1. Care este originea cuvântului “finante”?

Finantele este un cuvint de origine Latina,provenind din cuvintul finis care inseamna termen de
plata

2. Ce reprezinta bunurile/ serviciile publice?

Bunurile publice aduc foloase tuturor membrilor societatii
Consumul utilitati publice este indivizibil,fara de plata si neconcurential
Serviciile publice doar in parte sunt prestate contra plata

3 Prin ce se caracterizeaza bunurile publice?

Prin -bunuri sociale
- Utilitati publice
- Bunuri collective
Sau prin bunuri collective ,individuale,service semipublice

4.Ce reprezinta bunurile/ serviciile semipublice?

Care satisfac nevoi semipublice fie prin piata concurenta sau prin economia publica,intra in
aceasta educatia,cultura,ocrotirea medicala ,protectie sociala

5. Definiti conceptul de finante

Existenta si dezvoltarea finantelor publice sunt in legatura directa cu aparitia si dezvoltarea
statului si cu aparitia si folosirea formelor valorice si a banilor in repartizarea produsului

6. Definiti conceptul de finante publice.

Relatiile aparute in procesul de procurarii sirepartizarii resurselor banesti de care are nevoie
statul pentru indeplinirea sarcinilor si functiilor sale formeaza finantele publice

7. Prezentati principalele deosebiri dintre finantele publice (fb) si finantele private (fp).
-fb sunt folosite ion scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii,fp realizari profituri de
catre intreprinzatori particular
-fb sunt associate cu resurse ,cheltuieli ,imprumuturile ,datoriile statului fp sunt associate cu
resursele,cheltuieli,creantele de incasat,si obligatiile de plata
-fb gestiunea este reglementata de dreptul public iar fp urmeaza regurile dreptului commercial
-fb resursele se procura de la persoanele fizice si juridice prin calea constringerii
Fp procura resursele pe baza contractuale in conditiile confruntarii cereri cu oferta de capital
de imprumut

8. Care este obiectul de studiu al disciplinei finante publice?

Se ocupa cu identificarea si evaluarea mijloacelor si efectelor privitoare la politicile financiare
ale guvernului.Ea incearca sa analizeze efectele fiscalitatii si cheltuielilor publice asupra
situatiei economice a indivizilor si organizatiilor si sa examineze impactul lor asupra anumitor
obiective dezvoltarea tehnicilor si procedurilor prin care aceasta eficacitate sa creasca
Fb constituie o ramura a stiitelor economice si au ca obiect destudiu:
--modalitatilor de stabilire ,percepere si urmarire a impozitelor ,taxelor,contributilor si a
veniturilor cu caracter nefiscal
--metodele de dimensionare si repartizare a cheltuielilor publice
--modalitatile de echilibrare a divereselor categorii dre bugete
--relatiile economice care se formeaza in procesul constituiii si repartizarii fondurilor publice
--plasarea si rambursarea creditelor publice
--organizarea si efectuarea controlului financiar de catre diverse organe de stat
-- politica fiscala si bugetara promovata de stat

9. Perioada liberala a fiantelor publice (“statul jandarm”)

Sfirsitul sec 18 si 19-lea,a fost dominata cu ideile sustinute de A Smith,JB Say,Ion Ghica,Ion
Ionescu,doctrina lor era pentru buna functionare a mecanismului pietei ,factorii de productie
trebuie sa poata misca liber de la un sector la altul,dupa principiul laissez faire ,laissez passer
Fb se subordonau unor principii
-limitarea cheltuielilor publice la finantarea anumitor servicii collective ,legate mai ales de
siguranta bunurilor si a persoanelor
-lejeritatea si neutralitatea impozitelor ,astfel incit sa serveasca exclusive acoperirea
cheltuielilor publuice sis a nu constituie o frina pentru efectuarea schimburilor
-respectarea cu restrictii a echilibrului bugetar annual ,considerat ca fiind principiul de aur al
gestiunii bugetare
-contractarea de imprumuturi publice doar in situatii de exceptie ,intrucit aceasta pe de o
parte sporesc in mod artificial bugetul

10. Finantele publice în perioada interventionista

O perioada de criza 1929-1933,economist la aceasta perioada John Keynes,James Tobin,Mitita
Constantinescu, Victor Slavescu,Victor Jinga.Keynes propune o politica de anticriza:
-mentinerea cereri prin nealterarea puterii de cumparare ,avind in vedere faptul ca orce
reducere a salariului antreneza scaderea consumului
-exercitatrea unei actiuni globale asupra economiei ,prin interventia autoritatilor
publice,argumentind ca sporirea investitilor are un rol stimulator
-implicarea statului prin actiuni asupra componentelor monetare ale economiei.Kejnes acorda
o impotrtanta deosebita a ratei dobinzii si unei monede dirijate
11. Noua abordare liberala privind finantele publice.
In aceasta peroada au tendinte liberala si cea interventionista ,economist liberalismului
FRederich a von Hajek,Milton Friedman,George J,Stigler J.Buchanan,si a interventionismului
P.A .Samuelson,K.J Arrow ,James Tobin ,Franco Modigliani.
Afirmatia lui Georges Corm :Economiia politica moderna a oscilat pentru stat si prin stat ,totul
pt individ si prin individ.

12. Caracterizati pe scurt conceptiile apartinând economiei de oferta

Adeptii Arthur Laffer,M FEldstain,A Gilder ,doctrina lor condamna orce politica de reglare a
cererii precum si rolul statului providenta ,militind pentru manifestarea liberei initiative ca
fiind singura in masura sa produca avutie.Conform acestei orinteri extinderea interventiilor
economice si sociale ale statului a condos la excesse de reglementare ,de cheltuieli publice si
prelevari obligatorii ,avind efecte negative asupar incitarii la munca.

13. Caracterizati pe scurt conceptiile apartinând scolii libertariene

Acuza statul provideneta ca este un factor anchilozare a societatii deoarece prin controlul
asupra tuturor actorilor economici ingradeste initiative.Sector public este considerat ca fiind
mai risipitor decit cel particular.Murrai Rothbard initiator,FRedrich August ,Robert Nozick.O
ramura cea mai ridicata a liberalismului…interzice sacrificarea unei personae in benificiul
alteia,untricit societatea este formata din indivizi distincti,fiecare cu propria viata.

14. Caracterizati pe scurt conceptiile apartinând scolii optiunilor colective

Obiectul de studiu constituie statul, regimurile electorale,partidele,grupurile de
presiune,birocratia.Adeptii sunt Denis C Muller(a zis :aplicare a princiipilor economice la stiinta
economica)James Buchanan,G Tullock, D Black.Conceptiile acestei scoli considera ca statul
trebuie sa se debirocratizeze si sa se integreze in mecanismele pietei,reducerea sectorului
public sa fie insotita de o descentralizare.Administratiile trebuie sa devine mai eficiente
,inspirinduse din modelele de gestiune firmelor particulare .Statul trebuie sa implica in
obligatia de a-si echilibra bugetul.

