Capitolul 1

OPTOELECTRONICA - DEFINIRE, CONCEPTE DE BAZĂ ȘI MĂRIMI FIZICE

1.1. Definire

Optoelectronica reprezintă un domeniu interdisciplinar al științei și tehnologiei de

optică și electronică, care vizează studiul și realizarea de Dispozitive OptoElectronice
(DOE) - bazate pe interacția Radiației/Undei Electro-Magnetice (REM/UEM) din Spectru
Optic Restrâns/Extins (SOR/SOE) cu diferite Medii Fizce (MF), proiectarea de circuite și
implementarea de aplicații optoelectronice (în care se utilizează o gamă largă de DOE).

1.2. Mărimi fizice de bază (cu sens de standard)

La definirea principalelor mărimi radiometrice și fotometrice (cu care poate să fie

caracterizată REM în diferite zone spectrale) se utilizează un set de mărimi fizice de bază,
considerate ca mărimi fizice standard:

L [m] – lungime;
A [m2] – arie;
V [m3] – volum;
Ω [sr] – unghi solid;
λ [nm, μm] – lungime de undă;
t [s] – timp;
υ [Hz] – frecvență temporală (f – simbol pentru frecvență utilizat în electronică);
ω [rad/s] – frecvență unghiulară;
W [J] – energie.

1.3. Concepte de bază

În optoelectronică se operează cu o gamă variată de concepte, care se prezintă în

continuare.
Conceptul de REM se referă la fluctuațiile sarcinilor electrice din atomii diferitelor
meteriale – considerate cu rol de MF – care induc fluxuri de fotoni cu diferite valori de
energie. Pe o axă de energie (de la volori suficient de scăzute până la volori suficient de
crescute), corelată cu valori corespunzătoare de frecvențe și de lungimi de undă, se pot
delimita mai multe zone spectrale precizate în figura 1.1. Valorile de frecvențe și de lungimi
de undă pentru domeniul vizibil (optic ) sunt pezentate în tabelul 1.1. Energia pentru REM se
calculează cu relația:

W = hν = hc/λ
unde
h = 6,626196 . 10 -34 [J . s] este constanta lui Planck,
c = υ λ = 3 .10 8 [m/s] - viteza luminii în vid (în alte MF, c→cMF = c/n),
υ - frecvența temporală [Hz],
λ - lungimea de undă pentru REM [nm sau μm],
n ≥ 1 – indicile de refracție pentru un MF.

1
Fig. 1.1 - Spectrul pentru REM, în care se delimitează Spectrul Optic Restrâns (SOR) și Spectrul Optic Extins
(SOE = SOR+IR Apropiat + UV Apropiat) în care operează structurile de DOE.

Tabel 1.1 – Spectrul Vizibil (Optic)

2
 Conceptul de UEM se referă la propagarea în timp și spațiu a unei perturbații
electromagnetice (sau de câmp electromagnetic) prin diferite tipuri de MF – generată de
oscilația unei sarcini electrice. În funcție de proprietățile fizice ale MF, UEM poate să fie
scalară - cu funcția de undă Ψ(x,y,z,t), vectorială – cu funcția de undă Ψ(r , t ) (unde
r =1x x +1y y +1z z este vectorul de poziție în spațiul unui MF) și tensorială – cu funcția de
undă Ψ ( x, y , z , t ) .

Conceptul de absobție a REM în diferite MF se referă la excitarea cu fotoni a

electronilor de pe nivele inferioare pe nivele superioare de energie, prin absorbția energiei
acestora în anumite condiții de lucru.

Conceptul de emisie a REM din diferite MF se referă la generarea de fotoni prin

tranziții radiative a electronilor de pe nivele superioare pe nivele inferioare de energie, în
anumite condiții de lucru.

Conceptul de interacțiune a UEM cu din diferite MF se referă la modificarea

controlată a proprităților și a caracteristicilor de bază, prin următoarele procese fizice:
reflexie, refracție, atenuare a intensității, difuzie, dispersie, difracție, interferență, polarizare și
birefringență.

