Reaprinderea candelelor

2 Cronici 29:1-19

Cu cât cunoaştem mai bine şi mai mult Cuvântul lui Dumnezeu suntem convinşi că El
cheamă în lucrare şi ridică de-a lungul istoriei oamenii potriviţi pentru momente cheie. În
aceeaşi măsură în care Dumnezeu îşi cheamă oamenii în lucrare, aş vrea să înţelegem
importanţa faptului de a fi acei oameni gata pentru momentul în care Dumnezeu ne va spune:
„Acum a sosit şi timpul tău!” Cei care au aşteptat cu răbdare acel moment şi s-au pregătit
pentru el, au făcut lucrări mari pentru Domnul.
În galeria oamenilor folosiţi de Dumnezeu de-a lungul istoriei îl găsim şi pe împăratul
Ezechia. El a fost ridicat de Dumnezeu într-una din cele mai dificile perioade ale istoriei
poporului Israel. Împărăţia de Nord deja fusese cucerită de peste 100 de ani, iar mica
Împărăţie de Sud peste care a domnit, era înconjurată din toate părţile de duşmani şi
ameninţată ea însăşi cu cotropirea.
Câţi tineri din biserică au în jur de 25 de ani? Fiecare dintre noi ne putem, cred, aduce
aminte ce gânduri aveam la 25 de ani. Nu cred că purtam prea multe grijuri la acea vârstă. Cel
puţin, cei dintre noi care ne-am căsătorit după această vârstă. În orice caz, la acei ani nu te
gândeşti atât de mult la cei din jur.
Ezechia a ajuns împărat la 25 de ani (v. 1). Dacă nu am cunoaşte foarte bine contextul
în care a trăit, am putea spune: „Uau, ce şansă a avut!” Ezechia însă nu a prea avut timp să se
bucure de acei ani frumoşi. Întreg poporul peste care fusese ales ca împărat ,scruta plin de
îngrijorare la vremurile tulburi care se anunţau deja în viitor, şi aşteptau, unii cu speranţă, alţii
cu îndoială, ca tânărul lor împărat să găsească soluţii de ieşire din criză.
Uneori oameniii îşi pun prea mare încredere în alţi oameni. Cei care aţi urmărit anul
trecut alegerea lui Barack Obama ca preşedinte al SUA, vă aduceţi aminte de entuziasmul,
optimismul chiar euforia care a pus stăpânire pe americani, legate de persoana acestui om.
Cred că niciodată în istoria acelei ţări aşteptările nu au fost atât de mari legate de un viitor
preşedinte. Cu toate acestea, deja mulţi americani au început să fie dezamăgiţi de Barack
Obama, şi aceasta nu pentru că ar fi un incapabil, ci pur şi simplu pentru faptul că şi el este un
om limitat, care nu are soluţii pentru toate probleme oamenirii.
Aşadar, când Ezechia a ajuns împărat, într-o vreme de criză pentru naţiune, privirile
oamenilor s-au îndreptat spre el, pline de speranţă. Cred că el a resimţit această aşteptare a
poporului său, şi cred că a avut multe nopţi în care s-a întrebat la nesfârşit: „Cum să fac ca
lucrurile să meagă mai bine?”
Ei bine, Ezechia a reuşit ca, cel puţin în timpul vieţii şi domniei lui, lucrurile să meargă
bine. Cred că paşii făcuţi de Ezechia atunci, rămân valabili şi pentru noi astăzi, în special
pentru aceia dintre noi care simt chemarea lui Dumnezeu şi responsabilizarea pentru o
anumită lucrare.

1. Alege să faci întotdeauna doar binele!

În versetul doi citim despre o decizie pe care Ezechia a luat-o: El a făcut ce este bine
înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
Binele şi răul sunt noţiuni morale şi opţiuni morale totodate. Ele ţin de libertatea
noastră de alegere. Fiecare om este pus în faţa aceste alegeri duble, între bine şi rău. Nimeni
nu ne obligă să alegem întotdeauna binele sau întotdeauna răul. Fiecare decidem, în
circumstanţele în care ne găsim şi în funcţie de stăpânul vieţii noastre, să alegem binele sau
răul.

