Sunteți pe pagina 1din 111

Destinatar – Bianca Dan

în ultima scrisoare am trecut linie la destinatar,

am uitat că Dumnezeu nu are adresă de corespondenţă.

şi am trimis-o într-o noapte cu lună plină

şi-am semnat-o cu sânge,

ca să-mi recunoască ADN-ul.

cineva mi-a spus că Dumnezeu nu primeşte scrisori

că e departe, că e prea ocupat,

dar am vrut să ştie că lumea e un măr stricat,

că toate sunt noi, şi totuşi vechi,

că moartea e un animal de companie,

care ne ţine în lesă.

în ultima scrisoare am trecut linie la destinatar

şi tot aştept răspuns din Paradis.

Perle in caseta cerului – Gabriel Neagu

Fascinat de maretia prezentului,


Imi caut in suflet o clipa de liniste
Sa va admir chipurile:
Frumusete,tinerete ,dragoste!
De unde atatea pietre stranse
Acum intr-o singura inima?
Trebuie sa va ofer in dar cateva perle
Stranse cu grija in caseta gandurilor,
Dar cuvintele, asemenea florilor,
Stau cuminti la portile buzelor.
Decat sa rostesc cuvinte intelepte
Mi se pare mult mai frumos
Sa va privesc si sa va admir fruntile:
Incredere, credinciosie, partasie!
Cu siguranta, un renumit Arhitect
Vi-a incrustat pe chip atatea cantece,
Pentru ca fiecare virtute va trebui de maine
Sa se transforme intr-o noua melodie…
Si pentru ca sufletul nu oboseste privindu-va,
Ochii va descopera mainile:
Emotie, tandrete, liniste!
Chiar vi-ati propus sa luati cu voi toate comorile?
Pentru ca peste cateva ore
Vor apare pe cer stelele,
Incerc sa va citesc inimile:
Curatie,credinta si multa dragoste!
Suficiente si proaspete daruri vi-a oferit Creatorul
Din caseta cu valori depozitate
In seifurile cerurilor!…
Prin ceata timpului as vrea
Sa va pot descoperi cateva din secretele viitorului,
Zaresc doar umbre vagi,fara contur clar,
Dar cu siguranta la carma navei voastre
Va trebui sa fie Domnul Isus ,Comandant!
Prezenta Lui va poate asigura
O calatorie linistita si sigura,
Pentru ca intr-o zi
Sa puteti arunca ancora la tarmul Marii de Cristal!
Acolo veti putea fi martori oculari
La cea mai frumoasa nunta din istorie:
Nunta Mielului!
De acum aveti un singur lucru de urmarit:
Pregatiti-va!
Gabriel Neagu 08 08 10.

Printi si printese… - Gabriel Neagu

Intr-o duminica de vara,


cativa boboci de flori
rare,
s-au hotarat sa coloreze
covorul,
pentru noi,
cu petale…
Priviti-le zambetul,
si in priviri,
pacea!
Sunt sobrii,
seriosi si senini…
Ziua aceasta
pentru noi
e un vis,
pentru ei visul
devine basm,
asezat intre real
si ireal…
Peste timp,
poate ca noi
ii vom uita,
ei niciodata,
pentru ca astazi
au fost printi
si printese
la nunta lui
Claudiu si Luiza…
Admirati-le pasii
si miscarile stangace!
In sufletul lor
este atata liniste
si atata pace…
Sunt foarte atenti
ca peste intreg covorul
sa rasara petale,
mireasa si ginerele
sa-si creioneze viitorul
in parfum si culoare…
stam in spatele lor si-i privim:
astazi ei sunt ceea ce am fost noi,
ieri,
timpul nu se mai poate intoarce
inapoi…
Maine ei vor fi noi,
iar altii,
ce inca n-au zambit soarelui,
vor fi ei…
Le multumim
pentru zambete
si pentru seninul din priviri!
Datorita lor,
eu si aleasa inimii mele,
vom avea cinstea si onoarea
sa mergem la altar
pe un covor
presarat cu iubire
si petale …

dedicatie
Gabriel Neagu
07 08 10.
V R E M U R I N E P R I E L N I C E – Lucretia Ionescu

E vreme, nevreme de spargeri de mit?


Delirează vremea în somn şi nesomn
dragostea s-agaţă de-un colţ de piatră
scârţâie sufletul şi anii mă dor
de vină-i speranţa deja sfărâmată.
***
Lunece stele pe ore şi timpuri
nimic nu se pierde din tot ce-a mai fost,
descântece luna râsul şi plânsul
ora gătită-i cârd de cocori.
***
E vreme, nevreme de jurăminte
când timpul se scurge balansat de idei?
să plângă şi frunza-n suflet de toamnă
tangoul iubirii ia-l, dacă vrei
***
Ducă-se frunze, şi lacrimi, şi vise
spre cel ce nu stie a iubi
eu mă acopăr c-o parte din tine
în vremea albită de mit

Î N – C R E D E R E - Lucretia Ionescu

Am crezut în fericire
înainte ca Destinul să-mi răscolească dezamăgirea.
***
Am crezut în speranţă
Înainte ca Viaţa să mă-nveţe ce e singurătatea.
***
Am crezut in iubire
Înainte ca Vântul să-mi îndoaie aşteptările
***
Am crezut in destin
După ce Plânsul şi-a spus povestea.

C E A S U L A D E V Ă R U L U I – Lucretia Ionescu

O pasăre albă cântă-o baladă…….


ciudat mai îngână acuma şi vântul
ceaţa toamnei a acoperit pământul.
***
Alergăm prin ceasuri cu flori la ureche,
flori ce timpul, râzând, le albeşte
şi anii-s puţini, că mulţi au trecut,
colindă Toamna fără cuvânt
***
Stau rezemată de un vis pripeag,
îl încântă durerea şi anii ce-i am,
cerul albastru tânjeşte de dor,
un fulger face din iubire – ecou.
***
Acel ceas l-am trăit o vreme
sau poate l-am găsit într-o carte veche,
sfânt ceas pentru o noapte albastră
marele a d e v ă r bate la poartă şi iartă…….

VALSUL VIEŢII – Lucretia Ionescu

Trupul acoperit de nisipul fierbinte al amăgirii


pluteşte pe aceeaşi apă împovărată de ani.
***
La casa sufletului am văzut pomii înfloriţi
într-o noapte adâncă de prea mult dor.
***
Am vrut să cânt iubirea şi noaptea iubirii
dar privighetoarea a spart tăcerea cu trilul ei..
***
Cântecul meu şi cântecul de argint al păsării
au înflorit lăcrămioarele într-o singură rugăciune
***

Am vrut să cânt uitarea şi durerea uitării


dar luceferii s-au stins înainte de vreme
***
Între cer şi pământ, de pra multă singurătate,
asfinţirea uscase şi ultima alunecare de lacrimă.
***
Cântecul sorţii îl deapănă noaptea şi ziua
la o întretăiere de cruci bătute de vânt
pe care, din întâmplare, scrie numele meu.

AŞTEPTARE ZADARNICĂ – Lucretia Ionescu


Şi azi te aştept
cu aceeaşi nerăbdare pe care numai Toamna o ştie,
şi ca să-mi dovedească credinţa
a aruncat în univers ciorchini de stele
în amurgul ce taie viaţa în două:
la dreapta sunt lacrimile pe care cerul
le-a strâns într-un jghiab de dor
înflorind speranţe albite la răscruce de drum
la stânga am adunat secundă cu secundă,
şi frunze galbene, si triste,
şi muguri ce n-au mai dat în floare,
şi ploi reci, şi ierni calde, şi aşteptări, şi renunţări
dăltuite în noaptea neagră a destrămării..
Te mai aştept
la aceeaşi răscruce cu miros de fân
şi cu secundele împletite în ani,
ce goi mai sunt în drum spre tine!
Te voi aştepta împreună cu Toamna
pe noianul de crizanteme ale vremii…
nu te grăbi,nu mai este mult până la kilometru zero.

Pledoarie – Ichim Virginia

Sunt un adolescent care îşi trăieşte adolescenţa pierzând vremea la calculator , ieşind în oraş
cu prietenii , stând în faţa televizorului , învăţând şi visând. Sunt un adolescent care încă mai
crede în vise , în idealuri şi speranţe. Sunt un adolescent care ,spre deosebire de ceilalţi , vrea
să încerce să se implice în viaţa societăţii şi să facă ceva mai bun din ea.Sunt un adolescent
care crede în pace şi speră la o pace globală ce poate veni numai din bunăvoinţa oamenilor.

Probabil vă întrebaţi de ce această pledoarie a ceea ce sunt eu. Cred că cea mai bună definiţie
a ceea ce reprezint este aceea că sunt un adolescent ce nu poate să trăiască privind cum
timpul trece şi totul rămâne la fel ,un adolescent ce nu poate înţelege indiferenţa unora şi
mediocritatea altora.Poate pentru că m-am săturat de societatea în care trăiesc , poate mi-am
dat seama că nu suntem suficient de luptători ca să încercam şi ceva mai bun ,poate că avem
nevoie de oameni capabili.

Mă revolt împotriva prietenilor , mă revolt împotriva familiei, împotriva vecinilor , a


oamenilor , împotriva societăţii şi în mod special al sistemului .De ce ?Pentru că dacă
sistemul ar fi fost altfel poate lucrurile nu ar mai fi stat aşa , poate că toţi am fi împărtăşit
aceleaşi valori şi principii , poate dacă sistemul ne-ar fi învăţat că o soluţie nu este să pleci în
alte ţări ,să munceşti pentru cineva străin şi să devii sclav doar pentru o sumă de bani ,
lucrurile ar fi stat cu totul altfel..Mă gândesc că poate nu m-aş fi revoltat dacă totul nu ar
începe de la noi tinerii.

Nu ştiu cât de îndreptăţită sunt să pot face aprecieri ,să critic sau să judec sistemul ,însă pot
doar să vă spun părerea mea.Trăiesc într-o societate în care frivolitatea e pe primul loc , unde
indiferenţa ia amploare. Însă această indiferenţă nu este de ieri sau de azi , ea există de când
toţi au încetat să mai lupte pentru valorile şi idealurile lor.
Văd pe zi ce trece tot mai mulţi adolescenţi care adoptă această indiferenţă ,adolescenţi cu
idei preconcepute luate de la părinţi ,adolescenţi ce nu văd în învăţătură un mod de a reuşi în
viaţă , de a ajunge cineva , de a fi respectat , de a te educa pentru a fi un om câştigat -castigat
intelectual , adolescenţi ce văd în şcoală un loc de tortura , iar pe profesori îi consideră călăii.
Acum toţi caută bani , bani ,bani. Chiar banii sunt totul în viaţă ? Nu cred . Să o luăm logic .
Banii ce înseamnă ?Bogăţie ,distracţie multă …si? Doar atât ? Tinerii sunt din ce în ce mai
mult preocupaţi să umble din club în club ,seară de seară , să îşi strice plămânii fumând zeci
de ţigări pe zi sau să treacă dintr-o beţie în alta uitând de ei. Poate că sunt prea dramatică , dar
ştiu că am dreptate . Nu spun să nu avem momente de respiro deoarece toţi trebuie să ne
distrăm , însă cu limită .Nu spun să nu încercam şi lucruri noi , însă spun să ne dăm seama de
consecinţele faptelor noastre .

Unii sunt incapabili să facă dintr-un scop o reuşită şi acest lucru ne trage în jos .Nu ştim cum
să ne mobilizăm acest lucru este cert ,dar până la urmă fiecare are filosofia lui asupra vieţii ,
fiecare îşi organizează viaţa după bunul plac .

Totuşi de ce unii aleg să trăiască în mediocritate , de ce nu aleg să îşi depăşească limitele , de


ce nu aleg să fie ceva mai buni ?

În societate ,este adevărat , avem nevoie de măturători , de gropari ,de oameni ai străzii însă
avem nevoie şi de oameni dispuşi să facă ceva bun în viaţă , dispuşi să îşi depăşească condiţia
lor mediocră , avem nevoie de oameni capabili, oameni să iasă învingători din lupta cu ei
înşişi şi din lupta crâncenă cu viaţa .

Totul depinde de noi ,tinerii , nu de cei bătrâni pentru care e prea târziu o schimbare . Haideţi
să ne dapasim limitele , haideţi să facem ceva bun pentru noi ,pentru familiile noastre pentru
toţi !

Poate atunci nu vor mai fi adolescenţi revoltaţi împotriva sistemului ca mine !

ICHIM VIRGINIA

16 ANI

Fluturi albi – Gabriel Neagu

Pe floarea alba de cais


s-a asezat un fluture alb,
obosit.
Puritatea aripilor lui
s-a pierdut in albul imaculat
al petalelor argintii.
Incerc ,
dar nu reusesc sa-l mai vad,
ca intr-un tablou ideal
totul devine un vis real.
Stau nemiscat,
ca o stanca de piatra
inaintea unui timp infinit,
nu vreau sa destram clipa,
frumosul este deplin,
aici si acum…
Din senin apare un copil:
Te-am gasit!Te-am gasit!…
Intregul tablou a cazut
si s-a rupt in sute
si mii de particule mici…
Nici nu stiu ce sa zic…
Privesc floarea de cais,
fluturele alb ce zboara fericit
si chipul copilului dezamagit…
Dupa un timp zambesc
si ma trezesc vorbind:
Vino, copile!
O sa mai gasim si alti fluturi albi
prin gradini…

Gabriel Neagu
25 07 10.

