Sunteți pe pagina 1din 59

Tema 1.

Impozitele – forma principală a resurselor financiare publice

1. Apariţia şi evoluţia impozitelor


2. Conţinutul social-economic şi funcţiile impozitelor
3. Teorii în reglementarea sistemului de impunere de către stat
4. Elementele impozitului

Bibliografie:
1. Văcărel Iu. ş.a. Finanţe publice. Bucureşti, 2002
2. Filip Gh. Finanţe publice. Iaşi, 2002

1. Apariţia si evoluţia impozitelor


Impozitele sunt cunoscute din antichitate şi se presupune că au apărut în cadrul primelor
formaţiuni statale, fiind determinate de necesităţile întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa
publică, îndeplinind atribuţiile autoritare de conducere statală.
De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, condiţionat de
dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Date despre
impozitele şi cheltuielile publice din antichitate se cunosc în deosebi din istoria statelor antice
grec şi roman.
În statele antice greceşti, ca şi în statul antic roman erau considerate publice cheltuielile
pentru organele de conducere statală, pentru întreţinerea şi înzestrarea forţelor armate şi de
ordine publică, construcţia şi înarmarea corăbiilor de război, construirea de drumuri, pentru
temple şi serbări religioase etc.
În completarea resurselor domeniului public, în fiecare din aceste state au fost instituite
impozite diferite, unele ordinare sau curente altele extraordinare.
În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri şi de
bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor, taxele pentru vânzarea în
piaţă a produselor agricole, precum şi impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi în
timp de război ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni.
În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit a fost
"tributul". La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, apoi
a fost extins ca impozit cetăţenesc permanent, datorat de toţi cetăţenii statului roman care avea
proprietăţi imobiliare, iar mai târziu şi pentru bunuri mobiliare. Apoi s-a instituit impozit asupra
vânzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul datorat de
celibatari.
Aceste impozite din statele atenian şi roman sunt o dovadă şi exemplu ale răspândirii şi
diversificării în antichitate al procedeului financiar al obligării persoanelor fizice să plătească
impozite ca venituri ale statului.
În evul mediu impozitele erau de asemenea diferite de la un stat la altul, condiţionat de
dezvoltarea economico-socială diferită, ca şi de concepţii şi tradiţii proprii.
În Anglia, timp îndelungat, impozitul era cel datorat de proprietarii de pământ.
Concepţional, prin Magna Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor de către
monarhi fără aprobarea poporului. În acelaşi secol a fost introdus un impozit diferenţiat pentru
nobili, clerci şi ţărani, iar în secolele următoare au fost instituite impozite pe clădiri, pe veniturile
meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în preţuirile de vânzare a sării, cărbunilor, pieilor şi altor
bunuri.
În Republica Florenţa din Italia în perioada secolelor XII-XV existau: impozit pe veniturile
cetăţenilor bogaţi, care se percepea în baza unei "scări" progresive, impozite pe succesiuni,
impozite pe sare, taxe vamale la intrarea mărfurilor în republică.

1
Între impozitele din evul mediu sunt remarcabile şi cele aplicate în Principatele Romane, în
care şirul de mare a dărilor ordinare cuprindea birul aşezat ca "cisla" asupra localităţilor şi
perceput cu denumirea de "sferturi", văcăritul, pogonăritul, tutunăritul etc., cărora li se adăugau
dările extraordinare - ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorinţele şi altele.
În ultima parte a evului mediu în condiţiile dezvoltării meşteşugurilor şi a manufacturilor,
ca şi a comerţului, diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit statelor posibilitatea sporirii
numărului şi tipurilor impozitelor. Aceasta a fost determinată şi de creşterea cheltuielilor publice
pentru organele de stat.
Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor în Franţa, Adunarea
Constituantă întrunită după revoluţia franceză din 1789 a decis reforma impozitelor prin
înlăturarea privilegiilor avute până atunci de nobili şi clerci, suprimarea arbitrarului aparatului
fiscal, înlăturarea unor impozite pe vânzări, prevederea drepturilor cetăţenilor de a consimţi liber
la satisfacerea impozitelor.
Concepţia instituirii impozitelor cu "consimţământul contribuabililor" a fost preluată atât
de doctrina finanţelor publice moderne, cât şi de legiuitorii din mai multe state contemporane.
Însă în aplicarea practică a acestei concepţii s-a ajuns doar la reprezentarea în competenţa
parlamentarilor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele şi alte venituri bugetare.
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentarilor - ca organe reprezentative
- de a institui şi modifica impozitele a fost dominată de creşterea continuă a cheltuielilor publice
în toate statele. În consecinţă, parlamentele din statele contemporane au fost şi sunt cele mai des
forţate de împrejurări să sporească impozitele, consimţământul cetăţenilor la aceste impozite
considerându-se exprimat prin votarea legilor referitoare la impozite de către reprezentaţii lor în
parlamente.
În toate statele contemporane sistemele fiscale naţionale au evoluat, cuprinzând tot mai
multe impozite pe vânzarea bunurilor sau de consumaţie, accize speciale sau monopoluri fiscale
cuprinse în preţurile de vânzare, taxe de timbru, taxe vamale şi alte venituri ale bugetelor. Dintre
acestea, impozitele pe consum, accizele şi monopolurile fiscale depăşesc în unele state ponderea
celorlalte impozite în rândul veniturilor bugetare.
Evoluţia modernă a impozitelor în Europa este marcată de înlăturarea deosebirilor dintre
legislaţiile fiscale naţionale ale statelor membre ale Comunităţii Europene, de armonizarea
acestor legislaţii şi de instituirea unor procedee fiscale cât mai asemănătoare subordonate
politicii fiscale comunitare.

2. Conţinutul social-economic al impozitelor şi taxelor


Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Originile sale aparţin perioadei de
statornicire a organizaţiei statale. Iniţial, s-a recurs la prelevări asupra bunurilor private, iar odată
cu introducerea monedei se practică impozite în bani. În literatura de specialitate se întâlnesc mai
multe noţiuni de impozit, însă cea mai frecvent întâlnită este următoarea:
Impozitul reprezintă o contribuţie băneasca obligatorie cu titlu nerambursabil, datorată,
conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile care le obţin sau
pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis
stabilit prin lege.
Principalele trăsături ale impozitelor sunt:
Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza
autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât
dacă există legea respectivă la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor
supuse impozitării conform legilor în vigoare.

2
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite
făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor
membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul căreia
contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de altă
parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în schimb
în viitor.
Rolul impozitelor da stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social. Rolul cel mai
important al impozitelor este cel financiar, deoarece acesta constituie mijlocul principal de
procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. În ultimul timp
s-a accentuat rolul impozitelor pe plan economic, caracterizat prin încercările statului de a folosi
impozitele ca un mijloc de intervenţie în activitatea economică. Pe plan social rolul impozitelor
se concretizează în faptul că, prin intermediul lor statul procedează la redistribuirea unei părţi
importante din PIB între clase şi pături sociale.
În literatura de specialitate se vorbeşte de existenţa unor limite ale impozitelor,
caracterizată ca pondere a acestora în PIB. Limita impozitelor dintr-o anumită ţară este
influenţată atât de factori externi sistemului de impozite, cât şi de factori interni (proprii) ai
acestuia.
Din categoria factorilor externi ce influenţează limita impozitelor se pot menţiona: nivelul
PIB pe locuitor, nivelul mediu al impozitelor pe plan internaţional, condiţii de natură politică,
economică, socială etc.
În cadrul factorilor proprii sistemului de impunere, care influenţează limita impozitelor,
locul cel mai important îl ocupă progresivitatea coteor de impunere. Astfel în ţările în care
impozitele au o pondere mai ridicată în PIB, cote de impunere au o progresivitate mai înaltă.
Funcţiile impozitelor
Prin politica fiscală practicată, statul are dreptul de a prelua o parte din veniturile realizate
de subiectele de drept sau de a percepe o parte din costul serviciilor prestate în folosul
solicitanţilor. Impozitele la care sunt obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în principiu, trei
funcţii:
a) Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii (fiscală) este o
obligaţie a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau
taxabile. Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu
caracter general, folosind întregii colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice,
constituirea rezervelor de stat, alte acţiuni şi obiective cu caracter economic şi social.
b) Redistribuirea unor venituri primare sau derivate (socială) este operaţiunea de preluare
a unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în
folosul altora decât posesorii iniţiali ai resurselor.
Redistribuirea aplică principiul depersonalizării resurselor, înfâptuindu-se pe mai multe
planuri pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor generale ale societăţii. Datorită faptului că
redistribuirea exagerată şi nerealistă are consecinţe grave asupra cointeresării şi responsabilităţii,
practicarea acestuia prin metode administrative şi gratuite justificată va fi înlocuită cu
redistribuirea prin metode economice sau restituibile. În cazurile când redistribuirea se realizează
pe baza principiului mutualităţii, aceasta este nu numai inerentă dar şi echitabilă.
c) Reglarea unor fenomene economice sau sociale (economică) acţionează în mod diferit
în cazul unităţilor economice sau a persoanelor fizice. La unităţile economice, prin
impozite şi taxe se influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de lucrări şi
servicii publice, rentabilitatea, eficienţa economico-financiară, etc. La persoanele fizice,
prin impozite şi taxe se stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole şi
3
ale altor bunuri, pe care le au în patrimoniul personal, se limitează realizarea de venituri
exagerate, etc.

3. Teorii în reglementarea sistemului de impunere de către stat


În legătură cu dreptul statului de a reglementa sistemul de impunere, în literatura de
specialitate, au fost emise mai multe teorii:
• Teoria organică a fost teoretizată de gânditori de frunte ai filosofiei clasice germane:
Hegel, Fichte şi Schelling. Potrivit acestei teorii "statul s-a născut din însăşi natura omenească"
iar dreptul de impunere este un produs necesar dezvoltării istorice a popoarelor". În aceste
condiţii, dreptul de impunere nu este necesar să fie justificat, deoarece toate popoarele trăiesc în
"viaţa de stat şi toate statele pentru garantarea existenţei lor, au nevoie de exercitarea dreptului
de impunere". Scopul exercitării acestui drept este de a constitui fonduri băneşti necesare
menţinerii organizării de stat ori "scopul fiind absolut necesar se impune ca şi mijlocul pentru
realizarea scopului să fie imperativ".
• Teoria sociologică. Potrivit acestei teorii, statul este considerat a fi un "stăpân absolut"
născut din frământările organizărilor sociale şi reprezintă "forţa brutală" a minorităţii organizate
pentru a impune împotriva majorităţii stăpânite. Conform acestei teorii, deţinătorul puterii nu era
legat de drept, deoarece emană de la el - voinţa lui era dreptul. Prin urmare, voinţa capricioasă a
suveranului determină normele de conduită socială.
Instituirea dreptului de a percepe impozite şi taxe a apărut o dată cu crearea unui aparat
public complicat şi cu necesitatea de a avea mijloacele de întreţinere şi funcţionare. Pentru a
menţine această forţă publică sunt necesare contribuţiile cetăţenilor.
• Teoria contractului social a fost întemeiată de Thomas Hobbles şi dezvoltată de Jean-
Jeacques Rousseau în lucrarea "Contractul social".
În teoria contractului social, dreptul formal de impunere apare ca rezultatul unei înţelegere
între stat şi contribuabili. Cetăţenii renunţă la o parte din libertăţi, făcând, în acelaşi timp, şi
sacrificii de ordin material concretizate în impozite, în schimbul unor activităţi realizate şi
garantate de stat. Statul este considerat ca o autoritate superioară, căreia i se supun oamenii liberi
care 1-au creat pe baza unui contract.
• Teoria echivalenţei numită şi teoria schimbului sau teoria intereselor a fost fondată de
Adam Smith şi continuată de Charles Louis Montesquieu.
Conform concepţiei economistului Adam Smith maximele sau principiile fundamentale ale
impunerii, devenite foarte tradiţionale în ultimele decenii sunt:
1) maxima de justiţie: "cetăţenii fiecărui stat trebuie să contribuie la cheltuielile guvernamentale,
atât cât le permite facultăţile proprii, adică în proporţia veniturilor pe care le realizează sub
protecţia statului";
2) maximi de certitudine: "impozitul stabilit fiecărui cetăţean trebuie să fie prestabilit şi nu
arbitrar. În epoca modernă, cuantumul plaţii trebuie să fie cert pentru contribuabil, ca şi pentru
orice altă persoană".
3) maxima comodităţii: "toate contribuţiile trebuie să fie pretinse la termenele şi urmând
procedeul care este mai convenabil contribuabilului";
4) maxima economiei: "toate contribuţiile trebuie să fie stabilite de o manieră care să scoată din
buzunarul cetăţeanului cât mai puţin posibil faţă de ceea ce urmează să intre în trezoreria
statului”.
Teoria echivalenţei impozitelor a fost actualizată oficial în SUA. de câtre Tribunalul
Suprem Federal. Această actualizare a teoriei echivalenţei impozitelor cuprinde, mai mult decât
formulările teoretice anterioare, caracterizarea echivalentului pe care statul modern îl acordă
contribuabilului de impozite şi care constă atât în protecţia persoanei şi proprietăţii lor, cât şi în
toate avantajele publice social-culturale. Deci statul stabileşte cota de impunere a supuşilor în

4
raport cu avantajele create, dînd în acelaşi timp şi măsura acestora în raport cu mărimea
serviciilor sau avantajelor - cu cât vor fi mai mari, cu atât impozitele vor fi mai ridicate.
Impozitul, aşa cum afirma Charles Louis Montesquieu, este "o porţiune pe care o dă fiecare
cetăţean din bunul său, pentru a avea siguranţa celeilalte părţi sau pentru a se folosi de ea".
După această teorie, impozitele se confruntă cu taxele, deci dacă impozitele ar fi într-
adevăr echivalente, ar trebui să măsoare în mod just stabilirea şi perceperea lor. Practic este
imposibil de stabilit pentru fiecare cetăţean în parte, de ce anume avantaje sau serviciu se bucură
în organizarea de stat.
• Teoria siguranţei este inspirată din opera lui Jonh Locke şi Francois Quisnay,
influenţată fiind de concepţia filozofică şi de ideile liberalismului clasic, care atribuiau statului
un rol de "paznic de noapte", de pază a dreptului şi asigurarea siguranţei publice.
Această teorie este asemănătoare cu teoria contractului social şi teoria echivalenţei, esenţa
ei constând într-un contract dintre stat şi cetăţean. Conform acestei teorii, impozitele sunt
considerate ca prima de asigurare. Statul pe de o parte, asigură viaţa şi bunurile, iar cetăţenii, pe
de altă parte, plătesc un impozit, un fel de primă de asigurare. Teoria siguranţei oferă, în acelaşi
timp, şi măsura impozitelor, deoarece mărimea lor va fi dată de calitatea cetăţeanului şi valoarea
bunurilor pe care le posedă.
Teoria siguranţei a fost combătută pe motiv că statul nu îşi asumă vreun angajament formal
de asigurare faţă de cetăţeanul său. Dacă ar exista un asemenea angajament, s-ar impune o
despăgubire din partea statului, atunci când bunurile contribuabililor au fost distruse s-au
sustrase.
• Teoria sacrificiului. Conform acestei teorii, raţiunea impozitului este justificată de însăşi
natura statului, în sensul că statul este un produs necesar al dezvoltării istorice şi nicidecum o
organizare socială bazată pe voinţa declarată a cetăţenilor sau a unui grup de cetăţeni. Astfel, cei
care vor recunoaşte că viaţa socială, în complexitatea ei, nu poate exista decât sub forma
organizării de stat, trebuie să recunoască şi dreptul la impunere. Dreptul statului de a stabili şi
percepe impozite este o consecinţă directă a obligaţiei sale de a îndeplini funcţiile şi sarcinile de
stat. Toţi cetăţenii provoacă o serie de cheltuieli pe care statul este obligat să le onoreze şi, prin
urmare, aceste cheltuieli trebuie finanţate de cei care le cauzează. De aici impozitul apare nu ca
un contraserviciu special pentru anumite servicii sau avantaje, ci ca o datorie a tuturor cetăţenilor
pentru asigurarea existenţei şi a condiţiilor de dezvoltare a întregului social căruia îi aparţine. În
acest sens, datoria de contribuţie a cetăţenilor este analogică cu datoria de cetăţean.
Independent de aceste teorii, toţi cetăţenii au obligaţia a plăti impozitele, fără a se avea în
vedere interesele fiecărui contribuabil în parte, ci numai interesele colectivităţii, luată ca un
ansamblu de entităţi independente.

4. Elementele impozitului
Impozitul reprezintă un instrument complex alcătuit dintr-un şir de componente.
Principalele elementele ale impozitului înaintate în teoria şi practica financiară sunt următoarele:
Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării acestuia şi
poate fi diferit în funcţie de provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului. Astfel,
ca obiect al impozitului poate apărea:
• Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi veniturile persoanelor fizice;
• Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de transport;
• Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea executată, bunul
importat sau uneori cel exportat în cazul impozitelor indirecte;
• Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de timbru şi
înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea şi
dezbaterea succesiunilor, soluţionarea litigiilor de către organele de judecată.

5
Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează
evaluarea (calculul) impozitului. Baza de calcul poate să fie aceeaşi ca şi obiectul impozabil sau
să difere de acesta. Astfel, atunci când obiectul impozitului îl constituie valoarea, venitul sau
preţul acesta este în acelaşi timp şi bază de calcul, ca de exemplu, în toate cazurile impozitului pe
venit. Când este vorba de bunuri ca obiect al impozitului, atunci avem două cazuri:
a) în cazul impozitului funciar, când suprafaţa de teren este exprimată în m.p. sau ha este şi
element de calcul
b) în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este clădirea, iar calculul se face în
funcţie de valoarea acesteia.
Situaţie asemănătoare este în cazul taxelor pe succesiuni, când obiectul taxării îl constituie
dezbaterea succesiunii şi actele întocmite cu acest prilej, în timp ce baza de calcul este valoarea
acesteia.
Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică deţinătoare
sau realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la plata acestuia.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima instanţă
impozitul (căruia i se adresează). Deoarece adesea se fac confundări între subiect şi suportator al
impozitului trebuie de făcut o distincţie între ele. De cele mai multe ori subiectul şi suportatorul
sunt una şi aceeaşi persoană fizică sau juridică. Însă în anumite cazuri suportatorul impozitului
este o altă persoană decât subiectul. În cazul impozitelor directe aceste două elemente sunt
reprezentate de una şi aceeaşi persoană. Spre exemplu, în cazul impozitelor pe salarii,
contribuabil este persoana fizică şi ea efectiv suportă această sarcină fiscală. În cazul impozitelor
indirecte (TVA, accize) aceste elemente apar ca persoane diferite. Accizul are ca subiect pe
agenţii economici care produc şi realizează produse şi mărfuri supuse acestui impozit, însă
suportatorul este consumatorul care efectiv achită acest impozit în momentul procurării
produsului sau mărfii respective. Deci, impozitele indirecte plătite de unele persoane sunt
transpuse în sarcina altor persoane. Astfel se ajunge la fenomenul repercusiunii impozitelor.
Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul (venit ori, excepţional, averea).
Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai multe forme: salariu, profit, dividend etc. Averea
poate apărea sub formă de capital (în cazul acţiunilor emise) sau sub formă de bunuri (mobile
sau imobile). În cazul impozitului pe venit sursa impozitului întotdeauna coincide cu obiectul
impunerii, pe când la impozitele pe avere sursa nu coincide cu obiectul impunerii, deoarece
impozitul se plăteşte din venitul obţinut în urma exploatării (utilizării) averii respective.
Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia
impozabilă, adică leul (u.m.) în cazul veniturilor; m.p. sau ha la impozitul funciar; capacitatea
cilindrică la mijloacele de transport etc.
Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare) reprezintă impozitul aferent
unei unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit într-o cotă fixă sau în cote procentuale.
Cota fixă este o sumă absolută, invariabilă pe unitatea de măsură.
Cota procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul. Cota procentuală poate
fi:
- proporţională;
- progresivă;
- regresivă.
Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind identificarea
subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil, determinarea impozitului
datorat statului.
Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat faţă de
stat. El apare ca:
- interval de timp în care sumele trebuie vărsate la buget;

6
- dată fixă la care obligaţiunile trebuie achitate.
Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale
(financiare) şi se referă la reduceri, scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la buget.
• Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa de muncă cu
randament scăzut. Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a unor
categorii sociale ale populaţiei.
• Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este cazul reducerii bazei
impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.
• Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-şi achite
obligaţiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până la primul termen
de plată. Ca bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii de
contribuabili, mărindu-se şi gradul lor de cointeresare, pentru ai determina pe plătitori să-şi
achite cu anticipaţie obligaţiile faţă de buget, ce este avantajos pentru stat în condiţiile de
inflaţie.
• Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi respectiv,
fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la buget.
Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde, având scopul de a întări
odată în plus caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor, precizându-se totodată
penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. Cele mai frecvent
întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau sustragere de la impunere sunt majorările de
întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale pentru încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit
prevederilor legii penale. Se poate înţelege că în domeniul impozitelor poate să intervină şi
răspunderea penală pentru contribuabili persoane fizice ori salariaţi şi persoanelor juridice, în
cazurile în care încălcare normelor privind impozitele şi taxele întrunesc elemente constitutive
ale vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi emise în acest scop.

