aparatului: c ilor de curent. lipituri. i de aceea este necesar cunoa terea surselor de înc lzire i transferul de c ldur în aparat i spre mediul ambiant. Valorile temperaturilor maxim admisibile pentru diversele subansamble care compun aparatul.5) Astfel se asociaz fiecarui punct al câmpului de temperatur θ(x.6) Dac raport m c ldura transmis între dou izoterme (dQ) la timpul în care are loc acest transfer de c ldur ob inem fluxul termic P: P= dQ dt [W] (1. adic un flux care are aceea i valoare în toate punctele suprafe ei A.7) Raportând fluxul termic la unitatea de suprafa se ob ine densitatea fluxului termic ( q ): q= dP [W / m 2 ] dA (1. Deoarece puterea aparatului este determinat de supratemperaturile maxim admisibile în diferitele lui p r i.

z. inând cont de Legea lui Ohm: j = σ⋅E σ = ρ–1 p = j2 · ρ [A/m2] (1. Aceasta. t) reprezint un câmp vectorial spa io-temporal. care se poate caracteriza matematic prin densitatea de flux termic ( q ). Se observ c vectorul q are sens contrar cu versorul n i gradθ iar propagarea c ldurii având loc de la suprafa a cu temperatur mai mare (θ + dθ) la suprafa a cu temperatura mai mic (θ).10) Adic puterea specific p dezvoltat în unitatea de volum a conductorului. Rezult c în cazul general func ia q = f(x.q= P [W / m 2 ] A (1. y. y.12) (1.1. Expresia energiei transformate în c ldur în conductoarele parcurse de curent electric este dat de Legea transform rii energiei în conductoare sau forma local a legii lui Joule–Lenz: p = E ⋅ j [W/m3] (1. Puterea specific se poate m sura i în [W/Kg].13) i de expresia conductivit ii electrice: rezult : 10 . În figura 1. M rimile ce caracterizeaz transferul de c ldur între dou suprafe e izoterme. dup direc ia versorului normalei la izoterm n . Figura 1. între dou suprafe e izoterme.1 este reprezentat propagarea prin conduc ie a c ldurii printr-o suprafa elementar de aria dA. în procesul de conduc ie electric este dat de produsul scalar dintre intensitatea câmpului electric E [V/m] i densitatea de curent j [A/m2]. În regim sta ionar câmpul vectorial al dennsit ii de flux termic este doar o func ie spa ial q = f(x. care indic sensul de propagare a c ldurii.9) Între punctele cu temperaturi diferite dintr-un aparat electric are loc o egalizare a energiilor calorice. Principala surs de înc lzire în aparatele electrice o constituie dezvoltarea c ldurii prin efect electrocaloric (Joule-Lenz) în conductoarele parcurse de curent.11) (1. pe lâng valoarea numeric are o direc ie i un sens bine determinat în spa iu adic este o m rime vectorial . z).

2.14) în care: A – aria sec iunii transversale a conductorului. Rezult c propagarea c ldurii se face perpendicular pe izoterme. adic λ depinde de direc ie. Ecua iile câmpului termic Pe baze empirice s-a dedus leg tura dintre densitatea de flux termic q i câmpul vectorial grad θ sub forma unei dependen e liniare: q = –λ · grad θ (1. Pentru un mediu izotrop i omogen λ este constant în orice direc ie i în orice punct al corpului. 1.În care σ [S/m] este conductivitatea electric iar ρ [Ω · m] este rezistivitatea electric a materialului conductor. ob inând puterea P produs prin efect electrocaloric (ireversibil): P = E ⋅ j dV = E ⋅ j ⋅ A dl = E ⋅ i ⋅ dl = u ⋅ i = R ⋅ i 2 [ W ] V V l (1.1). y. z).17) q = qx ⋅ i + qy ⋅ j + qz ⋅ k = − λx ⋅ ∂θ ∂θ ∂θ ⋅ i + λ y ⋅ ⋅ j + λ z ⋅ ⋅ k (1. Constanta de propor ionalitate λ [W/m·grd] se nume te conductivitate termic i caracterizeaz materialele din punctul de vedere al conduc iei termice. în majoritatea aplica iilor se neglijeaz aceast dependen i se consider λ ca o constant de material. R – rezisten a electric a conductorului. q z = −λ z ⋅ ∂x ∂y ∂z (1. q y = −λ y ⋅ .15) Dac fluxul termic P este constant în timp rezult : Q = P dt. y i z. astfel într-un sistem de axe carteziene λx. De i λ depinde de temperatur . În acest caz în locul rela iei (1.16) se pot scrie rela iile: q x = −λ x ⋅ Rezultând: ∂θ ∂θ ∂θ . adic direc iile celor dou m rimi coincid. ecua ie echivalent cu (1.16) Rezult c densitatea fluxului termic q este propor ional cu c derea de temperatur ∆θ (conform figurii 1. dup direc ia gradientului de temperatur .7). u – tensiunea electric . λy i λz reprezint conductivit ile termice dup direc ia axelor x. Pentru a ob ine forma integral a Legii transform rii energiei în conductoare filiforme (adic consider m densitatea de curent constant în sec iunea transversal a conductorului) integr m rela ia (1. Considerând fluxul termic P c ldura dezvoltat în intervalul de timp dt se scrie: Q = P ⋅ dt (1.18) ∂x ∂y ∂z Deoarece divergen a densit ii de flux termic q reprezint o m sur pentru sursa de c ldur din unitatea de volum (adic pentru c ldura specific p) putem scrie: 11 . i – curentul electric prin conductor. iar dac mediul este i anizotrop λ este un tensor. Dac mediul nu este omogen λ este o func ie de punct λ = λ(x.13) pe volumul V al conductorului.

div q = ∇ · q = p în care s-a notat cu nabla operatorul de derivare: (1.23) Men ion m c pierderile specifice p din ecua iile Poisson nu reprezint neap rat pierderi prin efect electrocaloric (definite de rela ia 1.24) Scriind ecua ia lui Poisson în coordonate cilindrice pentru un mediu izotrop se ob ine ∂ 2 θ 1 ∂θ 1 ∂ 2 θ ∂ 2 θ p + ⋅ + ⋅ + + =0 ∂r 2 r ∂r r 2 ∂ϕ 2 ∂z 2 λ (1. ecua ia lui Laplace este: (1.22) Pentr corpurile izotrope. ecua ia Laplace este: ∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ + + =0 ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 Pentru corpuri izotrope.27) ∂ 2 θ 1 ∂θ 1 ∂ 2 θ ∂ 2 θ + ⋅ + ⋅ + =0 ∂r 2 r ∂r r 2 ∂ϕ 2 ∂z 2 (1. în coordonate cilindrice. Laplace a ob inut ecua iile care îi poart numele. în coordonate carteziene.21) Se ob ine astfel o ecua ie tip Poisson pentru medii anizotrope.26) Pentru corpuri izotrope. dar exprimate în [W/m3]. y = r · sin ϕ. se ob ine a doua form mai simpl a ecua iei lui Poisson: ∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ p + + + =0 ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 λ (1. unde λx = λy = λz = λ. Pentru cazul corpurilor cu sec iune circular se folosesc coordonatele cilindrice definite astfel: x = r · cos ϕ. i care sunt cazuri particulare ale ecua iilor lui Poisson.20) ∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ ∇ ⋅ q = − λx ⋅ 2 + λy ⋅ 2 + λz ⋅ 2 = p ∂x ∂y ∂z (1.19) ∇= Rezult : ∂ ∂ ∂ ⋅i + ⋅ j+ ⋅k ∂x ∂y ∂z (1. Astfel pentru corpuri anizotrope în coordonate carteziene ecua ia lui Laplace are forma: λx ⋅ ∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ + λy ⋅ 2 + λz ⋅ 2 = 0 ∂x 2 ∂y ∂z (1.28) 12 . rela ia: z=z (1. care determin câmpul termic în mediile cu surse de c ldur : ∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ λx ⋅ 2 + λ y ⋅ 2 + λz ⋅ 2 + p = 0 ∂x ∂y ∂z (1. pentru care p = 0.25) În cazul corpurilor f r surse interne de c ldur .13) ci pot reprezenta i pierderi în miezurile feromagnetice (prin histerezis sau curen i turbionari) sau chiar pierderi de putere activ în izola ii.

Transmisia termic Câmpul termic într-un aparat electric depinde atât de sursele de înc lzire cât i de disiparea c ldurii în mediul ambiant prin transmisivitate termic . Prin rezolvarea ecua iilor Laplace. Prin suprafa a corpului care se afl în contact cu un gaz sau lichid.27). Pentru corpurile cu o structur complex se fac aproxim ri ale geometriei acestora sau se folosesc metode numerice de calcul a câmpului termic. Transmisia termic prin conduc ie este fenomenul propag rii c ldurii prin masa corpurilor solide.16) i conform nota iilor din figura 1.3.Ecua iile Poisson i Laplace descriu câmpul termic în regim sta ionar. celelalte feluri de transmisivit i se pot neglija. Transmisia c ldurii se poate face în trei moduri: prin conduc ie. sau între aceste corpuri aflate în contact intim. Din momentul în care cantitatea de c ldur produs devine egal cu cantitatea de c ldur disipat în exterior. lichide sau gazoase.1 putem scrie: dθ dP d 2Q q = −λ ⋅ grad θ = −λ ⋅ ⋅n =− ⋅n =− ⋅n dn dA dA ⋅ dt Rezult pentru c ldura transmis prin conduc ie mediului ambiant expresia: (1. câmpul termic satisface o ecua ie de tip Fourier dedus pe baza Legii conserv rii energiei i care este de forma: ∂θ ∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ =a⋅ + + ∂t ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 în care s-a notat cu "a" difuzivitatea termic .32) C ldura cedat mediului ambiant prin conduc ie Q depinde de propriet ile mediului în care are loc procesul de transmitere a c ldurii i de valoarea gradientului de temperatur . c [W·s / kg·grd] este c ldura specific masic iar ρd [kg / m3] este densitatea corpului. Într-un aparat electric apar în general toate cele trei moduri de transmisie a c ldurii.29) se reduce la ecua ia lui Laplace pentru medii izotrope în coordonate carteziene (1.30) Difuzivitatea termic caracterizeaz iner ia termic a corpurilor. cu atât transmisia termic este mai intens . Conductivitatea termic s-a notat cu λ [W / m · grd]. Pornind de la rela ia (1. în unele cazuri. Poisson sau Fourier în condi ii de frontier i ini iale cunoscute se poate ob ine câmpul termic al unui aparat. Cu cât diferen a de temperatur este mai mare. prin egalizarea energiei cinetice a moleculelor lor. prin convec ie i prin radia ie.29) a= λ [ m 2 / s] c ⋅ ρd (1. Dac distribu ia temperaturii în corp nu este sta ionar . de o alt temperatur decât corpul. Se observ c în regim sta ionar ecua ia lui Fourier (1. 1.31) Q= λ⋅ dθ ⋅ dA ⋅ dt dn (1. 13 . care are expresia: (1. are loc un schimb de c ldur . se stabile te regimul sta ionar. dar deoarece predomin unul sau dou dintre acestea.

prin radia ie electromagnetic . natura fluidului de r cire.77 [W / m2 grd2] este coeficientul de radia ie al corpului absolut negru. Transmisia termic prin radia ie este fenomenul de transmitere a c ldurii de la un corp cu temperatura diferit de zero absolut. din exterior.37) S-au f cut urm toarele nota ii: – C0 = 5. de pozi ionarea suprafe ei laterale. În cazul gazelor convec ia artificial se ob ine prin ventilare. Densitatea fluxului termic cedat prin radia ie mediului ambiant (qr) se ob ine pe baza Legii lui Stefan–Boltzman: qr = αr · (θc – θa) = αr · (Tc – Ta) = αr · τ 2 [W / m2] (1. Fluxul termic ob inut prin convec ie nu poate fi separat de cel prin conduc ie i deci rezult : qc = αc · (θc – θa) = αc · (Tc – Ta) = αc · τ [W / m2] (1. de culoarea acesteia ide calitatea ei (rugozitatea ei). Dac acest proces nu este influen at în mod voit. Pentru a ameliora condi iile de r cire prin conduc ie i convec ie a aparatelor se recomand convec ia for at i forme adecvate ale suprafe ei de r cire.34) Am notat cu S este suprafa a de r cire prin conduc ie i convec ie. Energia radia iilor electromagnetice captate de un corp cu temperatura mai redus conduce la înc lzirea sa. Acest proces are loc prin tranzi ia electronilor din atomi. 14 . ε – coeficientul de radia ie sau absorb ie al corpului. forma. constituie transmisivitatea termic prin convec ie natural . Capacitatea corpului de a emite sau absorbi unde electromagnetice depinde în primul rând de diferen a de temperatur .35) Am notat cu αr [W / m · grd] trasmisivitatea termic prin radia ie a c rei expresie este: q r = C0 ⋅ ε ⋅ Tc 100 4 Ta − 100 4 (1.Transmisia termic prin convec ie este fenomenul de transmitere a c ldurii la suprafa a de contact dintre un corp i mediul fluid cu care se afl în contact. are loc un transfer de c ldur prin conduc ie de la mediul solid la moleculele lichidului sau gazului cu care se afl în contact. în sus. temperatura fluidului de r cire. Aceast transmisivitate depinde de foarte mul i factori cum ar fi: de temperatura corpului. dimensiunea i orientarea suprafe ei prin care se cedeaz c ldura lichidului de r cire. iar pentru lichide prin pompe de circulare a lichidului de r cire. C ldura total transmis prin conduc ie i convec ie de la aparat mediului ambiant este: QC = α c ⋅ (θ c − θ a ) ⋅ dS ⋅ dt [J] (1. de pe nivele energetice superioare spre cele inferioare. Ini ial. iau na tere curen i de fluid care extrag c ldura din corp prin transfer de mas a fluidului. a fluidului de r cire se ob ine o intensificare a convec iei prin a a numita convec ie artificial . Aceast tranzi iei duce la emisia de cuante de energie.33) Am notat cu αc [W / m2·grd] transmisivitatea termic prin conduc ie i convec ie. de suprafa a lateral . În cazul unui suflaj for at.36) Rezult pentru transmisivitatea termic prin radia ie expresia: α r = C0 ⋅ ε ⋅ Tc 100 Ta − 100 Tc − Ta 4 4 [W / m2 · grd] (1. Valorile lui αc se dau în literatura de specialitate. Fluidul din zona de contact î i mic oreaz densitatea i fiind împins de masa de fluid mai rece.

Ta – temperatura absolut a mediului în [K]. Tc – temperatura absolut a corpului în [K]. 15 . Determinarea câmpului termic θ = θ(x. Câmpul de temperatur în regim sta ionar Regimul sta ionar (permanent) are loc când întreaga cantitate de c ldur ce se dezvolt în aparat se cedeaz mediului ambiant. în cele mai frecvent întâlnite cazuri în aparatele electrice. mediului ambiant este: Qr = α r ⋅ (θ c − θ a ) ⋅ dSr ⋅ dt [J] (1. Valoarea coeficientul de radia ie ε al corpului este dat în tabele. de i sunt constante în timp. θa – temperatura mediului ambiant în [°C] respectiv [K].39) Notând cu α [W / m2 grad] transmisivitate termic global rezultant :q = α · (θc – [W / m2](1. sp lat în stânga de un fluid cu o temperatur θ1 i în dreapta de un fluid cu temperatura mai mic θ2. prin transmisivitate termic . Este necesar din punct de vedere tehnic s determin m reparti ia spaial a câmpului termic. Datorit neomogenit ii aparatelor electrice temperaturile difer de la un punct la altul.θc – temperatura corpului în [°C] respectiv [K].40) Cantitatea total de c ldur disipat prin transmisivitate termic de la aparat spre mediul ambiant este: Q= S α c ⋅ (θ c − θ a ) ⋅ dSc ⋅ dt + Sr α r ⋅ (θ c − θ a ) ⋅ dSr ⋅ dt [J] (1. Ponderea celor trei fenomene diferind de la un aparat la altul. Câmpul termic al pere ilor plani paraleli f r surse interne de c ldur Consider m un perete plan paralel. convec ie i conduc ie. în func ie de aspectul.4. 1. În acest caz temperatura aparatului r mâne constant în timp la valoarea sta ionar θs. Trebuie avut în vedere c suprafa a radiant Sr.1. culoarea i rugozitatea suprafe ei de cedare a c ldurii prin radia ie. y. este numai suprafa a care radiaz în spa iul liber (a c rei normal nu intersecteaz din nou corpul) i care este mai mic decât suprafa a lateral în cazul carcaselor profilate. Luând în considerare toate cele trei tipuri de transmisivit i termice ob inem pentru densitatea fluxului termic global expresia: q = qr + qc = αr · (θc – θa) + αc · (θc – θa) = (αr + αc) · (θc – θa) θa) [W / m2] (1. Este de asemenea avantajos s vopsim suprafe ele exterioare ale corpului în culori mate i închise care favorizeaz cedarea de c ldur prin radia ie.38) Schimbul real de c ldur are loc prin radia ie.41) 1. de grosime δ. Între fluide i perete are loc un schimb de c ldur prin transmisie termic α1 i respectiv α2 astfel încât temperaturile la extremitatea peretelui sunt θ1 i θ2.4. C ldura total transmis prin radia ie de un corp. z) se face separat pentru medii f r surse interne de c ldur i pentru mediile cu surs intern de c ldur .

Determinarea constantelor de integrare C1 i C2 se face din condi iile de limit : pentru x=x1 avem θ = θ 1.46) Scriind rela ia (1.2. Câmpul termic într-un perete plan paralel f r surse interne de c ldur Peretele neavând surse interne de c ldur (p = 0). Considerând peretele de extensie infinit rezult c transmiterea c ldurii are loc perpendicular pe perete (q=qx). Cazul studiat este o simplificare care modeleaz cazul carcaselor plane sau al pere ilor plani ai cuptoarelor. rezult c ecua ia ce trebuie integrat este: d 2θ =0 dx 2 Prin dou integr ri succesive se ob ine: (1. i fiind omogen rezult c conductivitatea termic este constant (λ = ct.45) (1.Figura 1.31) sub forma: 16 .42) dθ = C1 dx θ = C1 · x + C2 (1. Pornind de la ecua ia lui Lapace (1. iar pentru x=x2 avem θ = θ 2.43) (1. Dorim s determin m reparti ia temperaturilor în acest perete. Rezult pentru constante expresiile: C1 = C2 = θ1 − θ 2 x1 − x 2 x 2 θ1 − x 1θ 2 x 2 − x1 (1.).2).44) Se observ c varia ia temperaturii în perete este liniar (ca în figura 1.27) i inând cont c q = q x ⋅ i .

. se pot calcula relativ u or c derile de temperatur pe straturi. atunci c derea total de temperatur este: ∆θ = ∆θ1 + ∆θ 2 + . . 17 . Acest caz este o modelare.50) Dac peretele este constituit din mai multe straturi plan paralele. de lungime mare.51) Pe baza analogiilor (1. permite calculul rapid al c derilor de temperatur pentru pere ii forma i din mai multe straturi.50). Câmpul termic în pere i cilindrici f r surse interne de c ldur Considerând un perete cilindric.q = −λ θ − θ1 dθ = −λ 2 dx x 2 − x1 (1.4. adic q=qr (se neglijeaz efectul de cap t). 1.. Analogia dintre circula ia fluxului termic (q) prin pere i plani paraleli i circuitele electrice de c. ∆θ ↔ U .. în raport cu diametrul. R t ↔ R (1.47) i f când nota iile: θ1 – θ2 = ∆θ c derea de temperatur . Rezult rela ia: ∆θ = δ ⋅q = Rt ⋅q λ (1.48) care poate fi interpretat (prin analogie cu circuitele electrice de curent continuu) ca o Lege a lui Ohm pentru transmiterea c ldurii.2. Rt2. + n ⋅ q λ1 λ 2 λn (1. cu rezisten ele termice Rt1. simplificat a cazului carcaselor cilindrice ale motoarelor i aparatelor electrice.49) Rt poart denumirea de rezisten termic . se poate admite c transmisia c ldurii prin conduc ie are loc numai în direc ie radial . Rtn. conductivit ile termice echivalente i rezisten ele termice totale..c. + ∆θ n = δ1 δ 2 δ + + .. x1 – x2 = δ grosimea peretelui. a izola iilor cablurilor electrice sau a unor etuve cilindrice. S-a f cut nota ia: Rt = δ / λ (1. Pentru aceasta se realizeaz scheme electrice echivalente ale circuitului termic pe baza echivalen elor: q ↔ I ...

Figura 1.53) (1.).60) 18 .52) de dou ori ob inem succesiv formele: ∂ 2 θ 1 ∂θ + ⋅ =0 ∂r 2 r ∂r (1. Pere i cilindrici.55) (1. câmpul termic va satisface o ecua ie de tip Laplace în coordonate cilindrice: Integrând ecua ia diferen ial (1.52) d dθ 1 dθ + ⋅ =0 dr dr r dr r⋅ d dθ dθ + =0 dr dr dr (1.58) r⋅ dθ = C1 dr dr r dθ = C1 ⋅ θ = C1 · ln r + C2 Condi iile de frontier sunt: la r = r1 avem θ = θ1 i la r = r2 avem θ = θ2 .3. f r surse interne de c ldur i având simetrie axial .59) (1. Considerând peretele omogen (λ = ct.58) rezult : θ1 = C1 · ln r1 + C2 θ2 = C1 · ln r2 + C2 Prin rezolvarea sistemului de mai sus se ob in constantele de integrare: (1.57) (1. Impunând condi iile de frontier ecua iei (1.54) d dθ r⋅ =0 dr dr (1.56) (1. f r surse interne de c ldur .

63) Rezult o varia ie logaritmic a temperaturii în func ie de raz . ob ine forma: d 2θ p + =0 dx 2 λ (1.C1 = θ1 − θ 2 r ln 1 r2 θ 2 ⋅ ln r1 − θ1 ln r2 r ln 1 r2 (1.3. iar cantitatea de c ldur dezvoltat în unitatea de volum i unitatea de timp este egal cu pierderile specifice volumice p [W / m3].22). Consider m c sursele de c ldur sunt uniform repartizate în masa conductorului. 1.62) care înlocuite în rela ia (1. bobinele de form plat i pl cile electroizolante în care se dezvolt pierderi dielectrice.4. invariabil în timp. de sec iune dreptunghiular .64) 19 . câmpul termic este un câmp spa ial. Câmpul de temperatur se ob ine prin integrarea ecua iei Poisson în coordonate carteziene (1. care pentru λ=ct. Înc lzirea fiind în regim sta ionar.61) C2 = (1. Conductorul având dimensiunile transversale mult mai mari ca grosimea.58) conduc la forma final a varia iei câmpului termic în func ie de raza r: θ= θ1 ⋅ ln r r − θ 2 ⋅ ln r2 r1 r ln 1 r2 (1. Câmpul termic într-un conductor lung. cu surse interne de c ldur Acest caz modeleaz c ile de curent sub form de bare. lu m în considerare doar componenta transversal a densit ii de flux termic: q = q(x).

66).65) rezult : =0 x=xm p ⋅ x m = C1 λ (1. Înlocuind aceste condi ii în rela ia (1.4.69) Înlocuind în rela ia (1.66) Condi iile de frontier sunt: la x = 0 avem θ = θ1.67) Iar ecua ia final a câmpului termic este: θ=− θ − θ2 p p ⋅ x2 + ⋅δ − 1 ⋅ x + θ1 2⋅λ 2⋅λ δ dθ dx (1. la x = δ avem θ = θ2 . rezult constantele de integrare: C2 = θ1 iar C1 = θ − θ2 p ⋅δ − 1 2⋅λ δ (1. Pere i plani cu surse interne de c ldur . Pentru a afla temperatura maxim inem cont c la x = xm avem: (1.70) 20 . Prin integr ri succesive se ob ine: dθ p = − ⋅ x + C1 λ dx p ⋅ x2 θ=− + C1 ⋅ x + C 2 2⋅λ (1.Figura 1.68) Solicitarea maxim va avea loc la x = xm. iar maxim a temperaturii va fi θ = θm.65) (1.

76) considerând C p r dθ 1 p r2 = ⋅ C1 − ⋅ = 1− ⋅ dr r λ 2 r λ 2 θ = C1 ⋅ ln r − p ⋅ r2 + C2 4⋅λ (1. adic : xm = δ 2 2 (1. câmpul termic în conductor satisface o ecua ie Poisson în coordonate cilindrice (rela ia 1.78) i anume: la Pentru determinarea constantelor de integrare se folosesc condi iile la limit r = 0 avem θ = θmax i deci dθ dr = 0 iar la r = r1.25).77) rezult : 21 . Un caz frecvent întâlnit este acela când temperaturile celor dou suprafe e laterale sunt egale.71) Înlocuind în (1.73) p δ θ m = θ1 + ⋅ 2⋅λ 2 θ=− (1. r =0 Din rela ia (1. adic p = j2 · ρ = ct.Adic : xm = δ λ − ⋅ (θ1 − θ 2 ) 2 p⋅δ (1. Varia ia parabolic a temperaturii este reprezentat în figura 1.77) (1. În acest caz θ1 = θ2 = θa.68) rezult valoarea maxim a temperaturii: θm = − 2 p ⋅ xm θ − θ2 p ⋅ x m + θ1 + ⋅δ − 1 2⋅λ 2⋅λ δ (1.4. Câmpul termic într-un conductor circular cu surs intern de c ldur Consider m un conductor de raz mic în raport cu lungimea sa (adic putem aproxima temperatura ca fiind constant într-o sec iune transversal ). rezult prin integrare: (1.72) Aceasta este valoarea la care trebuie verificat materialul conductorului. i f când abstrac ie de efectul de cap t.75) 1. În ipotezele men ionate câmpul termic va depinde doar de raz : ∂ 2 θ 1 ∂θ p + ⋅ + =0 ∂r 2 r ∂r λ Neglijând varia ia cu temperatura a rezistivit ii electrice.4.4. θ = θ1.74) În acest caz varia ia temperaturii este: p p ⋅ x2 + ⋅ δ ⋅ x + θ1 2⋅λ 2⋅λ (1.

5.81) θ max = θ1 + p ⋅ r12 4⋅λ (1.5.79) C 2 = θ1 + p ⋅ r12 4⋅λ (1. Temperatura maxim ce apare în conductor va apare în axa conductorului (la r = 0) i va avea valoarea: p ⋅ (r12 − r 2 ) + θ1 4⋅λ (1.78) rezult : (1.82) Figura 1. Câmpul termic într-un conductor cilindric cu surse interne de c ldur Supratemperatura maxim ce apare în conductor va fi: 22 .80) Rezult c ecua ia câmpului termic este: θ= Varia ia parabolic a temperaturii cu raza conductorului este reprezentat în figura 1.C1 = 0 iar din rela ia (1.

acoperit cu un strat de izola ie de grosime (D – d) /2 i a c rui lungime este l. Câmpul termic în conductoarele cu izola ie Considerând un conductor izolat parcurs de curent. acesta se înc lze te având temperatura maxim în axa conductorului (θmax).6. care este cea mai mare temperatur care solicit izola ia.5. C derea de temperatur în stratul de izola ie (θ1 – θ2) variaz dup o func ie logaritmic . Rezult : 23 . ne propunem s determin m temperatura de la suprafa a de separa ie dintre conductor i izola ie (θ1).4.84) S-a notat cu S suprafa a lateral curent (situat la distan a r de ax ) prin care c ldura trece de la conductor la izola ie.63).∆θ = τ max = p ⋅ r12 4⋅λ (1.83) 1. Neglijând efectul de cap t densitatea de flux termic q este orientat radial: q = q ( r ) = −λ ⋅ dQ dr (1. a a cum s-a determinat în cazul transmisiei c ldurii printr-un perete cilindric. conform rela iei (1. Figura 1. Cum c derea de temperatur în sec iunea transversal a conductorului este neglijabil datorit conductivit ii termice foarte mari. Conductor izolat de sec iune circular Consider m un conductor cilindric de diametru d.84) Rezult c fluxul termic P ce str bate conductorul este: P=q·S (1.

cu grosimea izola iei δ i de lungime 1.92) Înlocuind (1.85) (1.86) rezult : θ2 P dr dθ = − 2 ⋅ π ⋅ λ ⋅ l D/2 r θ1 P D ⋅ ln 2⋅π⋅λ⋅l d d/2 (1.91) θ2 = θa + P α⋅π⋅D⋅l P P D + ⋅ ln α⋅π⋅D⋅l 2⋅π⋅λ⋅l d (1.86) P dr ⋅ 2⋅π⋅l⋅λ r Integrând rela ia (1. rezult c temperatura maxim din conductor (care este în axa conductorului circular) este: θ max = θ a + P P D p + ⋅ ln + α⋅π⋅D⋅l 2⋅π⋅λ⋅l d 4⋅π⋅λ⋅l (1.88) rezult : θ1 = θ a + (1.P = −λ ⋅ 2 ⋅ π ⋅ r ⋅ l ⋅ dθ = − dθ dr (1.87) Rezult : θ1 = θ 2 + (1.82).93).93) Folosind rela ia (1.7.88) Cedarea c ldurii de la suprafa a exterioar a conductorului spre mediul ambiant (de temperatur θa) se face conform ecua iei transmisiei c ldurii (1.90) (1. ne propunem s calcul m solicitarea termic maxim a izola iei i temperatura maxim din conductor. Considerând cazul unui conductor dreptunghiular de sec iune A × B. ca cel din figura 1.89) θ2 = θa + q P = θa + α α ⋅ S1 (1.94) Izola ia va fi verificat la temperatura θ1 calculat cu rela ia (1. q = α · (θ2 – θa) S-a notat cu α transmisivitatea termic global .40). Rezult : (1.90) Suprafa a lateral de cedare a c ldurii c tre mediul ambiant este: S1 = π · D · 1 Înlocuind în rela ia (1. Dac temperaturile celor dou 24 .

fluxul termic va fi: P = −λ ⋅ dθ ⋅ l ⋅ [2 ⋅ (A + 2 ⋅ x ) + 2 ⋅ (B + 2 ⋅ x )] dx (1.103) 25 .100) θ1 − θ 2 = P 2 ⋅ (A + B) + 8 ⋅ δ ⋅ ln 8⋅λ ⋅l 2 ⋅ (A + B) θ1 = θ 2 + P 4⋅δ ⋅ ln 1 + 8⋅λ ⋅l A+B (1.96) (1.102) θ1 = θ 2 + (1.95) (1. rezult : θ1 θ2 dθ = − P 8⋅λ ⋅l du 2⋅( A + B )+8⋅δ u 2⋅( A + B ) (1.7. i 8 · dx = du (1.101) F când aproxima ia: ln 1 + Rezult : 4⋅δ 4⋅δ ≅ A+B A+B P⋅δ 2 ⋅ λ ⋅ l ⋅ (A + B) (1.99) (1. Conductor izolat de sec iune dreptunghiular .97) de la θ2 la θ1 i de la x = 0 la x = δ.suprafe e limit ale izola iei sunt θ1 i θ2.98) F când nota iile: 2 · (A + B) + 8 · x = u Rezult .97) P = −λ ⋅ dθ = − dθ ⋅ l ⋅ [2 ⋅ (A + B) + 8 ⋅ x ] dx P ⋅ dx λ ⋅ l ⋅ [2 ⋅ (A + B) + 8 ⋅ x ] Figura 1. Integrând rela ia (1.

Ceea ce reprezint solicitarea termic maxim la care este solicitat izola ia. Dac c ldura este cedat mediului ambiant (θ2= θa) rezult c aceast solicitare maxim va fi: θ1 = θ a + P P⋅δ + α ⋅ [2 ⋅ (A + B ) + 8 ⋅ δ] ⋅ l 2 ⋅ λ ⋅ l ⋅ (A + B ) (1. lacul de impregnare i carcasa bobinei. izola ia dintre straturi.104) Calculul prezentat este acoperitor deoarece se disipeaz c ldur conductorului. dac se neglijeaz pierderile de putere activ prin polarizare nu se dezvolt c ldur (adic sunt medii f r surse interne de c ldur ). A a cum rezult din sec iunea longitudinal din figura 1. Sec iune longitudinal printr-o bobin În conductorul de bobinaj se dezvolt c ldur prin efect Joule–Lenz. Aceast neomogenitate nu permite un calcul analitic exacz a câmpukui termic ci este necesar omogenizarea aproximativ prin medierea constantelor de material. Figura 1. Fiecare din aceste elemente este caracterizat prin conductivitatea termic i c ldura specific proprie.8 o bobin este format din: conductoare active. izola ia conductoarelor. Caracteristic unei bobine este faptul c structura ei este neomogen .8.4. În cazul în care bobina are miez de fieromagnetic. i prin capetele 1. în curent alternativ se produce c ldur prin curen i turbionari i histerezis.6. Câmpul termic în bobine Calculul câmpului termic în bobine reprezint o importan tehnic deosebit deoarece este des întâlnit i este relativ complex. Din aceste motive calculul 26 . iar în izola ii.

78). permit determinarea celor dou constante. În aceste ipoteze rezult c densitatea fluxului termic q este orientat în direc ie radial q = q(r). Condi iile de frontier pentru cele dou cazuri fiind diferite i conduc la câmpuri termice diferite.. Pornind de la rela ia (1. densitatea de flux termic este orientat radial spre exteriorul i interiorul bobinei. Cunoscând temperaturile suprafe elor interioare i exterioare (θ1 respectiv θ2) ne propunem s determin m legea de varia ie θ =θ (r) precum i valoarea temperaturii maxime θm la raza rm.78) vom determina constantele de integrare pe baza condi iile de frontier : la r = r1. În cazul bobinelor f r miez de feromagnetic sau alimentate în c. cum ar fi – bobina se consider omogen . sub forma: C1 = 1 p ⋅ ⋅ (r 2 − r 2 ) − (θ1 − θ 2 ) r2 4 ⋅ λ m 2 1 ln r1 (1.106) 27 . Se întâlnesc dou situa ii distincte: – cazul bobinelor f r miez de feromagnetic sau al bobinelor cu miez de feromagnetic alimentate în curent continuu. – se consider o conductivitate termic medie λm pentru materialul bobinei format din conductoare i izola ie. când deoarece miezul nu are surse interne de c ldur cedarea c ldurii se face atât prin suprafa a cilindric exterioar (2 · π · r2 · 1) cât i prin suprafa a interioar (2 · π · r1 · 1). care introduse în rela ia (1. Rezult c temperatura maxim se ob ine undeva în interiorul bobinei (în dreptul razei rm). miezul magnetic se înc lze te i apare un flux termic suplimentar dirijat de la miez spre înf urarea de curent alternativ. θ = θ1 iar la: r = r 2 . θ = θ2 . schimbându-se numai condi iile de frontier . Ca o concluzie practic se recomand ca în cazul bobinelor de curent continuu cu miez feromagnetic s se realizeze un contact termic bun între miez i bobinaj pentru o mai bun cedare a c ldurii. – cazul bobinelor cu miez de feromagnetic alimentate în curent alternativ când cedarea c ldurii se face numai prin suprafa a cilindric exterioar (2 · π · r2 · 1) deoarece din cauza curen ilor turbionari i a pierderilor prin histerezis.c. adic p = ct. – c ldura se evacueaz din bobin numai prin suprafe ele cilindrice laterale i nu prin suprafe ele frontale (se neglijeaz efectele de cap t).analitic al câmpului termic al bobinelor în regim sta ionar. se poate face doar prin acceptarea unor ipoteze simplificatoare. În acest fel problema este analoag matematic cu înc lzirea unui conductor cilindric. – pe suprafe ele laterale admitem transmisivitate termic medie λm.105) p ⋅ r22 ln r2 p C2 = θ2 + − ⋅ ⋅ (r22 − r12 ) − (θ1 − θ 2 ) 4 ⋅ λ m ln r2 4 ⋅ λ m r1 (1.

109) Înlocuind constantele C1 i C2 în rela ia (1.77) i punând condi ia (dθ / dr)r =r m = 0 rezult : i temperatura maxim C1 p ⋅ rm − = 0 .107. Câmpul de temperatur într-o bobin f r miez de feromagnetic sau alimentat în c. rm = rm 2 ⋅ λ m 2 ⋅ C1 ⋅ λ m p (1.5) + C2 (1. i prin înlocuirea în rela ia (1.108) se determin temperatura maxim . Pentru a determina raza rm la care se ob ine temperatura maxim θm. folosind rela ia (1.. În cazul bobinelor cu miez de feromagnetic alimentate în curent alternativ 28 .Figura 1.) ob inem expresia: θm = C1 · (ln rm – 0.9.107) Temperatura maxim va avea valoarea: 2 p ⋅ rm θ m = C1 ⋅ ln rm − + C2 4 ⋅ λm (1.108) inând seama de (1.78) se poate determina distribu ia radial a temperaturii (reprezentat în figura 1.c.9).

ob inut prin integrarea ecua iei Poisson în coordonate cilindrice (1.111) 29 .110) (1. temperatura θ1 este temperatura maxim pentru bobin . θ = θ2.78) se va face în urm toarele condi ii de frontier : la r = r1.a. cu miez de feromagnetic.10 vom determina legea de varia ie a temperaturii func ie de raz pornind de la rela ia (1.miezul feromagnetic constituie o surs suplimentar de c ldur foarte important datorit curen ilor turbionari care circul în materialul miezului i a pierderilor prin histerezis. se consider c bobina poate ceda c ldur numai prin suprafa a ei exterioar . Figura 1. rezult c în cazul bobinelor de curent alternativ cu miez feromagnetic se recomand izolarea termic cu materiale electroizolante a bobinajului fa de miez.25). iar la limita dintre miez i bobin . Ca o concluzie practic . Din cauza c ldurii dezvoltate în miez. adic temperatura la care trebuie s reziste izola iile. Câmpul de temperatur într-o bobin de c. Din rela ia (1. θ = θ1 = θmax.77) rezult : C1 p ⋅ r1 − r1 2 ⋅ λ m C1 = p ⋅ r12 2 ⋅ λm (1. Determinarea constantelor de integrare din rela ia (1. (dθ / dr)r = r1 = 0 iar la r = r2.78).10. Pentru bobina din figura 1.

Acest lucru se poate eviden ia experimental.114) Pentru utilizarea practic a rela iilor deduse anterior este necesar aproximarea conductivit ii termice medii λm ce apare în expresia câmpului termic.care înlocuit în rela ia (1. Notând cu ∆θ = θ1 – θ2. 30 . În practic se utilizeaz mai multe aproxim ri deduse empiric dintre care cele mai des utilizate sunt: pentru conductoare rotunde: λ m = 0. respectiv radial .6 ⋅ λ i ⋅ d 2⋅δ (1. λ∆ – conductivitatea termic a izola iei dintre straturi. Calcularea câmpului termic din bobine f cut anterior este acoperitoare deoarece în cazurile reale cedarea c ldurii se produce i prin suprafe ele frontale ale bobinei.48 sau: 2⋅δ + 2⋅b + ∆ 2⋅δ 2⋅b ∆ + + λi λb λ∆ A B+ 2⋅δ λ m = λi ⋅ ⋅ A + 2⋅δ 2⋅δ (1.10.115) pentru conductoare dreptunghiulare: λ m = 1. λb – conductivitatea termic a masei de impregnare.112) θ = θ2 + p ⋅ r12 r p ⋅ ln + ⋅ (r22 − r 2 ) 2 ⋅ λm r2 4 ⋅ λ m (1. A.113) Reprezentarea grafic a varia iei temperaturii ca raza este dat în figura 1. c derea de temperatur în direc ia radial se ob ine prin înlocuirea în rela ia (1.113) a lui r cu r1 i θ cu θ1: ∆θ = p ⋅ r12 r p ⋅ ln 1 + ⋅ (r22 − r12 ) 2 ⋅ λm r2 4 ⋅ λ m (1.116) (1.78) rezult : p ⋅ r12 p ⋅ r22 C2 = θ2 − ⋅ ln r2 + 2 ⋅ λm 4 ⋅ λm Ecua ia câmpului termic al bobinei este dat de rela ia: (1. λi – conductivitatea termic a materialului izola iei. B – dimensiunile conductorului dreptunghiular dup direc ia axial . i deci distribu ia temperaturii pe în l imea bobinei va fi neuniform i inferioar celei calculate. d – diametrul conductorului neizolat. b – grosimea echivalent a stratului dintre conductoare umplut cu aer sau mas de impregnare.117) S-au f cut nota iile: δ – grosimea stratului de izola ie. ∆ – grosimea izola iei dintre straturi.

z. ce dezvolt o putere p în unitatea de volum. exist tendin a de uniformizare a temperaturilor prin conductivitate termic .). i folosind ipotezele teoriei clasice a înc lzirii putem g si o ecua ie general de bilan termic (ecua ii tip Fourier) prin integrarea c reia s ob inem o solu ie analitic a fenomenului de difuzivitate termic . O metod mai simpl de calcul a câmpului termic în regim tranzitoriu este teoria clasic a înc lzirii. în direc ia x. Se ine cont de efectul de cap t. 1. Conform teoriei clasice a înc lzirii ( i acceptând ipotezele ei simplificatoare).5. y. Pornind de la Legea conserv rii energiei.11) rectiliniu i omogen de lungime infinit i cu diametru suficient de mic pentru a putea aproxima aceea i temperatur într-o sec iune oarecare. C ldura care se dezvolt în aparate contribuie la cre terea temperaturii corpului în timp. Determinarea reparti iei spa io-temporale a temperaturilor se poate face inând cont de dependen a de temperatur a „constantelor“ de material (conductivitatea termic . în care se neglijeaz dependen a de temperatur a constantelor de material. În regim nesta ionar câmpul termic este descris de ecua ii diferen iale deduse pe baza bilan ului termic. Majoritatea cazurilor practice de regimuri tranzitorii pot fi reduse la cazul conductorului drept de sec iune constant . În aceste condi ii temperatura conductorului va fi o func ie de lungimea axial x i de timp: θ = f(x. se consider un conductor cilindric (ca în figura 1. Tot pentru simplificarea calculelor se fac i urm toarele ipoteze simplificatoare: – corpul este omogen. t).118) ρ = ρ0 · (1 + α ρ τ) Teoria modern a înc lzirii este mai precis .1. cu r cire natural sau for at . t). Câmpul termic în regim tranzitoriu Definim regimul tranzitoriu ca acel regim în care câmpul de temperatur este func ie atât de coordonatele spa iale cât i de timp: θ = f(x. 31 . convec ie i radia ie. Conductorul este parcurs de un curent electric. adic forme particulare ale Legii conserv rii energiei. Temperatura corpului nefiind constant de-a lungul conductorului. Conform acestei teorii dependen a de temperatur se face polinomial (empiric) sau exponen ial.). iar transmisia c ldurii c tre mediul ambiant se face combinat prin conduc ie. rezistivitatea electric etc. Ecua ia general a bilan ului termic. dar necesit un volum mai mare de calcule i este folosit mai ales în proiectarea asistat pe baza metodelor numerice.1.5. Datorit ariei transversale mici consider m c fluxul termic este axial. care d na tere la un flux termic longitudinal. – pierderile în unitatea de volum sunt constante (p = ct. considerând c la origine existâ o surs suplimentar de c ldur . iar conductorul cedeaz c ldur mediului ambiant doar prin suprafa a lateral .) conform teoriei moderne a înc lzirii. transmisivitatea termic . – temperatura mediului ambiant este constant (θa = ct. Astfel dac consider m o varia ie liniar cu temperatura a rezistivit ii: Rezult : (1. care are o temperatur constant .

în timpul dt: dQ1 = p · A · dx · dt = j2 · ρ · A · dx · dt (1.123) unde s-a notat cu lp perimetrul sec iunii transversale. în timpul dt.41) este: dQ4 = α · S · (θ – θa) · dt = α · lp · (θ – θa) · dx · dt (1. prin suprafa a lateral S. ce intr pe calea conduc iei prin sec iunea transversal A.120) – dQ2 este cantitatea de c ldur datorat fluxului termic longitudinal.11 are expresia: dQ1 + dQ2 = dQ3 + dQ4 + dQ5 S-au f cut nota iile: – dQ1 este cantitatea de c ldur dezvoltat în elementul de volum (A · dx).11.Figura 1.32) este: (1. de sec iune constant i mic A reprezentat în figura 1. în timpul dt i care conform (1. în timpul dt.121) – dQ3 este cantitatea de c ldur ce iese prin conduc iei din elementul de volum (A · dx).119) dQ 2 = −λ ⋅ A ⋅ ∂θ ⋅ dt ∂x (1. iar dM = ρd · A · dx este masa elementului infinitezimal i ρd densitatea materialului conductorului.32) este: dQ 3 = −λ ⋅ A ⋅ ∂ ∂θ ⋅ θ+ ⋅ dx ⋅ dt ∂x ∂x (1. care conform (1.122) – dQ4 este cantitatea de c ldur cedat mediului ambiant prin transmisivitate termic combinat . Bilan ul termic a unui conductor drept de sec iune constant Legea conserv rii energiei în elementul infinitezimal dx din conductorul drept.125) 32 . – dQ5 este cantitatea de c ldur înmagazinat în elementul infinitezimal de volum (A · dx). care conform (1. în timpul dt i care are expresia: dQ 5 = c ⋅ dM ⋅ dθ = c ⋅ ρ d ⋅ A ⋅ ∂θ ⋅ dx ⋅ dt ∂t (1.119) vom ob ine: j 2 ⋅ ρ ⋅ A ⋅ dx ⋅ dt − λ ⋅ A ⋅ ∂θ ∂θ ∂ 2θ ⋅ dt = −λ ⋅ A ⋅ − λ ⋅ A ⋅ 2 ⋅ dx ⋅ dt + dx ∂x ∂x ∂θ + α ⋅ l p ⋅ (θ − θ a ) ⋅ dx ⋅ dt + c ⋅ ρ d ⋅ A ⋅ ⋅ dx ⋅ dt ∂t (1. Înlocuind în rela ia (1.124) unde c este c ldura specific .

129) (1. De exemplu. Înc lzirea corpurilor în regim de durat Pentru determinarea ecua iei înc lzirii unui corp. În practic de cele mai multe ori se studiaz separat procesele de înc lzire fa de cele de distribu ie spa ial a câmpului termic.130) ∂θ ∂ 2θ = 0.128) Supratemperatura sta ionar va fi: τ s = θs – θa (1. temperatura conductorului are o valoare bine determinat .126) Împ r ind cu c·ρd i inând cont c difuzitivitatea termic are conform (1.Simplificând cu A·dx·dt rezult : lp ∂θ ∂ 2θ 2 c ⋅ ρd ⋅ = λ ⋅ 2 + j ⋅ ρ − α ⋅ (θ − θ a ) ∂t ∂x A (1.131) 1.133) (1. iar fluxul termic este P = I2 · R. în procesul de înc lzire în regim sta ionar (θ = θs).5.127) Pornind de la aceast ecua ie se pot deduce alte ecua ii particulare ce se folosesc în practic la determinarea câmpurilor termice în regim nesta ionar. =0 i ∂t ∂x 2 αl p j2 ⋅ ρ = ⋅ τs c ⋅ ρd c ⋅ ρd ⋅ A τs = j2 ⋅ ρ ⋅ A I 2 ⋅ ρ ⋅ A ⋅ l = 2 α ⋅ lp A ⋅ α ⋅ lp ⋅ l Deoarece rezisten a electric are expresia R = ρ · 1 / A.127) va deveni: (1. rezult c supratemperatura sta ionar are expresia: τs = P α ⋅S (1.134) Deoarece: Rezult : dθ = dτ α ⋅ lp j2 ⋅ ρ dτ = dt − ⋅ τ ⋅ dt c ⋅ ρd c ⋅ ρd ⋅ A 33 .127) i vom neglija c derea de temperatur în conductor ob inând rela ia: α ⋅ lp dθ j 2 ⋅ ρ = − ⋅τ dt c ⋅ ρ d c ⋅ ρ d ⋅ A (1.30) expresia: a = λ / c · ρd se ob ine ecua ia diferen ial cu derivate par iale a transmisiei c ldurii sub forma: α ⋅ lp ∂θ ∂ 2 θ j2 ⋅ ρ ⋅ (θ − θ a ) =a⋅ 2 + − c ⋅ ρd c ⋅ ρd ⋅ A ∂t ∂x (1. în regim de durat vom porni de la rela ia (1.132) (1. suprafa a lateral de cedare a c ldurii c tre mediul ambiant este S= lp· l.2. deci rela ia (1. independent de x i t.

Am dovedit astfel c ecua iile de bilan termic sunt forme particulare ale Legii conserv rii energiei.137) T= c⋅M α ⋅S [s] (1.144) − t T τ = τ0 ⋅ e + τs ⋅ 1 − e (1.136) P · dt – α · S · τ · dt = c · M · dτ Rela ia (1.138) Folosind expresia constantei termice de timp ecua ia (1.136) nu este alceva decât Legea conserv rii energiei care se poate enun a astfel: cantitatea de c ldur înmagazinat în corp este diferen a dintre c ldura dezvoltat prin efect electrocaloric în corp i c ldura cedat mediului ambiant prin transmisivitate termic .145) Rela ia (1.140) rezult : (1. Deoarece P = α · S · τs rela ia (1.145) reprezint ecua ia de înc lzire în timp a corpului.141) prin înlocuire devine: (1. prin expresia: (1.137) se poate scrie succesiv: dt dτ = T τs − τ (1. r = r0 Rezult : C = –ln(τ – τs) Adic rela ia (1. Dac în momentul ini ial (t = 0) temperatura conductorului este egal cu temperatura mediului 34 .135) (1.142) − e − τ − τs t = ln T τ0 − τs t T (1.136) se mai poate scrie: α · S · (τs – τ) · dt = c · M · dτ Definim constanta termic de timp. în ipoteze simplificatoare.143) = τ − τs τ0 − τs − t T (1.139) dτ dt =− τ − τs T Integrând rela ia (1.141) Constanta de integrare se deduce din condi iile de limit : la t = o. în cazul cel mai general.dτ = P α ⋅S ⋅ τ ⋅ dt ⋅ dt − c⋅M c⋅M (1.140) − t = ln (τ − τ s ) + C T (1.

a a cum rezult în figura 1. Cu ajutorul ei se poate trasa simplu curba de înc lzire.ambiant θ(0) = θa i deci supratemperatura ini ial este nul (τ0 = 0). etc.a. Figura 1. Se reprezint punctele corespunz toare (0. Pentru a eviden ia o propietate important a curbelor de înc lzire se ia un punct arbitrar M pe curba de înc lzire din figura 1.12. 2.d.) i având în vedere c subtangenta la curb T = const. Conform rela iei (1. 3.147) Din reprezentarea grafic a curbei de înc lzire din figura 1. 0. rezult c AB = T.12 rezult : (1.95.140) se poate scrie: dτ τ s − τ = dt T dτ AM = dt AB (1.148) deoarece AM = τs – τ. Constanta termic de timp T = c · M / α · S poate fi luat constant numai dac α i c nu depind de temperatur i are dimensiunea unui timp. r mâne mereu constant pentru orice pozi ie a punctului M pe curb . corespunz toare punctului M.12. Curbele de înc lzire a unui corp.146) sunt reprezentate în figura 1. 4} .149) Se poate calcula τ / τs pentru t / T ={0. se traseaz curba universal a înc lzirii (adimensional ).13. 0. 0..146) Reprezentând grafic curbele de înc lzire date de rela iile (1.145) i (1. 1.86.64. se ob ine o lege de varia ie de forma: τ = τ s ⋅ 1 − e − t T (1.146) scris sub forma: − τ =1− e T τs t (1.12 prin curbele 1 i respectiv 2 constatându-se c ambele curbe au aceea i supratemepratur sta ionar τs.98. Segmentul T ca subtangent la curba de înc lzire. Din rela ia (1.m. 35 .

care are la baz urm toarele considerente: Figura 1. datorit iner iei termice mari.151) dτ 1 = ⋅ (τs − τ ) sau: dt T (1.De i teoretic înc lzirea sta ionar se atinge dup un timp infinit practic se constat c regimul sta ionar se încheie dup aproximativ 4 constante termice de timp. Derivând rela ia (1.152) 36 . De aceea pentru a reduce timpul necesar determin rii experimentale a curbei de înc lzire se folose te construc ia grafic prezentat în figura 1. În cazul corpurilor cu mas mare.13. Curba universal de înc lzire a corpurilor.146) se ob ine: − dτ 1 = ⋅ τs ⋅ e T dt T t (1. înc lzirea în regim permanent se atinge dup un num r mare de ore (10 – 20).150) Rezult succesiv: e − t T = τs − τ τs (1.14.

B' i C' i ducând dreapta ce une te aceste puncte.155) 37 . acolo unde intersecteaz axa ordonatelor se ob ine înc lzirea sta ionar τs .153) Scriind rela ia (1. corespunz tor punctelor A. se ob ine: Adic : –c · M · dτ = α · S · τ · dt (1. i procesul de r cire încheiat.154) rezult c la ∆t =constant. care const în cedarea c ldurii acumulate în conductor mediului ambiant. B. Deteminarea grafo–analitic a supratemperaturii sta ionare a corpurilor cu iner ie termic mare. Când temperatura conductorului atinge temperatura mediului ambiant.14. în ipoteza p = 0. ∆τ2. se determin în sistemul de axe τ = f(∆τ) punctele A'. R cirea corpurilor. Astfel. Dac într-un conductor s-a atins temperatura sta ionar .153) sub forma: τ = τs − T ⋅ (1.5. adic τ = τs.Figura 1. τ = f(∆τ) este ecua ia unei drepte. C. Pornind de la ecua ia bilan ului termic (1. atunci întreaga c ldur dezvoltat ]n conductor este cedat mediului ambiant. din acel moment începe procesul de r cire. prin determinarea experimental a por iunii OD din curba de înc lzire. întreaga cantitate de c ldur se consider complet evacuat . la intervale de timp egale ∆t. care taie axa ordonatelor la ∆τ = 0. τ = τs − T ⋅ dτ dt ∆τ ∆t (1.3. ∆τ3. 1. se determin cre terile de supratemperatur ∆τ1. Dac înceteaz dezvoltarea de c ldur în conductor (p = 0).136).

