Elementele de baza ale sistemului nervos sunt celulele nervoase, numite neuroni.

Sistemul nervos are doua parti

importante: sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) si sistemul nervos periferic (cuprinde totul in
afara de tesutul nervos din sistemul central). Sistemul nervos periferic are doua componente importante:
sistemul nervos somatic (adunarea informatiilor de la organele de simt si transmiterea lor la sistemul nervos
central) si sistemul nervos vegetativ (coordoneaza functionarea organelor interioare si a glandelor).
Maduva spinarii are o lungime de circa 40 cm, de forma cilindrica, formata din tesut nervos si ocupa interiorul
coloanei vertebrale, de la partea inferioara a creierului pana la partea inferioara a spatelui, realizand legatura in
dublu sens dintre creier si sistemul nervos periferic. Activitatile constiente ale creierului au loc la nivelul
scoartei cerebrale, stratul exterior al creierului. Tesutul nu este compus numai din celule nervoase, ci si din
celule gliale, care apara, hranesc si sprijina celula nervoasa.
Celulele nervoase sunt foarte diferite, dar structura lor de baza este identica cu un nucleu aflat in centrul
corpului celulei; din corpul celulei se intinde o prelungire mai mare, numita axon care la capat se imparte in
multe ramuri, fiecare ramura terminandu-se cu o "maciuca" terminala. Pentru sustinerea sistemului nervos
central este nevoie de mult oxigen si substante nutritive, adica de o bogata circulatie sanguina. Creierul si
maduva spinarii sunt aparate de trei straturi de pielita fibroasa
numita meninge. Cavitatile interioare ale creierului si ale maduvei spinarii sunt umplute cu un lichid - lichidul
cefalorahidian, care are rol de a amortiza traumatismele provocate din exterior.
Organismul uman poate sa realizeze performante fizice si intelectuale incredibile pt. ca se afla intr-un echilibru
permanent cu mediul inconjurator, echilibru ce este asigurat de activitatea unora dintre organele care o
alcatuiesc. Printre acestea se numara si cele ce fac parte din sistemul nervos. Sistemul nervos al omului este
alcatuit din encefal aflat in cutia craniana, maduva spinarii adapostita in canalul vertrebral din centrul coloanei
vertebrale nervi si ganglioni nervosi. Tesutul nervos este alcatuit din doua tipuri de celule:
neuronii (celulele nervoase) si celulele de sustinere cu rol de sustinere si nutritie a neuronilor. Neuronul este
alcatuit dintr-un corp celular in care se gaseste nucleul, din prelungiri scurte ramificate numite dendrite si o
prelungire lunga si unica, ramificata terminal, numita axon. Axonul este invelit in teci protectoare dintre care
una alb-sidefie, teaca de mielina. In alcatuirea organelor nervoase intra doua tipuri de substanta nervoasa:
cenusie, formata din corpul neuronilor si alba formata din prelungirile acestora. Neuronul este o celula foarte
perfectionata unica prin faptul ca nu se divide, in momentul nasterii organismului acesta avand deja toti
neuronii de care va dispune de-a lungul intregii sale vieti. Neuronii raspund stimulilor aceasta proprietate
numindu-se excitabilitate. Neuronul transmite informatiile primite din mediu sub forma de influx nervos,
intotdeauna de la dendrite spre corpul celular si apoi spre axon, aceasata proprietate numindu-se
conductibilitate. Intre neuroni exista zone de atingere, numite sinapse, prin care influxul nervos este transmis de
la un neuron la altul intr-o singura directie. Un nerv este format din mai multe fibre nervoase protejate de un
invelis comun. Fibra nervoasa este alcatuita din axonul neuronului, impreunana cu tecile lui. Nervii si ganglionii
formeaza sistemul nervos periferic, iar encefalul si maduva spinarii formeaza sistemul nervos central. Encefalul
si maduva spinarii sunt invelite in 3 membrane impreuna formand meningele avand un rol de protectie si de
hranire al sistemului nervos. Legatura dintre sistemul nervos central si organele corpului se face prin
intermediul nervilor. Ganglionii nervosi se gasesc in apropierea encefalului, a maduvei spinarii cat si in diferite
zone ale corpului. Maduva spinarii este segmentul nervos situat in canalul vertebral avand o forma cilindrica
putin turtita cu diametrul de aproximativ un cm. In interior substanta cenusie este dispusa central in forma literei
h in exterior aflandu-se substanta alba formata din fibre nervoase grupate in fascicule ascendente si
descendente. Cele ascendente urca spre encefal ducand informatia iar cele descendente coboara de la encefal
ducand comenzi catre maduva. Din maduva spinarii pornesc cele 31 de perechi de nervi spinali care contin fibre
senzitive si fibre motoare. Encefalul (creierul) cu greutate de circa 1,4 kilograme este segmentul nervos aflat in
cutia craniana, fiind compus din: creierul mare, creierul mic si trunchiul cerebral. Creierul mare este alcatuit din
doua emisfere cerebrale, separate printr-un sant aflat la mijloc, si legate printr-o punte de substanta alba aflata la
baza santului. Suprafa emisferelor este brazda de santuri care formeaza circumvolutii cerebrale. Santurile mai
adanci impart suprafetele emisferelor in patru lobi: frontal, occipital, parietal si temporal. La suprafata
emisferelor cerebrale se afla substanta cenusie numita scoarta cerebrala iar la interior substanta alba avand la
interiorul ei substanta cenusie. Creierul mic sau cerebelul este alcatuit din doua emisfere cerebrale acoperite cu
santuri si cute paralele avand substanta cenusie la exterior si cea alba la interior. Trunchiul cerebral, aflat sub
cele doua emisfere cerebrale are forma unui trunchi de con dispus cu baza mare in sus, cuprinzand atat
substanta alba cat si cenusie intrepatrunse.
Partea trunchiului aflata spre maduva se numeste bulb rahidian. Din encefal pornesc 12 perechi de nervi
cranieni acestia fiind: nervii senzitivi care aduc informatii la encefal de la organele de simt, nervi motori care
duc comenzi de la encefal la organele care efectueaza comanda si nervi fixi care au fibre senzitive si motorii.
Sistemul nervos isi poate indeplini rolul ce-i revine cu conditia bunei functionari a tuturor segmentelor sale.
In anumite conditii de viata nefavorabile sau ca urmare a actiunii unor factori de risc sistemul nervos poate fi
afectat de o serie de boli care trebuie sa fie depistate in timp si tratate in mod corespunzator. Dintre aceste boli
se pot enumera: epilepsia, criza de isterie, depresia, nevroza, anorexia, dementa si schizofrenia.
Epilepsia
Criza de epilepsie are trei faze: convulsia, pierderea cunostintei si agitarea membrelor, apoi intepenirea corpului
incetarea respiratiei si muscarea limbii, ultima faza fiind faza de coma dupa care persoana se trezeste si nu isi
mai aminteste de criza.
Isteria. Este asemanatoare ca manifestari exterioare cu epilepsia iar persoana in cauza nu isi pierde cunostinta.
Depresia. Se manifesta prin tristete sub aprecierea fortelor proprii si pierdera energiei.
Nevroza. Este caaracterizata prin teama permanenta de ceva teama care poate deveni obsesie.
Anorexia. Se manifesta prin refuzul unei persoane de a se hrani, bolnavul slabind foarte mult.
Dementa. O boala grava datorita careia bolnavul isi pierde inteligenta nu se mai poate exprima nu intelege
sensul cuvintelor, nu se mai poate orienta in spatiu pierzandusi memoria atentia si judecata.
Schizofrenia. Se intalneste mai ales la adolescenti si tineri acestia pierzand contactul cu realitatea avand
tulburari de afectivitate si delir.