15. Caracterizati pe scurt conceptiile apartinând conceptiei monetariste

In frunte cu Milton Friedman are pozitii diferite de cea lui Keynes in domeniul
monetar.Caracteristica generala este ultraliberalismul:opozitie ferma la interventia statului si
a bancii centrale,sustinind cresterea masei monetare in acelas ritm cu cel al cresterii
produsului national

16. Functiile finantelor publice enuntate de Richard si Peggy Musgrave.

--Alocarea resurselor
Bunurile sociale nu pot fii obtinute prin mecanismul pietei ci sunt distribuite intermediul
autoritatile publice ,aceste servici sunt finantate pe seama resurselor publiuce mobilizate la
bugetul statului si au rolul de a asigura satisfacera unor nevoi sociale (aparare,
justitie,sanatate,invatamint)fara ca membri societatii sa achite statului pretul
--distribuirea veniturilor
Si averilor intre personae fizice si juridice depinde de forma de proprietate si modul de
repartizare a factorilor de productie ,apare necesitatea atenuarii discrepantilor ce se
manifesta prin dredistribuirea fondurilor piblice.Actiune ce trevine statului.In acest scop este
bugetul public,prin impozitare si cheltuieli publice
--Reglarea vietii economice
Prin politica fiscala a statului urmareste infaptuirea unor obiective :obtinerea unui grad
acceptabil al stabilitati preturilor ,atingerea unei mai mari ocupari a fortei de munca
,realizarea unei situatii mai solide a balantei de plati externe ,inregistrarea unei rate sporite a
cresterii economice

17. Transferul de valoare în cadrul finantelor publice.

Dar nu toate relatiile banesti aparute în procesul repartizarii si circulatiei produsului intern
brut sunt, în acelasi timp, si relatii financiare. În legatura cu transferul de valoare, ca
generator al relatiilor financiare, este necesar sa se precizeze unele aspecte, cum sunt:
- manifestarea relatiilor financiare este determinata de transferul de valoare în forma
baneasca , fie de la persoane fizice sau juridice catre fondurile publice care se constituie în
economie, fie de la acestea catre persoane fizice sau juridice. Fluxurile banesti au loc deci în
dublu sens. Transferul de valoare are caracterul de transfer de putere de cumparare. Pentru
acele situatii în care transferul se efectueaza în natura, acesta exprima relatii de repartitie,
fara însa a conduce la formarea de relatii financiare, fapt care se poate realiza doar dupa
valorificarea produselor respective, din forma marfa în forma bani;
- transferul de valoare se efectueaza, de obicei, fara contra-prestatie directa. Pentru
impozitele achitate, oricare ar fi acestea, platitorii - persoane fizice sau juridice - nu primesc o
contraprestatie directa. De asemenea, pentru beneficiarii pensiilor si ajutoarelor nu se poate
stabili o legatura directa între sumele primite de la buget si contributiile platite de persoana în
cauza;
- transferul de valoare la si de la fondurile constituite în economie are loc, în general, în
conditii de nerambursabilitate. Doar o mica parte a acestor transferuri se realizeaza cu titlu
rambursabil, ca, de exemplu: sumele varsate de persoanele fizice sau juridice în contul
împrumuturilor publice contractate de stat, garantiile depuse de administratorii si cenzorii
societatilor comerciale sau de persoanele care gestioneaza bani sau alte valori publice.
Relatiile financiare apar ca urmare a transferului de valoare la fondurile ce se constituie în
economie sau de la acestea catre diversi beneficiari; transferul se efectueaza prin intermediul
banilor, fara echivalent, în cea mai mare parte cu titlu nerambursabil, în scopul satisfacerii
nevoilor sociale.

18. Functia de repartitie a finantelor publice.

Functia de repartitie se compune din doua faze, strâns legate între ele: constituirea fondurilor
(veniturilor) publice si repartizarea (distribuirea) acestora (efectuarea cheltuielilor).

19. Faza de constituire a fondurilor financiare publice .

Constituirea fondurilor de resurse financiare publice se refera la formarea fondurilor publice de
resurse banesti, care se pot alimenta pe mai multe cai: impozite, taxe, contributii pentru
asigurarile sociale de stat, amenzi, penalitati, varsaminte din profitul regiilor autonome,
varsaminte din veniturile institutiilor publice, chirii din concesiuni si închirieri ale unor bunuri
apartinând statului, venituri din valorificarea bunurilor apartinând statului etc.
La constituirea fondurilor publice participa cu resurse toate sectoarele sociale: public,
particular, mixt, precum si populatia, dar în proportii diferite, în functie de capacitatea lor
financiara. Cele mai multe resurse sunt mobilizate la fondurile financiare publice cu titlu
definitiv si fara contraprestatie.

20. Faza de distribuire a fondurilor financiare publice.

Distribuirea fondurilor de resurse financiare publice reprezinta stabilirea destinatiilor pentru
cheltuielile publice, si anume: învatamânt, sanatate, protectie sociala, aparare nationala,
ordine publica, actiuni economice etc. În cadrul fiecarei destinatii, resursele se defalcheaza pe
beneficiari, obiective si actiuni.
Distribuirea fondurilor financiare publice pe beneficiari (persoane fizice si/sau juridice) este
precedata de inventarierea si evaluarea în expresie baneasca a nevoilor sociale din perioada de
referinta.
Resursele financiare publice, odata repartizate beneficiarilor, iau concret forma cheltuielilor
publice pentru: plata salariilor si a altor drepturi de personal, procurarea de materiale si
servicii, investitii publice, subventii acordate întreprinderilor, transferuri catre diverse
persoane fizice: pensii, burse, alocatii, ajutoare etc.
Constituirea si dirijarea fondurilor publice reprezinta un proces unitar si neîntrerupt , având un
rol important în înfaptuirea reproductiei sociale largite.
Desi, la scara nationala, volumul resurselor prelevate la fondurile financiare publice este, în
general, egal cu cel al resurselor distribuite, însusi acest proces complex de prelevare

21. Functia de control a finantelor publice.

Functia de control a finantelor publice este strâns legata de functia de repartitie, având însa o
sfera de cuprindere mult mai mare, deoarece vizeaza atât constituirea si repartizarea
fondurilor publice, cât si modul concret de utilizare a acestora. Manifestarea functiei de
control este necesara din mai multe considerente:
- resursele financiare puse la dispozitia statului apartin întregii societati. Aceste resurse
provin, în cea mai mare parte a lor, din impozite si taxe ai caror platitori trebuie sa fie
interesati de modul cum sunt administrate;
- fondurile de resurse publice materializeaza o parte importanta din produsul intern brut,
ridicându-se la aproximativ jumatate din acesta;
- în etapa actuala, mai sunt înca membri ai societatii care au o atitudine de nepasare fata de
avutul public, ceea ce conduce la folosirea nerationala a resurselor materiale umane si banesti,
la risipa, specula si înavutire pe seama banului public.
Organele de control financiar ale statului urmaresc: încasarea ritmica si în cuantumul prevazut
a veniturilor statului; modul în care beneficiarii utilizeaza fondurile publice primite de la
buget; consumarea acestora pentru obiectivele carora le-au fost destinate; utilizarea resurselor
financiare în conditii de maxima eficienta; instaurarea si mentinerea disciplinei financiare,
precum si limitarea evaziunii fiscale etc.

