Sunteți pe pagina 1din 5

Regimuri de curs de schimb

De-a lungul timpului, la nivel mondial a existat o multitudine de regimuri de curs de schimb. Evoluția
sistemului monetar internațional trebuie privită în strânsă corelație cu adoptarea diferitelor regimuri de curs
de schimb, respectiv modalitățile pe baza cărora cursurile de schimb se pot determina pe diferite piețe
valutare.
Tipurile de regimuri de cursuri valutare practicate de-a lungul timpului la nivelul pieței internaționale
sunt:
- regimuri bazate pe cursuri de schimb fixe (engl. ”hard pegs regimes”);
- regimuri bazate pe cursuri de schimb flotante (engl. ”floating regimes”);
- regimuri intermediare (engl. ”intermediate regimes”).

Sursa: Exchange Rates Regimes of the World, 1870–2000, Feenstra and Taylor: International Economics, First Edition

Sistemul Monetar Internațional poate fi definit ca un ansamblu de relații și aranjamente instituționale ce


guvernează mecanismul cursului de schimb, implicând atât regulile legate de acest fenomen, cât și
instituțiile participante.

Evoluția SMI poate fi sintetizată astfel:

1870 1913 I RM 1918 1939 II RM 1945 1971 prezent

ETALON FLOTARE LIBERA Sistemul Multitudine


AUR + BRETTON regimuri de
sau alte ETALON AUR WOODS curs de
metale schimb
Sistemul bazat pe Etalonul Aur:
Realiza fixarea monedei naționale în raport cu valoarea aurului, argintului sau altor metale prețioase.
Autoritatea monetară putea să emită monedă doar în limita rezervelor de aur pe care le deținea și avea
obligația de a realiza convertirea în aur a propriei monede, la cerere.
Înainte de Primul Război Mondial (1913), etalonul aur fusese adoptat de 70% din statele lumii, 10% își
legaseră moneda de alte metale, iar 20% aveau monede ce fluctuau liber.
Caracteristicile principale ale sistemelor monetare bazate pe etalonul aur erau:
- substituibilitatea deplină între monedă și aur;
- masa monetară în circulație = cantitatea de aur și monedă deținută de populație;
- reglarea automată a cursului de schimb în funcție de valoarea în aur a fiecărei monede, valoare
stabilită de banca centrală;
- obligația băncii centrale de a menține prețul fix în aur al monedei naționale (valoarea monedei
naționale față de alte monede poate varia în funcție de raportul cerere/ofertă);
- imposibilitatea controlului băncii centrale asupra masei monetare (= variabilă endogenă).

EXEMPLU: se consideră 2 țări (SUA și Japonia) în care se stabilește o paritate fixă a fiecărei monede
naționale față de aur  paritate fixă între USD și JPY de 10 yeni la un dolar.
Dacă USD va înregistra pe piața valutară un curs mai mare de 10 USD/JPY (USD este în curs de
apreciere): un importator japonez ce a achiziționat din America produse în valoare de 100 USD va avea de
plătit mai mult de 1.000 JPY (raportul inițial între cele 2 valute).
Importatorul japonez are următoarele variante:
- plata unei sume mai mari în JPY
- plata în aur (schimbă 1.000 JPY în aur la cursul fix de 10 USD/JPY).
Plata în aur este mai avantajoasă:
→ crește cantitatea de aur intrată în SUA → cresc rezervele de aur ale SUA → crește masa monetară în
circulație în SUA → cresc prețurile în SUA → depreciere USD (pentru Japonia fenomenul este invers → se
ajunge la aprecierea JPY).
Fenomenul continuă până când cursul pe piața valutară ajunge la valoarea paritară inițială exprimată
prin conținutul în aur al celor 2 monede (respectiv, 10 USD/JPY).

Avantaje ale sistemului bazat pe etalonul aur:


- mecanism puternic de reglare automată a cursului de schimb (obligația băncii centrale era de
menținere a parității monedei față de aur dar nu și față de celelalte valute; echilibrul extern era
reprezentat de situația în care în țară cantitatea de aur era constantă – fără intrări și ieșiri);
- volumul rezervelor de aur determina modificarea masei monetare (creșterea prețurilor este
moderată);
- sistem monetar simetric, toate țările având poziții de relativă egalitate;
- dezvoltarea accelerată a comerțului internațional ca urmare a eliminării incertitudinilor legate de
cursul de schimb.

Dezavantaje ale sistemului bazat pe etalonul aur:


- inexistența controlului băncii centrale asupra politicii monetare determină relativa ineficiență a
sistemului în impulsionarea economică;
- rezervele de aur determinau modalitatea de implementare a politicii monetare;
- stabilitatea prețului aurului determina stabilitatea celorlalte prețuri.

Prima țară care a adoptat etalonul aur a fost Marea Britanie (1717), ea având rol primordial în
realizarea schimburilor internaționale și ca urmare devenind în acea perioadă centrul financiar mondial.

