Capitolul I : Agroturismul - o provocare pentru mileniul III

1.1 Conceptul de management

Managementul în turism reprezintă arta sau ştiiţa organizării şi conducerii eficace a
agenţiei de turism, în vederea realizării obiectivelor comerciale. El cuprinde următoarele
sectoare:
• Management organizaţional;
• Management strategic;
• Managementul marketingului;
• Managementul resurselor;
• Managementul comunicării;
• Managementul calităţii.
Etimologic, cuvântul management îşi are originea în limba latină, provenind de la
„manus” şi desemnează „strunirea cailor ce trag la o căruţă cu ajutorul hăţurilor”, apoi, prin
intermediul cuvântului “manage”, a intrat în limba engleză ca verb „to manage”, căpătând
semnificaţia de a pregăti, a administra, a rezolva, a duce ceva la bun sfârşit, a manevra.
Noţiunea de management are o triplă semnificaţie:
• PROCES (activitate) – procesele de management au în componenţa lor funcţiile
sau atributele conducerii, reprezentate de previziune, organizare, antrenare, coordonare, control-
evaluare;
• ŞTIINŢĂ;
• TOTALITATEA PERSOANELOR ŞI ORGANELOR CARE CONDUC O
ORGANIZAŢIE;
De-a lungul timpului, au fost formulate mai multe definiţii ale procesului de management,
astfel:
F.W.TAYLOR, a văzut în activitatea de conducere a organizaţiei “arta de şti precis ce
trebuie făcut, cât mai bine şi mai ieftin”.
HENRI FAYOL, a arătat că ‘’a conduce înseamnă a prevedea, a organiza, a comanda, a
coordona şi a controla‘’, precizând astfel şi atributele conducerii.
PETER F. DRUCKER, afirma: “Necestăţile marilor organizaţii trebuie satisfăcute de
oameni obişnuiţi capabili de performanţe neobişnuite”.

Targu-Mures 4
2008
 Definiţia cea mai curentă în SUA este: “to have things done through others”. În acest enunţ
se poate pune accent pe prima parte: obiective, conducere, profit, sau pe a doua parte:
comunicare, formare, motivare.
Organizaţiile cu diferite structuri, funcţionând în diferite medii, trebuie să fie conduse. Câtă
vreme va exista, managementul trebuie să răspundă la întrebarea „cum trebuie să conduci mai
bine?”.
Managementul reflectă spiritul de bază al epocii moderne ale cărui rădăcini pot fi generate
de natura sistemului economic modern, de natura mediului modern de afaceri în care se regăsesc
atât resursele umane cât şi cele materiale. Managementul reprezintă acel concept în care se
creează posibilitatea de a controla existenţa umană, printr-o riguroasă şi sistematică organizare a
resurselor economice.
Conceptul de management poate fi înţeles ca fiind un proces de gestionare a activităţilor
unei companii, organizaţii sau o structură organizată a unor persoane (directori, manageri) care
efcetuează operaţiunile procesului de gestionare.
Conceptul de management mai poate fi înţeles şi ca ştiinţă socio-economică care
abordează din punct de vedere al teoriei acest proces de gestionare al activităţilor companiilor
(instituţiilor, firmelor, organizaţiilor).
Conceptul de management defineşte de fapt o instituţie a cărei responsabilitate se extinde
în afara companiei în care este aplicat, devenind una publică care generează întreaga etică a
acestuia. Această responsabilitate publică va sta la baza succesului companiei în piaţă, în
sistemul economic, va sta la baza viitorului sistem economic şi social în care activează.
Managementul nu poate activa decât în strânsă interdependenţă cu evoluţia pieţei forţei
de muncă din mediul economic în care funcţionează, în funcţie de factorii demografici, de vârstă,
de sex, de tradiţii, obiceiuri, ocupaţii. El trebuie să se adapteze şi în funcţie de dispersia
geografică ca extindere a mediului de afaceri, al organizaţiilor, care este din ce în ce mai
dinamică în ultimele decenii, unele companii extinzându-şi mediul de afaceri pe tot Globul
(lanţurile hoteliere).