15.160) este dat în figura 1. practic dup 4 constante termice de timp el poate fi considerat încheiat. Înc lzirea unui corp în regim de scurt durat Într-un regim de scurt durat procesul de înc lzire dureaz mult mai pu in decât constanta de timp termic T. 1.dτ dt =− τ T Integrând rela ia (1. Constanta termic de timp a unui corp este aceea i la înc lzirea i r cirea corpului cu condi ia ca atât înc lzirea cât i r cirea s aib loc în acelea i condi ii.158) τ=e =C⋅e − t T Considerând c la t = 0.159) i (1.160) Reprezentarea grafic a rela iilor (1.156) rezult : (1.4.5. supratemperatura τ are o valoare oarecare τi. Dup o scurt perioad de înc lzire alimentarea aparatului se întrerupe pentru o durat suficient de mare ca el s se r ceasc pân la temperatura mediului ambiant (τ = 0).156) ln τ = − Adic : t t + C* = − + ln C T T − dt + ln C T (1. Figura 1. constanta termic de timp T se modific .159) Dac la t = 0. Propriet ile curbei de înc lzire sunt valabile i pentru curba exponen ial de r cire. Astfel dac r cirea este for at prin ventilare sau prin circularea artificial a fluidului de r cire.157) (1. este o constant egal cu constanta termic de timp T.15. adic subtangenta la curba de r cire în orice punct M al curbei. τ = τs rezult ecua ia curbei de r cire sub forma: τ = τs ⋅ e − t T (1. De i matematic procesul de r cire se încheie într-un timp infinit de lung. atunci r cire va avea expresia: τ = τi ⋅ e − t T (1. Curbe de r cire a unui corp 38 .

163) − ti T Pentru a ob ine o expresie mai simpl pentru Kp. se constat c supratemperatura maxim care se atinge în acest regim este τ SD. Rezult pentru coeficientul de suprasarcin expresia: kp = 1 1− e − ti T (1.16. Folosirea aparatului în regim de scurt durat la o putere mai mare decât cea în regim permanent este recomandabil pentru a m ri eficien a economic a aparatului i a ob ine reducerea costurilor. Dac puterea care se dezvolt în regim de scurt durat (RSD) este PSD.162) Am notat cu ti timpul de înc lzire în regim de scurt durat . Înc lzirea unui corp în regim de scurt durat Scriind ecua ia curbei de înc lzire (1. Putem concluziona c în acest regim se poate aplica o suprasarcin .În figura 1. f r a periclita stabilitatea termic a aparatului. dezvolt m în serie Taylor pe e re inem primi doi termeni: i e − t1 T ≈1− ti T (1.161) Figura 1.16 am reprezentat curbele de înc lzire i r cire corespunz toare acestui regim de func ionare.164) Rezult pentru Kp expresia: 39 . Definim coeficientul de suprasarcin termic admisibil în regim de scurt durat astfel: kp = τs P = SD τSD PD (1.146) pentru regimul de scurt durat : τSD = τs ⋅ 1 − e − ti T (1. mai mic decât supratemeratura care s-ar atinge în regim de durat i care corespunde temperaturii maxime admisibile.

întreaga c ldur care se dezvolt în aparat. De aceea.05 ÷ 2 s).kP = T ti (1.166) Rezult c în regim de scurt durat . Înc lzirea corpurilor în regim de scurtcircuit Un caz specific al regimului de scurt durat . coeficientul de suprasarcin pentru curent (kI) este: kI = kP = T ti (1. deoarece aparatele de protec ie elimin defectul.136) devine în acest caz (α=0): P · dt = c · M · dτ Deoarece: P = α · S · rs T=c·M/α·S Rezult : (1. acumulându-se în aparat.170) dt dτ = T τs τ = τs ⋅ t T (1. acest regim se poate considera adiabatic.5. neavând loc cedare de c ldur c tre mediul ambiant.5.167) (1. de o deosebit importan tehnic . în regim de scurtcircuit.169) (1.17 am reprezentat înc lzirea unui corp în regim de scurtcircuit. pentru ca aparatul s nu se înc lzeasc peste temperatura admisibil . dup un regim permanent (cazul cel mai frecvent întâlnit în practic ). sau chiar mai mari. 1. de 10 – 20 de ori mai mari decât curen ii nominali. corespunde regimului de scurtcircuit care se caracterizeaz prin curen i de intensitate foarte mare. Ecua ia diferen ial a bilan ului termic (1.171) Integrând rela ia (1.168) (1.165) Deoarece pierderile specifice sunt propor ionale cu p tratul curentului.170) rezult : 40 . el poate fi str b tut de un curent de kI ori mai mare decât curentul din regim de permanent. În figura 1. i o durat foarte scurt (0.

f r înc lzire ini ial i f r schimb de c ldur cu mediul ambiant se înc lze te. scurtcircuitul poate apare înainte de atingerea regimului sta ionar. Regimul se nume te periodic intermitent (RPI) când alimentarea i repaosul aparatului se succed în mod periodic. În figura 1.) pân la supratemperatura τs din regim sta ionar. Deoarece durata regimului (t2 – t1) este foarte scurt . Astfel dup o perioad de înc lzire urmeaz o perioad de r cire. Conductoarele parcurse de curentul de scurtcircuit se înc lzesc puternic. Conform rela iei (1. la pierderi constante (p=ct. ciclul repetându-se la intervale de timp egale. Evident.Figura 1.5.18 sunt prezentate intervale de timp de înc lzire ti i de r cire tr. Intervalul de timp ti + tr = tc se nume te durata unui ciclu i trebuie s îndeplineasc condi ia tc < 10 min. sau putem conecta un aparat direct în regim de scurtcircuit. Se observ c temperatura variaz liniar cu timpul.6. supratemperatura maxim τm dep e te de 2 ÷ 3 ori supratemperatura în regim sta ionar. Reprezentarea grafic (figura 1. înainte ca conductoarele s fie avariate prin efectul cumulativ al c ldurii înmagazinate. Rezult c este de dorit ca aparatele de protec ie s elimine cât mai rapid defectul de scurtcircuit. Înc lzirea unui corp în regim periodic intermitent În numeroase aplica ii tehnice aparatele sunt alimentate periodic deoarece sarcina aparatului variaz periodic.17) a regimului de scurtcircuit. 41 .17. Aparatul se va înc lzi treptat dup o curb în zig-zag tinzând s se stabilizeze din punct de vedere termic între dou temperaturi τmin i max . 1. în care caz temperatura va varia dup o curb paralel cu cea din figur dar deplasat corespunz tor în jos. Înc lzirea unui corp în regim de scurtcircuit.171) se poate da o interpretare fizic constantei termice de timp T dup cum urmeaz : constanta termic de timp este acel interval de timp în care conductorul. declan at la momentul t1 când corpul se g se te la temperatura sta ionar τs i care dureaz pân la momentul t2. ceea ce poate duce la topirea lor i la avarii grave în instala ii.

25. − + τs ⋅ 1 − e − ti T (1.18 curbele de înc lzire paralele cu curba i. în ipoteza c T are aceia i valoare la înc lzire i r cire (lucru care este adev rat doar pentru aparatele care nu sunt cu convec ie for at )..177) − tr T − ti T τ 2⋅n = τ 2⋅n ⋅ e (1.178) τ 2⋅n +1 = τ 2⋅n ⋅ e + τs ⋅ 1 − e − ti T (1. i curbele de r cire paralele cu curba r.175) τ3 = τ 4 ⋅ e τ 4 = τ3 ⋅ e . iar raportul: D A [%] = ti ⋅ 100 ti + tr (1. am reprezentat în figura 1. Folosind ecua iile ce descriu înc lzirea (1.158) vom putea scrie pentru RPI prezentat în figura 1.173) poart denumirea de „Durat relativ de anclan are“ iar valorile ei sunt standardizate la: 10.172) se nume te durat de anclan are (ac ionare).174) (1.179) 42 . Pentru a determina legea de varia ie = f(t) în regim periodic intermitent..18: τ1 = τ s ⋅ 1 − e τ 2 = τ1 ⋅ e − ti T ti T − ti T (1.Raportul: DA = ti t1 + t r (1. 60 i 100 %.145) i r cirea corpurilor (1.176) − tr T (1.

181) Prin înlocuire în (1.18. Dac în RPI avem tr = 0. Rezult c : τ2n – 1 = τ2n + 1 Se observ c : τ2n = τmin. rezult τmax = τmin = τs i reg sim regimul permanent ca un caz particular al RPI.182) Valorile determinate pentru max i min determin domeniul în care variaz temperatura corpului dup un num r foarte mare de cicluri ale RPI. definit prin rela ia (1. f r intervalul de r cire. Dup un num r suficient de mare de cicluri înc lzire-r cire ale RPI.180) τ min = e − −e − − 1− e tc T (1. Înc lzirea corpurilor în Regim periodic intermitent.161) i care în RPI devine: 43 . se stabile te un regim periodic sta ionar (supratemperatura oscileaz între valoarea maxim max i valoarea minim min. adic : tr T tc T (1. De importan tehnic este determinarea Coeficientul de suprasarcin admisibil Kp.179) rezult : τ max = 1− e 1− e − − ti T tc T ⋅ τs (1.Figura 1.

f r ca înc lzirea diferitelor p r i ale aparatului s dep easc temperaturile maxim admisibile. Stabilitatea termic a unui aparat este caracterizat în regim permanent de c tre curentul nominal al aparatului (In). Astfel pentru curentul de scurtcircuit care apare.183) Coeficientul suprasarcin în curent definit prin rela ia (1.6. sau s produc degradarea inadmisibil a oric rei caracteristici tehnice a sa. Deoarece durata scurtcircuitului este mic se admite o înc lzire mai mare decât înc lzirea sta ionar din regim nominal. – conservarea propiet ilor îmbin rilor prin lipire i sudare. Limita de înc lzire i deci temperatura cea mai mare pe care o atinge un aparat electric.184) În exploatare se va avea în vedere faptul c orice aparat construit pentru un regim permanent poate fi supraînc rcat în RPI cu o suprasarcin cel mult egal cu cea dat de coeficientul de suprasarcin . Limitele de temperatur (maxime i minime) ale aparatelor electrice sunt date în standarde i trebuiesc respectate cu rigurozitate pentru ca nici una din caracteristicile tehnice ale aparatului s nu sufere vreo înr ut ire care s -i prejudicieze func ionarea sau care s -i reduc durata de via prestabilit . într-un punct al s u. 1. denumit curent echivalent termic. iar în curent alternativ valoarea efectiv maxim . – men inerea calit ii contactelor electrice în limitele admisibile. dup func ionarea aparatului în regim nominal de durat înc lzirea va depinde i de temperatura avut de aparat anterior regimului de avarie. este determinat de urm torii factorii: – necesitatea conserva rii propriet ilor fizico–mecanice i chimice ale conductoarelor. Deoarece fenomenele termice sunt cumulative în regim tranzitoriu valorile maxime admisibile vor fi i în func ie de timpul cât aparatul va fi solicitat termic. Stabilitatea termic a aparatelor electrice Înc lzirea reprezint una din solicit rile cele mai importante la care sunt supuse aparatele electrice în timpul exploat rii lor. Acest curent este valabil atâta timp cât condi iile termice exterioare sau de r cire sunt cele prescrise în standarde.166) devine în RPI: kr = kp = 1 DA (1. care este în c. – conservarea propriet ilor electroizolante ale izola iilor i o durat de via cât mai mare a acestora.kp = τs 1− e = t − i τ max T 1− e − tc T tc t 1 T ≅ c = ≅ t ti DA 1− 1− i T 1− 1− (1. Prin supraînc rcare aparatul nu va dep i solicit rile maxime admisibile i va fi folosit într-un mod mai eficient. f r a exista pericolul de degradare a aparatului. 44 . În caz contrar trebuie te adaptat regimul de lucru la noile condi ii termice.c. în general. valoarea maxim a curentului. Putem defini „Stabilitatea termic “ a unui aparat în regim permanent ca fiind proprietatea aparatului de a suporta solicit rile termice ale unui anumit curent un timp oricât de lung.

f r deterior ri inadmisibile ale niciuneia din caracteristicile sale tehnice. cu formula: I stx = I stN ⋅ N tx (1. se nume te „Stabilitate termic “ a aparatelor electrice în regim de avarie i se exprim prin curentul de stabilitate termic (Ist). raportat la numite intervale de timp: 10 secunde.Proprietatea aparatului de a suporta solicit rile termice ale curen ilor de scurtcircuit. se face inând seama de valorile maxime ale curentului de scurtcircuit (în cazul cel mai defavorabil) i de durata maxim posibil a acestui curent.186) în care N este cea mai apropiat valoare standardizat a duratei curentului de scurtcircuit de timpul tx.185) I2 · t = ct. Alegerea curen ilor de stabilitate termic pentru un aparat. inând cont de caracteristicile schemei de protec ie. Valoarea lui este prev zut în standarde.5. iar N ∈ {1. pentru o durat bine precizat .10} 45 . Calcularea curentului de stabilitate termic pentru o valoare nestandardizat a timpului de ac ionare a curentului de scurtcircuit (tx) se ob ine din condi ia: (1. 5 secunde sau 1 secund .

Scrie i ecua ia Laplace. Care este ecua ia general a bilan ului termic a unui conductor? 46 . Scrie i ecua ia Poisson. Ce subansamble ale aparatelor i echipamentelor electrice se verific la înc lzire? 7. într-un mediu izotrop. Care este transmisivitatea termic total ? 41. În ce se m soar densitatea de flux termic? 14. 23. Cum se poate realiza r cirea for at în ulei? 36. Ce pierderi apar în miezurile feromagnetice? 4. Ce sunt condi iile de limit ? 45. Care este Legea lui Ohm pentru transmiterea c ldurii? 42. Pe baza c ror echivalen e se realizeaz circuitul electric echivalent transmisiei c ldurii? 46. Care este leg tura empiric între densitatea de flux termic i temperatur ? 15. În ce se m soar difuzivitatea termic ? 30. Scrie i ecua ia Laplace. Ce m soar divergen a densit ii de flux termic? 16. Defini i coordonatele cilindrice în func ie de coordonatele carteziene. Defini i difuzivitatea termic . Care este ecua ia unei izoterme? 9. în coordonate cilindrice. într-un mediu izotrop. într-un mediu anizotrop. Defini i operatorul Laplace în coordonate cilindrice. într-un mediu anizotrop. Ce surse de c ldur exist în aparatele electrice? 2. Defini i operatorul Laplace în coordonate carteziene. 24. în coordonate carteziene. Care este Legea lui Stefan Boltzmann? 37. În ce se m soar conductivitatea termic ? 18. În ce se m soar pierderile specifice? 11. Defini i densitatea de flux termic. 20. Care este expresia c ldurii cedat mediului ambiant prin conduc ie? 32. 29. 26. 25. Care este expresia c ldurii cedat mediului ambiant prin convec ie? 33. 17. Scrie i ecua ia Poisson. Câte tipuri de transmisivit i termice cunoa te i? 31. Scrie i ecua ia Laplace. Care este expresia rezisten ei termice? 43. Ce este o izoterm ? 8. Ce pierderi apar în izola ii? 5. 28. Ce este convec ia for at ? 34. În ce se m soar fluxul termic? 12. Defini i supratemperatura. Cât este transmisivitatea termic prin radia ie? 38. în coordonate carteziene. La ce bobine trebuie s izol m termic bobinajul de miezul feromagnetic? 47. în coordonate carteziene. Scrie i ecua ia Poisson. în coordonate carteziene. Defini i conductivitatea termic . 6. Ce este efectul electrocaloric? 3. Care este expresia c ldurii cedate mediului ambiant prin radia ie? 39. 21. 13. Cum trebuiesc vopsite carcasele pentru o r cire cât mai intens prin radia ie? 40. Scrie i ecua ia Fourier pentru regimul termic nesta ionar. În ce se m soar rezisten a termic ? 44. 19. în coordonate cilindrice. 22.Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Procese termice în echipamentele electrice“ r spunde i la urm toarele întreb ri: 1. 27. Cum se poate realiza r cirea for at în aer? 35. Care este Legea transform rii energiei în conductoarele parcurse de curent? 10.

67.48. 54. 62. Cum variaz rezistivitatea electric cu temperatura? Defini i regimul termic sta ionar. 49. 51. 55. 61. 56. 60. 69. Care este expresia supratemperaturii sta ionare? Care este expresia constantei termice de timp? În ce se m soar constanta termic de timp? Care este interpretarea matematic a constantei termice de timp? Care este interpretarea fizic a constantei termice de timp? Care este ecua ia înc lzirii unui corp cu supratemepratur ini ial ? Care este ecua ia înc lzirii unui corp f r supratemepratur ini ial ? Care este ecua ia r cirii unui corp? Defini i regimul termic de scurt durat ? Cât este coeficientul de suprasarcin termic în regim de scurt durat ? Cât este coeficientul de suprasarcin pentru curent în regim de scurt durat ? Cum variaz temepratura în regim de scurtcircuit? Defini i Regimul periodic intermitent. 64. 59. 58. 53. Cât este coeficientul de suprasarcin termic în regim periodic intermitent? Cât este coeficientul de suprasarcin pentru curent în regim periodic intermitent? Ce este stabilitatea termic a unui aparat? Ce m rime caracterizez stabilitatea termic a unui aparat în regim permanent? Ce m rime caracterizez stabilitatea termic a unui aparat în regim de avarie? Ce timpi s-au standardizat pentru stabilitatea termic la scurtcircuit? Cu ce formul se echivaleaz curen ii de stabilitate termic la scurtcircuit? 47 . 50. 68. Defini i durata relativ de anclan are. 63. 65. 70. 52. 66. 57.

2) este dat în figura 2. De aceea. barele i izolatoarele la solicit ri de tipul for t ietoare i momente încovoietoare.2. For ele electrodinamice ac ioneaz asupra conductoarelor parcurse de curen i. solicitând conductoarele. Pentru calculul for elor electrodinamice se poate folosi expresia for ei Laplace: dF = i ⋅ dl × B (2.1) ( ) a c rei modul are exprresia: dF = i · B · dl · sin α (2. Principalele metode folosite la calculul for elor electrodinamice i electromagnetice sunt: – metoda bazat pe formula lui Biot-Savart-Laplace.1) i (2.1. For ele electromagnetice apar datorit varia iei energiei magnetice prin intereac iunea dintre curen ii electrici i corpurile feromagnetice. de aceste for e trebuie s se in seama la construc ia aparatelor i echipamentelor electrice pentru a asigura stabilitatea lor mecanic .2) Semnifica ia m rimilor din rela iile (2. i solicit ri mecanice datorate for elor electrodinamice sau electromagnetice. iar cu dF for a elementar Laplace corespunz toare por iunii de circuit dl. For a total ce ac ioneaz asupra întregului circuit de lungime l se ob ine prin integrarea lui dF: F = i ⋅ B ⋅ sin α dl [N] 0 1 (2.1 s-a notat cu unghiul dintre induc ia magnetic B i versorul dl al circuitului parcurs de curentul i . – metoda bazat pe teoremele for elor generalizate i aprecierea varia iei energiei magnetice. studiate în capitolul anterior. Ac iunea acestor for e devine important în special în cazul curen ilor de scurtcircuit. care pot da na tere la avarii grave în instala iile electrice. ca rezultat al interac iunii dintre curen i i câmpurile magnetice create de al i curen ii electrici. FOR E ELECTRODINAMICE I ELECTROMAGNETICE În aparatele i echipamente electrice parcurse de curen i mari apar pe lâng solicit rile termice. – metoda bazat pe calculul tensiunilor maxwelliene în câmp magnetic (metod folosit în special în cazul contactelor electrice).3) 48 . În figura 2.

2. folosim formula: dH = i ⋅ dl × r 4 ⋅ π ⋅ r3 ( ) (2. Figura 2. Pentru a calcula intensitatea câmpului magnetic elementar dH în punctul M.5) În figura 2. Explicativ la formula lui Biot-Savart-Laplace. caracterizat prin vectorul de pozi ie r .4) Modulul câmpului magnetic elementar va fi: dH = i ⋅ dl ⋅ sin β 4 ⋅ π ⋅ r2 (2. permeabilitatea magnetic a vidului. Pentru a putea calcula for a Laplace trebuie s calcul m induc ia magnetic B. În formula (2.2 sunt explicate m rimile ce intervin în formula lui Biot-Savart-Laplace.Figura 2. parcurs de curentul i. 49 .1 Explicativ pentru calculul for ei Laplace. ceea ce se poate realiza cu formula lui Biot-Savart-Laplace.5) β este unghiul format de vectorii dl (versorul circuitului parcurs de curentul i) i r vectorul de pozi ie a punctului M. S-a notat cu –7 0= 4 · π · 10 [H / m] . de por iunea infinitezimal de circui filiform dl.

3 Explicativ pentru calculul for ei electrodinamice cu formula lui Biot-Savart-Laplace. Dac consider m medii masive sau ansambluri de circuite parcurse de curen i.6): dF = µ0 i ⋅ sin α ⋅ sin β ⋅ i 2 ⋅ dl 2 1 ⋅ dl1 4⋅π r2 C1 (2. Figura 2. rezult c modulul induc iei magnetice B în punctul M. etc. de lungime l1.8) s-a notat cu C.7) În figura 2.8) În rela ia (2. coeficientul de contur al circuitelor C1 i C2 care depinde doar de configura ia geometric i de pozi ionarea celor dou circuite. Pentru a calcula for a exercitat de un întreg circuit C1. asupra por iunii elementare de circiut dl2 se integreaz rela ia (2. conductoare perpendiculare. conform rela iilor lui Maxwell: 50 . Se ob ine expresia: F= µ0 sin α ⋅ sin β ⋅ i1 ⋅ i 2 ⋅ ⋅ dl 2 ⋅ dl1 = C ⋅ i1 ⋅ i 2 4⋅π r2 C1 C 2 (2. Energia magnetic înmagazineaz în sistemul de n circuite este: Wm = 1 ⋅ Ψk ⋅ i k k =1 2 n (2. H i M.9) Fluxurile care str bat suprafe ele limitate de contururile circuitelor sunt legate de curen i prin inductivit ile proprii i mutuale.6) se poate calcula analitic induc ia magnetic B în fiecare punct al conductorului. Metoda se recomand în cazul conductoarelor de form simpl (conductoare paralele.). putem calcula for ele electrodinamice sau electromagnetice pe baza Teoremelor for elor generalizate.3 sunt prezentate m rimile ce intervin în calculul for ei elementare dF. pentru care cunoa tem energia magnetic .inând cont de Legea leg turii dintre B. For a total ce ac ioneaz între circuitele C1 i C2 se ob ine prin integrarea for ei elementare dF de-a lungul conductorului filiform C2.6) Pe baza formulei (2. Consider m un sistem de n circuite cuplate magnetic i parcurse de curen ii i1 … in. va fi: dB = µ 0 i ⋅ dl ⋅ sin β ⋅ 4⋅π r2 (2.

în raport cu coordonata generalizat x.17) În aceast rela iei primii doi termeni reprezint for ele interne din fiecare circuit.14) devine: Wm = devine: 1 1 2 ⋅ L 1 ⋅ i 1 + ⋅ L 2 ⋅ i 2 + M ⋅ i1 ⋅ i 2 2 2 2 (2.15) Rela ia (2. for a generalizat F. Aceste rela ii se folosesc în aplica iile în care inductivit ile proprii i mutuale sunt cunoscute sub form analitic : Astfel dac dorim s calcul m for a ce ac ioneaz între dou bobine cuplate magnetic pornim de la expresia energiei magnetice (2.12) i =ct .10) particularizat pentru dou circuite : Wm = 1 1 1 1 2 ⋅ L1 ⋅ i1 + ⋅ L 2 ⋅ i 2 + ⋅ M12 ⋅ i1 ⋅ i 2 + ⋅ M 21 ⋅ i 2 ⋅ i1 2 2 2 2 2 (2.16) Considerând curen ii independen i de deforma ia circuitelor (i1 =i2= ct.14) Aplicând teorema de reciprocitate a circuitelor electrice cuplate magnetic. la curent constant. 2. 51 .1.11) Conform Teoremei for elor generalizate. Calculul for elor electrodinamice în regim sta ionar. În Teoremele for elor generalizate Fx este o for dac coordonata generalizat x este o coordonat liniar . Rela iile (2. i este un moment dac coordonata generalizat este un unghi. Înlocuind pe (2. La flux constant for a generalizat va fi: Fx = − ∂Wm ∂x (2.). iar ultimul termen reprezint for a de interac iune dintre cele dou sisteme.13) Ψ =ct .12) i (2.10) în (2.10) Am f cut nota iile: Lk – inductivitatea proprie a circuitului k. este: Fx = ∂Wm ∂x (2. Mkp – inductivitatea mutual a circuitelor k i p. rela ia (2.13) in seama de varia ia inductivit ilor propri i mutuale.9) rezult : Wm = 1 2 n k =1 Lk ⋅ i k2 + 1 2 n k =1 ik n p =1 M kp ⋅ i p (2.Ψk = L k ⋅ i k + n p =1 M kp ⋅ i p (k ≠ p) (2. rezult : M12 = M21 = M (2.12) Fx = 1 2 dL1 1 2 dL 2 dM ⋅ i1 + ⋅ i2 ⋅ + i1 ⋅ i 2 ⋅ 2 dx 2 dx dx (2.

4. Cele mai reprezentative cazuri de for e electrodinamice sunt cele dintre conductoare a c ror dimensiune liniar transversal este neglijabil în raport cu lungimea lor i cu distan a dintre ele (conductoare filiforme). se determin conform (2.21) 52 . care face ipoteza simplificatoare c se poate izola por iunea din circuit corespunz toare celor dou conductoare. rectilinii i coplanare prezentate în figura 2.20) în rela ia (3.În regim sta ionar curen ii ce parcurg circuitele electrice sunt constan i i deci for ele electromagnetice sunt invariabile în timp.18) i (2.1. 2.19) Din figur rezult c : µ 0 i1 ⋅ dy ⋅ sin β ⋅ 4⋅π r2 (2. Consider m dou conductoare filiforme. y=− rezult dy = ⋅ dβ sin β tg β sin 2 β µ0 sin β ⋅ i1 ⋅ i 2 ⋅ ⋅ dβ ⋅ dl 2 4⋅π x (2.19) r= x x x .4 sunt prezentate m rimile ce intervin în rela iile (2. cu observa ia c elementul dl2 i induc ia dBk sunt perpendiculare i deci sin α = 1. parcurse de curen ii i1 i i2 i care fac între ele un unghi oarecare.20) Înlocuind rela iile (2. ca m rime i punct de aplica ie. induc ia magnetic în punctul Pk (în care se afl elementul infinitezimal dl2) determinat de elementul de curent i1 · dy se calculeaz conform rela iei (2. rezult : d 2 Fk = i 2 ⋅ dl 2 ⋅ În figura 2.6): dB k = µ 0 i1 ⋅ sin β ⋅ dy ⋅ 4⋅π r2 (2.2).18) For a care se exercit asupra elementului de circuit dl2 sub influen a elementului de curent dy parcurs de curentul i1. Pentru calcularea acestor for e putem utiliza una din metodele descrise anterior.1.19) se determin for a elementar : d 2 Fk = (2. este posibil utilizând o metod grafoanalitic . Determinarea acestor for e. Aplicând metoda de calcul bazat pe teorema lui Biot–Savart–Laplace. For a electrodinamic dintre conductoare drepte i coplanare.

24) Prescurtat rela ia (2. 53 . rezult : fk = µ cos β1 − cos β 2 dFk = 0 ⋅ i1 ⋅ i 2 ⋅ [N / m] dl 2 4 ⋅ π x (2.Figura 2. Determinarea for elor dintre dou conductoare rectilinii i coplanare. asupra elementului dl2 va fi: dFk = µ0 dl ⋅ i1 ⋅ i 2 ⋅ 2 4⋅π x β2 β1 sin β ⋅ dβ (2.4.25) ξ= µ0 ⋅ i1 ⋅ i 2 = 10 −7 ⋅ i1 ⋅ i 2 4⋅π (2.23) dFk = µ0 cos β1 − cos β 2 ⋅ i1 ⋅ i 2 ⋅ ⋅ dl 2 4⋅π x Notând for a pe unitatea de lungime (numit for a specific ) cu fk.24) se poate scrie: fk = ξ · C S-au f cut nota iile: – m rimea (2.26) se nume te factorul de curent a circuitelor. For a determinat de întreg circuitul parcurs de curentul i1.22) (2. i depinde doar de curen ii ce interac ioneaz electrodinamic i de permeabilitatea magnetic a mediului.

plasate pe conductorul 2 i calculate cu ajutorul rela iei (2. 54 . Astfel în figura 2.5.5. Pentru determinarea for ei rezultante F12 care ac ioneaz asupra conductorului 2.– m rimea C= cos β1 − cos β 2 x (2. For a electrodinamic rezultant F12 se calculeaz prin planimetrarea ariei A i este orientat perpendicular pe conductor. Determinarea for ei electrodinamice rezultante printr-o metod grafo-analitic . rectilinii i filiforme. s-au reprezentat for ele specifice corespunz toare punctelor de abscis xi. Punctul de aplica ie al for ei este centrul de greutate al suprafe ei de arie A. i depinde de parametrii geometrici ai circiutelor electrice. se pot calcula relativ u or for ele electrodinamice ce rezult din interac iunea unor conductoare coplanare. Figura 2.23).25) i al factorilor de contur da i în literatura de specialitate.27) se nume te factorul de contur al circuitelor electrice. se unesc vârfurile segmentelor fk ce reprezint la scar for ele specifice i se ob ine o suprafa de arie A. Pe baza formulei (2. Pentru a calcula for a total ce ac ioneaz asupra conductorului parcurs de curentul i2 i datorate curentului i1 putem folosi o metod grafo-analitic (sau echivalentul ei numeric).

For a electrodinamic dintre conductoare drepte i paralele.24) i considerând c x = a = ct.31) în rela ia (2.31) Înlocuind rela iile (2.29) Din figura 2. 2.32) (2. notat cu F12 va avea expresia: F12 = X · Y · A (2. Cel mai des întâlnit caz în aplica iile tehnice este cazul conductoarelor drepte.28) Am notat cu X scara for elor specifice [N / m · 1 / m] i cu Y scara lungimilor [m / m].29) se ob ine expresia for ei specifice sub forma: fk = µ0 ⋅ i2 ⋅ 4⋅π⋅α (l − h )2 + a 2 55 . Conform rela iei (2. În figura 2.30) i (2.30) cos β 2 = − (l − h )2 + a 2 h h2 + a2 + l−h (2.2.6 am reprezentat dou conductoare t filiforme i paralele de lungime egal cu 1. plan paralele i de lungime considerat infinit . Aria planimetrat A [m2] este aria for elor specifice.1.Rezult c for a exercitat de conductorul 1 asupra conductorului 2. rezult : fk = µ 0 2 cos β1 − cos β 2 ⋅i ⋅ 4⋅π a h h =− 2 r1 h + a2 l−h =− r2 1− h (2. situate fa în fa i parcurse de acela i curent i..6 rezult : cos β1 = (2.

cu sec iune circular de raz r.32): For a total care ac ioneaz asupra conductorului 2. pornind. Figura 2. 56 . Consider m dou conductoare paralele. Determinarea for elor electrodinamice dintre conductoare paralele (2. For a de interac iune se determin cu ajutorul teoremei for elor generalizate.Figura 2. se ob ine prin integrarea rela iei F12 = f k ⋅ dh = 0 l µ0 ⋅ i2 ⋅ 4⋅π⋅a l 0 h h2 + a2 + l 0 l−h (l − h ) 2 +a 2 ⋅ dh (2.7. prezentate în figura 2.de la expresia inductivit ii mutuale dintre cele dou conductoare.6.36) Factorul de corec ie este: a a ϕ = 1+ l l − a l (2.33) (2.34) F12 = µ0 ⋅ i2 ⋅ h 2 + a 2 − 4⋅π⋅a 2 (l − h )2 + a 2 − a l µ0 a F12 = ⋅ i2 ⋅ l ⋅ 1 + 2⋅π⋅a l Rezult for a specific expresia: (2. drepte.35) fk = µ0 a ⋅ i2 ⋅ ϕ l 2⋅π⋅a 2 (2. for a specific se poate calcula inând cont c factorul de corec ie devine: For a specific va fi: ϕ a l =1 l →∞ (2.39) În cazul în care distan a dintre conductoare este comparabil cu diametrul conductoarelor (adic numai putem considera conductoarele filiforme) for a de interac iune dintre acestea se poate calcula pe baza Teoremelor for elor generalizate. finite de sec iune circular . Conductoare paralele.38) fk = µ0 ⋅ i2 2⋅π⋅a (2.7. drepte.37) În cazul conductoarelor de lungime infinit (1 >> a).

For e electrodinamice în circuite cu configura ie complex . 57 .8 calcularea for elor electrodinamice se va face în ipotezele: β2 = π/2 i deci cos β2 = 0 (2. Pentru cazul unor conductoare perpendiculare.40) Aplicând rela ia (2.Pornind de la expresia inductivit ii unui circuit format din dou conductoare paralele de lungime 1. filiforme i de lungime finit ca cele din figura 2.3.8.42) (2. de diametru 2·r i distan a dintre conductoare a: L= µ0 a−r ⋅ l ⋅ 1 + 4 ⋅ ln [H] 4⋅π r (2.12) rezult : F = µ d 1 l ⋅ L ⋅ i2 = 0 ⋅ ⋅ i 2 (2.41) da 2 2⋅π a − r 2. iar for a total se ob ine prin integrarea grafoanalitic sau numeric a for ei specifice.44) For a specific este prezentat în figura 2.43) cos β1 = l1 l = 21 2 r1 l1 + x inând cont de rela ia (2.24) ob inem: fk = µ0 2 l1 ⋅i ⋅ 2 4⋅π x ⋅ l1 + x 2 (2.1.

formate din mai multe conductoare.8. Pentru exemplificare consider m cazul c ilor de curent ale unui întrerup tor care sunt prezentate în figura 2. Conform figurii 2. În figura 2. F2 i F3 se integrez grafoanalitic sau numeric for ele specifice (eventual prin metoda de planimetrare prezentat în figura 2. 58 . care se afl în câmpul magnetic al celorlalte conductoare parcurse de acela i curent i.5).9 s-a desenat atât calea de curent a întrerup torului cât i for ele specifice pentru fiecare segment al c ii de curent. Preciz m c aplicarea principiului suprapunerii efectelor este condi ionat de liniaritatea fenomenelor studiate. calcularea for elor de interac iune dintre acestea se face pe baza principiului suprapunerii efectelor (principiul superpozi iei). f2 respectiv f3. Reprezentând for ele specifice determinate de ac iunea conductoarelor paralele 1 i 2 i cele determinate de ac iunea conductoarelor perpendiculare 1 i 3. respectiv 2 i 3.Figura 2.9 i prin însumare se ob in for ele specifice rezultante asupra celor trei conductoare f1.9. Pentru a ob ine for ele totale F1. Cazul conductoarelor perpendiculare Pentru circuitele cu o configura ie complex .

Figura 2. 59 . 2. etc. For e electromagnetice în apropierea pere ilor feromagnetici. la dimensionarea articula iilor i a îmbin rilor lipite i sudate. Aplicarea principiului suprapunerii efectelor în cazul c ilor de curent ale unui întrerup tor.1. Valoarea i sensul for ei care ac ioneaz asupra conductorului aflat în vecin tatea peretelui feromagnetic poate fi determinat cu ajutorul metodei imaginilor electrice (imagini conforme). Conductoarele aparatelor electrice se afl de multe ori în apropierea unor pere i din materiale feromagnetice fiind supuse fenomenului de atrac ie exercitat de ace tia. Conform acestei metode. Se observ c for ele maxime se exercit la locurile de atingere a contactelor i în articula ii. adic prin mic orarea distan ei dintre conductor i perete. Consider m un conductor drept plasat paralel cu un perete feromagnetic.4. Reprezentarea grafic a conductorului este cea din figura 2.10. construc ia barelor de conexiune i a celulelor de înalt tensiune. la distan a a i parcurs de curentul i.9. peretele se echivaleaz cu un conductor imagine parcurs de acela i curent ca i conductorul real i situat la aceea i distan fa de suprafa a peretelui. dintre care în domeniul aparatelor electrice amintim: stingerea arcului electric în camerele de stingere. Acest fenomen are numeroase aplica ii tehnice. Acest fenomen (denumit efect de proximitate) se explic prin aceia c fluxul magnetic cre te prin mic orarea reluctan elor. De acest lucru trebuie s se in seama la dimensionarea resoartelor ce asigur presiunea pe contacte.

for a specific se calculeaz cu formula: µ0 µ0 i2 f= ⋅ = ⋅ i2 2⋅π 2⋅a 4⋅π⋅a f = 2 ⋅ π ⋅ (2a − r ) (2. Interac iunea dintre corpurile feromagnetice i conductoarele parcurse de curent.Figura 2. 2.10. se poate calcula cu rela ia: Φ= i Rm (2. For e electromagnetice în ni e feromagnetice. în cazul în care conductoarele sunt considerate filiforme i infinite. adic for ele electromagnetice.47) Expresia reluctan ei magnetice a fluxului este: Rm = δ δ = µ0 ⋅ A µ0 ⋅ l ⋅ x (2. În cazul întrerup toarelor. aproximând permeabilitatea magnetic a materialului feromagnetic ca fiind infinit (adic liniile de flux magnetic sunt perpendiculare pe perete). este în sensul de a mic ora distan a dintre conductor i perete. Datorit atrac iei exercitate de pere ii feromagnetici.46) For a rezultant F ce ac ioneaz asupra conductorului de lungime l.45) Dac lu m în considerare i diametrul (d=2·r) al conductorului.48) 60 . Astfel în cazul unui conductor plasat într-o ni feromagnetic de form dreptunghiular (figura 2.11).41) rezult : µ0 ⋅ i2 (2. conform (2. se manifest intens i în cazul ni elor feromagnetice.38). conductoarele parcurse de curen i se ancoreaz puternic pentru a rezista la for ele electrodinamice. Interac iunea unui conductor cu un perete feromagnetic Conform rela iei (2. transformatoarelor i al sta iilor electrice trebuie s se in cont de for ele feromagnetice ce apar în special în regim de scurtcircuit. rezult c fluxul magnetic ce se închide numai prin aria A = l·x.5.1.

µ0 1 2 ⋅ ⋅i 2 δ (2.Figura 2.50) Aplicând Teorema for elor generalizante dat de rela ia (2.52) Rezult pentru fluxul magnetic expresia: 61 . Conductor plasat într-o ni Rezult c fluxul magnetic este: feromagnetic de sec iune dreptunghiular . cu nota iile din figur se consider o reluctan medie la distan a x: Rm = δ + δx 1 ⋅ 2 µ0 ⋅ l ⋅ x (2.49) Wm = µ 1 1 ⋅ Φ ⋅ i = 0 ⋅ ⋅ i2 ⋅ x 2 2 δ (2.11. rezult : F= ∂Wm ∂x = i =ct . Pentru ni a de form triunghiular pre-zentat în figura 2. ca cea prezentat în figura 2.51) For a calculat cu rela ia (2. Dac ni a este de sec iune triunghiular .12.12).51) tinde s împing conductorul în ni i nu depinde de pozi ia conductorului în ni a feromagnetic . 1 Φ = µ0 ⋅ ⋅ i ⋅ x δ Energia magnetic este: (2.12 calcularea for ei electromagnetice se face în mod analog.

57) Aplicarea Teorema for elor generalizate: F= Rezult : ∂Wm ∂x i =ct .53) Figura 2.Φ = 2 ⋅ µ0 ⋅ 1 ⋅i⋅ x δ + δx (2. (2.54) δx = δ ⋅ h−x h Rezult : δ + δx = δ ⋅ 1 + h−x 2⋅h − x = δ⋅ h h (2. Conductor plasat într-o ni Deoarece: feromagnetic de sec iune triunghiular .12.56) Φ = 2 ⋅ µ0 ⋅ h x ⋅l⋅i⋅ δ 2⋅h − x Energia magnetic se poate calcula cu expresia: Wm = 1 1 x ⋅ Φ ⋅ i = µ0 ⋅ ⋅ h ⋅ i2 ⋅ 2 δ 2⋅h − x (2. 1 2⋅h − x + x = µ0 ⋅ ⋅ h ⋅ i2 ⋅ δ (2 ⋅ h − x )2 (2.58) 62 .55) (2.

adic pe m sur ce conductorul se apropie de fundul ni ei. For a electrodinamic radial .59) arat c for a nu mai este constant . Pentru a calcula for a exercitat asupra unei spire parcurse de curent în figura 2. 2.13 se reprezint o spir circular de raz R. uniform repartizat de-a lungul spirei. Deoarece r << R.61) 63 . expresia inductivit ii unei spire circulare este: L = µ0 ⋅ R ⋅ µr 8⋅R + ln −2 4 r (2. Efectul de ni este utilizat în construc ia camerelor de stingere cu efect de ni .6.1.13.1 h2 F = 2 ⋅ µ0 ⋅ ⋅ i2 ⋅ δ (2 ⋅ h − x )2 (2. executat dintr-un conductor de raz r. între spire sau între bobine i se determin din Teoremele for elor generalizate când se cunosc expresiile analitice ale inductivit ilor proprii i mutuale ale acestora. For ele electrodinamice în bobine. se determin conform rela iei (2. Din cele prezentate rezult c se prefer în cazul camerelor de stingere ni ele triunghiulare formate din pl cu e feromagnetice suprapuse. For ele electrodinamice care apar în interiorul bobinelor sunt se exercit într-o spir . ea cre te pe m sur ce x cre te. Calcularea for ei exercitate asupra unei spire circulare. în scopul atrageri arcului electric în ni i al deioniz rii prin r cire în contact cu pere ii reci ai camerei de stingere. ceea ce este foarte avantajos în cazul stingerii arcului electric (efectul de ni ).12) astfel: F= ∂Wm 1 2 dL = ⋅i ⋅ ∂R 2 dR (2.59) Rela ia (2.60) Figura 2.

Astfel considerând un element inifinitezimal de lungime R · dα. coaxiale.13 raza medie a spirei este R. iar raza conductorului este r.75 ≤ σ adm 2 2 2 π⋅r 4⋅π ⋅r r µ0 8⋅R 2 ⋅ (N ⋅ i ) ⋅ ln − 0.64) Verificarea rezisten ei mecanice a spirei se face s determinând for a de rupere FR a acesteia.Conform figurii 2.75 2⋅π⋅R 4⋅π⋅R r (2.65) Se impune ca solicitarea radial s fie mai mic ca solicitarea maxim admisibil : σ= µ0 ⋅ i2 FR 8⋅R = ⋅ ln − 0.63) For a radial specific ce se exercit asupra unit ii de lungime a spirei este: f= (2. rezult : L = µ 0 ⋅ R ⋅ ln 8⋅R − 1. Pentru a calcula for a exercitat între spirele parcurse de curent ale unei bobine în figura 2. Conductorul spirei fiind din cupru sau aluminiu.75 2 r µ0 F 8⋅R = ⋅ i 2 ⋅ ln − 0.60) se ob ine: F= µ0 2 8⋅R ⋅ i ⋅ ln − 0. cu distan a dintre spire h i diametrul conductoarelor 2r. 64 .14 am considerat cazul a dou spire de acela i diametru 2R. permeabilitatea magnetic relativ se poate considera µr ≅ 1. for a de rupere se ob ine prin integrarea de-a lungul unui sfert de spir a proiec iilor for elor radiale specifice: FR = π/2 0 f ⋅ sin α ⋅ R ⋅ dα = µ0 2 8⋅R ⋅ i ⋅ ln − 0.75 r (2.62) Înlocuind rela iile (2.62) în (3.75 4⋅π r (2.67) Figura 2.75 4⋅π r (2.14. for a de rupere total se calculeaz cu rela ia: FR = (2.66) Deoarece bobina este format din N spire. Calcularea for ei dintre dou spire coaxiale de aceea i raz .

2. Pentru a exemplifica metoda de calcul în regim nesta ionar a for elor electrodinamice consider m cazul foarte des întâlnit a dou conductoare filiforme de lungime infinit (l >> r). Calcularea for elor electrodinamice se face având în vedere c în orice moment acestea sunt egale cu for ele electrodinamice corespunz toare unor curen i sta ionari de aceea i valoare.2.68) Am notat cu M inductivitatea mutual dintre cele dou spire.69) (2. 65 . iar solicit rile mecanice ale aparatelor parcurse de ace ti curen i vor fi de asemenea func ii temporale.72) S-a notat cu T = L / R este constant electric de timp a circuitului. alternativi sau de scurtcircuit. Calculul for elor electrodinamice în regim nesta ionar.70) Aceast for este orientat perpendicular pe planul spirelor (dup direc ia lui h) i este de atrac ie sau de respingere în func ie de sensul curen ilor prin cele dou spire. situate la distan a a i parcurse de curen ii variabili în timp i1(t) i i2(t). Rezult c formulele determinate pentru calcularea for elor în regim sta ionar r mân valabile i în cazul unor curen i variabili în timp. For a specific va fi în acest caz: f (t ) = ξ ⋅ C = µ0 µ0 2 ⋅ i1 (t ) ⋅ i 2 (t ) ⋅ = ⋅ i1 (t ) ⋅ i 2 (t ) 4⋅π a 2⋅π⋅a (2. conform Teoremei for elor generalizate.71) În cazul curen ilor variabili în timp intereseaz pe lâng reparti ia spa ial a for elor specifice i varia ia în timp a acestor for e.Spirele fiind parcurse de curen ii i1 i i2. Curen ii pot varia dup o lege oarecare: aperiodici. a c rei expresie este: M = µ 0 ⋅ R ⋅ ln Aplicând Teorema for elor generalizate rezult expresia for ei: F = i1 ⋅ i 2 ⋅ µ 0 ⋅ R ⋅ − h 8⋅R R ⋅ 2 = −µ 0 ⋅ ⋅ i1 ⋅ i 2 8⋅R h h (2. Dac conductoarele ce interac ioneaz electrodinamic. În cazul când cele dou conductoare paralele sunt str b tute de acela i curent aperiodic i(t) de forma: i (t ) = I ⋅ 1 − e − t T (2. Acest lucru este valabil pentru condi iile regimului cvasista ionar (adic pentru frecven ele industriale). for ele electrodinamice care se exercit între acestea sunt de asemenea for e variabile în timp. Valoarea momentan a for ei electrodinamice se exprim în func ie de valoarea momentan a curen ilor variabili în timp. for a cu care interac ioneaz spirele este: F = i1 ⋅ i 2 ⋅ 8⋅R −2 h dM dh (2. ca valori momentane. sunt parcurse de curen i variabili în timp.

de lungime infinit (l >>r). σ= µ0 2⋅π⋅a (2.76) 2. când solicit rile macanice pot provoca avarii grave.78) Am notat cu for a specific pe unitatea de lungime i curent.Rezult c for a specific variabil în timp este: − µ0 f (t ) = ⋅ I2 ⋅ 1 − e T 2⋅π⋅a t (2. Pentru dou conductoare rectilinii.74) Expresia for ei variabile în timp are astfel expresia: f (t ) = σ ⋅ I ⋅ 1 − e 2 − t T (2. For ele electrodinamice în curent alternativ monofazat În conductoarele folosite la distribu ia i transportul energiei electrice în regim monofazat. cu ajutorul c reia se poate exprima în mod concis for a ce ac ioneaz între conductoare.74). conform rela iei (2.1.73) este amortizat i tinde spre zero (când t = ∞) rezult c valoarea maxim afor ei este valoarea ini ial : fmax = σ · I2 (2. conform rela iei (2. apar for e electromagnetice atât în regim nominal cât i în regim de scurtcircuit.79) (2. Rezult c for a specific ce ac ioneaz între conductoare.77) I este valoarea efectiv a curentului monofazat.77) În rela ia (2.81) 66 . For ele sunt cu atât mai importante cu cât amperajul este mai mare.73) În electroenergetic se folose te no iunea de for specific pe unitatea de lungime i curent σ. între conductoare. Spre deosebire de solicit rile termice care au un caracter cumulativ. parcurse de acela i curent monofazat: i1 (t ) = i 2 (t ) = 2 ⋅ I ⋅ sin ω ⋅ t (2. paralele.80) f= fm fm − ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t = f c + f v 2 2 (2. i devin cu adev rat periculoase în cazul scurtcircuitelor violente. Valoarea maxim a acestei for e va fi: fm = 2·σ·I2 Deoarece: sin2 ω · t = (1 – cos2 · ω · t) / 2 Rezult c for a specific se poate scrie: (2.75) Deoarece curentul aperiodic descris de rela ia (2.71) va fi : f = 2·σ·I2·sin2 ω·t (2. solicit rile electrodinamice depind de valoarea momentan a curen ilor.2.

când scurtcircuitul se produce în momentul în care curentul are valoarea maxim rezult : 67 . Rezult c este de cea mai mare importan calcularea for elor electrodinamice în cazul curen ilor de scurtcircuit. a valorii momentane a for ei specifice: f med = f med = 1 ⋅ T T 0 f ⋅ dt (2.81) în figura 2. cu frecven dubl fa de curent. Luând în considerare cazul cel mai defavorabil.15. În cazul regimului de scurtcirciut cea mai mare solicitare mecanic apare la începutul procesului tranzitoriu. For a specific în conductoare parcurse de curentul alternativ monofazat în regim nominal. când se produce ocul de curent. Figura 2.Reprezentând grafic for a descris de rela ia (2. având merau acela i sens.82) (2. Valoarea medie a for ei se ob ine prin integrarea pe o perioad . dar în regim de scurtcircuit ele pot avea valori apreciabile. Se constat c for a f este pulsatorie. rezult c for a specific f.15. variaz cu o frecven dubl fa de frecven a curentului i se poate descompune într-o component constant fc = fm / 2 i o component variabil fv = –fm / 2·cos2·ω·t. adic variaz între zero i valoarea fm. În regim nominal for ele electrodinamice nu pericliteaz stabilitatea mecanic a conductoarelor.83) 1 ⋅ fm = σ ⋅ I2 2 Rezult c valoarea medie a for ei este propor ional cu p tratul valorii efective a curentului monofazat i cu for a specific pe unitatea de lungime i curent.

adic inversa coeficientului de amortizare (se consider ca valoare uzual Ta= 1 / 22 s).soc = 2 ⋅ I p ⋅ 1 + e − π ω⋅Ta = ks ⋅ 2 ⋅ Ip (2. For a specific i curentul în cazul curentului de scurtcircuit monofazat Coeficientul de oc depinde de puterea instala iei i pentru Ta = 1 / 22 [s] are valoarea ks = 1. numit curent de oc (de lovitur ) se ob ine pentru ω·t = π i are valoarea: i sc. Valoarea momentan maxim a curentului.85) Se define te coeficientul de oc al curentului de scurtcircuit: ks = 1 + e − π ω⋅Ta = 1+ e − π⋅R X (2.16. For a electrodinamic specific în regim de scurtcircuit este: 68 .8.84) durat . Figura 2.86) ca fiind raportul dintre valoarea momentan maxim a curentului de scurtcircuit (datorat componentei aperiodice a acestuia) i valoarea de vârf a curentului de scurtcircuit permanent.i sc = 2 ⋅ I p ⋅ e − t Ta − cos ω ⋅ t (2. S-au f cut nota iile: Ip = U / Zsc – valoarea efectiv a componentei periodice a curentului de scurtcircuit de Ta = L / R – constanta de timp a componentei aperiodice.

89) Datorit ocului de curent amplitudinea for ei este de 3.17. o component periodic amortizat (de acea i frecven cu curentul). adic datorit componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit. Din punctul de vedere al pozi ion rii conductoarelor cele mai frecvent întâlnite cazuri sunt: – conductoarele paralele i coplanare. de conductoare paralele i coplanare. plasate în vârfurile unui echilateral. 2.2 2 f = σ ⋅ i sc = 2 ⋅ σ ⋅ I p ⋅ e − t Ta 2 − cos ω ⋅ t t Ta (2. Conform reprezent rii for ei din figura 2.25 ori mai mare decât în regimul de scurtciruit de durat .90) 69 . valoarea de vârf (de oc) a for ei este de 3.soc = 2 ⋅ σ ⋅ k s ⋅ I 2 = 3.2.87) f = 2⋅σ⋅I ⋅ e 2 p − 2⋅t Ta − 2⋅e − ⋅ cos ω ⋅ t + 1 1 + ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t 2 2 (2. În cazul circuitelor trifazate.1. i este Cea mai mare valoare a for ei apare dup o semiperioad de la începutul scurtcircuitului (când cos t=1) i are valoarea: 2 2 f m = σ ⋅ i sc. Mai ales în regim de scurtcircuit.16 se poate constata c for a electrodinamic . Se poate observa c în curent alternativ monofazat for ele electrodinamice sunt mai periculoase decât în curent continuu. Conven ia de semne pentru for ele care se exercit asupra conductoarelor.2. este cea din figura 2. în cazul curentului de scurtcircuit.17. – conductoare paralele.2. deoarece curen ii care parcurg cele trei conductoare ale fazelor sunt defaza i în timp.88) Se observ c for a specific în regim de scurtcircuit are o component aperiodic amortizat (cu o constant de amortizare dubl fa de cea a curentului). i poate duce la distrugerea mecanic a suporturilor conductoarelor. solicit rile mecanice ale conductoarelor vor fi. iar în regim de scurtcircuit pot fi periculoase.2. Cazul conductoarelor paralele i coplanare este prezentat în figura 2. este o m rime pulsatorie. for a valabil în timp. în regim nominal. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat. 2.25 ⋅ 2 ⋅ σ ⋅ I 2 p p (2. de frecven dubl fa de cea a curentului alternativ. vibra ii ale sistemului asupra c ruia ac ioneaz . For ele electrodinamice în curent alternativ trifazat. cu pulsa ii inegale în regim tranzitoriu i cu pulsa ii egale în regim permanent.25 ori mai mare. în regim nominal sunt: i A = 2I ⋅ sin ω ⋅ t (2. datorit valorilor maxime de oc. o component constant i o component periodic neamortizat de frecven dubl fa de frecven a curentului. Valorile momentane ale curen ilor trifaza i.

17.100) 70 .95) (2.99) Se constat c aceast for se anuleaz pentru ω·t = 0 i ω·t = 5·π / 6. determinat de ac iunea curen ilor din conductoarele B i C rezult conform rela iei (2. conform figurii 2.93) (2. rezult succesiv: f A = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ sin ω ⋅ t − (2.i B = 2I ⋅ sin ω ⋅ t − i c = 2I ⋅ sin ω ⋅ t − 2⋅π 3 4⋅π 3 (2. sunt: σ AB = σ BC = σ = σ AC = µ0 2⋅π⋅a (2. Calculul for elor electrodinamice între conductoare plan paralele.94) µ0 1 = ⋅σ 4⋅π⋅a 2 Figura 2.97) 1 3 1 3 f A = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ωt ⋅ − ⋅ sin ωt − ⋅ cos ωt − ⋅ sin ωt + ⋅ cos ωt 2 2 4 4 (2.96) expresia curen ilor trifaza i. For a care se exercit asupra conductorului A.96) fA = σ ⋅ iA ⋅ iB + 1 ⋅ ic 2 2⋅π 1 4⋅π + ⋅ sin ω ⋅ t − 3 3 2 Înlocuind în (2.92) For ele specifice pe unitatea de lungime i curent.98) fA = − 3 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ 2 ( 3 ⋅ sin ω ⋅ t + cos ω ⋅ t ) (2.71): fA = σAB · iA · iB + σAC · iA · iC (2.91) (2.616·σ·I2 (2.17. iar valoarea maxim negativ se ob ine pentru ω·t = 5·π / 12 i are valoarea: fAmr = – 1.

18 este prezentat grafic varia ia în timp a for ei specifice ce ac ioneaz asupra conductorului C.105) f B = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t − 2⋅π 4⋅π − sin ω ⋅ t ⋅ sin ω ⋅ t − 3 3 (2.108) Aceast for se anuleaz pentru ω·t = π / 6 i ω·t = 2·π / 3. Rezult c aceast for se anuleaz pentru ω·t = π / 3 i ω·t = π / 2. adic avem for e preponderent de respingere. În mod analog.616 · σ · I2 For a maxim negativ se ob ine pentru ω·t = –5 · π / 12 i are valoarea: fCma = –0.116·σ·I2 (2.106) Se constat c ac iunea dominant a for ei este de a împinge conductoarele laterale spre exteriorul sistemului.107) (2.103) f c = −σ ⋅ i C ⋅ i B + 1 ⋅ iA 2 4⋅π 2⋅π 1 ⋅ sin ωt − + ⋅ sin ωt 3 3 2 f C = −2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ωt − (2.110) (2.109) 71 . iar valoarea maxim pozitiv se ob ine pentru ω·t = 5 · π / 12.73·σ·I2 (2. i are expresia: fBmn = – 1. For a care ac ioneaz asupra conductorului central B este: fB = σBC · iB · iC – σBA · iB · iA = σ · iB · (iC – iA) Prin înlocuirea expresiei curen ilor trifaza i se ob ine: (2. i are expresia: fBmp = 1.104) În figura 2. i are valoarea maxim pozitiv pentru ω·t = –π / 12. pentru conductorul C.73·σ·I2 Valoarea maxim negativ se ob ine pentru ω·t = – π / 12. Valoarea maxim pozitiv a for ei are valoarea: fCmr = 1. for a specific se calculeaz astfel: fC = – σAC · iA · iC – σBC · iB · iC (2.116 · σ · I2 (2.102) (2.101) În figura 2.18 s-a reprezentat grafic varia ia în timp a for ei ce ac ioneaz asupra conductorului A.Valoarea maxim pozitiv se ob ine pentru ω·t = – π / 12 i are valoarea: fAma = 0.

rezultând c el este solicitat simetric. în cazul când m car unul din curen i are valoare maxim în momentul producerii scurtcircuitului. Dac în regim nominal solicit rile electrodinamice nu sunt în general periculoase.18. scrise sub forma: i scA = 2 ⋅ I p ⋅ e − t Ta ⋅ sin α + sin (ω ⋅ t − α ) (2. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat. din punctul de vedere al solicit rilor electrodinamice a conductoarelor trifazate.111) 72 .2. iar varia ia for ei în timp va depinde de momentul producerii scurtcircuitului. rezult c din punct de vedere al solicit rilor medii conductoarele laterale sunt solicitate mai periculos. spre exteriorul sistemului. Cazul cel mai defavorabil. în regim de scurtcircuit. Valoarea momentan a for elor specifice exercitate asupra conductoarelor paralele i coplanare parcurse de curen i trifaza i nominali.18.2. Pentru calculul for elor în acest regim pornim de la expresiile curen ilor de scurtcircuit în cele trei conductoare. componenta aperiodic va conduce la valorii foarte mari ale for elor maxime. 2. iar din punct de vedere al solicit rilor instantanee maxime conductorul central este solicitat la o for maxim mai mare. are loc în regim de scurtcircuit.2. în schimb în regim de scurtcircuit. În figura 2.18 am reprezentat varia ia for ei specifice momentane care ac ioneaz asupra conductorului B din mijloc. în ambele sensuri cu for e mai mari decât for ele ce ac ioneaz asupra conductoarelor laterale. de conductoare paralele i coplanare.Figura 2. Din analiza reprezent rilor for elor electrodinamice din figura 2.

De aceast for important trebuie s se in seama la calculul stabilit ii mecanice a conductoarelor i a dispozitivelor de sus inere. ca i în cazul curentului de scurtcircuit monofazat de 3.625·σ·Ip2 (2.616·σ·Ip2 = 5.25·1.25 ori mai mare decât amplitudinea for ei în regimul de scurtcircuit de durat .252·σ·Ip2 fmax.115) stau la baza proiect rii elementelor de sus inere a conductoarelor i a izolatoarelor.114) (2.112) i scC = 2 ⋅ I p ⋅ e − t Ta ⋅ sin α + (2.113) Expresiile care se ob in pentru for ele specifice eviden iaz faptul c acestea depind atât de momentul producerii scurtcircuitului (defazajul ini ial α) cât i de timp.115) În cazul conductorului central valoarea maxim a for ei în regim de scurtcircuit este: For ele din rela iile (2. 73 . dar similar regimului nominal.sc = 3. Calculul acestor for e este relativ laborios.sc = 3.114) i (2. Cea mai mare valoare a for ei este.25·1.73·σ·Ip2 = 5. Pentru conductoarele laterale valoarea maxim a for ei în regim de scurtcircuit are expresia: fmax.i scB = 2 ⋅ I p ⋅ e − t Ta ⋅ sin α + 2⋅π 2⋅π + sin ω ⋅ t − α − 3 3 4⋅π 4⋅π + sin ω ⋅ t − α − 3 3 (2.

Calculul for elor electrodinamice pentru conductoare pozi ionate în vârfurile unui triunghi echilateral.2. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat.90).118) (2. Considerând expresiile curen ilor în regim nominal date de rela iile (2.2.2. de conductoare plasate în vârfurile unui triunghi echilateral. Conform figurii 2.120) 74 .19. Aceast pozi ionare a conductoarelor se întâlne te frecvent în cazul cablurilor trifazate de for i a liniilor electrice aeriene.116) For ele specifice se calculeaz cu rela iile: (2.19 are loc o simetrizare a impedan elor pe cele trei faze.(2.. în regim nominal.119) (2.3.19 rezult c componentele for ei ce ac ioneaz asupra conductorului A sunt: f Ax = f AB ⋅ cos f Ay = f AB ⋅ sin fAB = σ · iA · iB π π + f AC ⋅ cos 6 6 π π − f AC ⋅ sin 6 6 (2.. asigurând inductivit i proprii i mutuale egale pentru fiecare din cele trei conductoare. În cazul conductoarelor trifazate a ezate în vârfurile unui triunghi echilateral ca cele prezentate în figura2.117) Figura 2.92) i inând cont de for ele specifice pe unitatea de lungime i curent rezult : σ AB = σ BS = σ CA = σ = f A = f AB + f AC µ0 2⋅π⋅a (2.

Varia ia for ei ce ac ioneaz asupra conductorului A (vectorul fA) este ca m rime i direc ie reprezentat în figura 2.19.19.122) f Ax = 3 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ 2 ⋅ sin (ω ⋅ t − π) ⋅ cos f Ax = 3 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ sin (ω ⋅ t − π) π 3 (2.121) Rezult pentru componentele for elor specifice dup direc iile x i y ale sistemului cartezian de axe. 75 . 2 2.111). cu punctul de aplica ie în punctul A i a c rui extremitate alunec pe cercul cu diametru egal cu 3 ⋅ σ ⋅ I i cu centrul pe axa x.. de conductoare plasate în vârful unui triunghi echilateral. când prin considerarea valorilor curen ilor exprima i prin rela iile (2. Valoarea maxim a for ei ce ac ioneaz asupra conductoarelor este egal cu for a maxim care ac ioneaz asupra conductorului central în sistemul trifazat cu conductoare paralele i coplanare.129) f Ay = 3 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ cos(ω ⋅ t − π ) For a rezultat va fi: f A = ± f Ax + f Ay 2 2 f A = ± 3 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t Sensul pozitiv pentru for e este cel din figura 2. se ajunge la o m rire a valorii for elor maxime datorate componentelor aperiodice. Valoarea for elor electrodinamice este important mai ales în regimul de scurtcircuit.2. Deoarece fiecare conductor din sistemul considerat se afl în condi ii identice fa de ac iunea celorlalte dou conductoare.126) (2. Locul geometric al vectorului for este în regim de scurtcircuit o elips .4. iar valoarea maxim 3 ⋅ σ ⋅ I ( locul geometric descris de vectorul for fiind un cerc).124) (2.128) (2..2. îns cu decalate corespunz tor în timp i spa iu. Valoarea 2 minim a for ei este zero. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat. în mod analog cu conductorul A vor fi solicitate i conductoarele B i C. în regim de scurtcircuit.113).123) (2.125) 1 2⋅π 4⋅π f Ay = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ ⋅ sin ω ⋅ t − + sin ω ⋅ t − 2 3 3 f Ay = σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ 2 ⋅ sin π ⋅ cos(ω ⋅ t − π) 3 (2.(2. Astfel asupra celor trei conductoare vor ac iona permanent for e de respingere variabile în timp i spa iu.127) (2. expresiile: f Ax = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ωt ⋅ 3 2⋅π 4⋅π ⋅ sin ωt − + sin ωt − 2 3 3 (2.fAC = σ · iA · iC (2.

130) Din compararea for elor electrodinamice din curent alternativ. defazate temporal. la care trebuie dimensionate conductoarele i izolatoarele suport. este for a din regim de scurtcircuit. Locul geometric al vectorului for în regim de scurtcircuit.3. iar conductoarele marginale vor fi solicitate mai ales spre exteriorul sistemului. în mod egal.73·σ·Ip2 (2. Conductorul central va fi solicitat mai puternic în ambele sensuri. Datorit for elor electrodinamice i electromagnetice ce apar în aparatele electrice calculul de rezisten mecanic a acestora se face pe baza solicit rilor în cazul cel mai defavorabil care corespunde regimului de scurtcircuit. Capacitatea unui aparat electric de a rezista în bune condi ii la solicit rile mecanice produse de curen ii de scurtcircuit. mult mai mare ca for a din regim de durat i care are expresia: fmax. Ea este egal cu valoarea 76 .Figura 2. cu for e pulsatorii dedirec ie variabil . se constat c în cazul curentului monofazat for ele electrodinamice variabile în timp solicit conductoarele numai întrun singur sens (for pulsatorie) iar în regim de scurtcircuit for a în regimul tranzitoriu este o for pulsatorie nesimetric care tinde s devin simetric în scurtcircuitul de durat . = 3. Stabilitatea electrodinamic a aparatelor electrice. 2. pentru conductoare plasate în vârfurile unui triunghi echilateral For a maxim . În cazul conductoarelor trifazate a ezate în vârfurile unui triunghi echilateral for ele variabile în timp i spa iu solicit toate conductoarele i suporturile lor în modul cel mai defavorabil. cu for e de amplitudine mai mic . Valoarea de oc a for ei de scurtcircuit (datorat componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit) are valori importante i de aceea aceast for st la baza proiect rii mecanica a instala iei electrice.25·1.sc. Datorit faptului c în regim de scurtcircuit solicit rile cresc foarte mult întotdeauna dimensionarea conductoarelor i a sistemelor lor de sus inere se face pentru cazul celui mai mare curent de scurtcircuit ce poate ap rea în sistemul trifazat respectiv. În sistemele trifazate cu conductoare drepte i coplanare solicit rile se produc numai în planul conductoarelor. adic pentru valoarea de oc a curentului de scurtcircuit. se nume te stabilitate electrodinamic .20.

de oc a celui mai mare curent de scurtcircuit pe care aparatul este în m sur s -l suporte f r deterior ri sensibile (conform standardelor: o deformare permanent sub 0.131) .2 %).132) i (2. f r ca nici una din caracteristicile sale tehnice s se degradeze în mod inadmisibil. Pr – puterea de rupere. 77 .133) s-au f cut nota iile: Ip – valoarea efectiv a componentei periodice a curentului de scurtcircuit de durat . Matematic acest lucru înseamn : ild > isc. se nume te curent limit dinamic ild i se exprim în [kA] valoare maxim momentan . care caracterizeaz rezisten a mecanic a aparatului la solicit ri electrodinamice maxime.soc (2. Aparatul trebuie s func ioneze în bune condi ii dup ce a fost solicitat electrodinamic.133) În rela iile (2. Puterea de rupere permite compararea aparatelor electrice din punctul de vedere al capacit ii de comuta ie.134) În rela ia (2.132) i ld > 2 ⋅ k s ⋅ Pr [kA] 3 ⋅ Un (2. curentul limit dinamic garantat de fabrica constructoare. (2. Un_ valoarea efectiv a tensiunii nominale.131) i ld > 2 ⋅ k s ⋅ I p (2. Puterea de rupere este o m rime de calcul definit astfel: Pr=m Ip Un (2.134) s-a notat cu m num rul de faze. trebuie s fie mai mare decât amplitudinea de oc a celui mai mare curent de scurtcircuit care se poate produce în acel punct al circuitului unde urmeaz s func ioneze aparatul. Pentru toate aparatele montate într-un circuit. Curentul de valoare extrem .

Cât este for a specific dintre dou conductoare filiforme drepte. În ce se masoar for a specific ? 20. Care este valoare energiei magnetice a unui sistem de n conductoare filiforme? 14. Ce metod de calcul a for elor elecrodinamice i electromagnetice cunoa te i? 5. Cât este for a dintre dou conductoare filiforme i coplanare? 9. Ce este regimul cvasista ionar electric? 35. Ce este efectul de proximitate? 26. În ce se m soar for a specific pe unitatea de lungime i curent? 37. În ce se m soar induc ia magnetic ? 11. Ce metod se aplic la calculul for ei electromagnetice ce ac ioneaz asupra unui conductor aflat în vecin tatea unui perete feromagnetic? 28. La ce solicit ri dau na tere for ele electrodinamice i electromagnetice? 4. Cât este factorul de contur al for ei specifice? 19. Cât este for a electromagnetic ce ac ioneaz asupra unui conductor aflat în vecin tatea unui perete feromagnetic? 29. Ce for rezult din intera iunea a dou conductoare parcurse de un curent alternativ monofazat în regim nominal? 78 . În ce se m soar permeabilitatea magnetic ? 12. Ce metod de calcul a for ei electrodinamice se aplic în cazul circuitelor cu configura ie complex ? 24. Care este expresia for ei electrodinamice dintre dou conductoare filiforme. Care este formula lui Biot-Savart-Lapalce? 8. În ce tip de ni for a electromagnetic nu depinde de pozi ia conductorului? 30. Care este fluxul magnetic total a n conductoare filiforme parcurse de curent (formula lui Maxwell)? 15. Unde este aplicat efectul de ni ? 32. În ce se m soar intensitatea câmpului magnetic? 10. Care este expresia for ei Laplace? 7. În ce tip de ni for a electromagnetic depinde de pozi ia conductorului? 31. Cât este factorul de contur al for ei specifice dintre dou conductoare filiforme drepte. În ce condi ii se poate aplica metoda superpozi iei? 25.Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „For e electrodinamice i electromagnetice “ r spunde i la urm toarele întreb ri: 1. de lungime infinit i sec iune dat ? 21. În ce caz folosim metoda tensiunilor maxwelliene? 6. paralele i de lungime infinit ? 23. Ce este efectul de ni ? 27. Cât este for a specific dintre dou conductoare drepte. Ce for e apar într-o spir circular parcurs de curent? 33. parcurse de curen i? 16. Ce inductivitate se folose te la calcularea for ei electrodinamice dintre dou spire ale unei bobine? 34. paralele. paralele i de lungime finit ? 22. Care este expresia for ei dintre dou conductoare filiforme drepte i coplanare? 17. Ce este o for electromagnetic ? 3. Ce este o for electrodinamic ? 2. Care este valoarea lui µ0? 13. Cât este for a specific pe unitatea de lungime i curent? 36. Cât este factorul de curent al for ei specifice? 18.

Defini i stabilitatea electrodinamic a unui aparat electric. Care este expresia puterii de rupere a unui aparat electric? 79 . Ce tip de for e ac ioneaz asupra conductoarelor laterale într-un sistem coplanar. Care este valoarea maxim a coeficientului de oc a curentului de scurtcircuit monofazat? 46. Ce frecven are for a electrodinamic în regim monofazat? 39. Cât este amplitudinea maxim a for ei electrodinamice ce ac ionaz asupra conductoarelor dintr-un sistem simetric. trifazat în regim nominal? 62. Care este expresia constantei electrice de timp a componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit monofazat? 42. trifazat în regim nominal? 58. Cât este coeficientul de oc al for ei ce ac ioneaz asupra conductorului central într-un sistem coplanar. trifazat în regim nominal? 59. Care este expresia valorii efective a curentului de scurtcircuit permanent? 41. trifazat în regim nominal? 63. Care este expresia coeficientului de oc a curentului de scurtcircuit monofazat? 45. La ce for e se verific suporturile i izolatoarele conductoarelor monofazate? 52. Ce tip de for e ac ioneaz asupra conductorului central într-un sistem coplanar. Ce defazaj exist între curen ii unui sistem trifazat simetric? 54. trifazat în regim nominal? 57. Ce componente are for a electrodinamic în regim de scurtcircuit monofazat? 48. Ce tip de for apare în regimul permanent a scurtcircuitului monofazat? 50. 69. Care este expresia atenu rii componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit monofazat? 44. Ce condi ie trebuie s îndeplineasc curentul limit dinamic a unui aparat electric? 70. Cât este coeficientul de oc al for ei electrodinamice în scurtcircuitul monofazat? 51. Ce avantaj prezint pozi ionarea simetric (în vârfurile unui triunghi echilateral) a conductoarelor dintr-un sistem trifazat? 65. Care este locul geometric al for ei electrodinamice ce apare într-un sistem trifazat pozi ionat simetric în regim de scurcircuit? 67. trifazat în regim nominal? 64. Care este valoare de calcul ce se atribuie constantei electrice de timp a componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit monofazat? 43. Cât este coeficientul de oc al for ei electrodinamice ce ac ioneaz într-un sistem trifazat pozi ionat simetric în regim de scurcircuit? 66.38. trifazat în regim nominal? 56. Care este expresia unui curent de scurtcircuit trifazat? 60. Cât este valoarea de vârf a for ei ce ac ioneaz asupra conductoarelor laterale într-un sistem coplanar. Cât este valoarea de vârf a for ei ce ac ioneaz asupra conductorului central într-un sistem coplanar. Cât este valoarea maxim a curentului alternativ în func ie de valoarea lui efectiv ? 55. Ce tip de for apare în regimul tranzitoriu a scurtcircuitului monofazat? 49. Cât este coeficientul de oc al for ei ce ac ioneaz asupra conductoarelor laterale într-un sistem coplanar. Defini i curentul limit dinamic al unui aparat electric. Cum pot fi pozi ionate conductoarele unui sistem trifazat? 53. 68. Care este locul geometric a for ei electrodinamice ce ac ionaz asupra conductoarelor dintr-un sistem simetric. trifazat în regim nominal? 61. Care este expresia curentului de scurtcircuit monofazat? 40. Defini i coeficientul de oc a curentului de scurtcircuit monofazat? 47.

Clasificarea electromagne ilor se face dup mai multe criterii i anume: A). servind la stabilirea sau întreruperea mecanic a unor contacte. Când bobina este parcurs de curent. se manifest for e de atrac ie ce ac ioneaz asupra arm turii feromagnetice.3. electromagne ii sunt utiliza i ca organ motor al contactoarelor. B). cât i a unor echipamente de ridicare i transport.1. Dup felul curentului de excita ie. prin intermediul energiei magnetice. electromagne ii intr în construc ia electrovalvelor i a dispozitivelor de ac ionare ale aparatelor electrice. Dup tipul constructiv în: electromagne i de tip plonjor. Este format dintr-o arm tur fix format din material feromagnetic. Clasificarea electromagne ilor. prin intermediul câmpului magnetic creat de acesta în arm tura fix .1. declan atoarelor. La toate aceste construc ii arm tura fix poate avea form de I. 3. De asemenea. Câteva tipuri constructive sunt prezentate în figura 3. 80 . În construc ia aparatelor electrice de comuta ie. ruptoarelor. în mod direct. întrerup toarelor. definit ca magnet temporar. se realizeaz prin intermediul energiei magnetice. care transform energia electric în energie mecanic . U sau E. ce se transform în lucru mecanic odat cu deplasarea arm turii mobile. ELECTROMAGNE I Electromagnetul. la realizarea cuplelor electromagnetice. la care arm tura mobil execut o mi care de transla ie în axa bobinei de excita ie. având în structura sa trei sisteme componente: electric. sau prin intermediul unui percutor care elibereaz energia unui resort precomprimat. Conversia energiei electrice. magnetic i mecanic. electromagne i la care arm tura mobil execut o mi care de transla ie i electromagne i la care arm tura mobil execut o mi care de rota ie. Electromagne ii sunt utiliza i atât în construc ie aparatelor de comuta ie. bobina de excita ie parcurs de curent i arm tura mobil feromagnetic . la fixarea pe ma ini unelte a unor piese ce urmeaz a suferi prelucr ri etc.

1.2. dar nu pot produce un lucru mecanic i în sistem se înmagazineaz o energie magnetic . Figura 3. 3.– de curent continuu i – de curent alternativ monofaza i – electromagne i trifaza i. asupra arm turii mobile se exercit o for de atrac ie. D). Dac arm tura mobil este blocat la un întrefier δ. Bilan ul energetic a unui electromagnet. Se consider un electromagnet conectat la o re ea de tensiune U i reprezentat în figura 3. – electromagne i cu ac ionare normal i – electromagne i cu ac ionare întârziat (t > 0. Dup modul de lucru: – electromagne i de ac ionare – electromagne i elevatori. La parcurgerea bobinei de excita ie de un curent electric i.3 s). datorit fluxului Φ ce str bate circuitul magnetic. . for ele sunt prezente.2. Dup tipul de ac ionare: – electromagne i cu ac ionare rapid (3 – 4 ms). Variante constructive de electromagne i. 81 . C).

1) (3. Conform rela iei (3.5) se constat c aceast energie magnetic este diferen a dintre energia electric absorbit de la re ea i pierderile prin efect Joule–Lenz din înf urare.2) Figura 3. Electromagnet conectat la re ea. Rezult : U −R ⋅I = dΨ dt (3. Valoarea energiei acumulate în pozi iile de întrefier δ1 i δ2 nu depind de pozi iile succesive (δ) pe care le ocup arm tura în deplasarea de la pozi ia deschis la cea închis a electromagnetului. Dependen a Ψ = f(i).5) unde s-a notat cu Wm energia magnetic acumulat în întregul câmp. Dac se repet opera ia pentru întrefieruri δ1 > δ i δ2 > δ se ob in curbele din figura 3.2 b. se ob ine prin integrare: t 0 (U ⋅ i − R ⋅ i )⋅ dt = 2 Ψ 0 i ⋅ dΨ = Wm (3. Se constat c la un electromagnet alimentat de la o tensiune constant . 82 . echivalent cu aria ha urat din figura 3.2.Pornind de la forma integral a legii conduc iei electrice: U + Ue = R · I Notând tensiunea electromotoare a sursei cu: Ue = − dΨ dt (3.4) Ψ=N·Φ fiind înl n uirea magnetic produs de fluxul fascicular.2 b. energia acumulat este dependent doar de pozi ia arm turii mobile.3) (3.

dependen a Ψ = f(i) se poate considera liniar . iar în starea final cu aria OBΨ1. În spa iul conversiei electromagnetice. atunci sub ac iunea for elor ce se manifest în câmpul magnetic. Lucrului mecanic al unui electromagnet de c. 3. arm tura mobil se va deplasa spre arm tura fix i energia câmpului magnetic se modific . Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent continuu.3. în urma c rora se efectueaz un lucru mecanic.1. Deoarece în pozi ia de întrefier maxim circuitul magnetic este nesaturat. Energia magnetic în starea ini ial este echivalent cu aria OAΨo. Figura 3. indiferent de valoarea întrefierului. definit prin caracteristica de magnetizare Ψ = f(i) proprie circuitului.2. sau fluxul magnetic este constant. Varia ia energiei magnetice este dat de diferen a: 83 .c. Primul caz corespunde unui electromagnet de curent continuu. se analizeaz varia ia m rimilor de stare ce definesc transform rile energetice. iar al doilea unui electromagnet de curent alternativ. Atragerea arm turii mobile se poate face în dou moduri distincte: curentul r mâne constant.Dac întrefierul nu se men ine blocat. Celor dou pozi ii extreme ale arm turilor le corespund dou st ri magnetice diferite reprezentate prin curbele Ψi pentru întrefierul maxim i Ψ'i pentru întrefierul final. indiferent de valoarea întrefierului.

Trecerea de la starea ini ial (δmax) la starea final (δ ≈ 0) se face prin mic orarea energiei magnetice.8) permite calcularea for ei ce produce deplasarea arm turii: (3.7) Aria corespunz toare lucrului mecanic efectuat va fi deci: ∆L = aria ΨoABΨ1 – (aria OBΨ1 – aria OAΨo) = aria OAB adic lucrul mecanic efectuat corespunde ariei dintre cele dou caracteristici de magnetizare. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent alternativ. avem: F= (3.∆ Wm = Wmf – Wmi ∆ Wm = aria OBΨ1 – aria OAΨ2 (3.6) În acela i timp s-a produs un lucru mecanic ∆L.8) (3. iar în cazul circuitelor liniare W'm = Wm.10) i =ct .4.11) i =ct . Analog cazului precedent cele dou st ri magnetice sunt reprezentate prin curbele ψ(i) i ψ'(i) în figura 3. energia electric absorbit de la re ea r mâne constant ∆We = 0. Cum aceast arie: aria OAB = aria OCB – aria OCA este echivalent cu cre terea coenergiei magnetice (W'm). a c rei varia ie este: ∆Wm = aria OBΨo – aria OAΨo În timpul mi c rii arm turii.2.3. Din ecua ia bilan ului energetic: ∆We = ∆Wm + ∆L (3. 3. reg sindu-se astfel prima teorem a for elor generalizate. 84 . Atât lucrul mecanic dezvoltat cât i varia ia energiei magnetice s-a f cut datorit surplusului de energie electric debitat de la re ea. propor ional cu aria ψoABψ1. ha urat în figura 3. avem: Cum ∂L = ∂W'm ∂L = F · ∂x F= ∂W 'm ∂x ∂Wm ∂x (3.9) rela ia (3.2.

12) Rezult c lucrul mecanic dezvoltat corespunde mic or rii energiei magnetice.4 Lucrului mecanic al unui electromagnet de c. 85 . Figura 3.14) se datoreaz faptului c energia magnetic scade în timpul efectu rii lucrului mecanic. Rezult c în acest caz lucrul mecanic dezvoltat se datoreaz exclusiv mic or rii energiei magnetice. reg sindu-se astfel cea de-a doua teorem a for elor generalizate.5.Ecua ia bilan ului devine: ∆Wm + ∆L = 0 (3.13) (3. fiind dat de aria: ∆L = – ∆Wm = aria OAΨo – aria OBΨo = aria OAB a c rei reprezentare s-a f cut ha urat în figura 3.14) Ψ =ct . Semnul minus din rela ia (3.a. Deci: ∂L = – ∂Wm rela ie care permite calcularea for ei de atrac ie sub forma: F=− ∂Wm ∂x (3.

– Wµ – pierderi de energie prin frecare i amortizare vâscoas . am reprezentat tranferurile energetice i pierderile dintr-un electromagnet f când urm toarele nota ii: – We – energia electric absorbit de la re eaua de alimentare.2. Un mod sintetic de prezentare a acestor pierderi este „arborele energetic“ care eviden iaz transferurile energetice între sistemele electric. În figura 3. – WL – pierderi de energie în inductivit i.c.5. – Wmec – energia mecanic transferat arm turii mobile. – WJ – pierderi de energie prin efect Joule–Lenz. – Wcin – pierderi de energie cinetic care se transform în c ldur la ciocnirea arm turii mobile de arm tura fix . – WC – pierderi de energie în capacit ile parazite. Bilan ul energetic al unui electromagnet 86 . trebuie s eviden iem pierderile ce apar în cele trei sisteme ce-l compun.5.3. Figura 3. – Wmecu – energia mecanic transmis de la arm tura mobil spre mecanismele ac ionate. Randamentul electromagne ilor Pentru a evalua randamentul unui electromagnet ce c. magnetic i mecanic i pierderile specifice fiec reia dintre ele. – Wσ – pierderi de energie prin dispersie. – Wm – energia magnetic produs de bobina de excita ie i care se tranform în întrefier în energie mecanic transferat arm turii mobile.3.

O parte din pierderi se pot recupera. Astfel o parte din fluxul de dispersie trece prin arm tura mobil i contribuie la realizarea for ei de atrac ie i o parte din câmpul electromagnetic înmagazinat în inductivit i i capacit i parazite este recuperat în timpul regimului tranzitoriu. Pentru reducerea pierderilor în miezul feromagnetic acesta se lameleaz i în cazul electromagne ilor de c.c.. Totu i randamentul electromagne ilor este relativ mic comparativ cu motoarele electrice rotative. Acest lucru este compensat de un raport for / mas favorabil electromagne ilor. 3.3. Regimul dinamic al electromagnetului Momentul conect rii înf ur rii electromagnetului la sursa de tensiune este urmat de un regim tranzitoriu electric, în care curentul, respectiv, for a de atrac ie, cresc spre valoarea maxim . În vederea determin rii duratei de ac ionare a unui electromagnet de curent continuu este deci necesar s se cunoasc regimul tranzitoriu al curentului i = f(t) i al for ei F = f(t), începând din momentul ini ierii curentului de excita ie pân în momentul stabilirii întrefierului minimal. În figura 3.6. se reprezint circuitul de alimentare al electromagnetului caracterizat prin inductivitatea L i rezisten a R a bobinei. Arm tura mobil de mas m este re inut printr-o for rezistent dat de un resort Fr = k e · x (3.15) iar prin D s-a notat constanta de amortizare vâscoas . Analiza regimului dinamic necesit rezolvarea ecua iilor clasice din dinamica electromagne ilor deduse pornind de la teoria conversiei electromecanice i inând cont c electromagne ii sunt variante liniare ale motorului cu reluctan variabil :
U = R ⋅i +
F= ∂Wm ∂x

dΨ dt
i =ct .

(3.16) (3.17) (3.18)

d2x dx F= m⋅ 2 + D⋅ + ke ⋅ x dt dt

87

Ecua ia (3.16) se nume te ecua ia bilan ului electric, ecua ia (3.17) reprezint Teorema for elor generalizate la i = ct. iar (3.18) este ecua ia de echilibru mecanic. Aceste trei rela ii reprezint ecua iile regimului dinamic ale unui electromagnet. Rezolvarea direct a acestui sistem de ecua ii se realizeaz cu ajutorul calculatorului, permi ând în final determinarea func iilor de timp: x = f1(t); v = f2(t); i = f3(t); F = f4(t). Deoarece rezolvarea direct a ecua iilor regimului dinamic este incomod , nefiind posibil stabilirea unor solu ii analitice exacte, se procedeaz fie la rezolvarea aproximativ analitic a acestora sau grafo-analitic.

Figura 3.6. Modelul fizic al unui electromagnet. O rezolvare aproximativ analitic pleac de la oscilograma curentului func ie de timp, reprezentat în figura 3.7. Se constat c în intervalul de timp tp – numit timp de pornire – curentul cre te i deoarece for a de ac ionare este mai mic decât for a rezistent , întrefierul r mâne la valoarea ini ial . În intervalul de timp td – numit timp de deplasare – întrefierul scade pân la întrefierul minim. Se constat c în acest interval de timp se manifest reac ia arm turii, care const în diminuarea curentului în bobina de excita ie datorit efectului legii induc iei electromagnetice. Dup timpul td curentul cre te i se stabile te în final la valoarea I = U / R. la întreruperea aliment rii, curentul scade de la valoarea I la zero într-un timp tr – numit timp de revenire.

88

Studiul regimului tranzitoriu comport analizarea etapelor mai sus men ionate. Astfel, în intervalul tp, deoarece F < Fr, ecua ia circuitului este:
U = R ⋅i + L⋅ di dt
t

(3.19)

a c rei solu ie determin o lege de varia ie exponen ial :
i=
− U ⋅ 1− e T R

(3.20)

unde L i R sunt inductivitatea i rezisten a la întrefierul maxim.

Figura 3.7. Oscilograma curentului la conectarea i deconectarea unui electromagnet de c.c. În punctul A cele dou for e sunt egale, adic F = Fr i deci:
p − U T iA = ⋅ 1 − e R

t

(3.21)

89

de unde:

t p = T ⋅ ln

I I − iA

(3.22)

În intervalul td for a activ F devine mai mare decât for a rezistent Fr i arm tura mobil î i execut cursa pân ce se ciocne te de arm tura fix (δ ≈ 0). În acest interval de timp trebuie s se in seama de varia ia inductivit ii în raport cu timpul i ecua ia diferen ial a circuitului este:
U = R ⋅i + L⋅ di dL +i⋅ dt dt

(3.23)

Solu ia ecua iei (3.23) ofer o imagine a modului cum variaz curentul în func ie de timp, luând ca parametru viteza de deplasare a arm turii. Trebuie men ionat îns , c viteza de deplasare este func ie de curent, astfel c rezolvarea ecua iei (3.18) este posibil numai prin discretizarea i aplicarea unei metode iterative. În figura 3.8 solu ia acestei ecua ii este reprezentat prin por iunea AB a curbei. Durata total : ta = tp + td (3.24) se nume te timp de ac ionare i reprezint timpul scurs din momentul închiderii circuitului de alimentare al bobinei pân în momentul atingerii arm turii fixe de c tre arm tura mobil . Din punctul B înceteaz mi carea arm turii, iar ecua ia circuitului este:
U = R ⋅ i + L'⋅ di dt

(3.25)

unde L' este inductivitatea corespunz toare întrefierului δ practic egal cu zero. Legea de varia ie a curentului devine: unde T' = L' / R,
− U i = ⋅ 1 − e T' R t

(3.26) (3.27)

curentul i tinzând spre valoarea de regim permanent I = U / R. Ac ionarea electromagnetului înceteaz din momentul întreruperii curentului. Perioada de varia ie a curentului corespunz toare desprinderii arm turii, pân la pozi ia ini ial δi, se nume te timp de revenire (t1). Determinarea acestui timp de revenire se face prin rezolvarea ecua iei diferen iale:
0 = R ⋅i + L⋅

a a cum este ilustrat în figura 3.7.

di dL +i⋅ dt dt

(3.28)

90

16. care se reprezint în cadranul II sub forma curbei F = f(δ). Se calculeaz apoi varia ia întrefierului în timp i se reprezint prin curba δ = f(t) în cadranul III.Figura 3. Diagrama în patru cadrane a regimului dinamica unui electromagnet de c.18). reprezentate în cadranul I.8 se prezint sintetic o metod grafo–analitic de determinare iterativ a m rimilor ce caracterizeaz func ionarea unui electromagnet dat în regimul dinamic. în figura 3.. Tot aici se reprezint varia ia for ei rezistente în raport cu întrefierul Fr = f(δ).8.. Se consider cunoscute curbele de magnetizare Ψ = f(i) pentru diverse întrefierului δi cuprinse între δmax i δ ≈ 0. 91 . Se reprezint în cadranul IV varia ia curentului în func ie de timp. Se calculeaz for a dezvoltat de electromagnet. Datorit dificult ilor de rezolvare analitic a sistemului de ecua ii (3.c.

92 . conform reprezent rii din cadranul I. între cele dou întrefieruri extreme δmax i 0 (corespunz tor ariei 0. un circuit magnetic se define te ca ansamblul mediilor fizice prin care se poate închide un flux magnetic. pân la determinarea riguroas a curbei de varia ie 1–2–3–4–5–6 a lui Ψ = f(i). De aici i importan a consider rii regimului dinamic la dimensionarea electromagne ilor.31) F= 1 2 dL ⋅i ⋅ 2 dx F=m⋅ d2x dx + D⋅ + ke ⋅ x 2 dt dt a c rui rezolvare este posibil prin metode numerice cu ajutorul calculatorului. Circuitele magnetice se clasific dup mai multe criterii: a). În cazul electromagne ilor de curent alternativ.29) (3.30) (3. sistemul de ecua ii devine: 2 ⋅ U ⋅ sin (ω ⋅ t + ϕ) = R ⋅ i + L ⋅ di dL +i⋅ dt dt (3.4. 3. Calculul circuite magnetice – de geometrie i propriet i magnetice cunoscute – const în determinarea solena iei când se d fluxul („problema direct “) sau în determinarea fluxului necesar pentru ob inerea unei solena ii de valoare dat („problema invers “). circuite magnetice liniare. În general. a c ror permeabilitate este independent de fluxul ce le str bate i respectiv neliniare în caz contrar. δ1. caracterizate de o aceea i valoare a permeabilit ii µ în toate punctele lor i respectiv neomogene în caz contrar.Dac ecua ia circuitului nu se verific se reitereaz construc ia grafic . c). Circuitul magnetic al electromagne ilor. Principale concluzie care rezult din aplicarea metodei grafo–analitice este aceea c lucrul mecanic util dezvoltat în regim dinamic (corespunz tor ariei 0123456) este mult mai mic decât lucrul mecanic util determinat din caracteristicile statice. parcurse pe toat lungimea lor de acela i flux magnetic i respectiv circuite complexe sau ramificate. circuite magnetice simple. circuite magnetice omogene. b). δ = 0).

1 i A sunt cunoscute. considerat i ca I·N=H·I (3. Aplicând rela ia lui Ampère liniei geometrice mijlocii. arm tura). al rezisten ei electrice. În adev r. iar cea neînf urat jugul (sau. rela ia lui Ampère se poate scrie i sub forma: θ= Γ (H ⋅ dl) = B dl ⋅ dl = Φ ⋅ = Φ ⋅ Rm µ µ⋅A Γ Γ (3. Calculul circuitului se poate face echivalent i cu ajutorul unui concept nou.34) permite rezolvarea simpl atât a problemei directe (se d Φ i se cere θ) cât i a celei inverse (se d θ i se cere Φ).Dup cum se tie în anumite condi ii (induc ii mici. sec iune (A) i permeabilitate (µ) cunoscute. absen a satura iei) circuitele feromagnetice pot fi aproximate ca fiind liniare (de permeabilitate constant .9 Circuit magnetic liniar i omogen f r întrefier. Por iunea înf urat constituie coloana.32) linie de câmp se ob ine: sau cu B=µ·H Φ = B⋅A = I⋅N⋅ µ⋅A l =θ⋅ µ⋅A l (3. Rela ia (3. dac µ.9 s-a considerat un asemenea circuit magnetic liniar i omogen.36) 93 . de lungime medie (1). În figura 3. corespondentul în limbaj magnetic.34) (3.33) (3. independent de valoarea local a câmpului).35) unde solena ia bobinei este: θ=N·I Figura 3. dac este mobil .

37) (3.10.unde m rimea: Rm = constituie reluctan a magnetic a circuitului. Figura 3. numit (3. Pentru medii omogene.39) În aplica ii se opereaz permean : Λ= 1 [H] Rm În acest fel. respectiv inverse se face cu considerarea unei a din rela iile (3. θ = I · N = Hf · lf + Hδ · δ (3.38) i cu m rimea reciproc a reluctan ei. rezolvarea problemei directe. de sec iune constant : Rm = 1 [H–1] µ⋅A dl >0 µ⋅A Γ (3.34): θ = Φ · Rm sau Φ = θ · Λ (3. Hδ). cu reprezent rile din figura 3. deoarece câmpul H ob ine valori distincte în cele dou medii fier i aer (Hf. rela ia lui Ampère nu mai este suficient pentru calculul s u.41) unde cu lf s-a notat lungimea medie a por iunii de fier (lungimea fierului) iar cu δ cea a întrefierului.6. circuitul magnetic cu întrefier 94 .40) Dac circuitul este neomeogen (spre exemplu are un întrefier δ).

45) (3.41) i (3. permeabilitatea depinde de punctul de func ionare i nu poate fi în general precizat . respectiv ale întrefierului. care duce la cre terea sec iunii tubului de flux în aer (de la Af la Aδ): Aδ = k · Af (3. Sistemul format din rela iile (3.49) permite calcularea circuitului magnetic neomogen.46) rela ia (3.În zona întrefierului apare un efect de margine (liniile de câmp fiind practic ortogonale la muchiile fierului).48) (3.44): i cum: Hf = Bf Φ = µ µ ⋅ Af Φ µ Af ⋅ lf + ⋅ ⋅δ µ ⋅ Af µ0 Aδ lf δ + µ ⋅ Af µ0 ⋅ Aδ Hδ = µ Af ⋅ ⋅ Hf µ0 Aδ (3. Rela ia (3. Circuitul magnetic al unui electromagnet fiind realizat cu miezuri de fier se comport ca un circuit neliniar. deoarece µ0 << µ. Dac se admite c fluxul magnetic se conserv în lungul circuitului. iar Af = Aδ).44) permite calculul circuitului magnetic neomogen.23) devine: I⋅N = (3. valorile mai mari referindu-se la întrefieruri mai mari. 95 . Din rela ia (3.3. se poate scrie: Φ = Bf · Af = B δ · Aδ i deci: µ · Hf · Af = µ0 · Hδ · Aδ (3. ea ne mai constituind un parametru dat în problem . de reluctan e cunoscute.44) de unde se deduce c valorile lui Hf i Hδ sunt mult diferite (Hf << Hδ.49) I · N = Φ · (Rmf + Rmδ) unde cu Rmf i Rmδ s-au notat reluctan ele fierului.43) (3.42) unde k = 1 ÷1.47) i deci: I⋅N = Φ⋅ (3.

11. De aceea. se vor folosi o serie de simplific ri ca: neglijarea umfl rii fluxului în întrefieruri. neglijarea c derilor de tensiune magnetic în fier. Calculul riguros matematic al permean elor c ilor fluxului prin aer este practic extrem de dificil. Principalul element nou consist în folosirea curbei de magnetizare B = f(H). Toate cazurile analizate se refer la circuite magnetice simple (f r ramifica ii). Rezult c metodica de rezolvare a circuitelor neliniare.11). va fi distinct de cea aplicat la circuitele liniare. De aceea. de i bazat pe acelea i rela ii de calcul. în calculele tehnice. deoarece spectrul liniilor de for nu poate fi echivalat prin trasee ce se pot exprima prin rela ii matematice simple. prin metoda transform rilor conforme sau prin metode numerice. Chiar în cazul electromagne ilor simpli calculul câmpului magnetic în fier i întrefier este foarte dificil. din curba de magnetizare se deduce induc ia B. determinarea permean elor se face cu ajutorul tuburilor de flux magnetic constant. Curba de magnetizare a materialului feromagnetic. din cauza existen ei fluxurilor de dispersie.50) 96 . Rela ia de baz întrefierului este: pentru determinarea permean ei magnetice a Λδ = Φδ U mδ (3. ce determin o reparti ie complicat a câmpului magnetic. care se consider dat i cunoscut (figura 3. o concentrare a fluxurilor de dispersie. fa de cele din întrefier (la valori mari ale întrefierului) etc.Figura 3. În acest fel prin calcul se determin câmpul mediu H. iar raportul B / H = µ ne permite calcularea reluctan elor fierului. în care s-a neglijat dispersia magnetic .

Fluxul util care determin for a de atrac ie a electormagnetului este Φδ. Aceast modificare rezult din necesitatea de a simplifica circuitul magnetic echivalent. cu dimensiunile din figur . metode numerice. Pentru calculul circuitului magnetic al unui electromagnet se pot folosi urm toarele metode: a).50) devine: Λδ = Bδ ⋅ A A = µ0 ⋅ δ Hδ ⋅ δ (3. între dou suprafe e plan paralele de arie A având un întrefier δ rela ia (3. circuitul magnetic echivalent se modific sensibil dac arm tura mobil trece din pozi ia de întrefier minim în pozi ia de întrefier maxim.11). se construie te circuitul magnetic echivalent reprezentat în figura 3. permean a rezult conform (3. iar pentru aprecierea fluxurilor de dispersie se împart jugurile în dou p r i egale (h / 2) rezultând fluxurile de dispersie Φσ1 i Φσ2. în pozi ia de întrefier minim. Considerând solena ia concentrat . se dau în literatur rela ii de calcul ale permanen ei întrefierului pentru diferite forme de suprafe e. În cazul simplificat al unui miez de sec iune Af. neglijând reluctan ele de valori mici conectate în serie cu reluctan e de valori mari.53) rela ie în care µ se determin din curba de magnetizare (figura 3.49): Λ f = µ ⋅ Af lf (3. metoda transform rilor conforme. Pentru a exemplifica modul de realizare a circuitului magnetic echivalent.unde Φδ este fluxul din întrefierul δ i Umδ tensiunea magnetic între cei doi poli ai întrefierului. În cele ce urmeaz se prezint numai prima metod i anume construirea circuitului magnetic echivalent. b).52) unde Φf este fluxul în fier i Umf tensiunea magnetic a fierului. Pentru determinarea permanen ei magnetice a unei por iuni din fier se utilizeaz rela ia: Λf = Φf U mf (3. 97 . consider m electromagnetul în form de U din figura 3.51) Prin utilizarea metodelor amintite mai sus.12. în timp ce în coloana sa circul fluxul Φ1. Pentru un eletromagnet dat. care se compune din reluctan e i solena ii.12 a. construirea circuitului magnetic echivalent. În cazul simplificat.b. c). al unui câmp omogen. Electromagnetul este simetric.

56) 98 . Electromagnet în form de U. Circuitul magnetic echivalent pentru pozi ia de întrefier minim. dac dimensiunile electromagnetului sunt cunoscute (a. a).54) (3. Calculul circuitului magnetic al unui electromagnet.Figura 3. Astfel tensiunea magnetic între punctele 1 – 1' se scrie: Um11' = Φδ · (2 · Rδ + 2 · Rm4 + Rm5) iar fluxul de dispersie între cele dou puncte este: Φ σ1 = U m11' Rσ (3. se aplic circuitului magnetic echivalent metodele utilizate în teoria circuitelor electrice. Pentru rezolvarea problemei directe. h) i de asemenea este cunoscut curba de magnetizare a materialului. respectiv 1' – 2' este: Φ2 = Φδ + Φσ1 (3. b).12. adic determinarea solena iei necesare pentru ob inerea unui flux util Φδ dat.55) Fluxul magnetic pe por iunile 1 – 2. c. b.

54) ÷ (3.4.63) La rezolvarea problemei inverse. Pentru rezolvarea lui se scrie: Um11' = 2 · Φδ · Rδ Um11' = θ Rezult solu ia problemei: θ = 2 · Φδ · Rδ (3.Tensiunea magnetic între punctele 2 – 2' se scrie: Um22' = Um11' + 2 · Φ2 · Rm3 iar fluxul de dispersie dintre acelea i puncte se calculeaz : Φ σ2 = U m 22 ' Rσ (3. 3.59) În final rezult : θ = Um22' + Φ1 · (2 · Rm2 + Rm1) (3.53). Rσ – reluctan a de dispersie) i cele în fier (Rm5 – reluctan a arm turii. la un electromagnet de o configura ie dat .59) ne permit solu ionarea problemei directe (determinarea lui θ la Φδ dat ). În acest fel rela ia (3.61) (3. fiind considerate cunoscute.51) i (3.58) Rezult fluxul total din coloan : Φ1= Φ2 + Φσ2 (3. cu considerarea rela iilor (3.60) Reluctan ele în aer (Rδ – reluctan a întrefierului. se cere s se determine reparti ia fluxurilor magnetice pentru o solena ie dat . Evident. se ob ine circuitul magnetic echivalent din figura 3. Rm2 i Rm4 – reluctan ele unor por iuni de jug de lungime h / 4.1. Rm3 – reluctan a por iunii de jug de lungime h / 2. prin neglijarea reluctan elor în fier înseriate cu reluctan ele în aer. Aceast problem nu se poate rezolva direct. Calculul circuitului magnetic la întrefier mare. (3. ci prin trasarea curbei fluxului util (Φδ) în func ie de solena ie. metoda expus ofer rezultate cu atât mai exacte cu cât jugurile se împart în mai multe elemente. Rm1 – reluctan a coloanei) se calculeaz conform rela iilor (3.57) (3.60).62) 99 . În cazul în care electromagnetul se afl în pozi ia de întrefier maxim.13.

ce reprezint caracteristica de magnetizare a circuitului. Pentru aceasta se consider mai multe valori ale fluxului util i cu rela ia (3. respectiv (3.59) se ob in fluxurile de dispersie i fluxul total din coloana electromagnetului.13 Circuitul magnetic echivalent pentru întrefier maxim. Problema invers .63) în cazul întrefierului maxim. C i D din figura 3.14.55).Figura 3. Pe aceast curb . B. Figura 3. la solena ia dat fluxul util din întrefier Φδ. pe baza rela iilor (3.60) în cazul întrefierului minim. Trasarea caracteristicii Φδ = f(θ). Punctele ob inute se unesc printr-o curb . 100 . Plecând de la valoarea lui Φδ. (3.14. se calculeaz solena ia corespunz toare ob inându-se punctele A.58) i (3.

65) i Xm reactan a 3. În cazul electromagne ilor de curent alternativ. Φ este fluxul magnetic (în valoare maxim ) în planul complex. Deoarece în majoritatea cazurilor.64) unde θ este solena ia (în valoare efectiv ) în planul complex. rezult c la determinarea for ei de atrac ie se va lua în considerare numai varia ia energiei localizat în întrefierurile de lucru. jugurilor i arm turilor mobile. Se ob ine o schem echivalent ce const din înserierea unor cuadripoli elementari i care se rezolv pe baza rela iilor clasice aplicate circuitelor electrice. Calculul for ei dezvoltate de electromagne i. la electromagne ii bine dimensiona i. Astfel pentru un circuit magnetic închis se poate scrie: θ= 1 ⋅ 2 Φ i ⋅ z mi (3. c derea de tensiune magnetic în fier este neglijabil . zonele ocupate de fluxurile de dispersie i circuitele feromagnetice ale coloanelor. 101 .O alt modalitate de concepere a circuitelor magnetice echivalente se poate realiza cu parametri distribui i. (3. reluctan ele coloanei i cele de dispersie se consider i ele distribuite liniar. Acest spa iu cuprinde urm toarele domenii distincte: întrefierurile de lucru i parazite. Potrivit bilan ului energetic al electromagnetului.5. În acest caz solena iile se distribuie uniform dealungul coloanei. calculul circuitului magnetic se face utilizând reprezent rile din planul complex. for a electromagnetic care se exercit asupra arm turii mobile. Zm impedan a magnetic în form complex : Z m = Rm + j · X m unde Rm este reluctan a (rezisten a) magnetic magnetic . depinde de varia ia energiei magnetice înmagazinat în întregul spa iu ocupat de câmpul magnetic al electromagnetului.

avem: Λδ = (3.15 Explicativ la calculul for ei 1 – arm tura fix . dδ = –dx. Considerând un întrefier (δ) limitat de suprafe e planparalele de arie A. se ob ine prin înlocuire în rela ia (3. Cel mai frecvent caz întâlnit este cel al electromagne ilor cu poli plani. conform rela iei (3. for a ce se exercit asupra arm turii mobile se determin conform rela iei (3.3.69) Φδ = Umδ · Λδ (3.66) Cum: ψδ = Φδ · N (3.70) (3.50): rezult : F= 1 2 dΛ δ ⋅ U mδ ⋅ 2 dx µ0 ⋅ A δ Pentru cazul considerat în figura 3.15.5. d 1 ⋅ Ψδ ⋅ i dx 2 (3. Figura 3. considerat constant .68) (3. avem: i deoarece. Calculul for ei de atrac ie la electromagne ii de curent continuu.67) N · i = θ ≈ Umδ F= dΦ δ 1 d 1 ⋅ (Φ δ ⋅ U mδ ) = ⋅ U mδ ⋅ 2 dx 2 dx (3.71): 102 . 2 – arm tura mobil . în ipoteza unui câmp magnetic constant dup direc ia întrefierului (Bδ).71) unde Umδ este tensiunea magnetic în întrefier. În acest caz facem ipoteza simplificatoare c fluxul în întrefier este perpendicular pe suprafa a polilor i se poate neglija dispersia.1.10): F= ∂Wm ∂x = i =ct .72) i deoarece for a i întrefierul variaz în sensuri contrare.

