Sunteți pe pagina 1din 33

CUPRINS:

PARTEA I – PARTEA GENERALA

CAPITOLUL 1- INTRODUCERE

CAPITOLUL 2 TETANIA

2.1 DEFINITIE

2.2 EPIDEMIOLOGIE SI ETIOPATOGENIE

2.3 TABLOUL CLINIC SI FORME CLINICE

2.4 DIAGNOSTIC

2.5 TRATAMENT SI PROFILAXIE

PARTEA A II A STUDIU DE CAZ

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE
PARTEA I – PARTEA GENERALA

CAPITOLUL 1- INTRODUCERE

MOTTO

„Durerea distruge afinităţile cu lumea, iubirea le cimentează.”


„Singurătatea fără Dumnezeu este nebunie curată.”
„Din punct de vedere al trăirii, toate au margine, numai durerea nu.”
„Durerea este reală şi adevărată numai la cel ce suferă.”
Emil Cioran.

MOTIVAŢIE

Activitatea asistentei pediatrice se bazează pe principiile creşterii şi dezvoltării, acestea


permiţându-i să ajute copilul să se adapteze achimbărilor interne şi externe care-i însoţesc
diferite etape ale vieţii. Nevoile unui copil – de securitate, dragoste, confort – sunt manifestate
diferit de adult şi exprimate în concordanţă cu gradul de dezvoltare.
Creşterea şi dezvoltarea sunt procese ordonate şi previzibile care încep de la concepţie şi
se continuă până la moarte. Fiecare stadiu de dezvoltaree se caracterizează printr-un ritm şi
comportamente proprii fiecărui individ reuşita sau eşecul pe parcursul unui stadiu de dezvoltare
influenţează stadiile următoare astfel:

2
 eşecurile repetate în decursul dezvoltării antrenează o neadaptare care poate constitui o
ameninţare pentru sănătate
 reuşitele succesive favorizează menţinerea şi promovarea sănătăţii
Cunoaşterea şi înţelegerea procesului de creştere şi dezvoltarepermit planificarea
intervenţiilor pentru promovarea sănătăţii.

CAPITOLUL 2 TETANIA

2.1 DEFINITIE

Tetania este o stare de hiperexcitabilitate a sistemului nervos central şi a sistemului


nervos periferic ca urmare a unor concentraţii anormale ionice în lichidul extracelular, ce
influenţează funcţia neuronilor şi a nervilor periferici.

Tetania poate fi întâlnită la orice vârstă, dar este mai frecventă între 4 luni şi 2 ani când
apare şi rahitismul.
Cauza cea mai frecventă este tulburarea metabolismului fosfocalcic, în lipsa vitaminei D,
care produce tetania rahiotogenă.
O sursă importantă de vitamina D la copil este transformarea ergosterolului din piele în
vitamina D2, sinteză care se face sub acţiunea razelor de ultraviolete solare sau artificiale.
Nevoia de vitamină D2 la copil este de 500-1.000 UI pe zi, variind în funcţie de anotimp,
felul alimentaţiei, condiţiile de mediu starea sănătăţii.
Prematurii au nevoie de o cantitate mai mare de vitamina D2 şi vor primi cantitatea
necesară chiar de la sfârşitul primei luni de viaţă.
Alte stări patologice care duc la tulburări în metabolismul fosfocalcic şi pot fi urmate de
tetanie, sunt următoarele:
 insuficienţa glandelor paratiroide
 insuficienţa absorbţiei intestinale a calciului şi fosforului
 depunerea unor cantităţi mari de calciu la nivelul oaselor
Aportul zilnic de 400 UI vitamină D satisface nevoile fiziologice pentru toate vârstele.

3
Profilaxia medicamentoasă se începe cu tratamentul gravidei, administrarea pe cale orală
în doză de 200.000 UI la începutul lunii a 7-a de sarcină şi peste 45 de zile se repetă încă 200.000
UI.
Profilaxia postnatală se începe la nou-născut la vârsta de 10-14 zile în doză de 200.000
UI vitamina D2 sau D3 doză care se repetă la 2-4-6 luni intramuscular şi în continuare oral
aceeaşi doză la 9-12-16-18-24 luni.
Evoluţia bolii depinde de instituirea şi corectitudinea tratamentului.
Ea poate fi favorabilă în sensul opririi de moment a crizei tetanice dacă se acţionează precoce.
Este nevoie de a identifica cauzele tetaniei şi a le opri pentru a preveni noi episoade de tetanie.

2.2 EPIDEMIOLOGIE SI ETIOPATOGENIE

Tetania poate fi întâlnită la orice vârstă, dar este mai frecventă între 4 luni şi 2 ani când
apare şi rahitismul.
Cauza cea mai des întâlnită este tulburarea metabolismului fosfocalcic, în lipsa vitaminei
D, care produce tetania rahitogenă.
Alte stări patologice care duc la tulburări în metabolismul fosfocalcic, sunt următoarele:
 insuficienţa glandelor paratiroidiene
 insuficienţa absorbţiei intestinale a calciului şi a fosforului
 depunerea unor cantităţi mari de calciu la nivelul oaselor
Intervin aceleaşi cauze favorizante ca şi în rahitism:
 alimentaţia artificială
 regimul bogat în făinoase, deoarece sunt bogate în făină, acid oxalic, fosfor,
favorizează un pH intestinal alcalin şi astfel este împiedicată absorbţia calciului
din intestin
 condiţii de factori de mediu
 prematuritatea, gemelaritatea şi infecţiile
Tetania constituţională apare la nou-născuţi şi este determinată de tulburări în funcţia
centrilor nervoşi.

