Sunteți pe pagina 1din 60

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

INFORMATICA

Capitolul 1 Introducere în Informatică

1.1 Calculatorul electronic personal

Calculatorul personal sau PCul (Personal Computer) este un sistem electronic de calcul pentru uz personal şi care nu poate fi folosit decât de o persoană la un moment dat. Avântul pe care l-a luat industria microelectronică după anii 1980 a dus la scăderea masivă a preţurilor de cost al componentelor şi implicit

al calculatoarelor personale care au devenit astfel accesibile tot mai multor companii mici şi mijlocii şi

chiar utilizatorilor individuali. Creşterea performanţelor de calcul, pe de o parte, şi dezvoltarea de programe de aplicaţii cu interfaţă prietenoasă ce se adresează tuturor domeniilor de activitate umană – de

la industrie, bănci-finanţe, proiectare asistată şi medicină până la artă şi jocuri – pe de altă parte, a condus

la creşterea fără precedent a cererii de astfel de echipamente. Pe piaţă s-au impus două tipuri de calculatoare personale, unul aşa zis “compatibil IBM” bazat pe arhitectura dezvoltată de concernul IBM (International Busines Machines) şi al doilea – Apple – dezvoltat de firma cu acelaşi nume. Ele sunt diferite şi incompatibile, primul foloseşte procesoare Intel sau echivalente şi sisteme de operare produse de Microsoft iar al doilea procesoare Motorola şi sisteme de operare proprii. Programele destinate să

ruleze pe unul din cele două tipuri de calculatoare nu rulează pe cel de celălalt. În Europa au căpătat o răspândire mai largă cele din prima categorie, iar în cele ce urmează vom desemna cu termenul PC doar calculatoarele personale compatibile IBM. PCul, ca maşină, nu este de nici un folos în lipsa programelor de aplicaţie scrise pentru acesta. De aceea el trebuie privit ca un sistem format din echipamente electronice, care constituie componenta “hardware” şi programe, care constituie componenta “software”. 1.1.2 Descrierea hardware a calculatorului personal Oricine a văzut vreodată un calculator personal a putut constata că acesta este format dintr-o cutie numită, impropriu, “unitate centrală” şi câteva componente exterioare, legate prin cabluri de aceasta:

monitorul (sau ecranul), tastatura, un dispozitiv numit mouse (şoricel) şi altele mai mult sau mai puţin obligatorii. În cutia unităţii centrale se găsesc următoarele componente:

1). O placă de bază (mainboard sau motherboard) pe care se află microprocesorul, memoria ROM (Read Only Memory), memoria RAM (Random Access Memory), şi o serie de circuite speciale care controlează, la nivel fizic, circulaţia semnalelor electrice între diversele echipamente de pe placă şi între acestea şi microprocesor, figura 1.2. Legătura cu echipamentele exterioare se realizează prin intermediul porturilor, aflate tot pe placa de bază. Aceste componente formează împreună unitatea centrală propriu zisă. Memoria ROM conţine informaţii referitoare la sistem şi este citită de microprocesor la fiecare pornire a calculatorului. Memoria este nevolatilă, adică reţine informaţia chiar dacă calculatorul nu este alimentat cu energie electrică. Memoria RAM este cea în care se încarcă programele şi se depozitează datele pe parcursul execuţiei acestora. Este volatilă, informaţia se pierde dacă memoria nu este alimentată. Are o capacitate de stocare mult mai mare decât memoria ROM, uzual între 256MB şi 2GB. Memoriile RAM şi ROM alcătuiesc memoria internă a PC-ului. Tot pe placa de bază se află nişte slot-uri (conectori) pentru montarea unor echipamente de adaptare între unitatea centrală

şi alte echipamente exterioare, numite periferice. 2). Plăci adaptoare: adaptoare video (pentru monitor), adaptoare de reţea (pentru lucrul în reţea),

soundblastere (plăci de adaptare pentru difuzoare, microfon şi joystick), etc. Plăcile de bază moderne includ o parte din aceste componente chiar pe placa de bază (onboard). Placa adaptoare video dispune de

o memorie proprie, uzual 16…64 MB. Soluţiile cu adaptor video “onboard” nu dispun de memorie proprie ci împart memoria RAM cu placa de bază.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

3). Hard discul (HDD) sau discul rigid, figura 1.3, este unitatea pe care sunt păstrate programele şi datele. Este principala unitate de stocare a informaţiei datorită capacităţii mari de memorare, peste 80GB, şi faptului că este nevolatilă. Un harddisc este apreciat prin capacitatea de stocare, viteza de rotaţie a platanului şi dimensiunea memorie buffer (tampon). Cu cât acestea sunt mai mari, cu atât performanţele de viteză a discului e mai bună, accesul la informaţie fiind mai rapid. 4). Unitatea de disc flexibil, floppy disc (FD) sau dischetă, figura 1.4, a fost o bună perioadă de timp principalul mijloc de transfer a informaţiilor de pe un calculator pe altul. Odată cu legarea în reţea a calculatoarelor şi a scăderii preţurilor altor medii de stocare, cum ar fi compact discurile (CD), importanţa unităţilor floppy a scăzut considerabil. Suportul informaţiei îl constituie un disc flexibil, acoperit pe ambele feţe cu un material magnetic. Pe acest disc se pot scrie şi respectiv citi informaţii prin intermediul unui cap magnetic conţinut în unitatea floppy. Datorită capacităţii reduse de memorare (comparativ cu dimensiunile tot mai mari ale programelor actuale) şi timpului mare de acces pentru scriere/citire, dischetele sunt din ce în ce mai puţin folosite. 5). Unitatea CD sau DVD, figura 1.6. Pentru stocarea şi transportul unor volume mari de date se foloseşte compact discul. În prezent exista 3 tipuri de CDuri: discuri care pot fi doar citite (Read Only), discuri care pot fi scrise o singură dată şi apoi numai citite (CD-R) şi discuri care pot fi scrise, şterse şi rescrise (CD-RW).Metodele de citire / scriere sunt optice, spre deosebire de HDD şi floppy unde metodele sunt magnetice. Unităţile de CD care pot doar să citească CDuri se numesc CD-ROM, iar cele care pot şi scrie se numesc CD-Writer. Şi la unităţile CD accesarea CDului este semnalizată prin aprinderea unui LED de culoare galbenă. Datorită dimensiunilor mari pe care le au programele actuale prezenţa unei unităţi CD-ROM devine indispensabilă. Capacitatea de stocare curentă a unui CD este de

700MB.

6). Sursa de alimentare, montată în spatele cutiei unităţii centrale şi prevăzută cu ventilator, figura 1.7, foloseşte pentru alimentarea cu energie electrică la parametrii ceruţi a tuturor echipamentelor din interiorul cutiei unităţii centrale. Caracteristicile principale sunt tensiunea de alimentare, uzual intre 100 şi 240V precum şi puterea electrică, valori tipice fiind 350W, 40W si 450W

Ca echipamente exterioare se identifică:

A) Monitorul este principalul dispozitiv de ieşire al calculatorului Pe ecranul monitorului sunt afişate informaţii privind starea sistemului, comenzile date de utilizator, rezultatele rulării programelor. Cele mai multe monitoare utilizează ca dispozitiv de afişare tuburi catodice color (CRT - Cathodic Ray Tube), asemănătoare celor folosite în televizoare. Dimensiunile uzuale ale tuburilor, exprimate în lungimea diagonalei ecranului, sunt 15, 17 şi 19 inch. Un parametru important al monitoarelor îl reprezintă rezoluţia maximă, adică numărul maxim de puncte ce pot fi afişate corect pe ecran. Se exprimă sub forma produsului dintre numărul de puncte pe orizontală şi pe verticală. Pentru cele mai multe aplicaţii rezoluţii de 800X600 şi 1024X680 sunt absolut suficiente. Unele aplicaţii speciale, cum ar fi proiectarea asistată de calculator necesită monitoare cu diagonală mai mare, care sunt capabile de rezoluţii superioare. Monitoarele sunt prevăzute cu butoane de reglaj ale luminozităţii, contrastului, dimensiunii şi geometriei imaginii. În funcţie de modul cum se realizează aceste reglaje monitoarele sunt de tip analogic sau digital. Acestea din urmă, tot mai frecvent întâlnite, oferă o serie de avantaje, cum ar fi acela că memorează setările făcute pentru fiecare rezoluţie, astfel că la schimbarea rezoluţiei nu mai trebuie intervenit asupra reglajelor. Alt avantaj este acela că, sesizând lipsa semnalului video de la unitatea centrală, trece într-o stare de consum energetic redus (stand by) iar la apariţia semnalului revine în modul de lucru anterior. Modul normal de lucru este semnalizat prin aprinderea unui LED de culoare verde, iar în starea de aşteptare culoarea acestuia devine galbenă.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

În ultima vreme, datorită progreselor înregistrate în tehnologia ecranelor cu cristale lichide, monitoarele echipate cu astfel de ecrane au căpătat o răspândire mai mare. Preţul în scădere din ultimii ani, şi avantajele pe care monitoarele cu cristale lichide le aduc (gabarit, greutate, consum energetic, radiaţii) le fac din ce în ce mai populare.

Alimentarea monitoarelor se face de la reţea, fie direct fie prin cutia unităţii centrale. În ultimul caz la oprirea alimentării unităţii centrale se întrerupe şi alimentarea monitorului, în timp ce în primul caz monitorul trebuie pornit şi oprit separat de unitatea centrală. B) Tastatura, este un principalul dispozitiv de intrare al PC prin intermediul căruia utilizatorul comunică cu calculatorul (introduce date, dă comenzi), figura 1.9. Tastatura standard, de 101/102 taste este organizată astfel:

1. În partea superioară se găsesc tasta Esc (Escape), 12 taste funcţionale, F1…F12, tastele Print Screen,

Scroll Lock şi Pause/Break. Rolul acestora va fi explicat mai târziu în cadrul prezentării diverselor

aplicaţii.

2. Restul tastelor sunt în trei grupe după cum urmează:

• Prima şi cea mai extinsă conţine tastele alfanumerice (literele alfabetului, cifrele de la 0 la 9, semne de punctuaţie şi alte caractere) şi câteva taste speciale.

- TAB, foloseşte pentru editarea tabelelor sau pentru saltul la poziţii fixe pe ecran.

1.2 Rolul şi funcţiile unui sistem de operare Pentru controlul executării corecte a programelor, pentru gestionarea fişierelor şi a unităţilor de disc, orice calculator are nevoie de un sistem de operare (SO). Excepţie de la această regulă o fac calculatoarele strict specializate, de proces, care rulează o singură aplicaţie dedicată. Cele mai răspândite sisteme de operare pentru PC sunt, la ora actuală, LINUX - versiunea pentru PC a mai vechiului SO UNIX pentru minicalculatoare - DOS şi WINDOWS. Toate sistemele de operare trebuie să îndeplinească câteva funcţii, cele mai importante fiind:

1. interpretarea şi execuţia comenzilor;

2. încărcarea, lansarea şi controlul execuţiei programelor;

3. comanda şi controlul dispozitivelor periferice;

4. gestiunea fişierelor pe disc;

5. diagnosticarea, semnalarea şi tratarea erorilor.

Sistemele de operare pot fi clasificate după:

a) numărul utilizatorilor care pot folosi, simultan, sistemul de calcul. Din acest punct de vedere ele pot di sisteme de operare monoutilizator (monouser) sau multiutilizator (multiuser);

b) numărul de aplicaţii (programe) ce pot fi executate simultan sau în paralel. întâlnim sisteme de operare monotasking (DOS, FreeDOS) sau multitasking (Unix, Windows, Mac OS). Acestea din urmă pot rula, în paralel, mai multe aplicaţii, iar utilizatorul poate interacţiona cu oricare dintre ele;

c) natura interfeţei cu utilizatorul. Distingem sisteme de operare „în linie de comandă”, cum sunt DOS, Unix, Linux1 sau cu interfaţă grafică – GUI (Graphic User Interface), precum Windows sau Mac OS. Acesta din urma a fost primul sistem de operare de acest fel, conceput pentru calculatoarele Macintosh.

1.2.1 Organizarea informaţiei în Sistemele de Operare DOS/Windows Sistemul de operare DOS (Disk Operating System) a fost primul sistem de operare pentru PC. În competiţia pentru dezvoltarea unui sistem de operare pentru noul tip de calculatoare apărute la sfârşitul anilor 1980 s-a impus cel creat de Microsoft, numit MS-DOS Deoarece Microsoft este producătorul şi dezvoltatorul sistemelor de operare Windows, o parte din conceptele care au stat la baza DOS au fost

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

preluate de la acesta. În continuare sunt prezentate acele elemente care sunt esenţial comune, cu specificarea particularităţilor de la un sistem la altul. În sistemele de operare DOS şi Windows informaţia se păstrează pe disc (discuri) sub formă de fişiere. Prin analogie cu o arhivă de date clasică, fişierul este echivalentul unui document. Ca orice document şi fişierul poate avea o lungime variabilă, mai mare sau mai mică. Pentru identificare fişierelor li se atribuie nume. Aceste nume trebuie să fie de forma numefis.ext, în care numefis este un şir de maxim opt caractere alfanumerice - pentru DOS – şi maxim 255 de caractere pentru Windows iar ext este extensia, formată din maxim trei caractere alfanumerice. Deşi Windows nu limitează extensia la trei caractere, din raţiuni istorice majoritatea fişierelor Windows păstrează compatibilitatea extensiei cu SO DOS. Numele şi extensia nu trebuie să conţină caractere speciale - semne de punctuaţie, separatori: *, >, <, |, ;, :, etc. Din punct de vedere al conţinutului fişierele sunt de două tipuri, executabile şi neexecutabile. În DOS, cele executabile au extensiile COM, EXE sau BAT. Primele două tipuri de fişiere executabile sunt programe care se pot executa şi produc un anumit rezultat. Al treilea tip nu este un program ci conţine linii de comandă prin care sunt lansate în execuţie programele propriu-zise. În sistemul de operare Windows fişierele executabile au extensii diverse, asociate cu aplicaţiile instalate în computer. Fişierele care au legătură între ele prin tematică, conţinut, referiri, etc. sunt organizate în directoare, echivalentul lor clasic fiind dosarul. În Windows directoarele se numesc folders (dosare) Fiecare unitate de disc are un director special, numit rădăcină. El este cel care conţine toate celelalte directoare şi fişiere. Directoarele şi fişierele pot fi şterse, redenumite sau mutate, cu excepţia directoarelor rădăcină. În sistemul de operare Windows un disc fizic poate fi împărţit în două partiţii, una primară, pe care se află, de regulă, sistemul de operare, şi o partiţie extinsă. La rândul ei partiţia extinsă poate fi împărţită în mai multe partiţii logice. Fiecare partiţie este văzută de utilizator ca un disc individual. Windows atribuie unităţilor de disc litere, C, D, E, etc. pentru identificare. Literele A şi B sunt rezervate pentru unităţile floppy. Utilizatorul poate atribui şi nume acestor discuri. Unităţile CD sau DVD primesc, de asemenea, o literă de identificare. Numele directoarelor nu au extensie şi se supun aceloraşi restricţii ca şi numele fişierelor. Un director poate conţine la rândul lui, pe lângă fişiere, alte directoare, numite subdirectoare sau simplu, directoare sau foldere. Putem imagina un director ca pe un biblioraft în care se află dosare cu documente (subdirectoarele) dar şi documente neîndosariate (fişierele). Directorul rădăcină îl putem asimila cu un fişet sau cu un raft de bibliotecă. Fişierele au o serie de atribute între care „read-only” - face ca fişierul să poată fi doar citit nu şi modificat; „hidden” sau ascuns - face ca respectivul fişier să nu fie afişat, în mod obişnuit, în lista fişierelor din dosarul care îl conţine; „system” sau sistem – fişier aparţinând sistemului de operare. Şi acesta este, în mod obişnuit, ascuns în lista fişierelor.

Întrebări de control

1. Care sunt componentele memoriei interne a calculatorului?

a. Memoria ROM

b. Memoria RAM

c. Hard discul

2. Care sunt caracteristicile de performanţă ale unui hard disc?

a. Dimensiunile fizice

b. Numărul de platane şi interfaţa de comunicaţie

c. Capacitatea, viteza de rotaţie şi memoria buffer-ului.

3. Enumeraţi avantajele monitoarelor LCD

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

a. Două, după interfaţă şi număr de utilizatori concomitenţi

b. Unul, după numărul de aplicaţii executate în paralel

c. Trei, cele de la a şi b.

5. Care dintre următoarele caractere sunt interzise în numele unui fişier windows?

a. Punctul .

b. Două puncte :

c. Semnul întrebării ?

Capitolul 2 Sistemul de operare Windows XP

Sistemul de operare (SO) Windows este primul sistem de operare pentru calculatoarele IBM-PC

cu interfaţă grafică. Prima interfaţă grafică a fost realizată de firma Apple Computers pentru calculatoarele MacIntosh. Interfaţa grafică face utilizarea calculatorului accesibilă unei categorii largi de utilizatori, nefiind necesar ca aceştia să posede cunoştinţe aprofundate despre computere şi limbaje de programare. Comenzile nu se mai scriu ca în MS-DOS ci sunt rezultatul unor acţiuni făcute cu mouse-ul. Mouse-ul este un dispozitiv integrat al SO Windows; în MS-DOS el nu era necesar deşi unele aplicaţii DOS folosesc mouse-ul ca un dispozitiv auxiliar. Alături de mouse şi pictograme, un alt element de interfaţă al SO Windows este fereastra, de unde şi numele dat sistemului de operare. Windows-ul este un sistem de operare multitasking, adică poate rula simultan un număr oarecare de aplicaţii (MS-DOS rula o singură aplicaţie la un moment dat), fiecare aplicaţie desfăşurându-se într-o fereastră proprie. Sistemul de operare Windows XP (eXPerience) este bazat pe tehnologia NT (New Technology), rezultat al acumulării unei bogate experienţe în elaborarea sistemelor de operare, el succedând mai vechilor sisteme de operare Windows 95, Windows XP, Windows ME, în raport cu care prezintă o serie de îmbunătăţiri dintre care cele mai importante sunt:

• stabilitate crescută

• sistem de fişiere îmbunătăţit, NTFS vs. FAT,

• nu necesită repornire după modificarea setărilor de reţea,

• personalizarea uşoară a meniului Start

• mecanism plug and play mai eficient

2.1 Proprietăţile SO Windows XP

Sistemul de operare Windows XP se caracterizează prin câteva proprietăţi printre care:

• identifică principalele comenzi ale SO prin acţiuni cu mouse-ul – selecţie de meniuri, click-uri pe pictograme;

• asigură rularea simultană a mai multor aplicaţii;

• asigură informaţii curente asupra stadiului executării unei comenzi prin elemente de animaţie

grafică – aspect cursor, ferestre cu bare de progresie;

• asociază fişierelor şi directoarelor pictograme şi text explicativ;

• permite interconectarea mai multor sisteme de calcul în vederea utilizării în comun a resurselor;

• include drivere pentru lucrul cu diverse tipuri de periferice (driverele sunt programe prin care SO comunică cu periferia, imprimantă, modem, adaptor video pentru monitor, etc. Fiecare fabricant de echipamente periferice pune la dispoziţie, odată cu vânzarea produsului, şi driverele necesare, pe dischete sau CD. SO Windows XP are o bibliotecă considerabil mai mare de drivere, comparativ cu Windows 98, SE/ME, pentru cele mai cunoscute şi răspândite periferice).

2.1.1 Fişiere şi directoare în Windows XP

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Informaţiile sunt stocate pe discurile sistemului sub formă de fişiere, ca şi în DOS. Fiind un sistem de operare cu interfaţă grafică, Windows XP asociază fişierelor simboluri grafice (pictograme) ce corespund aplicaţiilor care generează sau utilizează respectivele fişiere. Sub pictograma fişierului este afişat numele lui. În tabelul 2.1 sunt reproduse câteva pictograme de fişiere şi numele aplicaţiilor care le utilizează. 2. 2 Desktop-ul Windows XP 2.2.1 Elementele componente ale desktop-ului După terminarea încărcării sistemului de operare acesta pune la dispoziţia utilizatorului suprafaţa ecranului (desktop) care este asimilată unei mese de lucru în sensul că dispune de toate elementele necesare pentru demararea unei activităţi, figura 2.2. Pentru cei obişnuiţi cu interfeţele sistemelor de operare anterioare, Windows XP dă posibilitatea setării desctop-ului în modul „clasic”. Pentru aceasta este suficient să daţi un click dreapta în orice punct de pe suprafaţa ecranului, unde nu se află nici o pictogramă, şi din meniul care se deschide (numit meniu contextual deoarece conţinutul lui diferă în funcţie de contextul în care este apelat) alegeţi Properties (proprietăţi). Se va deschide o fereastră cu aspectul celei din figura 2.3. în fereastra Theme (Temă) alegeţi Windows Classic, apoi apăsaţi butonul OK din partea inferioară a ferestrei, care se va închide. Desktop-ul va căpăta aspectul din figura 2.4, unde sunt evidenţiate şi elementele sale. Pentru a afişa pe desktop şi alte pictograme, daţi click dreapta pe mouse, într-o zonă liberă a acestuia, şi alegeţi Properties din meniul contextual. Selectaţi apoi tabela Desktop, figura 2.5 şi apăsaţi butonul Customize Desktop (personalizează desktop). Se va deschide o nouă fereastră, peste cea existentă, unde bifaţi elementele care vă interesează din secţiunea Desktop icons. Elementele care pot fi afişate pe desktop sunt:

My Computer – permite accesul la toate resursele calculatorului; Internet Explorer – permite conectarea la reţeaua Internet şi navigarea pe World Wide Web

(www);

My Documents – pictogramă asociată unui director (dosar) în care se păstrează documentele My Network Places –permite explorarea reţelei şi configurarea conexiunilor la reţea. Bara de aplicaţii (taskbar) este situată în partea inferioară a ecranului. În partea ei stângă se află un buton, Start, identificabil şi prin pictograma care sugerează o fereastră. Rolul acestui buton va fi explicat ceva mai departe. În dreapta butonului Start se găsesc o serie de pictograme asociate diferitelor aplicaţii instalate. Lansarea în execuţie a aplicaţiei se face cu un singur click pe iconul asociat aplicaţiei, motiv pentru care această parte a barei de aplicaţii se numeşte “Quick Launch bar”- bară de lansare rapidă.

Bara Quick Launch nu este afişată implicit după instalarea SO Win XP; pentru a o afişa procedaţi astfel: daţi click dreapta .pe o zonă liberă a barei de aplicaţii şi alegeţi Properties din meniul contextual. În fereastra care se deschide, figura 2.6, selectaţi caseta Show Quick Launch apoi apăsaţi butonul OK. Cursorul mouse este simbolul grafic, de obicei sub forma unei săgeţi de culoare albă care apare pe desktop. Deplasarea lui se face cu ajutorul mouse-ului şi serveşte pentru selectarea elementelor de pe ecran (iconuri sau opţiuni din meniuri), pentru lansarea comenzilor sau manipularea ferestrelor (mutare, redimensionare) sau a textelor. Aspectul cursorului mouse se modifică în raport cu starea sistemului; dacă în mod obişnuit aspectul este al unei săgeţi, atunci când se încarcă un program sau se salvează date aspectul este al unei clepsidre. Toate aplicaţiile Windows conţin o serie de elemente comune, care îndeplinesc aceeaşi funcţie în orice aplicaţie. Aceste elemente sunt:

Fereastra de aplicaţie – este elementul central al unei aplicaţii. O aplicaţie poate avea o fereastră sau mai multe ferestre deschise simultan, în scopul facilitării utilizării programului. O fereastră poate fi maximizată, când ocupă întreaga suprafaţă a ecranului; redimensionată, când ocupă doar o parte a

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

ecranului şi poate fi mutată oriunde pe ecran; minimizată, când dispare de pe ecran şi rămâne vizibil doar butonul de pe taskbar; închisă, când dispare de pe ecran, de pe bara de taskuri şi aplicaţia se închide. Fereastra de dialog – utilizată de aplicaţie pentru atenţionarea sau dialogul cu utilizatorul. Conţine unul sau mai multe butoane care dau utilizatorului posibilitatea de a lua o decizie legată de mesajul afişat în fereastra de dialog

2.2.2 Elementele unei ferestre de aplicaţie

Bara de titlu a aplicaţiei – este poziţionată în partea superioară a ferestrei şi conţine numele

aplicaţiei şi eventual numele fişierului deschis sau selectat, figura 2.8. În partea dreaptă a barei de titlu sunt 3 butoane. Primul din stânga, cu aspectul minimizează fereastra; al doilea are un aspect variabil, în funcţie de starea ferestrei. Dacă fereastra este maximizată, aspectul butonului este: . Acţionat, reduce dimensiunea ferestrei la dimensiunea avută anterior ultimei maximizări, putând fi în continuare redimensionată cu ajutorul mouse-ului. Bara de meniu a aplicaţiei – conţine denumirile unor meniuri ce se desfăşoară la selectarea denumirii respective. Bara de unelte (Tools Bar) – conţine un număr de pictograme ce corespund unor opţiuni din meniurile de pe bara de meniuri. Oferă o modalitate de accesare mai facilă a respectivelor funcţii, nemaifiind necesară căutarea prin meniuri. Este, în general personalizată, fiecare utilizator putând adăuga sau înlătura instrumente de pe bară. Cursoare de defilare sau bare de derulare (scrollbars) – apar ori de câte ori informaţia de afişat nu încape în întregime în fereastra de aplicaţie. Permite defilarea informaţiei, pe verticală şi /sau orizontală, astfel încât informaţia dorită să poată fi afişată în fereastra utilă. Pot fi asimilate cu mecanismele mesei unui microscop care permit centrarea lamei în obiectivul aparatului. Bara de stare – apare în partea de jos a ecranului (deasupra barei de aplicaţii când fereastra este maximizată), oferă informaţii despre starea programului. Suprafaţa de lucru – este partea de fereastră unde se lucrează efectiv.