22. Rolul finantelor publice.

Rolul finantelor publice. Prin transferul de putere de cumparare realizat de finantele publice
are loc o modificare a raporturilor sociale, care influenteaza: procesul reproductiei sociale,
potentialul economic al întreprinderilor, veniturile si averea cetatenilor, nivelul de trai al
populatiei si, în general, calitatea vietii.
Cu ocazia colectarii resurselor financiare si, respectiv, a finantarii cheltuielilor publice, are loc
un amplu proces de redistribuire a veniturilor si averilor persoanelor fizice si juridice.
Redistribuirea se produce, pe de o parte, cu ajutorul impozitelor si taxelor percepute, iar pe
de alta parte, pe calea subventiilor, transferurilor si alocatiilor bugetare. Concret, aceasta
redistribuire îmbraca diverse forme, precum:
- acordarea de ajutoare, indemnizatii, pensii, burse persoanelor apartinând unor anumite
categorii sociale;
- subventionarea de la buget a productiei sau comercializarii
anumitor bunuri si servicii;
- oferta, din partea autoritatilor publice, a unor bunuri si servicii publice cu titlu gratuit
(ordine publica, protectie sociala, aparare nationala, învatamânt pâna la anumite grade,
ocrotire a sanatatii etc.).
Finantele publice sunt utilizate, de asemenea, în scopul asigurarii dezvoltarii economice si
sociale a tarii într-un cadru echilibrat. Autoritatile publice recurg la instrumente fiscale si
bugetare pentru influentarea proceselor economice si înlaturarea dezechilibrelor economice.
Pentru atingerea unor asemenea obiective, actiunile autoritatilor publice vizeaza aspecte cum
sunt:
- reducerea impozitelor pentru stoparea fenomenelor inflationiste sau stimularea activitatii
economice; sporirea impozitelor pentru reducerea anumitor consumuri sau activitati;
- finantarea unor activitati orientate spre crearea de noi locuri de munca, recalificarea
somerilor si reorientarea lor profesionala;
- contractarea de împrumuturi publice pe piata interna în vederea readucerii în circuitul
economic a disponibilitatilor banesti temporare si influentarii echilibrului monetar;
- completarea resurselor financiare interne prin contractarea de împrumuturi externe de catre
stat sau prin garantarea împrumuturilor contractate de întreprinderi particulare si folosirea
acestor fonduri pentru obiective de interes national.

23. Conjunctura economica interna cu impact asupra finantelor publice.

a) Cheltuielile publice se afla în continua crestere , paralel cu sporirea prelevarilor obligatorii.
Modificarea dimensiunii cheltuielilor publice îmbraca doua aspecte: unul cantitativ, dat de
ponderea cheltuielilor statului în produsul intern brut, si unul calitativ, dat de continutul
acestora. Caracteristica majora a bugetelor contemporane o constituie importanta cheltuielilor
de transfer, care se directioneaza spre domeniile:
- social – sistemul de protectie sociala prin care sunt alocate cheltuielile de sprijin si asistenta;
- economic – subventii acordate agriculturii, întreprinderilor publice cu pierderi, prime pentru
întreprinderile particulare;
- nivel local – transferuri si subventii acordate de administratia centrala de stat colectivitatilor
locale, pentru scopuri generale sau cu destinatie precisa;
- exterior – contributii la bugetele organizatiilor internationale, ajutoare acordate altor tari
etc.
b) Reabilitarea rolului economiei de piata si functionarea acesteia pe principii concurentiale se
refera deopotriva la sectorul particular, institutiile publice si întreprinderile de stat.
Criza financiara a statului providenta, generata de tensiunile existente în legatura cu
împartirea fondurilor financiare, conduce la necesitatea trecerii de la o cultura de monopol la
o cultura a concurentei. Pentru aceasta, trebuie îndeplinite doua conditii importante:
- încetarea administrarii economiei de catre stat;
- alinierea, cel putin a unora dintre domeniile sectorului public, la principiile economiei de
piata.
c) Mediul monetar si financiar are un impact deosebit asupra finantelor publice, mai ales în
conditiile oferite de interdependentele economico-financiare dintre tarile lumii, accentuate în
ultimul deceniu. Dintre elementele caracteristice mediului monetar si financiar în continua
schimbare amintim: inflatia si nivelul îndatorarii.
Inflatia este un dezechilibru de ansamblu al economiei, manifestat prin cresterea generalizata
a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Cauzele inflatiei sunt diverse:
dezechilibrul dintre cerere si oferta; cresterea artificiala a costurilor; oferta abundenta de
moneda; dezechilibrul dintre consum si investitii; cheltuielile publice excesive în raport cu
mijloacele de finantare a acestora; factori psihologici; cauze externe. În functie de cauzele
generatoare, deosebim:
- inflatia prin cerere – când aparatul de productie este incapabil sa raspunda la cresterea
cererii, iar ajustarea dintre cerere si oferta se realizeaza prin preturi;
- inflatia prin costuri – când are loc o crestere mai accentuata a remunerarii factorilor de
productie comparativ cu sporirea productivitatii lor;
- inflatia ca fenomen structural – cea care apare ca fenomen inerent, odata cu o modalitate
noua de reglare a economiei.
Alaturi de inflatie si, partial, generata de aceasta, s-a manifestat cresterea considerabila a
îndatorarii statului, atât cea interna, cât si cea externa. La rândul sau, datoria publica a
favorizat si alimentat inflatia pe calea creditului excesiv. Cresterea creditelor publice în
numeroase tari în curs de dezvoltare a avut la baza rationamentul keynesian conform caruia,
prin apelul la împrumuturi, acestea vor putea continua sa cumpere de la tarile industrializate
echipamente si bunuri, a caror utilizare va asigura rambursarea ulterioara a datoriilor
contractate pentru achizitionarea lor. .