4
2.3 TABLOUL CLINIC SI FORME CLINICE

Tetania manifestă se caracterizează prin:


 manifestări motorii la nivelul sistemului nervos periferic:
 spasmul carpopedal (datorită hiperexcitabilităţii la nivelul neuronilor motori
periferici)
La nivelul mâinii - „mâna de mamoş” (contractură în flexie a mâinii faţă de antebraţ cu
degetele 2-5 în extensie şi cu, contractură cu adducţie a policelui).
Memebrele inferioare prezintă contractură în extensie şi adducţie a piciorului în
articulaţia tibio-tarsiană.
Contracţiile sunt dureroase, bolnavul fiind conştient, anxios cu tahipnee.
Contractura se poate extinde la muşchii feţei – „aspect de bot de crap” (contractura
muşchilor palpebrali şi peribucali) şi la muşchii paravertebrali.
Laringospasm (dispnee inspiratorie, cornaj - apnee), mai rar bronhospasm (contractura
muşchilor bronhiolari) cu dispnee expiratorie sau vărsături, crize dureroase epigastralgice (prin
contractură musculară gastrică).
La nivelul sistemului nervos central: convulsiile (datorită excitabilităţii neuronilor
motorii centrali).
Se manifestă sub formă de crize tonico-clonice, tonice sau clonice de scurtă durată,
repetate, uneori cu o stare postcritică (somnolenţă, comă postprocesuală).
La sugarul mic convulsiile pot fi singura manifestare a tetaniei.
Manifestările senzitive:
se manifestă prin parestezii ca expresie a hipersensibilităţii neuronilor senzitivi periferici.

Tetania latentă.

5
În această formă, hipersensibilitatea neuro-musculară este pusă în evidenţă doar prin
utilizarea unor manevre:
 manevra Trousseau: inducerea spasmului carpopedal prin ischemie cu ajutorul
manşetei aparatului de tensiune umflat timp de 3 min. la o valoare ce depăşeşte
tensiunea arterială maximă
 declanşarea impulsurilor nervoase motorii prin excitarea mecanică a nervilor
prin percuţie:
 percuţia nervului facial duce la contracţia orbicularului buzei superioare şi
uneori chiar a aripei nazale sau hemifeţei – semnul lui Chwostek
 percuţia nervului peronier (la locul de trecere peste capul peroneului) duce la
dorsiflexie şi abducţia piciorului – semnul lui Lust
 percuţia apofizei orbitare externe duce la contractura orbicularului pleoapei
superioare – semnul lui E. Weiss
 declanşarea impulsurilor nervoase motorii prin excitarea electrică a nervilor

Tetaniile pot fi de cauze diverse:


 hipocalcemice
 hipomagneziemice
 psihogene
Tetania rahitogenă este cea mai frecventă formă de tetanie hipocalcemică la sugar şi la
copilul mic.
Este întâlnită atât în rahitismele carenţiale (prin deficit nutriţional de vitamina D cât şi
cele realizate prin tulburări ale vitaminei D) precum şi în rahitismele datorate lipsei de răspuns a
organelor ţintă la metabolitul activ al vitaminei D, de asemenea în cele datorate lipsei de răspuns
a paratiroidei la stimulii hipocalcemici.

Rolul vitaminei D.

Vitamina D cuprinde un grup de compuşi sterolici, care au suferit o deschidere a ciclului


nucleului fenantrenic între C9 şi C10 sub efectul fotonic.

6
Vitaminele D participă la metabolismul fosfocalcic reprezentând precursorii derivaţilor
activi cu rol hormonal. Derivaţii activi acţionează la nivelul intestinului, osului, rinichilor,
paratiroidelor şi muşchilor.
În intestin vitamina D favorizează absorbţia calciului şi fosforului. Ea induce formarea
ARNm în nucleul enterocitului pentru sinteza proteinei fixatoare de calciu. Absorbţia fosforului
se realizează independent de a calciului printr-o proteină specifică pentru fosfaţi.
Vitamina D creşte permeabilitatea mucoasei intestinale pentru calciu, mărind activitatea
fosfatazei alcaline în marginea în perie. De asemenea, vitamina intervine în transportul
intracitoplasmatic al calciului în enterocit.
La nivel osos vitamina D mobilizează calciul prin transformarea pre-osteoclaştilor în
osteoclaşti, acţionând sinergic cu parathormonul. Vitamina D favorizează depunerea calciului în
matricea osoasă în prezenţa fosfaţilor. La acest nivel, ea creşte concentraţia acidului citric şi
produce unele modificări locale.
În rinichi vitamina D creşte reabsorbţia tubulară a calciului şi fosforului.
La nivelul glandelor paratiroide vitamina D controlează sinteza şi eliberarea de
parathormon.
La nivel muscular vitamina D intervine în încorporarea fosfatului anorganic în ATP, deci
în forţa de contracţie şi tonusul muscular.
La nivelul celular vitamina D are rol în imunoreglarea şi diferenţierea celulară.
Sursele de vitamina D sunt exogene şi endogene. Aportul alimentar asigură doar 15-20 %
din nevoile de vitamina D prin lapte, unt, gălbenuş de ou şi untură de peşte.
Alimentele conţin vitamina D2 sau ergocalciferolul, care derivă din ergosterol şi vitamina
D3 sau 5-6 cis-colecalciferol, care provine din 7-dehidrocolesterol, un derivat al colesterolului.
Organismul sintetizează maxim 30 % din nevoile de vitamină.
Vitaminele D din alimente se absorb la nivelul intestinului în prezenţa sărurilor biliare.
Mecanismul absorbţiei este maturat la vârsta de 2 luni.
Colecalciferolul sintetizat endogen şi cel absorbit pe cale intestinală este transportat de o
alfa2-globulină specifică la ficat. În microsomii hepatocitelor se produce hidroxilarea
colecalciferolului la carbonul 25, sub acţiunea 25 hidroxilazei, rezultând 25(OH)-colecalciferolul
sau calcifediolul.
Hidroxilarea vitaminei D atinge nivelul adultului la vârsta de 6 luni.

