Forensic Psychology

__________________________________________________________________________________

Acordarea custodiei, încredintarea copiilor minori în caz de divorţ

Atunci când un cuplu căsătorit ia decizia să divorţeze, un element extrem de

important şi sensibil este încredinţarea minorilor din căsătorie (termen popular - custodie
copil, deşi din punct de vedere juridic în Romania acest termen are o altă semnificaţie).
Chiar în lipsa unei cereri explicite din partea soţilor, hotărârea de divorţ stabileşte căruia
dintre parinti i se vor încredinţa copiii spre creştere şi educare şi care este contribuţia
fiecarui părinte la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor minori din căsătorie.
Judecăţile de încredinţare a minorilor (de custodie) se bazează pe doctrina
« interesului superior al copilului ». Ce se înţelege prin acest lucru? Cum poate fi stabilit
acest stadard şi cum îl interpretează psihologii? Cum asigură sistemul judiciar respectarea
acestui interes? În ce fel pot contribui specialiştii din domeniul sănătăţii mentale la
asigurarea acestui drept? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care îmi propun să
răspund prin această lucrare. Dat fiind faptul că psihologia judiciară este încă la
începuturi în România, iar statutul psihologului judiciar încă nu este reglementat prin
lege, îmi voi dezvolta ideile în special pe baza studiilor şi articolelor publicate în Statele
Unite.
Doctrica Interesului superior al copilului a fost introdusă în sistemul legal pentru a
determina componentele custodiei copilului care îi pot conferi mediul în care se poate
adapta şi dezvolta cel mai bine. Acest standard a fost introdus în Codul juridic american
în 1925, cu ocazia cazului Finlay versus Finlay iar în dreptul românesc a devenit criteriu
obligatoriu din 1989, odată cu adoptarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile
fundamentale ale copiilor. Doctrina Interesului superior al copilului este de obicei
invocată în divorţurile în care nu se ajunge la un acord comun al părţilor, custodia
devenind un motiv de dispută între părinţi (Kelley, 1997).
Divorţul are consecinţe semnificative pentru copil şi de aceea, deciziile legale
privind acordarea custodiei bazate pe doctrina Interesului superior al copilului, au în
vedere încredinţarea copilului la părintele care îi poate conferi cea mai bună relaţie şi
mediu mediul cel mai prielnic dezvoltării. Chiar dacă aspectele pozitive al acestei

_______________________________________________________________________
_
1
Forensic Psychology

__________________________________________________________________________________
doctrine sunt incontestabile (expl, respectarea nevoilor individuale şi drepturilor
copiilor), în realitate, aplicarea acestui standard este supusă multor limitări.
Una din principale critici aduse acestui standard se referă la caracterul său vag, care
lasă loc la interpretări. Se pare că până în prezent nu a fost stabilită o definiţie
operanţională larg acceptată pentru acest standard, existând o lipsă de conses în felul în
care acesta este interpretat în fiecare stat, de specialişti diferiţi sau de la un caz la altul
(Hall et al., 1996).
Care sunt consecinţele acestei stări de fapt? În primul rând, dat fiind caracterul său
ambigu, Principiul Interesului major al copilului nu reprezintă un ghid clar şi precis de
luarea deciziilor în instanţă, conducând de multe ori la rezultate diferite, uneori chiar
opuse, în cazuri similare (Dolgin, 1996). În al doilea rând, caracterul său vag al acestui
standard adânceşte dezacordurile dintre specialiştii în sănătate mentală şi jurişti privind
„binele copilului” şi criteriile de asigurarea a acestuia, conducând în anumite cazuri la
conflicte de decizii (Kelley, 1997). Lispa unui cadru clar de orinetarea deciziilor şi a unui
consens între experţi în asigurarea drepturilor copilului, îi poate determina pe judecători
să-şi fundamenteze judecăţile pe un cadru juridic mai clar (drepturile constituţionale ale
adulţilor) în defavoarea copilului. De asemenea, dificultăţile în aprecierea interesului
major al copilului, poate conduce la judecăţi biasate în acord cu sistemele juridice
anterioare, care să favorizeze o decizie în favoarea mamei (Arrigo, 2003).
Plecând de la aceste neajunsuri şi vicii ale Standardului Interesului superior al
copilului, diferiţi autori (Hall et al, 1996; Kelley, 1997) au insistat asupra necesităţii
găsirii unui consens şi creerii unor ghiduri mai specifice care să orienteze evaluările şi
deciziile şi să reducă biasările asociate judecăţilor în procesele de custodie. Aceste noi
ghiduri care servesc Interesului superior al copilului trebuie să vizeze cooperarea între
specialiştii din domeniul legal şi cel al sănătăţii mentale şi să fie fundamentate pe
cercetări referitoare la rolurile parentale şi dezvoltarea copilului (Emery et al. 2005, Otto
et al., 2003).
În ultimii zece ani, în Statele Unite, s-au depus eforturi considerabile în vederea
standardizării luării deciziilor privind acordarea custodiei copiilor. Rolul psihologilor şi a
altor specialişti în domeniul sănătăţii mentale în disputarea custodiilor a devenit unul
important datorită conştientizării conflictului şi impactului semnificativ pe care îl implică
procesul de divorţ. Chiar dacă legea ghidează şi controlează evaluările care stau la baza
deciziilor de custodie, impunerea Standardului Interesului superior al copilului a atras de