24. Conjunctura economica internationala cu impact asupra finantelor publice.

În lumea interdependenta actuala, echilibrele economice nationale sunt în mod direct afectate
de dezechilibrele externe, iar politicile în domeniul finantelor publice constituie raspunsuri sau
adaptari la o serie de constrângeri externe, cum sunt:
- dezvoltarea si internationalizarea schimburilor comerciale;
- dependenta contextului intern fata de ratele de schimb ale monedelor straine dominante;
- dependenta economiilor tarilor în curs de dezvoltare sau în tranzitie de finantarea externa a
deficitelor bugetare si de investitii particulare importante s.a.;
- integrarea statelor în Uniunea Europeana.

25. Principiile bugetare sunt: universalitatea, unitatea, anualitatea, echilibrul, specializarea,

publicitatea bugetului, neafectarea veniturilor bugetare (in Legea nr. 500 se mai mentioneaza
principiul privind "unitatea monetara" si principiul "realitatea" bugetara).

26. Anualitatea bugetara este prima regula aplicata practic si se refera, pe de o parte, la
perioada de timp pentru care se intocmeste se se aproba bugetul si, pe de alta parte, la
perioada de timp in care se incaseaza veniturile si se efectueaza cheltuielile.

27. Universalitatea presupune ca veniturile si cheltuielile publice sa fie inscrise in bugetul de

stat in sumele lor totale, astfel incat Parlamentul sa dispuna de informatiile privind veniturile
totale pe care urmeaza sa le incaseze in perioada considerata si destinatia acestora.
28. Transparenta bugetara presupune ca, in urma dezbaterii si aprobarii de catre Parlament,
bugetul de stat sa fie adus la cunostinta Opiniei publice, fapt realizat prin publicarea in
"Monitorul Oficial".

29. Echilibrul bugetar a fost considerat vreme indelungata ca fiind "principiul de aur al gestiunii
bugetare" si consta in asigurarea egalitatii dintre venituri si cheltuieli, atat in faza de intocmire
a bugetului, cat si in perioada de executie a acestuia.

30. Unitatea bugetara implica existenta unui document unic in care sa se inscrie veniturile si
cheltuielile publice exprimate in sumele lor totale.

31. Neafectarea veniturilor bugetare se refera la faptul ca, odata varsate la buget, veniturile
publice se depersonalizeaza. Altfel spus, veniturile, in anasamblul lor, finanteaza cheltuielile
in totalitatea lor. Conform acestui principiu, se interzice ca un anumit venit sa fie destinat
unei anumite cheltuieli, deoarece, in general nu se poate realiza o concordanta deplina intre
nivelul unei cheltuieli si nivelul unui anumit venit care ar urma sa o acopere.

32. La fel ca la 28 (transparenta bugetara = publicitatea bugetului)

33. Specializarea bugetara presupune ca veniturile bugetare sunt inscrise si aprobate pe sursa
de provenienta, iar cheltuielile, pe categorii.

34. Metodele clasice de stabilire a marimii veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat sunt:
metoda automata, metoda majorarii, metoda evaluarii directe.

35. Metodele moderne de cuantificare (dimensionare) a veniturilor si cheltuielilor bugetare

vizeaza rationalizarea cheltuielilor bugetare si au la baza analiza "cost-avantaje" sau "cost-
eficacitate". Acestea sunt: metoda de planificare, programare, bugetizare; metoda denumita
"baza bugetara zero"; managementul prin obiectve; bugetul bazat pe programe; metoda
rationalizarii optiunilor bugetare.

36. Proces bugetar. Definiţie.

Procesul bugetar reprezintă un ansamblu de operaţiuni care se succed anual şi privesc
elaborarea şi aprobarea proiectului legii bugetare anuale, execuţia curentă a bugetului,
încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară, precum şi controlul bugetar.
Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiare, precum şi alocarea lor în scopul
furnizării bunurilor şi serviciilor publice. Prin conţinutul său, procesul bugetar exercită
importante influenţe în domeniile economic şi social, datorită faptului că modul de elaborare,
aprobare şi execuţie a unui anumit tip de buget se repercutează asupra cererii şi ofertei
agregate din economie, precum şi asupra gradului de satisfacere cu bunuri şi servicii publice a
nevoilor manifestate de societate. Obiectivele principale ale bugetului sunt reflectate în tipul
bugetului, precum şi în importanţa acordată unor aspecte cum sunt: controlul cheltuielilor
publice, îmbunătăţirea managementului public, perfecţionarea politicilor fiscal-bugetare,
eficienţa costurilor serviciilor publice ş.a.

37. Trăsăturile procesului bugetar

Procesul bugetar are unele trăsături specifice:
• Caracterul decizional decurge din însuşi conţinutul procesului bugetar, de alocare a
resurselor financiare, limitate comparativ cu nevoile de servicii publice ale societăţii.
• Continuitatea ciclică este strâns legată de principiul anualităţii, care prevede reluarea anuală
a fazelor care compun procesul bugetar, conform prevederilor cuprinse în legile anuale
specifice, în care sunt prevăzute, printre altele, şi termenele concrete de realizare.
• Caracterul preponderent politic derivă din faptul că opţiunea pentru un anumit tip de politică
fiscal-bugetară reflectă, în general, orientarea şi interesele forţelor politice din care este
alcătuit Parlamentul.
• Caracterul democratic apare datorită faptului că, pe parcursul etapelor sale componente, se
manifestă atât atributele statului de drept, cât şi posibilitatea diverselor grupuri de cetăţeni,
deţinători ai majorităţii politicii decizionale, de a-şi impune interesele economico-sociale.
• Impactul public al procesului bugetar are implicaţii în plan economico-social, atât la nivel
micro, cât şi la nivel macroeconomic.

38. Fazele (etapele) procesului bugetar.

În ţara noastră procesul bugetar cuprinde următoarele faze succesive:
1. Elaborarea proiectului de buget – este un proces deosebit de complex, având caracter
iterativ, care constă în dimensionarea mărimii alocaţilor bugetare destinate finanţării
utilităţilor publice, precum şi a resurselor financiare care urmează a se mobiliza în cadrul unui
an bugetar .
2. Aprobarea bugetului – Instituţia publică împuternicită prin Constituţie să aprobe proiectul
legii bugetului de stat este Parlamentul, ca for legislativ cu largă reprezentare a populaţiei.
3. Etapa execuţiei bugetului – se desfăşoară pe o perioadă de un an şi constă în luarea
măsurilor necesare pentru realizarea, pe de o parte a veniturilor prevăzute, şi, pe de altă
parte a cheltuielilor aprobate prin Legea bugetului de stat.
4. Încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară – Modul de gestionare a bugetului se
concretizează în întocmirea, la finele anului bugetar, a contului de execuţie bugetară. Acesta
cuprinde toate operaţiunile de încasare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor, precum şi
soldul cu care s-a încheiat anul bugetar: excedent sau deficit. Activitatea de încheiere a
contului de execuţie bugetară revine Ministerul Finanţelor Publice, pe baza datelor cuprinse în
dările de seamă contabile şi în conturile privind execuţia de casă a bugetului elaborate de
către fiecare instituţie publică.
5. Controlul. 6. Aprobarea execuţiei bugetului – Controlul execuţiei bugetare are o importanţă
deosebită, deoarece, trebuie să asigure, pe de o parte, respectarea legalităţii bugetare şi, pe
de altă parte, încadrarea în autorizarea bugetară dată de Parlament.

