JUPITER

În mitologia romană, Jupiter deţinea acelaşi rol

precum cel al lui Zeus în panteonul grecesc. El era numit
Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai Înalt, Cel
mai Mare), fiind zeitatea supremă a statului roman.
Numele zeului a fost adoptat drept numele planetei
Jupiter şi a fost punctul de plecare pentru numele zilei de
joi a săptămânii (rădăcina etimologică este mai vizibilă
în limba franceză jeudi, de la Jovis Dies).

Alte titluri ale lui Jupiter:

1. Jupiter Caelestis ("cerescul")
2. Jupiter Fulgurator ("al fulgerului")
3. Jupiter Latarius ("Zeu al Latiumului")
4. Jupiter Lucetius ("al luminii")
5. Jupiter Pluvius ("trimiţătorul de ploaie").
6. Jupiter Stator (de la stare, însemnând "stătător")
7. Jupiter Terminus or Jupiter Terminalus (apărătorul de graniţe).
8. Jupiter Tonans ("trăznetul")
9. Jupiter Victor (condu armatele romane către victorie)
10.Jupiter Summanus (trimiţătorul de trăznet nocturn)
11.Jupiter Feretrius ("cel ce poartă departe pradele războiului")
12. Juptier Optimus Maximus (cel mai bun şi cel mai mare)

In limba
Odată se credea că zeul roman Jupiter (Zeus în Grecia) era în fruntea justiţiei cosmice şi că
în Roma antică, oamenii jurau către Jove în tribunale, ceea ce a condus la expresia comună
"după Jove," pe care multe persoane o folosesc astăzi.
 IUNONA

Iuno (sau Iunona) este echivalentul roman al zeiţei greceşti

Hera. Părinţii zeiţei sunt Saturn (zeu) şi Ops, ea este sora mai
mică şi soţia lui Jupiter/Zeus.

Este numită "Lucina", datorită faptului că ajuta femeile la naşteri,

fie "Juga", pentru că patrona căsătoriile.

Este de asemenea "patroana protectoare" a oraşului Roma fiind

venerată pe Capitoliul din Roma.

Sărbătorile de 1 martie erau închinate ei, purtau numele de

Matronalia (lat. femeie) şi aminteau de rolul salvator pentru
cetate al femeilor sabine răpite odinioară, care s-au aruncat în
încăierare între părinţii şi noii lor soţi, împiedicându-i să se măcelărească reciproc.

Când cetăţenii romani au fost surprinşi de un atac duşman neaşteptat, gâştele au dat alarma,
înştiinţând pe Iunona care primeşte porecla de Monetal (cea ce dă alarma), salvând astfel Roma.

Pentru că templul zeiţei era în apropiere de locul unde se băteau monezile, baterea de monezi
şi monezile (banii) erau denumiţi "moneta".
Denumirea lunii iunie provine de la această zeiţă, ziua de 14 februarie ziua "Sfântului
Valentin", "ziua îndrăgostiţilor", sărbătorită în Europa Occidentală, este atribuită la fel, ca o
reamintire a zeiţei, fiind cinstită cu un buchet de flori dăruite persoanei iubite.
 NEPTUN

În mitologia greacă, Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei. În mitologia
romană este cunoscut sub numele de Neptun. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut,
Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară.

Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când,

în urma victoriei, s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a
revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon
Împărăţia apelor. El sălăşluia în fundul mării împreună cu soţia sa,
Amfitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin
şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile.

Un episod din mitologie îl înfăţişează pe zeul mării lucrând cot

la cot cu Apollo, ca să înalţe zidurile Troiei.
Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a
atras mânia lui Poseidon asupra troienilor. Această
mânie, şi faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe
ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou
cu răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile şi aruncându-l de pe un ţărm pe
altul. Cu zeiţele sau cu muritoarele de rând Poseidon a avut numeroşi fii şi
fiice, majoritatea înfăţişaţi ca nişte fiinţe monstruoase sau a căror forţă era de
temut. Printre aceştia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor,
aloizii, Lamus - regele lestrigonilor, Triton etc.

