Ingrijiri paleative a pacientilor cu afectiunii

incurabile,CANCERUL
Cancerul este fără îndoială boala secolului.Aflată pe locul 2 după
afecţiunile cardiace între cauzele mortalităţii,ne este din ce în ce mai
comună,fiecare dintre noi având în familie sau printre cunoscuţi persoane care
suferă sau au murit de cancer.În general,omul priveşte această boală ca
echivalent al începutului unui sfărşit în suferinţă şi singurătate.Cu toate
acestea,mulţi bărbaţi,femei sau tineri care suferă de cancer sau alte boli
incurabile pot trăi o viaţă productivă şi independentă,atât în peroada în care se
află sub tratament cît şi după aceea.
Bolnavii incurabili şi în particular cei aflaţi în stări terminale,trăiesc
profunde stări emoţionale şi de stres.Frica de moarte,schimbările la nivelul
imaginii şi a stimei de sine,întreruperea planurilor vieţii,schimbările de rol social
şi a stilului de viaşă,sunt aspecte care pot crea stări puternice de disconfort
psihologic iar în lipsa unei atente supravegheri spirituale,depresii.Dacă în faza
de debut a bolii,prognosticul este de multe ori favorabil şi echilibrul moral uşor
de restabilit,în fazele acute este nevoie de o echipă bine pregătită care să ofere o
alternativă şi solutii la frământările complexe ale celui în suferinţă.
Deznădejdea este dusmanul echipei interprofesionale care se ocupă de
bolnavul terminal şi care afectează deopotrivă şi relaţia cu
apropiaţii(familia,rudele şi prietenii).Depresia şi alţi factori psihosociali şi lipsa
speranţei,sunt factori care încurajează bolnavul spre o atitudine pro-suicid.
Cu toate acestea familia,preotul şi datorită ingrijirilor paleative practicate
de personalul medical in instituţii medicale pot impreună să aline oarecum
suferinţa acestor oameni.Chiar dacă nu mai există nici un tratament disponibil în
oprirea progresului bolii,rămâne întotdeauna posibilitatea unei îngrijiri şi a unui
bun control al simptomelor.
Acest tip de ingrijire,recunoscută sub numele de “ingrijirie paleativă”,include un
spectru larg de îngrijiri,de asistenţă medicală,psihologică,socială,culturală şi
îndeosebi spirituală.Îngrijirile paleative nu se adesează în particular cazurilor
terminale,ele sunt iniţiate atunci când bolnavul prezintă o simptomatologie
activă,progresivă sau avansată a bolii şi nu se renunţă la ele atât timp cât
tratamentele alternative pentru acea afecţiune au fost epuizate.Echipa medicală
trebuie să fie completată de un preot,aceasta datorită complxitîţii problemelor
legate de trecut,prezent şi viitor sau de însăşi trăirea religioasă cu care bolnavul
se confruntă.Preotul trebuie să găsească impreumă cu asistentul social şi ceilalţi
membrii ai echipei căile de alinare a suferinţei psihologice legate de boala care
poate produce handicap,dependenţă psihică şi extenuare psihologisă,stări care
sunt trăite de bolnav fără speranţă şi posibilitatea de a schimba ceva,cu frica de
durere,moarte sau mutilare,pierdere a controlului,alocului de muncă,a poziţiei
sociale şi a rolului în familie,a apariţiei simţămîntului de izolare,a problemelor
financiare şi a grijii pentru familie.

1
 Nivelul suferinţei psihologice depinde de capacitatea personală a fiecărui
bolnav de a face faţă problemelor ce derivă din afecţiunea terminală şi este
determinată de tipul de personalitate al acestuia,de stres,experienţe asemănătoare
cu cea personală trăite de prieteni sau rude,pierderea recentă a unei persoane
apropiate,probleme şi obligaţii familiale,problemele de cuplu,o suferinţă psihică
cu istoric,precum şi de consumul de alcool sau alte droguri.Acesti factori
împreună cu cei sociali,precum lipsa suportului din partea familiei şi a
societăţii,scăderea veniturilor familiei şi izolarea,alîturi de cei culturali ce ţin de
tradiţii şi obiceiuri,împreună cu cei spirituali care pot fi reprezentaţi de lipsa
religiozităţii a credinţei şi a oricărui sistem de valori,pot pune echipa de
profesionişti în fata unei adevărate provocări.
De aceea ingrijirile paleative sunt îndreptate şi asupra familiei,a
prietenilor a celor care decedează deoarece se pot produce depresii grave care
la rândul lor pot duce la evenimente tragice.
Tratamentul trebuie să fie centrat pe grija,consideraţie şi
răbdare,ascultarea nevoilor,a problemelor bolnavului şi construirea unei punţi de
comunicare care să emane încredere din ambele părţi şi respect faţă de
persoană,ridicând barierele în abordarea oricărei teme,chiar aceea a fricii faţă de
moarte şi de necunoscut.În realizarea şi conducerea aşezământului pentru
Îngrijiri Paleative preocuparea principală este caracterizată de grija faţă de
calitatea vieţii pacienţilor internaţi,a relaţiilor interumane care se stabileşte între
participanţii la actul de îngrijire,în strânsă dependenţă faţă de calitatea serviciilor
oferite cu accent pus pe terapia sufletească.Calitatea actului de îngrijire
constituie esenţa îngrijirilor şi aceeasta reflectă în îmbunătaţirea stării sufleteşti
şi chiar se poate realiza numai printr-o îmbunătăţire continuă a serviciilor.Chiar
dacă am identificat nevoile bolnavilor şi ne bazăm pe indicatori de calitate a
vietţii bine structuraţi,implimentarea serviciilor şi acordarea în funcţie de
nevoile fiecărui bolnav constituie o provocare zilnică pentru participanţii la actul
de îngrijire.Acest proces este interdependent în relaţia cu dezvoltarea
profesională şi individuală a tuturor participanţolor la actul de îngrijire,a
relaţiilor dintre aceştia precum şi faţă de reflectarea acestor relaţii asupra
persoanelor îngrijite,a eficacităţii manageriale,a modalitîţălor de alocare a
resurselor umane şi financiare deopotrivă.
Rolul societăţii şi în special al comunităţii este acela de a încuraja şi a se
implica în procesul îngrijirolor terminale,de a afişa o atitudine pozitivă faţă de
aceşti bolnavi,oferindu-le suportul psihologic necesar,atât lor cât şi familiilor.
Conchid considerând ca îngrijirea bolnavilor terminal într-un spaţiu aflat
la graniţa celor două lumi,într-o ambianţă in care valorile personale individuale
se contopesc cu cele universale şi eterne,dragostea faţă de aproape pătrunzând
fiecare milimetru de materie însufleţit de Dumnezeu,este mai mult decât o
altermativă medicală,putând contribui la însaşi cunoaşterea de sine a omului ca
şi chip al lui Dumnezeu.