In aparitia acestor tulburari nervoase un rol important il joaca mediul social si familial. In astfel de cazuri se
apeleaza la psiholog sau medicul de specialitate acestia avand diverse teste de personalite care le permit sa
exploreze atitudinile, tendintele profunde ale individului si gradul de inteligenta al acestuia.
Sistemul nervos al unui animal (incluzând omul) coordoneaza activitatea muschilor, monitorizeaza organele,
primeste si prelucreaza informatiile primite prin organele de simt si initiaza actiuni. Cu alte cuvinte sistemul
nervos este responsabil pentru mentinerea homeostaziei (echilibrul intern al corpului). Elementele principale ale
sistemului nervos sunt nervii si neuronii.
Descriere
Elementul principal al sistemului nervos este tesutul nervos, format din neuroni interconectati prin axoni si
dendrite. La organisme mai evoluate (de exemplu, omul) se întâlnesc si celule gliale, care sustin activitatea
neuronilor fara a participa direct în prelucrarea de informatii.
Sistemul nervos este format din:
Sistemul nervos central (SNC)
Aceasta este partea principala a sistemului nervos si se ocupa cu prelucrarea informatiei venita de la receptori
(de exemplu, receptori vizuali, tactili, de durere etc.) si generarea de raspunuri. SNC este format din encefal si
maduva spinarii. Aceste doua componente sunt protejate de craniu si, respesctiv, de coloana vertebrala.
Sistemul nervos periferic (SNP)
SNP este partea sistemului nervos formata din neuronii si nervii din afara SNC. Acestia se gasesc în membre
(de exemplu, în mâini si picioare) si organe (de exemplu stomac, inima etc.). SNP nu este protejat de oase sau
de o bariera pentru sânge (fata de creier care este protejat de bariera hematoencefalica), si poate fi usor lezat
mecanic sau chimic.
SNP se împarte la rândul sau în doua componente:
1. Sistemul nervos somatic, care este asociat cu controlul voluntar al miscarilor prin actiunea muschilor
scheletici, cât si receptia stimulilor externi (în cazul stimulilor termici, stimulilor mecanici etc.). Sistemul
nervos somatic este format din fibre aferente, care duc informatiile de la surse externe spre SNC, si fibre
eferente, care duc impulsurile nervoase de la SNC la muschi.
2. Sistemul nervos autonom gestioneaza actiunile care nu se afla sub control constient. El controleaza de
exemplu functiile vitale ca respiratia si bataile inimii, dilatarea si constrictia pupilelor, digestia etc. Se împarte
în sistemul nervos simpatic si cel parasimpatic.

Repere:   sistem nervos , celule nervoase , neuroni , creier , maduva spinarii , organe de simt , encefal , cutie
craniana , corp celular , nucleu , trunchi cerebral , respiratie , sistem nervos central , sistem nervos periferic ,
membre
 

Functionarea organismului depinde de functiile izolate ale diferitelor organe, coordonate, controlate si conduse
de sistemul nervos. Acesta coordoneaza activitatea tuturor organelor, precum si relatiile organismului, ca intreg,
cu mediul extern. Datorita coordonarii si reglarii nervoase mentionate, organismul se comporta ca o unitate
functionala. Proprietatea sistemului nervos de a realiza aceasta coordonare se numeste functie integrativa.
Integrarea este o proprietate a tuturor etajelor sistemului nervos, dar organul de integrare propriu-zisa, care
subordoneaza si functiile celorlalte etaje, este scoarta cerebrala. Se deosebesc un sistem nervos vegetativ si un
sistem nervos al vietii de relatie, alcatuit din sistemul nervos central si sistemul nervos periferic. Sistemul
nervos vegetativ nu este - cum se credea in trecut - un sistem autonom, independent. Este o componenta a
sistemului nervos, care isi poate desfasura activitatea si independent de vointa. Activitatea sa este reglata de
segmentele superioare ale sistemului nervos central si in mod special de scoarta. Sistemul nervos vegetativ
coordoneaza activitatea organelor interne: bataile inimii si presiunea sanguina distributia sangelui, frecventa
miscarilor respiratorii, secretia etc. Cele doua componente ale sistemului nervos vegetativ - simpaticul si
parasimpaticul - exercita asupra fiecarui organ actiuni antagoniste: unul stimuleaza, celalalt inhiba. Excitatia
simpatica, mareste catabolismul, deci creste caldura, glicemia, accelereaza bataile inimii, diminua circulatia
periferica si creste circulatia centrala. Parasimpaticul are actiune antagonista: el creste anabolismul.