Tema 2. Modul de aşezare şi percepere a impozitelor

1. Principiile de impunere
2. Metode de evaluare a materiei impozabile
3. Procedee de percepere a impozitelor

1. Principiile impunerii
Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni efectuate în baza legii care au
scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice. Pentru
ca un sistem fiscal să poată fi considerat raţional trebuie să satisfacă o serie de cerinţe sau
principii, care se referă la dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor, precum şi la
obiectivele social-economice urmărite de politica fiscală.

7
Din punct de vedere politic, prin impunere se urmăreşte ca fiecare impozit introdus să
răspundă cerinţelor unor anumitor principii şi anume: principiului de echitate fiscală, de politică
financiară, de politică economică şi principii social-politice.
Principii de echitate fiscală. Echitatea fiscală înseamnă dreptate şi justeţe în materie de
impozite. Ea presupune impozitarea diferenţiată a veniturilor şi a averii în funcţie de puterea
contributivă a subiectului impozitului şi scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri
mici. Echitatea fiscală indică îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii.
Stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui anumit venit,
care ar permite satisfacerea nevoilor de trai strict necesare.
Remarcăm că minimul neimpozabil poate fi stabilit numai în cazul impozitelor directe, cu
precădere la impozitele pe venit, neavând aplicabilitate în impozitarea indirectă.
Fixarea sarcinii fiscale în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică luarea în
consideraţie a mărimii venitului sau a averii care este obiectul impunerii, precum şi a situaţiei
personale a contribuabilului, cum ar fi situaţia familială (celibatar sau căsătorit, numărul
persoanelor aflate în întreţinere etc).
Instalarea parităţii fiscale, cea ce înseamnă că la o anumită putere contributivă, sarcina
fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită egală cu sarcina fiscală a altei categorii sociale,
sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită egală cu sarcina fiscală a altei persoane din aceeaşi
categorie socială.
Instituirea impunerii generale, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate
persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepţia
persoanelor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).
Condiţiile expuse mai sus îşi găsesc reflectare în modul de dimensionare a impozitului
considerat şi de determinare a cuantumului impozitului. Practica fiscală, în acest sens, cunoaşte
impunerea în sume fixe şi impunerea în cote procentuale.
Impunerea în sume fixe este de origine mai veche, are un grad mai mare de subiectivism.
Un asemenea impozit, cunoscut sub denumirea de capitaţie, era răspândit pe larg în Evul Mediu.
Cuantumul impozitului era stabilit abuziv, fiind determinat nu de mărimea venitului sau a averii
şi nici de situaţia personală a plătitorului, dar de necesarul de mijloace pentru a fi colectate.
Evident, acest procedeu de impunere nu se potriveşte cu echitatea fiscală.
O dată cu liberalizarea economică, impunerea în sume fixe a cedat treptat locul impunerii
în cote procentuale. Practica fiscală a generat diversificarea caracterului cotelor, aşa că poate fi
întâlnită impunerea în cote proporţionale, în cote progresive şi în cote regresive.
Impunerea în cote proporţionale reprezintă o manifestare nemijlocită a egalităţii în faţa
impozitelor. În cazul acestui procedeu de impunere se menţine constantă cota de impunere
indiferent de modificare a mărimii obiectului impunerii, se aplică aceeşi cotă oricare ar fi
dimensiunile materiei impozabile, cota impozitului rămâne invariabilă la labilitatea gabaritelor
obiectului impozabilr. Prin aceasta se asigură în permanenţă aceeaşi proporţie între volumul
venitului sau valoarea averii şi cuantumul impozitului datorat. Impunerea în cote proporţionale
este proprie calculării impozitelor de tip real - funciar, pe imobil, pe genuri de activitate etc. şi se
întâlneşte şi în cazul impozitelor indirecte - taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxa vamală, taxa
de timbru etc.
Cu toate că introducerea impunerii în cote proporţionale a fost un mers-înainte faţă de
impunerea în sume fixe, totuşi nu s-a atins o justeţe irevocabilă în repartizarea sarcinilor fiscale.
Astfel, nici impunerea în cote proporţionale nu a soluţionat problema ce reiese din axioma că
puterea contributivă a diferitelor categorii sociale creşte pe măsură ce acestea obţin venituri mai
mari sau posedă averi mai importante.
Depăşirea acestei deficienţe a impunerii în cote proporţionale s-a obţinut prin introducerea
impunerii în cote progresive. Acestui procedeu îi este caracteristică sensibilitatea cotei de
impunere la modificarea obiectului impozabil. Nivelul cotei nu rămâne constant, dar creşte pe
măsura sporirii dimensiunilor materiei impozabile, ceea ce face ca dinamica cuantumului
impozitului să o devanseze pe cea a volumului materiei impozabile. Cotele progresiei pot creşte

8
fie într-un ritm constant, fie într-unui variabil. Impunerea progresivă se întâlneşte în practica
fiscală sub forma impunerii în cote progresive simple (globale) şi sub forma impunerii în cote
progresive compuse (pe tranşe de venit).
În cazul impunerii în cote progresive simple, se aplică aceeaşi cotă asupra întregii materii
impozabile aparţinând unui plătitor. Cota de impozit va fi cu atât mai mare, în limitele
progresivităţii stabilite, cu cât volumul materiei impozabile va fi mai mare. Cuantumul
impozitului datorat statului reprezintă produsul dintre venitul (averea) impozabil şi cota
impozitului corespunzătoare nivelului respectiv al acestuia.
Impunerea în cote progresive simple, deşi se bazează pe creşterea cotei de impozit pe
măsura sporirii mărimii materiei impozabile, prezintă totuşi unele neajunsuri. Astfel, această
modalitate de impunere îi dezavantajează pe cei care au venituri al căror nivel se situează la
limita imediat superioară celei până la care acţionează o anumită cotă de impozit.
Impunerea în cote progresive compuse presupune divizarea materiei impozabile în mai
multe tranşe, iar pentru fiecare tranşă de venit (avere) este stabilită o anumită cotă de impozit.
Prin însumarea impozitelor parţiale, calculate pentru fiecare tranşă de venit (avere) în parte, se
obţine impozitul total de plată ce revine în sarcina unui contribuabil.
Impunerea în cote progresive compuse înlătură neajunsurile semnalate de impunerea în
cote progresive globale. Ea este folosită pe larg la impunerea veniturilor obţinute de persoanele
fizice, fiind însă întâlnită şi la unele impozite pe avere.
Practica fiscală cunoaşte şi impunerea în cote regresive care se întîlneşte mai rar, atît în
trecut, cât şi în prezent. Ea se aplică în cazuri excepţionale, pentru perioade limitate de timp, în
scopul soluţionării unor probleme de ordin economic sau politic. Acestui procedeu îi este
proprie de asemenea sensibilitatea cotei de impunere la modificarea obiectului impozabil. Insă
în acest caz nivelul cotei descreşte pe măsura sporirii dimensiunilor materiei impozabile, ceea ce
face ca dinamica cuantumului impozitului să fie inferioară dinamicii volumului materiei
impozabile. Cotele regresiei, similar progresiei, pot descreşte fie într-un ritm constant, fie într-
unui variabil. Impunerea regresivă se întâlneşte în practica fiscală sub forma impunerii în cote
regresive simple (globale) şi sub forma impunerii în cote regresive compuse (pe tranşe de venit).
In cazul impunerii în cote regresive simple, se aplică aceeaşi cotă asupra întregii materii
impozabile aparţinând unui plătitor. Cota de impozit va fi cu atât mai mică, în limitele
regresivităţii stabilite, cu cât volumul materiei impozabile va fi mai mare. Cuantumul
impozitului datorat statului reprezintă produsul dintre venitul (averea) impozabil şi cota
impozitului corespunzătoare nivelului respectiv al acestuia.
Impunerea în cote regresive compuse presupune divizarea materiei impozabile îri mai
multe tranşe, iar pentru fiecare tranşă de venit (avere) este stabilită o anumită cotă de impozit.
Prin însumarea impozitelor parţiale, calculate pentru fiecare tranşă de venit (avere) în parte, se
obţine impozitul total de plată ce revine în sarcina unui contribuabil.
Vom insista asupra necofundării noţiunii impunere în cote regresive cu cea de impozite
regresive. Impozitele regresive sunt acele impozite care, fiind achitate, diminuează într-o
proporţie diferită veniturile, afectând mai mult veniturile mici. De regulă, aceasta se referă la
impozitele indirecte. Afirmaţia se bazează pe faptul că impozitul indirect plătit - la cumpărarea
unei mărfi sau cănd se apelează la un anumit serviciu - ca suma fixă pe unitatea de produs sau
sub forma cotei procentuale, este acelaşi pentru toţi cumpărătorii (beneficiarii serviciului),
indiferent de mărimea veniturilor acestora. Cu alte cuvinte, ponderea impozitului indirect în
venitul cumpărătorului este invers proporţională cu venitul acestuia.
După cum se observă, modul de impunere bazat pe utilizarea cotelor progresive compuse,
într-o măsură mai mare decât celelalte, permite respectarea cerinţelor echităţii fiscale, fapt ce a
determinat extinderea aplicării lui în practica fiscală internaţională.
Revenind la principiul echităţii fiscale, vom menţiona că realizarea lui este posibilă numai
în cazul întrunirii simultan a tuturor condiţiilor expuse mai sus, care în ansamblu îi formează
esenţa.

9
Principii de politică financiară. Această grupă de principii le înglobează pe cele de ordin
financiar, constituie cerinţele ce oferă realizarea obiectivelor financiare - acumularea
mijloacelor publice. Astfel, impozitul trebuie să corespundă următoarelor criterii: randament
financiar ridicat, stabilitate şi elasticitate.
Randamentul financiar ridicat al impozitului poate fi atins prin realizarea unui şir de
condiţii, principalele fiind:
Universalitatea impozitului, prescripţie că el trebuie să fie plătit de toate persoanele fizice
şi/sau juridice care obţin venituri din aceeaşi sursă, posedă acelaşi gen de avere sau îşi procură
aceeaşi categorie de bunuri. Caracterul universal al impozitului presupune ca întreaga materie
impozabilă ce aparţine unei persoane să fie supusă impozitării.
Obligativitatea impozitului, clauză ce exclude posibilitatea de evaziune fiscală, elimină
eventualitatea de sustragere de la impunere a unei părţi din materia impozabilă.
Eficienţa impozitului, prevedere ca volumul cheltuielilor pentru stabilirea obiectului
impozabil, calcularea cuantumului şi perceperea impozitului să fie cât mai redus.
Convenienţa impozitului înseamnă comoditatea achitării lui de către contribuabil în termen
şi mod convenabil.
Stabilitatea impozitului, privită din punctul de vedere al misiunii lui financiare, înseamnă
menţinerea constantă a randamentului impozitului de-a lungul întregului ciclu economic,
indiferent de faza parcursă. Aceasta înseamnă că randamentul impozitului nu trebuie neapărat să
sporească concomitent cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor în perioada de
ascensiune economică şi nici să scadă în stadiul de recesiune a economiei.
Elasticitatea impozitului presupune reacţia automată a impozitului la condiţiile economice
schimbătoare, fără a fi necesare ajustări în cotele impozitelor, posibilitatea de adaptare maşinală
continuă a acestuia la necesităţile de venituri ale statului. Astfel, dacă economia se află în
recesiune, impozitul trebuie să aducă acelaşi volum de resurse financiare pentru finanţarea
cheltuielilor publice, ca şi până la declin.
Principii de politică economică. Această grupă de principii are în vedere criteriile de
construcţie a impozitului, datorită cărora el exercită, în afară de cea financiară, o altă misiune
importantă - de influenţare a proceselor economice. Maniera de formarie a impozitului îl
trasformă în instrument de stimulare, reglementare sau deprimare economică.
Impozitele, în rolul de instrumente ale politicii economice, pot fi folosite pentru
impulsionarea sau suprimarea dezvoltării unor sectoare sau ramuri ale economiei, de stimulare
ori de reducere a producţiei sau a consumului unor mărfuri, de extindere a exportului sau de
restrângere a importului anumitor bunuri etc.
Încurajarea dezvoltării unui sector (ramuri) economic poate fi realizată şi prin măsuri de
ordin fiscal, cum sunt: micşorarea impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care îşi
plasează capitalurile în remura dată; «reducerea sau scutirea de plata impozitelor indirecte a
mărfurilor autohtone produse în branşa respectivă; stabilirea unor taxe vamale ridicate la
importul produselor şi/sau serviciilor identice sau substituibile de profilul domeniului protejat;
facilitarea amortizării accelerate a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la
reducerea profitului impozabil al întreprinderilor din ramura favorizată etc. Frânarea dezvoltării
unei sfere, acţiune necesară în condiţiile hupraproducerii sau "supraîncălzirii" economiei, poate fi
obţinută prin modificarea instrumentelor fiscale de politică economică în sens opus.
În scopul creşterii consumului unui anumit bun, autorităţile procedează la micşorarea sau
chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute pe vânzarea acestuia. Şi invers, dacă se
urmăreşte reducerea consumului, atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit aplicate
la vânzarea bunului respectiv.
Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată prin măsuri fiscale care
consistă în restituirea parţială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate;
reducerea nivelului taxelor vamale percepute la importul anumitor mărfuri, utilizate la
fabricarea produselor destinate exportului. Limitarea accesului mărfurilor străine se poate
realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protecţionist la importul anumitor mărfuri,

10
iar restrângerea exportului unor categorii de produse - prin practicarea de taxe vamale la exportul
acestora. Pentru stimularea investiţiilor se apelează la reducerea impozitului aferent profitului
investit în maşini, utilaje şi alte echipamente active. în scopul atragerii clasei mijlocii în
procesele investiţionale, se recurge la scutirea de impozit a sumelor investite de persoanele cu
venituri medii. în vederea combaterii inflaţiei, se recurge la majorarea impozitelor.
Vom menţiona că impozitele sunt instrumente macroeconomice de o deosebită forţă,
provoacă puternice efecte cu caracter diferit, uneori diametral opus, cu totul neaşteptate şi
nedorite. Din acest punct de vedere, acţiunile de politică economică promovate prin intermediul
impozitelor trebuie să fie bine chibzuite fiscal, ajustate la mediul economic şi tradiţiile sociale
concrete, concordate cu instrumentele politicii economice de natură monetară, creditară şi
bugetară.
Principii social-politice. Această grupă de principii are în vedere criteriile de construcţie a
impozitului, datorită cărora el este utilizat la realizarea obiectivelor de ordin social şi politic.
Maniera de formaţie a impozitului îl transformă în instrument de protejare sau suprimare
economică a unor grupuri sociale.
Pentru sprijinirea materială a contribuabililor cu venituri mici şi a celor care au un anumit
număr de persoane la întreţinere se acordă unele facilităţi la impunere. Analog, persoanelor cu
anumite merite faţă de ţară (veterani ai războaielor, participanţi la acţiuni de apărare civilă etc.) li
se acordă diferite scutiri fiscale. Se bucură de înlesniri fiscale grupuri sociale profesionale -
militari, mineri, agricultori, angajaţi cu condiţii nocive de muncă etc.
Impozitele sunt folosite şi pentru limitarea consumului unor produse care au consecinţe
dăunătoare asupra sănătăţii (tutun, băuturi alcoolice) şi pentru impunerea suplimentară a
grupurilor sociale cu venituri mari, care procură mărfuri de lux, bijuterii, automobile etc.
Este cunoscut şi impozitul pe celibatari şi persoanele căsătorite fără copii, pentru a se stimula
creşterea natalităţii.
De regulă, partidul de guvernământ urmăreşte ca politica fiscală pe care o promovează să
fie în concordanţă cu interesele categoriilor şi grupurilor sociale pe care le reprezintă. Folosind
impozitele ca instrument politic, prin intermediul măsurilor cu caracter fiscal, încearcă să-şi
menţină influenţa în rândurile categoriilor sociale susţinătoare, mai ales în prejma alegerilor. De
menţionat că aceste acţiuni de politică financiară nu se înscriu în raţiunea financiară sau
economică, sunt în detrimentul altor categorii sociale şi dăunează evoluţiilor economice de
perspectivă.
Principiile impunerii, având un caracter universal, poartă totuşi amprenta particularităţilor
condiţionate de preferinţele, priorităţile, obiectivele, politicile acceptate pentru o perioadă sau
alta, de o guvernare sau alta, ori de o ţară sau alta.