2.2.3 Operaţii cu ferestrele

Ferestrele se pot muta pe suprafaţa de lucru numai dacă nu sunt maximizate. Cel mai simplu se

mută cu ajutorul mouse-ului. Se poziţionează cursorul pe bara de titlu a ferestrei. Se apasă butonul stâng al mouse-ului şi cu el ţinut apăsat se mută cursorul mouse pe suprafaţa de lucru, şi odată cu el şi fereastra. Odată poziţionată în locul dorit se eliberează butonul mouse. Această tehnică de a muta elementele grafice pe suprafaţa de lucru se numeşte “drag and drop” (trage şi dă drumul). Redimensionarea se face cu ajutorul mouse. Când cursorul se află pe marginile sau colţurile ferestrei se transformă din săgeată albă în săgeată neagră cu două capete. Se apasă butonul stâng al mouse-ului şi se întinde sau restrânge fereastra pe laturi sau pe diagonale (când cursorul este poziţionat pe colţurile ferestrei ).

2.2.4 Deschiderea aplicaţiilor

Aplicaţiile se pot deschide în mai multe moduri:

Din meniul Start, apăsaţi butonul Start de pe taskbar (cu ajutorul mouse-ului). Apare cu meniu autoderulant, figura 2.9, selectaţi grupul Programs şi cu ajutorul mouse-ului alegeţi aplicaţia dorită (click stânga), figura 2.9 (modul de afişare Clasic). De pe desktop, faceţi dublu click pe butonul stâng a mouse-ului având cursorul poziţionat pe pictograma aplicaţiei aflat pe suprafaţa de lucru. Din linia de comandă, apăsaţi butonul Start, selectaţi RUN şi în caseta text se introduce numele aplicaţiei, apoi butonul OK sau Enter de la tastatură. Atenţie, numele aplicaţiei trebuie să conţină şi calea, ca în DOS. Cu ajutorul unui program de administrare a fişierelor (de exemplu Windows Explorer), deschideţi dosarul şi apoi dublu click stânga pe pictograma fişierului executabil.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Din My Computer, făcând dublu click stânga pe pictograma My Computer se deschide o fereastră care conţine toate drive-urile calculatorului, figura 2.10. Daţi dublu click pe drive-ul unde se află aplicaţia

şi în fereastră vor fi afişate toate dosarele de pe drive-ul selectat. Cu dublu click, din dosar în dosar se

ajunge la fişierul executabil şi se face dublu click pe el. Această ultimă metodă este greoaie şi presupune

cunoaşterea de către utilizator a localizării programului de aplicaţie în structura de directoare. Pentru ca accesul să se facă mai rapid se recomandă crearea pe desktop a unei scurtături. 2.2.7 Funcţiile butonului Start

O parte dintre funcţiile butonului Start au fost deja arătate. Acum vor fi trecute în revistă toate funcţiile

acestui buton:

a. Lansarea aplicaţiilor. Programele de aplicaţii instalate sub Windows XP îşi creează nişte

legături în grupul Programs a meniului Start. Selectând Programs se deschide lista aplicaţiilor instalate din care, cu un singur click, selectaţi aplicaţia dorită şi aceasta este lansată în execuţie. Este posibil ca unele programe din lista de aplicaţii să conţină alte liste (submeniuri), situaţie semnalizată prin prezenţa săgeţii din dreptul numelui programului.

b. Deschiderea documentelor recente. În meniul Start există opţiunea Documents care conţine o

listă a celor mai recente documente deschise de diferitele aplicaţii instalate. Selectând din lista

respectivă documentul şi executând un click pe el acesta este deschis de către programul corespunzător. În partea superioară a listei găsiţi două pictograme, shortcut-uri pentru dosarele My Documents şi respectiv My Pictures.

c. Search (căutare). Vă permite căutarea fişierelor sau dosarelor din computerul personal (For

Files or Foldees

persoană din Agenda de contacte (For People). Funcţie de configurarea sistemului de operare, meniurile

pot apărea diferit; în figura alăturată este reprodus submeniul Search pentru configurarea clasică (Clasic Style). Dacă în configurarea implicită, Windows XP Style selectaţi Search, se va deschide aceeaşi fereastră

ca în cazul selectării For Files or Foldees

stângă puteţi selecta categoria de fişiere din care face parte fişierul căutat, dar şi alte categorii, cum ar fi

Computer or people. Astfel, dacă fişierul căutat este un fişier imagine, audio sau film, alegeţi Picture, music or videos, pentru documente Word, foi de calcul Excel, alegeţi Documents (word processing, spreadsheet, etc.) Dacă nu cunoaşteţi tipul fişierului, selectaţi All files and folders. Aspectul panoului din stânga se

va modifica aşa cum este reprodus în figura 2.14. În prima casetă tastaţi numele fişierului; dacă nu

cunoaşteţi cu precizie numele sau extensia se pot folosi caracterele globale * şi ?. Caracterul * înlocuieşte

în numele sau extensia fişierului, toate caracterele la dreapta, începând cu poziţia curentă, cu orice

caracter valid. Setarea unor opţiuni ale sistemului de operare. Alegând din meniul Start opţiunea Settings puteţi seta anumite opţiuni privind modul de prezentare al desktopului, a dosarelor, ale barei de aplicaţii şi

de start, instalarea imprimantei, etc. În continuare se vor prezenta doar câteva dintre aceste posibilităţi:

),

calculatoarelor din reţea (On Internet - dacă sunteţi conectat la o reţea) sau o

din

configurarea clasică, figura 2.13. Din panoul din partea

Instalarea imprimantei: alegând opţiunea Printers and Faxes din meniul Settings se deschide o fereastră în care sunt afişate toate imprimantele instalate, figura 2.15. Întotdeauna există o imprimantă

implicită, care este utilizată la comenzile de tipărire din orice program. Această imprimantă este marcată

în lista de imprimante cu un cerculeţ de culoare neagră în care se află semnul de selecţie. Dacă există o

singură imprimantă instalată atunci ea este în mod automat cea implicită.

a. dacă doriţi stabilirea altei imprimante ca implicită selectaţi-o pe respectiva din listă, daţi click

pe butonul drept al mouse-ului şi din meniul contextual alegeţi opţiunea Set as Default Printer.

b. dacă doriţi adăugarea unei imprimante noi, daţi click dreapta în zona liberă a ferestrei Printers

and Faxes şi selectaţi din meniul contextual Add Printer. Se va deschide o aplicaţie de tip wizard

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

(vrăjitor, asistent) care vă va conduce prin instrucţiuni, din aproape în aproape, în instalarea noii imprimante. c. dacă doriţi să ştergeţi imprimanta, alegeţi din meniul contextual Delete.

Fereastra care

se deschide conţine două tabele, figura 2.6. Pe lângă opţiunile discutate în secţiunea 4.2.1, această fereastră vă mai permite:

blocarea barei de aplicaţii în poziţia curentă, astfel încât să nu mai poate fi mutată, selectând caseta Lock the taskbar.

selectând caseta Keep the taskbar on top of other windows (implicit selectată) bara de aplicaţii va fi afişată în toate aplicaţiile Windows, chiar şi atunci când acestea rulează cu ferestrele maximizate.

selectând caseta Auto-hide the taskbar, bara de aplicaţii se va ascunde şi poate fi adusă pe ecran doar când cursorul mouse se poziţionează pe marginea inferioară a ecranului. Este o opţiune folositoare atunci când se doreşte creşterea suprafeţei utile a ferestrelor de aplicaţie.

caseta Group similar taskbar buttons permite gruparea butoanelor aceleiaşi aplicaţii într- un singur buton, numărul instanţelor aplicaţiei fiind afişat pe buton.

bara de lansare rapidă a aplicaţiilor poate fi afişată sau ascunsă după cum selectaţi sau nu caseta Show Quick Launch

deselectarea casetei Show the clock (implicit este selectată) face să dispară ceasul de pe bara de stare.

Hide inactive icons ascunde pictogramele inactive (neutilizate) de pe bara de stare.

Setarea barei de stare şi a meniului Start: alegeţi opţiunea Taskbar & Start Menu

2.3 Răsfoirea resurselor calculatorului

2.3.1 Utilizarea pictogramei My Computer

Am afirmat atunci când am prezentat elementele desktop-ului că pictograma My Computer permite accesul la toate resursele sistemului. Este deci posibil ca prin intermediul ei să se poată accesa unităţile de disc şi conţinutul lor.

2.3.1.1 Descrierea ferestrei

Fereastra aplicaţiei este împărţită în două cadre, figura 2.10, în cadrul din stânga sunt afişate operaţiile cele mai obişnuite care se pot efectua cu resursa selectată iar în cadrul din dreapta este afişat conţinutul resursei selectate. Puteţi renunţa la cadrul din stânga selectând butonul Use Windows classic folders în fereastra Folder Options, tabela General, figura 2.19.

2.3 Răsfoirea resurselor calculatorului

2.3.1 Utilizarea pictogramei My Computer

Am afirmat atunci când am prezentat elementele desktop-ului că pictograma My Computer permite accesul la toate resursele sistemului. Este deci posibil ca prin intermediul ei să se poată accesa unităţile de disc şi conţinutul lor.

2.3.1.1 Descrierea ferestrei

Fereastra aplicaţiei este împărţită în două cadre, figura 2.10, în cadrul din stânga sunt afişate operaţiile cele mai obişnuite care se pot efectua cu resursa selectată iar în cadrul din dreapta este afişat conţinutul resursei selectate. Puteţi renunţa la cadrul din stânga selectând butonul Use Windows classic folders în fereastra Folder Options, tabela General.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Aplicaţia poate fi deschisă şi independent de fereastra My Computer:

1. Din meniul Start – Programs – Accesories- Windows Explorer

2. Pe pictograma My Computer de pe desktop daţi click dreapta; din meniul contextual alegeţi

Explore

3. Pe butonul Start daţi click dreapta şi alegeţi Explore din meniul contextual.

Fereastra aplicaţiei conţine toate elementele unei ferestre de aplicaţie. Suprafaţa de lucru este împărţită pe verticală în două cadre aşa cum se poate vedea în figura 2.20. Cadrul din stânga se numeşte Explorer Bar şi poate fi redimensionat poziţionând cursorul mouse pe linia de demarcaţie dintre cadre; când cursorul ia aspectul unei săgeţi cu două capete apăsaţi butonul stâng de pe mouse şi cu el apăsat deplasaţi cursorul la stânga sau dreapta până în poziţia dorită. În mod implicit este afişată structura ierarhică (arborescentă) de dosare, ca în figura 2.20 dar selectând din meniul View Explorer Bar altă opţiune, Search, History sau Favorites, vor fi afişate fie instrumentele de căutare, despre care am mai vorbit, fie istoricul navigărilor anterioare – inclusiv a celor de pe Internet, efectuate cu Internet Explorer, organizat pe zile şi săptămâni, fie lista de articole preferate. Windows Explorer înglobează trăsături ale browserului (navigatorului) Web Internet Explorer, astfel că celelalte opţiunilor din meniul Explorer Bar sunt identice cu cele ale browserului. Tot din meniul View puteţi opta pentru afişarea barei de stare selectând Status Bar. Revenind la afişarea structurii de directoare în panoul din stânga, care este şi cea mai utilă pentru explorarea resurselor calculatorului distingem următoarele elemente:

O pictogramă asociată obiectului Desktop; pe verticala acestei pictograme sunt afişate pictogramele obiectelor My Computer, My Documents, My Network Places şi Recycle Bin. Dacă pe desktop sunt salvate foldere, atunci vor fi afişate şi acestea. În dreptul fiecărui obiect din cele enumerate este afişat un mic pătrat care conţine semnul + în interior. Acest semn indică faptul că obiectul respectiv conţine o structură ierarhică de alte obiecte. Dacă daţi click pe semnul +, respectivul obiect se „deschide” afişând obiectele pe care le conţine iar semnul + se transformă în –. Un nou click, pe semnul – de această dată, va face ca obiectul să se închidă. În cazul folderelor, fiecare folder deschis va afisa folderele conţinute; dacă acestea conţin, la rândul lor alte foldere, în dreptul lor va apare iarăşi pătratul cu semnul +, care are aceeaşi funcţie cu cea descrisă mai sus. În cadrul din dreapta este afişat conţinutul obiectului (ex: unitate de disc sau dosar) selectate în cadrul din stânga. Modul de afişare a informaţiilor din acest cadru poate fi modificat exact ca şi în aplicaţia My Computer.

2.3.1.2 Navigarea cu Windows Explorer Navigarea prin resursele calculatorului se face simplu cu ajutorul Windows Explorer. Din cadrul stâng al ferestrei Windows Explorer selectaţi obiectul (unitatea de disc sau dosarul). Daţi click pe semnul + din dreptul lui pentru a desfăşura conţinutul acestuia. Selectaţi dosarul dorit din cadrul stâng şi în partea dreaptă va fi afişat conţinutul lui, figura 2.20. Pentru a deschide un dosar din cadrul din dreapta faceţi dublu click pe respectivul dosar. Folosiţi butoanele de navigare Back, Forward şi Up pentru a reveni uşor în dosarele deschise

anterior.

2.4 Aplicaţii incluse Windows XP

Sistemul de operare Windows XP include câteva aplicaţii care se instalează odată cu sistemul de operare. Ele sunt simple, comparativ cu alte aplicaţii scrise pentru Windows XP, dar sunt eficiente şi utile. Dintre acestea se prezintă:

1. Notepad – editor simplu de text;

2. Wordpad – editor evoluat de text;

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

4. Calculator – calculator de buzunar.

2.4.1 Notepad Se lansează din meniul Start Programs Accessories Notepad. În fereastra

care se deschide se pot edita fişiere text. Editarea unui text decurge astfel: introduceţi textul de la tastatură

până când cursorul ajunge la marginea extremă dreaptă a ferestrei editorului. Pentru a trece la un rând nou apăsaţi Enter şi continuaţi editarea. Dacă doriţi să evitaţi apăsarea tastei Enter de fiecare dată când ajungeţi la capătul rândului, selectaţi din meniul opţiunea Word wrap. Posibilităţile de formatare ale textului sunt destul de reduse Puteţi modifica fontul pentru întregul document, selectând opţiunea Font din meniul Format. Se va deschide o fereastră cu aspectul celei din figura 2.22. După alegerea din fiecare câmp a uneia din opţiunile puse la dispoziţie apăsaţi butonul OK sau tasta Enter. Dacă doriţi să folosiţi diacritice, selectaţi Central European în lista de opţiuni Script.

1. Notepad – editor simplu de text;

2. Wordpad – editor evoluat de text;

3. Paint – program de prelucrare grafică a imaginilor;

4. Calculator – calculator de buzunar.

2.4.1 Notepad Se lansează din meniul Start Programs Accessories Notepad. În fereastra

care se deschide se pot edita fişiere text. Editarea unui text decurge astfel: introduceţi textul de la tastatură

până când cursorul ajunge la marginea extremă dreaptă a ferestrei editorului. Pentru a trece la un rând nou apăsaţi Enter şi continuaţi editarea. Dacă doriţi să evitaţi apăsarea tastei Enter de fiecare dată când ajungeţi la capătul rândului, selectaţi din meniul opţiunea Word wrap. Posibilităţile de formatare ale textului sunt destul de reduse Puteţi modifica fontul pentru întregul document, selectând opţiunea Font din meniul Format. Se va deschide o fereastră cu aspectul celei din figura 2.22. După alegerea din fiecare câmp a uneia din opţiunile puse la dispoziţie apăsaţi butonul OK sau tasta Enter. Dacă doriţi să folosiţi diacritice, selectaţi Central European în lista de opţiuni Script. Unitatea de disc şi folderul unde urmează să fie salvat fişierul le alegeţi folosind câmpul de selecţie Save in, din partea superioară a ferestrei şi fereastra principală. Numele fişierului îl tastaţi în caseta de text File name. Tipul implicit de fişier este text, extensia „txt”. Lăsaţi nemodificat câmp Save as

type dacă doriţi să salvaţi fişierul sub acest format. Dacă, însă, doriţi să salvaţi fişierul cu altă extensie, alegeţi în câmpul Save as type opţiunea All files şi scrieţi numele fişierului, inclusiv extensia, în caseta de text File name. În mod prestabilit Notepad foloseşte setul de caractere ANSI când salvează un fişier. Dacă doriţi să modificaţi setul de caractere selectaţi din caseta Encoding alt set de caractere. Codificarea se referă la modul în care sunt reprezentate, în formatul intern, caracterele pe care le conţine textul. Există multe tipuri de codificări – seturi de caractere, ASCII, ISO 8859, Windows, ANSI, Unicode. Apăsaţi butonul Save sau tasta Enter. Dacă unui document salvat odată i se fac modificări, pentru salvarea modificărilor daţi comanda Save din meniul File, deoarece Notepad a memorat informaţiile necesare cu privire la locaţia, numele şi tipul fişierului. Pe lângă comenzile de editare descrise mai sus sunt câteva artificii ce pot fi folosite pentru deplasarea rapidă a cursorului în interiorul documentului. Cursorul poate fi deplasat la începutul fiecărui cuvânt dacă, simultan cu apăsarea săgeţilor stânga-dreapta se ţine apăsată tastaCtrl. Se poate muta cursorul la început de rând cu ajutorul tastei Home, iar la început de document cu Home + Ctrl. Pentru deplasarea cursorului la sfârşit de rând se apasă tasta End, iar pentru sfârşit de document End + Ctrl. Ca să deschideţi un document existent alegeţi din meniul File, comanda Open. Deoarece Notepad nu poate lucra cu mai multe documente deschise simultan, în cazul că doriţi deschiderea unui nou document în timp ce altul este deja deschis, programul vă atenţionează şi vă întreabă dacă salvaţi documentul curent sau nu.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

este un editor de text mult mai puternic decât Notepad, dar nu atinge performanţele editoarelor de text ca MSWord sau al altor produse similare (OpenOffice, de exemplu). Ca şi Notepad nu lucrează cu mai multe documente simultan; dacă se deschide un document în timp ce altul este deja deschis, programul solicită utilizatorului, printr-o fereastră de dialog, să decidă dacă salvează modificările din documentul curent înainte de a se deschide noul document. În schimb se pot edita documente mai mari, posibilităţile de formatare sunt mai numeroase, se poate previzualiza documentul înainte de tipărire. Lansarea în execuţie o faceţi din meniul Start Programs - Accessories Word Pad. Fereastra care se deschide conţine în plus faţă de Notepad de o bară de instrumente (tools) cu pictograme pentru crearea unui document, pentru deschiderea unui document existent, salvarea, tipărirea şi previzualizarea documentului existent, figura 2.24. Alegerea tipului de font şi mărimea lui se face uşor cu ajutorul unor casete text derulante iar stilul (italic, îngroşat sau subliniat) cu ajutorul a trei butoane de pe bara de instrumente. Sub bara de instrumente se află o riglă cu indicatoare pentru alinierea paragrafelor. Aceste indicatoare se pot deplasează cu ajutorul mouse-ului în lungul riglei: poziţionaţi cursorul mouse pe indicatorul dorit, apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi deplasaţi indicatorul la dreapta sau la stânga. Pentru copierea, tăierea şi lipirea unor părţi de text selectate, în afară de comenzile enumerate la programul Notepad puteţi folosi şi butoanele existente pe bara de instrumente. Puteţi afla rolul fiecărui buton de pe bară dacă poziţionaţi cursorul mouse-ului pe butonul respectiv, fără a apăsa nici un buton. După 1-2 secunde în dreptul cursorului apare o casetă cu denumirea butonului în cauză. Înainte de a începe editarea stabiliţi dimensiunile (formatul) paginii, marginile – spaţiul dintre marginile foii şi text – şi orientarea (portrait sau landscape). Pentru aceasta se selectaţi din meniul File comanda Page Setup. În rest editarea decurge ca şi în Notepad, cu diferenţa că funcţia Word Wrap este implicită, astfel că veţi apăsa tasta Enter doar la sfârşit de paragraf. Puteţi insera imagini în document sub formă de obiecte sau imagini simple. În primul caz plasaţi cursorul de editare în poziţia în care doriţi inserarea obiectului imagine şi apoi selectaţi din meniul Insert opţiunea Object. Se deschide o fereastră de dialog prin care vi se dă posibilitatea să alegeţi între crearea pe loc a imaginii cu unul dintre programele grafice instalate pe calculator şi inserarea unei imagini deja create. Dacă alegeţi prima variantă atunci se va deschide aplicaţia aleasă ca generator de imagine şi procedaţi la editarea imaginii. În a doua variantă vi se dă posibilitatea să răsfoiţi prin resursele calculatorului pentru a alege fişierul imagine de inserat funcţia Word Wrap este implicită, astfel că veţi apăsa tasta Enter doar la sfârşit de paragraf. Puteţi insera imagini în document sub formă de obiecte sau imagini simple. În primul caz plasaţi cursorul de editare în poziţia în care doriţi inserarea obiectului imagine şi apoi selectaţi din meniul Insert opţiunea Object. Se deschide o fereastră de dialog prin care vi se dă posibilitatea să alegeţi între crearea pe loc a imaginii cu unul dintre programele grafice instalate pe calculator şi inserarea unei imagini deja create. Dacă alegeţi prima variantă atunci se va deschide aplicaţia aleasă ca generator de imagine şi procedaţi la editarea imaginii. În a doua variantă vi se dă posibilitatea să răsfoiţi prin resursele calculatorului pentru a alege fişierul imagine de inserat . Tabela Options, vă dă posibilitatea să stabiliţi unitatea de măsură în care este gradată rigla orizontală. Dacă este bifată opţiunea Automatic word selection atunci când veţi încerca să selectaţi o parte dintr-un cuvânt va fi selectat întreg cuvântul. Tabelele Text, Reach Text, etc. au aspect identic şi permit:

• în secţiunea Word wrap: stabilirea modului de înfăşurare a textului la capătul din dreapta pentru fiecare tip de fişier în parte: No wrap (fără înfăşurare), Wrap to window (înfăşurare la marginea dreaptă a ferestrei) şi Wrap to ruler (înfăşurare la marginea dreaptă a riglei). • în secţiunea Toolbars: barele de instrumente care vor fi afişate.

