Sunteți pe pagina 1din 15

Referat

GABRIELA HRISCU
UNIVERSITATEA “OVIDIUS”
COLEGIUL UNIVERSITAR
INSTITUTORI-DESEN
Anul I Semestrul I
~PEDAGOGIE~
prof.MIRELA CONSTANDACHE
EDUCATIA PERMANENTA

1. INTRODUCERE

1.2. IMPORTANTA SI MOTIVATIA TEMEI

Educatia nu trebuie (nu poate) sa se rezume la ceea ce ofera scoala de toate gradele, oricat
de elevata ar fi ea. Educatia trebuie sa continuie concomitent cu scoala, exercitata de alti factori
educativi (familia, mass media) cat si dupa absolvirea scolii si facultatii, sa continuie tot timpul
si toata viata. Aceasta pentru a feri omul de suficienta, de limitele instruirii si dezvoltarii
personalitatii sale.
Educatia permanenta este un sistem educational deschis, compus din obiective, continuturi,
forme si tehnici educationale, care asigura intretinerea si dezvoltarea continua a potentialului
cognitiv, afectiv si actional al personalitatii, al capacitatilor si deprinderilor de autoeducatie,
formarea de personalitati independente si creative. Educatia permanenta este nemijlocita legata
de diagnoza si prognoza educatiei, de programare si de inovare pe termen lung a educatiei.
Educatia permanenta ne fereste de imbatranirea timpurie din punctul de vedere cerebral si
psiho-social, ne mentine tineretea spirituala. Savantul japonez Matsuzawa spunea: sa gandesti
activ, continuu si intens caci opresti imbatranirea creierului (desigur, pentru o anumita perioada)
si obtii performante deosebite, pana la creatii de mare valoare si eficienta.
Educatia permanenta, pentru a fi de valoare si eficienta, trebuie sa se bazeze pe educatie, fapt
care cere invatamantului sa pregateasca tineretul studios pentru autoeducatie (Ioan Bontas
Educatia permanenta a devenit o speranta a scolii contemporane, scoala supusa excesiv
perspectivei ingust-specializate. Ea se impune, de asemenea, ca o idee calauzitoare a elaborarii
formelor de educatie aadultilor. De aceea, analiza cercetarilor actuale in domeniul educatiei
permanente este o necesitate obiectiva pentru promovarea gandirii si actiunii pedagogice. In
primul rand, pentru ca prin actiunile in spiritul educatiei permanente devine posibila o sinteza a
gradelor si profilelor de invatamant, a institutiilor scolare, intemeiata pe logica proceselor
educationale si desfasurata potrivit unui sistem format din unitati functionale integrate.
Conceptul si sistemul educatiei permanente ofera raspunsuri la numeroasele probleme ale
relatiei predare-invatare.” Cea mai larga acceptie a educatiei permanente exprima aria sa sociala,
ca tendinte si perspective ale vietii educationale contemporane:”Educatia permanenta este
educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii lor”.
“Educatia permaneneta este educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii lor”.

~1~
Explicitand, aceasta formulare vizeaza, pe de o parte, un invatamant in numeroase reprize-
perioade ale vietii-in miscare verticala, “de la tinerete pana la batranete”; pe de alta parte, un
invatamant in miscare orizontala, care ofera caile de trecere, la scoli de profil diferit si realizeaza
o imbinare continua a educatiei institutionalizate cu influentele educationale si cultulale
informale, difuze. O asemenea definitie nu precizeaza insa continutul pedagogic si metodele
unui proces educativ de lunga durata, complex, si prin natura sa exigent. Or, obiectivele
ambitioase, fara prevederea si aplicarea mijloacelor corespunzatoare raman mereu
nesaturate”(Leon Topa, p12)
Educatia ca activitate complexa, incepe din primul an de viata si se continua pe tot parcursul
vietii prin cele trei forme: educatia formala, informala si non-formala. De aici rezulta caracterul
permanent al educatiei.
Necesitatea permanentei educatiei in plan individual si istoric a fost intuita de mult timp.
Comenius afirma: “Pentru fiecare om, viata sa este o scoala de leagan pana la mormant”.
Fiind un fenomen social si societatea fiind supusa unei permanente deveniri fiinta umana este
si ea supusa aceluiasi proces de educatie pe tot parcursul vietii.
Educatia permanenta este dependenta de educatia formala pentru ca omul are nevoie de o
pregatire realizata in scoala “pentru a invata sa invete”. Obiectivele educatiei permanente nu pot
fi disociate de cele ale educatiei realizate in general, de cele ale educatiei scolare, in primul
rind.principiul educatiei permanente trebuie pus in relatie directa cu produsul individual si
social.
Educatia permanenta este studiata de stiintele educatiei in mai multe directii de abordare
stiintifica
Educatia permanenta  este principiul fundamental al educatiei conform caruia fiinta umana
este supusa influentei educationale inca de la nastere prin mediul social in care se dezvolta si se
formeaza in ontogeneza.
Educatia permanenta  presupune formarea unor comportamente specifice educatiei, prin
integrarea individului uman intr-un sistem de invatamant. Abilitatea cu deprindere de munca
intelectuala si cu o atitudine pozitiva fata de invatare prin care se asigura pregatiea pentru
autoeducatie.
In pedagogia sociala educatia permanenta este abordata din perspectiva relatiei societate-
educatie. Caracterul permanent al educatiei este definit pe doua coordonate mari:
1. Ca proces cu caracter social-istoric (educatia a aparut odata cu tipul de oranduire
sclvagista si a continuat intr-un sistem specific in fiecare tip de oranduire sociala devenind
un proces din ce in ce mai complex).
2. Ca dimensiune a vietii individului de la nastere pana la varsta retragerii din activitate.
1.2. Sistemul de invatamant prin planul de invatamant si programele scolare trebuie sa
proiecteze obiectivele educatiomale generale pe care pot fi abilitate tinerele generatii,
cu instrumente de munca intelectuala si deprinderi psiho-motoriinecesare unei educatii
permanente.
1.3. 1.2. CONSIDERATII GENERALE