Conceptul de lumină (light), văzut prin dualismul incorporat (lumina văzută ca undă
electromagnetică, respectiv lumina văzută ca particule de tip foton), se referă atât la UEM cu
diferite game pentru lungimi de undă din SOR (precizate în tabelul 1.1) cât și la REM din
spectrul vizibil/optic – cu anumite nivele de energie ale fotonilor implicați (numit și spectrul
vizibil/optic în sens restrâns pentru ochiul uman și în sens extins pentru DOE care operează în
zona spectrală SOR/SOE – fig. 1.1). Lungimile de undă ale REM în spectrul vizibil (optic),
care definesc lumina, sunt interpretate de ochiul uman prin culori diferite – obținute de Isaac
Newton în 1672 cu ajutorul unei prisme optice prin care trece lumină albă (mai nuanțat, la
fiecare lungime de undă se percepe o anumită semnătură de culoare din spectrul REM ilustrat
anterior – fig. 1.1). În practică se operează cu conceptul de lumină monocromatică (dacă este
prezentă o singură lungime de undă) și cu conceptul de lumină albă (dacă sunt prezente toate
lungimile de undă din spectrul vizibil/optic).

Conceptul de întuneric (dark), prin contrast cu conceptul de lumină, se referă

REM/UEM din afara spectrului vizibil/optic.

Conceptul de CEM (Câmp Electro-Magnetic) se referă la o formă combinată de

câmp electric (generat de sarcini electrice și caracterizat prin următoarele mărimi de stare: E
- câmp electric și D = ε E - inducție electrică, unde ε = ε0.εr este permitivitatea dielectrică a
MF, ε0 – permitivitatea dielectrică a MF de tip vid/aer și εr - permitivitatea dielectrică
relativă a MF) și de câmp magnetic transversal (generat de variația în timp a sarcinilor
electrice și caracterizat prin următoarele mărimi de stare: H ┴ E - câmp magnetic și B =
μ H - inducție magnetică, unde μ = μ0.μr este permeabilitatea magnetică a MF, μ0 –
permeabilitatea magnetică a MF de tip vid/aer și μr - permeabilitatea magnetică relativă a
MF).

Conceptul de MF se referă la materialele/mediile caracterizate prin următoarele

mărimi de stare: J = σ E - densitate de curent, unde σ este conductivitatea electrică;
P = Pt = χe E - polarizare temporală, unde χe este susceptibilitatea electrică și M = M t = χm

3
 χ
H - magnetizare temporală, unde este susceptibilitatea magnetică (de exemplu: mediii
m
fizice solide – cu structură amorfă și cristalină; medii fizice lichide; medii fizice gazoase și sub
formă de plasmă, utilizate pentru generarea de REM și/sau pentru propagarea de UEM).
Proprietățile optice ale oricărui MF se definesc prin interacțiunile specifice ale acestuia cu
lumina (pe baza cărora se poate indentifica fiecare tip și clasă de MF – de exemplu, lumina
care se transmite prin cristale este influențată/dependentă de compoziția chimică, de structura
fizică și de simetria geometrică a acestora). În optoelectronică se operează cu următoarele
clase de MF:
- MF de tip izotropice (de exemplu: gaze – inclusiv aerul, sticle, minerale care
cristalizează în sistem izometric, inclusiv cele mai multe lichide și solide amorfe), la care
indicele de refracție (n) nu depinde de direcția de propagare a luminii (adică, n = constant –
cu o singură valoare pentru fiecare lungime de undă din SOR/SOE și viteza luminii cMF =
constantă pe oricare direcție de propagare în MF);
- MF de tip anizotropice (de exemplu: MF uniaxiale, ca minerale care cristalizează în
sisteme tetragonale și hexagonale – inclusiv unele materiale plastice, caracterizate prin 2
indici de refracție cu două valori extreme pentru fiecare lungime de undă din SOR/SOE; MF
biaxiale, ca minerale care cristalizează în sisteme monoclinice, triclinice și ortorombice –
inclusiv unele materiale plastice, caracterizate prin 3 indici de refracție cu două valori extreme
pentru fiecare lungime de undă din SOR/SOE), la care indicele de refracție depinde de direcția
de propagare a luminii (adică, n ≠ constant pentru fiecare lungime de undă din SOR/SOE),
viteza luminii cMF ≠ constantă pe fiecare direcție de propagare a luminii în MF și parametrii
de material se exprimă prin diferite componente tensoriale;
- MF de tip nedispersive, la care viteza luminii nu depinde de lungimea de
undă/frecvența asociată REM din SOR/SOE;
- MF de tip dispersive, la care viteza luminii depinde de lungimea de undă/frecvența
asociată REM din SOR/SOE;
- MF de tip conservative (de exemplu: materiale izolatoare – nonconductoare de curent
electric), fără distribuție de curent electric (adică, fără conductivitate electrică, σ = 0) și fără
generare de entropie la interacțiunea cu REM din SOR/SOE;
- MF de tip disipative (de exemplu: materiale conductoare de curent electric și
semiconductoare), cu distribuție de curent electric (adică, cu conductivitate electrică σ ≠ 0) și
cu generare de entropie la interacțiunea cu REM din SOR/SOE;
- MF de tip fără histerezis, la care mărimile de stare răspund instantaneu la incidența
REM ;
- MF de tip cu histerezis, la care mărimile de stare nu răspund instantaneu la incidența
REM (deoarece mărimile de stare instantanee depind și de valorile anterioare ale acestora);
- MF de tip omogene, la care mărimile de stare au aceeași valoare în oricare punct din
MF (aceste mărimi nu sunt influențate de incidența REM în SOR/SOE);
- MF de tip neomogene, la care mărimile de stare au valori diferite în fiecare punct
din MF (aceste mărimi sunt influențate de incidența REM în SOR/SOE);
- MF de tip liniare, la care operează principiul superpoziției funcțiilor de undă
parțiale Ψi (x,y,z,t) aferente UEM cu λ din SOR/SOE - Ψ(x,y,z,t) = ∑Ψ( x, y, z, t ) ;
i
i

