Sunteți pe pagina 1din 6

FONDURILE EUROPENE PENTRU POLITICA DE

MEDIU

Politica de mediu a Uniunii Europene este de factură recentă. Inițial, aceasta nu a fost
inclusă în Tratatul de la Roma din 1958. De altfel, abia în 1972 a fost lansat primul Program
de Acțiune pentru Mediu. În 1986, însă, odată cu semnarea Actului Unic European, protecția
mediului a început să joace un rol din ce în ce mai important în cadrul politicilor UE. Mai
mult decât atât, politica de mediu a devenit un element obligatoriu în elaborarea legislației
comunitare. Prin Tratatul de la Maastricht (1992), Tratatul de la Amsterdam (1997) și Tratatul
de la Lisabona (2007) a fost sporit succesiv rolul politicii de mediu, astfel încât în prezent
dezvoltarea durabilă reprezintă un obiectiv-cheie al Uniunii Europene.
În ceea ce privește instrumentele financiare ale politicii de mediu, acestea sunt Programul
LIFE+, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Programul LIFE+, care a intrat în vigoare la data de 9 iunie 2007, reprezintă instrumentul
de finanțare al UE pentru mediu. Obiectivul general al acestui program este să contribuie la
implementarea, actualizarea și dezvoltarea politicii și legislației de mediu comunitare. Prin
intermediul LIFE+ sunt cofinanțate acțiuni și proiecte în cadrul a trei componente principale:
• LIFE+ Natură și biodiversitate, ale cărei obiective principale sunt protejarea,
conservarea, restaurarea, monitorizarea și facilitarea funcționării sistemelor
naturale, habitatelor naturale și faunei sălbatice. Scopul este ca până în 2010, în
spațiul UE, pierderea biodiversității, inclusiv diversitatea resurselor genetice, să
fie oprită.
• LIFE+ Politici și guvernare de mediu, ale cărei obiective principale sunt
reducerea schimbărilor climatice, îmbunătățirea calității apei, aerului, solului,
reducerea folosirii substanțelor chimice, îmbunătățirea calității vieții în mediul
urban etc.
• LIFE+ Informare și comunicare, ale cărei obiective principale sunt difuzarea
informației și sensibilizarea cu privire la aspectele legate de mediu, precum și
asigurarea unui sprijin financiar pentru diverse măsuri însoțitoare, ca de pildă,
acțiuni și campanii de informare și comunicare, conferințe și stagii de formare,
inclusiv formare în prevenirea incendiilor forestiere.