Tesutul nervos este constituit din doua elemente esentiale: neuronul (celula nervoasa propriu-zisa) si hevroglia
(tesutul de sustinere). Neuronul - unitatea ana-tomo-functionala a sistemului nervos - este alcatuit din corpul
celular si prelungirile sale. Acestea sunt: axonul - prelungire de obicei unica si lunga, prin care influxul nervos
pleaca de la celula - si dendritele - prelungiri scurte, prin care influxul vine la celula. Fibra nervoasa este
continuarea axonului si este constituita dintr-un fascicul de neurofibrile, numit cilindrax, invelit sau nu de o
teaca de mielina. Prin intermediul fibrelor nervoase se realizeaza legatura intre doi neuroni, legatura care poarta
denumirea de sinapsa.
Circulatia influxului nervos la nivelul sinapsei se face intr-o singura directie, de la cilindrax, spre dendrite si
corpul celular. Energia care circula de-a lungul fibrei nervoase se numeste influx nervos. Dupa sensul
impulsului nervos se deosebesc un neuron aferent - care conduce impulsul de la periferie catre centru (calea
senzitiva) -  si un neuron eferent - care conduce impulsul de la centru spre periferie (calea motorie).
Sistemul nervos periferic, alcatuit din fibre nervoase si organe terminale, deserveste informatia. La modificari
corespunzatoare de mediu extern sau intern, deci la stimuli diferiti, se produc excitatii (in organele terminale
senzitive), transmise prin fibre nervoase spre centru. Excitatiile mediului extern si excitatiile pornite de la
muschi, tendoane, articulatii, periost se transmit prin intermediul sistemului nervos al vietii de relatie, iar
excitatiile plecate de la viscere se transmit pe calea sistemului nervos vegetativ. Aceste senzatii sunt
receptionate de organe specializate, numite receptori, care pot fi: exteroceptori , care culeg excitatiile pornite de
la mediul extern, proprioceptori, care culeg excitatiile de la muschi, tendoane, articulatii etc. si interoceptori,
care culeg excitatiile viscerale.
Nervii periferici pot fi senzitivi sau senzoriali, motori si vegetativi. Pe calea lor vin informatiile de la periferia
corpului sau din organismele interne, care vor merge
- prin intermediu] neuronului senzitiv - spre centru, influxul nervos retransmitandu-se spre organele efectoare
pe calea neuronului motor, a nervilor motori. in general, nervii periferici sunt micsti, leziunea lor provocand
tulburari clinice motorii si senzitive. Din nervii periferici fac parte nervii cranieni, in numar de 12 perechi, si
nervii rahidieni.
Sistemul nervos central este alcatuit din encefal, care este format din cele doua emisfere cerebrale, formatiunile
de pe baza creierului, trunchiul cerebral, cerebel si din maduva spinarii.
Emisferele cerebrale prezinta partea cea mai dezvoltata a sistemului nervos. Fiecare dintre ele cuprinde cate
patru lobi: frontal, parietal, temporal si occipital (75). Acestia sunt impartiti prin santuri in circumvolutii.
Encefalul este format din substanta cenusie si substanta alba. Substanta cenusie prezinta numeroase celule de
diferite forme si dimensiuni, alcatuind la suprafata scoarta cerebrala, iar in profunzime nucleii centrali. in
scoarta se gasesc 14 milioane de celule. Substanta alba a emisferelor cerebrale este formata din fibre nervoase
care realizeaza legatura intre diferite zone corticale (fibre de asociatie), legatura intre cele doua emisfere (fibre
comisurale - corpul calos), si legatura intre diferite etaje ale sistemului nervos central (fibre de proiectie).