7
La prematurii sub 1.000g, absorbţia vitaminei D şi hidroxilarea hepatică este deficitară în
primele 12 săptămâni.
La nou-născutul la termen, scăderea calcemiei şi creşterea nivelelor parathormonului
determină creşterea 1,25(OH)2 D3 după 24 de ore de viaţă.
Nevoile de vitamine D diferă de la o regiune la alta, în raport cu climatul şi posibilităţile
de sinteză endogenă.
În zonele cu climă tenperată şi în regiunile industrializate sinteza endogenă este
insuficientă şi este necesară suplimentarea exogenă.
Nevoile de vitamină D sunt apreciate la 400 UI pe zi în regiunile însorite şi la 1.000 UI
pe zi în regiunile reci sau în situaţii biologice speciale.
În primele 18 luni, după prima săptămână de viaţă, se administrează pe cale orală 500-
1.000 UI vitamină D pe zi, în perioada februarie-noiembrie şi 1.500 UI pe zi în lunile decembrie
şi ianuarie. Peste vârsta de 18 luni se administrează 500-1.000 UI pe zi sau 5.000-10.000 UI
săptămânal în sezonul neînsorit.
În situaţiile în care nu există certitudinea administrării corecte a dozelor fracţionate pe
cale orală se recurge la profilaxia cu doze de şoc.
Se administrează 200.000 UI vitamină D2 sau D3 parenteral la vârsta de 7-10 zile, 2-4-6
luni.
La vârsta de 9-12-16 luni se administrează 200.000 UI vitamina D per os.
La prematur se recomandă 200.000 UI vitamină D3 în administrare parenterală la vârsta
de 7-10 zile, o lună, două, trei, patru şi şase luni iar la vârsta de nouă, doisprezece şi şaisprezece
luni va primi 200.000 vitamină D2 sau D3 per os.
Deficitul determină rahitismul carenţial ca urmare a incapacităţii de mineralizare a
scheletului şi apariţiei ţesutului osteoid.
Deficitul apare în aport şi sinteză neadecvată, perturbarea absorbţiei intestinale şi
hidroxilării hepatice sau renale.
Rahitismul se manifestă prin deformări osoase caracteristice,hipotonie musculară,
hipofosfatemie, creşterea activităţii fosfatazei alcaline, normo sau hipocalcemie şi modificări
osoase radiologice caracteristice.
Excesul vitamină D este iatrogen prin administrări exogene necontrolate sau prin
sensibilitatea crescută a receptorilor la 1,25 (OH)2 D. Intoxicaţia cu vitamină D se manifestă prin

8
inapetenţă, vărsături, constipaţii, poliurie, polidipsie, chiar stări de deshidratare,
hipercalcemie,hiperfosfatemie, hipercolesterolemie, hipomagneziemie şi creşterea nivelului
plasmatic al 25 (OH)2 D3.
În stări cu mare deficit de calciu ale scheletului, criza de tetanie poate fi indusă şi de
administrarea vitaminei D în absenţa unui aport de calciu corespunzător.
Vitamina D2 (antirahitică) are o importanţă foarte mare pentru organismul în creştere
participând la reglarea metabolismului fosfocalcic şi astfel la stimularea creşterii scheletului.
Vitamina D2 se găseşte în cantităţi reduse în alimentaţia obişnuită a copilului, laptele de
femeie sau de vacă conţine puţină vitamină D, care nu acoperă nevoile organismului.
O sursă importantă de vitamină D la copil este transformarea ergosterolului din piele în
vitaminăţ D2, sinteză care se face sub acţiunea razelor ultraviolete solare sau artificiale.
Nevoia de vitamină D2 la copil este de 1.500 UI pe zi, variind în funcţie de anotimp, felul
alimentaţiei, condiţiile de mediu şi starea sănătăţii.
Prematurii au nevoie mai mare de vitamină D2 şi vor primi cantitatea necesară chiar de la
sfârşitul primei luni de viaţă.
Excesul de vitamină D2 (hipervitaminoza), determinată de administrarea în doze masive
şi repetate de vitamină D2, se manifestă prin anorexie, tendinţă la somnolenţă, slăbire, semne de
insuficienţă renală, calcificări în diferite organe (rinichi, inimă).

Rolul metabolic al calciului şi fosforului în organism.

Calciul se află în cantitate de aproximativ 3 ori mai mare în laptele de vacă; furnizează
170 mg/kg/zi faţă de laptele uman cu un aport de 60 mg/kg/zi.
Absorbţia calciului din laptele matern este,însă de aproximativ 2/3, în timp ce din laptele
de vacă este mult mai mică.
Raţia zilnică recomandată este de 300-500 mg/zi, laptele uman acoperind integral aceste
nevoi.
Esenţial este nu numai aportul de calciu ci şi raportul calciu-fosfor.

9
Excesul de grăsimi scade absorbţia, iar conţinutul mare de stearat creşte pierderile.
Există o relaţie inversă între absorbţia calciului şi fosforului.
Prezenţa în intestin a unei cantităţi mari de fosfor scade absorbţia calciului, putându-se
ajunge la hiperfosfatemii şi hipocalcemii (cu risc de convulsii hipocalcemice).
În formulele adaptate de lapte se recomandă un aport minim de calciu de 40 mg/100 ml,
cu un aport calciu/fosfor de minim 1,5 (raport optim : 2), iar fosforul în cantitate de minim 20
mg/100 ml.
La sugarul cu greutate mică la naştere, nevoile de calciu sunt mai mari şi se recomandă
formulele care conţin 120 mg/100 ml.
Calciu este un element esenţial în structura oaselor în care se află 99% din conţinutul lui
din organism, iar restul de 1% este repartizat în sânge,interstiţiu şi citoplasma celulelor.
El reglează excitabilitatea neuro-musculară, permeabilitatea membranelor celulare,
intervine în coagularea sîngelui şi activează tripsina, lipaza pancreatică şi succindehidrogenaza.
Calciul intracelular din citosol facilitează activarea proteinelor contractile, stimulează mitozele şi
reglează unele enzime.
Calciul se absoarbe pe cale intestinală, intervine în metabolismul activ al vitaminei D ;
are rol important deoarece induce sinteza proteinei fixatoare de calciu la nivelul enterocitului.
Absorbţia Ca este favorizată de pH-ul acid intestinal, de prezenţa lactozei, argininei,
lizinei şi acidului ascorbic . Absorbţia este influenţată de raportul lui cu fosforul, conţinutul de
grăsimi şi de raportul dintre acidul oleic şi linoleic din alimente.
Eliminarea calciului se face pe intestinal (7o%) şi pe cale renală.
Eliminarea intestinală creşte în execes de grăsimi, în creşterea conţinutului de acid
palmitic şi stearic, prin formarea de săpunuri insolubile sau în excesul alimentar de acid fitic,
acidul oxalic şi fosfor cu care formează săruri insolubile.
Sursele de calciu sunt reprezente de lapte şi produsele lactate, gălbenuşul de ou, peştele,
carnea, zarzavaturile şi fructele.
Laptele de vacă conţine de 3 – 4 ori mai mult calciu decât laptele de femeie. Absorbţia
calciului din laptele de vacă este mică (30%) datorită raportului nedecvat cu fosforul (1,3) ,
sărurilor insolubile pe care le formează cu cazeina şi lipidele laptelui.
Nevoile de calciu sunt de 0,5 g/zi la sugar şi de 0,8 g/zi la copilul mic. Raportul
Calciu/Fosfor din alimente se recomandă a fi 1,8 –2 .