Dac arm tura mobil este în pozi ia „atras“ (δ ≈ 0) i se consider induc ia Bδ = Bf.16).16 Dependen a for ei de întrefier pentru un electromagnet de c.73) în figura 3.16): Bf2 ⋅ A Fp = 2 ⋅ µ0 (3. se ob ine expresia for ei portante a electromagnetului (vezi figura 3. inând seama c : Hδ = Bδ U mδ = µ0 δ (3.74) (3.77) Rela iile stabilite pentru calculul for ei de atrac ie dezvoltat de electromagne i eviden iaz dependen a pronun at de întrefier a acesteia. în sensul c la întrefieruri mici se ob in for e mari.16 arat c for a dezvoltat cre te pe m sura mic or rii întrefierului. Acest lucru constituie un dezavantaj în acele aplica ii ale electromagne ilor în care este necesar realizarea unei for e constante pe întregul parcurs 103 .75) Φδ = Bδ · A le acceptate este: 2 2 Bδ ⋅ A Φδ F= = 2 ⋅ µ0 2 ⋅ µ0 ⋅ A expresia for ei dezvoltate de un electromagnet de curent continuu. care scad îns rapid cu cre terea întrefierului (figura 3.76) Figura 3.µ ⋅A 1 1 d µ0 ⋅ A F = − ⋅ U2 δ ⋅ = ⋅ U2 δ ⋅ 0 2 m m 2 dδ 2 δ δ (3.73) Reprezentarea grafic a rela iei (3.c. în ipoteze(3.

78) Expresia permanen ei pentru cazul unor cilindri concentrici de diametre apropiate este: Λδ = 2 ⋅ π ⋅ µ0 ⋅ x δ ⋅ r1 + δ 2 (3. Din aceste considerente s-au conceput numeroase forme pentru arm turile electromagnetului. având forma i dimensiunile din figura 3.71 avem: F= 1 2 dΛ δ ⋅ U mδ ⋅ 2 dx (3.80) i rezult : F= π ⋅ µ 0 ⋅ r1 + δ δ 2 ⋅ U2 δ m Φδ Λδ (3.79) Se calculeaz : dΛ δ 2 ⋅ π ⋅ µ 0 δ = ⋅ r1 + δ dx 2 (3. S se determine for a dezvoltat de un electromagnet de tip plonjor cu întrefier cilindric.81) (3.al ac ion rii.82) Cum: U mδ = 104 .17. Figura 3. Rezolvare: Conform rela iei 3. astfel încât permanen a dintre ele s depind mai mult sau mai pu in de întrefierul de lucru.17 Calculul for ei unui electromagnet tip plonjor.

76) se poate constata c for a depinde de induc ia în întrefier.89) dδ 2⋅δ =− dΦ δ Φδ Tensiunea magnetic fiind constant tensiune magnetic în fier i întrefier: U m = U mf + U mδ = U mf + Φd ⋅ A = ct. În vederea ob inerii unei eficien e maxime se pune problema alegerii induc iei optime. care se ob ine dac energia magnetic acumulat în întrefier este maxim . fiind constant în raport cu x.87) (3.90) i inând cont de (3.i observând c rezult în final: Φδ = Bδ · x · 2 · π · r1 2 π ⋅ r12 ⋅ δ ⋅ Bδ F= δ µ 0 ⋅ r1 + 2 (3.91) Φδ U mδ (3.88) i egal cu suma dintre c derea de (3. µ0 ⋅ A se ob ine prin diferen iere: Φδ dU mf δ ⋅ dΦ δ + ⋅ dΦ δ + ⋅ dδ = 0 dΦ δ µ0 ⋅ A µ0 ⋅ A (3. Scriind: 2 Φδ ⋅ δ 1 Wm = ⋅ Φ δ ⋅ U mδ = 2 2 ⋅ µ0 ⋅ A (3.85) i punând condi ia de maxim dWm =0 dΦ δ (3.86) dδ =0 dΦ δ rezult : adic : 2 2 ⋅ Φδ ⋅ δ + Φδ ⋅ (3.83) (3.84) adic for a nu depinde practic de pozi ia arm turii mobile.92) 105 .88) se ob ine: dU mf δ 1 = = dΦ δ µ 0 ⋅ A Λ δ i cum prin defini ie: dΦ = Λδ dU fm Λδ = (3. Din analiza rela iilor (3.

problema se reduce la determinarea punctului C. pentru o tensiune magnetic constant dat de segmentul OB.18). 106 . adic dependen a fluxului util de solena ia total (figura 3. Calculul for ei de atrac ie la electromagne i de curent alternativ monofazat.18 Determinarea grafic a punctului de func ionare corespunz tor induc iei optime.95) se calculeaz cu u urin unghiul α care determin pe caracteristica de magnetizare punctul c utat C.93) Figura 3. din rela ia (3. egal cu unghiul format de segmentul AB cu segmentul BC.2. Atunci: tg α = Φδ dΦ δ = U mδ dU mf (3. Cunoscând caracteristica de magnetizare a circuitului. astfel încât s fie îndeplinit condi ia impus de rela ia (3. 3.94).95) Dac Λδ este cunoscut .condi ia de optim rezult : Φδ dΦ δ = U mf dU mf (3.5. Acest lucru se întâmpl atunci când tangenta la curba de magnetizare formeaz cu orizontala un unghi α.

99) Din rela ia (3.101) a c rei frecven este dublul frecven ei curentului de excita ie. For a rezultant .76) se ob ine pentru valoarea momentan a for ei o rela ie de forma: F= 2 Bδm ⋅ A F F ⋅ sin 2 ω ⋅ t = Fm ⋅ sin 2 ω ⋅ t = m − m ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t 2 ⋅ µ0 2 2 (3. rela iile de calcul stabilite pentru for a de atrac ie (3.76) în curent continuu. în care curentul din înf urare are o varia ie sinusoidal în timp. rela iile analitice de calcul care dau varia ia în timp a for ei dezvoltate de electromagnet. care este for a util este egal cu componenta constant a for ei de atrac ie a unui electromagnet de c.19 pulseaz de la valoarea zero la o valoare maxim Fm. dau valoarea momentan a acestei for e în func ie de valoarea momentan a curentului.102) este dat de rela ia (3.100) i o component variabil : Fv = − Fm ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t 2 (3. Se constat c for a medie.98) unde s-a notat for a maxim cu expresia: Fm = Bδm ⋅ A 2 ⋅ µ0 (3.98) rezult c for a momentan dezvoltat de electromagnetul de curent alternativ are dou componente: o component continu : Fc = Fm/2 (3. Pentru un curent de excita ie sinusoidal de forma: i = 2 ⋅ I ⋅ sin ω ⋅ t (3.97) Induc ia magnetic în întrefier se poate scrie: Bδ = Bδm · sinω · t i pornind de la rela ia (3. Valoarea medie a for ei: Fmed = 1 T T 0 F ⋅ dt = Fm = Fc 2 (3. de dou ori în fiecare perioad a induc iei. reprezentat în figura 3.102).La electromagne ii de curent alternativ.a. Se pot astfel stabili. Componenta variabil a for ei genereaz vibra ia nedorit a arm turii mobile a electromagnetului. 107 . pentru regimul permanent.96) (3.

Calculul spirei în scurtcircuit.102) în ipoteza c induc iile în întrefier sunt egale (Bδc = Bδm). la electromagne ii monofaza i se plaseaz în piesa polar . în care caz for a rezultat nu mai depinde de timp (3. în zona întrefierului.20 b. a a cum rezult din figura 3. Din aceast cauz .76) cu unul de curent alternativ (3. se utilizeaz electromagne i trifaza i. For a momentan dezvoltat de un electromagnet monofazat trece periodic prin valoarea zero. 3. Consider m o por iune dintr-un electromagnet de curent alternativ monofazat având o parte din suprafa a polului ecranat cu o spir în scurtcircuit i considerat în pozi ia de întrefier minim (figura 3. o spir în scurtcircuit (spir ecran) prin a c rei reac ie induc ia în întrefier nu mai atinge valoarea zero.5.20 a). b). arm tura mobil are tendin a de îndep rtare sub ac iunea for ei antagoniste a unui resort.19 Varia ia în timp a for ei umui electromagnet de c.Figura 3.3. Comparând un electromagnet de curent continuu (3.a. atunci for a util de atrac ie a electromagnetului de curent alternativ este jum tate for a dezvoltat de electromagnet de curent continuu. determinând fluxul total Φδ. Pentru eliminarea vibra iilor se recurge la dou solu ii: a).. 108 . În lipsa spirei cele dou fluxuri ce str bat suprafe ele ecranat (Ae) i neecranat (An) notate cu Φ'δe respectiv Φ'δn sunt în faz .71). Atragerea arm turii cu o pulsa ie dubl fa de pulsa ia re elei produce o vibra ie caracteristic .

iar Rδn i Rδe sunt reluctan ele p r ilor neecranate.20 b).20. Fluxul rezultant în zona ecranat Φδe determinat prin compunerea vectorial a fluxurilor Φ'δe i Φs.104) unde s-a notat cu rs i xs rezisten a i reactan a spirei în scurtcircuit. Electromagnet cu spir în scurtcircuit. se poate scrie: Φδe · Rδe – Φδn · Rδn = Is (3. Curentul din spira ecran se scrie: Is = ω⋅ x ω⋅ r U es − j ⋅ ω ⋅ Φ δe = = − 2 s 2 + j ⋅ 2 s 2 ⋅ Φ δe Zs Is + j ⋅ x s rs + x s rs + x s (3. În cazul prezen ei spirei în scurtcircuit.103) unde Is este curentul în spira ecran. a a cum rezult din diagrama fazorial din figura 3. Aplicând legea circuitului magnetic conturului format de cele dou fluxuri între punctele A i B (figura 3. este defazat fa de fluxul por iunii neecranate Φδn cu unghiul β. 109 . respectiv ecranate.Figura 3. ce genereaz curentul is. rezultând fluxul Φs ce reprezint fluxul de reac ie al spirei în scurtcircuit.20 b. fluxul Φ'δe ce str bate zona ecranat induce în spira o tensiune electromotoare Ues.

cu spir în scurtcircuit.110) de unde se poate determina rezisten a spirei în scurtcircuit: rs = µ0 ⋅ ω ⋅ Ae δ ⋅ tg β (3.Notând în continuare cu: R sc = ω ⋅ xs ω⋅ r .107) Rela ia (3. rezult ca o sum a for elor existente în ariile neecranat i ecranat : 110 .108) cu considerarea lui (3.105) reluctan a i reactan a magnetic introdus de spira în scurtcircuit. astfel încât (3.111) a c rei valoare depinde de unghiul β. inându-se seama c spira poate lucra la temperaturi de 120 ÷ 250 °C.104) se scrie: Is = – (Rsc + j · Xsc) · Φδe Înlocuind pe (3.108) unde permean a por iunii ecranate: Λ δe = µ ⋅A 1 = 0 e δ R δe (3.106) în (3. x sc = 2 s 2 2 2 rs + x s rs + x s (3.109) devine: tg β = ω ⋅ rs ⋅ µ0 ⋅ Ae µ ⋅ ω ⋅ Ae δ = 0 2 rs rs ⋅ δ (3.107) este reprezentat fazorial în figura 3.109) Deoarece reactan a spirei în scurtcircuit xs este mult mai mic decât rezisten a ei rs.20 c. Cunoscându-se rezisten a spirei în scurtcircuit se alege materialul i se determin dimensiunile spirei în scurtcircuit. Valoarea momentan a for ei dezvoltat de electromagnetul de curent alternativ. din (3. din care rezult : tg β = x sc R δe + R sc ω ⋅ rs 2 r + xs ω ⋅ rs ⋅ Λ δe = = 2 2 ω⋅ x 1 rs + x s + ω ⋅ x s ⋅ Λ δe + 2 s2 Λ δe rs + x s 2 s (3. în prim aproxima ie ea poate fi neglijat .106) (3.103) se ob ine: Φδn · Rδn = [(Rδe + Rsc) + j · Xsc] · Φδe (3.

114) 2 2 se compune dintr-o for constant (Fc) i o for variabil (Fv).112) (3.21 Diagramele induc iilor i for elor Aceast condi ie se realizeaz .Fn = Fnm ⋅ sin 2 ω ⋅ t = Fnm ⋅ (1 − cos 2 ⋅ ω ⋅ t ) 2 Fem ⋅ [1 − cos(2 ⋅ ω ⋅ t − 2 ⋅ β )] 2 (3.113) Fe = Fem ⋅ sin 2 (ω ⋅ t − β ) = For a rezultant F = Fn + Fe = 1 1 ⋅ (Fnm + Fem ) − ⋅ [Fnm ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t + Fem ⋅ cos(2 ⋅ ω ⋅ t − 2 ⋅ β)] (3.114) dac : 111 .21 s-au reprezentat varia iile induc iilor în por iunile ecranate i neecranate. Figura 3. defazate cu unghiul β i diagrama for elor momentane rezultat ca sum a for elor pe por iunile ecranate i neecranate. Vibra ia cea mai mic se ob ine punând condi ia ca for a variabil s fie zero. Deoarece maximul i minimul acestor for e nu coincid în timp. În figura 3. conform rela iei (3. for a rezultant va avea în fiecare moment o valoare mai mare decât zero. Se observ c pulsa ia for ei rezultante în întrefier este de dou ori mai mare decât pulsa ia induc iei iar defazajul dintre for ele rezultante este 2 · β.

n · (1 + k2 · m) (3.116) (3.124) iar for a minim .119) Bδem = k = cos β Bδnm unde se recomand ca: 1 < m < 2 i k ≈ 0.e = 2 2 1 Bδnm ⋅ A n 1 Bδem ⋅ A e ⋅ + ⋅ 2 2 ⋅ µ0 2 2 ⋅ µ0 2 (3.Fnm = Fem i 2 · ω · t – (2 · ω · t – β) = π respectiv dac se realizeaz condi iile: 2 2 Φ δnm Φ δem = An Ae (3.117) β= π 2 În cazul unor execu ii practice.115) (3. se stabilesc rela iile: Ae =m An (3. este: Fmin = Fmed – Fvm 112 .122) Amplitudinea for ei variabile se determin inând seama de defazajul dintre cele dou componente ale sale (rela ia 3.123).121) Fmed B 1 B2 ⋅ A = ⋅ δnm n ⋅ 1 + δem 2 2 ⋅ µ0 Bδnm ⋅ Ae An i utilizând nota iile introduse prin rela iile (3.n + Fmed.120) rezult : Fmed = Fmed. conform figurii3.120) (3. Fvm = Fmedn ⋅ 1 + m ⋅ k 4 ⋅ (m + 4 ) − 2 ⋅ m ⋅ k 2 (3. în sensul ob inerii unor for e medii de atrac ie cât mai mari i a unei vibra ii cât mai mici.7 (β ≈ 45 °) i se poate scrie expresia for ei medii dezvoltate de electromagnet: Fmed = Fmed. pentru a valorifica la maximum utilizarea spirei ecran.123) (3.21.118) (3.

dar dac înf ur rile sunt coaxiale for a este cu adev rat constant .5.22. Calculul for ei de atrac ie la electromagne ii de curent alternativ trifazat. În figura 3.126) (3.3. 113 . T.22 s-a prezentat schematic un electromagnet trifazat cu bornele R.127) Figura 3. Acest tip de electromagnet prezint avantajul c valoarea total a for ei este constant . rezult ca sum a for elor dezvoltate pe cele trei coloane: F1 = Fm · sin2ω · t (3. legate la o re ea trifazat i având un întrefier δ egal pe cele trei coloane.4. Dac bobinele sunt plasate pe coloane separate atunci punctul de aplica ie al for ei se deplaseaz de pe un pol pe altul i apare o u oar vibra ie a arm turii. Electromagne ii trifaza i sunt folosi i mai ales ca electromagne i elevatori de mare putere. Electromagnetul trifazat.125) F2 = Fm ⋅ sin 2 ω ⋅ t − F3 = Fm ⋅ sin 2 ω ⋅ t − 2⋅π 3 4⋅π 3 (3. Ei se realizeaz ca electromagne i în manta sau cu circuit E+I. For a dezvoltat de un asemenea electromagnet i care ac ioneaz asupra arm turii mobile. S.

129) (3. dup ce fluxul util în întrefier s-a determinat pe baza circuitului magnetic echivalent.For a total exercitat asupra arm turii mobile este: Ft = F1 + F2 + F3 = Fm ⋅ sin 2 ω ⋅ t + sin 2 ω ⋅ t − 2 2⋅π 4⋅π + sin 2 ω ⋅ t − 3 3 2 (3. ceea ce poate genera unele vibra ii ale arm turii mobile. la valori discrete ale acestuia i pentru pozi ii imobile ale arm turii mobile. punctul de aplica ie al acestei for e se deplaseaz pe arm tur . Caracteristicile for ei rezistente.71). în func ie de întrefier. Diagrama for ei dezvoltate de electromagnet. deoarece pe rând for a maxim trece de la o coloan la alta. Ac ionarea electromagne ilor. Figura 3. se nume te caracteristic static .23 a). Caracteristicile statice i dinamice ale for ei de ac ionare. 114 .6. De i for a nu depinde de timp.128) 2 1 3 Ft = Fm ⋅ sin ω ⋅ t + − ⋅ sin ω ⋅ t − ⋅ cos ω ⋅ t 2 2 F3 = 3 1 B ⋅A ⋅ Fm = 3 ⋅ ⋅ 2 2 2 ⋅ µ0 2 δm 1 3 + − ⋅ sin ω ⋅ t + ⋅ cos ω ⋅ t 2 2 (3. 3. Determinarea prin calcul a for ei se face conform rela iei generale (3. Aceast diagram se poate calcula i se poate determina experimental cu ajutorul unui dinamometru.130) adic for a dezvoltat este constant în timp i de trei ori mai mare decât for a medie a unei coloane. b).

Electromagne ii cu polii având suprafe ele plan paralele au o caracteristic puternic dependent de întrefier (figura3. În figura 3. se pot distinge urm toarele situa ii: – lucrul mecanic al for ei active (F) este mai mare decât lucrul mecanic al for ei rezistente (Fr). în acest caz ac ionarea este posibil dar nesigur . în acest caz se ob ine o ac ionare sigur i ferm a electromagnetului. reprezentate prin curbele 2 i 3 din figura 3. în acest caz ac ionarea nu este posibil . Electromagne ii au de învins o for sau un cuplu rezistent. variabile i ele cu pozi ia întrefierului. – lucrul mecanic al for ei active (F') este aproximativ egal cu lucrul mecanic al for ei rezistente (Fr). ca de exemplu 1 i 2 din figura 3. în aprecierea condi iilor de ac ionare trebuie considerate caracteristicile dinamice. este reprezentat prin curba 1 caracteristica static corespunz toare unui electromagnet cu suprafe e plan paralele. Acelea i caracteristici. F' i F"). Alura acestei curbe este strâns legat de forma i caracteristicile circuitului magnetic. – lucrul mecanic al for ei active (F") este mai mic decât lucrul mecanic al for ei rezistente (Fr). între limitele cursei arm turii mobile (δi i zero). iar în cazul în care polii sunt suprafe e cilindrice coaxiale. sau se ob ine o ac ionare par ial . for a cre te mai pu in brusc.24 i axele de coordonate. La electromagne ii de curent continuu rapizi ca i la electromagne ii de curent alternativ. forma de varia ie a for elor a for elor rezistente în raport cu întrefierul este reprezentat în figura 3.16). F = f(δ) sau M = f(α) (la electromagne i cu arm tura efectuând o mi care de rota ie). Aceste caracteristici determin procesele ce iau na tere în mecanismele electromagnetice în timpul st rilor tranzitorii când întrefierul i deci inductivitatea circuitului variaz . for a este practic constant . În cazul electromagne ilor de ac ionare ai contactoarelor. Dac electromagnetul este de tip plonjor cu suprafe e conice. tiind c suprafe ele m rginite de curbele reprezentate în figura 3. În ambele cazuri suprafe ele determinate de curbe i axele de coordonate reprezint lucrul mecanic activ (al for ei de ac ionare) i respectiv lucrul mecanic rezistent (dat în principal de resoarte). sun echivalente cu lucrul mecanic dezvoltate de for ele respective. Caracteristicile statice ale for elor rezistente (Fr) pot avea i ele diferite forme. 115 .24.23 a.23 b.23a. ridicate în cazul mi c rii rapide a arm turii formeaz caracteristicile dinamice. În aceea i figur se reprezint trei caracteristici posibile ale for ei de ac ionare în raport cu întrefierul (curbele F.

la sfâr itul cursei de închidere. are drept efect suprimarea curen ilor turbionari în miezul de fier masiv i deci anularea reac iei arm turii în aceste piese.6. Ac iunea rapid la atragere se realizeaz . Diferen a (La – Lr) reprezint un lucru mecanic suplimentar. 116 . se consum prin ciocnire cu arm tura fix . fie o ac ionare întârziat . Modificarea timpului de ac ionare al electromagne ilor Modificarea timpului de ac ionare se urm re te s se ob in fie o ac ionare rapid .Figura 3. Realizarea miezului magnetic din tole. ruperi ale pieselor polare sau vibra ii ale întregului sistem. cu cât caracteristica dinamic a for ei de ac ionare va concorda mai deplin cu caracteristica for ei rezistente. Aceast energie cinetic a arm turii mobile.24 Caracteristicile F = f(δ) i Fr = f(δ) pentru contactoare. ac ionarea va fi cu atât mai ra ional proiectat . Rezult c pentru o caracteristic rezistent dat . care se transform în energie cinetic a pieselor în mi care. la electromagne ii de curent continuu rapizi. trebuie aleas o form constructiv adecvat a electromagnetului. Pentru o caracteristic rezistent dat . a). din punct de vedere constructiv.1. 3. putând duce la deforma ii permanente. prin lamelarea miezului magnetic i prin reducerea la minimum a masei arm turii mobile.

Schema electric de alimentare cu condensator este prezentat în figura 3. bornele a i b ale întrerup torului au acela i poten ial. din cauza energiei acumulate în inductivitatea L i condensatorul C.26 Ac ionarea cu întârziere la închidere. fie prin realizarea unui tip constructiv.Figura 3. C este un circuit oscilant. Figura 3. 117 . numit electromagnet de re inere echipat cu un unt magnetic. – dup întrerupere. sistemul R. Ac iunea rapid la eliberare se realizeaz fie prin conectarea unui condensator în paralel cu bobina de excita ie a electromagnetului. b).26. Aceast schem are urm toarele avantaje: – la întreruperea circuitului de alimentare se elimin arcul electric dintre contactele întrerup torului deoarece condensatorul C r mânând înc rcat. L. arm tura este sigur eliberat prin ac iunea for ei Fr a resortului antagonist.25 Condensator în paralel cu bobina de excita ie. În momentul primei treceri prin zero a curentului. Un condensator cu o capacitate de aproximativ 1 µF realizeaz atât absen a arcului electric cât i o frecven ridicat la oscila ie pentru a asigura rapiditatea eliber rii arm turii.

Compara ie între electromagne ii de c.26.27 Ac ionarea cu întârziere la eliberare. Ac iunea întârziat la închidere se realizeaz prin conectarea unei bobine suplimentare (L1.27. Se ob ine astfel o constant de timp: T2 = L + L1 R + R1 (3.2. rezult c fluxul magnetic al unui electromagnet se poate exprima cu suficient precizie sub forma: Φ ≅ K⋅ i δ (3.133) 3.132) Figura 3. i cei de c. curentul electric din bobina electromagnetului nu dispare brusc. R) ca în figura 3. În acest caz la deconectarea electromagnetului de la sursa de alimentare.6. ca în figura 3.. În acest mod se demagnetizeaz i miezul magnetic al electromagnetului.131) T1 = L R mai mare decât cea ini ial : (3. Ac iunea întârziat la eliberare se ob ine prin conectarea unei rezisten e R2 în paralel pe bobina electromagnetului (L. la o nou ac ionare este nemagnetizat. R). Conform rela iilor stabilite la calculul circuitului magnetic. care. ci exponen ial.– oscila iile sunt amortizate pân la atingerea valorii zero a curentului oscilant.c. c). cu constanta de timp: T= L R1 + R (3.a. R1) cu rezisten cât mai mic în serie cu bobina electromagnetului (L.134) 118 . d).

La electromagne ii de curent continuu. pentru o anumit valoarea a tensiunii de alimentare U. 119 . sub forma: I= U = Z U R 2 + (ω ⋅ L ) 2 ≅ U ω⋅ L (3.136) (3. care dac r mân cu arm tura blocat în pozi ia de întrefier maxim. curentul de excita ie se poate scrie. la o anumit tensiune de alimentare. Aceste concluzii se verific experimental i sunt de mare importan pentru exploatarea electromagne ilor de curent alternativ.138) rezult c la electromagne ii de curent alternativ. absorb de la re ea un curent maxim Imax = U/ R care produce în scurt timp o înc lzire ce dep e te cu mult valoarea admisibil . La electromagne ii de curent alternativ.134).134) ne determin : Φ≅ U ω⋅ N (3. curentul cre te cu întrefierul. cu bun aproxima ie.137) i (3. iar fluxul i deci for a de atrac ie nu depind semnificativ de întrefier. curentul i = U / R este constant în raport cu întrefierul i conform (3. ducând la distrugerea înf ur rilor. mai ales la întrefieruri mici.unde k este o constant ce depinde de construc ia electromagnetului.137) rezult : I≅ U ⋅δ K⋅ N⋅ω care înlocuit în rela ia (3.138) Din rela iile (3.135) i inând cont c : L= N⋅Φ N ≅ ⋅K I δ (3. i este curentul din bobina de excita ie i δ întrefierul. rezult c fluxul variaz invers propor ional cu întrefierul.

Prin ce metod se calculeaz for a dezvoltat de un electromagnet? 17. 7. f r spir în scurtcircuit? 26. Ce sisteme intr în componen a unui electromagnet. Care este expresia for ei unui electromagnet cu poli plani în func ie de întrefier? 23. cunoa te i? 25. cunoa te i? 24. 12.a. 5. Care este expresia for ei dezvoltate de un electromagnet trifazat? 27.a. 4. Care este condi ia de ac ionare sigur cu un electromagnet? 120 1. Ce variante constructive de electromagne i cunoa te i? 13. Ce metod de redresare magnetic a for ei unui electromagnet de c.a. Ce pierderi apar în electromagne i? 18. 2. Clasifica i electromagne ii dup curentul de excita ie. Clasifica i electromagne ii dup modul de lucru. Ce m soar coeficientul de amortizare vâscoas ? 16.Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Electromagne i“ r spunde i la urm toarele întreb ri: Defini i un electromagnet. Care este expresia for ei unui electromagnet în func ie de induc ia magnetic ? 21. Care este ecua ia bilan ului electric a unui electromagnet? 14. 3. Care este expresia for ei unui electromagnet în func ie de fluxul fascicular? 22. Cât este for a medie a unui electromagnet de c. 9. Din ce este compus sistemul electric al unui electromagnet? Din ce este compus sistemul magnetic al unui electromagnet? Din ce este compus sistemul mecanic al unui electromagnet? Ce asigur for a antagonist a unui electromagnet? Unde are loc transformarea energiei electrice în energie mecanic la un electromagnet? 8. Care este expresia for ei unui electromagnet în func ie de tensiunea i permean a magnetic ? 20. 10. . Care este ecua ia bilan ului mecanic a unui electromagnet? 15. 6. Ce tip de for dezvolt un electromagnet trifazat? 28. Clasifica i electromagne ii dup forma circuitului magnetic. Cât este energia magnetic înmagazinat în circuitul magnetic al unui electromagnet? 19. Ce metode de redresare mecanic a for ei unui electromagnet de c. Clasifica i electromagne ii dup timpul de ac ionare. 11.

În ce const problema invers a unui electromagnet? 52.c. Din ce se realizeaz circuitul magnetic al unui electromagnet? 60. Care este unitatea de m sur pentru fluxul magnetic? 45.? 34. 37. Defini i tensiunea magnetomotoare. Cum poate fi m rit timpul de revenire a unui electromagnet de c. Care este unitatea de m sur pentru permean a magnetic ? 40. Defini i tensiunea magnetic .c. 39.? 57. Care este unitatea de m sur pentru tensiunea magnetic ? 42. Cum poate fi m rit timpul de ac ionare a unui electromagnet de c. Defini i regimul dinamic a unui electromagnet? 30.29. Când este liniar un circuit magnetic? 36. Cum poate fi mic orat timpul de ac ionare a unui electromagnet de c.? 32. 44. Defini i fluxul util al unui electromagnet. 46. Care este Legea lui Ohm pentru un circuit magnetic simplu? 49. La ce electromagne i fluxul util este cvasiconstant? 121 .c. 41. Defini i reluctan a magnetic . Când este omogen un circuit magnetic? 35.? 31. Defini i fluxul total al unei bobine. De ce ordin de m rime este randamentul unui electromagnet? 55. În ce const problema direct a unui electromagnet? 51. Defini i permean a magnetic . 48. 43. La ce tip de electromagne i se lameleaz miezul? 58. În ce condi ii se arde un electromagnet de c. Care este unitatea de m sur pentru reluctan a magnetic ? 38. Defini i fluxul fascicular.c. De ce se lameleaz miezul feromagnetic al unui electromagnet? 59.? 33. Ce ipotez simplificatoare se face în cazul întrefierului maxim al unui electromagnet? 50. Care este condi ia ca energia magnetic înmagazinat în întrefierul unui electromagnet s fie maxim ? 53. Defini i fluxul de dispersie al unui electromagnet. Cum poate fi m rit randamentul unui electromagnet? 56. 47. Ce tip de electromagnet are randamentul maxim? 54. Cum poate fi mic orat timpul de revenire a unui electromagnet de c.a.

efectul termic al acestui proces este neînsemnat. Aceasta se manifest prin supratemperaturi care pot solicita elementele de contact pân la vaporizare. durat ) depind de condi iile locale din camera de stingere. Figura 4. dar dac viteza de închidere este suficient de ridicat . densitate de curent. i la închiderea unor circuite poate ap rea un arc electric între elementele de contact.1 Modelul fizic al arcului electric. COMUTA IA ELECTRIC La deconectarea circuitelor electrice parcurse de curen i. 122 .4. Existen a arcului electric conduce la o solicitare suplimentar . între elementele de contact ale aparatelor de comuta ie (întreruptoare sau contactoare) apare un arc electric ai c rui parametri (tensiune. cauzat de transferul de energie din coloana arcului c tre piesele componente conductoare sau izolante ale aparatului.

excita ia atomului. Aceste surse provin din emisia termic corelat cu efectul Schottky i din emisia datorat câmpului electric intens. cu zonele lor de trecere. caracterizat prin temperatur ridicat i densitate mare de curent la electrozi. C derea de tensiune pe arcul electric. cu c derile de tensiune: anodic UaA. N2. SF6. temperatura electronilor.2.1 se prezint arcul electric într-o form puternic idealizat . principiile folosite în scopul întreruperii arcului i aplica iile acestor principii în construc ia aparatelor de comuta ie.).a. fotoionizarea. Ulterior apari iei electronilor. catodic UaK i a coloanei UaC. a câmpului electric i magnetic i a c rui sec iune se ajusteaz spontan dup valoarea curentului care îl parcurge. Figura 4. apar în coloana arcului procese fizice suplimentare ca: ionizarea prin oc. Arcul const dintr-o coloan de plasm . în spe de electroni. . u or deplasabil sub ac iunea curen ilor de fluid. Coloana arcului este o plasm în echilibru termic. 123 . În privin a amors rii arcului electric se presupune existen a apriori a unor surse de purt tori de sarcin . a ionilor i a atomilor neutri având aproximativ aceea i valoare i se comport ca un conductor foarte mobil. este util a se prezenta unele aspecte din fizica arcului. Procesul de formare i men inere a arcului electric se datoreaz fenomenelor de ionizare ce au loc pe suprafa a electrozilor i în coloana de arc. termoionizarea. Arcul electric în aparatele de comuta ie este o desc rcare autonom într-un gaz (aer. aspecte teoretice ale tehnicii întreruperii. dou zone de c dere de tensiune.În scopul limit rii efectelor produse de arcul electric în aparatele de comuta ie. În figura 4.

punctul de contact se diminueaz ca arie. de exemplu pentru un contact punctiform: Figura 4. Pân în momentul t1 piesele de contact sunt în atingere fiind ap sate cu o for suficient pentru a ob ine o presiune optim pe contact. Stingerea arcului este cu atât mai eficient cu cât procesele deionizante se desf oar mai energic.1) În intervalul t1 – t2 for a de ap sare scade.2) Tθ este temperatura de topire a metalului. 124 . Rezultatul este formarea de plasm în locul format anterior de puntea metalic . în procesul de conectare. Formarea arcului electric la separarea pieselor de contact.3. se poate urm ri schematic în figura 4. Varia ia tensiunii la amorsarea arcului electric. Când procesele ionizante sunt mai intense decât cele deionizante. arcul se men ine.i temperatura pân la temperatura de topire.i deschid contactele. în caz contrar se stinge. întreruptoare) arcul electric apare la separarea pieselor de contact. U = R ⋅I = ρ ρ + ⋅ I ≅ 10 ÷ 30 mV 2 ⋅ a π ⋅ a2 (4. rezisten a de contact cre te. În aceast situa ie tensiunea pe contact este: U = 2 ⋅ L ⋅ (Tθ2 − T02 ) (4.Simultan cu procesele de ionizare au loc i procese de deionizare datorit recombin rii ionilor i a difuziei. în procesul de deconectare al aparatului i înainte de atingerea pieselor de contact.3. În momentul t3 se termin înc lzirea metalului i se produce vaporizarea acestuia în mod exploziv. aparatul tinzând s . metalul se înc lze te ridicându. În aparatele de comuta ie (contactoare.

4. în fa a catodului mai ales. Din cele prezentate se poate trage concluzia c arcul electric se poate forma numai dac exist o anumit tensiune minim între electrozi. mai ales în aparatele de comuta ie în vid. distorsioneaz puternic câmpul electric. Se constat c ionii pozitivi la ciocnirea de catod î i pierd o parte din energia cinetic . Procesul descris pân la acest stadiu corespunde form rii arcului electric scurt. astfel încât energia care r mâne pe catod const în diferen a celor dou energii. 125 . din care se extrag electroni prin efect de câmp electric. Fenomenologia arcului electric. dar i în fa a anodului. Bilan ul de puteri la electrozi este prezentat în figura 4. în zona petei catodice. iar ini ierea desc rc rii apare ca urmare a emisiei de electroni prin efectul de câmp. Formarea arcului electric la închiderea pieselor de contact.Dup formarea plasmei are loc vehicularea purt torilor de sarcin . Ea presupune o anumit valoare a tensiunii. Ei sunt neutraliza i prin electroni i sunt respin i cu o energie de recul. respectiv un anumit curent minim. func ie de lucrul mecanic de ie ire. dar i prin efectul de înc lzire al catodului. Figura 4. Dac arcul se lunge te prin îndep rtarea contactului mobil i piesele de contact nu sunt în vid. în zona c derii de tensiune catodice. Astfel se produce un gradient puternic în fa a catodului. se explic prin str pungerea ce se produce între piesele de contact ce se apropie. care din cauza sarcinilor spa iale. La neutralizare se elibereaz i o energie de ionizare i apar i pierderi determinate de energia necesar extragerii electronilor care folosesc pentru neutralizarea ionilor. intervine ionizarea gazului din mediul ambiant ca suport pentru vehicularea purt torilor de sarcin .4.

Pe de alt parte domeniul c derii de tensiune anodice are rolul de a mic ora viteza ionilor la valori corespunz toare reparti iei vitezelor în coloana arcului.4. c la catod au loc fenomene legate de contrac ia diametrului arcului. ea sc zând cu cre terea curentului. Se ob ine deci o ionizare puternic în gazul din apropierea catodului. Densitatea de curent la anod este mai sc zut decât la catod (obi nuit 10 ÷ 105 A/cm2) iar c derea de tensiune anodic UaA are valori cuprinse între 40 i 1 V. Ca urmare a acestei emisiuni în zona catodului densit ile de curent pot avea valori de 104 pân la 107 A/cm2. El aduce deci sarcini spa iale negative care produc c derea de tensiune anodic . ea conduce la o ecua ie care în form final nu este integrabil . Pe când la catod i în domeniul de ionizare apropiat se produc 99% din electronii ce formeaz curentul prin arc i cea mai mare parte a ionilor ce curg spre catod. Emisia de electroni din catod se datoreaz atât emisiei termoelectronice cât i emisiei datorat câmpului electric. ca i preluarea c derilor de temperatur între coloana fierbinte (3000 – 12000 K) i anodul relativ rece (temperatura maxim 1000 K). Cum anodul în cazul arcului electric practic nu emite electroni. curentul care curge spre anod este un curent de electroni. relativ recent.La ambii electrozi. O teorie general a emisiunii termoionice a fost elaborat de Murphi i Good. 126 . S-a constatat. în domeniul c derii de tensiune anodice se produc doar 1% din ionii ce formeaz curentul. ceea ce conduce la arderea materialului i vaporizarea lui. C derea de tensiune catodic UaK este integrala intensit ii câmpului i are valoarea de ≈10 V. Por iunea din apropierea coloanei. este puterea transmis prin înc lzire i radia ie de la coloana arcului. Densitatea de curent m rit apare datorit trangul rii arcului electric în zona catodului datorit ionilor acumula i acolo. fluxul termic duce la înc lzirea acestora. la care se adaug contribu ia înc lzirii i radia iei coloanei arcului. spre zona c derii de tensiune catodice i se destind pe un parcurs de 10-4 ÷ 10-5 cm. formeaz un domeniu de trecere. al c rui num r comparativ este mai mic. Ionii produ i în acest domeniu se deplaseaz împreun cu ionii produ i în coloana arcului.O alt parte (care este în general neglijabil ). datorit ioniz rilor puternice. Fenomenele de la anod se deosebesc îns fundamental de cele de la catod. aceasta constituind sursa principal de purt tori de sarcin . datorit puterii transmise prin arc. constatându-se p trunderea electronilor în metal înso it de eliberarea energiei lor cinetice i poten iale. Fenomenele de la anod sunt ilustrate în figura 4.

este: P2 = −2 ⋅ π ⋅ r ⋅ λ ⋅ dθ dr (4. a a numitul model de canal. Corespunz tor. Conductivitatea termic a domeniului se consider infinit . Pentru unul din aceste modele. 4. Modelarea arcului electric Pentru aprecierea comport rii arcului se folosesc frecvent modele simplificate.5 Modelul de canal al arcului electric. se fac urm toarele simplific ri: – arcul se consider cilindric. cu temperatura θ1. un domeniu cu conductivitate omogen . Puterea care se cedeaz prin transmisie termic .5). ale c rui dimensiuni exterioare formeaz un perete cilindric de raz r2. ce se afl la o temperatur constant θ2 (figura 4.3) Figura 4. i de raz r1. cu conductivitatea termic λ constant . Puterea ce se disip în arc în domeniul conductivit ii electrice este: P1 = j · E · π · r12 = σ · E2 · π · r12 (4. prin suprafa a lateral a cilindrului de raz r i lungime unitar .4) 127 . care asigur o conductivitate electric ridicat . de conductivitate electric σ(θ1) = ct. exist i un grad de ionizare a coloanei arcului foarte important.Coloana arcului are o temperatur foarte mare (3000 – 12000 K) datorit energiei eliberate de purt torii de sarcin (în cea mai mare parte electroni) la ciocnirile cu moleculele gazului. – coloana arcului este înconjurat de un domeniu neconductor electric.1.

Arcul electric din camera de stingere a unui întreruptor nu are form cilindric din cauza diferitelor influen e la care este supus i anume: for e electrodinamice. dac se dau valorile lui I. θ1 i E. λ i σ. jetul de gaz sau de lichid. ceea ce face ca teoria expus s fie valabil numai pentru valori reduse ale curentului. utilitatea teoriei modelului de canal (modelul cilindric) este de a studia regimul de func ionare al arcului electric într-un domeniu interesant pentru stingerea arcului electric în întreruptoarele de curent alternativ. Aceast for se manifest sensibil la intensit i ridicate (peste 3 kA). dr1 dE =0 dθ1 se pot determina exact parametrii coloanei arcului pentru modelul de canal. În afar de aceste influen e arcul este supus for ei Lorentz. ori tocmai acesta este cazul în întreruptoare când curentul întrerupt poate atinge valori de 1 – 100 kA. În teoria modelului cilindric nu s-a inut cont de existen a for ei Lorentz.7) i prin integrare se ob ine: σ ⋅ E2 = − (4. Cu alte cuvinte. r2. Aceste valori reduse le are un curent de scurtcircuit în zona de trecere a curentului alternativ prin valoarea 0. Împreun cu alte dou ecua ii rezultate din condi iile de minim: dE = 0. traseul obligat din cauza formei camerei de stingere. 128 .Deoarece: P1 = P2.5) (4. θ2. Rezult : σ ⋅ E2 ⋅ π ⋅ r12 ⋅ σ ⋅ E 2 = −2 ⋅ π ⋅ r ⋅ λ ⋅ dr 2⋅λ = − 2 ⋅ dθ r r1 2 ⋅ λ ⋅ (θ2 − θ1 ) r r12 ⋅ ln 2 r1 dθ dr (4. de ordinul 1 – 100 A.6) (4.8) Dependen a cunoscut dintre conductivitatea electric σ i temperatura coloanei arcului θ1 face ca aceast ecua ie s descrie leg tura între m rimile nominale ale coloanei arcului r1.

Se tie c în gaze conductivitatea depinde puternic de temperatur i determin starea coloanei arcului. Dac rezolvarea sistemului de ecua ii (4. Coloana central fierbinte a arcului are o temperatur maxim care descre te rapid spre periferie. transmisivitate termic constant .11) este deosebit de dificil .6. Se ob ine o bul de gaz sub presiune (figura 4. conductivitate termic constant în coloana arcului. în special uleiul izolant. sub influen a temperaturilor înalte din arcul electric. Reparti ia temperaturii i a densit ii de curent în coloana arcului electric. distribu ia temperaturii într-un plan median pe arc. duc la rela ii pu in precise. are loc.1. grani a de existen a arcului electric corespunzând temperaturii de disociere a gazelor. 129 . De aceea distribu ia densit ii de curent i a temperaturii arcului sunt foarte neuniforme (figura 4.3) ÷ (4. se indic reparti ia temperaturii (T) i a densit ii de curent (j) într-un plan transversal pe arc i în figura 4.1. La deschiderea contactelor într-un mediu fluid.6.4. Spectrul termic i de curent în arcul electric. Odat cu ea se modific conductivitatea electric i conductivitatea termic . o rapid vaporizare i supraînc lzire a lichidului înconjur tor. În realitate temperatura scade având valoarea maxim în axa coloanei. conductivitate electric constant . În aparatele de comuta ie se folosesc frecvent lichide de stingere.7) în care se poate deosebi o reparti ia a temperaturilor în zone mai mult sau mai pu in conturate.6). simplific rile f cute în cazul modelului de canal i anume: temperatur constant . Figura 4.6. În figura 4.

mediu care datorit rigidit ii dielectrice mari este un mediu de stingere ideal.2. în sens clasic. posibilitatea de ionizare este atât de redus c plasma sau coloana arcului. Efectul Pinch.10) Aceast for i apare ca urmare a interac iunii dintre densitatea de curent j i induc ia magnetic proprie B . i 4. nu poate exista.1. În sfâr it.5. 4. mult mai mare în ulei fa de aer. Capacitatea mai bun de r cire a arcului în lichide fa de aer se datoreaz conductivit ii termice λ i a c ldurii specifice c. care prin neglijarea densit ii de curent de difuzie devin: j = je + ji = e ⋅ N e ⋅ ve ⋅ E + Ni ⋅ vi ⋅ E ( ) (4. Ca o observa ia general se men ioneaz c curentul care trece prin coloana arcului este format (99 ÷ 99.7 Reparti ia temperaturilor la arcul electric dezvoltat în ulei. în vid înaintat. Curentul prin arc produce un câmp magnetic al c rui efect asupra purt torilor de sarcin (electroni i ioni) const dintr-o for .Figura 4. viteza de deplasare a electronilor este mult mai mare decât cea a ionilor (ve >> vi).9 %) din electroni. For a Lorentz are expresia: F = j× B (4. Aceasta rezult i din ecua iile densit ii de curent în plasm (rela iile 4. 130 .9) Deoarece la num r egal de sarcini Ne = Ni. Aceasta este i cauza care justific utilizarea uleiului ca mediu de stingere la întreruptoare de înalt tensiune.3.).

16) în care nu s-a considerat for a Lorentz. se ob ine: H(r ) = Am considerat c densitatea de curent este o m rime constant în aria sec iunii transversale de form circular . În acest caz: j= I π ⋅ R2 1 r r j ⋅ r ⋅ dr = j ⋅ 2 0 2 (4.8).8 Efectul Pinch. Din punct de vedere practic acest efect conduce la diametre de arc sensibil mai mici decât cele ob inute cu rela ia (4. Pentru modelul de canal cu o densitate de curent j.Într-un arc electric de form cilindric for a Lorentz este dirijat spre axul coloanei. depinzând de raza r1. astfel încât acesta sufer o compresiune (figura 4. Procesul de comprimare al coloanei de plasm . ca urmare a dezvolt rii for ei Lorentz. În acest caz for a Lorentz este egal cu gradientul de presiune: grad p = j × B (4.11) rot H = j Pornind de la ecua ia lui Maxwell: (4.12) Figura 4.13) (4. 131 . se nume te efectul Pinch.14) unde r este raza curent i R raza cercului de limitare a coloanei izolante.

Ejec ia de plasm datorat efectului Pinch. deci for a Lorentz este nul . de care este antrenat plasma i ρd densitatea.Un arc electric care arde într-un gaz nu î i men ine coloana sub form cilindric . care este un mediu mai pu in conductor. Ca urmare diametrul coloanei de gaz va dep i sensibil diametrul petei catodice.9. v vectorul vitez .9. iar arcul electric va prezenta o umflare în zona central Aceast modificare de diametre. Efectul acestei asimetrii const în formarea unor curen i de plasm c tre axa de simetrie transversal a arcului electric. pe m sur ce se trece la alt sec iune transversal în coloana arcului electric. echilibrul electrodinamic este definit de rela ia: j × B = grad p + ρd ⋅ dv dt (4. În zona acestei axe curen ii de plasm provenind de la cei doi electrozi se izbesc i dau na tere unei radia ii (ejec ii) de plasm . iar coloana se dezvolt într-un gaz. cauzeaz o asimetrie de câmp magnetic i de densitate de curent i deci o modificare a for ei Lorentz fa de cazul modelului cilindric. Figura 4. În figura 4. deoarece piciorul arcului î i are sediul pe un material conductor (metal) unde densitatea de curent este mai mare. astfel c r mâne: 132 . s-a reprezentat schematic coloana de diametru variabil a plasmei care se afl în echilibru hidrodinamic.15) unde ( j× B ) reprezint for a Lorentz. În axa coloanei B = 0. Pentru un punct oarecare situat la o anume distan fa de piciorul arcului. în planul de simetrie transversal.

− grad p = ρd ⋅

dv dt

(4.16)

ceea ce arat c presiunea scade de la electrod spre coloan , adic se ob ine o c dere de presiune în direc ia axial , care este cauza fluxului de plasm de la electrod. Pe por iunea cilindric în apropierea electrodului se poate considera coloana cilindric i masa plasmei imobil , adic este valabil rela ia (4.23). Formarea curen ilor de plasm are drept consecin eliminarea unei mase de plasm i deci deionizarea arcului electric. Sub acest aspect, în tehnica întreruperii arcului electric se urm re te formarea de zone trangulate de arc electric. Disimetria astfel format determin curen i de plasm dup direc ia ar tat cu s ge i. Analiza stabilit ii arcului arat c pentru a ob ine un arc instabil în curent alternativ este necesar ca Tm s fie mai mic decât o anumit valoare limit . În acest sens cre terea puterii disipate p0 se realizeaz prin activarea r cirii plasmei i constau din diverse procedee de alungire, deionizare sau suflaj al arcului electric. Se verific experimental pentru domeniul trecerii prin zero al curentului electric, când diametrul coloanei arcului este minim i se admite c r cirea se face prin conductivitate termic . 4.2. Arcul electric de curent continuu. Din analiza modelului fizic al unui arc de curent continuu se desprind urm toarele aspecte: În fa a catodului exist o c dere de tensiune Uak de ordinul 25 – 30 V, datorit concentra iei de ioni pozitivi cu o mobilitate relativ redus . Catodul genereaz electroni, ce contribuie cu peste 90 % la formarea curentului. Zona de trecere dintre c derea de tensiune catodic i coloana de arc este caracterizat de o grosime de ordinul 10–3 mm i o str lucire puternic , din care cauz se mai nume te i pat catodic . Temperatura în fa a catodului poate atinge 2500 – 300 K. Coloana arcului electric are lungimi variabile în func ie de construc ia camerei de stingere a aparatului. Lungimea arcului poate ajunge la 0,5 m i chiar mai mare. Temperatura coloanei, în axul ei, poate atinge valori de 3000 – 15000 K, în func ie de modul de r cire i intensitatea curentului electric.
133

C derea de tensiune anodic UaA se datoreaz sarcinilor spa iale de electroni în fa a anodului i este de ordinul 2 ÷ 6 V. În fa a anodului curentul este, practic în exclusivitate, datorat electronilor care au o mare mobilitate în raport cu ionii pozitivi. Densitatea de curent în fa a anodului este cu un ordin de m rime mai mic decât cea de la catod. În acord cu conceptul modelului de canal (cilindric) de arc electric spre periferia coloanei de gaz ionizat nu mai exist conduc ie electric , ci numai conduc ie termic . În ceast zon are loc procesul de difuzie al electronilor i ionilor i de recombinare a acestora ob inându-se astfel atomi neutri. Vom în elege prin caracteristica arcului electric dependen a dintre c derea de tensiune pe arc (ua) func ie de intensitatea curentului prin arc (i), întâlnit sub denumirea de caracteristic tensiune–curent. 4.2.1. Caracteristicile arcului electric de c.c. Caracteristica static determin dependen a ua = f(i) în regim sta ionar, la o lungime constant a arcului. Caracteristicile statice corespunz toare diferitelor lungimi de arc (1) se pot determina din rezolvarea ecua iilor arcului electric (4.3) ÷ (4.11). Cum o asemenea solu ie în general nu este posibil , ele se determin experimental, sau se calculeaz cu rela ii puternic simplificatoare. Valorile ob inute prin calcul se corecteaz cu ajutorul unor coeficien i experimentali. În figura 4.10. se prezint alura unor caracteristici statice ua = f(i) pentru diferite lungimi constante ale arcului electric. Conform ecua iilor modelului de canal aceast dependen este c z toare i conform ipotezei Mayr este o hiperbol echilateral . Analiza caracteristicilor statice din figura 4.10, arat c la o lungime constant c derea de tensiune ua scade cu cre terea curentului i, atingând un minim i apoi cre te din nou conform liniei punctate. Sc derea c derii de tensiune, la curen ii mici, se poate explica prin sc derea rezisten ei electrice a coloanei arcului determinat de identificarea ioniz rii, cre terea sec iunii coloanei arcului deci cre terea conductivit ii electrice odat cu cre terea curentului prin arc. La curen i foarte mari se poate considera c întregul spa iu dintre cei doi electrozi este complet ionizat, rezisten a electric a arcului r mâne constant i deci cu cre terea curentului c derea de tensiune pe arc prezint din nou o alur cresc toare.

134

Figura 4.10 Caracteristicile statice ale arcului de curent continuu.

