Omul lui Nicăieri !

Trupa The Beatles şi-a lansat albumul Rubber Soul [Suflet de Cauciuc] în luna
decembrie a anului 1965, exprimând în cântec, cu o putere irezistibilă pentru acea generaţie,
existenţialismul în care credeau. Poate că acest lucru se vede cel mai clar în piesa “Omul lui
Nicăieri” a lui John Lennon.

El este un om real, omul lui Nicăieri,

Din ţara lui Nicăieri
Făcând planuri spre Nicăieri
Pentru Nimeni.
Nu are un punct de vedere,
Nu ştie încotro se duce
Nu cumva seamănă cu tine şi cu mine?

Acelea erau, mai ales pentru studenţii din colegii, zile ameţitoare. Nu toţi s-au lăsat
ademeniţi de momeala absurdului şi seducţia goliciunii eroice. Nu toţi sau prăbuşit în faţa
afirmaţiilor lui Albert Camus şi Jean-Paul Sartre.
Astăzi, în cultura noastră se selectează o altă direcţie, care sapă o prăpastie adâncă
printre oameni şi în oameni, numită privatizarea religiei. Acest concept presupune că toate
problemele de importanţă ultimă să fie limitate la spaţiul privat al fiecărui individ în parte.Nu
ajunge că fiecare mărşăluiam după o altă melodie, incapabili să găsim punctele comune prin
care să ne armonizăm vieţile, dar se fac eforturi concertate pentru ca orice expresie publică a
mesajului creştin să fie redusă la tăcere. Este suficient să ne plimbăm prin centrele comerciale
în sezonul Crăciunului şi să ascultăm colindele mutilate în care numele lui Cristos a fost scos
intenţionat, ca să nu strice dispoziţia de sărbătoare a unora dintre cumpărători. Voci puternice
au cerut chiar şi schimbarea calendarului, sugerând eliminarea delimitării înainte de Cristos şi
după Cristos, pe motivul că asemenea aluzii religioase deranjează lumea noastră occidentală
proaspăt reconfigurată.
Cât de ironic este că sexualitatea şi nuditatea , care ar trebui să fie private, sunt acum
expuse pentru consum public, în timp ce convingerile spirituale, care ar trebui să dea forţă
politicilor publice, sunt obligate să se manifeste doar în spaţiu privat. Orice persoană cu
judecată ştie că a reduce o convingere sacră la sfera privată înseamnă, în cele din urmă, a o
fractura, dacă nu chiar a o ucide. Ca şi când ţi-ai scoate inima din piept şi să ceri sângelui să
curgă în continuare prin vene.
Dacă secularizarea a lăsat societatea fără ruşine şi fără nici un reper pentru decenţă,
pluralismul a lăsat-o fără raţiune şi fără punt de reper pentru raţionalitate.
Dacă există un Dumnezeu şi o lucrare a Lui prin Duhul Sfânt, cum de altfel nu pot fi
contestate, atunci se vor găsi nişte tineri cu o melodie care să nege versurile lui John Lennon
şi să dea expresie unei credinţe care nu se ruşinează să fie trăită în toată speranţa şi
autenticitatea ei. Nişte tineri care vor demasca tot ce este fals şi corupt prin trăirea dragostei
lui Dumnezeu în ei şi între ei. Aceşti oameni sunteţi voi! Nu Omul lui nicăieri , ci omul lui
Dumnezeu!