Cat de mult… - Gabriel Neagu

M-ai asezat sus,


pe munte,
sa vad cand se revarsa zorile,
sa zambesc cand incep sa curga
zorile,
sa aud primul cantecul ingerilor…

Mi-ai incantat sufletul


cu parfumul iubirii,
inima mea a tresaltat
la ivirea Luminii,
am fost atat de aproape de Tine
incat Ti-am simtit dragostea,
inima Ta batea pentru mine…

Am trait clipe de minune…


De sus , de pe munte,
am inteles cat de mare
e dragostea Ta pentru lume,
am vazut cu ochii credintei
drumul plin de spini
ce ducea inspre cruce…
Din ochii mei cad pe obraji
bobite de margaritar…
Vreau sa-Ti multumesc,
Doamne,
pentru timpul de har
si pentru muntele pe care
mi l-ai daruit,
sa pot privi cu ochii mintii
cat de mult ai jertfit,
cat de mult ai iubit…

Gabriel Neagu
24 08 10.

Biserica noastra… - Gabriel Neagu

Suntem o Biserica muticolora,


un popor deosebit
raspandit intre alte popoare,
cu o extraordinara chemare.
Suntem o ramasita aleasa
pentru a duce lumii
o veste minunata:
intreita solie ingereasca.

Priviti primul inger


zburand prin vazduh
cu o sfanta lucrare:
Evanghelia vesnica vestita
tuturor celor ce se afla sub soare!
Temeti-va de Dumnezeu
si dati-I slava si inchinati-va
Celui ce a creat pamantul,
izvoarele si marea…

Al doilea inger
prezinta lumii o solie
ce aduce in suflet uimire
si gand de revenire:
A cazut Babilonul
si nu o sa mai fie…

Imediat urmeaza un altul


cu glasul si mai tare:
Daca se inchina cineva fiarei si icoanei
si primeste pe frunte
semn de inchinare,
va bea si el din vinul
judecatii finale…
Suntem un popor deosebit,
coborator din altarul Bisericii primare…
Poruncile si credinta lui Isus
sunt pentru noi comoara cea mai mare…
Am trecut prin foc,
prin apa si-nchisoare,
credinta ne-a fost pusa din greu
la incercare…
Impreuna cu Isus am pornit pe carare
si nu ne vom opri
chiar de vom trece
prin lupta cea mai tare…

Suntem o Biserica mondiala!


Duhul Sfant ne conduce zi de zi
in lucrare!
Avem un scop,
un ideal
si o sfanta chemare…
Mergem inainte!
Nu ne temem de munti ,
de oameni sau mare…

Suntem un popor deosebit,


raspandit de iubirea lui Isus
printre multe alte popoare…

Gabriel Neagu
15 08 10.

Adio – Oana Banuta

Îmi iau adio de la voi.


Îmi iau adio, şi mă doare
Dar plec cu sufletul zâmbind
Mă duc spre soare.

Merg în pace şi lumină


Unde oamenii sunt buni
Unde cerul mi-este casă
Şi m-alin cu rugăciuni.

Unde îngerii-mi sunt fraţi


Iar Dumnezeu mi-este tată.
Vă rog, nu vă supăraţi
Merg cu inima-mpăcată.

Poate îmi va fi mai bine.


Dumnezeu aşa a vrut.
Nu putem întoarce roata.
Nici s-o luăm de la-nceput.

Blestemul Soarelui – Ionut Toader


********************

Intr-o dimineatã , spre Soare privi ,


Intrebandu-mã când , razele sale nu vor mai strãluci

Si pânã unde , stelele , surorile sale se vor rãtãci,

Cãutându-i auritul !
Deodata, o prima razã , calm mã atinge,

Suflarea , uşor imi frige,


Se transformã in spiriduş cu aripi şi solzi ,

Cu trei stele bãtute-n frunte şi cârlionţi blonzi ,


Palme croite-n mãtase albastrã ,
Ochi clãtiti prin brazi si obraji luminaţi de-a norilor creastã.
Plutind pe raze , spiriduşul pe langã mine roieşte,
Parcã mã purificã şi tristeţea imi risipeşte.
Se intamplã un miracol , Soarele-mi vorbeşte !
* Muritorule ,dacã mã asculţi te vei minuna .

Daca iubeşti , mã vei ajuta,

Si ce am simţit eu şi tu vei simţi ,

Cãci cum am fost eu , nimeni in veci nu va mai fi !


Universul mi-e tata şi mamã Zarea .
Eram toţi trei , acolo sus, impãraţi şi protectori ,

Lumea o ingrijeam ca pe ai nostri feciori … mãreţe flori ,

Puteam sã colind oriunde doream ,


Pãrinţii in mine se incredeau ,
Clipã de clipã , in zori de vise mã purtau ,
Ca unic moştenitor al vieţii , la picioare aveam totul ,

Deţineam slujitori mii si mii , peste tot imi aveam regatul.

Coboram pe Pãmant pe trepte de diamant şi lumea o luminam,


Toti mã venerau pentru cât aur in juru-mi impãrţeam !
In pãrul meu se gasea culori purtate doar de aripile fluturilor,
In inima mea se afla roua , impartitã-n lume de ingeri ,

Ce-o scutura pe petala nuferilor !


Eram muza fericiţilor.
Din mainile mele viaţa se clãdea,

Din fiinţa mea , virtutea izvora ,


Mereu imi lepãdam singuratatea pe indrãgitul pãmant ,
Si cãutam locuri noi unde sã mã avânt !

Deodatã , din adâncuri o voce se auzea,


Era un glas ca de privighetoare care mã fermeca

Şi necontenit mã ruga ,

În adâncuri sã cobor , de acolo sã o scot ,

Cã viaţa i se stinge , şi cã doar eu sã o salvez pot !


Atunci , pentru prima oarã in adancuri am coborat ,

Am cautat , am cautat , panã ce o ascunzatoare am vãzut !


In ea am intrat şi de atunci , viaţa mea şi-a voastrã s-a schimbat!

O fatã minunatã acolo se afla ;


Pentru intaia oarã , inima nu o mai puteam controla .

Imi furase inima , toatã dragostea , fiinţa …

I-am promis cã o voi face a Universului impãrãteasã,

A Zãrii mireasã ,

A Lumii Magice speranţã …

Crezand ca va fi a mea soaţã …

Insã nu s-a intamplat aşa !

Cãci de la pãmant spre fratele Cer , nu mã mai puteam ridica.

Pe când in adancuri am coborât , strãlucirea mi-a fost stinsã,

Pentru cã eu am salvat-o pe cea de Intuneric prinsã .

Apoi fata dragã de manã m-a luat şi mi-a povestit ,


Cã acest plan diabolic, de ai ei parinţi a fost ursit !

Tatãl fetei era Intunericul iar mama Vremea .


Pentru ca in lume sã domneascã , aceştia m-au ademenit şi pãcãlit.
Si astfel din Unicul Prinţ ,am ajuns slujitor cãci de stralucire m-au golit.

Pãrinţii mei , Universul şi Zarea , tare mâhniti au fost,

Cãci al lor fiu Soare , şi-a pierdut unicul şi mãreţul rost !


Si astfel muritorule am renunţat la tot , pentru a fi cu Prinţesa Luna .
Hrãneam Pãmântul cu iubirea noastrã lina , bine ne era.
Mama mea Zarea , mâhnitã , ceas de ceas mã privea,

Insã tatãl meu era prea obosit de durere şi trist devenise,

Cãci destinul meu de-a purta Aripile Paradisului nu se implinise.


Intr-o bunã zi duşmanii mei Intunericul şi Vremea pe Pãmânt au coborat

Si fericirea sublimã pe veci ne-a distrus …

Pe Lunã a luat-o şi pe mine m-au ucis…

Dar mai intai , intr-un zid de spini m-au inchis,


Apoi mi-au dat foc, dar Tatãl o ploaie de lacrimi spre mine a trimis…

Am fost ars şi apoi stins,

Apoi Mama a trimis in vãzduh un vânt,

Pentru a-mi ridica ultima scanteie de pe pãmânt!

Când scanteia-mi a ajuns in Zare , in mii s-a risipit ,

Iar tatãl meu , nerãbdãtor , in Univers m-a primit .

Astfel la ai mei din nou am ajuns,

Totul urma sã revina la normal , eram din nou stãpan al vieţii de aici sus.

Insã eram inrobit de tristeţe şi neimplinit…

Cãci nu ştiam unde mi-e iubirea şi cand oare am s-o revãd …

Desi suntem atat de aproape … nu ne putem vedea,

Purtati de timp , uscaţi parcã de vreme, inecaţi de dorinţã ,alãturea…

De ce Omule suntem mereu separaţi ?

De ce Intunericule pe noi ne-ai blestemat ?

De ce Vreme a trebuit sã-mi scrii in clipe limite şi sa dai nastere Timpului ?


De ce a trebuit ca eu sã implinesc acest Blestem al Soarelui ?
De ce pe Pãmânt nu am putut trãi ca simplu om ?
De ce trezirea la viatã a fost de fapt un etern somn ?

De ce fãrã iubire ?

De ce blestem de nemurire ?

Atat de aproape amândoi suntem ,

De ce niciodatã nu putem sã ne ajungem ?


Tu Lunã te scufunzi in şoapte intunecate ,
Iar eu iti luminez cãrarea din spate .

Eu merg spre zãri mai departe ,

Tu apari de sufli aripile stelelor cu argint … in noapte,


Unde eu nicicand nu o sã pot sã fiu,

Dar voi ramane fidel iubirii tale …


Iti voi dãrui lebede in zbor ,
Licurici in grãdini ce adãpostesc vise hoinare, lacrimi uscate de dor ,
Copii ce-şi inalţã jocul peste munţi ,
Brazi ce iubirea mea pentru tine vestesc ,

Ape colorate ce scaldã sufletul ce-l intineresc !


Am asteptat mult şi voi mai astepta,nicicand n-am sã mã sting .

Promit ! Acesta mi-e unicul destin .

Sã rãsar şi sã ard, apoi sã mã retrag in universul lin.

Muritorule , mi-ai ascultat povestea ,

Acum şti ce-am simtiţ… du mai departe vestea.

Cat timp voi o sã mã iubiţi , nu-mi voi pierde in iubire speranţa .


Asa cum eu vã ocrotesc somnul şi vã implinesc visul ,

La rândul vostru poate şi voi imi veţi lumina destinul!

Ionut Toader

Îndurare – Ionut Toader


***************
Clipe netrãite………

ceasuri reci de atâta veghe,

Zori nedormite,

Leacuri înflorite-n lacrimi,


se duc adânc………

Şi se leagãnã de sforile crescute,

La picioarele oglinzilor de cearã …netrupeşti,

Dealuri de luminã

Munţi de întuneric,
râuri Întregi de sete,

Sãrãcia linã, ce-a nãscut


cuvintele flãmânde de fraţie ,

Este înaltã cât cerul tãcut al cãrui prag

Îl poate trece nevoia, taina……….

Şi tinereţea.

Rãbdarea dorului ce nu te-a iertat

Şi ascultarea sincerã a plânsului unic de muritor

Te-a trecut hotarul prin


paşii certaţi de amar.

Licoare…aer… regat…….
amintire………geamantan…..

La cules aripi si strâns timp…….

Ionut Toader

Mama – Ionut Toader


De-a lungul anilor mã transformi ,
Din coşmar mã trezeşti şi din nou

In paradis mã adormi,
Noaptea visele amare- mi indulceşti,

In prag de zi , gândurile-mi limpezeşti ,

Printre sentimente ,
tu pãstor imi eşti ,
in rugãciuni alese , suflarea caldã şi trepte ale inãlţãriii

Imi croieşti ….
la capãtu-mi veghezi continuu ,
doar tu şti sã-mi alini suspinul ,

Mã vindeci când din ranã imi scoţi spinul ,


imi oferi mierea şi indepãrtezi veninul ,
pluteşti de bucurie când râd, inima ,
de stâncile unui unei prãpastii se izbeşte când plâng…
mã fascinezi , mã alinţi şi impreunã cu mine visezi.
Copilaria imi luminezi prin
cuvinte magice şi zori verzi ,
Doar tu , din realitate mã poţi scoate ,

Si in basme mã poţi duce , prin porţi de castele mã treci ,

Cu trãsuri argintii …..


lebede ……. prinţi , prinţese … şi noi
doi , invitaţi de seamã !

Fericirea de mic mi-o arãţi ,

Printre cãrãri de aur mã porţi .