1
 Cred că o discuţie pe marginea acestei alegeri pe care o facem este foarte importantă în
zilele noastre. De ce, deşi putem alege să facem binele, mulţi dintre noi în diferite situaţii ale
vieţii alegem să facem răul?
Pentru a găsi răspunsul la această dilemă morală, întoarceţi la Geneza 2:16, 17. Avem
aici descris episodul ispitirii primilor oameni. Adam şi Eva, ascultând de îndemnul
diavolului, au ales să păşească pe drumul libertăţii de a alege între bine şi rău. Înainte de
căderea în păcat, Adam trăia într-o stare desăvârşită de puritate morală, el neştiind atunci ce
este binele şi răul.
Ajungem acum însă la miezul problemei. Adam şi Eva au făcut atunci doi paşi greşiţi.
Primul, s-au dovedit necredincioşi faţă de Dumnezeu şi au ascultat de îndemnul diavolului.
Al doilea, au mâncat din fructul despre care Dumnezeu le spusese să nu mănânce. Rezultatul
a fost acela că au ajuns să cunoască binele şi răul printr-un act de neascultare faţă de
Dumnezeu, adică prin păcat!
Aş vrea să înţelegem foarte clar că Adam nu a fost un robot programat de Dumnezeu să
facă doar binele. El a fost creat o fiinţă perfectă dar liberă, neavând cunoaşterea păcatului,
având însă libertatea alegerii. Alegerea lui însă a fost greşită, pentru că a fost rezultatul
neascultării de Dumnezeu. Dacă Adam ar fi ascultat de Dumnezeu, alegerea lui ar fi fost
bună, adică ar fi refuzat să asculte de îndemnul diavolului şi nu ar fi lăsat-o nici pe Eva să
mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Alegerile noastre greşite sunt întotdeauna rezultatul ieşirii de sub autoritatea lui
Dumnezeu. Alegerea binelui sau răului în viaţă este aşadar o problemă de libertate personală.
Noi suntem liberi să alegem una din cele două, dar alegerea noastră va fi influenţată de cadrul
general al vieţii noastre: o viaţă în care domneşte păcatul va fi influenţată de diavol să aleagă
răul, pe când o viaţă în care domneşte Cristos va fi influenţată să aleagă binele.
Alegerea noastră are consecinţe asupra vieţii noastre. Ezechia a avut parte de multe
binecuvântări în viaţa şi în domnia lui, pentru că a ales să facă binele. Nu l-au obligat părinţii,
de fapt, vom vedea puţin mai târziu că de la tatăl său nu a avut nimic ce învăţa bun, nu l-au
obligat nici alte persoane, a fost propria lui decizie morală.
Aş vrea să ne uităm la două cazuri din Biblie, în care vom vedea faptul că noi suntem
singurii responsabili de răul sau binele pe care îl facem în trăirea noastră zilnică.
Primul caz este cel al lui Cain (Geneza 4:3-8). Dumnezeu l-a atenţionat pe Cain: dacă
faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti. Cu alte
cuvinte, Dumnezeu i-a spus lui Cain: „Cain, tu alegi să faci binele sau răul. Păcatul care-ţi dă
târcoale te îndeamnă să faci răul. Tu însă ai obligaţia morală să nu permiţi păcatului să te
îndemne la rău!” Cu toţii ştim ce a ales Cain să facă.
Al doilea caz este cel al lui Iosif (Geneza 39:7-12). Iosif a fost foarte mult ispitit prin
soţia lui Potifar, care cred că era şi tânără şi frumoasă. Versetul 10 ne spune: Măcar că ea
vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit. Iosif a luat decizia să nu păcătuiască.
Ezechia, după ce a ajuns împărat, a luat şi el o decizie care i-a influenţat radical nu
numaiviaţa, ci şi domnia. El a ales să facă ce este bine înaintea lui Dumnezeu. Putea să facă
ce vroia, nimeni nu a fi avut curajul să-i ceară socoteală; el însă a ales să facă binele.
Una din crizele majore ale bisericilor din vremea noastră nu este aceea că membrii lor
nu cunosc ce ar trebui să facă, ci faptul că membrii lor nu au luat o decizie spirituală majoră,
să facă doar binele în orice împrejurare. Multe din căderile noastre spirituale ar putea fi
preîntâmpinate dacă am lua astfel de decizii. Dacă toţi tinerii din bisericile noastre ar lua
decizia să nu trăiască în păcat înainte de căsătorie, dacă toţi fraţii şi surorile ar lua decizia să
nu mintă, să nu fure, să nu vorbească de rău, să nu urască sau să nu trăiască în imoralitate,
cred că mărturia creştinilor ar fi cu totul alta.
Aş vrea să vă provoc pe toţi care sunteţi în Casa Domnului în aceasă dimineaţă să luaţi
decizia ca de astăzi înainte să faceţi binele în orice împrejurare, indiferent de preţ.

