Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Evaluarea in contabilitate
Coordonator:
JALBA LUMINITA
Student: anul I,
gr.105
3
0
Dobre Elena-Catalina
CUPRINS
• 1 Definiţie
• 2 Obiectul contabilităţii
• 3 Funcţiile contabilităţii
• 4 Principalele forme de organizare contabilă
• 5 Organismele normalizării contabile
• 6 Principii contabile
• 7 Politici contabile
• 8 Standarde contabile
• 9 Funcţionarea contabilităţii
o 9.1 Reguli generale
o 9.2 Organizarea contabilităţii
o 9.3 Moneda şi cursul de înregistrare
o 9.4 Documente şi registre contabile
o 9.5 Sistemul conturilor
• 10 Contabilitatea şi poziţia financiară
• 11 Contabilitatea şi performanţa financiară
• 12 Situaţiile financiare (cadrul general)
• 13 Concluzi
3
0
1. DEFINITIA CONTABILITATII
Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reţinute. În lucrarea "Contabilitate
generală" din 1947, ediţia a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu defineşte
contabilitatea pe trei coordonate:
Contabilitatea este procesul prin care informaţiile financiare a unei entităţi sunt
înregistrate, clasificate, sumarizate, interpretate şi comunicate.
3
0
Auditarea, o disciplină înrudită, este procesul de analiză independentă a raportărilor
financiare cu scopul exprimării unei opinii referitoare la corectitudine şi respectarea
principiilor contabile general acceptate.
3. OBIECTUL CONTABILITATII
3
0
În lucrarea „Bazele contabilităţii” din 1980, profesorul D. Rusu defineşte obiectul
contabilităţii ca fiind ansamblul mişcărilor de valori, exprimabile în bani, dintr-un perimetru
de mică sau mare întindere (regie autonomă, societate comercială, instituţie publică, societate
bancară etc.) precum şi raporturile economico-juridice în care unitatea patrimonială este parte
şi care generează decontări băneşti; calculele contabilităţii reflectă deodată mişcarea şi
transformarea mijloacelor precum şi resursele în ordinea lor de formare şi după destinaţia lor
în procesul de reproducţie. Aceasta este în prezent concepţia şcolii ieşene de contabilitate.
În decursul istoriei sale contabilitatea a adunat o zestre importantă de idei, teorii, principii,
teze, standarde şi nu în ultimul rând concepţii cu privire la obiectul său de studiu. Evoluţia
acestora a fost însoţită în plan conceptual de numeroase controverse cu privire la utilitatea sa
în cadrul mecanismelor de cunoaştere şi gestiune a resurselor şi utilităţilor, fiecare purtând
amprenta mediului economic, social şi cultural în care s-a dezvoltat.
Toate acestea înglobează de o parte un sistem de teorii foarte generale profund
conceptualizate pe care se fundamentează regulile de cunoaştere şi evaluare a evenimentelor
şi tranzacţiilor , iar pe de altă parte un ansamblu de proceduri şi tratamente de prelucrare,
analiză şi stocare a informaţiilor necesare luării deciziilor.
Literatura de specialitate delimitează abordări ale conceptelor privind obiectul de cercetare şi
sfera de cuprindere a contabilităţii.
Cele mai reprezentative concepţii sunt :
3
0
- concepţia juridică ;
- concepţia economică ;
- concepţia financiară .
Concepţia juridică
Este specifică ţărilor europene aflate sub influenţa dreptului roman. Conform acesteia
constitue obiect al reflectării contabile ,patrimoniu , adică averea agenţilor economici sub
forma drepturilor şi obligaţiilor în corelaţie cu bunurile şi valorile ce aparţin de drept unei
persoane fizice sau juridice . Aceasta înseamnă că se includ în sfera contabilităţii numai
bunurile şi valorile asupra cărora întreprinderea exercită un drept de proprietate sau de creanţă
, respectiv obligaţiile legate de acestea.