39. Cum şi de către cine se adoptă legea bugetului de stat în România?

Elaborarea proiectului de buget – este un proces deosebit de complex, având caracter iterativ,
care constă în dimensionarea mărimii alocaţilor bugetare destinate finanţării utilităţilor
publice, precum şi a resurselor financiare care urmează a se mobiliza în cadrul unui an
bugetar .Elaborarea proiectului de buget este un proces iterativ, în cadrul căruia fluxul
informaţional se produce în dublu sens, de jos în sus şi de sus în jos. Astfel, instituţiile
bugetare cu atribuţii în producerea şi furnizarea de servicii publice formulează propuneri
privind mărimea alocaţiilor bugetare solicitate pentru an ul următor, pe baza cheltuielilor
publice aprobate pentru anul curent, cu luarea în considerare a modificărilor care se profilează
în domeniul respectiv, corespunzător programului de guvernare al perioadei următoare.
După însuşirea proiectului legii bugetare şi a raportului la buget, Guvernul le supune spre
adoptare Parlamentului.

40. Ce înseamnă şi ce cuprinde execuţia bugetului?

Execuţia bugetului se desfăşoară pe o perioadă de un an şi constă în luarea măsurilor necesare
pentru realizarea, pe de o parte a veniturilor prevăzute, şi, pe de altă parte a cheltuielilor
aprobate prin Legea bugetului de stat. Fazele procedurale ale execuţiei bugetare sunt:
aşezarea impozitului, lichidarea, emiterea titlului de percepere, perceperea propriu-zisă.

41. Controlul bugetar. Concept. Forme ale controlului.

Controlul bugetar are o importanţă deosebită, deoarece, trebuie să asigure, pe de o parte,
respectarea legalităţii bugetare şi, pe de altă parte, încadrarea în autorizarea bugetară dată
de Parlament
Corespunzător organismului care îl efectuează, controlul îndeplinirii prevederilor înscrise în
proiectul de buget aprobat poate fi:
- administrativ (sau preventiv) exercitat de organele interne de control ale Ministerului
Finanţelor Publice sau ale altor ministere, precum şi de organele de control aflate în
subordinea directă a primului-ministru;
- jurisdicţional realizat de Curtea de Conturi şi Camerele de conturi judeţene;
- politic exercitat de Parlament.

42. Buget general consolidat. Definiţie. Structură.

Bugetul general consolidat, reflectă, la nivelul unui an, fluxurile financiare publice de formare
a veniturilor şi de repartizare a acestora pe destinaţii, corespunzător nevoii sociale şi
obiectivelor de politică financiară a perioadei. Bugetul general consolidat cuprinde conform
Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, în vigoare şi în prezent, un sistem unitar de
bugete: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, bugetele fondurilor
speciale, bugetul Trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele
instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele instituţiilor
publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe
contractate sau garantate de stat, bugetul fondurilor externe nerambursabile.

43. Bugetul de stat. Definiţie. Structură.

Bugetul de stat este un buget de mijloace, cuprinzând detalierea mijloacelor financiare alocate
diverselor servicii publice. Un asemenea buget este întocmit în funcţie de mijloacele ce pot fi
utilizate într-un an bugetar. Având în vedere caracterul limitat al resurselor financiare, este
necesară selectarea cheltuielilor care urmează efectuate într-o anumită perioadă, pe criterii
cum sunt costul şi randamentul serviciilor publice în cauză.
Bugetul este un document, aprobat prin lege, de planificare şi canalizare a resurselor
financiare ale statului spre destinaţii conforme cu programul de guvernare al puterilor politice.
Totodată, este un reper important de semnalare a gradului în care statul se implică în viaţa
economică şi socială, a capacităţii economiei naţionale de a contribui la constituirea resurse
Bugetul de stat este structurat astfel încât să răspundă următoarelor întrebări:
- care sunt bunurile şi serviciile publice pe care statul urmează să le ofere gratuit utilizatorilor;
- cine va suporta, în ce cuantum şi prin ce mijloace cotul finanţării;
- care vor fi consecinţele asupra economiei naţionale şi asupra relaţiilor financiare cu
exteriorul.

44. Rolul bugetului de stat.

Rolul bugetului de stat este evidenţiat şi strâns legat de funcţiile finanţelor publice. Bugetul nu
reprezintă doar un tablou sintetic în care se înscriu şi se compară veniturile şi cheltuielile
publice; rolul său este mult mai complex şi vizează: alocarea şi redistribuirea resurselor,
precum şi reglarea vieţii economice.
Rolul alocativ al bugetului decurge din faptul că, în mod tradiţional, statul îşi asumă sarcina
finanţării serviciilor publice. La partea de cheltuieli, bugetul reflectă modul de alocare a
resurselor în fiecare an bugetar.
Rolul redistributiv al bugetului se manifestă, pe de o parte prin intermediul impozitelor şi
taxelor şi, pe de altă parte prin intermediul cheltuielilor. Dacă avem în vedere progresivitatea
impunerii asupra veniturilor persoanelor fizice, aceasta este o modalitate de redistribuire a
veniturilor între diverse categorii sociale, iar tehnicile fiscale folosite pot fi: deducerile din
venit, aplicarea unor cote diferenţiate de impozit în funcţie de mărimea tranşei de venit;
utilizarea unor impozite diferenţiate în funcţie de originea veniturilor etc.
Rolul de reglare (stabilizare) se referă la posibilitatea autorităţilor publice de a acţiona asupra
economiei, stimulând sau frânând anumite activităţi, cu ajutorul veniturilor, cheltuielilor şi
soldului bugetar.

45. Ce reprezintă fondurile speciale?

Fondurile speciale funcţionează pe principiul bugetelor anexă şi diferă de la un la altul ca
număr, dimensiune, în raport cu scopurile pentru care se constituie. Conform Legii finanţelor
publice, fondurile speciale sunt integrate în sistemul unitar de bugete care se constituie şi
gestionează anual, în condiţiile asigurării echilibrului financiar.
Fondurile speciale, aprobate prin legi speciale, se constituie în afara bugetului de stat şi a
bugetului asigurărilor sociale de stat, constituirea acestora este legată de anumite situaţii
speciale pentru rezolvarea cărora se utilizează, urmând ca la atingerea obiectivului propus,
fondul respectiv îşi încetează activitatea.