Tu esti mama dintre mame ,
in zile de varã , imi aduci in dar parfum de iarnã si ninsoare,

Eşti ca invelişul unei castane ,


care işi foloseşte ghimpii pentru a-şi apãra rodul ,

Tu eşti mama eu sunt pruncul ,

Eu sunt steaua tu eşti visul ,

Tu esti razã , iar eu nor ,


eu sunt lacrimã , tu dor….
Mi-ai oferit totul , pe tine şi implinirea ,
pe tine şi dorinţa , pe tine şi fiinţa-mi purtatã pe aripile tale ,
daruri de preţ …. bijuterie unicã !
Ionut Toader

Rugã pentru veşnicie – Ionut Toader

**********************

Sufletul meu pierdut şi rãvãşit ,

Se incãlzeşte doar pentru cel care nu l-a pãrãsit,


Zâmbeşte pentru cel care l-a purtat in adevãr,

Si lumineazã pentru cel care mã alinã cand sufar !

Mã aşez in genunchi şi Tie mã adresez:

Mãrite Creator, dãruieşte-mi increderea ,

Si in pãrtinirea ta infinitã … culege simplitatea

Ce mã cladeşte !
Fereşte-mi gândul sã nu se piardã…

Dã-mi poveri şi vânturi sã mã trezeascã !


Conştiinţa mea ţi-o dãruiesc ca drept material ,

Pe care sã-l sculptezi dupã voia Ta


Rugã pentru veşnicie

Alãturi de Tine.
Rugã pentru veşnicie,

Doar parfumul glasului Tãu ma mantuie!


Rugã pentru veşnicie,

Prin puterea divinã sã ne ridicãm ….

Trupul meu Doamne, zidit parcã din spini…

Ce este uns de lacrima Ta,

Se risipeşte din cauza la timp şi pierde orice Har…


Si urma ,,preamãreaţã ” rãmâne pe un drum zadar!
Intãreşte-mã sã nu cedez la ispite …

Te rog Doamne, deschide larg calea mea spre tine…

Rugã pentru veşnicie, alãturi de mila Ta,

Rugã pentru veşnicie, sub aripa Ta …

Rugã pentru veşnicie, in linul ingerilor ,

Ne vom inlãtura din plângeri !

Ionut Toader

Inimi unite – Gabriel Neagu

Cand doua inimi se intalnesc


Si raman impreuna,
Pe pamant rasare soarele,
Iar bolta cereasca
Isi descopera toate splendorile…

In apropierea lor
Se ivesc zorile,
Se lumineaza fruntile,
Tinerii isi deschid inimile,
Iar copiii presara pe covor
Petalele florilor…

Pentru fericirea lor,


Pe cararile stelelor
Calatoresc de zor
Ingerii,
Alearga pe pamant
Oamenii,
Zambesc
Culorile curcubeului
Si vor canta
Mult mai frumos,
Baietii si fetele…

Gabriel Neagu
07 08 10.
Daca ar fi posibil… - Gabriel Neagu

As fi vrut sa pot zbura,


sa ma inalt dincolo de limitele fiintei umane
cat mai departe de pacat si de boala,
dar mult mai aproape de puritatea
si frumusetea spatiilor astrale…

As fi vrut sa ma pot ascunde


intr-o indepartata si adanca padure,
sa ma despart de pacatele lumii,
sa-mi pot privi tainele inimii
si sa-l invit pe Isus sa-mi spele adancimile gandirii.

As fi vrut sa pot trai in alte timpuri


la lumina palida si dulce a lunii
alaturi de marii semanatori de har
sa gust din bucuria de a-l sluji pe Hristos
chiar daca rugul ar deveni maine altar…

As fi vrut sa ma nasc pe o alta planeta


acolo unde pacatul nu si-a facut simtita prezenta,
sa pot trai intr-o atmosfera fara prihana,
sa ma intalnesc cu Domnul meu iubit
in fiecare dimineata si in fiecare seara…

As fi vrut sa fiu altceva si altundeva,


dar sunt aici, printre stanci si ruine
in cea mai adanca genune a lumii…
Vino, Doamne degraba si adu-mi lumina!
Doar impreuna ca Tine voi fi fericit si-mi va fi bine…
Gabiel Neagu
20 10 09.

Danseaza cu mine – Georghita Bina

danseaza cu mine pe versul iubirii

si lasa-ma stapan peste luna

culori si lumini jertfe firii


in ochi si in par ti se-aduna…

danseaza cu mine pe versuri iubire

si lasa-te-n suflet curtata

sa-ti cant tu mireasa, eu mire,

balada de nimeni cantata…

danseaza cu mine pe vers de iubire

si canta-mi cand luna rasare

eu note inalte de-asa fericire

sa fur de pe buzele tale…

danseaza cu mine tu vers de iubire

tu cantec frumos, tu dulceata

aseaza-mi in ochii flamanzi fericire

si-n sufletu-mi fad o speranta.

pentru cea mai buna prietena…

INTRE VOINTA SI ABANDON – Veronica Pal

Doamne,in poezia mea,

incerc sa Te slavesc,incerc sa-Ti pot canta.

Dar oare pot descrie in cuvinte,ceea ce simt,ceea ce esti,Parinte?

Si oare,te cunosc cu adevarat?

Te rog sa-mi ierti umilul gand natang

Atunci cand,in mintea mea se strang si indoieli,

Si intrebari ce vor sa scuze,comportamentul meu

Ce nu-nceteaza sa m-acuze.

De ce insist sa neg ceea ce vad,si cred?


Merit sa cer in schimb iubire,cand ceea ce ofer e rastignire?

Caci fapta mea te rastigneste iar si iar…

Si pentru mine ,simt,cum trece timpul in zadar.

“Maine ma voi schimba”,imi spun

Si-n gand incerc ca sa adun,idei ce vor sa ma ridice

Si imi promit ca nu voi fi acelasi…

Dar…ziua de maine ma gaseste tot departe de tine.

Atunci constiinta ,spre mine,un deget incearca sa ridice

pentru a ma acuza ,a cata oara…

Iar eu ce fac? O imbat a mia oara cu gandul ca,este normal, este firesc…

Si bratele incrucisate iar raman, in semn de abandon…

Mustrarile de constiinta ? Le pun sare pentru-a le conserva

Crezand ca,asa,intr-o zi

Iti voi arata ca m-am luptat…

…Luptat lupta cea buna??

O,Doamne,cat timp imi vei mai rabda,

Dobitocia,unei fiinte ce nobila se vrea?

Te rog,ajutama,si trezeste in mine tot ceea ce candva ai pus…

…ajutama sa pot spune;”Intradevar am luptat, pentru

calea ce merge sus…”

CU OCHI DE COPIL – Veronica Pal

Cu ochi de copil as vrea sa cuprind necuprinsul…


Cu candida inocenta sa primesc viata
si tot ce intra in ea…
tot intinsul…
Nu cer infinitul,ci doar un colt de cer,
Prin care sa strabata o raza blanda…
Atata vreau…si este tot ce sper
Unesc mainile in ruga plapanda.
Cu zambet de copil as vrea
sa pot continua o viata sa zambesc,
Si-n bratele intinse sa cuprind si rau si bine…
In ciuda faptului sa tot iubesc
Sa pot uita ,de tot ,de mine.
Ne credem “oameni mari ”
Dar un copil e mai puternic !
Poate iubi,poate ierta,poate uita…
Ce trist…suntem adulti,suntem in intuneric…
Cu inima de copil Isuse,
sa pot sa Te primesc as vrea.
Sa nu intreb “de ce “, nicicand sa nu spun ” daca…”
In viata ce mi-a mai ramas,
inca un lucru indrasnesc sa-Ti cer !
Te rog,nu ma lasa adult
atunci cand raul ma incearca… 

MAMEI MELE – Veronica Pal

Au trecut ani peste bratele tale


Ce m-au purtat cu drag
Si-ti vad privirea mama
Ce ma asteapta-n prag.
Se vad atatea temeri si sperante
In ochii tai senini ca zarea
Dar mai ales vad mama
Rabdare…adanca cum e marea…
De-a lungul anilor sa te inteleg
Mereu, am incercat…
Dar in locul tau, niciodata ,
Nu m-am asezat !
Si incercand sa te inteleg
Eu am uitat ceva !
Am uitat sa te pretuiesc…
Asa… cum se merita…
Ne-fiind copil cuminte si timid
Pe fata ta mamico am pus rid dupa rid.
Si am brazdat asa nu numai fata
…chiar si inima…
Acum cand ai trecut prin
ceea ce numim noi viata,
Imi vad capodopera trista
De pe frumoasa ta fata…
Acum…si eu sunt mama…
Acum…te-am inteles si-mi este teama,
Ca tot ce ti-am facut,
Mi-se va face !
Trist este insa ca nu mai pot intoarce…
…Timpul… 

UNDE ESTI INIMA? – Veronica Pal

Unde esti inima ?


Te simt ratacind undeva…
…intre cer si pamant…
Constiinta te chiama sa veghem impreuna…
Idei ce se contrazic, vin la mine in gand,
Iar eu va caut…sa ma tineti de mana.
Pamantul imi spune ; ” traieste clipa ” !
Cerul …imi arata vesnicia si ma invita subt a Sa aripa…
Imi este teama, inima, ca nu esti sincera cu mine
…ca vinovate sunt…
Sentimentele ce-ai strans in tine.
Vezi? Seara lumii vine in curand,
Semn ca Domnul pacii se intoarce Iar eu ma cercetez crezand,Ca inca este o
speranta pentru mine…
Atunci de ce cu mine insumi, nu pot fi in pace?
Inima, de ce ma simt asa ciudat
Cand conversez cu tine?
Dezlantuite vin idei si sentimente ce se bat
Chiar si atunci cand vreau sa fac un bine!
O, Doamne! Stiu ca doar prin jertfa Ta
Ma vei primi la Tine acasa…
Te rog! Schimba-mi Tu inima, Eu singur n-o pot face, sa fie a Ta, aleasa! 

CA FIU RATACITOR – Veronica Pal

Mi-ar place sa ma reintorc acasa ,ca fiu risipitor ce sunt


Dar nu inteleg ce este ceea ce m-apasa
Si ratacesc plangand…
Imi plange sufletul la orice ceas,chiar si atunci cand rad
Iar ceata este tot mai deasa
La mine-n gand…
Ce este oare fericirea,imi poate spune cineva?
…E o himera ce aievea
Apare in viata ta…
Eu am plecat de-acasa in cautarea ei,
Si ma gandesc,oare,
Nu mi-am parasit Tatal fara temei?
Am risipit tot ce aveam si zambet inocent
Si gand curat …si pacea ce-o aveam in suflet
TOTUL am dat !
Nimic nu mi-a ramas ! Ce-am castigat?
Chiar daca in jurul meu se-nvarte o lume cu rasete si straluciri,
In suflet sunt trist, pustiit si gol…
Nimic nu am primit in schimb…doar amagiri
Dar ce vad? In ceata deasa zaresc ceva !
ESTE SPERANTA !
Speranta ca voi revedea la ceas de dimineata iar chipul Sau
Ce ma asteapta acasa iubitor ,cu portile deschise.
Il vad ! Este chiar EL !Ma chiama rabdator cu bratele intinse.

RUGACIUNE – Cristina Plop

Lasa-mi sufletul fara paza


Sa poata zbura spre cer,
Plutirea lui fireasca e o vijelie,
O zvacnire dulce ce-nvinge
Legaturile terestre,
E o sete de fericire in afara fericirii,
Un dor de lesin astral
De pieiri in frematari
De inec in spume de regrete divine.
Lasa-mi aripile ce au locuit tainic in mine
Sa se desfaca
Si dintr-o –ncercare, sa tresalte dincolo de soare
Si-n zborul lor
Sa lase-n urma izvoare de lumina
Neprinse de-o viata fara sens, dincolo…
Lasa-ma sa plec
Plecand sa uit
Si-n mers sa fiu o alta,
Sa mor de mii de ori
Astfel incat nici un mister
Sa nu ma lege iarasi de pamant.
AM VAZUT LUMINA – Cristina Plop

Singura in munti si in ape,


In taceri calme si sonore,
Ceasul de-a randul
Cu ochii-ntredeschisi
Paralele cu vremea
Orizontala pe vis
Si transparenta
Ca spuma pe nisipul auriu
Am simtit fericirea, neantul
Risipei de stralucire.
Cerul si-a deschis inima
Si am vazut lumina.
Era inflorita si suradea
Plina de idei si muzica.
Am stiut atunci ca raiul
Este de-o clipa
Si nimic nu e mai presus
Decat de taria extazului.
Cu ravna si amar
Am incercat sa-i culeg roadele
Dar nu am reusit
Caci s-a-naltat spre un alt cer
Cand mainile mele au incercat
Sa se infrupte din rodnicia ei.