Concepţia economică
Este susţinută de ţările anglo-saxone aflate sub influenţa dreptului cutumiar, care includ în
obiectul contabilităţii totalitatea bunurilor care genereză beneficii economice viitoare
indiferent dacă asupra acestora se exercită un drept de proprietate sau nu.
Conceptul financiar exprimă banii investiţi sau puterea de cumpărare investită fiind
sinonim cu activul net sau capitalul propriu al întreprinderii.
3
0
Se consideră că s-a realizat o menţinere a capitalului dacă activul net (conform
conceptului financiar ) , respectiv capacitateafizică productivă ((conform conceptului fizic) la
sfârşitul exerciţiului ( sau perioadei) sunt superioare faţă de începutul exerciţiului după
excluderea tuturor contribuţiilor din partea acţionarilor , respectiv distribuţiilor de capitaluri
către acţionari.
• Concepţia financiară
Utilităţile durabile cuprind bunuri pe termen lung , adică activele imobilizate , iar cele
ciclice , activele circulante ( stocuri , creanţe , numerar şi echivalente de numerar ).
• Funcţia previzională - informaţiile contabile aferente unei perioade deja încheiate pot
fi folosite pentru determinarea tendinţelor de evoluţie a fenomenelor şi proceselor
economice viitoare.
3
0
5.PRINCIPALELE FORME DE ORGANIZARE CONTABILE
Importanţa contabilităţii în economia modernă este evidentă. Aşa se face că organisme tot
mai simandicoase din Uniunea Europeană şi de pretutindeni se ocupă de organizarea şi
funcţionarea contabilităţii ca o componentă fundamentală a afacerilor.
3
0
Poate că nu este lipsit de importanţă să amintim câteva din organismele specializate, mai
ales că, în continuare, ne vom mai întâlni cu ele:
La toate acestea se adaugă comisii, consilii, asociaţii etc. zonale şi internaţionale, inclusiv
din afara Europei, astfel încât se poate spune că soarta contabilităţii se află în cele mai bune
mâini (şi, evident, minţi).
În afara lor mai sunt încă multe altele, dar ele fac parte din alfabetul contabil, iar în această
carte nu ne-am propus şi „alfabetizarea”.
7. PRINCIPII CONTABILE
3
0
În consecinţă, evaluarea posturilor cuprinse în situaţiile financiare şi care provin din
conturile contabile curente, dar şi dimensionarea elementelor pe care fiecare dintre acestea le
urmăresc zi de zi şi le sintetizează periodic, trebuie să fie efectuate în acord cu principiile
statuate ale contabilităţii, care sunt de fapt "porunci economice"
Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute de lege, de un standard
contabil sau au ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile
întreprinderii. Este foarte importantă menţionarea în notele explicative a oricăror modificări
ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia: dacă noua politică contabilă a
fost aleasă în mod adecvat; efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi
tendinţa reală a rezultatelor societăţii.
3
0
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv. În vederea stabilirii
valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ se va determina separat valoarea aferentă
fiecărui element individual de activ sau de pasiv, indiferent de conţinutul său economic, de
evoluţia previzibilă a pieţei, de consecinţele pe care le are această evaluare. Odată stabilită
corect valoarea, mai departe, prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor o face contabilitatea
după toate regulile sale specifice.
8. POLITICI CONTABILE
Politicile contabile definesc, deci, o concepţie contabilă pentru fiecare întreprindere sau
instituţie publică în rezolvarea ansamblului problemelor financiare. Ele încorporează
principiile, bazele, convenţiile, regulile şi practicile specifice adoptate de o entitate în
conducerea curentă a activităţilor a contabilităţii acestora, pentru întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare. Prin politica contabilă trebuie să se clarifice ferm varianta de operare
constantă pentru fiecare tip de eveniment în parte, pornindu-se de la faptul că I.A.S. şi
interpretările Comitetului Permanent pentru Interpretări oferă diverse metode de rezolvare a
unei anumite probleme, soluţii alternative, calcule opţionale etc. Aşa constatăm că mai apar şi
alte principii şi reguli, cum ar fi:
3
0
• „raţionamentul profesional", singurul care permite alegerea alternativelor;
• „judecata de valoare" este baza soluţiilor contabile;
• „pragul de semnificaţie" conform căruia o informaţie - este tratată sau nu ca
semnificativă în funcţie de interesul urmărit (spre exemplu dacă ea reprezintă sub 5%
din portofoliul problemei nu ne interesează evident).