2. Metode de evaluare a materiei impozabile


Stabilirea obiectului impozabil are drept scop constatarea şi evaluarea materiei impozabile.
Pentru ca veniturile sau averea să poată fi supuse impunerii, este necesar mai întâi ca organele
fiscale să constate existenţa acestora, iar mai apoi să procedeze la evaluarea lor. Evaluarea
materiei impozabile constă în determinarea dimensiunii acesteia. Ea poate fi efectuată prin două
metode:
- metoda evaluării indirecte, bazată pe prezumţie;
- metoda evaluării directe, bazată pe probe.
Metoda evaluării indirecte poate fi realizată prin trei variante:
- evaluarea pe baza unor indici exteriori ai obiectului impozabil;
- evaluarea forfetată;

11
- evaluarea administrativă.
Evaluarea pe baza unor indici exteriori ai obiectului impozabil poate fi efectuată numai în
cazul impozitelor reale şi permite determinarea mărimii obiectului impozabil ci o anumită
aproximaţie. De exemplu, în cazul impozitului funciar, pentru stabilirea obiectului impozabil
erau folosite drept criterii următoarele semne: suprafaţa de teren (fără a lua în consideraţie
bonitatea sau destinaţia acestuia); numărul total de animale sau numărul animalelor de tracţiune
din gospodărie; cantitatea de sămînţă utilizată la sămănat; preţul pămîntului; mărimea arendei
etc.
În cazul impozitului pe clădiri, semnele potrivit cărora se stabilea mărimea impozitului
erau şi mai diverse: numărul coşurilor de fum (Rusia); lungimea fasadei (Amsterdam); locul
amplasării; mărimea chiriei etc. Această evaluare este simplă şi puţin costisitoare, în schimb –
arbitrară şi inexactă.
Evaluarea forfetată constă în faptul că organele fiscale, cu acordul contribuabilului,
atribuie o anumită valoare obiectului impozabil. Cu toate că această metodă este mai
"democratică", evident că nici în acest caz nu se poate stabili cu exactitate mărimea obiectului
impozabil.
Evaluarea administrativă constă în faptul că organele fiscale stabilesc mărimea
materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispoziţie. În măsura în care contribuabilul
nu este de acord cu evaluarea făcută de organul fiscal, el are dreptul să o contesteze,
prezentând argumentele de rigoare.
Determinarea obiectului impozabil prin evaluarea indirectă nu prezintă dificultăţi, este
simplă şi puţin costisitoare. Însă această metodă nu permite stabilirea exactă a mărimii
obiectului impozabil, ceea ce se reflectă negativ asupra echităţii fiscale.
Metoda evaluării directe cunoaşte două variante de realizare: evaluarea pe baza
declaraţiei a unei terţe persoane şi evaluarea pe baza declaraţiei plătitorului.
Evaluarea pe baza declaraţiei a unei terţe persoane constă în faptul că mărimea
obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei scrise pe care o terţă persoană, care
cunoaşte această mărime, este obligata prin lege să o depună la organele fiscale. Astfel, de
exemplu, agentul economic declară salariile pe care le-a plătit muncitorilor şi funcţionarilor săi,
chiriaşii declară chiria achitată proprietarului etc. Această modalitate elimină într-o anumită
măsură tentaţia de a sustrage materia impozabilă de la impunere, deoarece se consideră că
declarantul nu este interesat în ascunderea adevărului. Utilizarea acestei evaluări este posibilă
numai in cazul impozitării anumitor venituri.
Evaluarea pe baza declaraţiei plătitorului constă în faptul ea subiectul impozitului
este determinat prin lege să declare mărimea materiei impozabile. Contribuabilul este

12
obligat să ţină evidenţa veniturilor şi cheltuielilor realizate în procesul de activitate, să
întocmească raportul privind rezultatele financiare, să înainteze organelor fiscale declaraţia
privind veniturile obţinute sau averea posedată. Această modalitate de evaluare are aplicabilitate
mai largă, însă se consideră că ea admite posibilităţi mai mari de evaziune fiscală prin
prezentarea unor declaraţii nesincere şi prin imposibilitatea organelor fiscale de a controla
veridicitatea datelor prezentate.

Modalităţi de determinare a cuantumului impozitelor

Determinarea cuantumului impozitului se efectuează prin două metode: metoda de


repartiţie şi metoda de cotitare .
Metoda de repartiţie, care s-a practicat până în primele stadii de dezvoltare a
capitalismului, constă în faptul că autoritatea fiscală, în funcţie de necesităţile de resurse
publice, stabilea suma globală a impozitelor ce urmau să fie încasate pe întreg teritoriul
ţării. Această sumă era repartizată ulterior pe unităţi administrative-teritoriale, care se
împărţea mai departe pe contribuabili. Acest mod de stabilire a cuantumului
impozitului nu are la baza sa careva justificare economică şi urmare nu este potrivit principiului
echităţii fiscale.

Metoda de cotitare, folosită pe larg în practica contemporană, constă în calcularea


mărimii impozitului prin aplicarea cotelor asupra obiectului impozitului, determinat pentru
fiecare plătitor în parte
Cuantumul impozitului, în acest caz, depinde de mărimea obiectului impozabil şi ţine
cont de situaţia personală a plătitorului impozitului.
Vom menţiona că, conform metodelor de determinare a cuantumului, impozitele se
împart în impozite de repartiţie şi impozite de cotitare.

3. Procedee de percepere a impozitelor

După stabilirea mărimii impozitului, organele fiscale sunt obligate să aducă la


cunoştinţă contribuabililor cuantumul impozitului datorat şi termenele de plată a acestuia.
Următorul act este perceperea impozitelor, care este una din principalele acţiuni ale procesului
de impozitare.
Metodele de percepere a impozitelor au evoluat de asemenea de-a lungul timpului
reprezentând: colectarea impozitelor datorate de către unul din contribuabilii fiecărei localităţi;
încasarea impozitelor prin intermediul concesionarilor (arendaşilor); perceperea impozitelor de
către aparatul specializat (fiscal) al statului.

13
Colectarea impozitelor datorate de către unul din contribuabilii fiecărei
localităţi este proprie perioadei timpurii de existenţă a statului şi se reduce la colectarea
impozitelor de unul din diriguitorii comunităţii, care ulterior transmitea bunurile şi valorile
colectate unei subdiviziuni a autorităţii fiscale. Această metodă s-a menţinut şi mai târziu, însă
aplicarea ei era mai îngustă, cu precădere în regiunile îndepărtate, izolate, greu accesibile, unde
detaşamentele fiscului ajungeau foarte rar.
Încasarea impozitelor prin intermediul concesionarilor (arendaşilor) consta în
faptul că autoritatea fiscală, contra unei părţi din suma colectată, ceda dreptul de colectare a
impozitelor unor cetăţeni Deoarece profiturile acestora depindeau de încasările fiscale, este
evidenta dorinţa lor de a exagera povara fiscală, şi aşa injustă din cauza metodei oi arbitrare de
impozitare. Desigur, în condiţiile lipsei unei evidenţe certe şi exacte, erau frecvente falsificările şi
delapidările, fapt ce conducea la o eficienţă joasă a impozitelor.
Perceperea impozitelor de către aparatul specializat (fiscal) al statului înseamnă
în esenţă că funcţia de colectare a impozitelor este exercitată de un organ legal cu funcţii în
finanţe al administraţiei publice.
Încasarea impozitelor printr-un organ specializat al statului a început să fie aplicată pe
larg în perioada capitalismului premonopolist, iar în prezent a devenit metoda dominantă de
percepere a impozitelor şi taxelor.
Perceperea impozitelor prin aparatul fiscal se realizează prin mai multe forme: direct de
la plătitori; prin stopaj la sursă; prin aplicarea de timbre fiscale.
În cazul încasării impozitelor direct de la plătitori, sunt posibile doua variante:
a) plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale
pentru a achita impozitul datorat statului;
b) organul fiscal are obligaţiunea de a se deplasa la domiciliul
plătitorului pentru a-i solicita să achite impozitul cuvenit.
Vom menţiona că, potrivit modului de încasare de la plătitor impozitele se împart
în impozite portabile şi impozite cerabile.
În cazul încasării impozitelor prin stopaj la sursă, impozitul se reţine şi se varsă la
buget de către o terţă persoană. De exemplu, patronii sunt obligaţi să reţină impozitul pe salariu
datorat de angajaţi şi să-1 verse la buget. La fel procedează băncile la plata dobânzilor
titularilor de depozite de bani în cont şi societăţile comerciale la plata dividendelor
deţinătorilor de hârtii de valoare etc.
Perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale, folosită cel mai frecvent în
cazul taxei de stat, constă în procurarea timbrului respectiv şi prezentarea lui organului care

14
documentează sau întreprinde acţiunea solicitată. în prezent, aria aplicării acestui mod de
colectare a impozitelor se extinde, cuprinzând şi alte impozite, cum ar fi accizele etc.
Procedeele moderne de aşezare şi percepere a impozitelor trebuie sa fie bine organizate,
computerizate, automatizate pentru a crea comoditate contribuabililor şi a asigura oportunitatea
şi plenitudinea vărsămintelor la buget.

Tema 3: Sistemul fiscal


1. Sistemul fiscal al Republicii Moldova şi elementele lui.
2. Sistemul de impozite al Republicii Moldova.
3. Cadrul legislativ al sistemului fiscal al Republicii Moldova.
4. Serviciul fiscal al Republicii Moldova: componenţă şi funcţii.
5. Politica fiscală
Cuvinte-cheie:
• sistem fiscal;
• legislaţie fiscală;
• sistemul de impozite şi taxe generale de stat;
• sistemul de impozite şi taxe locale;
• administrare fiscală;
• organe fiscale.

1) Sistemul fiscal al Republicii Moldova şi elementele lui.

Sistemul fiscal reprezintă o componentă a sistemului financiar al Republicii Moldova şi


include următoarele elemente:
• legislaţia fiscală;
• sistemul de impozite şi taxe;
• administrarea fiscală şi organele fiscale.
Toate aceste verigi sînt strîns legate între ele, deoarece, în baza legislaţiei fiscaîe, organele
fiscale administrează procedurile fiscale, avînd ca scop colectarea impozitelor şi taxelor, acestea
din urmă constituind surse de venit ale statului. Eficienţa sistemului fiscal depinde de eficienţa
fiecărui element constitutiv.
Conform Codului Fiscal, sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea: impozitelor
şi taxelor, principiilor, formelor, metodelor de stabilire, modificare şi anulare a acestora,
prevăzute de Codul Fiscal, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.

15
2) Sistemul de impozite al Republicii Moldova.

Sistemul impozitelor şi taxelor percepute în Republica Moldova corespunde structurii


administraţiei publice din Republica Moldova, care este constituită din:
- administraţia publică centrală;
- administraţia publică locală.
In conformitate cu articolul 6 al Codului Fiscal al Republicii Moldova, impozitele şi taxele
percepte în Republica Moldova sînt:
- impozitele şi taxele generale de stat;
- impozitele şi taxele locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat include:
a) impozitul pe venit;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) impozitul privat;
e) taxa vamală;
f) taxele percepute în fondul rutier.
Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:
a) impozitul pe bunurile imobiliare;
b) impozitul pentru folosirea resurselor naturale;
c) taxa pentru amenajarea teritoriului;
d) taxa pentru dreptul de a organiza licitaţii locale şi loterii;
e) taxa hotelieră;
f) taxa pentru amplasarea publicităţii (reclamei);
g) taxa pentru dreptul de a aplica simbolica locală;
h) taxa pentru amplasarea unităţilor comerciale;
i) taxa de piaţă;
j) taxa pentru parcarea autovehiculelor;
k) taxa balneară;
I) taxa de la posesorii de cîini;
m) taxa pentru dreptul de a efectua filmări cinematografice şi televizate;
n) taxa pentru trecerea frontierei de stat;
0) taxa pentru dreptul de a vinde în zona vamală;
p) taxa pentru dreptul de a presta servicii de transportare a călătorilor;

16
q) taxa pentru salubrizarea teritoriului, utilizarea ambalajului, deşeurilor menajere solide şi de
producţie.
Relaţiile ce ţin de toate impozitele şi taxele enumerate mai sus se reglementează de Codul
Fiscal şi de alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.
La stabilirea impozitelor şi taxelor se determină;
a) subiecţii impunerii;
b) obiectele impunerii şi baza impozabilă;
c) cotele impozitelor şi taxelor;
d) modul şi termenele de achitare a impozitelor şi taxelor;
e) facilităţile (înlesnirile) privind impozitele şi taxele sub formă de scutire parţială sau totală ori
de cote reduse.
Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu Codul Fiscal în vigoare şi cu alte acte
normative adoptate în conformitate cu acesta, reprezintă una din sursele de venit ale bugetului
consolidat.
În conformitate cu articolul 7 al CF „Stabilirea, modificarea şi anularea impozitelor şi
taxelor generale de stat şi locale":
(1) Impozitele şi taxele generale de stat şi locale se stabilesc, se modifică sau se anulează,
exclusiv prin modificarea şi completarea Codului Fiscal.
(2) Pe parcursul anului fiscal (calendaristic), stabilirea de noi impozite şi taxe generale de stat şi
locale, în afară de cele prevăzute de CF al R.M., sau anularea ori modificarea impozitelor şi
taxelor în vigoare privind determinarea subiecţilor impunerii şi a bazei impozabile, modificarea
cotelor şi aplicarea facilităţilor fiscale se permit numai concomitent cu modificarea
corespunzătoare a bugetului de stat.
(3) Impozitele locale, lista şi plafoanele taxelor locale se aprobă de către Parlament.
(4) Deciziile autorităţilor administraţiei publice - ale municipiilor, oraşelor, satelor (comunelor),
precum şi ale altor unităţi administrativ-teritoriale instituite în condiţiile legislaţiei
- cu privire la punerea în aplicare, la modificarea, în limitele competenţei lor, a cotelor, a
modului şi termenelor de achitare şi la aplicarea facilităţilor se adoptă pe parcursul anului fiscal,
concomitent cu modificările corespunzătoare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.
(5) Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care au filiale şi/sau subdiviziuni în afara unităţii
administrativ-teritoriale în care se află reşedinţa de bază plătesc impozite şi taxe (cu excepţia
taxei pe valoarea adăugată, a accizelor şi a taxelor destinate transferării în fondul rutier) la
bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de la reşedinţa filialelor şi/sau subdiviziunilor.

3) Cadrul legislativ al sistemului fiscal al Republicii Moldova.

17
În conformitate cu articolul 3 al Codului Fiscal, legislaţia fiscală se constituie din:
1. Codul Fiscal;
2. Alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.
1. CF al R.M. a fost de multiple ori completat şi modificat. Actualmente, CF întruneşte 9 titluri:
- Titlul I - „DISPOZIŢII GENERALE”;
- Titlul II - „IMPOZITUL PE VENIT”;
- Titlul UI - „TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ”;
- Titlul IV - „ACCIZELE”;
- Titlul V - „ADMINISTRAREA FISCALA”;
- Titlul VI - „IMPOZITUL PE BUNURILE IMOBILIARE”;
- Titlul VII - „TAXELE LOCALE”;
- Titlul VIII - „TAXELE PENTRU RESURSELE NATURALE”.
- Titlul VIII - „TAXELE FONDULUI RUTIER”.
Prin Codul Fiscal se stabilesc:
- principiile generale ale impozitării în Republica Moldova;
- statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale şi al altor participanţi la relaţiile
reglementate de legislaţia fiscală;
- principiile de determinare a obiectului impunerii;
- principiile evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse;
- modul şi condiţiile de tragere la răspundere pentru încălcarea legislaţiei fiscale;
- modul de contestare a acţiunilor organelor fiscale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale
acestora.
Codul Fiscal reglementează relaţiile ce ţin de executarea obligaţiilor fiscale în ce priveşte
impozitele şi taxele generale de stat, stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare
şi percepere a impozitelor şi taxelor locale.
Noţiunile şi prevederile CF al R.M. se aplică, în exclusivitate, în limitele relaţiilor fiscale şi
ale altor relaţii legate de acestea.
2. Conform alin.(2) din articolul 3 al CF al R.M., actele normative adoptate de către Guvern,
Ministerul de Finanţe, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lingă Ministerul de Finanţe,
Departamentul Vamal, de alte autorităţi de specialitate ale administraţiei publice centrale,
precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale, în temeiul şi pentru executarea CF,
nu trebuie să contravină prevederilor lui sau să depăşească limitele acestuia.
În cazul apariţiei unor discrepanţe între actele normative indicate la alin.(2) şi prevederile
Codului Fiscal, se aplică prevederile codului.

18
Impozitarea se efectuează în baza CF şi a altor acte normative adoptate în conformitate cu
acesta, publicate în mod oficial, şi care sînt în vigoare pe perioada stabilită pentru achitarea
impozitelor şi taxelor.
Acordurile (convenţiile) internaţionale privind evitarea dublei impuneri completează
legislaţia fiscală.
Articolul 4 al CF „Tratatele internaţionale” prevede următoarele:
(1) Dacă un acord (o convenţie) intemaţional(ă) care reglementează impunerea, la care Republica
Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele fixate în Codul Fiscal sau în alte
acte normative adoptate în conformitate cu acesta, se aplică regulile şi prevederile acordului
(convenţiei) internaţional(e).
(2) Prevederile alin.(l) nu se aplică în cazurile cînd rezidentul statului cu care a fost încheiat
acordul (convenţia) internaţional(ă) este folosit pentru obţinerea facilităţilor fiscale de către o
altă persoană care nu este rezident al statului cu care a fost încheiat acordul (convenţia) şi care nu
are dreptul la facilităţi fiscale.

4) Serviciul fiscal al Republicii Moldova: componenţă şi funcţii.

În conformitate cu articolul (9) al Codului Fiscal "Administrarea fiscală", administrarea


fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de:
- asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în
bugetele de toate nivelurile şi în fondurile extrabugetare;
- precum şi de efectuarea acţiunilor de cercetare penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce
atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
Articolul 10 al CF „Activitatea organelor fiscale" stipulează următoarele:
(1) Organizarea activităţii şi funcţionarea organelor fiscale sînt reglementate de CF al R.M. şi de
alte acte normative adoptate în conformitate cu acesta.
In conformitate cu Articolul 131 al CF al R.M. "Organele cu atribuţii de administrare fiscală":
(1) Organele care exercită atribuţii de administrare fiscală sînt:
• organele fiscale (Serviciul Fiscal de Stat, etc.) ale Serviciului Fiscal de Stat sînt constituite din:
- Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul de Finanţe;
- inspectorate fiscale de stat teritoriale.
Structura organizatorică a Serviciului Fiscal de Stat se aprobă de Guvern, iar raza de
activitate a organelor fiscale teritoriale şi raza de deservire a contribuabililor - de către
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lingă Ministerul de Finanţe.

19
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lingă Ministerul de Finanţe şi fiecare
inspectorat fiscal de stat teritorial, fiind subordonat primului:
a) au statut de persoană juridică şi sînt finanţate de la bugetul de stat;
b) activează în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al CF şi al altor legi, al hotărîrilor
Parlamentului, al decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, al hotărîrilor şi ordonanţelor
Guvernului, al deciziilor în problemele fiscale adoptate de autorităţile administraţiei
publice locale în limitele competenţei. Ministerul de Finanţe exercită dirijarea metodologică a
activităţii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat fără ingerinţe în activitatea lui şi a
inspectoratelor fiscale de stat teritoriale.
Sarcina de bază a organului fiscal constă în exercitarea controlului asupra:
- respectării legislaţiei fiscale;
- calculării corecte;
- vărsării depline şi la timp la buget a sumelor obligaţiilor fiscale.
• Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (Conform Legii cu privire la
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, „Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei este un organ de ocrotire a normelor de drept,
specializat în contracararea infracţiunilor economico-financiare şi fiscale, precum şi a corupţiei.
Centrul reprezintă un organ unitar centralizat, constituit dintr-un aparat central şi subdiviziuni
teritoriale”);
• organele vamale (Autoritatea centrală de specialitate, care exercită conducerea efectivă a
activităţii vamale în Republica Moldova este Departamentul Controlului Vamal.
Conform articolului (9) al Codului Vamal, “Organele vamale sînt organe de drept care constituie
un sistem unic, format din Departamentul Controlului Vamal, birouri vamale şi posturi vamale.
Statutul, funcţiile şi competenţa Departamentului Controlului Vamal sînt determinate de
Guvern”);
• serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor şi alte organe
abilitate conform legislaţiei.
Organele cu atribuţii de administrare fiscală, în procesul exercitării atribuţiilor respective,
conlucrează între ele şi colaborează cu alte autorităţi publice.
Organele cu atribuţii de administrare fiscală au dreptul să colaboreze cu organele
competente din alte ţări şi să fie membre ale organizaţiilor internaţionale de specialitate. Modul
de colaborare şi de activitate este stabilit în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale.