Targu-Mures 5
2008
 1.2 Conceptul de turism rural si agroturism

În prezent Europa se confruntă cu numeroase probleme, dintre care pot fi enumerate doar
câteva legate de aria turismului rural: asigurarea unei dezvoltări regionale armonioase,
dificultatea de realizare a echilibrului între dezvoltarea economică şi protecţia mediului,
elaborarea unei politici rurale care să depăşească cadrul politicii agricole şi care să cuprindă toate
problemele zonelor rurale.
Turismul rural este un fenomen nou şi vechi în acelaşi timp. Interesul pentru refacerea în
mediul rural a început să crească începând cu secolul al XIX-lea, ca un răspuns la stressul datorat
urbanismului şi industrializării tot mai mari. Important este că turismul rural din epoca noastră
este diferit dacă ne referim numai la numărul de turişti implicaţi care a crescut semnificativ şi
turismul care s-a dezvoltat în toate tipurile de localităţi rurale, fără a fi limitat la arii de o
excepţională frumuseţe.
Conform unei tradiţii mai largi, “turismul include o serie de activităţi, servicii, amenajări
oferite de fermieri, ţărani şi locuitori din mediul rural, pentru a atrage turişti în zona lor, fapt ce
generează venituri suplimentare pentru afacerile lor”.
Acceptând acest concept mai larg, turismul rural cuprinde nu doar turismul la ferme sau
agroturismul, ci şi un interes special pentru vacanţele în natură, excursii în zonele rurale, precum
şi turismul rezidenţial, în care serviciile includ, pe lângă cazare, evenimente sociale, festivităţi,
recreere în aer liber, şi producerea şi vânzarea de produse manufacturate şi a produselor agricole.
Deşi acţionează în spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte, care
pentru unii autori reprezintă acelaşi lucru, iar pentru alţii sunt două noţiuni diferite.
Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalităţi de cazare, de
activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se într-un mediu tipic
rural. Turismul rural este un concept care include toate activităţile turistice care se desfăşoară
în mediul rural.
Turismul rural este o formă de turism care se desfăşoară în mediul rural, valorificând
resursele turistice locale (naturale, culturale şi umane), ca şi dotările şi echipamentele turistice,
inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice. Utilizează diverse spaţii de cazare: hanuri şi hoteluri
rurale, adăposturi, sate de vacanţă, şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de
motivaţii: de tranzit sau itinerant, cu valenţe cultural-cognitive.
Targu-Mures 6
2008
 Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în staţiuni
şi centre turistice, precum şi la oferta turistică “standard” - de tip industrial.
Agroturismul este o formă a turismului rural, în care se utilizează pentru cazare şi servirea
mesei numai în pensiunile agroturistice şi fermele agroturistice, beneficiind de un mediu
nepoluat şi pitoresc, de atracţiile naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile
prezente în mediul rural.
Agroturismul este considerat un concept mai restrâns, care face referire la diferitele forme
de turism legate de activităţile agricole şi/sau de amenajările agricole. Această formă particulară
a turismului rural este organizată de fermieri, de obicei ca o activitate secundară, agricultura
rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit. Uneori se face distincţie şi între agroturism şi
turismul la fermă, care se referă la folosirea fostelor gospodării ţărăneşti ca structuri de primire,
ce pot fi închiriate turiştilor sau amenajate ca şi cluburi de sănătate.
În concluzie, sfera de turism rural include activităţile de agroturism sau de turism la fermă.
Turismul rural priveşte toate formele de turism practicate în spaţiul rural: activităţi în aer liber
(echitaţie, pescuit, vânătoare, plimbări pe jos sau cu bicicleta, termalism, turism de sănătate),
turism de cunoaştere (biserici, cetăţi, diferite vestigii istorice), de descoperire a mediului natural
(flora, fauna), de cunoaştere şi înţelegere a culturii locale (folclor, tradiţii populare), turism
gastronomic.
Spaţiul rural, prin componentele sale, satisface o paletă largă de motivaţii: odihnă şi
recreere, cunoaştere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare şi pescuit,
oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de loisir.

