Copiii supradotati si mediul socio-familial

Supradotarea este o caracteristica greu de definit prin trasaturi simpliste. Ea se refera nu numai la
capacitatea de atingere a unor nivele de performanta ci si la un anumit profil psihologic si de
comportament social, la un camp de interes si la un tip de nevoi speciale.
De exemplu, copiii supradotati au in general o candoare in ceea ce priveste opiniile lor in privinta
oamenilor, deoarece au tendinta de a gandi pozitiv, si nu criticist, desi capacitatea lor de gandire
critica-analitica este foarte mare.
Pentru un parinte este o mare incercare sa aiba copii supradotati in cazul in care parintele nu este
supradotat, deoarece apare o prapastie uriasa de comunicare intre generatii datorata unui alt fel de a
vedea lumea la cele doua generatii. Deseori parintii sunt interesati de copiii lor supradotati mai ales
in perioada gradinitei si a primilor ani de scoala cand mai au posibilitatea sa le urmareasca
evolutia, mai tarziu raman precum “gaina care a clocit oua de rata”: doar martori la o evolutie
complet impredictibila pentru ei.

Deseori copiii supradotati au dificultati de adaptare scolara deoarece au evoluat prea repede
comparativ cu generatia lor si au campuri de interes pe care nu la mai acopera programa scolara de
masa. In aceasta situatie parintii sunt pusi in situatia paradoxala de a avea copii extrem de
inteligenti cu rezultate scolare extrem de neconcludente si desigur aceasta duce la un permanent
conflict in famile dublat de conflictul interior al copiilor.

O alta greseala frecventa pe care o fac multi parinti ai unor copii supradotati este expunerea lor
publica. In general profilul de personalitate al copiilor supradotati este dat de dezvoltare asincrona,
avand performante intelectuale deosebite dar care nu sunt dublate de o rezistenta la stresul social
suplimentar creat de expunerea lor in fata unui public oarecare. Din contra, copii supradotati
prezinta deseori o mare emotionalitate si o sensibilitate sufleteasca care ii expune unor traume
sufletesti mari cand sunt abuzati. Ei raspund insa foarte bine la un mediu familial afectiv in care se
simt iubiti si protejati si in astfel de medii sociale familiale sau scolare se dezvolta pana la
atingerea potentialelor lor maximale.

O anumita categorie de copii supradotati capata frustrari sociale majore si cauta sa-si ascunda
capacitatile lor deosebite, deoarece expunerea acestora, din experienta, le-a provocat numai
probleme personale. Aceasta categorie nu va recunoaste niciodata ca are capacitati deosebite, ei se
vor pretinde oameni comuni fara trasaturi distincte.
Multi vor deveni introvertiti si vor comunica putin, insa vor dezvolta hobby-uri in care vor
dezvolta potentialul propriu departe de ochii altor oameni.
Pentru un parinte cu intelect mediu este o mare incercare sa fie martorul dezvoltarii asincrone al
unui copil supradotat. Pentru un profesor copilul supradotat poate fi o reala problema, deoarece
acesta sau se ascunde de ochii evaluatori ai scolii, sau deranjeaza prin intrebari penetrante sau prin
raspunsuri prea adanci dovedind cunostinte uneori mai profunde decat ale profesorului.

Pentru mediul social comun copilul supradotat poate fi de asemenea un prilej de frustrare deoarece
ei reusesc aparent fara efort sa realizeze lucruri pe care ceilalti copii se straduie din greu sa le
obtina. De aceea deseori multi copii supradotati sunt invidiati sau chiar urati de catre colegii sau
profesorii lor, mai ales in situatiile cand datorita unui mod gresit de a gestiona creativitatea lor
deosebita, aceasta se manifesta in directii la care scoala nu are acces.

Copiii supradotati pot fi considerati din acest motiv o categorie cu mare risc social din cauza
acestor tipuri de atitudini si pot fi ajutati sa-si atinga potentialul doar in medii dedicate si cu
tehnologii didactice optimizate.

Cand copilul supradotat este un visual-spatial lucrand prioritar cu emisfera dreapta, situatia sa
scolara poate fi complet irelevanta vis-à-vis de dezvoltarea abilitatilor sale intelectuale. Aceasta
deoarece stilul de predare secvential intalnit in scoala obisnuita nu da harti integrate de cunostinte
ci ofera cunostintele pas cu pas – acest stil fiind exact opus stilului de invatare practicat de
vizualul-spatial. In acest caz dezvoltarea scolara a copilului va fi intamplatoare si scoala foarte
frecvent il va demotiva sa invete, neoferindu-i campuri de cunoastere ci doar cunostinte ce nu se
integreaza intr-o filozofie a cunoasterii.

Frustrarile pe care le poate trai un copil supradotat in mediul familial, social sau scolar pot fi atat
de mari incat sa il demotiveze deseori si sa-l faca sa caute trasee personale de rezolvare unde sa nu
mai aiba aceleasi tipuri de probleme. Aceasta face ca in lumea adultilor sa existe numerosi
supradotati ratati, cu numeroase frustrari, care nu au avut mediul social capabil sa le hraneasca
potentialul.
Pentru un copil supradotat conteaza atat natura lor proprie cat si mediul care hraneste aceasta
natura si permite dezvoltarea potentialelor naturale.
In tarile in care educarea copiilor supradotati si talentati a devenit deja clasica exista mijloace
dedicate pentru instruirea parintilor si a profesorilor in domeniul psihologiei copiilor supradotati.
Cu ajutorul acestor mijloace, in loc sa ajunga niste adulti frustrati, copiii supradotati dezvolta
abilitatile si potentialele lor pana la momentul in care pot fi utili societatii si aceasta, la un nivel de
utilitate extrem de inalt. Potentialul intelectual, afectiv, volitiv, artistic etc de care ei dispun le
permite sa gaseasca solutii pentru rezolvarea diferitelor crize de sistem, sa conceapa solutii
tehnologice, artistice, stiintifice, antreprenoriale sau de alta natura care permit rezolvarea unor
probleme actuale, insa fara crearea altor probleme secundare.