Coordonand functionarea sistemului nervos, scoarta cerebrala controleaza intreaga activitate a organismului. Ea
detine in primul rand functia de reprezentare si selectionare, de elaborare a ideilor - gandirea (rationamentul),
denumita de Pavlov - activitate nervoasa superioara.
Spre deosebire de reflexele neconditionate, care sunt innascute, reflexele conditionate sunt dobandite, aparand
in cursul existentei individului, determinate de conditii diferite si variate ale mediului extern. La nivelul scoartei
se realizeaza integrarea superioara, cu alte cuvinte, adaptarea organismului la schimbarile mediului extern,
inregistrate cu finete si precizie, precum si legatura dintre diferite parti ale organismului.
Lobul frontal, care corespunde circumvolutiei frontale ascendente, este sediul neuronului motor central, deci
sediul miscarilor voluntare. Leziunile lobului frontal se insotesc de tulburari motorii (paralizii), tulburari in
articulatia vorbirii (disartrie sau anartrie), tulburari de comportament.
Lobul parietal este sediul cortical al analizorului sensibilitatii generale. La acest nivel se realizeaza sinteza
tuturor tipurilor de sensibilitate. Leziunile lobului parietal se vor insoti deci de tulburari privind aprecierea
volumului si a formei obiectelor (stewognozie), a greutatilor (barestezie), privind discriminarea tactila
(aprecierea distantei dintre doua atingeri ale pielii) etc. Distrugerea totala duce la agnozie tactila, adica la
nerecunoasterea prin pipait a obiectului respectiv.
Lobul temporal cuprinde sediul cortical al analizorului auditiv. Leziunea sa se poate insoti de surditate verbala
(bolnavul aude, dar nu intelege), halucinatii auditive, tulburari de echilibru, imposibilitatea de a intelege scrisul
(cecitate verbala), incapacitate de utilizare uzuala a obiectelor si de efectuare a gesturilor obisnuite (apraxie);
uneori este pierduta intelegerea semnificatiei cuvantului vorbit sau scris (afazie senzoriala).
Lobul occipital este sediul capatului cortical al analizorului vizual. Leziunea sa duce la tulburari de orientare in
spatiu, tulburari de vedere (halucinatii vizuale) etc.
Formatiunile de la baza creierului sunt diencefalul si corpii striati. Diencefalul este alcatuit in principal din:
talamus, statia cea mai importanta de releu pentru toate fibrele senzitive care merg spre scoarta cerebrala
(leziunile talamusului producand grave tulburari de sensibilitate), si hipotalamus, coordonatorul sistemului
vegetativ si al sistemului endocrin. Corpii striati, formati dintr-un numar de nuclei de substanta cenusie, au un
rol deosebit in realizarea miscarilor automate si a tonusului muscular, fiind segmentul cel mai important al
sistemului extrapiramidal. Leziunile acestora duc la aparitia unor tulburari incadrate in notiunea generica de
sindrom extrapiramidal.
Trunchiul cerebral este prima portiune cuprinsa in cutia craniana, in prelungirea maduvei spinarii. Are un rol
deosebit de important, aflandu-se la raspantia dintre emisferele cerebrale si cerebel. Este alcatuit de sus in jos
din pedunculii cerebrali, protuberanta inelara si bulbul rahidian, care face legatura cu maduva spinarii. Tinand
seama de importanta centrilor nervosi (respiratori, circulatori, de deglutitie), a cailor si a conexiunilor de la
nivelul trunchiului cerebral, leziunile acestora produc manifestari complexe, grave si adesea mortale. De la
acest nivel pornesc cele 12 perechi de nervi cranieni care indeplinesc importante functii motorii si senzitive. in
afara nucleilor nervilor cranieni si ai centrilor reflexelor vegetative, in trunchiul cerebral se gasesc o serie de
nuclei nespecifici, care alcatuiesc formatiunea reticulara, care joaca rol in transmiterea spre scoarta cerebrala a
diferitelor stimulari extero- si interoreceptive, contribuind la edificarea starii de veghe (de constienta).