- MF de tip nonliniare/neliniare, la care nu operează principiul superpoziției funcțiilor

de undă parțiale Ψi (x,y,z,t) aferente UEM cu λ din SOR/SOE - Ψ(x,y,z,t) ≠ ∑Ψ( x, y, z, t ) .
i
i

Conceptul de FENOMEN se referă la oricare dintre evenimentele observabile direct

sau indirect (prin intermediul unor sisteme specifice de investigare, de monitorizare, de
localizare și de evaluare cantitativă) din ştiinţă şi tehnologie (în care se pot nominaliza diferite
tipuri de fenomene simple și/sau complexe: fizice, chimice, biologice, mecanice, electrice,
magnetice, electromagnetice, optice, termice, meteorologice, optice și mecanice, optice și

4
electrice, optice și magnetice, optice și termice, optice și meteorologice...). Navigând în zona
științei și tehnologiei de optoelectronică se poate aprecia că este benefic să ilustrăm cu titlu de
exemplu un fenomen optic și meteorologic comun, cunoscut sub numele de curcubeu (fig.
1.2). Acest fenomen complex se manifestă ca un arc de culori succesive din spectrul
vizibil

Fig. 1.2 – Ilustrarea fenomenului complex de curcubeu, care se manifestă printr-un arc de culori succesive.

sau optic (cu roșu la exterior și cu violet la interior) generat prin refracția luminii (obținută
de la Soare și/sau de alte surse de lumină) în picături de apă (provenite din atmosfera
Pământului și/sau din alte medii fizice), având centrul situat în partea opusă a sursei de lumină
faţă de un observator. Condițiile de producere a unui curcubeu sunt influențate de forma și de
tensiunea superficială a picăturilor de apă, inclusiv de particularitățile reflexiei, refracției,
dispersiei și difracției luminii în cazul menționat (adică la interacțiunea luminii cu picăturile
mici de apă – a căror formă trebuie să fie aproape sferică).

Conceptul de DOE se referă la dispozitivele ale căror caracteristici fizice sunt

influențate și controlate prin lumină (DOE de recepție sau FotoDetectoare - FD ), la
dispozitivele care generează REM/UEM (DOE de emisie) și/sau la dispozitivele care modifică
intensitatea REM/UEM incidente(DOE de modulare).

1.4. Ochiul uman ca fotoreceptor biologic și percepția de culoare

În figura 1.3 este ilustrată o reprezentare schematică (în secțiune transversală) a

ochiului uman, cu următoarele părți componente: pupilă, cornee, iris, cristalin, nerv optic și
retina – care conține celule fotosensibile (numite bastonașe ce se activează și realizează o
percepție la diferențe de intensitate luminoasă slabă - cunoscute ca celule fotosensibile pentru
vedere scotopică și conuri ce se activează și realizează o percepție la diferite culori ale
luminii - cunoscute ca celule fotosensibile pentru vedere fotopică, ambele tipuri de celule
având pigmenți care absorb lumina vizibilă) și se delimitează ca o suprafață inelară interioară
din spatele ochiului;

Notă. Dacă percepția de intensitate luminoasă se bazează pe intensitatea fluxului de

fotoni și nu pe energia acestora, percepția de culoare se bazează pe compoziția
spectrală a luminii corelată cu energia fotonilor care intră în ochiul uman. Prin
urmare, obiectele colorate privite în lumină slabă apar numai ca obiecte cu nuanțe de
gri.

5
 Fig. 1.3 – O reprezentare schematică (de tip structural – în secțiune transversală)
a ochiului uman, cu intrarea de lumină prin pupilă.