Educatia permanenta constituie un mod coerent de a da raspuns acestor noi conditii prin
conducerea sistemica a proceselor educationale si organizarea acestora potrivit unei strategii.

~2~
“ Conceptul si sistemul educatiei permanente se leaga indisolubil de principiile educatiei
integrale, omnilaterale, pe care se intemeiaza elaborarea continutului si metodelor
invatamantului.
In mod esential, educatia permanenta este conditionata de libertatea tuturor cetatenilor de a
participa la viata culturala si, intr-o masura mereu largita, descientizarea muncilor profesionale,
de participarea directa si responsabila a maselor la conducerea si organizarea vietii
colectivitatilor. Inscrierea dreptului la cultura si educatie a tuturor cetatenilor in constitutia
statelor socialiste constituie o mare cucerire a timpurilor noastre, atat pe linia promovarii
educatiei generalizate si continue, cat si pe linia desavarsirii culturii intregului popor.
Conceptul si sistemul educatiei permanente nu constituie insa numai rezultatul logicii interne
a dezvoltarii invatamantului, stiintelor si tehnicilor contemporane. Reciclarile in intreprinderea
contemporana nu sunt doar expresia unor nobile dar vagi aspiratii cultural-stiintifice, ci
probleme de productie calculate in nevoi reale de profesiuni si numar de specialisti, dupa tipuri
de pregatire sau grade si functuni necesare. In aceste procese de perfectionare profesionala nu
intra numai executantii, masa de salariati, ci si tehnicienii cu pregatire superioara, cadrele de
conducere.
Intreprinderile si institutiile moderne actioneaza in consecinta in domeniul perfectionarii
profesionale potrivit unor norme care sunt incluse in planul operational de conducere si
organizare economica.”( Leon Topa p18).

1.4. 1.3. CONCEPTUL DE EDUCATIE PERMANENTA

Ultimul deceniu a impus pe plan mondial o noua viziune asupra educatiei-educatia


permanenta-concept cu implicatii principale, structurale si practice cu adevarat innoitoare.
Acest concept nu este nou. Pentru prima data, 1919, Comitetul pentru educatia adultilor din
Anglia lanseaza ideea educatiei permanente, pentru ca in 1929 sa apara chiar o lucrare cu acest
titlu.
In general, trebuie precizat ca ideea educatiei permanente-indiferent de termenii folositi-a
aparut in sistemul educatiei adultilor si nu intamplator.
Educatia adultilor a experimentat si generalizat, cel putin sub aspectul formelor si al
metodelor, modalitati instructiv-educative de autentica modernitate: studiul care alterneaza cu
munca; activitatea in grup; coparticiparea la la elaborarea si desfasurarea programelor
educative; autodidaxia etc.
Toate acestea au determinat ca, tocmai in sistemul educatiei adultilor si specialistilor lui, sa
se contureze cu o sporita limpezime conceptul de educatie permanenta. Daca, in 1948 la
Conferinta internationala asupra educatiei adultilor de la Elseneur (Danemarca) aceasta idee a
aparut in mod cu totul sporadic la cea de-a doua conferinta de la Montreal, in 1960, conceptul
era aproape definit, pentreu ca in 1972, la cea de-a treia Conferinta de la Tokio sa se poata
discuta chiar despre “educatia adultilor in sistemul educatiei permanente”.
Nu exista,pana in prezent,o definitie consacrata asupra educatiei permanente si de aceea se
opereaza,mai curand ,cu caracteristici conceptuale.Intr-o lucrare ,aparuta in urma cu cativa ani,
sub egida Institutului de Educatie Permanenta de pe langa UNESCO (Bazele educatiei

