Sunteți pe pagina 1din 3

Senzatiile

Legatura informationala cea mai simpla a omului cu realitatea este realizata prin
intermediul senzatiilor. Toate celelalte raporturi mai complexe nu se pot constitui fara a avea o
baza senzoriala.
Procese psihice cognitive elementare prin care se semnalizeaza, separat, sub forma
imaginilor simple si primare insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile
actiunii directe a stimulilor asupra organelor de simt.(analizatori)
Analizatorul- structura si functii
Analizatorul este un ansamblu care poseda o structura si functii specifice specializate in
producerea senzatiilor.
Elemente componente:
1. Receptorul transforma energia fizica intr-o energie fiziologica numita influx(impuls)
nervos. Orice receptor este format din celule specializate pentru detectarea unor stimuli
specifici (vizuali,auditivi,tactili, termici etc.). Receptorii transforma de fapt informatia
continuta de stimul intr-o informatie semnificativa pentru organism.
2. Calea de conducere (aferenta de la analizator la zona centrala) este un segment
intermediar, alcatuit din celule si fibre nervoase care „transporta” influxul nervos spre
centrii superiori.
3. Zona centrala reprezinta aria corticala in care se face analiza si sinteza informatiilor
provenite de la analizatori. Aici se realizeaza decodificarea acestor informatii si
transformarea lor in fapt psihic, adica in senzatie.
4. Conexiunea inversa este de fapt tot o cale de conducere, dar eferenta de la zona centrala
spre un organ efector. Pe aceasta cale se transmit mesaje spre efectori pentru realizarea
autoreglajului. (daca lumina este prea puternica avem tendinta sa inchidem ochii pentru
receptarea unei parti mai mici de informatie externa)
Clasificarea senzatiilor :
a. dupa analizatorul specializat pentru receptarea informatiei (vizuale, auditive , olfactive,
gustative, cutanate);
b. dupa natura continutului informationa, adica ce fel de informatii sunt oferite
(exteroceptive, proprioceptive, statice, interoceptive).
Senzatiile vizuale
Stimulii sunt unde electromagnetice care actioneaza asupra analizatorului vizual.
Ochiul uman recepteaza lungimile de unda cuprinse intre 390-760 milimicroni. Intre
aceste valori gasim lungimile de unda ale culorilor fundamentele (rosu, oranj, galben, verde,
albastru, indigo si violet). Dincolo de aceste lungimi de unda se trece la infrarosu, daca lungimea
de unda este mai mare de 760 milimicroni sau ultraviolet, daca lungimea de unda este mai mica
de 390 milimicroni.
Undele electromagnetice provin de la surse de lumina (naturale ori artificiale) sau de la
corpuri luminate. O parte din radiatii sunt absorbite de corpuri, iar radiatiile reflectate stimuleaza
ochiul. In acest fel obiectele sunt vazute colorat in nuanta cromatica corespunzatoare lungimii de
unda reflectate.
Daca un obiect absoarbe toate undele luminoase, atunci este vazut negru, daca le reflecta
pe toate, este vazut alb, iar daca reflecta doar o parte din lungimile de unda, este vazut in una din
cele sapte culori fundamentale.
Proprietati: tonul cromatic (tipul culorii si este dat de lungimea de unda: rosu-760, verde-
500, violet-390), luminozitatea (locul pe care il ocupa fiecare culoare pe o scara de la alb la
negru), saturatia/puritatea (cantitatea de alb amestecata in culoarea dominanta).
Rolul culorilor in viata si activitatea oamenilor:
- rol de semnalizare a existentei unor obiecte;
- au incarcatura energetica (rosu-cul. antrenanta, negrul/cenusiul- mohorate)
Culorile au semnificatii socio-culturale (albu semnifica puritatea, negrul doliul).
Senzatiile auditive
Stimulii sunt undele sonore care actioneaza asupra analizatorului auditiv. Senzatia
subiectiva care apare atunci cand receptionam undele sonore poarta numele de sunet.
Urechea umana recepteaza numai undele sonore cu o frecventa cuprinsa intre 16 si
20.000 vibratii pe secunda. Sub 16 vibratii pe secunda sunt infrasunete, iar peste 20.000 vibratii
pe secunda sunt ultrasunete.
Sunetele provin din vibratii ale aerului sau ale obiectelor. Fara aer (sau un alt mediu de
transmitere), nu ar exista unde mecanice. Fara un organ de simt receptor nu ar exista sunete.
