lfila a trăit între anii 311 şi 381 după Cristos.

Filostorg, care era din Capadocia şi trăia pe

acea vreme, ca şi alţi istorici, susţine că Ulfila era din Capadocia, născut în târguşorul
Sadagoltina, lângă Parnas. Elgin S. Moyer în cartea sa „Who was Who în Church History",
spune că părinţii lui au fost luaţi prizonieri de goţi în anul 246 şi au fost aduşi în Goţia. Pe
acea vreme, Dacia Traiană a fost cucerită de goţi şi deci se numea Goţia. Alţi istorici susţin
că el însuşi ar fi fost got.

Când a fost în vârstă de 20 ani, regele goţilor l-a luat cu sine la Constantinopol. Ulfila ştia
trei limbi: limba goţilor, latina şi greaca. Dacă a fost din Capadocia, înseamnă că greaca era
limba sa maternă. Cum la Constantinopol pe vremea aceea se vorbea greaca, probabil că el
a fost ca translator pentru goţi. El a rămas la Constantinopol timp de zece ani. În acea
perioadă, el a devenit creştin şi a primit o bună educaţie. Contactul cu Eusebiu de
Nicomedia, care ţinea învăţătura lui Arie, l-a făcut pe Ulfila să fie creştin arianuarie Arienii
tăgăduiau divinitatea Domnului Isus, nu-L credeau deopotrivă cu Dumnezeu. Teodoret în
cartea IV, 37 spune că Ulfila considera întreaga controversă ariană ca o chestiune
indiferentă, care a fost ridicată de unii preoţi ambiţioşi din plăcerea de dispută.

În anul 341, Ulfila a fost consacrat ca episcop şi misionar pentru goţi. Filostorg spune că
Ulfila până la vârsta de 30 ani a fost lector.

Istoricul Socrate în cartea III, 24 şi Sozomen în cartea VI, 37 afirmă că Ulfila a luat parte la
Sinodul creştin din Constantinopol, ţinut în anul 360 şi că numele lui e subscris pe
confesiunea ariană.

În primii şapte ani, a lucrat ca misionar în Goţia. El a predicat Evanghelia în limba goţilor, în
limba greacă şi în limba latină. În limba latină desigur vorbea populaţiei din Dacia Traiană,
subjugată de goţi.

Goţii stăpâneau teritoriul din răsăritul şi apusul Mării Negre, de la Don până la Carpaţi. Deci,
părţi din Ucraina, Basarabia, Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Ei erau mai multe triburi
germanice. Atanaric era regele vizigoţilor, iar fratele său Fridigern era al ostrogoţilor. De la
vizigoţi ne-a rămas tezaurul numit „Cloşca cu pui de aur", descoperit la Pietroasa, în 1837.

În anul 367, iscându-se o neînţelegere între Atanaric şi Fridigern, Ulfila a fost trimis de
Fridigern în fruntea unei delegaţii la Valens, care comanda trupele imperiului de răsărit ce se
aflau în Tracia, cu rugămintea să-l ajute în lupta contra lui Atanaric. Acesta a acceptat şi
Atanaric a fost înfrânt. Trimiterea lui Ulfila în această delegaţie diplomatică ne dovedeşte
stima de care se bucura în faţa regelui şi a poporului său.

Socrate susţine că drept recunoştinţă pentru ajutorul dat în luptă, Fridigern, care şi el era
creştin, probabil câştigat de Ulfila, a adoptat pentru ai lui creştinismul în forma ariană care
era dominantă pe acea vreme în imperiul Roman de răsărit. Alţii sunt de părere că
arianismul a fost de timpuriu, căci aceasta e după Sinodul de la Constantinopol, unde Ulfila
deja se declarase de partea lui Arie, ca şi majoritatea participanţilor.

Ulfila a fost un distins bărbat de acţiune. Spre a ajuta pe goţi să devină creştini, el şi-a dat
seama că e nevoie să aibă Biblia în limba lor. Fiindcă cunoştea bine greaca şi latina, el s-a
hotărât să o traducă. Dar goţii nu aveau alfabet, limbaj scris. Astfel că a trebuit să compună
întâi alfabetul lor cu 24 litere, ca să poată exprima sunetele limbii teutonice a goţilor. Biblia
lui Ulfila a fost prima carte scrisă în limba gotică. Ea e străbunica literaturii germane. „The
Lion Encyclopedia of the Bible", 1978, pagina 73, spune că o mare parte din textul tradus
supravieţuieşte în manuscrise, deşi limba goţilor a murit de mult.
În cei şapte ani de lucrare misionară în Goţia, o mare parte din poporul got a devenit
creştină. Auxenţiu, biograful lui Ulfila spune că el a făcut creştini pe goţi “în adevăratul
înţeles al cuvântului". Desigur că nu a fost uşor. Goţii aveau o fire foarte războinică. De
aceea, când a tradus Biblia, Filostorg ne spune în Istoria Bisericii II, 5, că Ulfila cu multă
înţelepciune a evitat să traducă cele două cărţi ale lui Samuel şi ale Împăraţilor, căci se
gândea că acestea ar putea reaprinde în ei spiritul bătăios. El a câştigat inima poporului
pentru Cristos Domnul. Datorită lucrării sale intense şi influenţei ce o avea aproape ca a
regilor, creştinismul s-a răspândit rapid în nordul Dunării, mai ales că o mare parte din
populaţia băştinaşă era deja creştină. Noua învăţătură a afectat toate ramurile vieţii goţilor.
Istoricii spun că barbarii au început să cânte laudele Domnului. Chiar şi prinţii goţi au
devenit creştini.

În anul 371, Atanaric a dezlănţuit o cruntă prigoană împotriva creştinilor. Mulţi au fost
martirizaţi. Atunci Ulfila cu Fridigern şi poporul său au trecut Dunărea şi s-au refugiat în
imperiul roman, în Moesia inferioară. Vasile Pârvan în cartea sa „Contribuţii epigrafice la
Istoria creştinismului Daco-Roman", Bucureşti 1911, spune că împăratul Constanţius i-a
primit bine, căci şi el era creştin arian şi le-a dat locuinţă în Munţii Balcani.

Timp de 30 de ani, Ulfila a lucrat în Moesia inferioară, la poalele lui Haemus. Istoricul
Iornandes spune că activitatea lui Ulfila s-a întins până departe şi asupra ostrogoţilor şi a
gepizilor. El a fost un mare misionar printre barbari şi i-a adus la picioarele Domnului.