~3~
permanente) se insereaza 30 asemenea caracteristici conceptuale, asa cum apar in diferite
materiale de specialitate editate in mai multe tari din lume. Sintetizand aceste caracteristici, se
poate aprecia ca educatia permanenta se constituie ca un ansamblu de mijloace puse la
dispozitia oamenilor de orice varsta, sex, situatie sociala si profesionala, pentru ca ei sa nu
inceteze sa se formeze de-a lungul vietii, cu scopul de a-si asigura deplina dezvoltare a
facultatilor si participarea eficienta la progresul societatii. Fata de aceasta apreciere quasi-
generala, s-au profilat mai multe puncte de vedere care in fapt, nu se afla in opozitie, ci se
completeaza unul pe altul.
Rene’Maheu opineaza, de pilda, ca educatia permanenta este “...o dimensiune a vietii. E o
anumita atitudine de insertie in real si nu pur si simplu o pregatire pentru existenta activa si
responsabila”
Paul Lengrand vede educatia permanenta o actiune in stare “sa favorizeze creearea sructurilor
si metodelor care sa ajute fiinta umana, in tot cursul existentei sale, in procesul continuu, de
pregatire si dezvoltare; sa pregateasca individul pentru ca acesta sa devina cat mai mult propriul
subiect si propriul subiect al dezvoltarii sale prin intermediul multiplelor forme de
autoinstruire”(Paul Lengrand; p.49-50).
Bertrand Schwartz defineste educatia permanenta ca o “...integrare a actelor educationale
intr-un veritabil continuum in timp si spatium, prin jocul unui ansamblu de mijloace
(institutionale, materiale umane) care fac posibila aceasta integreare”(Bertrand Schwartz; p.53).
Ca atare, dupa opinia lui, educatia nu se limiteaza la un singur sub sistem educativ, de pilda
scoala, ci inglobeaza toate activitatile sociale care sunt purtatoare de educatie. In perspectiva,
“...ideea de permanenta a educatiei va fi in asa masura in obicei, incat nu se va mai vorbi decat
de educatie, notiunea de permanenta fiind inclusa in insasi ideea de educatie”(op. cit., p.53-54).
Pentru Bogdan Suchodolski, extinderea educatiei permanente va determina ca aceasta sa
devina “...un mijloc de dezvoltare a nevoilor si interesului pentru valorile culturale, pentru ca
ea corespunde orientarii preferintelor si inclinatiilor umane si pentru ca ea face viata noastra
mai colorata si mai valoroasa” (Bogdan Suchodolski; p. 312).
In consens cu Bogdan Suchodolski, un alt reputat specialist in domeniu, Majid Rahnema
considera ca educatia permanenta “isi propune sa se adreseze ansamblului fiintei in devenire, in
toate domeniile si de-a lungul intregii vieti...ea transcede nu numai barierele artificiale intre
educatia scolara si non scolara si distincia clasica intre invatamantul public general si educatia
adultilor, dar se bazeaza deasemenea in mod esential pe unitatea dintre procesele educative si
viata care formeaza personalitatea umana...ea se refera in acelasi timp la educatia fundamentala,
la formatia personala, la dreptul la timpul liber sub aspectul sau activ, cultural si aristic, si la
accesul permanent la mijloacele educative in stare sa dezvolte potentialul creator, intelectual si
fizic al omului (Ioan Jinga p12-14).

~4~
2.CUPRINS
2.1. 2.1. OBIECTIVELE EDUCATIEI PERMANENTE

Educatia permanenta trebuie sa raspunda schimbarilor care se produc in socieate, in stiinta,


tehnica, cultura, etica, justitie, economie, profesiuni etc. Ea necesita, astfel, realizarea unui
sistem de obiective si cerinte, pritre care mentionam : intelegerea necesitatii educatiei
permanente atat la nivelul factorilor de decizie, a unitatilor de invatamant si a altor factori
educativi, cat si al individului tanar si adult ; asigurarea improspatarii si imbogatirii sistematice
si continue a cunostntelor generale si speciale ; perfectionarea capacitatilor si deprinderilor
intelectuale si profesionale, iar pentru educatori si a celor pedagogice-metodice, precum si
dezvoltarea aptitudinilor generale si speciale : adaptarea pregatirii profesionale, a calificarii la
shimbarile si mutatiile stiintifico-tehnice, profesionale etc.,mergand in unele situatii, pana la
schimbarea profesiei (calificarii), fenomen cerut de economia libera de piata, asigurand
integrarea individului in activitatea social-utila in continua prefacere ; scientizarea si
culturalizarea vietii sociale ; asigurarea progresului social continuu ; diminuarea efectelor
“uzurii morale”a cunostintelor teoretice si practice (a deprinderilor) prin reimprospatarea
continua cu noi informatii si noi tehnologii (retehnologizari) ; dobandirea de tehnici si
deprinderi de educatie permanenta si altele(Ioan Bontas p278)

