Sunteți pe pagina 1din 4

ETICA SI PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL

In ultimii ani a crescut interesul pentru problemele de etica in viata zilnica, acesta ducand la introducerea in planurile
de invatamant al scolilor sanitare a studiului etici, adica a codului de principii morale care trebuie sa guverneze
comportamentul asistentei medicale fata de pacienti, de rudele acestuia, si fata de colegi.

Desi modalitatile de predare sunt variate si sunt multe feluri de abordare a problemelor de etica, noi, ca viitori asistenti
medicali, incercam sa va prezentam cateva aspecte. Definitia ingrijirilor data de Asociatia Nurselor din America, in
publicatia A Social Policy Statement, este "diagnosticarea si tratamentul reactiei umane la actualele sau potentialele
probleme de sanatate".

Acesta definitie sustine pretentia prin care asistentele medicale trebuie sa fie implicate direct in procesul de luare a
deciziilor etice pentru ca aceste interese le completeaza ingrijirile de sanatate

Etica si moralitata se afla de obicei intr-un context al unor credinte despre "adevarat" si "fals", in comportamentul
omenesc, avand sensuri diferite pentru actiuni diferite. Etica este definita ca "teoria filozofica a moralei" sau
"totaliatatea normelor de coduita morala", iar moralitatea ca "forma a constiintei sociale care reflecta si fixeaza in
principii norme, reguli, cerinte de comportare privind raporturile dintre indivizi si dintre individ si colectivitate. Intelesul
acestor cuvinte difera. Etica se refera la un studiu filosofic al moralitatii si se bazeaza pe teorii, reguli, principii ori
coduri de comportament care sa determine calea cea buna a actiunii. In contrast, moralitatea descrie o angajare
personala fata de valori si aceste valori sunt frecvent influentate de normele societatii si asteptari. Cu toate acestea
multi autori le folosesc ca sinonime. Sunt multe feluri de a descrie o situatie morala. Cel mai cunoscut este dilema. O
dilema morala este un conflict intre doua sau mai multe principii morale. Alegerea unei actiuni in favoarea celeilalte
poate duce la un rezultat neplacut si persoana trebuie sa aleaga raul cel mai mic dintre cele doua.