10
Deficitul produce tetanie,rahitism şi osteoporoză.
Excesul de glucide creşte sinteza insulinei şi a parathormonului cu apariţia hipocalcemiei.
Excesul alimentar de calciu nu are efect asupra organismului, homeostazia fiind bine
reglată.
Fosforul este un cation celular cu rol important în structura oaselor şi dinţilor unde se
găseşte 75% din cantitatea totală a organismului.
Fosforul intră în structura nucleului şi citoplasmei tuturor celulelor, SNC, în copmpoziţia
unor enzime implicate în procesele de fosforilare a proteinelor, lipidelor şi glucidelor.
Fosforul se absoarbe pe cale intestinală sub controlul vitaminei D.
La prematuri, fosforul absorbit este utilizat preferenţial pentru creştere şi apoi pentru
mineralizarea osoasă, comparativ cu sugarul născut la termen.
Excreţia fosforului se face pe cale renală sub controlul vitaminei D, al parathormonului şi
pe cale intestinală.
Sursele de fosfor sunt laptele, carnea, viscerele, peştele, gălbenuşul de ou, ciupercile,
legumele şi fructele.
Laptele de vacă are un conţinut de şase ori mai mare de fosfor, comparativ cu laptele
uman care perturbă raportul cu calciul şi îi reduce absorbţia.
Nevoile de fosfor sunt de 0,25 g/zi în primele şase luni, de 0,36 g/zi până la vârsta de un
an, iar ulterior de 0,8 g/zi.
Deficitul se manifestă prin hipofosfatemie, hipercalciurie, hipotonie musculară şi stare de
oboseală.
Excesul alimentar produce hiperfosfaturie cu hipocalcemie şi creşte sarcina osmotică
renală.

2.4 DIAGNOSTIC

Diagnosticul pozitiv se pune pe datele clinice amintite la tabloul clinic şi pentru


confirmarea diagnosticului de tetanie se utilizează următoarele explorări de laborator şi
paraclinice:
 examenul electromiografic, ce confirmă hiperexcitabilitatea neuro-musculară

11
 electrocardiograma(pentru testarea hipocalcemiei)
 dozarea calcemiei şi a fosfatazelor alcaline
 dozarea magneziemiei
 ionograma serică
 examenul biochimic urinar

Diagnosticul diferenţial

tetania hipocalcemică rahitogenă


tetania psihogenă
tetania hipomagneziemică
tetania prin alcaloză

Manevre de provocare:
 ischemie
 hiperpnee voluntară
 stimularea electrică sau mecanică a nervilor motori

Evoluţie, complicaţii şi prognostic

Evoluţia depinde de corectitudinea diagnosticului şi de instituirea tratamentului adecvat.


Ea poate fi favorabilă în sensul opririi de moment a crizei tetanice dacă se acţionează
precoce tratamentul.
Este nevoie de a identifica cauzele tetaniei şi a le trata pentru a preveni noi epiosoade
tetanice.
Complicaţiile pot fi evitate dacă se respectă cele de mai sus.
În crizele repetate pot să apară suferinţe cerebrale consecinţa fenomenelor de hipoxie a
celulelor nervoase.

12
Prognosticul depinde de instituirea precoce şi corectă a tratamentului şi de îndepărtare a
cauzelor favorizante, situaţie când este favorabil.
Nu se înregistrează sechele neurologice, cu excepţia unor crize des repetate sau rău
convulsiv.

2.5 TRATAMENT SI PROFILAXIE

Se va face prevenirea unor leziuni mecanice în timpul crizei tetanice precum şi asigurarea
unor căi aeriene libere şi a unei oxigenări bune.
La suspiciunea de tetanie rahitogenă se va face de urgenţă electrocardiogramă pentru
confirmarea hipocalcemiei.
În cazul tetaniei rahitogene tratamentul de urgenţă va consta în:
administrare intravenoasă de calciu gluconic, soluţie 10% 2 ml/kg corp şi pe doză strict
intravenos, în caz de bradicardie marcată se întrerupe administrarea
Se menţine apoi perfuzia endovenoasă de calciu până la dispariţia semnelor şi pe EKG de
hipocalcemie.
Timp de 3-6 săptămâni se va face calciterapie orală (calciu lactic).
În rahitismul carenţial asociat tetaniei se administrează vitamina D 600.000 UI în priză
unică sau în trei prize la 24-48 ore sau în alte scheme.
În caz de deficit asociat de magneziu se administrează sulfat de magneziu soluţie 20% 0,5
ml/kg corp intramuscular.
Doza poate fi repetată la 6-8 ore.

Profilaxie

Aportul zilnic de 400.000 UI vitamină D (1 U = 0,025 milicentigrame) satisface nevoile


fiziologice pentru toate vârstele.
Vitamina D2 ergocalciferon se găseşte în alimnente: lapte praf vitaminizat, gălbenuş de
ou, ficat, „untură de peşte”, peşti marini.
Vitamina D3 colecalciferon, provine din acţiunea luminii solare asupra pielii şi este mai
activă la om decât vitamina D2.