2.2 CONSIDERATII SOCIAL-PSIHOLOGICE PRIVIND VARSTA ADULTULUI

La unii dintre psihologii din R.F.G., care cerceteaza empiric si sunt orientati sociologic, apare
destul de clar critica interpretarii rezultatelor cercetarilor de psihologia invatarii si dezvoltarii,
in lumina teoriei biologice a perioadelor la varsta adultului. Pe primul loc pot fi citati Thomae
(1956, 1959 a, b, 1960 s.a.) si Bergler (1966)
Cercetarea lui Bergler (1966) pleaca de la premise teoretice si de la analize empirice
referitoare la psihologia dezvoltarii in perioadele de varsta adulta. Tematica centrala a lucrarii
sale se refera la problema: “formele atitudinilor umane in timp, in manifestarile lor diverse si in
conexiunile lor”. In acest context “a putut fi verificata...ipoteza unui model multitidimensional
de dezvoltare”. Inca in unele cercetari premergatoare a fost verificata “importanta centrala a
variabilelor sociale pentru determinarea tuturor proceselor de orientare si conucere in cursul
vietii”Bergler (1966) subliniaza ca nu toate fenomenele evolutiei la varsta adultului se lasa
“subsumate unei curbe a vietii continuu ascendente si apoi descendente”, respectiv “numai sub
aspectul intiparirii, asa cum le interpreteaza...psihologia abisala sau si sub aspectul altor modele
imaginate”
Pe baza cercetarilor sale empirice, Thomae (1959a) ajunge la constatarea ca particularitatile
psihologice ale invatarii si dezvoltarii adultului nu pot fi intelese, “nici prin efectele datorate
primei copilarii, nici prin presiunea situatiilor nemijlocite”. De aceea i se pare corespunzator
scopului sa i-a in considerare problemele psihologiei si dezvoltarii la varsta adultului “ca
determinate si structurate prin confruntarea macar cu unele, daca nu cu cele mai

~5~
multe dintre urmatoarele situatii fundamentale.
1. Situatia concurentei profesionale si economice. Necesitatea de a se afirma.
2. Situatia familiei.
3. Interiorizarea imperfeciunii lumii reale.
4. Frictiunea cu monotonia propriei vieti cotidiene.
5. Interiorizarea caracterului definitiv al propriului destin.
6. Confruntarea cu caracterul finit al existentei in lumea reala.
Bazat pe aceste concepte, Thomae intreprinde “o analiza tematica a varstei adultului”. In toate
lucrarile sale, Thomae ajunge la o respingere totala a periodizarilor, deoarece cursul vietii
umane ar fi structurat pe “amprentele trairilor subiective”. El aste de parere ca un asemenea
sistem de referinta permite sa se rezolve “toate contradictiile dintre diferitele rezultate ale
cercetarilor”, privind varsta adultului. Din aceasta ar rezulta si “o cunoastere a unei legitati,
care, in mod firesc, nu asculta de impulsurile endogene, ci creste din aciunea unitara a unui
trecut asimilat sau neasimilat, dintr-un prezent constructiv sau obstaculat si dintr-un viitor
deschis, respectiv opac sau chiar amenintator”. Nu putem sa fim cu totul de acord cu el, totusi
apreciem ca demna de atentie constatarea sa, potrivit careia particularitatile psihologiei invatarii
si dezvoltarii la varsta adultului pot fi intelse pe deplin prin prin “studiul concret” al “rolurilor”
si “sarcinilor”, care il maturizeaza “pe omul obisnuit, pe calea trecerii de la tinerete la
batranete”(Hans Lowe).

2.3. 2.3. EDUCATIA ADULTILOR SI EDUCATIA PERMANENTA

Delimitarea acestor doua concepte este necesara, deoarece, in ultimul timp, recunoasterea tot
mai larga de care se bucura, pe plan mondial, educatia permanenta, cat si diversitatea sau
fluiditatea sensurilor sale uzuale creeaza o oarecare incertitudine in ceea ce priveste
indreptatirea educatiei adultilor de a exista ca notiune pedagogica si ca activitate efectiva.
Educatia adultilor apare, uneori, ca o realitate perimata, suplinita de una noua, mai “la moda”
si cu un numar mai mare de aderenti. Alte ori, educatia permanenta este insa considerata numai
ca o expresie menita sa reliefeze caracterul intrinsec si eminamente contempranal procesului
educational sau numai ca un deziderat al vremurilor noastre, in timp ce educatia adultilor ar
desemna numai unele activitatiaporadice, sau procesele de reciclare profesionala.
Ideea de educatie permanenta si-a gasit primii promotori in Franta prin G.Bachelard, Gaston
Berger, Paul Lengrand, Jean Le Veugle, Jean Capelle de la Universitatea din Paris, Marcel
Hignette de la Centrul National de formare permanenta, Bertrand Schwartz de la Universitatea
din Nancy si multi altii. Expresia “educatie permanenta” circula in Franta, la inceput, cu doua
sensuri :
 un sens uzual care se refera la ansamblul de mijloace prin care individul îsi dezvolta
ceea ce a dobandit in scoala si asimileaza achizitiile ulterioare ale stiintelor si tehnicilor care il
intereseaza in profesie ;
 un sens restrans la perioada scolara si referitor la organizarea educativa care
inglobeaza existenta elevului inclusiv timpul sau liber
Acestor sensuri,care sunt destul de inguste si nu depasesc sfera educatiei copilului sau a