• principiile;
• metodele şi procedurile;
• bazele de calcul;
• regulile de evaluare;
• practicile proprii, specifice fiecărei instituţii publice.
Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situaţiile
financiare, a unor informaţii care să fie:
3
0
b)definiţiile, criteriile de recunoaştere şi evaluare pentru active, obligaţii, venituri şi cheltuieli
prevăzute în Cadrul general I.A.S.C.;
Odată stabilită configuraţia politicii contabile, modificarea acesteia este permisă doar
dacă unele din criteriile sale de fundamentare sunt modificate de lege sau au ca rezultat
informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile persoanei juridice.
9. STANDARDE CONTABILE
3
0
IAS au fost emise între 1973 şi 2001 de către consiliul International Accounting
Standards Committee (IASC). În aprilie 2001, IASB a adoptat toate standardele IAS, ulterior
continuând dezvoltarea lor. Noile standarde poartă însă denumirea de IFRS.
Deşi în prezent nu se mai emit standarde IAS, cele deja existente sunt în continuare în
vigoare până la înlocuirea sau modificarea lor prin emiterea de noi standarde IFRS.
IFRS sunt folosite în multe state ale lumii inclusiv în statele membre ale Uniunii Europene
(UE), Hong Kong, Australia, Rusia, Africa de Sud, Singapore şi Pakistan. Aproximativ 100
de state impun sau permit utilizarea IFRS sau au o politică de convergenţă spre acestea.
Pentru situaţia la zi, vedeţi şi lista statelor care au adoptat IFRS de pe situl IAS PLUS.
Uniunea Europeană
Toate societăţile comerciale cotate din UE sunt obligate în prezent să întocmească situaţii
financiare consolidate în conformitate cu IFRS.
Pentru a fi aprobate pentru utilizarea în UE, standardele trebuie să fie avizate de către
Comitetul de Reglementare Contabilă (ARC), care este format din reprezentanţi ai guvernelor
statelor membre şi este consiliat de un grup de experţi denumit Grupul Consultativ European
pentru Raportarea Financiară (EFRAG).
Două secţiuni din standardul IAS 39: Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare nu
au fost aprobate de ARC şi, în această privinţă, standardele IFRS aplicate în UE sunt diferite
de cele emise de IASB. În prezent, IASB colaborează cu UE pentru a găsi o cale acceptabilă
pentru eliminarea acestei anomalii.
Întrucât standardele IFRS fac în prezent parte din legislaţia europeană, toate standardele
aprobate şi modificările lor aprobate ulterior trebuie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Pe 13 octombrie 2003, prima publicare a standardelor a fost inclusă în PB L 261.
Modificările standardelor IAS şi IFRS publicate în trecut pot fi monitorizate folosind pagina
de web a Direcţiei Piaţa Internă a Uniunii Europene privind implementarea IAS în Uniunea
Europeană.
Convergenţa cu US GAAP
Comisia Valorilor Mobiliare şi Burselor din Statele Unite (SEC) impune în prezent tuturor
companiilor străine cotate la burse din SUA să pregătească situaţii financiare fie în
conformitate cu US GAAP, fie în conformitate cu standardele lor contabile locale, însoţite de
o notă care să reconcilieze standardele locale cu US GAAP. Această obligaţie generează
costuri semnificative pentru companiile cotate în acelaşi timp în SUA şi în alte ţări. SEC a
propus modificarea acestei reguli în sensul eliminării obligaţiei de a efectua o reconciliere cu
3
0
US GAAP pentru companiile străine care îşi pregătesc situaţiile financiare în conformitate cu
IFRS, în principiu începând din 2009. Companiile bazate în SUA vor fi în continuare obligate
să raporteze în conformitate cu US GAAP.
Obiectul contabilităţii, aşa cum s-a văzut mai înainte, este poate cel mai clar exprimat
prin Legea contabilităţii nr. 82/1991 (republicată în 2004) care, la art. 2, precizează:
Reguli generale
Potrivit prevederilor art. 2, al. 11 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, introdus prin O. G.
nr. 70/13 august 2004, „Contabilitatea publică cuprinde”: a) contabilitatea veniturilor şi
cheltuielilor bugetare, care trebuie să reflecte încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor
aferente exerciţiului bugetar; b) contabilitatea trezoreriei statului; c) contabilitatea generală
bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să reflecte evoluţia situaţiei
financiare şi patrimoniale, precum şi excedentul sau deficitul patrimonial; d) contabilitatea
destinată analizării costului diverselor programe aprobate, ca ţinte ferme ale ansamblului
bugetar naţional.
Remarcă: Această ordonanţă nu modifică prevederea art. 74 din Legea Finanţelor publice
nr. 500/2002, care formulează pct. (a), în felul următor: „a) contabilitatea veniturilor şi
cheltuielilor bugetare care trebuie să reflecte generarea şi încasarea veniturilor, apariţia plata
cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar”.
Acestea sunt regulile, aceasta este ordinea contabilă şi, chiar dacă O. G.nr. 70/14.08.2004
şi practica însăşi, încurcă deocamdată lucrurile, noi sperăm că până la urmă se va intra pe
făgaşul normal. Argumentul îl găsim chiar în Ordonanţa amintită care, în articolul final,
menţionează că noul art.2 al.1.1. („Contabilitatea publică”) al Legii nr. 82/1991, punctele „c”
şi „d” (venituri „constatate” şi cheltuieli „angajate”) vor intra totuşi în vigoare de la
01.01.2007. S-a tot vorbit de intrarea in Europa „în marş”, „în genunchi”, „pe burtă”, dar nu şi
de cea „târâş-grăbiş
3
0
Când vorbim generic de instituţie publică în calitatea ei de persoană juridică organizatoare
a contabilităţii şi titulară la Finanţele publice drept depunătoare de bilanţ (situaţie financiară),
trebuie să avem în vedere toate formele lor de manifestare. Aşa bunăoară trebuie să distingem:
(a) autorităţi: preşedinţie, parlament, guvern, ministere;
(b) organizaţii care prestează serviciul public, adică serviciul înfăptuit de o unitate statală şi
care, ca formă -organe ale administraţiei publice; ≅ organizatorică, pot fi: regii autonome,
SNCF, etc.
(c) servicii de instituţii publice; utilitate publică adică organizaţii nestatale; La rândul lor,
entităţile componente ale serviciului public, poartă o gamă foarte numeroasă de denumiri,
încât ai impresia că sub această căciulă intră ≅ agenţii guvernamentale; ≅ secretariate (ex.:
pentru culte); ≅ totul: secţie≅ administraţii (ex.: administraţie financiară); ≅ institute; şcoli,
spitale, grădiniţe,≅ oficii (de şomaj); ≅ (ex. de poliţie); regii, societăţi, etc. în subordinea
administraţiei publice.≅ cămine;
În această diversitate, unele sunt normale ca mărime, altele mici şi chiar unicate, astfel că
obiectul contabilităţii întâlneşte şi el cele mai diverse forme de cuprindere şi manifestare.
Organizarea contabilităţii
Subliniind importanţa lucrurilor, O. G. Nr. 70/13 august 2004 care modifică Legea
contabilităţii, a simţit nevoia să se repete punctual, art. 34, al. (2): „Unităţile≅ până când toată
lumea va înţelege: administrativ – teritoriale, instituţiile şi serviciile publice de subordonare
locală, care au personalitate juridică şi ai căror conducători au calitatea de ordonatori de
credite, organizează şi conduc contabilitatea drepturilor constatate şi a veniturilor încasate,
precum şi a angajamentelor şi a plăţilor efectuate, potrivit bugetului art. 32, al. (2):
„Instituţiile publice cu personalitate≅ aprobat”; juridică, finanţate din bugetul asigurărilor
sociale de stat, ai căror conducători au calitatea de ordonator de credite, organizează şi conduc
contabilitatea drepturilor constatate şi a veniturilor încasate, precum şi a angajamentelor şi a
plăţilor efectuate, potrivit bugetului aprobat
3
0
Tocmai de aceea Legea contabilităţii nr. 82/1991 (actualizată 2004) prevede la art. 1, al (1)
că: „răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective”.
1. Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi
obligaţii, precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în
contabilitate, sunt interzise. Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr.
82/1991, reactualizată prin O.G.nr.70 din 13 aug. 2004 precum şi a celorlalte prevederi legale
privind întocmirea şi utilizarea formularelor comune şi a celor cu regim special necesare în
activitatea financiară şi contabilă, orice operaţiune economică efectuată se consemnează într-
un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, devenind astfel document
justificativ. Aceste documente, care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează
deopotrivă răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat precum şi a celor care
le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
La rândul lor documentele justificative pot fi: - documente primare întocmite la locul şi în
momentul desfăşurării evenimentului patrimonial, pe care îl "fotografiază" pe o machetă
specifică fiecărui gen de operaţii; - documentele centralizatoare obţinute prin sortarea
documentelor primare pe operaţii, exprimarea în etalon monetar a mărimii operaţiilor
economice şi financiare, deci prin cumularea şi centralizarea datelor consemnate iniţial în
3
0
documentele primare, spre a facilita prelucrarea lor contabilă ulterioară. Sintetizând lucrurile,
câteva constatări sunt demne de semnalat în vederea atestării sistemului documentelor
primare:
Principalele registre-jurnal auxiliare care pot fi utilizate sunt cele privind aprovizionările,
vânzările, trezoreria, operaţiile diverse, în funcţie de necesităţile instituţiei. Periodic, de regulă
lunar, totalurile jurnalelor auxiliare se centralizează în registrul-jurnal general. Deci, registrul-
jurnal înlocuieşte foile volante ale "notei contabile", iar totalul registrului-jurnal verifică
"totalul rulajelor din luna curentă” a balanţei de verificare.
c) Registrul "Cartea mare" este un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar,
direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările efectuate în registrul-jurnal,
stabilindu-se situaţia fiecărui cont, respectiv soldul iniţial, rulajele debitoare, rulajele
creditoare şi soldurile finale. Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare şi se
conduce de fiecare instituţie, precum şi de fiecare subunitate a acesteia, cu contabilitate
proprie. Registrele de contabilitate pot fi prezentate sub formă de registru sau foi volante şi
listări informatice legate sub formă de registru, după caz. Registrele de contabilitate prevăzute
se numerotează înainte sau pe măsura întocmirii lor, iar la închiderea conturilor, acestea se
barează, nefiind admisă înregistrarea unor operaţii ulterioare. Registrul-jurnal şi registrul-
inventar se numerotează şi se şnuruiesc înainte de depunere la organele fiscale teritoriale
pentru parafare şi înregistrare. Registrul-jurnal şi registrul-inventar se numerotează şi se
şnuruiesc înainte de depunere la organele fiscale teritoriale pentru parafare şi înregistrare.
Sistemul conturilor
3
0
11. CONTABILITATEA SI POZITIA FINANCIARA
Deciziile economice care sunt luate de utilizatorii situaţiilor financiare necesită evaluarea
capacităţii unei instituţii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului şi a perioadei şi
siguranţei generării lor. În ultimă instanţă de aceasta depinde, de exemplu, capacitatea ei de a-
şi plăti angajaţii şi furnizorii, de a plăti dobânzi, de a rambursa credite şi de a realiza
programele administrative. Utilizatorii sunt mai în măsură să evalueze această capacitate de a
genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sunt oferite informaţii concentrate
asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor poziţiei financiare a instituţiei.