13
Profilaxia medicamentoasă se începe cu tratamentul gravidei – administrarea pe cale
orală în doză de 200.000 UI la începutul a 7-a de sarcină şi peste 45 de zile se repetă încă
200.000 UI.Profilaxia postnatală se începe la nou-născut la vârsta de 10-14 zile în doză de
200.000 UI Vitamina D2 sau D3 doză care se repetă la 2-4-6 luni intramuscular şi în continuare
oral aceeaşi doză la 9-12-16-18-24 luni.

Tratamentul anticonvulsivant

Diazepam, Fenobarbital, Cloralhidrat


În tetania psihogenă se administrează:
Medazepam (Rudotel) şi Propranolol sub controlul pulsului

Educaţie sanitară

Alimentaţie echilibrată în principiile nutritive fără exces de făinoase (o greşeală frecventă


pe care o fac mamele când încep diversificarea) deoarece sunt bogate în acid oxalic, fosfor,
favorizează un pH intestinal alcalin şi astfel este împiedicată absorbţia calciului în intestin.
Creerea unor condiţii de mediu prielnice (locuinţă igienică, cu ferestrele de la camera
copilului orientate spre soare), fără poluare care să „filtreze” razele ultraviolete necesare
producerii vitaminei D3 în tegumente.
Îngrijire adecvată pentru a preveni tulburările digestive prelungite, infecţiile trenante.
Copii cu nevoi crescute (prematuri, gemeni) vor fi alimentaţi şi îngrijiţi cu mare atenţie.
În perioadele de creştere accelerată nevoile de fosfor, calciu sunt mai mari pentru
asigurarea creşterii masei musculare şi a dezvoltării oaselor; se evită administrarea biscuiţilor,
bomboanelor şi alegerea fructelor crude, a legumelor crude (salate).
În lunile friguroase se recomandă ca alimentaşia să conţină mai multe grăsimi, ulei
vegetal, unt.

14
PARTEA A II A STUDIU DE CAZ

CAZ DE STUDIU

Nume ONICEANU
Prenume CRISTIANA
Talie 87 cm.
Greutate 20 kg.
Data naşterii 4.IX.2005
Domiciliul Caracal
Data internării 24.IV.2011
Data externării 27.IV.2011
Diagnostic la internare Tetanie
Diagnostic la externare Tetanie
Număr de zile de spitalizare 4

Comunicare.
Pentru a putea concepe planul de nursing am purtat discuţii cu mama acestuia, din care
am obţinut date referitoare la apariţia primelor semne şi simptome ale bolii, motiv pentru care s-a
prezentat la spital.

Motivele internării: contracţii tonico-clonice, agitaţie, vărsături, febră.


Antecedente heredo-colaterale: fără importanţă.
Antecedente personale: neagă.

15
Condiţii de viaţă: bune.
Comportarea faţă de mediu: orientat temporo-spaţial.
Istoricul bolii: Copil în vârstă de 6 ani, talie 87 cm., greutate 20 kg, se prezintă la spital
pentru contracţii clonice, agitaţie, vărsături, febră, simptome care datează de 2 zile.

Examenul clinic:
S-au găsit următoarele aspecte patologice: agitaţie, vărsături, contracţii tonice, febră.
Examenul pe sisteme şi aparate:
Tegumente şi mucoase normal colorate.
Ţesut musculo-adipos normal reprezentat.
Sistem ganglio-limfatic nepalpabil.
Sistem osteo-articular integru anatomic, articulaţiile libere, mobile.

Aparatul respirator:
Torace normal, sonoritate pulmonară normală, murmur vezicular prezent, normal
bilateral, R = 19 resp/min.

Aparat cardio-vascular:
cord în limite normale, şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng, pe linia medio-
claviculară stângă
zgomote cardiace ritmice, fără sufluri
puls palpabil în locurile de elecţie
AV = 80 b/min
TA = 100/50 mmHg

Aparatul digestiv:
abdomen suplu, nedureros la palpare
ficat şi splină în limite normale
tranzit intestinal prezent

16
Aparat uro-genital:
rinichi nepalpabili, micţiuni fiziologice prezente, normale, Giordano negativ

Sistemul nervos central:


semnul Chwostek pozitiv, contracţii musculare care dau mâinii poziţia descrisă sub
numele de „mâna de mamoş”
ROT prezente bilateral

Evaluare.
Din analiză am stabilit că este vorba de un pacient cu tetanie, parţial dependent, care
necesită îngrijiri infirmiere privind combaterea semnelor şi simptomelor: contracţii tonice,
agitaţie, vărsături, febră.
Asigurarea condiţiilor igienico-sanitarea şi de mediu fizic şi psihic ce poate să-i permită
refacerea fizică; asigurarea medicaţiei prescrisă de medic; educaţie sanitară privind modul de
comportare în spital şi la externare.

Obiective de Rolul asistentei medicale


Problema Evaluare
realizat Rol autonom Rol delegat
-Contractii -Internare in spital -Urmarirea si -Pozitionarea bolnavei -Pacienta cu stare
tonice -Intocmirea foii de supravegherea pentru examenul clinic generala alterata cu
-Agitatie observatie bolnavei -Completarea foii de contracturi tonice,
-Varsaturi -Asigurarea -Notarea functiilor temperatura cu valorile agitatie , varsaturi,
-Febra lenjeriei de corp si vitale in foia de functiilor vitale : febra
de pat temperatura T= 39 0C -Se prezinta la spital
-Pastrarea -Asigurarea TA=100/50 mm Hg unde va fi internata
integritatii repausului la pat R= 19 resp/min si investigata
tegumentelor -Asigurarea cu AV=80b/min -Bolnava este partial
-Monitorizarea lenjerie de corp si G=20 Kg dependenta si