5) Politica fiscală

20
Politica fiscală reprezintă politica în domeniul stabilirii resurselor financiare publice.
Ea stabileşte:
1. volumul şi provenienţa resurselor ce pot fi procurate de stat de la fondurile sale
2. metode de preluare ce se utilizează în procesul de constituire a fondurilor financiare,
deci stabilirea sistemului şi instrumentelor fiscale.
3. obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite în procesul de constituire
a fondurilor financiare.
Volumul şi provenienţa resurselor financiare se determină în dependenţă de:
1. cheltuielile publice care sunt redate de necesarul de resurse financiare,
2. produsul intern brut,
3. nivelul şi progresivitatea impozitelor.
Fondurile financiar-publice se pot forma în baza unei contribuţii egal plătită de
contribuabili sau de o contribuţie diferenţială care depinde de mărimea venitului, de situaţia
personală şi de capacitatea de muncă şi domeniul de activitate.

Întrebări de recapitulare:
1. Care sînt elementele constitutive ale sistemului fiscal al Republicii Moldova?
2. Ce impozite şi taxe formează sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat?
3. Care sînt taxele din cadrul sistemului impozitelor şi taxelor locale?
4. Care sînt impozitele din cadrul sistemului impozitelor şi taxelor locale?
5. Care sînt sursele de reglementare a veniturilor sistemului bugetar?
6. Care sînt sursele de reglementare a veniturilor bugetelor unităţilor administraţiv-teritoriale?
7. Ce reprezintă administrarea fiscală?
8. Care sînt organele cu atribuţii de administrare fiscală?
9. Care sînt organele constitutive ale Serviciului Fiscal de Stat?

Tema 4: Taxa pe valoare adăugată (TVA)

1. Taxa pe valoare adăugată – noţiuni generale.


2. Livrările impozabile şi livrările scutite de taxa pe valoare adăugată.
3. Determinarea obiectului impozabil.
4. Modul de calculare a obligaţiei fiscale a TVA.
5. Termenele de stingere a obligaţiei fiscale.
6. Contabilitatea TVA.

1. T.V.A. - noţiuni generale


21
Taxa pe valoarea adăugată (T.V.A) este un impozit indirect, care se aplică asupra cifrei de
afaceri. În Republica Moldova TVA reprezintă un impozit general de stat. Prin intermediul
T.V.A se colectează la buget o parte din valoarea mărfurilor produse (serviciilor prestate,
lucrărilor executate) în republică sau importate.
T.V.A. a fost instituită în RM la 01.01.1992, înlocuind impozitul pe circulaţia mărfurilor.
Pe tot parcursul de existenţă T.V.A. a suferit multiple modificări care în mod direct şi indirect
influenţa negativ activitatea economică a agenţilor economici şi situaţia materială a populaţiei.
În scopul de a stabiliza acest impozit a fost adoptat un nou conţinut al legislaţiei şi reflectat în
Codul Fiscal al RM (Titlul III). Conform prevederilor titlului III al codului fiscal subiecţi
impozabili cu T.V.A. sunt:
1. persoanele fizice şi juridice care efectuiează livrări impozabile pe piaţa internă şi la
export şi sunt înregistrate sau trebuie să fie înregistrate în conformitate cu prevederile CF
(art. 112);
2. persoanele fizice şi juridice care importa mărfuri, cu excepţia persoanelor fizice care
importă mărfuri de uz sau consum personal, valoarea cărora nu depăşeşte limitele
stabilite de legislaţia în vigoare, indiferent de faptul înregistrării în calitate de subiect al
T.V.A. pe teritoriul RM
3. persoanele fizice şi juridice, care importă servicii considerate ca livrări impozabile
efectuate de persoanele menţionate.
Obiectele impozabile constituie:
1. Livrarea de către subiecţii impozabili a mărfurilor şi serviciilor, care reprezintă
rezultatul activităţii lor de întreprinzător în RM.
Livrare de mărfuri se consideră: transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin
comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială; achitarea
salariului în expresie naturală; alte plăţi în expresie naturală; transmiterea mărfurilor puse în gaj
în proprietatea deţinătorului gajului.
Livrare (prestare) de servicii reprezintă activitatea de prestare a serviciilor materiale şi
nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă; transmiterea
dreptului (inclusiv pe bază de leasing) privind folosirea oricăror mărfuri contra plată, cu plată
parţială sau gratuit; executarea lucrărilor de construcţii şi montaj, de reparaţie, de cercetări
ştiinţifice, de construcţii experimentale şi a altor lucrări.
2. Exportul mărfurilor şi serviciilor.
Export de mărfuri contituie scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al RM în conformitate
cu legislaţia în vigoare.

22
Export de servicii reprezintă prestarea de către persoanele juridice şi fizice rezidenţi ai RM
persoanelor juridice şi fizice nerezidenţi ai RM de servicii, al căror loc de livrare nu este RM
3. Importul mărfurilor şi serviciilor în RM, cu excepţia mărfurilor de consum personal
importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită în legea bugetului
pe anul respectiv.
Importul de mărfuri constituie introducerea mărfurilor pe teritoriul RM în conformitate cu
legislaţia vamală în vigoare.
Importul de servicii reprezintă prestarea serviciilor de către persoanele fizice şi juridice
aflate în afara RM persoanelor fizice şi juridice, rezidente sau nerezidente ai RM, pentru care
locul de livrare se consideră RM.
Se stabilesc următoarele cote ale T.V.A.:
1. cota de 20%, numită şi cota standard;
2. cota zero ( 0%);
3. cote reduse de 8%
4. cote reduse de 6%.
Cota standard se aplică asupra:
• tuturor livrărilor impozabile efectuate în RM.
• importurilor de mărfuri şi servicii.
Cota zero se aplică conf.art.104 la:
1. mărfurile şi serviciile exportate;
2. toate tipurile de transport internaţional de mărfuri şi pasageri;
3. energia electrică destinată populaţiei livrată de către întreprinderile producătoare
reţelelor de distribuţie, precum şi energia electrică livrată populaţiei de către reţelele de
distribuţie; energia termică şi apa caldă destinate populaţiei livrate de către întreprinderile
producătoare reţelelor de distribuţie, precum şi energia termică şi apa caldă destinate populaţiei
livrate de către întreprinderile producătoare şi reţelele de distribuţie, întreprinderile de
termoficare locale, cazangerii, staţii termice şi staţii-grup;
4. mărfurile şi serviciile destinate folosinţei oficiale a misiunilor diplomatice şi a altor misiuni
asimilate lor în RM, precum şi a uzului sau consumului personal al membrilor personalului
diplomatic şi administrativ-tehnic al acestor misiuni şi a membrilor familiei care locuiesc
împreună cu ei, pe bază de rec i proci late, în modul stabilit de Guvern;
5. mărfurile şi serviciile organizaţiilor internaţionale în limitele acordurilor la care RM este
parte. Lista organizaţiilor internaţionale se stabileşte în iegaa bugetului pe anul fiscal respectiv;
6. lucrările de construcţie a locuinţelor efectuate prin metoda ipotecară;

23
7. mărfurile (serviciile) livrate în zona economică liberă din afara leriionului vamal al Republicii
Moldova, livrate din zona economică libera in ai ara teritoriului vamal al RM, livrate în interiorul
zonei economice libere, precum şi cele livrate între rezidenţii diferitelor zone economice libere
ale RM. Mărfurile livrate din zona economică liberă pe restul teritoriului vamal al RM se impun
cu TVA conform legislaţiei fiscale.
Cota redusa de 8% se aplica la:
• pîine şi produse de panificaţie;
• lapte şi produsele lactate,
• zahăr, (ș.a.)
• medicamente
livrate pe teritoriul RM, cu excepţia produselor alimentare pentru copii care sunt scutite de TVA.
Cota redusă de 6% se aplică la:
• gazele naturale şi gazele lichefiate, atât la cele importate, cât şi la cele livrate pe
teritoriul RM.

2. Livrările impozabile şi livrările scutite de T.V.A.


Orice livrare efectuată de către plătitorii de TVA care nu este livrare scutită de impozit
constituie livrare impozabilă. Toate livrările se impozitează la cota standard în vigoare, cu
excepţia livrărilor la cota zero şi cote reduse.
T.V.A. prevede scutiri pentru un şir de livrări (vezi mai detaliat p.1-30 din alin. (I), art. 103
CF).
T.V.A. nu se aplică:
1. atît pentru livrările efctuate pe teritoriului RM cît şi la importul mărfurilor,
serviciilor de către subiecţii impozabili în cazul în care obiectul tranzacţiei îl constituie;
• locuinţa, pămîntul, arenda acestora, dreptul de livrare şi arendare a acestora (cu excepţia
plăţilor de comision)
• unele produse alimentare şi nealimentare pentru copii
• proprietatea de stat răscumpărată în procesul de privatizare
• proprietatea confiscată, fără stăpân, trecută în posesiunea statului cu drept de succesiune,
comorile
• mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţământ legate de de procesul instructiv de
producţie şi educativ
• produsele de fabricaţie proprie în cantinele studenţeşti, şcolare şi altor instituţii de
învăţămînt, medicale, din sfera social-culturală finanţate parţial sau în întregime de la
buget

24
• producţiei atelierelor curative de producţie (de muncă) de pe lângă spitalele de psihiatrie
ale Ministerului Sănătăţii, în care muncesc persoane handicapate.
• serviciile legate de îngrijirea bolnavilor şi bătrânilor
• serviciile medicale (cu excepţia celor cosmetologice)
• serviciile financiare
• serviciile poştale
• cazarea în cămine; serviciile comunale acordate populaţiei
• serviciile prestate de transportul în comun urban, suburuban, interurban auto, feroviar,
fluvial
• producţia de carte şi publicaţiile periodice
• autoturismele şi autovehiculele
• activele materiale destinate includerii in capitalul statutar (social) a căror valoare pentru o
unitate este mai mare de 3000 lei şi durata utilă de funcţionare depăşeşte un an.
• altele
2. la importul:
• mărfurilor, la. introducerea pe teritoriul vamal şi plasarea în regimurile vamale de tranzit,
depozit vamal, transformare sub supraveghere vamală, depozit vamal liber, nimicire,
renunţare în folosul statului;
• mărfurilor autohtone anterior exportate şi reîntroduse în termen de 3 ani în aceiaşi;
• mărfurilor plasate în regimul vamal de admitere temporară.
• mărfurilor plasate în regimul vamal de perfecţionare activă
• materiei prime, materialelor, articolelor de completare de către organizaţiile şi
întreprinderile societăţilor orbilor, surzilor, invalizilor
• mărfurilor importate de către persoanele juridice în scopuri necomerciale în cazul cînd
valoarea lor nu depăşeşte suma de 50 euro.
• mărfurilor, serviciilor destinate magazinelor ce deservesc în exclusivitate misiunile
diplomatice şi alte misiuni asimilate lor în RM şi personalul acestora.
• mărfurilor, serviciilor destinate acordării de asistenţă în caz de calamitate naturală, de
conflict armat şi în alte situaţii excepţionale, pre'cum şi.pentru livrările de mărftm,
servicii definite ca ajutoare umanitare, în modul stabilit de Guvern.
Notă:
- mărfurilor străine li se aplică TVA la introducerea acestora pe teritoriul vamal şi plasarea lor
în regimul vamal de perfecţionare activă, cu restituirea ulterioară a sumei TVA achitate la
scoaterea de pe teritoriul vamal a produselor rezultate din prelucrare. TVA se restituie în
conformitate cu instrucţiunile IFPS, într-un termen ce nu depăşeşte 30 zile.

25
- la scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal, plasate în regimul vamal de reexport, se restituie
suma TVA achitată la introducerea acestor mărfuri pe teritoriul vamal într-un termen ce nu
depăşeşte 5 zile.

Înregistrarea subiectului impozabil cu TVA

Conform art. 112 al CF subiectul care desfăşoară o activitate de întreprinzător, cu


excepţia autorităţilor publice, instituţiilor publice (finanţate din bugetul de stat, din
bugetele locale şi din bugetul asigurărilor sociale de stat), instituţiilor medico-sanitare şi
deţinătorilor patentei de întreprinzător, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al
TVA, dacă el a efectuat într-o perioadă de 12 luni consecutive livrări de mărfuri şi
servicii în sumă ce depăşeşte 300000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de TVA.
Subiectul care beneficiază de servicii de import a căror valoare, fiind adăugată la
valoarea livrărilor de mărfuri, servicii, efectuate pe parcursul oricăror 12 luni
consecutive, depăşeşte 300 000 lei, atunci el este obligat să se înregistreze ca contribuabil
al TVA
Subiectul trebuie să depună cerere la inspectoratul fiscal teritorial în raza căruia se
află în decurs de o lună din momentul în care a fost atins plafonul indicat. El se consideră
înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
Subiectul impozabil la înregistrare primeşte certificatul de înregistrare ca plătitor de
T.V.A. în care se indică:
• denumirea şi adresa juridică a subiectului impozabil
• codul fiscal al contribuabilului
• data înregistrării.
• prima perioada fiscala.
În cazul suspendării livrărilor supuse TVA, subiectul impozabil este obligat să informeze
despre aceasta Serviciul Fiscal de Stat. Serviciul Fiscal de Stat este obligat să anuleze
înregistrarea contribuabilului TVA.
În cazul în care subiectul impozabil nu va efectua livrări impozabile şi nu va dori să rămână
înregistrat, el este obligat să informeze Serviciul Fiscal de Stat precum că, în ultimele 12
luni, volumul livrărilor nu a depăşit plafonul stabilit pentru înregistrare. Dacă subiectul
impozabil doreşte să anuleze actul de înregistrare şi înştiinţează despre aceasta Serviciul
Fiscal de Stat, el trebuie să dovedească că în viitor volumul livrărilor impozabile nu va
depăşi plafonul stabilit pentru înregistrare. În acest caz Serviciul Fiscal de Stat anulează
înregistrarea.
Serviciul Fiscal de Stat este în drept să anuleze de sine stătător înregistrarea
contribuabilului TVA în caul în care:
a. valoare totală a livrărilor impozabile ale subiectului impunerii într-o oarecare perioadă de
12 luni consecutive nu a depăşit plafonul de 300 000 lei;
b. subiectul impunerii nu a prezentat declaraţie privind TVA pentru fiecare perioadă fiscală.

3. Determinarea obiectului impozabil.

Obiectul impozabil la T.V.A. reprezintă valoarea livrărilor impozabile. În valoarea


livrărilor se include şi costul transportului, suma tuturor impozitelor şi taxelor care urmează a fi

26
achitate. Valoarea livrărilor constituie acea valoare, care urmează a fi primită pentru livrările
efectuate cu excepţia T.V.A.
Dacă plata pentru livrările efectuate este primită parţial sau total în expresie naturală,
atunci valoarea impozabilă a acestor bunuri o constituie valoarea lor de piaţă.
Valoarea livrărilor impozabile a mărfurilor şi serviciilor poate fi ajustată, după livrarea şi
achitarea lor în cazul când:
• valoarea livrării impozabile, aprobată anticipat, s-a schimbat ca rezultat al schimbării
preţului;
• livrarea impozabilă a fost total sau parţial restituită subiectului impozabil care a efectuat
livrarea;
• valoarea impozabilă a fost redusă în urma acordării discontului pentru plata efectuată
înainte de termen.
Ajustarea se efectuează numai dacă sunt prezente documente ce confirmă operaţiile
menţionate.
În caz când livrarea se efectuează la un preţ mai mic decât cel de piaţă fie din cauza
relaţiilor specifice între furnizor şi consumator, fie că consumatorul este un angajat al
furnizorului, atunci obiectul impozabil constituie valoarea de piaţă a acestor livrări.
Mărfurile şi serviciile livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii de
întreprinzător, mărfurile de producţie proprie şi serviciile care sunt transmise (prestate) ulterior
fără plată angajaţilor subiectului impozabil se consideră livrare impozabilă cu valoarea
impozabilă egală valorii ei de piaţă. Mărfurile livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea
activităţii de întreprinzător, care ulterior sunt însuşite de către subiect sau sunt transmise de el
membrilor familiei sale se consideră livrare impozabilă a acestui subiect. Valoarea impozabilă a
livrării de mărfuri servicii este valoarea achitată de către subiect pentru livrarea destinată
desfăşurării activităţii sale de întreprinzător, iar pentru mărfurile de producţie proprie – valoarea
lor de piaţă.
Mărfurile şi serviciile procurate de către subiectul impozabil pentru desfăşurarea
activităţii de întreprinzător, mărfurile de producţie proprie şi serviciile livrate în contul retribuirii
muncii angajatului se consideră livrare impozabilă cu valoarea impozabilă egală cu valoarea ei
de piaţă.
Valoarea impozabilă a livrării impozabile de mărfuri (servicii), efectuate de către un
subiect al impunerii nu poate fi mai mică decât cheltuielile pentru producerea lor sau decât preţul
de procurare al mărfurilor livrate, sau decât preţul de cost al serviciilor prestate, cu excepţia
cazurilor când marfa şi-a pierdut calităţile de consum.
Valoarea impozabilă a mărfurilor importate constituie valoarea lor vamală (cheltuielile de
transport, cheltuielile de asigurare, alte cheltuieli aferente aducerii mărfurilor în vamă),
determinată în conformitate cu legislaţia vamală, care include valoarea mărfurilor conform
documentelor de însoţire, precum şi impozitele şi taxele care urmează a fi achitate la importul
acestor mărfuri, cu excepţia a T.V.A.
În cazul absenţei documentelor, care confirmă valoarea mărfurilor importate sau în cazul
diminuării de către importator a valorii mărfurilor, valoarea impozabilă a mărfurilor este
determinată de către autorităţile vamale, în conformitate cu drepturile acordate acestor autorităţi
de legislaţie.

Trecerea în cont a TVA pe valorile materiale, serviciile procurate

27
În cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili înregistraţi li se permite trecerea în
cont a sumei TVA achitate furnizorilor pe valorile materiale şi serviciile procurate pentru
efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.
Suma TVA aferentă valorilor materiale şi serviciilor procurate care sunt folosite pentru
efectuarea livrărilor scutite de TVA nu se trece în cont şi se reportează laconsumuri sau
cheltuieli.
Suma TVA achitată pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru
efectuarea livrărilor atât impozabile cât şi neimpozabile se trece în cont dacă se referă la livrările
impozabile.
Mărimea trecerii în cont a TVA se determină lunar prin aplicarea proratei faţă de suma
TVA aferentă valorilor materiale şi serviciilor procurate, care sînt utilizate pentru efectuarea
livrărilor atît impozabile, cît şi scutite de TVA.

