|p






 


m Renaşterea este un fenomen cultural european ce
acoperă 2 secole (1400-
(1400-1600), perioadă în care se
produce o abandonare a modelului medieval de esenţă
religioasă, printr-
printr-o euforică redescoperire a culturii
Antichităţii şi o prelucrare a acesteia în scopul
formării unui nou tip uman şi al unor noi valori.
 m ppre deosebire de Evul Mediu, care vedea în om o
creaţie a divinităţii, supusă în exclusivitate voinţei
acesteia, Renaşterea pune accentul pe raţiunea
raţiunea,,
libertatea şi demnitatea omului,
omului, pe caracterul lui
perfectibil..
perfectibil

´Nimic nu este mai presus pe pământ decât omul, nimic nu este

mai presus în om decât mintea şi sufletulµ,
sufletulµ,
scria Pico della Mirandola în
´Discurs despre demnitatea omuluiµ.
omuluiµ.
m Personajul renascentist pendulează între
jubilaţie şi scepticism.

m Aceasta este şi traiectoria celor 2 tineri

îndrăgostiţi din Verona. Romeo şi Julieta
sunt sacrificaţi de vrajba dintre familiile lor
nobile pe care moartea fiilor le va duce la
împăcare.
m Romeo şi Julieta este un imn închinat
dragostei, tinereţii, naturii şi purităţii
sufleteşti. În această privinţă, frumuseţea
lirică a sentimentului iubirii dintre Romeo şi
Julieta n-
n-a fost egalată de niciun alt scriitor.
m _amlet realizează o imagine grandioasă a
contradicţiilor sociale grave ale epocii
reflectate în zguduitoarea criză morală a
prinţului Danemarcei. Acesta, întors de la
studii, este întâmpinat acasă de fapte oribile:
asasinarea tatălui său pentru a i se lua tronul,
infidelitatea mamei, care s-s-a grabit să se
căsătorească cu asasinul soţului ei, şi
falsitatea viciatei curţi regale care acceptă
toate aceste fapte monstruoase.
 m ´_amlet
_amletµµ este tragedia în care se confruntă lumi şi
probleme distincte, fiind considerată o piesă a răzbunării.
Eroul este o personalitate dominată de un mister care se
naşte din nehotărâre.
m În acest univers el îşi depozitează forţa şi frica sa ce nasc
fie imaginea unui om chinuit şi frământat de gânduri care
îl devoră, fie aceea a unuia înzestrat cu o încredibilă
perseverenţă şi putere de a îndeplini un act justiţiar.
m Balansul acestor interpretări este dublat de un balans al
rostului existenţei ² a fi sau a nu fi ² care conferă
tragediei dimensiuni interpretative neaşteptate. Asemenea
unei pendule, care descrie un traseu între două extremităţi,
_amlet îşi defineşte personalitatea din alăturarea unor
laturi extreme, fiind permanent cufundat într-
într-o
enigmatică stare de căutare a adevărului.
 m Viaţa este misterioasă şi
imprevizibilă în _amlet. Aparenţele
sunt înşelătoare, puţine sunt ceea ce
par a fi şi nimeni nu poate să prevadă
consecinţele faptelor.
m O lume dereglată, o lume « ieşită
din încheieturi » (_amlet) este
surprinsă şi în Regele Lear.
Lear. Piesa este
un continuu joc al aparenţei şi al
realităţii.
m Puternicul rege Lear nu este un
înţelept. Va dobândi înţelepciunea
după ce înnebuneşte.
 m phakespeare prezintă o lume a incertitudinii şi
ambiguităţii, unde realitatea este incoerentă şi nu mai
poate fi înţeleasă. Cu toată dezamăgirea pe care o
exprimă phakespeare în tragedii, iubirea lui de oameni
şi mare sa încredere în virtuţile morale ale omului nu-
nu-l
lasă să ajungă până în adâncurile deznădejdii. De
aceea, chiar şi în marile sale tragedii dreptatea
învinge, omul triumfă asupra răului.
m Don Quijote,
Quijote, personajul lui Cervantes, triumfă
şi el asupra răului prin imaginaţie. Don Quijote
este un om cu mintea rătăcită prin lectura prea
insistentă a romanelor cavalereşti.
m El nu este mulţumit de prezent, de aceea îşi
creează o imagine utopică a lumii. Don Quijote
nu vede lumea aşa cum este, ci cum ar trebui să
fie din unghiul lui de veder. Eroul nu poate
suporta urâtul şi îl înlocuieşte cu himerele sale.
m Înlocuieşte noţiunea de ´realµ
´realµ cu cea de ´ideal
´idealµ.
µ.
Este o Madame Bovary. Pe aceasta cărţile au
făcut--o să dezguste oamenii prozaici ca doctorul
făcut
Bovary şi i-i-au deşteptat imaginea unui bărbat
desăvârşit.
m Don Quijote crede în ceva etern, în
adevărul care se află în afara omului.
Cavalerul Tristei Figuri este o natură
afirmativă, un spirit al luminii. I se
opune lui _amlet, prinţul melancoliei,
