Sunteți pe pagina 1din 10

REFERAT LA ECONOMIE EUROPENĂ

TEMA: DIMINUAREA DISPARITĂŢILOR DE DEZVOLTARE ÎNTRE


REGIUNILE ŢĂRII

2010

1
1. REZUMAT

Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 încearca să reflcte cît mai fidel priorităţile
stringente de dezvoltare ale României la nivel naţional, regional şi local şi propune susţinerea
acestora prin investiţii publice concentrate, alocate pe baza de programe şi proiecte.
Implementarea strategiei de dezvoltare prin utilizarea cât mai eficientă a fondurilor prevăzute
atăt interne căt şi externe va conduce la orizontul anului 2013 la o Românie competitivă,
dinamică şi prosperă integrate cu success în Uniunea Europeaă şi aflată pe un trend de dezvoltare
rapidă şi durabilă.
Politica Europeană de Coeziune Socială şi Economică are drept scop reducerea decalajelor
de dezvoltare dintre diferite regiuni şi identificarea suprtului adiţional necesar pentru sprijinirea
regiunilor celor mai puţin dezvoltate.
Finanţările UE vor avea o importanţă anume alaturi de resursele autohtone în dezvoltarea
regiunilor din ţara noastră cele cinci grupe de fonduri de care va beneficia România putând
contribui substanţial la soluţionarea parţială a decalajelor economice.
Reducerea decalajului economic din interiorul ţării trebuie să devină obiectiv major al
politicii de stat, iar progresul economic al mediului rural de asemenea.

2. CUVINTE CHEIE
1.Viziune strategică
2. Convergenţă
3.Cooperare teritorială

3. INTRODUCERE

România prezintă o multitudine de diferenţieri în ceea ce priveşte dezvoltarea socio-


economică în teritoriu.
Integrarea României în UE în anul 2007 va conduce la dispariţia judeţelor şi funcţionarea
regiunilor.Ca urmare, România este deja structurată în opt regiuni de dezvoltare formate prin
regruparea celor 42 de judeţe în funcţie de niveluri / profiluri complementare de dezvoltare.
Dezavantajul acestor regiuni este că acestea nu pot fi eficiente decât prin cooperarea
voluntară a regiunilor administrative din care sunt formate.O astfel de cooperare nu poate fi
produsul unei decizii coercitive a guvernului central dar poate fi încurajată prin utilizarea

2
eficientă a programelor regionale de investiţii, care au ca referinţă o macroregiune şi care devin
operaţionale numai atunci când regiunile administrative au convenit să coopereze.
Cele opt regiuni ale Romîniei sunt: regiunea de Nord-Est (Bacîu, Botoşani, Iaşi, Neamţ,
Suceava,Vaslui),regiunea Sud-Eset (Brăila, Buzău, Constanţa,Galaţi,Tulcea, Vrancea), regiunea
Sud-Muntenia (Argeş, Calaraşi, Damboviţa,Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman), regiunea
Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt), regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin,
Hunedoara, Timiş), regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsaud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare,
Sălaj), regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu), regiunea Bucureşti-
Ilfov (Ilfov, Municipiul Bucureşti).

4. LUCRARI SIMILARE

• Şandru I.” România.Geografie economică” Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1975


• Blaug M. “Teoria economică în retrospectivă” Ed Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
1992.

• Cocean P. „Geografie Regională. Evoluţie, concepte, metodologie”, Editura Presa


Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2002.

• Benedek J. „ Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională”, Editura Presa Universitară Clujeană,


Cluj-Napoca. 2004.

• Popescu Gh. “Dezvoltarea economică în profil teritorial a României”, Cluj-Napoca, Ed.


Sincron.1994

5. CONCEPTE SI TERMINOLOGIE

 Regiunea geografica economica este o notiune complexa si dinamica care cuprinde


interactiunile dintre resursele naturale om-natura, productie schimb si consum.

 Arie prioritara reprezinta o grupare de orase, comuna sau judete, continue sub aspect
teritorial, caracterizate prin profiluri asemanatoare de probleme rezolvabile prin politici
regionale.

 Programe Operaţionale sunt documente strategice elaborate de statul membru şi aprobate


de catre Comisia Europeană care cuprind setul de priorităţi multianuale.

3
5. 6. EXPUNEREA PROBLEMEI

Obiectivul general vizeaza reducerea cat mai rapida a disparitatilor de dezvoltare socio-
economica intre regiunile tarii.