În literatura de specialitate, română şi din străinătate, prin utilizarea noţiunii de agroturism,

se exprimă mai bine sfera de cuprindere, adică o activitate economică complementară agriculturii
într-o localitate rurală.
Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu
potenţialul său agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.
Agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferenţiază de turismul tradiţional, standard:
• consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt: calitatea pensiunii şi
serviciilor de primire la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, precum şi
originalitatea produselor turistice;
Targu-Mures 7
2008
 • oferta turistică este autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa, organizată şi
condusă de fermieri, deci de oamenii satului;
• este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă sau o
substituţie a acesteia;
• oferă populaţiei cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a
timpului liber din vacanţe sau weekend-uri în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori
cultural-educative şi cu o ospitalitate specifică;
• nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi supra-structură
turistică sau pentru alte dotări de profil;
• se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau montane;
• este un turism în care specific este faptul că oferta este diversificată şi de mare diseminare
în spaţiu. Astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi celui construit, dar
trebuie să se ţină seama de un anumit “prag ecologic” şi “prag fizic”. Pentru ca această trăsătură
să se înscrie complet în conceptul de ecoturism, trebuie avută în vedere “capacitatea de primire”
a satului şi a arealului limitrof, mai ales în condiţiile unui sejur în lunile de vară (dotări,
amenajări, servicii conexe, raportul cu populaţia autohtonă);
• nu este compatibil cu turismul de masă.
Agroturismul trebuie să devină o componentă a ecoturismului şi, ca atare, cele 10
principii pentru dezvoltarea durabilă a turismului, se pot aplica şi în acest caz. Aceste principii
pot fi delimitate astfel:
• folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare, protejare);
• reducerea supraconsumului şi a risipei de resurse turistice;
• menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural;
• integrarea agroturismului în planificarea şi strategia de dezvoltare naţională, regională şi
mai ales, locală (dezvoltarea ofertei, promovare şi organizare, precum şi dezvoltarea
infrastructurii generale şi tehnico-edilitare); de aici concluzia că prin marketingul agroturistic se
influenţează integrarea activităţilor agroturistice în dezvoltarea spaţiului rural;
• sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunităţii, dar şi în
protejarea naturii şi a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);
• implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic, prin sprijinirea grupurilor de iniţiativă,
pentru dezvoltarea şi promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului înconjurător
Targu-Mures 8
2008
şi a bunurilor culturale, de aici şi rolul organizaţiilor locale, al prestatorilor de servicii turistice,
în cazul nostru, Asociaţia Sătească de Turism Rural;
• consultarea specialiştilor şi a publicului în dezvoltarea agroturismului şi a economiei
locale, pentru a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală, regională şi cea
locală;
• dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susţinută prin pregătirea profesională,
calificare, perfecţionare, formarea formatorilor din rândul localnicilor, pregătirea civică,
sociologică adecvată;
• promovarea marketingului în agroturism;
• cercetarea şi monitorizarea activităţii de turism şi a acţiunilor de protejare şi conservare a
mediului înconjurător, precum şi a resurselor turistice.
Agroturismul este o componentă a turismului rural, cu implicaţii în valorificarea
resurselor locale şi în ridicarea nivelului de viaţă al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică
a localităţii rurale şi a comunităţii, în protejarea şi conservarea mediului natural şi construit, în
contextul unei activităţi economice pe principii ecologice.
Între turismul rural şi agroturism există o relaţie de la întreg la parte, agroturismul fiind
una dintre componentele turismului rural. Agroturismul însă, practicându-se cu precădere în
zonele cu vocaţie agricolă diversificată, în cele relativ izolate şi izolate, care impun asigurarea
celor necesare traiului prin forţe proprii sau acolo unde este o specializare adâncă, creează poziţii
de monopol privind producţia anumitor produse alimentare apreciate şi solicitate (regiunile
pomiviticole, satele păstoreşti, delta sau alte zone piscicole).