~6~
adultului, Paul Lengrand si Jean Le Veugle le dau o extindere care conduce la semnificatia
actuala a educatiei permanente asa cum a fost ea adoptata in cadrul celor douasprezece teme
majore de reflectie si de actiune pe care Conferinta generala a UNESCO in cea de-a
cincisprezecea sesiune a sa, le-a propus statelor membre in vederea Anului international al
educatiei.
Cea mai cuprinzatoare perspecctiva asupra educatiei permanenete o aduce Jean Le Veugle,
chiar daca, in formularea sa, pune accentul pe aspectul organizarii materiale a educatiei
permanente. Potrivit acestui autor, ea este ansamblul mijloacelor puse la dispozitia oamenilor
de orice varsta, sex, situatie sociala si profesionala pentru ca ei sa nu inceteze daca doresc, sa se
formeze si sa se informeze cu scopul de a-si asigura deplina dezvoltare a facultatilor si
participarea la progresul societatii.
Remarcam faptulca notiunea de educatie permanenta se intemeaza pe un mod de concepere a
educatiei pe care l-am putea califica drept maximal. Educatia este inteleasa acum-ca sa folosim
cuvintele pedagogului A.Kriekemans-ca “o truda care trebuie sa absoarba in intregime pe orice
persoana si aceasta pe tot timpul vietii sale.”
Desigur, o asemenea dilatare a semnificatiei educatiei si a functionalitatii sale reclama, din
partea pedagogilor, un efort de acomodare a opticii lor si de iesire curajoasa din fagasurile
batatorite ale unor indelungate obisnuinte. Dupa cum observa pedagogul canadian J.R.Kidd,
“cei mai multi educatori...nu sesizeaza pe deplin sensul educatiei permanente.ei concep educatia
ca o pregatire pentru viata. Convingerea lor cea mai profunda este ca trebuie sa-i pregatesti pe
tineri, sa-i lansezi pe drumul vietii, sa le dai ca provizii de drum cateva adevaruri si deprinderi
(J.R.Kidd p. 125) Noul concept sparge tiparele unor conceptii anterioare si disloca structurile
prin care se desfasoara procesele educationale, impunand noi orientari si noi organizari.

2.4.EDUCATIA PERMANENTA IN VIZIUNEA MAI MULTOR PEDAGOGI


2.4.1.EDUCATIA PERMANENTA IN ACCEPTIUNEA LUI BERTRAND
SCHWARTZ

Principiul permanentei educatei cere ca, in orice moment al vietii, dupa perioada de
obligativitate scolara, orice individ sa poata intreprinde studii de promovare (la un nivel mai
inalt), de reconversiune profesionala, studii cu caracter complementar, de reciclare sau
dezvoltare generala si culturala. S-a si aratat ca acest principiu este strans legat de acela al
egalitatii sanselor.”Recurenta” formarii nu va fi decat o etapa catre permanenta, fiindca ceea ce
trebuie sa urmarim in cele din urma este acea educatie care “integreaza toate perspectivele vietii
globale a individului” (Schvartz). Formarea trebuie sa devina o dimensiune normala a vietii
individuale: omul trebuie educat pentru viata, ca o componenta a “naturii”sale sociale, iar
societatea trebuie sa organizezeraspunsul la aceasta trebuinta prezenta pretutindeni in spatiu si
in timp, intr-un cuvant, in viata...
In aceasta perspectiva, posibilitatea efectiva de generalizare a principiului permanentei
depinde in mod clar de aplicarea la fel de generala a principiului de orientare si “ghidare” care
trebuie sa garanteze in fiecare etapa de formare-obligatorie sau “adulta”-“situara” fiecaruia la
nivelul optim al motivatiei si posibilitatilor proprii. Intr-adevar, majoritatea

~7~
persoanelor s-ar dovedi incapabile de a opera o alegere judicioasa, fara informatii, fara o
constientizare a situatiei si fara indrumare, intr-un sistem complex de optiuni oferite in paralel
cu insesi activitatile intregii vieti sociale.(Bertrand Schvartz p. 14-15)
3.4.2. 2.4.2. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI PAUL
LENGRAND

Viata inseamna pentru oameni-spune Paul Lengrant-o succesiune de “sfidari”: imbatranirea,