2
 2. Stabileşte-ţi corect priorităţile în viaţă!
În versetul 3 citim: În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei
Domnului, şi le-a dres. Ezechia a domnit 29 de ani. Pentru acea perioadă dificilă a istoriei şi
nu numai, a avut o domnie lungă. Secretul acestei domnii lungi şi binecuvântate de
Dumnezeu îl descoperim aici: încă de la începutul domniei, Ezechia şi-a stabilit priorităţile
corecte în viaţă.
Interesant de observat că înainte de orice alt proiect, Ezechia a fost interesat încă din
prima lună a domniei, de Casa lui Dumnezeu. Atunci când Duhul Sfânt conduce viaţa unei
persoane, ea este motivată să se implice în primul rând în lucrarea lui Dumnezeu.
Se ridică o întrebare: Dacă Ezechia a deschis uşile Casei Domnului, cine le închisese? E
clar că un împărat dinainte de el le închisese cu un scop: ca poporul să nu mai vină să se
închine înaintea lui Dumnezeu. Cine a fost acel împărat?
Haideţi să citim câteva versete din capitolul precedent (2 Cronici 28:16-25). Ştiţi cine a
fost Ahaz? Tatăl lui Ezechia, şi unul dintre cei mai stricaţi împăraţi pe care i-a avut Iuda.
Putem observa un lucru extroardinar. Ezechia n-a urmat comportamentul şi felul de viaţă al
tatălui său. Ahaz şi-a propus să trăiască o viaţă de păcat şi a făcut doar ce este rău înaintea lui
Dumnezeu. Ezechia, deşi nu a avut nimic ce învăţa bun de la tatăl lui, a ales să-L slujească pe
Dumnezeu şi să facă binele, şi şi-a stabilit ca prioritate, imediat după ajungerea pe tronul lui
Iuda, redeschiderea şi sfinţirea Casei Domnului.
În perioada aceea, Templul era locul în care era prezentă slava lui Dumnezeu şi era
locul în care oamenii veneau să se închine înaintea Lui. Dacă Ahaz a ales să spurce Templul,
să-l închidă, să se închine la idoli şi astfel să întoarcă inima poporului de la sfinţenie spre
păcat, de la adevăr spre minciună, Ezechia a avut ca prioritate restaurarea închinării înaintea
lui Dumnezeu, şi întoarcerea poporului cu faţa spre Dumnezeu.
Pentru Ezechia, închinarea a fost o prioritate a vieţii lui. Este închinarea înaintea lui
Dumnezeu o prioritate şi a vieţii tale? Cât de mult iubeşti închinarea se reflectă în cât de des
vii la biserică să te închini. Unii însă spun: „Eu mă pot închina şi dacă rămân acasă”. Să nu ne
minţim singuri! Gândeşte-te cât de mult timp ai petrecut cu televizorul sau făcând alte lucruri,
atunci când ai rămas acasă în timpul serviciilor bisericii, şi cât de mult ai stat în rugăciune şi
în citirea Cuvântului lui Dumnezeu.
La acest punct Dumnezeu ne face o mare atenţionare. Nu te aştepta să fii binecuvântat,
dacă nu ai ca prioritate a vieţii tale restaurarea închinării. Toată alergarea şi munca ta vor fi
lipsite de binecuvântarea lui Dumnezeu. Vei alerga şi vei munci mult, dar vei pierde şi mai
mult, pentru că te vei trudi fără să ai parte de binecuvântare. Sunt mulţi creştini care se plâng
că, în pofida faptului că muncesc atât de mult, rămân cu atât de puţin. Probabil că majoritatea
dintre ei, dacă şi-ar verifica foarte bine viaţa, ar constata că viaţa de slujire şi închinarea
înaintea lui Dumnezeu nu sunt o prioritate a vieţii lor. Atunci, nu te aştepta să fii şi
binecuvântat în ceea ce faci!
Ezechia ar fi putut să-şi înceapă altfel domnia: să-şi întărească cetăţile, să-şi mărească
armata, să-şi cumpere arme, să-şi construiască palate pentru el şi copiii lui. A ales însă să
înceapă lucrând pentru Dumnezeu, pentru că a înţeles că făcând astfel, va avea parte de
binecuvântarea şi ocrotirea Lui şi în alte lucrări.
Nu ştiu care sunt acum priorităţile vieţii tale. Sunt ele de ordin material sau de ordin
spiritual? Dacă vei constata că te zbaţi doar pentru a avea mai mult în lumea aceasta, nu uita
că viaţa ta este prea scurtă să-ţi pierzi timpul investind în lucruri trecătoare. Dacă vrei să fii
binecuvântat, lucrează în primul rând pentru Dumnezeu, refă şi curăţă altarul închinării din
viaţa ta, şi slujeşte-L pe El cu tot ce ai, şi El va răsplăti la vremea cuvenită credincioşia ta.