Prorata lunară = Valoarea livrărilor impozabile efectuate (fără TVA)/ Valoarea livrărilor totale
efectuate (fără TVA)
Prorata defenitivă = Valoarea livrărilor impozabile efectuate (fără TVA) pe durata un an fiscal/
Valoarea livrărilor totale efectuate (fără TVA) pe durata un an fiscal
Prorata lunară se determină pentru fiecare perioadă fiscală la prezentarea Declaraţiei privind
TVA
Prorata defenitivă se determină pentru ultima perioadă fiscală.
Diferenţa dintre TVA trecută în cont în perioadele precedente şi TVA determinată conform
proratei defenitive se reflectă în Declaraţia privind TVA pentru luna decembrie.

Suma TVA achitată pe valorile materiale, serviciile procurate de către subiectul impozabil
în scopul organizării de activităţi distractive ce nu ţin de domeniul activităţii de întreprinzător nu
se trece în cont ci se raportează la cheltuieli. Subiecţii impozabili a căror activitate de
întreprinzător constă în organizarea distracţiilor şi timpului liber, iar valorile materiale, serviciile
procurate sunt folosite nemijlocit pentru desfăşurarea acestei activităţi au dreptul la trecerea în
cont a TVA pe valorile materiale, serviciile procurate.
Subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a TVA achitate sau care urmează a fi
achitată pe valorile materiale, serviciile procurate, dacă dispune de:
• factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată TVA;
• documentul eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea TVA pe mărfurile
importate (declaraţie vamală).
• de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate (ordin de plată)

28
Factura fiscală. Factura fiscală reprezintă un document care după indicatorii pe care-i conţine
îndeplineşte funcţiile facturii de expediţie şi ale facturii TVA în ansamblu.
Astfel, factura fiscală este eliberată pentru livrările impozabile efectuate nemijlocit de către
agenţii economici înregistraţi în calitate de subiecţi impozabili cu TVA, care anterior eliberau
facturi TVA sau se vor înregistra conform cerinţelor Codului Fiscal (Titlul III) în calitate de
plătitori de TVA şi vor efectua livrări de mărfuri şi servicii impozitate cu TVA la cotele
standard, reduse sau zero.
Facturile fiscale nu se eliberează în cazurile în care:
• Se efectuează livrări de mărfuri şi servicii scutite de TVA;
• Se efectuează livrări de mărfuri şi servicii de către un agent economic neînregistrat în calitate
de plătitor de TVA;
• Lipseşte trecerea dreptului de proprietate asupra valorilor materiale de la un agent economic
la altul (de exemplu, în cazul transmiterii mărfurilor la păstrare de către un subiect impozabil cu
TVA - proprietarul mărfii);
• Transportarea mărfurilor se efectuează în cadrul unei unităţi economice, adică are loc
circulaţia internă ale acestora.
în toate aceste cazuri agentul economic completează şi eliberează doar facturile de expediţie.
Facturile fiscale nu se eliberează şi în cazurile prevăzute anterior pentru facturile TVA, adică la:
• Importul serviciilor;
• Primirea avansului pentru livrările de mărfuri şi servicii ce urmează a fi efectuate, cu excepţia
vânzării ediţiilor periodice impozabile cu TVA prin abonarea la acestea şi prestării serviciilor de
publicitate;
• Livrarea mărfurilor, serviciilor populaţiei cu plată în numerar, inclusiv şi la decontările cu
populaţia prin intermediul serviciului instituţiilor financiare, î.S. „Poşta Moldovei" şi altor
persoane autorizate.
Este de menţionat că la cererea consumatorului factura fiscală urmează a fi eliberată.
Facturile fiscale vor fi eliberate subiecţilor impozabili cu TVA nemijlocit de către subdiviziunile
teritoriale ale IFPS, contra plată şi contra semnăturii persoanelor autorizate, la prezentarea
delegaţiei, certificatului de atribuire a codului fiscal şi certificatului ce autentifică înregistrarea în
calitate de subiect impozabil cu TVA.
Pentru livrările de mărfuri factura fiscală este completată în 3 sau 5 exemplare (după caz), iar
pentru livrările de servicii în 2 exemplare, şi anume:

29
1) pentru livrările de mărfuri, în cazul când se perfectează 3 exemplare, primul exemplar
rămâne la furnizor, exemplarul 2 se transmite cumpărătorului, exemplarul 3 -
transportatorului;
2) pentru livrările de mărfuri, când se perfectează 5 exemplare, primul exemplar rămâne la
furnizor şi serveşte pentru scoaterea din gestiune a valorilor materiale; exemplarele 2,3,4 - se
transmit şoferului , din care exemplarul 2 şoferul îl transmite cumpărătorului, iar celelalte
exemplare rămân la dispoziţia transportatorului şi se anexează la factura pentru transportul
efectuat şi foaia de parcurs; exemplarul 5 îl completează furnizorul, servind drept autorizaţie de
ieşire a autovehiculului de la locul de încărcare.
3) Pentru livrările de servicii, primul exemplar rămâne la prestatorul de servicii, iar exemplarul 2
se eliberează beneficiarului de servicii.
Factura fiscală trebuie să includă următoarele informaţii:
1) numărul curent al facturii;
2) denumirea (numele), adresa şi codul fiscal al furnizorului;
3) data eliberării facturii;
4) data livrării, dacă ea nu corespunde cu data eliberării facturii;
5) denumirea (numele) şi adresa cumpărătorului;
6) tipul livrării;
7) pentru fiecare tip de livrare de mărfuri, servicii:
a) cantitatea mărfii;
b) preţul unui articol de marfă fără TVA;
c) cota TVA;
d) suma TVA pe un articol de marfă;
e) suma totală a livrării de mărfuri, servicii care trebuie achitată;
f) suma totală a TVA.
în factura fiscală, la livrările de export, trebuie să fie indicat că bunurile sunt destinate
exportului, precum şi ţara de destinaţie. Facturile fiscale se numerotează în ordine succesivă şi se
păstrează la furnizor în aceeaşi ordine.
Pentru vânzarea cu amănuntul în locurile special amenajate, cu plată în numerar, eliberarea
facturii fiscale nu este obligatorie dacă sunt respectate următoarele condiţii:
a) subiectul impozabil ţine evidenţa sumei primite şi achitate în numerar la fiecare punct
comercial şi de prestări servicii în conformitate cu legislaţia privind efectuarea decontărilor
băneşti pentru operaţiile comerciale sau serviciile prestate, înscrierea se efectuează în momentul
primirii sau achitării sumei în numerar. La sfârşitul fiecărei zile de lucru se face bilanţul.

30
b) la sfârşitul fiecărei zile de lucru, în documentaţia de evidenţă, este înscrisă suma totală a
TVA pe livrările efectuate, iar în documentul de evidenţă a valorilor materiale procurate se
introduc datele din facturile fiscale care au fost achitate în numerar.
în cazul livrării serviciilor contra plată în numerar, factura fiscală se eliberează în momentul
primirii banilor sau până la acest moment.
Factura fiscală conţine 25 de rubrici care convenţional pot fi structurate în 4 părţi:
• Partea introductivă;
• Partea calitativă;
• Partea cantitativă;
• Partea însoţitoare.

4. Modul de calculare a obligaţiei fiscale a T.V.A.


Pentru determinarea T.V.A. ce trebuie achitată la buget pentru fiecare perioadă fiscală, este
necesar de calculat:
T.V.A. - achitată sau care urmează a fi achitată de către consumatori pentru mărfurile, serviciile
livrate lor (TVA aferentă livrărilor) - TVA colectată;
T.V.A. achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor la procurarea bunurilor materiale şi la
prestarea serviciilor pe teritoriul RM, TVA pentru valorile materiale şi serviciile importate
(TVA aferent procurărilor) - T.V.A. deductibilă.

Obligaţia fiscală privind T.V.A. (T.V.A. ce trebuie achitată la buget) se determină în modul
următor:
TVA buget = TVA colectata - TVA deductibilă

TVAcolectată şi TVAdeductibilă se calculează în baza Registrului de evidenţă a livrărilor şi Registrului


de evidenţă a procurărilor (care sunt completate în baza facturilor fiscale).
Dacă suma TVA deductibilă depăşeşte TVAcolectată într-o perioadă fiscală, adică
TVA ded. > TVA col,
atunci diferenţa se reportează în următoarea perioadă fiscală şi devine o parte a sumei TVA ce
urmează a fi dedusă din TVA colectată pentru perioada respectivă.

Exemplu. În luna aprilie agentul economic a efectuat următoarele operaţiuni:


a) a realizat pe teritoriul RM produse în valoare de 50000 lei;
b) a primit de la furnizori materie prirnă şi materiale în sumă de 180000 lei (inclusiv TVA);
c) a importat marfă în sumă de 9000 lei (fără TVA).

31
Să se determine TVA ce trebuie achitată la buget pentru luna aprilie.
Rezolvare:
1) TVA col = 50000 x 20%/100% = 10000 lei
2) TVA ded = (180000 x 20%/120% +9000*20%/100%) = 31800 lei
3) TVA bug = 10000 -31800 = - 21800 lei (se trece în cont pentru perioada următoare - luna
mai).

În cazurile în care agenţii economici au creanţe cu bugetul (TVA ded. > TVA col,) din cauza
livrărilor efectuate la cota zero sau la cote reduse, atunci TVA se restituie în conformitate cu
Instrucţiunea privind restituirea sumelor taxei pe valoarea adăugată nr. 188 din 17/11/2005 într-
un termen ce nu va depăşi 45 de zile.

Dacă suma TVA deductibilă la întreprinderile ce produc pîine şi produse de panificaţie şi


întreprinderile ce prelucrează lapte şi produse lactate depăşeşte suma TVAcolectată, atunci
diferenţa se restituie din buget în limitele cotei-standard a TVA, înmulţită cu valoarea livrării ce
se impozitează la cota redusă.

Exemplu 1. În luna iunie fabrica de pîine a livrat produse la cota redusă de 8 % în sumă de
460000 lei. TVA aferentă acestor livrări (TVAcol) constituie: TVA col = 460000*8% = 36800
lei. TVA aferentă valorilor materiale procurate (TVA ded) în luna iunie a constituit 85000 lei,
Limita maximă pentru restituire TVA va constitui: 460000 *20% = 92000 lei. Insă, datorită
faptului că depăşirea sumei TVA deductibile supra TVA colectată este de numai de 48200 lei=
(85000-36800) spre restituire se va accepta numai 48200 lei şi nu 92000 lei.
Exemplu 2. În luna iunie fabrica de pîine a livrat produse la cota redusă de 8 % în sumă de
460000 lei. TVA aferentă acestor livrări (TVAcol) constituie: TVA col = 460000*8% = 36800
lei. TVA aferentă valorilor materiale procurate (TVA ded) în luna iunie a constituit 140000 lei,
Limita maximă pentru restituire TVA va constitui: 460000 *20% = 92000 lei. Insă, datorită
faptului că depăşirea sumei TVA deductibile supra TVA colectată este de numai de 103200
lei= (140000-36800) spre restituire se va accepta numai 92000 lei şi nu103200 lei.
Dacă depăşirea sumei TVA la valorile materiale, serviciile procurate se datorează faptului că
subiectul impozabil a efectuat o livrare ce se impozitează la cota „zero", acesta are dreptul la
restituirea sumei (achitată prin intermediul contului de decontare) cu care a fost depăşită TVA la
valorile materiale, serviciile procurate în limitele cotei -standard a TVA, înmulţită cu valoarea
livrării, ce se impozitează la cota zero.

32
EX. În luna august SRL „Codru" a efectuat livrări de mărfuri: pe piaţa internă de 115000 lei, la
export - 210000 lei. Achiziţiile de materii prime şi materiale au constituit 194000 lei (fără TVA).
Deci, :
TVA col = 115000*20% + 210000*0% = 23000 lei
TVA ded = 194000 *20%/100% = 38800 lei
TVA bug = 23000 - 38800 = -15800 lei.
Calculăm limita maximă pentru restituire: 210000*20% = 42000 lei. în acest caz bugetul va
restitui agentului suma TVA = 15800 lei, deoarece ea nu depăşeşte limita calculată.
Astfel, determinarea sumelor spre restituire se efectuează pentru fiecare perioadă fiscală
iar restituirea sumelor TVA se permite numai în urma unui control tematic, organizat în
baza cererii contribuabilului depuse la serviciul fiscal.
Determinarea TVA la operaţiunile de import – export
Importurile mărfurilor. Toate mărfurile importate în RM sunt supuse TVA, cu excepţia
mărfurilor scutite de impozit conform prevederilor art. 103 al Codului Fiscal sau mărfurile, a
căror valoare nu depăşeşte plafonul stabilit în legea bugetului pe anul respectiv şi sunt importate
de persoanele fizice pentru folosinţă proprie:
Lista mărfurilor şi obiectelor de uz sau consum personal a căror trecere, de o singură dată,
pe teritoriul vamal al RM, de către persoane fizice are loc fără achitarea TVA, accizelor,
taxei vamale şi taxei pentru efectuarea procedurilor vamale:
N/o Denumirea obiectelor Cantitatea
1 bere fabricată din 2 litri
2 vinuri naturale din struguri, lichioruri şi alte băuturi spirtoase l litru
3 ţigări de foi, trabucuri 50 buc.
4 ţigări din tutun 200 buc
5 obiecte din piele, articole de voiaj, genţi l unit.
6 articole de îmbrăcăminte şi accesorii de îmbrăcăminte tricotate l unit.
7 articole de îmbr. şi accesorii de îmbr., altele decât cele. l unit.
tricotate
8 încălţăminte 2 perechi
9 maşini de calcul l unit.
10 ceasuri l unit.

Notă: lista este stabilită pentru o persoană. La trecerea frontierei de stat persoanei fizice i se
permite introducerea în ţară, fără achitarea taxelor vamale a obiectelor de igienă personală, a
parfumeriei şi cosmeticilor, a medicamentelor de strictă necesitate personală.
Persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător
achită TVA până la sau în momentul prezentării declaraţiei vamale, adică până la momentul
introducerii mărfurilor pe teritoriul RM. Persoanele fizice care importă mărfuri de uz sau consum

33
personal, a căror valoare depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv, achită
TVA în momentul controlului vamal al bagajului şi numai în măsura în care valoarea depăşeşte
limita stabilită.
Pentru importator valoarea mărfurilor, pe baza căreia se calculează TVA este costul mărfurilor la
momentul intrării în RM, inclusiv toate taxele legate de import, taxele vamale, impozitele,
asigurarea, fraht (document comercial care însoţeşte încărcătura sau marfa transportată pe calea
ferată şi în care se menţionează mărfurile, expeditorul şi destinatarul, staţia de destinaţie şi taxele
respective), cheltuielile de transport, royalty şi alte plăţi care urmează a fi achitate de către
importator.
TVA la import = (costul vamal + taxa vamală + taxa pentru efectuarea procedurilor
vamale + accizul) x cota TVA

Importatorii sunt obligaţi să prezinte documentele, care confirmă valoarea mărfurilor importate,
cum ar fi: factura fiscale, contactele sau alte documente stabilite de legislaţie.
Achitarea TVA pentru mărfurile importate de către subiecţii impozabili se efectuează până la sau
în momentul prezentării declaraţiilor vamale necesare sau a declaraţiei verbale, în cazul în care
persoana fizică efectuează importul mărfurilor pentru folosinţă proprie. TVA va fi impusă la cota
20% de la valoarea mărfurilor calculată, cu excepţia mărfurilor, a căror cota este 0%.
Importatorii de mărfuri sunt obligaţi să indice codul lor fiscal în declaraţia vamală cu excepţia
cazurilor când mărfurile nu sunt destinate pentru revânzarea sau altă activitate de întreprinzător.
Subiecţii impozabili, care importă mărfuri în scopuri de întreprinzător au dreptul de a trece în
cont TVA achitată la import, luând în consideraţie restricţiile privind trecerea în cont a TVA
pentru subiecţii impozabili care efectuează, livrări scutite de impozit.
Importul serviciilor. Serviciile importate în RM sunt obiecte ale impozitării şi sunt definite în
conformitate cu art. 93 al CF.
Valoarea serviciilor importate se consideră preţul achitat sau care urmează a fi achitat
furnizorului de către persoana juridică sau fizică - beneficiarul serviciilor prestate. Valoarea va
include plăţile efectuate în RM sau plăţile efectuate în afara republicii.
Exporturile. Cota zero şi documentele care confirmă exportul.
Subiecţii impozabili care exportă mărfuri sau servicii din RM se impozitează la cota zero.
Pentru a obţine dreptul de restituire a TVA pe mărfurile, serviciile exportate, subiectul impozabil
trebuie să prezinte următoarele documente:
• documentul de confirmare a sosirii mărfurilor în ţara de destinaţie se consideră declaraţia
vamală a ţării destinatare, ce confirmă perfectarea mărfurilor importate în regimul vamal punerea
în circulaţie liberă (în original sau copia, inclusiv şi traducerea lor oficială); ?

34
Totodată, în lipsa declaraţiei vamale, ce serveşte document de confirmare pot servi şi
documentele comerciale de dispoziţie, care, în dependenţă de tipul transportului, sunt:
• la transportarea de către transportul auto - CMR;
• la transportarea de către transportul feroviar - Railway Bill (foaie de trăsură feroviară);
• la transportarea de toate tipurile de transport naval (inclusiv de mare şi râu) - Conosament;
• la transportarea de către transportul avia - Airway Bill (foiae de trăsură avia).
Documentele menţionate sunt necesare în calitate de document de însoţire la transportul
internaţional. In aceste documente se notează despre traversarea hotarelor statelor prin care trece
marfa, cât şi menţiunea despre sosire a mărfii în punctul de destinaţie.
La transportarea internaţională a pasagerilor la documentele ce confirmă efectuarea livrărilor de
export se referă următoarele:
• la transportarea cu transportul auto: la efectuarea transportărilor regulate -foaia de parcurs;
fişa de evidenţă a biletelor; la efectuarea transportărilor unice - foaia de parcurs, borderourile de
control;
• la transportarea cu transportul feroviar - fişa de evidenţă a biletelor;
• la transportarea cu transportul avia - însărcinarea de navigaţie.
La prestarea altor servicii de export document ce confirmă efectuarea serviciilor sau documentul
de decontare a subiectului impozabil care prestează servicii şi confirmarea în scris a
nerezidentului - consumatorului de servicii. Confirmarea în scris de prestare a serviciilor este
necesar de prezentat în limba de stat (întocmită prin traducere oficială).
In cazul lipsei documentelor care confirmă exportul, subiectul impozabil nu are dreptul de a
pretinde la restituirea TVA în mărime de 0%. Totodată, în asemenea caz TVA se calculează
indiferent de faptul dacă subiectul impozabil percepe sau nu TVA de la consumator.
Valoarea tuturor livrărilor, mărfurilor sau serviciilor exportate într-o perioadă
fiscală se indică în declaraţia TVA în coloana respectivă, în acest caz, TVA pe aceste livrări nu
se indică, cu condiţia prezentării confirmărilor documentare despre efectuarea exportului.
în cazul transportării pasagerilor cu toate tipurile de transport pe rutele internaţionale TVA nu se
include în costul tichetului, deoarece astfel de servicii sunt impozitate la cota zero.
Mărfurile şi serviciile, care însoţesc prestarea serviciilor de transportare internaţională de toate
tipurile de transport, incluse în costul tichetelor sunt considerate ca parte a serviciului impozabil
la cota zero. Transportarea pasagerilor pe rute internaţionale tur-retur se consideră ca o singură
transportare.
Exemplul 1: Domnul Croitoru - arhitector, rezident al RM proiectează clădiri în România. O
parte din lucrul preliminar el îl efectuează în RM, iar lucrul de bază el îl efetuează pe teritoriul

35
României domnului Madan, care se află în România. Serviciul în cauză este consumat în afara
RM şi se impozitează la cota zero.
Exemplul 2: Domnul Mocanu - rezident al RM prestează servicii de consulting domnului Căpiţa
- rezident al Ukrainei, care vizitează RM pentru a beneficia de acest serviciu. Astfel de serviciu
ce se consumă în RM nu este serviciu de export şi se impozitează la cota standard a RM.