Figura 4.11. Variant a caracteristicilor statice ale arcului electric de c.c. Majoritatea caracteristicilor prezentate în literatur , au fost ridicate pentru intensit i de curent sub 100 A i de aceea prezint doar por iune c z toare a caracteristicilor. Se observ din figura 4.10 c cu cât lungimea arcului este mai mare caracteristica se deplaseaz în sus, adic la acela i curent se ob ine o c dere de tensiune mai mare.
135

Tabelul 4.1. Constantele din formula lui Ayrton. Constanta Material Cupru Carbon α [V] 30 39 β [VA] 10 11,7 γ [V / cm] 10 0,21 γ [VA / cm] 30 1,05

Pentru domeniul uzual (zona c z toare a caracteristicilor statice) se folosesc diferitele rela ii prin care se aproximeaz curbele ridicate experimental. Rela ia cea mai folosit este a lui Ayrton i este de forma:
ua = α + γ ⋅ l + β + δ⋅l i

(4.17)

În care: ua – este c derea de tensiune pe arc; i – curentul prin arc; l – lungimea arcului, α, β, γ i δ – constante ce depind de materialul electrozilor i mediul de stingere. Rela ia (4.17) ne arat c la intensit i mari ale curentului, c dere de tensiune pe arc r mâne practic constant , ea nu poate modela por iunea de caracteristic cresc toare a curbei ua = f(i). Valorile constantelor din rela ia lui Ayrton sunt date în tabelul 4.1. În literatur exist i alte rela ii de calcul ce caut se modele caracteristica experimental a arcului electric. Astfel rela ia lui Rieder, stabilit pentru curen i pân la 80 A este:
i u a = a + (b + 1) ⋅ c ⋅ ln d
−3

(4.18)

unde constantele ce intervin, pentru Ag, Cu i W, au valorile: a = 26 V; bCu = 1,3 cm; bAg = 1,1 cm; bW = 1,6 cm; c = 5400 V / cm; d = 7,4 · 10–3 A. În aceast rela ie, lungimea arcului se introduce în cm i intensitatea curentului în A. La o modificare rapid a curentului, c derea de tensiune pe arc nu mai urm re te caracteristica static . Este de men ionat c temperatura ca i diametrul coloanei arcului i prin aceasta conductivitatea sa nu se pot modifica rapid. Arcul are o iner ie termic , care are ca urmare o cre tere mai mare a c derii de tensiune la cre terea curentului i o comportare invers la sc derea tensiunii. În acela i timp se produc i rapide modific ri ale formei geometrice a arcului electric.
136

care are ca urmare o cre tere mai mare a c derii de tensiune la cre terea curentului i o comportare invers la sc derea tensiunii. Astfel. la valoarea Ia2 (figura 4. dup cre terea ioniz rii. atunci se modific c derea de tensiune pe arc de la valoarea Ua1 din regim sta ionar la o valoare mai mare i apoi scade în timp la noua valoare sta ionar Ua2. În acela i timp se produc i rapide modific ri ale formei geometrice a arcului electric. Figura 4. 137 .La o modificare rapid a curentului. în regim dinamic.12 Diagramele curentului i tensiunii arcului electric de c. Saltul c derii de tensiune peste valoarea Ua1 se explic prin aceea c rezisten a coloanei arcului în momentul varia iei curentului r mâne constant . La o modificare rapid a curentului. c derea de tensiune pe arc nu mai urm re te caracteristica static . c derea de tensiune pe arc nu mai urm re te caracteristica static .c. Abia ulterior.12). Este de men ionat c temperatura ca i diametrul coloanei arcului i prin aceasta conductivitatea sa nu se pot modifica rapid. de exemplu. În acela i timp se produc i rapide modific ri ale formei geometrice a arcului electric. scade c derea de tensiune pe arc datorit mic or rii rezisten ei arcului la noua valoare sta ionar . Este de men ionat c temperatura ca i diametrul coloanei arcului i prin aceasta conductivitatea sa nu se pot modifica rapid. Arcul are o iner ie termic . dac se modific curentul la un arc de curent continuu prin salt de la valoarea Ia1. Arcul are o iner ie termic . care are ca urmare o cre tere mai mare a c derii de tensiune la cre terea curentului i o comportare invers la sc derea tensiunii.

în aparatele de comuta ie. 138 ..13 Caracteristicile dinamice ale arcului de cc. la desc rc toare. . se impune ca arcul c se sting cât mai repede cu putin . este necesar ca arcul c aib o ardere stabil . datorit faptului c rezisten a (conductivitatea) arcului r mâne constant la modificarea curentului. Astfel pe toat durata arcului avem 1 = ct. Pentru determinarea condi iilor de ardere stabil i nestabil a arcului consider m cazul simplificat. 4. între limitele (0 i ∞) se ob in diferite caracteristici dinamice. când contactele dup întrerupere s-au îndep rtat rapid ajungând pân la pozi ia final .Figura 4. siguran e fuzibile.c. cuptoare electrice cu arc. Modul în care varia iile de curent influen eaz caracteristicile arcului rezult în figura 4. Stabilitatea arcului electric de c.a. Între cele dou extreme se g sesc caracteristicile dinamice ale arcului de curent continuu.13. i în acest caz putem considera caracteristica static a arcului determinat experimental. etc. Dimpotriv . în aparatele de proiec ie. ua = f(i) are o varia ie liniar . cu alte cuvinte s fie instabil.2.. de pild în sudura electric .2. Pentru diferite pante de varia ie a curentului în raport cu timpul (di/dt). Pentru di/dt = 0 se ob ine caracteristica static i pentru di/dt = ∞. ca. În diferitele domenii ale electrotehnicii.

inductivitatea L i arcul electric pe care apare c derea de tensiune ua. dreapta (U – R · i). Consider m un circuit serie (figura 4.14. Aceast condi ie este îndeplinit pentru i < iα i i > iβ.19) (4. adic dac ∆U1 < 0. 139 . la intersec ia caracteristicii externe a circuitului cu caracteristica arcului.23) Aceast condi ie este îndeplinit în punctele α i β.20) inductivitatea L (4. definit astfel pentru c define te viteza de reducere a curentului. iar ∆U1 reprezint diferen a celor dou caracteristici.14) alimentat în curent continuu de la tensiunea U. caracteristica extern a sursei.22) (4. ∆U1 > 0 i curentul cre te spre valoarea iβ.Figura 4. Pentru i > iβ. În regim dinamic ecua ia diferen ial a circuitului este: Notând cu: U = R ⋅i + L⋅ ∆U1 = L ⋅ di dt di + ua dt (4. ∆U1 < 0 i curentul scade la valoarea iβ.c. care con ine o rezisten R. rezult : ∆U1 = (U – R · i) – ua În figura 4. Se observ c stingerea arcului este posibil dac exist tendin a de sc dere a curentului. Pentru iα < i < iβ. se reprezint caracteristica static a arcului ua = f(i). În regim sta ionar ecua ia circuitului este: U = R · i +ua adic : U – R · i = ua (4.21) tensiunea de reducere (∆U1).14 b. Determinarea stabilit ii arcului de c.

Rezult c β este un punct de ardere stabil a arcului.14 rezult c stingerea arcului la orice valoare a curentului i este posibil dac este îndeplinit condi ia de a nu avea intersec ie între caracteristica arcului ua = f(i) i caracteristica extern a sursei. caz în care ∆U1 este negativ pentru orice valoare a curentului. De aici rezult clar c un circuit se poate întrerupe numai cu un anumit întreruptor. fie prin înclinarea dreptei (U – R · i).3. În schimb punctul α este un punct de ardere nestabil a arcului electric.2. Din figura 4. dreapta (U – R · i) = f(i). Metode de stingere ale arcului electric. care readuc curentul la valoarea iβ. deoarece cre terea sau descre terea curentului este înso it de apari ia c derii de tensiune negative respectiv pozitive. Aceast condi ie se poate ob ine pe dou c i: fie prin ridicarea caracteristicii ua = f(i). 4. care accentueaz sc derea curentului pân la valoarea zero. deoarece cre terea curentului este înso it de apari ia unei c deri de tensiune ∆U1 pozitive care va m ri în continuare curentul pân la valoarea iβ. Figura 4. iar sc derea curentului sub valoarea iα este urmat de apari ia unui ∆U1 negativ.c.15 Metode de stingere a arcului electric de c. Prin urmare caracteristica arcului aparatului de comuta ie trebuie s se afle în întregime deasupra caracteristicii externe a sursei. dat fiind c ua = f(i) este o caracteristic bine determinat pentru fiecare întreruptor. 140 .

r cirea arcului în camere de stingere. Începând de la aceast lungime numit lungime critic arcul începe s ard instabil. la fiecare trecere a curentului prin zero.Ridicarea caracteristicii arcului se poate realiza prin alungirea mecanic a arcului pe calea îndep rt rii contactelor. Arcul electric de curent alternativ este un proces în regim variabil i se caracterizeaz prin stingeri i aprinderi periodice. caracteristica sa tensiune – curent. pentru stingerea c rora trebuiesc concepute camere de stingere speciale. Arcul electric de curent alternativ. Se tie c la o modificare rapid a curentului. precum i varia iile în timp ale curentului i c derii de tensiune pe arc sunt prezentate în figura 4. prin deionizarea mediului de arc prin suflaj magnetic. Arcul de curent alternativ se caracterizeaz printr-un proces dinamic.3. fapt valabil i pentru orice alt rezisten R > Rcr. Arcul are o iner ie termic .a. se constat c cu cât cre te rezisten a circuitului.1. Studierea lui este de maxim importan .b. 141 . Pentru lungimea l1 arcul arde stabil i pentru o lungime l3 arcul arde nestabil.15. În acela i timp au loc i rapide modific ri ale formei geometrice a arcului.15. arcul arde nestabil. 4. Caracteristicile arcului electric de c. suflaj cu fluide. Din figura 4. prin introducerea unor rezisten e suplimentare în serie cu arcul electric. care are ca urmare o cre tere mai mare a c derii de tensiune la cre terea curentului i o comportare invers la mic orarea curentului. deoarece în aparatele electrice de înalt tensiune apar arcuri electrice de mare stabilitate. Situa ia limit de la care arcul începe s ard nestabil este cazul în care curba este tangent la dreapt în punctul A.3.16. A doua metod const în înclinarea caracteristicii externe a circuitului. curentul de func ionare stabil scade i începând de la valoarea rezisten ei critice (Rcr) când dreapta este tangent la curb . se prezint posibilitatea stingerii arcului prin lungirea sa. temperatura ca i diametrul coloanei i prin aceasta i conductivitatea sa nu se pot modifica rapid. 4. În figura 4.a.

datorit caracterului rezistiv al arcului. dar nici tensiunea i nici curentul nu î i p streaz forma sinusoidal deoarece arcul este un element neliniar. Prin eliminarea timpului între caracteristicile ua = f(t) i i = f(t) din figura 4. Refacerea propriet ilor dielectrice decide fie reaprinderea în semiperioada urm toare. Aria acestei bucle este propor ional cu energia înmagazinat în arc. prin cre terea rigidit ii sale dielectrice pe m sura r cirii arcului electric. În intervalul tp numit pauza de curent (pauza de arc) prin circuit circul un curent postarc de valoare mic .Se constat c arcul se aprinde atunci când tensiunea atinge valoarea uap numit tensiune de aprindere i dureaz pân când tensiunea scade la o valoare uas numit tensiune de stingere. conductivitatea acestuia modificându-se mai lent. presiunea mediului care înconjoar arcul i temperatura i natura materialului contactelor. Tensiunea de aprindere uap este strâns legat de procesele ce au loc în timpul pauzei de curent. Se mai face observa ia c gradul i caracterul de deformare al curbelor tensiunii i curentul depind de frecven a circuitului.19 b..16 Caracteristicile dinamice ale arcului electric. rezult caracteristica tensiune–curent a arcului de curent alternativ ua = f(i) sub forma unei bucle de histerez reprezentat în figura 4. Figura 4. În acest timp spa iul de arc devine din ce în ce mai izolant. 142 .19 a. tensiunea de stingere depinde de iner ia de deionizare a gazului. fie stingerea arcului electric. Curentul i c derea de tensiune pe arc sunt în faz . Se constat c întotdeauna uap >uas.

. Se tie c spa iul de arc nu se deionizeaz instantaneu i p streaz dup stingerea arcului un anumit grad de conductivitate. curentul este practic nul.3. În cazul circuitelor pur rezistive.Cu cre terea frecven ei bucla de histerez scade. De aceea pentru o stingere definitiv a arcului trebuie luate m suri care s evite reaprinderea. astfel c la frecven e foarte mari se ob ine o varia ie aproape liniar . În acest interval de timp (tp).17.2. Între momentul stingerii arcului i al reaprinderii urm toare. spa iul de arc din starea precedent cu atribute de conductor devine progresiv un mediu izolant a c rui grad de regenerare dielectric decide în ultim instan stingerea definitiv sau reaprinderea arcului. Metode de stingere ale arcului electric de c. 4. Caracteristicile dinamice ale arcului electric de c. A a cum s-a mai prezentat. înc lzire care împiedic deionizarea i favorizeaz reaprinderea arcului. Arcul se reaprinde când tensiunea atinge valoarea uap i se stinge când tensiunea atinge valoarea uas.a. i apare pauza de curent. 4. Curentul postarc produce o înc lzire a spa iului arc. într-un circuit pur rezistiv. Figura 4.17. 143 . în curent alternativ arcul se stinge i se aprinde la fiecare trecere a curentului prin zero. ceea ce permite trecerea unui curent postarc. trece simultan prin zero odat cu acesta. fig.a. curentul fiind în faz cu tensiunea.

18 Cracteristicile electrice ale arcului electric de c. între contactele deschise începe un proces tranzitoriu. dac stingerea este definitiv . într-un circuit inductiv. În cazul circuitelor inductive. se finalizeaz cu instalarea tensiunii de 144 .a.3. figura 4. În practic circuitele sunt nici pur rezistive i nici pur inductive. La deschiderea contactelor apare arcul electric i tensiunea între contacte devine egal cu c derea de tensiune pe arc. 4.18. Din clipa stingerii arcului. pauza de curent este mult mai mic i în consecin stingerea arcului este mult mai dificil . care. Tensiunea de restabilire. Când contactele sunt închise. tensiunea este foarte mic i se datoreaz c derii de tensiune pe contacte (de ordinul zecilor de milivol i). L pauza de curent este cuprins între cele dou limite extreme prezentate. a a c la un circuite R. Tensiunea la bornele aparatelor de comuta ie cu contactele deschise este egal cu tensiunea de alimentare. deoarece tensiunea sursei este mai mare decât tensiunea de aprindere. Explica ia intervalului mult mai mic de al pauzei de curent (tp) const în faptul c în momentul trecerii prin zero al curentului arcul se stinge dar se reaprinde imediat.3.Figura 4.

cu R i L parametrii concentra i ai re elei. sunt: 145 . În figur s-a notat cu K contactul întreruptorului.25) (4. cu întreruptorul K închis.19 s-a reprezentat defazajul între tensiune i curent. în regimul de scurtcircuit. Curentul de scurtcircuit are forma: i= R + (ω ⋅ L ) 2 2⋅U 2 ⋅ sin ω ⋅ t (4.26) unde: ϕ = arctg ω⋅ L R Ecua iile diferen iale ale circuitului. În figura 4. între punctele a i b. la bornele c ruia se stabile te tensiunea oscilant de restabilire ur.24) Tensiunea de alimentare în ipoteza consider rii ca origine a timpului momentul trecerii prin zero a curentului de scurtcircuit este: u = 2 ⋅ U ⋅ sin (ω ⋅ t + ϕ) (4. Pentru a calcula tensiunea oscilant de restabilire ur. Figura 4.19). Valoarea momentan a tensiunii. inând seama c . care apare între contacte în acest proces tranzitoriu. C capacitatea parazit a re elei. se admite c întreruperea curentului de scurtcircuit are loc la trecerea lui natural prin zero.19. dup conectarea întreruptorului K. condensatorul nu a fost înc rcat cu sarcin electric .alimentare. Z impedan a consumatorului i u tensiunea de alimentare. Determinarea tensiunii oscilante de restabilire. din cauza curentului de scurtcircuit la momentul t = 0. a unui circuit cu parametrii concentra i (figura 4. se nume te tensiune de restabilire. Pentru a determina expresia tensiunii oscilante de restabilire ne situ m în ipoteza deschiderii instantanee (f r arc electric). în momentul apari iei unui scurtcircuit.

29) i (4.28) se fac urm toarele ipoteze simplificatoare: – întreruperea curentului de scurtcircuit are loc la trecerea lui natural prin zero. se ob ine o form mai simplificat de forma: u r = 2 ⋅ U ⋅ (1 − e − δ⋅ t ⋅ cos ωe ⋅ t ) (4. tensiunea de restabilire fiind tensiunea de restabilire independent . În aceste condi ii se ob ine pentru sistemul (4.28) Pentru solu ionarea sistemului (4. cu pulsa ia proprie ωe. se nume te tensiune tranzitorie de restabilire cu o singur frecven de oscila ie. Diagramele corespunz toare sunt date în figura 4. 4.20. 4.29). 146 . 2 ω0 = R 2⋅L (4. caracterizând oscila ia tensiunii de restabilire. 2 ωe = ω0 − δ 2 1 L⋅C – pulsa ia proprie a tensiunii de restabilire. – nu se consider influen a arcului electric.29) în care s-a notat cu: δ= – factorul de atenuare.28) o solu ie simplificat de forma: u r = 2 ⋅ U ⋅ 1 − e− δ⋅ t ⋅ cos ωe ⋅ t + δ ⋅ sin ωe ⋅ t ωe (4.30) (4.27.33). în jurul tensiunii sursei.). – se consider tensiunea alternativ constant i egal cu valoarea maxim a tensiunii alternative a re elei 2 ⋅ U .32) – pulsa ia proprie a circuitului.31) (4.2 ⋅ U ⋅ sin (ω ⋅ t + ϕ) = R ⋅ i + L ⋅ i = C⋅ du r dt di + ur dt (4.20. În cazul în care se consider δ << ωe. pentru rela ia (4. respectiv (4. – frecven a proprie de oscila ie este mult superioar fa de frecven a re elei. – defazajul dintre tensiune i curent este π/2 (figura 4.33).27) (4.27.33) Tensiunea de restabilire având expresia dat de rela ia (4.

O astfel de tensiune de restabilire se caracterizeaz prin doi parametri i anume: – factorul de oscila ie γ definit ca raportul între valoarea de vârf a tensiunii de restabilire (urmax) i valoarea de vârf a tensiunii de frecven industrial ( 2 ⋅ U ). inductivitatea este mai redus i capacitatea mai mare decât la re elele aeriene. – frecven a proprie de oscila ie.Figura 4. care rezult din diagrama din figura 4. La re elele în cablu. capacitatea i rezisten a re elei.20: fe = 1 1 ωe 1 = ⋅ = Te 2 π 2 ⋅ t e (4.3 i 1.35) te fiind momentul de apari ie al maximului lui urm. 147 . al doilea parametru se poate înlocui cu viteza de cre tere a tensiunii de restabilire: v= γ ⋅ um = 2 ⋅ 2 ⋅ γ ⋅ U ⋅ fe te (4. în practic îns γ este cuprins între 1.20 Tensiunea de restabilire cu o singur frecven . care se ob ine din rela ia (4.33) pentru ωe · t = π: γ= u r max um =1+ e − π⋅δ ωe (4.6. În locul frecven ei proprii de oscila ie.34) i care teoretic poate ajunge pân la valoarea γ = 2.36) Cei doi parametri ai tensiunii de restabilire depind de inductivitatea.

în timp ce la re elele de înalt tensiune este de 0.21). frecven a f2 ≈ 100 kHz. Într-o asemenea situa ie se vorbe te de tensiunea de restabilire cu dou frecven e de oscila ie.5 ÷ 1 kHz. la apari ia unui scurtciruit la câ iva kilometri de întreruptor. tensiunea de restabilire va avea o vitez de cre tere foarte mare ce poate provoca reaprinderea arcului în întreruptor. f1 = 1 ÷ 5 kHz. În practic . Astfel frecven a proprie de oscila ie a re elelor de medie tensiune (1 ÷ 35 kV) este de 3 ÷ 4 kHz. Figura 4. când aceast energie este comparabil cu cea care sose te de la re ea.20 determin tensiunea de restabilire cu o singur frecven de oscila ie. apare o component cu pulsa ia ω1 datorit re elei de alimentare i o component cu pulsa ia proprie ω2 datorit por iunii scurcircuitate din re ea. De altfel.21 Tensiunea de restabilire în cazul efectului kilometric. considerarea celor dou frecven e apare ori de câte ori se ine cont de aportul adus la arcul electric de por iunea de re ea deconectat de întreruptor. În cazuri practice de defect kilometric. Desc rcarea energiei electromagnetice înmagazinat de un element puternic reactiv contribuie la curentul prin arc în mod hot râtor. la câ iva kilometri de întreruptor (figura 4. Acestea se suprapun peste tensiunea de alimentare de frecven a f = 50 Hz. Rela iile stabilite conform schemei echivalente din figura 4.Conductoarele re elelor electrice de înalt tensiune sunt plasate la distan e mari între ele i fa de p mânt i ca urmare inductivitatea lor este mai mare decât la re elele de medie i joas tensiune. Deoarece ω2 este foarte mare. iar zona în care apari ia scurtcircuitului duce la pante 148 .

4. reu ita sau nereu ita întreruperii arcului electric în camera de stingere depinde de parametrii re elei (curentul de scurtcircuit i tensiunea de restabilire) i de parametrii aparatului (tensiunea pe arc i tensiunea de str pungere sau tensiunea de inere. 149 .8 ÷ 9 km. Figura 4. doi caracterizând primul maxim.22. corespunz tor punctului B. Din punct de vedre tehnic cel mai important caz îl reprezint studiul stabilit ii arcului electric în camerele de stingere a aparatelor de comuta ie.21. Condi iile de stingere a arcului electric într-o camer de stingere. care semnific refacerea rigidit ii dielectrice în coloana arcului). Arcul electric în aparatele de comuta ie.3.periculoase ale tensiunii de restabilire este cuprins între 0. din figura 4. Deoarece un aparat de comuta ie este plasat într-o re ea.4. Caracterizarea tensiunii de restabilire cu dou frecven e se face prin patru parametrii.

22). În perioada de restabilire (10 ÷ 100 µs) oscila iile tensiunii de restabilire se suprapun tensiunii de frecven industrial . iar punctul tb marcheaz momentul stingerii definitive a arcului. care cre te progresiv.Figura 4. 150 . Pentru a ilustra condi iile de stingere i reaprindere ale arcului la trecerea prin zero a curentului. Astfel în figura 4. Se constat c punctul ta marcheaz momentul deschiderii contactelor i începerii procesului de ardere al arcului electric. se consider cazul cel mai dezavantajos i anume circuitul pur inductiv (figura 4. Oscilograma deconect rii unui întrerup tor de Î. pe m sur ce contactele se îndep rteaz i arcul se alunge te. iar panta de restabilire este mare. tensiunea oscilatorie rezultant are o form complicat .23 se prezint oscilograma deconect rii reu ite a unui întrerup tor cu ulei pu in de înalt tensiune. când curentul trece prin zero.23. Curentul în timpul acestui proces î i mic oreaz treptat amplitudinea.T. La trecerea curentului prin zero are loc stingerea definitiv a arcului dac tensiunea de restabilire ur(t) r mâne tot timpul inferioar tensiunii de str pungere ( inere) us1(t) a spa iului arc. Apari ia acrului între contacte este înso it de o c dere de tensiune pe arc.

din rela iile (4. la care se adaug energia magnetic acumulat în circuit (al treilea termen) în prealabil întreruperii lui. datorit decalajului curen ilor. sunt date de: Pa = ua · i = ra · i2 [W] Wa = u a ⋅ i ⋅ dt 0 t (4. în caz de deconectare la scurtcircuit. devine mai dificil la întreruptoarele de înalt tensiune la care tensiunea i puterea de rupere sunt mari.a. Stingerea arcului de c. Deci. atunci puterea Pa. iar ra rezisten a arcului. când u = U = ct. iar curentul din circuit devine egal cu zero. cu atât energia dezvoltat în arc este mai mare i deci întreruperea circuitului este mai dificil . rezult ecua ia bilan ului energiilor: t 0 u ⋅ i ⋅ dt = u a ⋅ i ⋅ dt + R ⋅ i 2 ⋅ dt + L ⋅ i ⋅ di 0 0 i t t 0 (4.18). face ca tensiunile de restabilire s difere pe cele trei faze. 151 . cu scopul de a preîntâmpina reaprinderea arcului.La finele procesului tranzitoriu (tc) valoarea momentan a tensiunii devine egal cu valoarea momentan a t. cu cât inductivitatea circuitului întrerupt este mai mare. a sursei. depinde de natura i momentul apari iei surtciruitului. Valoarea tensiunilor de restabilire în circuitele trifazate. Dac ua este c derea de tensiune pe arc. în care arcul electric arde un timp t. Din cele prezentate rezult c deconectarea circuitelor de curent alternativ este mai u oar decât deconectarea circuitelor de curent continuu.37) (4.m. Cum deconectarea mecanic a celor trei faze se face concomitent. surpinderea curen ilor la diferit valori momentane. respectiv energia Wa dezvoltate în arc.40) adic energia dezvoltat în arc const din energia absorbit de la sursa de alimentare (primul termen) mai pu in pierderile active din circuite (al doilea termen). În curent alternativ trifazat. Întreruptoarele de curent alternativ sunt astfel construite încât ele nu for eaz ruperea unui curent.38) i (4.38) Pentru un circuit R.39) rezult : Wa = t 1 U ⋅ i ⋅ dt − R ⋅ i 2 ⋅ dt + ⋅ L ⋅ i 2 0 0 2 t (4. de felul conexiunilor re elei i de modul de tratare a neutrului instala iei.e.39) În curent continuu. L (figura 4.. cu folosesc deionizarea arcului în momentul trecerii curentului prin zero. atingerea arcului pe cele trei faze nu poate avea loc simultan.

ce reprezint valoarea efectiv a celui mai mare curent pe care îl poate deconecta întreruptorul.4. Principii de stingere ale arcului electric. 4. – întreruperea s se realizeze într-un timp cât mai scurt i într-un volum cât mai redus. rezultând c întreruperea circuitelor de curent alternativ este mult mai u oar decât a circuitelor de curent continuu de aceea i putere. dup întrerupere apare tensiune de restabilire. din rela iile (4. Dac îns . când tensiunea de restabilire de frecven industrial este Un. a unui aparat de comuta ie. atunci o parte din energia magnetic nu reu e te s reîntoarc la surs i se degaj în arc.41) adic energia magnetic acumulat în circuit se reîntoarce la surs i nu contribuie la energia dezvoltat în arc. Înaintea întreruperii circuitului exist c derea de tensiune pe arc.În curent alternativ. 152 . Pentru aprecierea capacit ii de rupere la scurtcircuit. iar curentul este cel de scurtcircuit. – supratensiunile ce apar la întrerupere s fie cât mai mici. de calcul.42) unde Un [kV] este tensiunea înl n uit nominal a re elei i Irn [kA] curentul de rupere nominal.39) rezult : Wa = t 0 (u − R ⋅ i ) ⋅ i ⋅ dt (4. se utilizeaz parametrul denumit puterea de rupere i exprimat conven ional prin rela ia: Pr = 3 ⋅ U n ⋅ I rn [MVA] (4. curentul este t iat înainte de trecerea lui natural prin zero.38) i (4. Pentru a mic ora energia dezvoltat în arc. este necesar s se reduc cât mai mult timpul de ardere al arcului. deoarece se exprim prin produsul a dou m rimi a c ror existen în procesul deconect rii nu este simultan . Principalele cerin e ce se impun pentru o stingere eficient a arcului electric sunt: – energia degajat în arc s fie minim . iar curentul este nul. Puterea de rupere nu este o m rime fizic ci una conven ional . utilizând mijloace energice de deionizare a spa iului arc. dac întreruperea are loc la trecerea natural a curentului prin zero.

4. apare arcul electric care se dezvolt într-o zon de induc ie magnetic B. sub forma unor construc ii de camere de stingere.24. 153 . natura sarcinii ca i de regimul de lucru. Sub influen a for ei Lorentz F = j × B arcul electric este împins în camera de stingere 7. numite camere de stingere. pentru a lua contact cu pere ii reci.Întrucât stingerea natural . arcul electric este introdus în camera de stingere.1. Acest proces poate fi realizat prin folosirea unor principii de stingere a arcului electric. cu ajutorul suflajului magnetic creat de o bobin parcurs de curentul din circuit. Principiul deion asociat cu suflajul magnetic. Ilustrarea acestui principiu se prezint în figura 4. se alunge te între rampele (coarnele) 8 i 10 i este obligat s intre în contact cu pere ii reci din pl ci refractare 9. În cele ce urmeaz se vor prezenta principiile utilizate la stingerea arcului electric i principalele lor aplica ii. Acest miez se prelunge te cu piesele polare 5. Aparatele de comuta ie care func ioneaz dup principiul deion asociat cu suflajul magnetic sunt în mod deosebit contactoarele i întrerup toarele de curent continuu. Principiu deion const în extragerea de c ldur din coloana arcului.4. având miezul de fier 3. sunt echipate cu dispozitive. Prin separarea contactului mobil 2 de cel fix 1. în contact cu care se deionizeaz . aparatele de comuta ie destinate a efectua comuta ii sub sarcin . În prealabil. produs prin simpla alungire a arcului la deschiderea contactelor. Utilizarea unui anumit principiu de stingere se stabile te în func ie de parametrii sarcinii. în zona de apari ie a arcului electric. Camerele de stingere au rolul func ional de a r ci intensiv arcul electric i de a crea instabilitate în arderea lui. la contactul acestuia cu pere ii reci. care imprim forma constructiv a camerei de stingere i uneori a aparatului de comuta ie în întregime. Câmpul magnetic este produs de curentul i care parcurge bobina de suflaj 4. nu satisface aceste cerin e decât la tensiuni i curen i mici. în care se dezvolt i se stinge arcul electric.

c derile de tensiune la electrozi cresc de n ori i asociat cu alungirea i r cirea coloanei arcului. fiecare caracterizate printr-o c dere de tensiune anodic . 154 . Figura 4. rezult o c dere de tensiune total ce nu poate fi asigurat de surs .Figura 4.4.2. prin intermediul unor pl cu e metalice. Principiul efectului de electrod asociat cu efectul de ni .25 Camer de stingere cu efect de electrod i ni . Efectul de electrod const în divizarea arcului.24 Camer de stingere cu suflaj magnetic i efect deion. Pentru n segmente de arc. într-un num r de arce scurte independente i înseriate. 4. catodic i coloana arcului.

f r o surs exterioar . 4. 155 . ap rând sub forma unui autosuflaj transversal sau longitudinal. pentru a-i asigura propriet i izolante corespunz toare. aplicarea doar a principiului expand rii nu este suficient pentru stingerea arcului i atunci camerele de stingere se construiesc astfel încât s dirijeze un jet de ulei asupra arcului. extr gându-se din nou c ldur din arc. Principiul expand rii asociat cu jetul de lichid.Pl cu ele metalice utilizate la divizarea arcului pot fi din cupru sau o el zincat. odat cu sc derea curentului i a presiunii are loc o vaporizare (expandare) a unei noi cantit i de lichid. deoarece da i fiind trecerea natural a curentului prin zero. datorit r cirii mult mai intense i a rigidit ii dielectrice mai ridicate. astfel încât energia necesar jetului este luat chiar de arcul electric. Prin aceasta se realizeaz o transmisivitate termic sporit i se poate extrage c ldur din coloana arcului electric. De asemenea con inutul în ap al uleiului este limitat la valori foarte sc zute. ce const din exercitarea unor for e suplimentare ce au tendin a de a pozi iona arcul spre interiorul ni ei. Energia arcului electric este folosit par ial la evaporarea uleiului i deci la formarea unei presiuni de 30 ÷ 100 bar în camera de stingere. Num rul de intervale de stingere între pl cu ele metalice se calculeaz inând seama de valoarea tensiunii de restabilire. Uleiul mineral utilizat în acest scop nu con ine oxigen. practic în ulei mineral.3. dând na tere la un traseu alungit i aducând arcul în contact cu pere ii reci. din aceast cauz arcul nu îl poate aprinde. dup care. tensiunea necesar reaprinderii poate lua valori mari. Efectul de electrod este frecvent utilizat la stingerea arcului electric de curent alternativ în întreruptoare i contactoare de joas tensiune. intensit ii maxime a curentului îi corespunde o presiune local maxim . Principiul expand rii este folosit la întreruptoarele cu ulei mult. situa ie în care apare i efectul de ni .4. Acest principiu este folosit la stingerea arcului electric în mediu lichid. Acest proces de expandare este reluat de 2 ÷ 3 ori pân când presiunea din camera de stingere a crescut suficient pentru a determina stingerea arcului la trecerea prin valoarea zero a intensit ii curentului. În cazul curentului alternativ. La întreruptoarele cu ulei pu in. De regul acest jet de ulei este creat în procesul întreruperii. Stingerea arcului în ulei este mult mai eficient decât în aer.

În pozi ia închis tija mobil 2 se afl în interiorul tulipei fixe 1.26 se prezint camera de stingere cu expandare i jet de ulei combinat. astfel încât la deschiderea contactelor arcul electric este obligat s ia un traseu strangulat. fie cu suflaj longitudinal combinat cu suflaje realizate mecanic. Capul tijei 2 este din material izolant.Pentru a întrerupe i curen i mici. sau cu dispozitiv anticavita ional (IO–110). prezentate în volumul II al cursului. Camera de stingere este prev zut cu un ajutaj 4 i o serie de canale 3 prin care poate circula uleiul. Astfel în figura 4. Din numeroasele forme constructive de camere de stingere existente se prezint câteva mai reprezentative. Figura 4. creat par ial mecanic prin aduc iune prin tija 2 i par ial prin ac iunea arcului electric. unde energia arcului nu este suficient furniz rii unui jet suficient de puternic. 156 . cum ar fi solu iile cu piston diferen ial (IUP–35).26 Camer de stingere cu jet de ulei combinat. întreruptoarele se construiesc fie cu suflaj transversal complet cu suflaj longitudinal (IO–15).

cu o densitate de 5 ori mai mare decât a aerului la temperatur i presiune normal . stingându-l în momentul trecerii prin zero. 4.4. transformatoare de m sur . separatoare). Rigiditatea dielectric la presiunea atmosferic este de dou ori mai mare decât a aerului i cre te rapid cu presiunea. Se spune c arcul sufer un jet radial al unui curent de ulei. iar suflajul de aer provoac alungirea brusc a coloanei arcului. 157 . netoxic i incombustibil. în acest fel arcul fiind întins în zona de ulei proasp t. produc un puternic suflaj transversal sau longitudinal pe arc.4. Propriet ile gazului SF6 au determinat introducerea lui ca mediu de stingere i ca izolant în construc ia întrerup toarelor de înalt tensiune. La aceste camere apar dificult i la stingerea curen ilor mici. Din construc ia camerelor de stingere prezentate se constat c sensul de mi care preferat al contactului mobil. Stingerea arcului cu hexaflorur de sulf (SF6). gaze generate de substan e solide. Hexaflorura de sulf este un gaz incolor. Stingerea arcului electric se poate face cu mare eficacitate prin intermediul unui suflaj de gaze sub presiune ca. realizat prin dirijarea longitudinal .). se bazeaz mai ales pe r cirea prin convec ie for at . Stingerea arcului cu jet de aer comprimat. Hexaflorura de sulf este un gaz electronegativ. b). de exemplu. Stingerea arcului cu autogenerare de gaze se bazeaz pe descompunerea substan elor solide generatoare de gaze sub ac iunea termic a arcului electric. cu aer comprimat. hexaflorur de sulf (SF6) etc. a). din combina ia lor rezultând ioni negativi. dar i ca mediu izolant în instala iile capsulate (bare. Rigiditatea dielectric a aerului se m re te prin utilizarea lui în stare comprimat (10 ÷ 30 atm). c). adic moleculele sale prezint o foarte mare afinitate fa de electronii liberi. inodor. Gazele sub presiune rezultate din descompunerea substanelor gazogene (sticl organic . având deci o mobilitate extrem de redus i devenind practic neutilizabili ca purt tori de sarcin .Se ob ine astfel un traseu par ial longitudinal (în zona inferioar a arcului) i par ial transversal în zona superioar a arcului. este de sus în jos. radial sau transversal a jetului fa de direc ia arcului. Principiul jetului de gaz. fibr etc. cu mas mare.

vitez mare de regenerare dielectric a intervalului dintre contacte dup întreruperea arcului. 158 .Utilizarea hexaflorurei de sulf în tehnica stingerii arcului electric la întrerup toare de mare putere are o serie de avantaje ca: puterea de rupere foarte ridicat . calit i dielectrice excep ionale. prin deschiderea unui ventil. când se comand ac ionarea întrerup torului. permi ând distan e reduse între piesele sub tensiune. în care caz se folosesc camere de stingere a c ror construc ie este prezentat în volumul II al cursului.27 Camer de stingere cu SF6 cu autocompresie. Cele mai moderne camere de stingere cu hexaflorur de sulf folosesc metoda arcului rotitor. în care se g se te comprimat. Figura 4. Jetul de SF6 este trimis în zona arcului fie dintr-un rezervor exterior. În general SF6 nu atac materiale de construc ie. constant de timp mic a coloanei arcului.28 Variante moderne de camere de stingere cu SF6 de medie tensiune. Figura 4. cu excep ia celor cu con inut de hidrogen i de aceea piesele izolate se construiesc din teflon. fie prin autocompresie.

a condus la idea utiliz rii vidului pentru stingerea arcului electric. deoarece presupune evacuarea aerului nu numai din spa iul propriu-zis al camerei de stingere. prin folosirea unui ecran ce înconjur suprafe ele de contact. 159 .5. Realizarea unui vid înaintat (în jur de 10–7 bar) este îns o problem tehnic dificil . Ace ti vapori se condenseaz îns foarte repede pe suprafe ele reci ale camerei i deci vidul se reface. dar i degazarea materialelor pere ilor i a contactelor. Principiul vidului avansat. Înl turarea suportului material al arcului electric dintre contact. spre a evita conturnarea lor.4. Figura 4. care se deplaseaz în timpul opera iei de conectare. Trebuie luate îns m suri de ecranare a acestor suprafe e.29 Camera de stingere cu vid. De asemenea acest vid trebuie men inut în condi iile asigur rii mobilit ii unui dintre contacte.4. Principiul vidului avansat în camere de stingere include dou idei de baz i anume: rigiditatea dielectric sporit la distan e extrem de reduse între contacte i dezvoltarea arcului electric în vaporii metalici care se degaj din materialul contactelor.

630 ÷ 2000 A). Principiul materialelor granulate.Întreruperea arcului în vid se realizeaz cu smulgere de curent ceea ce poate pune probleme legate de apari ia unor supratensiuni mari. 160 . cursa contactelor poate fi f cut foarte mic 5 ÷ 20 mm. 300 A) i întrerup toarele de medie tensiune (≤ 25 kV. Realiz rile actuale cuprind contactoare de medie tensiune (3 ÷ 12 kV. Dat fiind rigiditatea dielectric ridicat a vidului. a benzilor sau firelor fuzibile a ezate în mediu granulos (nisip de cuar ).6.4. unde este deionizat prin transmiterea c ldurii din arc granulelor i mai ales prin r cirea provocat de sc derea brusc a presiunii. Arcul electric care apare în locul por iunii de fuzibil volatilizat p trunde între granulele materialului. Transferul de c ldur de la plasm la granule se realizeaz prin conduc ie termic . Stingerea arcului electric în contact cu granulele de material refractar este un principiu utilizat la construc ia siguran elor fuzibile. rezultat din condensarea vaporilor pe granule. posibilitatea unei reaprinderi a arcului datorit tensiunii de restabilire este foarte redus . provocat de trecerea curentului de scurtcircuit. prezentate în volumul II al cursului. La aceste dispozitive. 4. Prin urmare intensitatea câmpului electric dintre contactele deschise atinge valori mari i ca urmare forma. datorit efectului de r cire i deionizare extrem de puternic. În aceste aparate arcul electric apare dup topirea. dimensiunile i prelucrarea suprafe elor de contact prezint o importan deosebit .

Ce factori influen eaz reamorsarea arcului de curent alternativ? 26.c. Ce zone apar la arderea arcului electric în ulei? 15. Care este cel mai folosit model al arcului electric? 10. În ce const principiul efectului de electrod? 32. Ce tip de ni se folose te la camerele de stingere? 34. La ce aparate de comuta ie folosim principiul deion i suflajul magnetic? 30. Care sunt purt torii de sarcin majoritari în arcul electric? 6.? 19. În ce const principiul deion? 28. În ce const efectul Pinch? 12. 22. Ce efect are arcul electric pentru restul instala iei? 3. Cât este factorul de atenuare a tensiunii de restabilire? 24.Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Comuta ie electric “ r spunde i la urm toarele întreb ri: 1. Cât este densitatea de curent în arcul electric? 14. La ce serve te suflajul magnetic al arcului electric? 29. Cât este factorul de oscila ie a tensiunii de restabilire? 25. Ce temperaturi apar în arcul electric? 8. Ce este pauza de arc? 20. Care sunt principalii factori care influen eaz stabilitatea arcului electric de c. În ce const principiul efectului de ni ? 33. De ce se folosesc ni e triunghiulare la camerele de stingere? 35.a. Care este cea mai cald zon a unui arc electric? 9. Ce metode de stingere a arcului electric de c.a. Care este expresia tensiunii de restabilire? 23. cunoa te i? 17. Care este condi ia de ardere stabil a unui arc electric? 5.? 13. sau cel de c.? 21. Ce for d na tere efectului Pinch? 11. Ce arc electric este mai stabil: cel de c.a.c. Defini i tensiunea de restabilire. De ce este mai u or de stins arcul electric de c. Ce este un proces de comuta ie? 2. La ce aparate de comuta ie folosim principiul de electrod i ni ? 161 . Cum influen eaz factorul de putere stabilitatea arcului de c. Care sunt zonele arcului electric? 4.c. Cum se numesc dispozitivele de stingere a arcului electric? 7. Care este modelul Ayrton al arcului electric? 16. Ce principii de stingere a arcului electric cunoa te i? 27.? 18. Din ce materiale se fac camerele de stingere cu efect deion? 31.

În ce const principiul materialelor granulate? 49.c. Ce gaze se folosesc la stingerea arcului electric? 44. În ce const principiul vidului avansat? 46. Ce materiale granulate folosim la stingerea arcului electric? 162 . În ce const expandarea unui lichid? 38. La ce tensiuni se folosesc aparatele de comuta ie cu vid? 47. sau c.) se folose te ca mediu de stingere a arcului electric uleiul? 41.a. La ce aparate de comuta ie se folose te principiul materialelor granulate? 50. Ce este un gaz electronegativ? 42.36. De ce nu putem folosi la înalt tensiune comuta ia în vid? 48. În ce const principiul jetului de gaz? 43. În ce mediu folosim principiul expand rii i a jetului de lichid? 37. Ce în elege i prin vid tehnic? 45. La ce întrerup toare (de c. Cum se poate produce jetul de lichid? 39. Ce lichide se folosesc la stingerea arcului electric? 40.

Suprafa a de atingere prin care se realizeaz contactul constituie suprafa a de contact. Oricât de bine ar fi prelucrate aceste suprafe e de contact. putând fi demontabile (prinse cu buloane) sau nedemontabile (sudate sau lipite). ce realizeaz îmbinarea celor dou elemente de contact. Acest aspect nedorit al suprafe elor de contact face ca atingerea celor dou elemente conductoare s nu se realizeze pe întreaga arie aparent de 163 . Suprafa a de contact. ac iunea arcului electric ce se stabile te. – contacte de întrerupere. determinând închiderea sau deschiderea unui circuit. fiind folosite atât în circuite de mic putere cât i în cele de mare putere. – contacte alunec toare sau glisante. prin care are loc trecerea curentului electric. Comportarea contactelor în func ionarea aparatelor i echipamentelor electrice este hot râtoare. poate conduce la avarii grave. contactele se clasific în: – contacte fixe. îndeosebi la deschiderea circuitului electric. Deoarece condi iile de lucru ale contactelor electrice sunt diferite. Din punct de vedere al formei geometrice a suprafe elor de contact se deosebesc contacte: punctiforme.1. În tehnica aparatelor electrice se vor numi contacte chiar piesele de contact prin a c ror atingere. la care deplasarea piesei mobile fa de cea fix se face f r întreruperea circuitului.5. liniare i de suprafa . uzura prin ciocniri i frec ri. Contactele electrice sunt piesele cele mai solicitate ale aparatelor electrice de comuta ie deoarece ele trebuie s suporte înc lzirea în timpul func ion rii. Dup cinematica elementelor sale. CONTACTE ELECTRICE Contactul electric este locul de atingere a dou sau mai multor elemente conductoare. se stabile te continuitatea unui circuit electric. la care cel pu in unul din elementele de contact este mobil. în sensul c o construc ie gre it sau o stare nesatisf c toare a lor. forma lor constructiv este foarte variat . ele nu pot fi niciodat perfect netede. sub o presiune oarecare. 5. Elementele de contact sunt piesele prin care se realizeaz contactul.

ci numai în câteva puncte. totodat pot apare noi punct de atingere. Pe m sura cre terii for ei de ap sare punctele ini iale de atingere se transform în suprafe e elementare de contact. sub forma: F = ξ · Ar · H (5. în condi ii de deformare plastic .1.1) Dependen a dintre for a de ap sare (F) i aria real de contact a fost stabilit de Holm.2 < ξ < 1) i ine seama c duritatea vârfurilor de contact este mai mic decât duritatea H m surat macroscopic. care constituie pun i conductoare de trecere a curen ilor i în care liniile de curent sufer o strângere. Suma tuturor suprafe elor elementare de contact. deforma ia este elastic . Acest coeficient este subunitar (0. constituie suprafa a (aria) real de contact (Ar): Ar = n i =1 A ri (5. dup care ea devine plastic . 164 . Sub ac iunea for ei de ap sare. prin intermediul vârfurilor cu suprafe e extrem de mici. Figura 5.2) unde H este duritatea materialului i ξ coeficientul lui Prandtl. Suprafa a de contact. o stric iune.contact (Aa).1. pân la o anumit valoare a presiunii. care la rândul lor pot deveni suprafe e elementare de contact. ca în figura 5.

trecerea curentului are loc analog cu trecerea lui prin masa metalului. În zona a. Rezisten a de contact i componentele sale.2).2) Acest rezultat dovede te c în segmentul conductor neomogen. parcurs de curentul I. care con ine acum un contact electric.4) 165 .3) Dac t iem conductorul i apoi punem în atingere cele dou capete. sub o anumit presiune i facem ca prin conductor s treac acela i curent I se va m sura o c dere de tensiune U' > U (figura 5. cu o anumit probabilitate. din str pungerea peliculei disturbatoare i formarea la locul str puns a unei pun i metalice conductoare cu o mare conductivitate electric . Fenomenul de fritting const . în principal. Aceast rezisten poate fi pus în eviden printr-o experien simpl (figura 5.2) i în baza legii lui Ohm se calculeaz : R= U I (5. datorit unor pelicule disturbatoare foarte sub iri (maxim 20 – 50 Å).Experimental se constat c raportul dintre suprafa a real de contact Ar i suprafa a aparent de contact este de ordinul 10–3 ÷ 10–5 la contactele de suprafa i tinde c tre 1 la contactele punctiforme. denumit rezisten de contact. Prin efect tunel se în elege fenomenul de trecerea a electronilor. datorit peliculelor disturbatoare determinate de oxidarea contactelor. În zona c. dac tensiunea dintre elementele de contact dep e te o anumit valoare. c) zona contactului acoperit cu o pelicul disturbatoare. Suprafe ele reale de contact Ari constau la rândul lor din urm toarele zone (figura 5. Astfel se m soar c derea de tensiune pe un segment de conductor. 5. prin pelicule sub iri. b) zona contactului cvasimetalic.2. trecerea curentului are loc datorit fenomenului de fritting. trecerea curentului are loc prin efect tunel. a ap rut o rezisten suplimentar numit rezisten de contact: U' = R + Rc I (5. În zona b. Contactul electric introduce în circuit o rezisten suplimentar . între punctele 1 i 2 (figura 5.1): a) zona contactului pur metalic. a c ror grosime este comparabil cu lungimea de und a electronilor.

nedepinzând de temperatur .. au o form geometric oarecare. În cazul ideal.5) Rezisten a de stric iune Rs exist permanent. este: 166 . Rezisten a pelicular Rp este produs de existen a pe suprafe ele de contact a unor pelicule disturbatoare. adic curentul trece prin mai multe suprafe e de contact distribuite neuniform pe suprafa a aparent .2. chiar i în cazul suprafe elor de contact ideale (curate) i se datore te stric ion rii liniilor de curent. Potrivit cercet rilor teoretice i experimentale s-a determinat c rezisten a de contact se compune din dou p r i distincte: Rc = Rs + Rp (5. În general contactul celor dou piese este multipunctiform. opunând o rezisten în calea trecerii curentului electric. Pentru stabilirea expresiei de calcul a rezisten ei de stric iune se vor considera dou modele i anume: modelul sferei de conductivitate infinit i modelul elipsoidului turtit. 5.5).2 Apari ia rezisten ei de contact Rc. a a cum rezult din figura 5. Rezisten a de stric iune.1. cu considerarea rela iei (5. când toate suprafe ele reale de contact au form circular de raz a i sunt distan ate între ele astfel c liniile de curent s nu se influen eze reciproc. Rezisten a de stric iune se poate calcula numai în ipoteza c suprafe ele au o form geometric regulat i rezistivitatea materialului este constant . rezisten a de stric iune total .Figura 5. Suprafe ele elementare de contact. neregulat .1. care stric contactul pur metalic.

6) Dac suprafe ele de conduc ie sunt atât de apropiate încât domeniile lor de stric iune se influen eaz reciproc.6). Dependen a rezisten ei de contact de for a de ap sare.9) 167 . În cazul în care suprafa a real de contact este format din n cercuri de raz a.8) 5. rezisten a total de stric iune este mai mare decât cea dat de rela ia (5. ce m resc considerabil rezisten a de contact.2.7) devine: Rp = ρp n ⋅ π ⋅ a2 (5. Deoarece ρp' i d sunt m rimi greu de determinat se utilizeaz rezistivitatea pelicular ρp = ρp' · d. care se poate determina experimental i este dat în tabele. 5.2. pentru un contact cu n locuri de atingere este: Rc = ρp ρ = 2 ⋅ π ⋅ a n ⋅ π ⋅ a2 (5.2. care datorit oxigenului duc la formarea unor pelicule de oxizi.6) i (5.2. Metalele nobile se acoper cu un strat sub ire de oxizi care împiedic oxidarea în continuare.1. pe când metalele nenobile se acoper cu straturi relativ groase de oxizi. rela ia (5. formându-se o pelicul semiconductoare. În afar de oxid pe suprafa a contactului se pot depune i alte corpuri str ine. Pelicula semiconductoare provoac apari ia în contact a unei rezisten e suplimentare. Rezisten a pelicular . Aceast rezisten apare datorit peliculei disturbatoare care se formeaz la suprafa a pieselor de contact. Pe baza rela iilor (5. care se calculeaz : Rp = ρ'p ⋅d Ar = ρp Ar (5.7) unde ρp' este rezistivitatea peliculei i Ar aria real de contact. considerat practic de grosime uniform (d). Procesul form rii peliculelor se bazeaz pe faptul c în aer suprafe ele de contact metalice absorb gaze. denumit rezisten pelicular .8) rezisten a de contact.Rs = ρ n i =1 = 2 ⋅ ai ρ 2⋅n ⋅a (5.

11) sau pentru r. În cazul contactului realizat între o sfer de raz r1 = r i un plan (r2 = ∞) i când materialele de contact ale celor dou piese sunt acelea i (σ1 = σ2 = σ .2) avem: F = ξ · Ar · H = ξ · π · a2 · n · H (5. E1.2.18).16) Rela iile (5. Valorile coeficien ilor c. E1 = E2 = E) din rela ia (5.14) adic : a = C4 ⋅ F 1 2 (5. i e din rela ia (5.18) Valorile coeficien ilor c.17) . pentru diferite materiale de contact sunt date în tabelul 5.13) În cazul deforma iilor plastice.5 + 2. 168 (5. de forma: n = (0. pornind de la rela ia lui Holm (5. Tabelul 5. σ.625 · F0. m. se folose te în practic o rela ie de forma: Rc = c · F-m + e · F-1 (5. r2 razele celor dou sfere ce realizeaz contactul.10) se ob ine: a = 3 1. i a exponentului e în sistemul SI. r1. ce depinde de for a de ap sare i duritatea materialului. σ1 i σ2 cifra lui Poisson pentru cele dou elemente de contact. num rul punctelor de contact.5 ⋅ (1 − σ 2 ) ⋅ r ⋅F E (5. m.Pentru un contact punctiform calculul razei suprafe ei reale de contact se face pe baza rela iei lui Hertz: a=3 2 1 − σ1 1 − σ 2 3 1 1 2 ⋅F⋅ + ⋅ + 4 E1 E2 r1 r2 −1 (5. se poate aproxima doar prin rela ii semiempirice.10) unde F este for a de ap sare.9) este: R c = C2 ⋅ F + C3 ⋅ F (5.15) − 1 2 Rezult c rezisten a de contact este: R c = C5 ⋅ F + C 6 ⋅ F−1 (5.2.12) − 1 3 − 2 3 i deci rezisten a de contact (5.16) determinate pentru cazul deforma iilor elastice i plastice sunt greu de aplicat datorit ipotezelor simplificatoare introduse. E2 modulele de elasticitate.5) · 10-5 · H0. În plus. E constante rezult : a = C1 ⋅ F 3 1 (5.13) i (5.2 De aceea.