Teorile etice contin reguli si principii morale. Astfel, teoriile etice servesc ca fundament pentru judecari normative sau
actiunii. Sunt doua mari tipuri de teorii etice: teoria teologica si teoria deontologica. Cuvantul teologic provine din
cuvantul grec "telos" care inseamna sfirsituri. La aceasta teorie i se mai spune foarte des consecventialism deoarece
persoana este ingrijorata predominant de consecinte. Cea mai faimoasa formulare a consecventialismului se numeste
teoria utilitara. Alegerea morala este decizia care maximizeaza consecintele bune impotriva celor rele sau, cel putin,
incearca sa echilibreze consecintele rele. Cuvantul deontologie provine din grecescul "deon" care inseamna datorie
sau obligatie. Teoria deontologica poate fi apreciata cand este vazuta in contrast cu teoria utilitara. Decat sa se
concentreze pe consecintele faptei teoriile deontologice precizeaza ca exista standarde morale, care exista
independent de rezultat. Aceste standarde morale se refera la diferite principii morale universale. Justificarea unei
actiuni morale este mai importanta decat consecinte specifice sau rezultatul actiunii. Principiile etice si standardele
morale, aplicate in munca asistentelor medicale sunt comune cu principiile morale ale valorilor universale. Acestea
sunt: autonomia care deriva din cuvintul grecesc "autos", adica, siguranta si "normos" care inseamna lege, regula,
adica lege sigura. In discursurile contemporane are intelesuri largi, incluzand drepturile individuale, intimitatea si
alegerile. Autonomia necesita abilitatea de a alege singur fara constangeri externe. Datoria necesita abilitatea de a
face bine si de a stimula actele lor benevole cum ar fi: bunatatea, dragalasenia si afectiunea. Confidentialitatea este
un principiu care se refera la intimitate. Protejarea informatiilor confidentiale referitor la boala, conditia pacientului sau
protectia informatiilor furnizate de catre pacient este o datorie etica a asistentilor mediali. Informatiile obtinute
individual nu vor fi deconspirate numai daca sunt in beneficiul persoanei sau trateaza direct binele social. Efect dublu
– anumite actiuni pot produce deopotriva atat efecte bune cat si rele. De exemplu, asistentele medicale sa
intentioneze sincer sa faca bine si nu rau, acesta putand sa apara dar nu intentionat sau, efectul binelui sa nu se
realizeze din greseala. Fidelitatea - datoria de a tine promisiunile, de a-si respecta toate sarcinile. Dreptatea se refera
la faptul ca fiecare persoana accepta egalitatea, in conformitate cu nevoile, eforturile, contributiile sociale, meritele
sau justificarile legale. Datoria se refera la faptul de a nu face rau, de a nu incita si de a preveni raul. Paternalismul se
refera la intentia de a limita autonomia altcuiva, justificata prin faptul de a nu face mai mult rau. Dorinta de a feri
bolnavul de rau sau durere vine in conflict cu autonomia individuala sau libertatea lui. Respectul pentru oameni -
dreptul persoanei la autodeterminare sau autonomie, capacitatea de "a decide" singur, trebuie respectate.
Respectarea credintelor religioase indiferent de religia careia apartine acea persoana. Adevarul - este obligatia de a
spune adevarul si a nu minti in cadrul ingrijirilor de sanatate. Asistentele medicale sunt membrii valorosi ai echipei
medicale, actiunile lor intensificind calitatea actului medical. Ele trebuind sa recunoasca problemele etice si sa ajute
pacientii in conformitate cu interesele lor morale. V-ati intrebat vreodata cat de mult influenteaza contactul psihic al
pacientului cu asistenta medicala pe durata spitalizarii? Sau, v-ati pus vreodata intrebarea de ce unele persoane se
adapteza la regimul spitalicesc si altele nu? Probabil ca v-ati intrebat ce obstacole intampina asistentele medicale in
relatia cu pacientii, atata timp cat bolnavii au devenit mai exigenti ei avand constiinta personalitatii lor, ei dorind sa
profite de binefacerile tehnicii moderne, pe care ei le cunosc prin internet, biblioteci, reviste, etc. Informarea
pacientului despre boala sa a fost identificata ca o situatie morala in cadrul ingrijirilor medicale, de multe ori pacientii
oferind informatii esentiale pentru diagnostic. Adesea personalul medical si familia schimba doar cateva informatii in
fata pacientului, din teama pentru eventualele reactii negative, justificand deciziile lor prin principiul paternitatii. Dar de
multe ori pacientii sunt constienti de boala lor, pun intrebari specifice si sunt pregatiti sa auda informatiile.

Trebuie luate in considerare cateva strategii ale asistentelor medicale in cazul acestei probleme: sa nu minta
pacientul, sa-i ofere toate informatiile legate de procedura de ingrijire si diagnostic. sa comunice cu familia si medicul
despre cerintele pacientului pentru informare.

In cursul ingrijirilor, asistentele medicale, chiar daca sunt confruntate cu dileme etice, in final trebuie sa fie convinse
ca pacientii si-au inteles problema de sanatate si au cunostinte despre ea precum si impactul bolii asupra lui si a
familiei sale. Dilemele etice ale asistentelor medicale sunt numeroase si diverse totusi, indiferent de cauza acestor
dileme, ar trebui sa fie constiente de fundamentul psihologic, de modul in care aplica aceste concepte in practica
profesionala pentru ca argumentele etice pot fi ganduri inaltatore bazate pe intelegerea moralei filozofice.

Etică
Salt la: Navigare, căutare

Etica (din grecescul ἦθος ēthos = datină, obicei) este una din principalele ramuri ale filosofiei şi poate fi
numită ştiinţa realităţii morale; ea se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să livreze
răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum trebuie să ne comportăm?

Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor susţine că etica se fondează în împrejurul răspunului la


întrebarea "Was soll ich tun?" (=ce trebuie să fac?). Când el spune astea pleacă de la premisa crasă că există
o etică veritabilă, universal acceptată. Întrebarea eticii nu a fost pe atât de corect formulată de Kant, ea fiind
nu "Was soll ich tun", ci "Was kann ich wissen über das was ich tun soll?" (=Ce pot sa stiu despre ce trebuie
sa fac?).

Origini
Ca denumire a unei discipline filosofice conceptul de "etică" a fost prima dată folosit de Aristotel. Prin
acesta Artistotel intenţiona să denumească ansamblul de obiceiuri şi tradiţii omeneşti. Important de reţinut
este că etica fusese deja mutată în centrul discuţiilor filosofice o dată cu apariţia lui Socrate.

Tradiţii etice
Etică occidentală

Pentru detalii, vezi: Etica în Grecia antică.

Istoria eticii occidentale, ca de altfel şi cea a filosofiei occidentale, îşi are începuturile în Grecia antică.
Principalele nume menţionate atunci când se vorbeşte de etica grecească sunt Socrate, Platon, Aristotel.
Chiar dacă se poate urmări un fir roşu în ideile celor trei filosofi menţionaţi, teoriile etice dezvoltate de cei
trei sunt destul de diferite în esenţă.
Socrate nescriind nici o lucrare, fiind partizanul unei tradiţii orale în ceea ce priveşte filosofia, principale
sale idei etice sunt desprinse din dialogurile lui Platon, în special Euthyphron, Laches, Menon, acesta din
urmă urmărind să răspundă la întrebarea Ce este virtutea ?

Platon, a dezvoltat o teorie a formelor şi s-a folosit de aceasta ca de o premisă în dezvoltarea teoriei asupra
guvernării, s-a îndepărtat într-o mare măsură de discursul socratic. Aristotel respinge din start teoria
formelor gândită de Platon, iar propria sa viziune asupra eticii o exprimă în Etica nicomahică şi în Etica
eudemică.

Punctul comun între eticile anterior menţionate, care se regăseşte în mai toate teoriile etice, inclusiv cele
contemporane, îl reprezintă includerea în discursul filosofic a două concepte: fericirea şi virtutea.
Corespondentele conceptelor în limba greacă sunt eudaimonia şi arete, dar aceşti termeni erau folosiţi într-
un sens aparte. Un individ putea fi în aparenţă un eudaimon, având o viaţă lipsită de griji (am spune astăzi),
dar acest lucru nu implică în mod necesar şi includerea acestuia în categoria daimonilor.

Binele, o altă constantă a filosofie occidentale, se împleteşte cu virtutea şi eudaimonia, dar şi cu raţiunea.
Bunăoară Socrate accentuează ideea că viaţa morală este o viaţă virtuasă. Prin cuvintele acestuia din
dialogurile platonice putem extinde acest mod de a percepe fericirea şi asupra filosofie lui Platon. Aristotel
sublinează importanţa intelectului şi implicit a raţiunii, dar şi nevoia unei introspecţii raţionale, care să ofere
un răspuns la principala întrebare a filosofie greceşti: Cum ar trebui să trăiască un individ pentru a atinge
eudaimonia ?

Un posibil răspuns poate fi identificat la întrebarea anterioară, el putând fi şi o concluzie a filosofie greceşti,
şi anume urmărind binele suprem. Binele suprem ca şi teleologie nu înseamnă pur şi simplu respectarea
unor anumite reguli de comportament - prin virtuţi, el are în vedere o permanentă căutare prin intermediul
sinelui şi prin intermediul facultăţilor cu care a fost înzestrat omul, iar principala facultate a individului este
raţiunea.

Pentru detalii, vezi: Etica în Evul Mediu.

Explozia gândirii raţionale în Grecia antică a avut un ecou deosebit în toată lumea occidentală, influenţa
acestui mod a imagina şi explica lumea, şi implicit omul, s-a făcut simţită chiar şi în teologie.

Scolastica ca şi şcoală a filosofiei a fost influenţată de demersul raţional iniţiat în Grecia antică, principalul
obiectiv al acestei şcoli a fost acela de a îmbina raţiunea, denumită lumina naturală, şi teologia. Explicaţiile
etice se regăsesc undeva la confluenţa celor două mari şcoli: teologia raţională - avându-l ca reprezentat pe
Aristotel şi teologia revelată, în prim planul acesteia fiind Toma d'Aquino. Încercarea lui Toma d'Aquino de
a media între un mod de viaţă raţional şi unul bazat pe credinţe religioase este evidentă în principala lucrare
a acestuia Summa theologiae. Pentru Toma d'Aquino raţiunea devine un deschizător de drumuri pentru
credinţă.

Istoria filosofiei îl prezintă ca părinte al scolasticii pe Sfântul Anselm, recunoscut în general ca fiind cel care
a introdus argumentul ontologic al lui Dumnezeu. Apelând la o argumentare raţională prin apelul la axiome
şi concluzii obţinute din premise, Anselm a întărit ideea necesităţii unei abordări deductive a cunoaşterii, în
acest sens mărturie stau cuvintele acestuia:

„Mi se pare o dovadă de neglijenţă, dacă, după ce am reuşit să avem Credinţă, nu ne dăm silinţa să
înţelegem ceea ce credem”
—Anselm - De ce s-a făcut Dumnezeu om
Importanţa argumentării logice în problemele etice, analizate filosofic sau teologic este subliniată şi de
William Ockham. Concluzia acestuia are în vedere localizarea sursei moralei în însăşi voinţa divină.
Aducând în discuţie unul din atributele lui Dumnezeu, şi anume omnipotenţa, gânditorului franciscan afirmă
că Dumnezeu poate face orice, în afară de ceea ce este logic.

Pentru detalii, vezi: Etica în perioada modernă.

Etică orientală

Tipuri de etici
Etică normativă

Etica normativă are în vedere prescrierea de norme pentru comportamentul individual al omului, dar şi
pentru organizarea morală a vieţii sociale.

Etică descriptivă Etică explicativă Etică aplicată

Etica aplicată este formată dintr-un mănunchi de discipline care încearcă să analizeze filosofic cazuri,
situaţii, dileme relevante pentru lumea reală. Printre aceste discipline se numără etica tehnologiei
informaţiei, etica bunăstării animalelor, etica în afaceri, bioetica, etica medicală, etica mediului, etica
cercetării ştiinţifice, etica în politicile publice, etica relaţiilor internaţionale, etica mijloacelor de informare.

Cum importanţa economiei în diagrama oricărei societăţi este în continuă creştere, este absolut normal să
apară şi accentuarea cercetărilor din domeniul eticii în afaceri. Acestea se concentrează cu precădere asupra
părţilor implicate (stakeholders) în activităţile economice desfăşurate în interiorul unei pieţe. În categoria
"părţilor implicate" sunt incluse corporaţiile, clienţii acestora, furnizorii şi distribuitorii lor, acţionarii,
angajaţii şi nu în ultimul rând comunitatea. Raportarea corporaţiilor la părţile implicate enumerate se face şi
prin intermediul conceptului de responsabilitate socială a corporaţiilor.

Etica ştiinţifică

Normele de etică sunt teoreme care se demonstrează după regulile logicii şi ştiinţei.

• Regula de aur

Toate ştiinţele se pot integra în un singur întreg armonius numit "Ştiinţele integrate". Etica ştiinţifică este o
ramură a acestor "Ştiinţe integrate". Aceasta este posibil, deoarece ştiinţele reflectă lumea şi lumea are acea
unitate şi armonie pe care o admirăm toţi. În acest fel etica ştiinţifică reflectă un adevăr ştiinţific. Adevărul
ştiinţific este unic, deoarece adevărul unei idei este rezultatul afirmativ al comparării acelei idei cu lumea
existentă. Se deduce astfel că etica ştiinţifică nu exprimă opinii interesate sau speculative. În urma
demonstraţiei unei teoreme de etică ştiinţifică şi a observării lumii oricare om se convinge că trebuie să
respecte acea teoremă a eticii, deoarece ştie că încălcarea legilor lumii duce la eşec.