ISTORIA NAŢIONALISMULUI

Lucian Boia – Mitologia ştiinţifică a comunismului

Secolul al XX-lea a fost invatat sa priveasca mitul cu fascinatie si uimire. Analizat de Frazer si de
Mircea Eliade ca istorie sacra, mitul devenise calea de acces catre o lume de mistere, invaluita intr-o
aura onirica. Gilbert Durand a largit aria de referinta a mitului, definindu-l ca structura
antropologica a imaginarului. Una dintre aceste structuri – cea istoricizanta, narativa – deschide un
nou compartiment in studiul istoriei, concretizat in cercetarile Scolii de la Annales. Situate in
descendenta acestei scoli, studiile lui Lucian Boia mizeaza pe imaginar pentru a explica o istorie
nascuta la granita dintre adevar si istorie.

Deja recunoscut in Anglia si Franta pentru contributiile aduse in cadrul mitologiei istoriei, Lucian
Boia revine in fata publicului roman, in 2005, cu o a doua editie a Mitologiei stiintifice a
comunismului (prima editie – 1999), punind in discutie o tema recurenta pentru istoric.
Comunismul, abordat ca mitologie stiintifica, e reluat de Lucian Boia in Pentru o istorie a
Imaginarului si in Doua secole de mitologie nationala.

Conceputa in structura eseistica, Mitologia stiintifica a comunismului dezvolta teoriile lui

Lucian Boia privind distorsionarea evenimentialului in imaginarul colectiv, prin intermediul
istoricilor, care sint intotdeauna tributari unei ideologii sau alteia. Lucian Boia se distanteaza de
ipostaza seducatoare a mitului, denuntindu-i chipul nocturn, monstruos, materializat in ideologia
comunista, cea mai grava mitizare a realului din istoria umanitatii.
Intre numeroasele studii istorice consacrate perioadei comuniste, cel al lui Lucian Boia se
singularizeaza prin scopul sau: acela de a reconstitui structura celui mai puternic sistem de
manipulare ideologica si politica, urmarind ascensiunea si declinul mecanismului de falsificare
a istoriei – comunismul. Istoricul isi rezuma paratextual teza: comunismul s-a nascut deopotriva din
milenarismele utopice, care au proliferat in secolul al XVIII-lea, precum si din „religiile stiintifice“
ale lui Marx si Auguste Comte. Rezultatul – un milenarism secularizat, o structura mitica, religioasa,
in care au fost infuzate legile si scopul istoriei, cresterea linear-pozitivista a acesteia. Lucian Boia
reface, pentru a-l analiza, sistemul de mituri al comunismului, care a functionat intr-un mod pervers
tocmai pentru ca a uzat de o serie de coordonate permanente ale Imaginarului uman.

Intre ele regasim mitul unitatii (nationale), al alteritatii demonizate si al evadarii din istorie.
Tipul de istorie propus de Lucian Boia se construieste pe doua axe: una cronologica, ce urmareste
constituirea bazei stiintifice, rationale a comunismului, si alta mitologica, cea mai importanta pentru
autor, prin care explica forta utopiei comuniste. Daca cea dintii faza a comunismului fusese una
bucolica, naturista, in care bunul salbatic era o dovada pentru evolutia ulterioara a umanitatii, cea de-
a doua faza, deloc idilica, aseza in centru nucleul dur al comunismului – viitorul cunoscut aprioric,
Progresul in locul lui Dumnezeu. Metoda hegeliana de construire a discursului, dialectica, decupata
de comunisti fara nucleul sau spiritualizat, a facut posibila coexistenta unor principii contradictorii in
cadrul ideologiei.

Aceasta metoda explica si pattern-ul maniheist de gindire, tot de esenta religioasa, invocat de
comunisti pentru a-l demoniza pe Alter-ul capitalist si imperialist. Milenarismul secularizat este

1
vazut de Lucian Boia ca un demon al istoriei, care a profitat de o umanitate est-europeana, aflata in
situatie de criza si a hranit-o cu imagini mitizate ale realului, facind-o sa traiasca inconstient o
fictiune inteligent conceputa. Utopia Regatului mesianic de o mie de ani promitea un sfirsit pozitiv al
istoriei, dar nu prin democratie, cum crede Fukuyama, ci printr-o intoarcere la un comunism primitiv
si, in acelasi timp, printr-o lume noua, a brave new world. Intreaga terminologie utilizata in
continuare de Lucian Boia indica demonstrativ radacinile religioase ale unui sistem ideologic
totalitar. Dumnezeu inlocuit cu Marx, Sfintii Parinti cu Parintii fondatori, Scripturile cu statutele si
scrierile propagandistice ale Partidului-Stat.

Dincolo de utopiile nerealizabile, comunismul este pentru Lucian Boia cel mai crud monstru al
istoriei, fiind singura perioada in care écart-ul dintre deziderat si realizari pare de necuprins. Totul a
fost fictionalizat si falsificat: situatia economica si politica, identitatea umana, istoria insasi. Desi
implicat, ca simplu traitor, in istoria din perioada comunista, Lucian Boia isi mentine distanta ceruta
de pozitia istoricului fata de obiectul cercetat; totusi, indicii afectivitatii nu intirzie sa apara: tonul
ironic, adesea sarcastic si cinic sfirseste intr-un umor negru. Dezamagirea celui care a asistat la cea
mai dura falsificare a realului transpare in toate frazele abil construite, ce tradeaza, insa, un sistem
comunist din care istoricul nu poate scapa neafectat. In cazul lui Lucian Boia, aceasta se manifesta
printr-un pan-mitologism, prin proiectarea continua de mituri in istorie. Daca teoria sa se verifica in
cazul comunismului, ea nu se poate extinde la scara intregii istorii, asa cum incearca autorul in
Pentru o istorie a Imaginarului.Un sistem ideologic aberant, care a vrut sa schimbe stiintific si
rational personalitatea umana, nu putea sfirsi decit tragic. Un imperiu scientist de secol XIX nu putea
functiona in secolul autoritatii relative, pentru ca era anacronic.

Incursiunea realizata de autor in imaginarul din care s-a nascut comunismul este unica in
spatiul romanesc si deschide noi directii pentru o mai ampla intelegere a uneia dintre marile drame
ale istoriei inca recente. Desi cercetarea lui Lucian Boia are tentatia de a absolutiza mitul, atunci cind
recompune o parte a istoriei, riscind o unica perspectiva asupra acesteia, ea propune o viziune asupra
comunismului peste care nu se va putea trece.