6 0.596 10–4 0.3.935 10–4 0. care au rolul de a asigura for a de ap sare chiar din momentul atingerii elementelor de contact.48 10–4 0.35 10–4 Determinarea experimental a dependen ei Rc = f(F) pentru varia ii cresc toare i descresc toare ale for ei de ap sare.6 0. Figura 5. deoarece datorit deforma iilor plastice ap rute la for e mari.842 10–4 1.225 10–4 2.6 10–4 1. respectiv a presiunii pe contact.6 0. 169 .342 10–4 m 0. În practic se stabile te o valoare optim a presiunii de contact.918 10–4 0. eviden iaz faptul c rezisten a de contact scade cu m rirea for ei de ap sare (în conformitate cu rela ia 5.25 10–4 2. aria real de contact r mâne mai mare.6 e 2. Dependen a rezisten ei de contact de for a de ap sare: Rc = f(F). Deoarece peste o anumit valoare a for ei de ap sare.3).972 10–4 1.6 0.6 0.18). Contactele de întrerupere se echipeaz cu resoarte precomprimate.25 10–4 12.Materialul Cupru Cupru cositorit Cupru argintat Argint Cu–W sinterizat Aluminiu c 0. Dependen a Rc = f(F) pentru valori cresc toare ale for ei este diferit de cea pentru valori descresc toare. rezisten a nu se mai mic oreaz substan ial (figura 5.

se dezvolt c ldur prin efect Joule–Lentz.3. migra ia materialului la contacte.1. 5. conform rela iei: R c = R ca ⋅ 1 + 2 ⋅ αR ⋅ τ 3 (5. care duc toate la uzura contactelor. Caracteristic unui contact este i c derea de tensiune pe contact (∆Uc = Rc · In). în timp ce în regimul de scurtcircuit temperatura nu trebuie s conduc la topirea contactelor. a fost stabilit de Holm sub forma: L ⋅ (T12 − T02 ) = 2 ∆U c 4 (5. În regim permanent de func ionare. La temperaturi pân la 200 °C se poate considera c rezisten a de contact variaz cu temperatura. 3 5. La trecerea curentului. Fenomene perturbatoare în contactele electrice Func ionare contactelor este înso it de o seam de procese de a c ror existen trebuie s se in cont la proiectarea i exploatarea contactelor pentru a se evita distrugerea lor. 170 . Principalele procese perturbatoare sunt: vibra ia contactelor.20) unde L ≅ 2. de 2 ÷ 10 grade. dintre temperatura (exprimat în grade K) suprafe ei de conduc ie (T1) i temperatura (exprimat în grade K) c ii de curent. supratemperaturile datorate rezisten ei de contact se men in în limite relativ mici. este de ordinul 1 ÷ 50 mV. care în realiz rile practice. Înc lzirea contactelor electrice. prin rezisten a de contact.4 · 10–8 [V / K]2 este coeficientul lui Wiedermann–Franz–Lorentz.3. Dependen a dintre c derea de tensiune pe contact ∆Uc i diferen a de temperatur ∆T = T1 – T0. lipirea i sudarea contactelor.19) unde Rca este rezisten a de contact la temperatura mediului ambiant i τ supratemperatura suprafe ei de conduc ie. la curen i nominali.Densitatea de curent în aria real de contact este relativ mare (≈ 10 A/mm2) dat fiind num rul mic al punctelor de atingere i dimensiunile reduse ale Ar.

sensurile fiind îns opuse. în concordan cu rela ia (5.2. fie ca pentru o tensiune de contact dat . rezisten a electric a contactului cre te. se constat c direc ia curen ilor din contactul superior este în mare m sur paralel cu direc ia curen ilor din contactul inferior. este c for a efectiv de ap sare se diminueaz i ca urmare. Din aceast cauz iau na terea for e elecrodinamice care tind s resping cele dou piese de contact îndep rtându-le una de alta. For ele de repulsie în contactele electrice. s se determine temperatura contactului. Datorit stric iunii curentului în punctele de contact.a.20) poate fi utilizat . . elementele de contact sunt supuse unor for e de respingere reciproc . for ele electrodinamice se opun for elor de ap sare pe contacte i pot provoca deschiderea contactelor. odat cu cre terea rezisten ei de contact. for a total este: Ft = F – Fr (5.3. scade for a de repulsie. O consecin a direct a existen ei for ei de repulsie în contact.21) iar rezisten a de contact.Rela ia (5. fie pentru a determina c derea de tensiune pe contacte astfel încât contactul s nu se topeasc .4. Într-adev r. cre te for a total i prin urmare scade din nou rezisten a de contact i cre te curentul prin contacte.4 Stric iunea liniilor de curent.18) este: Rc = c · (F – Fr)–m + e · (F – Fr)–1 (5. Urm rind direc ia liniilor de for ale curen ilor la sistemul de contacte frontale din figura 5. 171 .22) Figura 5. Dac F este for a maxim de ap sare datorat resoartelor i Fr este for a de repulsie. Procesul de repulsie este labil. Rezult c sub ac iunea curen ilor. 5.d.m.

Din cauza acestor for e. se exercit for e de ap sare în contact. fie formarea unui arc electric între cele dou elemente de contact. produse atât de interac iunea curen ilor din tulip cât i a curen ilor din tulip i contactul glisant i care adunate cu for a de ap sare a resoartelor au tendin a de a bloca contactul opunându-se ac iunii de deschidere a dispozitivului de declan are. b) cu tendin de gripare. În construc ia din figura 5. Contacte de tip tulip : a) cu tendin de deschidere.a. for ele de repulsie între curen ii din degetele tulipei i curentul din tija mobil sunt de sens contrar cu for a de ap sare a resoartelor i contribuie la tendin a de deschidere a contactelor. motiv pentru care se evit aceast solu ie constructiv . 172 . în cazul în care for a de repulsie este în m sur s înving for a de ap sare datorit resoartelor.5. Astfel pentru construc ia din figura 5.5. se poate ajunge la griparea contactelor.În cele din urm repulsia contactelor poate avea drept efect fie topirea sau sudarea contactelor. Contactele frontale analizate sunt utilizate mai ales în construc ia aparatelor de joas tensiune. la scurtcircuit. ca urmare a cre terii puterii disipate în rezisten a de contact.5.b. În func ie de modul de trecere a curen ilor prin degetele tulipei i tija mobil putem avea situa iile prezentate în figura 5. Figura 5.5.

Vibra ia contactelor. conducând la vibra ia contactelor. se imagineaz un model de calcul. Dup cum se tie din mecanic . Într-adev r. 173 . adic resoartele sau arcurile s fie precomprimate. trebuie s se exercite o anumit for de ap sare. în cazul stabilirii unui circuit electric. Modelul unui contactor electromecanic de c. Efectul termic al arcului electric este de natur s produc migra ia de material i deci s uzeze contactul electric. Principala concluzie care rezult din rezolvarea diverselor modele de calcul.a.3.5. Vibra ia contactelor poate ap rea datorit for elor de repulsie. în care se integreaz contactul electric. acesta nu se întrerupe i se men ine prin intermediul arcului electric. Cinematica unui contactor de joas tensiune cu mi care de transla ie este prezentat în figura 5. în prealabil ele s-au atins. ciocnirea elastic poate conduce la respingerea i separarea elementelor de contact dup ce. Pentru fiecare construc ie de aparat. în momentul închiderii contactelor. la respingerea elementelor mobile de contact. care ofer posibilitatea stabilirii regimului cinematic al contactului.3. cât mai ales datorit ciocnirii contactelor mobile de cele fixe.6. Figura 5. Aceasta poart caseta în care se afl resortul precomprimat cu constanta Kr1 i puntea mobil d contact de mas m2. este aceea c în momentul atingerii contactelor.6 For a Fe este dezvoltat de electromagnetul a c rui arm tur mobil are masa m1.

Dac înc lzirea este mai intens . În acest scop. materialul contactelor se înmoaie. contactorul este sediul unei duble ciocniri: în prim etap se ciocnesc elementele de contact. c în cinematica sa. iar apoi chiar sudarea contactelor. a energiei sistemului dup ciocnire. de exemplu prin frecare. crescând rapid rezisten a de contact. 5. Datorit înc lzirii. ceea ce presupune alegerea corespunz toare a electromagnetului de ac ionare. astfel c . cu constantele kr2 = kr3. formarea unor pun i conductoare între piesele de contact. Lipirea se datore te interac iunii ionilor materialului. Lipirea i sudarea contactelor. urmat de o sc dere a temperaturii. Apare deformarea plastic a contactelor ce favorizeaz lipirea contactelor.4. cu consecin e grave.Dou resoarte. Consumarea. mic orându. resortul cu constanta kr1 se va comprima i mai mult. dup atingerea contactelor. Când temperatura suprafe elor reale de contact atinge temperatura de topire a materialului pieselor de contact. 174 . are loc o m rire brusc a suprafe elor reale de contact. Se constat . For a necesar deschiderii contactelor sudate este propor ional cu suprafa a sudurii i cu rezisten a specific de rupere a sudurii. se vor include într-un sistem care s se mi te cu o frecare cât se poate mai mare. afla i în straturile superioare ale re elei cristaline. Din aceste motive. iar în etapa a doua se ciocnesc arm turile electromagnetului. aduc contactorul în pozi ia ini ial (neexcitat). Sudura contactelor poate împiedica deschiderea lor. mai ales în caz de scurtcircuit. Întrefierul δ1 este mai mare decât cursa δ2 a contactului mobil. suprafa a de contact la început se oxideaz . În cazul contactelor de tip tulip studiile conduc la concluzia necesit ii reducerii unghiului de atac al vârfului tijei mobile la o valoare cât mai mic .i duritatea. un mijloc eficace pentru reducerea vibra iilor const în reducerea diferen ei dintre for a activ i for a rezistent .3. ap rând o sudare par ial (fenomenul de ardere periferic ). a a încât lipirea pieselor de contact nu implic dificult i mari la deschiderea contactelor. For a necesar dezlipirii pieselor de contact este relativ mic . Aceast ultim ciocnire se transmite i contactelor. pentru a se mic ora amplitudinea oscila iilor. poate deasemenea duce la mic orarea vibra iilor. contactele odat atinse.

Procesul depinde de valoarea tensiunii între contact i de intensitatea curentului. anodul este mai cald decât catodul din cauza efectului Thomson. La contactele folosite în curent continuu. folosirea materialelor cu punct de fierbere prea ridicat are neajunsul de a men ine. Migra ia brut sau arderea contactului apare în prezen a arcului electric.5. La întrerup toarele de curent alternativ. Cum conductivit ile termice ale celor dou materiale sunt diferite. Dac curentul trece de la piesa cu poten ial electrochimic mai mare la piesa cu poten ial electrochimic mai mic. ce poart denumirea de migra ie a materialului.3. când sub ac iunea temperaturii ridicate.La întreruptoarele cu ulei consecin ele sunt i mai grave. înc lzirile lor vor fi diferite. deoarece sudarea unui singur contact poate provoca blocarea mecanismului i dac la celelalte faze se formeaz un arc permanent. în pauza de curent. Migra ia fin apare în lipsa arcului electric. Transportul de material de la catod la anod se explic prin aceea c . în procesul de deschidere al contactelor i const dintr-un transport de metal de la anod la catod unde se depune sub forma unor ace. În procesul de comuta ia. sub forma unor ciuperci. Dac piesele de contact sunt din materiale diferite. apare un transport de material de la un contact la cel lalt. care prin descompunerea uleiului poate duce la explozia întreruptorului. a). o temperatur ridicat a electrodului i ca urmare favorizeaz reaprindere arcului în semiperioada urm toare. b). este suficient s se utilizeze materiale cu punct de fierbere ridicat (Wolfram). Acest efect const în apari ia unui flux termic suplimentar. De aceea nu se recomand ca elementele de contact s fie realizate din materiale diferite. materialul se evapor i dispare din masa solid a contactului. apare efetul Peltier. Migra ia materialului la contacte. O parte din materialul evaporat se va reg si pe anod unde se depune. 5. materialul se evapor întâi de la catod. are loc un proces de înc lzire suplimentar. deoarece catodul este mai cald. În cazul contactelor din acela i material. la închiderea i deschiderea contactelor. prin condensarea vaporilor metalici. atunci când curentul care parcurge un conductor are acela i sens cu gradientul de temperatur . i se explic pe baza efectelor Thomson i Peltier. 175 .

176 . Datorit uzurii contactelor se modific forma i dimensiunile pieselor de contact. se determin durata lor medie de func ionare. apare o uzur mecanic . dar constituie o indica ie pentru starea contactelor.5. respectiv num rul de cicluri de func ionare. provocând uzura treptat a suprafe elor de contact.5. 5. Uzura chimic sau coroziunea duce la formarea pe suprafe ele de contact a unor straturi de oxizi i impurit i. constituind principala form de uzur a contactelor. datorit fenomenelor descrise mai sus. sub ac iunea ocurilor i a frec rilor între piesele de contact. admi ându-se o anumit rezisten la uzur a contactelor. În timpul func ion rii contactelor. Materiale utilizate pentru contacte electrice Condi iile de func ionare ale unui aparat de comuta ie constituie factorul hot râtor la alegerea materialelor utilizate i la stabilirea solu iilor constructive pentru contacte.4. depinzând de propriet ile materialului i de forma constructiv a contactelor. pot s se deta eze. supravegherea i îngrijirea periodic a contactelor reprezint o condi ie strict necesar pentru asigurarea bunei func ion ri a aparatelor electrice. Se trece prin aparat un curent continuu egal cu curentul nominal i se cite te c derea de tensiune pe contactul închis. Uzura contactelor. propriet ile fizice ale materialului i ca urmare se înr ut e te treptat func ionarea contactului. Valoarea indicat este informativ . Aceast c dere de tensiune pe contact (∆Uc) trebuie s fie sub 50 mV. De aceea. Pentru a verifica starea contactelor f r a demonta aparatul se poate utiliza un milivoltmetru de curent continuu. Uzura mecanic se datoreaz loviturilor i frec rilor ce apar între piesele de contact. Din aceste motive. Uzura electric sau eroziunea contactelor este cauzat de arderea i migra ia materialului pieselor de contact. Aceste straturi fiind fragile. chimic i electric a acestor contacte.

e). la microîntrerup toare i în tehnica telecomunica iilor. contactele aparatelor electrice se pot clasifica în urm toarele categorii: a). precum i contactele întrerup toarelor electrice de înalt tensiune.2. contactele circuitelor imprimate i contactele utilizate în tehnica de calcul. Aceste contacte nu se deschid sub sarcin dar î i modific prin glisare locul de contact. Se întâlnesc la unele aparate de joas tensiune. Solicitarea acestor contacte const în arderea lor i în tendin a de sudare.5. Asemenea contacte se întâlnesc la relee electrice. dar mai ales la cele de înalt tensiune. fiind folosite la construc ia contactoarelor i întrerup toarelor de lumin . d). c). Materialele utilizate în acest scop trebuie s aib un coeficient de frecare cât mai redus i s nu se altereze în contact cu mediul ambiant. Aceste contacte sunt intens solicitate de arcul electric ce apare între contacte la deschiderea lor. Contacte care stabilesc sau întrerup un circuit electric în absen a curentului electric (comuta ie f r sarcin ). 177 . b). – s aib o conductivitate electric mare. 5. Materialele utilizate în construc ia contactelor electrice trebuie s îndeplineasc o serie de condi ii: – s aib o conductivitate termic mare. Aceste contacte lucreaz la joas tensiune (110–500 V) i se afl sub ac iunea arcului electric. contactele siguran elor fuzibile. Aceste contacte lucrând la tensiuni mici. Pentru aceast categorie de contacte se cere o rezisten de contact cât mai mic i o c dere de tensiune pe contact de ordinul milivol ilor. Condi iile de func ionare ale contactelor electrice Conform condi iilor de func ionare.5. Contacte pentru puteri de rupere medii. În aceast categorie intr aparate de joas tensiune de curen i nominali mari (630–2000 A) i curen i de scurtcircuit Is = 10 ÷ 60 kA. De aceea problema care se pune este a arderii contactelor i migra ia brut de material. Contacte glisante. În aceast categorie intr contactul fi –priz . contactele separatoarelor. în absen a arcului electric.1.5. singura problem ce trebuie rezolvat este cea a migra iei fine de material. pentru a avea o rezisten de contact mic . pentru a reduce înc lzirea. Contacte pentru puteri de rupere mari. Materiale pentru contacte electrice. Contacte pentru tensiuni reduse i curen i mici.

nu poate fi îndeplinit . în acela i timp suficient de ieftin. creând condi ii favorabile stingerii arcului electric printr-o migra ie de material redus . în schimb are duritatea redus . Din punct de vedere practic. Pt) sunt scumpe. Cuprul are elasticitate redus i propriet ile sale mecanice scad temperatura. Argintul pur se utilizeaz mai ales la acoperiri galvanice. aliajul Cu-Be se utilizeaz la construc ia contactelor lamelare. Materialele nobile (Ag. în construc ia pieselor de contact se folosesc metale. Argintul i aliajele sale face parte din categoria metalelor nobile. Aliajul argint–oxid de cadmiu (Ag-CdO) este utilizat în special la construc ia contactelor contactoarelor i întrerup toarelor. prize). cerin a ca un material s nu reac ioneze cu atmosfera i s fie. este posibil printr-un studiu am nun it al exploat rii sale i prin utilizarea unor materiale care s asigure un compromis între cerin ele antagoniste. 178 . Aliajul Cu-Ag este utilizat la contactele siguran elor fuzibile. – s nu se oxideze i s nu fie atacate de agen i chimici. – s fie ieftine i u or de prelucrat. nici de wolfram (W). Nici unul din materialele de contact folosite în prezent nu satisfac toate aceste condi ii i de aceea în practic se folosesc diferite materiale de contact. aliaje normale sau pseudoaliaje. la contactele unde întreruperea nu se face în sarcin (fi e.– s fie dure pentru a rezista ocurilor. Cuprul i aliajele sale. De aici rezult c ob inerea unui contact convenabil tehnic i acceptabil din punct de vedere economic. dar se utilizeaz i la realizarea unor contacte masive sub form de nituri sau piese placate. care are conductivitate mare dar rezisten mic la arcul electric. Se mai utilizeaz aliajul AgNi. Aliajul Ag-Cd este folosit la realizarea contactelor releelor. manifestând tendin a de lipire i reac ioneaz cu sulful. – s aib o temperatur de topire mare. la contactele contactoarelor pentru instala iile interioare i la instala iile casnice. De asemenea. nu poate fi îndeplinit nici de argint (Ag). care are o rezisten mare la arc dar conductivitate electric redus . Al) se oxideaz rapid. – s fie u or de între inut. Argintul în stare pur are o foarte bun conductivitate electric i termic . Astfel cerin a ca un contact s aib o conductivitate electric ridicat i o rezisten mare la ac iunea arcului electric. a butoanelor de comand . Conductivitatea electric i termic este foarte bun . având o tendin mai redus de lipire. fiecare având aplicabilitate într-un anumit domeniu de utilizare. iar celelalte (Cu. Se folose te mai ales sub form de aliaje. Au.

Solu ii constructive ale contactelor electrice. Sunt îmbin rile elementelor de contact care în timpul func ion rii aparatelor sau instala iilor r mân întotdeauna închise. având rolul de a realiza continuitatea permanent a circuitului. Contactele fixe pentru bare i deriva ii de bare se realizeaz prin îmbinarea barelor cu ajutorul unor buloane de o el.6. 179 . Contactele iau diferite forme constructive în func ie de aparatul sau instala ia în care sunt înglobate. Contacte fixe. prin înc lzirea i dilatarea barelor. Aceste pseudoaliaje se pot realiza prin diferite procese tehnologice ca: sinterizare f r faz lichid . în paralel cu contactele de lucru ale întrerup toarelor de putere. buloanele de strângere sunt foarte solicitate. Se face observa ia c în timpul func ion rii. Realizeaz un compromis între rezisten a ridicat la ardere i conductivitatea electric mare. Ca element pur se folose te sub form de depuneri galvanice pe piesele de contact i conectorii circuitelor imprimate. Wolframul. Barele sunt din cupru–argintat. sinterizare cu faz lichid sau sinterizare cu strecurare. Solu iile constructive ale contactelor electrice reflect func ionalitatea lor i procesul tehnologic de fabrica ie. 5. Aliajele aurului cu Ag i Pt se folosesc la realizarea niturilor de contact pentru releele electrice. Materiale sinterizate.1.Aurul i aliajele sale.7 se prezint un detaliu de strângere (a) ca i aplica ii la prelungire (b) i deriva ii (c). cositorit sau din aluminiu. În figura 5. realizeaz o foarte bun protec ie împotriva coroziunii. iar tehnologia de elaborare a pieselor de W este dificil . Are îns o rezistivitate mare i se oxideaz repede. Se utilizeaz drept contact de arc. 5. Cele mai obi nuite pseudoaliaje sunt cele de Cu-W folosite la contactele de arc sau Ag-W folosite la contactele glisante. deoarece dilatarea acestora este cu mult inferioar dilat rii barelor conductoare.6. Temperatura de topire foarte ridicat a W (3380 °C) face ca acest metal s fie folosit în construc ia contactelor puternic solicitate la arcul electric.

180 . Se remarc c realizarea contactului electric de rezisten mic se face între piesele 1 i 2 din cupru argintat. iar realizarea for ei de ap sare în contact se ob ine cu resortul 3 din o el de arc.Figura 5. d) prezentate în figura 5.8.8. Se remarc c în afara acestor tipuri constructive de contacte fixe.9. Din aceast cauz se produce o deformare permanent a barelor. Un alt tip de contact fix este contactul folosit la siguran ele fuzibile de înalt tensiune i care este prezentat în figura 5. b. Contactele fixe pentru conductoare se realizeaz cu ajutorul uruburilor care blocheaz conductorul în loca urile corespunz toare. c. dup una din variantele constructive (a. Contacte electrice pentru conductoare. numite i contacte demontabile. urmat de înc lzirea excesiv a contactelor. Pentru a evita aceste consecin e se vor folosi întotdeauna rondele–resort în scopul men inerii presiunii de contact.7 Contacte electrice fixe. o sl bire pronun at a presiunii pe contact. Figura 5. se pot realiza i contacte fixe nedemontabile ce se ob in prin sudare sau lipire.

Materialul de contact. contactoare. Aceste contacte de întrerupere se folosesc la toate aparatele de comuta ie: relee. 5.Figura 5. 181 . prin apropierea. întreruptoare de joas i înalt tensiune. sudare electric (b) sau placare (c). care este parcurs liber de contactul mobil i cursa moart (cursa în contact). Aceste contacte sunt destinate închiderii i deschiderii circuitelor electrice. aliaj argint–oxid de cadmiu. La rândul ei aceast curs se compune din cursa liber (cursa de rupere).2. odat cu comprimarea resoartelor ce asigur presiunea de contact. aliaj argint–paladiu. respectiv. Drept suport pentru materialul activ al contactului se folose te bronzul sau beriliu. care serve te pentru deplasarea. îndep rtarea pieselor de contact. Contacte de întrerupere. se poate realiza din urm toarele materiale cu tendin redus de lipire i stabilitate de func ionare în mediul ambiant: argint–aurit. aur sau platin . nitul. pastila de sudare sau placatul.6.9 Contact la siguran a fuzibil de înalt tensiune. alunecare sau rostogolirea contactului mobil peste cel fix. Contactele contactoarelor se pot realiza cu dubl întrerupere pe faz în cazul contactoarelor cu mi care de transla ie i cu simpl întrerupere pe faz la contactoarelor cu mi care de rota ie (Forma pieselor de contact depinde de camerele de stingere utilizate i de felul electromagnetului de ac ionare. Distan a maxim parcurs de contactul mobil între cele dou pozi ii extreme – închis i deschis – constituie cursa contactului. aliaj argint– nichel. Contacte releelor se realizeaz în variantele prezentate în prin nituire (a).

182 . alegându-se dup caz una din construc iile prezentate. Figura 5.11. iar în varianta b prin lipitur tare. În cazul unor contactoare cu dubl întrerupere se pot realiza variantele constructive prezentate în figura 5. Astfel în varianta a elementele active (piesele de contact) sunt a ezate pe suport prin placare.10. Contactele sunt realizate aproape f r excep ie din aliaje de AgCuO. Figura 5.10.Un rol important îl joac i for ele electrodinamice care se doresc compensate prin forme constructive adecvate. Contactele întrerup toarelor de joas tensiune. Contacte pentru contactoare.

Contacte de tip tulip (fig. având menirea de a proteja contactele de lucru împotriva uzurii sub ac iunea arcului electric. Se realizeaz din aliaje de argint–nichel. când circuitul este închis. numit i contact de lucru. Contactele de rupere func ioneaz în paralel cu contactele de lucru i în pozi ia închis a întreruptorului sunt parcurse numai de o frac iune din curentul de sarcin . Contactul de lucru are rolul de a asigura un bun contact electric. De aceea la intensit i mari ale curentului nominal (In ≥ 200 A) întreruperea se realizeaz cu ajutorul unui sistem format din dou contacte conectate în paralel ca în figura 5. cu profil trapezoidal. sau în forma literei Z. a ezate pe periferia unui cerc i inute ap sat prin intermediul unor resoarte 4.12 Contacte de tip tulip . Din acestea se desprind urm toarele tipuri reprezentative: Figura 5. iar B contactul de rupere. Acest contact trebuie s aib o rezisten sporit la uzur prin arc electric i mare capacitate termic i se realizeaz din aliaj W-Cu sau din materiale sinterizate.11.5.Contactele întreruptoarelor de joas tensiune se construiesc inând seama c sunt destinate a întrerupe curen ii de scurtcircuit. trebuie s suporte bine trecerea îndelungat a curentului de sarcin i nu este supus ac iunii arcului electric. 183 . are o rezisten de contact mic . Contactul de arc este supus arcului electric la deschiderea i închiderea circuitului.12). lamelar. numit i contact de arc. compuse dintr-o serie de segmente conductoare de tip deget 1. Contactul A este contactul principal. Contactele întreruptoarelor de înalt tensiune se realizeaz într-o mare varietate de forme constructive.

14 a). prezentate în figura 5. contactul se realizeaz între piese de cupru argintat dur. Arcul 7 preseaz degetul prin intermediul unui nit cu cap semisferic 5. În varianta contactelor de tip tulip cu segmente trapezoidale (figura 5. permi ând astfel contactului deget s se adapteze liber pe suprafa a cu itului 1. În figura 5. cu ajutorul arcului 7. utilizate i în construc ia separatoarelor de înalt tensiune. Contactul mobil 2 are diametrul cu pu in mai mare decât diametrul cilindrului determinat de suprafa a interioar a segmentelor. reprezentat punctat. În mod similar. În pozi ia închis. Datorit formei contactelor for a Lorenz are o component tangen ial important care determin rotirea arcului. tija 4 este prev zut cu un vârf de wolfram 3. Contacte de tip deget.13) leg tura electric între segmentele de contact 1 i corpul conductor 6. se realizeaz printr-o leg tur flexibil de cupru 4. realizând un contact mai bun. comprimând resoartele 3. Degetele sunt legate cu piesa conductoare fix 6 prin leg tura flexibil 3. În pozi ia închis contactul mobil format dintr-o tij 2 se introduce cu frecare între segmentele tulipei.13 Contact tulip cu elemente lamelare. care folosesc tehnologia arcului rotitor. Ele constau din urm toarele p r i componente: degetele de alam 2 sunt ap sate pe cu itul trapezoidal 1. realizându-se astfel for a necesar de ap sare la contacte.Fiecare deget de contact este prev zut în zona inferioar cu o inser ie de wolfram 2 pentru preluarea arcului electric. cu un strat de 10÷20 µm. Figura 5. 184 .14. b) este prezentat o variant constructiv a contactelor întrerup toarelor cu vid.

echipamente de reglaj. 5. de regul f r întreruperea circuitului. Acest tip de contacte se utilizeaz la întreruptoarele de înalt tensiune.3 Contactele glisante.15.Figura 5. Acest tip de contacte are avantajul c punctul de inser ie a arcului se deplaseaz continuu pe suprafa a contactului ceea ce conduce la o solicitare termic mult diminuat .14 Contacte de tip deget. 185 . separatoare. etc. Figura 5.6. aflate în mi care relativ una fa de cealalt . Contact pentru întrerup toarele cu vid. Sunt leg turile de contact mobile destinate s realizeze trecerea curentului de la o pies de contact la alta.

Presiunea rolelor pe tij i barele laterale este controlat de resoartele 6 i 7.16. se arat cum transferul curentului de la tija mobil 3 se face la barele 1 i 5 prin intermediul sistemului de role 2 i 4. în figura 5. Periile se execut din c rbune amorf. 186 . Contacte alunec toare cu role.16. de regul din cupru i sistemul pantograf ce colecteaz curentul prin intermediul unor patine fixate în piesele de contact i ap sate pe firul de contact prin intermediul unor resoarte. Figura 5. unde realizeaz leg tura între firul de contact. grafit sau cupru. Alte tipuri de contacte alunec toare sunt utilizate la ma inile electrice sub form de lamele colector–perii sau inele colectoare–perii. tija mobil i barele fixe sunt executate de obicei din alam i uneori din aliaje cu grafit. care sunt prev zute cu resoarte pentru a ap sa peria pe lamela colectorului sau pe inelele colectoare. Ele se fixeaz în portperii.Astfel. Rolele. O frecvent utilizare a contactelor alunec toare o g sim în trac iunea electric .

Ce în elege i prin griparea unui contact? 26. Când apare sudarea contactelor? 187 . Ce fel de curb este varia ia rezisten ei de contact cu for a de ap sare pe contacte? 19. De ce apare rezisten a pelicular ? 14. Care sunt componentele rezisten ei de contact? 5. Care este expresia rezisten ei de stric iune? 17. Cine asigur for a de ap sare pe contacte în contactoarele electromecanice? 29. Ce fenomene perturbatoare apar în contactele electrice? 23. Când apare lipirea contactelor? 30. De ce este limitat for a de ap sare pe contacte? 20. Ce reprezint coeficientul lui Prandtl? 7.Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Contacte electrice“ r spunde i la urm toarele întreb ri: 1. Cât este raportul dintre suprafa a real de contact i suprafa a aparent de contact? 9. În ce const fenomenul de fritting? 13. De ce apare rezisten a de stric iune? 15. Cum depinde rezisten a de contact de for a de repulsie? 25. Cum are loc conduc ia electric în zona contactului cvasielectric? 10. Din ce zone este alc tuit suprafa a real de contact? 8. Ce rol are cursa în contact la aparatele de comuta ie? 28. 3. De ce ordin de m rime este c derea de tensiune pe un contact de joas tensiune? 21. Cum are loc conduc ia electric în zona peliculei disturbatoare? 11. Cum se modeleaz empiric dependen a dintre rezisten a de contact i for a de ap sare? 18. 4. Cum depinde aria real de contact de for a de ap sare pe contacte? 6. Defini i un contact electric. Clasifica i contactele electrice din punctul de vedere al suprafe ei de contact. Clasifica i contactele electrice dup cinematica lor. Care este leg tura dintre c derea de tensiune pe contacte i temperatur ? 22. Din ce cauz apare for a de repulsie? 24. 2. Ce este efectul de tunel? 12. Care este expresia rezisten ei peliculare? 16. De ce apare vibra ia contactelor? 27.

Ce tip de contact se folose te la întrerup toarele cu vid? 48. Ce consecin e are sudarea contactelor? 32. Ce fenomene favorizeaz uzura contactelor electrice? 38. Ce tipuri de contacte se folosesc la separatoarele de medie i înalt tensiune? 49. Ce tipuri de contacte se folosesc la întrerup toarele de înalt tensiune? 47. Care este cel mai utilizat material pentru contactele electrice? 45. Ce este un contact de rupere? 42. Din ce materiale se realizeaz contactele glisante? 44. Cum se protejeaz la coroziune contactele electrice? 46. Cu ce se realizeaz contactele fixe demontabile? 188 . Din ce materiale se realizeaz contactele electrice ale releelor electrice? 41. Cum se realizeaz contactele fixe nedemontabile? 50. Când apare migra ia fin de material? 33. În ce const migra ia brut de material? 36.31. În ce const migra ia fin de material? 34. Din ce materiale se realizeaz contactele de rupere? 43. Ce regimuri de lucru a contactelor electrice cunoa te i? 39. Când apare migra ia brut de material? 35. Din ce materiale se realizeaz contactele electrice din electronic ? 40. Ce consecin e are migra ia brut de material? 37.

220 sau 400 kV. La aceast tensiune energia electric este transportat printr-o linie de transport aerian pân în apropierea marilor consumatori. Consumatorul electric este definit ca fiind format din totalitatea receptoarelor electrice dintr-un spa iu. regimurile lor de avarie i factorii ce influen eaz fiabilitatea acestora. transformarea. Instala ia electric se poate defini ca un ansamblul de echipamente electrice interconectate într-un spa iu dat i cu un scop func ional bine determinat. În func ie de destina ia lor. Energia electric este produs în centrale electrice la o tensiune redus (6 .24 kV). echipamente de sudur ) i respectiv electrochimice (b i de electroliz ). cât i comanda. Echipamentul electric se poate defini ca un ansamblu format din dispozitive pentru producerea. – Instala ii electrice de utilizare. transportul. distribu ia i utilizarea energiei electric. cuprinzând corpurile de iluminat. care la rândul lor se pot clasifica în electromecanice (motoare electrice. cuple magnetice. INSTALA II ELECTRICE Transferul de energie electric de la locul de producere la locul de utilizare se realizeaz prin intermediul re elelor electrice. Aceste receptoare se împart în: – receptoare de iluminat. Se asigur astfel alimentarea consumatorilor de energie electric .4 kV) la care sunt racorda i micii consumatori. Aici tensiunea este coborât la 20 kV printr-o sta ie de transformare i transportat prin cabluri subterane la diferite sta ii de transformare amplasate în apropierea marilor consumatori. – Instala ii electrice pentru distribuirea energiei electrice. – Instala ii electrice pentru transportul energiei electrice. electroventile). Între sta iile de transformare i posturile de transformare se prev d uneori i puncte de alimentare care permit o bun repartizare a sarcinilor i eventuale extinderi ulterioare. – receptoare de for . transformarea. Instala iile electrice a consumatorilor de joas tensiune pot fi: 189 . Se folosesc la alimentarea consumatorilor de energie electric . electromagne i. protec ia i automatizarea instala iilor industriale. electrotermice (cuptoare electrice. instala iile electrice se pot clasifica în: – Instala ii electrice pentru producerea energiei electrice. distribu ia i utilizarea energiei electric. dar mai ales la consumatorii industriali sau casnici sunt utilizate instala ii i echipamente electrice care asigur atât conversia electromecanic . legate între ele printr-un scop tehnologico-func ional. Sunt prezenta i factorii de calitate ai energiei electrice i fenomenele care îi influen eaz .6. Consumatorul electric este definit ca fiind format din totalitatea receptoarelor electrice dintr-un spa iu legate între ele printr-un scop tehnologic func ional. Posturile de transformare furnizeaz energie electric re elei de joas tensiune (0. Atât la produc torii de energie electric cât i pe re elele de transport. Acest capitol define te i clasific instala iile electrice i regimurile de lucru ale acestora. Instala ia electric se poate defini ca un ansamblul de echipamente electrice interconectate într-un spa iu dat i cu un scop func ional bine determinat. Echipamentul electric se poate defini ca un ansamblu format din dispozitive pentru producerea. Receptoarele electrice sunt dispozitive care transform energia electric în alte forme de energie util . În vederea transportului economic al energiei electrice tensiunea este transformat printr-o sta ie ridic toare pân la 110. transportul. Sunt prezentate m rimile caracteristice ale consumatorilor electrici.

– instala ii de curen i slabi. m sur i control. – de medie tensiune (1 kV < Un < 20 kV). B. – de distribu ie a energiei electrice (sta ii i posturi de transformare. C. – de utilizare a energiei electrice. Mai exist re ele alimentate la tensiunea de 208 V i de 500 V. – instala ii electrice pe utilaj. sunt: 380. distribu ia i utilizarea energiei electrice. cuprinzând instala iile de compensare a puterii reactive. puncte de alimentare. nivelul tensiunii.– instala ii electrice de iluminat interior i exterior. Trecând în revist principalele regimuri de avarie la care sunt supuse re ele electrice. ma inile i aparatele electrice putem determina cele mai importante metode i aparatele folosite la protec ia instala iilor electrice: siguran ele fuzibile. Aceste instala ii pot fi de utilizare sau de protec ie (prin legare la p mânt sau nul de protec ie). – instala ii electrice exterioare. tablouri de distribu ie). respectiv instala ii de iluminat i instala ii de for .). Dup rolul func ional instala iile electrice pot fi: – de producere a energiei electrice (centrale electrice sau grupuri electrogene). D. – de transport a energiei electrice (linii electrice aeriene sau în cablu. În raport cu locul de amplasare deosebim: – instala ii electrice interioare.1. pozi ia în raport cu procesul energetic. frecven a i modul de protec ie. coloane sau circuite electrice). – auxiliare. aria de r spândire a lor fiind limitat . instala iile de compensare a regimului nesimetric sau deformant etc. – de forate înalt tensiune (Un > 220 kV). – instala ii electrice de for . de telecomunica ii). releele i declan atoarele de protec ie pân la cele mai moderne de protec ii numerice. a ascensoarelor. A. Din punct de vedere al pozi iei în raport cu procesul energetic avem: – instala ii de curen i tari. executate în interiorul cl dirilor. Clasificarea instala iilor electrice Instala iile electrice se mai pot clasifica dup diverse criterii cum ar fi: rolul func ional. Din punct de vedere al tensiunii nominale instala iile electrice pot fi: – de joas tensiune (Un ≤ 1000 V). a instala iilor de telefonie i anten colectiv la cl diri etc. transportul. care concur numai la realizarea acestor procese energetice (instala ii de automatizare. func ionând în diferite condi ii de mediu. cuprinzând echipamente implicate în producerea. locul de amplasare. a iluminatului de siguran . 6. Tensiunile standardizate nominale între faze sub 1 kV i frecven a de 50 Hz. deci implicate în circuitul energetic principal. – de înalt tensiune (35 kV < Un < 220 kV). 190 . 660 i 1000 V. – instala ii electrice speciale (pentru alimentarea pompelor de incendiu. racorduri. de protec ie împotriva electrocut rilor i a supratensiunilor atmosferice.

prafului sau pulberilor existente în stare de suspensie în atmosfer . Pentru domenii ca trac iunea electric urban i feroviar . 30. 10. cu apa sau alte substan e. care stau la baza proiect rii instala iilor electrice cu care sunt dotate: A. 15. – gazelor sau vaporilor cu limita de explozie mai mare de 10 % dac acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive. 10. instala ii de frecven medie (0. prelucrate. manipulate sau depozitate. f r ca aceste re ele s fie extinse. Tensiunile standardizate nominale de peste 1 kV sunt: 6.2. 24. – de tip capsulat. Se mai utilizeaz înc pentru transportul i distribu ia energiei electrice i tensiuni de 3. La proiectarea instala iilor electrice trebuie s se in cont de numeroasele criterii care le caracterizeaz 6. – de tip închis. 48. care la rândul lor se pot clasifica în: instala ii de frecven joas (0.Re elele de joas tensiune admit abateri de la valorile nominale men ionate de ±5 % i respectiv ±10 %. protejate contra p trunderii corpurilor str ine. a pic turilor de ploaie i a deterior rilor mecanice. F. înc perilor i locurilor de munc se poate face dup mai multe criterii. respectiv între +28 °C i 100 °C. Clasificarea construc iilor i a locurilor de munc Clasificarea construc iilor. instala iile pot fi: – de tip deschis.1 . 110. Categoria B este determinat de prezen a: – lichidelor cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor cuprins între 301 K i 375 K. protejate numai contra atingerilor accidentale. protejate contra atingerilor.50 Hz). E. a p trunderilor corpurilor str ine cu diametrul ∅ ≥ 1 mm.10 kHz) i respectiv instala ii de înalt frecven (f ≥ 10 kHz). astfel: Categoria A este determinat de prezen a: – substan elor a c ror aprindere sau explozie poate s aib loc în urma contactului cu oxigenul din aer. 191 . a stropilor de ap . precum i contra atingerilor i a deterior rilor mecanice. dac pot forma cu aerul amestecuri explozive. instala ii de frecven industrial (50 Hz). – gazelor sau vaporilor cu limita inferioar de explozie pân la 10 % dac acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive. Dup frecven a tensiunii de alimentare deosebim: – instala ii de curent continuu (f = 0). – fibrelor. – instala ii de curent alternativ. În cadrul instala iilor de curent continuu se folosesc urm toarele tensiuni nominale standardizate: 12. în func ie de tipul re elei (aerian sau subteran ). 20 (35).1 . petrolier sau alte sectoare speciale exist reglement ri speciale în ceea ce prive te tensiunile nominale i frecven ele. 220. 400 i respectiv 750 kV. – lichidelor cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor pân la 301 K (+28 °C). 220 V. 60 kV. Clasificarea din punct de vedere al pericolului de incendiu se face în cinci categorii în func ie de natura procesului tehnologic i de propriet ile fizico-chimice ale materialelor i substan elor utilizate. Din punct de vedere al modului de protec ie. sectorul minier.

B. Clasificarea locurilor de munc dup caracteristicile mediului. Categoria E este caracterizat de prezen a: – substan elor sau materialelor incombustibile în stare rece. 192 . cu degaj ri de c ldur radiant . spa iile i locurile de munc se încadreaz într-un anumit grad de pericol de electrocutare i necesit m suri de protec ie împotriva electrocut rii specifice. – pardoselile sunt izolante. lichide sau gazoase care sunt utilizate drept combustibil în cadrul procesului tehnologic sau pentru înc lzirea construc iilor. care ocup peste 60 % din suprafa a zonei de manipulare. fl c ri sau sântei. În raport cu caracteristicile mediului. Clasificarea din punct de vedere al pericolului de electrocutare se face în urm toarele categorii: a) Locuri de munc foarte periculoase. b) Locuri de munc periculoase se consider dac : – umiditatea relativ a aerului variaz între 75 % i 97 % inclusiv. astfel încât posibilitatea aprinderii lor este exclus . considerate acelea unde: – umiditatea relativ a aerului dep e te 97 %. – mediul ambiant este coroziv. – exist obiecte conductive în leg tur electric cu p mântul. – materialelor combustibile în stare de umiditate avansat .1.Categoria C este caracterizat prin prezen a: – substan elor i materialelor combustibile solide. c) Locuri de munc pu in periculoase se consider dac : – umiditatea relativ a aerului este mai mic cu 75 %. – pardoseala are propriet i conductive. C. înc perile. cel mult egal cu 303 K (+30 °C). Tabelul nr. topite sau incandescente. spa iilor i locurilor de munc dup caracteristica dominant a mediului este prezentat în tabelul 6. – în atmosfera locului de munc exist pulberi conductive sau fluide. – substan elor solide. – temperatura la termometrul uscat a aerului variaz între 303 K i 308 K.1. Categoria D este determinat de prezen a: – substan elor sau materialelor incombustibile în stare de fierbere. respectiv +100 °C. – nu exist obiecte conductive în leg tur electric cu p mântul care ocup o suprafa egal sau mai mic de 60 % din zona de manipulare. respectiv +30 °C .+35°C. – temperatura la termometrul uscat a aerului dep e te 308 J (+35 °C). Clasificarea înc perilor. 6. care reduc rezisten a electric a corpului omenesc. – temperatura la termometrul uscat a aerului este mai mic . – lichidelor cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor mai mare de 373 K.

– umiditatea relativ a aerului dep e te în mod obi nuit 97 %. – zona de uscat care se întinde pe o l ime de zona litoral cca. – pe perioade scurte exist posibilitatea form rii ce ii sau condensului pe pere i i tavan. – se degaj sau p trund permanent sau periodic agen i corozivi care au o ac iune distructiv asupra aparatelor i/sau materialelor utilizate în executarea instala iilor electrice. pardoseala i/sau obiectele din conductive interior sunt: a) conductive. – exist cea i/sau condens sub form de pic turi mari pe pere i i tavan. Caracteristicile dominante ale mediului – umiditatea relativ a aerului 75 %. b) impregnate cu substan e conductive. în mod permanent sau pentru perioade lungi de timp. scame sau fibre combustibile. electric PC PM CE EE SEI ZL P. prin natura lor. – spa iul este supus ac iunii agen ilor exte. scame sau dar care nu pot declan a aprinderi sau fibre combustibile explozii. crt. – exist pericol de deteriorare a instala iilor cu pericol de electrice prin lovituri mecanice. 3 km de-a lungul rmului m rii. – nu se produce cea în înc pere. cu agen i K Foarte periculos Foarte periculos (Pu in) periculos pentru praf (r u) bun conduc tor Periculos Periculos a) Foarte periculos b) Periculos Foarte periculos 6. ud U3 Foarte periculos 5.expus la intemperii riori naturali. – nu se produce condens pe pere i i tavan. Pu in periculos 193 . cu praf. 11. – umiditatea relativ dep e te pe perioade scurte valoarea de 75 %. 9. – exist praf. – pardoseal executat din materiale izolante pardoseal izolant pe întreaga suprafa . 7. Iz. 13. 10. i/sau – exist frecvent pe pere i cea condens sub form de pic turi mici pe pere i i tavan. – umiditatea relativ a aerului 75 . 2. – temperatura mediului ambiant dep e te în permanen 313 K (+40 °C). umed U2 Periculos 4. spa iului. Categoria înc perii. locului de munc uscat umed cu intermiten Simbol U0 U1 Gradul de pericol de electrocutare Pu in periculos Periculos 3.Nr. 1. 14. – spa iul serve te numai pentru montarea înc pere pentru unor instala ii electrice i este deservit de echipament electric personal calificat.97 %. – se degaj sau p trunde praf incombustibil care se depune pe elementele instala iilor electrice periclitând buna func ionare. 12. detonare – pere ii. cu temperatur ridicat cu praf incombustibil T PI 8.

În func ie de efectele produse de întreruperea în alimentarea cu energie electric receptoarele se clasific în urm toarele categorii: – Categoria 0 (vitale).2.2. duce la explozii. Categoria SimSubcategoria Caracteristicile bol Caracteristicile Mediu în care amestecurile explozive EI Vaporii sau gazele inflamabile sunt exist în mod continuu. combustibili EII Praful combustibil se depoziteaz pe în suspensie în aer. – Categoria 3 (auxiliare). sau periodic. în cantit i suficiente un proces de aprindere. i st la baza proiect rii instala iilor electrice care doteaz astfel de medii: Tabelul nr. la care întreruperea în alimentarea cu energie electric peste durata critic . distrugeri de utilaje cu valoare de înlocuire mare sau la pierderea de vie i omene ti. – Categoria 2 (secundare). sau scame EIII Fibrele care sunt u or inflamabile sunt care se aprind u or. 6. în condi ii de exploatare iar amestecurile explozive apar în mod normal accidental în caz de avarie. 194 . la care întreruperea aliment rii duce la nerealiz ri de produc ie care pot fi recuperate ulterior. a 6. Clasificarea mediilor cu pericol de explozie se face conform tabelului 6. incendii. pentru a produce un amestec exploziv. Clasificarea mediilor dup pericolul de explozie. Func ionarea în timp a unui receptor se caracterizeaz printr-un anumit regim care cuprinde ansamblul de m rimi electrice i mecanice care reflect cerin ele impuse receptorului de c tre procesul tehnologic. nefiind în suspensie în aer. Regimurile de lucru ale consumatorilor electrici Caracteristicile i regimurile de lucru ale receptoarelor electrice se pot clasifica dup mai multe criterii cum ar fi: A. b EII. dezorganizarea vie ii sociale în centre urbane. intermitent vehiculate în vase sau sisteme închide. Idem cu EI. a EIII. pierderi materiale deosebite. care cuprinde celelalte tipuri de receptoare.3. dar în cantit i depozitate. în mod continuu echipamentul electric. în condi ii de func ioevacuarea sigur a c ldurii i facilitând nare normal . a. a EI. împiedicând sau intermitent. dar procesul tehnologic este supravegheat putând fi detectat pe cale olfactiv sau cu analizatoare de gaze. Mediu în care exist praf.D. Mediu în care exist fibre. la care întreruperea aliment rii duce la dereglarea proceselor tehnologice în flux continuu. – Categoria 1 (principale). insuficiente pentru a produce amestecuri explozive Simbol EI.

. În timpul înc lzirii nu se atinge echilibrul termic. Regimul de scurt durat .1) unde tf este durata de func ionare. Astfel de regimuri se caracterizeaz prin durata de ac ionare relativ DA (%) a ciclului de func ionare.B. condensatoarelor i redresoarelor din sec iile de produc ie. macaralelor. la care perioadele de func ionare alterneaz cu perioade de pauz . iar durata unui ciclu de lucru nu dep e te 10 minute. iar în timpul r cirii nu se ajunge la temperatura mediului ambiant. caracteristic motoarelor electrice de ac ionare a ma inilor unelte. la care receptoarele func ioneaz un timp îndelungat f r modificarea parametrilor atingându-se temperatura corespunz toare echilibrului termic al receptorului. 3. 2. aparatele de sudur etc. iar tp reprezint durata pauzei în alimentare. Regimurile de lucru ale receptoarelor se clasific în urm toarele regimuri de lucru standardizate: 1. Regimul de durat . ascensoarelor etc. iar pe durata pauzei se revine la temperatura mediului ambiant. temperatura elementelor receptorului nu atinge valoarea stabilizat a echilibrului termic. calculat cu rela ia DA = tf [%] tf + tp (6. Un caz particular este regimul de durat cu sarcin intermitent la care alterneaz func ionarea la parametrii constan i cu func ionarea în gol. 195 . Din aceast categorie fac parte motoarele electrice de ac ionare a pompelor i ventilatoarelor. la care durata de func ionare este scurt . Din aceast categorie fac parte laminoarele. Regimul periodic intermitent.

196 .

197 .

S) debitat sau absorbit de receptor. tp.Figura 6. e – regimul intermitent periodic cu pornire.1. 2) Puterea nominal reprezint puterea Pn indicat în cartea tehnic . Q. g – regimul neîntrerupt periodic cu frânare. Astfel pentru motoarele electrice se definesc opt tipuri de servicii indicate în figura 6. În cazul receptoarelor specificarea duratei i regimului de func ionare i de repaus definesc serviciul tip. 198 . a – regimul continuu. f – regimul intermitent periodic cu pornire i frânare.nominal . Caracteristicile consumatorilor electrici Principalele m rimi caracteristice ale receptoarelor sunt: 1) Sarcina electric este puterea (P. Serviciile standardizate ale motoarelor electrice. tn. se indic puterea la arbore P i temperatura maxim atins θmax. repaus. b – regimul de scurt durat . în gol. d – regimul neîntrerupt periodic cu sarcin intermitent . 6. c – regimul intermitent periodic.1. 3) Curbele de sarcin indic varia ia în timp a sarcinii receptoarelor.4. h – regimul neîntrerupt cu modificare periodic a tura iei. frânare electric . tr – durata pornirii.

30 sau 60 minute). de 1 .Din analiza unei curbe de sarcin a unui receptor rezult c puterea absorbit în timpul unei zile variaz în limite foarte largi. este prezentat curba de sarcin zilnic pentru un receptor oarecare cu ajutorul c reia se pot exemplifica puterile caracteristice ale unui consumator.3) În figura 6. Q med = t Q(t ) ⋅ dt t (6.10 secunde. Se impune deci definirea altor caracteristici ale receptoarelor ca: sarcina medie.2.2.2. – Sarcina maxim de scurt durat sau de vârf care este luat în considerare la alegerea siguran elor fuzibile i verificarea c derilor de tensiune la pornire este conform figurii 6. 6) Sarcina maxim este cea mai mare dintre sarcinile medii care pot ap rea într-un interval de timp numit interval de cerere. sarcina medie se calculeaz cu rela iile: t P(t ) ⋅ dt t . În condi ii de exploatare sarcinile medii active i reactive se determin prin citirea contoarelor de energie activ i reactiv la începutul i sfâr itul unui interval de timp t i raportarea diferen ei acestor citiri la intervalul considerat. În general. sarcina medie p tratic . 199 .1) 4) Sarcina medie se determin în schimbul cel mai înc rcat i pentru un anumit interval de timp t. sarcina minim i sarcina maxim (figura 6. Aceasta poate fi: – Sarcina maxim de durat care se ia în considerare la alegerea conductoarelor i la calculul pierderilor maxime (dureaz conform figurii 6. Q med p = Q (t ) ⋅ dt T0 T0 (6. 15.2) Pmed = 0 0 5) Sarcina medie p tratic pentru un interval de tip T se calculeaz cu rela iile: Pmed p 1t 2 1T 2 = P (t ) ⋅ dt .

Figura 6. împreun cu tensiunile de alimentare recomandate.3.6. pentru sec iuni de 150 . 200 .185 mm2.2. pentru sec iuni de 35 .70 mm2. Curba de sarcin zilnic pentru un receptor oarecare. variaz între 1 or . dat de sarcina de durat . 8) Puterea de calcul Pc este definit ca fiind puterea medie maxim care poate ap rea pe curba de sarcin într-un interval de timp egal cu triplul constantei de timp a înc lzirii conductorului. de valoarea constant echivalent cu sarcina real din punct de vedere al efectului termic produs. numit interval de cerere. respectiv 2 ore. D) care sunt indicate în tabelul nr. În cazul conductoarelor cu tensiuni sub 1 kV intervalul de timp. 7) Sarcina de calcul reprezint o m rime conven ional . B. C. Curbele de sarcin ale consumatorilor electrici se clasific la rândul lor dup tipul sarcinii. În func ie de sarcina maxim de durat absorbit din sistemul electroenergetic na ional consumatorii de energie electric se clasific în patru clase (A. B.