46. Conceptul de cheltuieli publice.

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, manifestate între
stat, pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi
utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia. Cheltuielile
publice se materializează în plăţi efectuate de stat pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale
politicii statului: servicii publice generale, acţiuni social culturale, apărare naţională, ordine
publică, acţiuni economice etc.

47. Conţinutul cheltuielilor publice.

Conţinutul economic al cheltuielilor publice este strâns legat de destinaţia acestora. Astfel,
unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut (cheltuieli cu administraţia
generală, plata dobânzilor la împrumuturi ş.a.), iar altele reprezintă doar o avansare de produs
intern brut, reflectând participarea statului la finanţarea formării brute de capital, atât în
sfera producţiei materiale, cât şi în sfera nematerială (echipamente de investiţii, construcţia
de drumuri, poduri, aeroporturi etc.).

48. Cheltuielile publice versus cheltuieli private.

Cheltuielile publice:
- urmăresc satisfacerea unor preferinţe colective, stabilite pe baza opţiunilor colective;
- privesc finanţarea de bunuri şi servicii publice, dar şi transferuri în scopul redistribuirii
veniturilor în societate;
- mărimea lor depinde de numeroşi factori, cum sunt: înclinaţia populaţiei spre consumul de
bunuri şi servicii publice; potenţialul economic al ţării respective; ideologia partidelor aflate la
putere; gradul de consimţire la plata impozitelor etc.;
- sunt efectuate de un intermediar – statul, beneficiarii bunurilor şi serviciilor publice neputând
să facă o legătură directă între contribuţia lor la aceste cheltuieli şi beneficiile obţinute din
consumarea bunurilor şi serviciilor publice;
Cheltuielile private:
- asigură satisfacerea unor preferinţe individuale, având la baza opţiunea individuală;
- privesc plăţi efectuate pentru a obţine în schimb bunuri şi servicii;
- mărimea lor depinde de înclinaţia individuală spre consum a membrilor societăţii;
- sunt efectuate direct de beneficiarul bunurilor şi serviciilor, care cunoaşte preţul plătit.
49. Sfera de cuprindere a cheltuielilor publice şi a celor bugetare.
Între cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare există o deosebire, corespunzător sferei de
cuprindere a celor două noţiuni. Cheltuielile publice cuprind totalitatea cheltuielilor efectuate
prin intermediul instituţiilor publice, care se acoperă fie de la buget (central sau local), fie din
fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituţiilor, pe seama veniturilor
obţinute de acestea. Cheltuielile bugetare se referă doar la cheltuielile care se acoperă din
bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, sfera
cheltuielilor publice este mai cuprinzătoare, incluzându-le pe cele bugetare. Cheltuielile
bugetare sunt cheltuieli publice, dar nu toate cheltuielile publice sunt, în acelaşi timp, şi
cheltuieli bugetare.

50. Criterii de clasificare a cheltuielilor publice.

Structura cheltuielilor publice ilustrează modul în care sunt orientate resursele financiare ale
statului, în diverse perioade, spre anumite obiective: economice, sociale, culturale, militare
etc. Structura cheltuielilor publice poate fi abordată corespunzător mai multor criterii de
clasificare, şi anume: administrativă, economică, funcţională, financiară; după rolul lor în
producţiei sociale; gruparea folosită de organismele ONU.

51. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului funcţional.

Clasificarea funcţională foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate
sau alte destinaţii, spre care sunt dirijate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele
financiare ale statului. Importanţa acestui criteriu derivă din faptul că arată repartizarea
resurselor financiare publice pe domenii de activitate care definesc nevoile publice, fiind
principalul obiectiv urmărit la examinarea şi aprobarea prevederilor bugetare de către
Parlament. Această grupare reflectă compoziţia cheltuielilor publice, conform principalelor
funcţii prevăzute în bugetul de stat: educaţie şi cultură, sectorul social, sănătate, utilizarea
forţei de muncă, apărare naţională etc.

52. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului financiar.

Clasificarea financiară scoate în evidenţă momentul în care cheltuielile publice afectează
resursele financiare ale statului; corespunzător acestui criteriu, cheltuielile publice pot fi:
- cheltuieli definitive – cuprind cheltuieli de funcţionare sau de investiţii şi formează ponderea
cea mai mare a cheltuielilor publice;
- cheltuieli temporare – care sunt evidenţiate în conturile speciale de trezorerie (avansuri,
împrumuturi);
- cheltuieli virtuale (sau posibile) – cele pe care statul se angajează să le efectueze în anumite
condiţii;

53. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului administrativ.

Clasificarea administrative se bazează pe criteriul instituţiilor prin intermediul cărora se
efectuează cheltuielile publice: ministere, unităţi administrativ-teriotriale, instituţii publice
autonome etc. Utilitatea acestei grupări este legată de faptul că alocaţiile bugetare pe
beneficiare, dar prezintă şi unele neajunsuri, ca:
- fiecare beneficiar (minister, departament, agenţie guvernamentală, judeţ, municipiu etc.)
reuneşte cheltuieli cu destinaţii diverse;
- în cazul schimbării structurii sau subordonării acestor entităţi, datele privind structura
cheltuielilor publice devin incomparabile de la o perioadă la alta.
Acest criteriu se foloseşte la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatori de credite
bugetare.
54. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului economic.
Clasificarea economică grupează cheltuielile publice în cheltuieli în cheltuieli curente şi
cheltuieli de capital. Cheltuielile curente asigură buna funcţionare şi întreţinerea instituţiilor
publice, finanţarea satisfacerii acţiunilor publice, transferarea unor sume de bani anumitor
categorii de persoane, sau pentru onorarea angajamentelor speciale ale statului. Ele prezintă
un consum definitiv de produs intern brut şi trebuie să se reînnoiască anual. Cheltuielile
curente cuprind, la rândul lor, următoarele:
- cheltuielile privind serviciile publice (cheltuieli de funcţionare) – în care se includ: salarii,
servicii şi cheltuieli cu procurarea materialelor necesare activităţii curente;
- cheltuielile de transfer – cuprind sumele acordate din fondurile publice diferitelor persoane
fizice şi juridice, cu titlu definitiv şi nerambursabil;
- dobânzile aferente datoriei publice;
Cheltuielile de capital (de investiţii) se concretizează în achiziţionarea de bunuri de folosinţă
îndelungată, destinate sferei producţiei materiale sau nemateriale (şcoli, spitale).

55. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului rolul lor în viaţa economică.
În funcţie de rolul lor în viaţa economică, cheltuielile publice se împart în:
- cheltuieli reale (sau negative), care reprezintă un consum definitiv de produs intern brut
(cheltuielile militare, cele cu întreţinerea aparatului administrativ etc.);
- cheltuielile economice (sau pozitive), care contribuie la creşterea avuţiei naţionale
(construcţia de drumuri, poduri, aeroporturi, susţinerea unor proiecte economice etc.).

56. Clasificarea cheltuielilor publice conform clasificaţiei utilizate de instituţiile specializate

ale ONU.
Această clasificare are la bază două criterii principale: clasificaţia funcţională şi cea
economică. Clasificarea funcţională ONU a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru:
servicii publice generale, apărare, educaţie, sănătate, securitate socială, locuinţe şi servicii
comunale, cultură, religie, sport, acţiuni economice, alte scopuri. Clasificarea economică ONU
urmăreşte gruparea cheltuielilor publice în: cheltuieli care reprezintă consum final: dobânzi
aferente datoriei publice, subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente; formarea brută
de capital (investiţii brute şi creşterea stocului materiale); achiziţii de terenuri şi active
necorporale, transferuri de capital.

57. Clasificarea cheltuielilor publice în bugetul României.

În România începând cu anul 1991, pentru prezentarea cheltuielilor publice în buget, s-a
adoptat metoda de clasificare folosită de ONU, pentru asigurarea comparabilităţii datelor
necesare raportărilor şi analizelor internaţionale.
Primul criteriu este clasificarea economică:
A. Cheltuieli curente – cheltuieli de personal;
- cheltuieli materiale şi servicii;
- subvenţii;
- prime;
- transferuri;
- dobânzi aferente datoriei publice;
- rezerve;
B. Cheltuieli de capital
C. Împrumuturi acordate – împrumuturi pt. finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii;
- împrumuturi pt. creditarea agriculturii;
- împrumuturi pt. acoperirea unor arierate;
D. Rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite
- rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe.
- rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite interne.
Al doilea criteriu este clasificarea funcţională:
I. Servicii publice generale – cheltuieli pentru autorităţile publice (ex. preşedinţie);
II. Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – apărare naţională şi ordine publică;
III. Cheltuieli social-culturale – învăţământ, sănătate, cultură, religie, asistenţă socială;
IV. Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape - mediu, ape etc;
V. Acţiuni economice – industrie, agricultură şi silvicultură, transporturi şi comunicaţii etc;
VI. Alte acţiuni – cercetare ştiinţifică;
VII. Transferuri – transferuri din bugetul de stat
VIII. Împrumuturi acordate
IX. Plăţi de dobânzi şi alte cheltuieli aferente datoriei publice
X. Fonduri de rezervă

58. Indicatori de analiză a nivelului cheltuielilor publice.

Nivelul cheltuielilor publice, totale şi al diferitelor categorii de cheltuieli publice se poate
analiza atât static (valoarea acestora la un moment dat), cât şi dinamic (evidenţiind
modificarea şi sensul modificării lor în timp). Analiza din punct de vedere al nivelului se
bazează pe următorii indicatori: volumul cheltuielilor publice, ponderea cheltuielilor publice în
produsul intern brut şi volumul cheltuielilor publice care revine în medie pe un locuitor.

59. Modalităţi de exprimare a volumului cheltuielilor publice.

Volumul cheltuielilor publice poate fi exprimat în mărimi nominale sau reale. Exprimarea în
mărime nominală ( ) are dezavantajul denaturării indicatorului (dacă se urmăreşte evoluţia în
timp), fiind tributară preţurilor curente ale perioadei. Exprimarea în mărime reală ( ) elimină
acest dezavantaj, cheltuielile publice fiind cuantificate în preţuri constante (preţurile unui
anumit an luat ca bază).
sunt cheltuieli publice exprimate în mărime nominală

sunt cheltuieli publice exprimate în mărime reală

60. Ponderea cheltuielilor publice în PIB: mod de calcul, semnificaţii.

Este un indicator care poate caracteriza nivelul cheltuielilor publice dintr-o anumită perioadă .
Se calculează pe baza relaţiei:

unde G – ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut

Cp – cheltuieli publice totale
PIB – produsul intern brut
61. Cheltuieli publice medii pe un locuitor: mod de calcul, semnificaţii.
Este un indicator de nivel foarte sugestiv, care arată cuantumul cheltuielilor publice ale
statului, ce revine unui locuitor. Se calculează astfel:

= unde – cheltuieli publice medii pe locuitor (lei pe locuitor)

Cp - cheltuieli publice exprimate în preţuri curente sau constante.

N – nr. de locuitori corespunzător anului bugetar

62. Indicatori de analiză a dinamicii cheltuielilor publice.

Indicatorii de analiză a dinamicii cheltuielilor publice sunt: modificarea absolută şi relativă
(nominală sau reală) a cheltuielilor publice, modificarea ponderii cheltuielilor publice în
produsul intern brut, modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un
locuitor, modificarea structurii cheltuielilor publice, coeficientul de devansare a creşterii
produsului intern brut de către creşterea cheltuielilor publice, elasticitatea cheltuielilor
publice faţă de produsul intern brut.

63. Modificarea absolută a volumului cheltuielilor publice.

Modificarea absolută exprimă creşterea sau descreşterea acestora de la o perioadă la alta, în
mărime absolută, şi se determină conform relaţiei.
- unde
- modificarea absolută a cheltuielilor publice, în perioada curentă 1 faţă de perioada de bază
0.
- cheltuieli publice în perioada curentă.
- cheltuieli publice în perioada de bază.

64. Modificarea relativă a volumului cheltuielilor publice.

În afara modificării absolute a cheltuielilor publice, se poate analiza şi modificarea relativă a
acestora. Astfel, se calculează indicele de modificării cheltuielilor publice pe baza relaţiei:

unde
- indicele modificării cheltuielilor în perioada (1) faţă de perioada (0).

- cheltuieli publice în perioada curentă.

- cheltuieli publice în perioada de bază.

65. Modificarea absolută şi relativă a ponderii cheltuielilor publice în PIB.

Modificarea absolută arată cu cât a crescut sau scăzut de la o perioada la altă. Calculul se face
astfel:

- modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB (produsul intern brut) în perioada (1) faţă de
perioada (0).
şi - ponderea cheltuielilor interne în produsul intern brut în perioada curentă (1) şi în perioada
de bază (0) .

Raportul procentual dintre şi reprezintă modificarea relativă a ponderii cheltuielilor publice în

produsul intern brut.