17
bolnavei pat T=87 cm necesita ingrijiri
-Asigurare unui -Pregatirea -Asigurrea igienizarii infirmiere privind
microclimat pacientei pentru tegumentelor si combaterea
corespunzator examenele ce mucoaselor semnelor si
-Administrarea urmeaza sa i se -Asigurarea regimului simptomelor:
medicatiei faca igieno – dietetic 1 . nevoia de a bea
prescrise de medic -Asigurarea medicatiei si a manca
-Pregatirea prescrise de medic: 2 . nevoia de a se
materialelor si 1. Calciu gluconic o misca si de a avea o
instrumentelor fiola/zi buna postura
pentru laborator 2. Ampicilina 0,250 mg 3 . nevoia de a
la 6 ore mentine constanta
3. Vitamina D2 sau D3 temperatura
600.000 UI in priza corpului
unica

Obiective de Rolul asistentei medicale


Problema Evaluare
realizat Rol autonom Rol delegat
- -Asigurare unui -Urmarirea si -Pregatirea -Pacienta cu stare
Contractii climat favorabil notarea functiilor bolnavei pentru generala alterata cu
tonice -Asigurarea vitale in foia de vizita medicala contracturi tonice,
-Agiatie lenjeriei de corp temperatura -Completarea foii agitatie , varsaturi, febra
-Varsaturi si de pat -Asigurarea cu de temperatura cu scazute in intensitate
-Febra -Combaterea lenjerie de corp si valorile functiilor datorita tratamentului
varsaturilor si pat vitale : administrat
agitatiei -Urmarirea T= 38,5 oC -Pacienta va fi
-Combaterea scaunului si TA=100/50 mm Hg informata ca in
febrei diurezei R= 19 resp/min urmatoarea zi va fi
-Combaterea -Asigurarea AV=80b/min externata si va fi
constipatiei medicatiei prescrise G=20 Kg instruita cu privire la

18
-Asigurare de medic T=87 cm modul pe care trebuie
regimului -Asigurare unui -Asigurrea sa-l adopte la externare
alimentar microclimat igienizarii
-Anuntarea corespunzator tegumentelor si
apartinatorului si -Afisarea mucoaselor
bolnavei cu rezultatelor de -Asigurarea
privire la laborator regimului igieno –
externarea din -Scoaterea din dietetic
spital evidenta sectiei in -Asigurarea
urmatoarea zi medicatiei prescrise
de medic:
1.Calciu gluconic
sol. 10% 2ml/Kg
corp
2. Ampicilina 0,250
mg la 6 ore
3. Vitamina D2 sau
D3 600.000 UI in
priza unica
Diureza 1200 ml.
Densitate urinara
1011.
Examen coprologic
normal.
Hemograma
- Hb= 14g
- L= 4800.
Glicemie 85mg %.
Calcemie 8,4mg %.
Examen sumar de
urina: AGU absent.

19
Sediment urinar:
leucocite si epitelii
rare.
Lugol negativ.
Timol 3UML.
-.Stare -Asigurare unui -Urmarirea si -Pregatirea -Pacienta cu stare
generala in climat favorabil masurarea bolnavei pentru generala buna
curs de -Educatie sanitara functiilor vitale vizita medicala -Tegumente si
ameliorare privind -Educatie sanitara -Asigurarea mucoase normal
cu comportarea in privind crizele medicatiei prescrise colorate
contractii afara spitalului tetanice de medic: -Fara agitatie , febra
tonice si -Scoaterea din 1. Calciu gluconic si contractii tonice
agitatie de evidenta sectiei sol. 10% 2ml/Kg -Se externeaza cu
intensitate corp reconadarile :
mica 2. Ampicilina 0,250 tratamen conform RP
mg la 6 ore -Evitarea obiectelor
3. Vitamina D2 sau dure in timpul crizei
D3 600.000 UI in de tetanie.
priza unica -Revine la control
-Masurarea dupa 14 zile
functiilor vitale
T= 37 oC
TA=100/50 mm Hg
R= 19 resp/min
AV=80b/min

CONCLUZII

Tetania poate fi întâlnită la orice vârstă, dar este mai frecventă între 4 luni şi 2 ani când
apare şi rahitismul.

20
Cauza cea mai des întâlnită este tulburarea metabolismului fosfocalcic, în lipsa vitaminei
D care produce tetania rahitogenă.
O sursă importantă de vitamina D la copil este transformarea ergosterolului din piele în
vitamina D2, sinteză care se face sub acţiunea razelor de ultraviolete solare sau artificiale.
Nevoia de vitamină D2 la copil este de 500-1.000 UI pe zi, variind în funcţie de anotimp,
felul alimentaţiei, condiţiile de mediu starea sănătăţii.
Prematurii au nevoie de o cantitate mai mare de vitamina D2 şi vor primi cantitatea
necesară chiar de la sfârşitul primei luni de viaţă.
Alte stări patologice care duc la tulburări în metabolismul fosfocalcic şi pot fi urmate de
tetanie, sunt următoarele:
insuficienţa glandelor paratiroide
insuficienţa absorbţiei intestinale a calciului şi fosforului
depunerea unor cantităţi mari de calciu la nivelul oaselor
Aportul zilnic de 400 UI vitamină D satisface nevoile fiziologice pentru toate vârstele.

Profilaxia medicamentoasă se începe cu tratamentul gravidei, administrarea pe cale orală


în doză de 200.000 UI la începutul lunii a 7-a de sarcină şi peste 45 de zile se repetă încă 200.000
UI.
Profilaxia postnatală se începe la nou-născut la vârsta de 10-14 zile în doză de 200.000
UI vitamina D2 sau D3 doză care se repetă la 2-4-6 luni intramuscular şi în continuare oral
aceeaşi doză la 9-12-16-18-24 luni.
Evoluţia bolii depinde de instituirea şi corectitudinea tratamentului.
Ea poate fi favorabilă în sensul opririi de moment a crizei tetanice dacă se acţionează
precoce. Este nevoie de a identifica cauzele tetaniei şi a le opri pentru a preveni noi episoade de
tetanie.

ANEXE

Măsurarea respiraţiei.