Perioada interbelică: flotare liberă + etalon aur


Este caracterizată de:
- declinul sistemulul bazat pe etalonul aur (ca urmare a finanțării de către guverne a cheltuielilor de
război prin emisiune monetară fără acoperire în aur);
- declinul financiar accentuat al țărilor europene (scăderea influenței acestor țări la nivel
internațional);
- amplă instabilitate a monedelor naționale (Marea Britanie abandonează în 1931 sistemul monetar
bazat pe etalonul aur).
În 1929, majoritatea economiilor de piață reveniseră la etalonul aur, însă în 1939 doar 25% din țările
lumii mai aveau moneda legată de aur (țările europene cele mai afectate de Marea Criză din 1929 –
Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Polonia, au menținut etalonul aur până în 1936).
Perioada celui de al doilea Război Mondial
Este caracterizată de:
- prăbușirea țărilor europene din punct de vedere economic și financiar;
- instalarea New Yorkului în poziția de centru financiar mondial (în 1945, 50% din PNB la nivel
mondial era produs în SUA).

Sistemul Bretton Woods


Reuniunea celor 45 de țări (iulie 1944) a avut ca scop adoptarea unui nou sistem monetar internațional,
a unui regim de curs de schimb fix (în care cursul unei monede este fixat față de o valută de referință
putând rămâne constant sau putând varia în interiorul unei benzi înguste de variație) și înființarea unor
instituții internaționale de creditare a țărilor cu dezechilibre ale balanțelor de plăți.
Caracteristicile noului sistem monetar internațional au fost:
- convertibilitatea în aur numai a USD (SUA avea politică monetară independentă și trebuia să
păstreze prețul USD relativ la aur);
- obligativitatea celorlalte țări de asigurare a unei parități fixate față de USD cu o bandă de fluctuație
de +/- 1%;
- înființarea FMI și a Băncii Mondiale (cu scopul de creditare pentru reducerea dezechilibrelor
temporare ale balanțelor de plăți, de promovare a comerțului internațional, a fluxurilor financiare
internaționale și a cooperării monetare între state).

Rezervele de aur deținute de SUA reprezentau 80% din rezervele mondiale (în 1949) și doar 31% (în
1971). Scăderea continuă a excedentului comercial al SUA datorită importurilor în creștere (înregistrarea
de cărtre SUA a primului deficit comercial în anul 1971) și imposibilitatea SUA de a acoperi cu aur întreaga
cantitate de dolari puși în circulație a dus la suspendarea convertibilității USD în aur (august 1971) →
prăbușirea sistemului de la Bretton Woods bazat pe un regim de curs de schimb fix.

Țările europene stabilesc în 1972 aplicarea în continuare a unui regim de curs de schimb fix prin
posibilitatea de fluctuare a monedelor lor între ele în interiorul unei benzi de fluctuație de +/- 2,5%.
În 1979 în cadrul Sistemului Monetar European este creată moneda ECU, monedele europene fiind
legate de aceasta și implicit, între ele.
În 1999 este adoptată moneda EURO prin înlocuirea ECU la paritatea 1:1.

Avantaje ale regimului de curs de schimb fix:


- previzionarea modificării ratei inflației comparativ cu rata inflației din țara de referință;
- eliminarea incertitudinilor referitoare la evoluția cursului de schimb (efect: impulsionarea comerțului
internațional);
- eliminarea costurilor implicate de protejarea la riscul valutar (efect: impulsionarea comerțului
internațional);
- disciplina fiscală.

Dezavantaje ale regimului de curs de schimb fix:


- pierderea independenței politicii monetare a băncii centrale;
- vulnerabilitate crescută față de șocurile macroeconomice care afectează țara de referință;
- costuri sporite determinate de volatilitatea macroeconomică.

Regim de curs flotant


Cursul de schimb al monedei naționale poate fluctua liber pe piața valutară pe baza raportului
cerere/ofertă fără a fi necesară intervenția băncii centrale pentru menținerea cursului de schimb între
anumite limite (engl. ”free floating” – flotare liberă) – cu excepția intervenției în situații excepționale sau cu
intervenția autorității monetare (cumpărare/vânzare de valută) dar fără a impune o anumită direcționare
predeterminată a pieței (engl. ”managed free floating” – flotare administrată).

Avantaje ale regimului de curs de schimb flotant:


- autonomia politicii monetare (banca centrală poate conduce politica monetară către atingerea altor
echilibre interne/externe și nu către menținerea cursului de schimb între anumite limite de variație);
- vulnerabilitate mai mică față de fluctuațiile înregistrate de prețuri pe piețele externe;
- posibilitatea stabilirii unui nivel propriu al inflației pe termen lung;
- simetrie în stabilirea condițiilor monetare la nivel internațional;
- stabilizarea economică prin mecanismul cursului de schimb.