Referitor la percepția și vederea de culoare, trebuie să se precizeze că în retină sunt 3

seteri de conuri fotoreceptoare cu sensitivități diferite (exprimate prin nivele observate de
strălucire, care se suprapun și dau o valoare maximă în zona spectrală de gaben – Yellow, așa
cum se ilustrează în diagrama din fig.1.4) la fotonii a căror energie (respectiv lungime de
undă) acoperă zonele spectrale de albastru (Blue – în care operează conuri cu pigmenți de tip
B având sensitivitate maximă în zona spectrală de albastru), de verde (Green - în care
operează conuri cu pigmenți de tip G având sensitivitate maximă în zona spectrală de verde-
galben) și parțial de roșu (Red - în care operează conuri cu pigmenți de tip R având
sensitivitate maximă în zona spectrală de roșu-oranj). Percepția pentru o anumită culoare, la
un semnal color sau la un flux de fotoni cu rol de excitație a retinei, se realizează prin
menținerea la aceiași valoare a proporției de răspuns de la cele 3 tipuri de conuri
fotoreceptoare.
Plecând de la modul în care se realizează percepția de culoare, cu ajutorul celor 3
seteri de conuri fotoreceptoare (care răspund la lungimi de undă diferite din spectrul
vizibil/optic), James Clerk Maxwell a încercat să obțină anumite culori (dar nu toate nuanțele

Fig. 1.4 – Ilustrarea percepției de culoare prin răspunsul relativ la lumina incidentă (exprimat prin nivele
observate de strălucire) a celor 3 tipuri de conuri (cu sensitivități suprapuse și care răspund la lungimi de undă
diferite din spectrul vizibil/optic): conuri cu pigment de tip B (având sesitivitatea maximă în zona spectrală
vizibilă de albastru sau Blue); conuri cu pigment de tip G (având sesitivitatea maximă în zona spectrală
vizibilă de verde-galben sau Green-Yellow) și conuri cu pigment de tip R (având sesitivitatea maximă în zona
spectrală vizibilă de oranj-roșu sau Orange-Red).

6
de culoare) prin mixarea a trei culori primare din spectrul vizibil/optic (poziționate în cele
trei vârfuri ale unui triunghi echilateral – numit și triunghi de culoare: roșu/roșu-oranj sau
Red/Red-Orange, verde sau Green și albastru/albastru-violet sau Blue/Blue-Violet – fig. 1.5).
În triunghiul de culoare menționat se pot localiza geometric diferite puncte pentru alte culori,
de exemplu:

- punctul pentru culoarea galben sau Yellow este situat pe latura Red-Green, la
intersecția cu mediana dusă din vârful opus (Blue);

- punctul pentru culoarea Cyan este situat pe latura Green-Blue, la intersecția cu

mediana dusă din vârful opus (Red);

- punctul pentru culoarea Magenta este situat pe latura Blue-Red, la intersecția cu

mediana dusă din vârful opus (Green);

- punctul pentru culoarea alb sau White este situat la intersecția cu medianelor duse
din cele trei vârfuri (Red, Green și Blue) ale triunghiului de culoare.

În interiorul triunghiului de culoare se pot localiza și puncte carora le corespund

culori nesaturate (prin contrast cu culorile saturate prezentate anterior), de exemplu:

- punctele pentru nuanțele de culoare galben-roșu sau Yellow-Red nesaturate sunt

situate în interiorul triunghiului Red-Yellow-White;

- punctele pentru nuanțele de culoare galben-verde sau Yellow-Green nesaturate sunt

situate în interiorul triunghiului Yellow- Green-White;

- punctele pentru nuanțele de culoare verde-cyan sau Green-Cyan nesaturate sunt

situate în interiorul triunghiului Green-Cyan -White;

- punctele pentru nuanțele de culoare cyan-albastru sau Cyan-Blue nesaturate sunt

situate în interiorul triunghiului Cyan-Blue-White;

- punctele pentru nuanțele de culoare albastru-magenta sau Blue-Magenta nesaturate

sunt situate în interiorul triunghiului Blue-Magenta-White;

- punctele pentru nuanțele de culoare magenta-roșu sau Magenta-Red nesaturate sunt

situate în interiorul triunghiului Magenta-Red-White.