1.3 Strategiile dezvoltării turismului rural la nivel teritorial. Structuri teritoriale.

Zonele cu vocaţie din România
Centrele teritoriale constituie areale teritoriale ce au o contribuţie semnificativă în
dezvoltarea turismului teritorial. Rolul acestora în activităţile de agroturism poate fi delimitat
prin: promovarea ofertei locale, cu referire la acţiuni specifice de marketing; asigurarea
cuprinderii în catalogul naţional a tuturor structurilor rurale clasificate; organizarea, cu sprijinul
corpului de experţi de la organizaţiile naţionale, de cursuri de pregătire profesională pentru
deţinătorii de structuri turistice rurale; acordarea de asistenţă tehnică la întocmirea
documentaţiilor pentru clasificarea şi participarea la activitatea comisiilor tehnice de clasificare a
Targu-Mures 9
2008
structurilor turistice rurale din zonă; organizarea, de ori de câte ori este nevoie (cel puţin o dată
pe an), la nivelul fiecărui centru teritorial, a unor acţiuni promoţionale.
Popularizarea unor astfel de acţiuni promoţionale poate fi amplificată în bazinele turistice
cu vocaţie, mai ales în acele perioade din an care semnifică o anumită tradiţie în regiune. De
exemplu: “Zilele culesului strugurilor” în centrul Drăgăşani, “Expoziţie de ceramică”, “Zilele
apicultorilor” la Horezu, “Întâlnirea oierilor” în centrele Polovragi şi altele, “Zilele porţilor
deschise pentru vacanţe la ţară”, pentru majoritatea centrelor turistice.
Un centru turistic poate fi asimilat, din punct de vedere teritorial, cu un bazin turistic sau
poate include mai multe asemenea bazine turistice. Dar activitatea de agroturism se desfăşoară
efectiv în cadrul satului turistic sau în aria limitrofă.
Satul turistic are rolul de a scoate în relief specificul localităţilor, în vederea adoptării
unor strategii de promovare a celor mai frecvente forme de turism. Aceasta trebuie făcută atât în
funcţie de principalele caracteristici geografice, economice, sociale etc., dar şi în funcţie de
principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti, care frecventează localitatea
respectivă. Implementarea unor strategii specifice în domeniul organizării şi funcţionării satului
turistic sunt absolut necesare în orice zonă. Aceasta pentru motivul că fiecare localitate rurală
constituie o entitate cu particularităţi proprii şi activităţi specifice, care trebuie identificate şi
valorificate cât mai eficient şi din punct de vedere turistic.
De aici concluzia că formarea unor asociaţii săteşti de turism reprezintă elementul de bază
în turismul rural. Dar, în cadrul unei strategii de dezvoltare zonală, se impune cunoaşterea şi
încadrarea satelor turistice pe tipuri, conform particularităţilor fiecărui tip de sat turistic (fiecare
tip de sat este necesar să cumuleze condiţii caracteristice definitorii).
Strategiile teritoriale vor fi adaptate tipologiei satelor turistice. Astfel, se pot delimita:
• Satele turistice etnografic-folclorice, ce pot fi identificate în perimetrele teritoriale unde
există un port tradiţional, arhitectură, mobilare şi decorare interioară specifică zonei, existând
muzică şi coregrafie populară, care se impun ca însuşiri esenţiale ale satului respectiv.
• Satele turistice de creaţie artistică şi artizanală, în care interesul turiştilor este pentru
creaţia turistică artizanală şi dorinţa acestora pentru achiziţionarea acestor creaţii direct de la
sursă, de la producătorul însuşi. Printr-o strategie adecvată, se poate trece de la un turism de
circulaţie în aceste zone, la un turism de sejur; se poate oferi, astfel, posibilitatea ca turiştii să fie