4 B C D În func ie de sarcina maxim i condi iile de continuitate impuse consumatorilor. Majoritatea curbelor de sarcin reprezint curbe de sarcin activ .5 .. pozi ia orelor de începere a programului i respectiv a pauzelor.Clasificarea consumatorilor dup sarcina de durat .4 10 10/0. Indicatorii care caracterizeaz sarcina electric a consumatorilor electrici industriali se refer la curbele de sarcin ..5 2. care impune alimentarea din dou puncte distincte de racord. care presupune alimentarea dintr-un singur punct de racord prin dou c i de alimentare care nu sunt obligatoriu independente. considerând diversele tipuri de consumatori industriali. Curbele de sarcin ale consumatorilor se determin pentru diferite perioade (zilnice. dar în mod similar se construiesc i curbele de sarcin reactiv Q / Qmax = f(t). realimentarea consumatorului se face pe calea neavariat .Tabelul nr. dup o întrerupere de 0. dimensionate astfel încât puterea absorbit s fie transportat pe ambele c i.6. – Nivelul 3./.8 ore. în mod automat.). kV 400/110 220 220/110 sau 220/MT 110 110/MT 110 110/MT 110 110/MT 20 20/6 sau 20/0.7.3. în func ie de clasa consumatorului i structura re elei.. realimentarea consumatorului în caz de avarie a unei c i se face manual. num rul de schimburi. 10 minute etc.. Clasa A Sarcina maxim Tensiunea minim de durat (MVA) în punctul de racord (kV) 50 400 220 7. anuale. iar în regim de indisponibilitate a unei c i s nu fie dep it limita termic a c ii r mase în func iune.5 110 110 110 20 20 10 6 Modul de alimentare a consumatorilor Direct (kV) Prin transformator de . lunare. cu o discontinuitate de maximum 3 secunde. anotimpul etc. 201 . În continuare ne vom referi la acestea. care necesit alimentarea dintr-o singur cale. Curbele de sarcin reprezint varia ia în timp a puterii active i reactive pentru un anumit consumator industrial (întreprindere. orare) prin citirea contoarelor de energie activ i reactiv la intervale regulate de timp (o or .5 . hal industrial . instala ie tehnologic etc. alimentarea cu energie electric din sistemul electroenergetic na ional se realizeaz la urm toarele trei niveluri de siguran : – Nivelul 1.4 6 6/0. prin dou c i de alimentare independente. – Nivelul 2.4 20 20/0.50 2. În cazul întreprinderilor industriale curbele de sarcin depinde de o serie de factori cum ar fi: profilul întreprinderii. iar în caz de avarie consumatorul va fi realimentat dup remedierea defectelor.5 . Nivelul de siguran optim pentru alimentarea unui consumator se stabile te pentru fiecare caz în parte în func ie de condi iile locale.) i raportarea energiei consumate la intervalul ales de timp.

Coeficientul de utilizare a puterii instalate.5) Coeficientul de umplere (utilizare) a curbei de sarcin se define te ca raportul dintre sarcina medie i sarcina maxim : Ku = Pmed Pmax (6. inclusiv rezerva. Puterea maxim absorbit (Pmax) i respectiv puterea minim absorbit (Pmin) sunt indicatori care se determin direct din curbele de sarcin .Pentru un sistem energetic. curbele de sarcin activ sau reactiv se ob in însumând curbele de sarcin ale consumatorilor care se alimenteaz de la sursa respectiv . calculat cu rela ia: αP = Pmin Pmax (6. iar tc este timpul de calcul care se ia 24 ore sau pentru un an un num r de 24 × 365 = 8760 ore.8) Pmax i Coeficientul de uniformitate a curbei de sarcin .4) unde: P este puterea (kW). În afara acestor m rimi se mai utilizeaz i o serie de indicatori deriva i: Puterea medie zilnic sau anual definit cu rela ia: Pmed = E tc (6. dat de rela ia: K ui = Pmed Pinst (6.) tc 0 E = P ⋅ dt (6. Aceast energie reprezint aria suprafe elor delimitate de curba de sarcin i axa timpului. or . an etc.6) Acest coeficient se mai nume te i factor de aplatizare a curbei de sarcin . la care se adaug pierderile pe elementele de circuit dintre consumatori i surs .9) 202 .7) unde Pinst este puterea instalat . Coeficientul de simultaneitate pentru un grup de receptoare este raportul dintre sarcina maxim a grupului i suma sarcinilor maxime individuale ale receptoarelor din grupul considerat: Ks = Pmax n i =1 (6. Din curbele de sarcin ale consumatorilor se pot deduce câteva m rimi caracteristice numite i indicatori: Energia absorbit într-o perioad de timp (zi. central sau re ea.

15) Puterea cerut (Pc) este o m rime conven ional care reprezint înc rcarea maxim .11) Coeficientul de maxim al puterii active definit ca raportul dintre puterea de calcul i puterea medie pentru perioada de timp considerat : K Pmax = Pc Pmed (6. variabil în timp. constat în timp. Coeficientul de cerere pentru un grup de receptoare se define te ca raportul dintre sarcina de calcul i cea instalat : Kc = Pc Pinst (6. Durata de utilizare a puterii instalate reprezint timpul cât ar trebui s func ioneze consumatorul cu o putere egal cu cea instalat pentru a consuma cantitatea de energie activ Ea: Tu Pinst = Ea Pinst (6. an) i puterea maxim : Tu Pmax = Ea Pmax Aceasta arat num rul de ore în care consumatorul func ionând la puterea maxim activ ar absorbi o energie egal cu cea absorbit în timpul de calcul tc.5. Pentru sarcini constante Kf = 1. 203 . Puterea este de obicei mai mic decât puterea maxim .10) Kf = Pmed p Pmed Acest coeficient este Kf < 1 i caracterizeaz neuniformitatea curbei de sarcin în timp. 6.13) Durata de utilizare a sarcinii maxime este raportul dintre energia activ consumat într-o perioad de timp (zi.12) total (6.Coeficientul de form a curbei de sarcin pentru un grup de receptoare este raportul dintre puterea medie p tratic i puterea medie pentru acela i interval de timp: (6. cu înc rcarea real .14) Durata echivalent a pierderilor maxime reprezint durata conven ional în decursul c reia consumatorul func ionând la sarcina maxim pierde aceea i cantitate de energie ca i în catul func ion rii la sarcina real : TE p = Ep Pmax (6. Determinarea puterii necesare consumatorilor Puterea cerut se alege astfel ca solicit rile termice i mecanice ale instala iei electrice s nu dep easc valorile periculoase. considerat la calculul instala iilor electrice ca fiind egal din punct de vedere al înc lzirii. iar dimensionarea s fie economic .

Puteri activ specifice din industria constructoare de ma ini. Densitatea de sarcin p0 (W / m2) Instala ii de for Instala ii de iluminat Turn torii 220 . Aceast metod se utilizeaz pentru aprecierea puterii cerute globale pe întreprindere sau sec ie de produc ie când se cunoa te puterea activ specific de calcul pe unitatea de suprafa p0 (kW / m2).420 10 . Metoda sarcinii specifice pe unitatea de suprafa .290 20 .390 11 .) i produc ia planificat A (t.) în intervalul de timp considerat T (zi. Tabelul nr. Cunoscând consumul specific de energie electric pe unitatea de produs E0 (kW h / t. Tabelul nr. schimb.370 12 .16 Sudur i tratamente termice 300 . În acest caz puterea cerut se calculeaz cu rela ia: P c = p0 ⋅ S (6.17) Pentru a exemplific a în tabelul 6.13 Utilaj petrolier 260 . 6.5 se indic câteva valori ale energiei specifice pe unitatea de produs pentru cele mai utilizate materiale. Metoda consumului specific de energie. dup cum s-a indicat anterior.4.19 Hale de montaj 300 .9 8.100 390 .2 685. se indic câteva valori ale puterii active specifice p0 din industria constructoare de ma ini. etc. Aceste metode se utilizeaz în calculul puterii cerute pentru faza preliminar de proiectare numit studiu de amplasament.5.13 Utilaj minier 400 .15 Laboratoare 130 .6. Pentru a exemplifica în tabelul nr.9.15 Construc ii metalice 350 .16) unde S (m2) este suprafa a pe care sunt dispuse receptoarele consumatorului. Denumirea produsului industrial Font O el martin O el electric Laminate Cupru Aluminiu Unitatea de m sur t t t t t t Consumul specific de energie (kW h / UM) 8. Pentru instala iile care urmeaz a fi proiectate determinarea puterii cerute se poate face dup mai multe metode. A.27 Sec ii auxiliare 260 .9. Energia specific pe unitatea de produs.693. kW h / buc.418 15150 204 .4 .0 .330 14 . Aceast metod se utilizeaz pentru determinarea puterii cerute pentru întreprinderi cu produc ie de serie mare i la care curba de sarcin prezint varia ii mici. buc.18 B.580 11 .În cazul instala iilor existente determinarea puterii cerute se face pe baza curbelor de sarcin .5 .0 94 . 6.600 13 . an) se determin puterea cerut cu rela ia: Denumirea sec iei de produc ie Pc = E0 ⋅ A T (6.300 17 .4.

ηr – randamentul re elei între receptoarele i punctul de calcul. Aceste m suri se calculeaz cu urm toarele rela ii: Kî = Ks = Pr Ps Ps Pinst n k =1 n (6. iar coeficientul de simultaneitate Ks se poate calcula i cu rela ia (6. iar coeficientul de simultaneitate este Ks = 0.8).111 12 .0.23) În cazul receptoarelor de iluminat coeficientul de înc rcare Kî = 1. Ks – coeficientul de simultaneitate. iar Pi este puterea nominal a fiec rui receptor (kW). Pk i ηk sunt respectiv puterea util (kW) i randamentul receptoarelor care func ioneaz simultan. Ps este puterea în func iune simultan .18) unde Kc este coeficientul de cerere.0.1. Factorul de putere mediu al consumatorilor se determin din egalitatea dintre puterea aparent absorbit de cele n receptoare i puterea aparent corespunz toare receptorului echivalent: cos ϕ med Pk η = n k =1 k Pk k =1 η k ⋅ cos ϕ k n (6. Puterea cerut se calculeaz cu rela ia: Pc = K c ⋅ n i =1 Pi (6. 205 . iar ηmed – randamentul mediu al receptoarelor. În acest caz coeficientul de cerere Kc se determin direct cu rela ia: Kc = K t ⋅ Ks ηr ⋅ ηmed (6.19) unde m rimile reprezint : Ki – coeficientul de înc rcare.9 .20) (6.95. Metoda analizei directe se aplic în cazul consumatorilor cu un num r redus de receptoare la care se cunoa te curba de sarcin .98 .21) ηmed = Pk (6.Cauciuc sintetic Ciment Motoare electrice 1000 m3 t kW conven ional 15000 100 .18 C. Se precizeaz c randamentul re elei este de ηr = 0.22) Pk k =1 η k M rimile care intervin în aceste rela ii reprezint respectiv: Pr este puterea real la care func ioneaz receptoarele (kW).

D.75 0. reactive i aparente cu rela iile: Pck = Kck ⋅ Pinst k Qck = Pck ⋅ tg ϕck Sck = Pck / cos ϕck (6.20 0. poduri rulante cu DA = 40 % Transformatoare de sudur Cuptoare electrice cu rezisten .20 0.5 0.75 0.80 0.14 0. sec ie de produc ie) care cuprinde un num r n de categorii de receptoare puterile active.80 0.6 cos ϕck 0.70 0.8 0.4 Coeficien i de cerere Kck 0. continui Cuptoare cu induc ie.28) (6.50 0.8 0.24) (6.0.12 0. Metoda coeficien ilor de cerere.3 . Pentru o categorie k de receptoare se calculeaz puterile active. iar Sck este puterea aparent cerut . se prezint valorile coeficien ilor de cerere Kck pentru diferite categorii de receptoare împreun cu coeficientul de utilizare Kup.27) k =1 Pck ⋅ tg ϕ ck (6.83 206 . Pentru întregul consumator (întreprinderea. Factorul de putere mediu se determin cu rela ia: cos ϕ med = Pc Sc (6.10 0.35 0.30) Tabelul nr.80 0.29) 2 Sc = Pc2 + Q c Pentru exemplificare în tabelul nr. Valorile coeficien ilor de cerere i a coeficien ilor de utilizare pentru principalele categorii de receptoare Denumirea grupei de receptoare Ma ini unelte produc ie de serie mic Ma ini unelte cu regim normal.5 0. 6.9 0. Aceast metod se utilizeaz în cazul consumatorilor cu un num r mare de receptoare la care se cunosc parametrii nominali.70 0.6. joas frecven Cuptoare cu arc automate Pompe i compresoare Ventilatoare Laminatoare de utilizare Kup 0.5 0.0. cos ϕck este factorul de putere cerut.65 0.4 0.70 0.6.25) (6.16 0.35 0.70 0.26) în care: Pinst k este puterea instalat a grupului k de receptoare.4 . reactive i aparente se vor determina cu rela iile: Pc = Qc = n k =1 n Pck Q ck = n k =1 (6.95 0. 6. produc ie de serie mare Macarale. Aceste receptoare se împart într-un num r de n categorii de receptoare în func ie de regimul de lucru. Kck reprezint coeficientul de cerere pentru grupul k de receptoare.

6 0.31) unde: Px este suma puterilor active instalate ale primelor x receptoare din grup . Coeficien ii principalilor tipuri de consumatori Grupul de receptoare Ma ini unelte.2 0.75 0. 6.7.80 0.86 i puterea reactiv total cerut : pentru grupa k: (6.65 0. iar factorul de putere mediu cu rela ia (6. Tabelul nr.14 0. compresoare Poduri rulante i macarale. Pn este suma puterilor active instalate a tuturor celor n receptoare din grup . Consumul de energie electric activ i reactiv se determin cu rela iile: Ea an = Pmax ⋅ Tu Pmax Er an = Ea an ⋅ tg ϕmed (6.85 0.5 cos ϕ 0.7. în ordinea descresc toare a puterii instalate. 6. a. fiind indica i în tabelul nr.34) Puterea aparent cerut se calculeaz cu rela ia (6. Metoda formulei binome Aceast metod se aplic pentru calculul puterii cerute la instala iile cu un num r mare de receptoare împ r ite pe grup. prelucrare la rece.5 Coeficien i b 0.5 0.95 0.9 0.7 0.6 . Pentru mai multe grupe de receptoare puterea activ cerut este: Pc = (a ⋅ Px )max + n k =1 (b ⋅ Pn )k n k =1 (6. b i x sunt coeficien i a c ror valori depind de caracteristicile consumatorilor.5 0.35 0.25 0. iar este suma termenilor de forma (b⋅Pn) pentru toate grupele de receptoare.50 0.70 0.30).3 0 0 0 0.5 0. pompei.85 0.Mori de ciment Concasoare 0.33) Qc = Q ck (6.5 0.36) 207 .29).0.32) unde: (a ⋅ Px)max este cel mai mare termen ob inut pentru grupele considerate. Pentru o grup oarecare k de receptoare puterea activ cerut total este: Pck = (a ⋅ Px)k = (b ⋅ Pn)k (6.75 D.8 0.35) (6. serii mari Ventilatoare.06 0.5 0. sec ii mecanice i montaj Cuptoare electrice cu rezisten înc rcare automat Ma ini de sudat prin punct sau cus tur Transformatoare pentru sudare automat Convertizoare de sudare cu mai multe puncte de lucru Ac ion ri în flux continuu în industria chimic Similar se determin Qck = Pck ⋅ tg ϕk Deci puterea reactiv total cerut se calculeaz cu rela ia: n k =1 (b ⋅ Pn )k x 5 5 3 2 0 0 0 3 a 0.

fiind datorate modific rii sarcinii în orele de vârf sau în zilele de s rb toare i de repaus.6.8.8. Varia iile lente ale tensiunii se exprim prin abaterea tensiunii de la valoarea nominal . 6. STAS 93075. U (%) ± 10 ±5 ±5 ± 10 nu se normeaz 208 .6. regimul nesimetric i varia iile de frecven . Abaterile maxim admisibile ale tensiunii de alimentare.Fiecare din metodele de calcul ale puterii cerute de consumatori este recomandat unui anumit tip de instala ie electric . M surile adoptate pentru men inerea în limite admisibile a acestor parametri trebuie s fie justificat i din punct de vedere economic. dar este posibil de aplicat oric rei instala ie. Abaterile maxime admisibile ale tensiunii se indic în tabelul 6. deoarece abaterea acestor parametrii peste anumite valori admisibile determin daune importante. fiind datorate unor sarcini importante. 6. fie aleatoare. A. conform rela iei: ∆U = U − Un 100 [%] Un (6. fluctua ii de tensiune i goluri de tensiune. Varia iile lente a tensiunii la borne pot fi periodice. Calitatea energiei electrice Energia electric furnizat consumatorului printr-o re ea trifazat de curent alternativ se caracterizeaz prin urm torii parametrii de calitate: varia iile de tensiune. Tensiunea nominal a re elei Un (V) 400/230 400/230 660 1000 Felul re elei aerian subteran aerian i subteran aerian i subteran pt.37) unde: U este valoarea eficace a tensiunii m surate în punctul considerat. regimul deformat. 6. Studiul parametrilor de calitate ai energiei electrice este de mare interes. Din punct de vedere al modului de producere varia iile de tensiune se împart în: varia ii lente. iar Un este tensiunea nominal a re elei. Tabelul nr. – consumatori industriali – distribu ia public Abaterea maxim de tensiune conf.1. Varia ia tensiunii de alimentare Primul factor care influen eaz calitatea energiei electrice este varia ia tensiunii de alimentare.

iar α este coeficient care are valoarea α = 14. dac valoarea acestor abateri dep e te limitele indicate de constructor (de obicei ± 5 %).38) unde: Dn i D reprezint durata de serviciu nominal i real .3.3. În cazul l mpilor cu incandescen . Un i U reprezint tensiunea nominal i respectiv real .Abaterile de tensiune au efecte negative în func ionarea receptoarelor. Figura. pentru l mpile cu luminiscen . puterea activ absorbit este dat de rela ia: P = Ki Pn ∆Pn + δP = Ki ⋅ Pn + ∆P (6. 6. În cazul motoarelor asincrone.39) unde: Ki = P / Pn este coeficientul de înc rcare. iar δP este modificarea acestor pierderi în func ie de tensiunea la borne. conform rela iei: D = Dn (U / Un)–α (6. ∆Pn reprezint pierderile de putere activ la tensiunea normal .a) i b) se prezint varia ia pierderilor de putere activ (δP) i respectiv a puterii reactive specifice absorbite la modificarea tensiunii la borne i pentru diferi i coeficien i de înc rcare Ki. 209 . a – varia ia pierderilor de putere activ (∆P %). varia ia tensiunii de alimentare determin modificarea pierderilor de putere activ i a puterii reactive absorbite. Varia ia parametrilor motorului asincron în func ie de tensiunea la borne i coeficientul de înc rcare β. pentru l mpile cu incandescen i respectiv α = –1. b – varia ia puterii reactive specifice.5. Astfel. alimentarea cu tensiune mai mare decât tensiunea nominal în vederea cre terii fluxului luminos duce la sc derea duratei de serviciu. În figura 6.

În cazul ma inilor sincrone varia iile de tensiune influen eaz asupra puterii reactive disponibile în regim supraexcitat Qd i asupra pierderilor de putere activ ∆P.4. se reduce durata de serviciu.4. La cre terea tensiunii la bornele motorului sincron se ob ine deci o sc dere a puterii reactive disponibile i o cre tere a pierderilor de putere activ . a) varia ia puterilor reactive disponibile func ie de înc rcare. sc derea productivit ii i cre terea consumului specific. laminare sau trac iunii electrice.5 %. Aceast reducere este propor ional cu p tratul coeficientului de înc rcarea pentru varia ii de pân la + 20 % a tensiunii de alimentare. cu comutarea treptelor manual sau automat . reducerea tensiunii de alimentare cu 7 % determin prelungirea duratei de topire cu 50 .1000 kVA. Transformatoarele din posturile de transformare cu puteri de pân la 1.5 %. b) varia ia pierderii de putere activ . dup cum rezult din figura 6. reducerea tensiunii de alimentare duce la mic orarea curentului. 20 % i o cre terea a consumului specific de energie electric cu 2 . Func ionarea motorului sincron la tensiune sc zut determin cre terea curen ilor statorici i reducerea duratei de serviciu. Astfel. se poate realiza reglajul de tensiune la consumatorii la care graficul de sarcin reactiv are diferen e mari între regimul maxim i minim de func ionare.Figura. În cazul func ion rii îndelungate a motorului asincron la tensiune sc zut . la cuptoarele cu rezisten pentru topirea metalelor neferoase cu puteri de 50 . ca urmare a cre terii curen ilor. datorit degrad rii izola iei. a) i b). având puteri cuprinse între 0. abaterea de tensiune cu – 5 % determin o prelungire a duratei topirii cu cca. Combaterea varia iilor lente de tensiune se realizeaz de obicei prin modificarea raportului de transformare al transformatorului de alimentare. La instala iile electrotermice (cuptoare electrice cu rezisten . prin intermediul unui comutator cu ploturi.70 %.6 MVA permit un reglaj în absen a tensiunii în limitele de: ± 1 × 5 sau ± 2 × 2. induc ie sau cu arc) reducerea tensiunii de alimentare sub valorile nominale determin cre terea consumului specific de energie electric i perturbarea procesului tehnologic. În cazul cuptoarelor cu arc pentru elaborarea o elului. 210 . Prin utilizarea bateriilor de condensatoare frac ionate în mai multe trepte. 6. Influen a varia iilor de tensiune asupra motorului sincron.60 MVA. În cazul echipamentelor de redresare specifice instala iilor de electroliz .5 .

precum i prin varia ia vizibil a fluxului luminos admis de corpurile de iluminat. cuptoare cu arc electric. conform rela iei: ∆VF = U max − U min 100 % Un (6. locomotive electrice.5. Senza ia de jen acumulat de ochiul omenesc în timpul T este propor ional cu doza de flicker. Curba efectului de flicker. laminoare.40) Fluctua iile de tensiune au efecte nedorite asupra receptoarelor prin deformarea imaginii televizoarelor i deranjarea func ion rii aparatelor de radio i a altor instala ii electronice.5. Fluctua iile de tensiune se consider varia iile de tensiune cu caracter repetitiv. Figura 6. 211 . Varia ia fluxului luminos în domeniul 1 . care au un gradient ∆U / ∆t > 1 % / sec. ascensoare. Acest aparat cuprinde un filtru liniar cu o curb a ansamblului lamp -observator ca în figura 6.B. Aceste varia ii se datoreaz func ion rii intermitente sau cu ocuri de putere reactiv a unor receptoare ca: aparate de sudur . pompe. M surarea dozei de flicker în instala ii se realizeaz cu un aparat numit flickmetru. Fluctua ia de tensiune (∆Vp) se define te ca fiind diferen a dintre valorile eficace ale tensiunilor maxime i minime în intervalul cel mai scurt.20 Hz provoac o senza ie de jen (disconfort) ochiului omenesc numit efect de flicker având ca rezultat oboseala i sc derea productivit ii muncii. ciclice sau aleatorii.

2 % i frecven 10 Hz. conectarea unor motoare cu curen i mari de pornire). În cazul motoarelor asincrone golurile de tensiune determin decro area prin cre terea alunec rii. Cel mai adesea se folosesc baterii de condensatoare. cuptoare cu arc etc. – cre terea solicit rilor mecanice datorate ocurilor de cuplu sau de accelera ie. Totu i golurile de tensiune provoac varia ii ale curen ilor în înf ur rile motorului conducând la solicit ri termice i mecanice.2 U) i pe o durat depinzând (cel mult 3 secunde) de performan ele instala iilor de automatizare RAR i AAR).6. luându-se drept reper dreapta corespunz toare unei fluctua ii de amplitudine 0. – cre terea for elor electrodinamice datorate ocurilor de curent. iar la motoarele sincrone conduc la ie irea din sincronism. Golurile de tensiune provoac urm toarele efecte: – pierderea stabilit ii func ion rii motoarelor electrice. apare fenomenul de decro aj prin men inerea în stare deschis a tiristoarelor care determin o cre tere exagerat a curentului. În cazul conductoarelor. 212 . Golurile de tensiune pot fi: de tip simetric – când tensiunile pe cele trei faze scad în acela i raport cu tensiunea nominal sau nesimetrice – în caz contrar.6. Dac golurile de tensiune au caracteristici care nu conduc la pierderea stabilit ii dinamice nu este necesar deconectarea aliment rii. eventual printr-o re ea separat . 0. – cre terea solicit rii termice în cazul redresoarelor cu tiristoare. gre eli de manevr . În figura 6. furtun .) de la o treapt de tensiune mai ridicat . Curba limit tolerabil a dozei de flicker. releelor sau altor aparate a c ror func ionare se bazeaz pe electromagne i golurile de tensiune cu tensiunea rezidual sub 0.Figura 6.7 Un vor determina declan area i deci modificarea pozi iei contactelor. viscol) sau de natur subiectiv (uzura materialelor. Golurile de tensiune se definesc ca fiind sc derea sensibil a valorii eficace a tensiunii re elei (pân la valoarea de cca. Pentru combaterea flickerului se apeleaz la urm toarele metode: – prin alimentarea utilajelor care produc flicker (laminoare. C. Cauzele golurilor de tensiune pot fi: naturale (desc rc ri atmosferice. La apari ia golurilor de tensiune la convertizoarele statice cu tiristoare se întrerupe sincronismul între comenzile pe poart i tensiunea anodic . se prezint curba limit a dozei de flicker tolerabile. – instalarea de surse locale de putere reactiv care s furnizeze instantaneu surplusul de putere reactiv cerut de utilajele produc toare de flicker.

o und periodic i nesinusoidal m(t). comand i control ies din funciune la apari ia golurilor de tensiune.42) 2 Mk = T Nk = 2 T t 0 +T t0 t 0 +T t0 (6. m rginit pe un interval [a. golurile de tensiune determin stingerea l mpii i reintrarea în func iune dup o durat de cca. fie prin adoptarea unui sistem de protec ie pentru resincronizare rapid .43) (6. acestea revenind la func ionarea normal dup reapari ia tensiunii. Aceasta descompune unda real a tensiunii sau curentului în componente sinusoidale. prezentând în acest interval un num r finit de puncte de discontinuitate.2. Combaterea golurilor de tensiune i asigurarea continuit ii în alimentarea cu energie electric se realizeaz prin: – alimentarea din surse speciale cu acumulare de energie: – reducerea sensibilit ii receptoarelor la golurile de tensiune. Astfel. Alimentarea din surse speciale de energie electric de tip invertor-baterie de acumulatoare se adopt în cazul unor grupuri de receptoare cu puteri reduse (calculatoare. În cazul motoarelor sincrone reducerea sensibilit ii se ob ine fie prin m rirea momentului de iner ie.L mpile cu incandescen i cele fluorescente nu sunt influen ate esen ial de golurile de tensiune. poate fi reprezentat printr-o serie Fourier de forma: m( t ) = A 0 + ∞ t =1 (M k cos kωt + N k sin kωt ) (6. circuite de comand i automatizare). Reducerea sensibilit ii motoarelor asincrone se realizeaz fie prin m rirea momentului de iner ie.44) m(t )sin kωt dt 213 . b] care se poate împ r i într-un num r finit de subintervale în care func ia este monoton . Regimul deformant Regimul deformant în instala iile electrice se caracterizeaz prin aceea c la o parte din receptoare unda de tensiune i/sau curent este nesinusoidal datorit caracteristicii neliniare a impedan ei.6. Calculatoarele electronice i instala iile de automatizare. 6. fie prin adoptarea unor parametrii electrici adecva i. În cazul l mpilor cu vapori de mercur sau de sodiu de înalt presiune. În cazul schemelor electrice cu contactoare i relee se prefer asigurarea unei surse de curent operativ independente (baterie de acumulatoare) sau se realizeaz auto-men inerea contactelor cu ajutorul unor condensatoare.10 minute. respectiv componenta fundamental la frecven a de 50 Hz i componentele armonice corespunz tor multiplilor întregi ai frecven ei industriale. Metoda de studiu a regimului deformant este analiza armonic . 8 .41) unde coeficien ii serie sunt calcula i cu rela iile: A0 = 1 T t 0 +T t0 m(t )dt m(t )cos kωt dt (6.

11. iar m este num rul de faze. Reziduul deformant. propor ionale cu frecven a.20 %. Nivelul armonicilor. q este num rul de crest turi pe pol i faz . se pune în eviden prin urm torii indicatori: A.30 pentru armonica a 13-a.45) 1 M= T t 0 +T t0 m 2 (t )dt (6. exprimat în procente: δ= Ud 100 % U1 (6.10 . de exemplu. 0.60 % pentru armonica a 7-a. ob inut prin suprimarea undei fundamentale din unda periodic . Ma inile sincrone în regim simetric genereaz tensiuni armonice dentare cu frecven a: fk = (2mq ± 1)f1 (6.0. În cazul transformatoarelor mari. Nivelul admis al armonicilor de ordin par cu rangul 2 .48) a armonicii C. în re elele de joas tensiune (≤ 1000 V) se admite un nivel limit al coeficientului de distorsiune δU = 2 %.49) În ara noastr .24 este de γU = 0. 0. reprezentând raportul dintre valoarea efectiv considerate Uk i valoarea efectiv a armonicii fundamentale U1: γ ku = Uk U1 (6. 0. Armonica a 3-a nu circul în re ea deoarece se utilizeaz înf urarea în triunghi sau cu neutrul izolat.100 MVA curentul armonicii a 5-a are amplitudinea de 0. iar a armonicii a 7-a de 0.25 %.40 pentru armonicile 9. de 40 . Dac reactan ele de sc p ri ( X σ1 i X σ 2 ) din schema echivalent a transformatorului sunt liniare. reactan a de magnetizare Xm depinde de starea de satura ie a transformatorului i de tensiunea aplicat la frecven a de 50 Hz. reprezentând raportul dintre valorile efective ale reziduului deformat (Ud) i a undei fundamentale (U1). iar a celor de ordin impar este de 0. Coeficientul de distorsiune.le: Valoarea medie (Mmed) i valoarea efectiv a undei periodice m(t) se calculeaz cu rela ii- M med 1 = T t 0 +T t0 m(t )dt (6.85 % pentru armonica a 3-a 0.46) Efectul deformant al receptoarelor asupra undei de tensiune.05%.50) unde f1 i f2 reprezint frecven a fundamental i armonicile superioare.65 % pentru armonica a 5-a. Echipamentele deformante generatoare armonici de tensiune (Uk) sunt transformatoarele cu circuit magnetic i ma inile sincrone cu sarcina dezechilibrat . Ma inile asincrone genereaz armonici de tensiune dentare în stator i rotor cu frecven a: 214 .47) B. i având valoarea efectiv : 2 U d = U 2 − U1 (6.

1 . Figura 6. 2.52) Echipamentele generatoare de armonici de curent (Ik) sunt mutatoarele. 215 . reprezint num rul de faze al redresorului. În cazul redresoarelor alimentate cu o tensiune sinusoidal . unde p = 1. în cazul cuptoarelor electrice trifazate cu arc pentru topirea o elului armonic de ordinul 3 reprezint pân la 6 % din curentul total al cuptorului.f1n = [2mq (1 – s) ± 1] f1 f2n = [2mq2 (1 – s) ± 1] f2 (6.p ± 1. Datorit caracteristicii neliniare a desc rc rilor în gaze i a prezen ei starterului în cazul l mpilor fluorescente con inutul de armonici al curentului este de: 8 . curentul este nesinusoidal. bobinele cu miez de fier.14 % pentru armonica a 3-a.51) (6. iar pe partea de curent alternativ. Redresor cu 6 pulsuri (hexafazat).7 % pentru armonica a 5-a i de pân la 2. cuptoarele electrice cu arc. Astfel. cu un con inut de armonici independent de conexiunea sau de reglajul redresorului.7. instala iile de sudare cu arc electric i l mpile fluorescente. Pe parte de curent continuu se întâlnesc armonici de ordinul n = k.p.. armonici de ordinul n = k.. .5 % pentru armonica a 7-a. 3.

8. c – spectrul de armonici canonice i necanonice. Datorit nesimetrici proceselor de comuta ie în curba curentului IR apar pe lâng armonicile de ordinul n = k.53) Rezult c trebuie corectate aceste valori prin utilizarea unui coeficient K. Pentru un redresor cu p=6 pulsuri (alternan e) prezentat în figura 6. Instala iile de redresare utilizate la electroliza aluminiului sau în ac ion rile electrice de curent continuu (trac iune electric sau la laminoare) au puteri instalate mari i se impune g sirea 216 . necanonice.p ± 1 (unde p = 6) i alte armonici. Valorile armonicilor de curent calculate cu rela ia: In = I1 / n (6. care ine cont de unghiul de comuta ie β i de puterea de scurt circuit Ssc în punctul de racord.8.Figura 6.7. b – curba curentului IR. Formele undelor i spectrul de armonici pentru un redresor hexafazat. se prezint curbele tensiunii i curentului redresat i respectiv spectrul de armonici în figura 6. a – Curba tensiunii redresate. Influen a unghiurilor de aprindere α i a unghiurilor de comuta ie β dau o form neregulat curbei tensiunii continue Ud.

6 redresoare în paralel i alimentarea lor cu transformatoare cu defazaj intern de 10 sau respectiv 15 grade electrice. Pe m sura desf ur rii procesului de topire i de formare a b ii de metal topit.). fie printr-o concep ie de proiectare adecvat .9. Comandându-se sincron unghiul α de aprindere a celor dou redresoare. Aceste redresoare cuprind dou redresoare trifazate conectate în serie i alimentate de la dou înf ur ri secundare. Prin utilizarea redresoarelor cu 12 pulsuri curba curentului primar se amelioreaz apropiindu-se mai mult de sinusoid . La cuptoarele cu arc electric regimul deformant se datoreaz caracterului neliniar al arcului electric eviden iat de caracteristica dinamic volt-amper a acestuia (figura 6. fie prin utilizarea unor instala ii de compensare a regimului deformant. armonicile 5 i 7 din primarul transformatorului se vor anula fiind decalate cu 180°. Caracteristica dinamic a arcului electric. Figura 6.unor solu ii pentru reducerea efectelor asupra re elelor de alimentare. La redresoarele comandate nu se justific cre terea num rului de faze p > 12.9. La începutul procesului de topire arcul electric este instabil i curba curentului absorbit este puternic deformat . caracteristica arcului electric devine liniar i scade nivelul armonicilor. ale transformatorului de alimentare. utilizate la alimentarea cuvelor de electroliz a aluminiului se poate m ri num rul de pulsuri de la 12 la 24 sau 36 prin montarea a 4 . 217 . În cazul redresoarelor necomandate. cu conexiuni diferite stea-triunghi.

7 %. dantur rii arm turilor i influen ei satura iei. Armonicile de curent generate de cuptoarele cu arc. Prin intermediul liniilor de contact monofazate de 27.54. în consecin . În urma m sur torilor pe re eaua CFR electrificat au rezultat nivele mari ale armonicilor impare (γU3 = 2. Pentru reducerea regimului deformant se utilizeaz filtre de absorb ie. Acest coeficient kD = 1.5 %. variaz ca amplitudine i faz în func ie de curentul de sarcin i de regimul concret de func ionare al locomotivelor (demaraj.300 MVA pe fiecare platform industrial i.) unde In este curentul armonic. frânare.10 se prezint curba calculat i respectiv curbele limit m surate ale armonicilor de curent generate de cuptoarele cu arc electric. iar kp este un coeficient care depinde de raportul dintre tensiunea arcului electric i tensiunea de alimentare. regimul deformant devine deosebit de important. Regimul deformant este înso it de apari ia unor cupluri parazite asincrone i sincrone.5 %.1 %. rela ia: Pentru calculul armonicilor de ordinul n = kp ± 1 se utilizeaz în general In k p = I1 n 2 (6. La ma inile asincrone armonicile câmpului magnetic din întrefier sunt datorate dispunerii discrete a conductoarelor de bobinaj. γU11 = 0. func ionare în regim de vitez constant ). precum i de raportul dintre reactan a X i rezisten a R din circuitul cuptorului.2 în faza ini ial de topire i scade la kD = 0. Armonicile de curent de ordin impar.5 kV atinge δU = 10. Cuptoarele electrice cu arc din o el riile electrice din ara noastr au puteri instalate de 100 . γU9 = 1 %. γU7 = 1.05 în perioada final a topirii.5 kV se injecteaz armonici de curen i în sistemul energetic na ional. în special armonicile 3 i 5. γU5 = 1.Figura 6.10. de atrac ia 218 .7 %) iar coeficientul de distorsiune în re eaua de 27. În cazul trac iunii electrice feroviare instala iile de redresare monofazate cu care sunt echipate locomotivele electrice genereaz regimuri nesinusoidale i nesimetrice. În figura 6.

În cazul unor armonici de rang mai mare apar dificult i de pornire i atingere a tura iei nominale datorit fenomenului de „târâre“ a motorului. În plus apar i pierderi suplimentare în înf ur rile parcurse de armonicele de curent. Din punct de vedere energetic principale influen a armonicilor de curent o constituie cre terea pierderilor suplimentare în înf ur ri. Deci înc lzirea datorat armonicilor curen ilor depinde numai de sarcina total a condensatoarelor.magnetic unilateral i de apari ia a unor zgomote specifice. p este num rul de perechi de poli.. iar τ2 reprezint pasul dentar al indusului i k=1. calculat cu rela ia 219 . Dac bateria de condensatoare constituie împreun cu inductan a re elei un circuit rezonant pentru o frecven a armonicilor curen ilor din re ea. For ele de atrac ie unilateral apar în momentul când pe circumferin a rotorului exist zone opuse cu induc ie maxim i minim . Se constat c aceste pierderi suplimentare în cupru datorate armonicilor sunt sesizabile dac tensiunea armonic dep e te cu cca. precum i de pierderi suplimentare în înf ur ri. Tensiunea deformant de alimentare înr ut e te comuta iile redresorului. Cuplurile sincrone se datoreaz interac iunii dintre o armonic statoric i o armonic retoric . În liniile electrice aeriene apar pierderi ohmice suplimentare. Cuplurile asincrone se produc între armonici ale arm turilor cu acela i num r de poli p i acela i sens de rota ie. În cazul ma inilor sincrone armonicile curentului realizeaz înc lzirea suplimentar a rotorului i determin reducerea curentului admisibil invers.1000 Hz. calculat cu rela ia: Z2 b = τ 2 kZ1 ± p (6.55) unde Z1 i Z2 reprezint num rul de crest turi ale inductorului i indusului.2. 10 % din tensiunea nominal . iar în cazul cablurilor se manifest în plus i pierderi dielectrice. Înc rcarea admisibil a condensatorului în regim deformant se poate stabili considerând c factorul de pierderi dielectrice (tg δ) este independent de frecven în domeniul 50 . ale tensiunii determin diferen e între tensiunile secundare în stea i respectiv în triunghi. Evitarea cuplurilor sincrone se face prin adoptarea unui num r de crest turi retorice: Z2 ≠ Z1 i Z2 ≠ Z1 + 2p. Cuplurile parazite asincrone i sincrone se pot mic ora prin reducerea armonicilor bobinajului statoric reducându-se factorii de repartizare i scurtare. neindus de c tre stator.. având drept efect cre terea con inutului de armonici ale curentului. Coeficientul de distorsiune admisibil este de 5 % pentru ma inile sincrone mari i de 10 % pentru cele mici. Bateriile de condensatoare sunt cele mai afectate de prezen a armonicelor. Reducerea cuplurilor parazite asincrone se poate realiza printr-o înclinare a crest turii.3. Se produce astfel înc lzirea condensatoarelor prin cre terea pierderilor dielectrice i a pierderilor Joule în arm turi i contacte. atunci bateria va fi supratensionat i supraînc rcat în regim de durat . Deoarece admitan a condensatoarelor este propor ional cu frecven a. Alimentarea redresoarelor cu tensiune nesinusoidal . În cazul transformatoarelor apar pierderi suplimentare în fier prin curen i Foucault i posibilitatea atingerii satura iei. armonicile curentului ating valori importante chiar atunci când tensiunea la borne se men ine în limite admisibile. în special armonicile 5 i 7.

care trecând prin bateria de condensatoare i re eaua de alimentare poate produce efecte d un toare men ionate anterior. Pentru anumite configura ii ale sistemului electroenergetic sau ale re elelor de distribu ie în situa ia de rezonan se poate amplifica una dintre armonicile 3 . corespunz tor unui spectru de frecven e de 150 . utilizate pentru ameliorarea factorului de putere. Astfel. Factorul de putere m surat în regim deformant este mai sc zut.59) Rezult c se poate prevedea o rezonan pentru armonica a 5-a dac puterea aparent a condensatoarelor SC este de cca. prin cablu sau linie aerian . Astfel. Pentru armonica a 7-a 220 . la transportul energiei în curent continuu. Circula ia curen ilor armonici în re elele de transport i distribu ie poate constitui un pericol dac impedan ele elementelor inductive i capacitive ale re elei constituie circuite rezonante pentru o frecven armonic . datorit armonicilor homopolare din linia de curent continuu se pot induce tensiuni armonice care provoac perturba ii numai când distan a dintre linii este mic . aparatele electrodinamice sunt afectate de o eroare negativ . În aceast situa ie apare pericolul supraînc rc rii unor echipamente electrice sau al deterior rii izola iei prin efectul supratensiunilor. Cele mai frecvente fenomene de rezonan armonic apar la sta iile de redresare prev zute cu baterii de condensatoare. Dac Ssc = U2 / XL este puterea aparent de scurtcircuit pe bare. Influen a armonicilor asupra aparatelor de m surat i înregistrare se manifest prin apari ia unor erori de m surare.Q n = Q1 + ∆ Q n = U 2 ωC + (I 2 n / nω C ) (6. deci la: (6. În cazul rezonan ei paralel (de curent) poate ap rea o amplificare a curentului armonic fa de cel al redresorului.56) Sarcina minim se ob ine din egalitatea celor doi termeni ( Q1 = ∆ Q n ). armonica de rezonan a circuitului se poate calcula cu rela ia: n= XC S = sc XC SC (6. Efectul perturbator al armonicilor din liniile electrice aeriene sau în cablu asupra circuitelor de telecomunica ii apare datorit induc iilor electromagnetice din liniile paralele.1250 Hz. 4 % din puterea de scurtcircuit a re elei. fiind în general erori negative. SC = U2 / XC este puterea aparent a barei de condensatoare. În cazul rezonan ei serie (de tensiune) curentul armonic poate lua cel mult valoarea curentului generat de redresor. iar reactan ele armonice corespunz toare sunt XLn = nXL i respectiv XCn = XC / n. în cazul unei tensiuni alternative perturba ia maxim în liniile telefonice este cea corespunz toare armonicii 21 (1050 Hz). Elementele care pot fi cauza fenomenului de rezonan armonic sunt capacit ile liniilor de înalt tensiune i respectiv a bateriilor de condensatoare din re elele de medie i joas tensiune.57) C′ = 1 ω⋅ U I2 n n Dac se m re te capacitatea C a bateriei peste valoarea C′ se constat faptul c nu mai are loc o cre tere propor ional .58) Contoarele de energie electric activ i reactiv au în regim deformant erori de m surare care depind de sensul circula iei energiei reactive din circuit.13. conform rela iei: K = cos ϕ1 = I1 cos ϕ I ef (6.

pentru armonica de ordinul n se exprim cu rela ia: n ⋅ Lω = 1 nCω (6. declan rile circuitelor de protec ie i pâlpâirea l mpilor cu desc rc ri în gaze. Pentru n ′ ≠ n expresia este pozitiv i filtrul se comport ca o bobin .826 % i pentru armonica a 13-a de 0.63) Alte efecte ale regimului deformant sunt perturba iile în func ionarea echipamentelor electronice industriale. pentru re elele de medie tensiune.60) unde K este un coeficient de securitate cu valoarea K = 1 pentru re elele de joas tensiune i respectiv K = 1 ÷ 2.04 %.592 %. Deci dac se monteaz mai multe filtre de acest fel. este necesar s se foloseasc circuite filtrante a curen ilor armonici. Deci un filtru adus în situa ia de rezonan pe o anumit frecven va amplifica armonicile cu frecven e mai mici i va absorbi armonicile cu frecven e mai mari. În cazul în care regimul deformant nu poate fi redus prin construc ia echipamentului sau prin scheme adecvate de racordare la re ea. Dac se consider cunoscut impedan a echivalent a sistemului la frecven a f1 = 50 Hz. Condi ia de rezonan a unui filtru format dintr-o bobin de inductivitate L i o baterie de condensatoare de capacitate C. Acestea trebuie s îndeplineasc urm toarele condi ii: s compenseze puterea reactiv . aduse la rezonan pe frecven ele corespunz toare anumitor armonici. (pentru frecven e mai mici decât frecven a de rezonan ) expresie din parantez are semn minus i filtrul se comport ca o capacitate. Filtrele sunt formate din baterii de condensatoare montate în serie cu bobine de reactan .61) γU = U n Sn I = n⋅K n U 1 S sc I1 (6.rezonan a apare pentru valoarea raportului SC / Ssc = = 2.64) Pentru o alt armonic n ′ ≠ n condi ia (6.62) i deci condi ia de nedep ire a armonicilor de tensiune va fi: Sn U I ≥ n n Ssc U1I1nk (6. Fiecare filtru acordat pe frecven a unei anumite armonici reprezint un fel de scurtcircuit trifazat pentru armonica respectiv . Dac aproxim m puterea aparent nominal a receptorului deformant cu: Sn = 3U1I1 din rela iile anterioare rezult : (6. rezultând urm toarea rela ie: n 2 Lω n2 n ′Lω − = ωL n ′ − n′ n′ (6. s filtreze armonicile de curent i s reduc al minim puterea deformant în amonte de consumator. pentru armonica a 11-a respectiv de 0. 221 . acordate pe armonici diferite. impedan ele frecven elor armonice se pot calcula cu rela ia: Z n = Z1nK = U2 n⋅K Ssc (6. se ca constatat c armonicile respective dispar din curba de tensiune a re elei de alimentare.64) nu mai este valabil .65) Pentru n ′ ≠ n .

Filtrele utilizate pot fi cu refulare sau cu absorb ie. Acestea se dimensioneaz pentru a compensa puterea reactiv i pentru filtrarea armonicilor de curent i/sau de tensiune care produc puterea deformant .
Filtrele cu refulare (ca cel prezentat în figura 6.11.) se ob ine prin legarea în serie cu bateria de condensatoare cu reactan XC a unei bobine de reactan XL, astfel încât reactan a XC – XL s aib caracter capacitiv pentru frecven a fundamental f1 compensând astfel puterea reactiv , iar pentru frecven ele superioare fn ≥ f1 s aib caracter inductiv refulând astfel în re ea armonicile superioare de curent In. În acest fel se va evita rezonan a dintre bateria de condensatoare i re ea. Astfel de filtre elimin supraînc rcarea bateriei de condensatoare prin curentul armonic, dar nu amelioreaz distorsiunile tensiunii re elei i presupun pierderi de energie în bobin . Filtrele cu absorb ie conectate la barele de medie tensiune MT sunt formate din grupe de condensatoare de reactan XC înseriate cu bobina de reactan XL, dimensionate astfel ca fiecare grup s fie în rezonan serie pe una din frecven ele curentului armonic In (figura 6.12).

Figura 6.11 Filtru cu absorb ie. a – schema de principiu; b – schema echivalent .

222

Figura 6.12. Filtru cu absorb ie. a – schema de principiu; b – schema echivalent . Astfel, fiecare grup va absorbi în întregime curentul armonic cu frecven a pentru care a fost acordat circuitul i în propor ie mai redus curen ii armonici cu frecven a apropiate celei de acordare. Se elimin pericolul deterior rii bateriei de condensatoare, se reduce circula ia curentului armonic i se mic oreaz distorsiunea tensiunii re elei. Bateria de condensatoare aferent armonicilor preponderente (5, 7, 11, 13) este prezentat în figura 6.12.b. În unele situa ii se utilizeaz filtre mixte, formate din mai multe capacit i i inductan e care formeaz un circuit cu mai multe puncte de rezonan . Aceste filtre au avantajul unor cheltuieli de investi ie mai mici, dar prezint i dezavantajul unor dificult i de realizare a acordului multiplu. În figura 6.13. se prezint exemple de filtre cu compensatoare statice cu tiristoare.

223

Figura 6.13. Filtre cu compensatoare statice cu tiristoare. a. Filtru cu dou frecven e de acordare; b. Filtru trece-jos de ordinul 2; c. Filtru trece-jos de ordinul 3; Filtrul cu dou frecven e de acordare (figura 6.13.a) se realizeaz prin combinarea a dou circuite oscilante acordate la dou frecven e diferite. Are avantajul c necesit o singur grup de condensatoare C1, de valoare mai mic , dar prezint i dezavantajul c reglajele celor dou frecven e de rezonan sunt interdependente, filtrul fiind astfel greu de reglat. Filtrele trece-jos de ordinul 2 i 3 sunt calculate astfel ca s aib o impedan rezistiv mic pentru frecven e superioare celei de t iere (figura 6.13. b i c). La alegerea condensatoarelor circuitelor de filtrare trebuie s se in cont c acestea înseriate cu bobine de reactan func ioneaz în regim deformant la o tensiune i putere majorate datorit curen ilor armonici. Filtrele se monteaz în general în stea, conectând bobina de reactan spre punctul neutru din considerente de izola ie. Bobinele de reactan folosite sunt f r miez, în aer sau în ulei i cu un efect de refulare a curentului cât mai redus. Reglarea valorii inductan ei se face în trepte cu un comutator cu ploturi sau continuu.

6.6.3. Nesimetria instala iilor electrice
Nesimetria instala iilor electrice se datoreaz unor receptoare de mare putere care introduc impedan e dezechilibrate. Din aceast categorie fac parte cuptoarele electrice cu arc, trac iunea electric sau o serie de receptoare monofazate de iluminat i for (l mpi, transformatoare de sudur etc.). Un sistem trifazat nesimetric se poate descompune fictiv într-un sistem simetric de succesiune direct (Vd), unul de succesiune invers (Vi) i respectiv un sistem homopolar (Vh), conform rela iilor cunoscute:

224

V1 = Vh + Vd + Vi V2 = Vh + a 2 Vd + a Vi V3 = Vh + a Vd + a 2 Vi
Componentele simetrice (Vd, Vi, Vh) se calculeaz cu rela iile: (6.66)

( ) V = (V + a V + a V ) / 3 V = (V + a V + a V ) / 3
Vh = V1 + V2 + V3 / 3
2 d 1 2 2 3 i 1 2 3

(6.67)

În aceste rela ii, V1 , V2 i V3 reprezint fazorii tensiunilor (sau curen ilor) pe faz , iar: a = – (1 / 2) + j (3 / 2) = ej2π / 3
Regimul de func ionare nesimetric se caracterizeaz prin urm torii indicatori: A. Coeficientul de disimetrie, definit ca raportul dintre componenta invers componenta direct a tensiunii sau curentului:

(6.68)

i

εi =

Vi

Vd

(6.69)

B. Coeficientul de nesimetrie a tensiunii, definit ca raportul dintre m rimea Ui a componentei inverse a tensiunii i tensiunea nominal pe faz a re elei:

εh =

Ui U nf

=

U1 + a 2 U 2 + a U 3 3U f

(6.70)

Valoarea limit admis în ara noastr pentru acest coeficient este εh = 2 %.
C. Coeficientul de dezechilibru, definit ca raportul dintre componenta homopolar a tensiunii i tensiunea nominal pe faz a re elei:

ε0 =

Uh U nf

=

U1 + U 2 + U 3 3U f

(6.71)

Valorile maxime admisibile ale acestui coeficient variaz între 5 - 10 %. Regimurile nesimetrice au efecte negative, în special, asupra motoarelor asincrone i condensatoarelor. Pierderile în cuprul motoarelor în m rimi raportate se calculeaz cu rela ia:

∆p Cu =

1 + ε i + (1 + 3n )ε h cod 2 ϕ d

(6.72)

unde ϕd este defazajul dintre componenta direct a curentului fa de tensiunea pe faz .

225

puterea reactiv a bateriei fiind impus de sarcina fazei mai înc rcate. cum este cazul locomotivelor electrice din re eaua feroviar se utilizeaz substa ii de trac iune de 110 / 27. 24 %. În cazul sarcinilor monofazate de putere mare (3 . pentru o disimetrie de tensiune εdU = 10 % rezult o disimetrie de curent de εdl = 50 % i o dimensiune a puterii active disponibile de cca.2 un motor asincron alimentat cu tensiune nesimetric va absorbi un curent invers important care va produce înc lzirea suplimentar . echipate cu dou transformatoare monofazate V / V (fig. În cazul instala iilor de redresoare cu filtre de netezire apare armonica a doua de curent propor ional cu coeficientul de netezire care determin supraînc lzirea condensatoarelor i reducerea randamentului.14. Astfel. Combaterea nesimetriei sistemelor trifazate se poate realiza prin: I. Figura 6. În cazul receptoarelor monofazate de putere mic (iluminat i for ) se va urm ri repartizarea echilibrat a sarcinilor monofazate pe cele trei faze. care determin în secundar curen i egali i decala i cu 120°. 226 . În cazul bateriilor de condensatoare racordate la o re ea cu tensiune nesimetric se 2 constat o agravare a nesimetriei ( Q f = U f / X C ). 6. Deoarece raportul impedan elor Zi / Zd = 0. Si i Sh reprezint componentele puterii aparente. Echilibrarea sarcinilor electrice. diminuându-se în acela i timp randamentul.Factorul de putere echivalent regimului nesimetric va fi: cos ϕ′ = P P = 2 S′ Sd + Si2 + (1 + 3n )S2 h (6.14). În plus apar cupluri suplimentare pulsatorii i vibra ii.4 MW). diminuarea cuplului util i a duratei de via . a i b) are dezavantajul c introduce pierderi suplimentare i nu permite reglarea continu . Ybc. Scheme de simetrizare a unei sarcini monofazate (Ys) cu ajutorul admitan elor Yab. prin montarea de inductan e sau capacit i (figura 6.14.5 kV.73) unde Sd. Yca.