CUPOLA TIMPUL – Cristina Plop

De-ar prinde furtunile timpului


Patimile lucrurilor ce trec
Si, infruntandu-l, sa-i puna catuse trupului!
Ajunge o clipa de neatentie
Si-n focuri se elibereaza…
De unde vine vapaia sublima
Ce-l transporta-n meleaguri ceresti
In timp ce ramane victima langa un trup in parasire?
Ajunge o clipa de mirare
Si-n spume se elibereaza spre alte timpuri
Care vin dincolo de mirare
Mult pe langa-ntrebari
Si deodata din toate directiile…
Un nimic e un prilej de tulburare
Raiul si iadul sunt infloriri ale clipei
Caci nimic nu este peste taria extazului
Iar cerul si-a deschis cupola vremii
Si am vazut orele in floare.

PICATURI DE STELE – Cristina Plop

Plang pietrele din florile boboc,


Se-nceaca-n orbita durerii
Firave picaturi de stele.
Vin din ele un clocot etern
De orizontale spume.
Se nasc furtuni de launtrice soapte
Si cheama mistere.
Iarta-ma soare c-am lunecat in tacere,
Ia-ma respiratie si du-ma undeva
In cuvant si risipeste-ma in mii de petale
Pe fruntea durerilor amare,
Fa-ma timp si opreste-ma in gand
Suflare de-o clipa
Si lasa-ma sa mor
Pentru a ma naste-n lacrimi si inocenta
Apoi stinge-ma-n otrava tulburarii
Sa cant…

SA MA IERTI… - Cristina Plop

As vrea sa plec
In departari
Ca sa te uit
Ca sa ma ierti
Ca te-am iertat…
Si sa m-astepti.
As vrea sa sterg
Cu lacrimi verzi
Iluzia prezentului
Ca sa-ma-nalt
Ca sa ma ierti
Ca te-am iertat
Si sa m-astepti.
Si as mai vrea…
Dar in zadar
Caci am uitat
Ca am murit
In zilele de ieri
Si-n zilele de maine,
Si-am disparut
Ca sa ma ierti
Ca te-am iertat
Si sa ma uiti.

Dreptatea cauti… - George Dinu

Cand nu cunosti mesajul Crucii,


Dreptatea cauti s-o castigi,
Ne-ntelegand ca rodul muncii
E prea putin ca sa il strangi.

Tu, astfel, cauti o dreptate


necunoscand ce este drept
Si,-n loc sa izbandesti in toate,
Te dovedesti neintelept.

Minte-ma – Gheorghita Bina

minte-ma ca azinoapte a plouat


si fugeam desculti,
si ne tineam de mana,
cate balti am cutreierat fericiti!
si cate sarutari ti-am furat!
minte-ma,nu-mi spune adevaruri…
si lasa-ma sa cred orice minciuni frumoase,
tu stii cat mi-s de flamand de neadevar.

minte-ma ca azinoapte m-ai visat iar


si ne gadilam talpile
si curgeau stropi mari din cer,
trupuri bolnave de iubire purtam
si cate minciuni imi povesteai,
minte-ma,nu-mi spune de nopti albe
nu ma trezi la dimineata
lasa-ma sa te visez si ziua,
pentru ca purtam in noi chinuiti
adevaruri nemiloase…
minte-ma ca esti fericita
sau ca ma iubesti oricat is de urat,
si ca nu-ti pasa cum miros
sau cum imi leg sireturile,
tu sti prea bine ca-s hidos,
si ca minciunile sunt mai dulci dimineata,
minte-ma si-ti promit ca o sa te cred,
si ca n-o sa te mint niciodata…

Viitor?… - Gabriel Neagu

Am vazut un copil
Ce parea inocent…
Cersea la colt de strada…
Era nespalat,
Imbracat dezordonat,
Iar in ochi ii stralucea
O lumina palida…
L-am intrebat:
-Cum te cheama?
M-a privit curios,
apoi mi-a raspuns
pe un ton plicticos:
-Viitor!
Am murmurat uimit:
-Tu?…viitor?…
Am plecat dezamagit…
Era mai bine
Daca nu l-as fi cunoscut…
Gabriel Neagu
21 07 10.

Privire in timp – Gabriel Neagu

Stau si ascult timpul…


Pe malul lacului tacut
ultimile raze de soare
vestesc sosirea unui alt asfintit.
Imi las gandul
sa zboare nestingherit
in trecut.
Vad inaintea ochilor
un copil bland
cu chip cunoscut:
ii zambesc,
dar nu se lasa ademenit,
timpul lui a trecut,
timpul meu a venit…
Il privesc alergand
cu parul in vant,
este vesel si plin de avant,
nu este imbracat prea frumos,
se joaca prin soare,
este fericit, sanatos…
Lacrimi imi curg din ochi
pe obraji,
as vrea sa fiu iarasi copilul
ce alearga pe deal.
Cat as da sa-l opresc
si sa-l chem inapoi,
sa alerg cu picioarele goale
prin nisip si noroi,
dar il strig
si il strig in zadar,
copilul alearga mai departe
cu picioarele goale
pe deal…
Stau pe malul lacului in asfintit,
ultimile raze coboara usor
spre pamant,
lacrimile s-au uscat deja
pe obraji,
clipele au zburat
de parca erau doar frunze uscate
de fag…
Gabriel Neagu
21 o5 10.

Menirea femeii… - Gabriel Neagu

Floare de colt ,
sadita de Isus in pamantul curat al Gradinii,
locuiesti in mjlocul oamenilor,
chiar daca radacinile tale
isi gasesc seva de viata
in noroiul neputintelor umane…
Mana ta,
crin inflorit la margini de lume,
stie sa mangaie si sa vindece
atunci cand nu mai exista
nici o alta speranta de bine…

Chipul tau,
marmura alba
lucrata in cariera iubirii,
ofera clipa de clipa
speranta de viata,
iertare si refugiu
pentru copilul pierdut
in haosul lumii…

Zambetul tau,
curcubeu minunat
aruncat peste plaiurile lumii,
aduce caldura si pace in inimi,
sufletul tau reflecta
bogatie de lumina…

Credinta ta,
stanca de granit
in mijlocul apelor tulburi,
ne ofera mereu temelie
pentru ziua de azi,
pentru ziua de maine…

Fie-ti binecuvantata menirea


si buzele tale,
izvor de esenta divina,
sa vesteasca tuturor
frumusetea si splendoarea
IUBIRII !
Gabriel Neagu

Casa mea… - Gabriel Neagu

Lumina de aur
in padurea batrana de brad,
oaza de speranta
pentru calatorul obosit ,
pribeag,
zambet de copil
pe chipul planetei
cand ploile vin,
colt de Paradis
pe pamantul
curatit de sangele lui Isus,
altar de seara
pentru jertfele celor ce sunt,
apa rece
pentru fruntea celui cazut,
bucata de paine
oferita din iubire
pentru cei sarmani,
odihna si pace
pentru cel in noapte pierdut,
iertare si iubire
pentru fiul de curand gasit,
locul unde ma simt liber
sa vorbesc,
sa ma rog
si sa cant…

Intâmplare – Toader Ionut

Fiinţe slabe,
plãmãdite din dorinţe târzii ,
ce suferã in aşteptare,
Se vor scãlda in ceruri dulci ,
Vor fi purtate de aripile rãnite ,
Care-au pãtimit spre implinirea divinã ,
şi au câstigat zboruri peste
pãduri magice intinse ….

Din file nescrise de poveste …


Se scriu fãrã de veste ,
Intâmplãri ce intregesc ,
Mãrimea unei dorinţe de singuratic !

Adesea , copii se rãtãcesc in gândul


Cã intre bucuriile pãmânteşti şi potopul de vise ,
Se aflã neputinţa adulţilor !

Sã nu atingem pãmântul …
unde a incolţit amarul .
Sã presãrãm petale de rubin ,
In coşmarul ce se infundã in ceaţã ,
Cãci vom gãsi impliniri sufleteşti
ce ne aduc valsuri impletite-n linişte …
Cãutãm calea sclipitoare …
ce se ascunde sub nãmeţii de sudoare !
Impãrãţia ne aşteaptã!

Toader Ionut , 24 de ani .

Flori - Toader Ionut

Flori de grai dulce ,


Pãmânt alb cu săruturi verzi ,
Clopot de rai ce inundă
mijlocul deşertului ,
Cu ape ce cad din liniştea sfântã .

Seminţe roşii ,
coboarã-ncet pe
Petala grea a timpului ,
Ce se prăvãlesc pe pãşuni reci ,
şi ne incãlzesc spiritul .

Departe de somnul vremurilor


ce ne amintesc cã totu-i trecator ,
Infloresc gemenii
in grãdini cu roze stele

Toader Ionut , 24 de ani .

Motto-ul ,, Culoarea visului – Credinta “

Dacã – Toader Ionut

Ne agãţãm de visul unui inger ,


asudaţi in fiorul nopţii uscate,
departe de forme şi culori…
ursiţi sã ne zbatem sub paşii trufaşi !
Aripi veştejite , vor poposi
pe stâncile ce clocotesc singurãtatea .
Prin umbre limpezi , foşneşte vraja ,
Ispite ce pângãresc jocul dimineţii,
ne incremenesc rugile ,
ce nu se inalţã peste şiragurile de raze
ce rãcoresc genunchii iertãtorilor !
Frânturi de ceruri se aratã unui suflet
rãstignit ce a cãzut pradã gloatei de turnuri negre!
Apar furtuni ce ard un cuib de stele
adãpostite la frunţile copiilor ce-şi
poartã leacul dincolo de trup !.
cu pungi de gabeni … se vor plãti
cuvintele plãpânde ce se vor rumeni in dorinţa orbului .
Nemultumiţii se vor contopii
in dezmierdari ,cu prietenii pustiului.

Toader Ionut , 24 de ani .

Motto-ul ,, Culoarea visului – Credinta “

Plutitor – Toader Ionut

Glas de primãvarã,
Fior de muzicã subţire,
Baladã ce pãtrunde pânã în rozul
cald al inimii rotunde,……..zlobode.

Vãzul plin al universului strãin,


A spart urletul îmbelsugat al singurãtãţii,
Iar cu marginile trase de rigla
Sufletului meu ,deloc pribeag,
Cãlãtoresc magic……

Sub podul apelor ce-au înflorit nãvalnic


În vaza verdelui gând, zãrit prin geamul unei lacrimi
Uitatã-n sertarul razelor adânci,
Se vor mãcina temãtor,…tãlpile muritorilor.

Îmi ascult tâmpla iute, ce aduce,


A sunet de cretã tocitã ,

De mâinile unui dascãl,


însetat de oboseala ştiinţei.

Absent,cãzut….fãrã amprente…cu seninãtate


Am cules albume întregi de fantasme
Clãdite-n nopţile aglomerate de
atâtea stele cu braţe deschise ,
închid ochii în praful treaz si
Îi dezleg in ireal cu capul plecat si mâinile împreunate
Mã voi lãsa gazdã unui sâmbure………

Fãrã lucruri ….
pãmânteni stingheriţi zborul !
Prefãcute, …nopţile mã ţin martor
Dorinţelor infinite………………..

Fãrã canoane trupeşti,


fãrã de omenire si şoaptã,
Fãrã umbre si noi …doar un decor absurd …..,
………….de plutitor…!

Toader Ionut , 24 de ani .

RITMUL SOPTIT – Cristina Plop

Stoarce copacul de la radacina


Pana ce clorofila va pluti in vazduh.
Imprejurul rastoarna-l in copitele
Unui cal ametit
Ce-alearga-n ritmul systolic al frunzei
Si diastolic al pietrei,
Cladeste si sfarma apoi
Scurgerea groasa de forme impanate de zgura.
Desteapta soapta scursa-n oglinda
Si crede ca valea e deal
Si dealul e vale
Ca soarele-I ploaie
Si ploaia e soare.
Devina o cadere de grindini carnoase
Un scancet prelung de oase sfarmate,
Intoarcete-apoi si coase
Un aer de cer
Spunand c-ai alcatuit o stanca fibroasa
Si lupta cu vraja ce te leaga de cuvant.

SAPATA-N VANT – Plop Cristina

As vrea sa pot atinge seva florii


Ce urca-n frunza si-n noroi,
Sa simt cum ubla furnicare de dorinta
De lumi uitate si gasite apoi.
Sa pot vorbi cu seva florii…
As vrea
Sa stiu ce face frunza si tulpina
Si radacina ce-i
As vrea sa stiu
Si sa gasesc un gand uitat
De cine stie ce iubire amara.
As vrea sa pot atinge apoi lumina
S-o mangai si s-aprind cenusa.
Sa stiu sa simt lumina as vrea
Cu patosul vazduhului din tei
Sa vreau a sti daca-s putea.

LINISTE ASTRALA – Plop Cristina

Crampee de vazduh mi-am pus inpar


Si mi-am uns ochii cu lumina,
Mi-am admirat cu fals avant
O gura mica de piatra si pamant.
Cununa de miros mi-am pus pe maini
Si mi-am legat picioarele cu curcubeu de vise,
Mi-am dezghetat cu patos lin
O fata plina de mirare si suspin.
Miresme de iubiri mi-am pus pe piept
Si mi-am scris corpul cu pelin,

Mi-am dezgolit cu sete potolita


Sprancenele de fum si de granit.
Mi-am studiat cu departarile ascunse
O frunte de amaraciuni carunte
Si-am devenit pustiu si stanca si cuvant.