2.4.3 Paint

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

este un program care permite editarea, crearea de imagini grafice. Recunoaşte şi poate salva imaginile în cele mai răspândite formate, cum ar fi bitmap (hartă de puncte) cu extensia .bmp, sau JPEG (extensia .jpg), GIF (extensia .gif), PNG (extensia .png), etc. Formatul implicit este .bmp, care creează fişiere cu dimensiunile cele mai mari. Formatele jpg, gif şi png sunt formate în care informaţia este comprimată, rezultând fişiere de dimensiuni mai mici, de până la 10 ori. Formatul jpg păstrează paleta culorilor din imaginea originală, fiind recomandat pentru imagini fotografice, în timp ce formatul gif reduce paleta de culori la doar 256, ceea ce conduce la o pierdere importantă a informaţiei de culoare. Formatul este recomandat pentru imagini grafice, sigle, logo-uri. Este singurul format care permite crearea de imagini animate. Formatul png păstrează paleta culorilor şi, ca şi formatul gif, permite setarea unei culori „transparente”; aceasta face ca atunci când suprapunem o imagine gif sau png peste o altă imagine, culoarea stabilită ca transparentă să se comporte ca atare, permiţând vizualizarea imaginii din planul doi, pe zona de suprapunere. Formatele de mai sus sunt foarte utilizate pentru transmiterea imaginilor prin Internet, având dimensiuni relativ mici. Deschiderea aplicaţiei se face din meniul Start Programs Accessories Paint. În partea stângă a ferestrei se află bara de instrumente conţine 16 butoane cu imagini sugestive pentru funcţiile pe care le au, figura 2.27. Astfel creionul permite desenarea pe suprafaţa de lucru a ferestrei, asemenea unui creion. Selectaţi butonul Pencil, care rămâne apăsat, alegeţi culoarea dorită din bara de culori din partea inferioară a ferestrei. Dând click cu unul din butoanele mouse-ului pe oricare din culorile de pe bară „încărcaţi” butonul respectiv cu culoarea selectată. Plasaţi cursorul mouse-ului în punctul dorit pe suprafaţa ferestrei; apăsaţi butonul stâng sau drept al mouse-ului, după culoarea aleasă pe fiecare dintre ele şi deplasaţi creionul pe suprafaţa foii. Aşadar, se pot selecta simultan 2 culori, una cu butonul stâng al mouseului, iar a doua cu butonul drept. În funcţie de care buton ţineţi apăsat în timp ce desenaţi, respectiva culoare va fi activă. Revenind la bara de instrumente, pe ea se găseşte un buton ce reproduce un borcan, folosit pentru umplerea (Fill) suprafeţelor închise de contururi, o pensulă (ale cărei dimensiuni şi formă le puteţi modifica din bara de instrumente), un tub de spray, a cărui amprentă poate fi de asemenea modificată. Mai există un grup de 6 butoane care permit trasarea de linii drepte, curbe, dreptunghiuri (cu colţuri drepte sau rotunjite) elipse sau forme libere. Butonul cu lupă permite mărirea imaginii de până la 8 ori. La nivelul de mărire de 6 ori şi 8 ori, se poate vizualiza un rastru, care reprezintă harta de puncte a imaginii. Pentru a vedea rastrul, din meniul View selectaţi Zoom Show Grid. Pentru a face să dispară rastrul repetaţi secvenţa de mai sus. Butonul Radieră (Eraser) permite ştergerea liniilor sau culorilor din

desen; pentru aceasta butonul stâng al mouse-ului trebuie încărcat cu culoarea de fond a desenului! Butonul Pipetă (Pick Colour) încarcă instrumentul de desenat cu o culoare luată din imagine. Astfel puteţi modifica imagini folosind paleta de culori a imaginii respective. Ca să faceţi acest lucru plasaţi pipeta pe culoarea dorită şi daţi click cu butonul stânga sau dreapta al mouse-ului. Mai exista 2 butoane care permit selectarea unor porţiuni din desen, sub formă dreptunghiulară sau oarecare (formă neregulată). Porţiunile selectate pot fi copiate, decupate şi lipite oriunde pe suprafaţa de lucru cu comenzile Ctrl + C, Ctrl + X, Ctrl + V sau cu cele din meniul Edit. Atunci când lipiţi o imagine peste alta selectaţi una din cele două opţiuni din partea inferioară a barei de instrumente din dreapta. Prima face ca imaginea lipită să se suprapună acoperind imaginea din fundal în timp ce a doua face transparentă culoarea de fundal a imaginii lipite. Ştergerea porţiunii selectate o faceţi cu butonul Delete de pe tastatură sau folosind meniul Edit. Stabilirea atributelor imaginii se face cu ajutorul meniului Image care permite:

• rotirea imaginii faţă de una din axe sau rotirea cu unghiuri de 90, 180 sau 270 grade. (Image – Flip/Rotate); selectaţi porţiunea de imagine pe care dorişi să o rotiţi şi apoi daţi comanda;

• redimensionarea imaginii (Image – Stretch/Skew);

• inversarea culorilor (Image – Invert colours);

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

• stabilirea dimensiunii foii de lucru, exprimate în inch, cm sau pixeli, precum şi paleta de culori (imagine color sau alb negru) – Attributes. Meniul Colours permite alegerea altor culori decât cele afişate pe bara de culori.

2.4.4 Calculator foloseşte pentru calcule simple, asemenea unui calculator de buzunar. Se lansează cu Start – Accessories – Calculator. Are două moduri, simplu şi ştiinţific, selectabile din meniul View, Cifrele le puteţi introduce din tastele numerice ale tastaturii sau apăsând cu butonul mouse-ului

tastele de pe ecran. Procedaţi la fel şi pentru operaţiile elementare, adunare (+), scădere (-), înmulţire (*) şi împărţire (/). Restul operaţiilor le faceţi numai cu ajutorul mouse-ului şi butoanelor de pe ecran. Să considerăm două exemple de utilizare a calculatorului ştiinţific:

A) să se calculeze şi să se afişeze în format hexazecimal suma numerelor hexazecimale 3AD4 şi

BC91

Rezolvare: Selectam butonul Hex din calculatorul Scientific. Tastăm primul număr folosind tastele aplicaţiei, apăsăm butonul + şi apoi al doilea număr. Pentru aflarea rezultatului apăsăm tasta = de pe ecran sau Enter de la tastatură. Rezultatul este F762. Puteţi copia rezultatul afişat în memoria clipboard folosind comanda Ctrl + C pentru a-l lipi acolo unde aveţi nevoie, de exemplu într-un text.

B) Sa se calculeze sin(π/4).

Rezolvare: Selectăm Dec pe panoul aplicaţiei Scientific. Pentru că unghiul este exprimat în radiani selectăm şi Radians. Apăsăm butonul pi şi împărţim la 4, apăsăm Enter pentru a afişa rezultatul împărţirii. Apoi apăsăm butonul sin. Rezultatul este 0,70709. Intrebari de control

1.

Care sunt elementele desktop-ului?

2.

Resursele computerului pot fi răsfoite cu:

a.

Internet Explorer b. My Network Places c. Windows Explorer

3.

Care dintre următoarele aplicaţii incluse permit editarea de text formatat?

a.

Microsoft Word b. Wordpad c. Notepad

4.

Windows asociază fişierele şi aplicaţiile folosind:

a.

Numele fişierului b. Extensia fişierului c. Asocierea o face utilizatorul

5.

Câte moduri de afişare a conţinutului unui dosar oferă Windows?

a.

4 sau 5 moduri, după conţinutul dosarului b. 4 moduri c. Un singur mod

6.

Dimensiunea Recycle Bin poate fi configurată:

a.

Individual pe fiecare partiţie sau global b. Numai global c. Este fixă, 10% din marimea partiţiei

Răspunsuri:

2 c, 3 b, 4 b 5 a 6 a

Capitolul 3 Microsoft Word

MS Word – editor avansat de texte;

MS Excel – program de calcul tabelar;

MS Power Point – program pentru prezentări grafice;

MS Acces – program pentru baze de date;

MS Outlook – program pentru poştă electronică (client e-mail) şi programare activităţi

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Fereastra programului conţine toate elementele unei ferestre de aplicaţii, bară de titlu – pe care sunt afişate sigla cu numele programului şi numele documentului deschis, bară de meniuri, bare de instrumente standard, bară de stare. Fereastra documentului conţine două rigle, una verticală şi a doua orizontală, pe cea din urmă găsindu-se nişte indicatori de aliniere (cursoare sau mânere) precum şi butoanele de închidere, minimizare şi redimensionare a ferestrei. Programul poate lucra cu mai multe documente în acelaşi timp, dar în fereastră este afişat, la un moment dat, doar un singur document. Atunci când există un singur document deschis, în partea dreaptă a barei de meniuri este afişat un buton cu semnul x din care se închide documentul. Închiderea documentului lasă fereastra aplicaţiei deschisă dar cu majoritatea meniurilor şi butoanelor inactive. Atunci când sunt deschise mai multe documente acest buton nu mai este afişat. Lista documentelor deschise la un moment dat vă este accesibilă dacă faceţi click pe meniul Windows; pentru a aduce pe ecran (în fereastra aplicaţiei) oricare document din listă faceţi click pe numele documentului respectiv (sau puteţi folosi combinaţia de taste CTRL+F6). Pentru închiderea documentului curent folosiţi butonul de închidere de pe bara de titlu. Pentru minimalizarea şi redimensionarea ferestrei aplicaţiei folosiţi celelalte 2 butoane de pe bara de titlu. Dintre barele de instrumente, în mod prestabilit sunt afişate bara Standard, prima de sub bara de meniuri, şi Formating care cuprind principalele butoane pentru operaţiile mai des utilizate. Extrem de utilă este bara Formatting, care permite formatarea textului. Pentru desenarea de obiecte în document este utilă bara Drawing. Această bară poate fi ascunsă sau afişată activând /dezactivând pictograma Drawing de pe bara de instrumente Standard. Funcţia oricărui buton de pe barele de instrumente poate fi uşor aflată poziţionând cursorul mouse deasupra butonului; în câteva secunde apare o casetă cu numele acestuia. Puteţi afişa alte bare alegând din meniul View – Toolbars numele barei dorite. Conţinutul barelor de instrumente poate fi particularizat, în sensul că se pot adăuga pictogramele unor comenzi frecvent folosite: în meniul Tools alegeţi Customize şi se deschide o fereastră de dialog cu trei tabele din care selectaţi tabela Commands. Pictogramele sunt grupate pe categorii. Panoul din stânga listează numele categoriilor iar cel din dreapta afişează pictogramele corespunzătoare categoriei selectate în panoul din stânga. Ca să adăugaţi pictograme pe bara de instrumente selectaţi din cadrul din stânga categoria iar din cadrul din dreapta selectaţi pictograma dorită. Folosind tehnica drag and drop trageţi pictograma pe una din barele de instrumente în poziţia care vă convine. De preferat este să se plaseze aceste butoane pe barele de instrumente înrudite. O altă serie de opţiuni importante pentru configurarea meniurilor, a spaţiului ocupat de barele de formatare, a mărimii pictogramelor din bara de butoane, a afişării unei scurte explicaţii referitoare la rolul butonului pe care se află poziţionat cursorul mouse-ului (selectarea casetei de validare Show screen tips on toolbars) este oferită de tabela Options. O caracteristică nouă introdusă în pachetul Office 2000 este meniul personalizat, proiectat astfel încât conţinutul lui să practicile cele mai frecvente ale utilizatorului; la selectarea unui meniu vor fi afişate doar opţiunile utilizate frecvent. Dacă menţineţi meniul deschis câteva secunde vor fi afişaţe şi restul opţiunilor (figura 3.3). Meniul personalizat va corespunde stilului propriu de utilizare a programului. Programul Word afişează meniul personalizat dacă este bifată caseta de validare Menus show recently used commands first. Selectarea casetei de validare Standard and formatting toolbars share one row determină afişarea pe acelaşi rând a barelor de butoane şi de formatare. Înainte de a începe editarea propriu-zisă a documentului, se recomandă respectarea următoarelor „reguli”, în scopul de uşura munca de editare a unui document complex. Regulile enunţate mai jos sunt reguli generale:

1. O primă etapă constă din setarea marginilor paginii şi a mărimii hârtiei (din meniul File opţiunea Page Setup, tabelele Margins şi Paper Size). Dacă stabilirea acestor dimensiuni se realizează

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

după încheierea editării documentului este posibil ca setările anterioare să fie alterate fiind necesară rearanjarea în pagină a întregului document.

2. Pentru a putea vizualiza eventualele greşeli de ortografie sau de spaţiere se va selecta limba în

care se editează documentul din ToolsLanguageSet Language. Există posibilitatea ca Word 2000 să

detecteze automat limba de editare prin bifarea casetei de validare Detect Language Automatically.

3. Modul de vizualizare folosit în mod obişnuit este Print Layout (din meniul View).

4. În lipsa unor precizări explicite, documentul se editează cu font Times New Roman, mărimea

12, spaţiere la un rând, aliniere completă (Justify). Marginile paginii se vor stabili astfel încât să se

permită îndosarierea acestora (dacă este cazul) şi afişarea numărului paginii în cazul numerotării paginilor documentului (dacă la listare nu apare numărul paginii, acesta se va stabili prin modificarea dimensiunilor spaţiului Footer din meniul File-Page Setup, prin încercări succesive la valoarea optimă).

5. Alinierea unor titluri, fragmente de text, paragrafe etc., nu se realizează apăsând de mai

multe ori tasta SPACE, ci folosind butoanele corespunzătoare de pe bara de formatare.

6. Pentru păstrarea unui caracter unitar, aliniatul se realizează fie apăsând o singură dată tasta

TAB (mărimea implicită a acestuia este de 1,27 cm şi se poate modifica din meniul Format, opţiunea Tabs) fie setând corespunzător formatul paragrafului.

7. Referitor la semnele de punctuaţie, înaintea unei virgule, punct etc., nu se lasă spaţiu. Spaţiul

se lasă după semnul de punctuaţie şi înaintea cuvântului următor.

3.1.1 Setarea paginii La deschiderea oricărui document nou cu ajutorul pictogramei New de pe bara de instrumente Standard se deschide un document nou, vid, pe ecran afişându-se o pagină albă. Noul document, deşi nu

conţine text, conţine informaţii despre marginile paginii, tipul de corpuri de literă (fonturi) folosite şi mărimea lor, unităţilor de măsură în care sunt exprimate dimensiunile, etc. Toate aceste informaţii sunt memorate într-un şablon (template). De regulă, aceste setări nu vă vor satisface şi va trebui să vă definiţi propriul şablon, aşa cum se arată în secţiunea 2.3.1 . Pentru setarea marginilor parcurgeţi următorii paşi:

1. Deschideţi un document nou cu un click pe pictograma de pe bara de instrumente. Setaţi

marginile paginii din meniul File Page Setup. În cazul în care nu vedeţi meniul Page Setup listat în meniul File, apăsaţi pe săgeata din partea inferioară a meniului File pentru a afişa toate intrările din acest meniu.– Margins. Se va deschide fereastra de dialog Page Setup

2. Selectaţi tabela Margins şi modificaţi valorile din câmpurile Top (Sus), Bottom (Jos), Left

(Stânga) şi Right (Dreapta) fie scriind direct noua valoare fie acţionând cu mouse-ul pe butoanele din dreapta fiecărui câmp. Dacă intenţionaţi să se tipăriţi documentul pe ambele feţe ale unei coli de hârtie bifaţi caseta Mirror margins. Ca urmare numele câmpurilor Left şi Right se schimbă în Inside (Interior) respectiv Outside (Exterior). În această situaţie se recomandă modificarea valorii câmpului Gutter la o valoare mai mare decât 0 pentru a permite legarea/îndosarierea foilor după tipărire. Câmpul Gutter modifică marginea stângă, respectiv marginile interioare în cazul opţiunii Mirror margins prin adăugarea unui spaţiu suplimentar. Câmpurile Header (Antet) şi Footer (Subsol) modifică dimensiunea spaţiului rezervat pentru inserarea antetului documentului şi respectiv a unui element de subsol, în partea de jos a paginii.

3. Treceţi la tabela Paper Size de unde alegeţi tipul colii A 3 , A 4 , A 5 , Letter, etc., precum şi

orientarea Portrait (pagina pe înălţime - portret) sau Landscape (transversal - peisaj). Rezultatul oricărei

acţiuni se vede într-o mică fereastră Preview. Din caseta cu opţiuni Apply to: selectaţi cărei porţiuni din document vreţi să aplicaţi aceste setări. Aveţi la dispoziţie câteva opţiuni funcţie de contextŞ Whole document (întregul document), This point forward (din acest punct în continuare). Dacă aveţi text selectat

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

în momentul setării marginilor va apare opţiunea Selected text (textul selectat) iar dacă documentul este organizat pe mai multe secţiuni va fi disponibilă şi opţiunea This section (această secţiune).

4. Treceţi la tabela Paper Source şi stabiliţi modul de alimentare al imprimantei, pentru prima

pagină şi pentru următoarele. Opţiunile sunt diferite, funcţie de tipul imprimantei (imprimantelor)

instalate. Uzuale sunt: Manual feed (alimentare manuală), Sheet feeder (din rezervorul de coli al imprimantei), Tractor (pentru hârtia listing - cu perforaţii pe margini şi pliată, în formatele A 3 , A 4 , etc.).

5. Treceţi la tabela Layout de unde stabiliţi dacă antele paginii (Headers) şi subsolurile paginii

(Footers) să se păstreze sau să difere de la prima pagină la celelalte sau între paginile pare şi impare. Celelalte opţiuni se vor explica mai târziu, la editarea documentelor mai complexe. Dacă doriţi ca formatul stabilit să devină implicit, apăsaţi butonul Default care va salva modificările în şablon. Veţi fi avertizat asupra acestui lucru printr-o fereastră de dialog (sau de asistentul Office) cu două butoane, Yes şi No. Dacă apăsaţi Yes se salvează modificările şi toate documentele deschise ulterior, bazate pe acest şablon, vor păstra aceste modificări. Dacă renunţaţi apăsând butonul No setările paginii rămân valabile doar în cadrul documentului deschis. În general formatul implicit nu corespunde tuturor situaţiilor pentru că există o mare varietate de tipuri de documente şi aceasta obligă la modificarea marginilor pentru fiecare document în parte. Pe de altă parte şablonul este foarte util când se editează documente de acelaşi tip. Pe parcursul acestui capitol se va arăta cum pot fi create şabloane personalizate pentru diferite tipuri de documente.

3.1.2 Setarea fonturilor

Din meniul Format – Fonts setaţi fontul utilizat. Se va deschide o fereastră de dialog Alegeţi tipul fontului (Arial, Times New Roman, Courier, etc.), stilul fontului (Regular, Italic, Bold sau Bold Italic), mărimea fontului, în pitch (10, 12, 14, etc.), culoarea, sublinierea. Mai există un număr de casete pentru efecte: superscript (indice superior, cum ar fi o C; litera “o” este superscript), subscript (indice inferior, cum ar fi T o ; litera “o” este subscript). Efectul tuturor acestor modificări se poate vedea în fereastra Preview. Selectaţi tabela Character Spacing de unde stabiliţi spaţiul dintre caractere şi alinierea (Position) faţă de axa rândului. Dacă doriţi animaţie pentru caractere (vizibilă numai pe documentul electronic, nu si pe cel tipărit) selectaţi Text Effects pentru a stabili diferite tipuri de animaţie a caracterelor. Se recomandă să stabiliţi ca font implicit tipul cel mai frecvent utilizat. După stabilirea tuturor caracteristicilor apăsaţi butonul OK care va salva setările şi va închide fereastra Font. Dacă nu apăsaţi butonul Default setările fontului rămân valabile doar în cadrul documentului deschis.

3.1.3 Setarea paragrafelor.

Din meniul Format – Paragraph deschideţi fereastra de dialog Paragraph. Din tabela Indents and Spacing (aliniere şi spaţiere) selectaţi alinierea paragrafului: la stânga, central, dreapta sau faţă de margini (justified). Valoarea Indentation (spaţiul faţă de marginea stângă sau dreapta a zonei tipăribile) îl introduceţi direct sau folosiţi săgeţile din dreptul casetelor text respective. În secţiunea Spacing stabiliţi numărul de puncte (spaţiul) dintre 2 paragrafesuccesive; permite introducerea unui spaţiu specificat deasupra sau sfârşitul paragrafului). Caseta Line spacing vă permite să stabiliţi spaţierea între rândurile paragrafului: la 1 rând (single), la 1,5 rânduri sau la 2 rânduri. În tabela Line and Space Breaks, figura 3.6, sunt câteva opţiuni utile:

Widow/Orphan control, previne tipărirea ultimei linii dintr-un paragraf la începutul unei pagini

noi precum şi tipărirea primei linii a unui paragraf la sfârşitul unei pagini. Keep lines together, previne apariţia unui sfârşit de pagină în interiorul unui paragraf. Don’t hyphenate, previne despărţirea în silabe a paragrafului selectat (disponibilă numai în limbile pentru care există programul despărţitor în silabe. Pentru limba română nu este disponibilă.) Butonul Tabs vă permite să setaţi proprietăţile tabulatorului, printre care şi distanţa dintre 2 stopuri consecutive. Atunci când apăsaţi tasta Tab cursorul de pe ecran face salturi la poziţii fixe numite

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

stop-uri. Distanţa dintre aceste stop-uri este stabilită implicit la valoarea de 1,27 cm (0,5 inch) dar o puteţi modifica cu această opţiune. Apăsaţi butonul OK pentru a închide fereastra şi salva modificările.

3.1.4 Stabilirea unităţilor de măsură.

Din meniul Tools – Options, tabela General stabiliţi unităţile de măsură (Measurement units) în cm sau inch, unităţi în care vor fi gradate riglele verticale şi orizontale din ferestrele document şi din ferestrele de dialog care afişează informaţii despre dimensiuni (ex. Page Setup).

3.1.5 Stabilirea tastaturii

La instalarea Windows 98 acesta stabileşte ca tastatură implicită tastatura SUA. Aceasta nu conţine însă toate caracterele alfanumerice pentru a face posibilă redactarea documentelor în orice limbă. Din fericire Windows 98 dispune de un mecanism prin care tastelor fizice ale tastaturii li se realocă funcţiile, în conformitate cu dispunerea tastelor maşinilor de scris din cele mai multe ţări ale lumii. Putem vorbi de o tastatură fizică şi de o tastatură logică, care nu corespund decât dacă orice tastă apăsată pe tastatura fizică produce pe ecran acelaşi simbol cu cel inscripţionat pe tastă. În cazul în care sunt mai multe tastaturi logice instalate se poate alege tastatura pentru o anumită ţară făcând un click pe pictograma corespunzătoare de pe bara de aplicaţii (dacă există o singură tastatură logică atunci nu apare nici o pictogramă). Pictograma conţine prescurtarea internaţională a numelui ţării a cărei tastatură este activă la un moment dat. Din lista care se deschide se alege tastatura dorită. Acelaşi lucru se realizează apăsând simultantastele Alt + Shift sau Ctrl + Shift4 din partea dreaptă a tastaturii, de atâtea ori până pictograma afişată este cea dorită.

3.2 Editarea documentelor simple în MSWord

Nu există o definiţie universal acceptată a ceea ce este un document simplu sau un document complex. Practica arată, însă, că pot fi considerate documente simple cele care nu depăşesc, ca lungime, 3-4 pagini, nu sunt structurate într-o ierarhie a capitolelor şi subcapitolelor, nu conţin formate multiple pentru fonturi, paragrafe şi pagini, nu creează indexuri sau cuprinsuri automate. În activitatea de birotică acest tip de document este cel mai răspândit, motiv pentru care vom insista cu precădere asupra lui. Să observăm, mai întâi, faptul că pe ecran există în fiecare moment două cursoare, cursorul mouse şi cursorul de editare, sau prompterul. Cursorul mouse ia mai multe forme în raport cu poziţia pe ecran şi funcţia pe care o îndeplineşte la un moment dat. Diferitele aspecte ale cursorului sunt prezentate în tabelul 2.1 alături de explicaţiile necesare. Cursorul de editare are forma unei linii verticale care clipeşte intermitent. La apăsarea unei taste alfanumerice în locul în care se află cursorul de editare aste afişat caracterul tastat iar cursorul se deplasează spre dreapta. Cursorul poate fi deplasat cu ajutorul săgeţilor de pe tastatură dar numai pe zonele unde există text. Nu poate fi mutat la dreapta ultimului caracter dintr-un rând şi nici sub ultimul rând editat. Mutarea rapidă în orice punct al documentului se face poziţionând cursorul mouse în locul dorit şi executând un click cu butonul stâng. Ştergerea caracterelor: apăsarea tastei Backspace şterge un caracter la stânga cursorului iar apăsarea tastei Delete şterge un caracter la dreapta. Dacă oricare din aceste taste se menţine apăsată se şterg mai multe caractere, până la eliberarea ei. Sunt disponibile câteva comenzi rapide pentru deplasarea cursorului:

Ctrl + săgeată stânga sau dreapta, poziţionează cursorul la începutul fiecărui cuvânt. End, poziţionează cursorul al sfârşit de rând Ctrl + End, poziţionează cursorul la sfârşitul documentului Home, poziţionează cursorul la început de rând Ctrl + Home, poziţionează cursorul la început de document. Shift + F5, poziţionarea cursorului în punctele anterioare din document în care s-au realizat modificări

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

O caracteristică a sistemului de operare Windows şi prin urmare şi a editorului Word este redundanţa metodelor, în sensul că există mai multe procedee care au ca finalitate obţinerea aceloraşi rezultate. În continuare se descriu câteva procedee pentru fiecare operaţiune prezentată. Selecţia textului. Pentru a selecta o anumită porţiune de text se poziţionează cursorul mouse la

începutul sau sfârşitul părţii de text ce trebuie selectat; apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi cu el apăsat, funcţie de poziţia iniţială a cursorului, deplasaţi cursorul până la sfârşitul, respectiv începutul textului pe care doriţi să îl selectaţi. Altă metodă foloseşte tastatura: după poziţionarea cursorului la unul din capetele textului de selectat apăsaţi şi menţineţi apăsată tasta Shift; cu ajutorul săgeţilor deplasaţi cursorul pe cele patru direcţii până selectaţi textul dorit în întregime. Un text selectat poate fi şters, copiat în clipboard, decupat, lipit sau mutat în cadrul documentului. Puteţi folosi pentru aceste operaţii fie comenzile rapide din tastatură fie butoanele de pe bara de instrumente, fie comenzile din meniul Edit. Pentru mutarea unor selecţii mici de text în cadrul zonei din document, vizibile pe ecran, poate fi folosită metoda drag&drop. Editarea documentului. Când editaţi un document tastaţi textul ţinând cont de următoarele recomandări:

- tastele se apasă scurt dar ferm, în caz contrar fie se va repeta caracterul tastat fie nu va fi trimis de la tastatură la calculator.