iniţiaţi de artişti şi meşteri populari renumiţi în artă şi tehnici arhaice populare (icoane pe sticlă şi
Targu-Mures 10
2008
lemn, sculptură în lemn şi piatră, ceramică, confecţii şi cusături populare). Strategii adecvate pot
urmări identificarea şi încurajarea posibilităţilor de practicare a unora dintre aceste activităţi în
cadrul gospodăriilor găzduitoare.
• Satele turistice climaterice şi peisagistice, ale căror caracteristici predominante sunt
cadrul natural pitoresc şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate şi marile artere de
circulaţie. Şi pentru aceste tipuri de sate se pot adopta strategii investiţionale, prin care să fie
modernizate locuinţele ţărăneşti, acestea putând să corespundă cerinţelor turiştilor.
• Satele turistice de interes vânătoresc şi de recoltare de fructe de pădure, pentru
zonele de nord sau chiar în regiunile muntoase. Populaţia locală poate organiza forme de
agrement vânătoreşti. În acest caz, strategiile agroturismului se îmbină cu cele ecologice, de
păstrare a florei şi faunei din zonă, alături de lansarea serviciilor culinar-gastronomice din vânat
şi fructe de pădure.
• Satele turistice vii-pomicole, sunt amplasate în zonele ce includ bazine şi centre
specializate în viticultură şi pomicultură. Activităţile turistice cele mai intense sunt în perioada
recoltărilor, unde turiştii se pot încadra în lucrarea efectivă de recoltare, dar şi oferirea fructelor,
strugurilor şi a preparatelor pe baza acestora, preparatele culinare şi dietetice, alături de băuturile
răcoritoare şi alcoolice. În cazul acestor ferme turistice, strategiile agroturistice este necesar a fi
îmbinate cu strategiile dezvoltării viticulturii si pomiculturii din bazinele şi centrele pomivitcole
consacrate.
• Satele pastorale sunt reprezentate prin acele localităţi rurale, unde preocuparea de bază a
localnicilor este creşterea ovinelor şi a taurinelor, atrăgând turiştii prin meniuri bazate pe produse
lactate. Pot fi organizate, în funcţie de sezon, ospeţe ciobăneşti, petreceri specifice şi tradiţionale.
Se pot contura strategii privind aspectul turistic şi cel economic (de dezvoltare a creşterii
animalelor în aceste zone) şi socio-profesional (de menţinere a profesiei în oierit, ramură foarte
rentabilă în aceste zone). În ultima perioadă solicitările industriilor textile pentru lână au crescut
simţitor, cererile fiind frecvent satisfăcute prin cantităţile de lână importate.
• Satele turistice pentru practicarea sporturilor, încadrează zonele care prezintă foarte
bune condiţii, mai ales pentru practicarea sporturilor de iarnă. Categoriile de turişti, care pot fi
mai mult sau mai puţin iniţiaţi sunt dornici să le practice, utilizând instructori din populaţia
locală, în aceste sate putând funcţiona puncte de închiriere a echipamentului sportiv. Strategiile
de dezvoltare a acestui tip de sate turistice trebuie corelate cu dezvoltarea infrastructurii locale,
Targu-Mures 11
2008
cu referire, mai ales, la căile de comunicaţie.
• Satele turistice şi spaţiile de cazare specifice formelor de pelerinaj religios sunt
concretizate prin aşezările în localităţile din preajma mănăstirilor sau chiar prin existenţa
spaţiilor de cazare în incinta localelor de cult religios. În toate zonele din ţară există mănăstiri şi
schituri cu tradiţii istorico-religioase. Strategiile ce pot amplifica acest pelerinaj, vor trebui axate
pe încurajarea investiţiilor pentru refacerea construcţiilor monahale şi acordarea de terenuri
agricole în vederea încurajării activităţilor economice.

Targu-Mures 12
2008