Cerebelul, asezat in fosa posterioara a cutiei craniene, este alcatuit din doua emisfere laterale, cu rol in
coordonarea motorie, si o regiune mediana, care contribuie in mod deosebit la mentinerea echilibrului, numita
vermis. Este legat de nevrax prin pedunculii cerebelosi. Functia sa principala consta in reglarea tonusului
muscular si in coordonarea miscarilor.
Maduva spinarii: ultima portiune a sistemului nervos central este adapostita in canalul rahidian si se prezinta
sub forma unui cilindru de substanta nervoasa, care incepe de la bulb si se intinde pana la L2. Este impartita in
doua jumatati simetrice, fiind formata din substanta alba si substanta cenusie (76). Substanta cenusie este situata
central si imbraca aspectul literei H. Coarnele anterioare ale substantei cenusii sunt motorii, cele posterioare
senzitive, iar cele laterale au functii vegetative.
Substanta alba este alcatuita din: cai motorii descendente si cai senzitive ascendente, in fiecare jumatate de
maduva se disting trei cordoane de substanta alba, separate de emergentele radacinilor anterioare (motorii) si
posterioare (senzitive). Cordonul anterior contine fasciculul piramidal direct. Cordonul posterior contine
fascicule Goli si Burdach, care conduc spre centrii superiori sensibilitatea tactila si profunda constienta.
Cordonul lateral contine o serie de fascicule ascendente care conduc spre centrii superiori informatii legate de
sensibilitatea termica, dureroasa si profunda inconstienta. Tot la nivelul cordonului lateral coboara fasciculul
piramidal incrucisat si caile extrapiramidale, spre celula neuronului periferic, aflata in coarnele anterioare, de
unde porneste calea motorie finala. Leziunile maduvei provoaca grave tulburari senzitive, motorii si vegetative.
La nivelul maduvei, din cele doua radacini - anterioara (motorie) si posterioara (senzitiva) - se formeaza nervii
rahidieni. Pe traiectul radacinii posterioare exista o umflatura, ganglionul spinal, care contine corpul celular al
primului neuron senzitiv periferic. Nervii rahidieni dau nastere nervilor periferici. Sistemul nervos central
(encefalul si maduva spinarii) este acoperit si protejat de cele trei foite meningiene: duramater, o membrana
fibroasa in contact cu osul, arahnoida, o foita subtire care captuseste fata interna a durei mater, si pia mater, un
tesut celular bogat vascularizat care acopera tesutul nervos. Spatiul subarahnoidian cuprins intre pia mater si
arahnoida contine lichidul cefalorahidian. Acesta este secretat in ventriculi de catre plexurile coroide si
patrunde in spatiile subarahnoidiene prin orificiile lui Magendie si Luschka. in interiorul encefalului se afla un
sistem de cavitati - sistemul ventricular, in care se formeaza si circula L.C.R. in emisfere se afla ventriculii
laterali si ventriculul III. intre protuberanta si cerebel se afla ventriculul IV. Ventriculul III este legat de
ventriculul IV prin apeductul sylvian. Ventriculul IV comunica cu spatiul arahnoidian prin orificiul Luschka si
Magendie. L.C.R. se resoarbe din spatiul subarahnoidian, prin vilozitatile arahnoidiene.
Pentru intelegerea Simptomelor care apar in leziunea sistemului nervos, este necesara o sumara recapitulare a
cailor motorii, senzitive si a reflexelor.
Caile motorii. Sistemul motor cuprinde trei elemente: neuronul motor central, neuronul extrapiramidal si
neuronul periferic. Neuronul motor central si cel extra-piramidal reprezinta cele doua cai motorii care merg de
la encefal la maduva. La nivelul acesteia, calea motorie este unica, fiind reprezentata de neuronul motor
periferic, numit de aceea si cale motorie finala comuna. Prin intermediul acesteia se transmit atat impulsurile
venite pe calea neuronului motor central (calea piramidala), cat si cele venite pe caile extrapiramidale.