NICIODATA – Plop Cristina

Eu te-am rupt din aer


Zeitate melodioasa, subtire,
Ca sa-mi trec inelul bratului meu
In jurul mijlocului tau nervos, ca un deget.
O ,revarsare de mirosuri suave,
Alergare de iepuri, albire de ziua,
Lina topire a lumii de gheata!
Alunecare a pletelor, geamana
Cu singuratatea neagra a pamantului…
Nut e voi invata niciodata
Nicci un cuvant din limbajul dupa amiezilor,
Nu-ti voi destainui niciodata
Nici un adevar al miscarilor.
Ramai, deci, cu mine, ramaiintr-una
Curgand peste bolovanii albastrii ai ochilor,
Pe sub salciile aramite de toamna ale crestelor
Si adormi tu, adormi
Sub cortul suierator al trupului meu,
Visand ca sunt treaza…

PREA MULT… - Plop Cristina

Prea multa lumina-ntr-o inima stearpa

Prea mult legamant intre doua vorbe

Soptite de piatra,

Prea clara e pace ace zace-n ferestre

Inchise-n privire,

Prea dulce-i amarul amurgului galben

Ce merge-n clepsidra uitatului drum.

Minute se scurg si lacrimi se varsa

Iubiri se agita spre lucru nooi,

Amoruri furate, dezmat permanent,

O stearpa parere a eului beat de frustrare…

Prea multa-amorteala a ierbii din noi

Nu striga chemarea, nut ace uitarea,

Cuprinsi suntem toti de nevoi isolate

De varful din noi.


NEMURIRE PRIN MOARTE – Adelina Cioara

Nespusă fericire ce-mi clocoteai cândva în suflet…


Te pierd acum pentru totdeauna
Singură, în carapacea uitării
Vreau să mă ascund de ochii tăi!
Dulce imbold plin de avânt
Ce mă purtai mereu prin vise
Ai uitat să-ntrebi de e loc în suflet pentru tine!
Am învaţat de-acum, că uneori chiar a visa e interzis!

De-atâtea ori, am implorat lumină


Mi-am rezemat fruntea de zâmbetul tău imaginat
Acum, te las, pentru că doar cu lacrimi de adio
vrei să-mi stâmperi setea…

Pe ce altar mă voi topi de-acum?


Şi ce aş mai putea să-ţi cer?
Nimic, decât să mă înveţi să trăiesc fără tine!
Adio clipe, secunde, minute, ore, zile…
De azi, timpul se măsoara pentru mine
Doar în Prezent!
Trecutul îmi zdrobeşte zborul, viitorul… îmi spulberă visul …

Voi muri de acum,


Dar măcar ştiu că voi muri în chip demn
Conştientizând adevărul pe care l-am minţit atâta timp!
Lacrimile care-au curs, vor mai curge
Dar ce contează pentru tine
o lacrimă în plus?!

Iartă-mi nesăbuinţa de-a vrea să gust


măcar un pic din cupa fericirii
Polenul e doar pentru învingătorii
care admiră necuprinsul
Eu nu mă număr printre ei …
sunt doar un drum, cu sens unic
şi ale cărui povârnişuri s-au oprit la răscrucea întrebărilor!

Prin această oprire însă, pot să privesc lumea


altfel
Să văd ca uneori şansa trece pe lângă noi
Fără s-o observăm măcar
Şansa mea, e … propria-mi viaţă
Şi-atâta timp cât voi trai
Voi fi fericită gustând fiecare clipă a …
NEMURIRII PREZENTE!

Adelina Cioara
Apus – Gabriela Elena Purdel

Un mort cu capul dezvelit


Întins zăcea când l-am zărit,
Mi-a spus ca viaţa a fost cândva,
Un viscol ce-n urmă-l lăsa.
Cei fără glas cântând îl aşteptau
Să-l facă frate cum sperau,
Cu stropul dulce de zmoală
Îl ademeneau.
Vântul turbat de-un clopot se izbi
Delirul mistic începu în orizontul gri,
Când nimeni nu-l putea opri
Mortul apus pe jos se prăpădi.

Am orbit - Gabriela Elena Purdel


E atât de frig fără vedere,
Mă încălzeşte o adiere
O voce blândă de departe,
Care acuma nu mai este.
O lacrimă ascunde multe,
E ca un strop de ploaie rece
Ce te trezeşte chiar din moarte
Dacă o laşi să se reverse.
Te revăd în poze apuse,
Mă cutremur că ar putea să-ţi pese
Să mă auzi în seri terestre,
Cum umblu goală la ferestre.

Am doar o viaţă - Gabriela Elena Purdel

E soare, e ceaţă

Dar, cui ii pasă?

Un gând dansa

Am doar o viaţă.

O notă, o voce, un cântec


Cand ieşi din pântec

Numai odată

Am doar o viaţă.

Şi viata şi moartea

Cu noi se poartă

Nu-i doar o poartă

Am doar o viaţă.

Nebunie sau normalitate – Popa Elena Aurora

Nebunia incepe cu mine un dans indracit


Al neputintei, al incertitudinii, al durerii.
Simt cum parfumul ei ma invaluie subtil
Tot mai ciudat si tot mai pregnant
Rascolindu-mi simturile si facandu-le sa arda…
Caracatita gandurilor pledeaza pentru un zbor
Pe deasupra lienelor durerii…
Incalceste orice rational gand si presara
Neincredere, comploturi si rivalitate…
Nebunia ma strange in brate
si imi inveleste puterea mainilor
Cu agresiune si revolta deplina
Imi sufoca credinta in oameni si ma indobitoceste
Ma face sa ma insingurez si sa ma izolez
Ma face sa pierd notiunea timpului,
gradul de rudenie cu semenii
Ma impleteste cu frigurile stresului cotidian
Imi provoaca spasme musculare la vederea realitatii
Si imi scoate NEADAPTAREA la lumina.
Nebunia bate la usa inimii mele,
a neuronilor rataciti prin capul meu,
se transforma din clipa in viata si stil de viata
imi pregateste moartea sufletului…
Si totusi, daca LUMEA TOATA
E cea nebuna iar eu
nu sunt decat ULTIMUL OM NORMAL?

Popa Elena Aurora


LUMINA – Popa Elena Aurora

Strâng lumina în suflet pentru întunericul de mâine.


Sunt sigură că firida va lasa să intre suficientă
Pentru a nu rătăci prea departe, prea curând…
Strâng lmina în priviri pentru iertare şi îndurare.
Ai să-mi ceri cândva şi vreau să fiu pregătită să –ţi pot da…
Dacă nu te vei uita spre mine, lumina nu te va orbi
Iar eu, voi putea să-ţi înapoiez o parte din mine,
Cea adevarată,cea senină şi întrebătoare…
Strâng lumină în palme cu licurici de rouă
Adun mărgăritarele cunoaşterii
Intru în peştera de dincolo de vise spre a risipi o fărâmă
Pentru lilieci si nevăzute făpturi
Pentru suflete rătăcite care vor doar să respire
Puţină lumină, puţin adevăr, puţină indurare…
Adun lumină în candelele dreptăţii
Strâng toată lumina din sufletul meu
Pentru a o dărui necondiţionat celor ce nu văd speranţa
Celor care trăiesc in minciună
Celor care nu au altă cale…
Strâng lumină prin fapte de rugăciune
Prin fapte de răsplată, prin fapte de milostenie…
Incerc sa ma salvez sis ă îi ajut şi pe alţii
Poate mai trădători decât mine,
poate mai necredincioşi, poate mai nesiguri
dar la fel de ispititi de iscoadele raului
care sălăşluiesc acolo, undeva,
în suflet, alături de stralicea de lumină strânsă
cu atâta strădanie…

Popa Elena Aurora

ANTRENAMENT – Popa Elena Aurora

Îmi antrenez zilnic mâinile să ocrotească,


să mângâie, să strângă, să aline…
Îmi antrenez zilnic picioarele să alerge,
spre vise de-nfăptuit, spre albastru,
spre nesăbuinţă plină de adrenalină…
Îmi antrenez zilnic gândurile să uite,
să mişune, să se răspândească cu viteza luminii ,
să simtă, să vibreze…
Îmi antrenez zilnic gura să cânte,
să încerce noi arome,
Să vocifereze, să apuce, să muşte…
Îmi antrenez zilnic imaginaţia
să alerge pe câmpia cunoaşterii
Să bată la uşa nepăsării şi a indiferenţei…
Îmi antrenez zilnic inima
să nu mai simtă, să nu mai sufere,
să nu mai iubească…

Aşteptare – Popa Elena Aurora

Sunt într-o continuă aşteptare. E drept?


Aştept să înflorească adultul din mine,
Să-mi uit copilaria pe-un zambet de lalea,
Aştept să- mi râdă-n faţă fericirea
Să uit de lumea asta ciudată şi rea…
Aştept să se trezească un strop de mulţumire
Dar oamenii deştepţi nu mulţumire vor…
Vor să trăiască veşnic prin iubire
Şi să lase ceva în urma lor…
Aştept să mi se sature sărutul,
Să nu tânjească şi să sufere iar şi iar
Să-mi fie mâinile pline de fluturi
Care să- mi mişune prin buzunar…
Aştept să îmi tresară fericirea găsindu-mă.
Şi nu e drept, că aşteptarea-mi seamănă a gară
In care trenul vine cu-n vagon şi pleacă iar…
Aştept să îmi rasară un licăr sub privire
Aşa cum aparea când te vedeam…
Dar eşti mult prea departe şi perdeaua tacerii
E mult mai groasă decât credeam şi speram …

Popa Elena Aurora

Viitor? Trecut? – Popa Elena Aurora

Aveam sa traiesc cu teama,

Cu teama celor ce se stiu vinovati,

Vinovati de o soarta searbada,


Vinovati de o viata fara stralucire,

Vinovati de singuratate,

Vinovati de…OBISNUINTA.

Aveam sa traiesc cu frica,

Cu frica celor ce se stiu in primejdie,

In primejdie de o soarta searbada,

In primejdie de o viata fara stralucire,

In primejdie de singuratate,

In primejdie de …OBISNUINTA.

In primejdie de FARA VIITOR

SI FARA TRECUT!

Aveam sa traiesc cu vinovatia

Ca n-am miscat un deget

pentru a-mi invinge teama,

pentru a-mi infrange frica,

pentru a avea din nou

o viata stralucitoare

si o soarta fara primejdia OBISNUINTEI…

Popa Elena Aurora

Dor de Casa – Liana Valeria

Ce dor mi-i de casă !

Ce dor mi-i de viaţă !

De cânturi, de-amintiri neuitate mi-e dor.


Oh mamă ! nu plânge; nu-i clipă mai frumoasă

Când lacrimile-nneacă vise-n decor.

Începui alături de mama să iau Paradisul

De la-nceputuri până la sfârşit…

Moldova e veche, pierdută-n abisuri

Când nu s-aud glasuri de copii mii si mii.

Văzui deasupra mulţime de tristeţe

Oraşul îngheţat ne-nconjura adânc

C-o altă mantie plăpândă şi rece

Cu ochi înlăcrimaţi de firuri de vânt.

- Şezi, mamă, pe bancă cu mine

Priveşte oraşul în care m-ai născut!

O ultimă vară, aici eu cu tine

O ultimă iarna în Paradis.

Prin Piatra Neamţ, peste păduri, peste brazi, peste ape

Pornim amândouă însetate de cald

Nebunia ce pare o joacă

Nebunie prin munţii Carpaţi

Pipăim Masivul Ceahlău

Cascade albastre cu stânci adormite;

Cu umbre de paşi, nu le dai crezăminte

Cu dulce-amintiri din staţiunea Durău.

Turme de oameni, de vise năruite

Dorinţe şi clipe ce nu au răspuns

S-adună laolaltă,pe crunte morminte


Înghiţite de-al nostru pământ.

Îngerii cântă, vestesc primăvara

Dar oamenii tipa ; ceva de nedescris

Zicând : “Aduceţi-l pe Ştefan

Pe Ştefan cel Sfant aşa cum ne-aţi promis.”

Iar eu ma-ndrept spre casă alături de mama

Cu părul ei alb, cu mâini de aramă

Şi îngerii cântă, vestesc primăvară

Privind jos în vale spre casa lui Creangă !

Ichimoae Liana Valeria, 18 ani!

SUS – Dolceanu Valentina

Ochii-n jos, sau ochii-n sus.


Spune-mi bunule Isus,
Unde oare sa privesc,
Ca sa pot sa-ti multumesc ?

Ochii-n jos, sau ochii-n sus.


Jos nimic nu mi-e de-ajuns.
Tot flamand, bolnav si slab.
Vreau de-aici sa plec degrab”.

Ochii-n jos, sau ochii-n sus.


Planurile mi s-au dus,
Stand aici privind in jos.
Cad si cad primejdios.

Ochii-n jos, sau ochii-n sus.


Uite unde am ajuns,
Tot privind in jos in jos.
Sunt un mare pacatos.