66. Modificarea absolută şi relativă a nivelului mediu al cheltuielilor publice care revin pe un
locuitor.
Modificarea absolută a nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor arată mărimea şi
sensul modificării de la o perioada la alta a nivelului mediu al cheltuielilor publice ce revin în
medie pe un locuitor. Se calculează:
= - unde
- modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor, în perioada (1)
faţă de perioada (0).
şi - cheltuielile publice ce revin în medie pe un locuitor corespunzător perioadei (1) şi
perioadei (0).
Raportul procentual dintre cele două valori reprezintă modificarea relativă a nivelului mediu al
cheltuielilor publice pe locuitor.

67. Calculul şi semnificaţia elasticităţii cheltuielilor publice în raport cu PIB.

Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu produsul inter brut măsoară amploarea reacţiei
cheltuielilor publice la modificarea produsului inter brut. Calculul se efectuează astfel: = în
care:
- elasticitatea cheltuielilor publice faţă de produsul inter brut
- modificarea absolută a cheltuielilor publice, în perioada curentă 1 faţă de perioada de bază
0.
- cheltuieli publice în perioada de bază.
- modificarea produsului intern brut în perioada de referinţă
- produsul intern brut în perioada d bază.

68. Calculul şi semnificaţia coeficientului de devansare a creşterii cheltuielilor publice în

raport cu creşterea PIB.
Acest coeficient (k) este o valoare care reflectă corespondenţa dintre evoluţia cheltuielilor
publice şi cea a produsului intern brut. Se calculează pe baza relaţiei:

k = unde,
k - coeficientul de devansare a creşterii PIB de către creşterea cheltuielilor publice.
- indicele creşterii cheltuielilor în perioada (1) faţă de perioada (0)
- indicele creşterii produsului intern brut

69. Indicatori de analiză ai structurii cheltuielilor publice.

70. Indicatori de analiză a structurii economice a cheltuielilor publice.
71. Indicatori de analiză a structurii funcţionale a cheltuielilor publice.
Analiza structurii cheltuielilor publice vizează calculul ponderii pe care o are fiecare dintre
grupele de cheltuieli publice în total. Se poate realiza în cadrul oricărei clasificări a
cheltuielilor publice: economică, funcţională, financiară, administrativă etc.
Formula de calcul este:
= , unde
- greutatea specifică (ponderea) cheltuielilor publice din grupa „i” în totalul cheltuielilor
publice.
- nivelul cheltuielilor publice din grupa „i”.
- cheltuieli publice totale.
Din analiza structurii cheltuielilor publice, reiese modul în care sunt direcţionate resursele
financiare publice în cursul unui an bugetar. Pe această bază, se pot desprinde concluzii cu
privire la orientarea politicii bugetare spre anumite obiective (sociale, economice, militare
ş.a.) considerate ca fiind prioritare într-o anumită perioadă. Determinarea structurii
cheltuielilor publice serveşte totodată la urmărirea în dinamică a modificării opţiunilor
bugetare ale autorităţilor publice şi la efectuarea de comparaţii între state.
Din analiza comparativă a structurii funcţionale a cheltuielilor publice rezultă deseori, uneori
chiar foarte accentuate, care se explică, în principal, prin: gradele diferite de dezvoltare
economico-socială, politicile promovate de autorităţile publice şi modul în care au fost
repartizate competenţele între organele centrale şi locale.

72. Factorii de influenţă a volumului şi structurii cheltuielilor publice.

Analiza cauzelor care generează creşterea cheltuielilor publice se poate realiza şi pornind de la
studierea factorilor microeconomici care determină modificări în nevoile economico-sociale si
preferinţele consumatorilor pentru bunuri şi servicii publice. Corespunzător factorilor
microeconomici, creşterea cheltuielilor publice depinde de modificări în:
- cererea de bunuri şi servicii publice;
- ansamblul activităţilor de producţie utilizate pentru realizarea bunurilor şi serviciilor;
- numărul şi structura populaţiei;
- calitatea bunurilor şi serviciilor publice.
- preţurile intrărilor;
- regionalizarea şi globalizarea economiei;
- capacitatea de a plăti impozite;
- factori politici şi sociali.

73. Caracteristici ale metodei de analiză cost-avantaje alocării cheltuielilor publice.

Metoda de analiză cost-avantaje apreciază beneficiul ca fiind avantajul obţinut pe seama
furnizării serviciului public pentru care s-au elaborat variantele de proiect. Caracteristici:
- vizează, în principal, costurile şi beneficiile sociale, comparativ cu cele particulare, cu ceea
ce înseamnă că trebuie să şină seama de externalităţi;
- incapacitatea de a ţine costurile sub control din cauza că nu se urmăreşte realizarea de
profit;
- manifestarea unui răspuns necorespunzător la inovaţie, fapt ce se traduce, pe de o parte,
prin încercarea statului de a obţine cele mai sofisticate tehnologii, chiar dacă nu sunt eficiente
în raport cu nivelul costurilor, iar pe de altă parte, prin rezistenţă la introducerea tehnologiei
utile, care poate ameninţa rutinele acceptate;
- utilizarea necorespunzătoare a resurselor, astfel, în cazurile în care statul limitează rata
profitului pentru o anumită activitate (cu intenţia de a proteja consumatorii), răspunsul firmei
este de a maximiza profitul prin utilizarea de capital mai mare.

74. Caracteristici ale metodei de analiză cost-eficacitate a alocării cheltuielilor publice.

După elaborarea prealabilă a unui indicator de eficienţă, această analiză se aplică în absenţa
unei evaluări monetare a avantajelor. În anumite ipoteze clar formulate, în care este un
obiectiv unic, urmează a fi ales programul cel mai puţin costisitor. Caracteristici:
- elaborarea modelelor de analiză ţine seama de fazele prin care trece fiecare obiectiv: studiu,
realizare propriu-zisă, exploatare;
- este una dintre metodele de dimensionare a eficienţei cheltuielilor prin obiective şi acţiuni
economice;
- eficienţa cheltuielilor privind obiectivele şi acţiunile economice este, cu atât mai mare, cu
cât pentru obţinerea unei mărimi a efectului, efortul de utilizare a resurselor financiare prin
cheltuieli este mai mic.

75. Metode multicriteriale de analiză a cheltuielilor publice.

În cazul în care criteriile sunt numeroase şi apare imposibilitatea sintetizării lor într-un
indicator unic, decizia urmează a fi luată prin metode multicriteriale. Proiectele independente
sunt apreciate în raport cu fiecare dintre criteriile reţinute, ceea ce antrenează mai multe
clasamente ale proiectului, fiind dificilă stabilirea unui clasament general. Unele metode
permit degajarea unei soluţii empirice care ţine cont de aceste criterii diverse, soluţia putând
fi utilizată de către decident.