Tipuri de căptuşeli
fie căptuşeli ca contur complet închis (fig.7.4.b), la care presiunile laterale sunt transmise
prin zidărie la bolta radierului.
De regulă tipurile de căptuşeli prezentate se realizează din beton monolit, după
principiile expuse în capitolul anterior.
La metrouri se întrebuinţează, fie secţiuni dreptunghiulare (la metrourile de mică
adâncime), fie căptuşeli circulare realizate din elemente prefabricate (fig.7.5). Elementele
prefabricate sunt cadre de beton armat la susţinerile dreptunghiulare şi bolţari la cele
circulare.
Bolţarii se pot realiza fie din fontă, (fig.7.6.a), fie din beton armat (fig.7.6.b).
Dimensiunile căptuşelilor rezultă în urma unui calcul static, ce consideră tunelul ca
o bară curbă, acţionată de presiuni verticale şi laterale date de masivul muntos.
In funcţie de grosimea la cheie a căptuşelii, acestea se clasifică în:
- căptuşeli uşoare, cu grosimi de 0,30...0,50 m;
- căptuşeli puternice, cu grosimi la cheie 0,5...0,8m;
- căptuşeli foarte puternice, cu grosimea la cheie peste 0,8m.
IPOTEZE ŞI DIAGRAME DE ÎNCĂRCARE PENTRU
CALCULUL CĂPTUŞELILOR
Metodele de calcul a tunelurilor, se bazează în majoritatea cazurilor, pe ideea
separării structurii în elemente componente - boltă, ziduri drepte, radier, care sunt
calculate separat prin aplicarea condiţiilor de echilibru static, fiecăruia dintre ele avînd în
vedere presiunile la care sunt supuse (fig.7.7). Această idee, ia în consideraţie faptul că
execuţia căptuşelilor are loc eşalonat în timp, apărând astfel rosturi de lucru care crează
discontinuităţi ale structurii.
Acest mod de calcul are totuşi an caracter aproximativ, avînd în vedere, modul
arbitrar de distribuţia a presiunilor reactive şi faptul că naşterile bolţilor se consideră ca
rosturi de lucru şi totuşi ele se calculează ca dublu încastrate. O îmbunătăţire a schemei de
calcul rezultă prin considerarea structurii în ansamblu, ca o structură deformabilă, iar
masivul înconjurător ca un mediu liniar deformabil (de regulă winklerian) ce se manifestă
atât ca încărcare, cît şi ca mediu liniar deformabil de rezemare.
Indiferent de folosirea uneia sau alteia, dintre schemele de calcul menţionate,
încărcările verticale sunt determinate de greutatea masivului de rocă, limitat de parabola
de năruire a cărei înălţime, poate fi stabilită printr-una din metodele menţionate în
capitolul anterior. În funcţie de raportul dintre adâncimea la care este amplasat tunelul şi
înălţimea bolţii de năruire, se pot lua următoarele scheme de încărcare (fig.7.8).
CALCULUL TUNELURILOR DE CALE FERATĂ
Proiectarea tunelurilor şi metropolitanelor se face, de obicei, printr-o metodă
indirectă de proiectare, adică se stabilesşte forma în funcţie de gabaritul de circulaţie şi
rezistenţele mecanice ale rocilor (boltă pleoştită, boltă pleoştită încastrată elastic în ziduri
drepte, bolţi supraînălţate etc), şi se propun într-o primă aproximaţie dimensiunile lor,
precum şi materiale din care se realizează.
Grosimea la cheie a acestor bolţi din beton, se stabileşte pe baza experienţei de
proiectare exprimată sintetic în diagrame, Volkov (fig.7.9.).
Grosimile la naşteri se definesc, în funcţie de grosimea bolţilor la cheie, astfel:
- dn = 1,4 d0 - la bolţile pleoştite;
- dp= (1 - 2)dn - grosimea zidurilor drepte la căptuşelile formate din bolţi pleoştite,
încastrate elastic, în ziduri drepte
- dn = 1,8 d0 - la bolţile supraînălţate.
unde
m1 şi n1 reprezintă momentul încovoietor şi forţa axială în orice secţiune a
sistemului de bază, rezultate din X1= 1 (fi&.7.11).
m2 şi n2 reprezintă momentul încovoietor şi forţa axială în orice secţiune a
sistemului de bază, rezultate din X2= 1 (fi&.7.11).
Exprimând ordonatele Yi din sistemul XOY, în funcţie de Y’i, din sistemul X’O’Y’
rezultă Yi=Yi-C şi înlocuind rezultă:
Cedările de reazem ∆ si β se obţin din studiul deformării rocii sub rotirile bolţii
(fig.7.15).
Admiţând pentru rocă modelul reologic Winkler se obţine:
putem scrie:
iar: