Curs Calculatoare

MCTI- Economia Bazata pe Cunoastere
PARTEA I CALCULATORUL SI NOI

LECTII DESPRE ARHITECTURA SI SISTEM DE OPERARE
Arhitectura sistemelor de calcul
În informatică, termenul arhitectură se referă la structura şi componentele fizice ale unui

sistem de calcul.
Oricărui elev, student sau instructor care va utiliza computerul ca pe un instrument de
învăţare îi este necesară cunoaşterea acestora pentru a înţelege cum funcţionează un calculator.
Calculatorul1 este o maşinărie electronică de prelucrare automată a informaţiilor cu
ajutorul unor programe.
Programul este o înşiruire de instrucţiuni scrise într-un limbaj de programare.
Limbajul de programare este un set de reguli sintactice şi semantice.
Pentru ca un sistem de calcul să prelucreze informaţii într-un timp relativ scurt, este
necesară interacţiunea dintre hardware (totalitatea componentelor unui calculator – partea fizică)
şi software (totalitatea programelor ce asigură funcţionarea calculatorului).
Scurt istoric
1642-1645, Blaise Pascal a inventat primul calculator mecanic (Pascaline) pentru a-şi
ajuta tatăl care era administrator financiar, în munca sa de colectare a taxelor.
1725, Lepine simplifică maşina lui Pascal.
1851, V. Schilt a prezentat la Londra o maşină de adunat în care cifrele se înscriau pe
clape.
1646-1716 Gottfried von Leibniz a construit maşini pentru efectuarea celor patru operaţii
aritmetice au aplicaţii si astăzi.
1820, Thomas de Colmar a creat prima maşină de adunat si înmulţit care a intrat în viata
economică.
1834 - 1854 Charles Babbage a proiectat o maşină care urma să execute o adunare într-o
secundă dar care n-a fost, din păcate, complet realizată. Munca lui Babbage a fost încurajată de
ideile inovatoare ale Adei Byron, numele celor doi rămânând de referinţă în pionieratul
informaticii prin intuirea unor principii general valabile în informatică, cum ar fi separarea
memoriei si unităţii de execuţie în construirea unui calculator sau posibilitatea utilizării acestuia
pentru rezolvarea unor probleme complexe.
1821-1894, P. L. Cebîsev a construit o maşină de adunat si înmulţit cu mişcare continuă,
care semnala sonor momentul de stopare a manivelei.
1920, la expoziţia de la Paris, Torres y Quevedo a prezentat o maşină care efectua
înmulţiri si împărţiri, numerele fiind introduse prin apăsarea pe clape.
Către mijlocul secolului al XX-lea apar calculatoarele electronice capabile să rezolve
probleme complexe. Structura acestora constituie arhitectura generală a sistemelor de calcul.
1943, a fost construit ENIAC (primul calculator electronic în Statele Unite –Philadelphia.
Acesta folosea procedeele de calcul aplicate la calculatoarele mecanice dar, datorită pieselor
electronice, avea o viteză mai mare: 32.000 de operaţii aritmetice pe secundă. Era de dimensiuni
mari, componentele sale principale fiind o memorie pentru date, una pentru instrucţiuni si o
unitate de comandă pentru execuţia instrucţiunilor.
1947, John von Neumann stabileşte principiile de bază pentru calculatoarele clasice
(arhitectură von Neumann), valabile până astăzi: la un moment dat, unitatea centrală a
calculatorului execută o singură instrucţiune, instrucţiunile programului fiind reţinute în memoria
internă calculatorului.
1
Denumirea corectă este sistem de calcul electronic sau computer. Calculator este de fapt maşinăria de buzunar
folosită doar pentru efectuarea de calcule.
Curs, resurse, instrumente ITC, Coordonator, Emil Onea 1
Este de remarcat faptul că informatica românească a demarat cu câteva realizări notabile,
inclusiv din punct de vedere tehnic. Dintre primele calculatoare româneşti amintim: Calculatorul
Institutului de Fizică Atomică din Bucureşti (CIFA), Maşina Electronică de Calcul a Institutului
Politehnic Timişoara (MECIPT), Dispozitivul Automatic de Calcul al Institutului de Calcul din
Cluj (DACICC-1), DACICC-200, CIFA 101 si 102.
Tipuri de calculatoare
În funcţie de sfera de activitate în care sunt folosite, calculatoarele se pot clasifica astfel:
a) Calculatorul pentru acasă – proiectat să îndeplinească în primul rând funcţia de

divertisment (jocuri, filme, muzica, etc.) dar poate îndeplini şi alte funcţii.
b) Calculatorul de birou – proiectat sa realizeze funcţii multiple, specifice activităţilor de
birou.
c) Staţia de lucru (workstations) – calculator utilizat pentru activităţi cum ar fi grafica,
proiectarea, prelucrarea video şi audio, etc.
d) Server-ul – calculator ce coordonează activitatea într-o reţea cu ajutorul software-ului
dedicat reţelei, instalat pe acest calculator.
În funcţie de tipul de activitate pe care o coordonează, serverul poate fi de:
- fişiere (fileserver)
- de baze de date (database server)
- de Internet, de posta electronica (mail server), etc.
e) Laptop-ul sau notebook-ul – calculator portabil, proiectat să servească persoanelor
aflate în continuă mişcare.
Funcţionarea fizică a calculatorului se bazează în general pe două stări electronice

posibile, cărora le corespunde unitatea elementară de informaţie 0 sau 1 (1 bit - Binary Digit).
Datele digitale – date codificate sub formă de 0 şi 1 – sunt „manipulate” pentru a obţine diverse
rezultate. În sens informatic, informaţia cuprinde suportul cunoştinţelor. În informatică se au în
vedere doar aspectele sintactice ale termenului, şi nu cele semantice.
Unităţi de măsură a informaţiei:
Byte-ul este unitatea de măsură a capacităţii de stocare a datelor.
Datorită sistemului de numeraţie binar, multiplii byte-ului vor fi puteri ale lui2.
Unitate de Notaţie Valoare

măsură
1 octet 1O sau 1B 8 biţi

(sau 1 byte)
1 kilo octet 1 KO sau 1 210 O =
(sau kilo KB 1024 octeţi
byte) (sau bytes)
1 mega 1 MO sau 1 210 KO =
octet MB 1024 KB
(sau mega
byte)
1 giga 1 GO sau 1 210 MO =
octet GB 1024 MB
(sau giga
byte)
1 terra 1 TO sau 1 210 GO =
octet TB 1024 GB
(sau terra
byte)
Test
1. Ce este un calculator?
2. Ce este programul?
3. Ce este limbajul de programare?
4. Ce este hardware?
5. Ce este software?
6. Enumeraţi tipuri de calculatoare.
7. Ce este informaţia?
8. Unitatea elementară de măsură a informaţiei este:
a. byte
b. bit
c. un set de caractere
9. Descrieţi unităţi de măsură a informaţiei.
Componentele fizice ale unui calculator:
Unitatea centrală - componentă în carcasa căreia se găsesc componente precum:

• placa de bază (motherboard) - asigură comunicarea între toate componentele
calculatorului şi comandă magistrala de date prin care circula informaţia între elementele
sistemului de calcul.
• procesorul - „creierul” calculatorului; este cel care execută şi coordonează toate operaţiile
cu informaţii executate în sistem; frecventa de lucru se măsoară în MHz. .Inventarea lui
în anul 1971 de către un inginer de la firma Intel, a produs o revoluţie în domeniul
calculatoarelor defineşte performanţele de viteză ale computerului;
• memoria - păstrează datele de lucru în timpul execuţiei programelor, pe durata
funcţionării computerului. Cea mai importantă caracteristică a sa este capacitatea de
stocare. În sistemele actuale aceasta variază între 16MB şi 2GB. Memoria se prezintă în
module de 8, 16, 32, 64, 128, 256, 512 MB. Ea este o componentă electronică, şi din
acest motiv, la încetarea alimentării cu energie electrică, datele păstrate se pierd. O parte
specială a ei este memoria video, care păstrează conţinutul imaginii care se afişează
continuu pe monitor.
Tipuri de memorie:
o RAM (Random Access Memory) - memorie cu acces aleator - este memoria
folosita de catre procesor pentru prelucrarea datelor.
o ROM (Read Only Memory) - memorie ce poate fi doar citită – este folosită
pentru citirea permanentă a informaţiilor stocate in memorie
• harddisk - dispozitiv ce stochează pe un disc magnetic informaţii. Acesta se
caracterizează prin:
o capacitatea de stocare (de la 1GB la 120GB).
o viteza medie de transfer a datelor ( între 5 si 100 MB/s) - este sensibil influenţată
de viteza de rotaţie a discului ce poate fi de 3800, 5400, 7200 si 10000 RPM.
• sursa de alimentare - alimentează cu energie electrică la parametrii necesari toate
componentele din sistem, cu excepţia celor care au o alimentare electrică separată.
• unitatea de dischetă (floppy-disk) - dispozitiv pentru stocarea de date de mici dimensiuni,
pe un disc magnetic flexibil care poate fi transportat şi pe alte computere. Are o
capacitate de stocare de maxim 1,44 MB
• unitatea CD-ROM - operează cu discuri optice (compact-disk), putând să le citească şi
(dacă este şi CD-writer) să le înscrie. CD-ROM-ul poate stoca 600-800 MB.
• unitatea DVD-ROM – poate stoca aproximativ 4,5 GB
• placa video - transmite conţinutul memoriei video, continuu, către monitor (prin
conversia din semnal digital în semnal video RGB)
• placa de sunet - trimite semnale sonore către boxe sau căşti (converteşte semnalul digital
in semnal sonor), la o calitate superioară speaker-ului (un mic difuzor intern folosit
pentru semnale sonore simple)
• modemul – asigură transmisia de date convertind semnalul digital în semnal modulat
specific liniei telefonice şi invers; astfel, computerul poate fi folosit pentru comunicarea
directă cu alte computere, prin linia telefonică.
• placa de reţea – realizează conectarea unui computer într-o reţea locală de computere.
Monitorul - ecranul pe care se urmăresc rezultatelor operării pe computer. În ultima perioadă s-

au dezvoltat foarte mult tehnologiile LCD TFT, bazate pe cristale lichide, mult mai puţin
obositoare pentru ochi, dar cu performanţe grafice mai slabe.
Caracteristici ale monitorului:
• lungimea diagonalei – se măsoară în inch (14” 15”, 17”, 19”, 21” si chiar mai mari pentru
monitoarele speciale)
• frecvenţa verticală de împrospătare a imaginii pe monitor (40-150Hz) - vitală în evitarea
oboselii ochiului.
• claritatea imaginii - este dată de distanţa dintre două puncte alăturate afişate pe ecran (dot
pitch) - poate lua valori între 0,21 si 0,30 mm.
Tastatura - este claviatura cu taste (mici butoane), care are rolul de bază în introducerea de
comenzi şi date în computer.
Esc (escape) – ieşire

F1, F2, …, F12 – taste funcţionale
0, …, 9 – taste numerice
A, …, Z – taste cu litere
Tab – mută cursorul la următoarea zonă de tabulare
Caps Lock – comută între litere mari şi litere mici
Alt, Shift, Ctrl – taste speciale (se utilizează în combinaţie cu alte taste pentru a obţine diverse
efecte)
Ex.: Pentru a obţine simbolul din partea de sus a tastei se menţine tasta Shift apăsată în
timp ce se apasă tasta care ne interesează:
Shift +tasta are ca efect apariţia pe ecran a simbolului !
Insert – suprascrie
Home – mută cursorul la începutul rândului
(Cursor – liniuţa care clipeşte într-un editor de texte)
End – mută cursorul la sfârşitul rândului
Page Up - mută cursorul o pagină în sus
Page Down - mută cursorul o pagină în jos
Tastele săgeţi – mută cursorul în direcţia dorită
+, - *, / - operatori aritmetici pentru adunare, scădere, înmulţire, împărţire
Obs.: Tastele pot avea diverse efecte, depinde de programul în care le utilizăm.
Mouse-ul - dispozitiv folosit pentru introducerea datelor în calculator, deplasând un pointer pe

ecran şi apăsând pe butoane.
Alte componente care pot fi ataşate la computer:

imprimanta - este dispozitivul folosit pentru tipărirea pe hârtie a informaţiilor din computer.
router - dispozitiv ce redirecţionează datele primite de la o reţea locală (LAN) către o linie
telefonică la distanţă, administrează erorile de transmisie, statistici de utilizare a reţelei şi
probleme de securitate.
scanner-ul - este un dispozitiv cu ajutorul căruia imaginile tipărite pe hârtie pot fi scanate şi
stocate în computer pentru a fi prelucrate.
boxele audio, căştile audio - redau sunetul preluat de la placa audio sau de la alte dispozitive
audio din computer.
videoproiector - dispozitiv utilizat pentru proiecţia imaginii de pe monitorul calculatorului pe un
ecran de proiecţie.
cameră video - dispozitiv utilizat pentru transferul secvenţelor video în calculator cu ajutorul
unor cabluri şi software specializat.
cameră foto digitală - dispozitiv utilizat pentru transferul fotografiilor în calculator cu ajutorul
unor cabluri şi software specializat.
tableta grafică - tăbliţă pe care se scriu informaţii cu un creion special, informaţii ce sunt
transmise calculatorului.
hard-disk tastatura
discheta mouse-ul
CD-ROM scanner-ul
DVD-ROM
memory stick
Dispozitive de stocare permanentă Perifericele de intrare

monitorul,
MCTI- Economia Bazata pe Cunoastere linia telefonica
imprimanta cablul de reţea
boxele
Periferice de ieşire Periferice mixte

(permit atât intrarea cât şi ieşirea informaţiei)
Placa video interfaţa serială

Placa de sunet interfaţa paralelă
Modem interfaţa de tastatură
Placa de retea interfaţa USB
interfaţa IR
Plăci de extensie Interfeţe de conectare

(dispozitive prin care se pot conecta la calculator
diferite periferice)
! Componentele electronice ale calculatorului se pot uza din cauza variaţiilor de

temperatură.
! Componentele mecanice se pot uza datorită utilizării frecvente, a prafului, astfel că
apar erori de funcţionare, ce duc la căderi definitive ale sistemului, sau la funcţionări
intermitente ale acestuia.
Atenţie!
! Se pot pierde date în următoarele cazuri:
• cădere de tensiune: dacă în momentul căderii de tensiune nu se scriau date pe
disc, sunt pierdute doar modificările efectuate de la ultima salvare; dacă însă se
scriau date, va rezulta o inconsistenţă de alocare a blocurilor pe disc.
• vârfuri de tensiune (spikes): în cazul unor vârfuri de mare amplitudine sau
durata se pot produce defecţiuni hardware (arderea unor circuite); în cazul unor
vârfuri mai mici, anumite tensiuni de referinţă vor aluneca temporar, iar dacă în
acel moment are loc o scriere sau citire de date, va apărea o eroare.
• alunecări de frecvenţă: sursa de alimentare este proiectată să lucreze într-o
anumită gamă de frecvenţe. Dacă frecvenţa reţelei alunecă în afara acestei game,
tensiunile de la ieşirea sursei alunecă şi ele.
Test
1. Care sunt componentele principale ale unui calculator?
2. Ce componente se află în unitatea centrală?
3. Procesorul este:
a. dispozitivul care execută şi coordonează toate operaţiile cu informaţii executate în
sistem
b. dispozitiv ce stochează informaţii
c. dispozitiv pentru introducerea datelor în computer
4. Ce este harddiscul?
5. Enumeraţi caracteristicile harddiscului.
6. Tastatura este dispozitivul utilizat pentru …………… informaţiilor în calculator.
7. Care este diferenţa dintre un CD ROM şi un CD RW?
8. Ce dispozitive putem ataşa unui computer? Descrieţi pe scurt fiecare componentă.
9. Ce sunt perifericele mixte?
10. Enumeraţi dispozitive pentru stocarea permanentă a informaţiei şi capacitatea acestora.
11. Componentele electronice ale calculatorului se pot uza din cauza variaţiilor de
temperatură. (A/F)?
12. Descrieţi situaţii în care se pot pierde date din calculator.
Fişă de lucru
1. Descrieţi caracteristicile monitorului vostru.
2. Descrieţi componentele pe care le-aţi ataşat computerului vostru şi utilitatea acestora.
3. Enumeraţi componente pe care aţi vrea să le ataşaţi calculatorului vostru şi utilitatea
acestora.
4. Verificaţi câtă memorie RAM are calculatorul vostru. Care este unitatea de măsură a
memoriei RAM?
5. La cumpărarea unui harddisc de ce veţi ţine cont?
6. Enumeraţi tipuri de imprimante.
7. Tipăriţi un test al imprimantei voastre.
8. Analizaţi oferte de preţ pentru scannere
Sisteme de operare
Noţiuni de bază
Definiţie. Sistemul de operare este un program special cu rol de dirijare şi control asupra
resurselor hardware şi software ale calculatorului şi care asigură interfaţa între utilizator şi
calculator.
Exemple: MS DOS (Microsoft Disk Operating System), Linux, Unix, Windows
Scurt istoric
1985 – apare primul sistem de operare Microsoft Windows (versiunea 1.01)
1993 - apare Windows NT 3.1
1995 - apare sistemul de operare Windows 95 (structura sa generală e păstrată şi la Windows
Vista)
1998 - apare Windows 98
1999 - apare Windows 98 Second Edition
2000 - apare Windows Me (Millenium Edition)
2001 - apare Windows XP
2003 - apare Windows Server
2007, 30 ianuarie - apare Windows Vista
Clasificarea sistemelor de operare în funcţie de:

• Numărul de programe care se pot executa simultan:
a. sisteme de operare monotasking (poate rula doar un singur program la un moment
dat). Exemplu: MS DOS
b. sisteme de operare multitasking (pot rula mai multe programe simultan). Exemplu:
Windows, Unix
• Numărul de utilizatori care pot lucra simultan pe un calculator:
a. sisteme de operare monoutilizator (monouser sau singleuser). Exemplu: Windows
b. sisteme de operare cu utilizatori multipli (multiuser). Exemplu:Unix
• Repartizarea sarcinilor între nucleu şi celelalte module ale sistemului de operare
a. sisteme de operare cu nucleu monolitic (nucleul cumulează aproape întreaga
funcţionalitate a sistemului de operare). Exemplu: Unix
b. sisteme de operare de tip microkernel, (multe din sarcinile sistemului de operare sunt
preluate de unele procese specializate)

Windows XP
Principalele funcţii ale sistemului de operare Windows XP:

• asigurarea controlul execuţiei programelor;
• asigurarea unei interfeţe grafice atractive cu utilizatorul (GUI - Graphical User
Interface);
• gestionarea operaţiilor de intrare/ieşire;
• gestionarea alocarea resurselor sistemului de calcul;
• gestionarea datelor pe suporturi de memorare externă;
• asistenţă (Help-ul sistemului de operare)
• autodetecţie a echipamentelor nou instalate şi reconfigurare a sistemului (plug&play);
• tratarea mesajelor de eroare şi recomandarea unor metode de rezolvare a acestora;
• multitasking - utilizatorul poate lucra cu mai multe programe în acelaşi timp
Exemplu: tipărirea unui document, realizarea unui desen şi emisia unei melodii
• soft de inscripţionare CD-uri integrat (dacă dispune calculatorul de CD writer)
• securitate sporită a datelor (prin utilizarea conturilor de utilizator care sunt protejate prin
parolă)
Lansarea sistemului de operare Windows XP

Windows XP se lansează automat la pornirea calculatorului, dacă este singurul sistem de
operare instalat.
Ieşirea din sistemul Windows XP

• clic butonul Start →Turn off (închidere calculator)
Executaţi click pe una din opţiunile:
• Turn Off (închidere definitivă)
• Restart (închidere, apoi repornirea calculatorului)
• Hibernate (salvarea datelor din memoria RAM, pe hardisk, apoi închiderea
calculatorului).
Windows XP Help: clic Start →Help and Suport

Oferă ajutor si informaţii despre sistemul de operare Windows XP: de la instalarea unei
imprimante până la conectarea la Internet.
Elementele de bază ale interfeţei grafice sunt:

pointer-ul mouse- ului, pictograme (icon-uri, shortcut-
uri), suprafata de lucru (desktop), ferestrele şi meniurile.
Utilizarea mouse-ului:
clic – apăsarea butonului stâng o singură dată
clic dreapta – apăsarea butonului drept o
singură dată;
dublu-clic – apăsarea butonului stâng al mouse-
ului de două ori succesiv
tragere (drag-and-drop) – menţinând unul din
butoanele mouse-ului apăsat, se deplasează
mouse-ul din poziţia curentă într-o nouă
poziţie, apoi se eliberează butonul.
Tipuri de meniuri
1. Meniul Start – permite vizualizarea şi navigarea aplicaţiilor instalate în calculator prin
lansarea de meniuri în cascadă
2. Meniul Fix – accesarea unui meniu fix se face cu un simplu clic pe numele meniului.
Exemplu: clic pe meniul File (în bara de meniuri) are ca efect apariţia unui submeniu
3. Meniul contextual – se execută clic dreapta pe un obiect
Exemplu: Afişarea performanţelor calculatorului:

- pe desktop, se execută clic dreapta pe pictograma My Computer
- clic opţiunea Properties
În fereastra afişată apar informaţii cu privire la
tipul si frecvenţa procesorului şi memoria RAM.
Pentru informaţii suplimentare se accesează celelalte tab-uri ale ferestrei System

Properties.
Pentru a afişa capacitatea şi spaţiul ocupat de informaţii

şi spaţiul disponibil pe hardisk:
- se accesează aplicaţia My Computer
- se execută clic dreapta pe pictograma corespunzătoare
harddiscului
- clic opţiunea Properties
Test
1. Ce este sistemul de operare?
2. Un calculator utilizabil trebuie să aibă sistem de operare?

a. true
b. false
3. Care dintre următoarele operaţii nu reprezintă o funcţie a sistemului de operare:

a. gestionarea textelor şi imaginilor
b. gestionarea resurselor hardware şi software ale calculatorului
c. asigurarea interfeţei între utilizator şi calculator
4. Legătura dintre utilizator şi sistemul de calcul este realizată cu ajutorul:

a. GUI (Graphical User Interface - interfaţă grafică utilizator)
b. monitorului
c. sistemului de operare
5. Plug&Play este:
a. proprietatea sistemului de operare Windows XP prin care acesta detectează
echipamentele nou ataşate la computer şi le configurează automat
b. aplicaţie ce permite setarea aplicaţiilor instalate în computer
d. aplicaţie pentru a asculta muzică la computer
6. Caracteristica multitasking a sistemului de operare înseamnă _______________________

____________________
7. Windows XP este un sistem de operare.

a. true
b. false
8. Care sunt elementele de bază ale interfeţei grafice?
Fişă de lucru
1. Folosind meniul contextual, afişaţi informaţii despre performanţele calculatorului vostru.
2. Care este capacitatea hardiscului de pe calculatorul vostru?
1. Conturi utilizator
Windows XP poate fi configurat astfel încât calculatorul să poată fi folosit de mai mulţi
utilizatori (prin crearea de conturi), reducându-se riscul pierderii de date sau al modificării
configuraţiei sistemului. Conturile create pot fi protejate prin parola. La instalarea sistemului de
operare Windows XP un cont va fi creat automat.
Daca s-a creat un singur cont, care nu este protejat prin parolă, atunci la pornirea
calculatorului, va fi afişat direct desktop-ul. Daca s-a creat contul protejat prin parolă, atunci va
fi afişată o fereastră în care trebuie să daţi clic pe contul existent şi să tastaţi parola:
În funcţie de tipul utilizatorului, se pot crea următoarele tipuri de conturi:
• administrator - are drepturi depline asupra utilizării calculatorului (inclusiv a tuturor
conturilor din calculator)
• oaspete (guest) - utilizatorul are drepturi limitate (nu poate instala/ dezinstala programe,
nu are acces la setările computerului)
Crearea unui cont de utilizator
1. Clic Start → Settings → Control

Panel → User Accounts
2. clic Create a new account →

Name the new account (tastaţi
numele pe care doriţi să-l daţi
contului
3. Selectaţi tipul contului:
administrator sau utilizator cu
drepturi limitate.
Conturile de utilizator vă
permit personalizarea Windows-ului
fără a afecta ceilalţi potenţiali utilizatori. Ca administrator vă protejaţi astfel configurările
calculatorului, parola asigurându-vă confidenţialitatea datelor.
Comutarea la un alt cont se face rapid, fără să necesite închiderea aplicaţiilor.
Administratorul poate efectua diverse operaţii asupra conturilor existente:
Clic Start → Settings → Control Panel → Administrative Tools → Computer Management →
Local Users and Groups → Users
Identificaţi numele contului asupra căruia doriţi să operaţi, apoi alegeţi tipul operaţiei pe
care vreţi să o executaţi asupra contului: schimbarea parolei, ştergerea contului, stabilirea
anumitor proprietăţi, redenumirea contului.
Obs.: La ştergerea unui cont aveţi posibilitatea să păstraţi fişierele şi folderele salvate
dacă executaţi clic pe Keep files în fereastra de confirmare a ştergerii.

Contul limitat este o modalitate de a preveni modificarea configurărilor computerului sau
deteriorarea sau chiar ştergerea unor date importante de către utilizatori neexperimentaţi sau
neautorizaţi (cum ar fi copiii)
Pe un calculator pot exista mai multe conturi de administrator. La un moment dat
trebuie să rămână cel puţin un cont de administrator astfel încât să existe garanţia că o
persoană capabilă poate opera asupra computerului.
Atenţie!
Protejaţi-vă datele şi sistemul prin parole. Accesul altor persoane la calculatorul tău poate
provoca deteriorare sau pierdere de date.
Programele protejate cu parolă duc la pierderea datelor şi imposibilitatea recuperării lor
dacă aţi uitat parola!
Folosiţi programe compatibile cu sistemul vostru!
Firewall
Windows XP conţine un program numit firewall care este implicit activat. Acesta vă
protejează sistemul astfel încât persoanele străine să nu aibă acces la computerul vostru.
Pentru a verifica dacă este activ firewall-ul procedaţi astfel:
1. Clic Start → Settings → Control Panel
2. dublu clic pe pictograma Network Connections
3. clic meniul View →Details
4. în dreptul numelui conexiunii voastre la Internet verificaţi dacă apare Firewalled
Test
1. Este utilă crearea conturilor pe un sistem? Argumentaţi.

2. Câte tipuri de conturi se pot crea în Windows XP?
3. Care este diferenţa între conturile Windows XP?
4. Ce operaţii puteţi efectua ca administrator asupra unui cont cu drepturi limitate?
5. La ştergerea unui cont se şterg şi fişierele/ folderele salvate?
Fişă de lucru
1. Creaţi un cont cu drepturi limitate pe calculatorul vostru.

2. Modificaţi parola contului.
3. Ştergeţi contul creat! Aveţi dreptul?
4. Verificaţi dacă sistemul vostru are firewall-ul activat!
Organizarea informaţiei
Activitatea în Windows implică lucrul cu fişiere şi foldere. Această modalitate de stocare

a informaţiei permite manevrarea informaţiilor cu uşurinţă. Aşa cum depozităm într-un dosar de
hârtie foi, şi în calculator putem stoca în foldere fişiere şi alte foldere.
Unităţi de stocare a informaţiei:

Floppy disk (discheta) - se notează cu (A:) sau (B:). Capacitatea de stocare este de 1,44
Mb

CD ROM (compact disc read only memory) - se notează cu (D:). Capacitatea de stocare
este de 650-700 Mb
DVD ROM (Digital Versatile Disc) - se notează cu (E:). Capacitatea de stocare este de
4,5 Gb
Harddisk-ul - se notează cu litere mari ale alfabetului începând de la (C:). Capacitatea de
stocare este de ordinul Gb
Memorie flash - dispozitiv electronic portabil. Capacitatea de stocare este de ordinul Gb
(poate fi cuprinsă între 16 Mb şi 12 Gb)
Pe dispozitive de stocare a informaţiei, aceasta este structurată sub formă de fişiere şi

foldere.
Fişierul este o colecţie organizată de date identificată prin nume, extensie, tip
dimensiune, data şi ora creării, modificării sau accesării.
Conţinutul unui fişier poate fi extrem de variat.
Exemple:
Un program oarecare este memorat ca fişier. Colecţia de date este alcătuită din codul
maşină al instrucţiunilor (instrucţiuni ale microprocesorului).
Un text oarecare este memorat ca fişier. Colecţia este formată din caracterele care
alcătuiesc textul.
O imagine care apare pe monitor este memorată ca fişier. Colecţia este cuprinde
informaţiile de culoare pentru fiecare pixel care este inclus în imagine.
Structura unui fişier

nume.extensie
unde:
nume reprezintă numele fişierului (şir de caractere)
În Windows XP numele fişierelor pot fi foarte lungi (256 de caractere).
Recomandări la denumirea unui fişier:
• Daţi nume scurte şi sugestive fişierelor
• Nu folosiţi diacritice în numele unul fişier (ă, î, ş, ţ, â). Există riscul ca la deschiderea
fişierului pe un alt sistem de calcul, acesta să nu poată fi accesat.
• Nu folosiţi următoarele caractere * : ? / \ “ < >. În schimb, puteţi folosi spaţii, numere şi
oricare din semnele de punctuaţie ! @ # % $ & ( ) _ - + = , . { } [ ] ` ~
Numele şi extensia fişierului sunt despărţite prin caracterul punct (.)
extensia este un grup de 3 litere ce identifică tipul fişierului
Exemple de nume de fişiere:

Orar.doc, primavara.bmp, TEST.ppt, situatia scolara a clasei a VIII-a.xls etc
Câteva tipuri de extensii asociate unui fişier şi programul asociat:
Extensia Semnificaţia Program

extensiei (tipul asociat
fişierului)
doc, rtf fişier de tip text Microsoft Word
xls fişier de tip foaie de Microsoft Excel
calcul
ppt fişier de tip prezentare Microsoft PowerPoint
txt fişier de tip text Notepad
bmp fişier grafic Paint
pdd fişier grafic Adobe PhotoDeluxe

jpg, gif, png fişiere grafice vizualizatoare de imagini
cdr fişier grafică vectorială Corel Draw
com, exe programe executabile automat
dll fişier librărie Windows
sys fişier sistem Windows
arj, zip fişier arhivat Winzip, Pkzip
dbf fişiere de tip baza de Foxpro, Oracle
date
hlp fişier cu informaţii Windows
ajutătoare
mpg fişier video Media Player
fla fişier video flash Macromedia Flash
html fişier cod pagini web browser
htm document în limbaj Internet Explorer
text cu marcaje
pdf fişier de tip document, Acrobat Reader
imagine
avi fişier audio-video Media Player
mp3 fişier audio Winamp
wav fişier audio Media Player
cpp fişier cod sursă C++
pas fişier cod sursă Pascal
swf fişier animaţie MacromediaFlashPlayer
Atributele unui fişier:

• Archive – atribut de arhivă pentru fişierele ce pot fi comprimate
• Read-only – fişierul este protejat la scriere; poate fi accesat doar pentru citire, nu şi
modificare
• Hidden – fişierul este ascuns la vizualizare
• System – fişierul aparţine sistemului de operare
Un folder (dosar sau director) reprezintă o structură logică

de organizare şi depozitare a fişierelor şi altor foldere (numite
subfoldere). Simbolul grafic pentru identificarea folderelor este un
dosar de culoare galbenă.
Folderele şi subfolderele formează (într-o locaţie de
depozitare a informaţiilor) o structură ierarhică arborescentă
asemănătoare unui arbore genealogic.
Calea unui anumit dosar sau fişier reprezintă numelor tuturor
dosarelor care îl conţin în ordine ierarhică, separate de
simbolul „\” si urmat de numele dosarului sau fişierului
respectiv.
Exemplu:
C:\teste\sisteme de operare.doc. Fişierul sisteme de operare.doc se află în folderul teste care la
rândul lui se află în dosarul C:.
Obs: dosarul C: (harddiscul) se mai numeşte şi dosar rădăcină datorită structurii
arborescente sun care se prezintă informaţiile.
Test
1. Cum este structurată informaţia pe diverse medii de stocare?

2. Ce este fişierul?
3. Structura unui fişier este: ________________________ .
4. Extensia unui fişier identifică: __________ fişierului.
5. Ce caractere nu trebuie să folosiţi la denumirea unui fişier?
6. Care sunt atributele unui fişier?
7. Ce reprezintă calea unui fişier/ dosar?
8. Folderul este …………………
Fişă de lucru
1. Enumeraţi unităţile de stocare pe care le are calculatorul vostru.

2. Identificaţi capacitatea harddiscului vostru!
3. Identificaţi tipuri de fişiere în calculatorul vostru şi programul asociat.
4. Pe harddiscul C: al computerului vostru există folderul Teste în care există un fişier Teste
informatică creat cu programul Microsoft Word. Care este calea către fişier?
a. C:/Teste/ Teste informatică.doc
b. C:\Teste\ Teste informatică.doc
c. C:/Teste/ Teste informatică.avi
Securitatea informaţiilor
Viruşi şi antiviruşi
Virusul informatic este un program de dimensiuni mici cu efecte distrugătoare (poate
distruge programele sau echipamentele calculatorului). Sursele de provenienţă a viruşilor sunt
diverse: citirea unui cd sau dischete contaminate, folosirea softului pirat, Internetul.
Numărul actual al viruşilor este foarte mare mai ales că zilnic apar alţii noi. Fiecare
program infectat poate la rândul lui să infecteze alte programe.
Viruşii pot exista în calculator ca fişiere executabile sau ataşate altor fişiere (paraziţi).
Exista şi viruşi nedistructivi (din punct de vedere al datelor), care doar afişează un mesaj pe
ecran, lansează o melodie sau doar se reproduc. Pagubele pe care le produc aceştia constau în
timpul pierdut şi banii utilizaţi pentru a-i îndepărta.
În funcţie de ţinta lor de distrugere viruşii pot fi clasificaţi în:
• viruşi hardware - afectează echipamentul fizic al calculatorului (se întâlnesc mai rar)
• viruşi software - afectează software-ul calculatorului (inclusiv sistemul de operare)
Viruşii software pot infesta:
c. programul aflat în sectorul de iniţializare al hard-discului sau dischetei (aceşti viruşi
sunt transmişi prin dischete şi virusează calculatorul când acesta porneşte cu discheta
virusată uitată în unitatea floppy).
d. fişierele executabile ale programelor (exe şi com)
e. fişierele de bibliotecă dll. În momentul în care este rulat programul virusat, infestarea
se extinde şi la alte programe.
f. anumite fişiere de date (doc, dot) - viruşi macro.
Când un virus intră într-un calculator al unei reţele el se răspândeşte rapid în toată
reţeaua, provocând pagube uriaşe.
Simptomele care semnalează existenţa viruşilor:

• încetinirea funcţionării calculatorului (a vitezei de lucru)

• accesarea greoaie a sau distrugerea fişierelor
• creşterea nejustificată a dimensiunii fişierelor
• pierderea irecuperabilă a informaţiilor de pe hdd
• distrugerea tabelei de alocare a fişierelor (FAT)
• distrugerea sectorului de boot
• apar mesaje neobişnuite pe ecran (cursorul mouse-ului face mişcări ciudate, se
deschid sau închid aplicaţii sau chiar computerul fără intervenţia utilizatorului)
Principala măsură de protecţie împotriva viruşilor este utilizarea unui program antivirus.
(este esenţial ca programul antivirus să fie instalat pe computer si să fie în stare de funcţionare).
Programul antivirus are rolul de a:
• detecta viruşii şi a semnala prezenţa semnăturii unui virus
• dezinfecta sau şterge (de regulă, la cerere) fişierele virusate
• preveni contaminarea sistemului (programul antivirus trebuie actualizat regulat!)
Atenţie!
Pentru a vă proteja calculatorul împotriva viruşilor:
• programul antivirus trebuie configurat corect
• scanaţi dischetele, cd-urile, dvd-urile, stick-urile înainte de a le utiliza
• periodic, scanaţi întregului sistem
• realizaţi copii de siguranţă ale informaţiilor importante
• nu uitaţi în calculator dischete sau orice sursă de stocare a informaţiei neverificate!
(ele pot conţine viruşi de boot ce se declanşează la pornirea calculatorului)
• nu se recomandă existenţa în acelaşi timp a două programe antivirus instalate în
calculatorul vostru! (dacă doriţi instalarea unui alt program antivirus, asiguraţi-vă că
l-aţi dezinstalat pe cel care exista deja)
• scanarea în timp real trebuie să fie activată
• programul antivirus trebuie să efectueze o verificare planificată a harddiscului
configuraţi programul antivirus astfel încât să scaneze implicit poşta electronică
Arhivarea. Dezarhivarea
Arhivarea (comprimarea sau împachetarea) unui fişier este operaţia de micşorare a

dimensiunii astfel încât acesta să ocupe cât mai puţin spaţiu pe mediul de stocare.
Arhivarea se recomandă doar pentru fişierele folosite mai rar sau a celor foarte
voluminoase, precum şi la transferurile de date prin Internet.
Obs: Majoritatea programelor si a documentaţiilor disponibile pe Internet sunt arhivate pentru a
optimiza folosirea reţelei şi timpul de descărcare a acestor informaţii.
Pentru ca un fişier arhivat să poată fi accesat trebuie mai întâi dezarhivat.
Pentru ca fişierele să poată fi arhivate/ dezarhivate trebuie să folosim arhivatoare
(programe care comprimă/ decomprimă informaţiile). Prin operaţia de arhivare se poate crea o
arhivă. Arhiva este un fişier creat cu ajutorul programului de arhivare şi poate conţine unul sau
mai multe fişiere şi foldere, fără să fie afectat conţinutul acestora.
Câteva avantaje ale utilizării arhivelor:
• se economiseşte spaţiu pe dispozitivele de stocare;
• timpul de copiere al arhivelor este mai mic;
• transportul datelor se face mai uşor;
• fişierele din arhivă sunt protejate împotriva viruşilor (de regulă viruşii nu atacă arhive)
• se pot crea arhive executabile (nu mai necesită operaţia de dezarhivare, arhiva acţionează
ca un program executabil)
• posibilitatea de a proteja arhiva cu parolă
Ca un dezavantaj al utilizării arhivelor ar fi acela că înainte de utilizare, acestea trebuie
dezarhivate.
Exemple de arhivatoare: Winrar, Winzip, Winace, PowerArchiver etc
În prezent, putem achiziţiona un computer care poate fi dotat standard cu hardidsc cu
capacitate de 80 Gb. În acest caz mai este utilă operaţia de arhivare? Răspunsul este afirmativ.
Fişierele care circulă pe Internet sunt în mare parte arhivate pentru a optimiza transmisia
informaţiei.
Test
1. Ce este un virus informatic?
2. Care pot fi sursele de provenienţă a viruşilor?
3. Cum protejăm calculatorul împotriva virusării?
4. Ce simptome prezintă calculatorul când este infectat?
5. Arhivarea este ………………………………………………………………………….
6. Avantajele şi dezavantajele arhivării.
Fişă de lucru
1. Identificaţi programul antivirus instalat în calculatorul vostru.
2. Scanaţi-vă sistemul!
3. Realizaţi o listă cu cei mai periculoşi viruşi. Care sunt efectele ce le provoacă?
4. Realizaţi o arhivă pentru un fişier.
5. Realizaţi o listă cu programe de arhivare.
6. Ce program de arhivare folosiţi?
APLICAŢII WINDOWS
Sistemul Windows pune la dispoziţia utilizatorului câteva aplicaţii simple (grupul

Accesorii) dar de mare utilitate: My Computer, Recycle Bin, Calculator, Notepad, Paint.
My Computer
Este o aplicaţie folosită pentru răsfoirea şi accesarea informaţiilor din calculator.

Pentru a lansa în execuţie aplicaţia My Computer (Computerul meu) se execută dublu
click pe pictograma aplicaţiei de pe desktop.
Fereastra aplicaţiei afişează pictogramele unităţilor de discuri şi ale altor dispozitive din
configuraţia calculatorului.

7
1 - bara de titlu
2 - butonul de minimizare
- butonul de restaurare
- butonul de închidere
3 - bara de meniuri
4 - bara de butoane
5 – caseta de adrese
6 - zona de lucru
7 - bara de stare
Operaţii cu foldere/ fişiere
1. crearea unui folder

se accesează aplicaţia My Computer
se executa click dreapta în zona de lucru
apare un meniu contextual. Se selectează New (Nou), apoi Folder (Dosar)
apare un icon de folder, cu nume implicit, iar utilizatorul introduce de la
tastatura numele dorit
se executa clic în zona de lucru, în spaţiul liber
2. redenumirea unui folder

se executa click dreapta pe pictograma corespunzătoare folderului pe care
dorim să-l redenumim
click opţiunea Rename
se tastează noul nume
se executa clic în zona de lucru, în spaţiul liber
3. selectarea fişierelor / folderelor

• Un singur fişier sau un singur folder: click pe pictograma corespunzătoare fişierului/
folderului
• mai multe fişiere/ foldere: O primă posibilitate consta în a încadra icon-urile care fac
obiectul selecţiei într-un dreptunghi. Practic, se apasă butonul stâng al mouse-ului şi,
fără a-l elibera, se deplasează de aşa încât dreptunghiul format să le încadreze.
• în cazul în care acestea nu sunt alăturate, se selectează pe rând, ţinând apăsată tasta
Ctrl.
• pentru a selecta întreg conţinutul unui folder, apelăm la meniul ferestrei Edit şi Select
All.
4. ştergerea fişierelor/ folderelor

• se selectează fişierele / folderele care fac obiectul ştergerii
• se apasă tasta Delete sau se alege opţiunea Delete de pe bara de butoane
5. copierea fişierelor/ folderelor

• se selectează fişierele / folderele care fac obiectul copierii
• clic dreapta pe obiectele selectate, clic Copy (astfel obiectele au fost plasate în
Clipboard)
Obs: Clipboard-ul este o zonă din memorie care poate stoca temporar obiecte (un text, o
imagine, o secvenţă sonoră etc)
• în locaţia unde vor fi copiate obiectele (se plasează conţinutul Clipboard-ului) se
execută clic dreapta şi Paste
Obs.: Una dintre metodele uzuale de copiere este „Drag and Drop”. Această metodă este destul
de utilizată deoarece nu necesită memorarea obiectului de copiat în clipboard şi este foarte
rapidă:
• se selectează fişierele / folderele care fac obiectul copierii
• se menţine apăsată tasta Ctrl şi butonul stâng al mouse-ului şi se deplasează în locaţia
dorită prin „tragere”
6. mutarea fişierelor/ folderelor

Obs.: Prin operaţia de mutare un obiect se va şterge din locul în care exista (dosarul sursă) fiind
mutat în noua locaţie (dosarul destinaţie)
• se selectează fişierele / folderele care fac obiectul mutării
• se menţine apăsat butonul stâng al mouse-ului şi se deplasează în locaţia dorită prin
„tragere”
7. deschiderea fişierelor/ folderelor

• dati dublu click pe obiect
• pentru a selecta un anumit program cu care doriţi să-l deschideţi daţi click dreapta pe
obiect, selectaţi „Open With” şi apoi selectaţi programul
Căutarea fişierelor/ folderelor

• Clic pe butonul START

• Selectăm opţiunea
Search (Căutare)
• Clic opţiunea For
Files or folders
• Clic All files and

folders (Toate
folderele şi
fişierele)
• Tastaţi numele
fişierului/ folderului
căutat
• Clic butonul Search
Pentru a deschide
obiectul găsit se execută dublu
clic în fereastra de căutare, în
zona de lucru a acesteia, pe
pictograma asociată obiectului
găsit.
Test
1. My Computer este ………………………………………………………………………..
2. Ce se afişează în zona de lucru a ferestrei My Computer?
3. Enumeraţi operaţiile ce se pot efectua cu foldere/ fişiere.
Fişă de lucru
1. Identificaţi elementele ferestrei My Computer din calculatorul vostru.
2. Creaţi în calculatorul vostru următoarea structură:
C:
Lecţii informatică
Lecţia 1 Lecţia 2 Lecţia 3
Noţiuni introductive.doc Aplicaţii.doc
Recycle Bin

Recycle Bin reprezintă „coşul de reciclare” sau
„coşul de gunoi”. Acesta conţine fişierele si dosarele
şterse de utilizator.
Aşadar, la ştergerea unui fişier / folder, acesta nu
este şters definitiv, ci transferat în acest container, de
unde puteţi să-l recuperaţi în orice moment prin alegerea
opţiunii Restore.
Pentru ştergerea definitivă a unui fişier/ folder se
menţine tasta Shift apăsată.
Aplicaţia Calculator
Accesarea aplicaţiei: Start → Programe → Accesorii → Calculator

Este o aplicaţie folosită pentru efectuarea de calcule aritmetice si ştiinţifice. Accesarea
meniului View permite alegerea dintre două tipuri de calculatoare:
• Calculatorul standard ( cu operaţiile matematice de bază)
• Calculatorul ştiinţific (cu operaţii suplimentare)
Putem efectua:
• Cele patru operaţii matematice de bază şi calcule procentuale
• Funcţii matematice şi trigonometrice şi operaţii logice
• Funcţii statistice
• Operaţii aritmetice în sistemele de numeraţie binar, octal şi hexazecimal
Standard (calculatorul standard): Scientific (calculatorul ştiinţific):
Notepad
Este un editor de texte simplu (în traducere, numele aplicaţiei înseamnă Blocnotes).
Pot fi realizate fişiere (de regulă de dimensiuni reduse) ce pot fi recunoscute de către
orice sistem de operare, deoarece informaţia stocată reprezintă şiruri de caractere codificate
ASCII.

Accesarea aplicaţiei: Start → Programe → Accesorii → Notepad
La activare se deschide fereastra aplicaţiei, în care se poate observa cursorul de scriere în
stânga sus (bara verticala | ). Fereastra imită foaia dintr-un blocnotes.
Paint
Este un editor grafic destinat realizării de desene simple, fără pretenţii de grafică
avansată. Aceste desene sunt documente de tip imagine. Rezultatul aplicaţiei este un fişier
imagine de tip bmp (bitmap)
Accesarea aplicaţiei: Start → Programe → Accesorii → Paint
Operaţii pe care aplicaţia le permite asupra unui desen: desenarea unei forme în plan,
colorarea desenului si alegerea nuanţei culorii, inserarea unei casete text, copierea sau mutarea
unei porţiuni de desen, ştergerea unei porţiuni de desen.
Pentru a utiliza instrumentele din Paint se menţine apăsat butonul stâng al mouse-ului.
Face excepţie introducerea textului în casetele de text. La deschiderea casetei de text se activează
automat cursorul de scriere ce permite introducerea textului.
Din punct de vedere informaţional, desenul este o mulţime de puncte (pixeli), în care
primul punct are coordonatele 0,0 (abscisa 0 şi ordonata 0) în cadrul Foii de desen.

8 3
5
7
Câteva elemente ale ferestrei Paint:
1 - bara de titlu
2 - butonul de minimizare
- butonul de restaurare
- butonul de închidere
3 - bara de meniuri
4 - zona de lucru
5 - bara de defilare orizontală
6 - bara de defilare verticală
7 - caseta de culori
8 - caseta de unelte
Culoarea de desenare iniţială este negru.Culorile se pot schimba executând clic pe culoarea
dorită.
Uneltele de desenare:
Free - form Select (Selecţie formă liberă) - selectează o zonă de formă neregulată. Se
utilizează pentru a marca o zonă în scopul ştergerii sau copierii ei.
Select (Selecţie) - selectează o zonă dreptunghiulară.
Eraser/ Color Eraser (Gumă/ Gumă pentru culoare) – şterge
Fill with color (Umplere cu o culoare) - umple o zonă închisă. Dacă zona nu este complet închisă
umplerea se va "scurge"' şi în fundal.

Pick Color (Selector de culoare) –selectează culoarea obiectului pe care executaţi clic. (clic cu
butonul din stânga al mouse-ului pentru prim-plan sau cu cel din dreapta pentru fundal).
Magnifier (Lupă) - măreşte.
Pencil (Creion) - desenează formă liberă (ca şi creionul pe foaia de hârtie)
Brush (Pensulă) - Desenează formă liberă. Spre deosebire de creion, putem alege dintr-o gamă de
„vârfuri de pensulă” care produc tuşe diferite.
Airbrush (Spray) - pulverizează culoarea.
Text (Text) - plasează text în desen. Executaţi clic acolo unde doriţi să apară textul şi apoi începeţi
să-l introduceţi.
Line (Linie) - desenează o linie dreaptă. Ţineţi apăsată tasta Shift pentru. a desena linia verticală
sau orizontală.
Curve (Curbă) - desenează o curbă. Desenaţi o linie dreaptă şi apoi trageţi mijlocul liniei pent.ru a
ajusta gradul de curbură.
Rectangle (Dreptunghi) - desenează un dreptunghi: bordură (fără umplere), doar umplere (fără
bordură) sau ambele. Se menţine apăsată tasta Shift pentru a desena un pătrat perfect.
Polygon (Poligon) — desenează o formă liberă compusă din mai multe linii drepte. Pentru a
completa forma executaţi dublu clic ca să conectaţi începutul şi sfârşitul ei.
Ellipse (Elipsă) - desenează o elipsă. Ţineţi apăsată tasta Shift pentru a desena un cerc.
Rounded Rectangle (Dreptunghi cu colţuri rotunjite) - desenează un dreptunghi cu colţuri

rotunjite. Ţineţi apăsată tasta Shift pentru a obţine un pătrat cu colţuri rotunjite.
Test
1. Recycle bin este …………………………………………………………………….

2. Cum procedăm pentru a şterge definitiv un fişier/ folder din calculator?
3. Câte tipuri de „calculatoare” oferă aplicaţia Calculator?
4. Ce este Notepad?
5. Ce extensie au fişierele create cu Notepad?
6. Ce este Paint?
7. Ce extensie au fişierele create cu Paint?
Fişă de lucru
1. Ştergeţi un fişier care nu vă mai este necesar.

2. Recuperaţi-l!

3. Accesaţi aplicaţia Calculator, forma standard şi realizaţi o operaţie de adunare între două
numere.
4. Identificaţi elementele ferestrei Notepad.
5. Realizaţi o felicitare în Paint în care să introduceţi şi un mesaj text.
LECTII DE RETELE DE CALCULATOARE
Definirea unei reţele de calculatoare
O reţea poate însemna orice, de la o simplă colecţie de calculatoare într-un anumit

amplasament, care au fost legate împreună folosind un animit mediu de conectare, până la o
uriasă reţea globală , cum este Internet-ul, care foloseşte o serie diferită de medii de conectare,
inclusiv tehnologia transmisiilor prin satelit. Reţeaua poate fi utilizată pentru transmiterea de
date, aplicaţii vocale şi chiar video între utilizatorii din reţea.
Reţelele sunt compuse din calculatoare, cabluri şi alte dispozitive cum ar fi hub-uri,
comutatoare şi rutere, care formează infrastructura reţelei. Unele dispozitive cum ar fi plăcile de
interfaţă pentru reţea, servesc drept conexiune a calculatoarelor la reţea. Dispozitivele precum
comutatoarele sau ruterele asigură reţelei strategiile de control al traficului. Pentru transferul de
date dintr-un loc în altul pot fi utilizate tot felul de tahnologii diferite incluzând aici cablurile,
undele radio şi chiar tehnologia microundelor.
Reţelele pot fi utilizate pentru sarcini simple, precum partajarea unei imprimante sau pot
fi folosite pentru ap[licaţii mai avansate, cum ar fi un sistem complex point-of-sale şi o video
conferinţă la nivel mondial.
Necesitatea conectării calculatoarelor în reţea.

Toate reţelele, indiferent că sunt de mici sau mari dimensiuni, sunt de obicei create astfel
încât utilizatorii din reţea să poată partaja resurse şi să comunice. Câteva dintre motivele
conectării calculatoarelor în reţea sunt:
Partajarea fişierelor. Conectarea calculatoarelor în reţea face extrem de facilă pentru
utilizatorii din reţea partajarea fişierelor aplicaţii. Fişierele de pe calculatorul unui
anumit utilizator pot fi partajate în reţea sau anumite fişiere pot fi plasate pe un server de
fişiere, care oferă astfel o locaţie centrală şi unică pentru toate fişierele de care au nevoie
utilizatorii;
Partajarea componentelor harware. Utilizatorii pot partaja dispozitive precum
imprimante, unităţ CD-ROM şi hrd-discuri. După ce au fost conectate în reţea,
calculatoarele pot partaja propriile dispozitive locale sau pot profita de avantajul
imprimantelor sau a altor dispozitive de mare viteză care sunt furnizate de un anumit
server din reţea.
Partajarea programelor. Aplicaţiile precum foile de date şi procesoarele de text pot fi
rulate prin reţea. Acest lucru permite păstrarea fişierelor care formează aplicaţia pe un
server special de aplicaţii din reţea. In acest fel actualizarea aplicaţiilor este mai uşoară
deoarece ea trebuie efectuată numai pe server ;
Comunicarea între utilizatori. Retelele permit utilizatorilor să profite de avantajele
mediilor de comunicare de genul poştei electronice, grupurilor de discuţii sau video-
conferinţelor.
Jocurile în reţea. Persoanele care îşi construiesc reţele peer-to-peer pot profita de
numeroasele jocuri pe calculator care oferă suport pentru mai mulţi jucători într-o reţea.
O reţea nu numai că oferă posibilitatea de a partaja resursele găsite local în reţea, dar
faptul că reţeaua există înseamnă că această reţea locală poate să fie conectată la alte reţele.
Majoritatea reţelelor de mici sau mari dimensiuni sunt conectate astăzi la Internet, ceea ce
înseamnă că potenţialul de partajare a resurselor şi comunicaţiilor este aproape nelimitat.
Clienţi şi servere
Deşi o parte din sistemele de operare pentru calculatoarele personale disponibile astăzi
oferă suport pentru conectarea la reţelele peer-to-peer, în majoritatea cazurilor ne gândim la o
reţea ca fiind alcătuită din clienţi şi servere.
Un client este un calculator care permite utilizatorului să se logheze la o reţea şi să profite
avantajele resurselor disponibile în reţeau respectivă. Pe un calculator client va rula un sistem de
operare client (client oparating system), cum ar fi Windows 200 Professional sau Windows ME.
Scopul clientului este de al introduce pe utilizator în reţea. Ele nu au puterea de procesare,
spaţiul de stocare sau memoria care se găsesc pe un server, deoarece clientul nu trebuie să
servească resurse pentru alte calculatoare din reţea.
Un server este de obicei un calculator mult mai putenic pe care rulează un sistem de
operare în reţea (network operating system). Serverul asigură administrarea centralizată a reţelei
şi deserveşte resursele disponibile în reţea. Administratorul serverului decide cine se poate şi
cine nu se poate loga la reţea şi ce resurse pot accesa diferiţi utilizatori.
Majoritatea reţelelor locale sunt alcătuite din mai mulţi clienţi şi câteva servere . În timp
ce un server controlează întotdeauna log€rile utilizatorilor, alte servere pot fi specializate în a
oferi anumite tipuri de resurse.

Fig. 1 Reţea de calculatoare care

funcţionează pe bază de
server
Utilizatori şi administratori
Faptul că într-o reţea există două tipuri de calculatoare înseamnă că şi oamenii din reţea
vor juca roluri diferite. Utlizatorii reprezintă cea mai mare parte dintre persoanele întâlnite într-o
reţea de calculatoare personale. Ei sunt acolo pentru a accesa resursele reţelei. Un utilizator are
nevoie de un nume de logare şi de o parolă pentru a obţine accesul la reţea.
Persoana care joacă rolul de îngrijitor al reţelei este administratorul de reţea. Acesta
controlează accesul la reţea şi nivelul de acces, utilizând instrumentele oferite de sistemul de
operare pentru reţea. Majoritatea sistemelor de operare pentru reţea furnizează administratorului
posibilitatea de a monitoriza utilizarea reţelei, inclusiv logările utilizatorilor. De obicei sunt
disponibile instrumente pentru monitorizarea parametrilor hardware, cum ar fi utilizarea
memoriei şi a procesorului de pe un server. Administratorul răspunde şi pentru prevenirea
accidentelor şi securizarea resurselor reţelei împotriva unor atacuri din exterior şi a infectării cu
viruşi.
Transmisia de date într-o reţea
Modul în care datele circulă prin mediul de reţea diferă de modul prin care datele circulă
între diferitele componente din calculator. Într-un calculator datele circulă sub forma unui flux
de biţi, în paralel prin firele aranjate pe placa de bază desemnate prin termenul « magistrală de
date ». atunci când procesorul calculatorului are nevoie de anumite date de pe hard disc, datele
circulă prin magistrală asemeni circulaţiei de pe o autostradă.
Pentru a transfera efectiv date de la un calculator la altul prin reţea, este nevoie de un
anumit mediu de reţea cum ar fi cablul de cupru care este cel mai utilizat la momentul de faţă.
Prin mediul de reţea datele pot circula ca un singur flux de date numită transmisie serială.
Pentru preluarea datelor în format paralel din calculator şi condensarea lor într-o
transmisie serială este necesar un dispozitiv numit placă de interfaţă pentru reţea (network
interface card, NIC) care asigură şi conectarea dintre calculator şi mediul de reţea.

Fig 2 Placa de Interfaţă pentru reţea

asigură conectarea fizică
dintre claculator şi reţea
CAPITOLUL II TIPURI DE RETELE
Decizia de adoptare a unei anumite abordări în privinţa conectării la reţea depinde direct
de numărul de utilizatori existenţi şi de tipurile de servicii pe czare reţeaua trebuie să le ofere
acesto utilizatori.
Dacă există doar câţiva utilizatori care trebuie să partajeze o imprimantă, atunci probabil
că o reţea peer-to-peer va rezolva problema. Reţelele peer-to-peer funcţionează deosebit de bine
în locuinţe, mici birouri sau chiar în laboratoarele de informatică din unităţile şcolare.
În cazul în care există mai mulţi utilizatori şi se doreşte o partajare mai sigură a fişierelor
sau a altor resurse a reţelei sau se doreşte control la nivel central atunci se indică realizarea unei
reţele care să funcţioneze pe bază de server.
Înţelegerea reţelelor peer-to-peer

Conectarea la reţelele peer-to-peer (peer-to-peer networking) reprezintă o metodă simplă
şi ieftină pentru conectarea calculatoarelor personale în situaţiile în care se doreşte partajarea
fişierelor şi a altor resurse cum ar fi o imprimantă. Pentru conectarea la reţelele peer-to-peer nu
este nevoie de server, ceea ce înseamnă că utilizarea acestei abordări pentru construirea reţelelor
de mici dimensiuni evită cheltuielile suplimentare reprezentate de achiziţionarea unui calculator
puternic, care să funcţioneze ca server, şi a unui sistem de operare în reţea pentru server.
Într-o reţea peer-to-peer, calculatoarele din reţea funcţionează ca perechi. Un calculator
pereche (peer) funcţionează în esenţă atât ca un calculator client cât şi ca server. Calculatoarele
pereche pot accesa resurse din reţea şi pot furniza resurese pentru alte calculatoare pereche (la fel
cum procedează un server într-o reţea care funcţioneaz pe bază de server).
O reţea peer-to-peer mai este desemnată prin expresia grup de lucru (workgroup),
deoarece acest termen are conotaţia unei colaborări fără un control la nivel central, diferenţiind
astfel o reţea peer-to-peer de o reţea de dimensiuni mai mari, care funcţioinează pe bază de
server.

Singurele cerinţe reale pentru construirea unei reţele peer-to-peer se referă la instalarea
pe calculatoarele personale a unui sistem de operare care să suporte conectarea la reţelele peer-
to-peer ş apoi conectarea fizică a calculatoarelor personale (aceasta înseamnă dotarea
calculatoarelor cu o placă de interfţă pentru reţea şi apoi cablarea calculatoarelor personale între
ele).
Conectarea la reţelele peer-to-peer
Reţelele peer-to-peer reprezintă o modalitate uşor deconfigurat şi ieftină pentru partajarea
fişierelor şi imprimantelor acasă sau într-un laborator de mici dimensiuni. După ce claculatoarele
şi imprimantele din reţeaua peer-to-peer au fost conectate fizic, configurarea efectivă a partajării
fişierelor şi imprimantelor este un proces relativ simplu şi direct, indiferent de sistemele de
operare folosite.
Avantajele reţelelor peer-to-peer:
În funcţie de sistemul de operare care rulează pe calculatoare în reţelele peer-to-peer, nu
necesită achiziţionarea unor programe suplimentare sau a unui calculator care să funcţioneze ca
server de reţea dedicat. Majoritatea sistemelor de operare care suportă reţelele peer-to-peer fac în
acelaşi timp extrem de uşoară configurarea calculatoarelor, astfel încât ele să comunice într-un
grup de lucru. Pe scurt, avantajele reţeleor peer-to-peer sunt:
Sunt relativ ieftine în ceea ce priveşte componentele hardware: nu trebuie cumpărate alte
calculatoare cum ar fi servere;
Sunt uşor de configurat;
Toate programele necesare sunt incluse în sistemul de operare;
Nu este necesară o administrare centralizată, iar utilizatorii individuali pot configura
partajarea resurselor;
Calculatoarele pereche nu depind de server în ceea ce priveşte resursele sau pentru a le
loga în reţea. Prin urmare ele pot funcţiona chiar şi atunci când alte calculatoare pereche
nu sunt disponibile.
Chiar dacă reţelele peer-to-peer sunt ieftine şi uşor de construit şi configurat ele nu sunt
scalabile ceea ce înseamnă că într-o astfel de reţea pot convieţui cel mult zece calculatoare. În
plus este nevoie să se doteze calculatoarele cu plăci de interfaţă pentru reţea şi apoi să se facă
conectarea. Dacă se utilizează un cablu torsadat atunci este nevoie de un hub. Dacă se foloseşte
un cablu coaxial atunci este nevoie de conectori de tip T şi de terminatori.
Dezavantajele reţelelor peer-to-peer
Deoarece o reţea peer-to-peer distribuie resursele în întreg reţea, existenţa multor partiţii
(care necesită în mod potenţial parole diferite) poate face destul de confuză accesarea fişierelor.

De asemenea reţelele peer-to-peer nu oferă nici un sistem centralizat de securitate în reţea.
Utilizatorii nu trebuie să fie autentificţi de un server de reţea, pentru a vizualiza efectiv şi
eventual a utiliza resursele din reţea. Acest lucru este legat de modul în care sunt partajate
resursele într-un grup de lucru. Fiecare resursă care este partajată poate în mod potenţial să
necesite o parolă diferită pentru acces. Dacă în reţea sunt partajate multe resurse ve trebui să vă
aduceţi aminte parola pentru fiecare resursă. Acest tip de securitate este denumit securitate la
nivelul partiţiei (share-level security) : fiecare disc, dosar sau imprimantă partajat este desemnat
prin termenul partiţie. Pe scurt dezavantajele reţelelor peer-to-peer sunt :
Există o scădere sporită a performanţei calculatoarelor datorită partajării resurselor. Dacă
utilizatorii accesează imprimanta atunci resursele de procesare ale calculatorului sunt
utilizate atunci când ei tipăresc;
Faptul că nu există o locaţie centralizată a fişierelor partajate face dificilă salvarea
datelor;
Securitatea trebuie să fie gestionată separat pentru fiecare resursă în parte;
Descentralizarea resurselor face dificilă pentru utilizatori localizarea anumitor resurse;
Utilizatorii pot fi obligaţi să ţină evidenţa a numeroase parole.
Reţele care funcţionează pe bază de server

Conectarea la reţelele care funcţionează pe bază de server (server-based networking)
oferă posibilitatea de a construi reţele de mari dimensiuni care oferă utilizatorilor o gamă mai
largă de resurse. Acest lucru se întâmplă deoarece în reţea pot fi incluse servere diferite şi
specializate (cum ar fi serverele de poştă electronică sau cele de baze de date).
Reţelele care funcţionează pe bază de server oferă de asemenea un control centralizat mai
accentuat a resurselor şi fac mai uşoară adăugarea altor calculatoare, utilizatori şi resurse.
Reţelele care funcţionează pe bază de server sunt scalabile adică ele pot fi extinse cu uşurinţă.
Una dintre cerinţele obligatorii pentru o reţea care funcţionează pe bază de server este existenţa
unui calculator pe care să ruleze un sistem de operare în reţea. Acest calculator este cunoscut sub
numele de server. Serverul este o maşină specială care îi logheză pe utilizatori şi care desrveşte
resurse pentru utilizatori. Deoarece serverul îi verifică pe utilizatori şi determină nivelul de acces
pe care aceştia îl au la diferitele resurse din reţea, reţelele care funcţioneazxă pe bază de server
oferă un mediu de lucru mai sigur decât reţelele peer-to-peer.
Accesarea resurselor într-o reţea e bază de server este mai uşoară decât într-un mediu
peer-to-peer, doarece un nume de utilizator şi o singură parolă permit utilizatorului rspectiv
conectarea la reţea şi accesul la oreice resursă pentru care are autorizările adecvate.

Avantajele şi dezavantajele reţeleor care funcţionează pe bază de server
Partea bună la reţelele care funcţionează pe bază de server se concentrează în jurul
faptului că acest tip de reţele oferă un control central a resurselor şi face mai uşoară găsirea
efectivă a resurselor pentru utilizatori. Instrumentele de gestionare de genul directorului activ
oferă administratorului posibilitatea de a controla accesul la reţea şi nivelele diferite de acces
acordate utilizatorilor sau grupurilor de utilizatori. Această capacitate de a gestiona la nivel
central utilizatorii şi resursele reţelei are dezavantajul că preţul calculatorului server dedicat şi al
sistemului de oparare care trebuie rulat pe acesta este mare.
Avantaje :
Utilizatorii se loghează folosind un nume de utilizator şi o parolă pentru accesarea
resurselor reţelei ;
Securitatea reţelei este controlată la nivel central, la fel ca şi resursele reţelei ;
Resursele de genul dosarelor şi fişierelor pot fi salvate uşor, doarece ele sunt localizate
central ;
Serverele dedicate de mare putere permit utilizatorilor un acces mai rapid la resurse ;
Pot fi extinse cu uşurinţă.
Dezavantaje :
Costul echipamentului server, al sistemului de operare în reţea şi al licenţelor client
aferente este ridicat ;
Configurarea şi controlarea resurselor reţelei trebuie făcute de o persoană autorizată –
administratorul de reţea, ceea ce implică de asemenea costuri suplimentare ;
Dacă serverul principal cade accesul la reţea nu mai este posibil.
Tipuri de servere de reţea

Serverele de fişiere. Sarcina unui server de fişiere este aceea de a acţiona ca un depozit
pentru fişierele care sunt necesare utilizatorilor reţelei. Este posibil ca printre acestea să se
găsească şi unele fişiere partajate de mai mulţi utilizatori. Aceste fişiere sunt depozitate de regulă
într-un loc numit dosar public (public folder) care poate include dosare private, specifice unui
anume utilizator. Marele avantaj al utilizării unui server de fişiere este acela că fişierele
importante se găsesc la un loc, făcând astfel uşoară salvarea periodică a datelor. Dezavantajul
este acela că atunci când serverul cade, utilizatorii nu-şi mai pot accesa fişierele.
Serverele de tipărire. Un server de tipărire este utilizat pentru a găzdui o imprimantă de
reţea. El controlează comportamentul imprimantei. Deorece înainte de tipărire comenzile trebuie
să fie transferate, serverul de tipărire furnizează spaţiul de care este nevoie pe hard disc. Serverul

de tipărire stabileşte ordinea tuturor comenzilor de tipărire care sunt direcţionate către
imprimantă. Administratorul de reţea poate să şteargă anumite comenzi de tipărire şi să modifice
ordinea acestora, accesând serverul de tipărire.
Serverele de comunicaţii.pe un server de comunicaţii rulează programe specializate, care
permit utilizatorilor de reţea să comunice. Serverul oferă servicii precum poşta electronică şi
grupuri de discuţii, care permit utilizatorilor să partajeze informaţii.
Serverele de aplicaţii. Aceste servere găzduiesc diferite aplicaţii cum ar fi bazele de date
specializate. Pe aceste servere pot fi stocate şi aplicaţii simple cum ar fi procesoarele de text şi
foile de calcul. Această posibilitate face actualizatrea aplicaţiilor software mult mai uşoară,
doarece acestea nu se mai găsesc pe fiecare staţie de lucru client în parte. Utilizatorii lansează
aceste aplicaţii de pe calculatoarele lor, dar aplicaţia este stocată de fapt direct pe server.
Serverele web. Aceste servere oferă posibilitatea de a crea un site web care poate fi
accesat intern sau de persoane care navighează pe Internet. Pentru configurarea unui server web
pot fi folosite mai multe pachete software diferite .
Alte servere specializate
În cazul reţelelor mai mai care folosesc protocolul de reţea TCP/IP, fiecare calculator
trebuie să fie configurat cu o adresă unică de protocol Internet (IP) pentru a comunica în reţea.
Aceasta înseamnă că administratorul de reţea ar trebui să configureze fiecare calculator, pe rând.
Cu toate acestea un server DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol), poate să asocieze
automat adrese IP calculatoarelor în momentul în care acestea sunt pornite în reţea. DHCP poate
fi rulat pe serverul principal de reţea sau pe un alt server din reţea. Astfel se economiseşte mult
timp faţă de varianta în care adresle IP trebuiau configurate static, pentru fiecare calculator din
reţea.
Serverele speciale de pe Internet numite servere de nume (DNS) – sunt utilizate pentru a
transforma un nume prietenos introdus într-o adresă efectivă în adresa numerică efectivă a site-
ului.
Topologii de reţea
O topologie se referă doar la modul de cablare a reţelei. Deşi aceste topologii reflectă în
anumite privinţe tipul de cablare care este utilizat si arhitectura de retea care este folosita,
topologiile sunt doar niste modele si in multe cazuri este posibil ca o retea locala sa reprezinte un
hibrid intre doua topologii diferite.
Topologia bus

Topologia bus este caracterizata printr-un trunchi principal sau coloana de-a lungul careia
sunt atasate calculatoarele din retea la anumite intervale.
Fig 3 Topologia de reţea bus asigura una dintre

cele mai simple modalităţi de conectare
a unui grup de calculatoare.
Aceasta topologie este considerata una pasiva, deoarece calculatoarele dintr-o astfel de
magistrala nu fac altceva decat stau si asculta. Atunci cand aud pe cablu date care le apartin, ele
accepata datele respective. Atunci cand sunt gata sa trimita date ele se asigura ca pe magistrala
nu mai transmite nimeni si apoi trimit pachetele lor cu informatii.
Retelele de tip magistrala utilizeaza pentru conectare cablu coaxial, care este conectat la
fiecare calculator folosind un conector de tip T. fiecare capat al retelei este inchis folosind un
terminator specific tipului de cablu folosit.
In retelele de tip bus nu exista o amplificare a semnalului atunci cand acesta calatoreste
dea lungul cablului, ceea ce inseamna ca marimea retelei va fi limitata la distanta maxima pe
care tipul de cablu respectiv poate transporta efectiv semnalul care contine datele.
Retelele de tip magistrala sunt usor de asamblat si extins. Ele necesita o cantitate destul
de limitata de cablu in comparatie cu alte topologii. Dezavantajul il constiutuie faptul ca sunt
predispuse la intreruperi ale cablului, desprinderi ale conectorilor si scurtcircuitari ale cablului
care pot fi foarte dificil de depanat. O problema fizica cum ar fi un conector desprins poate
determina caderea intregii retele.
Topologia stea
Intr-o topologie stea calculatoarele din retea se conecteaza la un dispozitiv centralizat numit hub.
Fiecare calculator este conectat prin propriul sau cablu la un port al hub-ului.
Fig 4 Topologia stea foloseşte un hub

drept punct central de conectare pentru
calculatoarele din reteaua locala

Retelele locale in stea folosesc aceeasi strategie asteapta-si-asculta pentru accesarea sau
transmiterea de date. Deoarece topologia stea foloseste un cablu separat de conectare pentru
fiecare calculator din retea, retelele ci topologie stea sunt usor de extins, principalul factor de
limitare fiind numarul de porturi disponibile in hub. Extinderea retelei cu topologie stea este de
asemenea foarte usoara: adaugarea unui calculator la retea se rezuma doar la desfasurarea
cablului intre calculatorul respectiv si hub. Utilizatorii din retea practic nici nu vor avea
cunostinta ca are loc aceasta extindere.
Dezavantajele topologiei stea se concentreaza in jurul necesarului de cablu si hub-ului
insusi. Deoarece fiecare calculator din retea necesita un cablu separat, cheltuielile aferente sunt
mai mari decat in cazul unei retele cu topologie bus.
Cel mai mare beneficiu care rezulta din utilizarea unei topologii stea este acela ca putem
aduga cu usurinta calculatoare noi la retea, fara a intrerupe serviciul catre celelalte calculatoare
conectate deja la retea. Daca un calculator din retea se defecteaza, acest lucru nu impiedica
celelalte calculatoare din retea sa comunice intre ele.
Topologia inel
O topologie inel conecteaza calculatoarele dintr-o retea locală unul dupa altul, prin cablu,
intr-un cerc fizic.
Fig. 5 Topologia inel conecteaza calculatoarele

într-un cerc în care un jeton este utilizat pentru
transmiterea datelor
Topologia inel transporta informatiile de-a lungul cablului intr-o singura directie si este
considerata o topologie activa. Calculatoarele din retea de fapt retransmit pachetele pe care le
primesc si apoi le transmit urmatorului calculator din inel. Topologia inel este considerata activa
deoarece calculatoarele din inel de fapt paseaza un jeton in jurul cercului. Jetonul este un pachet
special de date, de genul placii ATM (Asincron Transfer Mode) care confera calculatorului unde
se gaseste jetonul aptitudini speciale. Daca un calculator doreste sa transmita date in retea, el
trebuie sa astepte pana cand se afla in posesia jetonului. Astfel functioneaza arhitectura de retea
IBM Token-Ring.
Topologiile inel pot fi dificil de depanat iar defectarea unui calculator din inel poate
intrerupe fluxul de date. De asemenea adaugarea sau eliminarea unui calculator din inel poate
intrerupe fluxul de date. Pentru majoritatea retelelor de mici dimensiuni nu este indicatautilizarea
topologiei inel.
Evaluarea necesitatilor retelei
Tipul de resurse pe care utilizatorii trebuie sa le partajeze si numarul de utilizatori

precum si locatiile lor fizice vor determina felul in care se va alege tipul de retea, sistemul de
operare in retea folosit si tipul de servere care vor fi plasate eventual in retea. Daca defalcam
procesul intr-o lista obtinem urmatoarele :
• Cati utilizatori exista in prezent? O baza de utilizatori foarte redusa, care folosesc numai
doua trei calculatoare ar putea foarte simplu sa fie rezolvata printr-o retea peer-to-peer.
Daca exista mai multi utilizatori si mai multe masini client acest lucru ar putea determina
alegerea unei retele care sa functioneze pe baza de server.
• Ce fel de resurse trebuie sa partajeze utilizatorii din retea? Daca trebuie partajata doar o
imprimanta si cateva fisiere atunci din nou o retea peer-to-peer poate fo solutia cea mai
buna. In cazul in care sunt necesare resurse specializate, precum baze de date sau servere
de fisiere atunci se va lucra intr-un mediu care functioneaza pe baza de server.
• Unde sunt lcalizati utlizatorii retelei? Daca toti utilizatorii functioneaza in imediata
apropiere, se poate selecta un mediu usor de configurat. Daca utilizatorii sunt la distante
mari se pot utiliza servere la distanta (RAS) care sa permita utilizatorilor sa acceseze
reteaua.
• Cum va creste reteaua in timp? Daca ne asteptam ca ea sa creasca in ceea ce priveste
numarul de utilizatori si tipurile de resurse pe care acestia trebuie sa le acceseze atunci
este indicata alegerea unei retele pe baza de server. Pentru extinderea numarului de
calculatoare, o topoloie stea este cea mai simpla pentru acest lucru.
Dupa analizarea necesitatilor retelei se poate trece la stabilirea tipului de masini client pe
care trebuie sa le achizitionam si tipul de aervere pe care va trebui sa le configuram in retea.
Capitolul III Componente hardware pentru retea

Un aspect important al construirii unei retele este selectarea componentelor hardware
pentru calculatoarele personale client si pentru serverele de retea.
Placile de interfata pentru retea.

Din punct de vedere al conectarii la retea, placa de interfata pentru retea este unul dintre
cele mai importante dispozitive ale calculatoarelor personale. Fiecare calculator din retea are
nevoie de o astfel de placa, deoarece ea este aceea care asigura conectarea dintre calculator si
mediul fizic al retelei.
Fig Placa de interfaţă pentru reţea
Placa de interfata pentru retea nu numai ca asigura calculatorului conectarea la retea, dar
ea mai indeplineste si o functie importanta de conversie a datelor. Datele circula in format
paralel prin magistrala calculatorului personal; pentru mediul de retea este nevoie de o transmisie
seriala. Transiverul (un emitator si un receptor) din placa de interfata pentru retea poate modifica
datele din format paralel in format serial si invers.
Placile de interfata pentru retea asigura de asemenea si sistemul de adresare de baza
utilizat pentru a transfera date de la un claculator din retea la altul. Acesta adresare hardware care
mai este numita si adresa MAC, este insciptionata intr-un chip ROM de pe placa de interfata
pentru retea. Ea este desemnata prin termenul de adresa MAC deoarece nivelul accesului la
mediu este de fapt un sub-nivel al nivelului legatura de date al modelului OSI.
Placile de interfata pentru retea sunt de diferite tipuri, in functie de arhitectura de retea
care este folosita. Placile de interfata pentru retea mai difera si dupa tipul de slot de pe placa de
baza in care se insaleaza. Placile de interfata pentru retea pe slot PCI se instaleaza intr-un slot
PCI de pe placa de baza, iar cele pe slot ISA se instaleaza intr-un slot ISA.
Instalarea unei placi de interfata pentru retea

La instalarea unei placi de interfata pentru retea trebuie sa se tina cont de electricitatea
statica. Electricitatea statica poate sa produca o tensiune suficient de mare pentru a distruge o
placa de baza sau o placa de interfata pentru retea. Pentru a evita acest lucru trebuie folosita o
manseta antistatica atasata de carcasa calculatorului sau efectuarea operatiunilor de instalare sa
se efectueze pe un covor anistatic.
Etapele care trebuie urmate la instalarea unei placi de retea sunt:
• Se desface carcasa calculatorului si se instaleaza placa de retea intr-un slot de
extensie liber;
• Se monteaza carcasa la loc si se ataseaza mediul de retea care de obicei este un
cablu torsadat

• Se reporneste calculatorul. Daca s-a achizitionat o placa plug-and-play si se
utilizeaza un sistem de operare care suporta aceasta tehnologie tot ce trebuie facut
este sa se furnizeze driverul pentru placa de interfata pentru retea.
• Atunci cand se foloseste un sistem de operare care nu detecteaza noile dispozitive,
va trebui sa se faca o instalare manuala a placii de interfata pentru retea.
Deoarece majoritatea calculatoarelor si sistemlor de operare noi suporta tehnologia plug-

and-play, instalarea unei placi de interfata pentru retea intr-un calculator se rezuma cu adevarat
doar la montarea placii intr-un slot liber de pe placa de baza si apoi repornirea calculatorului.
Fig Instalarea unei placi de interfaţă

pentru reţea folosind tehnologia
plug-and-play este extrem de uşoară
Pentru sistemele de operare care nu suporta tehnologia plug-and-play va fi nevoie sa se selecteze

o valoare IRQ (Interrupt Request)pentru noua placa de interfata pentru retea. Fiecare dispozitiv
din calculator, inclusiv mouse-ul, tastatura si placa de interfata pentru retea are asociata o valoare
IRQ pe care aceste dispozitive o folosesc pentru a alerta microprocesorul ca are nevoie de
procesarea unor anumite date. Fiecarui dispozitiv trebuie sa-i fie asociata o valoare IRQ unica,
altfel apare un conflict IRQ. Gasirea
valorilor IRQ disponibile nu este atat
de dificila si fiecare sistem de
operare furnizeaza un instrument
pentru vizualizarea acestor valori
utilizate si disponibile in sistem.
Instrumentul care gestioneaza
dispozitivele in sistemul de operare
Windows 2000 se numeste Device
Manager

Fig Orice sistem de operare ofera un instrument
pentru examinarea valorilor IRQ din sistem
In tabelul de mai jos sunt prezentate configurarile IRQ standard pentru un calculator personal
IRQ Utilizare
0 Cronometru sistem (System timer)
1 Tastatura
2 Cascada la controller-ul IRQ secundar
3 Porturile COM 2 si 4 (porturi seriale)
4 Porturile COM 1 si 3 (porturi seriale)
5 LPT2 (port pentru imprimanta)
6 Controller unitate de discheta
7 LPT1 (port pentru imprimanta)
8 Ceas in timp real
9 Liber
10 Adaptor SCSI principal (sau liber)
11 Adaptor SCSI secundar (sai liber)
12 Mouse PS/2
13 Coprocesor matematic pentru virgula mobila
14 Controller hard disc principal
15 Controller pentru hard disc secundar
Configuratia hardware a fiecarui calculator este diferita, de aceea va trebui sa se

determine valorile IRQ pentru fiecare calculator pentru care se instaleaza o placa de interafata
pentru retea.
Lucrul cu dispozitivele de conectare la retea

In functie de tipul de topologie utilizat de retea si de tipul de cablare folosit, reteaua
locala ar putea avea nevoie de unele dispozitive pentru conectarea diferitelor calculatoare,
imprimante si a altor dispozitive din retea. In cazurile in care se doreste extinderea retelei locale
sau adaugarea unui numar de utilizatorinoi la retea pot fi necesare si alte dispozitive de
conectare. Unele dintre aceste dispozitive sunt folosite pentru a conecta dispozitive, altele sunt
folosite pentru a mari viteza cu care fluxul de date circula prin mediul de retea iar altele participa
la stabilirea modului in care traficul de date se desfasoara in retea.
Hub-urile
Hub-urile sunt dispozitive utilizate de regula pentru conectarea retelelor locale. Ele
indeplinesc functia de puncte centrale de conectare pentru retelele locale. Un hub normal nu
contine componente electronice active si deci nu poate fi utilizat pentru extinderea unei retele
locale dincolo de specificatiile privind distanta maxima a cablului. In esenta un hub organizeaza
cablurile si transmite semnale de date catre toate calculatoarele din reteaua locala.
Hub-urile sunt mai des utilizate în reţelele carte folosesc cabluri torsadate. Porturile
disponibile în spatele hub-ului asigura punctele de conectare pentru dispozitivele din reţea.

Calculatoarele şi alte dispozitive sunt ataşate la hub prin cabluri individuale de reţea. Hub-urile
pot fi de diferite mărimi şi forme şi au un număr diferit de porturi.
Fig. Hub-urile asigură punctele centrale pentru reţelele locale

Repetitoarele
In cazul în care o reţea trebuie extinsă dincolo de lungimea maximă pentru un anumit tip
de cablare, sunt utilizate repetitoarele. Un repetitor (repeater) preia semnalul primit de la
calculatore şi alte dispozitive din reţeaua locală şi îl regenerează , astfel încât acesta îşi păstrează
integritatea pe o lungime mai mare a mediului de reţea decât este posibilă în mod normal.
Repetitoarele nu au nici un fel de posibilitate de a direcţiona traficul de date din reţea sau de a
decide asupra traseului particular pe care ar trebui să-l urmeze anumite date – ele sunt simple
dispozitive prezente în reţea care amplifică semnalele de date pe care le primesc. Problema este
că aceste repetitoare amplifică întregul semnal pe care îl primesc, inclusiv orice zgomot de linie.
Punţile
O punte este un dispozitiv interreţea utilizat pentru conservarea lăţimii de bandă
disponibile într-o reţea. Atunci când reţelele locale încep să se dezvolte, traficul de date din reţea
poate începe să copleşească lăţimea de bandă disponibilă în mediul de reţea.
O strategie utilizată pentru conservarea lăţimii de bandă este separarea reţelei în
segmente mai mici. Aceste segmente sunt conectate la o punte . punţile sunt dispozitive mai
inteligente decât hub-urile şi repetitoarele şi ele utilizează un softer pentru a-şi îndeplini rolul. O
punte poate citi adresa MAC pentru fiecare pachet de date care circulă prin segmentele de reţea
conectate de puntea respectivă. Aflând ce adrese MAC se găsesc în fiecare dintre segmentele de
reţea, puntea poate împiedica traficul de date care este local pentru un anuit segment să fie
transmis în celelalte segmente de reţea deservite de puntea respectivă.
Comutatoarele
Un comutator este un alt dispozitiv interreţea utilizat pentru a gestiona lăţimea de bandă
într-o reţea de mari dimensiuni. Un comutator controlează fluxul de date utilizând adresa MAC
care este plasată pe fiecare pachet de date. Comutatoarele împart reţelele în aşa numitele Reţele
locale virtuale. Principalul avantaj într-o reţea locală virtuală, care reprezintă o grupare logică a
calculatoarelor din reţea într-un fel de grup de comunicare este că , de fapt, calculatoarele din ea
nu trebuie să fie în imediata vecinătate. Acest lucru permite gruparea calculatoarelor care
deservesc tipuri asemănătoare de utilizatori într-o reţea locală virtuală. Comutatoarele utilizează
o combinaţie de elemete software şi hardware pentru a comuta pachete de date între calculatoare
şi alte dipozitive din reţea. Comutatoarele au propriul lor sistem de operare. Deoarece
comutatorul poate oferi o densitate mare de porturi de conectare el poate înlocui hub-ul într-o
reţea. Aceasta înseamnă că fiecare calculato poate fi conectat la propriul său port din comutator.
Atunci când calculatoarele sunt direct conectate la comutator, acesta poate furniza fiecărui
calculator o anumită cantitate dedicată de lăţime de bandă. Calculatoarele nu se mai « luptă »
pentru lăţimea de bandă, aşa cum se întâmplă într-o reţea pe bază de hub.
Componentele hardware ale unui comutator pot profita de accesul full- duplex la mediul
de reţea, care permite primirea şi trimiterea simultană de date în reţea.
Ruterele
Ruterele sunt chiar mai inteligente decât punţile şi comutatoarele. Un ruter foloseşte o
combinaţie de elemente hardware şi software pentru a ruta datele de lasursă la destinaţie.
Ruterele au un sistem de operare foarte sofisticat, care permite configurare diferitelor porturi de
conectare. Se poate configura un ruter să ruteze pachete de date de la o serie de suite diferite de
protocoale de reţea.
Ruterele sunt folosite pentru a segmenta reţelele locale care au devenit foarte mari şi sunt
congestionate de traficul de date. Ele mai sunt folosite pentru a conecta laolaltă reţelele locale
aflate la distanţă, folosind diferite tehnologii WAN.
Fig Ruterele sunt folosite la segmentarea reţelelor în sub-seturi logice

Ruterele împart reţelele mari în segmente logice numite subreţele. Această divizare a
reţelei se bazează pe schema de adresare utilizată de reţea, cum ar fi adresele IP. Traficul de date
care ţine de o anumită subreţea este păstrat la nivel local. Ruterul nu trimite mai departe decât

datele care sunt destinate altor subreţele din reţeaua extinsă. Această rutare a datelor din reţea
ajută la conservarea lăţimii de bandă a reţelei.
Ruterele decid cum să înainteze pachetele de date către destinaţiile lor pe baza unui tabel
de rutare (routing table). Ruterele folosesc protocoale interne, incluse în sistemul lor de operare,
pentru a identifica ruterele vecine şi adresele lor în reţea. Acest lucru permite ruterelor să
construiască un tabel de rutare.
Capitolul Construirea infrastructurii reţealei

Retelele nu sunt nici ele diferite: infrastructura lor va consta într-un anumit mediu de retea, cum ar fi cablul
sau undele radio. Regulile privind modul în care calculatoarele si celelalte dispozitive din retea acceseazặ efectiv
infrastructura retelei vor fi si ele aplicate. Primul lucru pe care îl analizặm în acest capitol este arhitectura de retea.
Arhitectura pe care o utilizati pentru reteaua dumneavoastrặ defineste modul în care dispozitivele din retea
acceseazặ mediul de retea.
Dupặ ce vom clarifica diferentele dintre arhitecturile de retea de genul Ethernet si Token-Ring, vom putea
analiza diferitele medii de retea disponibile.
Arhitecturile de retea sunt definite prin specificatii stricte furnizate de IEEE (Institute of Electrical and
Electronics Engineers, Institutul Inginerilor Electricieni si Electronisti), o organizatie internationalặ al cặrei mandat
este acela de a dezvolta si face publice în întreaga lume specificatiile din domeniul electricitặtii si al tehnologiei
informatiei.
Inainte de a analiza arhitecturile de retea utilizate cel mai adesea în zilele noastre si modul în care si aceste
arhitecturi continuặ sặ evolueze, trebuie sặ discutặm despre viteza de transmitere a datelor (data transmission speed)
si despre lặtimea de bandặ (bandwidth). Viteza de transmisie a datelor este mặsuratặ în biti pe secundặ si este
notatặ prescurtat bps. Un bit reprezintặ un digit binar, fie un 1, fie un 0 si reprezintặ cea mai micặ unitate de date
(opt biti formeazặ de fapt un byte). Toate arhitecturile pe care le vom analiza asigurặ viteze de transmisie a datelor
de peste un milion de biti pe secundặ, care sunt notate drept Mbps.
Atunci când este vorba despre o retea, lặtimea de bandặ este consideratặ a fi numặrul de biti care pot fi
trimisi prin mediul de retea la un anumit moment dat. Astfel, termenii vitezặ de transmisie a datelor si lặtime de
bandặ sunt adesea utilizati unul în locul celuilalt atunci când se vorbeste despre transferul de date al unei arhitecturi.
O altặ problemặ care tine de aceste arhitecturi diferite este distanta efectivặ pe care pot fi transmise datele
de-a lungul unui anumit tip de mediu de retea. De exemplu, Ethernet-ul are o limitặ de 100 de metri pentru cablul
torsadat din cupru (fặrặ a se folosi vreun dispozitiv de amplificare, cum ar fi un repetitor, dispozitive care sunt
prezentate putin mai târziu, în acest capitol). Dacặ este utilizat un cablu de fibre optice, o retea Ethernet se poate
întinde pe 2.000 de metri (asta înseamnặ 2 kilometri ).
Vom discuta despre lặtimea de bandặ si lungimile maxime ale cablului, deoarece ele sunt legate de fiecare
dintre arhitecturile de retea pe care le analizặm. acum sặ vedem care sunt tipurile de arhitecturi ale retelelor locale.

Selectarea unei strategii de conectare la retea
Dupặ ce am trecut în revistặ cele mai utilizate arhitecturi pentru retelele locale, sặ ne
concentrặm asupra diferitelor strategii de conectare care pot fi utilizate pentru a vặ lega
calculatoarele si celelalte dispozitive laolaltặ. Asa cum puteti observa din discutia noastrặ asupra
diefritelor arhitecturi de retea, mediul standard de conectare constặ într-o anumitặ formặ de
cablare. Cel mai popular tip de cablare este, în continuare, cablul de cupru. Cu toate acestea, sunt
de asemenea disponibile (si devin tot mai populare) alte metode care utilizeazặ tehnologiile fặrặ
fir sau sistemele de cablare existente deja, cum ar fi reteaua de telefonie sau sistemele de cabluri
electrice dintr-o clặdire. Sặ trecem în revistặ câteva dintre standardele în materie de cabluri de
retea. Apoi vom putea analiza câteva dintre celelalte strategii de conectare si modul în care sunt
acestea utilizate în diferite configurặri de retele locale.
Optiunile de cablare
Cablarea retelelor folosind cablul de cupru a reprezentat mediul predominant de

conectare la retea încặ de la începutul retelelor locale. Cablul din cupru transmite fluxul de date
de-a lungul cablului ca pe un semnal electric. Modificările independente din semnalul electric
din cablu realizează diferenţa între digitii 0 si 1 din fluxul de biti. Stiti deja cặ placa de interfatặ
pentru retea are sarcina de a prelua informatiile din calculatorul personal si de a le transmite într-
un mediu de retea, într-un format compatibil cu mediul respectiv (de exemplu, informatiile
electrice sunt plasate într-un cablu de cupru, iar informatiile luminoase sunt plasate într-un cablu
de fibre optice).
Cablul torsadat
Cablul torsadat este de mai mult feluri. Toatặ lumea a auzit de cablu torasadt utilizat
pentru a face legặtura dintre telefonul dumneavoastrặ si priza telefonicặ din perete. Cablul
torsadat este numit astfel deoarece cablul este, de fapt, alcặtuit dintr-o serie de fire individuale de
cupru, care sunt împletite împreunặ.
De ce sunt aceste perechi de fire împletite? Cablul din cupru, dupặ cum stiti deja, se
preteazặ la fenomenul de interferentặ, asa cum am discutat câteva paragrafe mai sus. Douặ
cabluri de cupru paralele vor interfera destul de mult unul cu celặlalt. Vặ vine sặ credeti sau nu,
atunci când firele sunt împletite, interferenta (sau convorbirea încrucisatặ ) este minimalizatặ.

Cablurile torsadate se împart în douặ mari categorii: cabluri torsadate neecranate
(unshield twisted pair, UTP) si cabluri torsadate ecranate (shielded twisted pair, STP). Principala
diferentặ dintre UTP si STP este urmặtoarea:cablurile STP sunt acoperite cu un învelis dintr-o
folie care le protejeazặ de interferentặ.
UTP este cablul cel mai des folosit pentru retele. Este ieftin, flexibil si usor, fặcând astfel
ca lucrul cu el sặ fie foarte usor. Cablul UTP este închis cu un conector RJ-45, care este ca un fel
de frate mai mare pentru conectorul tatặ RJ-11, pe care îl întâlniti la un cablu telefonic.
Pe baza caracteristicilor de transmitere a datelor, cablurile UTP au fost împặrtite în mai
multe categorii. Veti auzi adesea spunându-se despre cablurile UTP cặ sunt din “categoria 3”
(CAT3) sau din “categoria 5” (CAT5). Tabelul 4.1 prezintặ o listặ a acestor categorii diferite de
cabluri UTP.
Cablu STP Cablu UTP
Cablul de fibre optice
Cablul de fibre optice reprezintặ o alternativặ de mare vitezặ la cablul de cupru si este
adesea utilizat ca o magistralặ a retelelor companiilor de dimensiuni mai mari. Cu toate acestea,
scặderea pretului cablului de fibre optice a început sặ facặ din el o alternativặ si pentru utilizặri
în alte retele locale. Cablul de fibre optice foloseste filamente din sticlặ sau din plastic pentru
transferul de date si asigurặ o lặtime mai mare de bandặ, precum si lungimi de cablu mai mari
(de pânặ la doi kilometri, în functie de arhitectura de retea). In conditiile în care necesitatea unor
viteze mai mari este aparent în crestere, instalặrile bazate pe cablul de fibre optice devin tot mai
obisnuite. Cablul de fibre optice foloseste impulsurile luminoase drept metodặ de transfer a
datelor. Aceasta înseamnặ cặ este nevoie de o sursặ de luminặ si cặ sunt utilizate lasere sau diode
luminoase. Cablul de fibre optice este mai scump si mao dificil de instalat decât cablul din cupru,
dar capacitatea lui de a transfera date mai repede si pe distante mai mari îl transformặ într-o
alternativặ excelentặ la cablul din cupru.
Un aspect foarte interesant legat de cablul de fibre optice este acela cặ, deoarece el
foloseste lumina pentru transferul datelor în retea, el nu se preteazặ la bransare clandestinặ
(tapping, adicặ furtul de date de pe linie). Cablul din cupru, pe de altặ parte, poate fi bransat

clandestin, deoarece el foloseste un semnal electric pentru transmiterea de date. In retelele în
care securitatea este o problemặ, cablul de fibre optice oferặ un mediu mai sigur.
Fig Cabluri de fibre optice
Retelele de cabluri telefonice si electrice
O altặ optiune pentru conectarea calculatoarelor personale într-un mic mediu de retea,
cum ar fi o retea peer-to-peer la domiciliu sau o retea pentru o companie de mici dimensiuni, cu
un numặr limitat de calculatoare, este utilizarea liniilor telefonice existente. Deoarece
comunicatiile de date din retea opereazặ la o frecventặ diferitặ de comunicatiile telefonice,
acestea din urmặ nu sunt afectate de folosirea liniilor telefonice într-un scop dublu (apeluri
telefonice si transfer de date).
Alte produse pentru liniile telefonice profitặ de avantajul tehnologiei USB si folosesc un
mic dispozitiv care aratặ ca un hub. Calculatoarele sunt conectate la acest dispozitiv printr-un
cablu care trece prin portul USB al fiecặrui calculator. Acest dispozitiv asemặnặtor unui hub este
apoi conectat la liniile telefonice existente. Utilizarea tehnologiei USB face usoarặ crearea
retelelor multiplatformặ, cum ar fi o combinatie de calculatoare Macintosh si calculatoare
personale pe care ruleazặ Windows, care trebuie sặ partajeze aceeasi conexiune Internet.
Liniile electrice existente reprezintặ de asemenea o sursặ de cablare pentru conectarea
calculatoarelor la retea. Din nou existặ o serie de companii diferite care fabricặ produse de
conectare la retea pe baza liniilor electrice sau de tensiune. Aceastặ tehnologie este consideratặ o
altặ posibilitate pentru arena conectặrii la domiciliu (la fel ca tehnologia bazatặ pe liniile
telefonice), dar ar putea fi folositặ si în situatiile în care se conecteazặ în retea calculatoarele
dintr-o companie micặ.
Un exemplu de dispozitiv de conectare prin linia de tensiune este Passport Plugin, produs
de Interlogis. El aratặ ca un transformator si se conecteazặ la orice prizặ electricặ. Calculatorul
este apoi conectat la Passport Plugin prin intermediul unui cablu serial. Interlogis face încặ un
pas înainte prin faptul cặ include un firewall în produsul sặu Passport, fặcând astfel facilặ
protejarea unei mici retele de atacuri atunci când conexiunea Internet partajatặ este fie oferitặ de
o conexiune DSL (linie de abonat digital), fie de una prin modem de cablu.
Optiunile fặrặ fir
Optiunile privind crearea de retele fặrặ fir par a fi explodat în ultimii câtiva ani.
Conexiunile prin retele fặrặ fir profitặ de avantajele semnalelor radio, ale luminii infrarosii sau
laserelor. Pentru distante mai lungi, comunicatiile fặrặ fir se pot efectua, de asemenea, prin
transmisii cu microunde sau prin satelit sau utilizând tehnologia telefoniei celulare, (asa cum se
întâmplặ cu atâtea dispozitive celulare, cum ar fi telefoanele celulare cu WAP). Deoarece
tehnologia comunicatiilor prin microunde sau prin satelit tine mai degrabặ de domeniul
conectặrii la o retea cu arie largặ de acoperire, vom discuta acum mai detaliat despre tehnologia
radio si despre cea infrarosie).
Conectarea prin unde radio
Conectarea prin unde radio este utilizatặ pentru a extinde aria de acoperire a unei retele
locale sau pentru a facilita conectarea utilizatorilor de calculatoare portabile (lap-topuri) la
reteaua localặ fặrặ a utiliza cablarea. Retelele locale radio fặrặ fir necesitặ plasarea unui punct de
acces la retea pentru calculatoarele care doresc sặ se conecteze la reteaua localặ. De exemplu,
3Com produce un punct de acces fặrặ fir care se ataseazặ la reteaua Ethernet existentặ (Cisco
produce si ea dispozitive asemặnặtoare). Calculatoarele dotate cu o placặ Ethernet fặrặ fir (aceste
plặci au de regulặ o micặ antenặ pe ele; în rest, ele functioneazặ ca orice altặ placặ de interfatặ
pentru retea, folosind un transiver) se pot conecta la punctul de acces.
Distanta la care se poate afla un calculator de punctul de acces pentru a fi în continuare

conectat la reteaua localặ variazặ de la un produs fặrặ fir la altul. Specificatiile 3Com pentru
punctul sặu de acces fặrặ fir prevặd un transfer de pânặ la 11 Mbps si o distantặ maximặ de 300
de picioare.
O problemặ pentru retelele locale radio fặrặ fir este interceptarea destul de usoarặ a
datelor. Desi majoritatea retelelor locale folosesc o anumitặ frecventặ, existặ strategii pentru
minimalizarea posibilitặtii interceptặrii datelor (cunoscutặ sub numele de eavesdropping, adicặ
spionaj electronic). Unele comuniactii fặrặ fir, de fapt, împart datele si difuzeazặ portiuni din
acestea pe frecvente diferite, fặcând astfel mai dificilặ interceptarea lor. O altặ metodặ de
diminuare a posibilitặtii de interceptare a datelor este cunoscutặ sub numele de sặrirea

frecventelor (frequency hopping) – transmitặtorul si receptorul schimbặ (sau sar) frecventele
periodic.
Conectarea prin infrarosii
O altặ posibilitate de conectare fặrặ fir în retea este prin infrarosii. Pentru transportul
datelor, sistemele folosesc frecvente foarte înalte, exact sub lumina vizibilặ din spectrul
electromagnetic. Asemenea luminii vizibile, semnalele infraroşii pot fi blocate de obiecte opace,
prin urmare această tehnologie nu este potrivită pentru orice situaţie.
Deoarece tehnologia cu infraroşii este destul de limitată în ceea ce priveşte distanţa la
care se pot afla două dispozitive care comunică între ele, ea este utilizată în principal ca o
modalitate pentru utilizatorul unui calculator portabil de a se conecta la o imprimantă.
Capitolul Protocoale de reţea : real şi imaginar
In lumea calculatoarelor, un protocol cuprinde regulile privind modul in care

calculatoarele comunica. Protocoalele de retea sunt de fapt puternic ancorate in programarea
utilizată de produsele software de conectare gasite pe calculatoarele client si pe servere.
Deoarece datele sunt create si salvate pe un calculator intr-un anumit format, acele date
vor suferi de fapt o translatare si o modificare inainte de a putea fi trimise prin retea catre un alt
calculator. Veti descoperi ca uneori datele trebuie translatate inainte de a fi trimise prin retea,
astfel incat datele initiale sa ajunga la calculatorul destinatar intr-un format care poate fi inteles.
Datele din calculator trebuie sa treaca prin mai multe nivele intermediare inainte ca ele sa
poata fi plasate in mediul de retea si apoi sa calatoreasca prin retea – aceasta inseamna ca o serie
de mici protocoale sunt de fapt utilizate pe masura ce datele avanseaza prin aceste nivele. Un
grup de mici protocoale care lucreaza impreuna pentru pregatirea datelor pentru procesul de
comunicare este denumit suita de protocoale.
Pentru comunicarea in retea pot fi utilizate o serie de suite de protocoale diferite, cum ar
fi TCP/IP si SPX/IPX. Protocolul de control al transmisiei / Protocolul Internet
(Transmission Control Protocol – Internet Protocol, TCP/IP) a devenit limbajul obisnuit pentru
lumea retelelor. El este o suita de protocoale (sau o stiva) care serveste drept fundatie pentru
mega-reteaua cunascuta sub numele de Internet. Majoritatea sistemelor de operare in retea, cum
ar fi Windows 2000 Server, Novell NetWare 5x si diferitele variante de Unix si Linux au adoptat
in prezent TCP/IP ca protocolul lor implicit de conectare la retea.

TCP/IP a fost dezvoltat de agentia de Cercetare pentru Proiecte Avansate de Aparare
(Defense Advanced Research Projects Agenty, DARPA). El a fost dezvoltat initial ca o suita de
protocoale pentru o retea de arie larga care putea fi utilizata pentru intretinerea legaturilor de
comunicare intre anumite site-uri chiar daca unele dintre acestea deveneau inoperabile in timpul
unui razboi mondial nuclear. Cu toate acestea, un alt motivesential pentru crearea suitei de
protocoale TCP/IP este acela ca Departamentul american al Apararii avea nevoie de o suita de
priotocoale care sa poata comunica de-a lungul unor retele diferite intre ele. Aceste retele existau
deoarece guvernul american foloseste sistemul licitatiilor si dintr-o data el s-a trezit cu diferite
sisteme de calculatoare utilizate in diferite compartimente ale Departamentului american al
Apararii: armata, fortele navale si asa mai departe. Prin urmare, TCP/IP este numit, in gluma,
“protocolul licitatiei la nivel minim”.
TCP/IP contine o serie de protocoale “mendre” care formeaza suite efectiva TCP/IP.
Deoarece suita de protocoale TCP/IP a fost dezvolatata inainte de incheierea modelului de
referinta OSI, aceste protocoale nu corespund exact cu diferitele nivele ale modelului.
In figura de mai jos se prezinta unele protocoale selectate din suita TCP/IP si
corespondenta dintre ele si nivelele OSI.
Modelul OSI Suita TCP/IP
Aplicaţie
Prezentare Telnet HTTP SMTP FTP
Sesiune
Transport TCP UDP
Reţea IP RIP ARP
Legătură de date Driverele plăcii de interfaţă pentru reţea
FizicTCP/IP
Protocoalele

Suite TCP/IP este alcatuita dintr-o serie de protocoale diferite. Unele protocoale se ocupa
de accesul la retea, altele de transportul de date si adresarea logica a pachetelor de date atunci
cand acestea sunt rutate printr-o retea. In tabelul de mai jos se ofera o scurta explicatie a unora
dintre protocoalele cheie TCP/IP din suita.
Protocol Sarcina
HTTP Protocolul de transfer al hiper-textului (Hypertext Transfer Protocol)
defineste formatul si transmisia mesajelor utilizate de serverele web si de
browser-ele web
Telnet Protocolul Telnet este protocolul de emulare a terminalului care va
permite sa conectati un calculator local la un calculator sau dispozitiv
aflat intr-un alt amplasament.
FTP Protocolul de transfer de fisier (File Transfer Protocol) ofera o interfata si
servicii pentru transferul de fisiere intr-o retea.
SMTP Protocolul simplu de transfer de posta (Simple Mail Transport Protocol)
ofera servicii de posta electronoca pe internet si in retelele IP
TCP Protocolul de control al transmisiei (Transmission Control Protocol) este
un protocol de transport orientat pe conexiuni.
UDP Protocolul datagramelor utilizator (User Datagram Protocol) este un
protocol de transport neorientat pe conexiuni.
IP Protocolul Internet (Internet Protocol) reprezinta baza pentru toate
adresele din retelele TCP/IP si asigura un protocol la nivelul Retea
neorientat pe conexiuni.
ARP Protocolul de rezolutie a adresei (Address Resolution Protocol) face
corespondenta intre adresele IP si adresele hardware MAC.
RIP Protocolul de informare despre rutare (Routing Information Protocol)
este un protocol de rutare utilizat de rutere pentru a stabili traseul cel mai
bun pentru pachetele care calatoresc intr-o interretea
Dupa cum putem observa din tabel, suita TCP/IP contine protocoale care raspund tuturor
nevoilor privind transferul de date in retea, potrivit modelului conceptual OSI. Protocoalele de
genul HTTP sau FTP asigura, de fapt, functii care opereaza la trei nivele ale nivelului OSI
(Aplicatie, Prezentare si Sesiune). Desi ne referim la FTP ca la un protocol, el este de fapt un
mare protocol care asigura o interfata utilizator si functii precum o mini-aplicatie. Inainte de
aparitia protocolului HTTP programele pentru clientii FTP au fost utilizate pe scara larga pentru
transferul de fisiere pe Internet.
Adresarea IP
Un alt aspect important al suitei TCP/IP este schema de adresare logica pe care o
utilizeaza TCP/IP la nivelul Retea al modelului OSI. Aceasta adresare logica este furnizate de
protocolul IP. Price persoana care are acces la Iternet a dat probabil peste o adresa IP. Ea se

prezinta sub forma a patru numere zecimale, separate de cate un punct. Acest format este
desemnat prin expresia zecimal punctat (Dotted decimal).
Fig Fiecare calculator are nevoie de o adresa IP unica.

Aceasta notare zecimala punctata ne arata, de fapt, adresa intr-un format pe care noi il
intelegem ( o serie de numere zecimale). Calculatoarele si alte dispozitive din retea “vad ” de
fapt acesta adresa ca un flux zecimal de 32 biti. Fiecare dintre cele patru parti ale adresei sunt
desemnate printrun octet. Acest lucru se intampla deoarece fiecare octet contine opt biti de
informatie (un bit fiind un 1 sau un 0).
Clasele de adrese IP
Deoarece retelele pe baza de IP pot fi de marimi diferite (foarte mari, mari, medii si
mici), arhitectii sistemului de adresare IP au construit clase diferite de adrese IP, pentru a se
potrivi retelelor de diferite marimi. Exista trei clase de adrese care pot fi utilizate in retele: Clasa
A, Clasa B si Clasa C.
2. Clasa A – este utilizata pentru retelele foarte mari. Furnizeaza peste 16 milioane adrese
de nod pentru retea. Datorita modului in care sunt structurate adresele IP, o retea din
clasa A poate servi un numar urias de calculatoare gazda (noduri); cu toate acestea,
nu pot exista decat 127 retele din clasa A. ARPAnet (Retea construita in primele zile
ale Internetului) este un exemplu de retea din clasa A
Clasa B – este utilizata pentru retelele care au nevoie de asemenea de multe adrese de nod, cum
ar fi pentru companiile si institutiile mari. Exista 16.384 adrese de retea din clasa B disponibile,
fiecare retea din clasa B furnizand peste 65.000 de adrese gazda.

Clasa C- este utilizate pentru retelele de mici dimensiuni. Exista peste 2 milioane de adrese de
retea din clasa C disponibile. Retelele din clasa C furnizeaza insa numai 254 adrese de retea.
Putem identifica rapid clasa careia ii apartine o adresa IP analizand va;oarea decimala a
primului octet; fiecare clasa are un intervala specific pentru acest prim octet.
• Clasa A 1-126
• Clasa B 128-191
• Clasa C 192-223
Se observa ca 127 lipseste din intervalele de numere de mai sus. El este folosit pentru restarea
speciala a configuratiei IP a unui calculator.
Masca de subretea
Adresele IP nu inseamna in realitate nimic fara o masca de subretea care sa le insoteasca.
Dispozitivele dintr-o retea trebuie sa-si poata spune ce parte din adresa IP furnizeaza informatii
despre reteaua de care apartine calculatorul cu o anumita adresa si ce parte a adresei se refera de
fapt la calculator sau la nodul in sine. Acest lucru se face prin masca de subretea (subnet mask).
Dispozitivele din retea folosesc masca de subretea pentru a “masca” portiune din adresa IP care
se refera la reteaua pe care se afla nodul respectiv. Un calculator tyrebuie sa fie configurat atat cu
adresa IP cat si cu masca de subretea adecvata.
Fiecare clasa are o masca de subretea implicita
• Clasa A : 255.0.0.0
• Clasa B : 255.255.0.0
• Clasa C : 255.255.255.0
Retelele IP pot fi divizate in sub-seturi numite subretele. Pentru conectarea subretelor
sunt utilizate ruterele. Un proces matematic este utilizat pentru preluarea unui anumit inteval de
adrese IP care au fost asociate unei companii si divizarea claselor pe adrese in subretele. Acest
proces matematic creeaza o noua masca de subretea pentru retea, care spune nodurilor din retea
ce portiune din adresa se refra la retea, ce portiune din adresa se refera la subretea si ce portiune
din adresa se refera la nod.
Configurarea adresei TCP/IP
Atunci cand setati un calculator sa foloseasca suita TCP/IP trebuie configurati o seria de
parametri, care se leaga de serviciile pe care calculatorul le foloseste pentru a comunica in mod
corect in reteaua TCP/IP:

• Serverul DNS principal. Seviciul numelor de Domeniu (Domain Name Service) este
utilizat in retea pentru a face corespondenta intre numele complete de domeniu (fully
qalified domain names) si adresele IP. Fiecare reatea TCP/IP va avea cel putin un server
de nume DNS. Atunci cand calculatoarele sunt configurate pentru TCP/IP, adresa Ip a
serverului de nume DNS principal este specificata in setarile TCP/IP;
• Poarta de acces implicita (Default Gataway). In retele IP care au fost divizate in
subretele, fiecare dintre aceste subretele va folosi un ruter pentru conectarea sa la
celelalte subretele din retea. Acest ruter joaca rolul de poarta de acces pentru celelalte
componente ale retelei (“componentele” fiind de fapt celelalte subretele). Pentru ca toate
calculatoarele dintr-o anumita subretea IP sa poata comunica si cu calculatoarele din alte
subretele, adresa IP a ruterului trebuia sa fie configurata impreuna cu celelalte setari IP
pentru calculatoarele conectate in retea.
• Serverul WINS (Windows Internet name Service). In retelele Microsoft care constau in
servere si calculatoare client pe care rulau sisteme de operare anterioare lui Windows
2000, calculatoarelor le erau asociate nume prietenoase cunoscute drept nume NetBios.
Calculatoarele din retelele IP trebuiau sa faca corespondenta dintre numele NetBios si
adresele IP atunci cand doreau sa contacteze alte calculatoare din retea sau cand doreau
sa transfere date in retea. Procesul nu difera mult de corespondenta dintre numele unei
persoane si codul numeric personal al acesteia. Corespondenta numelui NetBios era
rezolvata initial de calculatoare care trimiteau cereri tuturor calculatoarelor din retea
pentru a face corespondenta dintre un anumit nume NetBios si o adresa IP. Acest lucru
sufoca in realitate reteaua cu o multime de mesaje care consumau o parte importanta din
latimea de banda a retelei. Atunci a fost dezvoltat Serviciul de nume Internet pentru
Windows (WINS) astfel incat sa poata fi folosit un server WINS pentru a face
corespondenta dintre aceste nume si adresele IP, fara a se utiliza multe mesaje de
transmisie. Adresa IP a serverului WINS poate fi setata in cursul procesului de
configurare a adreselor IP pentru calculatoarele client si serverele din retea.
Un server DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) adica protocolul de configurare
dinamica a gazdei poate fi utilizat pentru a furniza automat calculatoarelor dintr-o retea IP o
adresa IP, o masca de subretea, o poarta de acces implicita, un server DNS si un server WINS. In
retelele IP de mari dimensiuni, utilizarea serverelor DHCP poate reduce semnificativ
configurarile pe care un administrator de retea va trebui sa le faca pentru a pregati calculatoarele
pentru comunicarea in retea.

CONFIGURAREA RETELELOR PEER-TO-PEER
Orice retea locala, indiferent cat de simpla ar fi necesita configurarea calculatoarelor cu

elementele hardware si software care sa permita comunicarea printr-un anumit mediu de retea.
Daca un numar limitat de calculatoare trebuie sa partajeze resurse cum ar fi fisiere si imprimante,
rezolvarea acestei probleme se poate face cu o retea peer-to-peer.
Retelele peer-to-peer sunt concepute pentru cel mult zece calculatoare personale. Aceasta
inseamna ca un calculator care partajeaza o imprimanta sau un anumit fisier ca resursa nu va
permite conectarea a ami mult de zece calculatoare pereche la aceeasi resursa in acealsi moment.
Selectarea si configurarea protocoalelor de retea
Indiferent ce sistem de operare ruleaza pe calculatoarele pereche, calculatoarele care

participa la o retea peer-to-peer trebuie sa fie configurate cu cel putin un protocol LAN obisnuit.
In mediile Windows, cel mai simplu protocol LAN de configurat pentru o retea de mici
dimensiuni este Interfata extinsa NetBios cu utilizatorul (NetBEUI), deoarece din momentul in
care l-ati ales ca protocol de retea nu mai este necesare nici o alta configurare. Cu toate acestea
daca reteaua va avea si o conexiune la Internet, calculatoarele peer-to-peer trebuie sa fie
configurate pentru TCP/IP.
Windows si protocoalele LAN
Toate versiunile recente de Microsoft Windows rezolva configurarea protocoalelor cam
in acelasi mod. In mediile Windows 9x si Windows NT, procesul este declansat executand un
clic cu butonul drept al mouse-ului pe pictograma Network Neighborhood de pe spatiul de lucru
Windows. In meniul de comanda aparut se executa clic pe proprietati (Properties). Aceasta
actiune deschide caseta de dialog Retea (Network). In mediul Windows 9x, protocoalele sunt
gestionate in tabulatorul Configurare (Configuration) din caseta de dialog Network. In mediul
Windows NT, tabulatorul Protocoale (Protocols) din caseta de dialog Network este utilizat
pentru adaugarea, inlaturarea si configurarea protocoalelor.

Fig Windows 9x si Windows NT asigura instrumentele pentru configurarea protocoalelor in

caseta de dialog Network
Adaugarea unui protocol pentru clientii Windows 9x sau Windows NT se rezuma la

execuatarea unui clic pe butonul Adaugare (Add) si apoi selectarea protocolului din lista
furnizata. Windows 2000 si Windows Me asigura un set similar de pasi pentru adaugarea
protocoalelor, dar fiecare dintre aceste sisteme de oparare pune un accent putin diferit pe
accesarea casetei de dialog adecvate.
Windows 2000 si Windows Me au inlocuit pictograma familiara Network Neighborhood de pe
spatiul de lucru cu My Network Places. Pentru configurare se executa clic cu butonul drept al
mouse-ului pe pictograma amintita mai sus si se selecteaza Properties din meniul de comanda
rapid. Va aparea fereastra Network and Dial-Up Connections. In fereastra se executa clic cu
butonul din dreapta mouse-ului pe pictograma Local Area Connection si se selecteaza Properties
din meniul de comanda rapida. Va aparea caseta de dialog Local Area Connection Properties ca
in figura de mai jos :

Pentru a adauga un nou protocol se executa clic pe butonul Instalare (Install) – in

Windows 9x si Windows NT, butonul echivalent este Adaugare (Add). Va aparea caseta de
dialog Selectare tip componenta de retea (Select Network Component Type), asa cum arata in
figura de mai jos :
Caseta de dialog Select Network Component Type asigura trei optiuni: Client, Protocol si
Service:
• Client – aceasta optiune va permite sa selectati tipul de client drept care va functiona
calculatorul. In cazul conectarii la o retea peer-to-peer, trebuie sa fie instalat Clientul
pentru retele Microsoft (Client for Microsoft Networks), chiar daca nu se face logare la
un server central.
• Service – un serviciu este o componenta de retea suplimentara, cum ar fi Partajarea
fisierelor si imprimantelor pentru retelele Microsoft (File and Printer Sharing for
Microsoft Networks) sau Agentul pentru protocolul de anuntare a serviciilor (SAP Agent,
Sevice Advertising Protocol Agent). Deoarece partajarea fisierelor si imprimantelor este
foarter importanta in conectarea la o retea peer-to-peer, acest serviciu va trebui sa fie
instalat. Agentul SAP este legat de transmisiile protocolului de anuntare a serviciilor intr-
o retea NetWare.
• Protocol – protocoalele sunt limbaje folosite pentru comunicarea in retea intre
calculatoare si alte dispozitive. Pentru a comunica intr-o retea peer-to-peer calculatoarele
au nevoie de un protocol comun.
Pentru a adauga un protocol la configuratia calculatorului, in caseta de dialog Select
Network Component Type se executa un clic pe Protocol si apoi pe Add. Caseta de dialog
Selectare protocol de retea (Select Network Protocol) se va deschide c in figura de mai jos
Fig Selectarea unui protocol pentru al adauga la configuratia calculatorului
Dupa selectarea protocolului dorit se executa clic pe butonul “OK”. Protocolul va fi

adaugat la lista de protocoale din caseta de dialog Local Area Connection. Pentru reteaua peer-
to-peer ,se poate folosi TCP/IP, NWLink (varianta Microsoft a IPX/SPX) sau NetBEUI.
Problemele TCP/IP
TCP/IP este adaugat in mod implicit la configuratia de retea a Windows 9x, NT, 2000 si
Me. Setarile TCP/IP pot fi configurate pe aceste sisteme de operare Windows, astfel incat adresa
IP, masca de subretea si alte setari TCP/IP, cum ar fi poarta de acces implicita si serverul
principal DNS, sa fie primite automat de la un server DHCP din retea.
In cazurile in care reteaua peer-to-peer se conecteaza la Internet folosind o conexiune
unica sau in care nu veti conecta deloc reteaua la Internet, dar continuati sa insistati pentru
utlilizate TCP/IP ca protocol de retea (NetBEUI ar fi o alegre mai buna in cazurile in care nu este
implicata nici o conexiune Internet), exista doua optiuni pentru a furniza adrese IP pentru
calculatoare:
• Puteti permite Windows 2000 sau Windows Me sa le configureze automat;

• Puteti configura manual setarile TCP/IP ale calculatoarelor (de acest lucru va fi nevoie
daca se utilizeaza in reteaua peer-to-peer calculatoare pe care ruleaza Windows 9x sau
Windows NT WorkStation).
Deoarece o retea peer-to-peer nu va avea nici un server specializat nu va trebui sa configuram
alte setari IP in afara adresei IP si a mastii de subretea. Problema este care ar trebui sa fie
intervalul de adrese IP si ce masca de subretea ar trebui sa folosim pentru calculatoarele dintr-o
retea peer-to-peer? Pentru adresarea “privata” au fost rezervate trei intervale de adrese IP. Aceste
intervale de adrese nu au fost asociate calculatoarelor de pe Internet asa ca daca se folosesc
adrese IP in unul din aceste intervale adresele nu vor intra in conflict cu adres IP asociate deja
calculatoarelor de pe Net. Exista un interval de adrese rezervat din fiecare din cele trei clase:
clasa A, clasa B si clasa C:
Clasa Interval de adrese Masca de subretea
A De la 10.0.0.1 la 10.255.255.254 255.0.0.0
B De la 172.16.0.1 la 172.31.255.254 255.255.0.0
C De la 192.168.0.1 la 192.168.255.254 255.255.255.0
Intervalul din clasa A ofera un numar foarte mare de adrese disponibile (este oarecum excesiv
pentru o retea peer-to-peer), se poate seta reteaua peer-to-peer ca o retea din clasa A. Trebuie sa
ne limitam la o singura clasa de adrese private, pentru a putea calculatoarele sa comunice intre
ele.
Pentru a configura manual adresa IP si masca de subretea, se selecteaza Protocolul Internet
(Internet Protocol, TCP/IP) in caseta de dialog Local Area Connection Properties (sau in caseta
de dialog Network, pentru clientii Windows 9x si NT) si apoi se executa clic pe Properties. In
caseta de dialog Internet Protocol Properties se executa clic pe butonul optiune Use the following
IP Adress si apoi se introduce adresa IP si masca de subretea pentru calculator. Se executa clic
pe “OK” si se inchid diferitele casete de dialog. Unii clienti Windows vor cere sa se reporneasca
sistemul, pentru ca noua configuratie de conectare la retea sa aiba efect.
GRUPURILE DE LUCRU SI PARTAJAREA IN WINDOWS A FISIERELOR SI

IMPRIMANTELOR
Pentru ca o retea peer-to-peer sa functioneze trebuie sa configuram in mediul Windows

doua elemente: un grup de lucru si partajarea Windows a fisierelor si imprimantelor. Un grup de
lucru este doar o grupare logica a calculatoarelor care au fost configurate cu acelasi nume de
grup de lucru. Specificarea numelui unui grup de lucru din care face parte un calculator se face
pe un calculator Windows in acelasi tabulator din caseta de dialog care este folosita pentru
specificarea numelui de calculator.
Dupa ce toate calculatoarele au fost configurate ca facand parte din acelasi grup de lucru, trebuie
sa ne asiguram ca este activata partajarea fisierelor si impromantelor. Partajarea fisierelor si
imprimantelor este un serviciu adaugat la configuratia de retea a calculatorului. El ar trebui sa
apara in lista de protocoale si servii din caseta de dialog Retea Windows (Windows Network,
pentru sistemele de operare Windows 9x), sau in caseta de dialog Conectare retele locale (Local
Areas Connection), in mediile Windows 2000 si Me.
Partajarea in Windows a dosarelor si imprimantelor
Partajarea efectiva a dosarelor si imprimantelor in mediul Windows este extrem de

directa. In ambele cazuri, este doar o chestiune de executare a unor clicuri cu butonul drept al
mouse-ului pe dosarul sau imprimanta pe care doriti sa il (o) partajati.
In cazul dosarelor, folositi Windows Explorer pentru a localiza dosarul pe care doriti sa-l
partajati cu alte calculatoare din grupul de lucru. Apoi se executa un clic cu butonul drept al
mouse-ului pe dosrul respectiv si se selecteaza Partajare (Sharing). Caseta de dialog Sharing se
va deschide. Pentru a partaja dosarul, se executa clic pe butonul optiune Partajare acest dosar
(Share this Folder). Se poate specifica un nume pentru partitie, numele pe care il vom folosi
pentru dosarul partajat
Fig Folositi tabulatorul Sharing din caseta Properties

pentru a partaja dosarul
Se poate specifica o parola si nivelul de acces pentru dosarul respectiv, cum ar fi Numai
pentru citire (Read Only) sau complet (Full).
In ceea ce priveste imprimantele, partajarea este la fel de facila precum partajarea unui
fisier. Se deschide caseta de dialog Imprimante (Printers) folosind calea Start – Settings –
Printers. In caseta de dialog Properties se executa clic cu butonul drept al mouse-ului pe orice
imprimanta instalata si se selecteaza Sharing. Caseta de dialog Properties a imprimantei se va
deschide. Se executa clic pe butonul optiune Partajare ca (Share As) si apoi se specifica un nume
pentru imprimanta. Windows 2000 Professional ofera chiar posibilitatea de a adauga la
configurarea imprimantei drivere pentru versiunila anteriaore de Windows.

Fig Partajarea imprimantelor se face in caseta de dialog Properties a imprimantei
Din momentul in care partitiile si imprimantele sunt disponibile pentru grupul de lucru,
diferitii utilizatori pot accesa aceste resurse. Calculatoarele membre ale grupului de lucru si
partitiile pe care acestea le ofera pot fi accesate folosind Network Neighborhood sau My
Network Places (in functie de versiunea de Wimdows). Imprimantele partajate vor aparea si ele,
alaturi de dosrele partajate, putand fi accesate rapid.
3. Concluzii asupra retelelor peer-to-peer

Conectarea la o retea peer-to-peer reprezinta o modalitate eficienta din punctul de vedere
al costului pentru conectarea catorva calculatoare si partajarea resurselor de genul imprimantelor
si fisierelor. Mai mult, exista produse care permit conectarea calculatoarelor pe care ruleaza
sisteme de operare diferite in acelasi mediu peer-to-peer.
Inainte de a face planuri pentru conectarea unui numar de sisteme de operare diferite intr-o retea
peer-to-peer uriasa trebuie sa se tina cont de faptul ca retelele de acest tip sunt menite sa fie
pastrate la dimensiuni mici. Daca aveti mai mult de cinci pana la zece clienti, performantele
retelei vor avea puternic de suferit, ca si performantele calculatoarelor individuale, atunci cand
toate aceste calculatoare pereche incep sa acceseze resurse de pe diferite alte calculatoare. In
plus, conectarea intr-o retea peer-to-peer se presupune ca reprezinta o modalitate iefina de
conectare a catorva calculatoare. Achizitionarea unor programe suplimentare pentru a face ca
sisteme de operare diferita sa comunice intre ele ar putea determina apropierea cheltuielilor de
cele pe care le-am face pentru un sistem de operare in retea.
PARTAJAREA RESURSELOR IN RETEA
In retelele peer-to-peer, fiecare resursa poate avea, in mod potential, o parola diferita.
Conectarea intr-o retea peer-to-peer nu ofera un control centralizat al resurselor si nici al

accesului la retea. O abordare centralizata a asigurarii resurselor intr-o retea necesita un
calculator server pe care sa ruleze un sistem de operare in retea.
Mecanica efectiva a partajarii resurselor in retea difera in functie de sistemul de operare
in retea utilizat.
Partitia de retea (network share)

Partitia de retea este un disc sau un dosar de pe un server care este pus la dispozitia
utilizatorilor din retea. Partitiile nu pot consta in fisiere individuale.
O partitie pereche poate fi creata de un utilizator pe propriul sau calculator in timp ce
partitiile de retea localizate pe un server de retea nu pot fi create decat de administratorul de
retea sau de utilizatori care au privilegii administrative pentru crearea de partitii.
Un grup este un container administrativ logic si de securitate. Drepturi de securitate si
nivele de acces la obiectele din retea, cum ar fi partitiile, pot fi asociate grupurilor. Aceasta
inseamna ca fiecare utilizator care este desemnat membru al unui anumit grup va primi aceleasi
drepturi si nivele de acces care au fost asociate grupului respectiv. Un administrator de retea
poate crea propriile grupuri sau poate profita de avantajele grupurilor interne unui sistem de
operare in retea. Windows 2000 ofera o serie de grupuri interne cum ar fi Administratori,
Operatori de tiparire si Operatori server. Folosind un grup intern, un administrator poate ridica
rapid nivelele de autorizare pentru un anumit utilizator, facandu-l pe acesta membru al unui grup.
4. Partajarea dosarelor si discurilor

Este nevoie de un utilizator care are drepturi administrative pentru a partaja un dosar (sau un
director in functie de sistemul de operare in retea cu care se lucreaza ) sau un disc de pe un
server de retea. In calitate de administrator de retea, puteti crea partitii direct pe server (atunci
cand v-ati logat local la retea, folosind un cont cu drepturi administrative).
Partajarea dosarelor in Windows 2000 Server
Ca administrator logat pe un server pe care ruleaza acest sistem de operare, se pot crea dosare
noi pe server folosind Windows Explorer. La aceste dosare pot fi apoi adaugate fisierele care vor
fi partajate in retea. Din momentul in care dosarul a fost creat tot ce trebuie facut este sa partajam
dosarul (se poate partaja un intreg disc, daca se doreste acest lucru).
Pentru a partaja un dosar sau un disc, se executa un clic cu butonul drept al mouse-ului pe
dosar si se selecteaza Partajare (Sharing) din meniul de comanda rapida care apare. Va aparea
caseta de dialog Properties pentru dosarul respectiv, caseta care contine tabulatorul Sharing.
Partitiei trebuie sa I se dea un nume. In caseta de dialog Properties pot fi configurate si alte
optiuni, cum ar fi numarul de conexiuni permise la partitie intr-un anumit moment dat.

Butonul Autorizari (Permissions) din caseta de dialog Properties a partitiei este folosit
pentru a asocia diferitele nivele de acces sau autorizari care sunt furnizate diferitilor utilizatori
din retea. Daca informatiile partajate
trebuie sa fie utilizat si editate de toata
lumea din retea, setarea implicita este
perfecta. Cu toate acestea, in majoritatea
cazurilor, singurul mod in care putem
proteja resursele retelei, cum ar fi partitiile
este asocierea unor nivele de autorizare
diferite.
Dupa ce au fost configurati diferitii
parametri pentru partitii, iar caseta de
dialog Properties a fost inchisa, dosarul va fi desemnat ca o partitie in Windows Explorer, si o
mica “mana de partajare” va aparea tinand dosarul
In mod implicit, partitiile de pe un server Windows sunt disponibile pentru oricine se

logheaza in retea (aceasta deoarece se acorda accesul la partitii unui grup numit Oricine,
Everyone, care contine drept membri pe toti utilizatorii). Securitatea pentru partitii trebuie sa fie
configurata fie la nivel de utilizator fie la nivel de grup.
Lucrul cu directorele de utilizator

Un alt tip de director gasit pe serverele de retea este numit director personal sau dosar
personal (in functie de sistemul de operare in retea care se utilizeaza). Acesta este o partitie
configurata pentru un singur utilizator particular. El furnizeaza utilizatorului respectiv un
director privat pe server pentr stocarea fisierelor importante. Un director personal poate fi creat
pentru un utilizator atunci cand creti contul de utilizator. Caseta de dialog Creare utilizator
(Create User) poate fi accesata folosind programul NWADMIN. Este asigurata o optiune pentru
crearea unui director personal pentru utilizator.
Dupa ce am numit utilizatorul si am specificat numele si calea directorului personal (in
mod implicit numele directorului va fi acelasi cu numele utilizatorului), putem executa un clic pe
butonul Creare (Create) pentru crearea noului utilizator. Contul de utilizator va fi creat, iar
directorul personal pentru utilizator va fi de asemenea creat.
Windows 2000 Server face de asemenea facila crearea dosarelor personale pentru
utilizatorii retelei. Tot ce trebuie facut este crearea unui dosar care sa contina toate dosarele
utilizatorului respectiv si apoi se face partajarea acestuia. In caseta de dialog Properties a
utilizatorului se precizeaza calea pentru dosarul personal si acesta va fi creat automat. De
asemenea se poate mapa dosarul personal la o litera de disc (drive letter) care poate fi usor
accesata de utilizator de pe un calculator client.
Dosarul pentru utilizator trebuie creat intr-o partitie pe server numita utilizatori. Exista un
sistem care foloseste numele “prietenoase” pentru a face referire la resursele dintr-o retea, numit
Conventia de denumire universala (Univeral Naming Convention, UNC). Conventia de denumire
universala pentru o partitie pe un server are forma: \\nume server\nume partitie. Notatia %nume
utilizator% este o modalitate prin care Windows Server creaza automat numele pentru dosarul
personal al utilizatorului, folosind numele de logare al utilizatorului.
Diferitele dosare de utilizator se pot vizualiza deschizand dosarul partajat pe care l-am
desemnat drept container pentru dosarele personale. Un utilizator isi poate accesa dosarul sau
personal navigand prin retea sau deschizand discul logic care a fost mapat la dosar.
Localizarea resurselor retelei
Un mod de accesare a unei partitii din retea este navigarea prin toate partitiile disponibile
si apoi deschiderea celei corespunzatoare. Daca au fost implementate autorizarile de partitie,
utilizatorii pot vedea partitii in retea la care ei nu au acces. Navigarea prin retea cu un client
windows este destul de directa; de exemplu, pe un client Windows 2000 Professional, tot ce
trebuie sa faca utilizatorul este sa efectueze un clic dublu pe pictograma My Network Places de
pe spatiul de lucru Windows. Pictograma Toata reteaua (Entire Network) prin fereastra My
Network Places poate fi apoi utilizata pentru a naviga prin retelele la care clientul se poate
conecta. Fereastra Entire Network reprezinta un portal catre serverele disponibile in retea

Pentru ca un client particular sa vizualizeze domeniile Windows Server disponibile in

retea el trebuie sa efectueze un clic dublu pe pictograma Microsoft Windows Network. Serverele
NetWare si directoarele partajate de pe aceste servere vor fi accesate efectuand un clic dublu pe
pictograma Netware Service.
Cautarea resurselor retelei
Utilizatorii pot cauta resurse ale retelei , cum ar fi fisiere si dosare, dar si un anumit
calculator cum ar fi un server de retea pentru a vizualiza apoi resursele oferite de acesta. Pentru a
cauta un server utilizatorul trebuie sa deschida pictograma My Network Places si apoi sa execute
clic pe butonul Cautare (Search) din bara cu instrumente. Acest lucru duce la aparitia panoului
Search. Utilizatorul furnizeaza apoi numele calculatorului in caseta Nume calculator (Computer
Name) si executa clic pe Cautare Acum (Search Now).
Dupa ce a fost gasit calculatorul este usoara vizualizarea partitiilor disponibile pe server,
executand dublu clic pe pictograma calculatorului in fereastra Search
Maparea unui disc in retea
Maparea unui disc in retea pe un client Windows este la fel de facila ca in oricare din
mediile sistemelor de operare in retea, cum ar fi Windows Server si Netware. Tot ce trebuie sa
faca utilizatorul este sa caute sau sa navigheze dupa o anumita partitie. Apoi partitia poate fi
mapata executand un clic pe butonul drept al mouse-ului pe partitie si selectand Mapare disc in

retea (Map Network Drive) din meniul de comanda rapida. Astfel apare caseta de dialog Map
Network Drive, care permite selectarea discului care va fi mapat la partitie.
Dupa ce partitia a fost mapata ea apare in fereastra Windows Explorer a utilizatorului ca si cum
ar fi un disc local.
Maparea discului face mult mai usoara pentru utilizatori accesarea fisierelor continute
intr-o partitie atunci cand ei folosesc software-ul aplicatiei. Tot ce trebuie sa faca este sa
acceseze discul logic si apoi sa deschida rapid un anumit fisier.
Partajarea imprimantelor
O imprimanta partajata intr-o retea este o imprimanta care accepta comenzi de tiparire de
la mai multe calculatoare. Atunci cand conectati o imprimanta la un server din retea si il
configurati sa partajeze resursele de tiparire cu utilizatorii din retea serverul respectiv este numit
server de tiparire (Print Server). Sunt folositi de asemenea termeni diferiti pentru a desemna in
care este plasata efectiv imprimanta in retea. O imprimanta locala (local printer) este o
imprimanta care este atasata direct la un server. Imprimanta este locala insa numai in relatie cu
serverul la care este atasata. Acest server va servi ca server de tiparire pentru imprimanta.
O imprimanta la distanta (Remote printer) este o imprimanta atasata la un calculator, altul
decat serverul, ceea ce poate fi destul de confuz, deoarece calculatorul la care este atasata
imprimanta o va considera locala. Daca este imprimana este locala sau la distanta acest lucru va
depinde de calculatorul din retea pe care il folositi drept punct de referinta.
Exista si un al treile tip de imprimanta de retea: imprimanta cu conectare directa. O imprimanta
cu conectare directa (direct connect printer) este o imprimanta care are propria sa interfata pentru
retea propriul procesor si propria memorie pentru tiparire. Aceste imprimante sunt de regula
atasate direct la un hub de retea folosind cablu torsadat, exact ca in orice alt calculator din retea.
Imprimantele care nu au componente hardware de conectare directa pot fi atasate la dispozitive
si apoi sunt conectate direct la retea. Serverul de tiparire extern furnizeaza cel putin un port
paralel pentru conectarea imprimantei si un port Ethernet din categoei 5 pentru conectarea la
hub-ul de retea.
Cu toate acestea un server sau un calculator client vatrebui in continuare sa fie configurat ca
server de tiparire pentru imprimanta, pentru gestionarea comenzilor de tiparire. Acest rol nu
necesita resurse de memorie RAM sau procesor de la calculator, resurse care ar fi fost necesare
daca imprimanta ar fi fost conectata direct la server, deoarece imprimanta are propriile ei
componente harware pentru a rezolva transferul si ordonarea comenzilor de tiparire.

Tiparirea in retea
Atunci cand un utilizator tipareste un document pe o imprimanta de retea de pe un client

din retea, folosind un program aplicatie, redirectorul de pe masina client trimite datele in retea la
calculatorul server de tiparire care controleaza respectiva imprimata de retea. Serverul de tiparire
foloseste un program numit spooler de tiparire (print spooler) pentru a accepta comanda de
tiparire si plasa aceasta comanda in coade de tiparire (print queue), care este exact un fel de
memorie a calculatorului folosita pentru stocarea comenzilor de tiparire pana cand acestea sunt
trimise la imprimanta. Atunci cand imprimanta este libera pentru a accepta comanda de tiparire,
aceasta este eliberata din coada de tiparire.
Configurarea unui server de tiparire
Problemele specifice legate de configurarea unui calculator server pentru a fi un server de

tiparire vor depinde de sistemul de parare in retea folosit. Cu toate acestea, anumite sarcini vor fi
realizate in orice mediu sistem de oparare in retea, pentru a permite clientilor sa tipareasca la
imprimanta care este gazduita de serverul de tiparire:
• Imprimanta trebuie sa fie atasata fizic la serverul de tiparire. De obiecei se va folosi un
cablu de imprimanta paralel care ataseaza imprimanta la un port paralel LPT1 de pe
calculator. Imprimantele care au propriul lor program de server de tiparire vor fi
conectate direct la retea prin intermediul unui hub;
• Driverul de imprimanta adecvat trebuie sa fie instalat pe serverul de tipărire. Fiecare
sistem de operare în reţea vine cu o bază de date de drivere de imprimantă.
• Imprimanta trebuie să fie partajată în reţea. Modul în care se realizează acest lucru va
depinde de sistemul de operare în reţea ;
După ce o imprimantă este disponibliă în reţea, calculatoarele client trebuie să fie

configurate pentru a tipări la imprimantă ; acest lucru este doar o problemă de conectare la
imprimanta la distanţă şi instalarea driverului de imprimantă adecvat pe fiecare calculator client.
Clienţii Windows pot căuta sau explora imprimantele din reţea.
Din momentul în care imprimanta este localizată, utilizatorul se poate conecta la
imprimantă efectuând un clic cu butonul drept al mouse-ului pe imprimantă şi selectând
Connect, după care trebuie furnizat driverul de imprimantă adecvat.
Gestionarea unei imprimante în reţea

Administratorul de reţea are capacitatea de ca opri, de a şterge anumite comenzi de tipărire şi

chiar de a şterge întreaga coadă de tipărire.
În mod implicit, contul de administrator de pe serverul de tipărire va avea capacitatea de
a gestiona coada de tipărire. Administratorul poate atribui unor utilizatori din reţea capacitatea de
a gestiona imprimantele. Gradul în care un utilizator poate interacţiona cu o imprimantă va
depinde de autorizările sau drepturile care au fost asociate utilizatorului cu privire la imprimantă
Într-o reţea Windows, un aministrator poate monitoriza imprimantele şi cozile de tipărire
de la distanţă, de pe un client din reţea sau direct de pe server.
PARTEA II ARTA SCRISULUI

OFFICE
Generalitati
Ce este un editor de texte?

Prin tehnoredactare se înţelege "pregătirea tehnică şi grafică a unui text
înainte de a începe operaţia de tipărire". Asupra unui text sunt aplicate o
tehnoredactare serie de operaţii care permit obţinerea unui document cu calităţi grafice
superioare, lizibil, cu aspect plăcut, ansamblul acestor operaţii formând
procesul de tehnoredactare.
Tehnoredactarea se poate face manual, prin mijloace mecanice de prelucrare, sau se poate face folosind ca
mijloc de prelucrare calculatorul, în acest din urmă caz numindu-se tehnoredactare computerizată.
Tehnoredactarea computerizată presupune existenţa a două componente:
• o componentă fizică (calculatorul);
• o componentă logică (programul care realizează prelucrarea textului).
Componenta logică, programul, poartă numele de editor de texte şi el
editor de texte
trebuie să asigure câteva funcţiuni elementare:
• introducerea textului;
• stabilirea diferitelor tipuri de caractere;
• alinierea automată a textului;
• aranjarea textului în pagină;
• tipărirea textului.
Editoarele de texte performante permit şi alte operaţii, de exemplu:
• combinarea textului cu imagini;
• stabilirea de anteturi şi subsoluri;
• editarea de tabele, ecuaţii, grafice, etc.
Fişierele cu care lucrează un editor de texte sunt denumite generic documente.
Reguli de tehnoredactare
Pentru obţinerea unui document "bun pentru imprimare" trebuie parcurşi mai mulţi paşi şi, obligatoriu,
trebuie să fie respectate anumite reguli.
schemă de tehnoredactare Astfel, în primul rând trebuie să fie definit conţinutul documentului
sub forma unui manuscris, a unui document primar, a unei ciorne în
cel mai rău caz. Pe baza acestuia se stabileşte o schemă de aranjare în
pagină numită schemă de tehnoredactare. Aici se stabilesc:
• formatul paginii;
• margini;
• numerotarea paginilor;
• fonturi folosite;
• încadrarea imaginilor;
• dimensiune font, etc.
După introducerea textului, urmează etapa propriu-zisă de tehnoredactare. În această etapă

textului introdus i se aplică o serie de transformări astfel încât el să corespundă schemei de
tehnoredactare. Tot în această etapă se introduc în text eventualele imagini grafice.
Tehnoredactarea se realizează pe trei niveluri:
• nivelul document - se stabilesc caracteristici globale (formatul paginii, marginile,
anteturi şi subsoluri);
• nivelul paragraf - în tehnoredactare prin paragraf se înţelege textul cuprins între
două coduri NewLine (ENTER). La acest nivel se stabilesc caracteristicile
paragrafului: indentări (deplasare spre interior / exterior) faţă de marginea paginii,
coloanei, cadrului, modul de aliniere a paragrafului (stânga, dreapta, centrat), alineatul
(pozitiv sau negativ) - deplasarea primei linii a paragrafului spre interior sau exterior,
spaţieri înainte / după paragraf, spaţieri între liniile paragrafului, caracteristici
suplimentare: încadrarea în chenar, umbrire, aranjarea pe coloane, tabulări, etc;
• nivelul caracter - se lucrează asupra caracterelor din interiorul paragrafelor pentru
obţinerea unor efecte: font, dimensiune, stil de afişare (sublinieri, îngroşări, înclinare),
cuvinte cheie, citate, efecte speciale, indici, spaţiul dintre caractere, introducerea unor
caractere speciale (săgeţi, figuri, semne speciale, etc).
După terminarea tehnoredactării urmează etapa de tipărire. Aceasta se face de obicei pe o
imprimantă laser, aceasta oferind o calitate foarte bună textului tipărit.
După realizarea imprimării se fac corecturile pe documentul tipărit. Acestea sunt de două
categorii:
• corecturi tehnice: greşeli de sintaxă, ortografie, etc;
• corecturi artistice: retuşuri de tehnoredactare, rearanjări în pagină.
Se corectează apoi documentul în memoria calculatorului. Aceste două etape, listare-corectare,
se pot repeta până când se obţine forma finală a documentului.
Elementele interfetei, programului
La pornirea aplicatiei Microsoft Word se deschide o fereastra care contine toate

elementele unei ferestre Windows dar dispune si de elemente specifice: bare cu instrumente, bara
de stare si riglele.
Bara cu instrumente este o bară cu butoane şi opţiuni care se utilizează pentru a efectua
comenzi. Pentru afişarea unei bare de instrumente, se deschide optiunea Particularizare aflata in
meniul Instrumente. In fereastra care se deschide se face clic pe fila Bare de instrumente. Barele
de instrumente pot fi:
• Mobile - bare de instrumente care nu sunt ataşate la marginea ferestrei programului.
• Andocate (ancorate) - bare de instrumente ataşate la o extremitate a ferestrei
programului, de obicei la partea superioara sub bara de meniu. Când o bară de
instrumente este glisată sub bara de titlu a programului sau în stânga, dreapta sau în
partea de jos a ferestrei programului, ea se aşează instantaneu la respectiva margine a
ferestrei programului.
Bara mobila se poate transforma in bara andocata prin glisarea acesteia catre una din marginile
ferestrei Word sau prin executarea unui dublu clic pe bara de titlu.
Word-ul are bare de instrumente predefinite dar lasa posibilitatea utilizatorului de a-si
creea propriile bare cu instrumente.
Dintre barele cu instrumente predefinite amintim:
• Bara cu instrumente “Standard”:
• Pentru formatarea textului avem bara de instrumente predefinita “Formatare”:
• “Tabele si bordure” – are butoane care permit formatarea tabelelor, a bordurilor si a

umbrelor:
• “Desen” este o bara cu instrumente de desenat linii, poligoane, cercuri, unghiuri, casete
text, etc
• Pentru lucrul cu baze de date avem bara cu instrumente “Baza de date”:
Utilizatorul poate sa-si creeze propria bara cu instrumente:

1. Din meniul Instrumente, selectam optiunea Particularizare.
2. Executam clic pe fila Bare de instrumente.
3. Clic pe Nou.
4. Tastam numele dorit in caseta Nume bară de instrumente.
5. În caseta Bară de instrumente disponibilă pentru, selectaţam ce şablon sau document să
fie disponibile în bara de instrumente, apoi clic pe OK.
6. Selectam fila Comenzi.
Exista doua variante disponibile:

Adăugarea unui buton pe bara de instrumente:
• Facem clic pe o categorie din caseta Categorii.
• Glisam comanda dorită din caseta Comenzi în bara de instrumente.
Adăugarea unui meniu predefinit pe bara de instrumente

• În caseta Categorii, facem clic pe Meniuri predefinite.
• Glisam meniul dorit din caseta Comenzi în bara de instrumente.
După adăugarea butoanelor şi meniurile dorite, se face clic pe Închidere.
Un alt element ce apartine ferestrei Word este Bara de stare , care reprezinta o zonă
orizontală în partea inferioară a ferestrei documentului, si care furnizează informaţii despre
starea curentă a ceea ce vedeţi în fereastră, precum şi alte informaţii referitoare la context. Pentru
a afişa bara de stare, facem clic pe Opţiuni din meniul Instrumente, apoi selectam fila Vizualizare
şi marcam caseta de selectare Bară de stare de sub Afişare.
Numarul paginii si
numarul sectiunii Pozitia cursorului Alegerea modului de lucru
Riglele – pot fi verticale si orizontale si au rolul de a indica spatiul de lucru. Pentru afisarea
riglelor se alege optiunea “Rigla” din meniul “Vizualizare”.
Setarea amplasării riglei verticale:
1. În meniul Instrumente, facem clic pe Opţiuni, apoi pe fila Vizualizare.

2. Sub Imprimare şi opţiuni de aşezare în pagină Web, selectam caseta de selectare Riglă
verticală
3. Selectam sau golim caseta de selectare Riglă dreapta.
Marcaj pentru identarea primei linii din text
Marcaj pentru Marcaj pentru identarea

identare la stanga textului dreapta
Buron pentru
alegerea tipului
de tabulator
Meniuri
Un meniu este o listă de comenzi care este afişată când se face clic pe un nume de meniu
dintr-o bară de meniuri sau din altă bară de instrumente. Unele dintre aceste comenzi au imagini
lângă ele aşa că se poate asocia comanda cu imaginea. Cele mai multe meniuri se află pe bara de
meniuri care reprezinta bara orizontală de sub bara de titlu care conţine numele meniurilor. O
bară de meniuri poate fi predefinită sau particularizată.
Afişarea numai a comenzilor şi a butoanelor pe care le utilizaţi
Microsoft Office personalizează automat meniurile şi barele de instrumente în funcţie de

frecvenţa utilizării comenzilor. Când se porneste prima dată un program Office, apar numai
comenzile de bază. Apoi, pe măsură ce se lucreaza, meniurile şi barele de instrumente se
adaptează astfel încât vor apărea numai comenzile şi butoanele care se utilizeaza cel mai
frecvent.
Particularizarea meniurilor
Word-ul permite particularizarea barei de meniuri, de exemplu putem adauga sau elimina
meniuri de pe bara de meniuri dar nu avem posibilitatea de a ascunde aceasta bara.
Mutarea sau copierea unei comenzi din meniu
1. În meniul Instrumente, facem clic pe Particularizare.

2. Verificam daca barele de instrumente pe care dorim să le modificam sunt vizibile si apoi
avem grija sa:
1. Facem clic pe fila Bare de instrumente, din caseta de dialog Particularizare.
2. Selectam caseta pentru bara de instrumente pe care dorim s-o afişam.
3. Facem clic pe meniul care conţine comanda pe care dorim s-o mutam sau s-o
copiem.
Actiunea se poate realiza folosind una din

variantele:
o Pentru a muta comanda, o glisam

peste meniul dorit. Când meniul
afişează o listă de comenzi, indicam
spre locul în care dorim să apară
comanda, apoi eliberam butonul
mouse - ului.
o Pentru a copia comanda, ţinem
apăsată tasta CTRL şi glisam
comanda peste meniul pe care dorim
să-l modificam.
o În caseta de dialog Particularizare facem clic pe Închidere.
Meniurile disponibile aplicatiei Microsoft Word:
• Fisier – contine optiuni pentru lucrul cu fisiere .doc (document) sau .dot (sabloane de
document)
• Editare – contine optiuni pentru operatiile necesare editarii documentelor;
• Vizualizare – are toate optiunile necesare pentru a stabili modul de afisare a
documentului precum si configurarea ferestrei de aplicatie;
• Inserare – contine optiuni pentru inserarea in documentul curent a diferitelor obiecte,
numere de pagina, imagini, referinte etc.;
• Format – contine optiuni necesare pentru formatarea textului, obiectelor, fundalurilor,
aplicare stiluri etc.
• Instrumente – este meniul care dispune de optiuni pentru intretinerea documentului si
pentru stabilirea modurilor de imprimare, salvare, informatii utilizator,etc
• Tabel – contine toate comenzile necesare creerii si modificarii tabelelor existente in
documentul curent. Permite conversia tabelelor in text si invers.
• Fereastra – este meniul care se ocupa, prin optiunile de care dispune de organizarea
ferestrelor document.
• Ajutor – este meniul care ofera asistenta utilizatorului, ofera informatii despre varianta de
Word folosita.
Exercitii:
Personalizarea barelor cu instrumente (30 min)
In caseta de dialog Particularizare din meniul Instrumente facem clic pe butonul “Nou”
iar in fereastra de dialog scriem numele barei cu instrumente pe care dorim sa o realizam si apoi
clic pe “OK”. Pe ecran apare o bara cu instrumente “vida”, iar pentru a adauga optiuni de meniu
deschidem fila “Comenzi” si din grupurile de comenzi glisam pe bara nou creata optiunile dorite.
Sarcini de lucru:
1. Realizati o bara cu 5 instrumente al carui nume sa fie Instrumente. Redenumiti

bara nou creata cu numele dumneavoastra.
2. Inlaturati un buton de pe bara creata;
3. Adaugati un buton pe bara creata
4. Modificati imaginea corespunzatoare unui buton de pe bara creata
Personalizarea barei cu meniuri (30 min)
Pentru a crearea o bara suplimentara de meniu procedam astfel: deschidem caseta de

dialog Particularizare din meniul Instrumente si activam optiunea Nou. Adaugam barei titluri de
meniuri iar din sectiunea Comenzi alegem articolul Meniu nou. Adaugarea optiunilor la meniu se
face cu caseta Particularizare deschisala sectiunea comenzi, deschidem lista vida si si alegem din
lista Categorii grupul din care vrem sa selectam comanda. Comanda dorita se gliseaza in meniul
nou creat.
Sarcini de lucru:
1. Creati o bara de meniu cu cinci optiuni selectate din 2-3 grupuri diferite
2. Redenumiti optinuile din meniul creat
3. Adaugati o optiune noua in meniu
4. Refaceti sistemul initial al interfetei Word (optiunea Reinitializare)
Comenzi rapide
După terminarea acestei lectii veţi şti:
Să accesati si sa utilizati panourile de activitate folosind combinatii de taste.

Să reorganizaţi sau să restructuraţi pictogramele cu ajutorul comenzilor rapide.
Să creati, sa salvati rapid documentele.
Să extindeţi sau să restrângeţi porţiuni din schiţă şi să vizualizaţi un document existent în
format schiţă.
Tastele de comenzi rapide prezentate se referă la configuraţia tastaturii S.U.A.

Pentru comenzile rapide de la tastatură în care se apasă două sau mai multe taste simultan, tastele
care se apasă sunt separate de un semn plus (+) în ajutorul Microsoft Word.
Accesarea şi utilizarea CTRL+F1 - Deschide panoul de activitate sau îl ascunde pe cel

panourilor de activitate curent.
F6 - Se deplasează la un panou de activitate de la alt panou din
fereastra programului.
CTRL+TAB - Când este activ un meniu sau o bară de
instrumente, realizează deplasarea la un panou de activitate.
CTRL+SPAŢIU - Deschide meniul panourilor de activitate.
ALT+HOME - Se deplasează la panoul de activitate Pornire.
ALT+SĂGEATĂ LA STÂNGA - Inversează secvenţa panourilor
de activitate deschise.
ESC - Închide un meniu, dacă există unul deschis, sau se

deplasează înapoi la document
Utilizarea casetelor de CTRL+F12 - Afişează caseta de dialog Deschidere.
dialog Deschidere, F12 - Afişează caseta de dialog Salvare ca.
Salvare ca şi Inserare ALT+1 - Se deplasează la folderul anterior .
imagine ALT+2 - Deschide folderul de la nivelul imediat superior faţă de
folderul deschis (butonul Mai sus cu un nivel).
ALT+3 - Închide caseta de dialog şi deschide pagina de căutare
World Wide Web.
ALT+4 - Şterge folderul sau fişierul selectat (butonul Ştergere).
ALT+5 - Creează un subfolder în folderul deschis (butonul
Creare folder).
ALT+6 - Comută între vizualizările Listă, Detalii, Proprietăţi,

Examinare, Imagini reduse, Dale şi
Pictograme. ALT+7 sau ALT+U - Afişează meniul Instrumente (butonul
Instrumente).
SHIFT+F10 - Afişează un meniu de comenzi rapide pentru un
element selectat
TAB - Se deplasează între opţiunile sau zonele din caseta de
dialog.
F4 sau ALT+R - Deschide lista Privire în sau Salvare în.
F5 - Actualizează fişierele vizibile din caseta de dialog
Deschidere sau Salvare ca (meniul Fişier)
Activităţi comune CTRL+B - Transformă literele în aldine.

efectuate într-un CTRL+I - Transformă literele în cursive.
document Microsoft CTRL+U - Subliniază literele.
Word CTRL+ SHIFT+< - Micşorează dimensiunea fonturilor.
CTRL+SHIFT+> Măreşte dimensiunea fonturilor.
CTRL+SPAŢIU - Elimină formatarea paragrafului sau a
caracterelor.
CTRL+C - Copiază textul sau obiectul selectat.
CTRL+X - Decupează textul sau obiectul selectat.
CTRL+V - Lipeşte textul sau obiectul.
CTRL+Z - Anulează ultima acţiune.
CTRL+Y - Reface ultima acţiune.
ALT din stânga+SHIFT - Comută între limbi sau configuraţii ale

tastaturii.
Crearea, vizualizarea şi CTRL+N - Creează un document de acelaşi tip cu documentul
salvarea documentelor curent sau cu cel mai recent document.
CTRL+O - Deschide un document.
CTRL+W - Închide un document.
ALT+CTRL+S - Scindează fereastra documentului.
ALT+SHIFT+C - Elimină scindarea ferestrei documentului.
CTRL+S - Salvează un document.
CTRL+F - Caută text, formatare şi elemente speciale.

ALT+CTRL+Y - Repetă căutarea (după ce închideţi fereastra
Găsire şi înlocuire).
CTRL+H - Înlocuieşte textul, formatarea specifică şi elementele
Găsirea, înlocuirea şi speciale.
răsfoirea prin text CTRL+G - Realizează saltul la o pagină, un marcaj, o notă de
subsol, un tabel, un comentariu, o ilustraţie sau la o altă
amplasare.
ALT+CTRL+Z - Comută între documente sau între secţiuni dintr-
un document şi între un document şi un mesaj de poştă electronică

deschis, dacă utilizaţi Word ca editor de poştă electronică.
ALT+CTRL+HOME - Deschide o listă cu opţiuni pentru răsfoire;
utilizaţi tastele săgeată pentru a selecta o opţiune, apoi apăsaţi
ENTER pentru a răsfoi într-un document utilizând opţiunea
selectata
ESC - Revocă o acţiune.

CTRL+Z - Anulează o acţiune.
CTRL+Y - Reface sau repetă o acţiune.
Comutarea în alt mod ALT+CTRL+P - Comută în vizualizarea cu aspect pagină
de vizualizare imprimată.
ALT+CTRL+O - Comută în vizualizare schiţată.
ALT+CTRL+N - Comută în vizualizarea normală.
ALT+C - Comută în Vizualizare citire.
CTRL+\ -Extinde sau restrânge subdocumentele dintr-un
document coordonator.
CTRL+P - Imprimă un document.

ALT+CTRL+I - Comută la sau de la examinarea înaintea
Imprimarea şi imprimării.
examinarea Taste săgeată - Deplasează prin pagina de examinare când
documentelor vizualizarea este mărită.
PAGE UP sau PAGE DOWN - Deplasează cu o pagină de
examinare când vizualizarea este micşorată.
CTRL+HOME - Deplasează la prima pagină de examinare când
vizualizarea este micşorată.
CTRL+END - Deplasează la ultima pagină de examinare când
vizualizarea este micşorată.
Recenzarea ALT+CTRL+M - Inserează un comentariu

documentelor CTRL+SHIFT+E - Activează sau dezactivează urmărirea
modificărilor.
ALT+SHIFT+C - Închide Panoul recenzie, dacă este deschis.
HOME - Deplasează la începutul documentului.

END - Deplasează la sfârşitul documentului.
Vizualizarea cu aspect CTRL+] - Măreşte cu un punct dimensiunea textului selectat.
citire CTRL+SHIFT+[ - Micşorează cu un punct dimensiunea textului
selectat.
ALT+SHIFT+O - Marchează o intrare din cuprins.

ALT+SHIFT+I - Marchează un tabel de referinţe citate.
Referinţele, notele de ALT+SHIFT+X - Marchează o intrare din index
subsol şi notele de final ALT+CTRL+F - Inserează o notă de subsol.
ALT+CTRL+D - Inserează o notă de final.
CTRL+F9 - Un câmp
SHIFT+ENTER - Un sfârşit de linie
Inserarea de caractere CTRL+ENTER - Un sfârşit de pagină
speciale CTRL+SHIFT+ENTER - Un sfârşit de secţiune
ALT+CTRL+ SEMNUL MINUS - O linie de dialog
CTRL+ SEMNUL MINUS - O cratimă
CTRL+MINUS - O cratimă opţională
ALT+CTRL+C - Simbolul Drept de autor
ALT+CTRL+R - Simbolul Marcă comercială înregistrată
ALT+CTRL+T - Simbolul Marcă comercială
ALT+CTRL+PUNCT - Puncte de suspensie
Copierea formatării CTRL+SHIFT+C - Copiază formatarea unui text.

CTRL+SHIFT+V - Aplică la un text formatarea copiată.
CTRL+D - Modifică formatarea caracterelor (comanda Font,

meniul Format).
SHIFT+F3 - Modifică între litere mari şi mici.
CTRL+SHIFT+A - Formatează literele ca majuscule.
CTRL+B - Aplică formatarea aldină.
CTRL+U - Aplică sublinierea.
Aplicarea formatării CTRL+SHIFT+W - Subliniază cuvintele dar nu şi spaţiile.
caracterelor CTRL+SHIFT+D - Subliniază textul cu linie dublă.
CTRL+SHIFT+H - Aplică formatarea de text ascuns.
CTRL+I - Aplică formatarea cursivă.
CTRL+SHIFT+K - Formatează literele ca majuscule mici.
CTRL+SHIFT+SEMNUL EGAL - Aplică formatarea de indice
(spaţiere automată).
CTRL+SEMNUL PLUS - Aplică formatarea de exponent
(spaţiere automată).
CTRL+SPAŢIU - Elimină formatarea manuală a caracterelor.
CTRL+SHIFT+Q - Modifică selecţia în fonturi Symbol.
CTRL+1 - Linii spaţiate la un rând

CTRL+2 - Linii spaţiate la două rânduri
Stabilirea spaţierii CTRL+5 - Stabilirea spaţierii liniilor la 1,5 rânduri
liniilor CTRL+0 (zero) - Adaugă sau elimină un spaţiu de o linie înaintea
unui paragraf
CTRL+E - Centrează un paragraf.

CTRL+J - Aliniază un paragraf stânga-dreapta.
Alinierea paragrafelor CTRL+L - Aliniază un paragraf la stânga.
CTRL+R - Aliniază un paragraf la dreapta.
CTRL+M - Indentează din stânga un paragraf.
CTRL+SHIFT+M - Elimină indentarea din stânga a unui paragraf.
CTRL+T - Creează un indent agăţat.
CTRL+SHIFT+T - Reduce un indent agăţat.
CTRL+Q - Elimină formatarea unui paragraf.
CTRL+SHIFT+N - Aplică stilul Normal.

ALT+CTRL+1 - Aplică stilul Titlu 1.
Aplicarea stilurilor ALT+CTRL+2 - Aplică stilul Titlu 2.
paragraf ALT+CTRL+3 - Aplică stilul Titlu 3.
CTRL+SHIFT+L - Aplică stilul Listă.

ALT+SHIFT+D - Inserează un câmp DATE.
ALT+CTRL+L - Inserează un câmp LISTNUM.
ALT+SHIFT+P - Inserează un câmp PAGE.
ALT+SHIFT+T - Inserează un câmp TIME.
Lucrul cu câmpuri CTRL+F9 - Inserează un câmp gol.
CTRL+SHIFT+F7 - Actualizează informaţia legată dintr-un
document sursă Microsoft Word.
F9 - Actualizează câmpurile selectate.
CTRL+SHIFT+F9 - Anulează legătura unui câmp.
SHIFT+F9 - Comută între un cod de câmp selectat şi rezultatul
său.
ALT+F9 - Comută între coduri de câmp şi rezultate, pentru toate
câmpurile.
F11 - Se deplasează la câmpul următor.
SHIFT+F11 - Se deplasează la câmpul anterior.
CTRL+F11 - Blochează un câmp.
CTRL+SHIFT+F11 - Deblochează un câmp.
F1 - Se obţine Ajutor sau se vizitează Microsoft Office Online.

F2 - Deplasează text sau imagini.
F3 - Inserează o intrare AutoText (după ce Microsoft Word
Taste functionale afişează intrarea).
F4 - Repetă ultima acţiune.
F5 - Alege comanda Salt la (meniul Editare).
F6 - Se deplasează la următorul panou sau cadru.
F7 - Alege comanda Verificare ortografie (meniul
Instrumente).
F8 - Extinde o selecţie.
F9 - Actualizează câmpurile selectate.
F10 - Activează bara de meniu.
F11 - Se deplasează la câmpul următor.
F12 - Alege comanda Salvare ca (meniul Fişier).
SHIFT+F1 - Porneşte Ajutorul dependent de context sau

dezvăluie formatarea.
SHIFT+Tastă SHIFT+F2 - Copiază text.
funcţională SHIFT+F3 - Modifică între litere mari şi mici.
SHIFT+F4 - Repetă o acţiune Găsire sau Salt la.
SHIFT+F5 - Se deplasează la ultima modificare.
SHIFT+F6 - Se deplasează la panoul sau cadrul anterior.
SHIFT+F7 - Selectează comanda Lexicon (meniul Instrumente,
submeniul Limbă).
SHIFT+F8 - Micşorează o selecţie.
SHIFT+F9 - Comută între un cod de câmp şi rezultatul acestuia.
SHIFT+F10 - Afişează un meniu de comenzi rapide.
SHIFT+F11 - Se deplasează la câmpul anterior.
SHIFT+F12 - Alege comanda Salvare (meniul Fişier).
CTRL+F2 - Alege comanda Examinare înaintea imprimării

(meniul Fişier).
CTRL+F3 - Decupează şi depune în Spike.
CTRL+F4 - Închide fereastra.
CTRL+Tastă CTRL+F5 - Restabileşte dimensiunea ferestrei documentului (de
funcţională exemplu, după ce o maximizaţi).
CTRL+F6 - Se deplasează la fereastra următoare.
CTRL+F7 - Selectează comanda Mutare (meniul de comenzi
rapide din bara titlu).
CTRL+F8 - Selectează comanda Dimensiune (meniul de comenzi
rapide din bara titlu).
CTRL+F9 - Inserează un câmp gol.
CTRL+F10 - Maximizează fereastra documentului.
CTRL+F12 - Alege comanda Deschidere (meniul Fişier).
ALT+F1 - Se deplasează la câmpul următor.

ALT+F3 - Creează o intrare AutoText.
ALT+F4 - Se închide Microsoft Word.
ALT+F5 - Restabileşte dimensiunea ferestrei programului.
ALT+Tastă funcţională ALT+F6 - Se deplasează înapoi în document dintr-o casetă de
dialog deschisă, pentru casete de dialog cum ar fi Găsire şi
înlocuire care acceptă acest comportament.
ALT+F7 - Găseşte următoarea greşeală de ortografie sau
următoarea eroare gramaticală. Caseta de selectare Se verifică
ortografia în timpul tastării trebuie să fie selectată (meniul
Instrumente, caseta de dialog Opţiuni, fila Ortografie şi
gramatică).
ALT+F8 - Execută o macrocomandă.
ALT+F10 - Maximizează fereastra programului.
ALT+F11 - Afişează codul Microsoft Visual Basic.
Initializare pagina
Marginile de pagină
Marginile paginii determina spatiul alb dintre text si marginile paginii. Fiecare pagina are
patru margini: stinga, dreapta, sus, jos. Cand se modifica marginile paginii, noii parametri vor
afecta intregul document sau daca am insera unul sau mai multe marcaje de intrerupere de
sectiune, vor afecta sectiunea curenta.. În general, textul şi reprezentările grafice sunt inserate în
zona imprimabilă dintre margini. Anumite elemente se pot însă poziţiona şi în margini — de
exemplu, anteturile, subsolurile şi numerele de pagină.
Microsoft Word oferă o serie de opţiuni pentru marginile de pagină. Opţiuni posibile:
Utilizaţi marginile implicite ale paginii sau specificaţi unele proprii.

Adăugaţi margini pentru legare. Utilizaţi o margine de îndoire pentru a adăuga spaţiu
suplimentar în marginea documentului sau în partea sa de sus, unde plănuiţi legarea.
Marginea de îndoire asigură că textul nu va fi acoperit la legare.

Stabilirea marginilor pentru paginile faţă în faţă. Utilizaţi marginile în oglindă pentru
a iniţializa paginile faţă în faţă la documentele cu pagini alăturate, cum sunt cărţile sau
revistele. În acest caz, marginile paginii din stânga sunt imaginea în oglindă a celor din
pagina dreaptă (adică, marginile interioare au aceeaşi lăţime, iar marginile exterioare au,
de asemenea, aceeaşi lăţime).
Adăugaţi un fald de registru. Utilizând opţiunea Fald de registru din căsuţa de dialog
Iniţializare Pagină, aveţi posibilitatea de a crea un meniu, o invitaţie, un program al unui
eveniment, sau orice alt tip de document care utilizează un singur fald centrat.
Modificarea marginilor de pagină
1. În meniul Fişier, faceţi clic pe Iniţializare pagină, apoi faceţi clic pe fila Margini.
2. Sub Margini, selectaţi opţiunile pe care le doriţi.
Observatie
În cazul în care se doreşte folosirea noilor setări pentru margini şi în documentele noi se face
clic pe Implicit. Astfel setările pe care le-am realizat se vor salva în şablon.
Margini în oglindă
Marginile paginii din stânga sunt imaginea în oglindă a celor din pagina din dreapta. Adică,
marginile interioare au aceeaşi lăţime, iar marginile exterioare au de asemenea, aceeaşi lăţime.
2. În lista Pagini Multiple, selectaţi Margini în oglindă.
3. În casetele Interior şi Exterior, introduceţi valorile pentru marginile în oglindă
Setarea marginilor cu spaţiu pentru documentele legate
O setare pentru o margine pentru îndoire adaugă spaţiu în plus marginii laterale sau
superioare a unui document pe care intenţionaţi să-l legaţi. O margine cu spaţiu de legare asigură
că textul nu va fi mascat prin legare.
2. În lista Pagini multiple, selectaţi Normal.
3. În caseta Spaţiu pentru legare, introduceţi o valoare pentru marginea pentru legare.
4. În Caseta Poziţionare a spaţiului de legare, faceţi clic pe Stânga sau Sus.
Observatie: Pentru a modifica marginile la o parte a documentului, selectaţi textul, apoi stabiliţi
marginile dorite. În caseta Se aplică la, faceţi clic pe Text selectat. Microsoft Word inserează
automat sfârşituri de secţiune înainte şi după textul cu noile setări de margine.
Orientarea paginilor
O pagina fizica este întreaga suprafaţă de hartie, iar pagina utilă este numai acea suprafaţă
din pagina fizică pe care se va scrie textul documentului.
Pentru orientarea paginii parcurgem etapele:

2. Sub Orientare, faceţi clic pe Tip portret sau pe Tip vedere.
Putem utiliza in cadrul aceluiasi document atat orientare Tip Portret cat si orientare Tip
vedere
1. Selectaţi paginile pe care doriţi să le modificaţi în orientare tip portret sau tip vedere.
3. Faceţi clic pe Tip portret sau pe Tip vedere.
4. În caseta Se aplică, faceţi clic pe Text selectat.
Selectarea dimensiunii hârtiei
1. În meniul Fişier, faceţi clic pe Iniţializare pagină, apoi faceţi clic pe fila Hârtie. In
aceasta fila exista o caseta derulanta Dimensiune hartie insotita de controlaele Latime si
Inaltime
2. Faceţi clic pe o dimensiune a hârtiei.
Despre numerele de linie
Microsoft Word numără automat liniile dintr-un document şi afişează numărul

corespunzător, alături de fiecare linie de text. Această operaţie este utilă când se fac referiri la
anumite linii din document, cum ar fi liniile unui program sau ale unui contract juridic.
În mod implicit, Word numerotează fiecare linie dintr-un document (cu excepţia celor din
tabele, note de subsol, note de final, casete text şi anteturi şi subsoluri). Este însă posibilă şi
alegerea numerelor de linie care se vor afişa. De exemplu, se aplică numere de linie întregului
document, sau numai unei anumite părţi din el. Sau, se includ numere de linie la anumite
intervale, cum ar fi la fiecare a zecea linie (a 20-a, a 30-a etc.).
Dacă nu se doreşte ca Word să numere anumite linii, cum ar fi o linie de titlu sau o linie
necompletată, este posibilă neaplicarea numerele de linie acestor elemente şi continuarea
numerotării pentru liniile următoare.
Adăugarea numerelor de linie
Adăugarea numerelor de linie la un întreg document

1. În meniul Fişier, faceţi clic pe Iniţializare pagină, apoi faceţi clic pe fila Aşezare în
pagină.
2. În caseta Se aplică, faceţi clic pe Întregul document.
3. Faceţi clic pe Numere de linie.
4. Marcaţi caseta de selectare Adăugare numerotare linie şi apoi selectaţi opţiunile dorite.
Adăugarea numerelor de linie la o selecţie de text
1. Selectaţi textul pe care doriţi să îl numerotaţi.

pagină.
3. În caseta Se aplică, faceţi clic pe Text selectat.
4. Faceţi clic pe Numere de linie.
5. Marcaţi caseta de selectare Adăugare numerotare linie şi apoi selectaţi opţiunile dorite.
Numere de pagină
Microsoft Word oferă două modalităţi de adăugare a numerelor de pagină. În fiecare caz,
numerele de pagină apar în antet sau subsol, la extremitatea de sus sau de jos a paginii.

Numerotarea de bază a paginilor în anteturi şi subsoluri:
1. În meniul Inserare, faceţi clic pe Numere de pagină.
2. În caseta Poziţie, menţionaţi dacă numerele de pagină să se imprime în antet în partea
superioară a paginii sau în subsol în partea inferioară a paginii.
3. În caseta Aliniere, menţionaţi dacă numerotarea paginii să fie aliniată la stânga, centru,
sau la dreapta faţă de marginile din dreapta şi din stânga, sau în interior sau exterior faţă
de muchiile interioare şi exterioare ale paginilor care vor fi legate.
4. Dacă nu doriţi un număr pe prima pagină, goliţi caseta de selectare Afişare număr pe
prima pagină.
5. Selectaţi orice alte opţiuni pe care le doriţi.
Numere de pagină sau alte informaţii

1. În meniul Vizualizare, faceţi clic pe Antet şi subsol.
2. Dacă doriţi să plasaţi numerele de pagină în partea inferioară a paginii, faceţi clic pe
Comutare între antet şi subsol din bara de instrumente Antet şi subsol.
3. Pe bara de instrumente Antet şi subsol, faceţi clic pe Inserare număr de pagină.
Observatie: Numărul de pagină este automat inserat în marginea stângă a antetului sau
subsolului. Pentru a muta numărul de pagină la centru sau la dreapta, faceţi clic în faţa numărului
de pagină în vizualizarea Antet şi Subsol şi apăsaţi tasta TAB.
Formatarea numerelor de pagină
Modificarea formatului numerelor de pagină, cum ar fi 1, i sau a
1. Dacă documentul este împărţit pe secţiuni, faceţi clic într-o secţiune sau selectaţi mai
multe secţiuni în care doriţi să modificaţi formatul numerelor de pagină.
3. Faceţi clic pe Format.
4. În caseta Format de număr, faceţi clic pe formatul pe care îl doriţi.
Observatie: Dacă documentul conţine mai multe capitole sau secţiuni, aveţi posibilitatea să
reporniţi numerotarea paginilor cu 1 pentru fiecare secţiune.
Modificarea fontului şi a dimensiunii numerelor de pagină

2. Dacă aţi amplasat numerele de pagină în partea inferioară a paginii, faceţi clic pe
Comută între antet şi subsol în bara de instrumente Antet şi subsol.
3. Selectaţi un număr de pagină.
Afişarea sau ascunderea numărului de pagină aflat pe prima pagină

1. Dacă documentul este împărţit în secţiuni, faceţi clic într-o secţiune sau selectaţi mai
multe secţiuni în care doriţi să afişaţi sau să ascundeţi numerele de pagină aflate pe prima
pagină.
3. Selectaţi sau deselectaţi caseta de selectare Afişare număr pe prima pagină.
Amplasarea numerelor de pagină în afara antetului sau subsolului

Asiguraţi-vă că aţi inserat numere de pagină utilizând comanda Numere de pagină din
meniul Inserare. Microsoft Word inserează numerele de pagină în cadre, pe care aveţi
posibilitatea de a le poziţiona oriunde pe pagină.

2. Dacă aţi amplasat numerele de pagină în partea inferioară a paginii, faceţi clic pe
Comută între antet şi subsol în bara de instrumente Antet şi subsol.
3. Selectaţi cadrul care se află în jurul numărului de pagină.
Sfârşituri de pagină şi paginare
La completarea unei pagini cu text sau grafică, Microsoft Word inserează un sfârşit de
pagină automat şi începe o pagină nouă. Pentru a forţa încheierea paginii la o anumită poziţie,
aveţi posibilitatea să inseraţi un sfârşit de pagină manual.
Sfârşit de pagină manual
Exista posibilitatea de a forţa sfârşitul de pagină pentru a vă asigura că titlul unui capitol
începe întotdeauna pe o pagină nouă.
Dacă lucraţi cu un document cu o lungime mai mare decât câteva pagini, şi inseraţi
sfârşituri manuale de pagină, s-ar putea să fiţi nevoit să inseraţi frecvent sfârşituri de pagină
atunci când editaţi documentul. În schimb, aţi putea să setaţi opţiunile de paginare astfel încât să
controlaţi unde poziţionează Word sfârşiturile de pagină. De exemplu, aveţi posibilitatea de
a preveni apariţia unui sfârşit de pagină în interiorul unui paragraf sau a unui rând de tabel. Sau
să vă asiguraţi că un sfârşit de pagină nu va apărea între două paragrafe, ca de pildă între titlu şi
Secţiuni şi sfârşituri de secţiune
Prin sectiune se intelege o porţiune a documentului pentru care stabiliţi anumite opţiuni
de formatare a paginii. Este indicata crearea unei sectiuni atunci cand se doreste modificarea
proprietatilor cum ar fi numerotarea liniilor, numarul coloanelor sau anteturile si subsolurile
Secţiune formatată ca două coloane
Inseraţi sfârşituri de secţiune pentru a împărţi documentul în secţiuni, şi apoi să formataţi

fiecare secţiune în felul în care doriţi. De exemplu, formataţi o secţiune ca o singură coloană
pentru introducerea unui raport, şi apoi formataţi secţiunea următoare sub formă de două coloane
pentru corpul de text al raportului.
Tipuri de sfârşit de secţiune posibil de inserat
Următoarele exemple arată tipurile de sfârşituri de secţiune pe care aveţi posibilitatea de

a le insera. (În fiecare ilustraţie, linia dublă punctată reprezintă un sfârşit de secţiune.)
• Pagina următoare inserează un sfârşit de secţiune şi începe noua secţiune pe următoarea

pagină.
• Continuu inserează un sfârşit de secţiune şi începe o secţiune nouă pe aceeaşi pagină.
• Pagină impară sau Pagină pară inserează un sfârşit de secţiune şi începe o secţiune
nouă pe următoarea pagină impară respectiv pe următoarea pagină pară.

Tipuri de formate posibile la configurarea secţiunilor
Se pot schimba următoarele formate de secţiuni:

Margini
Dimensiunea sau orientarea hârtiei
Sursa de hârtie a imprimantei
Borduri de pagină
Aliniere verticală
Anteturile şi subsolurile
Coloane
Numerotare pagini
Numerotare linii
Note de subsol şi note de final
Observatie: un sfârşit de secţiune controlează formatarea de secţiune pentru textul care îl
precede. De exemplu, dacă ştergeţi sfârşitul de secţiune, textul precedent devine parte a secţiunii
care urmează şi preia formatarea acestei secţiuni. Observaţi că ultimul din document controlează
formatarea de secţiune pentru ultima secţiune a documentului sau a întregului document, dacă
acesta nu conţine secţiuni.
Controlul paginării
Aveţi posibilitatea să controlaţi cum poziţionează automat Microsoft Word sfârşiturile de pagină,
stabilind opţiunile de paginare.
Păstrarea liniilor unui paragraf împreună, pe o pagină sau într-o coloană

1. Selectaţi paragrafele care conţin liniile pe care doriţi să menţineţi grupate.
2. În meniul Format, faceţi clic pe Paragraf, apoi faceţi clic pe fila Sfârşituri de linie şi
de pagină.
3. Selectaţi caseta de selectare Se păstrează liniile împreună.
Păstrarea paragrafelor împreună
Selectaţi paragrafele pe care doriţi să le menţineţi grupate pe pagină.
de pagină.
2. Selectaţi caseta de selectare Se păstrează paragrafele împreună.
Forţarea unui sfârşit de pagină mereu înaintea unui paragraf
1. Selectaţi paragraful care doriţi să urmeze sfârşitului de pagină.

de pagină.
3. Selectaţi caseta de selectare Sfârşit de pagină înainte.
Controlul rândurilor solitare
1. Selectaţi paragrafele în care doriţi să controlaţi rândurile solitare.

de pagină.
3. Selectaţi caseta de selectare Control rând solitar.

Prevenirea continuării unui rând de tabel pe pagina următoare
1. Faceţi clic pe tabel.

2. În meniul Tabel, faceţi clic pe Proprietăţi tabel, apoi pe fila Rând.
3. Goliţi caseta de selectare Se permite rând pe pagini diferite.
Inserare manuală sfârşit de pagină
1. Faceţi clic în locul în care doriţi să înceapă o pagină nouă.

2. În meniul Inserare, faceţi clic pe Întrerupere.
3. Faceţi clic pe Sfârşit de pagină.
Modificarea tipului de sfârşit de secţiune

1. Faceţi clic în secţiunea pe care doriţi să o modificaţi
pagină.
3. În caseta Început secţiune, faceţi clic pe opţiunea care descrie locul unde doriţi să
înceapă secţiunea curentă.
Ştergeţi un sfârşit de secţiune
Atunci când ştergeţi un sfârşit de secţiune, ştergeţi de asemenea formatele secţiunii pentru textul
situat deasupra acesteia. Acel text devine parte componentă a secţiunii următoare şi preia
formatele acelei secţiuni.
1. Selectaţi sfârşitul de secţiune pe care doriţi să-l ştergeţi.
Dacă vă aflaţi în vizualizarea cu aspect pagină imprimată sau în vizualizare schiţată şi nu

vedeţi sfârşitul de secţiune, afişaţi textul ascuns făcând clic pe Afişare/Ascundere, de pe
bara de instrumente Standard.
2. Apăsaţi tasta DELETE.
Inserarea unui sfârşit de secţiune

1. Faceţi clic unde doriţi să inseraţi un sfârşit de secţiune.
2. În meniul Inserare, faceţi clic pe Întrerupere.
3. Sub Tipuri de sfârşituri de secţiune, faceţi clic pe opţiunea care descrie locul în care
doriţi să înceapă noua secţiune.
Experţi şi şabloane in Word

Programul Microsoft Word pune la dispozitia utilizatorului experţi şi şabloane, pe
calculatorul personal sau pe Web.
Prin sablon intelegem un fisier care contine instrumentele si structura necesare pentru a
forma unele elemente ale paginilor din fisierele finale.
Prin expert se defineste o caracteristica prin care se pun intrebari apoi se creeaza un
element (o macheta) corespunzator cu raspunsurile primite.
Ataşarea unui şablon documentului activ
1. Din meniul Instrumente, selectăm Şabloane şi programe de completare.

2. Facem clic pe Ataşare, apoi selectam şablonul dorit.
3. Facem clic pe Deschidere.
Copierea stilurilor, înregistrărilor AutoText, barelor de instrumente sau macrocomenzilor

într-un şablon

2. Facem clic pe Organizator şi apoi selectăm fila pentru elementele pe care dorim să le
copiem.
3. Pentru a copia elemente în sau dintr-un şablon sau fişier diferit, facem clic pe Închidere
fişier pentru a închide documentul activ şi şablonul ataşat lui, sau pentru a închide
şablonul Normal. Apoi facem clic pe Deschidere fişier şi deschideţi şablonul sau fişierul
dorit.
4. Facem clic pe elementele pe care dorim să le copiaţi şi apoi facem clic pe Copiere.
Încărcarea în Microsoft Word a unui şablon
Şabloanele sunt încărcate pentru sesiunea curentă, sau de fiecare dată când se lansează Word.

2. Sub Şabloane şi programe de completare globale, selectăm caseta de selectare
a şablonului pe care dorim să-l încărcăm.
Observatie: Dacă şablonul sau programul de completare dorit nu apare în casetă, executăm clic
pe butonul Adăugare, trecem în directorul care îl conţine, îl selectăm şi apoi executăm clic pe
butonul OK.
Inserarea unui alt fişier într-un document

1. Facem clic acolo unde dorim să introducem al doilea document.
2. În meniul Inserare, facem clic pe Inserare fişier.
3. În căsuţa Nume fişier, introducem numele fişierului pe care dorim să-l inseram, sau
rasfoim pentru a localiza fişierul.
Observatie
Daca se doreşte inserarea partială a unui document se face clic pe Zonă si apoi tastăm pur
şi simplu numele unui marcaj în document, prin marcaj in document înţelegând o selecţie dintr-
un text care este denumită şi la care putem face referire
Crearea unui document
Pentru realizarea unui document nou necompletat se foloseşte următoarea procedură: facem
clic pe instrumentul „Document nou necompletat” de pe bara de instrumente Standard.
Dacă dorim utilizarea unui şablon avem mai multe posibilităţi:
& Dintr-un şablon sau un expert existent pe computer parcurgând următoarele etape:
1. Din meniul Fişier, facem clic pe Nou.

2. În panoul de activitate Document nou, sub Şabloane, facem clic pe „Pe calculatorul meu
…” iar din fereastra care se deschide selectăm şablonul sau expertul dorit

Important: Există posibilitatea de
a crea propriile şabloane. Acest
lucru este indicat atunci când se
utilizeaza des o anumită
schemă de document, de
exemplu o adeverinţă. Pentru
realizarea şablonului trebuie
mai întâi să realizăm schema
care să conţină toate
elementele dorite (antet şi
subsol, elemenete grafice, text
etc) şi apoi din meniul Fişier
facem clic pe Salvare ca, iar în
fereastra de dialog scriem
numele fişierului si la „tip de fişier” selectam opţiunea: „Şablon document (*.dot)”. La crearea
unui şablon trebuie să ţinem cont de faptul că acestea pot conţine viruşi şi se impune utilizarea
unor măsuri de precauţie: rularea pe calculator a unui software antivirus actualizat, configurarea
nivelul de securitate pentru macrocomenzi la Maxim, golirea casetei de selectare Încredere în
toate şabloanele şi programele de completare şi nu in ultimul rând utilizarea semnăturilor
digitale.
& Din copia unui document existent

2. În panoul de activitate (adică acea fereastră care se deschide în interiorul aplicaţiei în
partea dreaptă a ecranului şi care ne permite utilizarea comenzilor în acelaşi timp în care
lucrăm la fişiere) Document Nou, sub Nou, facem clic pe Din document existent.
3. Facem clic pe documentul din care dorim să creaţi un document nou.
4. Facem clic pe Creare.
Realizarea unei broşuri
Pentru realizarea unei broşuri este indicat să începem cu un document nou pentru a evita
repoziţionarea unor elemente grafice sau a textului, problemă care ar apare atunci când se adugă
o paginare de tip carte unui document existent. Paşii pentru realizarea unui astfel de document
sunt:
1. Incepem un document nou, necompletat.

2. În meniul Fişier, facem clic pe Iniţializare
pagină, apoi facem clic pe fila Margini.
3. În lista Pagini multiple, selectam Paginare de
tip carte.
4. În casetele Interioară şi Exterioară, tastam sau
selectam spaţiul dorit pentru marginile interioare
şi exterioare.
5. În lista Foi în broşură, selectam numărul de
pagini pe care dorim să le includem într-o singură
broşură.
6. Selectam orice alte opţiuni dorite în caseta de dialog Iniţializare pagină.
7. Adaugam text, elemente grafice, anteturi sau subsoluri etc.

Crearea unei scrisori
Este posibil ca o parte din conţinutul acestui termen să nu se aplice pentru unele limbi.

2. În panoul de activitate Document nou, sub Şabloane, facem clic pe Pe computerul
meu.
3. Facem clic pe fila Scrisori & fax-uri.
4. Facem dublu clic Expert scrisoare.
5. Urmăriţi instrucţiunile Expertului scrisoare.
Crearea unui Curriculum vitae

meu.
3. Facem clic pe fila Alte documente.
4. Facem dublu clic pe Expert prezentare a activităţii.
5. Urmaţi instrucţiunile din Expert.
Crearea unui mesaj de poştă electronică

2. În panoul de activitate Document nou, sub Nou, facem clic pe Mesaj de poştă
electronică.
3. Introducem numele destinatarilor în casetele Către şi Cc.
4. În caseta Subiect, introducem subiectul mesajului.
5. Tastam mesajul în document.
6. Facem clic pe Trimitere.
Observatii:
1. Această comandă este disponibilă numai dacă aveţi instalat Microsoft Outlook.
2. S-ar putea ca o parte din experţii de mai sus să nu fie instalaţi. În acest caz vom instala
mai întâi componenetele necesare şi apoi vom putea folosi etapele descrise mai sus
Crearea unui memoriu

meu.
3. Facem clic pe fila Memorii.
4. Facem dublu clic pe Expert memoriu.
5. Urmăm instrucţiunile din Expert.
Crearea unei agende

meu.
4. Facem dublu clic pe Expert ordine de zi.

Crearea unui calendar

2. În panoul de activitate Document nou, sub
Şabloane, facem clic pe Pe computerul meu.
4. Facem dublu clic pe Expert calendar.
Anteturi şi subsoluri
Prin antet şi subsol se înţelege acele

zone din marginile superioare şi inferioare
ale fiecărei pagini dintr-un document.
Există posibilitatea de a insera text
sau elemente grafice în anteturi şi subsoluri, cum ar fi: numere de pagină, date calendaristice,
sigle, numele documentului sau al fişierului, numele autorului care sunt imprimate în partea de
sus sau de jos a fiecărei pagini din document.
Pentru a putea lucra cu zonele de antet şi subsol trebuie să selectăm opţiunea Antet şi
subsol din meniul Vizualizare.
Realizarea aceluiaşi antet sau subsol pentru fiecare pagină:
1. În meniul Vizualizare, facem clic pe Antet şi Subsol .

2. Pentru a crea un antet, introducem text sau reprezentări grafice în zona de antet.
3. Pentru a crea un subsol, facem clic pe Comutare între antet şi subsol pe bara de
instrumente Antet şi subsol pentru a ne deplasa în zona de subsol şi apoi introduceţi text
sau reprezentări grafice.
4. Dacă este necesar, formataţi textul prin utilizarea butoanelor de pe bara de instrumente
Formatare.
5. Când am terminat, facem clic pe Închidere de pe bara de instrumente Antet şi subsol.
Crearea unui antet sau subsol diferit pentru prima pagină
Există posibilitatea de a lăsa dezactivat antetul sau subsolul de pe prima pagină sau să
realizam un antet sau un subsol unic pentru prima pagină din document
1. În meniul Vizualizare, facem clic pe Antet şi subsol.

2. Pe bara de instrumente Antet şi subsol, facem clic pe Iniţializare pagină.
3. Facem clic pe fila Aşezare în pagină.
4. Marcam caseta de selectare Prima pagină diferită şi apoi facem clic pe OK.
5. Dacă este necesar, facem clic pe Afişare anterior sau Afişare următor de pe bara de
instrumente Antet şi subsol pentru a ne deplasa în zona de Antet pe prima pagină sau
în zona de Subsol pe prima pagină.

6. Realizam antetul sau subsolul pentru prima pagină a documentului sau a secţiunii.
7. Pentru a trece la antetul sau subsolul pentru restul documentului sau al secţiunii, facem
clic pe Afişare următor de pe bara de instrumente Antet şi subsol. Apoi realizam
antetul sau subsolul dorit.
Crearea anteturilor sau subsolurilor diferite pentru paginile pare şi impare
2. Pe bara de instrumente Antet şi subsol, facem clic pe Iniţializare pagină .

4. Marcam caseta de selectare Paginile pare şi impare diferă şi apoi facem clic pe OK.
5. Dacă este necesar, facem clic pe Afişare anterior sau Afişare următor de pe bara de
instrumente Antet şi Subsol pentru a ne deplasa în zonele de antet sau subsol pare sau
impare.
6. Realizam antetul sau subsolul pentru paginile numerotate impar în zona Antet pagină
impară sau în zona Subsol pagină impară şi realizam antetul sau subsolul pentru
paginile numerotate par în zona Antet pagină pară sau în zona Subsol pagină pară.
Crearea unui antet sau subsol diferit pentru o parte a unui document
Pentru a crea un antet sau subsol diferit pentru o parte din document, el trebuie să fie mai întâi
divizat în secţiuni. Acest lucru se face prin inserarea de sfârşit de secţiune in locul in care
realizam să inceapă o secţiune nouă care să conţină un antet sau subsol diferit.
Pentru realizarea acestui lucru parcurgem următorii paşi:
1. Facem clic în locul iîn care dorim un sfârşit de secţiune;
2. Facem clic pe Întrerupere din meniul Inserare;
3. Facem clic pe opţiunea care descrie locul în care dorim să înceapă noua secţiune;
4. Facem clic pe secţiunea pentru care vrem să realizăm un antet/subsol diferit
5. Executăm clic pe Antet şi Subsol din meniul Vizualizare
6. În bara de instrumente Antet şi Subsol facem clic pe Legătură la cel anterior
7. Realizăm antetul sau Subsolul dorit pentru această sectiune
Modificarea anteturilor sau subsolurilor
Editarea sau stabilirea formatului unui antet sau al unui subsol

2. Dacă este necesar, facem clic pe Afişare anterior sau Afişare următor pe bara de
instrumente Antet şi Subsol pentru a ne deplasa în antetul sau subsolul pe care dorim să-l
modificăm.
3. Facem modificările în antet sau subsol. De exemplu, revizuim textul, modificăm fontul,
aplicăm o altă culoare de font.
La modificarea unui antet respectiv subsol, aplicaţia Microsoft Word modifică în mod automat
acelaşi antet şi subsol în întreg documentul, asta dacă nu avem un document care să conţină alte
anteturi sau subsoluri într-o secţiune.
Modificarea antetului sau subsolului de pe prima pagină
Antetul sau subsolul de pe prima pagină, se poate lăsa dezactivat sau se poate crea un antet
sau un subsol unic pentru prima pagină dintr-un document sau pentru prima pagină din fiecare
secţiune din document.
1. Dacă documentul este împărţit în secţiuni, facem clic într-o secţiune sau selectaţi mai
multe secţiuni pe care doriţi să le modificaţi. Dacă documentul nu este împărţit în
secţiuni, facem clic oriunde în document.
3. Pe bara de instrumente Antet şi subsol, facem clic pe Iniţializare pagină .

5. Marcam caseta de selectare Prima pagină diferită şi apoi facem clic pe OK.
6. Dacă este necesar, facem clic pe Afişare anterior sau Afişare următor pe bara de
instrumente Antet şi subsol, pentru a ne deplasa în zona Antet prima pagină sau în zona
Subsol prima pagină.
7. Realizam antetul sau subsolul pentru prima pagină a documentului sau a secţiunii.
Poziţionarea anteturilor şi a subsolurilor
Ajustarea poziţiei pe orizontală
Centraţi un antet sau subsol, sau aliniaţi-l la marginea stângă sau dreaptă.

2. Dacă este necesar, facem clic pe Afişare anteriorul sau Afişare următorul în bara de
instrumente Antet şi subsol pentru a ne deplasa în antetul sau subsolul pe care doriţi să-l
ajustaţi.
3. Pe bara de instrumente Formatare, facem clic pe unul din butoanele de aliniere.
Utilizaţi în anteturi sau subsoluri tabulatorii prestabiliţi, pentru a centra rapid un element
sau pentru a alinia rapid mai multe elemente (de exemplu, aliniaţi data la stânga şi numerele de
pagină la dreapta). Pentru a centra un element, apăsaţi tasta TAB; pentru a alinia la dreapta un
element, apăsaţi tasta TAB de două ori.
Ajustaţi poziţia verticală
Ajustaţi distanţa de la muchia superioară sau inferioară a paginii.

ajustaţi.
3. Pe bara de instrumente Antet şi subsol, facem clic pe Iniţializare pagină.
5. În caseta Antet, introduceţi distanţa dorită de la muchia de sus a paginii până la partea de
sus a antetului.
În caseta Subsol, introduceţi distanţa dorită de la muchia de jos a paginii până la partea
de jos a subsolului.
Modificaţi distanţa dintre textul documentului şi antet sau subsol
Ajustaţi mărimea spaţiului care apare între textul din document şi antet sau subsol meniul
Vizualizare, facem clic pe Antet şi subsol.

ajustaţi.
2. Indicaţi pe rigla verticală limitele marginii superioare sau inferioare.
3. Când indicatorul devine o săgeată dublă, glisaţi marginea superioară sau inferioară în sus
sau în jos.
Ştergerea unui antet sau subsol
Când ştergeţi un antet sau un subsol, Microsoft Word şterge automat acelaşi antet sau subsol în
întregul document. Ca să ştergeţi un antet sau un subsol dintr-o parte a unui document, mai întâi
trebuie să împărţiţi documentul în secţiuni şi apoi să realizam un antet sau un subsol diferit
pentru o parte a unui document.

2. Dacă este necesar, facem clic pe Afişare anterior sau pe Afişare următor pe bara de
instrumente Antet şi subsol pentru a ne deplasa la antetul sau subsolul pe care doriţi să îl
ştergeţi.
3. În zona antetului sau a subsolului, selectaţi textul şi ilustraţiile şi apăsaţi tasta DELETE.
Vizualizarea unui document
• Faceţi clic pe meniul

Vizualizare pentru a selecta
vizualizarea Normală, Aspect
pagină Web, Aspect pagină
imprimată, Schiţă, Aspect
citire, Plan document sau
Imagini reduse.
• Faceţi clic în meniul Fişier
pentru a selecta fie vizualizarea Examinare pagină Web fie vizualizarea Examinare
înaintea imprimării.
Defilarea printr-un document
După defilare, faceţi clic acolo unde doriţi să începeţi tastarea şi apoi utilizaţi una din
următoarele variante:
Defilaţi în sus cu o linie - Faceţi clic pe săgeata de defilare în sus.

Defilaţi în jos cu o linie - Faceţi clic pe săgeata de defilare în jos.
Defilaţi în sus cu un ecran - Faceţi clic deasupra casetei de defilare.
Defilaţi în jos cu un ecran - Faceţi clic sub caseta de defilare.
Defilaţi la o anumită pagină - Glisaţi caseta de defilare.
Defilaţi la stânga - Faceţi clic pe săgeata de defilare la stânga.
Defilaţi la dreapta - Faceţi clic pe săgeata de defilare la dreapta.
Defilaţi la stânga dincolo de margine, în vizualizare normală - Ţineţi apăsată tasta SHIFT şi
faceţi clic pe săgeata de defilare la stânga.

Pentru o defilare mai lentă, utilizaţi tastele săgeţi sau tastele PAGE UP sau PAGE DOWN de
pe tastatură. Exista dispozitive cum ar fi mouse-ul care au capacitati incluse de defilare sau
panoramare
Defilarea în două părţi ale documentului
In cazul in care dorim sa vizualizam doua parti diferite ale aceluiasi document trebuie sa
parcurgem 2 etape:
1. Deplasam cursorul deasupra casetei situată în partea superioară a barei de defilare

verticală.
2. Când indicatorul mouse-ului se modifică într-un indicator de redimensionare ,

glisam bara de scindare în poziţia dorită.
Observaţii:
• Revenirea la o singură fereastră se realizeaza prin executarea de dublu clic pe caseta de

scindare.
• Pentru a muta sau copia texte între două părţi dintr-un document mare, se scindeaza
fereastra în două panouri. Vizualizam textul sau ilustraţiile pe care dorim să le copiem
într-unul din panouri şi destinaţia în celălalt panou şi apoi selectaţi şi glisaţi textul sau
ilustraţiile peste bara de scindare.
Saltul la o anumită pagină, tabel sau alt element
1. Din meniul Editare, faceţi

clic pe Salt la.
2. În caseta De sărit la, faceţi
clic pe tipul elementului la
care doriţi să faceţi saltul.
3. Variante disponibile:
o Pentru deplasarea la
un element specific,
tastaţi numele sau numărul elementului în caseta Introducere şi apoi faceţi clic
pe Salt la.
o Pentru deplasare la elementul următor sau anterior de acelaşi tip, lăsaţi caseta
Introducere goală şi faceţi clic pe Următorul respectiv Anteriorul.
Trecerea la alt element de acelaşi tip
1. Pe bara de defilare verticală, faceţi clic pe Selectare obiect după care se face răsfoirea.
2. Faceţi clic pe articolul dorit.
3. Pentru a trece la elementul următor sau anterior de acelaşi tip, faceţi clic pe Următorul
sau Anteriorul.
Revenirea la o poziţie de editare anterioară
Microsoft Word memorează ultimele trei poziţii unde aţi tastat sau editat text. Pentru întoarcerea
la o poziţie de editare anterioară, apăsaţi combinaţia de taste SHIFT+F5 până ajungeţi în poziţia

dorită. Exista posibilitatea să utilizaţi această facilitate pentru a vă întoarce într-o amplasare
anterioară după ce aţi salvat documentul.
Găsirea unui text
Utilizaţi Microsoft Word pentru a găsi şi înlocui un text, o formatare, marcaje de sfârşit de
paragraf şi alte elemente.
1. În meniul Editare, faceţi clic pe Găsire.

2. În caseta De găsit, introduceţi textul pe care doriţi să îl căutaţi.
3. Faceţi clic pe Mai mult şi selectaţi orice alte opţiuni dorite.
Pentru a selecta imediat toate instanţele unui anumit cuvânt sau expresii, selectaţi caseta de
selectare Se evidenţiază toate elementele găsite în, apoi selectaţi în care porţiune din document
doriţi să căutaţi, făcând clic în lista Se evidenţiază toate elementele găsite în.
4. Faceţi clic pe Următorul găsit sau Găsirea tuturor.
Pentru a anula o căutare în curs de desfăşurare, apăsaţi tasta ESC.
Navigarea în document cu ajutorul cuprinsului
Un cuprins este o listă a titlurilor dintr-un document. Poate fi comparat cu o harta pe care
cititorul o foloseste in parcurgerea documentului. Aveţi posibilitatea de a utiliza un cuprins
pentru a obţine o prezentare generală a termenilor discutaţi într-un document. Dacă creaţi un
document pentru Web, aveţi posibilitatea de a pune cuprinsul într-un cadru Web astfel încât să
aveţi posibilitatea de a naviga uşor prin document.
Aveţi posibilitatea de a crea cuprinsuri utilizând stilurile de titluri predefinite din

Microsoft Word (exista 9 stiluri predefinite pentru titlu). Dacă doriţi să utilizaţi propria formatare
pentru titluri, aplicaţi stiluri particularizate de titluri. După ce aţi precizat titlurile care să fie
incluse, aveţi posibilitatea de a alege un model şi să construiţi cuprinsul. Când construiţi un
cuprins, Word caută titlurile precizate, le sortează după nivelul de titlu şi afişează cuprinsul în
document. Când afişaţi un document în vizualizarea aspect pagină imprimată, cuprinsul include
numerele de pagină alături de titluri. Când comutaţi în vizualizarea cu aspect Web titlurile sunt
afişate ca hyperlink-uri astfel încât să puteţi naviga direct la un anumit termen..
Reprezentarea elementelor grafice
Aplicatia Microsoft Word ofera o gama larga de posibilitati pentru aranjarea obiectelor
desenate. Una dintre posibilitati o reprezinta utilizarea panzelor de desen.
La inserarea unui obiect desenat in Word, in jurul sau se plaseaza o panza desen.
Pânza desen are rolul de a păstra împreună părţi ale desenului si este utila mai ales atunci
cand desneul are mai multe componente. Aceasta furnizeaza o margine intre desen si restul
documentului.
Este posibilă micşorarea pânzei desen pentru a se potrivi exact în jurul obiectelor
desenate. De asemenea, este posibilă extinderea obiectului desenat şi a pânzei desen în acelaşi
timp, sau este posibilă extinderea desenului independent de pânza desen.

Dacă dorim să adăugam o imagine desenului, avem posibilitatea de a stabili ca stilul de

încadrare a imaginii să fie mobil, apoi de a glisa imaginea pe pânza desen.
Tipuri de fişiere grafice pe care le utilizează Word
Word-ul permite inserarea mai multor formate de fisier grafice. Acest lucru se poate face
direct sau prin intermediul unor filtre grafice care trebuie instalate separat. Se pot insera fara
filtru grafic urmatoarele formate de fişier:
• Enhanced Metafile (.emf)

• Graphics Interchange Format (.gif)
• Joint Photographic Experts Group (.jpg)
• Portable Network Graphics (.png)
• Microsoft Windows Bitmap (.bmp, .rle, .dib)
• Windows Metafile Graphics (.wmf)
• Tagged Image File Format (.TIFF)
• Encapsulated PostScript (.eps)
Ascunderea ilustraţiilor
Aceasta actiune determina o navigare mai rapida in cadrul documentului. Pentru aceasta
urmam pasii de mai jos:
• În meniul Instrumente, facem clic pe Opţiuni, apoi facem clic pe fila Vizualizare.
• Pentru a ascunde imagini importate, marcam caseta de selectare Substituenţi de
imagine. Microsoft Word afişează o schiţă în locul imaginii.
• Golim caseta Desenare pentru a ascunde obiecte create cu instrumentele de desenare,
cum ar fi Formele automate.
Conversia obiectelor în reprezentări grafice
• Faceţi clic pe obiectul încorporat căruia doriţi să îi faceţi conversia.

• Apăsaţi CTRL+SHIFT+F9.
Modalităţi de reducere a dimensiunii fişierului (optimizarea documentelor)
• Comprimarea imaginilor - Comprimarea imaginilor poate conduce la renunţarea la

informaţii din fişiere care sunt în plus — precum suprafeţele trunchiate, poate duce la
reducerea rezoluţiei imaginii şi unde este posibil, poate face formatul de fişier grafic
mult mai eficient.

• Dezactivarea salvărilor rapide - Utilizarea salvării rapide solicită mai mult spaţiu-
disc în perioada cât documentul este deschis, decât salvarea deplină. Aveţi
posibilitatea să salvaţi spaţiu-disc prin eliminarea selectiei Se permit salvări rapide.
• Încorporarea doar a stilurilor font TrueType utilizate în document. Încorporarea
fonturilor TrueType măreşte dimensiunea documentului. În acest caz, reducerea
dimensiunii documentului se face prin selectarea opţiunii Încorporare doar
a caracterelor în uz. Această opţiune încorporează numai stilurile font utilizate în
document.
• Ştergerea uneia sau a mai multor versiuni ale unui document - Crearea mai
multor versiuni pentru un document utilizând caracteristica Creare versiuni, poate
mări dimensiunea fişierului. Pentru a verifica dacă un document conţine alte versiuni,
faceţi clic pe Versiuni în meniul Fişier.
• Faceţi conversia obiectelor încorporate în reprezentări grafice - Adăugarea de
obiecte încorporate unui document, măreşte dimensiunea fişierului. Dacă nu este
necesară actualizarea unui obiect încorporat în document, reduceţi dimensiunea
documentului prin conversia obiectului încorporat într-o ilustraţie.
• Legarea reprezentărilor graficelor în locul inserării lor - Utilizaţi un obiect
legat in locul unui obiect incorporat. Prin obiect legat intelegem un obiect creat într-
un fişier sursă şi inserat într-un fişier destinaţie, în timp ce se menţine o conexiune
între cele două fişiere. Obiectul legat în fişierul destinaţie poate fi actualizat când
fişierul sursă este actualizat. Cu ajutorul obiectelor legate, actualizaţi uşor informaţiile
în documentul Word când informaţiile se modifică în fişierul sursă. Datele legate sunt
stocate în fişierul sursă. Fişierul destinaţie reţine numai amplasarea fişierului sursă,
dar afişează datele.
Alinierea şi aranjarea obiectelor desenate
Alinierea obiectelor desenate unul faţă de celălalt, la o pânză desen sau la pagină
Selectaţi obiectele desenate pe care doriţi să le aliniaţi.
Variante disponibile:
Pentru a alinia obiecte mobile unul faţă de altul
1. Pe bara de instrumente Desenare, faceţi clic pe Desenare.
2. Indicaţi spre Aliniere sau Distribuire şi asiguraţi-vă că Relativ la pagină sau
Referitor la pânze nu este selectată.
3. Selectaţi alinierea dorită.
Pentru a alinia obiecte mobile relativ la pânza desenului

Pentru a utiliza această procedură, obiectele trebuie să fie pe o pânză pentru desen .
2. Indicaţi spre Aliniere sau distribuire, apoi selectaţi Relativ la pânză.
3. Faceţi din nou clic pe Desenare, indicaţi spre Aliniere sau repartizare, apoi
selectaţi alinierea dorită.
Pentru a alinia obiecte mobile relativ la pagină
Pentru a utiliza această procedură, obiectele nu trebuie să se afle pe o pânză desen şi trebuie
să lucraţi în vizualizare cu aspect pagină imprimată .
2. Indicaţi spre Aliniere sau repartizare, apoi selectaţi Relativ la pagină.
3. Faceţi clic din nou pe Desenare, indicaţi spre Aliniere sau repartizare, apoi selectaţi
alinierea dorită.

Alinierea obiectelor desenate la grilă
1. Din bara de instrumente Desenare, faceţi clic pe Desenare, apoi faceţi clic pe Grilă.
2. Alegeţi una sau ambele variante de mai jos:
• Pentru aliniere automată a obiectelor desenate pe o grilă invizibilă, marcaţi caseta de
selectare Fixare obiecte la grilă.
• Pentru alinierea automată a obiectelor desenate la linii de grilă care trec de-a lungul
marginilor verticale şi orizontale ale altor forme, marcaţi caseta de selectare Fixare la
alte obiecte.
Forme
Formele pot fi redimensionate, rotite, răsturnate, colorate şi combinate pentru a crea

forme mai complexe. Multe au un ghidaj de reglare pe care îl utilizaţi pentru a modifica trăsătura
cea mai importantă a unei forme — de exemplu, modificaţi mărimea punctului de pe o săgeată.
Formele automate disponibile pe bara de instrumente Desenare includ mai multe categorii de
forme: linii, stele şi forme ondulate, conectori, forme de bază, elemente de schemă logică şi
explicaţii. Alte multe forme se găsesc şi în Clip Organizer.
Aveţi posibilitatea să adăugaţi text formelor. Textul pe care îl adăugaţi devine parte a
formei — dacă rotiţi sau răsturnaţi forma, textul se roteşte sau se răstoarnă împreună cu ea.
Casetele text pot fi tratate ca forme. Ele sunt formatate similar formelor, inclusiv în ceea
ce priveşte adăugarea de culori, umpleri şi borduri.
Crearea unui desen
Când creaţi un desen în Microsoft Word, o pânză de desen este amplasată în jurul lui, în
mod implicit. Pânza de desen vă ajută să aranjaţi şi să redimensionaţi obiectele din desen.
1. Faceţi clic în document acolo unde doriţi să creaţi desenul.
2. În meniul Inserare, selectaţi Imagine, apoi faceţi clic pe Desen nou.
Utilizaţi bara de instrumente Desenare pentru a adăuga orice forme sau imagini doriţi.
Ştergerea unui obiect desenat
1. Selectaţi obiectul pe care doriţi să îl ştergeţi.
2. Apăsaţi tasta DELETE sau faceţi clic pe Decupare din bara de instrumente
Standard.
Adăugarea unei forme automate
1. În bara de instrumente Desenare, faceţi clic pe Forme automate , selectaţi o categorie,

apoi faceţi clic pe forma dorită.
2. Faceţi clic în document pe locul unde doriţi să inseraţi Forma automată.
Adăugarea mai multor forme
1. Pe bara de instrumente Desen, faceţi clic pe Forme automate, indicaţi spre o

categorie, indicaţi spre linia punctată, apoi glisaţi pentru a face meniul flotant.
2. Faceţi dublu clic pe Forma automată pe care doriţi să o inseraţi de mai multe ori, apoi
faceţi clic în prezentare pe toate locurile în care doriţi să inseraţi Forma automată.
Operatii efectuate asupra obiectelor

Răsturnarea unui obiect
1. Selectaţi Forma automată sau WordArt-ul pe care doriţi să îl răsturnaţi.

2. În bara de instrumente Desenare, faceţi clic pe Desen, selectaţi Rotire sau răsturnare,
apoi faceţi clic pe Răsturnare orizontală sau pe Răsturnare verticală .
Crearea imaginii în oglindă a unui obiect
1. Faceţi clic pe Forma automată, imaginea , WordArt -ul sau miniatura pe care doriţi să o
dublaţi.
2. Faceţi clic pe Copiere , apoi pe Lipire .
3. În bara de instrumente Desenare, faceţi clic pe Desen, selectaţi Rotire sau răsturnare, apoi
faceţi clic pe Răsturnare orizontală sau Răsturnare verticală.
4. Glisaţi şi poziţionaţi obiectul dublat astfel încât să oglindească obiectul original.
Stabilirea aceleiaşi înălţimi şi lăţimi la obiecte diferite

1. Selectaţi toate obiectele care doriţi să aibă aceleaşi dimensiuni.
2. În meniul Formatare, faceţi clic pe Obiect, Formă automată, Imagine, WordArt
sau Miniatură.
3. Meniul Formatare se modifică pentru a reflecta tipurile de obiecte selectate.
4. În fila Dimensiune, faceţi clic în casetele Înălţime şi Lăţime, pentru a tasta dimensiunile
dorite.
Borduri, umbrire şi umpleri pentru reprezentări grafice
Bordurile, umbrirea şi umplerile pentru reprezentări grafice pot adăuga interes şi

evidenţia diverse părţi ale documentului
Aveţi posibilitatea de a adăuga borduri paginilor, textului, tabelelor şi celulelor din
tabel, obiectelor grafice, imaginilor şi cadrelor Web . Este posibilă umbrirea paragrafelor şi
textului. Este posibilă aplicarea de umpleri colorate sau texturate obiectelor grafice.
Borduri de pagină
Aveţi posibilitatea de a adăuga o bordură fiecărei margini sau tuturor marginilor paginilor
dintr-un document, paginilor dintr-o secţiune, doar primei pagini sau tuturor paginilor cu
excepţia primei. Aveţi posibilitatea de a adăuga borduri de pagină în multe stiluri şi culori ale
liniei, precum şi o mulţime de borduri grafice. Bordurile pot fi adaugate si pentru o portiune de
text, pentru un tabel sau in cazul cadrelor pe o pagina Web.
Este posibil să adăugaţi borduri obiectelor desenate şi imaginilor. Modificaţi sau
formataţi bordura unui obiect, în acelaşi mod în care modificaţi sau formataţi o linie.
In Word avem posibilitatea de a umple obiecte desenate cu o culoare omogenă, un
degrade, un model, o textură sau o imagine. Dacă dorim ca un efect de culoare sau de umplere să
apară în spatele întregului text de pe pagină am putea utiliza o inscripţionare , un fundal sau
o temă.
Adăugarea unei borduri
Adăugarea unei borduri la o imagine, un tabel sau un text
1. Selectaţi textul, imaginea sau tabelul la care doriţi să aplicaţi o bordură.

2. Din meniul Format, faceţi clic pe Borduri şi umbre, apoi pe fila Borduri.
3. Selectaţi opţiunile dorite.
4. Pentru a preciza faptul că numai anumite laturi vor avea bordură, sub Setare, faceţi clic
pe Particularizare. Sub Examinare, faceţi clic pe laturile
diagramei sau utilizaţi butoanele pentru a adăuga sau elimina
borduri.
5. Pentru a preciza poziţia exactă a bordurii unui paragraf faţă de
text, sub Se aplică, faceţi clic pe Paragraf, apoi pe Opţiuni şi
selectaţi opţiunile dorite.
Adăugarea unei borduri la o pagină
1. Din meniul Format, faceţi clic pe Borduri şi umbrire, apoi pe fila Borduri de pagină.
2. Pentru a specifica o bordură artistică, cum ar fi pomi, selectaţi o opţiune din caseta Artă.
3. Faceţi clic pe una din opţiunile de bordură sub Setări.
Pentru a preciza aplicarea bordurii pe o anumită latură a paginii, cum ar fi latura de sus,
faceţi clic pe Particularizare sub Setare. Sub Examinare, faceţi clic acolo unde doriţi să
apară bordura.
4. Pentru a preciza aplicarea bordurii unei anumite pagini sau secţiuni , faceţi clic pe
opţiunea dorită situată sub Se aplică.
5. Pentru a preciza poziţia exactă a bordurii pe pagină, faceţi clic pe Opţiuni, apoi selectaţi
opţiunile dorite.
Adăugarea unei borduri unui cadru de pagină Web
1. În meniul Format, poziţionaţi pe Cadre, apoi faceţi clic pe Proprietăţi cadru.

2. Pe fila Borduri, faceţi clic pe Afişare totală borduri cadre şi selectaţi orice alte opţiuni
doriţi.
Adăugarea unei borduri unui obiect desenat

Inainte de a incerca sa adaugam o bordura unui obiect desenat trebuie sa ne asiguram ca
acesta este amplasat pe o pânză de desen .
1. Selectaţi pânza desen care înconjoară obiectul desenat la care doriţi să adăugaţi
o bordură.
2. Pe bara de instrumente Desen, faceţi clic pe săgeata de lângă Culoare linie , iar apoi
selectaţi culoarea liniei dorite. Pentru a utiliza o dimensiune diferită sau un stil de linie
diferit, faceţi clic pe Stil linie sau pe Stil linie întreruptă .
Adăugare umbrire textului sau unui tabel

1. Selectaţi textul sau tabelul căruia doriţi să îi adăugaţi umbrire.
2. Din meniul Format, faceţi clic pe Borduri şi umbrire, apoi pe fila Umbrire.
Despre tabele

Exista documente in care infoarmatia trebuie prezentata sub forma de tabele.
Un tabel este alcătuit din rânduri şi coloane. La intersectia unei coloane cu o linie
obtinem o celula pe care aveţi posibilitatea de
a o umple cu text sau reprezentări grafice.
Microdoft Word permite crearea tabelelor
precum si formatarea acestora sau manipularea
anumitor elemente din tabel.
Aveţi, de asemenea, posibilitatea de a utiliza tabele pentru a crea aşezări deosebite în

pagină, sau pentru a crea text, reprezentări grafice şi tabele imbricate pe o pagină Web.
Modalitati de a lucra cu tabele
• Optiunea AutoFormatare în tabel – ofera tabelului un aspect placut.

• Putem utiliza stilurile de tabel disponibile în Microsoft Word, sau putem crea stiluri
proprii.
• Tabelele suporta operatii de mutare, copiere sau redimensionare.
• Latimea coloanelor poate fi fixa sau putem lasa coloanele sa-si ajusteze latimea in functie
de volumul textului.
• Textul poate fi orientat pe verticala sau pe orizontala.
• Inserare de tabele imbricate.
• Sortarea listelor în interiorul unui tabel este posibila cu aplicatia Word.
Formatarea automată a unui tabel
Aveţi posibilitatea de a da rapid tabelului un aspect profesional prin utilizarea oricăruia dintre
formatele predefinite de tabel.

2. Din meniul Tabel, faceţi clic pe AutoFormatare în tabel.
3. În caseta Stiluri de tabel, faceţi clic pe tipul de tabel dorit dorit.
5. Faceţi clic pe Se aplică.
Structura unui tabel poate suferi modificari in sensul ca s-ar putea sa apara necesitatea
adaugarii unui anumit numar de celule, randuri sau coloane. Astfel putem adauga un rand
la sfarsitul tabelului facand clic in ultima celula a ultimului rand dupa care apasam tasta
TAB.
Pentru a adăuga o coloană la dreapta ultimei coloane din tabel, faceţi clic în ultima
coloană. În meniul Tabel, poziţionaţi pe Inserare, apoi faceţi clic pe Coloane la dreapta.
O optiune foarte utila o reprezinta optiune Desenare tabel din meniul Tabel.
5. Poziţia textului într-un tabel
Orientarea textului
Text
Text

Intr-o celula textul poate fi afisat vertical sau orizontal. Putem modifica orientarea textului
parcurgand urmatorii pasi:
1. Faceţi clic pe celula tabelului ce conţine textul pe care doriţi să-l modificaţi.
2. Din meniul Format, faceţi clic pe Orientare text.
3. Faceţi clic pe orientarea dorită.
Alinierea textului într-o celulă din tabel
Implicit, Microsoft Word aliniază textul într-un tabel spre partea stângă de sus a unei celule.
Aveţi posibilitatea de a schimba alinierea unui text într-o celulă - atât alinierea pe verticală
(partea superioară, centru, sau partea inferioară) cât şi alinierea pe orizontală (stânga, centru, sau
dreapta).
1. Faceţi clic pe celula cu textul pe care doriţi să-l aliniaţi.

2. Pe bara de instrumente Tabele şi borduri, selectaţi opţiunea pentru alinierea orizontală şi
verticală dorite — de exemplu, Aliniere centru jos sau Aliniere dreapta sus.
Impartirea unui tabel
Necesitatea impartirii unui tabel apare atunci cand acesta este foarte lung. Microsoft Word
permite ca la sfarsit de pagina sa se imparta un rand al tabelului pe cele doua pagini. Pentru a
impiedica acest lucru trebuie sa procedam astfel:

2. În meniul Tabel, faceţi clic pe Proprietăţi tabel, apoi pe fila Rând.
3. Goliţi caseta de selectare Rândul poate fi pe pagini diferite.
Observatie: putem forta intreruperea unui tabel intre pagini la un anumit rand prin selectarea
randului care dorim sa apara pe pagina urmatoare si apasarea tastelor CTRL + ENTER
Transformarea textului în tabel sau invers
Conversia unui text într-un tabel
Când se doreste transformarea unui text într-un tabel, separaţi textul cu o virgulă, tabulator ca
să indicaţi unde trebuie să înceapă o nouă coloană. Utilizaţi un marcaj de sfârşit de paragraf
pentru a începe un nou rând.
1. Indicaţi unde doriţi să împărţiţi textul în coloane, prin inserarea caracterelor separatoare
dorite.
De exemplu, într-o listă cu două cuvinte pe o linie, inseraţi o virgulă sau un tabulator
după primul cuvânt pentru a crea un tabel cu două coloane.
2. Selectaţi textul căruia doriţi să-i faceţi conversia.

3. Din meniul Tabel, poziţionaţi pe Conversie şi apoi faceţi clic pe Text în tabel.
4. Din Separare text la, faceţi clic pe opţiunea pentru caracterul separator dorit.
Conversia unui tabel în text
1. Selectaţi rândurile sau tabelul cărora doriţi să le faceţi conversia în paragrafe.

2. Din meniul Tabel, poziţionaţi pe Conversie şi apoi faceţi clic pe Tabel în text.
3. Din Separare text cu, faceţi clic pe opţiunea pentru caracterul separator pe care doriţi să-
l utilizaţi, în locul limitelor de coloană.
Rândurile se separă cu marcaje de sfârşit de paragraf.
Crearea unui tabel
Crearea unui tabel se poate face prin mai multe modalitati. Alegerea variantei potrivite
depinde de modul de lucru al utilizatorului, de complexitatea tabelului. Iata cateva modalitati de
creare tabele:
O varianta foarte simpla si rapida ar fi:
1. Faceţi clic pe poziţia în care doriţi să creaţi tabelul.

2. Faceţi clic pe Inserare tabel din bara de instrumente Standard.
3. Glisaţi pentru a selecta numărul de rânduri şi numărul de coloane.
Crearea unui tabel folosind comada Inserare tabel
Utilizaţi această procedură pentru a alege opţiunile referitoare la dimensiunile şi formatul

tabelului înainte ca tabelul să fie inserat în document.

2. În meniul Tabel, poziţionaţi pe Inserare şi apoi faceţi clic pe Tabel.
3. Sub Dimensiune tabel, selectaţi numărul de coloane şi rânduri.
4. Sub Regim de potrivire automată, alegeţi opţiunile de ajustare a dimensiunilor
tabelului.
5. Pentru a utiliza o un format de tabel predefinit, faceţi clic pe AutoFormatare.
Desenaţi un tabel
Acesta optiune se impune atunci cand se doreste crearea unui tabel cu un anumit grad de
complexitate (celule cu inaltimi diferite sau un numar variat de coloane pe rand)

2. Din meniul Tabel, faceţi clic pe Desenare Tabel.
Efectul acestei actiuni este aparitia barei de instrumente Tabele şi Borduri şi indicatorul
se schimbă într-un creion.
3. Pentru a defini limitele tabelului, desenaţi un dreptunghi. Apoi desenaţi liniile coloanelor
şi ale rândurilor în interiorul dreptunghiului.
4. Pentru a şterge o linie sau un bloc de linii, faceţi clic pe Radieră în bara de instrumente
Tabele şi Borduri şi apoi faceţi clic pe linia pe care doriţi s-o ştergeţi.
5. Când aţi terminat crearea tabelului, faceţi clic pe o celulă şi începeţi tastarea unui text sau
inseraţi o ilustraţie.

Tabel în interiorul altui tabel (tabele imbricate)
Aceasta optiune da posibilitatea de a crea pagini Web. O pagina Web poate fi gandita ca un tabel
mare care contine alte tabele.
1. Din meniul Tabel, faceţi clic pe Desenare Tabel.

2. Poziţionaţi creionul în celula în care doriţi tabelul imbricat (sau un tabel în interiorul altui
tabel).
3. Desenaţi noul tabel. Pentru a defini limitele tabelului, desenaţi un dreptunghi. Apoi
desenaţi liniile coloanelor şi ale rândurilor în interiorul dreptunghiului.
4. Când aţi terminat crearea tabelului imbricat, faceţi clic pe o celulă şi începeţi tastarea sau
inseraţi un grafic.
Ştergerea unei celule, a unui rând sau a unei coloane dintr-un tabel
1. Selectaţi celulele, rândurile sau coloanele, pe care doriţi să le ştergeţi.

2. Din meniul Tabel, poziţionaţi pe Ştergere şi apoi faceţi clic pe Coloane, Rânduri sau
Celule.
3. Dacă ştergeţi celule, alegeţi opţiunea de ştergere pe care o doriţi.
Ştergerea unui tabel

2. În meniul Tabel, poziţionaţi pe Ştergere şi apoi faceţi clic pe Tabel.
Ştergerea conţinutului unui tabel
1. Selectaţi elementele pe care doriţi să le ştergeţi.

2. Apăsaţi tasta DELETE.
Afişarea sau ascunderea liniilor de grilă dintr-un tabel
Linii de grilă formează limitele celulelor. Toate tabelele au implicit margini negre tip ˝- punct,
linie simplă, linie groasă care se imprimă. Dacă eliminaţi această margine, liniile de grilă rămân
până când le ascundeţi.
• Din meniul Tabel, faceţi clic pe Afişare linii de grilă sau pe Ascundere linii de grilă.
Editarea unei liste într-un tabel utilizând o machetă de date
Dacă aveţi un tabel foarte lung utilizat ca listă, cum ar fi o listă de adrese sau o carte de
telefon, utilizând machetele de date introduceţi şi editaţi mai rapid informaţiile.
Tabelul trebuie să aibă titlurile coloanelor. Altfel, Microsoft Word utilizează informaţiile
din primul rând drept titluri ale coloanelor.
2. De pe bara de instrumente Bază de date, faceţi clic pe Machetă de date.
Fiecare rând din tabel apare ca o înregistrare de date. Textul din fiecare titlu de coloană
apare ca un câmp din înregistrare.
3. Utilizaţi butoanele săgeată Înregistrare pentru a vă deplasa printre înregistrări. Tastaţi
modificările în câmpuri şi selectaţi alte opţiuni dorite.
Inserarea unui text înaintea unui tabel
Atunci cand un tabel este inserat pe prima linie din prima pagina a unui document si
dorim inserarea unui text inaintea tabelului se face clic in prima celula si apoi apasam ENTER.
Îmbinarea mai multor celule într-una singură într-un tabel
Combinaţi două sau mai multe celule din acelaşi rând sau din aceeaşi coloană, într-o singură
celulă. De exemplu, combinaţi câteva celule pe orizontală pentru a crea un titlu de coloană (într-
un capăt de tabel) care se întinde de-a lungul mai multor coloane.
1. Selectaţi celulele pe care doriţi să le îmbinaţi.

2. Din meniul Tabel, faceţi clic pe Îmbinare celule.
3. Tastaţi textul.
Mutarea sau copierea elementelor într-un tabel
1. Selectaţi celulele, rândurile sau coloanele, pe care doriţi să le mutaţi sau să le copiaţi.
2. Variante disponibile:
o Pentru a muta textul selectat, glisaţi-l într-o nouă amplasare.
o Pentru a copia textul selectat, ţineţi apăsată tasta CTRL în timp ce efectuaţi
glisarea spre noua amplasare.
Numerotarea celulelor dintr-un tabel
1. Selectaţi celulele pe care doriţi să le numerotaţi.
Pentru a numerota începutul fiecărui rând, selectaţi numai prima coloană din tabel făcând
clic pe linia de grilă sau bordura superioară a coloanei.
2. Faceţi clic pe Numerotare pe bara de instrumente Formatare.
Calcule în tabel
Tabelele pot contine valori numerice asupra carora pot actiona diferite expresii matematice care sa
utilizeze operatori matematici sau formule de calcul. Referirea la celulele tabelului se face prin
intermediul adreselor care se construiesc astfel: coloanele se noteaza cu litere iar randurile cu
numere iar adresa unei celule va fi data de litera corespunzatoare coloanei urmata de numarul
randului. Ex. A1, C3, D7 etc. Formulele de calcul pot face referire la celulele din tabelul curent sau
dintr-un alt tabel din document. In cazul in care ne referim la un alt tabel atunci trebuie sa definim
un marcaj, numele acestuia fiind folosit pentru identificarea tabeleului.
Totalizarea numerelor de pe un rând sau o coloană
1. Faceţi clic pe celula în care doriţi să apară rezultatul sumei.

2. Din meniul Tabel, faceţi clic pe Formulă.
3. Dacă celula pe care aţi selectat-o se află la baza unei coloane de numere, Microsoft Word
propune formula =SUM(ABOVE), adică suma celulelor de deasupra. Faceţi clic pe OK
dacă doriţi acest lucru.

Dacă celula selectată este la capătul din dreapta al unui rând de numere, Word propune
formula =SUM(LEFT), adică suma celulelor din stânga. Faceţi clic pe OK dacă doriţi
acest lucru.
Efectuarea altor calcule într-un tabel
1. Faceţi clic pe celula în care doriţi să apară rezultatul calculului.

2. Din meniul Tabel, faceţi clic pe Formulă.
3. Dacă Microsoft Word propune o formulă pe care nu doriţi să o utilizaţi, ştergeţi-o din
caseta Formulă, fara a sterge semnul egal.
4. În caseta Lipire funcţie, faceţi clic pe o funcţie. De exemplu, pentru a aduna numere,
faceţi clic pe SUM.
Pentru a face referire la conţinutul unei celule din tabel, introduceţi adresa celulei în
parantezele din formulă. De exemplu, pentru a aduna numerele din celulele A1 şi B4,
formula este: =SUM(a1;b4)
5. În caseta Format de număr, introduceţi un format pentru numere. De exemplu, pentru

a afişa un număr ca un procentaj zecimal, faceţi clic pe 0,00%.
Poziţionarea unui tabel pe o pagină
Mutarea unui tabel
1. În vizualizare aspect pagină imprimată, opriţi indicatorul pe colţul din sus-stânga al

tabelului până când apare ghidajul de mutare al tabelului.
2. Glisaţi tabelul în noua amplasare.
Alinierea unui tabel pe o pagină

2. În meniul Tabel, faceţi clic pe Proprietăţi tabel, apoi faceţi clic pe fila Tabel.
3. Sub Aliniere, selectaţi opţiunea dorită.
Pentru a indenta tabelul pe care l-aţi aliniat la stânga, introduceţi un număr în caseta
Indentare din stânga.
Referirea celulelor dintr-un tabel
La efectuarea calculelor în tabel, faceţi referire la celulele cu A1, A2, B1, B2 ş.a.m.d, cu
litera reprezentând coloana şi numărul reprezentând rândul. Referirile la celulele din Microsoft
Word, spre deosebire de cele din Microsoft Excel, sunt întotdeauna referiri la adrese absolute. De
exemplu, referirea la o celulă cu A1 în Word, este acelaşi lucru ca referirea la o celulă cu $A$1
în Excel.
Referirea celulelor individuale
Pentru a face referire la celule în formule, utilizaţi virgula pentru a separa referinţele la
celule individuale şi utilizaţi două puncte pentru a separa prima şi ultima celulă dintr-o zonă de
celule, aşa cum este prezentat şi în exemplele de mai jos.

Pentru a calcula media acestor celule:
=average(b:b) sau =average(b1:b3)
=average(a1:b2)
=average(a1:c2) sau =average(1:1,2:2)
=average(a1,a3,c2)
Referirea rândului întreg sau coloanei întregi
Faceţi referire la un rând întreg sau la o coloană întreagă pentru calcule, în următoarele moduri:
• Utilizarea unei zone care cuprinde numai litera sau numărul care o reprezintă — de
exemplu, 1:1 pentru a referi primul rând din tabel. Această specificare permite calculul
pentru a include automat toate celulele din rând, dacă v-aţi decis să adăugaţi alte celule
mai târziu.
• Utilizarea unei zone care include anumite celule — de exemplu, a1:a3 pentru a face
referire la o coloană cu trei rânduri. Această specificare permite calculul pentru a include
numai acele celule specificate. Dacă adăugaţi mai târziu alte celule şi doriţi să le includeţi
în calcule, trebuie să editaţi formula de calcul.
Repetarea unui cap de tabel pe mai multe pagini consecutive
Când lucraţi cu un tabel foarte lung, el trebuie împărţit acolo unde se află un sfârşit de
pagină. Atunci când tabelul se întinde pe mai multe pagini, faceţi ajustări tabelului pentru a fi
siguri că informaţia apare acolo unde o doriţi.
Capetele de tabel repetate sunt vizibile numai în vizualizarea cu aspect pagină imprimată sau
când imprimaţi documentul.
1. Selectaţi rândul titlu sau rândurile. Este necesar ca selecţia să includă primul rând al
tabelului.
2. Din meniul Tabel, faceţi clic pe Repetare rânduri titlu.
Redimensionarea unui tabel
Redimensionarea unui tabel întreg
1. În vizualizare aspect pagină imprimată, fixaţi indicatorul pe tabel până când ghidajul de
redimensionare al tabelului apare în colţul din dreapta-jos al tabelului.
2. Fixaţi indicatorul pe ghidajul de redimensionare a tabelului până când apare o săgeată
dublă.
3. Glisaţi limitele tabelului până când tabelul este de dimensiunea dorită.
Schimbarea lăţimii coloanei
• Menţineţi indicatorul pe limita coloanei pe care doriţi s-o mutaţi, până când acesta devine
un indicator de redimensionare şi apoi glisaţi limita până când coloana are lăţimea dorită.
Schimbarea înălţimii rândului
• Menţineţi indicatorul pe limita rândului pe care doriţi să-l mutaţi, până când el devine un
indicator de redimensionare şi apoi glisaţi limita.

Rânduri sau coloane multiple de aceeaşi dimensiune
1. Selectaţi coloanele sau rândurile care doriţi să aibă aceeaşi dimensiune.

2. Din bara de instrumente Tabele şi borduri, faceţi clic pe Repartizare uniformă coloane
sau Repartizare uniformă rânduri.
Scindarea unei celule
1. Faceţi clic într-o celulă, sau selectaţi mai multe celule pe care doriţi să le scindaţi.
2. Din meniul Tabel, faceţi clic pe Scindare celule.
3. Selectaţi numărul de coloane sau rânduri în care doriţi să scindaţi celulele selectate.
Diagrame in Word
Microsoft Word permite inserarea unei game variate de diagrame, utilizand instrumentele
pentru diagrame de pe bara de instrumente Desenare, sau folosind optiunea Nomograma din
meniul Inserare. Diagrame pot fi utilizate atunci cand se doreste o reprezentare grafica sugestiva
a unor relatii, procese, obiective etc. Utilizarea diagramelor au rolul de a exemplifica un
material conceptual variat şi de a înveseli documentele. In Word diagramele nu au baze de cifre
si pot fi de mai multe tipuri:
Organigrama – utilizata pentru a arata relatiile ierarhice dintr-o

institutie;
Diagrama ciclica – utilizata pentru reprezentarea unui proces

ciclic;
Diagrama radiala – utilizata pentru stabilirea relatiilor unui element

nucleu cu alte elemente;
Diagrama Venn – folosita in cazul in care se doreste afisarea

zonelor de suprapunere dintre elemente;
Diagrama tinta – folosita pentru a indica pasii catre atingerea unui

obiectiv;
Piramida – reflecta relatii fundamentale.
Când se adaugă sau se modifică o diagramă, aceasta apare cu spaţiu de desenare în jurul
său, schiţat de o bordură care nu se imprimă şi de ghidaje de dimensionare. Este posibilă
dimensionarea diagramei utilizând comenzi de dimensionare pentru a mări zona de desenare
astfel încât să existe mai mult spaţiu de lucru, sau se poate renunţa la spaţiul suplimentar
potrivind bordura mult mai aproape de diagramă.
Organigrame
Construirea unei organigrame se poate realiza folosind mai multe forme:
forma Superior - plasată deasupra şi conectată la orice altă formă (subordonat sau
colaborator)

forma Asistent - plasată dedesubt şi conectată cu orice altă formă cu un conector cotit.
Această formă este plasată deasupra oricărei forme adiţionale subordonate ataşate la
forma particulară superioară
forme Subordonate - plasată dedesubt şi conectată la o formă superioară
forme Colaborator - formă lângă altă formă care este conectată la aceeaşi formă
Organigrama creata se poate formata in intregime cu stiluri predefinite sau se formateaza

parti ale acesteia prin adaugare de culoare si text, modificare accentuare linie si stil, adaugare de
umpleri, texturi sau fundaluri. Toate aceste operatii se pot face cu usurinta folosind bara de
instrumente Nomograma.
Crearea unei diagrame pe baza unui tabel Word
1. Creaţi un tabel în Word, cu etichete text pe primul rând şi pe coloana din stânga şi
numere în celelalte celule.
2. Faceţi clic în tabel.
3. Din meniul Inserare, faceţi clic pe Obiect şi apoi faceţi clic pe fila Creare.
4. În caseta Tip obiect, faceţi dublu-clic pe Diagramă Microsoft Graph.
Word afişează o diagramă cu informaţiile din tabelul pe care l-aţi creat. Datele asociate
diagramei se află într-un tabel numit foaie de date.
Este posibilă editarea datelor în diagramă făcând clic pe o celulă din foaia de date şi revizuind
intrarea.
Produs Cantitate Valoare

Hartie 2 40
Catalog 3 100
Registru 1 40
matricol
Condica 5 25
prezenta
100
Hartie
80
60 Catalog
40 Registru
matricol
20
Condica
prezenta
0
Cant Valoare
Revenirea în Word, se face executand clic in corpul documentului.
Cuprinsul documentelor in Word
Prezentare generală
Cuprinsul ofera cititorilor o prezentare sumara a

subiectelor si ii ajuta pe acestia sa le gaseasca in document.
Cuprinsul poate fi comparat cu o harta pentru cititor si face o
prezentare generala a ceea ce contine respectivul document. Pentru realizarea corecta a unui
cuprins trebuie sa cunoastem cateva lucruri despre:
1. Stilurile de titlu predefinite;
2. Stiluri particularizate;
3. Schite de document.
Pentru a crea un cuprins in Word trebuie parcurse doua etape:
1. Stabilirea textului care intra in cuprins;
2. Textul marcat trebuie colectat impreuna, intr-o singura amplasare ce alcatuieste
cuprinsul.
Marcarea textului se poate face pe masura ce acesta este scris sau prin parcurgerea
intregului document dupa ce acesta a fost redactat. Marcarea textului care urmeaza sa intre in
cuprins se poate face in mai multe feluri:
Folosirea stilurilor predefinite de titlu;
Crearea unei schite a documentului;
Crearea de stiluri particularizate
Aplicatia Word dispune de 9 stiluri predefinite de titluri si folosirea acestora ar reprezenta
cea mai usoara modalitate de marcare a textului pentru cuprins. Folosirea unuia dintre stilurile
predefinite de titlu determina o viteza mai mare de lucru. Dar se pot crea si stiluri proprii,
particularizate. Uneori poate că nu veţi dori ca intrările de acelaşi nivel din cuprins să fie la fel
formatate în document. De exemplu, fiecare dintre intrări poate avea o altă culoare în
documentul principal, dar nu şi în cuprins.
Dupa marcarea textului care va intra in componenta cuprinsului trebuie sa indicam locul
(punctul de inserare) in care va fi amplasat. Punctul de inserare poate fi la
inceputul sau la sfarsitul unui document. Dupa aceasta trebuie parcurse
urmatoarele etape:
1. Clic pe meniul Inserare;
2. Indicati optiunea Referinta;
3. Clic pe Index si tabele
4. Clic pe fila Cuprins si OK.
(se creaza un cuprins cu
optiuni implicite).
Modificarile facute in
document, dupa inserarea cuprinsului trebuie urmate de o operatie de intretinere a
acestuia. Probabil dorim ca adaugarile facute sa se reflecte in cuprins iar numerele de
pagina sa fie corect indicate.
Operatia de intretinere consta in selectarea cuprinsului urmata de apasarea
tastei F9 sau apasand butonul Actualizare Cuprins din bara de instrumente Schitare.
Fereastra de dialog care se deschide solicita alegerea modului in care se face
actualizarea:
Actualizare numai numere de pagina;
Actualizare tabel intreg.
Indicatii: nu editati intrarile in cuprins; pentru modificarea textului care apare in
cuprins trebuie sa faceti modificarile chiar in corpul documentului si apoi actualizati
cuprinsul (tastati F9) pentru operarea modificarilor.
Odata creat un cuprins, acesta poate fi supus unor operatii de formatare, pentru
a face intrarile mai atractive si mai usor de citit. In Word avem formate predefinite de
Cuprins si ne putem folosi si de cateva optiuni de formatare cum ar fi de exemplu
introducerea unor hyperlink-uri sau putem stabili cum sa arate linia dintre text si
numarul paginii.

Pentru a reusi formatarea unui cuprins trebuie sa cunoastem structura acestuia:
Fontul – este un element care suporta modificari asupra dimensiunii,
tipului, culorii etc.;
Numerele de pagina - reprezinta o componenta a cuprinsului la care se
poate renunta. Daca optam pentru afisarea numerelor de pagina in
cuprins atunci putem specifica daca acestea sa fie aliniate la dreapta sau
sa apara langa intrarea text;
Caracter aflat inaintea tabulatorilor - (puncte, liniute) in cazul alinierii
numerelor de pagina la marginea din dreapta;
Nivele – intr-un document pot exista maxim trei nivele.
Multe dintre aceste atribute se pot modifica toate deodată utilizând un format de cuprins
predefinit. Formatul va avea efect asupra întregului cuprins.
Putem modifica aspectul unui cuprins la crearea acestuia sau dupa construire. Formatele
predefinite se gasesc in caseta de dialog Index si Tabele. Trebuie sa tinem cont de urmatoarele
aspecte:
Modificarea formatului;
Afisam / Ascundem numerele de pagina;
Modul de aliniere a numerelor de pagina;
Alegerea caracterului aflat inaintea
tabulatorilor;
Stabilirea numarului de nivele.
Formatarea unui cuprins se poate face si manual cu
observatia ca nu mai putem actualiza cuprinsul dupa aceea,
deoarece s-ar pierde toate modificarile.
In cazul in care documentul este conceput pentru
afisare pe ecran, intrarile din cuprins pot aparea ca hyperlink-uri, ceea ce ajuta cititorii in
parcurgerea documentului direct pe ecran.
Pentru a vizualiza hyperlink-urilor in locul numerelor de pagina este suficient sa
modificam modul de vizualizare din Aspect pagina imprimata in Aspect pagina Web si activarea
hyperlink-urilor in locul numerelor de pagina in caseta de dialog Index si tabele.
In final, dupa ce am invatat sa construim un cuprins este important sa ne asiguram daca
acesta contine intrarile corecte. Pentru acest lucru trebuie sa selectam optiunile dorite in caseta
de dialog Optiuni pentru cuprins.
Imbinarea corespondentei
Prezentare generală
Imbinarea de corespondenţă se utilizează în Microsoft Word pentru a produce plicuri şi

etichete pentru corespondenţa în masă. De asemenea se pot crea scrisori formular sau mesaje de
poştă electronică personalizate, cupoane numerotate şi multe altele.
Structura unei îmbinări de corespondenţă
Într-o îmbinare de corespondenţă se lucreaza cu trei elemente diferite:

documentul principal cu care se porneste;
informaţiile, cum ar fi numele şi adresele, pe care doriţi să le îmbinaţi cu
documentul principal pentru a crea un set de documente unice (aceste informaţii
sunt stocate într-un fişier separat, numit fisier de date, cum ar fi o foaie de lucru
Excel;
setul de documente finalizate.
Documentul principal
Documentul principal este documentul de pornire. Se face initializarea acestuia pentru a obtine o
forma similara cu cea a documentelor finale (scrisori, plicuri, mesaje de poste electronica,
etichete, cupoane).
Documentul principal contine:
informatii care sunt aceleasi in fiecare copie. Aceste informatii se tasteaza o

singura data indiferent de numarul de scrisori care urmeaza sa fie imprimate;
substituienti pentru informatii unice
Informaţii unice
Informaţiile unice sunt acele informaţii care sunt diferite în fiecare copie îmbinată pe care
o creaţi.
Când efectuaţi o îmbinare, se creează un nou document pentru fiecare set de informaţii
unice. Informaţiile unice înlocuiesc substituenţii pe care i-aţi adăugat la documentul principal.
Exemple de informatii unice:
Numele din linia de salut a unei scrisori;
Adresele de pe plicuri;
Valorile datorate de catre abonatii unor institutii pentru serviciile furnizate (de
exemplu servicii de telefonie, cablu TV etc)
Fişiere de date
Fişier de date este un termen generic care acoperă o întreagă categorie de fişiere cu care
se lucreaza în permanenţă. Când informaţiile unice sunt organizate într-un fişier de date, se poate
controla unde să apară respectivele informaţii într-un document de tip îmbinare corespondenţă.
Intr-un fisier de date sunt stocate informatiile unice pe care dorim sa le utilizam intr-o imbinare
corespondenta. Crearea de legaturi intre anumite informatii si substituienti este posibila structurii
unui fisier de date.
Documente finalizate
Documentele finalizate dintr-o îmbinare de corespondenţă reprezinta: etichetele,

plicurile, scrisorile, mesajele de poştă electronică, faxurile sau celelalte documente pe care le
imprimaţi sau le trimiteţi în format electronic.
La terminarea unei îmbinări de corespondenţă, aveţi:
Setul de documente individuale pe care le imprimaţi (scrisori, etichete, plicuri sau
cupoane)
Documentul principal cu care aţi început. Deoarece copiile documentului finalizat nu
sunt salvate, este necesar să salvaţi documentul principal. Word ţine minte ce fişier de
date a fost conectat la documentul principal — când veţi deschide iar documentul
principal, realizarea unei noi îmbinări de corespondenţă se poate face rapid.
Initializarea documentului principal şi conectarea la fişierele de date
Imbinarea corespondentei este posibila prin conlucrarea a doua elemente: fisierele de date
si campurile. Aceste elemente functioneaza impreuna pentru obtinerea informatiilor unice in
fiecare din copiile imbinate. Intelegerea modului de functionare si a relatiei dintre cele doua

elemente determina posibilitatea de configurare si executare a unor proiecte simple de imbinare a
corespondentei.
Intr-un fisier de date coloanele reprezinta categorii de informatii si fiecare rand reprezinta
o inregistrare completa. Fisierele de date pot fi create cu o multitudine de programe care
organizeaza informatiile in coloane si randuri.
Pentru a obtine rezultate bune, se configureaza fişierul de date astfel încât fiecare
coloană să reprezinte cea mai mică categorie posibilă. De exemplu atunci cand acem nevoie de
nemele si prenumele unor persoane vom folosi o coloana pentru nume si o coloana pentru
prenume in loc de o singura coloana pentru Nume si Prenume. Astfel lucru creste flexibilitatea
atunci cand se aranjeaza campurile in documentul principal.
Pentru a crea un fişier de date atunci cand se doreste realizarea unei imbinari
corespondenta trebuie sa realizam urmatorii pasi:
1. În panoul de activitate Îmbinare corespondenţă, selectaţi opţiunea Tastarea unei noi liste,
apoi faceţi clic pe Creare.
2. Se deschide caseta de dialog Listă de adrese nouă cu o listă de anteturi de coloane.
3. Faceţi clic pe Particularizare pentru a modifica anteturile de coloane.
Noul fişier se salvează ca fişier bază de date pentru corespondenţă (.mdb) în folderul Surse
de date personale, aflat in directorul Documentele mele. Fişierul se poate reutiliza pentru
viitoarele îmbinări de corespondenţă. Se pot aduce modificări înregistrărilor din fişier deschizând
caseta de dialog Destinatari îmbinare corespondenţă în timpul unei îmbinări sau deschizând
fişierul în Access.

Câmpuri
Câmpurile care inserează informaţii din fişierele de date corespund anteturilor de coloană
din fişierul de date. Plasând un câmp într-un document, indicaţi că doriţi ca la acea amplasare să
apară o anumită categorie de informaţii.
Informaţiile specifice care se imprimă sau se afişează într-un document individual
îmbinat vor proveni de la un rând (o înregistrare) din fişierul de date.
Câmpurile se pot combina, separându-le cu semne de punctuaţie. De exemplu, pentru a
crea o adresă, se pot seta câmpurile din document astfel:
«Nume» «Nume de familie»
«Adresă»
«Localitate», «Judeţ» «Cod poştal»
Pentru a vedea o listă a câmpurilor Word, faceţi clic pe Câmp în meniul Inserare.
Efectuarea unei îmbinări de corespondenţă
Pentru a deschide panoul de activitate Îmbinare corespondenţă, mergeţi la meniul Instrumente,

indicaţi spre Scrisori şi corespondenţe, apoi faceţi clic pe Îmbinare corespondenţă. Panoul de
activitate vă conduce pe parcursul etapelor de realizare a îmbinării.
Panoul de activitate se deschide cu o întrebare. Trebuie să ştie în ce tip de document
doriţi să îmbinaţi informaţiile.
Prin etapele procesului de îmbinare de corespondenţă faceţi deplasarea apăsând pe
legăturile Următorul din partea de jos a panoului de activitate. Dacă este necesar să repetaţi un
pas, faceţi clic pe legătura Anteriorul.
1. Alegerea documentului principal
Pentru a alege un format de plic, precum şi fonturi pentru

adresele expeditorului şi ale destinatarului, faceţi clic pe legătura
Opţiuni plic. În paşii anteriori, aţi selectat tipul de document pe
care îl creaţi (plicuri). Al doilea pas este alegerea documentului
principal, adică, a documentului de pornire pe care doriţi să îl
utilizaţi pentru a configura plicurile. Opţiunile pe care le vedeţi
în panoul de activitate vor fi diferite, în funcţie de tipul de
document selectat în primul pas.
Utilizare document curent: Documentul curent este documentul deschis în mod curent pe ecran.
Dacă aţi fi deschis un document plic şi apoi aţi fi deschis panoul de activitate Îmbinare

corespondenţă, aţi fi utilizat această opţiune. Deoarece aţi început cu un document necompletat,
care nu este în format de plic, această opţiune nu este disponibilă.
Modificare aspect document: Această opţiune este selectată deoarece era deschis un document
necompletat când aţi deschis panoul de activitate Îmbinare corespondenţă. Doriţi să transformaţi
documentul deschis, necompletat, într-un document plic. După ce faceţi clic pe legătura Opţiuni
plic şi alegeţi dimensiunea plicului şi celelalte opţiuni dorite, documentul plic va înlocui
documentul necompletat.
Pornire de la un document existent: Dacă aveţi un document plic care a fost salvat anterior şi
pe care doriţi să îl utilizaţi pentru îmbinarea de corespondenţă, dar aţi început cu un document
necompletat, selectaţi această opţiune pentru a înlocui documentul necompletat cu documentul
plic.
Conectare la un fişier de date
Selectare destinatari înseamnă alegerea fişierului de date (denumit aici listă) la care doriţi să
vă conectaţi. În acest pas, vă veţi conecta la fişierul de date unde sunt păstrate informaţiile unice
pe care doriţi să le îmbinaţi în documente.
Aveţi trei opţiuni la dispoziţie, şi anume:
a. Utilizarea unei liste existente: Dacă aveţi deja un fişier de date care conţine
informaţiile pe care doriţi să le îmbinaţi, selectaţi această opţiune. Apoi, faceţi
clic pe legătura Răsfoire din panoul de activitate pentru a localiza şi deschide
respectivul fişier.
b. Selectare din persoanele de contact din Outlook: Dacă doriţi să utilizaţi lista
persoanelor de contact din Outlook ca fişier de date, selectaţi această opţiune.
Apoi, faceţi clic pe legătura Alegere folder persoane de contact pentru a localiza
şi deschide folderul corect pentru lista persoanelor de contact.
c. Tastarea unei noi liste: Dacă nu aveţi un fişier de date adecvat şi doriţi să creaţi
unul, selectaţi această opţiune.
Alegerea înregistrărilor
După ce creaţi fişierul de date pe care îl veţi utiliza la îmbinare, se va deschide caseta de dialog
Îmbinare corespondenţă destinatari. În această casetă de dialog, aveţi următoarele posibilităţi:
a. Sortaţi lista, alfabetic, de exemplu, făcând clic pe un antet de categorie (coloană).

b. Filtraţi lista făcând clic pe săgeata de lângă antet, apoi pe valoarea după care doriţi să
filtraţi (de exemplu, un anumit cod poştal). Întotdeauna se pot afişa din nou toate
înregistrările dacă se face clic pe săgeată şi se face clic pe (Toate).
c. Deselectaţi o casetă de selectare alăturată unei înregistrări pentru a exclude respectiva
înregistrare din îmbinare.
d. Utilizaţi butoanele pentru a selecta sau exclude toate înregistrările sau pentru a găsi
anumite înregistrări.
Toate acestea se pot face alegând, sortând şi filtrând înregistrările din fişierul de date în
caseta de dialog Îmbinare corespondenţă destinatari care se deschide automat după ce vă
conectaţi sau după ce creaţi un fişier de date.
Aranjarea documentului principal
1. Faceţi clic pe legătura Bloc adresă din panoul de activitate Îmbinare corespondenţă
pentru a adăuga un câmp compus «BlocAdresă» la document.
2. Apare caseta de dialog Inserare bloc adresă, unde aveţi ocazia să specificaţi elementele
adresei, precum şi formatul pentru numele destinatarului.
3. Dacă trimiteţi corespondenţă internaţională, lăsaţi selectată caseta Formatare adresă
conform ţării/regiunii destinaţie pentru a vă asigura că adresa va fi formatată corect.
4. Pentru a evita erorile din blocul de adresă, faceţi clic pe Potrivire câmpuri pentru a face
manual legătura dintre coloanele din fişierul de date şi elementele de adresă din câmpul
«BlocAdresă».
Aranjarea documentului principal înseamnă plasarea de conţinut în document. Acest conţinut

constă din:
Informaţii care rămân aceleaşi în fiecare copie îmbinată.
Câmpuri (substituenţi) pentru informaţiile care sunt unice în fiecare copie
îmbinată.
Cea mai rapidă metodă de a adăuga câmpuri de adresă este de a face clic pe legătura Bloc
adresă din panoul de activitate Îmbinare corespondenţă. Dacă faceţi clic pe această legătură, se
adaugă la plic un câmp pre-proiectat «BlocAdresă».
Câmpul «BlocAdresă» este o compilaţie din alte câmpuri, cum ar fi Prenume, Nume de
familie, Adresă poştală, Localitate, Judeţ şi Cod poştal. Probabil că va fi necesar să potriviţi
coloanele din fişierul de date cu aceste câmpuri (veţi avea ocazia să încercaţi acest lucru în
timpul sesiunii de activitate practică ce va urma).
Examinare
Aveţi posibilitatea să examinaţi rezultatele îmbinării înainte

de a efectua îmbinarea. În pasul de examinare, mai aveţi
încă ocazia să adăugaţi sau să eliminaţi câmpuri, precum şi
de a limita numărul de înregistrări din fişierul de date care
să fie incluse în îmbinare. După ce aţi adăugat tot
conţinutul şi toate câmpurile la documentul principal,
sunteţi pregătiţi să examinaţi aspectul documentelor
îmbinate. Când faceţi clic pe legătura Următorul în partea
de jos a panoului de activitate pentru a vă deplasa la pasul
de examinare din procesul îmbinării de corespondenţă,
primul document îmbinat apare automat. În funcţie de cum
arată primul document, aveţi o serie de opţiuni la
dispoziţie:

Dacă nu arată bine, faceţi clic pe legătura Anteriorul din partea de jos a panoului de
activitate. Revenind la pasul anterior, aveţi posibilitatea să adăugaţi, să ştergeţi sau să
faceţi potrivirea câmpurilor sau alt fel de corecturi pentru ca informaţiile să se afişeze
corect.
Dacă totul arată bine, faceţi clic pe butonul cu săgeată dublă spre dreapta din
partea de sus a panoului de activitate pentru a parcurge încă câteva din documentele
îmbinate.
Dacă doriţi să vizualizaţi documentul îmbinat pentru o anumită înregistrare (rând din
fişierul de date), faceţi clic pe legătura Găsirea unui destinatar pentru a căuta
respectiva înregistrare.
Pe măsură ce parcurgeţi documentele, aveţi posibilitatea să excludeţi de la îmbinare
orice înregistrare dacă faceţi clic pe Exclude acest destinatar.
Finalizarea îmbinării
Dacă faceţi clic pe Imprimare se deschide caseta de

dialog Îmbinare pentru imprimantă. Se poate opta
pentru a imprima toate documentele pe care le-aţi
creat, numai un document sau un anumit interval de
documente.
Dacă faceţi clic pe Editare plicuri individuale se
deschide caseta de dialog Îmbinare într-un document
nou. În această casetă de dialog, se aleg înregistrările
pe care doriţi să le îmbinaţi într-un nou document
atotcuprinzător care conţine toate documentele
îmbinate.
Când sunteţi satisfăcut după examinarea tuturor documentelor îmbinate, atunci este
momentul pentru a imprima rezultatele finale.
PARTEA III-A FRUMUSETEA GRAFICII
20 LECTII DESPRE GRAFICA
Lectia 1
Despre imaginea pe calculator
Lumea imaginilor de tot felul ne domina

viata, prelucrarea lor este realizata, in anumite
etape, in exclusivitate de catre
calculator. Ne gandim la procesul de
pregatire pentru tiparire sau imprimare, la
mixajul video, la prelucrarea paginilor web, ....
Prelucrarea imaginilor de către
calculator a fost introdusă destul de târziu şi

a reprezentat un pas extrem de important în evoluţia calculatoarelor. Astăzi nici nu poate fi
conceput lucrul cu calculatorul fără ajutorul imaginilor. Sistemul de operare, programele,
aplicatiile, aproape fara exceptie, au interfete grafice, multe dintre ele fiind generatoare,
creatoare de imagini, sau aavand ca scop prelucrarea digitala a unor imagini.
Pentru a intelege ce inseamna prelucrarea sau realizarea unei imagini trebuie sa intelegem
ce inseamna imaginea digitala, cum „se vede” aceasta pe ecran ....
Imaginea este de fapt un ansamblu de puncte caracterizate de pozitia lor pe ecran si de
culoare. Pozitia punctelor poate fi data prin coordonate date explicit sau prin ecuatii matematice
care descriu curbe sau suprafete pe care sunt asezate aceste puncte.
De exemplu, reprezentarea unei „pete” rosii pe monitor poate fi data de o baza de date, un
tablou de coordonate de pe suprafata monitorului care arata ca o foaie de hartie milimetrica unde
fiecare patratel este un „pixel”. Un pixel este deci caracterizat de coordonate si de un numar cod
care reprezinta culoarea.
Ecranul poate avea, in functie de calitatea interfetei grafice a calculatorului diverse
rezolutii exprimate in numarul de linii verticale si orizontale. Vizualizarea imaginii depinde de
aceasta calitate grafica a ecranului, dar rezolutia imaginii create poate fi mai buna decat
performantele monitorului, astfel ca aceasta are calitati exprimate in „dots per inch” (puncte pe
inch patrat, unde un inch este 2,61 cm). Calitatea unei imagini este data de aceasta rezolutie care,
cu cat este mai mare, cu atat acuratetea este mai mare, detaliile sunt mai vizibile si implicit, la
tiparire, calitatea este mai buna. Rezolutie mare inseamna insa si o dimensiune mai mare a
fisierului imagine, datorita acelor multe elemente din baza de date care descrie imaginea.
Din cauza acelor baze de date sau tablouri mari, principala problemă în prelucrarea
imaginilor este cantitatea de memorie necesară. Pentru a obţine o imagine alb-negru reală, va
trebui să folosim 256 nuanţe de gri. Fiecare pixel poate avea una din aceste nuanţe. Pentru
memorarea unui pixel este necesar un byte, iar pentru un ecran de rezolutie 800x600 nuanţe de
gri va fi nevoie de 800x600=48000bytes.
Pentru realizarea imaginilor color s-a pornit de la teoria lui Young şi Helmoltz. Modelul a
fost denumit RGB (Red-Green-Blue). În acest model, fiecare nuanţă de culoare este obţinută prin
amestecarea celor trei culori fundamentale în diferite proporţii. Culoarea neagră se defineşte
prin absenţa totală a celor trei culori, iar culoarea albă prin prezenţa lor integrală.
Cantitatea de memorie necesară pentru un punct colorat este de
trei ori mai mare decât cea pentru un punct gri.
În scopul reducerii spaţiului necesar memorării unei imagini s-a
recurs la o paletă cu 256 de culori. Pentru memorarea unui pixel se
reţine culoarea din paletă, deci este necesar un byte în loc de trei. O altă
metodă de reducere a spaţiului de memorare este compresia fişierului
care reţine imaginea. Astfel se genereaza imaginile .GIF .JPG
Imaginea bitmap este generată pixel cu pixel prin desenare sau
prin scanarea unei imagini exterioare. Ea este definită de pixel: (entitate
a grilei, căreia i se atribuie un număr de biţi pentru culoare), numărul de culori şi rezoluţie.
Imaginile bitmap au dimensiuni mari şi prin modificarea dimensiunii imaginea suferă în calitate.
În afară de memorarea imaginilor punct cu punct (bitmap) mai există şi memorarea
vectorială. Imaginea este reţinută prin elementele care o compun.
În acest caz:
• memoria ocupată este mult mai mică
• manevrabilitatea este mult mai mare (o linie, un cerc, o
curbă pot fi uşor mutate prin schimbarea coordonatelor) . În cazul
imaginii bitmap, pentru mutarea obiectului, trebuie şters punct cu punct
şi apoi redesenat.
• faţă de imaginile bitmap, calitatea scalării este mult mai mare în cazul unei imagini
vectoriale la care se face scalarea coordonatelor obiectelor care o compun. La imaginile bitmap

scalarea se realizează prin suprimarea unor puncte din imagine, sau prin dublarea anumitor
puncte obţinându-se uneori rezultate nesatisfăcătoare.
Formatul bitmap nu poate fi total înlocuit deoarece el reprezintă imagini reale de tipul
fotografiilor. Acestea nu sunt formate din succesiuni de linii, cercuri, sau dreptunghiuri şi deci
memorarea lor vectorială este imposibilă.
Utilizatorul trebuie să opteze între formatul bitmap şi cel vectorial în funcţie de imaginea
pe care o are de prelucrat.
Majoritatea programelor WEB nu recunosc decât imagini bitmap, care se încarcă mai
uşor. Pentru o lucrare ce urmează a fi tipărită se recomandă imaginea vectorială. Atunci când
este posibil, se preferă formatul vectorial.
Principalele extensii de fişiere care reţin imagini sunt: .bmp, .pcx, .gif,
.jpg, .tif, .cdr, .dwg, .ppt. Acestea corespund diferitelor editoare grafice
dintre care cele mai cunoscute enumeram Paint- pentru prelucrarea
imaginilor bitmap şi CorelDraw prentru prelucrarea imaginilor vectoriale.
Prin operatia de Export sau Save As se pot obtine din programele Corel sau
Photoshop, imagini compresate de tip JPG sau GIF care sunt de dimensiune
redusa in detrimentul calitatii. Acestea sunt foarte des folosite in ceea ce vom
invata mai departe: grafica paginilor de web.
Iata o scurta descriere a formatelor grafice compresate:
COMPUSERVE BITMAP, .GIF
Formatul .GIF a fost creat special pentru schimbul de imagini prin sistemul CompuServe
Information System, care este o baza informativa la care ne putem adresa utilizand un modem.
Oricum, .GIF ofera capacitatea de comprimare, dar nu suporta decat 256 de culori. La fel ca si
.BMP, .GIF este folosit in general in scopul efectuarii unor importuri de fisiere din si in diferite
editoare. Avantajul acestui format este dimensiunea redusa a fisierelor, fapt care permite
utilizarea pentru paginile de web unde pretentiile grafice nu sunt mari.
JOINT PHOTAGRAFIC EXPERTS GROUP, .JPG
Noul format raspandit printre utilizatorii foarte calificati este JPEG (sau .JPG) care
inseamna Joint Photografic Experts Group( grupul de oameni care au venit cu ideea acestui
format). Formatul .JPG este proiectat sa comprime imagini imense, pentru a ocupa mai putin
spatiu pe disc.Insa atunci cand salvam grafice in format .JPG pierdem date, implicit din calitatea
imaginii. In marea majoritate a cazurilor pierderile sunt imfime iar majoritatea utilizatorilor nu
poate observa diferenta, dar aceasta este un amanunt care merita sa fie tinut minte.
Rezumat: Imaginile sunt construite prin puncte al caror caracteristici sunt inscrise intr-un
„tabel” care se gaseste in fisierul de imagine. In functie de modul de descriere a punctelor vom
intalni imagini bitmap si imagini vectoriale. Calitatea imaginii este data de rezolutia ei exprimata
in dpi (dots per inch)
Intrebari:
1. Dati trei elemente care caracterizeaza complexitatea imaginii si, implicit si
dimensiunea fisierelor corespunzatoare.
2. Ce inseamna imagine compresata? Care este principalul dezavataj al folosirii
imaginilor de acest tip?
3. Formulati deosebirile intre imaginile bitmap si cele vectoriale.

LECTIA 2
EDITOARE GRAFICE PENTRU IMAGINI IN PUNCTE (BMP)
Inainte de a invata despre editoare in particular, va trebui sa stim cum sunt organizate
acestea. In primul rand trebuie sa stim ca scopul crearii unei imagini este acela de a fi tiparita
sau folosita pentru prezentarea pe ecranul calculatorului in cadrul unei lucrari mai complexe
cum ar fi un document PPT sau o pagina de web, in sfarsit intr-un document “multimedia”
care poate contine imagine si sunet. Spatiul pe care desenam are dimensiuni prestabilite prin
asa zisele “setari” care permit organizarea paginii sau “panzei” pe care vom desena.
Important ! Nu uitati sa stabiliti de la inceput conditiile in care veti lucra: dimensiunea
“colii”, mai ales in situatia in care veti dori sa tipariti imaginea sau doriti sa aiba o dimensiune
speciala care permite incadrarea intr-un anume loc.
EDITORUL GRAFIC PAINT

Programul Paint, realizat de firma Microsoft şi livrat o dată cu sistemul de operare
Windows, crează şi vizualizează imaginile de tip bitmap Extensia fişierelor care reţin aceste
imagini grafice este .bmp.
La deschiderea programului fereastra aplicaţiei conţine următoarele zone:
o Un meniu
o Zona în care se realizează desenul
o Cutia cu instrumente din care se pot
selecta primitivele necesare pentru
desenare.
o Meniul primitivei care permite
alegerea unor opţiuni
o Cutia de culori
o Bara de informaţie are în stânga
diferite informaţii şi în dreapta
coordonatele în pixeli a cursorului
(Originea sistemului de coordonate
se află în colţul din dreapta sus.)
o Două bare de defilare utilizate
pentru vizualizarea în întregime a
desenului
În Paint obţinerea unui desen constă în realizarea succesivă a primitivelor ce compun

desenul (cercuri, dreptunghiuri, curbe)
Primitivele grafice oferite de Paint sunt: decuparea unei zone dreptunghiulare
sau a unei zone oarecare în vederea prelucrării ei; guma, umplerea suprafeţelor închise,
alegerea unei culori din desen, lupa, creionul, pensula, pulverizatorul, cutia de text, linia,
linia curbă, dreptunghiul, poligonul, elipsa şi
dreptunghiul rotunjit
Paleta de culori.
Culorile curente, de desenare şi de fond sunt
afişate în cutia de culori. Pentru selectarea culorii de

desenare se va apăsa butonul stâng al mouse-ului iar pentru culoarea de fond click
dreapta. Paleta de culori numită paleta implicită, conţine 24 culori.
Pentru a extinde numărul de culori apelăm Colors / Edit Colors/ Define Custom Colors.
Din această fereastră putem selecta dintr-un număr de 48 de culori sau putem defini o nouă
culoare astfel:
- deplasând cursoarele de intensitate şi culoare până la nuanţa dorită.
- introducând în cele 6 casete de text informaţii despre: nuanţă (Hue), saturaţie (Sat),
luminozitate (Lum); sau trecând cantităţile de roşu (Red), verde (Green) şi albastru (Blue).
Operaţii asupra selecţiilor, operatii pe care le puteti obtine din meniul Paint:
1. Rotaţii: Image/ Flip/ Rotate.

2. Deformări-înclinări: Image / Streck (modificarea procentului în înălţime)/ Skew (înclinaţii
pe orizontală şi pe verticală date în grade). Iata exemple de
deformare a unei imagini prin operatia “skew”. Se vad mai jos imaginea originala si cea
deformata. Apoi am ilustrat o imagine intoarsa.
3. Inversarea culorilor: Image / Invert Colors (înlocuirea culorii cu complementara ei).

4. Copierea selecţiei: Edit/ Copy (copierea în Clipboard ) Edit /Paste mutarea în locul dorit.
5. Inserarea în alte aplicaţii: tastăm Copy, imaginea se memorează în Clipboard, apoi Paste
în Paint.
6. Ştergerea: Edit/ Clear Selection Del.
7. Salvarea unei selecţii ca fişier: Edit/ Copy to
8. Inserarea unui fişier: Edit/ Paste from
Imaginile pe care le obtineti prin prelucrare in Paint sunt implicit salvate cu extensia BMP.
Crearea lor este destul de primitiva si greoaie, dar are avantajul ca avem la indemana oricand
acest editor grafic care ne poate salva in situatia in care nu avem altceva la indemana. De aceea
recomandam invatarea cu atentie a operatiilor ce se pot face cu acest editor simplu pentru ca
toate acestea pot fi utile in alte programe mai perfectionate
Rezumat:
Paint este cel mai la indemana program pentru creare si prelucare de imagini Bitmap.
El poate executa operatii simple de deformare, modificare culoare, decupare de imagine,
redimensionare, trimitere catre alte programe (export) in formate de fisier universale (JPG, GIF)
Intrebari:
1. Faceti o lista de 5 instrumente de creare si prelucrare a imaginilor bitmap din editorul
grafic Paint si descrieti functiile lor, dand si pasii de lucru pentru crearea unui desen.
2. Cu ce extensii se salveaza imaginile create in Paint?
3. Cum se coloreaza o parte a unei imagini? In ce conditii?

Exerccitii:
I. Realizati un desen, salvat cu numele plansa1.bmp care sa reprezinte schematic
clasa in care invatati.
II. Construiti o imagine cu o frunza, apoi multiplicati si colorati diferit mai multe
frunze.Faceti ca din frunza originala sa obtineti altele apparent diferite prin
rotiri, deformari sau redimensioanri Salvati cu numele frunze.bmp, in
directorul “noi”.
Lectia 3
Spaţiul de lucru in editoare
Marginile
Coala de hartie sau campul alb de pe monitor vor fi, in continuare, obiectele noastre de
studiu. Ele nu trebuiesc privite ca obiecte reci pentru ca ochiul are nevoie de echilibru si mesaj in
orice obiect privit, si chiar daca nu sunt constientizate toate aspectele grafice, de compozitie si
armonie, acestea sunt necesare in orice produs , oricat de simplu ar fi el.
Conceperea unui document electronic, text, imagine, afis, pagina de carte, pagina de
jurnal, pagina ce poate fi vizualizata cu un browser, etc. , impune respectarea unor reguli care
dau acestora nu numai mesajul in sine, pornit de la conţinut, dar şi acela mai profund determinat
de de elementele grafice si de aranjare in pagina , alternantele de alb si negru, de “vid” şi “plin”
care pot da uneori mai mult mesaj decât textul sau imaginea în sine.
Priviţi macheta paginii de mai jos şi observaţi câtă lipsă de armonie au formele grafice
plasate fără o logică anume, fără un minim de “bun simţ” estetic...
abcdeg 1234
unu doi trei
pentru sapte
Putem elimina aceste deficienţe legate de disarmonia lucrurilor? Suntem capabili să

realizăm idealul estetic corelat cu acela al transmiterii mesajului total al produsului nostru
electronic? Este nevoie să fim “artişti” sau pur şi simplu armonia este la îndemâna oricui cu o
minimă cunoaştere a unor reguli de bază ale compoziţiei?

Această parte a cursului de grafică ne va ajuta să înţelegem foarte bine cum să ne
orientăm pe foaia(spatiul) pe care o folosim, cum să o conducem spre o intrebuinţare
eficientă şi plină de mesaj..
Oricare din editoarele grafice sau de text pe care le vom folosi, are în meniu o opţiune de
control asupra spaţiului de lucru, respectiv foaia sau sheet sau paper, astfel încât să ne putem
stabili de la început dimensiune, margini aşezarea obiectelor din interior, condiţii de tipărire, etc.
Suntem, de cele mai multe ori, încorsetaţi de anumite aspecte tehnice care limitează fantezia unui
nonconformist dar lasa suficientă libertate pentru manevre pe un spaţiu standard care poate fi
modelat şi astfel organizat încât mesajul să fie optim.
Alegerea dimensiunii spaţiului de lucru este determinată în primul rând de destinaţia
produsului nostru care poate fi: o scrisoare sau document oficial, un afiş, o pagină de carte, o
pagină de ziar, o pagină-ecran pentru Internet, o carte de vizită, o felicitare, o prezentare de tip
power-point, etc. Indiferent care este situaţia, există câteva elemente comune pe care le preluăm
din meniul amintit sau ni le imaginăm şi ţinem cond ele....
Schema de mai jos indică toate elementele care sunt incluse într-un meniu (de exemplu în
Word) şi care stabilesc marginile spaţiului de lucru
6.
Cum trebuie să fie aceste margini? Ne punem întrebarea în funcţie de destinaţia

documentului pe care urmează să îl elaborăm, de nevoile “tehnice” dar şi de cele estetice.
Vom alege câteva exemple, fără a spune că le-am epuizat pe toate
1. Documentul text, oficial trebuie să fie sobru cu marginile de sus şi jos cu dimensiuni egale,
nu mai mici de 1,5-2 cm , astfel încât să putem adăuga un header şi/sau un footer, fără să
“înghesuim”...Marginile din stânga şi dreapta trebuie să aibă dimensiuni adecvate destinaţiei
documentului: dacă va fi pus la dosar, dacă va fi păstrat într-o mapă sau va fi pur şi simplu
un flyer, un mic afiş sau o prezentare publicitară. În general, trebuie avut grijă ca marginile
documentului să fie suficient de mari astfel încât sa existe un spaţiu “de reflecţie”, pentru
odihna privirii şi care va scoate mult mai bine în evidenţă textul scris în interior. Alegerea
acestor margini trebuie sa fie optimă şi nu cu exagerarea albului care ar putea diminua
valorea mesajului scris. Dăm mai jos trei situaţii spre comparaţie.

2. Vom observa mai târziu că alegerea marginilor depinde şi de conţinutul interiorului paginii şi
aceasta se întâmplă în situaţiile în care creăm pagini combinate de imagine şi text sau numai
de imagine, cu ajutorul unor aplicaţii cum ar fi PowerPoint, Photoshop, CorelDraw,
FrontPage etc. Aici situaţiile se complică, mai ales că unele producţii sunt realizate exclusiv
pentru vizualizare pe ecran (pagini Internet sau prezentări) În aceste cazuri vom da paginii şi
un fond care poate fi colorat sau cu anumite efecte, ceea ce va duce la eliminarea discuţiei
despre margini în sensul propus mai sus
Rezumat:
Stabilirea formatului de pagina pentru documentul care va fi tiparit este esentiala pentru
lucrarea pe care o realizam. Trebuie sa avem in vedere aranjarea echilibrata a “obiectelor” de pe
pagina repectiva. Documentul este caracterizat de un spatiu de lucru si de margini. Dimensiunea
marginilor este stabilita in functie de continutul documentului ce va fi realizat (afis, ziar, revista,
pliant, scrisoare, etc.)
Lectia 4
Aranjarea paginilor in editoare de text si grafica
I) MsWord . Din meniul File se alege Page Setup. Se vor stabili dimensiunile în milimetri
ale marginilor foii de lucru, bineînţeles, nu înainte de se stabili formatul acestei foi (vezi
figura de mai sus). De regulă se lucrează pe formatul A4 , 210x297 mm,cel mai folosit în
standardele europene. Meniul Page Setup permite stabilirea poziţiei paginii , portret sau
landscape. Opţiunea landscape este folosită în situaţi mai speciale, tabele mai complicate,
texte scrise pe mai mullte coloane pentru realizarea unor pliante, etc. Se vor stabili
dimensiunile marginilor (sus, jos, stânga, dreapta), precum şi opţiunile suplimentare
“gutter”-marginea pentru îndosariere, “header” şi “footer”, stfel ca pagina să fie
echilibrată, în funcţie de ceea ce spuneam mai sus, destinaţia documentului şi conţinutul
acestuia. Vom găsi şi forme predefinite, aşa zisele “templates”, pentru diferitele tipuri de
documente cum ar fi: scrisori, pagini de fax, “memo-uri”, CV-uri sau resume-uri,
rapoarte, etc.

II) Corel Draw este un editor specializat pentru prelucrarea imaginilor. Obiectul de lucru
este tot o coală albă, însă nu există restricţii pentru lucrul în interiorul sau în afara
acesteia.Opţiunea Page Setup, aflată în meniul Layer, nu impune stabilirea strictă a
marginilor, aceasta fiind la dispoziţia utilizatorului. Sunt două situaţii de lucru, date de
destinaţia desenului creat: un desen de sine stătător sau un desen care va fi folosit în alt
editor, de regulă text, pentru ilustrare. În primul caz ne vom stabili clar marginile prin aşa
zisele guidelines(linii de ghidaj), iar în al doilea, nu este necesar acest lucru pentru că
desenul va fi preluat şi dus în altă aplicaţie prin copy+paste sau prin “export/import”.
Folosirea liniilor de ghidare (guidelines) este simplă. Ele se “trag” cu mouse din riglele
de ghidare aflate sus sau în stânga ecranului. Riglele sunt marcate în milimetri sau inch şi
ne permit vizualizarea dimensiunii marginilor şi a spaţiului interior. Putem realiza uşor şi
un punct propriu de referinţă de coordonate (0,0), trăgând cu mouse colţul de referinţă
aflat la intersecţia celor două rigle.
III) Pagemaker este un editor profesional pentru cărţi, broşuri, reviste, etc. utilizat cu succes
pentru flexibilitatea lui, alături de alte editoare specializate cum ar fi Xpress….de către
cei care lucrează în tipografii, edituri, etc. La deschiderea unui nou document suntem
întrebaţi direct, într-o fereastră de setare despre dimensiunile paginii, forma, opţiunile de
numerotare şi, bineînţeles, marginile stânga, dreapta, sus, jos, ba mai mult şi despre
imprimanta pe care o vom folosi la tipărire. După ce am validat opţiunile de setare în
fereastră (click pe OK) vom avea pe monitor fereastra de lucru cu foaia pe care vom scrie
ale cărei margini sunt marcate, cu riglele de ghidare şi diferitele instrumente de lucru.
Spaţiul în care se lucrează este practic nelimitat, dar acela tipăribil este numai cel marcat
pe foaia indicată de săgeţi.

IV) Photoshop este destinat exclusiv prelucrării imaginilor. Filosofia de lucru a acestuia este
diferită de a celorlalte editoare pentru că destinaţia lui este numai aceea de a prelucra
imagini ce vor fi folosite în alte aplicaţii.
De această dată, spaţiul de lucru se va numi “layer” , fără să credem însă că aceasta este o
“foaie” ci un “strat” dintr-o serie care se aşează una peste alta ca nişte folii transparente
ce conţin părţi ale unui desen.
Layerul are o zonă activă în care se află desenul, deci în care lucrăm, şi o zonă
numită “canvas” (pânză), pe care este aşezate . Aceasta “pânză poate fi dimensionată la
solicitarea utilizatorului, astfel încât să poată dispune de un spaţiu convenabil pentru
vizualizarea desenului şi pentru eventuale manevre ulterioare. Setarea acesteia se face din
opţiunea Image/Canvas Size/ .
Trebuie să menţionăm că un desen poate fi compus din mai multe leyere aşezate
unul peste altul ca nişte folii transparente.
Rezumat:
Stabilirea marginilor unui document este dependenta de programul(editorul cu care
lucram). Elementele commune sunt date in special de posibilitatile tehnice ale imprimantei cu
care tiparim. Avem in vedere sa proportionam correct marginile de sus, jos, stanga dreapta, astfel
incat pagina sa aiba o “lumina” corespunzatoare dependenta de obiectee ce se afla in spatial de
lucru.
In MsWord marginile sunt fixe se stabilesc din “Page setup” si raman fixe in tot
documentul pe care se lucreaza.
Editoarele exclusiv grafice (Corel si Photoshop) nu au optiuni de setare initiala a paginii
de lucru, aceasta reaizndu-se direct printr-o amplasare corecta a obiectelor.
Exercitii:
1. Deschideti MsWord si pregatiti aranjarea de pagina pentru un proiect la obiectul
biologie. Tineti cont ca materialul ce va fi realizat va contine text si desene si se va pune
la dosar.
2. Trebuie sa realizati un afis pentru un spectacol de teatru. Cum delimitati marginile in
Corel Draw? Pregatiti pagina impartita in patru parti egale folosind liniile de gidaj.
Realizati practice acest afis.
3. Dati exemple de editoare unde nu se pune problema stabilirii marginilor documentului.
Lectia 5
Elemente generale de compozitie

Obiectele pe care le producem sunt numai texte, imagini sau mixaje tot felul constând în
combinaţii de grafică şi text. Plasarea raţională a acestora pe spaţiul definit pentru lucru, trebuie
să fie în atenţia celui ce foloseşte un editor, chiar dacă mesajul pe care îl transmite prin conţinut
este numai unul oficial sau pur tehnic. Aşadar, să vedem câteva reguli de compoziţie de care nu
trebuie să uităm ori de câte ori lucrăm.
PUNEREA ÎN PAGINĂ
O dată stabilit cadrul, se “deschide fereastra” (pagina, ecranul) prin care se arată
privitorului ceea ce creatorul doreşte ca acesta să vadă. Va trebui să organizeze suprafaţa
cadrului, astfel ca privitorul să nu simtă nevoia să evadeze din cadru şi, pe de altă parte, privirea
lui să parcurgă un traseu dorit de creator şi să sesizeze intelectual şi emotiv intenţia de
comunicare.
Este uşor de dat indicaţia “a se organiza suprafaţa cadrului”. Trebuie arătat şi care sunt
mijloacele creatorului pentru a duce la bun sfârşit această operaţie. În majoritatea cazurilor,
subiectul unei imagini(fie ea şi text) este reprezentat printr-un element de o formă oarecare.
Acest element trebuie să fie clar deosebit de alte elemente din cadru. Pentru a-l scoate în
evidenţă, există nişte soluţii principale: dimensiunea lui, care trebuie să fie eventual mai mare
decât a celorlalte elemente, şi aşezarea lui într-un centru cu o poziţie favorabilă, sau evidenţierea
printr-un procedeu grafic oarecare.
Suprafaţa cadrului va fi împărţită în zone care vor prelua diferite funcţii. Nu există reguli
care să dicteze câte zone vor fi, nici rolul fiecărei zone. Totul se hotărăşte numai de autorul
imaginii în funcţie de caracteristicile subiectului şi de intenţia de comunicare.
7. REPERE PENTRU PUNEREA ÎN PAGINĂ
Vom opera cu o noţiune numită imagine, care va reprezenta orice obiect creat, fie că este
o paragraf sau un fragment de text, fie că este un desen simplu sau un complex grafic.
De asemenea vom numi element principal, obiectul care trebuie evidenţiat privitorului, în primul
rând.
Fără a reduce problemele la aspectele cele mai simple, este dificilă găsirea soluţiilor. De
aceea se poate spune, în acest context, că “imaginile”(grafică şi text) pot fi reduse la două tipuri
de bază: imagini care exprimă statică şi altele care exprimă dinanism. Astfel simplificată
problematica, se pot discuta reperele celor două tipuri diferite de imagini.
Pentru imaginile statice, se va plasa elementul
principal în zona centrului geometric al cadrului. Această
aşezare este foarte echilibrată, producând o armonie
bilaterală cu tensiuni care se anulează reciproc printr-o forţă
centripetă dominantă.
Pentru imaginile menite a exprima dinamism, elementul principal se va

plasa excentric, în afara zonei centrului geometric. Această plasare, prin care
cadrul este împărţit în două suprafeţe inegale, produce tensiuni puternice cu
caracter dinamic. Cu cât se alege o zonă mai îndepărtată de centrul geometric,
cu atât tensiunile vor fi mai puternice prin dezechilibrarea raportului dintre
suprafaţa ocupată şi cea liberă.
Dar, între staticul centrului şi dinamismul puternic al zonelor dinspre marginea şi
conţurile cadrului, se află şi zone în care forţele centripete şi centrifuge se armonizează.

8.
9. FORMA CADRULUI
Pentru clarificarea intenţiilor artistice ale autorului unei imagini, forma şi aşezarea
cadrului au o însemnătate de ordin major. Această însemnătate se explică prin natura tensiunilor
care pot lua naştere pe suprafeţe de forme diferite şi prin
posibilităţile variate de a adopta soluţii compoziţionale conform
cu caracteristicile suprafeţelor (coala tipărită, ecranul, etc.).
Figurile date vor contribui la înţelegerea mai uşoară a premiselor care se află la baza
acestor deosebiri. Examinând mai întâi figura de mai sus, se constată că zonele din preajma
celor patru laturi ale cadrului au conotaţii diferite, cele de sus şi jos pe baza experienţei de toate
zilele, cele din dreapta şi stânga, pe baza legilor văzului discutate înainte. Într-un cadru de formă
pătrată, tensiunile care pornesc din centru spre periferie sunt egale,
echilibrându-se între ele Cadrul acţionează asupra tipului de compoziţie
posibil înlăuntrul lui, oprind sau liberând elanul după forma şi direcţia
liniilor de forţă. Înlăuntrul unui cadru de formă pătrată se potrivesc
compoziţii statice, echilibrate, strâns structurate. Chiar şi diagonalele, de
obicei dinamice, sunt echilibrate într-un cadru pătrat, formând unghiul de
450 atât cu verticala, cât şi cu orizontala.
Cadrul obişnuit de formă dreptunghiulară permite
desfăşurări de forţe variabile. El poate fi aşezat având ca bază
latura mică, adică, “pe înalt”, sau invers, cu latura mare ca bază,
adică “pe lat”. Deosebirea de aşezare creează, pe de o parte,
posibilităţi de rezolvări compoziţionale diferite şi, pe de altă parte,
impresii diferite la receptorul imaginii. Cadrul “pe înalt” cu
distanţă mare între “pământ” şi “cer” permite desfăurarea unor
compoziţii spre înalt, cu verticale lungi, elegante, care desfid gravitaţia, cu implicaţii de zbor
spre înălţimi. Cadrul “pe lat” este aşezat pe o bară solidă, suferă influenţa “pământului”, a
gravitaţiei, iar tendinţele de înălţare sunt repede oprite de “cerul” jos. În schim b, distanţa dintre
“trecut” şi “viitor” este mare , favorizând compoziţiile cu orizontale lungi, leneşe, solide, care
pot fi urmărite îndelung Dacă se trece la formele de cadre dreptunghiulare obişnuite, cu raportul
dintre laturi de aprximativ 2/3, la cadre alungite vertical sau orizontal, observaţiile de mai sus se
amplifică pe măsură ce creşte diferenţa dintre dimensiunile perechilor de laturi.
ZONE DE INTERES
Pe cuprinsul cadrului se pot distinge zone, suprafeţe, care sunt mai favorabile amplasării
elementului, subiectului principal, decât alte zone. Aşezând elementul principal într-una din alte
zone, apare prima premisă de ordine în cadru, se formează un centru tensional, în jurul căruia, în
mod logic, pot gravita celelalte elemente.

Una din aceste zone este regiunea din jurul centrului geometric
al cadrului, acolo unde se încrucişează diagonalele.
“Dacă simetria înseamnă, în general, dispunerea păţilor
asemănătoare, plasate într-un mod asemănător în cadrul unui ansamblu,
atunci în mod obişnuit ne gândim la un ax de simetrie, având de o parte
şi de alta două figuri ce coincid prin suprapunere ... în artele figurative
nu există, practic, decât o singură simetrie, cea raportată la un ax sau un
plan vertical”.
Tot atât de importantă în
compoziţie ca şi simetria perfectă, este contrariul ei, asimetria. Ea
introduce în cadru tensiune, rupe monotonia, uneori produce şocul
neaşteptatului. Dar nici asimetria nu poate fi lăsată jocului
întâmplării: se va recurge la ea numai pe baza cerinţelor unui conţinut
anume, care cere atmosfera posibilă prin acel mic accent de asimetrie
în cadru.
Înrudit cu simetria este echilibrul. Oricine îşi aminteşte statuile justiţiei, care, de obicei,
ţin într-o mână o balanţă cu două talgere. La astfel de balanţe sau cântare, există un punct de
sprijin central şi două braţe egale de care atârnă două talgere egale. Ca să se facă “dreptate”,
“argumentele” din ambele talgere sunt măsurate şi cele mai “grele” înclină unul din talgere în
jos.
Pentru a înţelege cum se aplică la punerea în pagină principiul balanţei, se imaginează
deasupra cadrului o balanţă într-o anumită poziţie de echilibru.
Greutatea din fiecare talger se transformă în suprafaţă ocupată de
elementele care se echilibrează.
Echilibrarea în cadru nu se rezumă numai la relaţia între
suprafeţe. De fapt, principiile de compoziţie nu acţionează în mod
izolat, ci se coroborează între ele. În cazul de faţă, două
suprafeţe egale şi de forme similare, pot apare dezechilibrate dacă
una este neagră şi cealaltă albă. Aceasta se explică prin
principiile tonalităţilor şi a culorilor care arată că tonalităţile închise apar mai grele, cu o pondere
mai mare decât cele deschise. Atunci, pentru a echilibra o suprafaţă neagră, este nevoie de o
suprafaţă albă cu mult mai mică. Tot astfel, structura lineară a unei compoziţii poate fi statică,
însă prin contraste puternice de lumini, caracterului static i se poate transmite o atmosferă
dinamică. Aici se atrage doar atenţia asupra interacţiunii dintre principiile de compoziţie, urmând
a da amănunte la locul potrivit.
CATEGORII DE LINII
În categoria “liniilor” nu trebuie să considerăm doar linia ca atare ci şi liniile imaginare
pe care le poate genera un obiect de tip text sau grafică. Acelaşi lucru îl vom spune şi despre
unghiuri sau elemente de tonuri şi culori.
După structura lor, liniile ce marcheaza desenul pot fi
drepte, curbe şi frânte. După direcţia lor, ele sunt verticale,
orizontale şi oblice. Fiecare categorie de linii produce în
cadru o altfel de atmosferă, un tip de sugestie. Aceste sugestii
trebuie simţite de creatorul imaginii; dacă el nu le simte, nu
va avea cum comunica, oricâte tipuri de linii va introduce în
cadru.
Cea mai activă linie este cea dreaptă; ca şi cum forţa

care a pus în mişcare punctul iniţial, se grăbeşte să ajungă
fără ocoluri la punctul următor. Linia curbă este mai leneşă;
se poate compara – comparaţia îi aparţine lui Paul Klee – cu o plimbare în voie, fără grabă.
Această linie poate fi uneori de o mare frumuseţe. Pictorul englez Hogarth a trasat chiar o linie
curbă c are imită conturul spatelui tors-ului unei femei văzute din profil – el a numit aceasta,
“linia frumuseţii”. Linia frântă ia naştere prin acţiunea asupra punctului a unei forţe rapide, care
însă este împiedicată de diferite obstacole să-şi urmeze traseul “ricoşând” dintr-o parte în alta, în
strădania de a ajunge la punctul final. Produce impresia de forţă haotică dezlănţuită. De aceea, ea
reprezintă în unele picturi şi sculpturi, imaginea fulgerului.
În afară de urma şi direcţia liniilor, de o mare însemnătate compoziţională este grosimea
şi tonalitatea acestora. O linie groasă, lată, cu tonalitate în contrast cu restul suprafeţei, are o
vigoare mult mai mare decât una subţire. Tot astfel, o linie conjugată cu 2 – 4 linii paralele,
capătă vigoare, atrage privirea şi devine o dominantă în cadru.
UNGHIURI
Un alt element important din categoria posibilităţilor compoziţionale îl constituie
unghiurile. Liniile se frâng şi se întretaie, în modurile cele mai neaşteptate. Totdeauna însă, nu
trebuie uitat că linia ia naştere atunci când un punct îşi întrerupe inerţia sub acţiunea unei forţe şi
începe să se mişte. O forţă, într-un anumit timp, cu o putere şi o viteză anumită. Cum se poate
explica faptul că o linie s-a frânt ? Pentru a răspunde la această întrebare, este nevoie de
vizualizarea imaginativă a cauzelor posibile. Se pot imagina traiectoriile unor gloanţe care
ricoşează, a unor bile pe o masă de biliard, a unor mingi pe terenul de tenis. Toate acestea îşi
schimbă direcţia iniţială atunci când întâlnesc în cale, se izbesc de un obstacol. Noua traiectorie
depinde de caracteristicile forţei care le-a pus în mişcare, de natura obstacolului de unghiul de
incidenţă. Un bun jucător de tenis sau de biliard poate să prevadă, să determine, noua
traiectoarie. Obstacolul reprezintă deci o a doua forţă care determină modificarea traiectoriei
iniţiale.
Din punct de vedere grafic, putem împarti unghiurile în trei categorii: unghiul ascuţit de
450, unghiul drept de 900 şi unghiul obtuz cu 1350. Unghiul ascuţit se asociază cu senzaţia de
dinamism, de mişcare – aminteşte de vârful unei săgeţi, de poziţia de avânt a aripilor unei
păsări. Unghiul drept este asociat cu senzaţia de stabilitate – aminteşte de unghiul verticalei
zidului de susţinere cu pământul, de cel pe care îl face axul copacului cu solul. Este un unghi
care se întâlneşte cel mai des acolo unde apare spiritul de echilibru şi ordine al omului – astfel
este o raritate exact de 900. Unghiul obtuz se apropie foarte mult de o linie curbă, de aceea el se
asociază cu rotunjimea şi ceea ce exprimă ea – moliciune, delicateţe, odihnă.
Unghiurile cuprind între laturile lor un început de suprafaţă. Dacă se închid aceste
suprafeţe în mod logic, se obţine de la unghiul ascuţit un triunghi echilateral, de la unghiul drept
un pătrat şi de la unghiul obtuz, un cerc. Fiecare din aceste figuri geometrice este asociată cu
senzaţiile produse de unghiurile originare. Pictorul Kandinsky merge şi mai departe; el asociază
triunghiul cu culoarea galbenă, pătratul cu roşu, iar cercul cu albastru. Ca pictor şi teoretician,
Kandinsky se vădeşte a fi poate prea personal. El construieşte un sistem de relaţii bazat pe
propria sa sensibilitate şi experienţă de viaţă, care, desigur este diferită de a altora. El tinde spre
elaborarea unui cod de semne, forme şi culori, un fel de “dicţionar”, o “cheie” pentru creaţia şi
înţelegerea configuraţiilor plastice. Aceasta
nu poate duce decât la o armă
hermetică, accesibilă doar unui număr
restrâns de persoane care au studiat “cheia
secretă” şi sunt de acord cu
principiile enunţate de Kandinsky.
SUPRAFE|E TONALE

Aceleaşi observaţii făcute pentru linii şi unghiuri, sunt valabile şi pentru suprafeţele
tonale. Nu se abordează problematica pasionantă a culorilor – discutăm bogăţia şi marea
frumuseţe a tonalităţilor care cuprind scara fin gradată dintre albul imaculat şi negrul intens.
Fiecare tonalitate şi combinaţie sau juxtapunere de suprafeţe tonale pe suprafaţa cadrului
semnifică altceva. Semnificaţia este strâns legată de experienţa fiecăruia şi se asociază cu
senzaţiile primare de frică de întuneric, teamă de norul plumburiu aducător de furtună, bucuria
apariţiei zorilor, exuberanţa zilelor însoţite, lipsa de îndoieli când totul este scăldat în lumină,
cenuşiu plictisitor al zilelor cufundate în ceaţă. Ceea ce străluceşte atrage, ceea ce e opac rămâne
indiferent, de negru te fereşti. Iată doar cineva dintre “semnele” pe care creatorul le are la
dispoziţie pentru a-i influenţa privitorii imaginilor sale.
Desigur că există “reguli” de compoziţie de asemenea şi pentru folosirea suprafeţelor
tonale. Din nou se atrage atenţia ca ele să fie privite cu un ochi foarte critic. Iată câteva dintre
acestea:
- există tonalităţi “uşoare” – alburile şi tonalităţi “grele” – nuanţele de negru;
- tonalităţile deschise se asociază cu veselie, bucurie; ele sunt optimiste;
- tonalităţile închise se asociază cu o atmosferă solemnă, dramatică; ele sunt pesimiste;
- prin contrast, se obţine dinamism şi atracţie vizuală - o scară lină de tonalităţi produce
o atmosferă de calm;
- mult cenuşiu în cadru este neinteresant, plictisitor;
- aranjamentul sau distribuţia tonalităţilor trebuie “vizualizată” separat de formă.
Privind subiectul “printre gene”, se evidenţiază mai flagrant suprafeţele tonale şi
accentele de lumină.
- Lumina are o putere de atracţie mai mare decât întunericul. Dacă vreţi să daţi forţă
negrului, izolaţi-l pe un câmp cenuşiu (nu pe alb).
- Strălucirea nu se obţine folosind mult alb. O mică suprafaţă de alb pe una mare de
negru, va da mai multă strălucire decât mult alb pe puţin negru.
- Dacă doriţi ca un obiect să iasă mai puţin în relief, puteţi realiza aceasta fie prin
modificarea intensităţii tonalităţii, fie prin mişcarea suprafeţei înconjurătoare.
Suprafaţa tonală cea mai mică va avea în general cel mai mare efect.
- Pentru a intensifica forţa de atracţie a unui obiect ... se va folosi un contrast puternic
între lumini şi umbre ...
- Cu cât este mai mic portretul în cadru, cu atât mai simplu ar trebui să fie contrastul ...
- Cu cât lucrarea este mai mare, cu atât “cheia” ei ar trebui să fie mai înaltă, adică
schema tonală să fie spre o tonalitate mai deschisă; în caz contrar, tonalităţile închise
vor părea grele şi contrastele vor sparge unitatea imaginii.
Rezumat :
Orice document electronic, chiar daca este un simplu text sau o combinatie intre text si
imagine, trebuie conceput ca un « tablou », repectand reguli de echilibru intre alb si negru, vid si
plin, combinatii de culori. De asemenea, trebuie sa ne gandim foarte bine la ceea ce vrem sa
evidentiem prin continut dar si prin aspectul grafic, compozitional al obiectelor situate pe pagina
sau pe spatiul de lucru. Toate documentele electronice sunt destinate tiparirii sau prezentarii pe
un ecran si in aceste conditii este foarte important sa organizam informatiile esentiale spre a fi
observate usor de privitori.
Exercitii si lucrari practice.
1. Alegeti cea mai potrivita organizare dintre paginile de text de mai jos, reprezentate
schematic. Paginile reprezinta o coperta de revista in care esential este TITLUL
publicatiei.

2. Realizati singuri o schema a unei coperte, altfel decat cele de sus
Spatii de lucru in documente grafice
Lectia 6
Spatiul de lucru in MsWord
I ) În MsWord, spaţiul de lucru va fi o pagină ale cărei margini au fost stabilite în care
vom plasa texte organizate în paragrafe şi, eventual imagini construite anterior sau apelând la
opţiunile grafice ale programului.
Nu uităm să privim fiecare titlu sau paragraf şi din punct de vedere grafic, să-i
conştientizăm cu atenţie rolul său în mulţimea obiectelor plasate pe suprafaţa pe care o avem la
dispoziţie.
În primul rând ne alegem tipul de font cu care vom lucra, font care, de regulă nu se
schimbă pe parcursul lucrării, excepţie făcând titlurile sau unele adnotări mai speciale. Este
foarte important să folosim în document un font sobru, uşor de citit, evitându-se a se lucra în
mod curent numai cu caractere îngroşate (bold) sau înclinate (italic). Acestea pot fi folosite
pentru a sublinia anumite cuvinte, sau idei De asemenea, este bine să nu scriem cuvinte numai cu
caractere mari decât în situaţii cu totul excepţionale.
Nici schimbare dimensiunilor caracterelor nu este permisă decât în amintitele situaţii
speciale (note de subsol, texte ajutătoare sau explicative, comentarii suplimentare etc.)
În această lucrare am folsit
pentru scrierea curentă fontul Times
New Roman, normal, de dimensiune
12, iar paragrafele au fost aliniate
justified (la ambele margini).
Paragrafele vor fi tratate unitar
pe parcusul lucrării nu numai prin
caracteristicele fontului şi aliniere, dar
şi prin indentare şi spaţiere .
Indentarea stabileşte distanţa
faţă de marginea documentului a
textului cuprins în paragraf iar spaţierea
dă distanţa dintre rânduri care poate fi:
single (la un rând), double (la două rânduri), la 1.5 rânduri sau la multipli de rând.
Iată un exemplu de paragraf în care indentarea este de 2.5 cm la

stânga şi 1cm la dreapta, distanţa dintre rânduri este 10 puncte, în plus, i-am
adăugat un fond gri folosind opţiunea Format/Borders&Shading. De
asemenea, am stabilit ca distanţa de dinainte şi după paragraf să fie de 6
puncte. Observaţi cum acest paragraf a devenit un “obiect” care atrage
atenţia prin caractersticile deosebite pe care i le-am dat.
Evidenţiem opţiunea de marcare a unui paragraf prin bordarea cu linii sau prin umbre
colorate sau gri. Dacă veţi alege din meniul Format, submeniul Borders and Shading, veţi avea
posibilitatea să realizaţi “cutia” cu text de mai sus, mai mult puteţi să adăaugaţi margini, atât
pentru paragraful selectat , cât şi pentru fiecare pagină din document.
Este foarte important de stabilit de la bun început o formă unitară pentru paragrafele
dintr-un text mai lung sau o “formulă” de lucru cu paragrafe. Folosirea de diverse tipuri de
paragrafe, fără un scop sau o logică anume, vor obosi cititorul şi vor da un caracter de dezordine
a lucrării.
Pot fi paragrafe speciale, care evidenţiază anumite idei sau fraze care pot ieşi din tiparul
obişnuit. Rămâne însă un format valabil pentru textul obişnuit, acelaşi pentru toată lucrarea.
Spuneam de aşa-zisele formule de lucru pe care editorul MsWord le poate controla cu
uşurinţă din opţiunea Format/Style care defineşte o listă de stiluri de lucru cu paragrafele şi
titlurile. Orice modificare de formate de titlu sau paragraf este reţinută de calculator în galeria
curentă de stiluri pe care o putem vedea în fereastra opţiunii corespunzătoare. Şi utilizatorul
poate să-şi creeze controlat propriul stil, în felul următor: selectează paragraful sau titlul pe care
doreşte să şi-l definească apoi alege din meniu Format/Style, deschizând o fereastră aşa cum se
vede în desen, apoi apasă butonul New pentru a deschide o altă fereastră în care înscrie numele
stilului, formatul paragrafului respectiv şi un shortcut care permite aplicarea stilului asupra unui
paragraf selectat, ori de câte ori avem nevoie.
La ce folosesc stilurile? Răspunsul este simplu. Ori de câte ori avem nevoie de repetarea
în text a formei grafice de text pe care am definit-o printr-un nume stil, este suficient să scriem
normal, apoi să selectăm zona dorită a fi schimbată şi să-i aplicăm stilul, fie printr-un shortcut ,
fie prin alegerea din fereastra de stiluri.
Iată un exemplu de stil definit cu numele de “titlul2”. Iniţierea lui se face cu ALT+M
S
Ori de câte ori avem nevoie de un titlu sau un text marcat grafic ca în exemplul dat, va fi
foarte uşor să-l realizăm fără să mai fim nevoiţi să facem manevre de setare a fontului, fondului,
etc.
Existenţa stilurilor în textul pe care l-am creat, permite realizarea unui control riguros al
lucrării cu posibilitatea realizării unor sinteze, cuprins sau index. Deoarece nu ne-am propus
acest lucru acum, vă recomandăm să studiaţi şi să expeimentaţi singuri opţiunea Format/Index &
Table, care vă va oferi facilitatea construirii unui cuprins al lucrării, un inventar al figurilor din
text, al paragrafelor existente etc.

Un element grafic şi de utilitate tehnică este tabelul , care poate fi folosit ca atare, pentru
introducerea unor date şi evidenţierea lor, poate şi pentru anumite calcule ce pot fi corelate între ele.
Iată mai jos un astfel de exemplu.
Nr. Produsul Preţ unitar Valoare

Cantitate
1. Cărţi de informatică 50 45 000 225 000
2. Diskete 20 8 000 160 000
385 000
TOTAL
Tabelul poate fi folosit însă şi pentru aranjarea textului pe coloane. Astfel, paragraful scris mai
sus pe două coloane poate fi aranajat într-un tabel cu două coloane şi un singur rând.
Putem plasa în tabele diverse “obiecte” , desene, paragrafe având în acest fel un control al
acestora şi o aranjare fixă, cerută de o anumită normă sau dorinţă a utilizatorului.
Tabelul ne permite o altfel de aranjare a textului, o combinaţie între text box şi text pe
coloane. Este permisă scrierea în celulele tabelului şi pe direcţie verticală decât orizontal aşa cum
scriem în mod curent.
Avertizăm utilizatorul că scrierea în acest mod este pretenţioasă şi greu de citit!
Credem că exemplul dat în text box-ul de alături este destul de sugestiv! Vă recomandăm , deci, să
nu folosiţi decat rar !
Vom da mai jos un exemplu de aranjare a textului si a unui element grafic într-un tabel cu
două coloane inegale şi un singur rând. Liniile punctate care apar, marchează liniile tabelului, pe
care de obicei le ascundem pentru că, în acest caz nu servesc la nimic, ba am putea spune că ne
deranjează din punct de vedere grafic. Desenul este realizat în photoshop şi exportat cu extensia GIF
( .....)
Inserarea desenului s-a realizat cu

opţiunea Insert/Picture/From file....
Incadrarea în tabel a textului, permite
restricţionarea ariei de scriere într-un
spaţiu dorit de utilizator
Lectia 7
Spatiul de lucru in PageMaker
II) Să discutăm acum despre aceleaşi opţiuni pe care le pune la dispoziţie aplicaţia
PageMaker, asttfel încât să putem realiza o formă estetică elegantă şi raţională.
Aplicaţia are multe elemente comune cu MsWord, dar şi multe lucruri în plus, ceea ce dă
acestui editor mai multă uşurinţă în lucru, posibilităţi mai largi de exploatare, aducându-l în seria
programelor folosite de către tehnoredactorii profesionişti.
Trebuie să menţionăm de la bun început ca PageMaker consideră textele, desenele, ca
“obiecte” care pot fi manevrate independent în cadrul unei lucrări. De aceea, ori de câte ori aducem
(importăm) în lucrare un text sau o imagine, opţiunea care ne permite acest lucru este “Place”..... De
Coordonator, Consultant, Formator, Emil Onea 128

asemenea, aşa cum am mai amintit, deşi există un spaţiu de lucru definit , o zonă “tipăribilă”, putem
plasa obiectele oriunde, chiar şi în afară, pentru prelucrări intermediare.
Ne vom ocupa, aşadar de textul dintr-un document PageMaker care poate fi scris ca atare sau
poate fi important din alt program de editare. Observaţi, în desenul de mai jos, cum apare fereastra
în care lucrăm, care sunt barele de unelte cu care putem opera asupra textului.
Vedem există asemănări de meniuri cu MsWord şi cu editoarele grafice cunoscute. Obiectul

numit text poate fi plasat în pagina de lucru cu mare uşurinţă, fie pe toată pagina, fie pe coloane pe
care şi le stabileşte utilizatorul. “Joaca” cu textul pe spaţiul de lucru este foarte flexibilă, mult mai
intercativă decât la MsWord, ceea ce ne permite să dăm un aspect grafic elegant, lucrării.
Facem observaţia că textul, odată aşezat pe pagină se comportă ca acela din text box, descris
mai sus la MsWord. Dacă textul nu încape în “cutia” destinată lui, aceasta se poate redimensiona
tragănd fie de “agăţătorile” aflate sus şi jos, fie de coluţurile marcate cu pătate negre. Se văd, în
bara din josul imaginii, ferestre care indică poziţia textului în pagină (X,Y), dimensiunea “cutiei”
acestuia (W,H), posibilităţile de rotire sau înclinare. Acest meniu este corespondent cu apăsarea
butonlui marcat cu o săgeată pe bara din stânga.
În ceea ce priveşte fonturile, accesul la opţiunile de lucru cu ele este ilustrat sugestiv în bara
de sus a imaginii, meniu corespunzătaor apăsării butonului marcat cu T pe bara din stânga. Urmăriţi
cu atenţie butoanele şi ferestrele acestei bare şi vă veţi da seama de utilităţile oferite de editor. Se pot
stabili: fontul folosit, forma acestuia (normal, bold, italic, subliniat, etc.), distanţa dintre rânduri,
distanţa dintre caractere, lăţimea caracterelor, etc. Rămâne să decoperiţi singuri toate facilităţile…
Vom observa că apăsând pe această bară butonul de paragraf, marcat cu ¶ vom avea un alt
meniu care ne permite selectarea stilurilor cu caracteristicile fiecăruia.
Iată cum arată bara de setare a paragrafului:

Credem că butoanele existente pe ea sunt suficient de sugestive pentru a le putea înţelege şi a
face analogie cu ceea ştiţi de la MsWord, sau pur şi simplu pentru a le încerca şi a observa
modificările din micile ferestre…
Lectia 8
ELEMENTE DE GRAFICĂ VECTORIALA
ÎN PACHETUL MICROSOFT OFFICE
Microsoft Word recunoaşte principalele tipuri de imagini, permite modificarea lor şi crearea
unor imagini noi folosind bara cu instrumente Drawing.
Pot fi trasate linii sau săgeţi a căror grosime se alege, desenate cercuri şi dreptunghiuri.
Stabilirea culorii de fond, de desenare, sau de scriere, se face utilizând butoanele din bara cu
instrumente.
Imaginile astfel create sunt de tip vectorial.

Opţiunea AutoShapes permite selectarea obiectelor grafice de diferite tipuri.
Mai multe obiecte grafice, în vederea evitării deplasării, se pot fixa astfel încât să formeze un
singur obiect.: Draw> Group.
Pentru realizarea unui document elegant în Word se pot folosi forme predefinite pentru
încadrarea textelor, shapes, sau elemente grafice: callouts.
Pentru inserarea unei imagini: Insert>

Picture>From File. Se poate naviga prin My
Computer pentru alegerea unui fişier grafic.
Pachetul Office conţine un set de imagini incluse
în Clip Art şi stiluri de texte în WordArt.
După inserare, cu clic stânga se selectează
imaginea în vederea modificării. Apoi cu un click
dreapta se poate alege unul din meniurile Format
Picture sau Vizualizare bara de instrumente
imagine

În caseta Format< Picture<Size se completează rubricile Height şi Width sau procentele de
scalare în rubrica Scale.
Selectând eticheta Wrapping din bara de instrumente imagine, putem alege modul în care textul
va încadra imaginea şi distanţa faţă de text pe cele patru laturi. Se poate controla din acelasi meniu,
intensitatea culorii, contrastul sau nuantele de gri. Cu eticheta Colors and lines se poate introduce un
chenar în jurul imaginii.
Opţiunea Crop From permite decuparea imaginii pe cele patru laturi.

În pagina Pozition putem seta modul de aşezare în pagină, în paragraf, faţă de margini. Cu Lock
Anchor se fixează în paragraful curent. Prin deselectarea opţiunii Float over text imaginea este
tratată ca un simplu caracter.
Iata un text asezat peste o imagine
FOARTE IMPORTANT
ELEMENTE DE GRAFICĂ ÎN MICROSOFTEXCEL
Pentru a putea fi mai uşor de urmărit, datele în MsExcel, se afişează sub formă de grafice sau
diagrame. Procedura ChartWizard primeşte specificaţiile utilizatorului pentru construirea
diagramei.
Cu ajutorul butonului din bara cu instrumente sau a opţiunilor din Insert Chart se deschide
o fereastră de dialog ce conţine în stânga numele tipurilor de diagrame, iar în dreapta, modul lor de
reprezentare. Evident, diagrama se realizeaza pe baza unui tabel creat in Excel.

După alegerea diagramei, se indică domeniul datelor ce vor figura în desen, elementele
explicative: titlul, denumirea axelor, tipul de marcare a valorilor pe axe, legenda semnelor grafice şi
locul în care va apărea diagrama.
Diagramele de tip Pie afişează o singură serie de valori

la un moment dat: prima serie din stânga.
Diagramele pot fi editate: redimensionate, mutate în altă
poziţie sau schimbat modul de reprezentare, fără a relua
procedura expert de la început.
Pentru a transforma o diagramă : clic în interiorul ei şi din
bara cu instrumente: Chart Area, alegem din lista cu tipuri de
diagrame, noua variantă
Observatie importanta:
Alegrea unei anumite forme de grafic este deosebit de importanta pentru ilustrarea unui
fenomen, a unei situatii statistice. Un grafic liniar poate exprima o evolutia in timp a unui fenomen,
cum ar fi temperatura din ora in ora in timpul unei zile sau curba notelor la istorie a elevilor din
clasa a XII-a. Un grafic sub forma de bare verticale poate vizualiza dinamica productiei de struguri
la hectar intr-o perioada de timp data (de exemplu, 6 ani) sau o comparatie intre opiniile despre
consumul de coca-cola intre mai multe categorii(grupuri) de oameni, lucru ce poate fi exprimat si
prin graficele “pie” care vizualizeaza raportul dintre parti si intreg.
Rezumat:
Pachetul Office ofera posibilitati de prelucrare grafica vectoriala si bitmap, integrand imaginile in
text sau asociindu-le cu tabele. Se pot crea imagini “local”, in fiecare din cele trei mari aplicatii
(Word, Excel, PowerPoint), fie cu instrumente commune de desenat, fie cu cele specifice. De
remarcat sunt graficele in Excel care au ca baza tabele de date specifice programului.
Importul de imagine din exterior se realizeaza cu optiuni de tipul “Insert picture/from file”.
Interesant este faptul ca imaginile create in fiecare din cele trei aplicatii sunt usor portabile din una
in alta.
Lucrari practice:
1. Realizati o pagina in MsWord in care sa exemplificati prin desen principalele figuri
geometrice pe care sa le colorati in diferite culori. Adaugati explicatii si notatii.
2. Folosind grafice de tip “pie” in Excel, exemplificati fractiile ½, 2/3, ¾, 5/8
3. Realizati in Excel, un paralelipiped pe care il transferati in MsWord. Folosind optiunea de
“spatiere” a figurilor plane, construiti o replica a acestuia folosind “perspectiva” unui
dreptunghi.
Lectia 9
Editorul grafic grafic AUTO CAD
(Computer Aided Design), produs al firmei Autodesk, este folosit la proiecterea unor modele
tehnologice, arhitecturale sau ştiinţifice. Obiectele create pot fi bi sau tridimensionale şi pot fi
reprezentate sub forma unor schiţe, a unor desene mai consistente, a unor suprafeţe umbrite sau a
unor obiecte solide. Aplicaţiile CAD folosesc foarte multe operaţii matematice de mare
complexitate.
Orice operaţie CAD presupune un set de comenzi care acţionează asupra datelor de intrare şi
are ca efect generarea datelor de ieşire.
- comenzi pentru setarea caracteristicilor spaţiului de lucru: (stabilirea limitelor de desenare
şi a sistemului de coordonate, a unităţilor de măsură)
- comenzi pentru generarea obiectelor grafice (primitive grafice)
- comenzi pentru editarea acestor obiecte( copiere, rotire, scalare, modificarea informaţiilor
non-grafice)
- comenzi pentru controlul afişării pe ecran (porţiunea de desen care este afişată, numărul de
ferestre în care este afişată informaţia).
- comenzi pentru imprimare.
Datele de intrare sub formă de punct, număr întreg sau real, şir de caractere, vector de
deplasare, sau set de selecţie oferă informaţiile necesare efectuării comenzilor în urma cărora vor fi
generate datele de ieşire.
Cea mai mare parte a datelor de ieşire sunt obiecte grafice, caracterizate de informaţii
geometrice: coordonatele liniilor, a centrului, raza cercului şi informaţii non-geometrice: culoare,
tipar de linie. Aceste informaţii se salvează într-un fişier cu extensia .dwg. .
Aplicaţiile AutoCAD şi CorelDraw au la bază sistemul de coordonate cartezian. O unitate de
desenare este orice unitate din lumea reală. Coordonatele sunt convertite în numere întregi pentru a
putea fi reprezentate pe ecran Pe monitor apare afişat întregul desen sau doar o parte din el.
Desenul poate fi reprezentat în mărime reală, iar la tipărire se stabileşte sacra.
Comenzile pot fi lansate în execuţie prin introducerea numelui în fereastra de camandă,
selectând un buton din bara cu instrumente sau utilizând o tastă funcţională. Tasta F2 oferă o listă a
comenzilor efectuate anterior.

AutoCAD-ul şi corelDRAW-ul pun la dispoziţie ajutoare
de desenare care permit creşterea eficienţei şi a preciziei. Multe
din ajutoare se găsesc în caseta de dialog Drawing Aides. Salturile
orientate pe obiecte permit localizarea unor puncte geometrice faţă
de alte obiecte desenate.
Putem mări sau micşora imaginea din fereastra de
vizualizare, sau deplasa desenul prin dreptul ferestrei fără
schimbarea scării, putem afişa vederi plane sau tridimensionale.
Sunt situaţii când trebuie să afişăm simultan mai multe
vederi. Putem afişa mai multe ferestre în acelaşi timp dacă folosim
mai multe ferestre de vizualizare
Elementele grafice dintr-un desen vectorial se numesc obiecte şi
pot fi reprezentate prin orice element grafic de bază cum ar fi: linia, cercul, elipsa, poligonul,
dreptunghiul, o linie de text, pe care programul de grafică îl tratează ca pe o singură unitate.
Comanda Point este utilizată pentru a desena puncte.
Line sau Pline se folosesc pentru linii.
Polygon pentru poligoane
Rectangle pentru dreptunghiuri sau pătrate cu specificarea punctelor opuse.
Circle sau arc, pentru cercuri sau arce
Ellipse pentru un arc eliptic sau o elipsă
Donut pentru inele circulare sau discuri.
Un set de selecţie reprezintă o colecţie de obiecte din desen.
Comanda Erase elimină obiecte din desen. Copy, Mirror, Array si Offset permit crearea de
obiecte pornind de la altele deja existente.
Move şi Rotate modifică poziţia. Comanda Scale permite schimbarea dimensiunilor pentru
obiectele din desen.
Break, Trim, Extend, Lengthen permit modificarea geometriei obiectelor desenate.
Rezumat:
Aplicatia Autocad este destinata proiectarii grafice. Controlul asupra imaginii este minutios
controlat de un meniu complex care permite proiectantului sa stie permanent toate datele despre
imaginile create. Se lucreaza cu primitivele pe care le gasim in aproape toate editoarele grafice. Aici
apar bine evidentiate hasurile, umbrele, cotele, coordonatele obiectelor.
Intrebari:
1. Care sunt tipurile de comenzi ale Autocad?
2. Cum se face afisarea mai multor imagini, in acelasi timp?
3. Care este comanda care permte schimbarea dimensiunii unui obiect din desen?
LECTIA 10
EDITORUL GRAFIC COREL DRAW – ORGANIZARE
Corel Draw este liderul programelor de ilustrare şi desen. Este un program ce permite lucrul
cu linii, curbe şi obiecte, în scopul obţinerii unor efecte artistice la nivel profesional. Cu el se pot
crea:
-Ilustraţii color
-Desene cu un grad mare de complexitate
-Sigle şi embleme
-Secvenţe pentru animaţie
-Bibliotecă ClipArt
Programul Corel Draw salvează documentul cu extensia cdr. Se pot crea insa si fisiere de alte
tipuri, cu alte extensii caracteristice imaginilor BMP, prin operatii de export. In aceste conditii,
fisierele imagine create pot suferi modificari de dimensiune dar si de calitate in functie de formatul
ales si de optiunile de comprimare.
Corel Draw lucrează cu imagini vectoriale generate de forme şi obiecte şi definite de
vectorul linia sau curba cu care se construieşte desenul.
Pentru editarea în detaliu a formei curbelor şi a textului se folosesc nodurile care reprezinta
zone ce permit deformari la nivel elementar.
Obiectele sunt imagini vectoriale compuse din forme simple (cercuri, arce, dreptunghiuri),
numite primitive ale programului.
Interfaţa programului Corel Draw este prezentata in fereastra care urmeaza. Vom vedea ca
meniurile cuprind elemente commune aplicatiilor Windows, precum si elemente caracateristice
operatiilor de prelucrare din Corel Draw. Variantele noi ale programului “imprumuta” de la alte
programe operatii specifice cum ar fi in special acelea de prelucrare a imaginilor bitmap: controlul
nivelului de culoare, filtrele etc.
Fereastra aplicatie contine:

• Bara de titlu,
• bara de meniuri,
• bara cu instrumente (formată din mai multe bare: bara Standard cu butoanele pentru
operaţiile de lucru cu fişiere, cu desene şi de editare; bara Zoom are butoane pentru
stabilirea scalei de vizualizare, bara Text conţine butoane pentru formatarea textului,
iar Workspace conţine opţiuni pentru organizarea spaţiului ferestrei de aplicaţie şi a
ferestrelor de desenare,
• bara de proprietăţi (o bară cu butoane dependentă de context),
• bara de stare (informaţii despre obiectul selectat).
• paleta de culori, conţine recipiente de culori pentru contur sau pentru umplerea şi un
recipient fără culoare folosit pentru a înlătura culoarea obiectului curent.
• casetele de dialog derulante, permit stabilirea valorilor unui parametru: culoare,
cotă,nod.
• caseta cu instrumente : conţine instrumente de desenare si instumente explozive care
dacă sunt selectate afişează o nouă bară cu mai multe instrumente
• spaţiul de lucru corespunde paginii de lucru din fişierul activ,.
• pagina desenului, este o zonă delimitată de un chenar cu umbre. Numai ce se
desenează în această pagină va fi tipărit.
• barele de derulare dacă fereastra conţine mai multe pagini bara orizontală afişează
etichetele paginilor. Clic pe etichetă şi ajungem în pagina dorită.
• riglele. Bare marcate în unităţi de măsură alese la formatarea paginii şi aşezate în
partea de sus şi în partea stângă se folosesc pentru determinarea poziţiei şi a
dimensiunilor obiectului.
Pick Tool
Shape Tool
Zoom Tool
Freehand Tool
Rectangle Tool
Ellipse Tool
Polygon Tool
Basic Shapes
Text Tool
Interactive Blend Tool
Eyedropper Tool
Outline Tool
Fill Tool
Interactive Fill Tool
pick: selectează şi deplasează obiectul

shape: editează Obiectul prin modificarea nodurilor, tăiere, ştergere
zoom: creează efectul de lupă interactivă sau de lentilă
freehand: desenează conturul trasat cu mâna liberă
rectangle: desenează un dreptunghi sau un pătrat
ellipse: desenează elipsă sau cerc
polygon: desenează poligon
text: adaugă texte şi simboluri

interactive fill: umple interactive un contur închis
interactive transparence: atribuie interactive obiectului grade de transparenţă
interactive blend: modifica Obiectul prin transformare interactivă
outline: modifică proprietăţile conturului
fill: alege proprietăţile umplerii
Rezumat:
Mediul de lucru Corel Draw este caracteristic pentru crearea si prelucrarea imaginilor
vectoriale. Fisierele salvate direct din program au extensia CDR. Se pot insa crea si prelucra imagini
te tip BMP (tif, gif, jpg) prin operatii de export. Corel Draw opereaza cu primitive de tip linie,
poligon, elipsa, text, care pot fi colorate sau “umplute” cu puncte colorate sau cu asa zisele texturi.
Meniul principal este reprezentat pictographic si permite accesul la prelucrarile de baza ale Corel
Draw: selectie, deplasare, desenarea de linii, ploigoane, elipse, text, umplere si modificarea
transparentei.
Exercitii:
1.Uniti cu linii (sageti) iconul de pe bara de instrumente cu cuvantul care il defineste
Interactive Blend Tool

Basic Shapes
Outline Tool
Shape Tool
Freehand Tool
Pick Tool
Rectangle Tool
Eyedropper Tool
Fill Tool
Interactive Fill Tool
Polygon Tool
Text Tool
Zoom Tool
Ellipse Tool
2. Care sunt instrumentele commune Paint si Corel
Lectia 11
Operaţii premergătoare in Corel Draw
Stabilirea formatului paginii, a unităţilor de măsură a preciziei de afişare şi a sistemului de
coordonate.
Pentru stabilirea formatului paginii de lucru se foloseste meniul layout cu optiunea page
setup de unde ne putem alege forma de pagina mai ales atunci cand desenul realizat este folosit ca
atare pentru tiparirea directa la imprimanta. In cazul in care crearea sau prelucrarea are ca scop
generarea unui desen care va fi folosit in alta parte, atunci formatul de pagina este doar orientativ.
Este important sa se stabileasca de la inceput sistemul de coordonate in care se va lucra,
riglele de masurare de pe marginea spatiului de lucru si, eventual liniile de ghidaj.
Ne propunem urmatoarele doua teme:
Tema1. Sa se realizeze o sigla(un element grafic simbolic) a acestui manual
Tema 2. Sa se realizeze un afis pentru o expozitie de fotografie.
Prima tema nu necesita o pagina speciala, un spatiu de lucru delimitat, pe cand a doua implica
stabilirea formatului de pagina deoarece documentul va fi tiparit. Concret, iata pasii pe care trebuie
sa-I urmam pentru pregatirea cadrului de lucru in cele doua situatii:
Tema 1.
I. Deschidem documentul nou in
Corel
II. Deschidem barele de
instrumente(toolbars) de care
am avea nevoie la lucru. De
exemplu:”roll-up” si “zoom”
III. Pentru o mai buna orientare se
aseaza puncte sau linii de
ghidaj
IV. Ne ingrijim sa fie vizibila
paleta de culori
V. Daca consideram necesar,
schimbam unitatile de masura
din inch in centimetri
VI. Se poate da culoare de fond,
paginii pe care se lucreaza
Tema 2.
I. Deschidem un document nou si
avem grija sa dam forma paginii.
II. Asezam linii de ghidaj si rigletele
III. Deschidem barele de instrumente
pentru desenat
Desenarea elementelor geometrice

simple:
Desenarea liniilor, poligoanelor,
dreptunghiurilor, cercurilor, elipselor,
arcurilor de cerc, spiralelor şi a formelor
curbe neregulate.
Toate formele şi obiectele sunt
realizate din elemente de bază numite
trasee. Lăţimea şi culoarea traseului se stabilesc prin contur. Unui traseu închis (punctul de început
coincide cu cel de sfârşit) I se poate atribui o umplere, cu o culoare sau un model. Traseul este
format din noduri (puncte de schimbarea a direcţiei) şi segmente. Toate teaseele încep şi se sfârşesc
cu noduri.
Obiecte curbe pot avea orice formă, pot avea noduri şi puncte de control care permit definirea
în continuare a traseului. Obiectul curb poate avea două tipuri de segmente: curbe şi drepte. Prin
mutarea nodurilor unui obiect curb îi putem modifica curbura. Punctele de control definesc poziţiile
prin care trece un segment de curbă de la un segment la altul. Segmental drept nu are nici un punct
de control. Curbura segmentului poate fi controlată prin distanţa dintre noduri şi unghiul punctelor
de control. Fiecare nod are câte un punct de control pentru fiecare segment care porneşte din el.
Dacă nu putem da traseului forma dorită mutând nodurile , vom mai adăuga noduri. Pentru
netezirea formei vom elimina din noduri.
Nodurile(meniul Shape Tool) în funcţie de poziţia punctelor de control sunt de trei tipuri:
netede (punct ele de control sunt opuse unul celuilalt fără a fi la distanţă egală faţă de nod.),
simetrice (punctele de control opuse unul celuilalt sunt la aceeaşi distanţă şi produc aceeaşi curbură
segmentelor situate de o parte şi alta a nodului. şi ascuţite. (punctele de control sunt independente
unul de altul şi produc modificarea diferită a segmentelor ce pleacă din nod.
Conturul obiectelor: fiecare obiect are un contur caracterizat
de dimensiune, formă, culoare, terminaţie pentru trasee deschise şi
tipuri de colţuri pentru cele închise.
Selectarea obiectelor: cu instrumental Pick va fi înconjurat de
puncte de control pentru selectare şi Caseta de punere în evidenţă.
Pentru un grup de obiecte glisăm instrumental Pick şi în caseta de
marcare vom aplica aceeaşi operaţie asupra obiectelor selectate.
Straturile desenului: planuri transparente în care sunt
plasate obiectele ce formează desenul. Fiecare strat are un nume şi
un număr de ordine prin care se stabileşte modul în care sunt
aranjate.
Stratul are următoarele proprietăţi: vizibilitatea, tipărirea,
editarea şi stratul Master care conţine informaţii ce trebuiesc
tipărite în toate paginile.
Rezumat:
Elementele de baza pe care le folosim la constructia unui desen complex se numesc
primitive(elipse, dreptunghiuri, linii, poligoane). Acestea sunt caracterizate de un contur(linie) si de
un interior. Fiecare din aceste elemente pot fi colorate, respectiv “umplute” cu puncte de culoare sau
cu texturi. Liniile de contur pot fi modificate prin editarea nodurilor.
Pregatirea unui desen in Corel, inseamna sa fixam spatiul de lucru, sa stabilim linii de ghidaj,
sa facem vizibile meniurile care ne furnizeaza instrumentele de lucru necesare.
Lucrare practica:
Definitivati Temele I si II din acest capitol. Construiti o sigla si un titlu special de
publicatie.
Lectia 12
Editarea elementelor geometrice desenate in Corel
Operaţii pentru editarea elementelor geometrice desenate
modificarea prin transformări geometrice
mutare deplasare prin schimbarea coordonatelor faţă de
punctul de referinţă al obiectului
rotire este caracterizată de poziţia centrului de rotaţie şi
de unghiul de rotaţie.
scalare mărirea sau micşorarea obiectului păstrând
proporţia iniţială
redimensionare schimbarea dimensiunilor pe verticală,
orizontală sau pe ambele direcţii
înclinare poziţia centrului de înclinare şi unghiul de
înclinare
oglindire răsturnarea pe orizontală, verticală sau
diagonală
puncte de control ale selectării: 8 pătrate ce încadrează obiectul selectat.
puncte de control al rotirii 8 săgeţi ce înconjură obiectul selectat.
centrul de rotaţie: punctul în jurul căruia se roteşte obiectul
punctul de ancorare: un punct care nu se deplasează la înclinare, scalare, oglindire sau
redimensionare.
impulsul: distanţa cu care se deplasează un obiect selectat când se apasă o tastă săgeată.
Tăierea şi ştergerea obiectelor:
Tăierea: operaţia prin care se poate deschide un traseu închis sau se poate despărţi un
obiect în două obiecte sau în două subtrasee, instrumental folosit Knife.
Ştergerea: operaţia prin care se distrug porţiuni din instrumental selectat cu ajutorul
instrumentului Eraser. Eraser, micţorând numărul de noduri în urma ştergerii, netezeşte
traseul obţinut. Utilizând Knife şi Erase pe un obiect, acesta devine automat obiect curb.
Copierea obiectelor
Copiere obişnuită prin intermediul zonei de memorie Clipboard (copy&paste)
Multiplicare: se crează un duplicate pe aceeaşi pagină.
Reproducerea sau clonarea: se crează o copie care va reflecta în permanenţă
modificările făcute în obiectul sursă. Modificările făcute în clonă nu afectează sursa.
Organizarea obiectelor

Stratificarea paginii se realizeaza chiar prin crearea obiectelor individuale. Fiecare obiect
creat, reprezinta un strat. Pozitia straturilor unu fata de celalat poate fi modificata
folosindu-se optiunea Arrange/Order
Gruparea obiectelor este o unire temporară folosită pentru mutarea în pagină

Combinarea obiectelor: este o unire permanentă care transformă obiectele combinate în
curbe astfel încât să formeze un singur obiect. Zonele în care obiectele se suprapun devin
transparente şi pot fi văzute porţiunile acoperite.
Retezarea: decuparea porţiunilor care se suprapun
Intersecterea: crează un nou obiect din porţiunile suprapuse ale
obiectelor selectate.
Fuzionarea: obiectele selectate preiau Conturul şi culoarea de
umplerea a unui obiect destinaţie, sunt eliminate toate liniile interioare.
Alinierea: pe orizontală şi / sau pe verticală. Obiectele pot fi aliniate unul faţă de altul,
faţă de centrul sau faţă de marginile paginii.
Distribuirea obiectelor: modul în care se face spaţierea pe orizontală, pe verticală, dacă
după selectare li se poate aplica o spaţiere uniformă
aliniere la baza
transformarea liberă a obiectelor schimbarea aspectului obiectului prin

deplasarea segmentelor, a nodurilor şi a punctelor de control
editarea nodurilor: adăugarea, ştergerea, alinierea pe orizontală şi pe verticală a
anumitor noduri, definirea tipului de nod
manipularea unei porţiuni de curbă prin rotire, redimensionare
efecte speciale
perspective desenul capătă aspect tridimensional. Efectul de perspectivă ataşează
obiectului un punct de dispariţie: locul din fundal sau din prim plan în care obiectul
dispare la orizont.
tranziţia gradată între obiectul şi început şi cel de sfârşit sunt distribuite uniform
formele intermediare. Bucla este modul de dispunere a formelor intermediare pe un arc
de cerc.
extrudarea permite crearea efectelor tridimensionale din suprafaţa plană a obiectului
selectat. Extrudarea în perspectivă are liniile de extrudarea neuniforme care fac ca

obiectul să fie mai mare sau mai mic în spate. Extrudarea paralelă conferă obiectului un
aspect regulat. Extrudarea este controlată de: tipul de extrudarea, adâncimea de
extrudare( lungimea planelor de extrudarea din spatele obiectului) unghiul de
extrudare(orientarea extrudării spre stânga, dreapta, deasupra sau sub obiectul extrudat.
înfăşurătoarea permite deformarea obiectelor în toate direcţiile
conturarea aplicarea unor contururi în interior şi în exteriorul obiectului cu următoarele
attribute: locul, distanţa dintre contururi şi culorile aplicate
decupajele speciale se efectuează folosind cunturul altor obiecte.
lentile permit aplicarea efectelor speciale pe anumite zone.
separarea separarea obiectului asupra căruia s-a aplicat efectul special de obiectele
obţinute prin efect.
Inserarea unor elemente specifice desenelor tehnice
• cotele desenului verticale, orizontala, diagonale şi unghiulare.
introducerea cotelor liniare şi unghiulare
• definirea stilului cotelor Corel Draw permite utilizarea a două tipuri de cotări:
dinamică ( afişează automat dimensiunea şi o schimbă după o operaţie de editare.)
statică ( permite modificarea manuală a dimensiunii afişate în cotă.
textul cotei este plasat în poziţii prestabilite sau poate fi mutat oriunde în pagină.
linia ajutătoare linii de tip conector, cu Outline stabilim grosimea, culoarea şi terminaţia
linia de indicaţie
casete de menţiuni: casete de text legate de obiect
dimension pentru cotare, connector line linia de conectare
• umplerea obiectelor închise

o umplerea uniformă: cu o singură culoare solidă
o umplerea de tip fântână, culoarea de început şi culoarea de sfârşit, modul în care se
face tranziţia gradate de culoare., numarul de gradation, pozitia punct ului median,
Banda marginal şi unghiul de umplerea.
o umplerea de tip model este realizat pe două stature: fundal şi prim plan şi caracterizat
prin dimensiunea modelului şi densitatea de umplere.
o umplerea de tip ţesătură ţesătura este definită bitmap folosind un set de şabloane.

- RGB Red Green Blue generează culoarea prin

Combinarea culorilor fundamentale în diferite cantităţi.
Se recomandă la crearea imaginilor din paginile WEB.
-CMYK Cyan, Magenta, Yellow, black culoarea se
obţine prin Combinarea celor 4 culori în tipografii. Se
recomandă pentru documente ce urmează a fi tipărite
sau listate la imprimantă.
HSB Hue, Saturation, Brightness generează
culoarea în funcţie de nuanţă, saturaţie şi luminozitate.
Obiectul transparent nu are umplere şi se poate
vedea ce se află în spatele lui. Pentru a deveni opac, se
umple cu culoarea de fond (alb).
Textul artistic este un obiect grafic format din
fragmente de text. Poate fi aliniat pe orizontală, poate fi aranjat în jurul unui obiect sau simbol,
după o curbă sau după o linie. Pentru colorare I se poate atribui o culoare pentru contur şi o alta
pentru umplere la nivelul caracterelor.
Rezumat :
Elementele primare ale desenului in Corel (primitivele) pot fi prelucrate prin : colorare,
umplere, deformare, intersectare, transformare in imagine bitmap. Optiunile de transformare se
gasesc pe bara principala de instrumente, dar si la meniurile particularizate(contextuale) ale
obiectului selectat cu Pick Tool . E bine sa avem in veder ca in momentul selectarii unuei optiuni
de prelucrare, apar meniuri noi, specifice instrumentului respeciv.
Exercitii :
1. Realizati o schita simpla a unei case si colorati sau
umpleti elementele importante ca in desenul de mai
alaturat.
2. Realizati un titlu de publicatie care sa fie aliniat pe
un arc de cerc de dimensiune aleasa de voi.
3. Realizati schita unei incaperi (sala de clasa su
sufrageria de acasa) simbolizand obiectele aflate in
aceasta.
4. Desenati un cerc sau o elipsa si pe baza acestuia,
prin deformari si adaugand toate elemenele
necesare, realizati schema unei celule.
5. Pregatiti meniul unei pagini personale ca in modelul de mai jos.
Lectia 13
CAPTURA IMAGINILOR, Import si Export de imagini
Prin captura de imagine intelegem preluarea unei zone de ecran sau a întregii ferestre în
memoria Clipboard. ALT+PRINT SCREEN pentru fereastra activă şi PRINT SCREEN pentru
întreg ecranul. Imaginea este adusă din Clipboard în documentul curent printr-o operaţie Paste.
Imaginile capturate sunt de tip BMP asa cum se vad majoritatea ilustratiilor din aceasta carte. Odata
captata, imaginea poate fi prelucrata cu instrumentele specifice editorului grafic in care a fost
preluata. Corel Draw permite “taierea” deformarea, modificarea nivelului de culoare, a contrastului,
luminozitatii, etc.
Operatiile asupra imaginilor capturate de tip BMP sunt asemanatore cu cele ale Photoshop.
Exista multe operatii care sunt commune tuturor editoarelor care “stiu” sa prelucreze astfel de
formate: deformarea, taierea (crop), decuparea unei parti, stergerea unor portiuni, modificarea
contrastului si a luminozitatii, realizarea transparentei, modificarea nuantelor, transformari in nuante
de gri, etc.
In exemplele de mai jos veti observa mai multe stadii ale unei
capturi prelucrate:
Imaginea originala imagine in gri
Imagine in culoare transparenta
Importul imaginii inseamna preluarea unor fisiere grafice create cu alte editoare in scopul
prelucrarii lor in Corel. Optiunea File/Import permite preluarea oricaror tipuri de fisiere grafice
recunoscute de aplicatie. Acestea pot fi trecute prin filtre de import care pot face anumite prelucrari
chiar in momentul operatiei (redimensiunare, taiere, )
Imaginea preluata in aceste conditii va constitui o parte dintr-un nou desen care va fi salvat in
format .cdr sau va fi exportat, dupa prelucrare, in acelasi format din care a fost adus sau in alte
formate convenabile
Exemplu sunt
imaginile de mai sus
care au fost preluate
bitmap, au fost
prelucrate in Corel
si apoi exportate in
format .jpg
Exportul imaginii inseamna transformarea ei din format vectorial sau din imagine complexa de
format .cdr in imagine bmp, compresata sau alte formate cu caracter « universal »
În CorelDraw exportul imaginii se poate realiza in urmatorii pasi :

1. selectează obiectul sau obiectele, apoi (Ctrl+G) pentru grup(daca este cazul),
2. Se alege File > Export, stabilindu-se formatul dorit, sau
3. În Save As salvăm in unul din formatele compresate sau de alta natura (.jpg, .gif, .tif,
.bmp, etc) ; cu opţiunea Selected Only, pentru Salvarea exclusivă a obiectului, nu şi a
zonei adiacente.
4. In momentul salvarii in fereastra de dialog alegem rezoluţia (de exemplu :150 dpi) si
dimensiunea imaginii exportate .
Rezumat :
Corel este foarte flexibil in preluarea diverselor tipuri de imagine, atat prin captura obisnuita
cat si prin importul asistat prin diverse filtre Operatia de export permite transformarea imaginii
prelucrate in formate recunoscute in alte programme. Si la export se pot folosi filtre si se pot
controla caracteristicele imaginii rezultate.
Exercitii :
1. Preluati prin capturare o fereastra de meniu ca si cele de mai sus si schimbati
culoarea ei din gri in roz. Exportati imaginea prelucrata intr-un fisier .gif
2. Realizati 5 « butoane » necesare unei pagini web. Butoanele vor fi de acelasi tip
grafic avand doar un alt text inscriptionat pe ele. Fiecare buton va fi salvat cu
nume specific in format .gif si cu dimensiune nu mai mare de 30k. Exemplul se
vede in desenul de mai jos.

Lectia 14
Photoshop utilizat pentru prelucrarea imaginii.
Functia de prelucrare de imagine este caracteristica acestui program si de aceea este foarte
folosit, mai ales in pregatirea imaginilor pentru publicatii (carti ziare, reviste) dar si in pregatirea
imaginilor pentru paginile de web. Acest ultim aspect face din Photoshop principalul instrument
grafic al creatorilor de site web.Daca v-ati propus sa realizati o pagina www cu o grafica frumoasa si
cu personalitate, atunci cel mai bun mijloc de realizare a « design-ului » este Photoshop.
Daca v-ati propus sa ilustrati o revista fara sa apelati la banelele desene clipart, atunci
Photoshop va poate ajuta sa infrumusetati sau sa stilizati fotografiile digitale de care dispuneti sau
imaginile scanate.
Vom da cateva repere simple si la indemana pentru imbunatatirea, modificarea
caracteristicilor initiale ale unei imagini.
In primul rand trebuie sa cunoastem functiile specifice ale
photoshop.
- Crearea unui fisier PSD cu noua imagine prelucrata. La
deschidere trebuiesc declarate dimensiunile spatiului de
lucru, rezolutia, paleta de culori si tipul de fundal.
- Preluarea imaginii ce urmeaza a fi prelucrate prin meniul
File/Open. Sunt acceptate in special fisiere de tip bitmap
- Controlul asupra imaginii : nivel, culori,
transparenta.Meniul utilizat este : « Image »
- Selectia controlata, realizata printr-un meniu specializat
« Select » dar si cu un grup de instrumente caracteristice Editorului
- Controlul pe layere realizata din alt grup de optiuni avand ca titlu generic « Layers »
- Filtrarea cu filtre de baza sau importate(plugg in)
- Exportul in imagini de tip bitmap, in special GIF,
TIF, JPG
Iata, in mare, care este rolul butoanelor din grupul de

instrumente folosite de Photoshop
1. Butonul de selectie specializat pe patru functii :
- selectie dreptunghiulara
- selectie elipsoidala
- selectie liniara verticala
- selectie liniara orizontala

2. Butonul de selecte neregulata(lasoo) :

- selctie poligonala
- selectie « magnetica »
- seectie « freehand » (neregualata »
3. Butonul de selectie « magic wand, care executa o selectie pe nivel de
culoare.
4. Butonul de decupare « crop »
5. Butonul de « feliere », slice tool.
6. Butonul de pulverizare « airbrush »
7. Butonul de desenare cu pensula, « paintbrush »
8. Butonul de clonare a unei zone de imagine
9. Butonul de estompare, « blur »
10. Butonul de modificare local a culorii
Rezumat :
Am enumerat doar, o parte din instrumentele specifice Photoshop prin butoanele simple sau
multiple care le reprezinta. Ponderea mare o reprezinta instrumentele de selectie, foarte importante
in operatiile de prelucrare. Fara o selectie buna nu putem face prelucrari locale si corectii de
imagine. Veti observa ca in afara de cele 4 instrumente multiple de selectie, exista si un meniu
special care permite controlul fin al zonelor selectate.
O categorie importanta de instrumente sunt acelea de corectie prin modificarea culorilor,
deformari, treceri prin diverse filtre.
Exercitii :
1. Importati o imagine oarecare sau captati cu
ALT+PrtScr imaginea data ca exemplu mai
sus. Cu ajutorul Phothosop, printr-o
operatie de decupare, opriti spre prelucrare
partea din imagine care va fi
prelucrata.(imaginea alaturata)
2. Decupati din imagine fereastra si felinarele
si « aprindeti » lumina de la geam si de la
felinare, colorand zonele selectate cu
galben.
3. Modificati contastul si luminozitatea
imaginii.

Lectia 15
Photoshop utilizat pentru crearea de imagini.
Am vazut pana acum ca Photoshop face prelucrarea, corectia de imagine, dar aceasta nu
epuizeaza posibilitatile de lucru cu editorul. Putem crea imagini bitmap, nu cu aceeasi usurinta ca in
CorelDraw dar efectele pot fi mai interesante avand in vedere instrumentele de filtrare si
transformare.
Pregatirea unei imagini inseamna alegerea unui spatiu
de lucru de dimensiuni convenabile. Daca dorim sa facem o
imagine tiparibila pe un format A4, va trebui sa dimensionam
« canvas » atunci cand deschidem documentul nou. Observati
in captura alaturata cum am stabilit dimensiunile si rezolutia
desenului pe care urmaeaza sa-l cream, fondul si paleta de
culori.
Daca desenul va fi destinat tiparirii vom alege o rezolutie
mare, iar in cazul in care vom crea o imagine pentru
vizualizare pe pagina de web, atunci rezolutia va fi mult mai
mica si, implicit dimensiunea desenului se va micsora
corespunzator permitand o incarcare rapida cu browsweul
Pe parcursul lucrului vom aseza elementele care compun desenul in layere pe care ulterior le
imbinam pentru a crea imaginea finala care poate fi un fisier .psd sau una portabila de tip .gif, .jpg
sau .bmp
Elementele prmare, sau « primitivele » pe care le intalneam in Corel, nu mai exista aici dar le
putem gasi echivalent in forme bitmap pe care le umplem cu culoare sau textura. Daca vrem sa
desenam un dreptunghi sau o elipsa, vom face o selectie de tip dreptungi sau elipsa si o umplem cu
culoarea, sau « degrade-ul »(fountain) dorite
Observati in captura de imagine alaturata, cateva

elemente simple umplute cu culoare, pe care le putem folosi ca
si elemte ale unui desen.
Umplerea se poate face, dupa preferinta, cu culoare
solida, cu degradee-uri de culoare, cu asa-zise « pattern » sau
texturi, folosind optiunile de « fill » sau « fountain fill »
Elemetele create au fost puse pe acelasi layer, dar se
pot folosi, asa cum am amintit,
layere separate pentru fiecare
element component al desenului.
Sepot folosi si instrumentele
aflate in
bara de
« tools »
a
Photoshop, cu numele de rectagle, poligon,
care creaza obiecte speciale umplute cu
culoarea de fond si care pot fi apoi modificate
prin procedee de tip « relief », contururi, umbre, etc.
In imaginea data ca exemplu se observa efectele si rezultatele obtinute. Folosind meniul de
instrumente poligonale, linii si « shapes », am construit elementele din imagine, carora le-am aplicat
efectele speciale care dau senzatia de « gauri » sau de « relief »
Textul apare si el ca un obiect care poate suferi transformari de acelasi fel ca si celelalte
obiecte cu care operam in Photoshop.
In imaginea alaturata, textului i-a fost adaugata umbra.
Photoshop este folosit foarte des pentru crearea graficii pentru paginile web, respectiv fundaluri,
sigle, bare de meniuri.
Iata, mai jos, un exemplu de bara de meniuri creata cu Photoshop, utilizand un dreptughi
alungit, umplut cu culoare si apoi completat cu textele ce exprima continutul meniului :
Un alt exemplu care foloseste aproximativ aceleasi procedee :
Efectele « spatiale » au fost aplicate in layere care contin desenele, selectii ale acestora, ce urmeaza
a fi marcate de umbre care dau impresia de trei dimensiuni. Impreia de adancime sau de relief poate
fi accentuata prin marirea umbrei sau a marginilor de contur la optiunea : « layer stile/drop shadow »
O alta practica in paginile web, este aceea de creare a butoanelor ce vor avea ca scop accesarea unor
pagini suplimentare, fiind incadrate in meniuri grafice asemanatoare cu cele
de mai sus. Desi exista numeroase biblioteci de astfel de elemente grafice,
fiecare creator de grafica prefera propriile elemente de acest tip. Iata un
exemplu de un astfel de buton creat dintr-un dreptunghi :
Am folosit instrumentul de creare a dreptunghiurilor cu colturi rotunjite,
apoi am aplicat meniul « drop shadow » pentru a da efectul

spatial. Textul a fost adaugat pe desen in layer separat.
Aspectul grafic elegant al paginilor web implica si crearea
background-urilor (imagini de fundal) care sunt mici obiecte ce
sunt repetate pe suprafata de lucru prin procedee ce le veti invata
in lectiile urmatoare. Iata si un astfel de exemplu, o mica imagine
colorata discret ce poate face obiectul unui background.
Imaginea pe care o dam ca exemplu, este un desen Kandinski pe
care l-am prelucrat astfel incat sa aiba o luminozitate mare, i-am
dat transparenta, apoi l-am salvat in format GIF, astfel incat
dimensiunea lui sa nu incarce excesiv pagina pe care il vom pune
ca fundal. Din motivul de a-l face doar vizibil aici, am adaugat o
umbra.
Rezumat :

Crearea de imagine este mai putin practicata in Photoshop, totusi il putem utiliza in acest scop mai
ales in domeniul web design sau pentru crearea unor elemente de grafica simpla pentru reviste sau
prezentari grafice in alte programme.
Photoshop este foarte intens utilizat pentru ilustrarea paginilor web. Principalele elemente care fac
obiectul unor astfel de practici sunt : meniurile grafice, imaginile ilustrative din pagina, imaginile de
fundal. Realizarea unor astfel de lucruri se va face fie prin preluarea unor desene si prelucrarea lor,
fie prin creatii simple proprii, utilizand instrumentele specifice ale programului.
Teme practice :
1. Realizati butoane pentru un meniu al unei pagina de prezentare a scolii.
2. Realizati o imagine de fundal prelucrand o fotografie scanata a scolii.
Anexa !
Prelucarea unei fotografii
(realizare practica)
Oricine isi doreste fotografii de calitate. Acest lucru poate deveni realitate in doar cateva
minute. Pentru aceasta avem nevoie de un computer, un scanner, o imprimanta si de programul
Adobe Photoshop in orice versiune. Acest software a ajuns acum la versiunea 7, este putin probabil
sa aveti versiunile unu, doi sau trei, asa ca nu ne vom referi la acestea. Din pacate, el are un pret
destul de mare si nu merita cumparat doar pentru uzul personal. Mai exista si alte programe ce pot fi
utilizate in acelasi scop. In general, toate functioneaza pe aceleasi principii. Primul pas este cel al
scanarii fotografiei si transformarii ei in format digital. Este preferabil ca fotografia sa fie in format
TIF si la o rezolutie de 300 dpi pentru a avea o calitate buna. Presupunem ca fotografia are o zona
inutila in jurul personajului. O vom decupa. Prima data, se selecteaza, cu ajutorul lasoului, zona de
interes, si se sterge partea inutila. Daca observam ca avem indoituri si alte zone deteriorate, vom
folosi "clone stamp" din Photoshop. Cu ajutorul acesteia putem lua culoare dintr-o zona buna si o
putem aplica peste zona deteriorata. Stabilirea zonei de unde se va lua culoare se va face prin
apasarea tastei "Alt" simultan cu un click de mouse. La eliberarea tastei, cu mouse-ul se va da click
direct pe zona deteriorata, acoperindu-se astfel defectele. Va trebui sa fiti atent la detaliile care
lipsesc pentru a le inlocui cu unele similare din restul fotografiei. La inceput veti avea probleme, dar
pe masura ce exersati acest lucru va putea fi facut mai usor. In Photoshop, marimea zonei ce va fi
afectata de unealta "clone stamp" poate fi aleasa. Astfel, precizia cu care lucrati o puteti alege dintr-
o lista. Intrucat imaginea este intunecata o vom mai deschide la culoare. Rezultatul obtinut este
imaginea de mai jos. Pentru un contrast mai bun vom inlocui fondul original cu unul creat de noi in
Photoshop. Decupam imaginea astfel incat partea de jos a fotografiei sa se incadreze intr-o zona
dreptunghiulara. Pentru partea de alb a fotografiei vom folosi "magic wand", o bagheta magica ce
selecteaza intreaga culoare unde este actionata.
Odata selectata zona pe care vrem sa lucram
vom adauga un raster neuniform. Aceasta se
realizeaza cu unealta "gradient" din paleta.
Acum nu ne ramane decat sa salvam imaginea si
sa printam rezultatul.
Iata un exemplu de fotografie , un peisaj,

careia i s-a facut o prelucrare in Photoshop :
curatire a imperfectiunilor de la fotografiere,
reglare a contrastului si luminozitatii, virarea
fotografiei intr-o culoare adecvata momentului.
In plus, s-a adaugat, prin clonare un element nou(fluturele)
MULTIMEDIA
1. Definiţii şi caracteristici
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii, au fost în permanenţă preocupaţi de a găsi noi
forme de evidenţiere a anumitor informaţii precum şi a tehnicilor de prezentare a acestora, de la
barele verticale ce separau hieroglifele în scrierea egipteană, la cernelurile care conţineau aur şi argint
creând efecte luminoase, de la folosirea unor imagini grafice pe marginea conturului la tehnicile de
paginare folosite de tipograful Johan Gutenberg.
În ultimii ani, a câştigat foarte mult teren forma multimedia de reprezentare a informaţiei.
Astăzi, în procesul de învăţământ, profesorul modern, prezintă elevilor informaţia verbal, scrisă pe
tablă, desenată pe planşe, sub formă de diapozitive cu imagini sau diagrame, cu ajutorul casetelor
audio-video dar şi utilizând calculatorul. Toate aceste forme de comunicare sunt similare
comunicării multimedia, deoarece ele folosesc multe (multi) forme de informare (media) pentru
reprezentarea informaţiei.
Multimedia reprezintă integrarea mai multor forme de reprezentare a informaţiei: text,
numere, imagini statice, diagrame, animaţie, imagini video, muzică, voce.
Caracteristicile unei prezentări multimedia sunt:
• Multimedia este o combinaţie de conţinuturi (segmente ale informaţiei) şi software
(programe de calculator) care controlează prezentarea informaţiei;
• Multimedia permite stabilirea unor legături între conţinuturi prin care utilizatorul poate să
navigheze printre segmentele de informaţii;
• Multimedia poate prezenta informaţia simultan în mai multe forme (pe acelaşi ecran putem
citi texte, putem vizualiza imagini video şi asculta diferite explicaţii referitoare la acelaşi
subiect)
• Multimedia este o formă de prezentare a informaţiei pe care o putem controla (caracterul
interactiv al reprezentării multimedia o deosebeşte de o simplă reprezentare video pe care o
putem derula înainte şi înapoi, dar nu îi putem preciza ce secvenţă de evenimente să afişeze).
Într-o aplicaţie multimedia, informaţia este memorată sub forma de obiect (object), adică o
combinaţie de informaţii şi proceduri pentru reprezentarea acestor informaţii.
În procesul de învăţământ, prezentarea multimedia a informaţiei este foarte necesară având în
vedere faptul că adresantul informaţiei este mai uşor atras de TV, radio, calculator, video, DVD.
Ca exemplu să luăm aceste note de curs. Pe suportul folosit pentru prezentare (hârtia) vedeţi
un text în care informaţiile mai importante sunt evidenţiate prin diferite metode (stilul caracterelor,
culoarea), desene, imagini, diagrame.
Dacă pentru prezentare aş folosi un video proiector ataşat unui calculator subiectul ar putea fi
însoţit şi de explicaţii verbale despre această formă de prezentare. În plus pentru fiecare termen nou
folosit s-ar putea crea legături (link_uri) către alte informaţii prin care să fie prezentate definiţiile
termenilor. Acest mod de prezentare ar fi mai convingător.
Folosind prezentarea multimedia a unei aplicaţii (informaţii) se poate crea o carte
electronică. Principalul avantaj este că, pentru ea nu se mai consumă hârtie. Un alt avantaj este că
structura informaţiei şi regăsirea ei în cadrul unei structuri se face mult mai uşor decât într-o carte
tradiţională. Cartea poate fi publicată fie într-o reţea comercială (descărcarea ei pe un calculator
făcându-se după achitarea costului cărţii), fie prin intermediul unui CD. În acest caz veţi plăti pentru
reprezentarea multimedia a unei cărţi şi nu pentru o carte fizică, un obiect pe care să-l puneţi în
bibliotecă.
Pentru a putea folosi prezentări multimedia ale informaţiei (a construi sau a vizualiza) trebuie
să dispuneţi de o configuraţie hardware adecvată şi nu chiar ieftină. Pe lângă un procesor cu viteză de
lucru mare, o capacitate mare de memorare în memorie internă de tip RAM şi pe Hard-disc, şi de o
unitate CD-ROM, mai trebuie să aveţi următoarele echipamente de intrare ieşire:
• Cameră video, cameră foto sau video digitală
• Scanner
• Microfon
• Boxe
• Video recorder sau/ şi video proiector
2. Aspecte teoretice privind realizarea unei aplicaţii multimedia
Alături de instrumentele hardware şi software ale calculatorului, realizarea unei aplicaţii

multimedia are nevoie şi de factorul uman prin experienţa şi pregătirea sa, precum şi cel mai
important aspect creativitatea. Fără factorul uman care va găsi forma optimă de prezentare a unei
informaţii folosind foarte multă imaginaţie, cunoştinţe în domeniul din care face parte informaţie şi
cunoştinţe despre ţintele informaţiei (persoanele care vor folosi informaţia), prezentarea informaţiei
în format multimedia nu-şi va atinge scopul. Ea trebuie să convingă, să informeze corect, să înveţe
nu să creeze spectacol. Cu cât vreţi să convingeţi mai mult cu informaţia prezentată, cu atât trebuie
să creşteţi gradul de creativitate.
Crearea unei aplicaţii multimedia, orientata in special spre oferirea de continut
educational presupune parcurgerea mai multor etape, după cum urmează:
Analiza
În această etapă la care trebuie să răspundeţi la următoarele întrebări, care vor determina
stilul şi conţinutul reprezentării multimedia:
• Care este subiectul? Prin răspunsul la această întrebare trebuie să identificaţi mesajul care
trebuie să-l transmiteţi. Veţi stabili din ce categorie face subiectul (formare de priceperi şi
deprinderi, transmitere de cunoştinţe noi, sistematizare şi consolidare). Veţi mai stabili ce categorie
de informaţii din subiect poate fi mai bine reprezentată audio şi ce categorie de informaţii poate fi
reprezentată mai bine video.
• Care este ţinta? În momentul în care gândiţi o prezentare multimedia a unei aplicaţii,
trebuie să aveţi în vedere tipul de persoană căreia îi adresaţi acea informaţie. Trebuie să identificaţi
la ce tip de reprezentare reacţionează cel mai bine acea persoană. De exemplu dacă vreţi să creaţi un
software educaţional pentru copii de 5- 7 ani în care îi învăţaţi operaţiile aritmetice, în reprezentarea
informaţiei vor predomina sunetele şi imaginile grafice.
• Care este mediul în care se foloseşte? Prin răspunsul la această întrebare identificaţi
mediul în care se va folosi prezentarea multimedia, adică unde şi cum va fi folosită reprezentarea de
către utilizatorul ţintă: în cadrul procesului de învăţământ, pe calculatorul personal, într-o reţea…..
• De ce preferaţi prezentarea multimedia? Analizaţi de ce trebuie să convertiţi informaţia
pe care vreţi să o prezentaţi într-un format multimedia, adică cu ce vă rezolvă problema acest mod
de prezentarea informaţiei. Trebuie să aveţi în vedere faptul că un astfel de mod de prezentare costă
mai mult decât o reprezentare obişnuită a informaţiei.

• Ce alte persoane trebuie să implicaţi? Prin răspunsul la această întrebare identificaţi
persoanele care trebuie să se implice (fotograf, cameraman, laborant, informatician) precum şi
sarcinile fiecărei persoane implicate.
Proiectarea
În această etapă identificaţi conţinutul reprezentării multimedia, modul în care puteţi

segmenta acest conţinut, tipul de reprezentare pe care-l veţi alege pentru fiecare segment şi modul în
care utilizatorul va naviga printre segmentele de informaţie. Creaţi mai întâi schiţa obiectelor,
adică schiţa reprezentărilor vizuale a obiectelor multimedia folosite pentru navigarea prin informaţie
ce determină ordinea în care utilizatorul va putea vedea segmentele de informaţie. Se poate alege
una din structurile de segmentare a informaţiei:
• Structură liniară. Utilizatorul va naviga de la un segment la altul înainte şi înapoi (Next/
Back). Există un segment de început (S1) care începe prezentarea şi un segment de sfârşit ( cu care
se termină prezentarea). Segmentele vor fi parcurse secvenţial (nu poate fi urmărit un segment dacă
nu s-a urmărit segmentul precedent).
Fig. 1 Structură liniară
S1 S2 Si Sn
• Meniu. Utilizatorul va alege dintr-o listă de subiecte puse la dispoziţie (fiecare subiect
reprezentând un segment de informaţie). Lista de subiecte formează meniul. După ce parcurge un
segment de informaţie utilizatorul se întoarce la lista de subiecte. Pentru a parcurge un segment de
informaţie trebuie obligatoriu să pornească de la lista de subiecte (meniul).
MENIU
Subiect1 Subiect 2 Subiect n
Fig.2 Structura de meniu
• Reţea. Utilizatorul poate trece de la un segment de informaţie la orice alt segment de

informaţie prin sistemul de legături.
Fig.3 Structura reţea
S2 S4
S1
S3 S5
• Ierarhică. Utilizatorul va alege dintr-o listă de subiecte puse la dispoziţie (meniul

principal), fiecare subiect reprezentând o altă listă de subiecte (un sub meniu). După ce parcurge
un segment de informaţie, utilizatorul se reîntoarce la sub meniul din care face parte. Pentru a
parcurge un segment de informaţie, utilizatorul trebuie să pornească de la meniul principal.

S11
Submeniul 1 S12
S13
S211
MENIU Submeniul 2
S22
S23
S31
Submeniul 3
S32
S33
Fig.4 Structura ierarhică
• Hibrid. Structura combină toate formele de navigare sau o parte dintre ele.
Programarea
În cadrul acestei etape alegeţi software-ul cel mai potrivit pentru a realiza reprezentarea
multimedia pe care v-aţi propus-o. Veţi transforma schiţa obiectelor în obiecte multimedia creând
aplicaţia multimedia şi stabilind legăturile între obiecte care să permită utilizatorului să navigheze
printre segmentele de informaţie. Softul folosit pentru realizarea unei aplicaţii multimedia se
numeşte soft de creaţie multimedia (Multimedia authoring software). Acest tip de software
permite crearea şi formatarea unui document pentru un anumit de mediu de prezentare.
Producţia
Această etapă se desfăşoară în paralel cu etapa de programare şi în ea construiţi clipurile

audio-video.
Atenţie! Trebuie să aveţi grijă să nu folosiţi pentru sunete melodii preluate de pe CD-uri sau casete
audio, iar pentru imaginile video înregistrări de pe casete video sau de la televizor, deoarece se
încalcă drepturile de autor.

Testarea şi documentarea
Scopul acestei etape este de a realiza o aplicaţie multimedia care să funcţioneze corect, care
prezintă toată informaţia de care are nevoie utilizatorul ţintă al aplicaţiei şi îi asigură o metodă de
navigare uşoară printre segmentele de informaţie. Tot în această etapă trebuie să realizaţi şi
documentaţia ce trebuie să conţină indicaţii pentru utilizator, în scopul navigării eficiente printre
segmentele de informaţie.
Distribuţia
Produsul realizat va fi înregistrat pe un disc flexibil (Floppy disc) sau pe un CD pentru a fi

distribuit utilizatorului. Aceasta presupune că avem nevoie şi de un echipament pentru scrierea CD-
urilor. Aplicaţia se poate distribui şi prin intermediul reţelei Internet.
Pentru prezentarea informaţiei în format multimedia , firma Microsoft vă pune la dispoziţie
aplicaţii cum ar fi: PowerPoint, Front Page, Visual Studio.
3. Aspecte pedagogice şi grafice privind realizarea unei prezentări eficiente utilizând aplicaţia
PowerPoint
Practica pedagogică personală, precum şi cercetările în domeniu confirmă faptul că

informaţia este receptată mult mai bine dacă aceasta este prezentată în mod vizual. O imagine
grafică poate include sute de cuvinte şi numere, conţinând tot atâta informaţie cât o carte cu zeci de
pagini. Prezentările grafice sunt folosite pentru a combina o varietate de obiecte vizuale în scopul
realizării unei transmiteri de informaţii interesante şi atractive.
Pentru a face o prezentare eficientă, trebuie să avem în vedere următoarele aspecte:
• importanţa creării unui climat favorabil
• caracterul şi natura auditorului
• necesitatea pregătirii prealabile a prezentării
• tehnicile de susţinere a unor prezentări eficiente printr-o cunoaştere mai amănunţită a
diferitelor metode de prezentare a datelor statistice şi a tabelelor, precum şi a celor mai
potrivite mijloace audio-vizuale necesare pentru expunerea informaţiei
• abordarea profesională a modului în care pot fi folosite mijloacele audio-vizuale în
timpul prezentării
• importanţa folosirii tehnicilor oratorice şi a limbajului într-un mod planificat şi controlat
şi a exprimării clare şi concise
Ori de câte ori susţineţi o prezentare trebuie să:

1. să vă stabiliţi scopul pe care vreţi să-l atingeţi
2. să împărţiţi scopul general în obiective posibil de realizat
3. să vă informaţi asupra auditorului care urmează să vă asculte
4. să adaptaţi prezentarea la tipul asistenţei
Pentru a avea o organizare bună şi utilă a prezentării este bine ca selectarea ideilor şi informaţiilor
relevante să o aveţi înainte de a le aşterne pe hârtie. Aceasta înseamnă că:
• trebuie să vă stabiliţi dinainte ordinea şi conexiunile logice între problemele pe care
vreţi să le prezentaţi

• prezentarea trebuie să fie alcătuită dintr-o serie de părţi care se interconectează,
fiecare având o logică proprie
• părţile independente trebuie să se îmbine în final pentru realizarea scopului propus
Pentru realizarea cadrului prezentării, este necesar să urmăriţi simultan planurile:

• planul şi organizarea subiectului
• planul şi structura modului în care îl veţi prezenta
Pentru organizarea subiectului, este indicat ca acesta să aibă:

• o singură temă principală
• obiective clare
• secţiuni distincte, pe care auditoriul le poate înţelege
Structura unei prezentări cuprinde:

1. Introducerea, în care stabiliţi contactul cu auditoriul şi prezentaţi subiectul şi tema principală
2. Cuprinsul, în care explicaţi tema în detaliu, o dezvoltaţi şi o argumentaţi
3. Încheierea, în care principala temă în rezumat
Înainte de a trece la realizarea propriu-zisă a prezentării, trebuie parcursă etapa de organizare a

materialului prezentării, având în vedere următoarele:
• Stabiliţi sursele de documentare: cărţi, casete, CD-uri interactive, soft educaţional,
Internet
• Selectaţi sursele de documentare
• Selectaţi materialul
• Stabiliţi ideile principale ale prezentării
Scrierea prezentării trebuie să aibă în vedere următoarele:

• Sintaxa frazei – se recomandă ca frazele să nu înceapă cu o propoziţie subordonată
• Evitarea acronimelor, pleonasmelor, abrevierilor
• Claritate
• Fraze scurte
• Prezentarea exemplelor relevante
Utilizarea calculatorului şi a aplicaţiilor specifice pentru prezentări grafice sunt avantajoase

din următoarele motive:
• Diapozitivele pot fi scrise şi actualizate rapid
• Pot fi realizate efecte speciale şi de către nespecialişti
• Aspectul materialelor distribuite este acelaşi ca al imaginilor de pe ecran, ceea ce conferă
întregii activităţi un caracter profesionist
• Ecranul calculatorului poate fi folosit ca o folie transparentă de retroproiector pentru:
• Expunerea principalelor probleme
• Afişarea graficelor şi tabelelor
• Afişarea fotografiilor
• Prezentarea ilustraţiilor şi a diagramelor
• Sunt ieftine
Folosirea aplicaţiilor specializate de prezentare au următoarele avantaje:

• permit prezentarea informaţiei folosind o structură neliniară
• prezentarea poate fi uşor structurată folosind formate predefinite
• prezentarea poate fi însoţită de explicaţii şi argumente ale prezentatorului
• oferă aspect profesional
Aplicaţia PowerPoint, face parte din pachetul de programe Office, al firmei Microsoft,
permiţând realizarea unei prezentări multimedia formată din mai multe foi de prezentare sau
diapozitive (slides), fiecare diapozitiv reprezentând un segment de informaţie.
Diapozitivele create cu acest software pot conţine texte, sunete, imagini, diagrame, animaţii,
clipuri video şi audio.
Ordinea de prezentare este diapozitiv după diapozitiv, adică o structură liniară. În cadrul
unui diapozitiv, informaţia poate fi segmentată cu ajutorul cadrelor, astfel încât puteţi combina text
cu diagrame, text cu imagini grafice sau alte obiecte. Diapozitivul este tratat ca o pagină de
document care poate avea antet, subsol, număr de pagină.
Din punct de vedere al modului de realizare al prezentării, aplicaţia PowerPoint oferă trei
opţiuni:
1. prezentare compusă din pagini electronice, realizată cu ajutorul unui calculator
sau al unui panou cu cristale lichide
2. utilizarea unor folii de retroproiector
3. utilizarea unor diapozitive de 35 mm
Cea mai atractivă este prezentarea electronică, care permite utilizarea unor efecte speciale
cum ar fi tranziţii de la o pagină la alta, texte care apr din toate direcţiile şi chiar animaţie.
Prezentările pot fi tipărite pe folii transparente care să fie utilizate cu un retroproiector sau
pot fi convertite în diapozitive utilizabile cu un retroproiector clasic.
4. Tehnici de realizare a unei prezentări multimedia eficiente
4. A. Animaţia
Înseamnă adăugarea de efecte speciale (vizuale sau sonore) la nivelul unui text, obiect sau
diagramă dintr-un diapozitiv.
Animaţia poate fi realizată prin:
9 Adăugarea unor efecte speciale :
• la nivelul textului
o prezentarea progresivă a textului, adică afişarea pe rând a unor entităţi din text:
o crearea efectului de „ text zburător” (textul este afişat prin deplasare dintr-o
poziţie a diapozitivului către punctul de afişare)
o adăugarea de sunete (afişarea textului este însoţită de un efect sonor)
• la nivelul obiectului, pot fi folosite aceleaşi tehnici, cu menţiunea că elementele
obiectului nu pot fi prezentate progresiv
• la nivelul diagramei
o prezentarea progresivă a elementelor diagramei
o folosirea unor metode diferite de afişare a elementelor diagramei (de jos în
sus, de la stânga la dreapta,etc.)
o adăugarea de sunete ( afişarea elementelor diagramei poate fi însoţită de un
efect sonor).
9 Prezentarea progresivă a elementelor unui diapozitiv
9 Stabilirea ordinii în care sunt afişate elementele în cadrul unui diapozitiv

9 Controlarea modului în care apar elementele unui diapozitiv (automat, după un interval de
timp, sau în urma acţiunii mouse-ului)
9 Stabilirea intervalului de timp atunci când afişarea se face automat
9 Adăugarea unor elemente după afişarea unui element (schimbarea culorii, estomparea
obiectului, ascunderea temporară a obiectului.
4.B. Tranziţia
Tranziţia înseamnă adăugarea de efecte speciale unui diapozitiv în momentul în care este
afişat în prezentare.
Tranziţia poate fi realizată prin:
• Stabilirea ordinii în care apar diapozitivele într-o prezentare
• Controlarea modului în care apar diapozitivele prezentării (automat, după un
interval de timp, prin efectul de repetiţie sau în urma acţiunii mouse-ului),
• Stabilirea temporizării, adică a intervalului de timp dintre două afişări de două
diapozitive, atunci când afişarea se face automat
• Stabilirea efectului de tranziţie (modul în care dispare un diapozitiv şi apare celălalt
diapozitiv în cadrul prezentării (prin destrămare, prin ştergere…)
4. C. Comentariile verbale
Comentariile verbale sunt informaţii verbale adăugate prezentării, pe care le puteţi

înregistra de la un microfon.
Comentariul poate fi înregistrat înaintea prezentării sau chiar în timpul prezentării
diapozitivelor (când pot fi înregistrate şi comentariile auditorului).
Comentariul verbal poate însoţi întreaga prezentare sau poate fi înregistrat separat ca un obiect
în diapozitiv. Dacă într-o prezentare aţi introdus atât comentarii verbale cât şi alte sunete, se vor auzi
numai comentariile verbale. Orice modificare a unui comentariu verbal înseamnă ştergerea
comentariului pe care doriţi să-l modificaţi şi reînregistrarea celui modificat.
4. D. Crearea butoanelor de acţiuni
Butoanele de acţiuni (action buttons) sunt obiecte care prin acţionare declanşează acţiuni.
Butoanele permit definirea unor acţiuni interactive:
• O legătură către un alt diapozitiv al prezentării (în acest mod prezentarea nu va mai avea o
structură liniară)
o Next Slide – diapozitivul următor

o Previos Slide diapozitivul anterior
o First Slide – primul diapozitiv al prezentării

o Last Slide – ultimul diapozitiv al prezentării
o End Show – sfârşitul prezentării
• O legătură către o altă sursă de informaţie (folosind acest tip de legătură puteţi include în
prezentare şi animaţii din fişiere .avi)
o Custom Show.. către o altă prezentare de diapozitive
o URL.. către adresa URL a unei pagini Web din reţeaua Internet
o Other File ..către un alt fişier
• Lansarea în execuţie a unui program executabil
• Lansarea în execuţie a unui clip audio sau video
• Declanşarea unor acţiuni
o Help ajutor se recomandă pentru legătura cu un document care conţine informaţii
pentru autodocumentare
o Document se recomandă pentru legătura cu un alt document sau cu o aplicaţie care va
fi lansată în execuţie
o Information se recomandă pentru legătura cu un document care conţine informaţii
despre prezentare
o Sound se recomandă pentru legătura cu un fişier care conţine un clip audio
o Movie se recomandă pentru legătura cu un fişier care conţine un clip video
4. E. Inserarea clipurilor audio sau video
Clipurile video sau audio sunt fişiere care conţin fragmente din înregistrări video sau
audio.
Clipurile audio şi video pot fi înserate într-un diapozitiv ca obiecte folosind tehnica OLE.
Clipurile pot fi afişate fie în timpul prezentării, fie pot fi reprezentate într-un diapozitiv printr-o
pictogramă la acţionarea căreia vor fi lansate în execuţie, opţiuni pe care le precizaţi în momentul
când înseraţi clipul.
Sursele pe care le puteţi folosi pentru clipurile audio şi video sunt:

• Directorul Window Media al sistemului de operare: conţine clipuri audio şi video
• Discurile compact- CD
• Galeria de clipuri; este o formă de organizare a obiectelor care se găsesc pe
propriul calculator. Galeria este organizată pe secţiuni:
o Picture (imagini)
o Sounds (clipuri audio)
o Videos (clipuri video)
• Sunete înregistrate cu ajutorul unui microfon
• Situl Web Clip Gallery Live, conţine imagini, sunete şi clipuri video pe care le
putem descărca în galeria de clipuri de pe calculator
• Siteri de pe Internet
4.F. Hiperlegăturile
Hiperlegătura (hyperlink), similară celor folosite pentru navigarea printr-un site de Web,
este o tehnologie prin care se asigură legătura între un element al documentului curent (cuvânt,
frază, simbol, imagine) cu un alt element din acelaşi document sau cu alt document sau cu alt fişier.
Prin efectuarea unui clic pe hiperlegătură, utilizatorul poate schimba ordinea secvenţială
de parcurgere a diapozitivelor unei prezentări (de la diapozitivul curent se poate sări la un alt
diapozitiv) la o altă prezentare PowerPoint, la un document realizat cu procesorul de texte Word sau
la o foaie de calcul realizată cu Excel sau chiar într-un site pe Internet.
După ce se afişează subiectul asociat legăturii, se revine în diapozitivul curent.
Pentru a crea o hiperlegătură cu un diapozitiv trebuie să parcurgeţi următorii paşi:
1. Selectaţi obiectul (butonul) ce urmează să fie hiperlegătură
2. Selectaţi opţiunea Action Setings (setări de acţiune) din meniul Slide Show (Expunere
diapozitive), sau executaţi clic dreapta şi selectaţi Action Setings (setări de acţiune)
3. Selectaţi opţiune hiperlink şi din lista derulantă selectaţi diapozitivul, URL-ul
prezentarea sau fişierul cu care se doreşte efectuarea legăturii
4. Selectaţi opţiunea OK pentru a crea hiperlegătură
5. Testaţi hiperlegătură în modul de vizualizare Slide Show (expunere diapozitive).
4.G. Vizualizarea prezentărilor PowerPoint
Pentru vizualiza o prezentare, se pot folosi mai multe moduri, fiecare din ele fiind utile într-
o anumită fază de realizare .
• Normal View. Suprafaţa de lucru a aplicaţiei este împărţită în trei zone, după cum urmează:
Zona I, adică planul prezentării (Outline) – în această zonă este afişat conţinutul prezentării
în ordinea diapozitivelor. Pentru fiecare diapozitiv este afişat numărul său de ordine în cadrul
prezentării, titlul şi textul conţinutului. Puteţi folosi această zonă pentru a organiza şi dezvolta
conţinutul prezentării: modificaţi sau adăugaţi texte, rearanjaţi marcajele listelor, formataţi
paragrafele, schimbaţi ordinea diapozitivelor în cadrul prezentării. Se mai poate folosi această zonă
ca pe un index (cuprins) al prezentării din care puteţi selecta un anumit diapozitiv pentru a-l afişa în
zona
diapoz
itivulu
i
(execu
tând
clic pe
titlul
său).
Z
ona a
II-a,
adică
Diapo
zitvul
(Slide)
în
aceast
ă zonă este afişat diapozitivul selectat în zona Outline. Puteţi vizualiza şi modifica diapozitivul.
Puteţi adăuga grafice, sunete, clipuri video şi audio, să adăugaţi animaţii obiectelor din diapozitiv şi
să creaţi hiperlegătură.
Zona a III-a, adică Notele (Notes) în această zonă puteţi adăuga notele sau informaţiile
pentru prezentator, pe care acesta le poate comunica auditorului.
• Outline View. Este afişat numai planul prezentării(o vedere de ansamblu a conţinutului
prezentării). Puteţi face corecturi în text, puteţi schimba ordinea paragrafelor şi nivelul de identare în
cadrul unui diapozitiv şi puteţi schimba ordinea diapozitivelor în cadrul prezentării.
• Slide View. Este afişat numai un diapozitiv. Puteţi vizualiza sau modifica diapozitivul.
Pentru a trece la următorul diapozitiv se foloseşte bara de derulare verticală afişată pe parte din
dreapta a ferestrei aplicaţiei.
• Slide sorter View. Sunt afişate pe ecran sub formă de miniaturi toate diapozitivele
prezentării. Puteţi să ştergeţi sau să adăugaţi diapozitive, puteţi schimba ordinea de prezentare a
diapozitivelor (prin glisarea miniaturii în
noua poziţie)
• Slide show. Diapozitivele sunt
afişate pe întreg ecranul calculatorului.
Modul de
vizualizare a unei prezentări PowerPoint se
stabileşte din meniul VIEW, alegând una
din opţiunile dorite, ca în figura de mai jos,
butoanelor sau prin acţionarea din colţul din stânga jos a ecranului aplicaţiei.
4.H. Recomandări
Pentru crearea unei prezentări PowerPoint se vor parcurge etapele:

1. crearea prezentării prin introducerea şi editarea textului precum şi aranjarea ordinei de
prezentarea diapozitivelor
2. aplicarea unui design al prezentării şi modificarea acestuia (dacă este cazul),
3. formatarea diapozitivelor individuale (dacă este cazul)
4. adăugarea obiectelor în prezentare
5. aplicarea efectelor de animaţie şi legături pentru prezentări pe calculator
6. crearea materialelor pentru public şi note pentru uzul prezentatorului
7. temporizarea fiecărei apariţii a diapozitivelor
8. rularea prezentării
9. susţinerea prezentării
Pentru realizarea unei prezentări atractive trebuie să avem în vedere următoarele criterii de
format:
1. claritate – cu cât caracterele sunt mai mari cu atât sunt mai vizibile de la distanţă
2. structură pe fiecare imagine se va organiza informaţia astfel încât să fie prezentat un subiect
descris în maxim şase linii cu aproximativ şase cuvinte pe linie
3. impactul emoţional – se realizează prin folosirea adecvată a culorilor, contrastelor,
graficelor, pozelor, desenelor.

Pentru a fi publicată pe un „site” Web, prezentarea poate fi salvată fie în formatul unui
document HTML ( folosind opţiunea Save as HTML din meniul File), fie sub forma unui fişier
PowerPoint Animation care să fie încorporat într-un document HTML.
5. Instrumente şi mijloace tehnice folosite în cadrul lecţiilor asistate de calculator
5. A. Filmul didactic
Filmul didactic, este un mijloc didactic care se foloseşte de regulă la începutul unui capitol
sau teme (aplicaţii), arătând elevilor importanţa, complexitatea, necesitatea şi nu în ultimul rând
frumuseţea formării aptitudinilor şi abilităţilor de operare cu cunoştinţele aferente prezentării.
Filmul didactic trebuie să impresioneze şi să impulsioneze elevii spre activitatea de cunoaştere,
descoperire şi formare de abilităţi de lucru în domeniul respectiv.
Filmele didactice se pot achiziţiona de la bibliotecile unităţilor şcolare, de la Casa
Corpului Didactic, precum şi din magazinele de specialitate.
5. B. Video-proiectorul
5.B. a) Principiul de funcţionare
Proiectorul multimedia este util pentru proiectarea pe un ecran a diferite tipuri de semnale de
computer precum şi pentru proiecatrea de semnale video de tip NTSC/PAL/SECAM. Ataşat unui
calculator, proiectorul se comportă ca un monitor Plug_and_Play, acesta fiind considerat un
echipament periferic (dispozitiv de ieşire) . Facilităţile Plug_and_Play se obţin prin conectarea
cablului accesoriu RGB la intrarea RGB a proiectorului şi respectiv la calculator în mufa pentru
ieşire video.
În cadrul meniului AUTO, proiectorul poate realiza căutarea automată a semnalului de
intrare. Atunci când este selectată opţiunea TURN ON, dar nu este detectat nici un semnal d intrare,
proiectorul începe să caute un semnal de intrare. La detectarea unui semnal de intrare, proiectorul
încetează căutarea şi afişează imaginea.
Se recomandă ca mai întâi să se pornească proiectorul şi apoi echipamentele conectate la
acesta, iar în cazul terminării activităţii trebuie să închidem echipamentele şi apoi proiectorul.
5.C. Softul educaţional

În funcţie de discipina de predare se poate folosi soft educaţional creat de profesor, utilizând
aplicaţii precum Excel, Word, PowerPoint sau chiar Flash, sau soft creat de firme specializate, soft
ce se găseşte la biblioteca unităţii şcolare sau la Casa Corpului Didactic.
Softul educaţional, poate fi folosit ca instrument de predare, prin prezentarea noilor
cunoştinţe, utilzând diagrame, statistici, detalii, etc. utilizând proiectorul, sau prin parcurgere
individuală, a materialului, prezentată pe fiecare calculator, utilizând programe existente in
scoala(AEL), cele pe care le achizitionati sau le gasiti pe Internet sau cursuri interactive.
Soft educaţional
1.Generalităţi. Oportunităţi.

Produsul software poate fi privit din două puncte de vedere : al producătorului şi al
consumatorului.
Programul este un produs. Spre deosebire de celelalte produse, el nu are culoare, miros,
gust, greutate, dimensiuni. El nu poate fi perceput fizic de cumpărător. Din această cauză trebuie să se
poată defini indici de calitate ai produsului, aşa cum sunt definiţi şi la alte produse (faina, oţel,
clădiri etc.) care să permită evaluarea produsului şi prin care să se verifice că el respectă anumite
standarde pentru a putea fi acceptat pe piaţă. Din acest punct de vedere problema este foarte
dificilă, deoarece produsul software se deosebeşte de celelalte produse prin următoarele:
• Produsul software nu se bazează pe legile fizicii care să permită folosirea unor mărimi
fizice ca la celelalte produse (de exemplu, la lapte exista procentul de grăsime, la bec puterea si
timpul mediu de funcţionare etc.). Din aceasta cauză, nu pot fi definite mărimi şi unităţi de
măsură prin care să fie evaluate proprietăţile unui program astfel încât să se poată compara strict
calitativ două produse software.
• La produsul software nu se pot defini toleranţe. El nu poate funcţiona decât corect sau
incorect. Dacă un program care calculează traseul unei navete ar furniza datele cu
toleranţă, naveta nu s-ar mai întoarce pe Pământ. In plus, o eroare în funcţionarea unui
produs informatic poate să genereze catastrofe: declanşarea unor atacuri nucleare,
creşterea dozei de radiaţii sau de substanţe toxice peste limita admisibila etc.
• La un produs software nu poate fi definit gradul de uzura fizică, deoarece el nu se uzează fizic
aşa cum se întâmplă în cazul echipamentelor mecanice şi electrice. El poate suferi numai o
uzură morală, deoarece este dependent de echipament. Dezvoltarea continuă a
echipamentelor şi a tehnologiilor de calcul cere ca şi programele să cunoască acelaşi ritm de
dezvoltare. De exemplu, prin perfecţionarea monitoarelor s-a putut trece de la interfeţele care
lucrau în mod text la interfeţele grafice. Efectul a fost o uzura morală a tuturor programelor care
lucrau in modul text. Ele au fost înlocuite de programele care folosesc interfaţă grafică.
• Produsele software trec prin faze de modificare deoarece trebuie corectate erorile de
proiectare care nu au fost detectate in faza de testare, apar noi cerinţe, se modifica unele cerinţe
(de exemplu, se modifica legislaţia care a stat la baza proiectării unui sistem informatic
economic). Faza de modificare a unui produs software poate fi comparată cu faza de
întreţinere şi reparare a produselor industriale de folosinţă îndelungată. In cazul
produselor software, riscul de a apărea erori neaşteptate în urma modificărilor, în alte zone
ale programului, este mult mai mare decât riscul de a apărea o defecţiune neaşteptată după
o revizie făcută la celelalte categorii de produse.
• Unele produse software trebuie să aibă o fiabilitate foarte mare, deoarece căderea unui
sistem poate avea efecte catastrofale. Sa ne imaginam numai ce s-ar putea întâmpla dacă
ar apărea o defecţiune în funcţionarea unui sistem informatic bancar sau a sistemului
informatic ce asigura traiectoria unei navete spaţiale.
• Calitatea unui produs informatic este in funcţie de natura sa. Este evident că un sistem care
supraveghează traiectoria navetei spaţiale trebuie sa aibă un nivel de calitate mult mai
ridicat decât un produs de calcul tabelar. O eroare in primul caz poate duce la pierderea
navetei, spre deosebire de al doilea caz când poate provoca cel mult pierderea datelor introduse in
sesiunea de lucru curenta.
• Nu se pot stabili criterii de comparare nici în cadrul aceluiaşi tip de software,
deoarece programe care fac parte din acelaşi tip de software pot să aibă funcţii diferite. De exemplu,
un procesor de texte poate sa fie orientat spre tehnoredactare şi va conţine operaţii necesare
pentru construirea unei publicaţii, iar altul să fie orientat spre birotică şi va conţine
operaţii pentru compunerea şi trimiterea corespondenţei, operaţii de integrare a datelor preluate
din alte produse etc.
2. Probleme de legislaţie. Costuri şi calitate. Alegere soft.
Un program de calculator este un produs ca oricare altul. Pentru crearea lui se

consumă resurse (inteligenţă, experienţa, timp, energie). Valoarea resurselor consumate
trebuie recuperată prin vânzarea produsului. In plus, la fel ca orice alt produs el trebuie sa
genereze profit pentru a justifica continuarea procesului de producţie prin reinvestirea
cheltuielilor recuperate.
Proprietarul programului de calculator poate fi o persoana fizica (autorul lui sau un
colectiv de autori, daca a fost creat de mai multe persoane in colaborare) sau o persoana juridica, daca
autorul a vândut acesteia drepturile sale de proprietate.
Pentru celelalte produse, se înregistrează marca produsului şi cel care doreşte să-l fabrice
trebuie sa obţină de la persoana fizica sau juridica ce a înregistrat produsul, licenţa de fabricaţie. Daca această
operaţie se face fără autorizaţia proprietarului licenţei, fabricarea produsului contravine legilor si este
considerata furt. Pentru a se produce în serie produse industriale este nevoie de aprovizionare cu materii
prime, de linie de fabricaţie, de forţă de muncă, de distribuirea produselor. Din această cauză este uşor
de depistat o fabrica ce produce ilegal un produs. In cazul produselor software, multiplicarea programelor
în vederea comercializării, fără acceptul proprietarului, se face simplu şi rapid, prin simpla copiere pe un
disc flexibil sau pe un CD. Singurul moment în care poate fi depistat un furt de software în vederea
comercializării este momentul în care este vândut. In cazul în care el este copiat numai pentru folosinţa proprie,
fără să se urmărească obţinerea unui profit din vânzarea lui, este foarte greu de constatat că se foloseşte
ilegal.
Principiile juridice generale care operează în cazul dreptului de proprietate asupra
celorlalte produse nu sunt suficiente în cazul produselor software.
In general, în legislaţia mondiala programele sunt protejate prin:
¾ Legea dreptului de autor
¾ Legea brevetelor
¾ Legea secretului de serviciu.
Legea drepturilor de autor a fost elaborată iniţial pentru a proteja operele literare şi artistice, unde
contează mai mult forma decât conţinutul. De exemplu, un paragraf dintr-o carte este protejat, dar
ideile exprimate in acel paragraf nu sunt protejate. Modificările care s-au adus ulterior pentru a se face
referiri şi la programe au păstrat acelaşi spirit al legii. Dar, la un program, investiţia cea mai importanta
este algoritmul prin care se rezolva problema (adică ideea) şi nu forma sub care se prezintă programul.
Deci, legea dreptului de autor protejează programele care implementează algoritmii clasici şi nu cele care
implementează algoritmi noi. 0 data făcut cunoscut un algoritm, el devine bun public.
Legea brevetelor stipulează că nimeni nu poate fi proprietarul unor fenomene naturale cum
sunt legile fizicii si metodele matematice. Din aceasta cauza, algoritmii fiind încadraţi la metode
matematice, nu sunt protejaţi nici de aceasta lege.
Legea secretului de serviciu protejează producătorii de software împotriva furtului
intelectual. Conform acestei legi, angajaţii care lucrează la un produs software semnează angajamente
prin care se obliga să nu dezvăluie informaţii referitoare la el. Un alt neajuns al legislaţiei îl reprezintă
brevetarea unui produs software. Înregistrarea unui brevet este un proces birocratic de lungă durată,
iar factorul timp este foarte important atunci când este vorba de uzura morală a unui produs software.
Este posibil ca atunci când se obţine brevetul, să nu mai fie de actualitate programul.
Copyright este o metoda de protejare prin lege a drepturilor autorului asupra produsului sau
(text, muzica, opera de arta, program de calculator). Prin înregistrarea copyrightului unui produs
intelectual se interzice multiplicarea si distribuirea neautorizata a produsului, indiferent daca aceste
operaţii se fac pentru a se obţine un profit sau nu. In unele tari se atribuie autorului copyrightul
imediat ce este transpus produsul sau intr-o forma palpabila: pe hârtie, pe suport electromagnetic
etc. De exemplu, in S.U.A. aceasta lege se aplica asupra produsele realizate după 1977.
Înregistrarea copyrightului si folosirea simbolului de copyright -© nu sunt obligatorii, dar pot fi
utile deoarece întăresc drepturile legale de proprietate ale autorului.
In domeniul informaticii, copyrightul apare in cazul dreptului de autor asupra
programelor si a dreptului de autor asupra materialelor distribuite prin reţeaua Internet (muzica,
textul unui cântec, desene, fotografii, o comunicare originala in cadrul unui grup de ştiri etc.). In
cel de al doilea caz, nu are loc o transpunere pe un suport palpabil. Din aceasta cauza, dreptul de
autor nu este protejat prin lege deoarece legislaţia referitoare la distribuirea informaţiilor prin
mijloace electronice nu este încă definitivată.
In România se caută o aliniere la legislaţia europeana şi in ceea ce priveşte produsul
software. Astfel, dreptul de proprietate asupra unui software este asigurat prin Legea nr.8/1996 cu
privire la drepturile de autor si drepturile conexe.
In aceasta lege, la Art. 1. - (1) se precizează ca: Dreptul de autor asupra unei opere
literare, artistice sau ştiinţifice, precum si asupra oricăror asemenea opere de creare
intelectuală, este cunoscut si garantat in condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de persona
autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial!".
In Art.7 se defineşte obiectul dreptului de autor: „Constituie obiect al dreptului de autor
operele originale de creaţie intelectuala in domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi
modalitatea de creaţie, modul sau forma concreta de exprimare si independent de valoarea si
destinaţia lor, cum sunt: a) scrierile literare si publicistice, ..., precum fi programele de calculator;
Capitolul IX al acestei legi tratează dreptul de autor asupra programelor de calculator,
(articolele 72 - 81). Prin prevederile Art. 72. - (2) nu se asigura protecţia algoritmului programului:
„Ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice şi principiile care stau la baza
oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfeţelor
sale, nu sunt protejate. ".Cadrul legal pentru brevetarea invenţiilor este asigurat de Legea nr.
64/1991 privind brevetele de invenţii şi de HG6 nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a legii privind brevetele de invenţii. O invenţie este brevetabila daca este noua, rezulta
dintr-o activitate inventiva si este susceptibila de aplicare industriala" si poate avea ca obiect „un
produs, un procedeu sau o metoda" (Art. 7). Conform legii brevetelor de invenţii programele
de calculator, in sine, nu sunt invenţii. In Art. 13 al legii se precizează: „Nu sunt
considerate invenţii brevetabile ... : ideile, descoperirile, teoriile ştiinţifice, metodele matematice,
programele de calculator in sine, ...fenomenele fizice in sine,...". Se mai face precizarea ca,
protecţia programelor de calculator se realizează prin alte forme de proprietate intelectuala si ca
o invenţie poate fi brevetată, chiar dacă ea conţine programe de calculator
Predarea de pe soft educaţional. Accesare. Lucrul in reţea.

¾ Lecţiile de instruire asistată de calculator se adresează elevilor si profesorilor de
liceu si se concentrează pe prezentarea si explicarea fenomenelor greu de studiat şi interes prin
mijloacele tradiţionale.
Mediile de livrare presupun existenta unor unităţi CD-ROM, acceleratoare grafice, cartele ce
compresie/decompresie si cartele audio. In ultimul timp au apărut si dispozitive specializate (DSP -
Digital Signal Processors) pentru procesarea vorbirii.
Multe programe de educaţie asistata de computer (computer-assisted instruction program)
pot fi utilizate in conjuncţie cu un monitor mai mare pentru demonstraţii frontale conduse de
profesor. Acest tip de aplicaţii are avantajul ca minimizează costurile si simplifica munca
profesorului. Utilizarea unui singur computer presupune insa ca profesorul are o idee clara asupra
conceptelor mai dificil de înţeles care trebuie ilustrate. Rezultatele sunt bune, economia de timp,
mare.
Sistemele pot fi utilizate si pentru vizualizări (de grafice la matematica, de pilda) sau pentru
prezentări de tipul slide-show sau videoclipuri.
Prezenta multimedia in clasa (practic la orice disciplina) trebuie privita mai mult ca o
metoda de a îmbogăţi o prezentare decât ca un nou mod de configurare a procesului educaţional.
Este poate important pentru evoluţia ulterioară a sistemelor multimedia în învăţământ, ca
datorită creşterii deosebite a numărului de PC-uri echipate cu CD-ROM, multimedia a devenit
veriga de legătură între piaţa şcolară şi piaţa utilizatorilor domestici.
Dintre companiile americane care oferă titluri CD-ROM şi soft_uri educaţionale, cele mai
căutate sânt: Broderbound, Scolastic, Davidson & Associates, Computer Curriculum Corporation,
Nev Media Schoolhouse CD-ROM Software.
PARTEA IV-A COMUNIC, DECI EXIST!
INTERNET ŞI COMUNICAŢII
1. Reţeaua Internet
1. Prezentarea reţelei Internet
Internetul este o reţea foarte mare de calculatoare, care conectează între ele milioane de
reţele mai mici din toată lumea. La reţeaua Internet pot fi conectate toate tipurile de calculatoare,
de la supercalculatoare la microcalculatoare de birou. Toate calculatoarele conectate la Internet
pot face schimb de informaţii între ele. Informaţia circulă sub formă de pachete. Fiecare pachet
are un expeditor şi un destinatar.
Comunicarea se bazează pe modelul poştei: un obiect este împachetat, pe pachet sunt scrise
adresa destinatarului şi a expeditorului, iar pachetul este depus la cel mai apropiat oficiu poştal.
Folosind acest model mesajul sau datele care trebuie transmise între calculatorul x şi calculatorul y
sunt descompuse în unităţi de date, care sunt împachetate. Pachetul este format din informaţia
propriu-zisă şi informaţiile de control care conţin adresa destinatarului şi adresa expeditorului. În
reţeaua de calculatoare rolul oficiului poştal îl joacă anumite calculatoare, comutatoare de pachete,
care dirijează pachetul către destinatar pe un anumit traseu. Ultimul comutator livrează pachetul

destinatarului. După ce toate pachetele ajung la destinaţie, ele sunt reasamblate pentru a reface
integritatea datelor transmise.
Transmiterea datelor de la sursă la destinaţie poate avea la bază una din următoarele tehnici:
• circuitul virtual – toate pachetele unui mesaj folosesc aceeaşi rută. Este transmis iniţial un
pachet care stabileşte ruta dintre nodul sursă şi nodul destinaţie, adică circuitul virtual.
Fiecare circuit virtual se identifică printr-un număr unic. Informaţia de control a fiecărui
pachet al mesajului conţine numărul circuitului virtual.
• datagrama – fiecare pachet al unui mesaj foloseşte o rută independentă. În antetul pachetului
va fi scrisă în acest caz adresa destinatarului, care conţine şi adresa portului la care este
conectat calculatorul destinaţie.
Operaţia de dirijare a unui pachet în reţea este făcută automat conform unui anumit protocol.
Reţelele care formează Internetul pot folosi fiecare în parte un anumit protocol de comunicare între
propriile calculatoare, dar între ele reţelele nu pot folosi decât un protocol unic de comunicare. Acest
protocol se numeşte IP (Internet Protocol) şi el asigură transmiterea pachetelor între două
calculatoare gazdă. Pentru dirijarea pachetelor, protocolul IP foloseşte 4 octeţi pentru identificatorul
destinatarului. El conţine două adrese: una pentru identificarea reţelei iar cealaltă pentru
identificarea calculatorului gazdă în cadrul reţelei.
Protocolul IP este completat cu protocolul TCP (Transmission Control Protocol) care
împarte mesajul în unităţi de date, numerotează pachetele unui mesaj şi reface mesajul la destinaţie
din pachete. Datele sunt privite ca şiruri de octeţi care sunt împărţite în segmente. Fiecare segment
este atribuit unui pachet. În acelaşi timp acest protocol verifică şi dacă mesajul a fost transmis
corect.
Deci comunicarea între reţelele conectate la Internet se face folosind protocolul TCP/IP.
Ce este o reţea de calculatoare?
Reţea - Vom defini noţiunea de reţea de calculatoare, ca o colecţie de calculatoare

interconectate, capabile să comunice între ele. Interconectarea calculatoarelor se realizează prin
intermediul unor dispozitive fizice (plăci de reţea, cablaje) şi prin programe speciale de comunicaţie.
Unul dintre calculatoarele reţelei are rolul de a coordona activitatea întregii reţele. Acest calculator
este denumit server.
Server - La început, principalul avantaj al reţelelor era partajarea resurselor, atât logice, cât
şi fizice. Partajarea resurselor logice asigură accesul utilizatorilor reţelei la programele şi datele
disponibile pe reţea, indiferent de locul în care sunt stocate acestea.
Prin partajarea resurselor fizice, utilizatorii reţelei pot avea acces în comun asupra aceluiaşi
echipament. Aceasta conduce la o economie financiară (de exemplu, atunci când toţi utilizatorii
reţelei partajează o singură imprimantă sau un acelaşi scanner) dar şi la o fiabilitate mărită (de
exemplu, fişierele importante pot fi copiate pe mai multe calculatoare, astfel încât dacă un calculator
nu este disponibil din cauza unei defecţiuni tehnice, activitatea nu este definitiv compromisă,
existând posibilitatea de a utiliza celelalte copii).
Ulterior, odată cu dezvoltarea reţelelor mari, principalul avantaj este reprezentat de
posibilitatea de comunicare între oameni aflaţi la mare depărtare unii de alţii. Comunicarea
interumană se poate realiza printr-un simplu schimb de mesaje, dar poate lua şi forme mai complexe
cum ar fi transferul de fişiere (de exemplu, în cazul cooperării în cadrul unui proiect comun) sau
întâlnirile virtuale prin videoconferinţe.
2. Adresa de Internet
Pentru a putea fi identificate, calculatoarelor conectate la Internet li se atribuie numere unice

numite adrese Internet sau adrese IP. Numărul poate lua o valoare cuprinsă între 0 – 232 . Plaja de
valori este considerată deocamdată suficient de mare pentru a acoperi toate echipamentele conectate
sau care se vor conecta în viitorul apropiat la reţeaua Internet.
Deoarece un număr se reţine mai greu, calculatorului conectat la Internet i se atribuie şi un
nume, cunoscut ca nume de domeniu. Domeniul poate conţine mai multe subdomenii. Schema
folosită de Internet pentru structura domeniului pe mai multe niveluri de subdomenii formează
sistemul numerelor de domeniu (Domain Name System - DNS).
Numele de domeniu este format din mai multe părţi care corespund numelor de subdomenii.
Numele de subdomenii sunt separate prin punct, ca în exemplul:
aa.auto.best.rar.ro
Numele calculatorului Organizaţia Zona

utilizatorului geografică
Grupul care gestionează Tipul organizaţiei

calculatorul
Grupul care gestionează calculatorul reprezintă un grup de utilizatori sau un departament

care foloseşte calculatorul.
Organizaţia utilizatorului – reprezintă organizaţia din care face parte grupul de utilizatori sau
departamentul.
Zona geografică sau ţara este identificată printr-un cod.
Tipul organizaţiei – se referă la organizaţiile care fac parte din acelaşi sistem.
În concluzie, pentru identificarea în reţeaua Internet, calculatoarele folosesc numere, iar

oamenii nume. Pentru translatarea numelor în numere se folosesc servere de nume. Atunci când
calculatorului i se furnizează numele unui calculator din reţea, serverul local va transforma acest
nume într-o adresă numerică folosind următorul algoritm:
• dacă este responsabil de domeniu din care face parte numele, va face singur translatarea;
• daca a mai folosit recent acest nume, va face singur translatarea deoarece a păstrat
această corespondenţă;
• daca adresa nu corespunde nici uneia din variantele anterioare, se va adresa unui server
de bază (root server) pentru a afla adresa serverului responsabil cu tipul organizaţiei
precizat în adresa destinaţie;
• dacă numele nu poate fi transformat într-o adresă numerică validă va fi afişat mesajul
„host unknnown”.
3. Comunicarea în Internet

Pentru furnizarea serviciilor în Internet se foloseşte modelul server - client. La baza acestui
model stă comunicarea între calculatoare formată din perechi cerere – răspuns:
• calculatoarele server – sunt calculatoarele pe care se depozitează informaţia, care o sortează
şi o distribuie;
• calculatoarele client – sunt calculatoarele care au acces la informaţie şi o folosesc.
Dacă între reţelele conectate la Internet comunicarea se face prin protocolul TCP/IP, fiecare
serviciu foloseşte propriul său protocol de acces:
• serviciul de poştă electronică – protocolul SMTP
• serviciul de transfer de fişiere – protocolul FTP
• serviciul de acces la distanţă – protocolul Telnet.
Prin intermediul acestor protocoale calculatoarele client au acces la calculatoarele server ale
acelui serviciu.
Calculatoarele care folosesc un anumit serviciu se numesc site-uri ale acelui serviciu.
După legăturile care se stabilesc între un calculator şi reţeaua Internet, există:
• calculatoare dedicate – calculatoare care sunt legate la reţeaua Internet tot timpul, folosite în
special de universităţi, companii sau organizaţii mari;
• calculatoare nededicate – calculatoare care se conectează prin intermediul liniei telefonice la
un calculator care este deja în legătură directă cu reţeaua Internet (folosite acasă sau la birou)
Furnizorul de servicii Internet (ISP)
Compania prin intermediul căreia utilizatorul se conectează la Internet se numeşte furnizor

de servicii Internet (Internet Service Provider - ISP) sau furnizor de acces Internet.
Pentru conectare utilizatorul trebuie să deschidă un cont la compania care îi va asigura acest
serviciu. La deschiderea contului trebuie să se comunice numele, adresa, numărul de telefon şi tipul
calculatorului pentru a se furniza numele de utilizator şi parola.
4. Conectarea la reteaua Internet
Pentru conectarea la reteaua Internet sunt necesare:

• un calculator compatibil IBM sau un calculator Macintosh care trebuie să aibă cel puţin 4
Mb de memorie internă;
• un modem – a cărui viteză sa fie de cel puţin 28800 bps;
• Software pentru Internet – care conţine programul pentru lucrul cu modemul şi conectarea la
furnizorul de servicii Internet şi programe client pentru acces la serviciile puse la dispoziţie
de reţeaua Internet;
• Abonarea la un furnizor de servicii Internet.
Un tip de conectare la Internet reprezintă metoda prin care se asigură accesul la reţeaua
Internet. Există următoarele tipuri de conectări la Internet:
• conexiunea permanentă – calculatorul este conectat în permanenţă la o reţea din Internet care
foloseşte protocolul TCP/IP. Conectarea se face prin intermediul unei linii dedicate.
• conexiunea directă prin modem (dial-in direct connection) – calculatorul este conectat la o
reţea din Internet care foloseşte protocolul TCP/IP şi devine un calculator gazdă. Legătura se
stabileşte prin intermediul unui furnizor de servicii Internet, folosindu-se de o linie telefonică
închiriată. Legătura între serverul furnizor de servicii Internet şi calculatorul propriu se
realizează prin intermediul unui protocol. Protocolul implicit pentru calculatoarele care
folosesc sistemul de operare Windows este PPP (Point – to – Point Protocol);
• conexiunea directă prin modem şi terminal – (dial – in terminal connection). Acest tip de
legatură se stabileşte prin intermediul unui furnizor de servicii Internet. După ce se stabileşte
conexiunea calculatorul va funcţiona ca un terminal al calculatorului furnizorului de servicii
Internet şi nu ca un calculator gazdă;
• conexinea prin sistemul de poştă electronică (mail connection) – permite numai folosirea
serviciului de poştă electronică.
Dupa ce echipamentul hardware a fost pregătit şi a fost instalat software-ul corepunzător

pentru conectarea la Internet se vor realiza următorii paşi:
• dacă nu sunteţi conectat permanent la reţeaua Internet, formaţi numărul de telefon furnizat de
ISP prin care stabiliţi legătura cu calculatorul său;
• se deschide o casetă de dialog a programului de conectare la Internet care poate conţine
butonul Connect – prin care se cere modemului să formeze numărul de telefon al ISP pentru
realizarea conectării;
• dacă apare o caseta de dialog în care vi se cere să furnizaţi parola, scrieţi parola pe care aţi
stabilit-o împreună cu furnizorul de servicii Internet;
• modemul începe să lucreze iar în fereastră poate apărea mesajul: „Dialing”;
După conectare la Internet, utilizatorul poate călători în întreaga lume, conectându-se la
diferite calculatoare din diferite zone geografice.
5. Servicii asigurate de reteaua Internet
Principiul comunicării în Internet este cel de client-server în care un calculator client trebuie
să se adreseze unui calculator server pentru a obţine un anumit serviciu. Clientul se adresează
serverului prin intermediul unui set de reguli care corespund protocolului de acces folosit de acel
servciu.
Funcţii asigurate de reţeaua Internet:

• funcţia de documentare şi informare prin:
o obţinerea de informaţii prin intermediul grupurilor de ştiri;
o obţinerea de informaţii prin intermediul serviciului Word Wide Web (WWW)
• funcţia de comunicare prin:
o legatură directă (Chat);
o legatură indirectă (e-mail);
o legătură indirectă prin funcţii de grup (liste poştale sau grupurile de ştiri, conferinţe);
• transfer de date:
o transfer de fişiere folosind serviciul FTP;
o ataşarea de fişiere la mesajele poştale;
o descărcarea de pe Internet a diverselor informaţii folosind serviciul WWW;
o copierea de pe alte calculatoare a diferitelor informaţii;
• funcţia de conectivitate:
o accesul de la distanţă la resursele unui calculator folosind serviciul Telnet;
o partajarea datelor şi aplicaţiilor;
• funcţia comercială:
o marketing;
o prezentarea propriilor produse şi publicitate;
o furnizarea de informaţii utile;
o comerţul electronic etc.
Aplicatia Dial-up Networking
Aplicaţia se găseşte în fereastra aplicaţiei My Computer sau în grupul de programe

Accesories din meniul Start. Operaţii asigurate de aplicaţia Dial-up Networking:
• crearea unei conexiuni la furnizorul de servicii Internet;
• ştergerea unei conexiuni;
• redenumirea unei conexiuni;
• modificarea parametrilor unei conexiuni;
• conectarea la furnizorul de servicii Internet.
• conexiunea se identifică printr-un nume şi este caracterizată de următorii parametri:
• numărul de telefon al furnizorului de servicii Internet;
• numele de utilizator;
• parola;
• tipul modemului prin care se asigură legătura cu serverul;
• parametrii de comunicaţie prin modem;
• numele protocolului de acces folosit de serviciul de conectare.
Pentru a se putea realiza conexiunea, pe calculatorul propriu trebuie să fie instalat propriul TCP/IP.
2. Funcţia de documentare a reţelei Internet
A. Serviciul World Wide Web
A fost creat în 1989 în Elveţia la Centre European de Recherche Nuclaire şi a fost proiectat
pentru a permite fizicienilor din întreaga lume să-şi comunice între ei informaţiile. Este un mod
interactiv de a vă plimba vizual pentru că fiecare piesă este similară cu o pagină dintr-o carte cu
ilustraţii.
Acest serviciu prezintă avantajul că uşurează căutarea pe Internet prin stabilirea unor legături
între informaţii şi permite căutarea în întreg spaţiul Internet. WWW – încapsulează opţiunile de
meniu direct în text. Opţiune de meniu reprezintă o referinţă către o sursă de informaţie de pe acelaşi
calculator sau de pe un alt calculator. Această metodă este cunoscută sub numele de hypertext.
Opţiunile de meniu încapsulate pot uşura selectarea, deoarece textul în jurul opţiunii poate completa
contextul. Când serviciul de navigare afişează un text, utilizatorul poate să citească toată informaţia
sau poate să cerceteze printre termenii evidenţiaţi şi să selecteze unul din aceşti termeni pentru a
obţine mai multă informaţie.
WWW este un mecanism care foloseşte conceptul hipermedia pentru a lega o colecţie de
zeci de milioane de documente cu informaţii ce sunt păstrate pe calculatoare răspândită în întreaga
lume. Hipermedia este văzută ca o colecţie de documente, caracterizată de următoarele:

• expresie evidenţiată nu este obligatoriu să aibă acelaşi conţinut ca şi titlul documentului la
care se referă;
• documentele nu conţin toate acelaşi număr de referinţe evidenţiate;
• hipermedia poate încapsula referinţe către informaţia prezentată sub formă de text, dar şi
referinţe către informaţii care sunt prezentate sub alte forme deşi documentele hipermedia
pot conţine un labirint de referinţe, utilizatorul nu vede o ilustrare grafică a acestora şi
această complexitate nu este evidentă.
Site-ul Web este o colecţie de documente Web care aparţin aceleeaşi persoane sau aceleeaşi
organizaţii.
Serviciul Web funcţionează pe baza modelului server – client în care serverul este
calculatorul pe care se găsesc unul sau mai multe site-uri Web, iar clientul este calculatorul de pe
care se emite cererea de informaţii. Pe calculatorul server este instalat un program care
administrează documentele Web şi care le pune la dispoziţia clienţilor atunci când aceştia le cer. Pe
calculatorul client Web este instalat un program de explorare a zonelor Web numit browser, care îi
permite utilizatorului să cerceteze zonele Web şi să ceară unui server Web o informaţie.
Protocolul folosit pentru transmiterea informaţiilor între serverul Web şi clientul Web este
http (HyperText Transfer Protocol) şi funcţionează astfel:
• utilizatorul selectează un text evidenţiat;
• programul client determină adresa documentului care corespunde legăturii şi stabileşte o
conexiune cu serverul Web pe care se găseşte documentul;
• programul client emite o cerere în care specifică adresa resursei informaţionale;
• serverul transmite conţinutul resursei solicitate şi închide conexiunea.
A. 1. Identificatorul URL
World Wide Web extinde facilităţile iniţiale ale unui serviciu de navigare, furnizând acces la
mai multe tipuri de resurse informaţionale: arhive FTP, pagini de hipertext sau hipermedia, servere
de ştiri Use Net etc. cheia generalităţii serviciului WWW constă în folosirea identificatorului URL
(Uniform Resource Locator). Acesta are o formă standard şi reprezintă o adresă a unei resurse de
informaţie din Internet, identificând unic această resursă. Adresa este formată din trei părţi:
<nume protocol>://<nume gazda>/<identificator fisier>
Numele protocolului – precizează tipul resursei informaţionale specificându-i programului de
navigare protocolul de acces cu care poate contacta calculatorul care conţine resursa.
De exemplu:
http:// este un document din Web;
gopher:// este un meniu din serviciul de informare Gopher;
wais:// este o bază de date a serviciului Wais;
ftp:// este o arhiva de fişiere FTP
news: este server de ştiri UseNet
Numele gazdei – precizează numele calculatorului pe care este stocată informaţia. Folosind sistemul
de adrese DNS, programul de navigare identifică adresa IP a serverului pe care este depozitată
resursa informaţională.
Identificatorul fisierului - precizează numele fişierului în care se găseşte informaţia şi calea de
cataloage până la catalogul în care se găseşte informaţia.
Un identificator URL poate fi comparat cu un număr de telefon. El este un şir de caractere pe care o
persoană îl poate scrie pentru a evita căutarea unei resurse informaţionale.

A. 2. Pagina Web
În serviciul Web, metoda folosită pentru a organiza informaţia este hipertextul. Folosind
această metodă, textele evidenţiate dintr-un document reprezintă trimiteri la alte documente care
conţin informaţii suplimentare. Evidenţierea se poate face folosind stiluri diferite de caractere sau
culori diferite. Textul evidenţiat se numeşte hiperlegatură (hyperlink). Dacă se execută clic pe o
legatură se încarcă documentul care este legat, care poate fi în acelaşi site sau într-un site diferit din
Web.
O extensie a metodei hipertext este hipermedia, prin care trimiterile se pot face şi la alte
medii de prezentare a informaţiei cum sunt sunetele sau imaginile. Dacă o imagine grafică reprezintă
o legatură, întreaga imagine va fi evidenţiată şi executarea unui clic pe imagine va determina
programul client să urmărească referinţa ascunsă.
În serviciul Web, informaţia este organizată sub formă de pagini. Lăţimea unei pagini
corespunde lăţimii ecranului, iar lungimea ei este nelimitată. Pagina Web poate conţine pe lângă
informaţii şi hiperlegături. Pagina se mai numeşte şi document Web si este formată dintr-un
document HTML şi din fişierele asociate pentru afişarea informaţiilor în format multimedia care se
găsesc pe acelaşi calculator sau pe un alt calculator din reţeaua Internet şi care pot fi identificate prin
adresa URL. Faptul că fiecare pagină are o adresa URL care permite identificarea ei ajută foarte
mult utilizatorul.
Site-ul Web este format dintr-o colecţie finită de pagini Web conexe împreună cu alte
elemente asociate care se referă la subiecte înrudite şi care sunt interconectate prin legături. Colecţia
de pagini Web este păstrată pe un server http. Marea majoritate a site-urilor Web folosesc o pagină
de început (Home Page) care are rolul de a prezenta cuprinsul site-ului.
A.4. Browser-ul
Browser-ul este programul client folosit pentru a avea acces la serviciul Web. Serviciul de
navigare Web foloseşte interacţiunea client – server. Utilizatorul lansează în execuţie un browser de
pe calculatorul propriu şi interacţionează cu programul de navigare de pe server pentru a controla
selectarea şi afişarea informaţiei. Programul client specifică adresa iniţială din Internet a informaţiei
pe care programul de navigare o va căuta.
Browserul acţionează ca un client pentru a obţine informaţia. Programul server WWW îi
returnează clientului pagina cu informaţii pe care o găseşte la adresa specificată şi informaţii
suplimentare. Când un server primeşte pagina de la un calculator de la distanţă, o afişează şi apoi
aşteaptă ca utilizatorul să selecteze unul dintre obiectele evidenţiate. De îndată ce utilizatorul face o
selecţie, browserul consultă informaţiile ascunse care au sosit împreună cu pagina pentru a găsi
identificatorul URL care corespunde obiectului selectat. Browserul foloseşte apoi Internetul pentru a
obţine astfel pagina de informaţii selectată.
Un browser nu face decât să contacteze în orice moment un server. El stabileşte o conexiune,
recuperează o pagină de informaţie, închide conexiunea şi afişează informaţia pentru utilizator.
Serverele trebuie să fie în permanenţă de a fi contactate şi trebuie să fie de acord să furnizeze
informaţia oricărui client care o cere. Astfel utilizatorul poate naviga prin World Wide Web fără să
ştie unde se găseşte informaţia.
Facilităţi oferite de un browser:
• urmărirea legăturilor dintre documentele html;

• deplasarea printre documentele html din serviciul WWW, din alte servicii sau de pe
calculatorul propriu şi vizualizarea lor;
• copierea informaţiilor în fişiere de pe propriul calculator;
• folosirea unui mecanism de căutare a informaţiei;
• accesul la celelalte servicii de informare;
• accesul la alte servicii Internet;
• folosirea semnelor de carte şi a istoricului pentru regăsirea rapidă a informaţiilor.
Cele mai cunoscute browsere sunt:
Mosaic – a fost primul browser cu interfaţă grafică şi a fost creat de NCSA. Are variante pentru
calculatoare IBM – PC care folosesc Windows şi pentru calculatoarele Macintosh;
Netscape Navigator – este mai performant decât Mosaic. Poate fi folosit cu mai multe sisteme de
operare;
Internet Explorer – creat de Microsoft şi este inclus ca program utilitar în sistemul de operare
Windows
Opera
Mozilla
Firefox
Conceptele folosite de browsere:
Directorul cache – este o zonă de memorare tampon în care browserul stochează informaţia preluată
din Web, iar atunci când utilizatorul navighează printre paginile deja văzute în sesiunea curentă,
parcurge de fapt informaţia salvată în directorul cache;
Reîmprospatarea unei pagini Web – înseamnă că pagina va fi preluată din nou din reţea chiar dacă
este memorată în directorul cache;
Imaginile in-line – sunt imagini incluse în pagina Web; ele nu pot fi manipulate dar pot fi
vizualizate;
Semnul de carte sau pagina favorita (favorite page) este adresa URL a unei pagini Web căreia
utilizatorul îi asociază un nume;
Istoricul (history) este o listă cu numele paginilor Web care au fost deschise în sesiunea de lucru
curentă;
Aplicatia ajutătoare (Helper application) este un program care permite unui browser să vizualizeze
diferite formate de fişiere (de exemplu fişiere cu sunete);
Plug-in – este un program care poate fi adăugat la un browser pentru a executa sarcini suplimentare;
Decărcarea (Download) înseamnă copierea unui fişier în propriul calculator;
Încărcarea (Upload) – copierea unui fişier de pe propriul calculator pe un calculator din reţea.
A.5. Aplicaţia Internet Explorer

Internet Explorer este unul dintre browserele cele mai folosite doarece este furnizat împreună
cu sistemul de operare Windows.
El oferă următoarele facilităţi:
• Căutarea unei pagini Web în reţeaua Internet după adresa sa;
• Căutarea unei pagini Web folosind un criteriu de căutare;
• Lansarea în execuţie a unui motor de căutare care ajută utilizatorul să construiască un criteriu
de căutare;
• Lansarea în executie a unei aplicaţii html de pe propriul calculator
Bara de titlu, bara de meniu şi bara de instrumente din fereastra

browserului Internet Explorer
Bare de meniu – afişează următoarele titluri de meniuri:

File – conţine opţiuni pentru administrarea fişierelor şi dosarelor;
Edit – conţine opţiuni pentru editarea paginii curente;
View - conţine opţiuni pentru configurarea ferestrei de aplicaţie;
Go – conţine opţiuni pentru navigarea prin paginile Web;
Favorites – conţine opţiuni pentru administrarea unor instrumente de lucru.
În tabelul de mai jos sunt prezentate opţiunile şi semnificaţiile pentru meniurile aplicaţiei:
Opţiunea Semnificaţia
Meniul FILE
New Deschide un meniu care conţine opţiuni pentru crearea unor elemente:
Window – deschide o nouă fereastră în care se poate lansa o noua operaţie de
căutare;
Message – crează un mesaj nou pentru poşta electronică
Open Permite deschiderea unui document selectat şi afişarea lui în fereastra curentă
Save Permite salvarea modificărilor făcute în documentul curent
Save As Permite salvarea paginii afişate într-un fişier in format text sau html
Page Setup Permite stabilirea caracteristicilor paginii
Send → Este un submeniu care conţine opţiuni pentru expedierea paginii afişate:
Page By E-mail – expediază pagina Web deschisă la o adresă de poştă
electronică;
Link By E-mail – expediază adresa paginii de Web deschise la o adresă de
poştă electronică;
Shortcut To Desktop – crează o pictogramă pe ecranul calculatorului, ca o
scurtătura pentru pagina Web deschisă
Properties Afişeaza într-o fereastră de dialog proprietăţile paginii de Web active
Work Offline Dacă este activată permite afişarea paginilor fără ca ele să fie încărcate de pe
Internet (este activat modulul de lucru în afara reţelei)
Close Inchide fereastra curentă şi aplicaţia Internet Explorer
Meniul EDIT
Copy/Cut/Paste Opţiuni pentru operaţiile cu zona de memorie Clipboard
Select All Selectează tot conţinutul paginii curente
Fiind Deschide o casetă de dialog care permite căutarea unui cuvânt sau a unei
expresii în documentul curent
Meniul VIEW
Toolbars → Deschide un submeniu pentru stabilirea barelor cu instrumente care vor fi
afişate în fereastra aplicaţiei:
Standard Buttons – controlează afişarea barei standard;
Address Bar – controlează afişarea barei pentru stabilirea adresei de Internet la
care se va căuta pagina
Links – controlează afişarea barei cu legături la adrese de Internet;
Text Labels - dacă este activată, în bara standard vor fi afişate şi numele
butoanelor
Status Bar Opţiune de tip comutator care controleaz afişarea barei de stare
Explorer Bar→ Deschide un submeniu care conţine un grup de opţiuni de tip butoane radio
prin care se stabileşte dacă bara de navigare este afişată
Fonts → Cuprinde un set de opţiuni de tip butoane radio din care puteţi alege
dimensiunea caracterelor care vor fi scrise în pagină
Stop Opreşte preluarea unei imagini în pagina curentă
Refresh Se reia preluarea imaginilor grafice în pagina curentă
Source Afişează sursa html a paginii Web afişată în fereastra curentă
Full Screen Afişează pagina de Web din fereastra curentă pe tot ecranul
Internet Option Permite stabilirea unor opţiuni de configurare a aplicaţiei
Meniul GO
Back Revine la pagina anterioară
Forward Trece la pagina următoare (din secvenţa de pagini parcurse)
Home Page Revine la pagina de început
Channel Guide Deschide pagina de Web Channel Guide care poate fi folosită ca un canal de
explorare în Web
Search the Web Declanşează operaţia de căutare în Web pe baza unui criteriu de căutare; se
deschide o caseta de text în care trebuie să scrieţi cuvântul sau expresia care
formează criteriul de căutare
Meniul FAVORITES

Add To Permite adăugarea în dosarul paginilor favorite a adreselor de pagini
Favorites
Organize Permite organizarea şi explorarea dosarelor paginilor favorite
Favorites
Channels Permite organizarea şi explorarea canalelor
Cum salvăm informaţii de pe Web?
Deseori când navigaţi, descoperiţi informaţii pe care doriţi să le salvaţi pentru o utilizare
ulterioară.
Dacă doriţi să salvaţi doar un fragment dintr-o pagină WWW, selectaţi fragmentul dorit,
apoi selectaţi opţiunea Copy din meniul Edit. Fragmentul selectat a fost plasat în Clipboard, de
unde îl puteţi transfera într-un alt fişier, prin intermediul opţiunii Paste din meniul Edit al ferestrei
în care copiaţi fragmentul.
Dacă doriţi să salvaţi un URL dintr-o pagină Web, executaţi un clic dreapta pe adresa
respectivă, apoi selectaţi opţiunea Copy Link Location din meniul general care va fi vizualizat pe
ecran. URL-ul este plasat în Clipboard, de unde îl puteţi transfera în câmpul Location de pe
Location Toolbar dintr-o altă fereastră de navigare sau într-un alt fişier prin intermediul opţiunii
Paste din meniul Edit (sau utilizând combinaţia de taste Ctrl+V).
Dacă doriţi să salvaţi o imagine, executaţi un clic dreapta pe imaginea respectivă, apoi
selectaţi opţiunea Save Image As din meniul general care va fi vizualizat pe ecran. Dacă doriţi să
copiaţi doar URL-ul unei imagini, din meniul general care se obţine printr-un clic dreapta pe
imagine, selectaţi opţiunea Copy Image Location.
Dacă doriţi să salvaţi întreaga pagină WWW pe care o vizualizaţi, selectaţi opţiunea Save
As din meniul File. Dacă doriţi să salvaţi o pagină pe care nu doriţi să o vizualizaţi, dar către care
există o legătură în pagina din fereastra browser-ului, executaţi un clic dreapta pe legătura
respectivă, apoi selectaţi opţiunea Save Link As din meniul general care va fi vizualizat pe ecran.
Când acţionaţi printr-un clic legătura către o pagină Web, pagina va fi încărcată în fereastra
browser-ului. Dar dacă legătura este către un alt tip de resursă, când o acţionăm printr-un clic, va
apărea pe ecran o fereastră de dialog în cadrul căreia utilizatorul trebuie să opteze între a salva
fişierul pe hard-disc şi a lansa în execuţie aplicaţia asociată tipului respectiv de fişier, urmată de
deschiderea fişierului respectiv.
Cum căutăm informaţii pe Web?
Cel mai simplu mod de a căuta informaţii pe Internet este de a vizita un site care oferă
servicii de căutare (de exemplu NetCenter). Într-un astfel de site veţi găsi legături către principalele
servere de căutare (denumite search engines – motoare de căutare), de exemplu AltaVista, Yahoo,
Excite, Googles, etc. Puteţi de asemenea să accesaţi direct pagina site-ul serverului de căutare,
adresa serverului având un format standard (de exemplu www.google.ro , www.altavista.com,
www.yahoo.com, etc). În site-ul unui server de căutare veţi găsi numeroase legături către pagini
Web grupate pe categorii de subiecte (de exemplu, categoriile Computers & Internet, Bussiness &
Finance, Health & Fitness, etc). Dacă doriţi căutarea tuturor paginilor Web înscrise pe serverul de
căutare respectiv, care conţin un anumit cuvânt sau succesiune de cuvinte puteţi utiliza câmpul
denumit de obicei Search în care puteţi introduce textul căutat. Ca urmare, vor fi vizualizate toate
paginile care conţin cuvintele căutate. Dacă sunt prea numeroase (şi de obicei sunt!) legăturile către
paginile găsite vor fi afişate pe grupe formate de obicei din câte 20-25 de pagini. Grupele fiind

numerotate, utilizatorul are posibilitatea de a trece uşor de la o grupă la alta prin intermediul unor
legături către fiecare grupă, create în pagina serverului de căutare.
De ce am primit un mesaj de eroare?
Deseori se întâmplă să primiţi următorul mesaj de eroare: "File Not Found". Acest mesaj
semnifică faptul că pagina pe care doriţi să o încărcaţi nu există la adresa specificată în URL.
Uneori această eroare este temporară (de exemplu administratorul serverului Web modifică sau
înlocuieşte pagina respectivă), deci puteţi încerca şi ulterior.
O altă sursă posibilă de erori este starea de funcţionare a serverului pe care îl contactaţi: fie
serverul are defecţiuni tehnice temporare, fie este mult prea solicitat pentru a accepta o nouă
conexiune. În ambele cazuri trebuie să încercaţi mai târziu să contactaţi serverul respectiv.
Metode de căutare a informaţiei în Web
Reţeaua Internet este într-o permanentă schimbare. Cercetătorii Internet continuă să găsească
noi căi de stocare, de comunicare, de referire şi de obţinere a accesului la informaţii. Modificarea
continuă a facilităţilor disponibile pe Internet are două consecinţe importante:
Orice listă tiparită a serviciilor Internet, ţn foarte scurt timp nu mai este de actualitate;
Un utilizator al reţelei Internet poate afla oricând informaţii despre facilităţi şi servicii noi.
Datorită cantităţii foarte mari de informaţii pe care le stochează în format electronic şi la care
se obţine acces prin intermediul calculatoarelor, reţeaua Internet mai este numită şi bibliotecă
digitală. Mecanismul de căutare într-o bibliotecă digitală poate fi combinat şi integrat pentru a forma
o referinţă încrucişată între servicii. Serviciul Web propune ca soluţie optimă pentru localizarea şi
obţinerea accesului la informaţii instrumentele de căutare automată. Dintre acestea putem aminti
două mecanisme pentru regăsirea informaţiei:
• Serviciul de navigare
• Serviciul de căutare automată.
Serviciul de navigare
Browserul permite găsirea informaţiilor prin două metode:

• După adresa URL a paginii Web în care se găseşte informaţia;
• Prin urmărirea hiperlegăturilor din documente care conţin referinţe ascunse către alte documente
Folosind identificatorul URL si porturile de acces catre alte servicii, browserul poate obtine
informatii si de pe serverele altor servicii, nu numai Web.
Daca se foloseste numai aceasta metoda dezavantajul este acela ca utilizatorul trebuie sa
cunoasca adresa URL la care se gaseste documentul.
Serviciul de cautare automata
Pentru a tine pasul cu dezvoltarea retelei Internet, este nevoie de o cautare automata. Aceasta
inseamna ca este nevoie de un program de calculator care sa poata conecta automat un alt calculator
de pe Internet, sa caute informatiile specificate si sa prezinte informatiile. Un astfel de program este
numit instrument de cautare, instrument de indexare sau motor de cautare, iar serviciul care
furnizeaza astfel de programe este numit serviciu de cautare automata.
Rezultatele unei cautari automate pot fi folosite imediat sau pot fi pastrate intr-un fisier pe
disc pentru a fi folosite mai tarziu. Pentru ca recuperarea informatiei sa se faca rapid si avantajos,
rezultatele cautarii sunt returnate sub forma unei pagini Web care are cate o legatura cu fiecare
document care a fost gasit.
Accesul la serviciile de cautare automata poate fi facut direct prin Web deoarece fiecare
serviciu de cautare automata are un site Web. Utilizatorul care vrea sa foloseasca serviciul incepe
prin a-i furniza browserului identificatorul URL al serviciului.
Serviciul de cautare automata sau motorul de cautare este un server care navigheaza singur
pe Internet si captureaza titluri de pagini, cuvinte cheie si continuturi de pagini din site-uri. Toate
paginile gasite sunt inregistrate intr-o baza de date. Pentru regasirea informatiei in baza de date,
fiecare motor de cautare foloseste un mecanism de indexare.
Metoda cea mai simpla de a avea acces la un motor de cautare este folosirea unui portal.
Portalul - este un server care contine legaturi cu multe alte site-uri si pe care utilizatorul il
poate folosi ca punct de pornire atunci cand se conecteaza la reteaua Internet.
Portalul este creat de un furnizor de servicii Internet si ofera utilizatorului un pachet de servicii
si resurse:
• Un motor de cautare in Web;
• Instrumente care ofera pagini de referinta;
• Un sector de grupuri de stiri orientate pe diferite domenii;
• Diferite mijloace de comunicare;
• Acces la magazinele virtuale on-line;
• Mesaje publicitare.
Ex: Google, MSN, Yahoo, AltaVista, Lycos, InfoSeek, HotBot.
3. Funcţia de comunicare a reţelei Internet
O altă funcţie importantă a reţelei Internet este funcţia de comunicare, prin care se realizează
transferul de mesaje şi de fişiere între calculatoarele din reţeaua Internet.
Această funcţie se realizează prin mai multe servicii, fiecare serviciu fiind orientat spre un
anumit tip de comunicare. Unele servicii de comunicare permit numai transferul mesajelor sau
numai transferul fişierelor, altele permit ambele tipuri de transfer. Unele servicii de comunicare au
pe lângă această funcţie şi alte funcţii, cum ar fi funcţia de informare şi funcţia comercială.
Comunicarea mesajelor se poate realiza prin următoarele servicii:
• Serviciul conversaţional în timp real, care asigură o comunicare prin legătură directă,
similară unei convorbiri telefonice;
• Serviciu de poştă electronică asigură o comunicare prin legătură indirectă, similară unei
trimiteri poştale;
• Serviciul de comunicaţii audio şi video asigură o comunicare prin legături simultane,
similare unei conferinţe;
• Serviciul de grupuri de grupuri de ştiri, listele poştale şi serviciul BBS asigură o comunicare
prin legătură indirectă între un grup de persoane;
Transferul datelor sub formă de fişiere se poate realiza prin următoarele servicii:
• Serviciul ftp asigură transferul fişierelor de pe un calculator din reţeaua Internet pe propriul
calculator;
• Serviciul de poştă electronică asigură transferul fişierelor între două calculatoare din reţeaua
Internet prin ataşarea fişierelor la mesaje;
• Serviciul de navigare WWW asigură descărcarea pe propriul calculator a paginilor cu
informaţii găsite în reţeaua Internet.
• Iniţial, serviciul de comunicare în timp real (Chat) simula o convorbire telefonică prin
intermediul mesajelor introduse de la tastatură de expeditor şi afişate pe ecranul
calculatorului destinaţiei. Ulterior, acestui serviciu i-au fost adăugate noi funcţii prin
intermediul unor aplicaţii (ca de exemplu Internet Phone), astfel încât astăzi el poate
asigura o comunicare interactivă în timp real atât prin voce, cât şi prin imagini video.
Canalul de comunicaţie care se deschide poate fi:
• numai între doi utilizatori (Simple Real-Time Communication). În acest caz o persoană
poate contacta direct o altă persoană pentru a face schimb de mesaje similar poştei
electronice, cu deosebire că schimbul de mesaje se face în timp real. Pentru acest tip de
comunicare puteţi folosi programul Talk şi adresa de poştă electronică a persoanei cu care
vrei să conversaţi. Mai puteţi folosi serviciul Internet telephone care asigură comunicaţii
vocale între două persoane, folosind reţeaua Internet în locul reţelei telefonice. Fiecare dintre
cei doi participanţi la convorbire trebuie să aibă în dotare un calculator, un modem, o
conexiune la Internet şi un program client pentru acest tip de serviciu.
• între mai mulţi utilizatori (Multiuser Real-Time Communication). În acest caz, mai multe
persoane pot comunica simultan. Pentru acest tip de comunicare puteţi folosi mai multe
servicii: Internet Relay Chat (IRC), WebChat, Muse/Mud, Multimedia.
Toate aceste servicii vă creează un loc de întâlnire virtual (virtual meeting place).
Multimedia
Acest sistem oferă un mediu de comunicare ce poate fi folosit pentru conferinţe audio şi
video. Pentru acesta puteţi folosi programe client, ca de exemplu Internet Phone şi WebPhone,
care permit transmiterea vocii în timp real prin intermediul reţelei Internet sau, dacă aveţi un
calculator dotat cu o cameră video, puteţi folosi programul client CUSeeMe pentru a transmite şi
imagini video în timp real.
3. Poşta electronică
Poşta electronică (electronic mail sau e-mail) asigură funcţia de comunicare prin
transmiterea electronică a mesajelor de la un calculator la altul.
Ea pune la dispoziţia utilizatorilor de Internet un serviciu rapid şi economic de trimiteri poştale.
Scrisoarea electronică este formată dintr-un mesaj căruia i se pot ataşa imagini şi sunete, fişiere cu
programe şi alte tipuri de fişiere cu informaţii.
Folosirea poştei electronice în locul serviciilor poştale obişnuite are următoarele avantaje:
• Un mesaj transmis prin poşta electronică este mai ieftin decât un mesaj telefonic deoarece se
plăteşte contravaloarea unei convorbiri telefonice locale şi nu a unei convorbiri interurbane
sau interjudeţene.
• Un mesaj transmis prin poşta electronică este mai rapid decat un mesaj transmis prin poşta
obisnuită, chiar dacă aceasta este o poştă rapidă.
• Textul unei scrisori poate fi memorat într-un fisier pe disc, poate fi păstrat atât timp cât
doreste utilizatorul şi poate fi inclus în alt document.
• Se face economie de hârtie deoarece nu este obligatoriu ca mesajul sa fie tipărit.
• Serviciul este permanent, deoarece o persoană îşi poate primi corespondenţa electronică
oriunde se găseşte in lume prin simpla conectare de la un calculator cu modem la propriul
furnizor de servicii Internet.
• Nu trebuie să se mai ţină cont de fusul orar atunci când se trimite un mesaj, deoarece
destinatarul îşi va ridica mesajul atunci când va dori el.
• Un singur mesaj poate fi transmis printr-o comandă simplă mai multor persoane dintr-un
grup.
Şi în acest seviciu, comunicarea se face pe baza modelului client-server. Calculatorul server
(mail server) se mai numeşte şi calculator gazda (host). El este un calculator la care vă conectati
propriul calculator (calculatorul client) pentru a avea acces la serviciul de poştă electronică. Pe cele
două calculatoare sunt instalate două programe care interacţionează şi care cooperează pentru a
transfera mesajele.
Poşta electronică are următoarele protocoale:

• protocolul de acces Post Office Protocol (POP3) care asigură accesul unui calculator client
la un calculator server al serviciului de poştă electronică.
• protocolul Simple Mail Transfer Protocol (SMTP) care descrie modul de transport al
mesajelor între serverele de poştă electronică şi asigură legătura cu protocolul TCP/IP al
reţelei Internet.
Fiecare persoană care participă la schimbul de mesaje prin poşta electronică are o cutie
poştală pe calculatorul server al furnizorului de servicii, identificată printr-o adresă unică şi care i se
atribuie atunci când se înscrie la un serviciu de poştă electronică. Adresa este formată din două parţi
separate între ele prin semnul @:
<numele utilizatorului>@<numele domeniului>
<numele utilizatorului> corespunde conexiunii terminalului la server, iar <numele utilizatorului>
este adresa internă a serverului sau adresa de domeniu a utilizatorului în cazul unei organizaţii mici.
De exemplu, în adresa teora@teora.kappa.ro, teora este utilizatorul şi teora.kappa.ro este adresa
de domeniu a utilizatorului de pe serviciul kappa.ro.
Cutia poştală (mailbox) este un fişier în care se păstrează mesajele primite. Există cutie
poştală de sistem (system mailbox) care este creată pe calculatorul gazdă şi cutii poştale personale
care sunt create pe propriul calculator. Dupa ce vă verificaţi cutia poştală de pe server, puteţi să vă
transferaţi mesajele pe propriul calculator, fie păstrând o copie a lor pe server, fie ştergându-le de pe
server, sau le puteţi retransmite altor utilizatori.
Pe propriul calculator, programul client de poştă electronică (programul de tip mail) vă
permite sa descărcaţi mesajele de pe server şi să compuneţi scrisori electronice pe care sa le
expediaţi (să le transferaţi pe server).
Gestionarea mesajelor poştale se face prin intermediul mai multor tipuri de cutii poştale
personale: Inbox (pentru mesajele primite), Outbox (pentru mesajele expediate), Trash (pentru
mesajele şterse), cutii poştale pentru mesajele salvate, pentru mesajele copiate etc.
Scrisoarea electronică este un mesaj format din antet, corp şi semnătură:

Antetul (header) – este o secvenţă standard de informaţii (destinatar, autor, subiect, ora transmisiei)
cu care începe mesajul poştal. Unele informaţii sunt generate automat: From: (adresa de e-mail a
expeditorului) şi data curentă. Alte informaţii trebuie precizate de autor: To: (adresa de e-mail a
destinatarului), Subject: (în câteva cuvinte este descris subiectul scrisorii), Cc: - carbon copy (lista
destinatarilor mesajului atunci când acelaşi mesaj este transmis mai multor destinatari, fiecare dintre
ei primind o copie a mesajului şi în antet lista celorlalţi destinatari; în listă, adresele de poştă
electronică ale destinatarilor sunt separate prin virgulă), Bcc: - blind carbon copy (lista destinatarilor
care vor primi o copie a mesajului, fără să cunoască ceilalţi destinatari – în antet nu mai este afişată
lista destinatarilor).
Corpul (body) – este mesajul propriu-zis. Mesajul poate fi redactat cu ajutorul unui editor sau
procesor de texte şi apoi fie selectat în aplicaţia cu care a fost creat, transferat în zona de memorie
Clipboard (operaţia copy sau cut) şi inserat în mesajul electronic (operaţia paste), fie ataşat
mesajului ca fişier (operaţia file attachment care este disponibilă în marea majoritate a programelor
de poştă electronică). Marea majoritate a programelor de poştă electronică au propriul editor de texte
cu care poate fi scris mesajul, iar ultimele versiuni de programe de poştă electronică permit inserarea
în mesaje a informaţiilor reprezentate în format multimedia şi a secvenţelor html, la fel ca în orice
pagină de Web.
Semnătura (signature) – este o secvenţă standard de informaţii (autor, domeniile sale de interes,
afilieri) care se adaugă la sfârşitul mesajului poştal. Toate aceste informaţii pot fi înregistrate într-un
fişier şi adăugate automat la sfârşitul mesajului.
Indicatorul de stare al mesajului poştei electronice este un caracter sau un simbol ataşat mesajului
automat de către programul de poştă electronică prin care utilizatorul este informat de prioritatea
mesajului (high sau low), tipul mesajului sau ultima operaţie executată asupra mesajului: mesaj citit,
mesaj necitit, mesaj expediat ca răspuns, mesaj reexpediat, mesaj care nu trebuie transmis mai
departe, mesaj şters logic, mesaj care are ataşat un fişier, etc. Valoarea sau simbolul acestui indicator
se afişează pentru fiecare mesaj în parte în lista cu mesaje, atunci când cereţi afişarea sumarului
cutiei poştale(tabela de index a cutiei poştale).
Tabela de Index sau sumarul este un inventar al mesajelor dintr-o cutie poştală. Pentru fiecare
mesaj se înregistrează diferite informaţii de identificare a mesajului, preluate din antetul lui: adresa
de e-mail a expeditorului sau a destinatarului, data, subiectul şi indicatorul de stare. Din acest sumar
poate fi selectată o scrisoare pentru a fi deschisă şi citită.
Programul de poştă electronică asigură în general următoarele operaţii:

• compunerea mesajelor şi expedierea lor către unul sau mai mulţi destinatari
• asigurarea securităţii mesajelor(este o sarcină destul de dificilă, securitatea mesajelor fiind
principalul handicap al poştei electronice); este o preocupare permanentă a autorilor de
programe de e-mail care introduc diferite tehnici pentru asigurarea securităţii mesajelor,
validarea autenticităţii unui mesaj, posibilitatea de verificare a autenticităţii semnăturii
mesajului, parolă de acces la căsuţa de poştă electronică de pe server, parolă de acces la
cutia poştală personală (în unele versiuni de programare de poştă electronică parola trebuie
schimbată periodic) etc.;
• recepţionarea şi administrarea mesajelor (vizualizare, ştergere, arhivare, tipărire);
• confirmarea trimiterii şi recepţionării mesajului;
• tipărirea mesajelor;
• retransmiterea către alţi destinatari a mesajelor primite, fie prin păstrarea adresei
expeditorului iniţial(operaţia de redirectare a mesajului – redirect), fie prin înlocuirea
adresei expeditorului iniţial cu propria adresă( operaţia de reexpediere a mesajului –
forward); mesajul primit poate fi modificat înainte de a fi retransmis cu ajutorul editorului
de texte încorporat în programul de poştă electronică, prin operaţii de inserare, ştergere,
formatare, copiere şi/ sau mutare de zone de text;
• anularea unui mesaj transmis;
• recuperarea mesajelor şterse accidental;
• folosirea fişierului cu semnături (este un fişier creat cu un editor de texte care poate conţine
semnătura care va fi adăugată la sfârşitul mesajului); semnătura din fişier poate fi adăugată
la mesajul poştal fie automat, fie la cerere;
• folosirea poreclelor (nicknames) în locul adreselor poştale (sunt mai uşor de memorat); se
construieşte o agendă electronică (un fişier care conţine corespondenţa dintre poreclă şi
adresa de poştă electronică) cu poreclele destinatarilor la care se trimit mesaje des şi se
gestionează aceasta agendă(adăugarea de noi porecle, ştergerea unor porecle etc)
• ataşarea unor fişiere binare la mesaje (cu imagini, cu sunete, cu programe, cu foi de calcul,
cu documente etc;); prin această metodă se înlocuieşte serviciul ftp;
• atribuirea unor niveluri de prioritate la mesaje, prin care destinatarul este informat de
urgenţa mesajului;
• folosirea unui sistem ierarhizat de cutii poştale care simplifică administrarea mesajelor si
gestionarea acestor cutii poştale (se pot crea şi şterge diferite cutii poştale personale, poate fi
vizualizată lista cutiilor poştale împreună cu sumarul mesajelor din fiecare cutie poştală, pot
fi salvate mesajele din cutiile poştale în fişiere ASCII, pot fi şterse logic sau fizic mesajele
dintr-o cutie poştală sau pot fi transferate aceste mesaje intr-o altă cutie poştală);
• căutarea mesajelor după subiect, expeditor, dată, stare şi prioritate.
Puteţi să folosiţi serviciul de poştă electronică:

• cu ajutorul unui program client al serviciului;
• prin intermediul unui portal care oferă acces la serviciul de poştă electronică.
Serviciul de poştă electronică – programul client Outlook Express
Crearea unui mesaj:

Cu Outlook Express, nu mai trebuie să aveţi un creion şi o hârtie să scrieţi un mesaj. Puteţi
crea un nou mesaj cu un simplu click pe butonul Compose Message.
În toolbar, daţi click pe butonul Compose Message. O nouă fereastră va apărea.
Unde scrie TO, introduceţi adresa destinatarului e-mailului. De exemplu Ionel@excite.com.

Unde scrie SUBJECT, introduceţi subiectul mesajului. De exemplu dacă mesajul conţine o
informaţie şi detalii depre un concert al Britney Spears, introduceţi: Concert Britney Spears.
Introduceti mesajul e-mailului in continutul pentru mesaje..
În toolbar, daţi click pe Send button. În funcţie de conectarea pe care o aveţi, va apărea un mesaj
care vă spune că mesajul trimis este băgat în folderul OUTBOX. Dacă această fereasta apare, apăsaţi
pe OK.
To send the message from the Outbox, click the Send and Receive button.

Trimiterea unui mesaj mai multor persoane:
Puteţi folosi e-mail-ul pentru a comunica cu mai multe persoane deodată.
1. Unde scrie TO, introduceţi adresele de e-mail ale tuturor recipienţilor şi separaţi adresele cu punct
şi virgulă. De exemplu: Ionel@excite.com; maria@excite.com; marius@excite.com
Trimiterea de copii altor persoane:

Dacă doriţi să trimiteţi copii şi altor persoane, aveţi două posibilităţi: CC (Carbon Copies) sau BCC
(Blind Carbon Copy)
Carbon copies (Cc)

Pentru a trimite un CC unei persoane, introduceţi adresa, sau adresele în câmpul CC. Dacă sunt mai
mulţi recipienţi, introduceţi adresele separate prin punct şi virgulă:
Blind Carbon copies (Bcc)

Când trimiteţi un BCC, adresa de e-mail NU va apărea la persoana căreia i-aţi scris. Un exemplu
este când aveţi un e-mail care trebuie să-l trimiteţi la john@excite.com şi fără să afle John, vreţi să
trimiteţi o copie şi prietenului sau colegului dumneavoastră.
Pentru a trimite un BCC, introduceţi adresa de e-mail dorită. În caz de trimitere la mai multi
recipienţi, din nou, folosiţi punct şi virgulă pentru a separa e-mail-urile.
Salvarea unui mesaj pentru a fi editat mai târziu:

În fereastra în care scrieţi e-mail-ul, selectaţi File şi în dropdown-ul care apare selectaţi Save.

Recuperarea unui mesaj salvat:

Când veţi avea timp să terminaţi mesajul pe care l-aţi salvat înainte, folosiţi următoarele instrucţiuni:
În Outlook Express, daţi click pe folderul DRAFTS:
Găsiţi mesajul pe care vreţi să-l editaţi şi faceţi dublu-click pe el. Terminaţi mesajul de scris şi daţi
click pe butonul SEND.
Trimiterea mesajului mai târziu:

Nu trebuie sa fiţi conectat la Internet ca să scrieţi un mesaj. Cu Outlook Express, puteţi scrie mesaje
când nu sunteţi on-line şi programul îl va trimite automat când vă conectaţi la Internet şi porniţi
programul. Scriind mesajul când nu sunteţi on-line vă poate salva de costurile internet care sunt
destul de mari în România (speram să nu mai fie aşa în viitorul apropiat).
Scrieţi mesajul.
Clic meniul File, clic pe Send Later.
Mesajul va fi salvat în folder-ul OUTBOX până veţi intra pe Internet. Dacă aveţi mai multe mesaje
de scris, vă recomandăm să scrieţi mesajul nefiind conectaţi la Internet, şi când sunteţi conectaţi,
apăsaţi butonul Send and Receive şi mesajele vor fi trimise toate instantaneu.
Citirea E-mailurilor: Deschiderea folderului Inbox:

Dacă doriţi să vă verificaţi mesajele, acele mesaje, noi şi vechi primite, vor fi în folderul Inbox.
În Outlook Express, daţi un click pe folder-ul INBOX.
Verificarea mesajelor noi:

Dacă doriţi să verificaţi mesajele noi, daţi un click pe butonul Send and Receive. Outlook Express va
downloada e-mail-ul dumneavoastră de pe serverul de e-mail în folderol INBOX.

Citirea unui e-mail:

Puteţi citi e-mail-urile dvs din folder-ul INBOX. Mesajele noi apar în caractere mai groase (bold).
Daţi un dublu click pe e-mail şi o nouă fereasta va apărea numai cu acel e-mail.
Reply
Tot ce aveţi de făcut este să decideţi cui îi faceţi reply, apăsaţi butonul Reply, scrieţi mesajul şi
apăsaţi butonul Send.
Cel mai folosit reply este pentru persoana care a scris e-mail-ul către dumneavoastră.
În Inbox, daţi dublu click pe mesajul la care vreţi să raspundeţi. În toolbar, click pe butonul Reply to
Author. O fereastră se va deschide şi veţi vedea mesajul original în fereastră.
În area unde se scrie mesajul, introduceţi răspunsul dumneavoastră.

Apăsaţi butonul Send şi mesajul va fi trimis în OUTBOX; la conectare se va trimite mesajul spre
recipient.
Reply to All
În folder-ul INBOX, click pe mesajul la care vreţi să daţi reply. În toolbar, click pe butonul Reply to
All. O nouă fereastră va apărea.
Scrieţi mesajul dumneavoastră şi apoi apăsaţi butonul Send. Toată lumea care a primit mesajul
original, va primi răspunsul dumneavoastră.
Trimiterea e-mailului spre alte persoane (forward):
De obicei acest lucru se întâmplă când doriţi să împărtăşiţi un e-mail primit cu alte persoane
cunoscute. În folderul INBOX, click pe mesajul pe care vreţi să-l trimiteţi mai departe la alte
persoane. În meniul de toolbar, apăsaţi butonul Forward.
Atenţie: Subiectul original va apărea în noua linie de subiect, având în faţă FW:
În câmpul TO, introduceţi adresa de e-mail a destinatarului. Puteţi adăuga comentariile

dumneavoastră în area unde se scrie mesajul. În toolbar, click pe butonul Send. Odată ce e-mail-ul a
fost trimis, fereastra se va închide.
4. Discuţiile în grup
În reţeaua Internet există şi servicii care permit comunicarea în cadrul unui grup de persoane,
prin asigurarea unei legături indirecte. În cadrul grupului, o persoană îşi poate expune ideile, iar
celelalte persoane pot citi expunerea sa şi îi pot răspunde.
Serviciile folosite pentru acest mod de comunicare sunt:
- grupurile de ştiri,
- listele poştale sau listele de discutii,
- buletinele electronice cu informaţii sau newsletter.
Membrii unei societăţi respectă regulile etichetei pentru a păstra interacţiuni sociale
politicoase şi pentru a distinge normalul de insulte. Ciberspaţiul este o nouă formă de societate în
care un mediu virtual lipsit de personalitate conectează oameni reali. Internetul este un nou mod de
interacţiune între oameni care provin din culturi şi medii economice diferite şi care au niveluri de
educaţie şi pregătire diferite. De aceea, trebuie respectată o listă de sugestii referitoare la
comportamentul pe Internet, denumită codul de conduită pe Internet sau Netiquette. Acesta este
un cod neoficial pe care este bine să-l respectaţi atunci când compuneţi articole pentru un grup de
ştiri sau când trimiteţi corespondenţa. Regulile sale pot fi rezumate prin „Nu fiţi nepoliticos şi nu
folosiţi inutil resursele reţelei”.
- Informaţia pe care o trimiteţi trebuie să fie concisă. Ceea ce scrieţi trebuie să fie concis, să nu
repete lucruri scrise de alţii şi să fie la obiect. Dacă veţi scrie mult şi fără importanţă îi veţi obliga pe

cei care primesc articolele sau mesajele dumneavoastră să consume inutil timp şi bani pe informaţii
nesemnificative.
- Folosiţi intonaţia. Atunci când comunicarea se face oral, intonaţia vocii exprimă sentimentele
interlocutorului. Umorul şi sarcasmul pot fi însă interpretate greşit în mesajele scrise. De aceea pe
Internet se pot exprima şi sentimentele, fie prin includerea cuvintelor pe care le definesc între
paranteze unghiulare (de exemplu <râs> sau <plâns>), fie prin folosirea unor pictograme numite
“feţe zâmbitoare” sau “simboluri emoţionale” (smiley sau emotion). Ele se pot crea folosind
caractere de la tastatură şi sugerează o figură umană (figura se obţine dacă se rotesc caracterele cu
90° în sensul acelor de ceasornic).De exemplu, dacă vreţi să arătaţi că aţi făcut o glumă, introduceţi
la sfârşit simbolul emoţional pentru o faţă fericită :=), tăcerea o sugeraţi prin :-X, iar privirea şocată
prin :-O.
- NU SCRIEŢI CU MAJUSCULE. Textele scrise cu majuscule sunt mai greu de citit. În limbajul
Internet acest mod de scriere înseamnă că strigaţi sau ridicaţi tonul, deci un astfel de text va fi
interpretat de interlocutor ca nepoliticos şi veţi putea avea surpriza de a primi la rândul
dumneavoastră mesaje ofensatoare.
- Nu folosiţi grupurile de ştiri pentru a face publicitate. Dintre grupurile de ştiri puteţi folosi
pentru a face publicitate numai acele grupuri care prezintă o listă de servicii sau care prezintă o listă
de produse pentru vânzare.
- Dacă daţi peste un grup care vă enervează, evitaţi-l. Nu intraţi într-un grup numai pentru a-i
insulta pe membrii.
- Compuneţi cu grijă textele şi citiţi mesajul înainte de expediere. Nu scrieţi texte pe care le veţi
regreta mai târziu. Aceste texte pot fi făcute publiceşi conţinutul lor s-ar putea să lezeze interesul
unei persoane care va avea dreptul să vă intenteze un proces de calomnie. Înainte de a expedia
textul, verificaţi dacă nu aveţi greşeli de ortografie.Textul se va plimba prin reţea şi corectitudinea
lui gramaticală va fi o carte de vizită pentru dumneavoastră. Mai verificaţi o dată şi conţinutul,
pentru a vă da seama dacă el exprimă ce aţi vrut să spuneţi şi nu are şi alte subîntelesuri.
- Nu declanşaţi un război al insultelor. Dacă vi se pare că un mesaj pe care l-aţi primit este
arogant, sarcastic sau insultător, daţi ocazia persoanei care l-a expediat să se justifice sau să vă
explice ce a vrut să spună. Nu treceţi imediat la atac folosind acelaşi ton. Un schimb de mesaje
nepoliticoase între doi interlocutori (astfel de mesaje se numesc flames) poate să ducă la un ‘război
al flăcărilor’ (flame war) care se poate continua foarte mult timp, dând bătăi de cap celorlalţi
utilizatoricare trebuie să şteargă aceste mesaje.
5. Comunicaţii audio şi video
Pe lângă comunicarea în timp real a unor mesaje scrise prin serviciul chat sau comunicarea
prin mesaje transmise de serviciul de poştă electronică, în reţeaua Internet au fost dezvoltate şi alte
servicii pentru comunicarea în timp real: serviciile audio şi video.
Aceste servicii permit oamenilor dintr-o organizaţie să lucreze şi să colaboreze într-o nouă
manieră ele asigură:
• Transmiterea vocii către o altă persoană sau către un grup de oameni
• Transmiterea unei imagini televizate în direct către o singură persoană sau către mai multe
persoane;
• Transmiterea prin Internet a informaţiilor din emisiunile de radio şi televiziune;
• Posibilitatea ca un grup de oameni să citească şi să editeze un document.
Pentru a participa la un serviciu audio sau video trebuie să aveţi un calculator cu un
hardware special şi o legătură la Internet cu o capacitate de transfer mare. Din punct de vedere
tehnic, această caracteristică se numeşte lăţime de bandă (bandwidth) şi măsoară diferenţa dintre cea
mai mare şi cea mai mică frecvenţă a semnalului care poate trece printr-un sistem de comunicaţii
analogic. De exemplu, un telefon al serviciului de telefonie fixă are lăţimea de bandă de 3000 Hz
care reprezintă diferenţa dintre frecvenţa cea mai mare (3.300 Hz) şi frecvenţa cea mai mică (300
Hz). O legătură la Internet cu lăţime de bandă mică este satisfăcătoare pentru poşta electronică,
transferul de fişiere şi navigare prin informaţii, dar nu este suficientă pentru transmisiile audio şi
video în direct. Imaginile video, la o capacitate mică de transfer „îngheaţă”. In cazul imaginilor în
mişcare, pentru a asigura o capacitate de transfer corespunzătoare, este necesară o lăţime de bandă
de 1000 de ori mai mare decât cea necesară pentru comunicarea audio în timp real. Aşadar, o
legătură poate să aibă lăţime de bandă suficientă pentru comunicarea audio, dar insuficientă pentru
comunicarea video.
Calculatorul trebuie să fie dotat suplimentar cu următoarele echipamente hardware:
• Un microfon pentru captarea sunetului.
• Un difuzor pentru redarea sunetelor. Pentru redarea stereo sunt necesare două difuzoare. Se
pot folosi şi căştile audio. Ele asigură utilizatorului o audiţie în care nu este deranjat de alte
persoane şi previne interferenţele dintre sunetele redate de difuzor şi alte sunete din încăpere.
• cameră video pentru înregistrarea imaginilor.
• Un procesor cu viteză mare care să poată manipula semnalele audio şi video fără să
introducă întârzieri.
Programele de radio şi televiziune pe Internet

Programele multor staţii de radio comerciale sunt disponibile pe Internet. Pentru ca un
utilizator să poată asculta postul de radio prin intermediul reţelei Internet, el trebuie să lanseze un
program client care să contacteze programul server al staţiei, să extragă semnalul audio digitalizat
din pachete, să-l convertească apoi în sunete şi să redea sunetele prin intermediul unui difuzor sau a
unor căşti conectate la calculator. Serverele care asigură serviciul de decomprimare a secvenţelor
audio primite se numesc servere de date multimedia. Pentru a cere transmiterea înregistrărilor
multimedia (filme, animaţie, videoclipuri, muzică) accesul la serverele de date multimedia se
obţine cu ajutorul unui browser Web.
De exemplu, la următoarele adrese Internet, se găsesc posturi de radio româneşti:

Pro FM - http://www.profm.ro
Radio Contact - http://www.radiocontact.ro
Radio 21 - http://www.radio21.ro
In acelaşi mod se pot transmite prin Internet şi emisiunile posturilor de televiziune.

TVR1 - http://www.tvr.ro
Antena 1 - http://www.antena1.ro
Pro TV - http://www.protv.ro
Audioconferinţa
Acest serviciu permite unui grup de utilizatori să poarte discuţii audio, la fel ca serviciul
telefonic similar, numit „teleconferinţă”. Pentru aceasta, unul dintre utilizatori lansează de pe
calculatorul său un program care organizează şi controlează comunicarea prin voce între utilizatori.
Programul cere numele participanţilor şi apoi încearcă să-l contacteze pe fiecare dintre ei. Programul
fie afişează câte un mesaj pe ecranul fiecărui participant, fie îi atenţionează sonor (ca un apel
telefonic) că există o teleconferinţă. Utilizatorul poate să răspundă la apel şi să intre în teleconferinţă
sau poate să ignore mesajul şi să permită teleconferinţei să se desfăşoare fără el. Pentru a intra în
teleconferinţă, utilizatorul trebuie să lanseze programul care administrează recepţiile şi transmisiile
audio. Programul supraveghează microfonul utilizatorului, converteşte semnalul într-un format
digital şi trimite o copie a lui către ceilalţi participanţi la teleconferinţă. Programul mai permite
primirea mesajelor, conversia mesajelor înapoi în sunete şi redarea rezultatelor pentru ca să le audă
utilizatorul. Toţi participanţii aud conversaţia în acelaşi mod în care se aude într-o teleconferinţă
prin intermediul serviciului de telefonie.
Folosirea unui serviciu de audioconferinţă are avantajul că permite participanţilor să transmită şi să
perceapă emoţia. Spre deosebire de comunicaţiile scrise, vocea are inflexiuni care îi indică
ascultătorului când vorbitorul este emoţionat, plictisit, supărat sau glumeţ.
Serviciul pentru editarea în cooperare a unui document
Dacă o comunicare audio poate simplifica interacţiunea dintre oameni, un document scris
este necesar pentru a garanta că toţi participanţii sunt de acord cu detaliile. De exemplu, un grup de
oameni aflaţi în locuri geografice diferite încearcă scrie o declaraţie de asociere. Mai întâi, grupul
poate folosi transmisia audio pentru a purta discuţii generale şi pentru a genera idei. Totuşi,
comunicaţia audio nu furnizează o metodă efectivă pentru administrarea detaliilor sau editarea
formularelor. In astfel de cazuri este necesar un document scris.
Există programe care permit unui grup de utilizatori din Internet să analizeze şi să editeze un singur
document. Un serviciu care partajează documentul între mai mulţi utilizatori este numit planşetă
electronică (whiteboard service). El permite mai multor utilizatori dintr-o reţea să lucreze împreună
la un document care este afişat simultan pe ecranul fiecărui utilizator, ca şi cum s-ar afla toţi în jurul
aceleiaşi planşete fizice. Această planşetă este asemănătoare cu o ,,carte albă’’. Acest serviciu
afişează de obicei pe ecranul calculatorului, pe lângă document, şi numele tuturor participanţilor.
Afişarea se face în doua casete: numele participanţilor activi (active participants) şi numele
participanţilor inactivi (inactive participants).
Un membru al grupului trebuie să lanseze pe calculatorul său un program prin care să

organizeze această şedinţă de editate a documentului. Pentru a adăuga un nou participant la grup,
utilizatorul care a organizat şedinţa va introduce de la tastatură, într-o casetă, identificatorul de
conectare şi numele calculatorului acestuia. Programul trimite un mesaj fiecărei persoane care face
parte din grup şi, dacă persoana nu răspunde, îi mută numele în caseta participanţilor activi.
Pentru a afişa un document, unul dintre utilizatori trebuie să comunice numele fişierului de
pe disc în care se memorează documentul. Serviviul whiteboard obţine o copie a documentului şi îl
afişează pe toate ecranele participanţilor. Orice participant activ va putea să frunzărească apoi
paginile documentului şi poate desena sau scrie în document în orice moment. Când un participant
se mută la următoarea sau la precedenta pagină sau modifică documentul, toţi ceilalţi participanţi
văd modificarea pe ecranul lor. În plus, utilizatorul poate să selecteze o culoare pentru texte şi
desene. Modificările făcute de utilizator în document prin desene sau text vor apărea în culoarea pe
care a selectat-o. Adăugările făcute în document nu devin parte integrată a documentului, ele apar
numai pe whiteboard. Mai târziu, unul dintre participanţi va avea nevoie să folosească un procesor
de texte ca să modifice documentul iniţial. Se poate ca pentru modificările făcute în document
fiecare participant să-şi aleagă o culoare. În acest mod culoarea va arăta ce participant a făcut o
anumită modificare sau a adăugat un anumit mesaj. Se mai poate ca participanţii să hotărască să
folosească o culoare pentru întrebări şi modificările propuse şi o altă culoare pentru decizia finală.
De obicei, participanţi la o sesiune a serviciului whiteboard se angajează în acelaşi timp şi într-o
audioconferinţă. Deci, ei se pot auzi unul pe altul şi pot vedea documentul pe ecran.
Videoconferinţa

Audioconferinţa şi folosirea serviciului whiteboard furnizează modalităţi prin care oamenii
pot să lucreze împreună chiar dacă se găsesc în locaţii diferite. Astfel de servicii pot fi foarte
folositoare în special atunci când se pregăteşte sau se revizuieşte un document. Totuşi, de obicei,
interacţiunea faţă în faţă funcţionează mult mai bine atunci când un grup discută pentru a produce
idei sau discută despre un subiect, deoarece expresiile faciale pot arăta surpriza sau acordul fără să
mai fie necesare cuvintele.
Pentru a face posibilă o interacţiune faţă în faţă, Internetul oferă servicii de videoconferinţă.
O videoconferinţă începe în acelaşi mod ca şi o secesiune de whiteboard: un utilizator lansează în
execuţie un program care începe o sesiune video. Programul permite utilizatorului să introducă
informaţii despre ceilalţi participanţi şi să îl contacteze pe fiecare dintre ei. Când un nou participant
aderă la videoconferinţă, o imagine preluată de camera video de pe calculatorul său apare într-o
mică fereastră pe ecranul fiecărui participant. Imaginile sunt similare cu imaginile obişnuite din
televiziune. Desigur, numai imaginile video nu ajută oamenii să comunice. De aceea, serviciile de
videoconferinţă încorporează atât transmisiile video cât şi audio într-o singură sesiune de
teleconferinţă. Când un participant se asociază la o teleconferinţă, el aude şi vede toţi participanţii.
O videoconferinţă lucrează foarte bine atunci când este folosită numai de câteva persoane. Ecranul
fiecărui utilizator arată imaginile celorlalţi participanţi. Totuşi, atunci când apar pe un ecran mai
mult de câţiva participanţi, devine dificil să fie urmăriţi toţi cu privirea.
Când mai mulţi oameni apropiaţi ca locaţii participă la o videoconferinţă, se recomandă ca
acele persoane să se strângă în mici grupuri în încăperi care au fiecare câte o cameră video şi un
monitor de calculator cu ecran foarte mare. Întreaga încăpere devine un singur participant la
teleconferinţă. Camera video transmite o imagine a încăperii către toţi ceilalţi participanţi unde este
proiectată pe un ecran suficient de mare pentru ca fiecare să poată vedea. În schimbul micilor
dreptunghiuri care conţin fiecare câte o faţă individuală, ecranul conţine un dreptunghi în care
fiecare vede o imagine a încăperii de la distanţă. Transmiterea sunetelor din întreaga încăpere poate
fi dificilă. Un singur microfon poate să nu fie suficient de sensibil pentru a detecta sunetele din toate
părţile încăperii. Dacă se folosesc mai multe microfoane, uneori ele captează şi zgomote din fundal,
cum este de exemplu fâşâitul hârtiilor. Pentru a rezolva această problemă, echipamentul dintr-o
încăpere pentru videoconferinţă foloseşte microfoane portabile care pot fi trecute celor care vor să
vorbească.
Audioconferinţele şi videoconferinţele devin mai interesate când sunt combinate cu un
serviciu whiteboard. Pentru a înţelege efectul, să ne imaginăm că fiecare utilizator are un calculator
cu un ecran la fel de mare ca al unui televizor. Mici dreptunghiuri afişează pe marginea ecranului
imagini video preluate de camere video ale fiecărui participant de la distanţă, de obicei prin-planuri
ale feţelor lor. Un document whiteboard ocupă centrul ecranului. Combinaţia dintre audio, video şi
document whiteboard face posibil ca orice participant să vadă şi să audă un alt participant şi, de
asemenea, să vadă un document comun. Când participanţii au nevoie să discute o idee, pot folosi
comunicaţiile audio şi video. Când ei doresc să precizeze o anumită modificare în document, se pot
baza pe comunicarea prin serviciul whiteboard.
Deoarece combinarea unui serviciu whiteboard cu o audioconferinţă sau cu o
videoconferinţă furnizează cea mai mare flexibilitate, multe dintre serviciile de teleconferinţă
le includ pe toate trei.
O aplicaţie client care asigură în timp real comunicaţia audio, video şi serviciul de
whiteboard prin Internet sau printr-un Net Meeting din sistemul de operare Windows.
Primele versiuni asigurau numai comunicarea prin voce în timp real şi comunicarea de date‫׃‬
• comunicarea prin mesaje verbale în timp real (comunicare de tip talk),
• comunicarea prin mesaje scrise în timp real (comunicare de tip chat),
• folosirea în comun a aplicaţiilor şi a documentelor,
• colaborarea în cadrul unui grup de utilizatori prin intermediul unor programe
partajate,
• trimiterea fişierelor,
• folosirea planşetei electronice (whiteboard).
Versiunea pentru sistemul de operare Windows 2000 a adus facilitaţi noi. Ea asigură:
• comunicarea de tip audioconferinţă,
• comunicarea de tip videoconferinţă,
• comunicarea prin mesaje scrise în timp real (comunicare de chat),
• apeluri telefonice multiple către participanţii la videoconferinţă sau audioconferinţă,
• recepţionarea apelurilor telefonice,
• colaborarea la realizarea unui document prin folosirea planşetei electronice
(whiteboard),
• folosirea în comun a apelanţilor.
Serviciile de audioconferinţă, videoconferinţă şi planşetă electronică folosesc şi ele
protocolul de acces RTP.
6. Transferul fişierelor
Pentru transferul copiilor fişierele se foloseşte serviciul FTP (File Transfer Protocol). El
asigură transferul între două calculatoare legate la reţeaua Internet care pot folosi sisteme de operare
diferite. Calculatorul sursă este calculatorul de pe care preiau fişierele, iar calculatorul destinaţie este
calculatorul care preia fişierele. Operaţiile care se execută sunt‫׃‬
● încărcarea (upload) - calculatorul gazdă este calculatorul sursă şi de pe el se cere transferul de
fişiere către calculatorul destinaţie;
● descărcare (download) - calculatorul gazdă este calculatorul destinaţie şi de pe el se cere
transferul de fişiere de la calculatorul sursă; înainte de a începe operaţia de descărcare, asiguraţi-vă
că aveţi suficient spaţiu disponibil pentru fişierele pe care vreţi să le copiaţi.
Programul client ftp poate realiza ambele tipuri de operaţii; transferarea unei copii pe
calculatorul la distanţă, ca şi copierea unui fişier de la distanţă pe calculatorul local.
Şi acest serviciu foloseşte model client/server. Un utilizator lansează în execuţie pe un
calculator un program client ftp, îi cere să contacteze un calculator la distanţă şi apoi să ceară
transferul unuia sau mai multor fişiere. Programul client va folosi protocolul TCP ca să contacteze
programul server ftp de pe calculatorul de la distanţă. De fiecare dată când utilizatorul cere un
transfer de fişiere, programe client şi server cooperează pentru a trimite o copie a datelor prin
Internet. Serverul ftp localizează fişierul pe care l-a cerut utilizatorul şi foloseşte protocolul TCP ca
să trimită programul client o copie a întregului fişier prin Internet. Pe măsură ce programul client
primeşte date, el le scrie într-un fişier de pe discul local al utilizatorului. După terminarea
transferului, programul client şi programul server încheie legătura TCP folosită pentru transfer.
Serviciul ftp clasifică fişierele în două tipuri de formate care corespunde celor două moduri
de transfer‫׃‬
● ASCII - (fişiere text). Fişierele de acest tip conţin o secvenţă de caractere grupate în mai multe
linii de text. Chiar dacă majoritatea sistemelor de operare folosesc pentru fişierele de texte codul
ASCII, serviciul conţine comenzi pentru translatare între codul ASCII şi alte tipuri de codificări de
caractere, astfel încât se poate transfera un fişier text între un calculator care foloseşte codul ASCII
şi un calculator care foloseşte alt cod pentru caractere. Acest mod de transfer este recomandat pentru
fişierele text, fişierele cu programe sursă şi mesaje de poştă electronică care conţin numai texte.

● Binar - (fişiere non-text). Este recomandat pentru toate fişierele care nu conţin texte‫ ׃‬fişiere
executabile, fişiere comprimate, documente obişnuite cu procesoare de texte, fişiere bază de date,
fişiere cu foi de calcul, fişiere cu sunete, fişiere cu imagini codificate în binar etc.
Exista două moduri prin care puteţi folosi serviciul ftp:
● full-service FTP - se pot transfera fişiere între oricare două calculatoare din reţeua Internet cu
condiţia să fiţi autorizat pentru a executa acest transfer. Serverul ftp verifică dacă sunteţi autorizat,
cerându-vă să comunicaţi identificatorul de conectare şi parola. De exemplu, dacă aţi realizat o
pagină Web pe serverul pe care pagina va fi stocată pentru a fi stocată.
● anonymous FTP - se pot transfera numai anumite fişiere disponibile pe diferite calculatoare din
Internet. Astfel de fişiere sunt disponibile pe sute de calculatoare din reţeaua Internet. Ele pot fi
fişiere care conţin prezentări de produse sau care fac publicitate unor produse. Mai pot fi fişiere de
programe sau fişiere cu imagini digitale, realiyate fie de artişti profesionişti, fie de amatori, sau
fişiere audio.
Anonymous ftp, este un privilegiu pe care administratorii site-urilor care conţin aceste arhive îl
acordă utilizatorilor reţelei Internet.
În general, un program client ftp foloseşte un limbaj de comandă simplu: ftp pentru
deschiderea unei sesiuni în acest serviciu, open pentru obţinerea accesului la calculatorul de la
distanţă, dir pentru afişarea listei cu fişierele disponibile, get pentru copierea unui fişier de pe un alt
calculator, send pentru copierea unui fişier pe un alt calculator, binary pentru trecerea în mod binr
de transfer, ascii pentru trecerea în modul ASCII de transfer şi bye sau quit pentru determinarea
conectării şi închiderea programului client. Ca program client al serviciului ftp se poate folosi fie
aplificaţia ws ftp, fie un browser de Web.
FTP este cel mai simplu protocol care se poate folosi pentru transferul fişierelor cu condiţia
să cunoaşteţi adresa la care se găsesc fişierele.
Internetul oferă acces la fişierele lor prin intermediul serviciului World Wide Web, mai există încă
fişiere disponibile numai prin intermediul acestui serviciu.
Fişierele pot fi transferate prin intermediul serviciului de poştă electronică sau prin
intermediul unui canal de comunicare în timp real. În general aceste servicii sunt axate pe schimbul
de mesaje, dar permit ataşarea la aceste mesaje a unor fişiere care să fie transformate împreună cu
mesajul. Spre deosebire de aceste servicii care presupun existenţa a două persoane: una care trimite
mesajul la care se ataşează fişierul şi alta care recepţionează mesajul, serviciul ftp are nevoie de o
singură persoană care să administreze transferul.
Principalele avantaje ale acestui serviciu sunt următoarele: asigură transferul rapid a unui
volum mare de date şi este portabil, putând fi folosit pe tipuri diferite de calculatoare. Serviciul are
însă şi două dezavantaje mari: programele client ale serviciului nu au o interfaţă prietenoasă, ceea ce
îl face dificil de folosit, şi necesită cunoaşterea adresei de Internet la care se găsesc fişierele pe care
vreţi să le transferaţi.
PARTEA V-A DOCUMENTARE SI PROIECT

Cea mai „la moda” metoda de lucru la clasa, este proiectul, lucrare bine organizata, cu un
plan stabilit, cu o echipa cu roluri definite.
Proiectul poate avea o tematica interdisciplinara, astfel incat subiectii sa poata parcurge, in
cursul documentarii, cunostinte din diferite domenii, care sa conduca la elaborarea unui material
inchegat.
Realizarea unui proiect implica :

- alegerea unei teme adecvate nivelului de varsta al elevilor
- stabilirea obiectivelor proiectului
- stabilirea resurselor pentru documentare
- stabilirea unor roluri in cadrul echipei de lucru, sarcini concrete, avandu-se in vedere
ecenomia proiectului:
i. documentare, obtinerea de informatii, utilizand diverse mijloace
ii. organizarea materialelor pe suport electronic
iii. redactarea unui continut
iv. analiza continutului si realizarea corectiilor
v. realizarea unei sinteze, prezentari
vi. expunerea lucrarii
Model de proiect : Consumatorul avizat
Temele referitoare la piaţa de consum au un impact enorm în viaţa fiecăruia. Educaţia în

acest domeniu trebuie să reprezinte o componentă esenţială a pregătirii pentru intrarea în viaţa reală
a fiecărui tânăr pentru a deveni un cetăţean bine informat. Prin intermediul acestui proiect, elevii vor
deveni mai conştienţi de cum trebuie să procedeze pentru a deveni consumatori mai bine educaţi,
învăţând totodată despre drepturile şi obligaţiile lor, şi cum să devină mai puternici prin noile
cunoştinţe dobândite. Elevii vor învăţa să selecteze pentru a fi cumparat, un calculator, examinând
preţurile acestor produse într-o serie de magazine care oferă acest tip de produs consumatorilor.
Elevii vor fi provocaţi să ia decizii mai bune şi mai eficiente atunci când sunt confruntaţi cu diferite
opţiuni.
Obiectivele proiectului
În acest proiect, elevii vor:
• Învăţa despre educaţia consumatorilor
• Înţelege conceptele referitoare la drepturile şi obligaţiile consumatorilor.
• Cerceta şi analiza preţurile calculatoarelor si a diferitelor componente cum ar fi: unitate
CD, memorie RAM, imprimanta, scanner, etc.
• Vor prezenta rezumatul datelor obţinute în urma cercetării pe echipe şi la nivelul întregii
clase printr-o „ prezentare” .
Provocări pentru elevi

Cum puteţi deveni un consumator mai bine educat?
Echipa dvs. a fost selectată în finala concursului lansat de „Protectia ta”, o organizaţie locală
non-profit care ajută consumatorii sa faca alegeri potrivite in vederea achizitionarii de pe piata a
diferitelor produse de folosinta indelungata.
Echipa dvs. va efectua cercetări reale în magazine pentru a găsi produsele cele mai ieftine si
de buna calitate, dar si cu performante ridicate. În primul rând va trebui să conceapă o configuratie
a unui calculator, care sa indeplineasca anumite cerinte. Apoi membrii echipei vor vizita câteva
magazine locale pentru a obţine preţurile acestor produse. Echipa va aduna date, va compara şi
analiza preţurile tuturor produselor cercetate, vor redacta un sumar al concluziilor şi vor prezenta
un raport final a alegerii lor. Pentru a câştiga acest concurs, echipa trebuie să ofere recomandări
pentru achizitionarea de calculatoare.
Sarcini
Pentru a putea duce la bun sfârşit acest proiect, veţi crea o prezentare pe echipe de patru executând
următoarele sarcini:
1. Identificaţi magazinele locale din fiecare categorie majoră de magazine.
2. Concepeţi pentru cinci marci de calculatoare o configuratie care sa raspunda anumitor
cerinte.
3. Adunaţi informaţii referitoare la felul în care preţurile la cele cinci produse variază de la un
magazin la altul.
4. Comparaţi preţul unitar al produselor pe un site Internet relevant pentru a găsi cel mai ieftin
produs
5. Introduceţi datele obţinute în timpul vizitelor la magazine în baza de date a echipei pentru a
întocmi mai apoi analiza în scris.
6. Introduceţi datele obţinute de celelalte echipe din clasă într-o bază de date comună a clasei,
iar apoi analizaţi datele.
7. Pregătiţi o prezentare care include o analiză sumativă a datelor obţinute la nivelul întregii
clase, dar care să incorporeze toate exerciţiile şi informaţiile formulate în această provocare.
Detalii
În acest proiect, elevii vor învăţa despre drepturile şi obligaţiile lor în calitate de
consumatori. Apoi vor face un studiu asupra tipurilor de magazine pentru a deveni consumatori mai
avizaţi şi vor identifica cel mai ieftin produs care respecta cerintele impuse. Elevii vor lucra pe
echipe şi vor face înregistrări detaliate referitoare la produsele studiate, şi vor face în final un
rezumat-prezentare în care vor aduce argumente în favoarea lor ca şi consumatori mai bine
informaţi, educaţi şi nu în ultimul rând avizaţi.
Acest proiect este compus din 3 Module, fiecare având o temă complementară temei
generale şi cu obiective clare pentru elevi:
Modulul 1:
Consumatorul Avizat
• Elevii identifică probleme legate de conştientizarea consumatorilor
• Elevii explorează drepturile şi responsabilităţile consumatorilor
Modulul 2:
Realizarea unei Analize de Produs
• Elevii aleg cinci marci de calculatoare
• Elevii învaţă să identifice trei tipuri majore de magazine din zona în care locuiesc.
• Elevii învaţă să calculeze preţul unitar al componentelor si a diferitelor periferice
• Elevii găsesc preţurile produselor în magazinele locale pentru cele cinci marci şi
înregistrează detaliile produsului

Modulul 3:
Analiza vizitelor la magazin
• Elevii introduc şi compară datele despre preţuri într-o foaie de calcul tabelar Excel
• Elevii analizează datele obţinute
• Elevii compară şi analizează datele echipei lor cu datele întregii clase
• Elevii prezintă concluziile finale
Cerinţe şi abilităţi esenţiale pentru elevi

Internet
• Navigarea pe Internet
Microsoft Word
• Deschiderea unui document
Microsoft Excel
• Deschiderea unui document
Microsoft PowerPoint
• Deschiderea unei prezentări
Abilităţi care vor fi acumulate de elevi
• Introducerea, adunarea şi găsirea informaţiilor într-o foaie de calcul tabelar Excel

• Prezentarea concluziilor finale folosind diapozitive din PowerPoint
• Crearea unor hyperlink-uri spre anumite documente dintr-o prezentare cu diapozitive
Resurse tehnologice la clasa
• Access Internet şi aplicaţii de navigare pe Internet
Alte portaluri sugerate

www.cumparaturi-online.ro
www.cumparaturionline.com
www.e-cumparaturi.ro
www.casadecomenzi.ro
Activităţi
Cum să fii un consumator avizat

Pe parcursul Modulului 1, elevii vor face cunoştinţă cu educaţia pentru consumatori, un
aspect cheie în a-i ajuta să devină cetăţeni şi consumatori mai eficienţi într-o economie sănătoasă.
Conştientizarea consumatorilor
Consumatorii au nevoie de informaţii şi trebuie să ştie cum să folosească aceste informaţii
pentru a deveni mai eficienţi atunci când aleg un anumit produs sau serviciu. Consumatorii trebuie
să ştie să administreze resurse financiare, să obţină informaţii referitoare la produse şi servicii
competitive, să evalueze produsele comparativ şi să aleagă în mod responsabil. Cât sunt de
conştienţi elevii de azi despre siguranţa produselor, drepturile consumatorilor, despre organizaţiile
care există şi care au fost înfiinţate cu scopul declarat de a apăra drepturilor consumatorilor?
Elevii de liceu sunt consideraţi unul dintre grupurile demografice cele mai vulnerabile în
ceea ce priveşte puterea lor de cumpărare. Oricum, acest grup este de asemenea considerat unul
dintre cele mai vulnerabile grupuri (alături de cei în vârstă) care cunosc foarte puţin despre
drepturilor lor ca şi consumatori. Educaţia despre consum este deci extrem de importantă şi le
permite să acumuleze următoarele abilităţi:
• Cunoştinţe despre locurile în care puteţi apela la ajutor, informaţii şi sprijin
• O mai bună înţelegere despre cum pot majoritatea firmelor să îşi prezinte şi să-şi vândă
produsele şi serviciile
• Cunoaşterea drepturilor consumatorului
• Luarea de decizii corecte şi în cunoştinţă de cauză atunci când faceţi cumpărături
• Cercetarea, compararea şi analiza informaţiile referitoare la produse
• O mai bună înţelegere despre cum să-şi organizeze bugetul şi cum să prevină datoriile
• Impactul pe care îl are fiecare decizie a consumatorilor asupra mediului economic şi social
• Înţelegerea impactului unei societăţi a consumatorului asupra societăţii şi a mediului
înconjurător
• Abilităţi de negociere mai bune, cunoştinţe despre cum întocmim o reclamaţie constructivă şi
cum rezolvăm problemele în acest domeniu.
Prima activitate pentru elevi, Exerciţiul 1.1, îi va ajuta pe elevi să îşi evalueze propriile
cunoştinţe şi nivelul de înţelegere pe care îl au referitor la societatea consumatorilor de azi. Acest
exerciţiu oferă elevilor de asemenea posibilitatea de a-şi exprima părerea şi să decidă care sunt cele
mai fierbinţi probleme în domeniul consumului. Câteva studii majore despre societatea
consumatorilor iau întotdeauna în vizor probleme legate de bani, sănătate şi produse.
Profesorii sunt liberi să schimbe în lista prezentată mai jos şi alte probleme majore de actualitate.
După ce elevii vor fi notat, de la 1 la 10, în ordinea priorităţilor diferitele opţiuni, rugaţi-i să îşi
argumenteze decizia.
Exerciţiul 1.1: Rating-ul Temelor “Fierbinţi” din domeniul consumului

Aliniaţi în ordinea priorităţilor temele din domeniul consumului (acestea pot varia în funcţie de
locaţie) de la 1 (cu importanţa cea mai mare) la 10 (cu importanţa cea mai mică) iar apoi
argumentaţi alegerea.
Exploatarea muncii Suplimente de alimentaţie

minorilor

Testarea unui display Siguranţa în parcurile de distracţie
Service pentru telefonia Intimitatea electronică

mobilă
Furt de imagine Reciclarea ecologică
Standarde de siguranţă Frauda prin Internet

pentru anvelope auto
Drepturile şi obligaţiile consumatorului

Un bun consumator ar putea fi definit ca o persoană care ştie ce informaţii să culeagă şi
totodată ce să evite atunci când face cumpărături. Consumatorii de toate vârstele şi din toate ţările
sunt o ţintă bună pentru cei care doresc să profite de ignoranţa cumpărătorilor, luându-le banii.
Toţi consumatorii au drepturi, dar aceste drepturi atrag şi câteva responsabilităţi majore.
Aceasta înseamnă că fiecare consumator joacă un rol important pe piaţă pentru a încuraja
practicile corecte, pentru a lua atitudine atunci când se fac abuzuri, pentru a deveni mai bine
educat şi să îşi dezvolte automatisme financiare eficiente. Fiecare consumator ar trebui să ştie
cum să obţină cel mai ieftin produs şi ce trebuie să facă dacă lucrurile nu merg aşa cum ar trebui.
Responsabilitatea consumatorului este un concept dificil de predat celor tineri – tocmai de aceea,
acest proiect propune o abordare practică a acestui concept.
În anii 60, Preşedintele Statelor Unite, John F. Kennedy a declarat în Congresul SUA că, în
ceea ce priveşte drepturile, consumatorii au patru drepturi fundamentale:
• Dreptul la siguranţă
• Dreptul de a fi informat
• Dreptul de a alege
• Dreptul de a se face auzit
Mai târziu, o organizaţie internaţională care militează pentru drepturile consumatorilor a
identificat alte patru drepturi:
• Dreptul de a-şi satisface nevoile de bază
• Dreptul de a primi compensaţii (de a corecta sau remedia o pierdere sau o greşeală fie prin
înlocuirea produsului sau printr-o compensaţie bănească)
• Dreptul de a beneficia de educaţie dedicată consumatorilor
• Dreptul de trăi într-un mediu sănătos
Responsabilităţi şi abilităţi pentru consumatori: sugestii
Consumatorii au multe responsabilităţi, dintre care comportamentul etic, corect şi decent sunt
numai câteva. Lista următoare include sugestii de îmbunătăţire a responsabilităţilor şi abilităţilor
fiecărui consumator:
• Eliminaţi cumpărăturile efectuate sub impulsul momentului sau consumul care nu este
necesar.
• Educaţi-vă şi răspundeţi de propriile acţiuni şi decizii
• Stabiliţi limite de buget pentru cumpărături, notaţi sumele cheltuite
• Căutaţi produsele care sunt la reducere
• Încercaţi să comparaţi preţurile şi produsele din diferite magazine
• Identificaţi cel mai ieftin produs
• Nu plătiţi imediat – valabil în majoritatea cazurilor
• Fiţi sceptici la anunţuri de genul “prea bun pentru a fi adevărat” sau „ocazie unică”
• Distingeţi şi separaţi produsele de bază (cum ar fi mâncarea) de alte produse şi servicii care
nu sunt neapărat necesare (haine scumpe de marcă)
• Culegeţi informaţii despre produse prin plasarea unor întrebări înainte de efectuarea
cumpărăturii
• Informaţi-vă bine citind etichetele cu scris minuscul, garanţia, broşura sau orice alt material
disponibil despre produs.
• Nu divulgaţi informaţii personale prin telefon nici unei firme sau companii necunoscute
• Nu răspundeţi la mesaje email care par să vină de la firme binecunoscute, cerându-vă datele
cardului de credit personal, informaţii despre codul PIN, etc.
• Citiţi articolele din revistele dedicate consumatorilor, verificaţi informaţii pe Internet şi
încercaţi să aflaţi cât mai multe despre firma producătoare
• Informaţi-vă cu privire la service-ul existent după ce un produs a fost cumpărat sau care sunt
condiţiile de returnare a unor mărfuri
• Cereţi întotdeauna o chitanţă sau bon fiscal
• Ca şi regulă generală, nu cumpăraţi produse de la comis-voiajori
• Cercetaţi cu atenţie orice model, sau încercaţi produsele înainte de a le cumpăra
• Formulaţi plângeri şi comunicaţi problemele sau insatisfacţiile (de asemenea şi satisfacţiile)
referitoare la un produs direct vânzătorului sau producătorului, dar nu abuzaţi de această
responsabilitate
• Încercaţi să încheiaţi tranzacţiile într-o manieră cinstită şi corectă
• Evitaţi să cumpăraţi produse ilegale sau contrafăcute (spre exemplu: muzică ilegală, soft
piratat sau DVD-uri)
Elevii trebuie să fie pregătiţi să identifice multe dintre aceste responsabilităţi printr-un
exerciţiu de brainstorming în Exerciţiul 1.2. Vor trebui să creeze o listă de modalităţi prin care vor
putea deveni consumatori mai buni şi mai educaţi. Cereţi-le elevilor să lucreze pe grupe şi apoi
cereţi fiecărui raportor din grup să raporteze cele mai importante elemente găsite pentru a face mai
apoi o listă generală la nivelul clasei.
Exerciţiul 1.2: Sugestii şi responsabilităţi pentru consumatori

Echipa dumneavoastră urmează să organizeze o sesiune de brainstorming pentru a găsi cât
mai multe sugestii cu scopul de a veni în sprijinul altor consumatori şi pentru a-i încuraja să devină
mai responsabili. Fiţi pregătiţi să împărtăşiţi sugestiile găsite cu colegii din clasă.
Sugestii si responsabilităţi pentru consumatori

Ce puteţi face pentru a deveni un consumator mai bun,
mai bine educat şi mai responsabil?
Cum întocmim o analiză de produs

Modulul 2 va familiariza elevii cu tacticile de stabilire a preţurilor folosite de majoritatea
magazinelor pentru a-i convinge pe consumatori să cumpere produsele cele mai profitabile. Acum
că elevii au devenit mai conştienţi de cum trebuie să devină un consumator avizat, vor trebui să îşi
pună cunoştinţele în practică – şi să se pregătească pentru provocarea acestui proiect în magazinele
din oraşul vostru.

Planificarea unei configuratii a unui calculator

Pentru a fi pregătit să rezolve provocarea lansată în proiect, echipa de elevi trebuie să
găsească mai întâi cinci componente ale unui calculator.
1. U.C.
2. Display
3. Placa video
4. memorie RAM
5. Imprimanta
Exerciţiul 2.1: Identificarea celor 5 componente
Planificarea configuratiei
Echipa:
1. U.C.
2. Display
3. Placa video
4. Memorie RAM
5. Imprimanta
Trei tipuri de pieţe

În societatea comercială în care trăim, este de importanţă vitală să cunoaşteţi tipurile majore
de magazine care oferă produse spre vânzare. Multe dintre magazinele pe care le vor vizita membrii
echipelor de cercetare au o gamă largă de produse.
Echipa dumneavoastră va examina preţurile a cinci produse în trei sau patru magazine diferite
(alese în exerciţiul 2.1)
Locurile posibile:
• Magazine specializate
• Lanţurile de supermarketuri
• Hypermarketuri
Iată o posibilă definiţie a fiecărui tip de magazin:
• Magazinul specializat – este un magazin care este localizat cu precădere în cartiere lângă
locuinţele oamenilor, în staţiile de benzină sau pe străzile mai aglomerate din cartiere.
Aceste magazine vând aceleaşi produse care se găsesc în supermarketuri, deşi au de
obicei o ofertă mai restrânsă. (Exemplu: Info-Star)
• Lanţurile de Supermarket-uri – acestea sunt magazine mari care vând o mare varietate
de produse de uz casnic care sunt cumpărate în mod constant de public (Exemplu: LVG)
• Hypermarket-urile – sunt magazine foarte mari, care au de obicei stocuri mari de
produse uzuale şi pe care le vând în cantităţi mari şi cu preţuri la care oferă reduceri. De
multe ori accesul este limitat doar la cei care posedă carduri de acces în magazin.
Cumpărarea unor cantităţi mari este deseori un dezavantaj deoarece cumpărătorul trebuie
să cheltuiască mai mulţi bani la o sesiune de cumpărături doar pentru a obţine un preţ mai
mic per produs individual. (Exemplu: Metro)
Într-un exerciţiu ulterior, elevii vor vizita un magazin online, aşa că va trebui să mai adăugaţi la
lista dumneavoastră şi această opţiune.
Cumpărături Online – este un portal care oferă posibilitatea achiziţionării de produse online:
Iată câteva exemple: www.cumparaturi-online.ro, www.cumparaturionline.com, www.e-
cumparaturi.ro, www.casadecomenzi.ro, etc
Exerciţiul 2.2: Identificarea magazinelor din zonă

Împreună cu echipa dumneavoastră, veţi identifica cel puţin trei magazine locale care sunt
suficient de apropiate pentru a putea fi vizitate cu uşurinţă pentru fiecare din următoarele categorii.
Profesorul vă poate ajuta în procesul de identificare a magazinelor prin exemplificarea fiecărei
categorii de magazine.
Tipul magazinului Numele magazinului şi localizarea lui
1.
Magazin specializat 2.
3.
1.
Supermarket 2.
3.
1.
Hypermarket 2.
3.
Compararea preţurilor: Preţ unitar

Preţul unitar se referă la preţul unei unităţi de produs. Din nefericire mulţi cumpărători ignoră
preţurile unitare şi cheltuiesc mai mulţi bani decât este necesar.
S-ar putea să nu ştiţi că majoritatea supermarketurilor au etichete cu valoarea unitară a produsului
prezentat pe raftul de deasupra.
Iată un exemplu de Preţ Unitar pe etichetă:
Preţ unitar: Preţ total:

Per kg 15 kg
Cereale X Cereale X
Lei: 30.000 Lei: 450.000 lei

Exerciţiul 2.3: Determinarea prin comparaţie a preţului unitar la produse similare – Obţinerea celui
mai ieftin produs
În Exerciţiul 2.3, elevii vor folosi abilităţile de rezolvare a problemelor prin intermediul
calculatorului şi vor discuta în continuare despre preţurile unitare a trei produse (Marca X, Marca Y,
Marca Z). Acest exerciţiu trebuie terminat în clasă înainte de a vizita magazinele. De aceea, ei vor
folosi următorul link pentru exerciţiu:
Cumpărături Online la
www.cumparaturi-online.ro
Este recomandat ca profesorul să facă o scurtă demonstraţie referitoare la completarea foii de

calcul tabelar pentru una sau două grupe de produs, şi să încurajeze elevii să exerseze cu propriile
foi de calcul. Acest exerciţiu poate fi executat cu aproape orice produs selectat de pe site-ul indicat.
Elevii vor avea nevoie de acces la Internet şi la şablonul foii de calcul tabelar Excel denumit
PreţProdus pentru a executa acest exerciţiu.
Următorii paşi sunt incluşi în exerciţiu:
1. Folosiţi o foaie de calcul tabelar Excel pentru a găsi preţul unitar al unui produs
2. Comparaţi cele trei mărci diferite (X, Y, şi Z) ale aceluiaşi tip de produs
3. Comparaţi preţul sau costul în funcţie de unitatea de măsură
4. Aflaţi care dintre marci are cel mai bun preţ unitar
Exerciţiul 2.5: Analiza preţurilor în timpul vizitei la magazin

Fiecare membru al echipei va vizita magazinul identificat şi va nota preţurile pentru fiecare produs
din meniu pe un formular.
Analiza vizitelor la magazin

În Modulul 3, elevii vor învăţa cum să introducă datele adunate în timpul vizitelor la
magazine într-o foaie de calcul tabelar Excel. Apoi, echipele elevilor vor trebui să îşi folosească
abilităţile analitice pentru a examina datele adunate de echipă şi pentru a formula concluzii
referitoare la magazinele care oferă preţurile cele mai bune pentru produsele din meniul stabilit.
După ce toate datele clasei vor fi fost introduse în foaia de calcul, echipa va analiza din nou
rezultatele şi va pregăti o prezentare în PowerPoint pentru a prezenta un sumar.
Adunarea şi analiza informaţiilor

Una dintre abilităţile cele mai importante în cercetare este abilitatea de a sintetiza, integra şi
organiza informaţii provenite dintr-o varietate de surse. După aceea, elevii ar trebui să fie pregătiţi
pentru a prezenta informaţiile obţinute într-un mod care poate fi uşor înţeles şi recepţionat.
Acesta este obiectivul major al Modulului 3 - echipele de elevi vor verifica datele colectate,
vor evalua datele în mod critic, vor formula concluzii şi îşi vor prezenta deciziile în faţa clasei.
Primele date care vor fi introduse sunt cele colectate de echipe în timpul vizitelor la magazine.
Exerciţiul 3.1: Introducerea şi adunarea datelor referitoare la preţuri

Datele obţinute de fiecare membru al echipei despre cele cinci marci vor fi introduse în primul
rând intr-un şablon din Excel denumit DateProdus. Şablonul vă va ajuta să executaţi diferitele
calcule.
Profesorul va face o demonstraţie elevilor folosind un anumit model. Modelul prezentat va
ilustra modul în care membrii echipei (Cristian de exemplu) pot introduce datele referitoare la
preţuri în şablon, după ce vor fi efectuat vizita la magazine.
Notă: Foile de calcul tabelar create de fiecare echipă trebuie să conţină coloane de informaţii,
deoarece mai târziu, pe parcursul Exerciţiului 3.3. – toate foile echipelor vor fi combinate într-una
singură pentru a arăta datele întregii clase.
Exerciţiul 3.2: Analiza Datelor adunate de Echipă

Echipa de elevi va analiza rezultatele obţinute de întreaga echipă pentru a formula mai apoi
recomandări referitoare la felul în care se poate achiziţiona cel mai ieftin produs. Elevii vor analiza
apoi datele numerice din foaia de calcul tabelar din Exerciţiul 3.1. Echipa va scrie un document în
Word prezentând analiza efectuată.
Următoarele întrebări îi vor ajuta să analizeze datele colectate în Exerciţiul 3.2:
• Care dintre magazine a avut cel mai bun preţ pentru fiecare produs? Oferiţi date pentru a vă
justifica răspunsul.
• Care dintre magazine a fost cel mai scump dintre cele trei sau patru vizitate? Oferiţi date
pentru a vă justifica răspunsul.
• În general, care dintre magazine a avut cea mai ieftină ofertă pentru fiecare dintre cele cinci
marci?
• Au existat situaţii în care cumpărarea produsului cu cel mai bun preţ nu a fost neapărat cea
mai bună alegere?
Răspunsurile la toate aceste întrebări vor fi folosite în prezentarea finală a proiectului în
Exerciţiul 3.4.
Echipele vor transfera informaţiile din foaia de calcul tabelar denumit NumeEchipaDateProdus
din cadrul exerciţiului 3.1. în cele două tabele de mai jos pentru a afla costul produsului pentru
fiecare membru al echipei şi apoi să găsească magazinul cu produsele cele mai ieftine.
Determinarea costului mesei pentru fiecare membru al echipei
Numele membrului Preţul Preţ per

echipei produsului componente Preţ per marca
Găsirea magazinului cu cel mai ieftin produs
Produs Specific (pt. meniu) Numele magazinului Tipul magazinului

1.
2.
3.
4.

5.
Recomandări pentru prezentare: Unde facem cumpărături?
Exerciţiul 3.3: Adunarea şi analiza datelor obţinute la nivelul întregii clase.

Echipele din clasă vor analiza rezultatele datelor adunate de toate echipele din clasă. Sub
supravegherea profesorului, fiecare echipă îşi va introduce datele în foaia de calcul şablon numită
DateClasa. După ce toate echipele şi-au introdus datele în şablon, fiecare echipă va copia foaia de
calcul denumită DateClasa în registrul clasei denumit DateProdus.
Apoi, echipa elevilor va filtra şi analiza datele. Elevii trebuie să compare rezultatele obţinute de
propria echipă cu rezultatele la nivelul întregii clase. Sunt la fel sau sunt diferite – şi în ce fel?
Concluziile formulate aici vor fi folosite pentru a pregăti prezentarea finală din Exerciţiul 3.4.
Exerciţiul 3.4: Analiza datelor

Echipa elevilor va lucra la pregătirea unei prezentări în PowerPoint folosind şablonul numit
ConsumatorAvizat. Şablonul PowerPoint este format din câteva diapozitive ascunse care oferă
instrucţiuni pentru fiecare diapozitiv care poate fi vizualizat în timpul prezentării. Elevii vor folosi
datele obţinute de echipă pentru a prezenta un sumar al recomandărilor referitoare la locul cel mai
bun unde se pot efectua cumpărături, bazându-se pe preţurile obţinute pentru cele cinci produse.
Prezentările echipelor de elevi (cu o durată de aprox. 5 minute fiecare) trebuie să prezinte atât
datele obţinute de echipa proprie cât şi datele comparative ale altor echipe. Prezentarea trebuie să
ofere argumente clare despre unde este bine să fie efectuate cumpărăturile şi motivele pentru care
recomandările grupului respectiv ar trebui alese de către firma „Protectia ta”!
Prezentarea elevilor ar trebui să includă următoarele:
1. Sumarul datelor fiecărei echipe
2. Sumarul preţurilor produselor pentru cele 5 marci în fiecare magazin vizitat
3. Recomandări despre locul unde este bine să se efectueze cumpărături, în funcţie de preţuri şi
alţi factori
4. O comparaţie a datelor obţinute de echipă faţă de datele la nivelul întregii clase
5. Alte recomandări referitoare la magazinele cu cel mai bun raport calitate/preţ şi alte
concluzii şi comparaţii
6. Reflecţii şi concluzii referitoare la statutul de Consumator Avizat.
Evaluare
Evaluaţi gradul de realizare a prezentărilor de proiect ale fiecărei echipe.
Evaluarea se va baza şi pe gradul de realizare a sarcinilor, utilizarea eficientă a
echipamentelor şi a resurselor, munca în echipă şi produsul final.
Strategii de sprijin
Acest proiect presupune un mare grad de organizare, organizarea eficientă a timpului şi
creativitate. Elevii care întâmpină de obicei dificultăţi în ceea ce priveşte abilităţile de organizare a

timpului trebuie alocaţi unor echipe cu elevi care au probleme similare pentru ca fiecare elev să
poată termina sarcinile cam în aceeaşi unitate de timp.
Un alt exemplu, mai simplu, de realizare a unui proiect

Prima întrebare: Cum ne planificăm realizarea unei prezentări?
Suntem hotărâţi în alegerea temei?
Să presupunem că dorim să facem o prezentare sintetică a cartierului în care locuim şi tema ar putea
fi “Strada mea”
Ştim ce secţiuni importante ar trebui să aibă prezentarea?
Referindu-ne la tema aleasă, ne gândim să prezentăm trei elemente importante: amplasarea străzii în
geografia oraşului, câteva lucruri despre oamenii ce locuiesc pe aceasta stradă, poluarea străzii.
Realizăm o schemă a derulării cadrelor ce vor fi prezentate.
Titlu(un diapozitiv), cuprins(un diapozitiv), secţiunea geografia străzii(două diapozitive),
secţiunea populaţie(un diapozitiv), secţiunea poluare(trei diapozitive)
Înlănţuirea acestora va arăta în felul următor:
Titlu
I.Parcurgere secvenţială
Cuprins
Geografia1
II. Parcurgere ramificată
Geografia2
Populatie
Poluare1
Poluare2
Poluare3
Observaţi că de la cuprins ne-am propus sa parcurgem prezentarea în două moduri: direct,

secvenţial dintr-un diapozitiv în următorul şi a doua modalitate, parcurgerea ramificată, astfel că de
la cuprins putem avea acces la fiecare secţiune. În situaţia a doua am figurat cu săgeţi dus-întors,
deoarece putem gândi parcurgerea unei secvenţe şi apoi întoarcerea la cuprins.
A doua întrebare: cum va fi “designul” prezentării?

Ca să răspundem la aceasta întrebare, trebuie să ne gândim la următoarele:
- formatul de pagină
acesta este mai special decât la un
document exclusiv tipăribil deoarece
scopul principal al documentului PPT
este afişarea pe ecran. Fereastra de
administrare a formatului de pagină va
arăta ca în imagine, urmând ca
utilizatorul să folosească elementele
reglabile pentru a alege varianta
convenabilă. Interesant de ştiut că există
formatele: “on-screen show”, diapozitive
de 35 mm, bannere sau formatul de
videoproiector. Se observă din imaginea de mai sus că este nevoie să stabilim şi formatul tipăribil al
notiţelor sau al foilor pentru adnotări.
- fundalul ales
In această etapă trebuie să ne gândim dacă vom folosi şabloanele oferite de aplicaţie sau vom crea
un fundal personalizat, cu propriul nostru desen care să dea originalitate lucrării. În imaginea de mai
sus a, folosit un şablon, dar veţi vedea mai departe cum se crează un fundal original.
- fontul şi dimensiunile alese pentru text
Este extrem de important să ne alegem bine tipul de caractere cu care vom lucra, astfel încât
prezentarea să fie cât mai sugestivă, să atragă atenţia privitorilor, să scoată în evidenţă ideile
principale. Ţinând cont de sfaturile date în secţiunea despre compoziţie va trebui să abordăm cât mai
elegant casetele de text, bine asezonate cu desen, astfel încât diapozitivul să fie uşor de privit, să nu
fie obositor, să aibă dinamism şi conţinut cât mai sintetic şi sugestiv.
De obicei se alege un singur tip de font, maxim două pe slide, chiar pe toată prezentarea, pentru
ca atenţia privitorilor trebuie îndreptată pe idee şi nu pe forma textului. Într-o prezentare serioasă
este recomandat să se evite wordart sau caractere greoaie, cu înflorituri.
- dacă vom introduce imagini sau vom crea propriile desene

Este evident că un desen sugestiv va întări ideea exprimată în text şi va da mai mult dinamism
lucrării noastre. Este de preferat introducerea unor fotografii, imagini originale, perfect adaptate la
conţinut. Despre tehnologia introducerii imaginilor vom vorbi mai târziu.
- daca vom anima obiectele
Introducerea animaţiei în prezentare poate fi o notă foarte bună dacă nu exagerăm. Un exemplu
bun îl reprezintă apariţia unor paragrafe de text, secvenţial, pentru a se putea urmări mai bine ideile,
pe măsură ce prezentatorul face comentarii. Un exemplu negativ este acela în care textul apare literă
cu literă, obosind sau chiar enervând privitorul.
- daca vom folosi sunete, sau alte obiecte multimedia
PARTEA VI-A RESURSE PENTRU PREDARE -INVATARE

CALCULATORUL SI PROGRAMELE – INSTRUMENTE DIDACTICE
1. TIC şi alte discipline
Consacrat pe plan internaţional, conceptul ICT (Information and Comunication

Technology - Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiei) se referă la totalitatea echipamentelor şi
a aplicaţiilor ce conduc la realizarea preluării, prelucrării şi transmiterii informaţiilor, iar
pătrunderea sa în şcoli poate îmbunătăţi, prin gama sa largă de resurse, calitatea şi standardele
de performanţă ale participanţilor la procesul de educaţie, elevi şi cadre didactice deopotrivă2.
Rolul computer-ului în procesul instructiv educativ devine din ce în ce mai important,
atât ca mijloc de învăţământ, cât şi ca sursă de documentare, acces la informaţie. TIC trebuie
privit ca şi mijloc didactic integrat în predarea altor discipline, având rolul de a îmbunătăţi
calitatea procesului instructiv-educativ.
În ultima decadă au fost organizate la nivelul UNESCO o suită de congrese internaţionale cu
tema „Informatizarea învăţământului”. S-a pus accent îndeosebi pe pregătirea cadrelor
didactice pentru o societate informatizată, ca factor cheie al reuşitei întregului demers de
dezvoltare a resurselor umane.
Obiectivului prioritar lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării este asigurarea calităţii
educaţiei la toate nivelele. În acest sens, integrarea tehnologiei informaţiei şi comunicării în
sistemele educaţionale, bazate pe principii pedagogice, psihologice şi în conformitate cu
standardele europene joacă un rol extrem de important. Observăm convertirea conţinutului
2
www.librarie.net
cultural din întreaga lume în formă digitală, făcând astfel ca informaţia să fie disponibilă
oricând, oricui şi oriunde.
Integrarea TIC în educaţie se impune ca o necesitate majoră în condiţiile noilor cerinţe
de modernizare a învăţământului.
Programe pe calculator, lecţii didactice pe calculator, Internet – iată doar câteva elemente
dintre elementele de atractivitate din învăţământ. Pledoaria pentru tot ceea ce ţine de calculator este
firească dacă suntem preocupaţi de perfecţionarea noastră continuă. Problematica învăţării asistată
de calculator poate fi înţeleasă prin analogie cu aceea a instruirii programate. Calitatea serviciilor
pedagogice furnizate de calculatoare a fost deja pusă în evidenţă, întrucât oferă câteva finalităţi
sugestive: capacitatea de a furniza cu rapiditate şi fără greş un volum mare de informaţii solicitate.
Se ştie că procesul de învăţământ este deschis, iar în raport cu obiectivele acestui proces –
obiective care sunt ale educatorilor şi ale educaţilor – calculatoarele constituie un mijloc, o resursă
extrem de utilă şi adaptabilă contextului instructiv – educativ. Învăţarea asistată de calculator
constituie un mijloc care îndeplineşte două funcţii importante: aceea de a asigura atingerea unor
performanţe şcolare superioare de către toţi elevii ce întreprind efortul de a învăţa şi aceea de a
furniza elevilor o temeinică pregătire într-o societate ce se va baza din ce în ce mai mult pe
achiziţiile informaticii.
Acordând celui care învaţă asistenţă, calculatorul poate îndeplini un şir de operaţii didactice
importante:
• Oferirea de informaţii organizate conform programelor sau în funcţie de cererile celui asistat
(el funcţionează, în acest caz, ca o bibliotecă perfect organizată şi promptă);
• Chestionarea celui ce învaţă şi identificarea lacunelor;
• Corectarea greşelilor şi eliminarea lacunelor prin furnizarea de informaţii pertinente;
• Controlul sistematic al cunoştinţelor;
• Sprijinirea eforturilor de autoevaluare ale celui care învaţă;
• Realizarea unor acţiuni de recapitulare a unor teme, module sau discipline;
• Exerciţii de stimulare a creativităţii, simularea unor fenomene, a unor experienţe şi
interpretarea lor;
• Simularea unor jocuri didactice.
Utilizarea calculatorului în scopuri didactice este tot mai răspândită, existând multe
programe începând cu preşcolarii – învăţarea literelor şi a cifrelor, cursul primar, gimnaziu şi liceu
prin teste, muzică, desen, pentru studiu individual în învăţarea limbilor străine.
La fizică, de exemplu, pot fi folosite soft-uri pentru studiul individual, pentru un dispozitiv
experimental, interpretarea datelor experimentale, formarea deprinderilor de a rezolva probleme de
fizică pe baza unor scheme logice, spre rezolvarea de exemplu, a problemelor de mecanică.
Calculatorul permite o mai bună intuire a fenomenului studiat pe baza repetării acestuia până la
înţelegerea lui deplină. În mod practic, variind parametrii de care depinde realizarea unei experienţe
se poate realiza studiul acesteia într-o mare varietate de exemplificări, adâncindu-i conţinutul şi
lărgindu-i sfera sau extrapolând rezultatele dincolo de obiectul predat.
Se ştie că unele experienţe sunt dificile, uneori chiar imposibil de realizat în laboratoarele
clasice. Folosirea calculatorului cu tehnica sa de animaţii este de mare efect pedagogic în studiul
transformărilor geometrice, în predarea geografiei, biologiei, tehnologiilor sau în studiile cu caracter
statistic.
Un posibil program de învăţare la chimie ar putea avea următoarea schemă:
Start
Secvenţă de informare

Exemplu la informaţia dată
Sarcina de lucru referitoare la conţinutul parcurs
Rezolvarea sarcinii de lucru
Secvenţa următoare Reluarea secvenţei de informare şi exemple
Etc. Proiectarea itemului nerezolvat anterior
Stop Rezolvare
Secvenţa următoare
Etc.
Stop
Chimia, cu toate că este o ştiinţă a naturii cu o pregnantă tentă experimentală, care s-ar cere
predată şi învăţată în laboratorul de chimie şi în natură, poate fi predată şi învăţată şi cu ajutorul
programelor informatice dedicate – îndeosebi acelor subiecte care, dezvoltă unele aspecte ale
fenomenelor chimice, ale structurii substanţelor, ale mecanismelor de reacţie nesesizabile cu ochiul
liber, vizualizarea sistemului periodic al elementelor, a proprietăţilor fiecărui element etc.
Profesorul poate structura conţinutul informaţional pe itemi în cadrul actului de predare,
pentru vizualizarea unor fenomene, ilustrarea animată a unor mecanisme, ilustrarea grafică spaţială a
unor concepte abstracte, calcule laborioase, trasare de grafice.
Exemplu: trasarea graficului funcţiei de gradul II utilizând Microsoft Excel:

Unii specialişti consideră calculatorul ca pe un obstacol în faţa dezvoltării creativităţii. Dacă

însă considerăm calculatorul ca pe un instrument în mâna formatorului, permiţându-i copilului o
învăţătură mai flexibilă, adaptată specificului vârstei sale, el va deveni unul din instrumentele cele
mai puternice pe care psihologia şi pedagogia l-au avut vreodată.
2. Scurtă prezentare a aplicaţiilor ce pot fi folosite pentru elaborarea de planificări,

planşe, modelări, simulări, prezentări (Microsoft Office – Word, Excel, PowerPoint,
Internet)
Microsoft Word
Microsoft Word este un editor de texte performant cu ajutorul căruia putem crea documente cu
aspect profesional.
Accesarea aplicaţiei
1. dublu clic pe icon-ul Microsoft Word de pe

desktop.
2. Clic pe butonul Start→ Programs→ Microsoft Word

Elementele ferestrei:
1 2 3 5 6 7
4
10
11 12 13 14 15

1 – bara de titlu;
2 – bara de meniuri;
3 – bara de butoane;
4 – bara de formatare;
5 – buton de minimizare;
6 – buton de maximizare;
7 – buton de închidere;
8 – buton de defilare;
9 – bara de defilare verticală;
10 – riglă;
11 – bara de desenare;
12 – bara de stare;
13 – bara de defilare orizontală;
14 – margine a ferestrei;
15 – colţ al ferestrei.
Microsoft Excel
Este o aplicaţie de calcul tabelar folosită pentru prelucrarea şi stocarea eficientă de date,
realizarea de diagrame dar poate fi utilizat şi în alte scopuri: gestionarea bazelor de date,
aproximarea curbelor, analiza de date etc.
Accesarea aplicaţiei
1. dublu clic pe icon-ul Microsoft Excel de pe desktop.
2. Clic pe butonul Start→ Programs→ Microsoft Excel


Elementele ferestrei:
1 2 3 4
5 6 7
10
11 12 13 14 15
1 – bara de titlu;
2 – bara de meniuri;
3 – bara de butoane;
4 – bara de formatare;
5 – buton de minimizare;
6 – buton de maximizare;
7 – buton de închidere;
8 – buton de defilare;

9 – bara de defilare verticală;
10 – caseta de formule;
11 – numele foii de calcul active;
12 – bara de stare;
13 – bara de defilare orizontală;
14 – margine a ferestrei;
15 – colţ al ferestrei.
Microsoft PowerPoint
Este o aplicaţie folosită pentru creare şi editare de prezentări profesionale.
Pentru o prezentare puternică şi de succes iată câteva trucuri:
1. Prezintă doar o idee sau un concept pe cadru.

2. Nu folosi mai multe de 8 linii pe slide şi 8 cuvinte pe linie.
3. Titlul trebuie poziţionat în primul 15% al cadrului, scris cu caractere cu dimensiuni între 36-44 şi
aliniat la stânga.
4. Evita un titlu prea lung şi nu scrie orice idee poziţionată pe centru pentru că devine obositor de
citit.
5. În coltul din dreapta jos al fiecărui cadru ar trebui să existe eticheta ta sau a proiectului pe care îl
prezinţi.
6. Nu folosi mai mult de 3 culori pentru fiecare cadru.
7. Foloseşte culori reci pentru background şi culori calde în rest.
8. Alege numerele în locul punctelor.
9. Încearcă pe cât posibil ca la fiecare 3-5 cadre să introduci un grafic sau tabel.
10. Ai grijă ca prezentarea să nu dureze mai mult de 20 de minute.
Aveţi posibilitatea de a utiliza toate efectele speciale şi caracteristicile din PowerPoint pentru
a face o prezentare pe ecran (electronică) interesantă şi completă. Aveţi posibilitatea de a utiliza
tranziţii de diapozitive, programări în timp, filme, sunete, animaţie, hyperlink-uri şi etichete
inteligente. După ce decideţi că veţi utiliza un computer pentru a face prezentarea, aveţi diferite
opţiuni pentru felul de a o face.
Prezentarea cu un vorbitor în direc.t Prezentarea într-o cameră mare, cu ajutorul unui

monitor sau al unui proiector este cea mai obişnuită metodă de a face o prezentare. Vorbitorul are

control total asupra expunerii şi o poate rula automat sau manual şi poate chiar înregistra naraţiunea
în timpul redării expunerii.
Prezentare cu redare automată. Aveţi posibilitatea de a face majoritatea controalelor

indisponibile, astfel încât utilizatorii să nu aibă posibilitatea de a modifica prezentarea. Este posibil
ca o prezentare cu redare automată să repornească atunci când se termină şi de asemenea atunci când
devine inactivă pentru mai mult de cinci minute la un diapozitiv cu avansare manuală.
UTILIZAREA APLICAŢIEI MICROSOFT WORD PENTRU ÎNTOCMIREA

PLANIFICĂRILOR
1. Tabele
Un tabel este format din celule. Fiecare celulă este independentă de celelalte celule şi poate
conţine orice tip de informaţie.
Inserarea unui tabel
1. clic meniul TABEL→INSERARE→TABEL

Numărul de
Numărul de
Dimensiunea
După acţionarea butoanelor de comandă OK în AUTOFORMATARE şi în INSERARE

TABEL, în document va fi inserat un tabel care are caracteristicile alese. Fiecare celulă a tabelului se
poate umple acum cu informaţii.
2. Din bara de butoane standard, butonul INSERARE TABEL (fig. 2) provoacă apariţia unei
casete modificabile (fig.2) care simulează un tabel; prin tragere, cu butonul stâng al mouse-ului
menţinut apăsat, se stabileşte numărul de linii şi coloane al tabelului. În momentul când este eliberat
butonul mouse-ului, tabelul este inserat în document într-un format standard, care poate fi apoi
modificat.
Figura 2
Figura 1
3. Din bara de butoane standard, butonul Tables and Borders (figura 3), iar din bara de butoane
Tables and Borders, butonul DRAW TABLE, activat implicit, (figura 4): cursorul mouse-ului se
transformă într-un creion cu care se poate “desena” un tabel cu mâna. Evident acest tabel poate fi
apoi modificat, formatat, etc.

Figura 3
Figura 4
Introducerea textului în tabel:
După inserarea tabelului, se trece la introducerea textului în celulele acestuia. Aceasta

operaţie se face pentru fiecare celulă în parte, înainte de introducerea textului fiind necesară
poziţionarea cursorului de scriere, printr-un clic stânga al mouse-ului, în celula în care se va
introduce textul. Cu tastatura, deplasarea în tabel se face astfel:
Taste Unde se deplasează cursorul de scriere

Tab Celula următoare - de la stânga spre dreapta şi de sus în jos; dacă
această celulă nu există, se inserează o nouă linie
Shift+Tab Celula interioară
Sageti Celulele vecine
Alt+Home Prima celulă a liniei
Alt+End Ultima celulă a liniei
Alt+Pg Up Prima celulă a coloanei
Alt+PgDown Ultima celulă a coloanei
Formatarea unui tabel
Cea mai simplă metodă de formatare este cea indicată la inserarea tabelului în document, şi
anume utilizarea facilităţii Autoformatare în tabel. Pentru aceasta se procedează astfel:
• se poziţionează cursorul de scriere în interiorul tabelului;
• din meniul TABEL se selectează opţiunea Autoformatare în tabel:
• se selectează formatul dorit;
• se acţionează butonul de comandă OK.
A doua modalitate de formatare este utilizată atunci când nici una din formatările predefinite
nu corespund cerinţelor noastre. Pentru a putea formata tabelul în modul dorit trebuie mai întâi să
indicăm, prin selectare, căror celule din tabel li se vor aplica formatările pe care le vom face. Modul
de realizare a selectării depinde de ceea ce dorim să selectăm.
Domeniul selectat Modul de realizare a selecţiei

O celulă Se poziţionează cursorul mouse-ului în celulă, în partea stângă, astfel
încât acesta să se transforme într-o săgeată, apoi clic buton stânga.
Un grup de celule Se poziţionează cursorul mouse-ului în prima celulă pe care dorim
s-o selectăm, apoi, menţinând apăsat butonul stâng al mouse-ului,
deplasăm cursorul până în ultima celulă; se va selecta un domeniu
dreptunghiular.
O linie a tabelului Se poziţionează cursorul mouse-ului în faţa liniei, în afara tabelului,
apoi clic buton stânga.
O coloană a tabelului Se poziţionează cursorul mouse-ului deasupra coloanei, în afara
tabelului, cursorul se va transforma într-o săgeată orientată în jos,
apoi clic buton stânga.
Mai multe linii ale Se procedează ca pentru selectarea unei linii, apoi menţinând apăsat
tabelului butonul stâng al mouse-ului, se deplasează cursorul în sus sau în jos.
Mai multe coloane ale Se procedează ca pentru selectarea unei coloane, apoi menţinând
tabelului apăsat butonul stâng al mouse-ului, se deplasează cursorul spre
stânga sau dreapta.
Unele operaţii de selectare pot fi realizate şi din meniul TABEL.

• Selectarea unei linii (care conţine cursorul de scriere) – SELECTARE RÂND
• Selectarea unei coloane selectare coloană – SELECTARE COLOANĂ
• Selectarea întregului tabel – SELECTARE TABEL
Orice modificare a tabelului, orice formatare care se aplică în momentul în care este selectat
un domeniu, se va aplica numai asupra domeniului selectat. Asupra unui domeniu selectat se pot
aplica:
• Chenare de diferite mărimi, forme, culori; din meniul FORMAT se alege opţiunea
BORDURI ŞI UMBRIRE…, apare ferestra de dialog din figura 5 de unde se pot selecta, din categoria
de opţiuni BORDURI:
o Butoane care permit selectarea tipului de chenar;
o Stilul liniei chenarului;
o Culoarea chenarului;
o Grosimea liniei exprimată în puncte;
o Modificare manuală a laturilor chenarului în mod interactiv (pentru modificarea
laturilor se poate utiliza şi butonul BORDURI de pe bara de
formatare). Dacă nu este poziţionat cursorul în tabel, acest buton
va avea efect asupra paragrafului în care este activ cursorul de
scriere.
Figura 5

• Efecte de umplere cu anumită culoare şi textură: se activează categoria de opţiuni UMBRIRE

– se vor putea selecta texturi şi culori cu care se umple domeniul selectat;
• Culori pentru font şi fond – ca în cazul unui text obişnuit.
Modificarea dimensiunii celulelor
Pentru a modifica dimensiunea celulelor unui tabel se poate proceda astfel:

1. automat - din meniul TABEL se selecteaza optiunea POTRIVIRE AUTOMATĂ…, cu
opţiunile POTRIVIRE AUTOMATĂ LA CONŢINUT, POTRIVIRE AUTOMATĂ LA FEREASTRĂ,
LĂŢIME FIXĂ A COLOANEI
OBS: Dacă nu a fost selectat nici un domeniu din tabel, modificările au efect asupra întregului tabel.
2. manual – cu ajutorul rigletei; dacă modul de afişare a documentului este ASPECT PAGINĂ
IMPRIMATĂ, şi cursorul de scriere se află în interiorul tabelului, pe cele două riglete, orizontală şi
verticală, vor apărea marcaje de linii şi coloane. (figura 6). Efectuând operaţia de drag and drog
asupra marcajelor se vor modifica corespunzător dimensiunile celulelor din tabel. Dacă exista un
domeniu selectat operaţia va avea efect asupra celulelor selectate doar când se efectuează operaţia
asupra marcajelor de pe rigleta orizontală.
Figura 6
Marcaj de linii
Marcaj de coloane
3. manual – deplasând direct laturile tabelului: dacă plasăm cursorul mouse-ului pe una din
liniile (orizontale sau verticale) care separă celulele, acesta se va transforma, indicand faptul că se
poate face operaţia drag and drop asupra acestei linii. Vom observa o linie punctată (orizontala sau
verticala) care indică, pe măsură ce deplasăm cursorul, noua poziţie a liniei; automat se modifică
dimensiunile celulelor din linie (coloanele) tabelului separate de linia respectivă; dacă în coloana
respectivă există celule marcate, operaţia va avea efect doar asupra acestora, dacă “se trage” linia
din dreptul acestor celule marcate.

Ştergerea/ inserarea liniilor şi coloanelor
Asupra unui tabel se pot face operaţii de ştergere, respectiv inserare de celule, linii sau
coloane.
Prin selectarea unui anumit domeniu dintr-un tabel şi încercarea de ştergere folosind tasta
Delete, se şterge doar conţinutul celulelor din domeniul selectat. Pentru a şterge o celulă sau un
domeniu, se procedează astfel:
1. se selectează celula/ domeniul respectiv;
2. din meniul TABEL se alege opţiunea ŞTERGERE CELULE… sau executând clic buton dreapta
în celula marcată, apare un meniu din care se selectează aceeaşi opţiune;
3. va apărea o fereastră de dialog, în care se va specifica, prin intermediul unor butoane radio, ce
efect va avea eliminarea celulelor selectate asupra restului tabelului:
• celulele din dreapta vor fi deplasate spre stânga;
• celulele de sub cele care se vor şterge vor fi deplasate în sus, iar coloana va fi completată
cu celule goale;
• se şterg liniile care conţin celulele selectate;
• se şterg coloanele care conţin celulele selectate (acelaşi efect îl are opţiunea ŞTERGERE
RÂNDURI sau ŞTERGERE COLOANE din meniul TABEL, atunci când se selectează un
domeniu format din una sau mai multe linii, respectiv coloane);
4. se acţionează butonul de comandă OK pentru inserarea (trebuie să existe una sau mai multe
celule selectate) unor celule se procedează în mod analog, diferind doar opţiunile care vor fi
selectate:
INSERARE CELULE… în loc de ŞTERGERE CELULE…

INSERARE RÂND ÎNTREG… în loc de ŞTERGERE RÂNDURI
INSERARE COLOANE… în loc de ŞTERGERE COLOANE
Se va modifica, de asemenea, şi fereastra de dialog în care se specifică ce efect va avea

inserarea celulelor asupra restului tabelului:
• noile celule, identice cu cele selectate, vor fi inserate înaintea acestora în linie, restul celulelor
fiind deplasate spre dreapta;
• noile celule, identice cu cele selectate, vor fi inserate înaintea acestora în coloană, restul
celulelor fiind deplasate în jos; celelalte coloane vor fi completate cu celule goale;
• se inserează un număr de linii egal cu numărul de linii ce conţin celule selectate; inserarea se
face în faţa acestora;
• se insereaza un număr de coloane egal cu numărul de coloane ce conţin celulele selectate;
inserarea se face în faţa acestora;

OBS.: Pentru inserarea rapidă a unei linii într-un tabel poziţionăm cursorul de scriere în ultima
celulă de pe ultima linie şi acţionăm tasta TAB.
Mai multe celule selectate se pot reuni în una singura prin selectarea domeniului
respectiv şi utilizarea opţiunii ÎMBINARE CELULE din meniul TABEL.
Un domeniu selectat se poate diviza în mai multe celule prin utilizarea opţiunii SCINDARE
CELULE din meniul TABEL. În fereastra de dialog se va specifica numarul de linii şi coloane în
care se va diviza. Se poate utiliza această facilitate pentru a transforma rapid un tabel de 4x4 într-un
tabel de 5x6, de exemplu.
2. Aplicaţii practice
• Întocmirea unei planificări, realizarea de teste grilă, chestionare etc.


UTILIZAREA APLICAŢIEI MICROSOFT EXCEL
PENTRU MODELĂRI
1. Utilitatea foilor de calcul tabelar
Avantajul foilor de calcul tabelar elaborate pe computere este acela că se pot face
experimente cu numere fără a mai fi necesare efectuarea tuturor calculelor. Odată ce am introdus
(corect) toate formulele de calcul, nu avem decât să introducem mărimile variabile şi să urmărim
schimbarea valorilor rezultatelor. De cele mai multe ori, foile electronice de calcul tabelar sunt
utilizate pentru elaborarea de scenarii care oferă soluţii pentru cazuri în care variabilele iau diverse
valori reale sau preconizate dar şi pentru calcule financiare, statistice sau de natură contabilă.
2. Formule şi funcţii
În oricare celulă a foii de calcul putem introduce:

• text (etichete)

• numere (constante)
• operatori matematici
• formule (matematice)
• funcţii (financiare, statistice, trigonometrice etc.)
Etichetele sunt intrări de tip text şi nu le sunt asociate nici un fel de valoare numerică. Ele
sunt utilizate la identificarea noţiunilor cu care se operează în cadrul foii de calcul.
Constantele sunt intrări care au o valoare fixă specificată.
Operatori matematici
Operator Operatie Exemplu 10. Semnificatie

+ Adunare A1+A2 Adunã valorile din celulele A1 si A2
Scade valoarea care se aflã în celula A2 din valoarea aflatã
- Scãdere A1-A2
în celula A1
* Înmultire A1*A2 Îmnulteste valorile din celulele A1 si A2
Împarte valoarea care se aflã în celula A1 la valoarea
/ Împãrtire A1/A2
aflatã în celula A2
Ridicare la
^ A1^3 Ridicã la puterea a 3-a valoarea aflatã în celula A1
putere
Formulele au scopul de a calcula o valoare care trebuie afisată. O formulă în Excel începe cu
semnul egal (=).
Funcţiile utilizate în cazul foilor de calcul tabelar sunt "luate" din biblioteci interne
pachetului software respectiv. Cele mai utilizate funcţii sunt: matematice, trigonometrice, statistice
şi financiare. Bibliotecile conţin şi alte tipuri de funcţii iar utilizatorii pot să-şi definească funcţii
specifice. Atât în cazul formulelor cât şi în cazul funcţiilor
este important să se introducă referinţele la celulele care conţin
constante şi nu constantele însele. De altfel, principiul de bază al
utilizării foilor de calcul tabelar este introducerea a cât mai multor
referinţe posibile, cu scopul de a obţine rezultatul dorit numai prin
modificarea datelor şi nu a formulelor sau funcţiilor.
Fiecare pătrat (sau celulă) trebuie să aibă un nume unic

pentru a putea fi referit exact. Pentru aceasta se utilizează litera corespunzătoare coloanei şi numărul
corespunzător rândului. B3 este referinţa (adresa) celulei selectate:

Funcţia SUM
Este una dintre cele mai populare funcţii care se utilizează în foile electronice de calcul tabelar.
Aceasta "culege" toate datele din celulele specificate şi face totalul lor. Sintaxa este următoarea:
SUM(prima valoare, a doua valoare etc.)

Celulele fără conţinut "contribuie" la sumă cu valoarea 0 (zero).
Pentru "prima valoare", cea de-a "doua valoare" şi următoarele putem introduce orice combinaţie
între:
• constantă;
• adresa unei celule;
• referinţele unui bloc de celule.
Functia AVERAGE calculează media aritmetică a datelor din celulele specificate.

Sintaxa:
AVERAGE (prima valoare, a doua valoare etc.)
Functia MAX determină, aşa după cum îi sugerează numele, valoarea maximă. Sintaxa:
MAX (prima valoare, a doua valoare etc.)
Functia MIN determină cea mai micã valoare adică valoarea minimã. Sintaxa:
MIN (prima valoare, a doua valoare etc.)
Functia IF verifică o condiţie logică şi returnează o valoare dacă se constată că rezultatul verificării
este un adevăr şi o altă valoare în caz contrar. Sintaxa:
IF (condiţie, valoare dacă este adevărat, valoare dacă este fals)
Valorile returnate pot fi cifre sau text; dacă valoarea este text, în formularea condiţiei acea valoare
trebuie introdusă între ghilimele.
Funcţii trigonometrice SIN, COS, TAN
Reprezentarea lor grafică prin utilizarea facilităţilor foarte puternice de generare a

diagramelor este simplu de realizat. Funcţia tangentă şi cotangentă pot fi calculate/ reprezentate
cunoscând doar sinusul (SIN) şi cosinusul (COS).
Excel calculează valoarea funcţiilor trigonometrice numai pentru unghiurile exprimate în radiani;
argumentul funcţiei trebuie să facă referire la un unghi exprimat în radiani sau conversia grade
haxazecimale - radiani (sau grade centezimale-radiani) să se facă în interiorul formulei.
ÎNSUMARE AUTOMATĂ – comandă ce permite însumarea rapidă a conţinutului celulelor

selectate.

După ce au fost selectate celulele al căror conţinut va fi adunat se acţionează butonul ÎNSUMARE
AUTOMATĂ din bara de butoane:
Se va observa apariţia rezultatului în ultima celulă din coloana selectată:
Analog se procedează pentru însumarea conţinutului celulelor aflate pe linie.
UMPLERE AUTOMATĂ facilitate ce permite obţinerea rapidă de rezultate.
Exemplu:
Dorim să calculăm produsul pe fiecare linie din tabel. Cum procedăm? Folosind caseta de formule
calculăm produsul pentru conţinutul celulelor de
pe prima linie:
• clic în caseta în care dorim

rezultatul
• clic în caseta de formule, tastăm
semnul =
• clic pe celula care conţine
numărul 4, tastăm operatorul
pentru înmulţire, *
• clic pe celula care conţine

numărul 2, enter
• s-a obţinut primul rezultat, 8

• pentru folosirea facilităţii
umplere automată se fixează
cursorul mouse-ului în dreptul
marcajului din colţul dreapta jos,
se menţine butonul stâng
apăsat şi se „trage” în jos
• ca efect se va obţine umplerea
automată a coloanei cu
rezultate:
3. Diagrame
Crearea şi inserarea diagramelor
Excel-ul permite crearea şi inserarea diagramelor în foaia de calcul curentă sau într-o foaie separată.
Diagramele permit prezentarea datelor numerice sub o formă uşor interpretabilă de către analizatorul
vizual. Odată creată, diagrama rămâne interconectată cu datele din foaia de calcul. La modificarea
oricărei date aflate într-o celulă la care diagrama face referire, ea este actualizată şi reflectă imediat
modificarea respectivă.
În plus, diagramele din Excel pot constitui "materialul" unor prezentări de tipul slide show, fiind
exportate către pachete specializate precum Power Point.
O modalitate cu care poate fi creată şi inserată o diagramă în mediul Excel:
• Se selectează datele şi etichetele pe care le dorim reprezentate în diagramă

• Se acceseazã meniul INSERARE si se alege DIAGRAMĂ...

• în fereastra EXPERT DIAGRAMĂ (figura 7) se alege tipul de diagramã; se trece la pasul

urmãtor si se previzualizeazã graficul.
Figura 7
Diagrama asociată informaţiilor

selectate: 120
100
80 2000-2001
2001-2002
60
2002-2003
40 2003-2004
20
0
Nr. 1 Nr. 2 Nr.3 Nr. 4

Modificarea diagramelor
Diagramele create în Excel pot fi modificate, formatate şi adaptate la cerinţele fenomenului

analizat sau prezentat cu ajutorul ei. Înainte însă de a proceda la paşii care conduc la efectuarea
modificărilor, diagrama în cauză trebuie selectată, caz în care în jurul ei se vor observa 8
puncte (markeri) - figura 8. Cel mai simplu mod de abordare a modificărilor unei diagrame se
face printr-un clic dreapta în zona vizatã, caz în care va apare meniul destinat acestui scop –
figura 8. Modificarea/ adaptarea diagramelor este o operaţiune complexă.
Meniul
Figura 8 pentru
modificarea
unei
diagrame
4. Aplicaţii practice3
3
aplicaţii propuse de prof. Mihail Fâsan


UTILIZAREA APLICAŢIEI MICROSOFT POWERPOINT
PENTRU ÎNTOCMIREA PREZENTĂRILOR
1. Realizarea de prezentări
Editarea şi formatarea textului într-o prezentare PowerPoint se face respectând regulile de

tehnoredactare cunoscute. Informaţiile astfel prezentate sunt atractive şi sunt percepute şi reţinute
mult mai uşor. Prezentările oferă un aspect profesional şi pot fi actualizate rapid. Pentru vizualizarea
prezentării se poate utiliza monitorul sau video-proiectorul.
Realizarea unei prezentări folosind opţiunea BLANK PRESENTATION :

• Se selectează opţiunea BLANK PRESENTATION
• clic OK
Pe ecran va apărea fereastra:
Se poate opta pentru una dintre machetele:

• title slide (titlu);
• bulleted list (listă marcată);
• 2 column text (două coloane de text);
• table (tabel);
• text & chart (text şi diagramă);
• organization chart (organigramă)
• chart (diagramă);
• text & object (text şi obiect)
• object (obiect)
• text & media clip (text şi clip)
După alegerea uneia dintre machete se acţionează butonul OK.
Aplicarea fundalului
• clic meniul FORMAT
• clic APPLY DESIGN din care se alege un format de fundal. Acest format este aplicat tuturor
paginilor prezentării.

Editarea unei ecuaţii
• clic INSERT→OBJECT
• clic MICROSOFT EQUATION 3.0
Adăugarea de imagini şi sunet

• Inserarea unei ilustraţii ClipArt: clic INSERT→CLIPART
• ilustraţii create în alte aplicaţii grafice:

INSERT→PICTURE.
• ilustraţii grafice noi (care nu există):
INSERT→OBJECT. În lista Object Type se
selectează aplicaţia cu care se va crea
imaginea grafică
Adăugarea de
efecte sonore
• clic Insert→Object. În lista Object Type se
selectează fişiere care conţin sunete.

Animaţii
• clic SLIDE SHOW→CUSTOM ANIMATION
• se selectează un efect
• clic pe butonul PREVIEW pentru previzualizare
• clic OK
Vizualizarea unei prezentări

• tasta F5 sau clic SLIDE SHOW
Trecerea de la un diapozitiv la altul se poate face cu ajutorul

unui clic stânga, folosind tastele sau meniul oferit în stânga jos a
ecranului.
Se pot adăuga tranziţii temporizate diapozitivelor, care modifică trecerea de la un diapozitiv
la altul. Pentru o tranziţie se pot stabili doi parametri: efectul şi temporizarea. Efectul se aplică la
trecerea de la diapozitivul anterior la cel curent iar temporizarea la trecerea de la diapozitivul curent
la cel următor.
Pentru a aplica o tranziţie unui diapozitiv: clic meniul SLIDE SHOW→SLIDE TRANSITION,
după ce a fost selectat diapozitivul căruia i se aplică. Pentru a selecta mai multe diapozitive se tine
tasta Shift apăsată în timp ce se selectează acestea.
Crearea de pagini de note ale prezentatorului

Paginile de note sunt utile pentru că ajută la susţinerea coerentă a prezentării. O pagină de note
cuprinde două părţi: o versiune în rezumat a diapozitivului ce apare în partea superioară a paginii în
timp ce notele sunt plasate sub diapozitiv.
Notele se introduc in modul de vizualizare Notes Pages:
• Se deschide prezentarea
• Clic meniul VIEW→NOTES PAGES
• Clic pe caseta textului notelor, se introduce textul:
Crearea de copii pentru auditoriu:
• FILE→PRINT
• în secţiunea PRINT WHAT - HANDOUTS se stabilesc toate caracteristicile listării.
Recomandări tehnice4
Primul slide conţine titlul şi numele prezentatorului. Acesta este ecranul pe care audienţa îl va vedea
atunci când intră în sală şi deci titlul trebuie să fie cât mai sugestiv. Când prezentaţi acest slide,
introduceţi-vă, furnizaţi câteva detalii despre dumneavoastră şi apoi descrieţi în câteva cuvinte
subiectul prezentării.
Celelalte slide-uri au de obicei acelaşi format. Recomandările ce urmează se aplică tuturor slide-
urilor din prezentare.
Fiecare slide are un titlu care permite audienţei să identifice dintr-o privire ideea slide-ului. Dacă
este nevoie putem folosi şi un subtitlu care să furnizeze explicaţii suplimentare.
Corpul slide-ului trebuie să conţină maximum 4-6 rânduri de text, si 7-8 cuvinte pe rând. Cam puţin,
veţi spune. Ei bine, trebuie să evităm realizarea de slide-uri cu foarte multă informaţie şi care sunt
greu inteligibile. Fiecare rând de text trebuie să descrie sau să argumenteze ideea de bază prezentată
în titlu.
Trebuie să folosim font-uri mari care pot fi citite din spatele sălii. Titlul prezentării are de obicei
dimensiunea 48 şi subtitlul 36. Textul din corpul slide-ului are dimensiunea 32 şi se reduce
4
www.microsoft.com
corespunzător pentru text-ul identat. Nu trebuie să folosim prea multe nivele de identare. Astfel ne
asigurăm că textul de pe slide-uri este vizibil în orice condiţii, chiar şi în săli de dimensiuni mari.
Prin includerea pe slide-uri doar a ideilor principale vom reuşi să ne abţinem de la tendinţa de a citi
slide-urile în timpul prezentării. Trebuie să ne reamintim că slide-urile sunt doar un suport pentru
ilustrarea mesajului pe care vrem să-l transmitem audienţei.
PowerPoint conţine funcţia de Autoformat care adaptează dimensiunea textului la caseta în timpul
editării. Deşi este o funcţie utilă pentru că face încadrarea automată a textului în spaţiul alocat,
trebuie să fim atenţi să păstrăm consistenţa prezentării, folosind aceeaşi dimensiune a textului în
toate slide-urile.
Deosebit de importantă este schema de culori aleasă. Este recomandat să folosim un fond închis şi
text de culoare deschisă pentru a nu obosi ochii asistenţei. Trebuie să păstrăm contrastul pentru a
face textul uşor de citit: folosim pentru text culorile: alb, galben sau portocaliu pe fond închis, cel
mai adesea albastru.
2. Aplicaţii practice5
5
I, II aplicaţii practice propuse de prof. Mihail Fâsan
III aplicaţie practică propusă de prof. Lucica Ion, Şcoala Nr. 8 Focşani

II

III


INTERNET
Internetul reprezintă o reţea de computere din toată lumea, reţea care deţine o cantitate enormă
de informaţii din cele mai variate domenii. Informaţiile sunt adunate sub diverse forme:
enciclopedii, manuale, indexuri etc.
Web-ul (World Wide Web) este format din milioane de pagini Web, care sunt de fapt
documente electronice. Pentru a citi aceste informaţii avem nevoie de un browser. Acesta este un
program care poate citi şi afişa paginile web.
Cele mai cunoscute programe de acest tip sunt Netscape Navigator şi Internet Explorer.
1. Internet Explorer
Fereastra aplicaţiei Internet Explorer conţine, ca orice aplicaţie ce rulează sub Windows, o
bară de meniuri, o bară de butoane, o bară de adrese şi una de stare.
Bara de meniuri
Câteva dintre cele mai folosite opţiuni ale meniurilor sunt:

1. Window din File→New: ne permite să deschidem o copie a aplicaţiei Internet Explorer.
Această opţiune se foloseşte deoarece există variaţii mari de viteză ale diferitelor site-uri. Unele pot
apărea după câteva secunde, în timp ce altele se pot încărca în câteva minute. De aceea este foarte
practic să ai ferestre adiţionale de browser care să „funcţioneze” în acelaşi timp.
2. Fiind (on this page) din Edit: Internet Explorer ne permite să căutăm anumite texte în
documentul de pe ecran.
3. Show Related Links din Tools: Internet Explorer ne arată paginile care sunt în legătură
cu pagina curentă. Acesta este un serviciu al companiei Alexa, companie ce analizează traficul şi
conţinutul Web.
Bara cu butoane
• În partea stângă a barei sunt două butoane denumite Back (înapoi) şi Forward (înainte).
De câte ori clicăm pe Back vom vedea ultimele site-uri pe care le-am vizitat. În marginea din
dreapta a butonului există o săgeată. Atunci când clicăm pe ea vom vedea o listă a ultimelor site-uri
vizitate. Clicăm pe oricare şi ajungem acolo unde dorim. Putem să ne întoarcem în siturile vizitate
cu ajutorul lui Forward.
Putem de asemenea să mergem Înainte şi Înapoi apăsând Alt+← sau Alt+→.
• Butonul Stop: cercul ce conţine un X va opri procesul de descăcare a paginii. Aceată acţiune
este utilă atunci când pagina nu se deschide rapid şi/ sau corect.
• Refresh: este o opţiune folosită atunci când dorim să reîncărcăm (împrospătăm) pagina (când
aceasta nu se încarcă corect sau complet).
• Home: Când deschidem Internet Explorer, el va începe întotdeauna cu o pagină specificată.
Aceasta se poate selecta din meniul Tools→Internet Options. În tabulatorul General selectăm
pagina curentă drept pagină de deschidere. Se poate folosi ca pagiă de deschidere şi o pagina
albă(blank). Butonul Home ne deschide tocmai aceasta pagină de deschidere.
• Search: cu ajutorul acestei funcţii ne putem organiza modul de căutare.
• Favorites: în categoria „Favorites” intră site-urile pe care le-am vizitat şi pe care dorim să le
înregistrăm. Putem adăuga, şterge şi organiza acest director.
• Pentru a adăuga o pagină Web în listă, deschidem meniul Favorites şi selectăm Add. Pentru a
alege folderul în care dorim să salvăm, clicăm pe Create in şi alegem locaţia dorită. Avem de
asemenea posibilitatea să creăm un folder nou.
• Pentru a şterge o pagină aflată în acest folder, clicăm cu butonul dreapta al mouse-ului şi, din
meniul care se deschide, alegem Delete.
• Pentru a muta un site favorit într-o altă locaţie, clicăm pe Organize favorites, selectăm site-ul
dorit şi clicăm pe Move to Folder. Se deschide o căsuţă în care alegem noua locaţie a paginii
Web.
• History: această funcţie ne permite să vizualizăm şi să selectăm paginile pe care le-am vizitat
recent.
• Mail: putem să ne citim mail-ul din această fereastră. Pentru a ne seta un anumit program de e-
mail, mergem la meniul Tools→Internet options→Programs. În câmpul e-mail alegem
programul dorit.
• Print: ne permite să printăm pagina curentă.
• Edit: putem edita pagina curentă cu ajutorul editorului HTML ales.
• Discuss: ne permite participarea la anumite grupuri de discuţii. Pentru a putea participa însă
avem nevoie de un software special cum ar fi Outlook Express.
11. 2. Căutarea informaţiilor
Pentru a putea găsi informaţiile dorite pe Internet avem nevoie de motoare de căutare.
Procesul de căutare începe cu un subiect, un nume sau câteva cuvinte.
Cele mai utilizate motoare sunt Altavista (cu opţiuni de mai mult de 20 de limbi), Yahoo,
Excite, Lycos, Hotbot.
Pentru a deschide aceste cataloage trebuie să ştergem textul care există în bara de adrese şi să
introducem una din adresele:
- www.google.com
- www.altavista.com
- www.hotbot.com
- www.excite.com
- www.lycos.com
- www.yahoo.com
12. 3. Utilizarea butonului dreapta al mouse-ului
Clicarea butonului dreapta al mouse-ului oferă diverse opţiuni, în funcţie de locul în care se
află indicatorul acestuia.
A. Dacă indicatorul este pe ecran, dar nu pe o legătură sau o imagine, meniul care se
deschide conţine opţiunile:
- Back – realizează aceeaşi acţiune ca şi butonul Back;
- Forward - realizează aceeaşi acţiune ca şi butonul Forward;
- Select All – selectează tot textul de pe pagină;
- Create Shortcut – creează un shortcut al paginii curente pe desktop;
- Add to Favorites – adaugă pagina curentă meniului favorites;
- View source – ne afişează codul HTML pentru pagina curentă;
- Encoding – ne permite alegerea unei limbi;
- Prints – printează documentul curent;
- Refresh – reîncarcă pagina curentă de pe server.
B. Dacă indicatorul mouse-ului este deasupra unei legături, meniul conţine opţiunile:
- Open – deschide pagina;
- Open in new window – deschide pagina într-o fereastră nouă a browser-ului;
- Save Target As… - salvează legătura ca fişier în locaţia dorită de noi;
- Print Target – printează legătura;
- Copy shortcut – copiază adresa fişierului în Clipboard pentru o copiere ulterioară într-un
editor de texte;
- Add to favorites – adaugă pagina directorului favorites.
C. Dacă indicatorul mouse-ului este deasupra unei imagini, meniul conţine opţiunile:
- Save picture as… - salvează imaginea în locaţia dorită;
- E-mail Picture – deschide programul implicit de e-mail şi ataşează imaginea mesajului;
- Print picture – printează imaginea;
- Set as Background – utilizează imaginea ca tapet;
- Set as desktop Item – setăm imaginea ca obiect Active Desktop;
- Copy – copiază imaginea în Clipboard;
- Add to favorites – adaugă imaginea folderului Favorites.
13. 5. Descărcarea fişierelor
O altă calitate a Internetului este aceea că se pot copia fişiere şi date. Aceste date pot fi
programe, imagini şi alt tip de informaţie.
Observaţie: este foarte important să ţinem cont de drepturile de autor. Doar faptul că un fişier
poate fi copiat nu ne dă şi acest drept.
Descărcarea imaginilor
Paşii pe care trebuie să-i urmăm sunt:

1. clic cu butonul dreapta pe imaginea dorită.
2. din meniul care se deschide alegem „Save picture as…”.
3. selectăm directorul în care dorim să salvăm. Numele fişierului va fi acelaşi cu cel de pe
Internet.
4. clic Save.
Descărcarea unui fişier
Există o mulţime de programe disponibile pe Internet. Câteva dintre ele sunt gratuite, dar
majoritatea sunt shareware. Acestea sunt programe care pot fi testate o anumită perioadă de
timp(între 15-45 zile), după care, dacă doreşti să foloseşti acel program, trebuie să plăteşti o taxă
către producător.
Pentru a descărca un program, urmăm paşii:
1. deschidem pagina ce oferă aplicaţia.
2. clicăm butonul marcat cu Download şi procesul de descărcare începe.
3. se deschide o fereastră în care trebuie să selectăm „Save this program to disk”, apoi clic
pe OK.
4. în următoarea fereastră trebuie să selectăm locul în care dorim să salvăm programul.
Alegem un director şi clicăm Save.
5. Dezarhivarea unui program

Cele mai multe programe de pe Internet sunt arhivate. De aceea ele trebuie „desfăcute”
(dezarhivate) înainte de a fi folosite, iar acest lucru necesită un program de arhivare de genul
WinZip, WinAce sau WinRar.
Tot ce trebuie făcut este să dăm dublu clic pe fişierul Zip pentru ca acesta să fie desfăcut.
14. 6. Printarea paginilor Web
De cele mai multe ori, paginile Web pot apărea în diverse feluri, în funcţie de calculatorul
care le primeşte. Pentru a obţine un document calitativ urmăm paşii:
1. deschidem programul de procesare a textului(de exemplu Microsoft Word).
2. deschidem pagina ce conţine textul dorit.
3. selectăm textul. Copiem selecţia cu Edit→Copy sau cu Ctrl+C.
4. în programul de procesare a textului introducem copia cu Edit→Paste sau Ctrl+V.
5. pentru a printa alegem opţiunea Print din meniul File.
Dacă dorim să printăm un document dintr-un program de procesare a cuvintelor putem
imprima destul de uşor cu ajutorul opţiunii Print din meniul File.
7. Aplicaţii practice
Vizualizarea browser-ului Internet Explorer
1. Deschidem programul Internet Explorer. Browser-ul va deschide pagina specificată, de

obicei pagina companiei Microsoft.
2. Intrucât aceasta pagină nu ne oferă prea multe informaţii vom folosi un motor de căutare
pentru a găsi ce ne interesează. Un motor este un site Web special realizat pentru a permite căutarea
informaţiilor. Sunt o mulţime de motoare de căutare: Yahoo, Google, Altavista, HotBot, etc.
Pentru a deschide, de exemplu site-ul Google, vom clica în bara de adrese din browser.
Adresa care este scrisa deja va iesi in evidenta. Ştergem textul din bară apasând ‘’DELETE’’ şi
introducem http://www. google.com.
Bara de adrese
3. Tastăm Enter.
4. Browser-ul va afişa pagina de start Google.

Prima căutare
Să presupunem că dorim să aflăm informaţii despre Consiliul Europei. Ce trebuie să facem ?

1. În câmpul de căutare
vom scrie « Council of Europe”.
2. Clicăm pe Google
Search. Vor fi afişate liste de pagini
ce conţin aceste cuvinte. Ordinea în
lista este în funcţie de popularitatea
paginii.
3. Cuvintele subliniate sunt
link-uri. Atunci când mişcăm
cursorul deasupra unui link, acesta
se transformă într-o mânuţă. Primul
pe lista noastră este “Council of
Europe portal”. Clicăm pe aceste
cuvinte şi se va deschide o pagina
nouă – www.coe.int.
Site-uri favorite
Site-urile pe care dorim să le revedem pot fi plasate într-un meniu numit Favorites. Acesta
păstrează toate scurtăturile site-urilor preferate.
Presupunem că site-ul găsit anterior este unul important.
1. Deschidem meniul Favorites şi alegem opţiunea Add to favorites…
2. Se deschide o fereastră în care vom vedea sub ce nume va fi salvată scurtătura. Dacă nu
ne convine denumirea, o putem schimba cu una potrivită.
3. Clicăm OK. Am realizat astfel o scurtătură a site-ului www.coe.int in meniul Favorites.
Descărcarea fişierelor
Pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării se găseşte o multitudine de documente

necesare cadrelor didactice: programe şcolare, subiecte date la diverse concursuri, metodologii, etc.
Presupunem că avem nevoie de subiectele date la Matematica – definitivat 2004. Ce trebuie
să facem?
1. Scriem în bara de adrese a browser-ului Internet Explorer adresa site-ului www.edu.ro.
2. Pagina de start are informaţiile grupate în trei coloane. În coloana din partea stângă este
link-ul “subiecte.edu.ro”. Clicăm pe acesta.
3. Se deschide o nouă pagină.

4. În partea stângă a ferestrei, informaţiile sunt grupate sub titlul ”Secţiuni ”. Dăm clic pe
„Definitivat”.
5. În fereastra care se deschide este un şir de litere ce ne permit găsirea mai uşoară a
informaţiilor. Alegem M(Matematica).
6. Clicăm de exemplu pe Matematica(CT). Se deschide o căsuţă în care suntem întrebaţi
dacă dorim să deschidem fişierul sau dorim să îl salvăm pe disc.
7. Selectăm ” Salvare “.
8. Următoarea fereastră ne cere să alegem o locaţie şi un nume pentru fişier. Decidem acest
lucru şi alegem Save.
9. Procesul de descărcare începe.
De obicei, documentele şi programele sunt sub formă Zip. Acestea trebuie să fie
desfăcute(unzipped) înainte de a fi folosite, iar acest lucru necesită un program ca WinZip. Trebuie
doar să dăm dublu clic pe fişierul zip pentru ca acesta să fie desfăcut.
Descărcarea imaginilor
Am vizualizat un site ce conţine informaţii referitoare la Uniunea Europeană.
1. Butonul
Multimedia deschide o
pagină ce conţine imagini
cu clădiri reprezentative ale
Uniunii Europene.
2. În partea dreaptă a paginii ce se deschide se află două tipuri de imagini: photo-library şi

photo-selection. Vom alege photo-selection →General Illustrations.

4. pentru a descărca o imagine, clic dreapta pe aceasta şi alegem ” Save Picture As…”.
5. Trebuie să alegem un director pentru a o salva .
INTEGRAREA INFORMAŢIILOR ÎNTRE PROGRAME
Atunci când lucrăm cu rapoarte, prezentări sau documentaţii observăm că adunăm informaţii
electronice sau tipărite realizate cu programe diferite. Pentru a realiza un document coerent şi bine
realizat este de dorit să integrăm aceste informaţii între programele cu care lucrăm.
Folosind Microsoft Office putem importa, îngloba şi lega informaţii între diverse programe.
Prin partajarea informaţiilor între programe salvăm timpul şi efortul menţinerii la zi a informaţiilor
în fiecare dintre documente. Acest mod de lucru conduce la o circulaţie profesională a fluxului de
informaţie.
1. Integrarea textului prezentării şi a diagramelor de organizare într-un document
Informaţiile din programele Office pot fi foarte uşor integrate pentru crearea unui singur
document. Spre exemplu, putem integra o foaie de calcul Excel şi un grafic PowerPoint într-un
document Word. Informaţia integrată din documentul sursă devine un obiect în documentul
destinaţie. Pentru a putea realiza această integrare putem utiliza oricare dintre cele trei metode
prezentate în continuare:
Exportare sau importare: convertim un fişier creat cu un program într-un format care va
permite interpretarea lui de alt program. Ceea ce se converteşte este formatul fişierului – modul în
care este codificată informaţia în acel fişier. Atunci când exportăm un fişier îl salvăm de fapt în
formatul recunoscut de programul destinaţie. La importarea unui fişier salvăm fişierul în formatul
recunoscut de programul sursă.
Înglobare: se efectuează copierea unui obiect dintr-un document sursă într-un document
destinaţie, chiar dacă obiectul a fost generat cu o terţă aplicaţie. Un obiect înglobat menţine o relaţie
cu programul în care a fost înglobat, nu cu documentul sursă. Pentru a edita un obiect înglobat
executăm dublu clic pe obiect şi se va deschide programul care a generat obiectul respectiv. Spre
exemplu dacă înglobăm un grafic Excel într-un document Word, îl putem edita chiar din Word.
Atunci când executăm dublu clic pe el, meniurile şi barele cu instrumente afişate vor fi cele care
caracterizează programul Excel. Operaţia de înglobare copiază obiectul; copia nu menţine nici o
legătură cu documentul original în care acesta a fost creat.
Legare: se efectuează copierea unui obiect dintr-un document sursă într-un document
destinaţie, cu menţinerea unei relaţii directe(a unei legături) cu documentul sursă. Dacă informaţia
din documentul sursă se modifică, informaţia din documentul destinaţie se actualizează automat.
Spre exemplu, dacă inserăm o diagramă Excel legată într-un document Word, la fiecare modificare a
diagramei Excel, diagrama din Word este actualizată pentru a reflecta schimbarea. Un obiect legat
necesită mai puţin spaţiu pe disc decât un obiect înglobat.
2. Exportarea textului unei prezentări într-un document

Bazându-ne pe o prezentare executată în PowerPoint putem realiza un document în Word
prin operaţia de exportare. Este util mai ales în cazul în care avem nevoie de o documentaţie care
să ofere locuri pentru adnotări şi care să includă miniaturile diapozitivelor prezentate.
Prin exportarea unei prezentări, titlurile diapozitivelor şi listele cu marcaje sunt recreate în
noul document sub forma unei structuri.
Exportarea unei prezentări într-un document
Pentru a realiza exportarea urmăm paşii:

1. Deschidem prezentarea pe care vrem să o exportăm;
2. Selectăm comanda Send to din meniul File şi apoi selectăm Microsoft Word. Apare
fereastra de dialog Write-up.
3. Selectăm butonul de opţiune Outline only şi clicăm OK. Se deschide programul
Microsoft Word. Textul prezentării va fi afişat ca un nou document în modul Normal
View.
4. Selectăm comanda Save as din meniul File.
5. Din câmpul Save as type selectăm Word Document.
6. Alegem un nume pentru document şi clicăm pe butonul Save.
Fişierul este salvat ca document Word şi poate fi editat şi formatat.
3. Înglobarea unui obiect
Înglobarea unui obiect este o operaţie similară copierii unui obiect dintr-un program în altul.
Atunci când înglobăm informaţii, obiectul înglobat este introdus în noul document. Putem îngloba
un obiect sau un fişier existent sau putem crea şi îngloba un nou obiect în document. În oricare
dintre cele două situaţii beneficiem de facilităţile programului sursă.
15. Înglobarea unui obiect dintr-un fişier existent într-un document
Pentru a îngloba într-un document Word existent o copie a unei diagrame de organizare realizată
cu PowerPoint urmăm paşii:
1. Deschidem documentul şi poziţionăm cursorul în locul dorit;
2. Selectăm comanda Object din meniul Insert. Se deschide o fereastră de dialog.
3. Alegem tabulatorul (eticheta/ fişa) Create from File.

4. clicăm butonul Browse. Se afişează caseta de dialog Browse.

5. Selectăm fişierul în care se găseşte obiectul ce urmează a fi înglobat.
6. Deselectăm caseta Float over text.
7. Clicăm butonul OK.
O copie a diagramei de organizare din prezentare va fi înglobată în documentul Word.
4. Înglobarea unui nou obiect
Pentru a crea un nou obiect înglobat putem utiliza şi resursele unui alt program. Spre
exemplu, în documentul Word putem include un tabel care conţine elemente ce necesită o
recalculare şi actualizare periodică. Deoarece programul Excel poate efectua această operaţie
putem îngloba tabelul ca un registru de calcul. Apoi putem deschide registrul de calcul în
documentul Word pentru a efectua actualizările necesare. Registrul de calcul există doar în
interiorul documentului Word, dar ne dă posibilitatea utilizării aplicaţiei Excel.
Pentru a crea şi îngloba un nou obiect urmăm paşii:
1. Deschidem documentul Word şi poziţionăm cursorul în locul dorit;
2. Selectăm comanda Object din meniul Insert. Apare o fereastră de dialog având selectat
tabulatorul Create New.
3. Selectăm elementul Microsoft Excel Worksheet, deselectăm caseta de validare Float
over text şi clicăm OK. În document va apărea ca obiect înglobat o foaie de calcul Excel.
4. Introducem informaţiile în foaia de calcul şi, după efectuarea calculelor, clicăm oriunde
în documentul Word.
5. Salvăm documentul.
5. Integrarea datelor dintr-o foaie de calcul într-un document
In aplicaţia Excel, atunci când conţinutul celulei originale se modifică, conţinutul celulelor
legate se actualizează automat. În mod similar, putem selecta informaţii dintr-un fişier pe care le
putem apoi lega ca obiecte într-un alt program. La modificarea fişierului sursă se actualizează
automat şi obiectul legat. Deoarece informaţia din fişierul destinaţie este un obiect legat, nu
putem modifica obiectul din acest fişier. Singura modalitate de a modifica obiectul este de a
lucra asupra documentului sursă.
Legarea este preferabilă în cazul următoarelor cazuri:
• Avem nevoie de o legătură permanentă cu informaţiile păstrate în alte fişiere;
• Nu dorim să mărim dimensiunea fişierului destinaţie;
• Actualizăm frecvent fişierul sursă.
În cazul în care redenumim sau mutăm fişierul sursă, obiectul legat nu va mai fi capabil să
localizeze sursa de informaţii. Legătura poate fi restabilită prin actualizarea poziţiei fişierului
sursă.
Putem lega informaţii între orice fişiere create cu programe Microsoft. Informaţiile pot fi legate
în două moduri:
- Dacă dorim să legăm doar informaţiile selectate folosim comenzile Copy şi Paste special
din meniul Edit.
- Dacă dorim să legăm un fişier întreg selectăm comanda Object in meniul Insert.
Legarea unui obiect
1. Deschidem foaia de calcul şi selectăm celule dorite.

2. Clicăm butonul Copy din bara de instrumente Standard.
3. Deschidem documentul Word şi poziţionăm cursorul în locul dorit.
4. Selectăm comanda Paste Special din meniul Edit. Se deschide o fereastra de dialog.
5. Verificăm dacă în câmpul Save As este selectată opţiunea Formatted Text (RTF) şi
selectăm butonul de opţiune Paste Link.
6. Clic butonul OK.
Informaţiile din Excel sunt inserate şi legate în documentul Word. De fiecare dată când
informaţiile se modifică în registrul de calcul, informaţiile legate de documentul Word sunt şi
ele actualizate.
6. Importarea unei foi de calcul într-un document
Operaţia de importare execută conversia unui fişier din programul sursă într-un format
care să poată fi înţeles de programul destinaţie. La importarea unu fişier se face deschiderea sa în
programul destinaţie. Fişierul are întreaga funcţionalitate a fişierului creat în programul sursă.
Importarea este utilă atunci când:
• Într-un fişier avem nevoie de toate informaţiile create prin intermediul altui program;
• Dorim să aducem în programul curent un document creat cu alt program;
• Dorim să edităm informaţiile fără a afecta fişierul original.
Atunci când importăm un fişier utilizăm comanda Open şi apoi selectăm formatul în care fost
creat fişierul. Atunci când deschidem fişierul, o copie a sa este automat convertită şi deschisă în
formatul programului din care deschidem documentul.
Observaţie: la importarea unui fişier, sursa continuă să existe în formatul original. Când salvăm
fişierul importat putem alege între formatul original sau noul format. În cel de al doilea caz vom
avea două versiuni ale aceluiaşi fişier – cel salvat în formatul original şi cel nou, cu formatul
fişierului destinaţie.
De exemplu, pentru a importa o foaie de calcul Excel într-un document Word urmăm paşii:
1. Clicăm butonul New din bara cu instrumente Standard. Va apare un nou document Word.
2. Clicăm butonul Ope din bara Standard. Se afişează fereastra de dialog Open.
3. Derulăm lista din partea dreaptă a câmpului Files of Type şi selectăm All Files. Sunt
afişate toate fişierele din dosarul curent, indiferent de programul cu care au fost create.
4. Selectăm registrul de calcul dorit şi clicăm OK.
Foaia de calcul este importată în documentul Word. Ea arată ca si cum ar fi fost lucrată în Word.
7. Integrarea documentelor pentru o prezentare informativă
La crearea unei prezentări se utilizează, de cele mai multe ori, informaţii din resurse
existente cum ar fi: structuri, documente text şi tabele. Reintroducerea acestor informaţii ar fi
pierdere de timp. Pentru a fi eficienţi putem integra într-o nouă prezentare elemente existente în
documente text.
Din structura unui document Word, diapozitivele vor prelua titluri, subtitluri şi marcaje de
liste. Putem economisi timp prin legarea sau înglobarea textului şi a tabelelor Word în cadrul
diapozitivelor, nemaifiind necesară actualizarea informaţiilor în mai multe locuri.
8. Importarea unui document într-o prezentare
La importarea unui document Word sau a unei structuri, programul PowerPoint caută titlurile
din document pentru a crea diapozitivele prezentării. Textlul formatat cu Heading 1 va deveni titlu
de diapozitiv iar textul formatat cu Heading 2-5 se va transforma fie în subtitluri fie în listă cu
marcaje, în funcţie de macheta diapozitivului.
Numărul de diapozitive depinde de numărul de texte formatate cu stilul Heading 1. După
importarea documentului diapozitivele pot fi editate, şterse sau se pot adăuga unele noi.
Cum creăm o prezentare dintr-un document?

1. Deschidem Microsoft PowerPoint. Alegem opţiunea “Opening an existing presentation” şi
clicăm OK.
2. Se deschide fereastra de dialog Open. Din câmpul Files of Type selectăm All Outlines.
3. Selectăm documentul Word.
4. Clicăm butonul Open.
Va fi creată o nouă prezentare care va fi afişată în modul de vizualizare Outline.
5. Clicăm butonul Save din bara cu instrumente Standard.
6. Salvăm prezentarea.

Observaţie: putem crea rapid o prezentare din Word, utilizând comanda Send To Microsoft
PowerPoint din meniul File. Această comandă va importa documentul activ din Word într-o nouă
prezentare.

Curs Calculatoare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Calculatoare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MCTI- Economia Bazata pe Cunoastere

PARTEA I CALCULATORUL SI NOI

Arhitectura sistemelor de calcul

În informatică, termenul arhitectură se referă la structura şi componentele fizice ale unui

a) Calculatorul pentru acasă – proiectat să îndeplinească în primul rând funcţia de

Funcţionarea fizică a calculatorului se bazează în general pe două stări electronice

Unităţi de măsură a informaţiei:

Byte-ul este unitatea de măsură a capacităţii de stocare a datelor.

Unitate de Notaţie Valoare

1 octet 1O sau 1B 8 biţi

Componentele fizice ale unui calculator:

Unitatea centrală - componentă în carcasa căreia se găsesc componente precum:

Monitorul - ecranul pe care se urmăresc rezultatelor operării pe computer. În ultima perioadă s-

Esc (escape) – ieşire

Shift +tasta are ca efect apariţia pe ecran a simbolului !

Mouse-ul - dispozitiv folosit pentru introducerea datelor în calculator, deplasând un pointer pe

Alte componente care pot fi ataşate la computer:

Dispozitive de stocare permanentă Perifericele de intrare

Curs, resurse, instrumente ITC, Coordonator, Emil Onea 5

Periferice de ieşire Periferice mixte

Placa video interfaţa serială

Plăci de extensie Interfeţe de conectare

! Componentele electronice ale calculatorului se pot uza din cauza variaţiilor de

Clasificarea sistemelor de operare în funcţie de:

Curs, resurse, instrumente ITC, Coordonator, Emil Onea 7

Principalele funcţii ale sistemului de operare Windows XP:

Lansarea sistemului de operare Windows XP

Ieşirea din sistemul Windows XP

Windows XP Help: clic Start →Help and Suport

Elementele de bază ale interfeţei grafice sunt:

Exemplu: Afişarea performanţelor calculatorului:

Pentru informaţii suplimentare se accesează celelalte tab-uri ale ferestrei System

Pentru a afişa capacitatea şi spaţiul ocupat de informaţii

1. Ce este sistemul de operare?

2. Un calculator utilizabil trebuie să aibă sistem de operare?

3. Care dintre următoarele operaţii nu reprezintă o funcţie a sistemului de operare:

4. Legătura dintre utilizator şi sistemul de calcul este realizată cu ajutorul:

6. Caracteristica multitasking a sistemului de operare înseamnă _______________________

7. Windows XP este un sistem de operare.

Curs, resurse, instrumente ITC, Coordonator, Emil Onea 9

8. Care sunt elementele de bază ale interfeţei grafice?

Crearea unui cont de utilizator

1. Clic Start → Settings → Control

2. clic Create a new account →

Curs, resurse, instrumente ITC, Coordonator, Emil Onea 10

1. Este utilă crearea conturilor pe un sistem? Argumentaţi.

1. Creaţi un cont cu drepturi limitate pe calculatorul vostru.

Activitatea în Windows implică lucrul cu fişiere şi foldere. Această modalitate de stocare

Unităţi de stocare a informaţiei:

Curs, resurse, instrumente ITC, Coordonator, Emil Onea 11

Pe dispozitive de stocare a informaţiei, aceasta este structurată sub formă de fişiere şi

Structura unui fişier

Exemple de nume de fişiere:

Câteva tipuri de extensii asociate unui fişier şi programul asociat:

Extensia Semnificaţia Program

Curs, resurse, instrumente ITC, Coordonator, Emil Onea 12

Atributele unui fişier:

Un folder (dosar sau director) reprezintă o structură logică

1. Cum este structurată informaţia pe diverse medii de stocare?

1. Enumeraţi unităţile de stocare pe care le are calculatorul vostru.

Simptomele care semnalează existenţa viruşilor:

Curs, resurse, instrumente ITC, Coordonator, Emil Onea 14

Arhivarea (comprimarea sau împachetarea) unui fişier este operaţia de micşorare a