boala, pierderea unor fiinte iubite, alegerea tovarasului de viata, razboaiele, enigmele
universului, sensul vietii, profesia, nevoia de bani, rivalitatile, angajamentele politice si altele.
La acestea, putem adauga si alte “sfidari” adresate omului de epoca in care traim: accelerarea
schimbarilor care parcurg existenta unei generatii, in contrast cu epocile anterioare cand mai
multe generatii parcurgeau o etapa fara schimbari fundamentale; expresiunea demografica;
evolutia rapida a cunostintelor stiintifice si a tehnologiei.
In afara de aceasta, permanenta cducatiei este obiectiv necesara, intrucat progresele stiintifice
si ale tehnicii descompleteaza sau chiar perimeaza rapid orice formatie, indiferent de domeniu.
Un regim educational incapabil sa asigure adaptarile necesare ar deveni o frana an activitatii
economice. Fara indoiala ca, cheltuielile unei autentice permanente a educatiei, cu toate
implicatiile sale, atat umane cat si financiare, vor fi considerabile. Ele vor trebi insa asigurate,
deoarece educatia devine prin ea insai unul din factorii cei mai intensivi de progres al
productiei.
Intr-o perspectiva nedemocratica a sistemului educational, tratarea adaptiva a oamenilor ar
risca sa se transforme in cea mai vatamatoare dintre servituti si dintre alienari, omul devenind
un simplu purtator de calificari tehnice si un simplu “obiect” deformare reinnoita strict pentru
nevoile intreprinderii... Intemeiata pe un sistem care sa nu fie la discretia unei intreprinderi
ahtiate de profit, ci controlat in chip democratic de muncitori, la toate nivelurile, si conceput
pentru a-i initia in toate dimensiunile meseriei lor, in asociere cu o pregatire de ordin general si
cultural, educatia permanenta devine, dimpotriva, factor de eliberare si de implinire a omului.
Repetam,totul depinde de context
Prin urmare, educatia permanenta trebuie in mod absolut necesar sa aiba un continut-vital-de
formare generala si culturala. Ea trebuie sa se realizeze prin autoformare si pe baza unei
cogestiuni a cadrelor didactice si a beneficiarilor acesteia.
In afara de unele imprejurari exceptionale, nici o autoritate exterioara nu intervine pentru a-l
sili sa studieze, sa se perfectioneze, sa devina un cetatean mai bun, un tata de familie mai bine
pregatit si mai intelegator. Atat timp cat adultul nu sesizeaza interesul deosebit pe care il
prezinta pentru el un anumit gen de efortin domeniul profesional, obstesc sau cultural, se abtine
de a-l face. Si chiar atunci cand s-a angajat intr-o actiune, poate sa se retraga oricand.
In aceste conditii, educatia adultilor si, in general, orice forma de educatie care nu are un
caracter obligatoriu, inclusiv educatia extrascolara a tinerilor, este propice innoirilor. Intr-
adevar, in cadrul unor astfel de programe au luat nastere forme de educatie a caror importanta
universala este recunoscuta azi, in special munca in grup, discutiile organizate, participarea la
activitati productive, seminariile si stadiile de studiu, metodele neimpuse, folosirea intensa a
mijloacelor audio-vizuale etc. Viitorul educatiei, considera in ansamblul sau, si capacitatile

~8~
sale de reinnoire depind deci de educatia adultilor.
Educatia permaneta intervine , de asemenea, ca un element de solutie in unele situatii ale
societatii noastre, acelea care rezulta din relatiile dintre diferite generatii. Dupa cum reiese din
diferite exemple, comunicarea si schimbul intre tineri si cei mai in varsta se fac uneori greu,
astfel ca in multe cazuri dialogul dintre tata si fiu, intre profesor si eleveste in mod practic
intrerupt. Insa acest schimb este pretios si necsar, atat pentru imbogatirea reciproca a indivizilor
, cat si pernru echilibrul societatilor.(Paul Lengrand p. 54)

2.4.3 EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI TOPA LEON

Educastia permanenta nu se identifica cu nici o institutie scolara sau prescolara,cu


activitatile organizate sau informale cultural-profesionale pentru adulti, colective sau
individuale,intemeiate pe o metodologie clasica sau libera.Ea trebuie inteleasa ca un sistem de
obiective, metode si tehnici educationale clasice si moderne, validate si in plina revolutionare,
capabile s dezvolte insasi educabilitatea, o mobila si continua deschidere educationala potrivit
conditiilor de munca si de viata ale generatiilor de oameni si ale fiecarui indivi in parte.
Potrivit conceptiei lui Topa Leon educatia permanenta este termenul cel mai adecvat sa
exprime o dezvoltare metodica, prin actiunea educativa multilaterala a omului si a
colectivitatilor sociale, sa includa actiuni cu obiective largi, de lunga durata si sa dezvolta
libertatea de optiune a celui educat, ca si a educatorului.In acest context, in studiul nostru, nu
numai ca nu inlocuim pe “educator” cu “instructorul”, fasonator implacabil, ci referindu-ne la
actiunile cultural-educative, preferam sa facem loc “animatorului”cultural.
Se identifica educatia permanenta cu educatia adultilor, uneori cu autoeducatia si
autoinstruirea.in ambele cazuri sunt vizate arii si cai ale educatiei permanente, ca proces
postscolarsi ca o metodologie educationala a tineretului in plina maturizare sau a adultilor.Paul
Lengrand a scos in evidenta faza actuala aeducatiei permanente :”In mod esential, (ea)
desemneazainca o terminologie, o serie de concepte si de principii, o ordine de preocuparisi de
cercetare”.Dar aceasta, dupa parerea lui Topa Leon impune o treptata depasire afazei incipiente.
Expresia “educatie permanenta”, are o legatura directa cu expresia “scoala
permanenta”folosita prima oara in 1938 de catre filosoful G. Bachelard si cu expresia peda-
gogie permanenta”a aceluiasi filosof.Planul de invatamant elaboratin 1947 de Langevin-Vallon
prevedea mijloace ale educatiei permanente, iar planul Billiers(1956)a reluat aceasta prevedere.
(Topa Leon p. 14-16)