Ochii-n sus si tot in sus,


Multa pace mi-au adus.
Sus e bunul meu Isus,
Haide sa privim in sus.
Dolceanu Valentina
Biserica -Speranta- Bacau

Rasarit de Sabat – Gheorghita Bina

un rasarit ploios
pe o fereastra sparta
paharul meu iubito
ciublit crapat murdar
o gaza ametita
pe cuiul de la harta
si mult venin iubito
in gandul tau vulgar.

un rasarit noros
peste o zi trandava
nemultumiri ce umbla
nestingherite-n noi
o cearta amanata
sau o remarca grava
caci se anunta-ntruna
furtuni,ninsori si ploi.

un rasarit de sabat
peste cernute temeri
neimpliniri strigate
de cei de la amvon
ne regasim asemeni
evreilor cu ravna
cand ne certam aiurea
cand ma prefac ca dorm.

un rasarit de luna
menit sa ne impece
sarac in frumusete
devreme,timpuriu.
cand soarele rasare
ti-e inima prea rece
si n-am iubire multa
caldura ca sa-ti fiu.

FLUTURE…- Balas Anamaria Stefania


Se aude a vântului blândă suflare
Şi vraja lunii vorbeşte cu mine.
Ca un vierme de mătase
A lumii enigmă-n
Fluture se preschimbă.
Un fluture mare
De vânturi purtat,
Cu întrebări ucigătoare
Încununat.

Voi cânta – Liviu Diaconu

Voi cânta şi-n fericire


Şi sărac lipit, sfios
Voi cânta şi-n bogăţie
Chiar de n-am pe masa os
Voi cânta şi-n biruinţa
Voi cânta şi-n veşnicii
Vreau o Doamne cu căinţă
Să te-ncânt căci vreau să vii

Voi cânta pe vreme bună


De e toamnă chiar târziu
Voi cânta şi în furtună
Când mi-e sufletul pustiu
Sau când vraja de ispita
Bate porţi de-nduplecări
Voi cânta în reuşita
Peste munţi şi peste mari

Voi cânta pe înserate


Voi cânta şi-n dimineţi
Sau chiar de nu dorm în noapte
O să-ţi fiu un cântăreţ
Voi cânta pe drum potecă
Voi cânta chiar în copaci
Să se legene mai bine
Căci suntem în cântec fraţi

Iar de vreau sa cânt întruna


Pune-n mine doară cânt
Pune vrajă pune struna
Ca să uit şi de mormânt
Pune muzica să sune
Să se-audă peste ţări
Căci te-aştept sa vii la mine
Cu multe, dulci orchestrări
Pune Doamne car de cântec
Pune îngeri repejor
Să se-apropie de mine
Să ne vadă că ni-e dor
Pune şi pe ei să cânte
Şi să vină aicea jos
Să se pocăiască oameni
Căci suntem mari păcătoşi

Ce-am făcut o noi cu tine


Te-am lovit ,te-am, răstignit
Ştim o ştim, o ştim prea bine
Căci în Tine am lovit
Nu ţi-am dat în sete apă
Chiar te-am dezbrăcat ca om
Dar acum venim la Tine
Ne primeşte tu o Domn…

Autor: Liviu Diaconu

Un ticălos – Liviu Diaconu

Sunt un mare ticălos


Pân” la măduva şi os
Cel mai mare în sfârşit
Am şi premiul mult râvnit.
Căci am fost , am fost versat
De idei halucinat
Arealul colectiv
E păcatul dulce un pic
Păcălici şi inamic
Este omul cel stupid
Şi parşiv şi ticălos
Ce nu ştie de Hristos.
Dar m-am prins
Cam leşinat
Şi m-am prins pe la păcat
Şi am strigat în gura mare
Ticălosu-le ce faci
Cu-aşa putredă purtare
Dacă eu tot vorbesc cu eu
Şi m-alint ca şi cel rău
Când nu ştiu de Dumnezeu
Vezi de treabă-ntru cuvânt
Ştie Diavolul râzând
Să ademenească omul
Dară eu mai bine
O sa-i dau şut cu piciorul
Şi nu te ploconi la iertări
Când ţi-o plăcut
Zice el cam încrezut
C-o să mori cu-ndestulare
Şi n-o să primeşti iertare.

Faţa lui Hristos văzând


M-a făcut să plec plângând
C-o murit şi ticălosul
Ca orice om de rând
A murit faţa de eu
Stă şi zilnic în tranşeu
De păcătuieşte-o clipă
Stă trei zile în beznă mică
De păcătuieşte mult
Stă-n tranşeu căci ia plăcut
De Isus El n-a ştiut.

Zile-ntregi la sfâşiat
Sufletul cel zbuciumat.
Dară când el l-a aflat
Stă numai într-un cântat.

AUtor: Liviu Diaconu

Zece vrăbii – Liviu Diaconu

Motto:Eclesiastul 10,20
Nu blestema pe împărat,nici chiar în gând şi nu blestema pe cel bogat în camera în care te
culci, căci s-ar putea ca pasărea cerului să-ţi ducă vocea şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă
cuvintele.

Zece vrăbii mititele


Cam grăsuţe şi vărgate,
Se cam ospătau de zor
Furând la găini bucate..

Într-o iarnă dar stăpânul


Văzând ca nu-s muncitoare,
Le strica în ger şi cuibul
Şi le tot goni în zare

Ce sa vezi zicea Stăpânul


Fără muncă ,fără scopuri
Doar de-a gata ca să care
Şi doar ca să-ncurce locul…_?
Să mai plece l-altă casă
Să îşi care de mâncare
Şi ia o opincă-n mâna
Şi le-aruncă cu-ncruntare

Însă după multă vreme


Peste un an poate mai bine
Se alese parlamentul
Chiar se alese preşedinte

Se căta de zor în zare


Şi nu ştiu ce se alese
Căci
Vorbiţi pentru interese…

Blestema-ţi şiret în sensuri


Fură de stăpân vizate
Şi găina şi cocoşul
De stăpân specificate

Şi le zise multe rele


Ca să înţeleagă ele
Cum e cu interesul
Blestem dintre cele rele

Blestemă chiar cu urâţenii


Şi-l numi chiar nu vă spun
Şi atunci cele zece vrăbii
Se vorbiră de-un răzbun..

Se vorbi de rău găina


Şi-o numi ca prima Doamnă
Şi că de la preşedinte
Numai rele se tot toarnă…

Blestema chiar şi cocoşul


Şi-l numi ca pe-mpărat
Atunci cele zece vrăbii
Ascultând s-au întrebat?

Ce de vorbe tari in fiere


Câtă nesimţire crudă
Au stat vreodată cu-mpăratul
Să ia când au fost mici
La taclale ca prieteni vreo friptură..

Hotărâre luară-ndată
Să împlinească chiar cuvântul
Cine blestemă-mpăratul
Un sol înnaripat
Le va duce jurământul

Când veniră-n guvernare


Şi îi spuse dar pe şleau
Cum e numit cocoşul
Când doar pleacă în turneu

Şi stăpânul fu turnat
Şi se denunţă stăpânul
Ca un cetăţean ciudat
Ce blestemă parlamentul…
Ca doar Vântură-Occidentul

Când auziră guvernanţii


Puseră odat la cale
Ofiţerul din cetate
Cu stăpânul Vrajbă-Mare

Să îl dojenească-ndată
Pe acest necuminţean
Şi îl amendă la pungă
Şi cu taxe mari pe-un an

………………………….

Aşa se întâmplă astăzi


De arunci vrăbiile-n zare
Când arunci cu urâţenii
Nu le dai nici de mâncare..

Te vorbesc de rău ,de bine


Te vorbesc cu socoteală
De eşti împărat în ţară
Doar blestemul te-mpresoară.

Asta-i soarta lumii crunte


Căci de Dumnezeu nu ştie
Numai El spune cei bine
Dar cu EL nu vor să fie.

Şi că vrăbii au dreptate
Da aievea cred că-i vină.
Se-nţeleg surori chiar toate
Şi las la omul rău mintea să-i vină

Uită-le şi aici şi-acolo


Şi în curte şi pe stradă
Zic si ele pe-nfundate
O să nebunim odată
Şi nu noi pierim în pene

De-aşa fapte ne-nfricat


Ce ne-acuză doar de lene
Ştim a ne feri ştim bine
Căci stăpânul are gură de ruşine

Cu-aşa oameni răi la greabăn


Cu aşa oameni puşi pe rele
O să denunţam ca strâmbe
Toate cele vorbe rele

Doară ceartă doar scandal


Ura ,Huo c-an furnal
Nici pedeapsă pentru vorbe
Nici tu resturi de la ciorbe..

Anunţam pe răspicate
De nu ne primeşte lumea
Noi cele zece vrăbii
Cam grăsuţe şi vărgate

De nu ne daţi de-mâncare
Aducem în loc blestemul
Ştim a ne face dreptate
Ştim noi şi prezidentul…
Ştim trăi pe răspicate.

Puhoiul – Gabriel Neagu

Au navalit apele
peste sufletele si casele noastre…
tot ce am creat intr-o viata
a disparut intr-o clipa
sub ape…

Nu se mai vede locul


unde ieri era casa,
nici scoala,
nici locul de joaca,
a disparut nucul
care ne-a racorit viata,
de parca ar fi fost
un simplu fir de ata…
Pana si biserica,
plina cu apa,
s-a plecat intr-o parte
incercand sa-si pastreze
echilibrul si prestanta,
intr-un spatiu
cu prea multa apa…

S-au dus pe ape


animale si pasari,
plang oamenii sinistrati
pe la colturi,
puhoiul a luat cu el
si ecoul,
totul s-a sters,
cineva ne-a intunecat
viitorul…

Intr-un cort,
instalat mai sus,
pe o colina,
trei copii se joaca in tihna …
Cum sa le spui
ca nu mai au casa
iar mama a fost luata
de apa?

Sus, in ceruri,
ingerii plang de durere ,
pe pamant oamenii
trec iarasi prin valea
pierzarii…

Gabriel Neagu
01 07 10.

STRĂJER ÎN NOAPTE – Liviu Diaconu

In noapte e cuprins de veşnicie


Străjerul nu adoarme ci parca stă să sune
Din litera curată de venire
El caută război pentru o lume,
pentru o întreagă lume

Au fost războaie sunt,şi vor să vină


Dar ce anunţă
El nu lucru cu pereche
El vrea a anunţa Armaghedonul
Şi acest lucru nu-i floare l-a ureche

Încearcă să îşi corecteze viaţa


Si visele deşarte de uitare
Uitare de podoabe aurite
Întortochieli deosebite
Ce poarta azi în chiar tineri alinarea.

Ca si Tirul uitat de nuanţate


Vremi târzii ce vor să vina
Azi glasul străjerului se-alina
El nu vrea nici chiar pentru el
Ca sa adune grozăvie
Dar daca stă chiar scris
Ce e în carte ce se scrie
Nu va minţi nici chiar întârzia
Nici chiar un an şi nici o mie.

Vine războiul Străjer


Anunţă-n graba mare
Fie de Gog. Magog ,Iavan Chitim
Facem cu acest Cuvânt prinsoare
Şi credem ca pe la Mijloc înfuriat e Israelul
O piatră poticnită în ultimul mileniu.

Anunţă şi fi gata timpul ceasul ora


Mai e puţin Şi nu se joaca tot aşa de dulce hora
Caci Mirele Isus. Este aproape de venire
Şi căi sunt de schimbări în oameni chiar neobosite
Vino te rog Isuse
Alunga tu pe-această cale Idolii din minte
Şi pune tu un glas răsunător fierbinte
S-anunţe că-n măcelul care vineri Tu eşti si mire şi eşti si cu prostime
Aşa noi vrem a anunţa grăbirea timpului pe-ndată şi ştim Isus
Venirea străjerului ne tot va fi cu drag chiar anunţată
E obligat ca Ezechiel să sune din trâmbiţă
Ce s-a lăsat de teologi uitată

Şi ce vei face atunci cârmâz-o şi sulemenit-o


Te vei aţâţa iarăşi la lingoare de vrăji de-mperchere
Sau vei lăsa urâtul tău morav şi vei cerca a plânge în suspine
Caci poate nu eşti tu scrisă ca să fii de totdeauna dată de ruşine

Îmi chiar hlizesc azi textele şi mă îmbie


Vine războiul, dară Isus deşi va pedepsi pe internet, televizor ca idol
Ştiu El va rămâne doar cu mine
Şi vocea lui va fi aproape de-a schimba
Ce n-a schimbat nici tată nici mama
Şi nici nu va schimba în om
Decât grozavul necaz ce din iubire Domnul îl învie.