- atunci când cursorul ajunge la marginea dreaptă a paginii se execută automat un salt la începutul

rândului următor. Nu apăsaţi tasta Enter decât atunci când doriţi să începeţi un nou paragraf.

- în timpul editării poate apărea necesitatea ştergerii unor porţiuni de text, mutarea sau înlocuirea

altora; puteţi folosi oricare din metodele descrise mai sus pentru copierea, ştergerea sau mutarea textelor.

- formatarea documentului se face după terminarea introducerii textului.

Pentru formatare a titlului plasaţi cursorul de editare în cuprinsul titlului şi din caseta nivel de titlu (Heading) de pe bara Formatting alegeţi un anumit nivel de titlu, de exemplu Heading 2. Procedaţi în mod similar cu subtitlurile cărora le veţi atribui niveluri de titlu de rang inferior, ex. Heading 2, Heading 3, ş.a.m.d. Dacă exista porţiuni din titlu care trebuie să aibă alt aspect decât cel definit al titlului, marcaţi respectiva porţiune de titlu şi selectaţi tipul fontului, mărimea, stilul, alinierea cu butoanele de pe bara Formating sau din meniul Format. Spre exemplu, titlurile următoare au acelaşi nivel, Heading 1, dar în cel de-al doilea o parte a textului este scrisă altfel decât restul titlului:

Plasaţi cursorul de editare în interiorul titlului şi alegeţi din lista derulantă Style nivelul

dorit, formataţi apoi titlul cu ajutorul instrumentelor Formating; selectaţi titlul (subtitlul) şi se selectaţi din nou acelaşi nivel de titlu. Va apărea o fereastră cu titlul Modify Style, cu 2 butoane radio şi o casetă de validare, figura 3.7. Butoanele radio permit: a) actualizarea stilului astfel ca acesta să reflecte modificările făcute sau b) reaplicarea vechiului stil textului selectat.

Selectaţi prima opţiune. Din acest moment, respectivul stil se va aplica tuturor titlurilor

(subtitlurilor) de nivelul (rangul) respectiv. Dacă veţi selecta caseta de verificare Automatically update the style from now on (Actualizează automat stilul de acum înainte), Exemplu: într-un document care are structura din figura 3.8, dacă modificaţi stilul pentru Heading 2, selectând de exemplu Capitolul 1, atunci stilul modificat se va aplica tuturor nivelurilor de titlu cu acelaşi nume: Capitolul 2, etc.

din meniul Format alegeţi opţiunea Style care deschide fereastra cu aspectul din

apăsaţi butonul Modify care deschide fereastra Modify Style,

apăsaţi butonul Format pentru a deschide lista cu elementele de stil ce pot fi modificate

Alegeţi Font pentru modificarea aspectului fontului, Paragraph pentru modificarea proprietăţilor paragrafului care conţine titlul (subtitlul), Language pentru setarea corectorului ortografic pentru respectivul nivel de titlu, etc. Dacă selectaţi caseta de validare Automatically update (actualizează automat), ori de câte ori veţi repeta operaţiile de mai sus stilul va fi actualizat. Bifarea casetei de validare Add to template (adaugă la şablon) determină ca stilul nou creat să fie disponibil pentru toate documentele

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

create pe baza aceluiaşi şablon (template). În cazul în care caseta nu este bifată, stilul se aplică numai documentului activ.

Crearea listelor Pentru numerotarea sau marcarea unei înşiruiri de paragrafe se folosesc 2 butoane de pe bara de instrumente, Numbering şi Bullets. Modul de numerotare şi aspectul marcajului (bulinelor) poate fi modificat din Format - Bullets and Numbering. Aceasta se întâmplă dacă este selectată opţiunea de autonumerotare din meniul Tools - AutoCorrect, figura 3.13. Opţiunea este implicit selectată la instalarea programului MSWord. Formatul numerotării şi al marcării îl puteţi modifica din meniul Format - Bulets and Numbering. Pentru a opri

numerotarea automată apăsaţi de două ori consecutiv tasta Enter sau Enter urmată de Backspace. Cu ajutorul mânerului inferior stabiliţi alinierea celorlalte rânduri din paragraf iar cu marcatorul de stop de tabulare stabiliţi distanţa dintre marcator şi începutul primului rând al paragrafului. Cum procedaţi pentru marcarea sau numerotarea paragrafelor: scrieţi toate paragrafele pe care doriţi să le marcaţi/ numerotaţi iar când aţi terminat editarea selectaţi paragrafele şi apăsaţi unul din cele două butoane, după cum paragrafele trebuie numerotate sau doar marcate. O altă posibilitate este ca la începutul primului paragraf să apăsaţi butonul corespunzător de pe bara de instrumente. La fiecare apăsare a tastei Enter de la sfârşit de paragraf noul paragraf va fi numerotat sau marcat automat. Pentru modificarea indentării (alinierii) paragrafelor marcate puteţi folosi cursoarele de aliniere de pe rigla orizontală astfel: selectaţi toate paragrafele şi cu ajutorul mânerului superior de pe riglă (mânerul 1 din figura 3.14) aliniaţi pe orizontală marcatorul de listă. 3.2.2 Inserarea tabelelor Tabelele pot fi inserate in corpul unui text în mai multe feluri. O metodă este utilizarea butonului Insert Table (inserează table) de pe bara de instrumente Standard, figura 3.15. Butonul deschide un meniu sub forma unui tabel cu cinci linii şi cinci coloane. Cu ajutorul cursorului mouse selectaţi, începând cu celula din colţul din stânga – sus, numărul de celule dorit. Dacă e nevoie, trageţi cursorul mouse dincolo de marginea dreaptă şi/sau inferioară a tabelului, care se va extinde pe lăţime respectiv pe înălţime cât aveţi nevoie. La eliberarea butonului mouse-ului, în poziţia curentă a cursorului de editare, va fi inserat tabelul cu numărul de linii şi coloane selectat. 2.2.2.3 Introducerea formulelor Deşi nu este special conceput pentru calcul tabelar, programul Word permite efectuarea unor calcule prin introducerea de formule în interiorul celulelor. De la început trebuie precizat modul de numerotare al celulelor într-un tabel pentru a şti cum le referim în cadrul formulelor. Coloanelor li se asociază litere, începând cu litera A, de la stânga la dreapta. Liniile se numerotează cu cifre arabe, de sus în jos, începând cu numărul 1. Orice celulă este referită printr-o combinaţie dintre o literă şi un număr, în această ordine; de exemplu b3 sau B3 desemnează celula de pe coloana a doua şi linia a treia. Pentru introducerea unei formule se procedează astfel:

1. click în celula în care doriţi să apară rezultatul

2. din meniul Table selectaţi Formula. Se va deschide fereastra Formula, figura 3.14.

3. dacă programul Word propune în caseta Formula o formulă care nu corespunde operaţiei

dorite, ştergeţi-o.

4. din caseta Paste function selectaţi funcţia dorită. De exemplu, pentru a aduna numere se

selectează SUM. Pentru a face referire la conţinutul unei celule din tabel introduceţi adresa celulei în parantezele din formulă. De exemplu, pentru a aduna numerele din celulele A1 şi B4, formula este: =SUM(a1,b4). Notă: Dacă sistemul de operare este setat pentru România atunci veţi folosi ca separator al argumentelor funcţiei semnul punct şi virgula ; în loc de virgulă. Folosirea virgulei va produce eroare.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

5. în caseta Number format se stabileşte formatul dorit pentru numere. De exemplu, pentru a afişa un număr sub formă de procent cu zecimale faceţi click pe 0.00%. Notă: Dacă sistemul de operare este setat pentru România atunci veţi folosi ca separator zecimal virgula în loc de punct. Vă puteţi da seama rapid care este setarea regională examinînd separatorul zecimal din lista pusă la dispoziţie de caseta Number format. Notă: Programul Word inserează rezultatul calculelor ca un câmp în celula selectată. Dacă apare necesitatea modificării conţinutului celulelor adresate în cadrul formulei, reactualizarea rezultatului se obţine selectând mai întâi rezultatul din celulă şi apoi apăsând tasta F9. De asemenea, dacă apare necesitatea aplicării aceleiaşi formule de mai multe ori (de exemplu pentru calculul mediilor studenţilor) copiaţi rezultatul obţinut în urma aplicării formulei din prima celulă în celelalte celule, iar în final selectaţi întreaga coloană şi apăsaţi tasta F9. Pentru a aduna toate numerele situate deasupra celulei care conţine formula atunci în celula respectivă se scrie =SUM(ABOVE). Pentru a aduna toate numerele situate la stânga unei celule, formula este =SUM(LEFT). Dacă rândul sau coloana conţin celule goale, programul Word nu va însuma întreaga coloană /rând. Pentru a însuma întreaga coloană /rând, este necesar să se introducă zerouri în celulele goale. Ca regulă, pentru a face o operaţie matematică este necesar ca toate datele din celulele supuse operaţiei să fie de acelaşi tip; nu se poate aduna un număr cu un text! Pentru a însuma rapid conţinutul celulelor de pe un rând sau de pe o coloană executaţi click pe celula unde doriţi să apară rezultatul însumării şi apoi pe butonul AutoSum (simbolul Σ) de pe bara de instrumente Tables and Borders. Dacă în loc de valoarea sumei sunt afişate codurile de câmp, de exemplu, {=SUM(LEFT)}, atunci faceţi click pe Options din meniul Tools, apoi din tabela View deselectaţi caseta Field codes. Dacă doriţi să vedeţi codul funcţiei folosite de Word pentru calculul rezultatului, selectaţi rezultatul, faceţi click pe butonul drept al mouse-ului şi alegeţi Toggle Field Code (Comută pe codul câmpului). Pentru a reveni la modul normal de vizualizare, repetaţi operaţia. 2.2.2.4 Inserarea diagramelor Word permite crearea şi inserarea în document a unor diagrame construite pe baza datelor conţinute în tabele. Pentru aceasta selectaţi toate datele din tabel, inclusiv etichetele liniilor şi coloanelor. Din meniul Insert alegeţi Picture – Chart. Se va deschide o fereastră ca cea din figura 3.18 iar în pagină se va insera o diagramă de tip coloană. Pentru a modifica tipul diagramei apăsaţi butonul corespunzător de pe bara de instrumente, vezi figura 3.19. Pentru a modifica culorile din diagramă faceţi dublu click pe coloanele sau liniile respective. Se vor deschide ferestre de dialog care vă permit alegerea unei culori sau a unei texturi de umplere. Pentru a modifica proprietăţile axelor faceţi dublu click pe ele şi ferestrele de dialog care se vor deschide vă vor permite să modificaţi valorile, fonturile, aliniamentul textului, culorile, etc. La fel procedaţi pentru legendă, liniile directoare şi culoarea de fundal ale diagramei. Dacă apare necesitatea modificării datelor din tabelul după care aţi construit diagrama veţi selecta opţiunea Datasheet din meniul View sau faceţi click dreapta pe diagramă: din meniul contextual selectaţi Datasheet sau apăsaţi butonul View Datasheet de pe bara de instrumente. Figura 3.20 prezintă un tabel şi un posibil mod de reprezentare cu ajutorul diagramelor a evoluţiei vânzărilor, pe 2 trimestre, a patru produse electronice. Dacă doriţi să efectuaţi modificări în datele din tabel, apăsaţi butonul “afişează datele” de pe bara de instrumente. Când aţi terminat editarea, apăsaţi tasta Escape. Plasaţi diagrama în locul dorit în document prin glisare, ţinând butonul stâng al mouse-ului apăsat. Puteţi modifica modul de inserare a diagramei în fix, (implicit este mobil), alegând din meniul contextual opţiunea Format Object iar în tabela Layout a ferestrei de dialog Format Object selectaţi modul de încapsulare In line with text.

2.2.4.1 Inserarea ecuaţiilor

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Din meniul Insert - Object alegeţi Microsoft Ecuation 3.0. Aspectul barei de meniuri a ferestrei Word se modifică, aşa cum se vede în figura 3.27, apare bara de instrumente specifică editorului de ecuaţii iar în document se deschide un cadru în care puteţi edita ecuaţia. Din bara de instrumente alegeţi simbolul care se potriveşte scopului dorit: astfel dacă doriţi să scrieţi o fracţie sau un radical veţi apăsa butonul nr.3 din figura 3.28, alegând din submeniu stilul de fracţie sau de radical dorit; dacă scrieţi o matrice va trebui să apăsaţi butonul 10 şi să alegeţi tipul de matrice, pentru a insera simboluri apăsaţi unul din butoanele 2, 6, 8, 9 sau 11. Pentru a stabili dimensiunile elementelor ecuaţiei (corpul caracterelor, dimensiunile indicilor, exponenţilor, simbolurilor), faceţi click pe meniul Size, Se deschide fereastra de dialog din figura 3.29 şi scrieţi dimensiunile dorite în casetele text corespunzătoare fiecărui element. Elementul pe care îl modificaţi apare evidenţiat în caseta de previzualizare din partea dreaptă. Când aţi terminat apăsaţi butonul OK pentru a închide fereastra şi a valida modificările. Când aţi terminat de scris ecuaţia faceţi un click în afara cadrului de editare sau apăsaţi tasta Escape. Ca şi imaginile, ecuaţiile pot fi inserate ca fixe sau mobile; alegeţi modul de inserare din proprietăţile obiectului ecuaţie. Pentru a accesa mai uşor editorul de ecuaţii puteţi adăuga butonul corespunzător pe bara de instrumente a Word-ului, aşa cum s-a arătat în secţiunea 3.1. Lucrul cu Microsoft Equation Editor este destul de greoi din cauza abundenţei de butoane din bara de instrumente a acestei aplicaţii însă poate fi mult simplificat prin folosirea combinaţiilor de taste.

Combinaţie de taste

Efect

CTRL+F

Introducerea şablonului pentru fracţie

CTRL+R

Introducerea semnului radical

CTRL+0

Introducerea şablonului ( )

CTRL+G

Trecerea automată la setul de caractere corespunzător alfabetului grecesc. Daca se tastează de exemplu CTRL+G+a în ecuaţie va fi inserat simbolul α

.

CTRL+J

Introducerea şablonului pentru variabilă cu indice şi exponent. Exemplu: 2iR

CTRL+L

Introducerea automată a indicelui

CTRL+H

Introducerea automată a exponentului

2.2.4.2 Numerotarea obiectelor şi imaginilor dintr-un document Imaginile, tabelele şi ecuaţiile editate cu editorul specializat de ecuaţii pot fi numerotate automat folosind meniul Caption din meniul contextual al acestora. Meniul deschide o fereastră de dialog, figura 3.30, din care se pot selecta următoarele elemente:

Numele etichetei (Label). Implicit este Figure dar cu ajutorul casetei derulante pot fi selectate şi Table sau Equation. Pot fi adăugate nume noi de etichete apăsând butonul New Label. Numele selectat, împreună cu numărul curent, va apărea în caseta text Caption:. Numărul curent poate fi de asemenea modificat, chiar în caseta text respectivă. Butonul Delete Label şterge eticheta selectată în caseta de text derulantă Label.

Poziţionarea numelui în raport cu figura (imaginea, tabelul sau ecuaţia) – Position:. din caseta cu acest nume se stabileşte poziţionarea sub figură (Below selected item), opţiune implicită sau deasupra acesteia (Above selected item)

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Modul de numerotare. Butonul Numbering permite setarea modului de numerotare al figurilor. Acesta deschide o altă fereastră de dialog, figura 3.30, din care se poate alege formatul (Format:), care implicit este cu cifre arabe, dar pot fi alese şi alte moduri de numerotare, cu cifre romane, literal cu minuscule sau majuscule.

Tot din această fereastră se poate stabili dacă în numerotare trebuie să fie inclus şi numele capitolului. Opţiunea este disponibilă dacă numelor capitolelor li s-au aplicat stiluri (headings-uri) şi au fost numerotate ca liste. Separatorul dintre numărul capitolului şi cel al figurii poate fi de asemenea ales; implicit este cratima “-“ dar poate fi înlocuită cu una din opţiunile din caseta derulantă Use separator:. • Autonumerotarea (AutoCaption) permite numerotarea automată a figurilor inserate. Pentru fiecare tip de figură se poate stabili modul de numerotare şi eticheta ce va fi folosită. Fiecare figură inserată va primi automat o etichetă şi un număr în raport cu specificaţiile făcute în această fereastră. Notă: şi tabelele pot fi etichetate şi numerotate automat. Pentru aceasta se selectează tabelul şi din meniul contextul se alege Caption. Se deschide fereastra cu acelaşi nume iar continuare se procedează cum s-a arătat mai sus.

3.2.5 Inserarea numărului paginii

Din meniul Insert alegeţi Page Numbers

şi se deschide fereastra cu acelaşi nume

Puteţi alege poziţia de inserţie a numărului paginii, pe verticală şi orizontală şi opta pentru tipărirea acestuia pe prima pagină. Butonul Format deschide o altă fereastră de dialog, figura 3.31 b din care puteţi alege formatul numerelor, dacă acesta să includă sau nu numărul capitolului precum şi numărul de start al numerotării (implicit este 1). În cazul când documentul este divizat în secţiuni puteţi opta pentru continuarea numărării de la secţiunea precedentă. După efectuarea setărilor apăsaţi pe rând butoanele OK din cele două ferestre.

Pentru modificarea tipului şi atributelor fonturilor (mărime, culoare, marcaj) folosite la numerotare, selectaţi numărul dintr-o pagină şi cu ajutorul instrumentelor de pe bara Formatting daţi aspectul dorit. Este posibil să optaţi pentru aspecte diferite ale paginilor pare şi impare; în această situaţie modificarea aspectului numerelor de pagină trebuie efectuată separat pentru cele două tipuri de pagină. Pentru aceasta mergeţi în meniul File şi alegeţi Page Setup, apoi, în fereastra de dialog selectaţi tabela Layout. Bifaţi caseta de opţiuni Different odd and even apoi butonul OK ca sa închideţi fereastra. În continuare selectaţi în document o pagina impară şi formataţi numărul paginii cum doriţi (de obicei se modifică doar poziţia numărului nu şi aspectul) apoi treceţi la o pagină impară şi formataţi şi aici numărul. Este o practică comună să se alinieze numărul paginii la dreapta în paginile impare şi la stânga în paginile pare.

3.2.6 Lucrul cu antete şi subsoluri

Unele documente poartă în partea superioară (antet) sau inferioară (subsol) a paginii însemne specifice ale instituţiei care le emite. Pentru ca acestea să se repete pe toate paginile word rezervă câte o zonă în partea superioară (header) şi în partea inferioară (footer). Ca să aveţi acces la acestea selectaţi din

meniul View opţiunea Header and Footer. Va apărea bara de instrumente cu acelaşi nume şi cursorul se plasează automat la stânga zonei header, evidenţiată printr-un contur din linie punctată. Introduceţi textul sau imaginea dorită şi formataţi-le cu ajutorul butoanelor de pe bara Formating. Apăsaţi butonul Switch between Header and Footer pentru a trece la zona footer. Procedaţi în mod similar ca la antet. Modificaţi, dacă e nevoie dimensiunile celor două zone apăsând butonul Page Setup de pe bara de instrumente Header and Footer. Apăsaţi butonul Close de pe această pagină pentru a reveni la editarea documentului.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Microsoft Word pune la dispoziţie instrumente pentru realizarea de desene, diagrame, organigrame, etc., instrumente care sunt grupate pe bara de instrumente standard Drawing (desenare). Afişarea acestei bare se face fie selectând opţiunea cu acelaşi nume din meniul View – Toolbars fie apăsând butonul Drawing de pe bara de instrumente Standard. Aspectul barei este reprodus în figura 3.32, în situaţia în care este apăsat butonul AutoShapes (forme automate). În continuare vom arăta cum se folosesc aceste instrumente pentru a trasa:

o linie. Apăsaţi butonul AutoShapes şi alegeţi meniul Lines, iar de aici selectaţi segmentul de

linie. Altă posibilitate aste să selectaţi simbolul liniei direct de pe bara de instrumente (butonul 2 din figura 3.32). Cursorul mouse îşi schimbă aspectul corespunzător poziţionării precise, (tabelul 2.1, lit.e). Poziţionaţi cursorul în locul unde trebuie să înceapă linia şi apăsaţi butonul stâng al mouse-ului. Cu butonul stâng apăsat, deplasaţi cursorul până în poziţia corespunzătoare sfârşitului liniei. Eliberaţi butonul mouse-ului. Linia rămâne selectată, fapt semnalizat prin apariţia unor mici pătrate pe capetele ei. Atât timp cât linia este selectată, aspectul cursorului se modifică funcţie de poziţia pe care o are în raport cu linia:

dacă se află deasupra liniei, cu excepţia capetelor, aspectul este cel corespunzător translării (tabel 3.1, lit.j). Când cursorul este deasupra unuia din pătratele de pe capetele liniei, aspectul cursorului este cel corespunzător redimensionării. În primul caz, dacă apăsaţi butonul stâng al mouse-ului puteţi deplasa linia în altă poziţie, prin translare (linia rămâne paralelă cu ea însăşi). În al doilea caz, dacă apăsaţi butonul stâng al mouse-ului puteţi modifica lungimea şi orientarea liniei trăgând cursorul în direcţia dorită. Pentru a deselecta linia, faceţi un click oriunde în afara liniei sau apăsaţi tasta Esc. Puteţi modifica proprietăţile liniei astfel: selectaţi linia, apoi apăsaţi pe bara de instrumente Drawing butonul corespunzător proprietăţii care doriţi să o modificaţi (butonul 9 pentru culoare, butonul 10 pentru grosime, butonul 12 pentru aspect, butonul 11 pentru umbre şi butonul 14 pentru efect 3-D). Aceste butoane deschid fiecare câte un meniu din care alegeţi în ce fel doriţi să modificaţi proprietatea respectivă. Butoanele pentru culoare au asociate câte un buton cu aspectul unui triunghi cu baza în sus. Apăsaţi acel triunghi pentru a alege culoarea dorită.

o săgeată. Se procedează ca în cazul liniei dar se selectează simbolul săgeată. Stilul săgeţii se

poate modifica selectând săgeata (dacă nu este deja selectată) şi apăsând butonul Arrow Style de pe bara

de instrumente (butonul 12 din figura 3.32). Se deschide o listă de tipuri de săgeţi, cu unul sau mai multe capete şi cu diverse forme ale vârfului. Alegeţi stilul dorit iar săgeata trasată îl va copia. Pentru a trasa o linie sau săgeată dreaptă ţineţi apăsat butonul stâng al mouse-ului şi tasta SHIFT.

forme geometrice de bază (Basic Shapes), săgeţi masive, organigrame, stele bannere şi

strigăte. Din meniul AutoShapes alegeţi Basic Shapes, Block Arrows, Flow Charts Stars and Banners sau Callouts. Pentru fiecare meniu selectat se deschide o listă de forme geometrice de bază, (dreptunghiuri, triunghiuri, trapeze, cuburi, cilindri, etc.) săgeţi drepte şi curbe, blocuri pentru construcţia de organigrame, stele şi bannere de diverse aspecte. Alegeţi forma dorită şi poziţionaţi cursorul în pagină, în locul unde trebuie desenată figura. Apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi deplasaţi cursorul în diagonală până când forma capătă aspectul dorit. La eliberarea butonului mouse figura rămâne selectată, fapt pus în evidenţă de prezenţa pătratelor de culoare albă pe conturul limită al figurii. Cu ajutorul cursorului poziţionat pe aceste pătrate puteţi modifica dimensiunea obiectelor trasate. Translarea se face la fel ca în cazul liniilor şi săgeţilor. Este posibil să adăugaţi text figurilor trasate (cu excepţia liniilor şi săgeţilor). Având figura selectată faceţi click pe butonul drept al mouse-ului şi din meniul contextual alegeţi Add Text. În caseta care apare şi încadrează figura introduceţi textul dorit. Atunci când mutaţi figura în pagină textul se va muta odată cu aceasta. Colorarea figurilor. Puteţi colora liniile de contur şi suprafeţele figurilor desenate. Pentru contur, având figura selectată, apăsaţi pe triunghiul din dreapta butonului Line Color (butonul 9 din figura 3.32). Se deschide un meniu care permite alegerea culorii,