2.4.4. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI RENE MAHEU

Dupa Rene Maheu, educatia permanenta este menita s rezume si sa inspire eforturile de
innoire in educatia moderna: “Nici o reconversiune nu cere de fapt studii atat de atente pentru o
prospectiva atat de vasta si atat de complexa. Nu este vorba, in fond, decat de a ingloba
invatamantul scolar si universitar intr-o sinteza totalizanta, in care educatia extrascolara si asa-
numita educatie a adultilor, considerate in mod general azi inca drept marginale, sunt destinate
sa apara ca centrul si esenta disciplinei spiritului,”

~10~
Pana acum UNESCO a organizat unele conferinte aceasta tema. Tot mai multi oameni,
printr-o scolarizare tot mai indelungata, folosind mijloace tot mai ingenioase si mai variate isi
insusesc un cuantum tot mai mae de cunostinte si priceperi a caror uzura evine tot mai rapida.
2.4.5. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI JEAN PIAGET

Pana la J.J.Rousseau, intre copil si adult nu se concepeau deosebiri esentiale. A urmat o


perioada in gandirea psihopedagogica in care copilul era considerat o fiinta “autonoma”,
originala, cu totul deosebita de omul adult (Ellen Key). In vremea noastra se releva deosebirile
calitative intre copil si adult, si similitudinile, corespondentele, liniile dezvoltarii continue.
Una din aceste linii continue ale dezvoltarii psihice, deosebit de importanta pentru
problematica educatiei permanente o aduce constatarea ca si adultul este “nedesavarsit”.
Conceptia veche pleca de la ideea ca adultul atinge o stare plenara, o suficienta si mai ales o
autoritate social-statutara, pe care copilul trebuie abia sa o cucereasca.
Dupa Jean Piaget pe parcursul vietii omului se inregistreaza functiuni constante, intru cat
actiunea presupune totdeauna un interes care sa o declanseze si o inteligenta care sa o inteleaga
si sa raspunda nivelelor dezvoltarii. Totodata, dezvoltarea in timp a personalitatii inregistreaza
structuri variabile: intresele se schima si explicatiile evolueaza intre individ si mediul sau se
stabilesc circuite l distante tot mai mari si, prin continutul lor, tot mai complexe. Notiunea de
maturitate nu exprima un moment unitar, o stare de imobilitate, si nu semnifica o “fixare”, dupa
cum se afirma in vechea psihologie “adultul are tot atat de largi si de multiple probleme noi de
rezolvat si de inteles ca si copilul. Aceasta varsta isi are perioadele ei de tranzitie crizele ei. Pe o
perioada a dezvoltarii aproape de acelasi rang ca si copilaria si adolescenta. (Topa Leon p. 34-
35)

2.5. SCOALA SI EDUCATIA PERMANENTA

Scoala, invatamantul reprezinta o etapa indispensabila in dezvoltarea personalitatii umane.


Educatia scolara este menita sa deschida caile unei instruiri continue,sa determine un proces de
autoinstruire si autoeducatie. Ea asigura formarea deprinderilor de munca intelectuala prin care
sa dobandeasca posibilitatea de a invata pe tot parcursul vietii si dezvoltarea sistemului de
operatii intelectuale indispensabile unei activitati creatoare.foarte importanta este intelegerea
de catre elevi a necesitatii invatarii pe ttot parcursul vietii,prin dezvoltarea motivelor de tip
superior.instruirea si educarea elevilor in vederea crearii posibilitatii de autoinstruire si
autoeducare presupun raporturi noi intre proesor si elev.
Considerarea elevului ca element activ, participant direct si permanent la propria sa formare,
ca subiect al educatiei, modifica pozitia profesorului care va avea astfel un rol mai complex.
Educatia scolara ca forma organizata in mod stiintific, planificata dupa planul de invatamant si
progra mele scolare se raporteaza la obiective generale cu caracter formativ-informativ
specifice tuturor componentelor educatiei:educatia intelectuala, educatia moral-civica, educatia
estetica, educatia fizica si educatia profesionala.
In perspectiva educatiei permanente, prioritate capata obiectivele formative ale acestor
componente exprimate prin “a invata sa inveti”-deprindere de munca intelectuala, prin