Neuronul motor central formeaza calea piramidala. Fasciculul piramidal are so-mele celulare (corpurile
celulare) situate in scoarta circumvolutiei frontale ascendente. Axonii lor alcatuiesc calea piramidala si se
termina in coarnele anterioare ale maduvei, unde fac sinapsa cu neuronul motor periferic, cu exceptia unor fibre
scurte (fasciculul geniculat) care se termina in nucleii de origine ai nervilor cranieni, la nivelul trunchiului
cerebral. Fasciculul piramidal este format din fibre, care au deci o lungime si un traiect diferit:
- fasciculul geniculat (cortico-nuclear) care se termina in nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul
cerebral;
- fasciculul piramidal incrucisat, care reprezinta cea mai mare parte a fasciculului piramidal si ale carui fibre se
incruciseaza in partea inferioara a bulbului (de-cusatie), pentru a ajunge apoi in cordoanele medulare laterale si
coarnele anterioare. Datorita incrucisarii bulbare a acestor fibre, se intelege de ce o leziune encefalica
antreneaza o paralizie de partea opusa a corpului;
- fasciculul piramidal direct, un fascicul foarte subtire, constituit din cateva fibre, care nu se incruciseaza la
nivelul bulbului, ci mult mai jos, la nivelul maduvei, cu cateva segmente inainte de a se termina tot in coarnele
anterioare ale maduvei. Fasciculul piramidal este de origine filogenetica mai noua. Prin intermediul lui se
transmit impulsurile motorii active (pentru miscarile voluntare) si impulsurile moderatoare ale scoartei pentru
activitatea automat-reflexa a maduvei.
Neuronii extrapiramidali formeaza calea extrapiramidala, care este o cale motorie indirecta. Corpurile celulare
isi au originea in nucleii cenusii centrali (lenticular, caudat), nucleu rosu, locus niger. Toti acesti nuclei sunt
legati intre ei prin fascicule scurte. Caile descendente se terminam coarnele anterioare ale maduvei prin diferite
fascicule: rubro-spinal, olivo-spinal, tecto-spinal, vestibulo-spinal. De retinut ca scoarta cerebrala la nivelul
lobului frontal are neuroni cu functie extrapiramidala. Sistemul extrapiramidal, de origine filogenetica mai
veche, joaca un rol in miscarile automate si in coordonarea si reglarea tonusului muscular.
Neuronul motor periferic este portiunea terminala a caii motorii. Corpurile celulare se gasesc in coarnele
anterioare ale maduvei, iar axonii trec prin radacina anterioara in nervii periferici, terminandu-sein muschi.
Legatura intre nerv si muschi se face la nivelul unei formatiuni de tip sinaptic, numita placa motorie.
Transmiterea influxului la acest nivel, se face cu ajutorul unui mediator chimic, numit acetilcolina. Neuronul
motor periferic primeste excitatii atat pe calea neuronului motor central, cat si a neuronului extrapiramidal si a
arcului reflex medular. De aceea se mai numeste si calea finala comuna. in leziunea neuronului motor periferic
sunt pierdute toate categoriile de miscari.
Caile sensibilitatii. Informarea sistemului nervos asupra variatiilor mediului extern si intern se realizeaza prin
existenta la periferie a unor receptori specializati pentru toate tipurile de sensibilitate. in mare, se disting: o
sensibilitate elementara si una sintetica. Sensibilitatea elementara cuprinde:
- sensibilitatea superficiala sau cutanata, pentru tact, caldura si durere (termica, tactila si dureroasa);
- sensibilitatea profunda sau proprioceptiva, care provine din muschi, tendoane, ligamente, oase si articulatii;
- sensibilitatea viscerala (interoceptiva), sub controlul sistemului nervos vegetativ.