21
Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Materiale necesare:
ceas cu secundar
creion de culoare verde
foaia de temperatură
Intervenţiile asistentei:
aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica, ce urmează a fi efectuată
plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui
numărarea inspiraţiilor timp de un minut
consemnarea valorii obnţinute printr-un punct pe foaia de temperatură
unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei
în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută cât şi caracteristicile
respiraţiilor:
RS = 20 resp/min
RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat

Măsurarea pulsului.
Scop – evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Locuri de măsurare:
oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos: artera
radială, femurală, humerală, carotidă, temporală
Materiale necesare:
ceas cu secundar
creion roşu
Intervenţia asistentei:
pregătirea psihică a pacientului
asigurarea repaosului fizic şi psihic pentru 10-15 min
spălarea pe mâini
reperarea arterei
fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei

22
exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor
numărarea pulsaţiilor timp de un minut
consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii
unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei
consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului
PD = 80 /min
PS = 90 /min pentru un puls regulat

Măsurarea tensiunii arteriale.


Scop – evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor)
Materiale necesare:
aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale
cu mercur Riva-Roci
cu manometru
oscilometru Pachon
stetoscop biauricular
tampon de vată
alcool
creion roşu
Intervenţiile asistentei:
pentru metoda auscultatorie
pregătirea psihică a pacientului
asigurarea repaosului fizic şi psihic timp de 15 minute
spălarea pe mâini
se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie
se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei
se introduc olivele stetoscopului în urechi

23
se pompează aer în manşetă pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia
zgomotelor pulsatile
se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se
percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea TA maxime) se reţine valoarea indicată
de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi consemnată
se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice
se reţine valoarea indicată de coloana de mercur, în momentul în care zgomotele dispar,
aceasta reprezintă tensiunea arterială minimă
se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie,
socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercurse unesc liniile orizontale cu
linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat
în alte documente medicale se înregistrează cifric:
Ex. TA max. = 150 mmHg
TA min. = 75 mmHg
Se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana cu alcool
pentru metoda palpatorie
determinarea se face prin palparea arterei radiale
nu se foloseşte stetoscopul biauricular
etapele sunt identice metodei auscultatorii
are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic
fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare
metoda oscilometrică
manşeta pneumatică va fi bine fixată pe braţul pacientului
manometrul ve fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea
măsurătoarea va fi precedată de liniştirea pacientului
în caz de suspiciune, se repetă măsurătoarea fără a scoate manşeta de pe braţul
pacientului
la indicaţia medicului, se pot face măsurători comparative la ambele braţe

Măsurarea temperaturii.
Scop – evaluarea funcţiei de termoreglarea şi termogeneză.

24
Locuri de măsurare:
axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin
Materiale necesare:
termometrul maximal
casoletă cu tampon de vată şi comprese sterile
recipent cu soluţie dezinfectantă
tavă medicală
lubrifiant
alcool medical
ceas
Intervenţiile asistentei:
pregătirea psihică a pacientului
spălarea pe mâini
se scoate termometrul din soluţia dzinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o compresă, se
scutură
se verifică dacă mercurul este în rezervor
pentru măsurarea în axilă:
se aşează pacientul în decubit dorsal sau în poziţia şezând
se ridică braţul pacientului
se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele se
apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe supafaţa anterioară a toracelui
termometrul se menţine timp de 10 minute
pentru măsurarea în cavitatea bucală:
se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a arcadei
dentare
pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas
se menţine termomentrul timp de 5 minute
pentru măsurarea rectală:
se lubrefiază termometrul

25
se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i
intimitatea
se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înaintare
termometrul va fi menţinut cu mâna tot timpul măsurării
se menţine termometrul 3 minute
după terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se scoate, se şterge cu o
compresă
se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului
se spală termometrul, se scutură
se introduce recipientul în soluţie dezinfectantă (sol. Cloramină 1%)

Măsurarea diurezei.
Colectarea urinei pe 24 de ore:
se pregătesc recipiente – vase cilindrice gradate, cu gât lung, spălate şi clătite cu apă
distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-
4 litri pe care-l vom grada cu creion dermatograf sau pe benzi de leucoplast
colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră şi se termină în ziua următoare, la aceeaşi
oră
se informează pacientul asupra necesităţii colectării urinei şi asupra procedeului
Pentru o determinare corectă:
pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima emisie,
se aruncă
se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore, până a doua zi, la aceeaşi
oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie
Notarea diurezei în foaia de temperatură:
diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului:prin haşurarea pătrăţelelor
corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective
spaţiul dintre două linii orizontale al foii de temperatură corespunde la 100 ml

Examenul de urina

26
Recoltarea urinei pentru examen sumar:
din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150 ml
Recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii:
urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină
se recoltează urina de dimineaţă (concentraţia mare de germeni), în absenţa unui
tratament cu perfuzii (defect de diluţie) înainte de începerea tratamentului cu antibiotice, se spală
mâinile cu atenţie şi se usucă cu prosop curat
prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 de ml, se elimină la toaletă sau în bazinet,
apoi fără să se întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml de urină într-o eprubetă
sterilă
se flambează gura eprubetei înainte şi după recoltare
se astupă repede cu dopul
se transportă la laborator sau se însămânţează direct pe mediul de cultură şi se introduce
la termostat
Recoltarea urinei prin sondaj vezical:
se utilizează atunci când recoltarea la jumătatea micţunii nu este posibilă şi când puncţia
vezicală nu este dorită
se folsesc sonde cu o singură cale unidirecţională
se face toaleta organelor genitale cu atenţie
în caz de sondă vezicală permanentă, nu se recoltează urina din punga colectoare, ci
numai prin puncţie în porţiunea proximală a sondei după dezinfectarea suprafeţei acesteia.