Un alt mod sugestiv de reprezentare a culorilor se realizează cu diagrama de

cromaticitate (valabilă pentru un observator standard) adoptată în anul 1931 (modificată în
anul 1967, adaptată și publicată în anul 1983 - The Physics and Chemistry of Color - Wiley,
New York) de Commission Internationale de l'Eclairage (CIE - diagramă înscrisă într-un
triunghi dreptunghic isoscel, în vârfurile căruia se află culorile primare ideale/virtuale: Ideal-
R, Ideal-G și Ideal-B), care ilustrează repartiția culorilor primare reale (inclusiv a culorilor
de tip complementar pure) pe linia curbă continuă, evidențiind lungimile de undă în nm și
energiile în eV (fig. 1.6).
O anumită culoare este reprezentată prin valori situate pe ambele axe (x – axa
orizontală pe care se află cantitatea de roșu-ideal ce poate fi mixată cu albastru și y – axa
verticală pe care se află cantitatea de verde-ideal ce poate fi mixată cu albastru).

7
 Fig. 1.5 – Ilustrarea triunghiului de culoare atribuit lui James Clerk Maxwell, având în vârfuri cele trei culori
primare (roșu sau Red, verde sau Green și albastru sau Blue), pe laturi alte trei culori saturate (galben sau
Yellow, Cyan și Magenta) rezultate prin mixarea în proporții egale a două perechi de culori primare (R-G pentru
galben sau Yellow, G-B pentru Cyan și B-R pentru Magenta) și în interiorul triunghiului de culoare mai multe
culori cu nuanțe nesaturate.

Fig. 1.6 – Diagrama de cromaticitate (pentru un observator standard) adoptată în anul 1931 (modificată în anul
1967, adaptată și publicată în anul 1983 - The Physics and Chemistry of Color - Wiley, New York) de
Commission Internationale de l'Eclairage (CIE - diagramă înscrisă într-un triunghi dreptunghic isoscel, în
vârfurile căruia se află culorile primare ideale: Ideal-R, Ideal-G și Ideal-B), care ilustrează repartiția culorilor
primare reale (inclusiv a culorilor de tip complementar pure) pe linia curbă continuă,
evidențiind lungimile de undă în nm și energiile în eV.

8
 Notă. Diagrama de cromaticitate este reprezentată printr-o curbă continuă (cu
traiectoria definită de la violet sau Violet la verde sau Green și roșu sau Red, pe care
se plasează toată gama de culori spectrale pure) și o linie intreruptă (cu traiectoria
definită între lungimile de undă de 400 nm și 800 nm, pe care se plasează culorile
nonspectrale cu nuanțe de purpuriu sau Purple ce se obțin prin mixarea culorilor de
violet sau Violet și roșu sau Red în proporții stabilite corect). În aria delimitată de
curba continuă și de linia întreruptă se pot plasa toate culorile din spectrul
vizibil/optic. Culoarea cu nuanța de alb sau White, obținută prin mixarea în proporții
egale a celor trei culori primare, se regăsește într-un punct central din aria
menționată. Mixarea de două culori spectrale (saturate) se poate reprezenta printr-un
punct pe curba spectrală continuă. Pe linia punctată care trece prin punctul central cu
nuanța de alb sau White (din diagrama de cromaticitate), se definește traiectoria între
lungimile de undă de 480 nm (corespunzătoare culorii de albastru sau Blue) și de 580
nm (corespunzătoare culorii de galben sau Yellow) pentru diferite nuanțe de albastru
sau Blue și de galben sau Yellow (separate în punctul central de alb sau White și care
se obțin prin mixarea unor proporții corecte de albastru sau Blue și galben sau
Yellow). Două culori formează o pereche complementară (de exemplu: albastru sau
Blue și galben sau Yellow; oranj sau Orange și Cyan și altele), dacă prin mixarea lor
în proporții corecte se obține culoarea cu nuanța de alb sau White (căreia îi
corespunde o lungime de undă dominantă). Astfel, percepția de culoare se realizează
în raport cu nuanța de alb sau White. Prin cantitatea de nuanțe cromatice ce intră în
compunerea luminii se definește starea de saturație (de exemplu, punctele de pe
curba spectrală continuă definesc culori total saturate – nivelul de saturație scade
prin diluarea nuanțelor de culoare cu diferite proporții de alb sau White).

1.5. Mărimi radiometrice și fotometrice

Mărimile radiometrice și fotometrice permit evaluarea cantitativă a REM pe întregul

spectru al acesteia, respectiv pe spectru vizibil/optic (adică pe SOR/SOE – unde vizibilitatea
este scotopică/timp de noapte și/sau fotopică/timp de zi). Mărimile menționate au unități de
măsură specifice.