3
 3. Nu vopsi peste rugină!
Al treilea pas făcut de Ezechia îl găsim relatat în pasajul 29:4-9. După ce a deschis
Templul, Ezechia a chemat pe toţi preoţii şi leviţii care erau rânduiţi după legea lui Moise să
slujească la Templu şi i-a provocat să facă două lucruri.
În primul rând, i-a chemat la sfinţire personală (v. 5). Nu poţi să-L slujeşti eficient pe
Dumnezeu, şi slujirea ta să fie primită, fără să-ţi sfinţeşti viaţa mai întâi. E trist să vezi
lucrători cu o viaţă şi mărturie pătată, care continuă să-L slujească de ochii oamenilor pe
Dumnezeu. Slujirea lor însă nu are nici o valoare.
În al doilea rând, el i-a chemat pe preoţi şi leviţi să sfinţească Casa Domnului. După ce
s-au sfinţit pe ei înşişi, aceşti slujitori erau gata de-acum să sfinţească şi Templul. Această
operaţie are şi un înţeles simbolic. Curăţirea Casei Domnului trebuie făcută doar de oameni
care se curăţesc mai întâi ei înşişi. Ca să poţi să dai învăţătură altora, să poţi îndrepta şi ridica
pe alţii, mai întâi tu trebuie să intri într-un proces de curăţire.
Ezechia mai spune ceva: „Căci părinţii noştri au păcătuit” (v. 6). Ezechia nu a vopsit
peste rugină. O adevărată reformă morală, o profundă trezire spirituală, începe mai întâi cu
recunoaşterea păcatului şi chemarea la trăire în curăţie. Ezechia a înţeles că Dumnezeu nu
binecuvântează peste păcat şi ipocrizie.
Trezirea spirituală în biserici va începe atunci când fiecare credincios îşi va curăţi viaţa,
şi când păcatul va fi scos afară. Multe biserici nu sunt binecuvântate şi nu au parte de
prosperitate spirituală pentru că tolerează şi ascund păcatele unora dintre membrii ei. Ezechia
nu a ascuns falimentul tatălui lui şi ale generaţiei tatălui lui. Dimpotrivă, l-a expus public, ca
poporul să înţeleagă că trebuie să o rupă definitiv cu trecutul.
Fraţi şi surori, vă provoc să nu mai vopsim peste rugină. Dacă avem păcate ascunse în
viaţa noastră, sau dacă ascundem păcate în viaţa celor din casa noastră, Dumnezeu nu ne va
dărui binecuvântare. Din cauza lui Acan, întreg poporul lui Dumnezeu a avut de suferit. Să nu
fim nici unul dintre noi un Acan spiritual, ci un Iosua gata să confrunte şi să curăţească
păcatul din mijlocul taberei!

4. Porneşte la acţiune!
Când primii trei paşi au fost realizaţi, mai rămâne unul singur dar foarte important:
începerea lucrării. Versetele 11 şi 12 ne prezintă începutul reformei spirituale: Acum, fiilor,
nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui...
Şi leviţii s-au sculat.
Orice discuţie, oricât de frumoasă ar fi, dacă nu se concretizează prin lucrare, nu are
nici o valoare. Acţiunea este continuarea chemării şi a curăţiei. După ce Dumnezeu te
cheamă, te echipează şi te sfinţeşte prin Duhul Lui, El te trimite în lucrare. Un stup format
numai din trântori se va distruge din interior în scurt timp. Dragostea şi hărnicia în lucrarea
Domnului sunt consecinţele unei vieţi cu adevărat schimbate şi care şi-a stabilit corect
priorităţile. Avem o cântare foarte frumoasă care ne îndeamnă la lucrare, atrăgându-ne atenţia
asupra consecinţelor leneviei spirituale: Anii mei care s-au dus, Înc-o dat’ de ar veni, Să pot
lucra pentru Cristos, Cât aş fi de fericit.
Îndemnul meu pentru fiecare dintre noi este ceea ce le-a spus atunci şi Ezechia leviţilor:
„Nu staţi nepăsători! Căci voi aţi fost aleşi de Domnul”. Nepăsarea faţă de alegerea şi
trimiterea noastră de către Domnul în lucrare este un act de nesocotire a investiţiei Lui în
viaţa noastră. Dumnezeu să ne ajute să nu rămânem nepăsători faţă de o mântuire atât de
mare şi să ne ajute să fim harnici în orice lucrare la care ne-a chemat.
A Lui să fie slava în veci! Amin.