1
Plafonul maxim de cofinanțare pentru proiectele LIFE+ este de 50% din totalul costurilor
eligibile ale proiectelor. În mod excepțional, acesta poate fi ridicat până la 75% pentru acele
propuneri de proiecte care se axează pe habitate/specii prioritare la care fac referire
Directivele Habitate și Păsări.
În ceea ce privește eligibilitatea, LIFE+ este deschis tuturor persoanelor juridice, publice
sau private, organizațiilor comerciale și necomerciale (inclusiv ONG-uri), care sunt legal
înființate în UE. Cât despre proiecte, acestea trebuie să fie relevante la nivel european,
aducând contribuții importante la atingerea obiectivelor generale ale LIFE+. De asemenea,
este necesar ca proiectele să fie fezabile și coerente din punct de vedere tehnic și financiar și
să ofere un raport satisfăcător investiție – rezultate.
Propunerile de proiecte pot fi depuse fie de un singur beneficiar, fie de un parteneriat în
care trebuie să existe un beneficiar de proiect și unul sau mai mulți parteneri. Parteneriatele
pot fi naționale sau transnaționale, însă acțiunile derulate de acestea trebuie să aibă loc
exclusiv pe teritoriul Uniunii.
Comisia Europeană organizează anual campanii de selecție a propunerilor de proiecte. În
2011, campania va începe în luna februarie, termenul limită fiind fixat la mijlocul lunii iulie.
În anul 2010, suma disponibilă pentru cofinanțare a fost de 243 milioane de Euro.
Pentru perioada 2007-2013, bugetul programului LIFE+ se ridică la 2,143 miliarde de
Euro. LIFE+ acoperă atât cheltuielile operaționale ale Direcției Generale de Mediu, cât și
cofinanțarea proiectelor. Articolul 6 din Regulamentul LIFE stipulează faptul că cel puțin
78% din resursele bugetare ale LIFE+ trebuie folosite în scopul finanțării de proiecte.
Fondurile Structurale și Fondul de Coeziune reprezintă un alt instrument financiar al
politicii de mediu. Fondurile Structurale cuprind Fondul European de Dezvoltare Regională și
Fondul Social European. Dintre acestea, numai primul oferă finanțări în domeniul politicii de
mediu, FSE concentrându-se asupra creșterea accesului pe piața forței de muncă, prevenirea
șomajului, prelungirea vieții active ș.a. FEDR susține dezvoltarea economică durabilă la nivel
regional și local prin mobilizarea capacităților locale și prin diversificarea structurilor
economice în domenii precum cercetarea și dezvoltarea tehnologică, inovare și antreprenoriat,
protecția mediului, turism, energie etc.
În ceea ce privește Fondul de Coeziune, acesta finanțează proiecte care urmăresc protecția
mediului și a rețelelor de transport transeuropene, dezvoltarea durabilă, îmbunătățirea
traficului aerian și rutier, precum și modernizarea transportului urban. Foarte important de
reținut este faptul că Fondurile Structurale și Fondul de Coeziune nu acționează singure, fiind
necesară o cofinanțare care poate proveni fie din resursele publice ale statului membru, fie din
resurse financiare private. Pentru perioada 2007-2013, bugetul Fondurilor Structurale și de
Coeziune se ridică la 348 miliarde de Euro, dintre care 278 de miliarde intră în bugetul
Fondurilor Structurale și 70 de miliarde în bugetul Fondului de Coeziune.
Asistența acordată de Fondul European de Dezvoltare Regională se axează pe trei obiective
tematice, și anume convergența, competitivitatea și ocuparea forței de muncă și cooperarea
teritorială europeană. În cadrul acestora, protecția mediului este un obiectiv prioritar. În
România, proiectele finanțate de FEDR beneficiază de un buget de 8.976.466.066 Euro, fiind
derulate prin programe operaționale, fiecare având axe prioritare aferente.
Un astfel de program este Programul Operațional de Dezvoltare Regională (POR), cu
un buget de 3.726.021.762 Euro. În cadrul său, Axa prioritară 1, care are alocat un buget de
1.117.806.529 Euro (30%), vizează sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor și a polilor
urbani de creștere. În cadrul Programului Operațional Sectorial Transport (POS
Transport), al cărui buget este de 1.289.332.210 Euro, Axa prioritară 3 urmărește
modernizarea sectorului de transport în scopul creșterii protecției mediului, a sănătății publice
și a siguranței pasagerilor. Aceasta se bucură de un buget de 229.640.833 Euro (18%).
Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu) beneficiază de un buget de
1.236.652.195 Euro, repartizați pe axele prioritare 2, 4, 5 si 6 astfel:
• Axa prioritară 2 urmărește dezvoltarea sistemelor de management
integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor contaminate. Bugetul
alocat acesteia este de 934.223.079 Euro.
• Axa prioritară 4 are ca scop implementarea sistemelor adecvate de
management pentru rețeaua de arii speciale de protecție a naturii.
Bugetul său este de 171.988.693 Euro.
• Axa prioritară 5 vizează dezvoltarea infrastructurii adecvate de
prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc.
Bugetul său se ridică la 113.906.388 Euro.
• Axa prioritară 6 furnizează asistență tehnică, bugetul său fiind de
130.440.423 Euro.
Fondul European de Coeziune ajută statele membre cu un produs național brut pe cap de
locuitor mai mic de 90% din media comunitară să își reducă diferențele dintre nivelurile de
dezvoltare economică și să își stabilizeze economiile. Acesta susține acțiuni în cadrul
obiectivului Convergență și se află sub incidența acelorași reguli de programare, gestionare și
control ca și FEDR și FSE. În perioada 2007-2013, țările care beneficiază de Fondul de
Coeziune sunt Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia,