Frumusetea Ta maiastra – Liviu Diaconu

Frumseţea Ta măiastră
Glasul Tău viu si dulce
Statura ta înaltă
Toate în cânt m-aduce
Farmecul cald dar sobru
Ochii de pară vie
Toate mi-aduc în minte
Golgota reînvie

Eşti un iubit pe creste


Stai şi linişteşti furtuna
Rost ai printre oameni
Căci iţi iubeşti făptura
Chiar dintre mii îndată
Si zeci de mii de oameni
Imaculat în chipu-ţi
Înveseleşti iubirea

M-am ostenit o viaţă


Să înţeleg şi dorul
Sa înţeleg gândirea
Să înţeleg păstorul
Dară mai mult acuma
Când gândul se-nfiripă
Mă aţintesc în Tine
Vad ca am reuşită

Mai sus pe dulcea-ţi faţă


Pe fruntea îngândurata
Şi pe senin integru
Gropiţa zbuciumată
Văd chipul dragei tale
Iubită peste veacuri
Aleasă în iubire
Ca picurul din faguri

Vino de El te-apropii
Să-ţi legene iubirea
Si pletele-s cum corbul
Să-nvăluie venirea
Sa înţelegi o rostul
Iubită-n zeitate
Tu fiica printre zboruri
Iubire dă-i să-ncape

Paharul – Liviu Diaconu

Am să-ţi dau paharul


De dragoste ,şansă şi speranţă
Ca să-i culegi
Oglinda dintre cioburi
Şi să culegi
Mireasma de simboluri
Şi să culegi cuvinte pentru care
Şi pasărea s-avânta
Din dor şi gusturi mult ameţitoare
Din doruri declarate de… nemărginire
Când zboară-n stoluri în sfântă regăsire..

Când un pahar se zbate-n zbor


Căci e pahar ameţitor
În spaima de nepărăsire
A unui loc aşa bogat
Precum găsit-au şi golanii în acest loc plat
Şi vor sa meargă –n cer pe la palat
Acolo totul… ciobul e curat
Dar vai că viaţa lor e cu păcat..

În spaimă şi frica paharul se alintă


În gând în vraja lumii
Se avântă
Ca să aline ticăitul lunii..
Să nu apună el
În vremea dură a furtunii

Am să-ţi dau paharul


Cu vraja spumii de mânie
Ca să-nţelegi că
N-am ascuns iubirea de ridicol
Dintr-un cuvânt duios
Eu am făcut o miere
Şi n-am ascuns-o
Într-o joacă de dădacă
De vorbă bună
Sau minciună
Şi-am cugetat la ea atâta timp
Cât mi-am dorit
Să merg cu ea pe lună

Am pus pahar
De vorba bună într-o şoaptă
Şi am ascuns în ea iubire
Şi miri pe toţi da laolaltă
Şi am ascuns-o în mireasmă
De sfânta glăsuire
Nu doar de-o oră ,ci o viaţă
Să rămână pe veci în nemurire

Am pus paharul meu


Ca să îl vadă alţii
Şi am cerut pe el
Doi bani de orice fel ar fi sa fie
Şi au venit si negri si chinezi
Şi au venit jandarmii
Şi toţi s-au avântat
Dar nici unul n-a gustat
Ce-i in paharul meu de sorţ
Gândi-vei ce va fi
Va fi o jună ,o fi doar o prostie..

Haidem mai bine să îl bem


Cu toţii da pe nerăsuflate
Când mergem in cocioabă
Sau mergem în palate
Şi să strigam la toţi chiar o mie
Cu aşa pahar de bunătate
Aşa Isus avem pe veşnicie

Ce-a fost a fost


Ce am gustat nu ştiu
Şi aşa paharul meu
Nu şi-a pierdut clienţii
Şi nicicând niciodată
Nu a fost gol
Nici în intenţii

Să fiu paharnic aş vrea


Vreau să gust dar fericirea
Şi să învăţ s-adap
Mereu la oameni nemurirea

Luceferii nu cad – Liviu Diaconu


Când zvonul vine pân la mine
Că sunt iubit prin Legământ
Ador Luceferii aceia
Ce-au stat cândva
Lângă un tron împărătesc.
Şi tot se ospătau în cânt.

Aş vrea să–nvăţ
A nu dori să mai apună
Inima mea de lângă Miel
Mie dor de ziua cea mai bună
Să fiu şi eu un răstignit ca El

De-oi reuşi ,nu ştiu, ţintesc în sus


Mi-e inima mai plină de iubire
Căci de la Isus am învăţat să gust
Ce e curat,frumoasa Lui neprihănire.

DRAGA MEA CONCESIE – Liviu Diaconu

Draga mea concesie


Ştii îmi faci impresie
Şi că binele e rău
Şi că răul este bine
Şi mă face de ruşine ….
Şi aşa cumplită vine
Să se dea pe lângă mine
Ştii ce ?..nu-mi convine…

Draga mea concesie


Ştii tu ai depresie
Spune tu deci că ştii bine
În ce timp eu m-am schimbat
Să îţi fac mereu pe plac
Ca să am pe veci păcat
Spune-mi tu că nu e bine
Obiceiul de ruşine
Eu îl las îl las îl las
Voce contra bas
Voce contra la minor
Mişcă de-aici repejor

Draga mea credinţa slabă


Când tu faci în lume larmă
Şi doar umbli ca o oarbă
Când chiar crezi în superstiţii
Şi când taci că vezi ambiţii
Mergi prin ţară fă comisii
Şi le spune chiar curat
Că la ce eu m-am băgat
E minor chiar cu păcat
Deci Fa s-a schimbat
Şi ni ci Do nu e cum e
Ci doar Re rămâne Re.

Asta e dar mai târziu promit


Când o fi târziu ,
Prea târziu nu ştiu
Să mă schimb într-un pustiu
Asta-i soartă tu o slabă
Mişca-te de-aici căci faci
Prea multa larmă..
Şi iei răul ca o salbă

Draga mea credinţa buna


De o zi de-o săptămână
Am crezut că pot si eu
Să mă-nchin lui Dumnezeu
Când e vremea buna
O numesc aşa
că ea ştie doar
Când e bună vremea
Şi o numesc doar bună
Dar e cu minciuna
Dar am călătorit cam mult
Şi pe ploaie şi pe vânt
Şi credinţa m-a lăsat
Am comis păcat
Deci aşa nu tine
Vreau credinţa mea
În orice timp şi loc
Doară ea sa mă susţine

Dar acum si cu credinţa buna


De o săptămână
Şi cu cea slaba ,
Am plecat voios şi pus pe treaba
Să o vând fără concesii
La răzbelul de impresii
Şi v-am povestit aşa
Ca să treacă vremea
Fie buna fie rea
Ca aşa a fost credinţa mea

Dar acum cred de vreo luna


Se întâlneşte prin furtuna
Cu un rebegit de frig
Cu-n mort de foame
Cu-n needucat amic
Şi i-am dat iubire-un pic
Îmbrăcat în fapte sfinte
De la cuvântul scris
Ce oricine ia aminte
Şi aşa am pus
Şi credinţa mea la treabă
Am rugat-o să nu facă larma
Nici concesii

Şi am mers prin ea mai mult


Şi am învăţat cu sârg s-ajut
Pe toţi care pe asta cale
Nu ştiu de-aşa sfinte-osanale
Şi am învăţat să smulg
Din odaia firii rele
Tot ce-i rău ,şi toate rele

Şi v-o spun că este bine


Cu aşa credinţa ţine
Ţine-n rău şi ţine-n bine
Şi ajung în rai şi eu

Şi cu-n dor de Dumnezeu


Te întreb eu măi fârtate
Vrei credinţă
Treci la fapte

Te-am cautat… - Lidia Duciuc

Te-am cautat din zori, mereu,


Te-am cautat printre suspine
In orice arc de curcubeu,
In stropii ploii de rubine

In tunet, glasu-am auzit


Si stralucirea-n fulgeri mii,
Dreptatea-n norii plumburii,
Sfintenia, in valul unduit..

Si-am inteles: esti peste tot,


si tot ce faci e pentru mine…
Te-am cautat, dar esti aici
Si numai mana Ta ma tine!
Trece vremea… - Lidia Duciuc

Cand timpul iti bate in geam


Si scurgerea lui e vadita,
Iar anii trec iute, in zbor
Rapind amintiri de-o clipita…

Cand viata intreaga s-a scurs


Lasand doar o trist-amintire,
e clar: trecatori suntem toti
si toti ne-ndreptam spre pieire…

De vrei sa incerci, e-n zadar


S-opresti timpu-n loc, sa-i pui margini;
Nimic nu-i stabil, totu-i scrum
si-odata, pamantul va arde…

Si daca nimic nu-i etern


In lumea de umbre, sub soare,
Doar cei ce-s albiti de pacat
Avea-vor, sus vesnici hotare…

Deci, daca traiesti, nu-i tarziu


S-apuci drumul crucii, spre viata;
Rascumpara vremea chiar azi
Si-asculta de sfanta-I povata!

Iubirea mamei – Lidia Duciuc

Iubirea mamei:
Gingasa floare,
Zi-nmiresmata
Soare lucind…

Grija nestinsa,
Ruga arzanda,
Lacrima pura,
Stea scanteind…

Ea-i diamantul
Cu vii reflexe;
Aripe albe
De heruvim

Lumina zilei
Paleste-ndata
Cand ea rasare
Noi inflorim…

Dor de cer… - Lidia Duciuc

Un dor fara de nume ma cuprinde…


E, poate, oare, dorul dupa cer?
As vrea sa-l sting, sa-l uit…
dar oare unde isi va gasi alinul?
totusi sper
ca ce-n cuvinte astazi nu pot spune
e scris de Tatal si-adunat in Carte
Si tot ce-ncatusat acum imi pare
va fi eliberat;
iar neagra noapte
in ceasul tainic de-alba primavara
pierduta fi-va-n zorii diminetii
cand voi uita de dor, de chin, in slava…

Lidia Duciuc

Batranetea – Oana Banuta

Mai adâncă, mai apăsătoare.

Vrea să mă chinuie,

Vrea să mă doboare.

Puterea mie-mi scade

În mâini nu mai am vlagă

Şi mă gândesc în gol…

Sunt o femeie oarbă.

Nu mai văd bucuria


Nu mai simt zâmbete

Ştiu doar că ea,

Distruge suflete.

Sunt singură.

Văd doar un pat

În care zace-al meu bărbat.

Şi el bătrân, şi el bolnav

Îşi roagă moartea privind spre geam.

Aştepta copiii, să-i mai vadă-odată

Să moară cu inima-mpăcată.

Dar n-au venit.

Stăm amândoi

Suntem bătuţi de vânt şi ploi

Şi ne rugam Lui Dumnezeu

Să ne trimită-n cer, la El

Să nu ne mai fie greu.

Nicodim – Dolceanu Valentina

Eram acolo, cand biciul a lovit.


Eram acolo, cand totii au fugit.
Cu ochii mei vazutam pe-Acela ce-nvata,
Si-am hotarat in mine, sa-I vad la noapte fata.

In miez de noapte, la El, eu am intrat.


Si ce mi-a spus El mie , pe loc m-anfiorat.
In tot ce El facuta, pe Mesia, recunosc,
Spunand cuvinte multe am vrut sa-L magulesc.

Ca toate cele, ce le-am zidit in mine,


Isus mi-a zis, ca nu sunt de la Sine.
Aveam invatatura si-o altfel de gandire,
Ce ma ducea pe-un drum de prabusire.

In noapte-aceea, am parasit ce-i rau,


Si-am plecat de-acolo, un om, nascut din nou.

Dolceanu Valentina
Biserica- Speranta- Bacau.

Omule canta - Andreea

Cântă-Mi despre tine…


da, cântă-Mi despre tine aşa cum
valurile cântă marea
şi cum păsările îşi cântă cerul…
Cântă-Mi despre tine, omule,
cântă-Mi culoarea şi inocenţa
din ochii tăi,
cântă-Mi efemerul…
Înalţă-te spre început şi glasul
ţi-l înalţă în uşor acord
unindu-ţi inima cu tot ce
e plăcut…
Cântă ca Eu să ascult şi să absorb
primăvara din glasul tău
şi zâmbetul duios…
Cântă, omule, cântă-ţi fericirea
într-un zumzet străin de tot ce-i lumesc !
Împodobeşte-ţi inima cu
un ram de finic
şi obişnuieşte-ţi fiinţa cu tot ce-i nefiresc…
Cântă, omule, cântă zi si noapte,
mereu ! Fii voios ! Fii voios !
Să-nfloreşti ca un mac
în câmpia întinsă…
Legănat de-adieri, deveni-vei ecou…
Omule, cântă ! Hai, cântă !
Eşti aşa de frumos !