care este o întruchipare a principiului
negării. _amlet refuză orice iluzie, pe
când Don Quijote are nevoie de iluzie, el
transformă imaginarul în real. Fiecare
aventură a lui Don Quijote ne
prăbuşeşte în dezamăgire.
m « Este, nu pare ! », se încăpăţânează să strige Don Quijote, atunci când
crede că vede binele. Crezând în Dulcineea, Don Quijote crede
halucinant în ceea ce nu este. ´Nu
´Nu pare, este!µ,
este!µ, strigă _amlet arătând
răul; îndoindu-
îndoindu-se de Ofelia, _amlet nu crede în ceea ce este. purprinse în
ipostaze diferite, unul în plină ascensiune spirituală, altul în amurgul
vieţii sale, _amlet şi Don Quijote au totuşi ceva în comun: voinţa
puternică pusă în slujba binelui şi a dreptăţii.
m Idealul umanist este zugrăvit utopic şi în
romanul lui Rabelais, Gargantua şi
Pantagruel.. Romanul răspândeşte credinţa
Pantagruel
autorului în ´bunătateaµ primară a omului.
El crede că toate atracţiile fireşti, dacă nu
sunt forţate, nu pot duce decât la acţiuni
inteligente şi morale.
m Rabelais afirmă ´moralitatea naturalăµ a
omului care nu are nevoie de o bază
religioasă. Neajungând până la un ateism
absolut, el exclude orice dogmă religioasă,
fie ea catolică, fie calvină.
m Legea mănăstirii Thélème era cuprinsă în
cuvintele: ´Fă
´Fă ce-
ce-ţi place!µ. În mănăstire
nu există reguli care să stânjenească
dezvoltarea armonioasă a personalităţii.
În ea nu pot intra ´cei
´cei săraci cu duhulµ,
duhulµ,
vicioşii şi infirmii pentru că acolo e
împărăţia frumuseţii, tinereţii şi bucuriei
de a trăi. Thélèmiţii cunosc cinci-
cinci-şase
limbi, niciunul nu este analfabet.
m Viaţa din Thélème este exact opusul vieţii mănăstireşti din
Evul Mediu. Libertatea deplină garantează moralitatea.
Natura îl face pe om bun şi înclinat spre moralitate, iar
constrângerile înclină omul spre imoralitate şi viciu.
m ´Viaţa în mănăstire nu era supusă legilor, rânduielilor sau
poruncilor, întrucât fiecare trăia după voia lui nestingherită
şi după bunul lui plac. pe ridica din aşternut când se sătura
de somn, bea, mânca, îşi vedea de treburi şi se culca din nou,
cum şi când găsea de cuviinţăµ.
 m Lirica erotică a lui Petrarca
contribuie la consolidarea
concepţiei umaniste, prin
individualismul pe care îl
promovează. În centrul poeziilor
din Canţonierul se plasează poetul
cu toate stările sale sufleteşti, cu
pasiunile, îndoielile, speranţele,
contradicţiile, regretele sale.
m Poetul îşi cultivă în mod conştient eul,
se observă şi se analizează tot timpul cu
minuţiozitate uneori prin confesiune
directă, alteori prin intermediul
imaginilor. Canţonierul cuprinde 366 de
compuneri (sonete, canţone, sextine,
balade, madrigaluri).
m mnii criti s-
s-ar fi îndoit de existenţa reală a Laurei,
dar poetul le dă răspunsul: ´De-
´De-ar fi dat Dumnezeu
aşa şi dragostea mea, să fie distracţie şi nu nebunie.
Te poţi preface bolnav, dar nu palid şi slabit.µ
purprindem scepticismul autorului în sonetul
CCCXXXVIII, dar nu numai: ´Lăsat-´Lăsat-ai, Moarte,
lumea fără soare, / în sur veşmânt, Iubirea dezarmată
/ şi oarbă, Frumuseţea despuiată, / pe mine însumi
să
să--mi fiu mie-
mie-ngreunare.µ
m Boccaccio sfidează moartea în Decameronul:
Decameronul: în
timp ce la Florenţa bântuie ciuma, 10 tineri (7
doamne şi 3 bărbaţi) se întâlnesc în biserica
panta Maria Novella şi se hotărăsc să se
sustragă pericolului, refugiindu-
refugiindu-se undeva la
ţară, unde petrec 14 zile de dansuri şi
conversaţii.
Ei nu se retrag pentru a se ruga pentru păcatele lor, ci pentru a se opune morţii
ce
ce--i smulge pe toţi din plăcerile pământeşti. În opera sa asistăm la prima
încercare de amancupare a femeii de sub autoritatea tatălui sau a soţului, este
susţinută inteligenţa umană şi combătut ascetismul, Boccaccio susţinând ideea
că omul este parte a universului şi, în consecinţă, el trebuie să se manifeste ca
celelalte vieţuitoare.
Trăsăturile literaturii lui phakespeare, Ronsard, Ariosto,
Machiavelli, Rabelais, Montaigne, Thomas More,
John Milton, Cervantes, Lope de Vega sau a altor
scriitori renascentişti sunt:
m încrederea în raţiunea umană,

m individualismul,

m cultivarea frumuseţii fizice,

m deplasarea interesului de la teologie la filozofie şi arte,

de la transcendenţă la lumea concretă.
m §





m