1.5.1. Mărimi radiometrice (MR) și unități standard

Mărimea Simbolul Relația Unitatea

radiometrică utilizat de definire de măsură

Energia radiantă Wr Wr = hυ J
Densitatea de energie radiantă wr wr =∂Wr/∂V J/m3
Fluxul radiant Φr Φr =∂Wr/∂t W
Densitatea de flux radiant în raport cu o
suprafață de arie A (emisivă sau receptoare):
- emitanța radiantă de o arie emisivă (Aemisivă) Mr Mr =∂Φr/∂A W/m2
- iradianța pentru o arie receptoare (Areceptoare) Er Er =∂Φr/∂A W/m2
Intensitatea radiantă Ir Ir = ∂Φr/∂Ω W/sr
Radianța Lr Lr=∂Ir/(∂Acosθ) Wsr-1m-2

Notă. Mărimile radiometrice permit evaluări cantitative pe tot spectrul REM.

9
 1.5.2. Mărimi radiometrice și unități spectrale - în rapot cu lungimea de undă λ

Mărimea radiometrică Simbolul Relația Unitatea

spectrală în rapot cu λ utilizat de definire de măsură

Energia radiantă spectrală Wrλ Wrλ =∂Wr(λ)/∂λ J/nm

Fluxul radiant spectral Φrλ Φrλ =∂Φr(λ)/∂ λ W/nm
Emitanța radiantă spectrală Mrλ Mrλ =∂Φr(λ)/∂λ Wm-2nm-1
Iradianța spectrală Erλ Erλ = ∂Φr(λ)/∂λ Wm-2nm-1
Intensitatea radiantă spectrală Irλ Irλ = ∂Φr(λ)/∂λ Wsr-1nm-1
Radianța spectrală Lrλ Lrλ = ∂Ir(λ)/∂λ Wsr-1m-2nm-1

1.5.3. Mărimi radiometrice și unități spectrale - în rapot cu frecvența υ

Mărimea radiometrică Simbolul Relația Unitatea

spectrală în rapot cu υ utilizat de definire de măsură

Energia radiantă spectrală W rυ Wrυ =∂Wr(υ)/∂υ J/Hz

Fluxul radiant spectral Φ rυ Φrυ =∂Φr(υ)/∂υ W/Hz
Emitanța radiantă spectrală M rυ Mrυ=∂Φr(υ)/∂υ Wm-2Hz-1
Iradianța spectrală Erυ Erυ =∂Φr(υ)/∂υ Wm-2Hz-1
Intensitatea radiantă spectrală I rυ Irυ = ∂Ir(υ)/∂υ Wsr-1Hz-1
Radianța spectrală Lrυ Lrυ = ∂Lr(υ)/∂υ Wsr-1m-2Hz-1

1.5.4. Mărimi radiometrice relative

Mărimea Simbolul Relația

radiometrică(MR) utilizat de definire

MR a ( absorbit ă) Wr , a Φr , a M r ,a E r ,a
Absorbanța α α= = = = = =
MR i ( incident ă) W r ,i Φr ,i M r ,i E r ,i
I r ,a Lr , a
=
I r ,i Lr , i
MR r ( reflectat ă) Wr , r Φr , r M r ,r E r ,r I r ,r
Reflectanța ρ ρ= = = = = =
MR i ( incident ă) Wr , i Φr ,i M r ,i E r ,i I r ,i
Lr , r
=
Lr , i
MR t ( transmis ă) Wr , t Φr ,t M r ,t E r ,t I r ,t
Transmitanța τ τ= = = = = = =
MR i (incident ă) W r ,i Φr ,i M r ,i E r ,i I r ,i
Lr ,t
Lr ,i
MR s ( surs ă ) Wr , s Φr , s M r ,s Er ,s
Emisivitatea ϵ ϵ = MR = = = = =
b ( blackbody ) T Wr ,b Φr ,b M r ,b E r ,b

10
 I r ,s Lr , s
=
I r ,b Lr ,b

Notă. Absorbanța radiantă relativă nu trebuie să fie confundată cu coeficientul de

absorbție. Caracterizarea radiometrică a proceselor de absorbție, de reflexie și de
transmisie se realizează în raport cu toată radiația incidentă din oricare situație
particulară, astfel încât α + ρ + τ = 1. Pentru un material care nu transmite radiație τ =
0 și α + ρ = 1.