5. Prezentarea declaraţiei fiscale cu privire la TVA şi Termenii de stingere a obligaţiei


fiscale a TVA
Perioada de calcul a obligaţiei fiscale a T.V.A. constituie o lună calendaristică. Perioada de
dare de seamă şi de stingere a obligaţiei fiscale constituie luna calendaristică, ce urmează după
perioada de calcul a obligaţiei fiscale.
Fiecare subiect impozabil este obligat să prezinte declaraţia cu privire la T.V.A. pentru
fiecare perioadă fiscală la inspectorate fiscale teritoriale. Declaraţia se întocmeşte pe un formular
oficial, care este prezentat la serviciul Fiscal de Stat nu mai târziu de ultima zi a lunii care
urmează după încheierea perioadei fiscale.
Fiecare subiect impozabil trebuie să verse la buget suma TVA, care urmează a fi achitată
pentru fiecare perioadă fiscală, dar nu mai târziu de data stabilită pentru prezentarea declaraţiei
pe această perioadă, cu excepţia achitării TVA în buget la serviciile importate, a cărei achitare se
face la momentul efectuării plăţii pentru serviciul importat.
Subiecţii impozabili achită T.V.A. în termenele stabilite. Ei sunt obligaţi să achite
penalităţile şi alte sancţiuni în cazul când acestea au fost calculate de organele de control sau cu
funcţii în domeniul respectiv.
T.V.A. se achită în valută naţională. Perceperea se efectuează prin metoda calculării şi
transferării directe.
În caz că subiectul impozabil se eschivează de la prezentarea declaraţiei fiscale şi de la
plata T.V.A., IFS este împuternicit să determine suma obligaţiunilor fiscale şi să ceară achitarea
impozitului. Cerinţa privind achitarea plăţii include următoarea informaţie:
1. Denumirea (Numele) subiectului impozabil,
2. Codul fiscal al contribuabilului,
3. Data eliberării cerinţei,
4. Perioada pentru care a fost calculată obligaţia fiscală,
5. Suma T.V.A spre plată,
6. Suma sancţiunilor spre plată
7. Suma penalităţii spre plată,
8. Motivarea eliberării cererii de plată,

36
9. Date privind trecerile în cont nerestituite,
10. Termenul şi modul de plată,
11. Descrierea procedurii de contestare,
12. Adresa IFS Teritorial care a eliberat cerinţa.
După eliberarea cerinţei de plată a T.V.A. IFS teritorial are dreptul să efectueze calculul sumei
T.V.A. spre plată. Suma T.V.A. trebuie reflectată în documentele contabile respective ale
subiectului impozabil. Calculul T.V.A. are loc în următoarele circumstanţe:
• în cazul efectuării controlului fiscal în rezultatul căruia se ajustează suma T.V.A spre plată;
• în cazul calculării sumei T.V.A. de către IFS teritorial din motivul neprezentării
declaraţiei de către subiectul impozabil.
Există cazuri în care apare restanţă la achitarea T.V.A. subiectului impozabil. La ele se referă:
• Subiectul impozabil prezintă declaraţia T.V.A., dar nu efectuează plata în buget a sumei
T.V.A. spre plată în termenele stabilite;
• Subiectul impozabil se eschivează de la plata sumei T.V.A. indicată în cerinţa de plată
eliberată de către IFS;
• Subiectul impozabil se eschivează de la plata sumei taxate şi nemodificate în urma contestării
de către contribuabil a sumei T.V.A.;
• Subiectul impozabil se eschivează de la plata penalităţii calculate sau a altor sancţiuni suma
cărora a rămas nemodificată în urma contestării lor de către contribuabil;
• Subiectul impozabil nu achită o parte din suma obligaţiunii fiscale după expirarea termenului
stabilit pentru plata T.V.A., indicat în cerinţa de plată.

Termenii de stingere a obligaţiei fiscale a TVA


Pentru livrările efectuate pe teritoriul RM livrarea devine obiect impozabil în data eliberării
mărfii sau prestării serviciului.
Pentru mărfuri, data livrării se consideră data transmiterii mărfii în posesia consumatorului, în
cazul când transportarea mărfurilor se efectuează de terţă persoană (organizaţie de transport),
atunci data livrării se consideră data începutului transportării.
în cazul livrării mărfurilor imobile sau în cazul construcţiei clădirilor pe lotul consumatorului,
data livrării se consideră data, când imobilul, obiectele de construcţie sunt puse la dispoziţia
consumatorului.
Pentru servicii, data livrării se consideră data prestării serviciului, data eliberării facturii fiscale
sau data primirii de către subiectul impozabil a plăţii depline sau parţiale, în dependenţă de
evenimentul ce are loc mai înainte.

37
Dacă factura este eliberată sau plata este primită până la momentul efectuării livrării, data livrării
se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii plăţii, în dependenţă de ce arc loc mai
înainte. Această procedură, de asemenea, se aplică faţă de livrările efectuate regulat pe parcursul
unei perioade de timp stipulate în contract şi în acest caz data livrării se consideră data eliberării
facturii fiscale sau data primirii fiecărei plăti regulate, în dependenţă de evenimentul ce are loc
mai înainte.
Pentru mărfurile importate, utilizate în activitatea de întreprinzător, termenul obligaţiei fiscale se
consideră data declarării mărfurilor la punctele vamale de frontieră, iar data achitării - data
depunerii de către importator a mijloacelor băneşti la casieria organului vamal sau la conturile
respective ale Trezoreriei Centrale a Ministerului Finanţelor, confirmată printr-un extras din
contul bancar. La serviciile importate utilizate pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător,
termenul onorării obligaţiei fiscale şi data achitării TVA se consideră data efectuării plăţii pentru
serviciul importat.
Pentru mărfurile exportate data efectuării livrării se consideră data, când mărfurile trec frontiera
RM.

6. Contabilitatea TVA.

Exemplu: Întreprinderea de producție X în luna curentă a tramsmis magazinului propriu


spre comercializare produse finite evaluate la 156000 lei fără TVA, costul efectiv fiind
determinat la sfîrșitul lunii în sumă de 130000 lei. La predarea mărfii se formează prețul de
vînzare aplicînd adaosul comercial de 15%. Valoarea produselor la preț de vînzare fără TVA este
de 179400 lei (156000 * 1,15), suma TVA - de 35880 lei (179000 * 0,2), valoarea produselor,
inclusiv TVA – de 215280 lei (179000 + 35880). Admitem că toate produsele au fost vîndute în
luna gestionară.
Conform datelor urmează înregistrările contabile:
1) Transmiterea produselor la magazin:
Debit 216 „Produse”, subcontul 2164 „Produse predate la magazinul propriu” – 130000 lei
Credit 216 „Produse”, subcontul 2161 „Produse finite” – 130000 lei.
2) Încasarea mijloacelor bănești din vînzarea produselor finite:
Debit 241 „Casa” – la suma încasată, inclusive TVA – 215280 lei
Credit 611 „Venituri dib vînzări” – la venitul recunoscut – 179400 lei
Credit 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”, subcontul 5342 „Datorii privind TVA” – la
suma TVA – 35880 lei.

38
3) Virarea la buget a TVA la sfîrșitul lunii (dacă alte operații n-au avut loc în perioada
fiscală):
Debit 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”, subcontul 5342 „Datorii privind TVA” –
35880 lei
Credit 242 „Cont de decontare” sau alt cont – 35880 lei.
4) Casarea costului produselor comercializate în magazinul propriu:
Debit 711 „Costul vînzărilor” – 130000 lei
Credit 216 „Produse”, subcontul 2164 „Produse predate la magazinul propriu” – 130000 lei.
Transmiterea produselor finite de la depozitul întreprinderii la magazin poate fi reflectată și prin
trecerea lor în categoria mărfurilor. În acest caz va fi întocmită înregistrarea contabilă:
Debit 217 „Mărfuri”
Credit 216 „Produse”, subcontul 2161 „Produse finite”.

Tema: Accizele
1) Accizele – caracteristica generală.
2) Obiectele impunerii şi cotele accizelor.
3) Marcarea cu timbre de acciz.
4) Modul de calcul şi termenele de achitare.
5) Modul de restituire a accizelor.
6) Contabilitatea accizelor.
1) Accizele – caracteristica generală.
Taxele speciale de consumaţie sau accizele, foarte răspândite în ţările cu economie de
piaţă, sunt incluse în preţul de vânzare a mărfurilor importate sau produse şi vândute în interiorul
ţării şi apreciate că nu sunt de strictă necesitate în consumul populaţiei. Unii economişti
consideră că accizele sunt impozite indirecte pe lux şi vicii. Spre deosebire de TVA, care se
percepe la vânzarea tuturor mărfurilor, accizele sunt taxe de consumaţie care se percep asupra
produselor ce se consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite, de cumpărători, cu altele.
Prin urmare, accizele au un randament fiscal ridicat şi se instituie asupra unor produse de larg
consum, cum sunt: alcoolul etilic alimentar, berea, ţuica şi rachiurile naturale, vinurile şi orice
alte produse destinate industriei alimentare şi consumului care conţin alcool etilic alimentar,
produsele din tutun, unele confecţii din blănuri naturale cu excepţia celor din iepure, oaie şi
capră, articole de cristal, mobilierul sculptat, articolele de parfumerie şi toaleta, bijuteriile din
metale pretioase (exclusiv verighetele de aur), produsele petroliere, gazul metan sau gazul de
sondă, benzina, motorina ş.a. Accizele se datorează bugetului de stat într-o singură fază a
circuitului economic, respectiv de către produători sau achizitori. Ele se calculează fie în suma

39
fixă pe unitatea de măsură, fie pe baza unor cote procentuale proporţionale aplicate asupra
preţului de vânzare. Nivelul cotelor utilizate pentru determinarea accizelor diferă de la o ţară la
alta şi de la un produs la altul.
Conform Codului fiscal noţiunea de acciz se defineşte ca impozit general de stat stabilit
pentru unele mărfuri de consum.
Subiecţii impunerii de accize sunt:
a. persoanele juridice şi persoanele fizice care prelucrează şi/sau fabrică
mărfuri supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova;
b. persoanele juridice şi persoanele fizice care importă mărfuri supuse
accizelor.
Persoanele juridice şi persoanele fizice care preconizează să se ocupe sau care se ocupă
cu prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor pasibile impunerii cu accize sunt obligate să
primească certificatul de acciz până a începe desfăşurarea activităţii în cauză.
Certificatul de acciz este un document eliberat de organul Serviciului Fiscal de Stat
subiectului impunerii, care atestă înregistrarea acestuia şi îi atribuie dreptul de a efectua
tranzacţii cu mărfurile supuse accizelor.
În cererea de solicitare a certificatului de acciz, adresată organului Serviciului Fiscal de
Stat, agentul economic trebuie să indice:
a) denumirea, numele şi prenumele, adresa juridică (adresele juridice) şi codul fiscal
(codurile fiscale);
b) proprietarul clădirii, încăperii, teritoriului, terenului;
c) denumirea, numele şi prenumele, adresa juridică (adresele juridice) şi codul fiscal
(codurile fiscale) ale arendatorului sau ale locatorului, în cazul în care proprietatea este folosită
pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzator, în baza contractului de arendă sau de închiriere;
d) formele şi metodele concrete de control, a căror aplicare asigură integritatea mărfurilor
supuse accizelor, inclusiv la expedierea lor dintr-o încăpere de acciz în alta ale unuia şi aceluiaşi
agent economic, dacă aceste încăperi se află pe teritorii diferite.
Încăpere de acciz este totalitatea locurilor ce aparţin subiectului impunerii, inclusiv
clădirile, încăperile, teritoriile, terenurile, orice alte locuri, care sunt situate separat, determinate
în certificatul de acciz, unde mărfurile supuse accizelor se prelucrează şi/sau se fabbrica, se
expediază (se transportă) de către subiecţii impunerii.
La cerere, de asemenea, se anexează schema (planul) amplasării blocului administrativ, a
secţiei de producţie, a depozitului, a altor încăperi aflate pe teritoriul agentului economic, în
limitele stabilite pentru realizarea activităţii de întreprinzător. În cazul în care cererea conţine

40
informaţii verificabile, organul Serviciului Fiscal de Stat eliberează persoanei care a înaintat
cererea certificatul de acciz şi anexa la acesta. Persoana menţionată devine subiect al impunerii.
Organul Serviciului Fiscal de Stat poate refuza eliberarea certificatului de acciz în cazul
în care consideră că activitatea agentului economic sau încăperea de acciz nu pot fi controlate ori
formele şi metodele de control nu asigură integritatea mărfurilor supuse accizelor. În cazul în
care mai mulţi agenţi economici folosesc una şi aceeaşi încăpere de acciz pentru prelucrarea
şi/sau fabricarea mărfurilor supuse accizelor, organul Serviciului Fiscal de Stat este obligat să
determine în mod independent subiectul (subiecţii) impunerii responsabil (responsabili) de
achitarea accizelor,în modul stabilit de acest serviciu. Subiectul impunerii care preconizează să
facă unele schimbari ce trebuie reflectate în certificatul de acciz sau în anexa la el este obligat să
adreseze cererea corespunzătoare organului Serviciului Fiscal de Stat.

2) Obiectele impunerii şi cotele accizelor.


Obiecte ale impunerii sunt mărfurile supuse accizelor specificate în anexa la Titlu IV a
CF al RM.
Baza impozabilă o constituie:
a) volumul în expresie naturală, dacă cotele accizelor, inclusiv în cazul importului, sunt
stabilite în suma absolută la unitatea de măsură a mărfii;
b) valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi TVA, dacă pentru aceste mărfuri sunt
stabilite cote ad valorem în procente ale accizelor;
c) valoarea în vamă a mărfurilor importate, determinată conform legislaţiei vamale,
precum şi impozitele şi taxele ce urmează a fi achitate la momentul importului, fără a ţine cont
de accize şi TVA, dacă pentru mărfurile în cauză sunt stabilite cote ad valorem în procente ale
accizelor.
Cotele accizelor se stabilesc:
a) în suma absolută la unitatea de măsura a mărfii;
b) ad valorem în procente de la valoarea mărfurilor, fără a ţine cont de accize şi TVA, sau
de la valoarea în vamă a mărfurilor importate, luând în considerare impozitele şi taxele ce
urmează a fi achitate la momentul importului, fără a ţine cont de accize şi TVA.
Accizele nu se achită de către persoanele fizice care importă mărfuri de uz sau consum
personal a căror valoare sau cantitate nu depăşeşte limita stabilită în legislaţia în vigoare.
Accizele nu se achiă la importarea următoarelor mărfuri supuse accizelor:
a. definite ca ajutoare umanitare, în modul stabilit de Guvern;

41
b. destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul RM de
către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita acordurilor şi
memorandumurilor la care aceasta este parte;
c. destinate folosinţei oficiale a misiunilor diplomatice şi a altor misiuni
asimilate lor în Republica Moldova, precum şi uzului sau consumului
personal al membrilor personalului diplomatic şi administrativ-tehnic al
acestor misiuni şi al membrilor familiei care locuiesc împreună cu ei, pe
bază de reciprocitate, în modul stabilit de Guvern.
Accizele nu se achită în cazul în care subiectul impunerii exportă mărfuri supuse accizelor
în mod independent sau în baza contractului de comision. De asemenea, accizele nu se achită la
introducerea mărfurilor supuse accizelor pe teritoriul vamal şi plasarea acestora sub regimurile
vamale de tranzit, transformare sub control vamal, antrepozit vamal, sub destinaţiile vamale de
distrugere, abandon în folosul statului, precum şi magazin duty free, cu excepţia ţigărilor cu filtru
de import. La introducerea mărfurilor străine supuse accizelor pe teritoriul vamal şi plasarea
acestora în regimul vamal de perfecţionare activă, accizul se achită la introducerea acestor
mărfuri, cu restituirea ulterioară a sumelor achitate ale accizului la scoaterea de pe teritoriul
vamal a produselor rezultate din prelucrare. Accizele nu se achită la plasarea mărfurilor supuse
accizelor în regimul vamal cu admiterea temporară, iar pentru mărfurile autohtone supuse
accizelor, anterior exportate şi reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeaşi stare şi produsele
compensatoare după perfecţionarea pasivă, conform reglementărilor vamale la fel nu se achită.
La scoaterea de pe teritoriul vamal a mărfurilor străine supuse accizelor, plasate sub
destinaţia vamaă reexport, se restituie sumele accizelor achitate la introducerea acestora pe
teritoriul vamal.
Se scutesc de plata accizelor mărfurile supuse accizelor introduse în zona economică
liberă din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, din alte zone economice libere, din
restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi mărfurile originare din această zonă şi
scoase în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova. Mărfurile supuse accizelor scoase din
zona economică liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se supun accizelor.
Accizele nu se achită pentru mărfurile supuse accizelor, importate de către persoane
juridice în scopuri necomerciale, dacă valoarea în vamă a acestor mărfuri nu depăşeşte suma de
50 de euro. În cazul în care valoarea lor în vamă depăşeşte limita neimpozabilă indicată, accizele
se calculează pornind de la valoarea mărfurilor în vamă, iar limita neimpozabilă menţionată nu
micşorează valoarea impozabilă a acestora.

3) Marcarea cu timbre de acciz.

42
Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile şi alte băuturi spirtoase, vinurile
din struguri, din fructe şi pomuşoare, vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon, divinurile
(coniacurile), articolele din tutun, comerializate, transportate sau depozitate pe teritoriul RM sau
importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor procurate
de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul ţării noastre, care nu au relaţii fiscale cu
sistemul ei bugetar, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează
în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, până la importarea acestora, iar în cazul
mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova - până la momentul expedierii
(transportarii) acestora din încăperea de acciz. Modul de procurare şi de utilizare a timbrelor de
acciz este stabilit de către Serviciul Fiscal de Stat.
Nu sunt marcate obligatoriu cu timbru de acciz:
a. vinurile spumoase şi spumante, divinurile (coniacurile) în sticle de
suvenire cu capacitatea de până la 0,25 litri, de 1,5 litri, de 3 litri şi de 6
litri;
b. băuturile alcoolice cu conţinutul de alcool etilic de până la 7% în volum;
c. mărfurile supuse accizelor, plasate în regimurile vamale tranzit, depozit
vamal, admitere temporară, magazin duty free;
d. mărfurile supuse accizelor, fabricate pe teritoriul Republicii Mildova şi
expediate de către producător pentru export.