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Rotirea şi bascularea figurilor. Când figura este selectată alegeţi din meniul Draw opţiunea Rotate or Flip. Meniul permite rotirea liberă a figurii, rotirea la dreapta, la stânga sau bascularea în jurul axelor verticală şi orizontală, figura 3.35a. Pictogramele meniului fiind extrem de sugestive se va prezenta doar rotirea liberă (Free Rotate). Selectând opţiunea Free Rotate din meniu sau direct de pe bara de instrumente, figura va fi încadrată de patru cerculeţe verzi, figura 3.35b. Când cursorul se află deasupra unuia dintre aceste cerculeţe el ia aspectul unei săgeţi circulare; apăsând butonul stâng al mouse-ului puteţi roti figura în orice sens. Ordonarea formelor între ele şi în raport cu textul. Când mai multe figuri desenate se suprapun pentru a constitui un desen complex, apare necesitatea ordonării lor, a stabilirii ordinii în care aceste figuri se suprapun pentru a rezulta imaginea finală. Pentru a ordona figurile componente selectaţi figura dorită şi apăsaţi butonul drept al mouse-ului; din meniul contextual selectaţi opţiunea Order iar din meniul de ordonare alegeţi opţiunea de aducere în faţă (Bring to Front), de trimitere în spate (Send to Back), de promovare (Bring Forward) sau retrogradare (Send Backward) în raport cu celelalte figuri Figurile desenate pot ocupa orice loc în corpul documentului, ele comportându-se ca imaginile mobile putându-se suprapune peste text. Este posibilă ordonarea în raport cu textul; în mod implicit figura desenată se află deasupra scrisului, mascându-l. Dacă se alege opţiunea Send Behind Text figura este trimisă în spatele textului, acesta devenind vizibil. Reciproc, o figură aflată în spatele textului poate fi adusă deasupra lui cu opţiunea Bring in Front of Text. Probleme de poziţionare pot apărea în sensul că anumite elemente desenate nu pot fi plasate în poziţiile dorite, acestea deplasându-se mereu în jurul poziţiei dorite. Acest lucru se întâmplă deoarece, în mod implicit, desenele pot fi poziţionate în locaţii fixe determinate de un rastru invizibil, cu pasul de 0,01inch. Pentru evitarea acestui fenomen alegeţi din meniul Draw opţiunea Grid (rastru). Din fereastra de dialog care se deschide fie deselectaţi opţiunea Snap objects to Grid fie creşteţi fineţea rastrului prin reducerea spaţiului dintre liniile orizontale şi desenelor sau a unor componente ale acestora se poate realiza şi prin folosirea combinaţiei de taste CTRL + săgeată dreapta, sus, jos, stânga în funcţie de direcţia de deplasare. Aplicarea umbrelor şi efectelor 3-D (tri-dimensional). Selectaţi desenul şi apăsaţi butoanele Shadow sau 3-D de pe bara de instrumente apoi se alege stilul de umbră sau de efect 3-D dorit. 3.2.7 Casete text Pe bara de instrumente Drawing se găseşte un buton cu aspectul unei coli de hârtie având în colţul din stânga sus litera A (butonul 6, figura 3.32). Acest buton permite crearea unor casete de text care pot fi mutate pe suprafaţa documentului, comportându-se asemănător imaginilor mobile. După apăsarea butonului trasaţi un dreptunghi care va delimita conturul casetei text . În interiorul casetei se poate edita şi formata text ca şi în corpul documentului. Imediat după trasarea conturului apare o bară de instrumente specifice casetei text. Cu ajutorul ei se pot crea legături între două sau mai multe astfel de casete text. Aceasta înseamnă că atunci când textul dintr-o casetă nu mai încape în conturul stabilit, continuarea lui va fi afişată în caseta următoare, desemnată ca legătură a primei casete. Funcţia este utilă mai ales atunci când casetele se află pe pagini diferite. Cum se creează o legătură? Trasaţi contururile a două casete pe locurile unde vor trebui să apară. Selectaţi prima casetă cu un click pe contur; apăsaţi pe bara de instrumente Text Box butonul care reprezintă două zale legate, ceea ce va determina modificarea aspectului cursorului. Plasaţi cursorul pe suprafaţa celei de a doua casete şi executaţi un click cu butonul stâng. În acest moment caseta a doua a devenit casetă de legătură a primei casete. Puteţi trasa şi o a treia casetă care să fie legătură pentru a doua ş.a.m.d. Pe bara de instrumente a casetei se găsesc butoane care permit desfacerea unei legături existente, deplasarea din casetă în casetă în succesiunea stabilită pentru legături şi un buton pentru orientarea textului. În figura de mai sus se dă un exemplu de utilizare a casetelor text; casetele cu nr.1 şi 2 sunt legate între ele, fapt ce se poate observa din continuarea textului din prima în cea de a doua. Caseta nenumerotată serveşte ca exemplu pentru scrierea textului pe verticală.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Formatul casetei poate fi stabilit din meniul contextual alegând opţiunea Format Text Box, care deschide o fereastră de dialog foarte asemănătoare cu fereastra Format Picture, figura 3.24. De fapt este aceeaşi fereastră în care tabela Picture devine inactivă şi se activează tabela Text Box. Din tabela Colors and Lines stabiliţi culorile pentru conturul şi fundalul casetei precum şi grosimea conturului. Pentru a face invizibilă linia de contur selectaţi opţiunea No Lines iar pentru ca fondul casetei text să devină transparent selectaţi opţiunea No Fill (fundal transparent). 3.2.9 Divizarea textului în secţiuni De multe ori apare necesitatea unor formatări diferite ale textului în cadrul aceluiaşi document cum ar fi modificarea marginilor sau orientării unor pagini faţă de restul paginilor. Rezolvarea problemei se poate face prin divizarea documentului în secţiuni, fiecare secţiune având propriul format. Din meniul Insert alegeţi opţiunea Break (întrerupere). Se va deschide o fereastră de dialog, Din secţiunea Section breaks alegeţi tipul de întrerupere dorit. Next page (pagina următoare) începe o nouă secţiune pe următoarea pagină. Continuous (continuu) începe o secţiune nouă pe aceiaşi pagină, in poziţia curentă a cursorului de

editare.

Odd page (pagină impară) sau Even page (pagină pară) începe o secţiune nouă pe următoarea pagină impară respectiv pe următoarea pagină pară. Când textul se editează pe mai multe coloane, pentru a forţa trecerea la o nouă coloană selectaţi butonul Column break. În modul de vizualizare Normal View întreruperile apar ca linii orizontale duble, punctate, care conţin şirul “Section Break”. În modul Page Layout secţiunile devin vizibile numai dacă apăsaţi butonul Show/Hide¶ de pe bara de instrumente Standard. Fiecare secţiune poate fi formatată independent de celelalte secţiuni ale documentului (inserarea unei întreruperi de tip Continuous înaintea secţiunii cu format diferit faţă de restul documentului asigura această formatare independentă). Ştergerea unei întreruperi se face fie din modul de vizualizare Normal plasând cursorul de editare pe linia punctată şi apăsând tasta Delete. Din modul Page Layout se apasă mai întâi butonul Show/Hide¶ de pe bara de instrumente Standard, pentru a face vizibile sfârşiturile de paragraf, apoi se procedează ca mai sus.

2.2.9.1 Editarea textului pe coloane Se disting două cazuri:

1. Se definesc coloanele de la începutul documentului sau secţiunii. Din meniul Format alegeţi

Columns; se deschide o fereastră de dialog care vă permite alegerea numărului de coloane şi formatului acestora, spaţiul dintre coloane şi opţiunea de a aplica respectivul format întregului document sau doar secţiunii curente şi celor următoare. Fereastra dispune de o previzualizare a paginii, fapt ce uşurează alegerea potrivită. După stabilirea tuturor preferinţelor apăsaţi butonul OK din fereastră apoi treceţi la

editarea textului; după epuizarea primei coloane cursorul trece în următoarea şi tot aşa până la epuizarea paginii. Textul care depăşeşte lungimea paginii va trece la pagina următoare.

2. O parte din textul editat pe o singură coloană trebuie aranjat pe mai multe coloane. Selectaţi

textul respectiv şi din meniul Format alegeţi Columns. Se deschide fereastra de dialog descrisă la punctul 1 de unde setaţi numărul de coloane şi spaţiul dintre ele. Verificaţi ca în caseta derulantă Apply to: să fie selectată opţiunea Selected Text apoi apăsaţi butonul OK. Programul introduce automat întreruperi de tip

continuu la începutul şi sfârşitul textului selectat, care va apărea scris pe mai multe coloane. Dimensiunea coloanelor precum şi spaţiul dintre ele poate fi modificat cu ajutorul marcatorilor de pe rigla orizontală. Puteţi folosi şi butonul Colums de pe bara Standard care permite stabilirea rapidă a numărului de coloane, celelalte opţiuni trebuind setate din meniul Format – Colums.

3.2.10 Utilizarea stilurilor

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

3.2.10.1 Folosirea titlurilor

Un document mare se structurează ierarhic pe nivele de titluri; o carte este un exemplu potrivit în acest sens. Fiecărui nume de capitol al cărţii i se asociază un nivel de titlu (heading), numele secţiunilor incluse în capitol au asociate niveluri de titlu de rang inferior. Word dispune de 9 nivele de titluri cu stil predefinit (mărime font, tip font, aspect font, indentare). Pentru a face posibilă utilizarea facilităţilor Word în gestionarea documentelor mari este obligatorie folosirea nivelurilor de titlu. Să presupunem că un document are următoarea structură:

Pentru simplitate s-a considerat că documentul are doar trei nivele ierarhice: primul nivel este partea, Partea I, Partea a II a, etc., al doilea nivel este capitolul, Capitolul 1, Capitolul 2, etc. şi al treilea nivel este subcapitolul, notat aici sub forma p.c.s. nume subcapitol, unde p = număr parte, c = număr capitol, s = număr subcapitol iar nume subcapitol este numele subcapitolului respectiv. Fiecărui nivel va trebui să îi atribuim un nivel de titlu, astfel părţii îi vom atribui titlul cu nivelul cel mai ridicat, Heading1, capitolului îi vom atribui titlul cu nivelul 2, Heading2 iar subcapitolului titlul cu nivel 3, Heading3. Dacă documentul ar fi avut o structură mai adâncă, cu mai multe nivele de subcapitole, acestea vor primi nivele corespunzătoare de titluri, de la 4 la 9. Pentru atribuire folosiţi lista Style de pe bara de instrumente Formating, Editarea documentelor mari în modul Layout este anevoioasă deoarece presupune defilări repetate în sus şi în jos pentru a căuta şi face modificări în document. Modul de vizualizare Outline View permite vizualizarea documentelor într-un mod mai comod, numit rezumat. Bara de instrumente specifică acestui mod de vizualizare este redată în figura 3.40 împreună cu explicaţii privind funcţiile butoanelor. Pentru redactarea unui document de mari dimensiuni se recomandă respectarea următoarelor

etape:

• într-un document nou, comutaţi pe modul de vizualizare Outline View • tastaţi fiecare titlu şi apăsaţi tasta ENTER. Word stabileşte formatul titlurilor la stilul Heading 1 (Titlu 1)

3.2.10.2 Generarea cuprinsului şi listei imaginilor din document

Generarea cuprinsului este o problemă simplă dacă se folosesc stiluri pentru titluri. Cuprinsul poate fi inserat atât la începutul unui document redactat cât şi la sfârşitul lui. Din meniul selectaţi opţiunea Index and Tables…. Fereastra de dialog care se deschide conţine patru tabele iar dintre acestea selectaţi tabela Table of Contents, figura 3.43. În partea stângă respectiv dreaptă a ferestrei există două secţiuni, prima Print Preview ce oferă o previzualizare a modului cum va arăta cuprinsul pe baza formatului implicit, iar a doua Web Preview care permite vizualizarea modului de apariţie a cuprinsului vizualizat într-un browser. În partea stângă jos în secţiunea General există o listă de selecţie a formatelor pentru cuprins (Formats:) ce permite obţinerea cuprinsului cu diferite aspecte. Pentru fiecare format ales există posibilitatea optării pentru afişarea numărului paginii şi / sau pentru alinierea la dreapta a numărului paginii. Aceste opţiuni se setează prin selectarea – deselectarea casetelor de selecţie de sub secţiunea Print Preview. Numărul de niveluri de titlu pentru care se generează cuprinsul se stabileşte din caseta text Show levels: iar tipul de linie conducătoare dintre titlu şi numărul paginii din caseta Tab leader:. Exista şi un buton de setare a unor opţiuni de afişare în cazul în care se doreşte ca titlurile din cuprins să fie afişate cu stiluri şi un altul ce permite modificarea stilurilor existente. Mai concret, dacă titlurilor din document li s-au aplicat diverse stiluri şi doriţi ca în cuprins titlurile să apară cu respectivele stiluri, cu stiluri modificate sau fără stiluri, acest lucru îl stabiliţi din fereastra de dialog care se deschide când apăsaţi butonul Options….După stabilirea tuturor opţiunilor privind modul cum trebuie să arate cuprinsul apăsaţi butonul OK. Se poate întâmpla ca după ce aţi generat cuprinsul să fie nevoie să interveniţi asupra documentului adăugând sau eliminând text, tabele, figuri, etc. Pentru reactualizarea cuprinsului poziţionaţi cursorul mouse-ului în interiorul lui şi faceţi click pe butonul drept al mouse-ului; din meniul

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

alegeţi contextual comanda Update Field (o metodă mai rapidă presupune apăsarea tastei F9 după ce, în prealabil, aţi dat click stânga undeva în tabel). Se deschide o fereastră de dialog cu două butoane radio care permit fie actualizarea întregului cuprins fie doar a numerelor paginilor. Alegeţi opţiunea potrivită şi apăsaţi butonul OK din fereastră. Generarea listei de imagini şi, în general, de obiecte inserate în document (tabele, ecuaţii, etc.) este posibilă numai dacă s-a utilizat funcţia de etichetare (Caption sau AutoCaption) a acestora. Pentru crearea listei alegeţi tabela Tables of Figures din fereastra Index and Tables…. Tabela este asemănătoare cu cea precedentă iar modul de lucru similar celui descris mai sus, la cuprinsului încât nu vom mai detalia aceste aspecte.

3.2.10 Inserarea notelor de subsol Se obişnuieşte uneori ca anumite comentarii sau referinţe bibliografice să fie tipărite în partea inferioară a paginii sau la sfârşitul documentului. Notele introduse la subsolul paginii se numesc footnotes (note de subsol) iar cele introduse la sfârşitul documentului se numesc endnotes (note finale). Pentru a insera o astfel de notă plasaţi cursorul de editare în locul unde trebuie introdus marcatorul de comentariu. Selectaţi din meniul Insert opţiunea Footnote… Se deschide fereastra de dialog Footnote and Endnote, figura 3.44, din care alegeţi tipul notei şi modul de numerotare. Puteţi opta pentru cifre arabe (implicit)

sau simboluri ce pot fi alese apăsând butonul Symbol… Butonul Options

moduri de numerotare (marcatori, puncte de începere a numerotării – reluarea numerotării la fiecare secţiune sau pagină – sau a numărului cu care începe numerotarea). După stabilirea preferinţelor apăsaţi butonul OK. Cursorul se mută automat la sfârşitul paginii sau documentului, conform opţiunii făcute. Tastaţi nota de subsol sau de final apoi mutaţi cursorul de editare5 înapoi în punctul de inserţie a marcatorului de notă. Ori de câte ori plasaţi cursorul mouse-ului deasupra unui marcator de note, în dreptul cursorului se deschide o casetă în care este afişat conţinutul notei. În felul acesta evitaţi derularea documentului până la sfârşitul paginii sau chiar a documentului pentru a citi respectivul comentariu.

permite stabilirea şi a altor

Întrebări de control

1.

Comanda Page Setup permite să stabiliţi:

a)

marginile paginii, antetul şi subsolul

b)

formatul şi orientarea hârtiei

c)

formatul numerotării paginilor şi gutterul.

2.

Câte moduri de vizualizare a documentului oferă aplicaţia Word?

a)

2 b) 3 c) 4

3.

Care sunt modurile de aliniere ale textului?

a)

orizontal şi vertical

b)

stânga, dreapta şi centrat

c)

stânga, dreapta, centrat şi justified

4.

Imaginile pot fi inserate ca:

a)

miniaturi (clipart) sau fişiere

b)

mobile sau fixe

c)

ca text sau ca obiect

5.

Cum adăugaţi un rând nou în interiorul unui tabel?

a)

selectaţi rândul, din meniul Table alegeţi Insert—Row Above sau Row Below

b) desenaţi cu creionul din bara de instrumente Tables and Borders o linie la mijlocul rândului dorit

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

6.

Numerotarea paginilor într-un document începe

a)

întotdeauna cu numărul 1

b)

cu numărul următor paginii din secţiunea anterioară

c)

cu orice număr doreşte autorul documentului

7.

Condiţia necesară pentru a putea genera cuprinsul unui document este:

a)

folosirea nivelelor de titlu (headings) pentru titluri

b)

folosirea comenzii Insert—Index and tables—Table of contents

c)

nu există condiţii obligatorii

8.

Inserarea unei formule ştiinţifice (ecuaţii) se face astfel:

a)

din meniul Insert alegeţi Formula iar în fereastra care apare editaţi formula

b)

din meniul Tables alegeţi Formula şi în caseta care apare în document scrieţi formula

c)

din meniul Insert alegeţi Object şi din lista de obiecte selectaţi Microsoft Equation 3.0

9.

Care din următoarele sunt note de subsol?

a)

bookmark-urile şi referinţele

b)

footnote şi endnote-urile

c)

comentariile

Răspunsuri 1 a,b; 2 c (Normal, Web Layout, Print Layout, outline); 3 c; 4 b; 5 a,b; 6c; 7 a; 8 c; 9 b.

CAPITOLUL 4 MICROSOFT EXCEL

Registrul de calcul (Workbook) este principalul document folosit în Excel pentru stocarea şi prelucrarea datelor. Un registru de calcul este format dintr-un număr de foi de calcul (implicit 3), la care utilizatorul poate adăuga şi altele. În plus, se pot crea foi pentru diagrame, pentru secvenţe macro, pentru module Vizual Basic şi de dialog. Fiecare foaie de calcul este formată din cel mult 256 coloane şi 65 538 linii. Coloanele au etichete dispuse în partea superioară a ferestrei documentului, notate de la A la Z şi continuând cu AA până la AZ, BA până la BZ, ş.a.m.d., până la coloana IV. Liniile sunt numerotate de la 1 la 65 538 în partea din stânga a ferestrei documentului. Intersecţia liniilor cu coloanele formează celulele (cells), care sunt unităţi fundamentale pentru stocarea de date. Fiecare celulă este referită prin această intersecţie. Spre exemplu adresa celulei de la intersecţia coloanei C cu linia 5 este indicată (sau este adresată, referită) ca fiind celula C5. Fiecare foaie de calcul are în partea inferioară o eticheta (sheet tab), care permite identificarea acesteia în registrul de calcul. Etichetele au nume implicite Sheet 1, Sheet 2, etc., dar pot fi oricând redenumite pentru a reflecta cât mai bine conţinutul de date al foii. Pentru a redenumi o foaie de calcul plasaţi cursorul mouse-ului deasupra etichetei şi faceţi clic dreapta; selectaţi comanda Rename din meniul contextual şi introduceţi numele dorit. Fereastra programului conţine toate elementele unei ferestre de aplicaţii, bară de titlu – pe care sunt afişate sigla cu numele programului şi numele registrului de calcul deschis, bară de meniuri, bare de instrumente şi, ca noutate, o bară pentru formule. Ca şi în cazul aplicaţiei MS Word şi MS Excel conţine în fereastra documentului (registrului de calcul) două cursoare de derulare, pe verticală şi pe orizontală, precum şi butoane de închidere, minimizare şi redimensionare a ferestrei (de pe bara de meniuri). De asemenea programul poate deschide mai multe registre de calcul, fiecare în fereastra lui. Lista registrelor de calcul deschise simultan este conţinută în meniul Windows, iar aducerea pe ecran a oricărui document din meniu se face cu un clic pe numele documentului respectiv. Bara de instrumente afişată după instalare este bara Standard care conţine principalele butoane pentru operaţiile mai des utilizate. Ea poate fi personalizată putându-se

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

adăuga pictograme cu ajutorul meniului Tools - Customize, la fel ca în MS Word. În Excel cursorul ia aspecte diferite, funcţie de operaţia care se efectuează. Astfel, în stare normală, când nu se efectuează nici o operaţie, aspectul este al unei cruci pline, de culoare albă şi contur negru, al unei cruci subţiri când se utilizează funcţia autofill sau al unei săgeţi pline când se copie conţinutul unei celule prin tragere sau când cursorul se află în afara suprafeţei foilor de calcul 4.1.1 Deplasarea în cadrul unei foi de calcul Într-o foaie de calcul nouă este selectată automat celula de la intersecţia coloanei A cu linia 1, (celula A1). Selectarea celulei este semnalizată prin conturul gros, mai gros decât al celorlalte celule, şi semnifică faptul că celula este activă (active cell). În momentul în care se introduc caractere de la tastatură acestea apar în celula activă. Pentru a introduce date în altă celulă, mai întâi aceasta trebuie activată, operaţie care poate fi făcută folosind fie mouse-ul fie tastatura:

1. Cu ajutorul mouse-ului puteţi activa rapid o celulă plasând cursorul pe celula respectivă şi

executând clic pe butonul din stânga al mouse-ului.

2. Pentru a selecta alte celule cu ajutorul tastaturii folosiţi tastele cu săgeţi şi/sau tastele Page Up

şi Page Down de pe tastatură sau diverse alte combinaţii de taste. Tastele care pot fi utilizate sunt

prezentate în tabelul 4.1. Pentru deplasarea într-o anumită celulă se poate folosi şi comanda Go To…. Din meniul Edit

, Scrieţi în caseta de text Reference referinţa (adresa) celulei pe care doriţi să o activaţi apoi apăsaţi tasta Enter sau butonul OK din fereastră. Dacă apăsaţi butonul Special se va deschide o nouă fereastră de dialog, Go To Special, figura 4.3a care vă permite să selectaţi celule care îndeplinesc o anumită condiţie, după cum selectaţi una din opţiunile disponibile. Deplasarea la o anumită celulă se poate face şi folosind caseta de denumire (name box) care se află la capătul din stânga al barei pentru formule: se execută clic pe casetă, se scrie adresa celulei la care se doreşte saltul şi apoi se apasă tasta Enter.

selectaţi comanda Go To… sau apăsaţi tasta F5 şi se va deschide fereastra de dialog Go To

figura 4.3a.

Tabelul 4.1 Comenzi pentru deplasarea în interiorul unui tabel Excel

Taste

Descriere

←,→,↑,↓

Deplasare o celulă la stânga, la dreapta, în sus sau în jos, în funcţie de săgeată.

Ctrl + ←,→,↑,↓ End + ←,→,↑,↓

Deplasarea în următoarea celulă cu date

Tab

Deplasare o celulă la dreapta

Enter

Deplasare o celulă în jos

Shift + Tab

Deplasare o celulă la stânga

Shift +Enter

Deplasare o celulă în sus

Home

Deplasare în coloana A pe rândul activ

Ctrl + Home

Deplasare în celula A1 a foii de calcul

Ctrl + End

Deplasarea în ultima celulă folosită din foaia de calcul

Page Up

Deplasare în sus pe ecran

Page Down

Deplasare în jos pe ecran

Alt + Page Up

Deplasare o lăţime de ecran la stânga

Alt +Page Down

Deplasare o lăţime de ecran la dreapta

Ctrl+Page Up

Deplasare la foaia de calcul anterioară

Ctrl+Page Down

Deplasare la următoarea foaie de calcul

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

4.1.2 Modificarea dimensiunii celulelor

4.1.2.1 Modificarea lăţimii coloanelor

Lăţimea unei coloane se poate modifica folosind mouse-ul sau comenzile din meniu. Dacă folosiţi mouse-ul plasaţi cursorul acestuia pe marginea din dreapta a etichetei coloanei a cărei lăţime vreţi

să o modificaţi, iar în momentul în care indicatorul ia forma unei săgeţi orizontale cu două vârfuri, figura 4.2d, trageţi săgeata spre dreapta sau spre stânga pentru a mări sau micşora lăţimea coloanei. Pentru a modifica lăţimea mai multor coloane, mai întâi să selectaţi respectivele coloane astfel:

- plasaţi cursorul mouse-ului pe eticheta primei coloane din seria celor a căror lăţime trebuie

modificată

- apăsaţi butonul stâng al mouse-ului; toate celulele coloanei respective se vor înnegri. Menţineţi

butonul apăsat şi trageţi cursorul deasupra etichetelor celorlalte coloane până pe ultima coloană din serie. Toate celulele din coloanele selectate vor avea culoarea fondului modificată (albastru deschis).