 Rezolvarea problemei:

 Imbunatatirea gradului general de atractivitate si accesibilitate a regiunilor;

 Cresterea competitivitatii regiunilor ca locatii pentru afaceri

 Valorificarea potentialului turistic si cultural al regiunilor si cresterea contributiei acestor


domenii la dezvoltarea regiunilor;

 Cresterea rolului economic si social al centrelor;

 Integrarea socio-economica a zonelor de granita si cresterea atractivitatii si accesibilitatii


regiunilor Romaniei in cadrul teritoriului.
Operationalizarea prioritatii Planului National de Dezvoltare (PND) privind dezvoltarea
echilibrata a tuturor regiunilor tarii se va realiza printr-o abordare integrate, bazata pe o
combinare a investitiilor publice in infrastructura locala, politicii active de stimulare a
activitatilor de afaceri si sprijinirea valorificarii resurselor locale, pe urmatoarele sub-prioritati:

• Imbunatatirea infrastructurii publice regionale si locale urmareste crearea unor conditii


apropiate intre regiuni,in ceea ce priveste infrastructura de transport,infrastructura sociala si
accesul la serviciile de baza.

• Consolidarea mediului de afaceri regional si local urmareste cresterea competitivitatii


regiunilor ca locatii pentru afaceri.

• Dezvoltarea turismului regional si local urmareste valorificarea patrimoniului cultural


si natural ,specific fiecareia din cele opt regiuni de dezvoltare, indeosebi in zonele marginale,
dezavantajate economic si social.

• Promovarea cooperarii teritoriale europene urmareste cresterea atractivitatii regiunilor


Romaniei in cadrul teritoriului european.
Prioritatile nationale de dezvoltare se regasesc in Cadrul Strategic National de Referinta,
concretizate in Programele Operationale Sectoriale.
Scopul principal al Cadrului Strategic National de Referinta (CSNR) este de a intari
concentrarea strategic a politicilor economice, de coeziune sociala si regionale ale Romaniei ,
precum si de a stabili legaturile potrivite si corecte cu politicile Comisiei Europene, care
elaboreaza politici de dezvoltare economica si de creare de noi locuri de munca.

4
Obiectivele CSNR :
Viziunea Strategica abordeaza nevoile de dezvoltare socio-economica , propune solutii
pentru disparitatile sociale cu care se confrunta Romania si sprijina stategiile UE de
dezvoltare.Au fost identificate urmatoarele prioritati tematice:

 Dezvoltarea infrastructurii de baza la standarde europene ;

 Cresterea competitivitatii pe termen lung a economiei romanesti;

 Dezvoltarea si utilizarea mai eficienta a capitalului uman din Romania;

 Consolidarea unei capacitate administrative.


Strategia CSNR va urmari coerenta teritoriala si va incorpora strategia de dezvoltare
regionala care are scopul de a opri si potential inversa tendinta de adancire a decalajului dintre
regiuni. Aceasta reflecta politica de dezvoltare regionala ,bazandu-se pe conceptul de
descentralizare si ia in considerare liniile directoare strategice ale UE. Strategia de dezvoltare
regionala identifica urmatoarele probleme cheie care vor fi abordate:

 Atingerea unui echilibru de dezvoltare intre estul si vestul tarii;

 Rezolvarea sub-dezvoltarii cornice a regiunilor de nord- est si sud;

 Rezolvarea disparitatilor majore dintre regiunile sub-dezvoltate si cele mai dezvoltate;

 Inversarea tendintei de declin a oraselor mici si mijlocii, in special a acelora care se bazau
pe o singura industrie;

 Cresterea atractivitatii regiunilor;

 Cresterea nivelului de expertiza in managementul de programe la nivel regional .


Strategia va contribui la asigurarea coeziunii teritoriale si la reducerea disparitatilor
regionale, imbunatatind infrastructura de transport la nivel judetean si local prin reabilitarea si
modernizarea retelelor rutiere judetene si locale.

 Analiza rezultatelor :
Noua politică de Coeziune se concentrează asupra a trei obiective principale:

 Convergenţă

 Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă

 Cooperare teritorială la nivel european

5
În cadrul Obiectivului „Convergenţă” lista Programelor Operaţionale se prezintă astfel:

1) POS Creşterea Competitivităţii Economice


2) POS Transport
3) POS Infrastructură de Mediu
4) POS Dezvoltarea Resuselor Umane
5) POS Întărirea Capacităţii Admnstrative
6) PO Dezvoltarea Regională (POR)
7) PO Asistenţă Tehnică
În cadrul Obiectivului „Coopereare Teritorială Europeană”- Cooperare transfrontalieră se
cuprind următoarele programe:
1) PO România- Ungaria