Recoltarea urinei prin puncţie vezicală:

se face numai în caz de: vezică urinară plină, când nu se poate recolta urina la jumătatea
micţiunii sau prin sondaj vezical
se execută puncţia vezicii urinare
se repartizează urina recoltată în recipiente în funcţie de scop

Captarea dejecţiilor.
Scop:

27
observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale dejecţiilor
descoperirea modificărilor lor patologice în vederea stabilirii diagnosticului

Captarea materiilor fecale:


se separă patul de restul salonului printr-un paravan
se îndepărtează pătura şi cearceaful care acoperă pacientul
se protejează patul cu muşamaua şi aleza
se dezbracă pacientul (partea inferioară)se ridică pacientul şi se introduce bazinetul cald
sub regiunea sacrală
se acoperă cu învelitoarea până termină actul defecării
se efectuează toaleta regiunii perianale
se îndepărtează bazinetul cu atenţie
se acoperă cu capacul sau învelitoarea special pregătite şi se îndepărtează din salon
se strâng materialele folosite
se îmbracă pacientul
se reface patul
se aeriseşte salonul
se spală mâinile pacientului
scaunul acoperit se păstrează pentru vizita medicală în locuri special amenajate
Notarea scaunelor:
notarea scaunelor în foaia de temperatură se face prin semne convenţionale
normal = l (linie verticală)
moale = / (linie oblică)
diaree (apos) = - (linie orizontală)
mucos = x
puroi = P
sanguinolent = S
melenă = M
Scaun = produsele alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin
actul defecaţiei.

28
Generalităţi:
recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea examinării lor macroscopice,
biochimice, bacteriologice şi parazitologice
examenul bacteriologic permite diagnosticarea bolilor infecţioase gastroinestinale, prin
depistarea bacilului tific, dizenteric, tuberculos, vibrionilor holerici şi entreobacteriilor
toxiinfecţiilor alimentare; după stabilirea diagnosticului, recoltarea se efectuează pentru
supravegherea evoluţiei bolii
examenele biochimice şi de digestie permit descoperirea unor tulburări în secreţia
fermenţilor digestivi, prezenţa microscopică a sângelui
examenele parazitologice descoperă parazitozele intestinale prin evidenţierea ouălelor de
paraziţi.

Tehnica injecţiei intramusculare.


Dizolvarea pulberilor:
se aplică solventul în seringă
se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului, se dezinfectează dopul de cauciuc, se
aşteaptă evaporarea alcoolului
se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea de solvent prescrisă
se scoate acul din flacon şi se agită până la completa dizolvare
Aspirarea soluţiei din flaconul închis cu dop de cauciuc:
se dezinfectează dopul de cauciuc, se aşteaptă evaporarea alcoolului
se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi
aspirată
se introduce acul prin dopul de cauciuc n flacon, până la nivelul dopului şi se introduce
aerul
se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conţinutul flaconului în seringă sub
presiunea din flacon
acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimbă cu acul pentru injecţie

Incidente şi accidente – paralizia prin lezarea nervului sciatic:

29
durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale
hematom prin lezarea unui vas
ruperea acului
supuraţia aseptică
embolie, prin injectarea accidentală într-un vas a soluţiilor uleioase

Tehnica injecţiei intravenoase.


Scop:
explorator – se administrează substanţe de contrast radiologic
terapeutic
Materiale necesare:
seringi sterile, cu o capacitate în funcţie de cantitatea de soluţie medicamentoasă
pentru injecţia intravenoasă, seringă cu amboul situat excentric
Se preferă seringile de unică folsinţă care prezintă următoarele avantaje:
condiţii maxime de sterilitate, economie de timp, economie de personal, manipulare
uşoară
acele se găsesc împreună cu seringa în acelaşi ambalaj
Alte materiale:
tampoane sterile de vată şi tifon
soluţii dezinfectante (alcool)
pile din metal pentru deschiderea fiolelor
lampă de spirt
tăviţă renală
garou de cauciuc
perniţă
muşama

30
Tehnica injecţiei intravenoase:

asistenta îşi spală mâinile


se alege locul puncţiei
se dezinfectează locul puncţiei
se execută puncţia venoasă
se controlează dacă acul este în venă
se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului
se injectează lent, ţinând seringa în mâna stângă, iar cu policele mâinii drepte se apasă pe
piston
se verifică periodic dacă acul este în venă
se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminat la locul puncţiei se aplică tamponul
îmbibat în alcool, compresiv

Incidente şi accidente:

injectarea soluţiei în ţesutul perivenos, manifestată prin tumefierea ţesuturilor, durere


flebalgia produsă prin injectarea rapidă a soluţiei sau a unor substanţe iritante

valuri de căldură, senzaţia de uscăciune în faringehematom prin străpungerea venei


ameţeli, lipotimie, colaps

Recoltarea sângelui.

Pregătirea bolnavului pentru recoltarea de sânge:


pregătirea psihică
se anunţă să nu mănânce
i se explică necesitatea efectuării tehnicii

31
pregătire fizică
se aşează în poziţie şezând cu mâna spijinită
Materiale necesare:

de protecţie – mănuşi de cauciuc


sterile – ace, tampoane de vată, seruri test
nesterile – tavă medicală curată, cameră umedă, lame uscate, curate, degresate, şlefuite,
pipete Potain
soluţii dezinfectante – alcool 90o

Execuţia:
se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon cu alcool 90o
se evită congestionarea printr-o frecare puternică şi prelungită
se aşteaptă evaporarea alcoolului
cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea pulpei degetului în partea laterală a extremităţii,
perpendicular pe straturile cutanate
se şterge cu un tampon uscat prima picătură, se lasă să se formeze o altă picătură de sânge
din care se recoltează cu pipeta sau lama
se şterge cu un tampon cu alcool
Recoltarea sângelui s-a făcut pentu următoarele analize: hemoglobină, glicemie,
calcemie.

32
Bibliografie

1 . Puericultură – Voichiţă Hurgori


Ed. Meducală – Bucureşti 1991
2 . Îndreptar de pediatrie – Dr. Filon Maria
Ed. Medicală – Bucureşti 1980
3 . Pediatrie Practică – Dr. V. Petrescu-Coman
Ed. Medicală – Bucureşti 1984
4 . Puericultură şi pediatrie – Dr. Elena Chilimia, Dr. Vladimir
Mihăilescu, Dr. Arghir Popescu, Dr. Cătălina Niculescu
Ed. Medicală – 1994

33