- eliberaţi butonul mouse-ului.

Având coloanele astfel selectate plasaţi cursorul mouse-ului pe marginea dreaptă a ultimei etichete din serie şi procedaţi în continuare ca la modificarea lăţimii unei singure coloane. Toate coloanele selectate vor avea aceeaşi lăţime cu cea pe care o stabiliţi pentru ultima coloană. Lăţimea coloanelor mai poate fi modificată şi dacă alegeţi din meniul Format comanda Column Width. Puteţi specifica în fereastra de dialog care se deschide lăţimea exactă a coloanei. Puteţi activa fereastra de dialog Column Width şi din meniul contextual al etichetei de coloană, alegând comanda respectivă. Tastaţi în caseta de text Column Width: lăţimea dorită pentru coloană, figura 4.4, iar Excel va modifica lăţimea coloanei selectate. Pe lângă posibilitatea stabilirii manuale a lăţimii coloanelor, Excel permite modificarea lăţimii coloanelor pentru a corespunde unei anumite înregistrări dintr-o celulă sau celei mai lungi înregistrări din coloană. Pentru a modifica lăţimea coloanei încât aceasta să corespundă lungimii unei anumite înregistrări, selectaţi celula care conţine înregistrarea în cauză şi apoi din meniul Format alegeţi comanda Column-AutoFit Selection. Excel va modifica în mod corespunzător lăţimea coloanei. Dacă coloanele a căror lăţimi doriţi să le modificaţi nu sunt adiacente, atunci selectarea lor se face

astfel:

- apăsaţi tasta Ctrl şi menţineţi-o apăsată

- plasaţi cursorul mouse-ului pe eticheta uneia din colonele din seria care trebuie modificată şi

faceţi un clic pe butonul stâng; coloana va fi selectată

- treceţi la următoarea coloană şi repetaţi pasul anterior; dacă în seria de coloane există şi coloane

adiacente, puteţi trage cursorul mouse-ului peste etichetele lor, până la selectarea întregului grup.

- când aţi selecta şi ultima coloană eliberaţi tasta Ctrl.

4.1.2.2 Modificarea înălţimii liniilor

Înălţimea liniilor (rândurilor) este măsurată în puncte, pe baza mărimii fontului prestabilit folosit în foaia de calcul. Excel stabileşte în mod automat înălţimea liniei pe baza fontului folosit, dar aceasta poate fi modificată de către utilizator pentru a include spaţii libere suplimentare sau pentru a reduce la minim înălţimea liniilor în foaia de calcul. Ca şi în cazul modificării lăţimii coloanelor şi în acest caz se poate utiliza atât mouse-ul, cât şi comenzile programului Excel (din meniul Format, comanda Row Height – pentru a introduce direct înălţimea dorită pentru linia selectată). Modul de lucru este întru totul

similar, singura diferenţă fiind aceea că se operează pe etichetele rândurilor. 4.1.3 Aplicarea chenarelor şi texturilor Excel dă posibilitatea formatării atât a conţinutului celulelor cât şi a celulelor însăşi prin aplicarea de chenare de grosimi şi culori diverse sau texturi şi culori pentru fundalul celulelor.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Chenarele îmbunătăţesc aspectul foilor de calcul oferind separaţii vizuale între zonele lor. Chenarele îmbunătăţesc şi aspectul rapoartelor tipărite. Pentru a aplica un chenar se selectează mai întâi domeniul care trebuie formatat. Pentru selectarea unui domeniu şi aplicarea chenarelor procedaţi astfel:

1. poziţionaţi cursorul mouse-ului pe celula din unul din colţurile extreme ale domeniului.

2. apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi glisaţi cursorul în diagonală spre colţul opus, până la

acoperirea întregului domeniu. Toate celulele selectate, cu excepţia celei de la care s-a pornit selecţia au

culoarea fondului modificată, indicând în acest fel faptul că au fost selectate,

3. din meniul Format alegeţi opţiunea Cells care deschide fereastra de dialog Format Cells, figura

4.7, în care selectaţi tabela Border.

4. din secţiunea Line selectaţi stilul de linie (Style) ce va fi folosit pentru chenar iar din lista

derulantă Color, culoarea dorită pentru liniile chenarului.

5. în secţiunea Border a tabelei faceţi clic cu butonul stâng al mouse-ului peste liniile machetei

tabelului care doriţi să ia aspectul şi culoarea selectate la pasul anterior. Puteţi folosi şi butoanele din stânga şi de sub fereastra de previzualizare.

6. repetaţi paşii 4 şi 5 până la trasarea tuturor liniilor dorite

7. apăsaţi butonul OK pentru aplicarea efectivă a chenarelor şi închiderea ferestrei

În secţiunea Presets sunt disponibile trei setări prestabilite pentru chenare şi anume: fără chenar (None), numai chenar exterior (Outline) sau numai rastru interior (Inside). Cum se folosesc aceste setări prestabilite? Să presupunem că dorim ca tabelul să fie încadrat de un chenar cu linie dublă, de culoare neagră, iar liniile interioare (rastrul) să fie format din linii albastre, subţiri.

4.1.3.1 Utilizarea funcţiei AutoFormat

Excel dispune de o colecţie de formate - cum ar fi dimensiune font, modele chenare şi texturi, aliniere - care pot fi aplicate rapid unei zone de date. Pentru a aplica un format inclus se procedaţi astfel:

- selectaţi zona căreia trebuie să-i aplicaţi formatul

- din meniul Format selectaţiă funcţia AutoFormat

- din caseta Table format (Format tabel) selectaţi formatul dorit.

- stabiliţi ce elemente ale tabelului preformatat selectat la pasul anterior să se aplice domeniului

selectat. Pentru aceasta apăsaţi butonul Options ca să afişaţi secţiunea Formats to apply a ferestrei

- debifaţi casetele de selecţie pentru acele elemente de format care nu trebuie aplicate (chenare, fonturi, texturi, etc.).

- apăsaţi butonul OK pentru aplicarea formatului şi închiderea ferestrei

4.1.4 Introducerea datelor După activarea celulei în care doriţi să introduceţi date, tastaţi ceea ce doriţi să scrieţi în celulă:

text, numere, date calendaristice, formule, etc. Pe măsură ce datele sunt introduse acestea apar atât în celula activă cât şi în caseta text din partea dreaptă a barei pentru formule (formula bar). Puteţi scrie deopotrivă în celulă sau în caseta de formule. În timp ce scrieţi în celulă, în câmpul dintre caseta de denumire şi caseta text de pe bara pentru formule apar trei mici pictograme; primele două, de la stânga la dreapta, servesc pentru respingerea sau confirmarea datelor scrise. Pentru a respinge datele introduse faceţi clic pe pictograma cu aspectul literei X sau apăsaţi tasta Esc. Pentru acceptarea datelor introduse faceţi clic pe pictograma din mijloc, cu aspectul unui semn de validare, sau apăsaţi tasta Enter. A treia pictogramă de pe bara pentru formule activează aplicaţia Function Wizard, o fereastră de dialog care ajută la crearea de formule folosind funcţiile predefinite din Excel, aşa cum se arată în paragraful 4.1.5.3.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Textul care poate fi introdus este format din caractere alfanumerice cum ar fi litere, cifre şi simboluri. Se pot scrie până la 255 caractere într-o singură celulă deşi este posibil ca Excel să nu afişeze toate caracterele respective dacă celula nu este suficient de largă sau dacă există date introduse în celula din dreapta acesteia. Când se introduce un text într-o celulă, Excel înregistrează datele respective ca text şi le aliniază la stânga în celulă. Puteţi uni mai multe celule pentru a face vizibil textul în întregime atunci când, din cauzele arătate mai sus, acesta e afişat doar parţial: selectaţi celula care conţine textul şi celulele de la dreapta, atâtea câte socotiţi necesare; apăsaţi butonul Merge and Center de pe bara Formating. Folosiţi această metodă şi pentru a uni mai multe celule pe verticală, atunci când este nevoie. Dacă o celulă conţine un şir de caractere numerice, pentru ca Excel să nu interpreteze respectivul şir ca pe un număr pe care, eventual, să-l folosească în formule, respectivul şir trebuie precedat de apostrof. Puteţi selecta, de asemenea, formatul Text pentru celula respectivă, din tabela Number a ferestrei Format Cells. 4.1.4 2 Introducerea numerelor Datele numerice sunt valori constante şi sunt formate doar din valori numerice. Într–o celulă pot fi introduse numere întregi (cum ar fi 228), fracţii zecimale (17,258), fracţii cu numere întregi (1 1/4) şi valori notate în sistem ştiinţific (1.23E+08). Dacă introduceţi un număr lung într-o celulă şi în locul lui celula afişează #### sau dacă numărul apare în sistemul de notare ştiinţifică (ex. 1.23E+08), puteţi remedia această situaţie astfel: în primul caz faceţi dublu clic pe marginea din dreapta a etichetei coloanei pentru a-i ajusta lăţimea la dimensiunea potrivită; în al doilea caz selectaţi celula în cauză şi din meniul Format Cells, tabela Number, alegeţi categoria Number şi formatul dorit După introducere numerele sunt aliniate automat la dreapta celulei. MS Excel oferă posibilitatea schimbării modului de afişare a numerelor în celule folosind alt format numeric. Pentru aceasta selectaţi din meniul Format opţiunea Cells sau apăsaţi tastele Ctrl+1 (unu) folosiţi comanda Format Cells din meniul contextual. Oricare ar fi metoda aleasă, pe ecran va apărea fereastra de dialog Format Cells, figura 4.10. Din secţiunea Category: a tabelei Number selectaţi tipul formatului numeric dorit, Number, Percentage, Fraction, Scientific. Câmpul Sample oferă previzualizarea numărului din celula activă pentru oricare din formatele alese. Caseta Decimal places dă posibilitatea stabilirii numărului de zecimale cu care este afişat numărul, valoarea implicită fiind 2. Selectaţi caseta Use 1000 Separator pentru a introduce simbol separator intre grupurile de trei digiţi. Separatorul pentru setarea anglo-saxonă este virgula iar pentru setarea românească este punctul. Pentru categoriile Date, Time, Fraction, Special şi Custom, în caseta Type este afişată o listă cu formate-model. După ce stabiliţi formatele dorite pentru diversele tipuri de date apăsaţi butonul OK; Excel va aplica formatul ales în celulele selectate în prealabil din foaia de calcul. Bara cu instrumente Formatting conţine cinci butoane cu ajutorul cărora se pot aplica rapid formate numerice uzuale. 4.1.4.3 Introducerea datei şi orei În afară de date text şi numerice, Excel acceptă şi date de tip dată calendaristică şi oră. Când introduceţi o dată sau o oră, Excel converteşte datele într-un număr serial pentru dată, în aşa fel încât să poată efectua calcule pe baza acestor date şi ore. Informaţia din celulă este afişată însă în formatul uzual pentru dată şi oră. Pentru ca Excel să poată determina dacă ceea ce tastaţi în celule sunt date calendaristice sau ore, trebuie să le introduceţi într-un anumit format. Dacă veţi tasta, de exemplu 12.04.2005, foarte probabil că Excel nu va şti că aţi vrut să introduceţi data calendaristica 12 aprilie 2005 şi va considera respectiva dată ca fiind de tip General. Consultaţi, înainte de a introduce date de tipul celor discutate, în fereastra Format Cells, categoriile Date şi Time, care sunt formatele acceptate. Exemplul anterior va fi interpretat ca dată dacă va fi scris 12/04/2005, dar atenţie, dacă sistemul de operare este personalizat cu Regional Settings pe sistemul Englezesc, data va fi interpretată ca 4

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

decembrie 2005. Dacă. Însă, sistemul de operare este setat pe România, atunci prima formă va fi interpretată corect, ca 12 aprilie 2005 iar cea de a doua nu. Deoarece Excel converteşte data şi ora în numere seriale, se pot efectua calcule cu aceste valori la fel ca în cazul oricăror altor numere. De exemplu, se poate calcula numărul de zile care au trecut între două date oarecare. 4.1.4.4 Introducerea unei serii de text, numere şi date Se realizează cu ajutorul a două funcţii, AutoFill şi Fill-Series Folosirea comenzii AutoFill

O funcţie foarte utilă a programului Excel este funcţia AutoFill, cu ajutorul căreia se poate crea rapid o foaie de calcul prin completarea automată a unui domeniu de celule cu înregistrări în serie. Este posibilă, de exemplu, completarea unui domeniu de celule cu o serie de date consecutive sau crearea unei serii de titluri pentru coloane. Pentru a crea o serie de înregistrări se procedaţi după cum urmează:

- completaţi primele două celule din serie, pe coloană sau pe rând.

- selectaţi cele două celule şi apoi plasaţi cursorul mouse-ului pe mânerul AutoFill a porţiunii

selectate (acel mic pătrat din colţul din dreapta jos al selecţiei).

- apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi cu el menţinut apăsat trageţi în jos sau la dreapta de acest

mâner: celulele care urmează vor fi completate automat. În cazul formatelor numerice pasul seriei este

considerat ca fiind diferenţa dintre conţinutul celei de a doua celule şi cel al primei celule. Pentru alte formate, cum ar fi date calendaristice sau zile ale săptămânii, funcţia lucrează diferit: este suficient să se introducă numele zilei sau a datei calendaristice într-un format recunoscut de Excel şi apoi trăgând de mânerul funcţiei AutoFill completarea să se facă automat, în ordine crescătoare. Folosirea comenzii Fill - Series Cu ajutorul comenzii Fill - Series din meniul Edit se poate completa un domeniu de celule cu o precizie mai mare decât cu ajutorul funcţiei AutoFill. Funcţia permite specificarea unei valori de pornire şi a unei valori limită. Sunt posibile mai multe moduri de accesare a acestei funcţii.

1. Completarea unui domeniu de celule cu ajutorul comenzii Fill - Series din meniul Edit:

- completaţi numărul de pornire sau data calendaristică iniţială în prima celulă a domeniului care

trebuie completat

- din meniul Edit alegeţi Fill – Series: ; pe ecran va apărea fereastra de dialog Series, figura 4.11.

- în fereastra de dialog Series specificaţi direcţia de completare, pe rânduri (Rows) sau pe coloane (Columns), tipul de serie (Type), liniar, exponenţial sau în progresie geometrică (Growth), de date

calendaristice (Date) sau autocompletare (AutoFill). În cazul în care doriţi crearea unei serii de date calendaristice trebuie să specificaţi unitatea de măsură (Date Unit) - specificaţi valoarea raţiei (Step Value) – această valoare reprezentând numărul cu care se modifică seria de la celulă la celulă

-

introduceţi valoarea limită superioară (Stop Value), această valoare reprezentând ultima valoare

din serie.

-

Apăsaţi butonul OK.

2. Completarea cu ajutorul meniului de comenzi rapide.

- completaţi doar prima celulă şi cu butonul drept al mouse-ului apăsat trageţi de mânerul funcţiei AutoFill peste zona de celule care trebuie completate.

eliberaţi butonul mouse-ului. Va apare un meniu de comenzi rapide din care alegeţi opţiunea care va deschide fereastra de dialog din figura 4.62, după care continuaţi cu paşii arătaţi. Din

, acelaşi meniu, dacă alegeţi opţiunea Fill Series, seria va fi completată cu pasul 1. De asemenea, dacă alegeţi opţiunea Copy cells conţinutul primei celule va fi copiat în toate celelalte. O altă funcţie utilă pentru crearea unei serii de înregistrări este AutoComplete. Pe măsură ce se introduc date într-o listă, Excel memorează fiecare înregistrare. Când se începe introducerea unei noi înregistrări, care este similară

Series

-

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

cu una anterioară, pe aceeaşi coloană, Excel va completa în mod automat înregistrarea respectivă. În acest caz puteţi accepta varianta propusă sau, în caz contrar, continuaţi scrierea noii înregistrări. Lista memorată este accesibilă cu ajutorul comenzii Pick From List din meniul contextual. Selectând comanda, sub celula activată va fi derulată o listă cu înregistrările anterioare, din care se poate alege data dorită. OBSERVAŢIE: lista este disponibilă numai dacă celula activată se află imediat sub ultima celulă completată din coloană. 4.1.5 Utilizarea formulelor în tabelele Excel Programul Excel dispune de instrumente puternice de calcul utilizând formule matematice. Toate calculele utilizează adresele celulelor din tabel pentru a accesa datele conţinute de acestea.

4.1.5.1 Formule şi operatori

O formulă este o expresie matematică care analizează şi prelucrează date într-o foaie de calcul.

Formulele execută operaţii, cum ar fi adunare, înmulţire şi comparaţii între valori din foaia de calcul; ele pot, de asemenea, să combine valori. Formulele acţionează ca nişte funcţii matematice deoarece produc (întorc) un rezultat pe baza argumentelor, care pot fi constante numerice, şiruri de caractere sau conţinutul celulelor. Aceasta înseamnă că formulele pot face referire la alte celule din aceeaşi foaie de lucru, la celule din alte foi ale aceluiaşi registru de lucru sau la celule din foi aparţinând altor registre de lucru. O formulă în Excel începe cu semnul = urmat de expresia matematică a ceea ce trebuie calculat. Exemplul următor adună valoarea conţinută de celula B4 cu numărul 25 şi apoi divide rezultatul cu suma celulelor D5, E5 şi F5.

şi apoi divide rezultatul cu suma celulelor D5, E5 şi F5. Operatorii sunt grupaţi după natura

Operatorii sunt grupaţi după natura operaţiilor realizate. Mai jos se dau câteva tipuri de operatori mai des folosiţi:

Operatori aritmetici

+ adunare - scădere * înmulţire / împărţire % procent ^ exponenţiere

Operatori de comparaţie

= egalitate > mai mic < mai mare >= mai mare sau egal <= mai mic sau egal <> diferit Operator de text

& concatenează două şiruri de text pentru a produce un singur şir

Operatori de referinţă : operator de zonă, produce o referinţă la toate celulele dintre două referinţe, inclusiv cele două ; operator de uniune care combină mai multe referinţe6 (spaţiu) operator de intersecţie, produce o referinţă la celulele comune referinţelor aflate la stânga şi la dreapta operatorului; de exemplu argumentul funcţiei: SUM (B5:B15 A7:A17) produce o referinţă la celula B7, singura comună celor două referinţe. În scrierea formulelor trebuie să se ţină cont de prioritatea operaţiilor. Programul Excel respectă regulile matematice privind ordinea operaţiilor.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Formula =B4+3*A5 calcuelază produsul dintre constanta 3 şi conţinutul celulei A5 la care va aduna conţinutul celulei B4. Formula =(B4+3)*A5 va aduna conţinutul celulei B4 cu constanta 3 iar rezultatul îl va înmulţi cu conţinutul celulei A5. 4.1.5.2 Referinţe relative şi absolute Referirea la o celulă se poate face în două feluri, relativ şi absolut. Referirea relativă localizează în tabel celulele la care se face referirea în formule în raport cu poziţia celulei care conţine formula. Spre exemplu, dacă formula se află în celula F8 şi ea face referire la celulele B8 şi C7 atunci programul Excel va găsi celulele prin deplasarea cu patru celule la stânga (B8) şi respectiv trei la stânga şi una sus (C7), vezi tabelul de mai jos. Când se copie o formulă care foloseşte referinţe relative, referinţele din formula copiată se actualizează, după logica expusă, corespunzător poziţiei actuale a formulei. În exemplul de mai sus, dacă formula din celula F8 se copiază în celula F9 atunci formula din celula F9 se transformă în =B9+C8, care se referă la celulele care se află cu patru celule la stânga şi respectiv cu trei celule la stânga şi una mai sus faţă de celula F9. Pentru ca referinţele să nu se modifice la copierea unei formule într-o altă celulă trebuie folosite referinţe absolute. În exemplul de mai sus dacă doriţi ca celula C7 să rămână nemodificată în urma acţiunii de copiere trebuie să plasaţi simbolul dolar ($) în faţa referinţei coloanei şi rândului: =B8+$C$7. În interiorul unei formule pot fi utilitate deopotrivă referinţe absolute şi relative, singura grijă este de a utiliza semnul $ în desemnarea referinţelor absolute. Pentru a face referire la celule aflate în alte foi de calcul, referinţele celulelor trebuie precedate de numele foii de calcul în care se află respectivele celule, urmat de semnul exclamării (!). Exemplul următor adună conţinutul celulei A4 din foaia de calcul 1 cu conţinutul celulei B4 din foaia de calcul 2 a aceluiaşi registru. =SUM(Sheet1!A4;Sheet2!B4) 7 Pentru referirea celulelor care se află în aceeaşi foaie de calcul cu celula unde se introduce formula se poate omite eticheta foii, încât formula de mai sus produce acelaşi rezultat cu următoarea formulă:

=SUM(A4;Sheet2!B4)

dacă rezultatul trebuie să apară în foaia 1. Referinţele la celulele din alte foi de calcul pot fi, de asemenea, relative – ca în exemplul de mai sus, sau absolute:

=SUM(A4;Sheet2! $B$4) Când faceţi referire la celule aflate în alte registre de lucru, referinţa va fi precedată şi de numele registrului respectiv între paranteze drepte. Toate referinţele situate în alte registre devin referinţe ABSOLUTE. Exemplul următor calculează suma dintre conţinutul celulei B7 din foaia curentă şi conţinutul celulei A6 din foia 1 a registrului cu numele “registru_2.xls”.

=SUM(B7;[registru_2.xls]Sheet1!$A$6)

4.1.5.3 Introducerea formulelor în tabele Pentru ilustrarea modului de utilizare vom folosi câteva exemple simple. Să considerăm tabelul din figura 4.12 în care dorim calcularea sumei numerelor de pe fiecare rând, rezultatul trebuind să fie afişat în coloana F, celulele F2 la F10. Selectaţi celula F2 după care apăsaţi semnul “=” de pe bara de formule (situată imediat sub bara de instrumente Formatting). Caseta de denumire din stânga barei de formule, care afişa celula curentă, îşi schimbă conţinutul şi vă pune la dispoziţie o listă derulantă de funcţii matematice. Totodată, în caseta text din dreapta, apare semnul egal în continuarea căruia va trebui să introduceţi formula de calcul. Chiar pentru exemplul simplu ales există mai multe moduri de introducere a formulei. Cel mai simplu este să utilizaţi funcţia SUM(). Pentru aceasta selectaţi din lista de funcţii funcţia SUM care va apare scrisă cu caractere aldine în câmpul pentru formule. Între paranteze veţi tasta adresele celulelor al

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

căror conţinut trebuie adunat. În funcţie de setarea regională a sistemului de operare Windows utilizaţi ca separator pentru referinţele celulelor semnul punct şi virgulă “;” sau virgulă (,). Formula completă trebuie să arate astfel =SUM(B2;C2;D2;E2). După ce aţi introdus întreaga formulă apăsaţi tasta Enter sau butonul de validare de pe bara de formule. Dacă formula nu conţine greşeli atunci în celula F2 va apărea rezultatul (166692 în exemplul de faţă). Deoarece celulele a căror conţinut se adună sunt adiacente, formula se poate scrie mai simplu, =SUM(B2:E2), adică în argumentul funcţiei SUM() se introduc prima şi ultima celulă din şir, separate prin separatorul de zonă “:”.Dacă nu doriţi să utilizaţi funcţia SUM atunci puteţi scrie formula astfel:

=(B2+C2+D2+E2)

Procedaţi în mod similar dacă aveţi de calculat o sumă pe coloană. Atunci când cunoaşteţi abrevierea unei funcţii puteţi să o scrieţi în câmpul de formule fără să mai selectaţi funcţia din listă. Altă posibilitate de introducere a formulei constă în utilizarea asistenţei pe care Excel o oferă la introducerea formulelor. Astfel, imediat după ce alegeţi din lista de funcţii funcţia SUM (în cazul considerat) se deschide fereastra unei aplicaţii de asistenţă, a cărei aspect diferă de la funcţie la funcţie. În figura 4.13 este reprodusă fereastra funcţiei SUM(). Iniţial apar doar două casete text, Number1 şi Number2. În capătul fiecărei casete se găseşte câte o pictogramă pe care, dacă faceţi click cu butonul stâng al mouse-ului, veţi minimiza fereastra asistenţă, facilitând vizionarea datelor din foaia de calcul. Fereastra minimizată este situată imediat sub bara de funcţii. Pentru a introduce referinţele procedaţi astfel:

1. poziţionaţi cursorul de editare în prima casetă text (Number1) după care minimizaţi fereastra

printr-un click pe pictograma din capătul casetei.