Receptorii pentru sunete se gasesc in ureche, dar nu este vorba de ceea ce cunoastem ca
fiind urechea (urechea externa), ci de un „aparat” situat inlauntrul ei. Traditional urechea este
impartita un urechea externa (pavilionul urechii), urechea medie (care contine componente ce
ajuta la amplificarea sunetelor) si urechea interna (unde se gasesc localizati receptorii propriu-zisi
pentru sunete).
Proprietati ale senzatiilor auditive: inaltimea (numarul de vibratii pe secunda),
intensitatea (marimea oscilatiilor=> sunete puternice, medii, slabe), timbrul (forma undei)
Pragurile perceptive
Pragul minim absolut este intensitatea cea mai mica a unui stimul care poate produce o
senzatie specifica.
Pragul maxim absolut este intensitatea cea mai mare a unui stimul care mai determina
o senzatie specifica. Dincolo de acest prag se produce durerea.
 vaz : lumina unei lumanari poate fi vazuta de la 45 de kilometri departare, intr-o noapte
clara si dintr-o zona intunecata.;
 auz : ticaitul unui ceas poate fi auzit de la 6-7 metri distanta, in conditii de liniste;
 gust : zaharul poate fi detectat chiar si atunci cand dizolvam o lingurita in 7 litri de apa;
 miros : o picatura de parfum poate fi simtita pe tot cuprinsul suprafetei unui apartament
spatios de trei camere;
 tact : aripioara unei albine care cade de la o distanta de 1 cm poate fi simtita pe obraz.
Sensibilitatea este intr-un raport invers proportional cu pragul senzorial. Cu cat pragul
este mai mare sensibilitatea este mai mica si invers.
Pragurile absolute sunt masurate in conditii ideale: fara zgomot.
Zgomotul se refera la intensitatea stimulilor din mediu care nu fac obiectul perceptiei
noastre in acel moment.(orice stimul care interfereaza cu perceptia unui stimul)
Cu cat zgomotul este mai mare, cu atat creste si valoarea pragurilor absolute, deci
sensibilitatea noastra scade. Oamenii isi fixeaza un anumit pra intern atunci cand isi propun sa
detecteze ceva.
Pragul diferential
Stimulii nu sunt constanti; ei difera in intensitate. Organele nostre de simt sunt adaptate
sa detecteze si astfel de schimbari daca aceste diferente depasesc o anumita valoare numita prag
diferential.
Pragul diferential este cantitatea minima cu care trebuie sa se modifice intensitatea unui
stimul pentru ca noi sa percepem o schimbare.
Pragul diferential, spre deosebire de pragul absolut, se raporteaza la valoarea initiala a
intensitatii stimulului. Pragul diferential reprezinta o anumita proportie din intensitatea initiala
a stimulului.
Pentru: -greutate: 1/30;
-auz :1/10;
-vaz :1/100;
Pragul operational este de cateva ori mai mare decat pragul diferential, pentru a se putea
realiza o mai buna discriminare intre stimuli.
Contrastul senzorial consta in scoaterea reciproca in evidenta a unor stimuli cu
caracteristici opuse:
a. contrastul succesiv consta in cresterea sensibilitatii pentru stimulul care
urmeaza (un sunet inalt dupa unul jos);
b. contrastul simultan se manifesta cand doi stimuli apar in acelasi timp si este
intalnit cel mai frecvent in sensibilitatea vizuala (negru pe fond galben);
Adaptarea senzoriala
Simturile noastre poseda o proprietate numita adaptare, care apare in urma expunerii
prelungite la aceeasi stimuli.
Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a
modificarii conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Adaptarea joaca rolul
de a ne proteja receptorii in cazul expunerii prelungite la stimulii de intensitate constanta.
Interactiunea analizatorilor consta in faptul ca o senzatie care se produce intr-un
analizator influenteaza producerea senzatiilor in alti analizatori, intensificandu-le sau
diminuandu-le.
Sinestezia este o forma specifica de interactiune si consta in faptul ca stimulare unui
analizator produce si efecte senzoriale caracteristice unui alt analizator, desi acesta nu a fost
stimulat. (sunete ascutite sau catifelate, culori dulci sau reci etc.).
Semnificatia mare a unui stimul face sa creasca sensibilitatea fata de el fiind contrazisa
legea pragurilor absolute. Chiar daca stimulul este slab, dar semnificativ el este mai bine detectat
si diferentiat.
Existenta pragurilor absolute perceptive dovedeste ca reactia unei persoane la diferiti
stimuli senzoriali nu este intotdeauna o reprezentare obiectiva a calitatilor lor fizice. Aceasta
explica de ce, expusi unor acelorasi realitati, unor acelorasi forme de energie, oamenii au senzatii
diferite.