1.5.5. Mărimi radiometrice spectrale relative - în rapot cu lungimea de undă λ

MR spectrală Simbolul Relația

în rapot cu λ utilizat de definire

Absorbanța Wrλ, a Φrλ, a M rλ,a E rλ, a I rλ, a

spectrală α(λ) α(λ) = = = = = =
Wrλ,i Φrλ,i M rλ,i E rλ,i I rλ,i
Lrλ, a
Lrλ,i
Reflectanța Wrλ, r Φrλ, r M rλ, r E rλ,r I rλ,r
spectrală ρ(λ) ρ(λ) = = = = = =
Wrλ,i Φrλ,i M rλ,i E rλ,i I rλ,i
Lrλ, r
Lrλ,i
Transmitanța Wrλ,t Φrλ,t M rλ,t E rλ,t I rλ,t
spectrală τ(λ) τ(λ) = = = = = =
Wrλ,i Φrλ,i M rλ,i E rλ,i I rλ,i
Lrλ,t
Lrλ,i
Emisivitatea Wrλ, s Φrλ, s M rλ, s E rλ, s I rλ, s
spectrală ϵ(λ) ϵ(λ) = = = = = =
Wrλ,b Φrλ,b M rλ,b E rλ,b I rλ,b
Lrλ, s
Lrλ,b

Notă. Caracterizarea radiometrică spectrală – în funcție de λ - a proceselor de

absorbție, de reflexie și de transmisie se realizează în raport cu toată radiația incidentă
spectrală din oricare situație particulară, astfel încât α(λ) + ρ(λ) + τ(λ) = 1. Pentru un
material care nu transmite radiație spectrală τ(λ) = 0 și α(λ) + ρ(λ) = 1.

1.5.6. Mărimi radiometrice spectrale relative - în rapot cu frecvența ν

MR spectrală Simbolul Relația

în rapot cu ν utilizat de definire

11
 Absorbanța W rν , a Φrν , a M rν , a E rν , a I rν , a
spectrală α(ν) α(ν) = = = = = =
W rν ,i Φrν ,i M rν ,i E rν ,i I rν , i
Lr ν , a
Lrν ,i
Reflectanța Wrν, r Φrν , r M rν , r E rν , r I rν , r
spectrală ρ(ν) ρ(ν) = = = = = =
Wrν ,i Φrν ,i M rν , i E rν , i I rν , i
Lrν , r
Lrν , i
Transmitanța Wrν,t Φrν ,t M rν ,t E rν ,t I rν , t
spectrală τ(ν) τ(ν) = = = = = =
W rν , i Φrν ,i M rν ,i E rν , i I rν , i
Lrν ,t
Lrν ,i
Emisivitatea W rν , s Φrν , s M rν , s E rν , s I rν , s
spectrală ϵ(ν) ϵ(ν) = = = = = =
W rν ,b Φrν ,b M rν ,b E rν ,b I rν , b
Lrν , s
Lrν ,b

Notă. Caracterizarea radiometrică spectrală – în funcție de ν - a proceselor de

absorbție, de reflexie și de transmisie se realizează în raport cu toată radiația incidentă
spectrală din oricare situație particulară, astfel încât α(ν)+ ρ(ν)+ τ(ν) = 1. Pentru un
material care nu transmite radiație spectrală τ(ν)= 0 și α(ν)+ ρ(ν)= 1.

1.5.7. Mărimi fotometrice (MF) și unități standard

Mărimea Simbolul Relația Unitatea

fotometrică utilizat de definire de măsură

Energia luminoasă Wv Wv=∫K(λ)Wvλdλ lm.s

Wv=∫K(υ)Wvυdυ

Densitatea de energie luminoasă wv wv =∂Wv/∂V lm.s /m3

Fluxul luminos Φv Φv =∂Wv/∂t lm
Densitatea de flux luminos în raport cu o
suprafață de arie A (emisivă sau receptoare):
- emitanța luminoasă de o arie emisivă (Aemisivă) Mv Mv =∂Φv/∂A lm/m2
- iluminanța pentru o arie receptoare (Areceptoare) Ev Ev =∂Φv/∂A lm/m2= lx
Intensitatea radiantă Iv Iv = ∂Φv/∂Ω lm/sr = cd
Luminanța sau strălucirea Lv Lv=∂Iv/(∂Acosθ) lm.sr-1m-2
Eficacitatea luminoasă (fig. 1.7 a) K K = Φv/Φr lm/W
Vizibilitatea sau eficiența luminoasă (fig. 1.7 b) V(λ) V(λ)=K(λ)/K(λmax) -

Notă. Mărimile fotometrice permit evaluări cantitative numai în spectrul vizibil (optic) al REM.
K*(λmax)= K(510 nm)= 1725 lm/W → K*(λ)=1725 [lm/W] V*(λ) pentru vedere scotopică și
K(λmax)= K(550 nm)= 673 lm/W → K(λ)=673 [lm/W] V (λ) pentru vedere fotopică.