Sensibilitatea sintetica cuprinde: senzatii complexe, rezultate din diferentierea si combinarea senzatiilor
elementare.
Caile sensibilitatii, printr-o inlantuire de trei neuroni, alcatuiesc calea sensibilitatii termo-algice, a sensibilitatii
tactile, profunda constienta (mio-artrokinetica, vi-bratorie si barestezica), profunda inconstienta (relatii despre
tonus si echilibru).
Caile senzitive cuprind trei neuroni. Primul neuron se gaseste pe traiectul radacinii posterioare a nervului
rahidian, in ganglionul spinal si in ganglionii anexati nervilor cranieni. El are o prelungire cu rol de dendrita,
care alcatuieste fibra senzitiva a nervului periferic, si o prelungire cu rol de axon care patrunde in maduva.
Aceasta prelungire poate fi scurta, pentru sensibilitatea superficiala (care se termina in celulele coarnelor
posterioare ale maduvei), mijlocie, pentru sensibilitatea profunda inconstienta (care se termina 2 - 3 segmente
medulare mai sus) si lunga, pentru sensibilitatea profunda constienta (care se termina in nucleii Goli si
Burdach din bulb).
Al doilea neuron transmite excitatia senzitiva la talamus - pentru sensibilitatea superficiala: prin fasciculul
spino-talamic anterior, pentru sensibilitatea tactila, prin fasciculul spino-talamic posterior, pentru
sensibilitatea termo-algica, iar pentru sensibilitatea profunda, fibrele care pornesc din nucleii Goli si Burdach
- se incruciseaza in bulb, pe linia mediana si se termina in talamus.
Al treilea neuron este portiunea cailor senzitive cuprinsa intre talamus si circumvolutia parietala ascendenta.
Reflectivitatea. Se intelege prin reflex, un raspuns motor secretor sau vasomo-tor, obtinut prin intermediul
sistemului nervos. Pentru ca sa se produca un reflex este necesara continuitatea arcului reflex, intre nervul
aferent si ce] eferent, cu alte cuvinte, o suprafata receptoare (piele, muschi, tendoane), un nerv senzitiv, care
constituie fibra aferenta, o celula intermediara situata in ganglionul spinal posterior, o celula motorie (in
cornul anterior al maduvei) si o terminatie motorie in muschi (fig- 77).
Se cunosc mai multe tipuri de reflexe.
Reflexele osteo-tendinoase sunt reflexe spinale, formate din doi neuroni - unul senzitiv, care receptioneaza
excitatia de la nivelul tendonului excitat prin intindere, si unul motor (neuronul motor periferic), care executa
raspunsul motor. Impulsurile corticale prin calea piramidala au actiune inhibitorie asupra acestor reflexe.
Reflexele superficiale (cutanate si mucoase) sunt formate din inlantuirea mai multor neuroni. Excitatia unor
zone cutanate mucoase determina contractia muschilor corespunzatori. Ele devin patologice prin exagerarea
lor, care apare in leziunea fasciculului piramidal. Reflexele de postura
au tot un arc reflex, alcatuit din doi neuroni, dar sunt reglate in special de sistemul extrapiramidal, care
exercita asupra lor o influenta moderatoare. La subiectul normal, modificarea pasiva a pozitiei unei articulatii
determina o stare de contractie a muschilor interesati. in leziunile extrapiramidale, aceste contractii sunt
exagerate. in afara acestor reflexe pot aparea si alte reflexe patologice, care se ivesc numai in leziunile
neuronului motor central (calea piramidala). in afara reflexelor somatice, maduva este si sediul unor reflexe
vegetative (defecatie, mictiune, erectie, ejaculatie, vaso-motricitate)

care se ivesc numai in leziunile neuronului motor central (calea piramidala). in afara reflexelor somatice,
maduva este si sediul unor reflexe vegetative (defecatie, mictiune, erectie, ejaculatie, vaso-motricitate)