Informaţiile despre poziţia unei instituţii, în special despre capacitatea acesteia de a colecta
venituri sau a obţine finanţări, sunt necesare pentru evaluarea modificărilor potenţiale ale
resurselor economice pe care entitatea le va putea controla în viitor. În acest sens informaţiile
despre variabilitatea performanţelor sunt importante.
La toate acestea o primă şi importantă imagine aduce patrimoniul de care poate dispune
stabil entitatea şi capacitatea de mobilizare a acestuia în scopul realizării obiectivelor ce
constituie menirea ei.
3
0
• capitalul/patrimoniul propriu: reprezintă interesul rezidual al proprietarilor (stat,
domeniul public, domeniul privat, autorităţi administrative sau instituţionale etc.) în
activele unei persoane juridice, după deducerea tuturor datoriilor sale, dar şi încasarea
sau probabilitatea încasării creanţelor în măsura în care acestea sunt certe.
Definiţiile activelor şi datoriilor identifică elementele esenţiale ale acestora, dar nu încearcă
să specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în bilanţ. Astfel,
definiţiile includ şi elemente ce nu sunt recunoscute ca fiind active sau datorii în bilanţ,
deoarece nu satisfac criteriile de recunoaştere minim necesare. Fluxurile de beneficii
economice viitoare dinspre sau către instituţia în cauză trebuie să fie suficient de sigure pentru
a îndeplini criteriile de probabilitate prevăzute de IAS înainte de a recunoaşte un activ sau o
datorie.
„Lumea” crede că aceste afirmaţii preluate din „cadrul general IAS” se referă doar la
întreprinderi, întrucât ele au menirea fundamentală de a genera venituri şi, de aici, beneficii
economice, dar nu e aşa. O instituţie publică este mai interesantă şi devine mai atractivă dacă
ştie să-şi fundamenteze bugetul, să-şi argumenteze cererea de fonduri, dacă se încumetă să
solicite şi să obţină finanţări pe programe, dacă dă suportul ştiinţific şi legal dimensionării şi
colectării veniturilor proprii din taxe, impozite, activităţi conexe, resurse colaterale, apoi, dacă
ştie să-şi gestioneze cheltuielile balansând corect între necesităţi şi resurse – iar toate acestea
într-un context în care să nu fie omise eficienţa şi perspectiva.
3
0
Informaţiile despre performanţa unei instituţii sunt necesare pentru evaluarea modificărilor
potenţiale ale resurselor economice pe care entitatea le va putea controla în viitor, pentru
anticiparea capacităţii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente, pentru
formularea raţionamentelor despre eficienţa cu care ea, poate angaja şi utiliza noi resurse. În
practica curentă informaţiile privind performanţa financiară sunt oferite în primul rând de
„contul de profit şi pierdere”, respectiv „contul de execuţie bugetară”, dar lucrurile nu sunt
chiar atât de simple încât să le reducem la datele sintetice dintr-un anume formular de
raportare periodică pentru că ar fi păcat să se ignore informaţia în timp real pe care o
furnizează contul contabil. Performanţa este mai importantă decât banii. Banii exprimă o
posesie, performanţa exprimă capacitatea de a valorifica posesia.
Bilanţurile contabile care nu corespund cu datele din evidenţa trezoreriilor statului se vor
restitui instituţiilor publice respective pentru a introduce corecturile corespunzătoare.
Situaţiile financiare sunt un complex de sinteze specific contabile, situaţii, anexe, calcule
comparative, fiecare cu explicitarea conducerii, discutate şi aprobate sub semnătura de
organele abilitate, supuse auditării şi făcute publice. Aceste „formalizări” au menirea de a
întări valoarea cognitivă a informaţiilor contabile concomitent cu valorificarea lor in procesul
decizional şi managerial.
14. CONCLUZI
Bibliografie
3
0
3
0
3
0