Dezavantaje ale regimului de curs de schimb flotant:


- lipsa unei discipline a băncii centrale (comparativ cu regimul cursului de schimb fix);
- posibilitatea destabilizăriieconomice ca urmare a fluctuațiilor accentuate ale cursului de schimb;
- diminuarea relațiilor comerciale internaționale (comparativ cu regimul cursului de schimb fix);
- iluzia unei autonomii monetare.

Între cele două forme extreme ale regimurilor valutare (curs fix și curs flotant) există numeroase tipuri
de regimuri intermediare care preiau o parte din caracteristicile regimurilor valutare de bază.

free float regime


managed float regime
different types of currency peg[1]
usage of foreign currency

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Exchange_rate_regime

Rata anuală a inflației (%)

Regim de curs de Țări dezvoltate Tări emergente și în curs de dezvoltare


schimb (excluzând anul după modificarea
regimului de curs de schimb)
Fix 4,8% 8,8%
Flexibilitate limitată 8,3 10,8
Flotare administrată 7,8 14,7
Flotare independentă 3,5 15,8
Sursa: Inflation Performance and the Exchange Rate Regime, Feenstra and Taylor: International Economics, First Edition
FMI realizează clasificarea țărilor în funcție de regimul de curs de schimb la nivelul anului 2009 astfel:

Conventional pegged arrangement 68 țări Angola, Argentina, Liban, Arabia Saudită,


Emiratele Arabe Unite, Macedonia,
Maroc, Libia, Namibia, Venezuela etc.
Currency board arrangement 13 țări Bosnia Herzegovina, Bulgaria, Estonia,
Lituania, Brunei, Hong Kong etc.
Exchange arrangements with no separate 10 țări Ecuador, Salvador, Panama, Muntenegru,
legal tender San Marino, etc.
Pegged exchange rate within horizontal 3 țări Slovacia, Siria, Tonga
bands
Crawling peg 8 țări Bolivia, China, Etiopia, Iran, Iraq etc.
Crawling band 2 țări Costa Rica, Azerbaijan
Managed floating with no pre-determined 44 țări Algeria, Singapore, Moldova, România,
path for the exchange rate Nigeria, Armenia, Peru, Uruguay etc.
Independently floating 40 țări Australia, Zona Euro, Canada, Mexic,
Noua Zeelandă, Japonia, SUA, Marea
Britanie, Elveția etc.
Sursa: http://www.imf.org/external/pubs/ft/wp/2010/wp10242.pdf

- Conventional pegged arrangement → (regimuri fixe convenționale) se stabilește un curs fix al monedei
naționale față de o monedă de referință sau un coș de monede fără un angajament de menținere
irevocabilă a acestei parități, cu posibilitatea de fluctuație într-o bandă îngustă (+/-1%). Autoritatea
monetară este pregătită să mențină paritatea fixată prin intervenții directe (cumpărări/vânzări de valută) și
indirecte (modificarea ratei de politică monetară, impunerea de restricții pe piața valutară). Deși limitată,
flexibilitatea politicii monetare este mai mare decât în următoarele 2 situații deoarece banca centrală își
poate exercita funcțiile sale tradiționale și poate ajusta nivelul cursului de schimb.

- Currency board arrangement → (consiliu valutar) regim bazat pe un angajament legislativ explicit de a
converti moneda locală într-o altă monedă, la o paritate fixă, la care se adaugă eliminarea anumitor funcții
tradiționale ale băncii centrale (controlul monetar, creditor de ultimă instanță), lăsând o mică marjă pentru
aplicarea politicii monetare proprii.

- Exchange arrangements with no separate legal tender → (regimuri de curs de schimb fără emitent propriu
de monedă) moneda altei țări circulă ca monedă unică (ex. dolarizarea) sau țara respectivă aparține unei
uniuni monetare în cadrul căreia există un emitent unic de monedă. Adoptarea unui astfel de regim implică
renunțarea totală la independența politicii monetare națională.

- Pegged exchange rate within horizontal bands → (regimuri de curs de schimb fix în cadrul unei benzi
orizontale de fluctuație) paritatea de schimb este menținută în cadrul unei benzi de fluctuație ale cărei limite
minime și maxime pot fi depășite cu cel mult 2%.

- Crawling peg/Crawling band → cursul fix/fluctuant în bandă prestabilită suportă ajustări periodice de mică
amploare ca răspuns la modificările apărute la nivelul unui set predefinit de indicatori macroeconomici
(modificarea ratei inflației raportată la inflația din principalele țări partenere în tranzacțiile comerciale).

- Managed floating with no pre-determined path for the exchange rate → (flotare administrată) autoritatea
monetară poate influența cursul de schimb fără a avea o țintă predefinită, intervenția directă sau indirectă
pe piață vizând ajustarea anumitor indicatori macroeconomici (poziția balanței de plăți, rezerva
internațională).

- Independently floating → (flotare liberă) cursul de schimb este stabilit de piață, oficial fără nici o
intervenție din partea autorității monetare menită să limiteze fluctuațiile cursului de schimb.