2. pe suprafaţa foii de calcul selectaţi prima celulă; referinţa ei va apare în caseta Number1 şi ca

argument în câmpul formulei.

3. Maximizaţi fereastra de asistenţă cu un click pe pictograma de maximizare din capătul din

dreapta a ferestrei wizard, figura 4.64; în caseta text Number1 este afişată referinţa celulei selectate.

4. poziţionaţi cursorul de editare în caseta text Number2; automat se mai deschide în fereastra

wizard o casetă text, Number3.

5. minimizaţi fereastra din pictograma din dreapta casetei text Number2,

6. repetaţi paşii 2, 3, 4 şi 5 pentru caseta text Number2 şi următoarele, până la ultima celulă care

trebuie introdusă în formulă (E2). Formula se completează automat cu noile referinţe pe măsură ce acestea sunt selectate în casetele text Number2,3, ş.a.m.d.

7. apăsaţi butonul OK din fereastra de asistenţă.

O altă metodă, mai rapidă este următoarea:

La pasul 2 din procedura descrisă mai sus selectaţi toate celulele de pe rând, nu doar prima, ţinând apăsat butonul stâng al mouse-ului. În caseta text Number1 va fi afişat întreg domeniul selectat, nu numai referinţa celulei. Trebuie să ştiţi că prin aceasta metodă puteţi selecta şi domenii de celule neadiacente, condiţia este să ţineţi tasta Ctrl apăsată pe durata selecţiei Metoda poate părea, la început, greoaie dar este utilă atunci când folosiţi pentru prima dată o funcţie a cărei sintaxă nu o cunoaşteţi. Modul în care aplicaţia wizard completează formula vă dă indicaţii şi asupra separatorului de uniune pe care trebuie să îl folosiţi, virgulă sau punct şi virgulă. După ce dobândiţi puţină dexteritate veţi constata că este mult mai comod să tastaţi direct referinţele în câmpul de

formule.

Să mai considerăm un exemplu, puţin mai complex. Dorim să calculăm şi să afişăm într-un tabel planul de rambursare a unui credit. Datele de care avem nevoie sunt: suma împrumutată (creditul), dobânda băncii şi durata împrumutului. Vom afişa următoarele informaţii: luna, valoarea soldului, valoarea corespunzătoare dobânzii şi suma de plată lunară. Facem observaţia că suma lunară de plată se obţine prin însumarea unei sume fixe, reprezentând valoarea creditului raportată la durata împrumutului şi

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

a unei sume variabile, reprezentând valoarea dobânzii la soldul existent. Soldul existent se calculează, la rândul lui, prin scăderea ratei din soldul lunii precedente. Vom considera, în exemplul numeric, un împrumut de 10 000 000 lei pe 12 luni, cu o dobândă a băncii (rata dobânzii) de 14% pe an. Numărul de rate şi dobânda băncii le scriem într-o zonă a foii de calcul care să nu deranjeze planul de rambursare, ca în figura 4.14. În celula F2 calculăm suma fixă din rată, ca raport între suma împrumutată şi numărul de rate (durata, în luni, a împrumutului). Vom scrie în celula F2 formula =$B$2/$G$2. Deoarece suma împrumutată reprezintă soldul primei luni, am trecut-o în celula B2, corespunzătoare soldului primei luni. Dobânda pentru prima lună se calculează ca produs între valoarea soldului şi valoarea dobânzii lunare percepute de bancă. Pentru că valoarea dobânzii anuale este în celula H2 şi va fi folosită în toate formulele, o vom scrie cu referinţă absolută. Aşadar, în celula C2 vom scrie =B2*$H$2/12, numărul 12 de la numitor reprezentând numărul de luni ale anului (a nu se confunda cu numărul de rate, ales arbitrar tot la 12). În celula D2 vom calcula suma care trebuie plătită în prima lună, adunând la dobânda din celula C2 suma fixă din celula F2. Formula pe care o vom scrie este = $F$2+C2. Formulele din celulele C2 şi D2 le vom copia în celulele C3 la C13 şi respectiv D3 la D13. Pentru copiere folosiţi (deocamdată) metoda Copy and Paste. Soldul pentru luna următoare se calculează scăzând din soldul lunii anterioare valoarea rambursată. Vom scrie, deci, în celula B3 formula =B2-$F$2, pe care o vom copia în celulele B4 la B13. Pe linia 14 vom calcula totalul dobânzii şi a sumelor plătite pe perioada de creditare. Vom scrie în celula C14 formula =SUM(C2:C13) pe care o vom copia în celula D14. Cu aceasta am încheiat ceea ce ne-am propus. Modificând în celula B2 valoarea soldului iniţial (a împrumutului) şi în celula H2 valoarea dobânzii bancare toate datele din tabel se vor reactualiza. Dacă doriţi să extindeţi tabelul pentru a-l folosi la împrumuturi pe termen mai mare de 12 luni nu aveţi decât să copiaţi formulele în celulele următoare, pe fiecare coloană în parte. OBSERVAŢIE: pentru calculul sumelor de plată la împrumuturi se folosesc formule matematice implementate în Excel sub forma unor funcţii: PMT, PPMT, IPMT. Programul Excel dispune şi de funcţii logice, AND, OR, NOT, IF, TRUE şi FALSE cu ajutorul cărora se pot construi funcţii complexe. În cele ce urmează se dă un exemplu simplu de utilizare a funcţiei IF. Să considerăm tabelul din figura 4.15 care reprezintă veniturile şi cheltuielile trimestriale ale unei societăţi comerciale, pe trei domenii de activitate, comerţ, producţie şi prestări servicii. Vom crea o coloană pentru beneficii şi una pentru pierderi anuale, acestea urmând să fie completate selectiv, după cum suma încasărilor este mai mare sau mai mică decât suma cheltuielilor trimestriale. Formula care se introduce în celula J5 este:

=IF((B5+D5+F5+H5-C5-E5-G5-I5)>0;SUM(B5;D5;F5;H5)-SUM(C5;E5;G5;I5);” “) Structura funcţionează ca orice structură IF-THEN-ELSE: mai întâi se testează condiţia, în cazul nostru dacă suma incasărilor trimestriale depăşeşte suma cheltuielilor, ceea ce se reflectă în secvenţa (B5+D5+F5+H5-C5-E5-G5-I5)>0. În caz afirmativ (funcţia returnează valoarea TRUE) atunci (THEN) în celulă va fi afişat rezultatul formulei care urmează imediat după primul separator, adică diferenţa dintre încasări şi cheltuieli, SUM(B5;D5;F5;H5)-SUM(C5;E5;G5;I5). În contrar (funcţia returnează valoarea FALSE) în celulă va fi afişată secvenţa alternativă (ELSE), care în cazul nostru constă în afişarea unui spaţiu blank, “ “. Sintaxă funcţiei este:

IF(condiţie; expresie pt. condiţie adevărată; expresie pentru condiţie falsă) În celula K5 se va introduce formula:

=IF((B5+D5+F5+H5-C5-E5-G5-I5)<0;SUM(C5;E5;G5;I5)-SUM(B5;D5;F5;H5);" ") care, în cazul în care diferenţa dintre suma încasărilor şi cheltuielilor este negativă va afişa rezultatul diferenţei dintre suma cheltuielilor şi cea a încasărilor iar în caz contrar va afişa un blank. În ambele formule, în mod deliberat s-au folosit, cu rol de exemplu, forme diferite de calcul a sumelor: în corpul condiţiei s-au folosit operatorii sumă + şi diferenţă –, în timp ce în corpul formulei de calcul s-au folosit funcţia SUM şi operatorul diferenţă.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Copierea formulelor. Pentru a introduce formula şi în celulele de sub F2, (de la F3 la F10), nu este necesară reluarea paşilor descrişi mai sus. Selectaţi celula F2, plasaţi cursorul mouse-ului pe colţul din dreapta-jos al celulei, (butonul auto-fill). Apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi cu el apăsat trageţi în jos de butonul auto-fill până deasupra ultimei celule din tabel apoi eliberaţi butonul. Toate celulele vor conţine formula de adunare cu argumentele actualizate, în funcţie de noua poziţie pe rândurile tabelului.

4.1.5.4 Funcţii uzuale OBSERVAŢIE. Sintaxă funcţiilor este prezentată conform documentaţiei produsului EXCEL dar toate exemplele sunt valabile pentru setarea regională ROMÂNIA a sistemului de operare. In sintaxa funcţiilor apar argumente scrise atât cu caractere aldine (bold) cât şi cu caractere normale; argumentele scrise cu caractere aldine sunt obligatorii, cele scrise cu caractere normale sunt opţionale. Funcţia INT Rotunjeşte un număr, prin lipsă, la cel mai apropiat număr întreg. Sintaxă INT(number) Number este numărul real care trebuie rotunjit. Exemple INT(8,9) returnează 8 INT(-8,9) returnează -9 Următoarea formulă returnează partea zecimală a argumentului:

7,15-INT(7,15) returnează 0,15 Funcţia ROUND Rotunjeşte un număr la număr specificat de digiţi. Sintaxă ROUND(number;num_digits) Number este numărul care trebuie rotunjit. Num_digits specifică numărul de digiţi la cere trebuie rotunjit numărul. Dacă num_digits este mai mare ca zero, atunci numărul este rotunjit la numărul specificat de cifre zecimale. Dacă num_digits este zero, atunci numărul este rotunjit la cea mai apropiată valoare întreagă. Dacă num_digits este mai mic decât zero, atunci numărul este rotunjit la stânga separatorului zecimal (punct sau virgulă, după setarea regională a SO). Exemple ROUND(2,15; 1) returnează 2,2 ROUND(2,149; 1) returnează 2,1 ROUND(-1,475; 2) returnează -1,48 ROUND(21,5; -1) returnează 20 Funcţia ROUNDDOWN Rotunjeşte un număr la o valoare inferioară. Sintaxă ROUNDDOWN(number;num_digits) 8 Number şi num_digits au aceeaşi semnificaţie la funcţia ROUND. Observaţii ROUNDDOWN se comportă ca şi ROUND, cu excepţia că rotunjeşte un număr prin lipsă (la o valoare mai mică). Dacă num_digits este mai mare ca zero, atunci numărul este rotunjit la numărul specificat de cifre zecimale. Dacă num_digits este zero, atunci numărul este rotunjit la cea mai apropiată valoare întreagă.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Dacă num_digits este mai mic decât zero, atunci numărul este rotunjit la stânga separatorului zecimal (punct sau virgulă, după setarea regională a SO). Exemple ROUNDDOWN(3,14; 0) returnează 3 ROUNDDOWN(51,5;0) returnează 51 ROUNDDOWN(3,14159; 3) returnează 3,141 ROUNDDOWN(-3,14159; 1) returnează –3,1 ROUNDDOWN(31415,92654; -2) returnează 31400 Funcţia ROUNDUP Asemănătoare funcţiei ROUND cu excepţia faptului că rotunjeşte prin adaos (la o valoare superioară). Sintaxă asemănătoare cu a funcţiei ROUNDDOWN. Exemplu ROUNDUP(3,14; 1) returnează 3,2 Funcţia TRUNC Trunchiază un număr la valoarea întreagă prin îndepărtarea părţii zecimale. Sintaxă TRUNC(number;num_digits) Number este numărul care trebuie trunchiat. Num_digits este un număr care specifică precizia trunchierii. Valoarea implicită este zero. Observaţii Funcţia TRUNC este similară funcţiei INT în sensul că amândouă returnează valori întregi. TRUNC şterge partea zecimală a numărului în timp ce INT rotunjeşte numărul în jos (prin lipsă) la cea mai apropiată valoare întreagă pe baza valorii părţii zecimale a numărului. Funcţiile INT şi TRUNC diferă numai când se utilizează numere negative: TRUNC(-4,3) returnează -4, dar INT(-4,3) returnează -5 deoarece -5 este numărul mai mic cel mai apropiat. Exemple TRUNC(8,9) returnează 8 TRUNC(-8,9) returnează -8 Funcţia CEILING Returnează valoarea rotunjită în sus (prin adaos) la cea mai apropiată valoare care este multiplu a parametrului signifiance. De exemplu, dacă unui produs care are preţul de 85,34 lei (RON), după aplicarea cotei TVA de 19% preţul de vânzare devine 101,4237 RON care nu ar putea fi plătit deoarece cea mai mică monedă divizionară a leului nou este banul, 1RON=100bani. Formula =CEILING(101,4237;0,01) rotunjeşte preţul în sus, la valoarea cea mai apropiată ce poate fi plătită cu cea mai mică monedă divizionară, adică 101,43. Sintaxă CEILING(number;significance) Number este numărul care trebuie rotunjit. Significance este multiplul la care trebuie rotunjit numărul. Exemple CEILING(3,14; 1) returnează 4 CEILING(-2,5; -2) returnează -4 CEILING(0,123; 0,01) returnează 0,13 Funcţia FLOOR este asemănătoare funcţiei CEILING cu excepţia faptului că rotunjirea se face prin lipsă. Sintaxă FLOOR(number;significance) Number şi significance au aceeaşi semnificaţie ca la funcţia CEILING.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Exemple FLOOR(3,14; 1) returnează 3 FLOOR(-2,5; -2) returnează 2 FLOOR(0,123; 0,01) returnează 0,12 Funcţia COUNT Contorizează numărul celulelor care conţin numere precum şi numerele dintr-o listă de

argumente. Este utilă şi se foloseşte pentru determinarea numărului de celule ce conţin date numerice într- o zonă de celule sau numărul de elemente ale unui tablou de numere (matrice). Sintaxă

COUNT(value1;value2,

)

sunt 1 la 30 argumente care conţin sau se referă la o varietate de tipuri de date

dar numai datele de tip numeric sunt contorizate (numărate). Argumentele care sunt numere, date calendaristice reprezentări text ale numerelor sunt numărate; argumentele text sau erori care nu pot fi convertite în numere sunt ignorate. Dacă un argument este un tablou sau o referinţă numai numerele din tablou sau referinţă sunt contorizate. Celulele vide, valorile logice, textele sau erorile sunt ignorate. În figura 4.16 este ilustrată utilizarea funcţiei COUNT. Argumentele sunt datele din celulele A1:A8. Utilizarea funcţiei cu argumentele în acest domeniu returnează valoarea 3 (celula A9) deoarece numai trei date sunt contorizate, 14%, 12.mar.05 şi 29,64. Celelalte tipuri de date conţinute în domeniu sunt ignorate. În celula A10 se utilizează aceeaşi funcţie dar, faţă de celula A9, s-a adăugat un argument numeric, valoarea 5. Ca urmare funcţia întoarce valoarea 4.

Value1, value2,

Funcţia COUNT COUNTA

Contorizează numărul celulelor nevide şi valorile dintr-o listă de argumente. Este utilă pentru că determină numărul celulelor care conţin date dintr-un domeniu sau tablou. Sintaxă

COUNTA(value1;value2,

)

sunt 1 la 30 argumente care conţin sau se referă la o valorile care trebuie

numărate. Prin valoare se înţelege, în acest caz, orice tip de dată, inclusiv şirul vid “”, dar nu celule vide.

Exemplu Pentru domeniul din exemplul anterior, funcţia COUNTA(A1:A8) returnează valoarea 6 în timp ce aceeaşi funcţie dar cu alte argumente, COUNTA(A1:A8; “ceva”) returnează valoarea 7. Funcţia ABS returnează valoarea absolută a unui număr (valoarea fără semn). Sintaxă ABS(number) Number este numărul real a cărui valoare absolută trebui aflată. Exemple ABS(2) returnează 2 ABS(-2) returnează 2 Funcţia COS Returnează valoarea cosinusului argumentului specificat. Argumentul se exprimă în radiani. Sintaxă COS(number) Number este unghiul, în radiani Exemplu COS(0,785) returnează valoarea 0,707388269 În mod similar se utilizează funcţiile SIN, TAN care returnează valorile sinusului, respectiv tangentei unghiului specificat ca argument, în radiani.

Value1, value2,

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Funcţiile inverse ACOS, ASIN şi ATAN returnează unghiurile argumentelor specificate.

Argumentele pentru ACOS şi ASIN trebuie să fie în intervalul +1 radiani.

Exemple ASIN(1) returnează 1,570796327 (π/2) ACOS(0) returnează 1,570796327 (π/2) ATAN(100) returnează 1,56079666 (π/2,0128) Funcţia POWER Returnează rezultatul ridicării unui număr la o putere. Sintaxă POWER(number;power) Number este baza. Poate fi orice număr real. Power este exponentul la care trebuie ridicată baza. În locul funcţiei POWER poate fi utilizat şi operatorul “^”. Exemplu POWER(2;3) returnează 8. Acelaşi rezultat se obţine tastând =2^3. Funcţia SQRT Returnează valoarea pozitivă a rădăcinii pătrate a unui număr. Sintaxă SQRT(number) Number este numărul pozitiv din care se extrage rădăcina pătrată. Dacă number este negativ funcţia SQRT returnează eroare.

Unghiul returnat este exprimat în

1.

Exemplu SQRT(9) returnează 3 SQRT(-9) returnează #NUM! SQRT(ABS(-9)) returnează 3 Funcţia LEFT Returnează primele caractere (un subşir) dintr-un şir text pe baza numărului de caractere specificat. Sintaxă LEFT(text;num_chars) Text este şirul de caractere care conţine caracterele ce trebuie extrase. Num_chars reprezintă numărul de caractere pe care funcţia LEFT trebuie să le extragă. Num_chars trebuie să fie mai mare sau egal cu zero. Dacă num_chars este mai mare decât lungimea, în caractere, a textului, LEFT returnează întregul

text.

Dacă num_chars e omis el este presupus a fi implicit 1. Exemple Dacă celula A1 conţine şirul Hello Excel, LEFT(A1;5) returnează Hello iar LEFT(A1) returnează H Funcţia RIGHT Este similară funcţiei LEFT cu deosebirea că returnează caracterele din dreapta ale şirului de caractere, în numărul specificat prin num_chars. Sintaxă RIGHT(text;num_chars)

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Exemple RIGHT (“Hello EXCEL”;5) returnează EXCEL RIGHT (“Hello EXCEL”) returnează L Funcţia MID returnează un număr specificat de caractere (un subşir) dintr-un şir text începând cu poziţia specificată. Sintaxă MID(text;start_num;num_chars)

Text are aceeaşi semnificaţie ca în cazul funcţiilor LEFT şi RIGHT Start_num este un număr întreg care specifică poziţia din care începe extragerea subşirului de caractere. Num_chars specifică numărul de caractere ale subşirului Pentru a obţine un subşir nevid, trebuie ca poziţia de start start_num să fie mai mică decât lungimea şirului text Exemple MID(“Hello Excel”;2;6) returnează ello E MID(“Hello Excel”;2;15) returnează ello Excel Funcţia CONCATENATE concatenează (uneşte prin alăturare) mai multe şiruri text în unul singur. Sintaxă CONCATENATE (text1;text2, )

sunt 1 până la 30 şiruri de caractere care trebuie concatenate pentru obţinerea

unui singur şir. Şirurile pot fi şiruri text, numere sau referinţe la celule individuale. Observaţie În locul funcţiei CONCATENATE se poate folosi şi operatorul “&” pentru a uni mai multe şiruri.

Text1, text2,

Exemplu CONCATENATE(“Total”; “ Valoare”) produce rezultatul “Total Valoare”. Acest rezultat se poate obţine şi tastând =“Total”& “ Valoare” Funcţia TRIM şterge toate spaţiile dintr-un şir text, mai puţin spaţiul dintre cuvinte. Este util când se preiau texte din alta aplicaţii care pot conţine un număr variabil de spaţii. Sintaxă TRIM(text) Text este textul din care se doreşte ştergerea spaţiilor. Exemplu TRIM( “total incasari buget ”) returnează şirul “total incasari buget”

4.1.6 Inserarea comentariilor Uneori este util să se asocieze un text explicativ unor celule din tabel cu scopul de a face mai inteligibil conţinutul acestora. Spre exemplu, într-un tabel care conţine formule, nu putem şti dacă cifrele afişate în celule sunt date folosite de formule sau rezultatul returnat de formulă. Acolo unde dorim să atragem atenţia asupra acestui fapt vom insera un text explicativ sub formă de comentariu. Selectaţi celula şi din meniul Insert alegeţi Comment. În dreptul celulei va apare o casetă de culoare galbenă care conţine informaţii despre autor (preluate din cele introduse la instalarea aplicaţiilor Office). Introduceţi comentariul dorit în această casetă. Informaţiile despre autor pot fi şterse, dar de multe ori este util să se

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

ştie cine a făcut respectivele remarci, mai ales când documentul circulă pe mai multe calculatoare, la diverse persoane care pot face modificări sau adăugări de date. Toate comentariile sunt în mod implicit vizibile; pentru a le ascunde selectaţi din meniul View opţiunea Comments. În această situaţie comentariile devin vizibile doar când cursorul mouse este plasat deasupra celulelor care conţin comentarii, figura 4.17. Toate celule care încorporează comentarii sunt marcate cu un mic triunghi de culoare roşie în colţul din dreapta-sus. 4.1.7.1 Crearea unei diagrame cu ajutorul aplicaţie Chart Wizard Aplicaţia Chart Wizard oferă o metodă pentru realizarea automată, pas cu pas, a unei diagrame pornind de la datele din foaia de calcul. Diagrama poate fi plasată în foaia de calcul curentă sau într-o altă foaie de calcul din registrul curent. Selectarea datelor. Primul pas în crearea unei diagrame este selectarea datelor din foaia de calcul. În mod normal se selectează datele necesare pentru crearea unei diagrame înainte de lansarea în execuţie a aplicaţiei Chart Wizard. Datele pentru diagramă trebuie să fie incluse în coloane şi linii, dar nu trebuie neapărat să se afle în coloane şi linii adiacente. Etichetele care vor fi folosite în diagramă trebuie plasate în primele linii şi în coloanele din extrema stângă a foii de calcul. Dacă în diagramă trebuie să apară şi etichetele coloanelor şi liniilor atunci acestea trebuie incluse în selecţie. Celulele care nu sunt adiacente se selectează ţinând apăsată tasta Ctrl; se selectează fiecare grup de celule până la completarea selecţiei după care se eliberează tasta Ctrl. Lansarea aplicaţiei Chart Wizard. După selectarea datelor, faceţi click pe butonul Chart Wizard de pe bara de instrumente, ceea ce va determina deschiderea primei ferestre din aplicaţia vrăjitor, fereastra Step 1 of 4 Fereastra de dialog Step 1 of 4 conţine două tabele care dau posibilitatea stabilirii tipului de diagramă. Din tabela Standard Types, câmpul Chart type: alegeţi stilul de diagramă iar din câmpul din dreapta, Chart sub-type: subtipul de diagramă. Dacă apăsaţi butonul Press and hold to view sample, în locul galeriei de subtipuri va fi afişată o miniatură a diagramei finale (preview-ul acesteia). Puteţi selecta din tabela a doua, Custom Types opţiuni de personalizare a tipului de diagramă. După stabilirea stilului dorit apăsaţi butonul Next pentru a închide fereastra curentă şi a o deschide pe cea corespunzătoare pasului 2, Step 2 of 4, figura 4.20 Din această fereastră puteţi reveni, dacă este necesar, la fereastra anterioară, apăsând butonul Back.

Butonul

Funcţia

Next

Trece la pasul următor

Back

Revene la pasul anterior

Finish

Creează o diagramă pe bază opţiunilor selectate până în acel moment şi închide aplicaţia Chart Wizard

Cancel

Închide fereastra fără a reţine nici o setare

Butoanele radio Series in: stabilesc dacă pe axa X a diagramei se reprezintă etichetele liniilor sau cele ale coloanelor din seria de date. În tabela Series, butoanele Add şi Remove, de sub fereastra Series, permit adăugarea sau înlăturarea de serii la /din lista celor afişate în fereastră. După stabilirea preferinţelor legate de sursa de date treceţi la pasul următor care deschide fereastra Step 3 of 4, figura 4.20. Aceasta cuprinde un număr variabil de tabele care permit stabilirea de opţiuni care vizează modul de prezentare al diagramei. Exemplul din figura 4.21 se referă la o diagramă bidimensională, de tip coloane verticale. tabela Titles permite atribuirea de titluri diagramei şi celor două axe,

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

tabela Axes pune la dispoziţie opţiuni de afişare a categoriilor pe axa X şi /sau a valorilor pe axa Y,

tabela Griglines dă posibilitatea stabiliri dacă liniile rastrului, verticale şi orizontale, trebuie să fie afişate sau nu, precum şi stării tipului de rastru, dens sau rar,

tabela Legend stabileşte dacă legenda cu simbolurile folosite să fie afişată lângă diagramă şi unde anume

tabela Data Labels stabileşte dacă valorile punctelor de date şi etichetele de categorie asociate lor să fie afişate în interiorul diagramei (nu numai pe axa Y)

Tabela Data Table stabileşte dacă tabelul cu date să fie ataşat sau nu diagramei.

După stabilirea opţiunilor în această fereastră treceţi la ultima fereastră care vă dă posibilitatea să precizaţi locul unde doriţi să inseraţi diagrama, ca obiect în aceeaşi foaie de calcul sau într-o foaie nouă din acelaşi registru. Pentru a încheia şi a insera diagrama apăsaţi butonul Finish.

4.1.7.2 Modificarea tipului de diagramă.

După inserarea unei diagrame, indiferent de tipul ales, ea poate fi modificată în orice moment în alt tip de diagramă. Pentru aceasta trebuie să selectaţi mai întâi diagrama, apoi fie utilizaţi opţiunea Chart Type din meniul contextual, fie apăsaţi butonul cu acelaşi nume de pe bara cu instrumente Chart (care trebuie să fie afişată în prealabil), fie folosiţi meniul Chart de pe bara de meniuri. Acest meniu îl vedeţi în locul meniului Data atunci când diagrama este selectată. Afişarea tridimensională. Când se optează pentru un tip de diagramă 3-D, Excel pune la dispoziţie opţiuni suplimentare prin intermediul comenzii 3-D View din meniul Chart sau din meniul contextual. Comenzile pentru înălţime, Elevation, controlează nivelul relativ la care este văzută diagrama. Pentru a o modifica valoarea existentă folosiţi butoanele cu săgeţi Sus-Jos sau scrieţi direct valoarea în caseta text corespunzătoare, figura 4.23. Comenzile Rotation controlează unghiul de afişare al diagramei în jurul axei verticale. Pentru a o modifica valoarea existentă folosiţi butoanele cu săgeţi circulare Stânga-Dreapta sau scrieţi direct valoarea în caseta text corespunzătoare. Diagrama poate fi prezentată şi în perspectivă dacă se debifează opţiunea Right Angle Axes. Pentru a stabili profunzimea în care este prezentată diagrama, folosiţi săgeţile suplimentare care apar sau scrieţi unghiul în caseta text corespunzătoare. Pentru a reveni la setările implicite apăsaţi pe butonul Default iar pentru a aplica setările făcute şi a închide fereastra apăsaţi OK. 4.1.8 Sortarea şi filtrarea datelor dintr-o listă Sortarea şi filtrarea datelor este o acţiune specifică bazelor de date. Tabelele Excel pot fi asimilate unor tabele ale unei baze de date; fiecare linie a tabelului reprezintă o înregistrare iar fiecare coloană este un câmp al înregistrării. Etichetele coloanelor reprezintă numele câmpurilor. Nu orice tabel este asimilabil

unei baze de date, de aceea, pentru tabelele care sunt asimilabile bazelor de date vom folosi termenul de listă. Prin listă se înţelege o serie de rânduri ale foii de lucru care conţin date înrudite, cum ar fi serii de facturi sau un set de nume de clienţi şi numere de telefon.

4.1.8.1 Sortarea datelor

O listă din Excel are flexibilitatea necesară pentru a putea organiza datele în aşa fel încât să corespundă necesităţilor. Este posibilă ordonarea listei astfel încât datele să fie dispuse într-o anumită ordine sau filtrarea datelor conţinute pentru a afişa numai anumite înregistrări. Excel sortează listele pe baza câmpurilor. Pentru reorganizarea listei programul foloseşte drept câmp de sortare orice câmp definit în listă. Pentru a ordona o listă, trebuie mai întâi să activaţi o celulă oarecare aparţinând câmpului după care trebuie făcută sortarea şi apoi, din meniul Data, să selectaţi opţiunea Sort. Ca urmare se deschide fereastra de dialog cu acelaşi nume,

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Dacă dintr-o listă nu trebuie sortate toate înregistrările atunci se selectează doar porţiunea din listă care trebuie sortata. ATENŢIE, nu se admit selecţii multiple, adică acele selecţii de tip discontinuu obţinute prin apăsarea tastei Ctrl. Pentru a evita sortarea titlurilor coloanelor împreună cu restul listei trebuie selectată opţiunea Header Row din secţiunea My List has a casetei de dialog. Lista de opţiuni Sort By este selectată implicit şi indică denumirea câmpului căruia aparţine celula selectată sau, în cazul selecţiei mai multor înregistrări, denumirea primului câmp din listă. Din lista derulantă puteţi alege denumirea oricărui alt câmp pe baza căruia trebuie efectuată sortarea. Cu opţiunile Ascending (crescător) sau Descending (descrescător) indicaţi ordinea în care trebuie afişate înregistrările selectate.Pentru a sorta înregistrări după câmpuri suplimentare specificaţi numele câmpurilor respective în casetele text Then by. După specificarea opţiunilor de sortare se apasă butonul OK. Ordonaţi rapid o listă selectând o celulă din coloana folosită ca bază de sortare, apoi, cu ajutorul butoanelor Sort Ascending sau Sort Descending de pe bara de instrumente declanşaţi sortarea propriu- zisă.

4.1.8.2 Filtrarea datelor dintr-o listă Când se lucrează doar cu un subset de date dintr-o listă, pentru a nu fi afişate decât anumite înregistrări din listă, aceasta poate fi filtrată. Prin filtrare Excel afişează doar acele înregistrări care corespund unor criterii pe care le stabiliţi dumneavoastră şi ascunde celelalte înregistrări, care nu mai sunt afişate.

Pentru filtrarea înregistrărilor într-o listă se foloseşte comanda Auto Filter din meniul Data. Selectaţi o celulă din lista supusă filtrării după care alegeţi comanda AutoFilter din meniul Data – Filter. Imediat Excel va insera butoane cu săgeţi de derulare lângă fiecare cap de coloană din listă, figura 4.25. Dacă faceţi click pe săgeata de derulare din oricare coloană Excel va derula o listă cu toate articolele individuale din coloană plus încă trei, All, Top 10…, şi Custom…. Selectând din listă un anumit articol, Excel va afişa doar acele înregistrări care conţin în coloana respectivă articolul selectat. În exemplul din figura 4.25, dacă selectaţi din lista coloanei producător articolul Adaptec, vor fi afişate doar acele linii care în coloana producător conţin şirul de caractere Adaptec, sau altfel spus, acele

înregistrări la care valoarea câmpului “producător” este “Adaptec”. Ca rezultat vor fi afişate doar a liniilor 1 şi 2 din listă. Se poate continua sortarea şi pe alte coloane, de exemplu după anul achiziţionării. Dacă alegeţi anul 2001, va fi afişată doar linia a doua. Astfel am filtrat lista pentru a găsi toate programele produse de firma Adaptec care au fost achiziţionate în anul 2001. Pentru a readuce lista în starea ei iniţială selectaţi All din lista derulantă a fiecărei coloane. Crearea unei variante personalizate a aplicaţiei AutoFilter Pentru a crea o variantă personalizată a aplicaţiei AutoFilter, procedaţi în felul următor:

- selectaţi o celulă din lista care urmează să fie filtrată

- selectaţi comanda AutoFilter din meniul Data Filter

- faceţi click pe săgeata de derulare din coloana care conţine datele pe baza cărora trebuie efectuată filtrarea şi alegeţi Custom. Excel va deschide caseta de dialog Custom AutoFilter, figura 4.26. Casetele text din partea stângă a ferestrei de dialog sunt destinate operatorilor de comparaţie, care pot fi aleşi din lista derulantă a fiecărei casete, iar casetele din partea dreaptă sunt destinate valorilor de comparaţie şi pot fi alese din lista derulantă a fiecărei casete. faceţi click pe săgeata din prima casetă derulantă cu operatori de comparaţie şi selectaţi operatorul potrivit. Apăsaţi tasta TAB pentru a trece la caseta din dreapta

- click pe săgeată din dreapta casetei text şi selectaţi unul din articolele din lista derulantă.

Pentru a adăuga un al doilea set de criterii completaţi casetele text din următorul rând, în mod

asemănător cu cel descris mai sus. Selectaţi butonul radio And dacă filtrarea trebuie să satisfacă ambele seturi de criterii sau Or dacă filtrarea trebuie să satisfacă măcar unul din seturile de criterii.

- click pe butonul OK şi Excel va filtra lista afişând înregistrările care corespund criteriilor. 4.1.9 Utilizarea macrocomenzilor

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Macrocomenzile au, în Excel, acelaşi rol ca şi în Word, de a automatiza operaţiile repetitive. Procesul de înregistrare şi rulare a macrocomenzilor se derulează în mod asemănător cu cel din Word

4.1.9.1 Înregistrarea macrocomenzilor

va deschide fereastra de

dialog din figura 4.27 în care, în caseta text Macro name:, tastaţi numele macrocomenzii pentru a o putea identifica atunci când veţi avea nevoie să o executaţi. Dacă doriţi să creaţi o scurtătură pentru

macrocomandă, ca o combinaţie dintre tasta Ctrl şi o altă tastă, introduceţi o literă in caseta text Ctrl+. Este recomandabil să folosiţi alte litere decât cele deja rezervate de Excel (c, v, x, etc.) Dacă ţineţi apăsată tasta Shift când introduceţi litera, atunci combinaţia de taste pentru scurtătură va fi formată din 3 taste, Ctrl + Shift + litera aleasă. Dacă doriţi ca o macrocomandă să fie disponibilă de câte ori utilizaţi aplicaţia Excel, selectaţi din lista de opţiuni Store macro in: opţiunea Personal Macro Workbook (Registru de lucru personal pentru macrocomandă). Dacă doriţi să salvaţi macrocomanda în alt registru atunci selectaţi New Workbook (Registru de lucru nou) În fine, dacă doriţi ca macrocomanda să fie disponibilă doar în registrul activ, alegeţi This Workbook (Acest registru de lucru) Apăsaţi butonul OK pentru a închide fereastra şi a începe efectiv înregistrarea comenzilor. Pe ecran va apărea bara de instrumente din figura alăturată. Pictograma din dreapta, dacă este apăsată, determină folosirea referinţelor relative, iar butonul din stânga opreşte înregistrarea. Ca şi în Word, pe toată durata înregistrărilor comenzile trebuie să se dea ferm, fără ştersături sau reveniri.

Din meniul Tools-Macro selectaţi comanda Record New Macro

Se

4.1.9.2 Executarea macrocomenzilor

Pentru a lansa în execuţie o macrocomandă selectaţi din meniul Tools-Macro opţiunea Macros sau apăsaţi combinaţia de taste Alt +F8. Din fereastra Macro, figura 4.28, selectaţi numele macrocomezii pe care doriţi să o executaţi şi apăsaţi butonul Run. Dacă la înregistrare aţi folosit referinţe absolute, toate comenzile se vor executa respectând aceste referinţe. Dacă aţi utilizat referinţe relative, comenzile care compun macrocomanda vor fi executate luând ca bază celula selectată în momentul când se lansează execuţia macrocomenzii. Să exemplificăm cu un caz simplu: dorim să înregistrăm comenzile de creare a uni tabel, care să conţină pe prima coloană zilele

săptămânii, completate cu funcţia AutoFill, celelalte două coloane fără date şi cu lăţimi stabilite de noi. Chenarele vor fi de asemenea stabilite de noi, aşa cum se vede în figura 4.29a. Selectăm celula A3 şi începem înregistrarea cu opţiunea de referinţe absolute. După oprirea înregistrării, dacă ştergem tabelul şi executăm macrocomanda, tabelul va fi desenat exact în aceeaşi poziţie în care a fost creat la înregistrare.

4.1.9.3 Editarea unei macrocomenzi

Macrocomenzile se înregistrează ca o succesiune de comenzi în limbajul Visual Basic for Application (VBA), un „dialect” al limbajului Visual Basic, conceput special pentru aplicaţiile Office. Aceste comenzi pot fi văzute şi modificate, fără a fi necesară reluarea procesului de înregistrare. Pentru editare deschideţi fereastra Macro, selectaţi numele macrocomenzii care trebuie editată şi apăsaţi butonul Edit, figura 4.28. Această operaţie va deschide fereastra de aplicaţie Visual Basic, în modul de editare. În fereastră sunt listate comenzile Visual Basic care alcătuiesc macrocomanda.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Pentru cei care nu cunosc limbajul de programare Visual Basic aceste comenzi pot părea, pe bună dreptate, de neînţeles. Dacă analizăm cu atenţie, linie cu linie fragmentul, lucrurile se pot clarifica. Fiecare macrocomandă este o procedură, delimitată de cuvintele cheie Sub şi End Sub. Numele macrocomenzii apare imediat după cuvântul Sub prin care se declară procedura. Următoarele două linii sunt comentarii şi conţin informaţii despre numele macrocomenzii şi autor. Comenzile:

Columns("A:A").ColumnWidth = 6.86 Columns("B:B").ColumnWidth = 15.86 Columns("C:C").ColumnWidth = 13.86 setează lăţimile coloanelor A, B şi C, iar instrucţiunile:

Range("A3").Select

ActiveCell.FormulaR1C1 = "sun" Selection.AutoFill Destination:=Range("A3:A12"), Type:= xlFillDefault selectează celula A3, scrie în ea valoarea „sun” (abrevierea de la Sunday – duminică) şi completează cu metoda AutoFill celulele de la A3 la A12.Se poate constata, cu uşurinţă, că aceste comenzi descriu exact operaţiile întreprinse la crearea tabelului. Deoarece prezentarea limbajului Visual Basic nu face obiectul capitolului de faţă, ne oprim aici cu prezentarea lui, nu înainte de a face observaţia că VBA este un instrument foarte puternic pentru dezvoltarea diverselor aplicaţii în cadrul programelor Office.

4.2 Tipărirea documentelor Excel

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Setarea paginii se face oarecum asemănător cu setarea din Word, dar există totuşi câteva particularităţi. În continuare vor fi prezentate doar aceste particularităţi, considerându-se că setările comune sunt deja cunoscute. Din meniul File alegeţi Page Setup pentru a deschide fereastra de dialog cu acelaşi nume, figura 4.31a. Tabela Page este împărţită în trei secţiuni. Secţiunea Orientation stabileşte orientarea paginii, portret sau peisaj (Portrait sau Landscape). Secţiunea Scaling conţine două butoane radio şi trei casete derulante. Opţiunea Ajust to: ajustează (reduce sau măreşte) foaia de lucru de imprimat. Valoarea la care se doreşte efectuarea ajustării se introduce în caseta % normal size asociată butonului radio. Este posibilă reducerea foii de lucru la 10 procente din dimensiunea normală sau mărirea ei la 400 de procente din dimensiunea normală. Butonul radio Fit to:, când este selectat reduce foaia de lucru sau porţiunea de document selectată în vederea tipăririi, astfel încât să o potrivească într-un număr precizat de pagini. Numărul de pagini se introduce în caseta page(s) wide by. Următoarea secţiune stabileşte mărimea colii de hârtie, calitatea tipăririi (în puncte pe inch) şi modul de numerotare a paginilor. Tabela Margins permite stabilirea distanţelor dintre marginile zonei tipăribile şi marginile colii de hârtie, a distanţelor dintre spaţiul rezervat pentru antet şi subsol (header and footer) faţă de marginea de sus şi respectiv cea de jos a colii, figura 4.31b. Distanţa dintre antet şi marginea de sus a colii trebuie să fie mai mică decât distanţa stabilită pentru marginea de sus a zonei tipăribile, aşa cum distanţa dintre marginea de jos a colii şi subsol trebuie să fie mai mică decât cea stabilită pentru marginea de jos a zonei tipăribile. Dacă nu se respectă aceste condiţii vor apărea suprapuneri între zona de date şi antet sau subsol, care deranjează dacă antetul şi subsolul conţin informaţii (nu sunt vide). Tot în această tabelă se poate specifica şi modul de centrare a tabelului în pagină, pe orizontală sau pe verticală. Tabela Header/Footer permite alegerea unor conţinuturi prestabilite pentru anteturi şi subsoluri, editarea acestora sau crearea unor conţinuturi personalizate. Modul de folosire este intuitiv şi nu se va insista asupra acestui aspect. Tabela Sheet, figura 4.32 este de departe cea mai complexă tabelă a ferestrei Page Setup şi va fi descrisă pe larg în cele ce urmează. Prima secţiune, Print area:, foloseşte pentru stabilirea unui domeniu al documentului care poate fi tipărit. În capătul din dreapta a casetei text Print area se găseşte o pictogramă pe care dacă faceţi un click cu butonul stâng al mouse-ului se reduce fereastra de dialog la o simplă bară, eliberând suprafaţa ecranului şi lăsând vizibil documentul. Pentru setarea ariei tipăribile faceţi click pe această pictogramă, selectaţi celulele din tabel care trebuie tipărite şi apoi se executaţi un click pe pictograma de restaurare a ferestrei de dialog, aflată în capătul din dreapta al ferestrei reduse. În caseta de text Print area: apar referinţele celulelor care determină aria tipăribilă, respectiv ale celulelor din colţurile stânga sus şi dreapta jos, separate prin semnul “:”. Evident, dacă ştiţi referinţele acestor celule puteţi să le introduceţi direct în caseta text, respectând

sintaxă.

Secţiunea Print titles: pune la dispoziţie o funcţie foarte utilă în cazul tabelelor foarte lungi. Când se creează un tabel în Excel, capul tabelului, care conţine numele coloanelor şi rândurilor, se scrie o singură dată pentru tot tabelul, indiferent de lungimea lui. La tipărire capul tabelului apare doar pe prima pagină, restul paginilor conţinând doar porţiuni ale tabelului, ceea ce face greu de citit şi interpretat datele din tabel. Funcţia de mai sus permite tipărirea rândurilor sau coloanelor specificate în fiecare pagină tipărită a tabelului eliminând inconvenientul menţionat. Pentru aceasta fie tastaţi direct în caseta text Rows to repeat at top: (rânduri de repetat sus:) referinţele celulelor care delimitează rândurile ce urmează a fi tipărite în partea de sus a fiecărei pagini, fie utilizaţi pictograma de reducere a ferestrei din capătul din dreapta al casetei şi procedaţi ca pentru setăea zonei tipăribile. Dacă tabelul are titluri pe rânduri şi are un

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

număr mare de coloane, care nu pot fi cuprinse într-o pagină, folosiţi caseta text Columns to repeat at left: (coloane de repetat la stânga:) în modul descris mai sus.

Secţiunea Print oferă următoarele opţiuni de imprimare:

- Gridlines, dacă este selectată va tipări toate liniile-rastru ale tabelului, nu numai pe cele cărora li s-a atribuit chenar.

- Black and white, dacă este selectată va tipări în alb/negru un tabel care a fost creat utilizând

culori; poate duce la creşterea vitezei de tipărire dacă se utilizează o imprimantă color.

- Draft quality, dacă este selectată va determina tipărirea la un nivel de calitate redus (ciornă),

concomitent cu creşterea sensibilă a vitezei de tipărire. Este utilă în cazul documentelor care nu au căpătat

forma definitivă.

- Row and column headings, dacă este selectată va tipări şi etichetele rândurilor (1, 2, 3…) şi ale

coloanelor (A, B, C…)

- Coments:, permite tipărirea comentariilor. Opţiunea At end of sheet (la sfârşit de foaie) imprimă

comentariile începând pe o pagină separată la sfârşitul documentului. Opţiunea As displayed on sheet (cum e afişat pe foaie) imprimă comentariile acolo unde sunt afişate în modul normal de vizualizare a foii de lucru. Secţiunea Page order stabileşte ordinea de tipărire a paginilor. Fereastra Page Setup dispune de un buton Print Preview care permite previzualizarea documentului şi care reflectă opţiunile făcute. Documentul poate fi tipărit imediat dacă apăsaţi butonul Print. Dacă doriţi doar înregistrarea opţiunilor de setare a paginii şi revenirea în modul de editare, apăsaţi butonul OK.

şi revenirea în modul de editare, apăsaţi butonul OK . 4.2.1 Afişarea unei foi de calcul

4.2.1 Afişarea unei foi de calcul înainte de tipărire Înainte de tipărirea foii de calcul se poate, şi chiar este indicat, să se realizeze previzualizarea datelor aşa cum urmează să apară pe coala de hârtie. Pentru a realiza acest lucru alegeţi din meniul File opţiunea Print Preview care va deschide fereastra din figura 4.33. Cu butoanele Next şi Previous treceţi

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

de la o pagină la alta, înainte şi înapoi faţă pagina curentă. Aceste butoane sunt inactive dacă documentul este format dintr-o singură pagină. Cât timp cursorul mouse-ului se află pe suprafaţa foii de calcul aspectul lui este al unei lupe, ceea ce arată că este posibilă o mărire a imaginii. Puteţi mări imaginea foii de calcul – pentru ca datele să pară mai apropiate – cu un click pe butonul Zoom sau plasând indicatorul mouse-ului în secţiunea pe care doriţi să o măriţi şi făcând click pe butonul din stânga al mouse-ului. Pentru a reveni la modul anterior de previzualizare faceţi un nou click pe butonul Zoom sau pe butonul stâng al mouse-ului. În cazul în care constataţi că marginile curente sau lăţimile coloanelor nu sunt cele corespunzătoare, puteţi să le modificaţi şi din fereastra Print Preview. Apăsaţi pe butonul Margins, ceea ce va determiona apariţia unor linii punctate verticale şi orizontale şi a unor mânere pe capetele lor (markeri). Pentru a modifica marginile poziţionaţi cursorul mouse-ului pe unul din mânerele menţionate şi cu butonul stâng al mouse-ului apăsat glisaţi sus-jos sau stânga-dreapta, după sensul săgeţii din aspectul cursorului (cursorul mouse-ului ia aspectul unei cruci din care un braţ este o săgeată cu două capete). Pe bara de stare este afişată valoarea curentă a marginii respective. Când marginea este adusă la dimensiunea dorită eliberaţi butonul mouse-ului. Ca să modificaţi lăţimea unei coloane procedaţi în mod similar, singura deosebire fiind aceea că veţi glisa markerul de coloană. Revenirea în foaia de calcul o faceţi apăsând butonul Close. 4.2.2 Legături între documentele Excel şi Word Scopul realizării legăturilor între documente este creşterea eficienţei prelucrării şi actualizării conţinutului lor. Procedura prin care se realizează legături între o foaie de calcul Excel (sau a unui domeniu de date din aceasta) şi un document Word este relativ simplă. Sunt disponibile mai multe metode, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale. 4.2.2.1 Utilizarea comenzilor Copy şi Paste În cele ce urmează se prezintă câteva metode prin care puteţi copia date sau diagrame din fişiere Excel şi lipi în documente Word şi invers. Selectaţi tabelul sau porţiunea de tabel care vă interesează din foaia de calcul Excel şi copiaţi-o în clipboard cu comanda Copy. Comutaţi în aplicaţia Word, poziţionaţi cursorul în punctul de inserţie şi apoi, din meniul Edit alegeţi comanda Paste Special. În fereastra de dialog care se deschide, reprodusă în figura 4.35, alegeţi din fereastra As: una din posibilităţile oferite.

de dialog care se deschide, reprodusă în figura 4.35, alegeţi din fereastra As: una din posibilităţile

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Opţiunea Microsoft Office Excel Worksheet Object permite inserarea conţinutului memoriei clipboard în document de aşa manieră încît să puteţi ulterior edita tabelul cu ajutorul aplicatiei Excel. Datele sunt inserate sub forma de tabel iar un dublu click pe tabel va deschide aplicaţia Excel din documentul Word. Opţiunea Formatted Text (RTF) inserează datele sub formă de tabel, păstrând formatul textului şi al tabelului (format text îmbogăţit). Opţiunea Unformatted Text sau Unformatted Unicode Text inserează datele ca simplu text, fără nici o formatare. Opţiunea Picture (Windows Metafile sau Enhanced Metafile) inserează datele ca o imagine ce poate fi prelucrată asemenea oricărei imagini. Nu se poate interveni asupra datelor conţinute în tabelul din imagine. Asigură o bună calitate a imaginii tipărite iar dimensiunea documentului Word este mică comparativ cu alte tipuri de imagini. Opţiunea Bitmap inserează datele ca o imagine bitmap, ceea ce conduce la creşterea dimensiunii documentului Word. În schimb imaginea are aspect identic cu ceea ce vedeţi pe ecran în foaia de calcul. Făcând dublu click pe imagine se va deschid