2) PO România- Bulgaria
3) PO Romania Serbia- Muntenegru
4) PO România – Moldova
5) PO România- Ucraina

Programul Operaţional Regional 2007- 2013 (POR)

6
Programul Operţional Regional 2007- 2013 include toate cele opt regiuni de dezvoltare
ale României: regiunea Nord-Est ,regiunea Sud-Est, regiunea Sud-Muntenia, regiunea Sud-Vest ,
regiunea Vest, regiunea Nord-Vest , regiunea Centru ,regiunea Bucuresti-Ilfov.
Ele corespund nivelului NUTS II potrivit clasificării EUROSTAT şi reprezintă cadrul de
colectare a datelor statistice la nivel teritorial NUTS II .
Regiunile de Dezvoltare reprezintă cadrul pentru eleborarea, implementarea,
monitorizarea şi evaluarea strategiilor de dezvoltare regională şi a programelor de coeziune
economică şi socială prin care acestea se implementează.
Toate regiunile NUTS din România, inclusiv Bucureşti-Ilfov , au un PIB mai mic de 75%
din media comunitară.De aceea ele sunt eligibile pentru finanţare din Fonduri Structurale în
cadrul Obiectivului „Convergenţă”.
Scopul Programului Operaţional de Dezvoltare Regională (POR) este să sprijine, pe cât
posibil, o creştere echilbrată a tuturor zonelor ţării, nu atât prin redistribuirea resurselor publice,
cât mai ales prin asigurarea, ca toate zonele să aibă un nivel minim de infrastructură de afaceri,
socială şi capital uman , care să permită creşterea economică.
Acest obiectiv al POR se va realiza pe o alocare a fondurilor diferenţiată pe regiuni, în
funcţie de gradul de dezvoltare şi printr-o strânsă coordonare cu acţiunile realizate în cadrul
celorlalte PO.
POR este structurat pe cinci axe prioritare şi doisprezece domenii de intervenţie, precum
şi o axă prioritară de asistenţă tehnică prin intermediul careia să se asigure implementarea în
bune condiţii a Prograului.

7
Axe prioritare tematice:

 Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-potenţiali poli de creştere: planuri integrate de


dezvoltare durabilă.

 Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport: reabilitarea şi modernizarea


reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură.

 Îmbunătăţirea infrastructurii sociale: reabilitarea, modernizarea,dezvoltarea şi echiparea


serviciilor de sănătate, serviciilor sociale, a infrastructurii educaţionale preuniversitare,
universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă, îmbunătăţirea dotării cu
echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.

 Consolidarea mediului de afaceri regional şi local: dezvoltarea durabilă a structurilor de


sprijinire afacerilor de importanţă regională şi locală, reabilitarea siturilor industriale poluate şi
nutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi, sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor.

 Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului: restaurarea şi valorificarea durabilă a


patrimoniului cultural şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe, crearea, modernizarea,
dezvoltarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale cu
potenţial turistic şi pentru creşterea calităţii serviciilor turistice, promovarea potenţialului turistic
şi crearea infrastructurii necesare pentru creşterea atractivităţii României ca destinaţie turistică.

 Asistenţă tehnică: sprijinirea implementării, managementului şi evaluarii Programului


Operaţional Regional, sprijinirea activităţilor de publicitate şi informare privind POR.
Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CEE):
răspunde pe de o parte primei priorităţi a PND 2007-2013 „Creşterea competitivităţii economice
şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere” şi pe de altă parte priorităţii a doua a CSNR,
respectiv „Creşterea competitivităţii pe termen lung”, contribuind în acelaşi timp la
implementarea tuturor celorlalte priorităţi temetice ale CSNR.
Obiectivul general al POS CEE este creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti
pentru reducerea decalajelor faţă de productivitatea medie la nivelul UE.
Programul Operaţional Sectorial-Transport (POST) : prin creşterea şi îmbunătăţirea
calitativă a investiţiilor în capital fizic se urmăreşte accelerarea convergenţei României, prin
îmbunătăţirea condiţiilor favorabile creşterii şi ocupării forţei de muncă.
Obiectivul POST este să promoveze în România un sistem de trensport care să permită
deplasarea rapidă, eficientă şi în condiţii de siguranţă a persoanelor şi bunurilor, la servicii de
nivel înalt, la nivel naţional , în cadrul Europei, între şi în cadrul regiunilor României.
Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS MEDIU) : este strâns corelat cu
obiectivele naţionale strategice prevăzute în PND , elaborat pentru perioada 2007-2013 şi Cadrul
Strategic Naţional de Referinţă (CSNR), bazându-se pe obiectivele şi priorităţile politicilor de