4) Modul de calcul şi termenele de achitare.


Subiecţii impunerii, care expediază (transportă) mărfuri supuse accizelor din încaperea de
acciz:
a) calculează accizele pornind de la volumul mărfurilor în expresie naturală sau de la
valoarea acestora (în dependenţă de cotă - în suma absolută sau ad valorem în procente);
b) achită accizele la momentul expedierii (transportarii) mărfurilor din încaperea de acciz
conform cotelor stabilite în anexa la prezentul titlu.
Accizele la mărfurile importate se calculează şi se achită de către subiecţii impunerii o
dată cu achitarea taxelor vamale. În cazul în care pentru importul de mărfuri nu se percepe taxa
vamală, mărfurile se consideră importate, ca şi cum ar fi fost supuse taxei vamale, cu respectarea
reglementărilor stabilite de legislaţia vamală pentru regimul de import.
În cazul exportului de mărfuri supuse accizelor, obligaţia de achitare a accizelor este
valabilă până la momentul repatrierii valutei şi prezentării documentelor justificative. În situaţia
neprezentării, în termenele stabilite de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă
Ministerul Finanţelor, a documentelor ce confirmă exportul mărfurilor supuse accizelor,

43
subiectul impunerii achita accizele, amenzile si penalităţile în mărimea şi în modul prevazute
corespunzator.
Subiectului impunerii i se permite trecerea la cont a accizelor achitate la mărfurile supuse
accizelor, utilizate în procesul de prelucrare şi/sau de fabricare pentru obţinerea altor mărfuri
supuse accizelor, la momentul expedierii (transportării) mărfurilor finite supuse accizelor din
încăperea de acciz. Trecerea la cont a accizelor se permite numai în limita cantităţii de mărfuri
supuse accizelor folosite la prelucrarea şi/sau fabricarea altor mărfuri supuse accizelor, la
expedierea (transportarea) lor ulterioară şi în cazul prezenţei documentelor ce confirmă achitarea
accizelor la mărfurile supuse accizelor utilizate. În cazul în care mărfurile supuse accizelor sunt
depuse la maturare, subiectului impunerii i se permite trecerea în cont a accizului în limitele
cantităţii de mărfuri supuse accizelor, utilizate la fabricarea de mărfuri similare supuse accizelor,
la momentul expedierii (transportarii) acestor mărfuri similare supuse accizelor din încaperea de
acciz şi în cazul prezenţei documentelor ce confirmă achitarea accizelor la mărfurile supuse
accizelor.
Dacă suma accizului achitată la mărfurile supuse accizelor, utilizate în procesul de
prelucrare şi/sau de fabricare pentru obţinerea altor mărfuri supuse accizelor, depăşeşte suma
accizului calculată la mărfurile supuse accizelor expediate din încăperea de acciz, diferenţa se
reportează la cheltuieli în perioada fiscală în care a avut loc expedierea mărfurilor supuse
accizelor din încăperea de acciz.

5) Modul de restituire a accizelor.


În cazul în care subiectul impunerii exportă mărfuri supuse accizelor în mod independent
sau în baza contractului de comision, suma accizului achitată anterior la mărfurile supuse
accizelor, utilizate pentru prelucrarea şi/sau fabricarea mărfurilor supuse accizelor expediate
(transportate) pentru export, se restituie în termen de 45 de zile după prezentarea documentelor
justificative. Pentru a obţine restituirea accizului achitat la mărfurile supuse accizelor, utilizate
pentru prelucrarea şi/sau fabricarea altor mărfuri supuse accizelor destinate exportului, subiectul
impunerii prezintă organelor Serviciului Fiscal de Stat următoarele documente justificative:
a. contractul (copia contractului) încheiat cu partenerul străin privind livrarea
mărfurilor supuse accizelor. În cazul în care livrarea pentru export a
mărfurilor supuse accizelor se efectueaza, conform contractului de
comision, de către comisionar, subiectul impunerii (comitentul) prezintă
organului Serviciului Fiscal de Stat contractul de comision si contractul
(copia contractului) încheiat de comisionar cu partenerul străin;

44
b. documentele de plată şi extrasul băncii (dacă aceasta rezultă din condiţiile
contractului), care confirmă încasarea de facto pe contul subiectului
impunerii a sumei rezultate din vânzarea mărfurilor supuse accizelor
partenerului străin;
declaraţia vamală a încărcăturii sau copia ei, certificată de conducătorul şi de contabilul-
şef ai subiectului impunerii, cu menţiunile organului vamal al Republicii Moldova care a eliberat
marfa pentru export.
Suma accizelor se restituie în contul stingerii datoriilor agenţilor economici (sau ale
creditorilor lor) faţă de bugetul de stat, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi în contul stingerii plăţilor administrate de organele vamale, iar în
lipsa datoriilor, se transferă la contul de decontare al agentului economic. Exportarea mărfurilor
de către persoane care nu sunt subiecţi ai impunerii se permite fără dreptul la restituirea sumelor
accizelor la mărfurile supuse accizelor expediate (transportate) pentru export.

6) Contabilitatea accizelor.
Exemplu: Întreprinderea X a exportat divin în luna februarie în valoare de 110000 lei. La
fabricarea producției finite a fost folosită materie primă procurată în sumă de 80000 lei, la care
au fost calculate accize în sumă de 13000 lei.
Suma accizelor calculate la materia primă procurată a fost înregistrată prin formula
contabilă:
Debit 225 „Creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul”, subcontul 2252
„Creanțe pe termen scurt privind alte impozite și plăți” – 13000 lei
Credit 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – 13000 lei.
Restituirea sumei accizelor aferente materiei prime accizate utilizate la fabricarea divinului
exportat va fi înregistrată astfel:
Debit 242 „Cont de decontare” – 13000 lei
Credit 225 „Creanțe pe termen scurt privind decontările cu bugetul”, subcontul 2252
„Creanțe pe termen scurt privind alte impozite și plăți” – 13000 lei.

Tema: Taxele vamale


1) Taxele vamale – caracteristica generală.
2) Aplicarea taxelor vamale.
3) Metode de determinare a valorii în vamă a mîrfurilor.
4) Facilităţi tarifare.
5) Contabilitatea TV.

45
1) Taxele vamale – caracteristica generală.
Taxele vamale, sunt impozite indirecte ce se percep de către stat asupra tuturor bunurilor
introduse sau scoase din ţară de către persoane fizice sau juridice. Acestea sunt venituri fiscale
ale bugetului de stat, fiind, totodată, şi un mijloc de stimulare a exportului şi de lărgire a
cooperării economice cu alte state ale lumii.
În etapa actuală, de regulă, taxele vamale deţin o pondere importantă în totalul
impozitelor indirecte. Aceste sunt percepute de către stat asupra mărfurilor, în momentul în care
acestea trec graniţele vamale ale ţării în scopul importului, exportului sau tranzitului şi se
instituie asupra bunurilor şi produselor care intră şi ies în/din ţară sau/şi asupra celor care
tranzitează teritoriul naţional.
In Republica Moldova, Codul vamal a fost adoptat prin Legea nr.1320-XII din 9
martie 1993. Această lege a fost abrogată prin prin Legea Nr.1149-XIV din 20.07.2000,
publicata in Monitorul Oficial nr. 160-162 din 23.12.2000, s-a adoptat Codul vamal, care a
stabilit un cadru unitar al regimului vamal si a desfăşurării activităţii vamale.
Taxa vamală reprezintă o plată obligatorie, percepută de autoritatea vamală la
introducerea pe sau scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al RM.
Taxele vamale se aplică conform tarifului vamal.
Tariful vamal reprezintă catalogul care cuprinde nomenclatorul de mărfuri introduse
pe sau scoase de pe teritoriul vamal, precum şi cuantumul taxei vamale aplicate acestor mărfuri.
Scopul aplicării tarifului vamal:
• optimizarea structurii importului de mărfuri;
• echilibrarea importului de mărfuri, protecţia producătorilor autohtoni de mărfuri;
• crearea condiţiilor favorabile pentru integrarea economiei RM în economia
mondială.
Nomenclatorul de mгrfuri este lista care cuprinde codurile, denumirile şi descrierea
mărfurilor corespunzгtoare sistemelor de clasificare aplicate în practica internaţională.
Obiectele impunerii cu taxe vamale sînt mărfurile importate, exportate sau care sînt în
tranzit pe teritoriul RM.
Valoarea în vamă a mărfii este valoarea mărfii introduse pe sau scoase de pe teritoriul
vamal, stabilită în scopul perceperii taxelor vamale şi a altor impozite.
Conform Legii Republicii Moldova cu privire la tariful vamal (Nr.l380-XIII din 20.11.97), se
aplică urmгtoarele tipuri de taxe vamale:
- ad valorem - calculată în procente faţă de valoarea în vamă a mărfii;
- specifică - calculată în baza tarifului stabilit la o unitate de marfă;
- combinată - care îmbină precedentele tipuri de taxe - ad valorem şi combinată;
- excepţională care, la rоndul său, se divizează în:
1) taxă specială, care se aplică cu scopul de a proteja mărfurile de origine indigenă la
introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor de producюie străine în cantităţi şi în condiţii care
cauzează sau pot cauza prejudicii materiale considerabile producătorilor autohtoni de mărfuri;
2) taxă antidumping, percepută în cazul introducerii pe teritoriul vamal a unor mărfuri la preţuri
mai mici decît valoarea lor în ţara exportatoare în momentul importului şi, dacă sînt lezate

46
interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri
identice ori similare, sau apar piedici pentru organizarea ori extinderea în ţară a producţiei de
mărfuri identice sau similare;
3) taxa compensatorie, aplicată în cazul introducerii pe teritoriul vamal a mărfurilor, la
producerea sau la exportul cărora, direct sau indirect, au fost utilizate subvenţii, dacă sînt lezate
interesele, sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri
identice sau similare, ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în ţarî a producţiei de
mărfuri identice sau similare.

2) Aplicarea taxelor vamale


Cotele taxei vamale şi lista mărfurilor supuse acesteia se slabilese de către Parlament.
Cotele taxei vamale se aplică în conformitate cu legislaţia şi cu acordurile internaţionale, la
care RM este parte.
Cotele taxei vamale sînt unice şi nu pot fi modificate, cu excepţia cazurilor prevăzute de
legislaţie şi de acordurile internaţionale, la care RM este parte.
Taxele vamale se aplică conform anexei 1 a Legii Republicii Moldova „Cu privire la tariful
vamal".
În afară de taxa vamală, determinată în baza valorii în vamî a mărfurilor şi taxei vamale
prevăzute de tariful vamal, organele vamale calculează şi taxele pentru efectuarea procedurilor
vamale (anexa 2 la Legea Republicii Moldova cu privire la tariful vamal, Nr. 1380-XIIIdin
20.11.97).
Sînt prevăzute urmгtoarele tipuri de proceduri vamale şi taxe pentru efectuarea acestora:
1) înregistrarea mărfurilor în vamă: 5 euro în cazul cînd valoarea în vamă a mărfurilor constituie
50-1000 euro; 0,20% din valoarea în vamă a mărfurilor, dar nu mai mult de 900 euro, în cazul
cînd valoarea în vamă a mărfurilor depăşeşte 1000 euro;
2) înregistrarea importului şi exportului temporar de bunuri: 30 euro;
3) păstrarea mărfurilor în depozitele vamale: în primele 10 zile - cоte 0,1 euro pentru fiecare kg
şi fiecare zi de păstrare; în următoarele zile calendaristice - cоte 0,5 euro pentru fiecare kg şi
fiecare zi de păstrare.
Exemplu: Agentul economic a importat suc de portocale în valoare de 235212 lei.
Să se determine toate impozitele datorate la trecerea vamei.
Rezolvare:
1) taxa vamală: 235212 x 5% = 11760,60 lei;
2) taxa pentru efectuarea procedurilor vamale:
235212 x 0,20% = 470,42 lei;
3) T.V.A. = (235121 + 11760,60 + 470,42) x 20% =

47
= 49488,60 lei.
3) Metode de determinare a valorii în vamă a mărfurilor
Sistemul de determinare a valorii în vamă a mărfurilor se aplică pentru toate mărfurile
introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal. Valoarea în vamă a mărfii se determină prin
următoarele metode:
1) în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit;
2) în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică;
3) în baza valorii tranzacţiei cu marfa similară;
4) în baza costului unitar al mărfii;
5) în baza valorii calculate a mărfii;
6) prin metoda de rezervă.
Principala metodă dintre cele specificate este metoda determinării valorii în vamă a mărfii
în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă. În cazul în care metoda principală nu poate fi
aplicată, se folosesc alte metode. Fiecare din metodele succesive se aplică doar în cazul în care
valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin metoda precedentă.
Conform metodei determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa
respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, în valoarea tranzacţiei se includ
următoarele componente în cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii:
1) cheltuielile pentru transportul mărfii la aeroport sau în alt loc de introducere a mărfii pe
teritoriul vamal:
• cheltuielile aferente asigurării;
• costul transportului;
• costul încărcării, descărcării şi transportării mărfii.
2) cheltuielile suportate de cumpărător:
• comisioanele şi primele pentru brokeri, cu excepţia comisioanelor pentru achiziţionarea mărfii;
• costul conteinerelor şi/sau al altui ambalaj de folosinţă repetată, dacă, în corespundere cu
Nomenclatorul de mărfuri, acestea nu sînt considerate un tot întreg cu marfa;
• costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj şi al lucrărilor de ambalare;
3) valoarea, calculată în mod corespunzător, a următoarelor mărfuri şi servicii oferite, direct sau
indirect, de cumpărător, în mod gratuit sau la preţ redus, în scopul utilizării la producerea ori
exportarea mărfii evaluate, în măsura în care această valoare nu a fost inclusă în preţul efectiv
plătit sau de plătit:
• materiale, componente, pîrţi şi alte elemente similare, încorporate în marfa;
• instrumente, matriţe, forme şi alte componente similare, utilizate la producerea mărfii;
• materiale cheltuite la producerea mărfii;
• lucrări de inginerie, de dezvoltare, lucrări de artă şi design, planuri şi schiţe, executate în afara
ţării şi necesare pentru producerea mărfii;
4) redevenţele (redevenţe - plăţi efectuate pentru brevete, mărci de fabrică sau de comerţ ţi
drepturi de autor) şi taxele pentru licenţe, pe care cumpărătorul trebuie să le achite, direct sau

48
indirect, drept condiţie a vînzării mărfii evaluate, în măsura în care aceste redevenţe şi taxe
pentru licenţe nu au fost incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia redevenţelor şi
taxelor pentru licenţe plătite de către cumpărător pentru dreptul de reproducere şi distribuire a
producţiei cinematografice.
5) partea din venitul de la orice revînzare, transmitere sau utilizare ulterioară a mărfii, care ar
reveni , direct sau indirect, vînzгtorului.
Metoda determinгrii valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfă
identică. La utilizarea acestei metode, drept bază se ia valoarea tranzacţiei cu marfă identică.
Se consideră identice mărfurile care se aseamănă în toate privinţele cu marfa evaluată, inclusiv
în ce priveşte:
a) caracteristicile fizice;
b) calitatea mărfii şi reputaţia ei pe piaţă;
c) ţara de origine;
d) producătorul.
Deosebirile neesenţiale de exterior nu pot constitui temei pentru includerea mărfurilor în
categoria celor neidentice, dacă, în celelalte privinţe aceste mărfuri corespund cerinţelor de mai
sus.
Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfă
similară. La utilizarea acestei metode, drept bază se ia valoarea tranzacţiei cu marfă similară. Se
consideră similare mărfurile care, deşi nu sînt identice, au caracteristici asemănătoare şi se
constituie din componente asemănătoare, fapt ce le permite să îndeplinească aceleaşi funcţii ca şi
marfa evaluată şi să fie interschimbabile din punct de vedere comercial.
La determinarea similitudinii mărfurilor, se iau în considerare următoarele caracteristici:
a) calitatea, existenţa mărcii comerciale, reputaţia pe piaţă;
b) ţara de origine;
c) producгtorul.
Marfa nu se consideră identică sau similară cu cea evaluată, dacă:
1) nu a fost produsă în aceeaşi ţară cu marfa evaluată;
2) lucrările de proiectare, lucrările experimentale de construcţie, de amenajare estetică, designul,
schiţele şi desenele tehnice au fost executate pe teritoriul Republicii Moldova.
Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa identică sau
similară se aplică în cazul în care marfa identică sau similară:
a) este vîndută pentru a fi introdusă pe teritoriul Republicii Moldova;
b) este introdusă concomitent sau cu cel mult 90 de zile înainte de introducerea mărfii care
urmează a fi evaluată;
c) este introdusă aproximativ în aceeaşi cantitate şi/sau în aceleaşi condiţii comerciale.

49
În cazul în care, la determinarea valorii în vamă a mărfii, drept bază poate fi luată valoarea
uneia din cîteva tranzacţii cu mărfuri identice sau similare, se aplică cea mai mică valoare a
tranzacţiei.
Determinarea valorii în vamă a mărfii prin metoda costului unitar. Dacă marfa introdusă
pe teritoriul vamal este vîndută în ţara de import în starea în care a fost importată, valoarea în
vamă a acestei mărfi, conform prevederilor legii, se va baza pe preţul unitar corespunzător
vînzării acestei mărfi ori vînzării mărfii identice sau similare acesteia în cele mai mari partide,
concomitent sau aproape concomitent cu importul mărfii de evaluat către persoane care nu sînt în
relaţii de interdependenţă cu vînzătorul, şi cu condiţia deducerii:
a) comisioanelor plătite ordinar sau convenite ori a marjei aplicate, în mod obişnuit, beneficiilor
şi cheltuielilor generale aferente vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip;
b) cheltuielilor obişnuite de transport şi de asigurare, precum şi cheltuielilor conexe suportate
pe teritoriul RM;
c) cheltuielilor pentru transportul mărfii la aeroport sau în alt loc de introducere a mărfii pe
teritoriul vamal:
• cheltuielilor aferente asigurării;
• costul transportului;
• costul încărcării, descărcării şi transportării mărfii.
d) impozitelor şi taxelor pasibile de plată în legătură cu importul sau vînzarea mărfurilor.
Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii calculate. Valoarea în vamă
se va baza pe valoarea calculată a acesteia, incluzînd:
a) valoarea sau preţul materialelor şi operaţiunilor de fabricare sau ale altor lucrări pentru
producerea mărfii;
b) volumul beneficiilor şi cheltuielilor generale, egal celui inclus, de obicei, în cuantumul
vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip cu marfa de evaluat, fabricate de
producгtori, cu destinaţia ţării de import; ,
c) orice cheltuieli de tipul cheltuielilor pentru transportul mărfurilor la aeroport sau în alt loc de
introducere a mărfii pe teritoriul vamal:
• cheltuieli aferente asigurării;
• costul transportului;
• costul încărcării, descărcării şi transportării mărfii.