4.) se realizeaz astfel: La cuptoarele electrice cu arc cablurile de alimentare i dispozitivele portelectrod se dispun cât mai simetric i cu scheme de conexiuni speciale. La liniile de înalt tensiune simetrizarea se realizeaz printr-o serie de permut ri sau rota ii ale conductoarelor la numite intervale. Efectele varia iilor de frecven În regim normal de func ionare varia iile de frecven se datoreaz reglajului la nivelul dispeceratului sistemului energetic. realizate cu cablu monofazat.6 2 k2 U k f2 (6.25. se realizeaz II. În condi ii de deficit de putere pot ap rea situa ii de func ionare cu frecven a în afara limitelor admise pentru perioade mari de timp. Astfel. III. Aceste abateri de frecven în afara limitelor admise au efecte negative asupra ac ion rilor electrice i instala iilor de automatizare.4 + 5.b). reducerea nesimetriei se face prin montarea fazelor în vârfurile unui triunghi echilateral (în „trefl “). 4.76) 227 .Prin legarea ciclic a cel pu in trei subspa ii de trac iune electric ameliorarea sensibil a nesimetriilor din re eaua de distribu ie.50. adoptându-se sistemul simetric de bare. Limitele maxime admise de varia ie ale frecven ei sunt de 49. se realizeaz o untare a componentelor inverse. 6. În cazul motorului asincron sc derea frecven ei sub cea nominal va determina cre terea corespunz toare a cuplului critic i alunec rii critice conform rela iilor cunoscute: Mk = sk = ± 2 k2 m1 U 1 1 ⋅ = U 2ωf1 2C R ± R 2 + (X 1 + C X 2′)2 k f2 1 1 1 σ 1 σ [ ] (6. În cazul liniilor electrice trifazate. În cazul barelor conductoare de 6 . iar în SUA de 60 Hz. Datorit scurtcircuitelor nesimetrice sau întreruperilor pe faze la cuptoarele electrice cu arc se va înregistra permanent un regim nesimetric.74) 2 R 1 + (X σ1 + C1X ′ 2 ) σ C1R 2 / t 2 = 1 kf (6. Utilizarea compensatoarelor sincrone rotative în locul bateriilor de conductoare pentru compensarea puterii reactive absorbite de cuptoarele cu arc electric este avantajoas deoarece reactan a invers fiind mai mic decât cea direct .10 kV se va evita dispunerea acestora în sisteme nesimetrice (fig.75) Pierderile în fierul statoric variaz cu frecven a conform rela iei: ∆PFe ∆PFen f f 4. re ele de alimentare ale cuptoarelor electrice etc.5 Hz. Siemtrizarea circuitelor i liniilor electrice în cazul elementelor de transfer a energiei electrice au impedan e diferite (linii electrice aeriene sau cu cabluri monofazate.5 . În condi ii normale frecven a este de 50 Hz.6.6 100 100 = 3. la cuptoarele cu capacitatea de pân la 20 t se folose te schema monofilar de alimentare care determin un grad de nesimetrie de pân la 36 %.

77) Q f = 2πfCU 2 = Q n ⋅ k f n Deci la sc derea frecven ei se va reduce puterea reactiv furnizat de baterie. rezultând deci o varia ie important . Se define te similar starea de refuz ca fiind starea în care se îndeplinesc condi iile de func ionare i care este caracterizat de probabilitatea st rii de refuz PR. Modelul utilizat depinde de urm torii factori: – de etapa analizat (de proiectare. – de func ia de reparti ie a timpilor de func ionare neîntrerupt (F(t)) i respectiv a timpilor de reparare (G(t)) care permit determinarea probabilit ilor. Pentru un sistem se define te starea de succes ca fiind starea în care se îndeplinesc condi iile de func ionare i care este caracterizat de probabilitatea st rii de succes PS. Calculul fiabilit ii instala iilor electrice presupune construirea unui model matematic adecvat. – de caracteristicile elementelor componente în sensul dac acestea sunt reparabile sau nereparabile. Astfel la o diminuare a frecven ei cu 5 % i a tensiunii la borne de 10 % puterea reactiv se va reduce cu circa 23 %. este alc tuit din mai multe elemente componente. Pf = tg δn (1 + kf) (6.79) Determinarea acestor probabilit i de stare este punctul de plecare pentru calculul celorlal i indicatori de fiabilitate. Prin derivarea în raport cu timpul a func iilor de reparti ie se ob in densit ile de reparti ie. la studiul instala iilor electrice se ia în considerare i siguran a în func ionare sau fiabilitatea instala iilor. Astfel. 228 . Func ionarea sistemului energetic na ional cu varia ii de frecven nu poate fi influen at de o serie de ac iuni locale. 6. La studiul fiabilit ii instala iilor electrice se folose te metoda func iei de siguran . În cazul filtrelor de armonici efectele reducerii frecven ei sunt deosebit de importante. Siguran a în func ionare a instala iilor electrice Pe lâng criteriul tehnico-economic. de exploatare sau de garan ie). la o frecven mai redus (f < fn) impedan a filtrului va cre te i va ap rea un anumit grad de dezacordare i suprasarcini periculoase. pentru timpii de func ionare f(t) i respectiv de reparare g(t). privit ca sistem. o instala ie electric . conectate în serie sau în paralel cu componente independente sau dependente între ele. care s descrie comportarea în timp a unui proces fizic aleatoriu.7.78) unde δn reprezint unghiul de pierderi la frecven a nominal . Siguran a în func ionare reprezint probabilitatea ca într-un interval de timp sistemul s îndeplineasc condi iile de func ionare. Din punct de vedere al fiabilit ii. dac la func ionarea la frecven a nominal filtrele au o impedan sc zut pentru curen ii armonici. Între aceste probabilit i exist rela ia: P S + PR = 1 (6.rela ia: Varia ia pierderilor în fier la tensiunea nominal i frecven variabil se calculeaz cu (6. metoda binomial i metoda bazat pe procese stochastice tip Markov.

Intensitatea de reparare (µ(t)) sau rata c derilor.80) În calculele de fiabilitate se definesc urm torii parametrii statistici de siguran : 1. este probabilitatea ca un element care a fost defect la momentul t s se repare în intervalul ∆t: µ (t ) = g (t ) 1 − G (t ) (6. Reducerea acestei perioade se face prin rodajul în uzin în condi ii cât mai apropiate de cele din exploatare. de tinere e (rodaj) cu o intensitate a defec iunilor descresc toare. Intensitatea de defectare (λ(t)).200 ore.f (t ) = g(t ) = dF(t ) dt dG (t ) dt (6.15 Varia ia în timp a intensit ii defec iunilor. În figura 6. care reprezint probabilitatea ca un element care nu a func ionat f r defec iuni pân în momentul t s se defecteze în intervalul ∆t: λ (t ) = f (t ) 1 − F(t ) (6.82) 2.15.84) Figura 6. 229 .81) (6. numit i rat sau frecven de defectare. În aceast perioad se manifest defec iunile cauzate de erorile de fabrica ie i montaj. Se remarc existen a a trei zone i anume: – zona I. Durata acestei perioade este de 10 . Cunoa terea caracteristicii λ(t) permite s se aprecieze particularit ile defec iunilor i s se stabileasc procedeele de preîntâmpinare a acestora.83) Pentru definirea leg turii dintre fiabilitatea PS(t) i intensitatea defec iunilor (t) se utilizeaz i rela ia: PS (t ) = 1 − F(t ) = e − λ ( t )⋅dt 0 1 (6. se prezint varia ia intensit ii defec iunilor pentru un element din instala iile electrice.

2. când intensitatea defec iunilor este practic constant .85) Similar se define te i durata total de refuz: TR = PR ( t ) ⋅ dt = 0 ∞ (6.16) trei tipuri de func ionalitate i anume: serie (f r rezervare).8/100 Km (LEC) Transformator re ea MT/JT 240 Siguran e fuzibile 12 Contactoare tripolare pe 6 tablou Cablu de for 18 Bare de distribu ie 12 Întreruptor general 14 230 .– zona a II-a.5 72 24 0. caracterizat printr-o intensitate a defec iunilor cresc toare datorit fenomenului de uzur . Caracteristica λ(t) poate fi utilizat pentru a se indica momentul când produsul trebuie înlocuit cu altul nou.0 18. – zona a III-a.0 10. deci în zona a III-a. 1. 6.25 1. Denumirea echipamentului i materialelor Timpul mediu Intensitatea de Durata me. 6.9 se indic intensit ile statistice medii de defectare i de reparare a echipamentelor i materialelor din instala iile electrice: Fiabilitatea unui sistem format din n elemente depinde de fiabilit ile individuale ale celor n elemente i de tipul de func ionalitate (conectare) a lor.16 7. 6. Se deosebesc (figura 6. de b trâne e.31 0.15 2. 3. Tabelul nr. 3. este un alt indicator de fiabilitate. crt.1 0. Timpul mediu de func ionare neîntrerupt sau durata total de succes. Când de-a lungul vie ii utile se întâlnesc atât defecte de uzur cât i defecte aleatoare se utilizeaz reparti ia Weibull. 4. Reparti ia normal aproximeaz satisf c tor fenomenele din perioada de b trâne e (zona a III-a).77 1. 5. 8.0 8. definit cu rela ia: Tf = PS ( t ) ⋅ dt = 0 ∞ µ T λ+µ λ T λ+µ (6. paralel (cu rezervare general ) i mixt (cu rezervare mixt ).9 Intensit ile statistice medii de defectare Nr.86) În tabelul nr. de maturitate sau perioada de func ionare. Înlocuirea este ra ional când caracteristica este cresc toare.5 12 834 13.Intensitatea de func ionare defectare die reparare de reparare Tf (luni) T λ = 1/Tf µ = 1/Td –4 –1 Td (ore) (10 ⋅h ) (10–4⋅h–1) 1/100 Km 10. Repara ia exponen ial este specific perioadei a II-a când intensitatea defec iunilor este constant .0 139 417 10000 10000 1250 1000 4195 Linie electric aerian (LEA) Linie electric în cablu 0.04 1. 7. Aceasta este perioada cea mai important în func ionarea unui produs fiind cea mai economic din punct de vedere al exploat rii.

0 20000 20000 10000 10000 6666 19300 În cazul unui sistem cu func ionalitate serie fiabilitatea sistemului este egal cu produsul fiabilit ilor elementelor (figura 6.0 1.69 0.0 1.47 0.88) În cazul sistemelor cu func ionalitate mixt se determin fiabilit ile echivalente ale elementelor cu func ionalitate paralel i apoi cu acestea se calculeaz fiabilitatea lan ului serie.46 0. 12.94 3.5 1.69 0. 11. Tablou general de joas tensiune 2 4 20 20 30 12 6. 231 .89 0. Priz 380 V Bloc relee termice Releu de timp Releu intermediar Contacte la borne i conectori 14.5 4.87) La sistemele cu func ionalitate paralel (figura 6.16.9. 13. PS = π PSi = π e −λi t i =1 i =1 n n (6.b) se utilizeaz urm toarea rela ie pentru calculul fiabilit ii: PS = 1 − π (1 − PSi ) i =1 n (6.5 0. 10.16 a).

1. camera de stingere (λe) i elemente mecanice precum mecanismele. izola ia. În continuare se prezint modul de calcul a fiabilit ii unor echipamente electrice. Contactorul se prezint ca un sistem cu structur serie i deci rata defec iunilor va fi: 232 . elemente electrice ca bobina. resoartele. A.16 Fiabilitatea sistemului. 6. Fiabilitatea contactoarelor electromagnetice se face estimând separat intensit ile de defectare a principalelor elemente componente: contacte (λc).Figura 6.7. Determinarea fiabilit ii echipamentelor electrice În etapa de proiectare estimarea indicatorilor de fiabilitate a echipamentelor electrice se ob ine considerând c ace ti parametri au o reparti ie exponen ial . a – f r rezervare (configura ie serie). c – cu rezervare mixt . miezul magnetic (λm). b – cu rezervare general (configura ie paralel ). În acest caz este suficient s se determine un singur indicator i anume intensitatea defec iunilor λ(t).

C. Fiabilitatea releelor termice se calculeaz similar ca în cazul contactoarelor considerând releul ca un sistem cu structur serie cu acelea i componente: contacte. Astfel.89) Intensitatea defec iunilor contactelor active depinde de num rul de contacte. iar defec iunile pot fi totale (întreruperea rezisten ei. de coeficientul de înc rcare electric .91) 6. defec iuni electrice i respectiv mecanice. suprasolicit rile apar datorit dep irii tensiunii nominale. Astfel. suprasolicit rile apar ca urmare a dep irii curentului nominal. Fiabilitatea liniilor electrice aeriene se determin avându-se în vedere elementele componente: conductoare active.).8. În instala iile de joas tensiune se utilizeaz no iunea de deranjament. stâlpi. D. conductoare de protec ie. B. iar temperatura determin înc lzirea înf ur rilor i rulmen ilor. mecanice.λ(t) = λc + λe + λm (6. Calculul se face tor cu rela ia (6. La elementele izolate. funda ii. Condi iile producerii avariilor în instala iile electrice se refer la suprasolicit rile electrice. Relee nu sunt produse reparabile. elemente electrice i elemente mecanice.90) Condi iile de mediu influen eaz asupra intensit ii defec iunilor. Intensitatea defec iunilor electrice depinde de natura materialului i de condi iile de mediu. de vârsta contactelor i de mediu. termice i cele datorate mediului exterior. precum i de condi iile de mediu. str pungerea izola iei) sau de deriv (c deri de tensiune pe contacte etc. de material. Avarii în instala iile electrice Prin avarie se în elege succesiunea de evenimente care au loc la un moment dat într-o instala ie electric având drept consecin e deterior ri de echipamente sau întreruperi în alimentarea cu energie electric . de calitatea fabrica iei. A. Defec iunile mecanice se datoreaz uzurii sau ruperii elementelor. umiditatea are efect negativ asupra izola iei. prize de p mânt. Intensitatea defec iunilor motoarelor electrice se calculeaz cu rela ia: λ(t) = λe + λm (6. la elementele conduc toare de curent. Defec iunile electrice au o intensitate constant i se manifest prin întreruperea circuitului bobinajului datorit suprasarcinii electrice sau for ei centrifuge. Vibra iile i ocurile mecanice au efecte negative asupra periilor colectoare i rulmen ilor. Fiabilitatea ma inilor electrice se calculeaz pe baza grup rii defec iunilor în dou categorii. Pentru o linie cu simplu circuit se adopt o structur serie i: λs = πλi i =1 n (6. sudarea contactelor. Suprasolicit rile electrice depinde de natura elementelor instala iei electrice. 233 . izolatoare. considerându-se constant .89). Mecanismul cinematic i resorturile prezint defec iuni de uzur cresc toare. iar în instala iile de medie i înalt tensiune – cea de incident de exploatare.

Temperatura de func ionare pentru un element conduc tor de curent. sau poate s creasc în cazul amelior rii schimbului de c ldur prin convec ie for at .92) Dac se neglijeaz componenta de radia ie rezult : 4ρ I 2 ∆T = T1 − T2 = 2 ⋅ 3 π kc d (6. În regim tranzitoriu.94) S⋅k (6. rezult dintr-o rela ie de egalare a c ldurii degajate pe unitatea de lungime a conductorului de rezistivitate ρ.97) r= ρ (πd 2 / 4) 16 ρ 2 ⋅ I ⋅t π2 d 4 Prin neglijarea convec iei rezult : T= (6.96) (6. 234 . Cre terile de sarcin de durat medie (I = (1.98) Dep irile de scurt durat a curentului nominal au importan în cazul curen ilor de scurtcircuit deoarece for ele electrodinamice devin importante. diametru d i parcurs de curentul I – i c ldura evacuat pe unitatea de lungime când temperatura mediului este T2. iar temperaturile pot atinge valori mari sc zând astfel rezisten a mecanic . iar kc i kr sunt coeficien ii de transmitere a c ldurii prin convec ie i respectiv radia ie: ρ I2 = k c πd(T1 − T2 ) + k r πd (T14 − T24 ) 2 (πd / 4) (6.5 – 2)In) sunt periculoase deoarece cre terile de temperatur pun în pericol contactele electrice sau izola ia.Dep irea curentului nominal conduce la cre terea treptat a temperaturii i cre terea instantanee a for elor electrodinamice.95) Pentru un conductor de lungime unitar cu: m=γ i π ⋅ d2 4 (6. Aceste aspecte sunt specifice regimului permanent de func ionare. cum ar fi în cazul cel mai simplu un conductor neizolat aflat în aer.93) Rezult faptul c valoarea curentului admisibil de durat (Iad) se poate reduce mult în cazul cre terii temperaturii mediului exterior T2. cantitatea de c ldur degajat în conductorul de rezisten r i parcurs de curentul I în unitatea de timp dt este egal cu cantitatea de c ldur (kc⋅S⋅T) evacuat prin convec ie prin suprafa a S de schimb de c ldur în unitatea de timp dt i respectiv c ldura (m ⋅ c ⋅ dT) înmagazinat în masa m a conductorului cu c ldura specific c i diferen a de temperatur ∆T: (r ⋅ I2)dt = m ⋅ c ⋅ dT + kc ⋅ S ⋅ T ⋅ dt Solu ia ecua iei diferen iale este: c t 4 ⋅ ρ I2 m⋅c T = 2 ⋅ 3 (1 − e ) 2 kc d (6.

Alte tipuri de suprasolicit ri termice sub ac iunea surselor exterioare de c ldur sunt: supraînc lzirea unor conductoare neizolate sub ac iunea radia iei solare i supraînc lzirea unor cabluri sub ac iunea c ldurii cedate de conductele termice. varia ia de temperatur determin modificarea lungimii. precum i ac iunile varia iilor de temperatur . la care se verific efortul la vibra ii. La proiectarea i construc ia liniilor electrice aeriene sau iau în considerare urm toarele valori standardizate de temperatur : temperatura maxim (+40°C). care au fost tratate anterior. apoi se extinde spre celelalte faze i spre elementele de legare la p mânt.600 MVA datorit tensiunilor de 1 . a eforturilor i s ge ilor din conductoarele liniei. În caz contrar apar urm toarele suprasolicit ri datorate arcului: – arcul electric de sudur care produce curen i de 100 ÷ 1000 A. mase bituminoase). arcul electric. – arcul electric datorit scurtcircuitelor din re elele de joas tensiune care are o durat de ac ionare de 0.20V.1 secunde producând un curent de 5 . dep irea tensiunii de regim permanent duce la apari ia efectului Corona. – Cre teri de tensiune 3Um. Un echipament electric corect proiectat. loviturilor mecanice asupra liniilor aeriene sau în cablu. C. Varia iile de temperatur ale mediului ambiant influen eaz din punct de vedere mecanic liniile electrice aeriene.Dep irea tensiunii de regim permanent conduce în cazul materialelor electroizolante solide la îmb trânirea izola iei i reducerea duratei de via conform rela iei: t′ U′ = t U n (6. deschiderea sub sarcin a unui separator) are ca efect ini ial topirea contactelor i a pieselor metalice de leg tur . Astfel. la care efortul este maxim. PVC. Suprasolicit rile termice pot fi datorate fie suprasarcinilor. B.5)Um. temperatura maxim (–30°C). dispozitivele de ac ionare ale întreruptoarelor i barele din sta iile de transformare. – Supratensiuni atmosferice de ordinul a (4 ÷ 6)Um.20 KV. temperatura medie anual (+15°C). tensiuni de pân la 200 V i pentru o durat de ac ionare de ordinul minutelor. incendiile.20 KA la o tensiune de 10 .001 . cauciuc.99) În cazul izola iilor groase. realizat i între inut trebuie s suporte f r deterior ri: – Tensiunea maxim (Um) în regim permanent. În cazul întreruptoarelor i separatoarelor arcul electric apare în condi ii normale i se stinge dac parametrii arcului se încadreaz în limitele capacit ii de rupere. Suprasolicit rile mecanice se datoreaz instabilit ii terenului. Arcul electric dintre contactele unui separator sau întreruptor în condi iile dep irii capacit ii de rupere (de exemplu. – Supratensiuni de comuta ie de (3 . a vântului i depunerilor de chiciur . la care s geata conductoarelor este maxim . fie datorate unor surse de c ldur exterioar cum ar fi deteriorarea izola iei termice. În cazul re elelor de medie i înalt tensiune puterea disipat ajunge pân la 100 . 235 .4000°C) poate provoca topirea elementelor metalice ale instala iei electrice i aprinderea materialelor izolante combustibile (hârtie. temperatura de formare a chiciurii (–5°C). Temperatura mare de func ionare a arcului electric (3000 .

236 . izolatoarele se ung cu vaselin siliconic sau mineral sau se spal periodic. gradul 6 (puternic.4 m/s) i pân la uragan (gradul 12. Suprasolicit rile datorate mediului exterior se refer ac iunii polu rii i coroziunii instala iilor electrice expuse mediului exterior. În func ie de intensitate i presiune.) care formeaz un strat aderent pe suprafa a izolatoarelor. – fonta. Pentru evitarea efectelor negative ale polu rii. Viteza sporit a vântului poate conduce la suprasolicitarea mecanic a instala iilor electrice i în special.La dimensionarea barelor i leg turilor din sta iile de transformare de tip exterior se ine seama de varia iile de temperatur ale mediului ambiant. În zonele predispuse la formarea chiciurii se prefer a ezarea orizontal a conductoarelor deoarece aceast a ezare asigur distan e mai mari fa de alte elemente aflate sub tensiune. Emana iile de gaze i corpuri în suspensie datorate polu rii industriale se depun. Mortarul de var i betonul determin coroziunea prin puncte. Ploaia i z pada influen eaz coroziunea prin faptul c dizolv produsele solubile i creeaz noi spa ii supuse coroziunii. vânturile se clasific în 12 grade. D. Acidul clorhidric diluat determin formarea unui strat protector la suprafa a cuprului. Depunerile de chiciur pe liniile electrice aeriene se datoreaz depunerilor sub form solid pe conductoarele i stâlpii liniilor electrice aeriene a vaporilor de ap din atmosfer . Poluarea granuloas se datoreaz depunerilor unor particule pu in solubile în ap (ciment. minereu etc. Poluarea electrolitic se datoreaz depunerilor de natur anorganic sau a gazelor.9 . cu viteza de v = 9.5 m/s). conductorul se rote te i ofer vântului o nou suprafa de depunere Desigur c depunerile de chiciur conduc la cre terea solicit rilor mecanice i la posibilitatea apari iei unor avarii. a conductoarelor liniilor electrice aeriene. Materialele i metalele instala iilor electrice supuse coroziunii sunt: – cuprul. Tensiunea electric la care este supus izolatorul prin intermediul acestor elemente bune conduc toare determin o reparti ie neuniform a tensiunii pe suprafa a izolatorului i apari ia desc rc rilor în arc electric. de la gradul 0 (lini tit. la temperaturi sub 0°C. transversale i longitudinale. Acestea produc îndoiri repetate care determin obosirea materialului i ruperea lui. Aceste oscila ii provin dintr-un regim turbionar care se produce în spatele conductorului b tut de vânt. Atmosfera marin determin cre terea de cca. Coroziunea reprezint distrugerea metalelor i a altor materiale sub ac iunea unor procese chimice i electrochimice din mediul exterior. aluminiul i o elul zincat folosite la fabricarea conductoarelor. f r ca acestea s dep easc eforturile electrodinamice. cu viteza v = 0 . Coroziunea aluminiului este intensificat de c tre acidul clorhidric dup dizolvarea oxizilor de pe suprafa a conductoarelor de aluminiu. Oscila iile conductoarelor pot fi: laterale-pendulare. 3 ori a coroziunii fa de atmosfera continental .0. Ac iunea dinamic a vântului produce oscila ia conductoarelor. sub form granuloas sau electrolitic . – policlorura de vinil sau polietilen . Sub greutatea depunerilor neuniforme de chiciur . folosit la fabricarea man oanelor pentru cabluri subterane. cenu . pe suprafa a izolatoarelor i astfel influen eaz negativ propriet ile electroizolante ale acestora. Coroziunea cuprului este influen at de c tre hidrogenul sulfurat i bioxidul de sulf în condi ii de umiditate mare a atmosferei. care re ine apa i astfel devine bun conduc tor electric.12. cu viteza v > 30 m/s). care în contact cu apa formeaz solu ii electrolitice bune conduc toare. utilizate drept înveli de protec ie al cablurilor subterane.

O elul zincat este corodat de cca. perlarea capetelor rupte i modificarea elasticit ii firelor ca urmare a supraînc lzirii acestora. c) Ruperea conductoarelor ca urmare a arcului electric se manifest prin topirea par ial sau total a firelor.001 % i apa de mare sau freatic cu pH 8 i con inut de humus de peste 20 mg / litru. – se metalizeaz cu aluminiu benzile de o el pentru protec ia mecanic a cablurilor electrice. Coroziunea policlorurii de vinil se produce pentru soluri cu substan e azotoase de peste 0. smulgerea elementelor de armare. polu rii sau arcului electric. cloroform). fenoli. d) Detensionarea izolatoarelor i a arm turilor metalice se îmbinare se poate datora dep irii efortului mecanic admisibil. g) Ruperea stâlpilor în lungul liniei electrice apare în cazul unui dezechilibru al for elor de trac iune datorit ruperii conductoarelor. e) Conturnarea izolatoarelor de tip suport se poate datora p s rilor. Este posibil desigur i conturnarea datorit supratensiunilor atmosferice. _ se realizeaz protec ii catodice contra curen ilor de dispersie. În general man oanele de leg tur din font nu pun probleme deosebite. Coroziunea polietilenei este accentuat de temperaturile de peste 60 °C i de c tre solven i organici (benzen. Fonta este în rezistent la ac iunea acizilor. Aceasta se manifest prin cr parea succesiv a firelor componente. oxidarea i ruperea ca urmare a reducerii rezisten ei mecanice. Detensionarea consolelor se produce fie prin depunerea masiv de ghea pe conductoare. b) Deteriorarea conductoarelor se poate realiza prin alungirea i ruperea datorit dep irii efortului mecanic admisibil.Coroziunea o elului zincat este influen at de c tre acidul sulfuric i de gazele sulfuroase. Principalele tipuri de avarii ale instala iilor electrice sunt: a) Avariile liniilor electrice aeriene se pot datora fie supratensiunilor atmosferice prin str pungerea spa iului izolator dintre conductoare sau dintre acestea i p mânt. 5 ori mai pu in decât o elul neprotejat. 237 . f) Deterior rile mecanice se manifest prin: ruperea elementelor mecanice de îmbinare. strivirea materialului izolant de la izolatoarele cap -tij sau ruperea tijei izolante. În cazul izolatoarelor de tip lan apare efortul de trac iune în lungul axei longitudinale. fie prin ruperea unui stâlp sau a unui conductor. Coroziunea plumbului este accelerat de c tre acidul acetic i calcar. _ se aplic vopsea anticorosiv pe elementele metalice sau se realizeaz opera ii de tratare chimic prin fosfatare sau cromatizare. a vibra iilor sau a conturn rii izola iei. Ruperea conductorului prin vibra ii are loc în apropierea punctelor de fixare pe izolatori unde este zona cea mai solicitat la vibra ii. Pentru evitarea procesului de coroziune se iau urm toarele m suri: – în mediile puternic corozive se reduc sursele de coroziune. fie prin deplasarea conductoarelor sub ac iunea vântului i chiciurii. În acest caz se pot deteriora conductoarele. Deterior rile electrice în cazul izolatoarelor lan apar sub form de conturn ri sau ca urmare a unor supratensiuni. dar este sensibil la solu ii alcaline. alungirea i în final ruperea conductorului multifilar. Prin trecerea curentului prin conductoarele supuse electroeroziunii în zonele cu contacte imperfecte se produce înc lzirea. izolatoarele sau chiar stâlpii.

Apar defect datorit neaplic rii corecte a straturilor semiconductoare la man onul de leg tur sau prin neîntreruperea la locul potrivit a ecranului exterior la cutia terminal . comutatorul cu ploturi sau la cuv . c) Avariile comutatoarelor cu ploturi se realizeaz fie prin deteriorarea contactelor de tip taler. Avariile transformatoarelor se pot manifesta la bobinaj. În cazul supratensiunilor bobinajului poate ceda) fie longitudinal (axial). care deterioreaz izola ia. C. În zonele cu solicit ri electrostatice mari izola ia realizat pe antier este neomogen . a coroziunii sau loviturilor primite în timpul unor s p turi efectuate în apropierea cablului. scurtcircuite mono i trifazate. fie prin deplasarea coloanelor miezului magnetic i apari ia de intersti ii. uzarea contactului fix sau ruperea tijelor de transmisie a mi c rii sau fisurarea izolatoarelor. apari ia unor scurtcircuite sau puneri la p mânt. degradarea izola iei ca urmare a unor bavuri ale conductorului sau dep irea diferen ei de poten ial nominale. în zona man oanelor de leg tur sau a cutiilor terminale. a) Avariile bobinajelor din cauze electrice se pot datora fie unor supratensiuni.Ruperea stâlpilor perpendicular pe linie apare ca urmare a unui vânt foarte intens. Deteriorarea termic a izola iei se produce de obicei datorit func ion rii îndelungate cu o sarcin superioar celei nominale. În zona man onului sau a cutiei terminale se produce o modificare a câmpului omogen de natur electrostatic care determin apari ia unor componente tangen iale pronun ate. În cazul suprasarcinilor de durat se realizeaz degradarea bobinajului prin îmb trânire. Cauzele supratensiunilor sunt: sl birea izola iei prin îmb trânire. sau a supratensiunilor. fie transversal (radial). prin înc lzire masa de impregnare se fluidizeaz i se scurge prin cablu spre cutiile terminale care se afl la un nivel inferior. Scade astfel rigiditatea dielectric i se produce str pungerea izola iei. Apare o cr p tur sau o fisur în înveli ul de protec ie pe unde p trunde umiditatea care determin sc derea local a rezisten ei de izola ie. b) Avariile miezului magnetic se produc fie prin str pungerea tubului electroizolant de la buloanele de strângere a tolelor. În cazul cablurilor cu izola ie din hârtie impregnat . bobinajele deformându-se. Din cauza manevr rii neatente la pozare. defecte ale pieselor de contact ale manoanelor care determin înc lzirea excesiv i explozia man onului sau a cutiei terminale. Aceste elemente ale liniilor electrice subterane produc neomogenitatea izola iei. fie unor suprasarcini. Astfel por iunea de cablu aflat la nivel superior r mâne f r ulei i î i pierde calit ile izolante. Se realizeaz astfel str pungerea izola iei între spirele acelea i faze sau între dou înf ur ri vecine. d) Avariile cuvei transformatorului se pot produce fie din cauze mecanice datorate transportului sau îmb trânirii garniturilor de cauciuc. Se produc astfel. deformarea câmpului electric i modificarea geometriei cablurilor. fie din cauze electrice ca urmare a degaj rii de 238 . b) Defect rile cablurilor din apropierea man oanelor de leg tur sau a cutiilor terminale se datoreaz defec iunilor de montare. a) Deteriorarea cablurilor se manifest prin deteriorarea înveli ului de protec ie i strivirea izola iei sub ac iunea unor eforturi mecanice externe. B. datorit defec iunilor de fabrica ie sau montaj. respectiv între o înf urare i mas . Scurtcircuitele pot provoca deteriorarea transformatoarelor prin efectele dinamice. miezul magnetic. Avariile liniilor electrice subterane se produc în cablul propriu-zis.

– daune la al i consumatori (Dind) dependen i tehnologic de consumatorii direct afecta i prin reducerea livr rii de produse i materiale.3 In. – suprasarcinile maxime admisibile în regim de durat : Imax = 1.17. La comutarea unei trepte a bateriei. D. Qmax = 1. reducerea produc iei. Deci daunele totale vor fi date de rela ia: D = Ddir + Dfurnizor + Dind Cele mai importante daune sunt daunele directe la consumator Ddir care cuprind: Ddir = Dpn +Dmp +Du (6. ocul de tensiune admis este de maxim 3 0/00. Dmp – valoarea materiilor prime i materialelor consumate suplimentar pân la revenirea produc iei la normal.100) Dpn – reprezint valoarea daunelor propor ionale cu volumul produc iei nete nerealizate din cauza avariei.101) (6. Apar astfel supratensiuni care determin deformarea cuvelor. pierderi de materii prime i materiale. Explicativ pentru calculul daunelor consumatorilor. – daune în sistemul energetic de alimentare (Dfurnizor) prin reducerea puterii furnizate consumatorului.gaze determinat de deteriorarea bobinajului. Avariile instala iilor de compensare a puterii reactive se datoreaz : – ocurile de sarcin determinate de ie irea accidental din func iune a bateriilor de condensatoare. Întreruperea aliment rii cu energie electric datorit unor avarii determin : – daune suferite de consumatorii direct afecta i (Ddir) prin rebuturi. Calculul daunelor se poate face cu rela ia: 239 . unde: Figura 6. Du – daune prin distrugerea sau avarierea utilajelor productive.43 Qn.

102) unde: d0 este dauna orar a nerealiz rii produc iei.D = d0 ⋅ t + n i =1 dsi + C p (t − t e ) (6. testare. M surarea rezisten ei de izola ie se face cu megohmmetre i depinde de valoarea tensiunii continue aplicat i de durata de aplicare. Pentru ma inile electrice cu tensiunea nominal Un < 1000 V. revizia tehnic . repara iile curente i repara ia capital . Periodicitatea execut rii lucr rilor de între inere a instala iilor electrice Denumirea instala iei electrice Periodicitatea normat (nr. m surarea rezisten ei de izola ie se face la o anumit temperatur T (°C) dup un timp de 60 sec. 6. care se poate calcula în func ie de valoarea produc iei nete Vpn i de num rul de schimburi. t – durata de întrerupere a procesului tehnologic. – mentenan a corectiv .10. i respectiv 15 secunde de la aplicarea tensiunii. care are scopul de a înl tura imediat avariile sau func ionare defectuoas . Se cunosc dou tipuri de mentenan i anume: – mentenan a preventiv . te – durata anual a avariilor electrice. punere în func iune sau în exploatare i se refer la m sur tori asupra izola iei electrice.8. Probele i încerc rile caracteristice instala iilor electrice se realizeaz în faza de montaj.103) ds – daune specifice la întreruperea aliment rii cu energie electric . 6. cu rela ia: d0 = Vpn ns (6. lucr ri / an) lucr ri revizie repara ie repara ie curente tehnic curent capital 240 . A. lucr rile curente. care are ca scop reducerea riscurilor de producere a unui defect. De obicei.104) Deoarece m sur torile se efectueaz la o temperatur oarecare T se impune realizarea unei corec ii. Mentenan a instala iilor electrice Mentenan a reprezint totalitatea ac iunilor de control. între inere i reparare efectuate asupra unei instala ii pentru a se ob ine un nivel de siguran dorit. realizat prin ac iuni profilactice de testare. revizii i repara ii planificate. Periodicitatea execut rii celor mai importante lucr ri este indicat în tabelul nr. Mentenan a preventiv se refer la complexul de lucr ri care se execut cu periodicit i prestabilite pentru a men ine instala iile electrice în stare bun de func ionare pentru toat durate de via normat . Tabelul nr. Cp – cheltuieli suplimentare pentru repornire.1. 6. Din aceast categorie fac parte: probele i încerc rile periodice.10. dup 60 secunde rezisten a de izola ie m surare trebuie s fie temperatura standard de T = 75 °C: Riz(75 °C) > 1 MΩ (6.

Sta ie transformare f r personal Transformatoare de for Posturi de transformare aeriene Linii electrice aeriene Un < 1 kV Linii electrice aeriene Un = 1 – 20 kV Linii electrice subterane Un < 1 kV Instala ii de iluminat public

24/1 – 1/1 1/1 1/1 1/1 8/1

1/1 1/1 1/2 1/2 1/2 – 1/2

1/6 1/6 1/6 1/6 1/6 – 1/6

1/12 1/12 1/12 1/25 1/25 1/15 1/15

Gradul de umiditate al izola iei ma inii electrice este indicat de c tre coeficientul de absorb ie definit cu rela ia:

K abs =

R iz (60 sec ) R iz (15 sec )

≥ 1,3

(6.105)

M surarea tangentei unghiului de pierderi în dielectrici (tg δ) se face cu puntea Schering. Curentul care trece printr-un dielectric are trei componente i anume: curentul de absorb ie i cel de conduc ie care determin pierderile de energie în dielectric i respectiv curentul de deplasare. Valoarea pierderilor în dielectric este influen at de calitatea dielectricului, de temperatura i umiditatea sa. Tangenta unghiului de pierderi se calculeaz cu formula:

tg δ =

U/R 1 P = = U⋅C⋅ω R ⋅C⋅ω Q

(6.106)

unde: P – este puterea real pierdut în dielectric, iar Q – este puterea reactiv în condensator.
M surarea capacit ii de izola ie (C) urm re te s stabileasc deteriorarea în timp a izola iei. S-a constata c varia ia în timp a capacit ii unui dielectric este mai lent la o izola ie nou decât la na în stare umed . Capacitatea unei izola ii este mai mic cu cât dielectricul este mai pu in umed i mai pu in murdar. M surarea nivelului desc rc rilor par iale datorate incluziunilor gazoase aflate sub influen a câmpului electric care se produc în interiorul izola iei aparatelor electrice se face dup mai multe metode: optice, acustice, gazodinamice. Cea mai sensibil metod este metoda electric . Aceasta se bazeaz pe m surarea perturba iilor radioactive i a pierderilor de desc rcare produse de impulsurile de înalt frecven emise de desc rc rile par iale. Încercarea cu tensiune m rit se face în curent continuu sau alternativ determinându-se raportul tensiunilor numit coeficient de consolidare:

kc =

Vcc Vca

(6.107)

Valoarea acestui coeficient este cuprins între 1 i 5, în func ie de materialul electroizolant. Durata încerc rilor este de 10 - 20 minute în cazul cablurilor i de numai 5 minute pentru izola ia întreruptoarelor. Aparatul electric se calculeaz pentru a rezista la tensiunea nominal pe faz , la cea de linie i la supratensiunile de comuta ie.
Încercarea izola iei cu tensiune de impuls are drept scop verificarea rezisten ei de izola ie la supratensiuni sub form de impulsuri, cu und plin sau cu und t iat . În tabelul nr. 6.11 se indic valorile informative ale tensiunii de impuls scurt.

241

Tabelul nr. 6.11 Tensiunea de impuls scurt pentru încercarea izola iei Tensiunea nominal (kV) Tensiunea de inere la 50 Hz kV Transformatoare de putere Aparate electrice 6 22 27 10 28 35 20 50 55

B. Mentenan a corectiv se refer la complexul de lucr ri care se execut pentru localizarea i remedierea defectelor i avariilor. Defectele sau avariile din instala iile electrice conduc de cele mai multe ori la întreruperea în alimentarea cu energie electric a unor consumatori, durata remedierii defectelor fiind deci foarte important . Durata de remediere se compune din dou p r i principale i anume: durata localiz rii defectului i durata necesar repara iei. În cazul liniilor electrice aeriene care se întind pe distan e foarte lungi localizarea defectelor este o problem dificil . Pentru localizarea defectelor se mai utilizeaz i relee de impedan , dar acestea introduc erori prin considerarea rezisten ei arcului electric în valoarea impedan ei. Precizia cea mai mare se ob ine prin utilizarea locatoarelor de defecte bazate pe principiul reflexiei impulsurilor. Dup localizarea defectului urmeaz repara ia definitiv sau provizorie. În cazul deterior rii conductoarelor repara ia se realizeaz prin îngr dire cu mufe. În situa ia deterior rii izolatoarelor, clemelor sau pieselor de leg tur se va proceda la înlocuirea integral a pieselor defecte din stocul echipei de interven ie. În cazul liniilor electrice subterane localizarea defectelor este dificil deoarece cablul este îngropat în sol. Metoda de localizare este în func ie de tipul defectului. Defectele cu întreruperea fazei se determin m surând capacitatea fazei i raportarea la valoarea normal . Deci distan a pân la locul defectului va fi:

x=

Cx L CL

(6.108)

unde L este lungimea tronsonului fazei întrerupte. Metoda induc iei pentru localizarea fazei întrerupte utilizeaz emiterea unei tensiuni de frecven medie i recep ionarea semnalelor cu o anten -cadru cu amplificator i receptor care se plimb în jurul traseului. Remedierea defectului se realizeaz în func ie de locul i natura acestuia. Dac defectul este în cablu, por iunea defect se înlocuie te cu o por iune nou de cablu între dou man oane. În cazul transformatoarelor electrice evitarea incendiilor se face prin utilizarea releelor de protec ie, a sesizoarelor de temperatur i a zidurilor antifoc. Gradul de siguran al unei instala ii depinde de concep ia acestora, de calitatea echipamentelor i materialelor folosite, de acurate ea execu iei, de exploatarea corect i calitatea repara iilor i de condi iile de mediu. Principalele metode de cre tere a siguran ei în func ionare a instala iilor electrice sunt:
a) Rezervarea este una dintre cele mai folosite metode de cre terea a siguran ei în funcionare. Rezervarea poate fi integral , cum este cazul a dou posturi de transformare racordate în noduri diferite ale sistemului energetic, sau poate fi rezervare par ial , ca în situa ia a dou transformatoare în paralel alimentate de la aceea i linie electric . În cazul rezerv rii se folose te formula binomial :

(PE + PR)n = 1

(6.109)

242

unde n reprezint num rul de elemente în paralel. Ca exemplu privind avantajele rezerv rii se men ioneaz cazul când în locul unui transformator cu puterea aparent S (kVA) i probabilitatea de bun func ionare PS = 0,75 se instaleaz trei transformatoare cu puterea unitar S / 2 i având aceea i probabilitate de bun func ionare. Rezult c probabilitatea ca cel pu in dou transformatoare s fie în func iune, deci la sarcina nominal , este de 0,844. De acest aspect se ine seama la alegerea num rului de transformatoare din posturile de transformare. O form curent de rezervare în instala iile electrice o constituie dubla alimentare de la aceea i surs sau din surse diferite. O alt form de rezervare o constituie buclarea re elelor de alimentare care se realizeaz prin intermediul unor leg turi între posturile de transformare sau tablourile de distribu ie. Printr-o leg tur în diagonal între barele de alimentare a consumatorilor se realizeaz o alt form simpl i economic de rezervare. Ultima metod de rezervare o constituie instalarea de surse de interven ie. Sursa de interven ie este o instala ie de generare sau stocare a energiei care poate prelua total sau par ial alimentarea consumatorilor în cazul defect rii sursei de baz . Se folosesc, de obicei, generatoare de energie electric care preiau alimentarea receptoarelor vitale.
b) Men inerea în func ionare a ac ion rilor electrice cu motoare asincrone i sincrone la apari ia golurilor de tensiune când tensiunea revine dup câteva secunde. Totu i receptoarele prev zute cu relee de tensiune minim sunt deconectate. Pentru evitarea efectelor negative ale golurilor de tensiune se folose te autopornirea motoarelor de ac ionare. Prin autopornire se în elege revenirea la valoarea nominal a vitezei dup sc derea acesteia la apari ia golurilor de tensiune. Cuplul motor este propor ional cu tensiunea în cazul motoarelor sincrone i respectiv cu p tratul tensiunii la motoarele asincrone. Deoarece i motoarele sincrone pornesc în asincron se poate spune c :

M U = Mn Un

2

(6.110)

unde Mn i Un sunt valorile nominale ale cuplului motor i tensiunii de alimentare, iar M i U sunt valori instantanee corespunz toare. Deci rezult :

U 1 = Un M / Mn

(6.111)

La motoarele asincrone M / Mn = 1,5 - 2,5 rezult c tensiunea minim la care se poate ob ine cuplul nominal este de Umin = (0,81 – 0,64) Un. În cazul aliment rii unui grup de motoare de la aceea i bar , la întreruperea aliment rii datorit golurilor, tensiunea nu dispare brusc datorit rezervei de energie acumulat în câmpul electromagnetic al motoarelor electrice. Motoarele electrice cu constanta de timp mai mare se vor frâna mai lent i vor deveni generatoare pentru motoarele cu constanta de timp mai mic .
c) Evitarea extinderii avariilor prin influen a reciproc a instala iilor se realizeaz prin adoptarea de ecrane, trasee diferite sau m rirea spa iilor dintre instala ii. Ca exemplu se men ioneaz cazul când la aprinderea unor întreruptoare cu ulei sau cabluri avaria se extinde la elementele amplasate în aceea i celul sau canal de cabluri.

243

d) Combaterea polu rii atmosferice i coroziunii care determin degradarea izola iei instala iilor electrice i apari ia pericolului conturn rilor i scurtcircuitelor. O instala ie electric î i poate modifica nivelul de fiabilitate prin ac iuni de mentenan corectiv i preventiv . Acestea se refer la interven iile în caz de avarie i la reviziile planificate. Din aceste motive la studiul instala iilor electrice se prefer utilizarea no iunii de disponibilitate. Aceasta este o no iune mai cuprinz toare decât fiabilitatea, incluzând sfera produc iei prin fiabilitatea i sfera exploat rii prin mentenabilitate. Disponibilitatea este probabilitatea ca o instala ie sau echipament s - i poat îndeplini func ia impus la un moment oarecare t.

244

Care sunt tensiunile nominale în c. În câte categorii se împart construc iile din punctul de vedere pericoluluji de incendiu? 13. Defini i coeficientul de umplere a curbei de sarcin . Care sunt tensiunile nominale de joasp tensiune în c. Defini i un consumator electric. Clasifica i consumatorii electrici dup condi iile de continuitate. Defini i sarcina maxim de durat a unui consumator electric. Defini i curba de sarcin a unui consumator electric. 22. 17. Ce caracteristici ale consumatoirilor electrici cunoa te i? 23. Defini i instala ia electric . Defini i durata relativ de ac ionare. 33. Ce categorii de locuri de munc exist din punctul de vedere al mediului? 15. 14. 37. Defini i sarcina medie a unui consumator electric. Clasifica i insatal iile electrice dup tensiunea nominal .c. Ce metode de calcul a puterii cerute de un consumator cunoa te i? 43. Ce criterii se utilizeaz pentru clasificarea instala iilor electrice. Ce categorii de medii exist din punctul de vedere al pericolului de explozie? 16. 21. Defini i un loc de munc periculos din punctul de vedere al electrocut rii. 42. Ce regimuri de lucru ale receptoarelor electrice cunoa te i? 18. Defini i durata echivalent a pierderilor maxime a unui consumator electric. 41. 4. 25. Defini i puterea de calcul a unui consumator electric. 32. 7. 30. Defini i sarcina de calcul a unui consumator electric. 5. 24. 26.? 11. 9. Clasifica i consumatorii electrici în func ie de importan a lor. 35. Defini i coeficientul de simultaneitate a unui grup de receptoare electrice. Da i 5 exemple de receptori electrici. Defini i regimul de scurt durat . Defini i sarcina medie p tratic a unui consumator electric. 19. 6.Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Instala ii Electrice“ r spunde i la urm toarele întreb ri: 1. Defini i un receptor electric. Ce parametrii definesc calitatea energieie electrice? 44. 10. 34. Ce m rimi caracteristice (indicatori) rezult din curba de sarcin a unui consumator electric. 27. 8. Clasifica i insatal iile electrice dup modul de protec ie. Defini i puterea cerut de o instala ie electric . Defini i coeficientul de form a curbei de sarcin . 28.a. 36. Defini i sarcina maxim a unui consumator electric.? 12. 40. Defini i un echipament electric. 2. 29. 3. Defini i coeficientul de umplere a curbei de sarcin . 39. Defini i coeficientul de cerere a unui grup de receptoare electrice. Clasifica i varia iile de tensiune. 38. Defini i coeficientul de uniformitate a curbei de sarcin . Defini i regimul de lucru de lung durat . Defini i coeficientul de utilizare a puterii instalate a unui consumator electric. Clasifica i consumatorii electrici dup sarcina de durat . Defini i regimul periodic intermitent. 20. 31. Clasifica i insatal iile electrice dup rolul lor func ional. 245 .

Ce metode de reducere a nesimetriei unei instala ii electrice cunoa te i? Ce efecte au varia iile de frecven în instala iile electrice? Defini i siguran a în func ionare a unei instala ii elctrice. Ce probe sunt caracteristice mentenan ei instala iilor electrice? Ce scop are m surarea rezisten ei de izola ie? Ce scop are m surarea tangentei unghiului de pierderi? Ce scop are m surarea capacit ii de izola ie? 246 . 52. 49. Defini i mentenan a corectiv . 69. 65. 87. 59. Defini i un deranjament electric. 50. 72. 84. 92. 93. 56. 88. 53. 68. 62. 63. 61. Defini i regimul de varie a unei instala ii electrice. Ce este efectul de flicker? Defini i golurile de tensiune. Ce ai nesimetriei unei instala ii electrice cunoa te i? Defini i coeficientul de disimetrie. 58. Ce indicatori ai regimului deformant cunoa te i? Defini i rezidul deformant. 48. 60. 79. 80. 94. Ce varia ii de tensiune sunt admise la joas tensiune? Defini i fluctua ia de tensiune. 81. Defini i starea de refuz a unui sistem electric. Defini i fiabilitatea unei instala ii electrice. Ce tipuri de suprasolicit ri apar în instala iile electrice? Ce suprasolicit ri electrice ale instala iilor electrice cunoa te i? Ce tipuri de avarii apar în instala iile electrice? Care sunt avariile specifice liniilor electrice subterane? Care sunt avariile specifice liniilor electrice aeriene? Care sunt avariile specifice transformatoarelor de mare putere? Defini i mentenan a unei instala ii electrice. 74. Ce zone apar la varia ia în timp a intensit ii defec iunilor? Defini i timpul mediu de func ionare a unei instala ii electrice. 51. Defini i coeficientul de nesimetrie. Defini i starea de succes a unui sistem electric. Defini i nivelul armonicilor. 71. 46. 86. 54. 75. 67. Defini i coeficientul de dezechilibru. 70. 89. 64.45. Defini i siguran a în exploatare a instaal iilor elctrice. 91. 57. Ce echipamente electrice genereaz armonici de curent? Ce echipamente electrice sunt puternic afectate de regimul deformant? Ce echipamente se folosesc la reducerea armonicilor de curent? Cum influen eaz armonicile de curent aparatele de m surare a puterii? Cum influen eaz armonicile de curent circuitele de telecomunica ii? Cum influen eaz armonicile de curent bateriile de condensatoare? Ce rol au filtrele de refulare? Ce rol au filtrele de absor ie? Defini i nesimetria unei instala ii electrice. Defini i intensitatea de reparare a unui sistem electric. Ce determin fiabilitatea contactoarelor electromagnetice? Ce influen eaz fiabilitatea ma inilor electrice? Ce influen eaz fiabilitatea liniilor electrice aeriene? Defini i mentanan a preventiv . Defini i coeficientul de distorsiune al regimului deformant. 85. 55. 76. 77. 47. 83. 82. Defini i intensitatea de defectare a unui sistem electric. 66. 78. 73. 90.

247 . 98. Ce scop are m surarea nivelului desc rc rilor par iale? Ce scop are încercarea cu tensiune m rit ? Ce scop are încercarea izola iei cu tensiune de impuls? Ce m soar coeficientul de absor ie a unei ma ini electrice? Ce metode de cre tere a siguran ei în exploatare a instala iilor electrice cunoa te i? 100.Defini i disponibilitatea unei instala ii electrice.95. 97. 99. 96.

U. SAVIN . ANDEA.. I. 1994.. LEONTE. E. Tehnologia Fabricarii Aparatelor Electrice. A. L. DELE EGA. 19.. Popescu L...P. Aplica ii. M. Aparate i echipamente electrice. Scrisul Romanesc. Alma Mater.Craiova 1987. 12. Popescu L. 1988. Vasilievici Al. Timi oara. Electrotehnologii. P.. A. Manualul Inginerului. Ed. G. Electromagne ii. Aparate Electrice. 8.. Probleme de Aparate Electrice.Aparate i echipamente electrice. Ed..1985 HORTOPAN. P.Bucuresti. 1989. P. 21. LIC ..D. 1994. 20.. H TTE. M. 15. G. H. I-II. 25. All. Asachi. 18. VARGA. 4. Ed.Orizonturi universitare. Ed. 2003. 11. 1982. Fundamente. . 1995. 1993.. 22. Electromecanique. 1993. Editura Tehnic . 13.T. CIOBANU. 17. Aparate electrice. Ed.. 2002. 2. HORTOPAN..P. 2004 POPESCU.BIBLIOGRAFIE 1. M-S. vol I. Ia i 1989. Popescu L. Ed. P.. Circuite electrice neliniare i parametrice. HURUBARU. 23. Andea P. ANDEA. Tehnic . 1995.. G. F. Traite d’Electricite. Aparate Electrice.D. 2000.. Sibiu.Alma Mater.. 16. Tehnologia Fabric rii Aparatelor Electrice. PEICOV. Tehnic . 2003. IONESCU. Aparate Electrice. 1996. . IP Bucuresti 1988. 248 . Materiale Electroizolante. Instalatii si Echipamente Electrice. A. HORTOPAN. LEOREANU. JUFER. Ed.T. 1996. Aparate electrice de comuta ie. Proiectare i construc ie. Editura Tehnic . vol II. U. Gh. 26. 5. 1995. Timi oara. T N SESCU. Ecole Politecnique de Laisare.a. 1992. Electromagne ii. Ed. Ed....a. 7. Ed. Instala ii Electrice de Joas Tensiune. Ed. 1988. 10.. V. Ed. Tehnologia Aparatelor Electrice-Aplica ii. Aparate electrice de comuta ie. Alma Mater. TUSALIU.. Proiectarea i construc ia aparatelor electrice.P. 1992.P. M. 1988...P. E..Orizonturi universitare. Aparate Electrice.T. 1994. Tehnic . Andea P. Helicon. Ed. Aparate i echipamente electrice.. I. I.. Teoria fenomenelor rapide.. I. Teoria Sistemelor. Editura Tehnic . Vasilievici Al.. G. I. 24. VASILIEVICI. Timi oara.. 6. Timi oara.. vol. Tehnologia Fabric rii Aparatelor Electrice. V. 9. 3. 14.... V. M.G. Frigura F. 1993. Sibiu. SUCIU.O. Sibiu. Bucure ti.. U. HORTOPAN. ROSMAN. PANAITE.