_______________________________________________________________________
_
2
Forensic Psychology

__________________________________________________________________________________
la sine necesitate implicării psihologilor în aceste procese (Emery, 2005). Psihologii
judiciari, în cazurile de custodie, au rolul de evalua familia, relaţiile dintre aceştia şi
mediul de viaţă în care se va dezvolta copilul în scopul de stabili opţiunea care va servi
pe viitor cel mai bine interesului copilului. Raportul de expertiză formulat pe baza
informaţiilor colectate în timpul evaluării are valoare juridică. Chiar dacă în prezent
există ghiduri care stipulează criteriile de evaluare psihologică în procesele de custodie
(American Psychological Association, 1994; Otto et al, 2003), rezultatele şi pertinenţa
concluziilor evaluării pot fi puse la îndoială într-o mai mică sau mai mare măsură. Dintre
aspectele problematice în evaluarea psihologică judiciară amintim: a) Nu toate testele
dezvoltate pentru evaluarea problemelor relevante pentru custodie sunt validate
ştiinţific.b) Anumiţi psihologii pot utiliza în mărturia lor constructele lor favorite care nu
au în realitate nici o relevanţă ştiinţifică c) Se realizează anumite testări (inteligenţă,
personalitate, psihopatologie etc.) care nu au nici o relevanţă pentru problematica
custodiei d) Există date empirice insuficiente pentru a putea lua o poziţie în raport cu
anumite aspecte problematice (Emery, 2005).
În România, evaluările de custodie sunt realizate de Autoritatea Tutelară şi în
anumite condiţii, de către Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Pentru
întocmirea raportului de evaluare, de obicei, este solicitat şi un aviz psihologic însă, în
instanţă, acesta are doar valoare de indiciu. În ceea ce priveşte desfăşurarea evaluării
psihologice în cazurile de custodie, aceasta se bazează, de cele mai multe multe ori, pe
un număr redus de teste standardizate, sau doar pe date culese din interviul clinic şi pe
observaţie. Acest lucru face ca avizul psihologic să aibă o valoare subiectivă. În condiţiile
în care evaluările psihologice prezintă atâtea limite mai putem susţinecă acestea servesc
într-adevăr Interesului superior al copilului?
Standardul de Interes superior al copilului reprezintă încă un deziderat al justiţiei
care se dovedeşte de multe ori dificil de operaţionalizat şi aplicat. Introducerea în
sistemul judiciar a acestui standard a reprezintă o schimbare idelologică majoră în drept,
dar şi momentul în care a fost recunoscută contribuţia psihologilor în luarea deciziilor de
încredinţare a minorilor din căsătorie. În ciuda tuturor limitărilor prezentate mai sus,
psihologia are o contribuţie semnificativă în luarea deciziilor de acordare a custodiei.
Datele şi concluziile obţinute în urma evaluării psihologice, pot reprezinta o sursă
importantă de informaţii sau o perspectivă suplimentară indisponibilă instanţei, sporind în
acest fel şansele unei decizii drepte şi în acord cu Interesul Major al copilului

_______________________________________________________________________
_
3
Forensic Psychology

__________________________________________________________________________________

Bibliografie

American Psychological Association(1994). Guidelines for Child Custody Evaluations in

Divorce Proceedings, American Psychologist, 7, 677-680
Arrigo, B.A. (2003). Introduction to Forensic Psychology. Issues and Controversies in
Crime and Justice, Academic Press, 152-156.
Dolgin, J. L. (1996). Why has the best interest standard survived? The historic and social
context. Children's Legal Rights Journal, 16, 2-10.
Emery, E.R., Otto, R.K. & W.T. O’Donohue (2005). A Critical Assessment of Child
Custody Evaluations – Limited Science and Flawed System, Psychological Science
in The Public Interest, 6, 1-29
Hall, A. S., Pulver, C. A., & Cooley, M. J. (1996). Psychology of best interest standard:
Fifty state statutes and their theoretical antecedents. American Journal of Family
Therapy, 24, 171—180.
Kelley, J.B. (1997). The best interests of the child: A concept in search of meaning.
Family and Conciliation Courts Review, 35, 377-387.
Otto, R.K., Buffington-Vollum, J.K., & Edens, J.F. (2003). Child custody evaluations. In
A.M. Goldstein (Eds.). Handbook of psychology: Vol. 11: Forensic Psychology,
179-208

_______________________________________________________________________
_
4