8
mediu şi de dezvoltare a infrastructurii, reflectând atât oblogaţiile internaţionale ale României,
cât şi interesele specifice naţionale.
Obiectivul POS MEDIU îl constitue protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a
standardelor de viaţă în Romînia, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-ului de
mediu.
Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU):
stabileşte axele prioritare şi domeniile majore de intervenţie ale României în domeniul resurselor
umane în vederea implementării asistenţei financiare a Uniunii Europene prin Fondul Social
European, în cadrul Obiectivului „Convergenţă”, pentru perioada de programare 2007-1013.
Planul Naţional Strategic de Dezvoltare Rurală: are ca obiectiv dezvoltarea
competitivităţii economice a zonelor rurale, conservând mediul şi accentuând prezenţa
populaţiei.
Programule Naţionale şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală finanţat din Fondul
European Agricol pentru Dezvoltare Rurală intervin în mod complementar.
Axele prioritare ale Planului Naţional Strategic de Dezvoltare Rurală sunt concordante cu
orientările strategicea în domeniul dezvoltării rurale:

 Creşterea competitivităţii sectorelor agricol şi forestier: are ca obiectiv dezvoltarea


unui sector agricol şi forestier bazat pe cunoaştere şi iniţiativă privată, capabil să se adapteze
schimbărilor pe termen lung, care ia în considerare regulile comunitare, comservă mediul şi
consolidează sectorul de procesare.
 Îmbunătăţirea mediului în zonele rurale: are drept obiectiv general utilizarea durabilă
a terenurilor prin menţinerea populaţiei în mediul rural, promovarea practicilor agro-ecologice,
conservarea biodiversităţii şi gestionarea raţională a resurselor forestiere.

 Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale: prin


îmbunătăţirea standardului de viaţă prin creşterea spiritului antreprenorial al populaţiei rurale,
accesul la serviciile de bază, precum şi la valorificarea resurselor locale tradiţionale.

 Programul LEADER : oferă oportunitatea de a introduce o abordare nouă de dezvoltare


rurală teritorială, de jos în sus , integrată, care se construieşte pe identificarea necesităţilor locale
şi dezvoltă strategii de dezvoltare locală care combină una sau mai multe obiective prioritare-
competitivitate şi calitatea vieţii/diversificare.

7. CONCLUZII
Oraşele mari ale României au o importanţă strategică, fiind zonele unde se
concentrează atât activităţile economice şi culturale, cât şi investiţiile majore.Dezvoltarea
oraşelor mari stimulează dezvoltarea Regiunilor per ansamblu şi de aceea regenerarea lor fizică,
creşterea calităţii mediului şi a serviciilor stimulează creşterea economică şi regenerarea

9
regională. De asemenea România deţine un patrimoniu cultural-istoric şi etnofolcloric de mare
valoare turistică şi reprezentativitate pentru poporul român.
Dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice culturale, precum şi conştientizarea la
nivelul pieţelor internaţionale că România este o destinaţie culturală cu obiective şi atracţii
turistice de valoare europeană şi universală.

8. CE E DE FĂCUT ÎN CONTINUARE
În cursul unei perioade de timp, destul de scurt, mondializarea economiei a schimbat
ordinea economică mondială, aducând noi oportunităţi şi noi provocări. Astfel inovarea este unul
dintre principalii factori care ar contribui la modernizarea ţării, totodată reducând şi disparităţile
socio-economice la nivel regional.
De asemenea pentru a elimina diferenţele dintre regiuni cât mai repede se propune
utilizarea principiului „learning by doing”, ajngându-se astfel la un nivel cât mai apropiat de cel
propus de Uniunea Europeană.
9. BIBLIOGRAFIE

1. Ilie Drăgan, Cezarina Fălan, Onela Oană, Andreea Postelnicu, Florentina Moieseanu,
Aida Catană : „Elaborarea proiectelor cu finanţare din fondurile structurale pentru IMM-URI
2007-2013” Ed. CONTAPLUS, Ploieşti 2008
2. Romeo-Victor Ionescu „Economie europeană” Ed. FUNDAŢIEI ACADEMICE
DANUBIUS, Galaţi, 2006
3. Constantin D.L. „Economie regională”, Ed. OSCAR PRINT, Bucureşti 2001
4. Antonescu D. „Dezvoltarea regională în România”, Ed. OSCAR PRINT, Bucureşti ,
2003
5. Constantin D.L. „Elemente fundamentale de economie regională” Ed. ASE , Bucureşti
2004

10

S-ar putea să vă placă și