50
Autoritatea vamală nu este în drept să ceară sau să oblige o persoană nerezidentă să prezinte spre
verificare documentele de evidenţă sau să permită accesul la ele în scopul de a determina
valoarea calculată a mărfii. Totodată, informaţia comunicată de producătorul mărfii în
scopul determinării valorii în vamă a acesteia poate fi verificată în altă ţară de autoritatea
vamală, cu acordul producătorului şi cu condiţia preavizării guvernului ţării în cauză şi
neopunerii acestuia cercetărilor.
Metoda de rezervă. În cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată de
către declarant prin aplicarea consecutivă a metodelor specificate anterior, sau autoritatea vamală
consideră cu temei că aceste metode nu pot fi utilizate, valoarea se determină prin metoda de
rezervă, prin mijloace rezonabile compatibile cu legea cu privire la tarifele vamale, cu principiile
generale ale acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi pe baza datelor
disponibile.
La determinarea valorii în vamă a mărfii prin această metodă, drept bază nu pot fi luate:
a) preţul de vînzare al mărfii pe piaţa internă a Republicii Moldova;
b) preţul mărfii pe piaţa internă a ţării exportatoare;
c) preţul mărfii stabilit arbitrar sau preţul fictiv;
d) sistemul care prevede aplicarea, în scopuri vamale, a celei mai mari valori a mărfii din două
posibile;
e) costul de producţie al mărfii, altul decît valoarea calculată a mărfurilor identice sau similare;
f) valoarea mărfii comercializate pentru export în altă ţară decît ţara importatoare;
g) valoarea minimală a mărfii în vamă.
Valoarea în vamă a mărfurilor de export se determină în baza valorii lor contractuale, luînd
în considerare condiţiile D.A.F. („Delivered at frontier" - livrarea pînă la frontieră).
4) Facilităţi tarifare
Prin facilităţi tarifare se subînţeleg facilităţile acordate de către ţară, în condiţii de
reciprocitate sau unilateral, pentru mărfurile trecute peste frontiera vamală a acestei ţări sub
formă de:
- stabilire a unor cote tarifare pentru importul sau exportul preferenţial de mărfuri;
- reducere a taxei vamale;
- scutire de taxă;
- restituire a taxei plătite anterior.
Sînt scutite de taxa vamală:
- mijloacele de transport folosite la transporturi internaţionale de pasageri şi de bagaje, de
mărfuri, precum şi obiectele de aprovizionare tehnico-materială, echipamentul, combustibilul,
alimentele, necesare pentru exploatarea acestor mijloace de transport în cursul deplasării sau
procurate în străinătate în legгtură cu lichidarea defecţiunilor, în suma stabilită de actele
legislative corespunzгtoare;

51
- mărfurile de uz oficial introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal de către cetăţenii
străini, în conformitate cu legislaţia, precum şi cu acordurile internaţionale, la care RM este
parte;
- valuta naţională, valuta străină (cu excepţia celei folosite în scopuri numismatice), precum şi
hîrtiile de valoare, în conformitate cu legislaţia;
- mărfurile introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal în calitate de ajutor umanitar,
destinaţia lor fiind confirmată de organul abilitat;
- mărfurile introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal în calitate de ajutor cu titlu gratuit
(donaţii), destinaţia lor fiind confirmată de organul abilitat;
- mărfurile introduse provizoriu pe sau scoase provizoriu de pe teritoriul vamal sub
supraveghere vamală în cadrul regimurilor vamale respective;
- mărfurile destinate terţelor ţări, trecute prin teritoriul vamal sub supraveghere vamală în
regim de tranzit;
- mărfurile care se importă provizoriu în zonele liberei iniţiative pentru a fi prelucrate şi,
ulterior, exportate;
- publicaţiile periodice, cărţile ce ţin de domeniul învăţămîntului, ştiinţei şi culturii, materialele
didactice pentru instituţiile preşcolare, de învăţămînt şi curative;
- mărfurile importate pentru comercializarea lor în regimul vamal în magazinele duty free;
- mărfurile (serviciile) introduse în zona economică liberă de pe restul teritoriului vamal al
Republicii Moldova, din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, de pe teritoriul altor
ZEL, precum şi mărfurile (serviciile), inclusiv cele originare din ZEL, exportate în afara
teritoriului vamal al RM şi în alte ZEL;
- mărfurile importate în RM în contul împrumuturilor şi granturilor acordate Guvernului sau
acordate cu garanţia statului, din contul împrumuturilor acordate
de organizaţiile financiare internaţionale, destinate realizării proiectelor respective, precum şi din
contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la bugct conform listei aprobate de Guvern;
- timbrele de acciz importate şi destinate marcării mărfurilor supuse accizelor;
- mărfurile de uz sau consum personal, importate de către persoanele fizice, a căror valoare sau
cantitate nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare.
La o singură introducere pe teritoriul vamal de către o persoană fizică se scutesc de plata
taxei vamale următoarele mărfuri:
- bere - 5 litri;
- vinuri şi bгuturi alcoolice - 2 litri;
- ţigări - 50 bucăţi;
- haine - cîte 3 unităţi;
- blănuri naturale şi mărfuri fabricate din blănuri - 1 unitate;
- încălţăminte - 2 perechi;

52
- maşini de calcul -l unitate;
- camere video - 1 unitate etc.
5)Contabilitatea TV.
Firma X a exportat vin în valoare de 70000 euro. Pentru procedurile vamale întreprinderea
a plătit 140 euro (70000 * 0,2 : 100). Cursul valutar pentru 1 euro la data efectuării procedurilor
vamale era de 16 lei, ceea ce constituia 2240 lei (140 * 16).
Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale se varsă în bugetul de stat.
Acestă sumă în baza documentelor de plată va fi contabilizată astfel:
Debit 229”Alte creanțe pe termen scurt” – 2240 lei
Credit 242 ”Cont de decontare” – 2240 lei
Trecerea la cheltuieli a taxei privind procedurile vamale:
Debit 712 ”Cheltuieli comerciale” – 2240 lei
Credit 229 ”Alte creanțe pe termen scurt” – 2240 lei.

Tema Taxele locale


1) Caracteristica generală a taxelor locale
2) Modul de calcul și de plată a taxelor locale
3) Contabilitatea taxelor locale
1.Caracteristica generală a taxelor locale
Se definesc următoarele noţiuni:
1) Taxă locală - plată obligatorie efectuată la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.
2) Cotă maximă a taxei locale - cotă ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului
impunerii ori sumă absolută, stabilită conform prezentului titlu.
3) Cotă concretă a taxei locale - cotă ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului
impunerii ori sumă absolută, stabilită de autoritatea administraţiei publice locale la adoptarea
bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective, dar care nu poate fi mai mare decît cota
maximă stabilită conform prezentului titlu.
4) Unitate comercială şi/sau de prestări servicii de deservire socială - unitate de comerţ cu
amănuntul, cu ridicata, de alimentaţie publică şi/sau de prestări servicii de deservire socială.
5) Servicii de deservire socială - servicii sociale particulare indicate în secţiunea G grupa 50.2 şi
secţiunea O clasa 92.71 şi diviziunea 93 ale Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei
(CAEM).
6) Producător de publicitate - persoană care conferă informaţiei publicitare forma necesară
plasării şi difuzării.
7) Difuzor de publicitate - persoană care asigură plasarea şi difuzarea publicităţii prin orice
mijloc de informare.

53
8) Publicitate exterioară - publicitate realizată prin sistemele de comunicare vizuală ce includ
afişele, panourile, standurile, instalaţiile şi construcţiile (situate separat sau suspendate de pereţii
şi de acoperişurile clădirilor), firmele tridimensionale, firmele luminoase, tablourile
electromecanice şi electronice suspendate, alte mijloace tehnice.
9) Publicitate socială - publicitate care reprezintă interesele societăţii şi ale statului în propagarea
unui mod de viaţă sănătos, ocrotirea sănătăţii, protecţia mediului înconjurător, păstrarea
integrităţii resurselor energetice, protecţia socială a populaţiei şi care nu are scop lucrativ şi
urmăreşte obiective filantropice şi de importanţă socială.
10) Numărul mediu scriptic de salariaţi - efectiv de personal pentru o perioadă gestionară,
determinat în funcţie de indicii numărului scriptic.
11) Parcare - garare a autovehiculului pe un teritoriu special sau într-o construcţie specială,
destinate garării şi păstrării mijloacelor de transport şi prestării de servicii aferente contra plată.
12) Servicii de piaţă - servicii prestate de pieţe contra plată.
13) Simbolică locală - stema unui oraş sau a unui alt tip de localitate, denumirea lui sau imaginea
monumentelor de arhitectură, a monumentelor istorice.
14) Unitate de transport - orice autocar, autobuz, microbuz, autoturism, motocicletă, scuter,
motoretă, camion, tractor, tractor cu remorcă, altă tehnică agricolă, vehicul cu tracţiune animală.
15) Autoritate deliberativă a administraţiei publice locale - autoritatea reprezentativă şi
deliberativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale (consiliul local).
16) Autoritate executivă a administraţiei publice locale - autoritatea reprezentativă a populaţiei
unităţii administrativ- teritoriale şi executivă a consiliului local (primarul).
Sistemul taxelor locale reglementate de prezentul titlu include:
a) taxa pentru amenajarea teritoriului;
b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
c) taxa de amplasare a publicităţii;
d) taxa de aplicare a simbolicii locale;
e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;
f) taxa de piaţă;
g) taxa pentru cazare;
h) taxa balneară;
i) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor
şi satelor (comunelor);
j) taxa pentru parcare;
k) taxa de la posesorii de cîini;

54
l) taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi) vamale de
trecere a frontierei vamale.
Taxele locale enumerate se aplică de către autorităţile administraţiei publice locale.
Subiecţi ai impunerii sînt pentru:
a) taxa pentru amenajarea teritoriului - persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de
întreprinzător, care dispun de bază impozabilă;
b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale -
persoanele juridice sau fizice înregistrate în calitate de întreprinzător-organizator al licitaţiilor şi
loteriilor;
c) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei) - persoanele juridice sau fizice,
înregistrate în calitate de întreprinzător, care prestează servicii de plasare a anunţurilor
publicitare prin intermediul serviciilor cinematografice, video, prin reţelele telefonice,
telegrafice, telex, în mijloacele de transport, prin alte mijloace, precum şi cele care amplasează
publicitatea exterioară prin intermediul afişelor, pancartelor, panourilor şi altor mijloace tehnice;
d) taxa de aplicare a simbolicii locale - persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de
întreprinzător, care aplică simbolica locală pe producţia fabricată;
e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială - persoanele
juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care dispun de unităţi comerciale
şi/sau de prestări servicii de deservire socială;
f) taxa de piaţă - persoanele juridice sau fizice înregistrate în calitate de întreprinzător-
administrator al pieţei;
g) taxa pentru cazare - persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător,
care prestează servicii de cazare;
h) taxa balneară - persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care
prestează servicii de odihnă şi tratament;
i) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor
şi satelor (comunelor) - persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător,
care prestează servicii de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor
(comunelor);
j) taxa pentru parcare - persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător,
care prestează servicii de parcare;
k) taxa de la posesorii de cîini - persoanele fizice care locuiesc în blocuri locative - locuinţe de
stat, cooperatiste şi obşteşti, precum şi în apartamente privatizate;

55
l) taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi) vamale de
trecere a frontierei vamale - persoanele juridice sau fizice posesoare ale unităţilor de transport,
care intră în şi/sau ies din Republica Moldova.
Baza impozabilă o constituie la:
a) taxa pentru amenajarea teritoriului - numărul mediu scriptic trimestrial al salariaţilor şi/sau
fondatorii întreprinderilor în cazul în care aceştia activează în întreprinderile fondate, însă nu sînt
incluşi în efectivul trimestrial de salariaţi;
b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale venitul
din vînzări a bunurilor declarate la licitaţie sau valoarea biletelor de loterie emise;
c) taxa de amplasare a publicităţii, cu excepţia celei amplasate total în zona de protecţie a
drumurilor din afara perimetrului localităţilor:
- venitul din vînzări a serviciilor de plasare şi/sau difuzare a anunţurilor publicitare prin
intermediul serviciilor cinematografice, video, prin reţelele telefonice, telegrafice, telex, prin
mijloacele de transport, prin alte mijloace;
- metrul pătrat de suprafaţă publicitară a obiectivului de publicitate exterioară;
d) taxa de aplicare a simbolicii locale - venitul din vînzări a producţiei fabricate căreia i se aplică
simbolica locală;
e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială, cu excepţia
celor care se află total în zona de protecţie a drumurilor - din afara perimetrului localităţilor
suprafaţa ocupată de unităţile de comerţ şi/sau de prestări servicii de deservire socială,
amplasarea lor, tipul mărfurilor desfăcute şi serviciilor prestate;
f) taxa de piaţă - venitul din vînzări a serviciilor de piaţă prestate de administratorul pieţei la
acordarea de locuri pentru comerţ;
g) taxa pentru cazare - venitul din vînzări a serviciilor prestate de structurile cu funcţii de cazare;
h) taxa balneară - venitul din vînzări a biletelor de odihnă şi tratament;
i) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor
şi satelor (comunelor) - unitatea de transport, în funcţie de numărul de locuri;
j) taxa pentru parcare - venitul din vînzări a serviciilor de parcare prestate;
k) taxa de la posesorii de cîini - numărul de cîini aflaţi în posesiune pe parcursul unui an;
l) taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi) vamale de
trecere a frontierei vamale - numărul unităţilor de transport care intră în şi/sau ies din Republica
Moldova.

2.Modul de calcul și de plată a taxelor locale

56
Cota maximă şi termenele de plată a taxelor locale, de prezentare a dărilor de seamă fiscale
privind taxele locale pentru subiecţii impunerii sînt cele stabilite în anexa la prezentul titlu.
Întreprinzătorul individual, gospodăria ţărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de
salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca
plătitori de T.V.A. prezintă,în termen de pînă la 31 martie al anului următor anului fiscal de
gestiune, o dare de seamă fiscală unificată privind taxele locale, cu achitarea taxelor în acelaşi
termen.
Cota concretă a taxelor locale se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale
în funcţie de caracteristicile obiectelor impunerii.
Calculul taxelor enumerate la art.291, cu excepţia celor stipulate la lit.a) - în partea ce ţine
de gospodăriile ţărăneşti (de fermier), la lit.k) şi l), se efectuează de către subiecţii impunerii, în
funcţie de baza impozabilă şi de cotele concrete ale acestora.
Calculul taxelor stipulate la art.291 lit.a) - în partea ce ţine de gospodăriile ţărăneşti (de
fermier), la lit.k) şi l) se efectuează de către organele împuternicite de autoritatea administraţiei
publice locale.
Plata taxelor enumerate la art.291 se efectuează de subiecţii impunerii.
În cazul în care obiectul impunerii stipulat la art.291 lit.c) liniuţa a doua şi la lit.e) este
amplasat parţial în zona de protecţie a drumurilor, taxa se calculează de contribuabil în mod
individual, proporţional suprafeţei aflate pe teritoriul administraţiei publice locale.
Subiecţii impunerii plătesc taxele locale la contul trezorerial de venituri al bugetului unităţii
administrativ-teritoriale.Gospodăriile ţărăneşti (de fermier) pot achita taxa pentru amenajarea
teritoriului nemijlocit organului împuternicit de autoritatea administraţiei publice locale.
Taxa de la posesorii de cîini şi taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră
care au birouri (posturi) vamale de trecere a frontierei vamale pot fi achitate organului
împuternicit de autoritatea administraţiei publice locale.
Se scutesc de plata:
a) tuturor taxelor locale - autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate
nivelurile;
b) tuturor taxelor locale - misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora, precum şi
organizaţiile internaţionale, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte;
c) tuturor taxelor locale - Banca Naţională a Moldovei;
d) taxei de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale -
organizatorii licitaţiilor desfăşurate în scopul asigurării rambursării datoriilor la credite,

57
acoperirii pagubelor, achitării datoriilor la buget, vînzării patrimoniului de stat şi patrimoniului
unităţilor administrativ- teritoriale;
e) taxei de amplasare a publicităţii - producătorii şi difuzorii de publicitate socială şi de
publicitate plasată pe trimiterile poştale;
f) taxei pentru amenajarea teritoriului - fondatorii gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) care
au atins vîrsta de pensionare;
g) taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială -
persoanele care practică activităţi de pompe funebre şi acordă servicii similare, inclusiv care
confecţionează sicrie, coroane, flori false, ghirlande;
h) taxei pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi)
vamale de trecere a frontierei vamale - persoanele fizice cu aparatul locomotor dereglat care
folosesc autoturisme cu dirijare manuală, precum şi vehiculele care transportă ajutor umanitar;
i) tuturor taxelor locale - proprietarii sau deţinătorii bunurilor rechiziţionate în interes
public, pe perioada rechiziţiei, conform legislaţiei.
Autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările
corespunzătoare în bugetul unităţii administrativ-teritoriale, poate:
a) să acorde subiecţilor impunerii scutiri în plus la cele enumerate la art.295;
b) să acorde amînări la plata taxelor locale pe anul fiscal respectiv;
c) să prevadă înlesniri la plata taxelor locale pentru categoriile social-vulnerabile ale
populaţiei.
Atribuţiile autorităţii administraţiei publice locale. Autoritatea deliberativă a
administraţiei publice locale poate aplica toate sau numai o parte din taxele locale, în funcţie de
posibilităţile şi necesităţile unităţii administrativ-teritoriale.
Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale nu are dreptul să aplice alte taxe
locale decît cele prevăzute de prezentul titlu ori să stabilească o cotă mai mare decît cotele
maxime stabilite de acesta. Taxele locale se aplică, se modifică ori se anulează de către
autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale cu concursul Direcţiei finanţe şi
inspectoratului fiscal de stat din teritoriul administrat, concomitent cu adoptarea sau modificarea
bugetului unităţii administrativ-teritoriale.
Autoritatea executivă a administraţiei publice locale monitorizează deciziile consiliului
local privind aplicarea taxelor locale pe teritoriul administrat, le prezintă Serviciului Fiscal de
Stat şi le aduce la cunoştinţă contribuabililor.
Responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a
taxelor locale, cu excepţia celor stipulate la art.289 lit.a) - în partea ce ţine de gospodăriile

58
ţărăneşti (de fermier), la lit.k) şi l), şi pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale revine
contribuabililor.
Responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a
taxelor locale stipulate la art.289 lit.a) - în partea ce ţine de gospodăriile ţărăneşti (de fermier), la
lit.k) şi l) revine organelor împuternicite de autorităţile administraţiei publice locale.
Taxele netransferate în termen sînt percepute conform legislaţiei.

3.Contabilitatea taxelor locale


Evidența taxelor locale se ține pe contul 534 Datorii privind decontările cu bugetul, subcontul
5348 Datorii privind alte impozite și taxe.
Suma taxelor locale calculate se reflectă astfel:
Debit 713 Cheltuieli generale și administrative
Credit 534 Datorii privind decontările cu bugetul, subcontul 5348 Datorii privind alte impozite și
taxe.
Achitarea taxelor calculate se înregistrează prin formula contabilă:
Debit 534 Datorii privind decontările cu bugetul, subcontul 5348 Datorii privind alte impozite și
taxe
Credit 242 Cont de decontare.

59