12
 a) b)

Fig. 1.7 – Eficacitatea luminoasă (a) și vizibilitatea (b)

pentru vedere scotopică/timp de noapte și vedere fotopică/timp de zi.

1.5.8. Mărimi fotometrice și unități spectrale - în rapot cu lungimea de undă λ

Mărimea fotometrică Simbolul Relația Unitatea

spectrală în rapot cu λ utilizat de definire de măsură

Energia luminoasă spectrală Wvλ Wvλ = ∂Wv(λ)/∂λ lm.s /nm

Fluxul luminos spectral Φvλ Φvλ = ∂Φv(λ) /∂ λ lm/nm
Emitanța luminoasă spectrală Mvλ Mvλ = ∂Φv(λ)/∂λ lm.m-2nm-1
Iradianța luminoasă Evλ Evλ = ∂Φv(λ)/∂λ lm.m-2 nm-1
Intensitatea luminoasă spectrală Ivλ Ivλ = ∂Φv(λ)/∂λ lm.sr-1nm-1
Luminanța spectrală Lvλ Lvλ = ∂Iv(λ)/∂λ lm.sr-1m-2nm-1
Eficacitatea luminoasă spectrală K(λ) K(λ) = Φvλ /Φrλ lm/W

1.5.9. Mărimi fotometrice și unități spectrale - în rapot cu frecvența υ

Mărimea fotometrică Simbolul Relația Unitatea

spectrală în rapot cu υ utilizat de definire de măsură

Energia luminoasă spectrală Wvυ Wvυ = ∂Wv(υ)/∂υ lm.s/Hz

Fluxul luminos spectral Φvυ Φvυ = ∂Φv(υ)/∂υ lm/Hz
Emitanța luminoasă spectrală Mvυ Mvυ= ∂Φv(υ)/∂υ lm.m-2Hz-1
Iradianța luminoasă Evυ Evυ = ∂Φv(υ)/∂υ lm.m-2Hz-1
Intensitatea luminoasă spectrală Ivυ Ivυ = ∂Iv(υ)/∂υ lm.sr-1Hz-1
Luminanța spectrală Lvυ Lrυ= ∂Lv(υ)/∂υ lm.sr-1m-2Hz-1
Eficacitatea luminoasă spectrală K(υ) K(υ) = Φvυ /Φrυ lm/W

1.6. Standarde fotometrice

În laboratoarele de metrologie optică se utilizează standarde impuse pentru calibrarea

surselor de lumină, de exemplu:
- un standard de 1 cd pentru intensitatea luminoasă este bazat pe un radiator de
platină la temperatura de solidificare de 2045 K (candela standard de referință) - cu rol corp
negru (sau black-body), având o arie proiectată de 1/60 parte dintr-o arie de 1 cm2 și o
distribuție spectrală relativ îngustă;

13
 - alt standard de 1 cd pentru intensitatea luminoasă este bazat pe o sursă de REM
cu filament de tungsten la temperatura de culoare de 2856 K, având proprietăți similare cu
cele valabile pentru un corp negru și o distribuție spectrală mult mai largă decât în cazul unui
radiator de platină.
Pentru o intensitate luminoasă de 1 cd, se generează un flux luminos de 1 lm dintr-un
unghi solid de 1 sr (1 lm este definit în funcție de candela standard – figura 1.8).

Fig. 1.8 – Un exemplu de reprentare schematică a principalelor unități fotometrice

(pentru o arie de 1 m2 pe suprafața unei sfere cu raza de 1 m, în centrul căreia se află o sursă de lumină - SL cu
intensitatea luminoasă de 1 cd, iradianța luminoasă obținută este de 1 lx).

Notă. Distribuția spectrală a REM generată de un filament de tungsten diferă

semnificativ de distribuția spectrală a REM generată de un radiator cu rol de corp
negru, caz în care intensitatea luminoasă a REM se poate evalua prin utilizarea unui
senzor a cărui răspuns spectral relativ este identic cu răspunsul ochiului uman
acceptat ca un standard pentru vedere fotopică. Multe din fotometrele care se
utilizează în laboratoarele de metrologie optică au caracteristici comparabile cu cele
ale ochiului uman. Pentru eliminarea unor ambiguități posibile de evaluare cantitativă,
în practică se recomandă o metodă preferată de specificare a responsivității luminoase
- aferente senzorului utilizat - bazată pe efectuarea de măsurători radiante în toată zona
spectrală de răspuns. Prin astfel de măsurători, responsivitățile luminoase se pot
calcula pentru surse cu oricare distribuție spectrală de culoare.

14