VALABILITATEA TEORIEI REPRODUCŢIEI SOCIO-CULTURALE

ÎN CONTEXTUL POLITICILOR EDUCAŢIONALE ACTUALE

Ana-Maria PETRESCU,doctorand, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele educaţiei

Sorin CRISTEA, prof.univ. dr., coordonator ştiinţific

Pornind de la premisa că sistemele de învăţământ deţin ca funcţie principală pe aceea de

comunicare şi de control al efectelor acestei comunicări, P.Bourdieu şi J.C. Passeron apreciau că,
implicit, acestea dezavantajează o parte a populaţiei şi anume aceea a claselor din pătura inferioară,
restricţionându-i accesul la cultura savantă.
Analiza sociologică întreprinsă de cei doi autori la nivelul sistemului de învăţământ francez în
perioada anilor '60, subliniază faptul că inegalitatea nu este generată doar de cauze economice ci şi de
raţiuni culturale şi psihologice. Dar, “din toţi factorii de diferenţiere originea socială este cea care
exercită influenţa cea mai puternică asupra mediului studenţesc, mai puternică în orice caz decât sexul
şi vârsta sau afilierea religioasă.” [1]
Din perspective sociologiei educaţiei, reţinem efortul depus de autori pentru definirea şanselor
de educaţie în raport de mai mulţi factori. Originea socială însă, rămâne factorul determinant care
influenţează toate domeniile şi nivelurile de experinţă ale studentului: condiţii de viaţă, de locuinţă,
tipul de viaşă cotidiană, nivelul resurselor şi repartiţia lor, sentimental dependenţei, tipul de experinţe
culturale asumate în diferite comunităţi. Din punctul de vedere al sociologiei educaţiei interesează
relaţia dintre originea socială şi “marile momente ale carierei şcolare.”. Originea socială este cea care
influenţează direct şi indirect cariera şcolară prin intermediul unor variabile cum ar fi: capacitatea sau
incapacitatea de a se angaja într-o anumită zonă profesională, lipsa de informaţii sau informaţia
inegală, imprecisă referitoare la studii sau carieră, predispoziţia mediului social (comunitar sau
familial) la anumite opţiuni şcolare care solicită şi adaptarea la modele, la reguli şi la valori proprii
unui anumit tip de şcoală. Concluzia cu valoare metodologică a autorilor este următoarea: în cazul
unor aptitudini sau competenţe egale “taxa de reuşită şcolară este inegală în raport de clasele sociale şi
în special de instrumentele intelectuale, de obişnuinţele culturale sau de venituri.” [2]
În sistemul de învăţământ românesc actual, la nivel de politică a educaţiei, sunt promovate o
serie de principii cu privire la egalitatea de şanse indiferent de originea socială, sex, vârstă, etnie,
religie etc.. Totuşi, la nivelul procesului de învăţământ ne confruntăm şi acum, în secolul XXI, cu o
serie de practici segregaţioniste şi discriminatorii.
Studiul de faţă îşi propune: să realizeze o descriere succintă a teoriei reproducţiei
socioculturale în viziunea autorilor săi, să identifice principalele politici educaţionale implementate în
sistemul de învăţământ contemporan menite să contracareze efectele acestei teorii şi în final să
analizeze actualitatea teoriei mai sus menţionate pornind de la opiniile actorilor educaţiei: profesori,
părinţi şi elevi.

Referinţe bibliografice:
[1], [2] Bourdieu, P., Passeron, J.C., Les heritiers, Paris: Les editions de minuit,2008, 192 p.).