~11~
motivatie pentru invatare care se reflecta in atitudinea fata de invatare.
Educatia morala vizeaza formarea comportamentelor si atitudinilor morale fundamentale
pentru viata sociala ,cultivarea trairii sentimentului religios.Educatia estetica vizeaza
sensibilizarea gustului estetic si cultivarea sentimentului estetic si a creativitatii valorilor
estetice.Educatia profesionala formeaza atitudinea fata de profesie si munca, ajuta la cultivarea
unei gandiri specifice mobilitatii profesionale si a unei motivatii a individului in raport cu
mobilitatea profesionala.Educatia scolara trebuie sa pregatesca un tineret sanatos cu rezistenta
la efort fizic, vointa, posibilitatea de adaptare la conditii mai dure de viata.
Educatia permanenta implica procese de invatare fundamentate stiintific si nu poate fi
confundata cu expresia “educatie de-a lungul vietii”care vizeaza mai mult procesele invatarii
spontane.Educatia permanenta inseamna invatare continua ,creativa, novatoare si este posibila
in toate formele scolare si postscolare.
Educatia permanenta promoveaza o pregatire si perfectionare profesionala care permite
fiecarui individ sa-si insuseasca cunostintele sideprinderile necesare autoeducatiei.Ea este o
inventie sociala, caracteristica societatii contemporane in care mobilitatea profesionala este
foarte rapida.
Educatia permanenta cotribuie la dezvoltarea procesului de instruire si cultivare ;faciliteaza
posibilitatea fiecarui om de a-si completa studiile, de a se perfectiona in munca, de a-si insusi o
cultura superioara.

3. CONCLUZII
Educatia peranenta nu este deci o simpla continuare a educatiei traditionale. Ea reprezinta o
serie de noi abordari ale unor elemente esentiale pentru existenta fiecauia, incepand prin insusi
sensul acestei exsitente.Ea permite sa se descopere o multitudine de situatii fundamentale, in
care indivizii apar intr-o noua ipostaza, si aduce solutii inedite unor probbleme cruciale ale
destinului indivizilor si societatilor.
Educatia constituie partea constienta, voluntara si competenta a acestui continuu mers inainte,
care este legea tuturor fiintelor umane. Desigur, nu trbuie supraestimat locul si rolul educatiei
in realizarea destinelor individuale si colective. Cu cat insistam mai mult asupra necesitatii
acestui efort cu atat trebuie sa ne reamintim ca exista structuri favorabile si structuri
defavorabile infloririi personalitatii. Mizeria fizica provoaca si intretine mizeria morala si
intelectuala. Oamenii care traiesc la limita subzistentei se afla in acelasi timp la limita conditiei
umane. (Paul Lengrand)
Relatia intre dezvoltarea sociala si educatie este prima si cea mai importanta coordonata
social-integrativa pentru modelarea si conducerea educatiei permanente.
O educatie rupta de contextul vietii sociale, lipsita de valente integrative si creative in viata
sociala nu poate primi atributul de educatie permanenta. Ea contribuie la dezvoltarea societatii,
a relatiilor sociale superioare, a vietii cultural-artistice si spirituale. Coordonatele soial-
integrative si de creativitate imprima educatiei si invatamantului un caracter deschis mobil si
prospectiv.
Indrumarea si orientarea scolara si profesionala a elevilor, studentilor, adultilor, tinand

~12~
seama de mobilitatea profesionala, preferinte, aptitudini aspiratii actuale si de perspectiva
constituie filonul social-integrativ ale educatiei permanente.
“Educatia permanenta a aparut si s-a impus ca un raspuns la solicitarile vietii contemporane,
ca singura solitie pentru adaptarea omului la epoca noastra. Revolutia tehnico-stiintifica este
insotita de numeroase “explozii”-informationala, tehnica -,de sfidari aruncate in fata omului-
cum numeste Paul Lengrand exigentele la care contemporaneitatea constrange fiinta umana.
Gaston Berger rezuma tabloul epocii actuale la cateva trasaturi care sunt tot atatea probleme
pentru educatia omului aflat in acest tablou:interdependenta crescanda din lume;mobilitatea
indivizilor, maselor si situatiilor; accelerarea istoriei, care actioneaza ca factor de diferentiere si
de selectie.”(Tiberiu Popescu p. 29).

BIBLIOGRAFIE

Ioan Jinga – “Educatia Permanenta” Editura Stiintifica si enciclopedica ,


Bucuresti-1979.
Ioan Bontas – “Pedagogie” Editura All ,Bucuresti-1996.
Ioan Nicola – “Pedagogie” Editura didactica si pedagogica ,Bucuresti-1969
Paul Lengrand – “Introducere in educatia permanenta” Editura didactica si
pedagogica ,Bucuresti-1973.
Leon Topa – “Sociologia educatiei permanente” Editura stiintifica,
Bucuresti-1973
Tiberiu Popescu – “Educatia adultilor” Editura didactica si pedagogica ,
Bucuresti-1974.
Bertrand Schwartz – “Educatia maine” Editura didactica si pedagogica,
Bucuresti-1976.
Pavel Muresan – “Educatia Permanenta” Educatia stiintifica si enciclopedi-
ca, Bucuresti-1983.
Gaston Berger – “Omul modern si educatia sa” Editura didactica si
Pedagogica, Bucuresti-1973.
Hans Lowe – “Introducere in psihologia invatarii la adulti” Editura
didactica si pedagocica, Bucuresti-1978.

~13~