APOLO

Apollo (in mitologia greacă şi în mitologia romană) era zeul zilei, al luminii si al artelor,
protector al poeziei si al muzicii, conducatorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era
numit si Phoebus-Apollo si era fiul lui Zeus şi al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi
refuzase lui Leto un loc unde să poată naşte, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula
Delos. Acolo, după nouă zile şi nouă nopţi de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe
Apollo şi pe Artemis/Diana.
După uciderea lui Python, Apollo a înfiinţat la Delphi propriul său oracol, instaurând
totodată şi Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea şi denumirea purtată de zeu, aceea de
Pythius).
În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollonares, şi tot acolo, pe vremea împăratului
Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.
 DIANA

Diana este zeiţa vânătorii din mitologia romană, fiind

echivalenta romană a zeiţei Artemis din mitologia greacă. Ea
era adeseori asociată cu animalele sălbatice, pădurile, fiind
zeiţa vânătorii, şi cu Luna. Era faimoasă pentru puterea, graţia
atletică şi frumuseţea sa.

Era fiica lui Jupiter şi a Latonei. S-a născut în insula Delos

şi era soră geamănă cu Apollo. La început a avut aceleaşi
caracteristici cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care
semăna molimi şi moarte printre muritori. Diana îşi
secondează fratele în numeroase acţiuni: îl însoţeşte în exil
atunci când Apollo ispăşeşte omorârea Pythonului, este alături
de el în războiul troian, participă împreună cu el la uciderea
copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu
Helios (Soarele), Diana este identificată cu Selene (Luna). Mai târziu, Diana capătă calităţi de
zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor şi a
vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiţă a vânătorii, era înfăţişată ca o fecioară
sălbatică, singuratică şi care cutreiera pădurile însoţită de o haită de câini, dăruiţi de Pan,
ucigând animalele cu arcul şi cu săgeţile ei făurite de Vulcanus. Insensibilă la dragoste, îi
pedepsea pe toţi cei care încercau să se apropie de ea, iar dacă la rândul său încerca să se
apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece şi stranie.

MINERVA

Minerva este numele roman al zeiţei numite de greci Pallas

Athena. Aceasta era zeiţa înţelepciunii şi a războiului drept (spre
deosebire de Ares, zeul războiului nedrept şi al violenţei). S-a
născut din capul lui Jupiter / Zeus după ce mama ei a fost înghiţită
de către acesta şi a ales să rămână pe veci fecioară. Este de
asemenea zeiţa artelor şi a meşteşugurilor patronând deopotrivă
mobilitatea minţii, era pentru romani şi inventatoarea construcţiilor
navale.
 VENUS

Nasterea lui Venus (Afrodita)

Venus este numele roman al zeiţei greceşti Afrodita, zeiţa dragostei, frumuseţii şi fertilităţii.
Era consoarta lui Vulcan. Era considerată strămoaşa romanilor datorită întemeietorului
legendar, Aeneas, şi juca un rol important în multe mituri şi festivităţi romane.

CERES

Ceres este zeiţa romană a recoltei şi grâului. Numele ei provine din

sincretismul dintre o veche divinitate italică agrară şi zeiţa greacă
Demeter. În epoca imperială patronează simbolic pâinea albă. După
izvoarele latine, sabinii numeau ceres pâinea şi grânele. Romanii o serbau
în festivalurile Ludi Cereris sau Cerealia, între 12-19 aprilie, venerând-o
drept creatoarea recoltelor, cea care-i învaţă pe oameni detaliile tehnice
ale agriculturii: semănatul, secerişul etc. Astfel devine zeiţa întregii lumi
vegetale, dar şi divinitatea htonică a morţilor. La ceremoniile consacrate
zeiţei, femeile nu puteau asista decât dacă erau curate.

BACCHUS

Bacchus, zeu roman de importanţă secundară, al vinului, viţei-de-vie şi al

beţiei, formă sărăcită a zeului grec Dionis. Mai era numit:

• Bimater - întrucât Semele l-a purtat în pântec, iar Jupiter în coapsă;

• Nyctelius (Nocturnul) - deoarece orgiile sau nycteliile ţinute în cinstea
lui se desfăşurau noaptea.

Imaginea lui culturală era însoţită de preotesele bacante (Bacchantes) la

sărbătorile Bacchanalia, desfăşurate toamna, la culesul viilor. Bacantele -
îmbrăcate în piei de cerb, purtând torţe aprinse şi agitând un thyrs - în
timpul orgiilor scoteau strigătul evoe!, fiind poreclite evantes (cele care
răcnesc). Bacanaliile au fost interzise de Senat în 186 î.Hr.