3
Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Fondul de Coeziune finanțează
rețelele europene de transport, în special proiectele prioritare de interes european definite de
UE și proiectele de mediu unde FC intervine în proiecte din domeniul energiei sau al
transporturilor, dacă acestea prezintă avantaje clare pentru mediu: eficacitate energetică,
utilizarea de surse de energie regenerabile, dezvoltarea transportului feroviar, sprijinirea
intermodalităţii, consolidarea transporturilor publice etc.
Suspendarea asistenţei financiare poate fi adoptată printr-o decizie a Consiliului (hotărând
cu majoritate calificată), în cazul în care un stat membru care înregistrează un deficit public
excesiv nu a pus capăt situaţiei sau acţiunile întreprinse se dovedesc a fi necorespunzătoare.
În România, în perioada 2007-2013, proiectele finanțate de FC beneficiază de un buget de
6.522.423.028 Euro, fiind derulate prin programe operaționale, fiecare cu axele prioritare
aferente.
Un astfel de program este Programul Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu), al
cărui buget se ridică la 3.275.817.943 Euro. În cadrul acestuia, Axa prioritară 1, care
urmărește extinderea și modernizarea sistemelor de apa și apă uzată, beneficiază de un buget
de 2.776.532.160 Euro (85%). Axa prioritară 3 vizează reducerea poluării și diminuarea
efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea și reabilitarea sistemelor de încălzire
urbană în vederea atingerii țintelor de eficiență energetică în localitățile cele mai afectate de
poluare. Bugetul său este de 229.268.644 Euro (7%). Axa prioritară 5, al cărei scop este
implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai
expuse la risc, beneficiază de un buget de 270.017.139 Euro (8%).
Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală este un fond european complementar
Fondurilor Structurale și Fondului de Coeziune. Acesta finanțează investiții pentru creșterea
competitivității în agricultură și silvicultură, protecția mediului, ameliorarea calității vieții și
diversificarea activităților economice în spațiul rural.
În România, pentru perioada 2007-2013, au fost alocate prin FEADR 7,5 miliarde Euro
pentru spațiul rural. Accesarea fondurilor se realizează prin încheierea de contracte de
finanţare între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (fosta SAPARD) şi agenţi
economici în calitate de beneficiari, în funcţie de tipul investiţiei solicitate.
FEADR are patru axe tematice prioritare. Dintre acestea, Axa 2 se concentrează asupra
îmbunătățirii mediului și a spațiului rural prin măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor
agricole și forestiere.
Beneficiarii eligibili pot fi persoane fizice autorizate sau asociații familiale, asociații în
domeniu cu statut juridic, grupuri de producători și cooperative, microîntreprinderi și
întreprinderi mici și mijlocii. Contribuția financiară reprezintă condiția principală de
eligibilitate; aceasta poate proveni din fonduri proprii sau poate fi accesată prin credit bancar.
Cheltuielile eligibile finanţate prin FEADR acoperă construirea, modernizarea şi
extinderea clădirilor şi a construcţiilor conexe unităţii de producţie, achiziţionarea de utilaje şi
echipamente noi (inclusiv IT, software sau hardware), achiziţionarea de teren (la nivelul a
maxim 10% din valoarea totală a proiectului și numai în cazul strămutării exploataţiei pentru
a respecta standardele de mediu) etc.

Bibliografie

Environmental Policy, la http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:98pGXI-


JTb0J:www.civitas.org.uk/eufacts/FSENV/ENV1.htm+european+environmental+policy&cd=
5&hl=en&ct=clnk, data ultimei accesări 18.02.2011.

FEADR – Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, la


http://www.europeana.ro/index.php/2010/11/21/feadr-fondul-european-pentru-agricultura-si-
dezvoltare-rurala/, data ultimei accesări 18.02.2011.

Fondul de Coeziune (FC), la http://webcache.googleusercontent.com/search?


q=cache:SCt0fK22ya4J:www.eurotrainer.ro/fondul-de-coeziune/fondul-de-coeziune-
fc.html/lang/ro+Cadrul+european+de+reglementare+a+FC+e+creat+de:&cd=1&hl=ro&ct=cl
nk&gl=ro, data publicării online 5 Decembrie 2009, data ultimei accesări 18.02.2011.

Fondul de Coeziune, la http://ec.europa.eu/regional_policy/funds/cf/index_ro.htm, data


ultimei accesări 18.02.2011.

Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR), la


http://www.eurotrainer.ro/fondul-european-pentru-agricultura-si-dezvoltare-rurala-
feadr/fondul-european-pentru-agricultura-si-dezvoltare-rurala-feadr.html/lang/ro#more-1144,
data publicării online 5 Decembrie 2009, data ultimei accesări 18.02.2011.

5
Instrumente structurale - Fonduri structurale si de coeziune, la
http://webcache.googleusercontent.com/search?
q=cache:nLS5W0IfDR0J:www.immromania.ro/servicii/furnizor.php%3Fid
%3D121+Fondurile+Structurale+si+de+Coeziune+%28FSC
%29,+sau+Instrumentele+Structurale&cd=5&hl=en&ct=clnk, data ultimei accesări
18.02.2011.

LIFE+ (2007-2013), la http://ec.europa.eu/environment/life/funding/lifeplus.htm, data ultimei


accesări 18.02.2011.

S-ar putea să vă placă și