Sunteți pe pagina 1din 2

Dreptul:

*Public
-Dreptul Constitutional
-Dreptul Administrativ
-Dreptul Penal

*Privat
Statul intervine numai prin anumite norme prin care ocroteste interesul public in cadrul
rapoartelor private. Exista libertatea stabilirea rapoartelor in limita normelor legale.
-Dreptul Civil
-Dreptul Comercial
-Dreptul Muncii
-Dreptul Familiei

Dreptul Muncii – ramura a Dreptului Privat care analizeaza <some text missing> nascute
in baza contractelor de munca. Astfel conditia pentru a face parte din
DM este acea a nasterii rapoartelului respective pe baza contractului
individual de munca.

In realitatea sociala exista anumite raporturi juridice de munca decat cele cuprinse in
DM:
- Raporturile de munca ale functionarilor publici
- Raporturile de munca ale demintarilor
- Raporturile de munca ale magistratilor
- Raporturile de munca ale cooperatorilor.

Fiecare din ele se analizeaza in cadrul altor ramuri de drept decat DM:
-Raporturile de munca ale demintarilor si raporturile de munca ale magistratilor -> Drept
Constitutional
-Raporturile de munca ale functionarilor publici -> Drept Administrativ
-Raporturile de munca ale cooperatorilor -> nicio ramura de drept desi ar trebui analizate
in DM deoarece acestea se nasc in baza c.i.m. .

In doctrina juridical exista si urmatoarele puncte de vedere:


1. Ca ar exista un Drept Privat al Muncii (salariatii) si un Drept Public al Muncii
(functionarii).
2. Toate raporturile de munca ar forma obiectul DM.

Ambele opinii sunt eronate pentru ca Art. 2 din Codul Muncii stabileste numai
raporturile avand la baza un c.i.m. iar Curtea Constitutionala a stability ca DM este
format din raporturile reglementate de CM, ori considerentele Curtii Constitutionale sunt
obligatorii.
Art 285, Al 2 din CM precizeaza ca acest cod se aplica si celorlalte raporturi
neintemeiate pe un c.i.m doar ca Drept Comun, adica doar in masura in care normele
speciale din Dreptul Constitutional sau Dreptul Administrativ nu sunt complete si se
aplica normele din CM. Si pentru DM exista un Drept Comun si anume Dreptul Civil.
Daca nu exista o reglementare in DM se apeleaza la reglementarea din Dreptul Civil. Este
evident ca nu poate sa faca prte din DM oricare din raporturile de munca de mai sus din
moment ce CM constituie numa Drept Comun pentru ele tocmai pentru ca acestea fac
parte din alte ramuri de drept.
In concluzie DM este dreptul c2.i.m. si c2.c. aplicandu-se numai ca drept comun si
celorlalte raporturi juridice de munca neintemeiate pe un c.i.m..

Izvoarele DM , actele prin care se stabilesc norme de DM:


1. Constitutia, care reglementeaza dreptul la munca, la greva, la protectia salariatilor.
2. Codul Muncii.
3. Legea 130/1996 a contractului colectiv de munca.
4. Legea 168/1999 a conflictelor de munca.
5. Legea 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca.
6. Ordonantele si Ordonantele de Urgenta, dintre care OUG se supun ulterior
aprobarii Parlamentului.
7. Hotararile de Guvern care au rolul de a concretize legile, de a asigura punerea lor
in aplicare fara a se modifica sau adauga norme noi.
8. Ordinele si instructiunilor Ministrilor printer care esentiale sunt cele ale
Ministrului Muncii.

Exista izvoare specifice ale DM, inexistente in alte ramrui de drept:


1. Regulamentele de organizare si functionare, elaborate de angajator si cuprinde
com,partimentele organizatiei si rapoartele dintre ele, statutul de functiuni al
angajatorului si statutul angajatului.
2. Regulamentul intern. Se elaboreaza de catre angajator cu consultantia sindicatelor
sau a reprezentatilor salariatilor. Asadar nu cu acordul lor ci numai cu consultatia
lor, fiind emanatia angajatorului care legal are dreptul sa tina sau nu seama de
opiniilor.
3. Instructiunile referitoare la securitatea si sanatatea in munca in baza legii
319/2006
4. C.c. – cel mai important izvor al DM ce se negociaza intre angajator si
reprezentatntii angajatilor si se refera la zalarizare, timpul de munca, timpul de
odihna si orice alta prolema care nu este cuprinsa in celelalte izvoare.

Nimic nu se opune ca angajatorul, daca doreste, sa renunte la dreptul sau de a edicta


singur anumite norme sau cu consultarea salariatilor si in schimb sa le negocieze prin
contractul colectiv.