Lut afon - Andreea


Doamne, inima mea este o chitară
neacordată…
Fiecare coardă poartă în ea sentiment de
repulsie, una e ruptă
iar alta parcă se transformă într-o pată…
Te rog să vii şi să lucrezi cu mâna Ta la ea,
te rog să-mi acordezi, Iisuse,
inima, ca şirul notelor cereşti să-l pot cânta…
Doamne, inima mea este un pian al
cărui clape sunt stricate
iar unele lipsesc din locul lor…
Când vreau să cânt la el mâna mi se opreşte
şi plânge a eşec iar degetele dor…
Înlocuieşte Tu clapele rupte
cu raze din privirea Ta,
cu stropii Galaxiei nevăzute…
Doamne, inima mea este atât de afonă
încât îşi cântă viaţa în linie dreaptă…
Nu mai ştie de zâmbet sau de priviri senine,
deaceea te rog să-i vindeci corzile vocale
ca ea să intoneze armonia cerului ce
dincolo de răsărit m-aşteaptă…
Inima mea…inima mea este un pumn de carne,
provenită dintr-o mână de ţărână,
şi-ar vrea atât de mult să poată
auzi şi înţelege
cum dragostea aflată între om şi Dumnezeu
răsună !
Te rog, coboară aurora nevăzută
a mângâierii şi înţelepciunii Tale
şi-nlocuieşte corzile chitarei
ca în curând să pot să-Ţi cânt ,Iisuse,
numai Ţie, Osanale…

Ecou - Andreea

Se zbate lumea-ntre păcat şi moarte,


Pământu-i plin de oameni egoişti, cu ochi săraci…
Cutremurele-nghit vieţi şi trupuri neaflate
Iar tu priveşti nepăsător şi taci…

Sunt oameni care poartă Evanghelii multe,


Sunt mâini întinse, trupuri ce aşteaptă să le-mbraci…
Sunt voci ce strigă de durere-n văi tăcute
Şi tu ’ţi-acoperi ochii, stai mâhnit şi taci…
Te cheamă Domnul să-I grăbeşti venirea
Şi lanţurile altora te cheamă să desfaci…
Te caută Iisus să Îi împărtăşeşti iubirea
Iar tu, Ilie, Iona, spune de ce taci?

De ce te-ascunzi Ilie repede-n pustie?


De ce picioarele îţi tremură de frică-acum?
De ce te zbaţi cu greu în noaptea cea târzie
Când Domnul ţi-a promis că merge pe-al tău drum?

Şi tu? Ah, Iona, tu…un om neînfricat


Doreşti să te ascunzi de faţa lui Iisus?
De ce nu vrei să mergi unde El te-a chemat?
De ce nu vrei să stai acolo und’ eşti pus?

Se caută-încă oameni să meargă pe pământ


În cele patru colţuri spre-a împărţi cuvântul…
Se caută un om cu zel şi cu avânt,
Să nu-l oprească nimeni, nici marea şi nici vântul…

O ultimă strigare răsună ca un dangăt,


Se mai aude-ndemn prin foşnet de copaci…
Se luptă firea noastra pân la al lumii capăt
Şi tu ce faci, Ilie? Tu, Iona, de ce taci?

Ridică-ţi azi privirea, ridicăte-n picioare


Şi-ascultă ce vrea Domnul de la urmaşii Săi !
Răspunde-i când te cheamă, rosteşte cu ardoare :
O, iată-mă, Iisuse ! Trimite-mă’unde vrei !

Faptura noua - Andreea

Copilul Meu, de ce te plângi de viată?

De ce nu vrei să-ţi aminteşti

Că Cineva te-a scos din ceaţă?!

De ce te plângi azi că trăieşti?

Copilul Meu, îţi aminteşti de acea zi frumoasă ?

Nu, tu nu poţi, erai prea mic dar vreau să-ţi povestesc :


Te-am îngrijit din prima zi, făptură-aleasă !

Şi înainte de-a te naşte-am vrut ca să te cresc…

Poate n-ai fost dorit de cei din lume, de ai tăi părinţi

Dar nu M-a deranjat împotrivirea lor…

În palma Mea te-am pus şi cu lacrimi fierbinţi

Am aşteptat…te-am aşteptat cu-atâta dor !

Am pregătit o casă pentru tine şi un plan,

Am vrut să-ţi fie bine, să mergem împreună…

Nu poţi să spui acum că totu-a fost în van !

Hai, fiule! Nu plânge ci prinde-Mă de mână !

Apoi, când te-ai născut erai atât de gingaş!

Ai făcut primii paşi, ai spus primul cuvânt…

Şi timpul a trecut, din micul copilaş

Ai devenit matur, trăind pe-acest pământ…

Probleme, vise, lacrimi şi zâmbet uneori…

Îţi aminteşti, copile? Mereu am fost cu tine…

Chiar dacă erau spini sau dacă erau flori

Am vrut în orice clipă ca să îţi fie bine…

Mai ştii? Îţi aminteşti atunci când ai căzut?

Spuneai că tu eşti singur, că pe nimeni nu ai…

Dar Eu, prin adierea de vânt să-ţi spun am vrut

Că te iubesc, copile, deci în zadar plângeai !

Copilul Meu, făptură nouă şi aleasă te-am creat…

Eşti doar al meu, la fiecare pas făcut privesc…

De-atâta timp te chem ! Mereu te-am aşteptat


Şi-n jur totu-ţi transmite că încă te iubesc !

Ridică-te, priveşte la cerul înstelat, priveşte şi în zare…

Nu sunt acolo, nu! Eu sunt chiar lângă tine ;

Şi aminteşte-ţi: TU, NU EŞTI O ÎNTÂMPLARE !

Eşti fiul Meu, copile, încrede-te în Mine…

O cale dreapta - Andreea

Prin văi de nesperanţă şi prinse-n ploi acide,


Prin ţipătul de fiară ce vieţile ucide,
O cale mai rămâne pentru-a trăi frumos :
E calea dreaptă, bună, a Domnului Hristos .

Când plouă cu durere din nori de nepăsare,


Când fraţii se retrag şi vor să te omoare
Tu fii un Abel breaz, o cruce ai de dus,
Şi mergi pe calea dreaptă a Domnului Iisus.

Urgiile se-abat spre casă şi spre tine?


Te doare când iubire cerşesc priviri străine?
Un singur glas răsună către urechea ta :
„Priveşte către Domnul şi mergi pe calea Sa!”

Din miile de căi doar una este dreaptă


Şi numai una, încă, pe tine te aşteaptă…
Nu te uita că-i strâmtă, să mergi pe ea nu-i greu…
Cândva trecu’ pe-aici şi-un Fiu de Dumnezeu

Ultimul trandafir – Gheorghita Bina

ti-am spus iubito?


nu ti-am spus,
ca nu te mai iubesc nespus,
si nu mai plang ca un copil
de gelozia ta rapus
ti-am spus iubito?
nu ti-am spus…

ti-am dat iubito?


nu ti-am dat,
un trandafir palit,uscat,
ce-l vream cu mana ta cules,
si cu sudoarea ta udat,
ti-am dat iubito?
nu ti-am dat…

ti-am scris iubito?


nu ti-am scris,
cata iubire mi-ai respins
si cate strofe-am irosit
de aroganta ta surprins,
ti-am scris iubito?
nu ti-am scris…

daruire – Gabriel Neagu

Daruire…
privirea mea,
fantana de iubire
sapata la colt
de Paradis,
doreste sa Te vada…

inima mea,
buchet de raze
de soare,
incearca sa-Ti cuprinda
cu bratele sale
intreaga splendoare…

gura mea,
izvor de diamante
si cantare,
ar vrea sa-Ti inalte
in fiecare clipa
osanale…

viata mea,
padure de salcam
in floare,
adora prezenta Ta,
in fiecare zi,
in fiecare seara…

mana mea,
vas plin de balsam
si margaritare,
doreste sa deseneze
chipul Tau frumos
pe petale de floare…

trupul meu,
turn si cetate de scapare,
vrea ca Duhul Tau
sa-l prefaca
printr-o minune,
in templu de-nchinare…

sufletul meu,
chip neprihanit
de caprioara,
adora sa gaseasca
la bratul Tau
insula de scapare…

vointa mea,
adiere usoara
de seara,
ar vrea sa fie cuprinsa
de dragostea Ta
si mana Ta iubitoare
sa-i fie scut si pavaza
ocrotitoare…
Gabriel Neagu
15 06 10.

Capodopera – Oana Banuta

Mi-am terminat capodopera.


Nu există ceva mai perfect
Te-am pictat cu toate pensulele mele,
Ţi-am adăugat aripi de înger
Arată fantastic!
Dar, din greşală, un ochi ţi l-am pătat cu un zâmbet
buzele ţi le-am murdărit cu prea multe săruturi,
iar pe gene, am pus din greşală prea multă iubire
şi pielea…
Doamne, era aşa frumoasă, până când am picurat-o cu lacrimi de dor.
Acum nu a mai rămas nimic din capodopera mea…
La început arăta uimitor, dar acum e o biată pictură mânjită cu dragoste.
Totuşi,
totuşi,
e o capodoperă. Doar eşti tu în ea.

Tablou de seara… - Gabriel Neagu

s-a lasat inserarea…


o luna plina,
rotunda si frumoasa
ia in stapanire spatiul…
aerul,
rece si curat
ne cuprinde cu bratele sale
binecuvantate,
precum o mama
copila alintata…
printre frunzele gutuiului
din spatele casei
luna incearca
sa-si faca loc,
dand cu razele sale
frunzele
la o parte…
o privesc
si zambesc,
ii admir efortul
si ardoarea,
niciodata gutuiul
nu poate opri din drumul ei
o luna calatoare…
este deja tarziu,
deschid ochii si privesc:
in camera este
asa de multa lumina
si bine…
asezata in dreptul ferestrei,
luna parca sta la taina,
arunca spre mine
razele sale,
zambeste si se mira :
cum pot dormi
asa de nepasatori oamenii
cand cerul
le ofera in dar
atata Lumina?…
poezie frumoasa… - Gabriel Neagu

pasare alba,
venita de dincolo
de sferele albastre,
poezia frumoasa te inalta
in spatiul
in care cugetul
se lasa vrajit de sclipiri
de necunoscut si eternitate…

acolo,
ochiul se spala
in lacrima ingerilor,
gandul se pierde
in apele curate ale Edenului,
auzul se desfata
in muzica stelelor,
condeiul surprinde
in culori calde si vii
puritatea imaginilor,
literele,
ca intr-un joc magic
alearga prin lanurile harului,
versul se lasa modelat
pe intinderea pergamentului,
cuvintele,
hrana gustoasa si proaspata
innobileaza asteptarile,
sufletul simte adierea cosmosului,
iar trupul obosit
contempla fericirea
la umbra luceferilor…
Gabriel Neagu
02 06 10.

Moise – Gabriel Neagu

In praful pustiului,
printre morminte si pietre,
chipul tau
si numele tau ,
lipseste.
In marile muzee ale lumii
sicriul tau pe nimeni nu uimeste
si nici in manastiri
relicve din trupul tau
nimeni nu gaseste.
Si totusi
pe filele Bibliei
numele tau traieste,
visul tau implinit,
in toata splendoarea lui
oricine il priveste…
In praful pustiului,
printre ruine si pietre,
sau in marile muzee ale lumii,
numele celui credincios
astazi nu straluceste,
dar in Cartea lui Dumnezeu
orice cautator de comori
cu siguranta il gaseste…
Gabriel Neagu
22.05.10.

..de viata – Gheorghita Bina

funebra si rece esti viata

ne scuturi,ne usti,

suflarea ta ne ingheata,

ne zgarii plapandele temeri,

si lepezi din noi prospetimea,

facandu-ne tie asemeni…

tenebra si cruda esti viata,

ne scurmi neimplinirile,

si pleci mai departe.in fata

ne-adulmeci,ne lasi sa jelim

chirciti,chinuiti de pacate,

asa ne nastem,traim si murim…

urata,haina esti viata,

ne lasi sa ne bucure clipa,

apoi ne pradezi ca o hoata,


saraci si cu duh si cu inimi

ne lepezi in cripte adanci

facandu-ne tie asemeni…

Amagire – Gheorghita Bina

Vino iar in casa mea,iubito,

Vreau sa-ti coc turte dulci,

iar tu,

cu sarutari calde,de pe buzele tale,

sa le ungi.

sa nu-ti uiti zambetul, de pe buze,si din priviri,

pentru ca la mine,

mai bate crivatul,

iar in suflet mai sunt viscoliri.

Te astept toata vara,

sa-ti culeg flori de pe camp,

din copaci,

si sa ne rupem de lume,sau de poiana cu fragi,

eu sa-ti asez flori in par,

iar tu sa te faci ca tresari,

si ca vorbele ce-ti soptesc la urechi,

sunt frumoase,ne-ntelese,sau mari.

Te-as rapi dintre visele tale,

si te-as duce departe


in zavoi,langa rau ,sau la sore,

zabovind langa pesti,

ti-as cersi sarutare,

tu zgarcita,haina la suflet,

amagit m-ai lasa sa suspin,

de placeri rascolit

la atingerea buzelor tale.

Declaratie de dragoste – Gheorghita Bina

te iubesc frumoaso cum iubeste un marinar oceanul…

te iubesc asa de imperfect intr-o lume atat de imperfecta…

te iubesc cu tot egoismul meu inuman,iar ceea ce ma tulbura cel mai tare sunt ochii tai
salbatici…

te iubesc cum isi iubeste un copil jucaria,dulciurile,prostiile,si-as plange tare mult daca m-ai
lipsi de tine…

te iubesc mai tare ca o zi mohorata de octombrie,iar atunci cand nu te vad soarele ma loveste
ca un stapan nemilos…

te iubesc chiar si cand visez urat,si-mi faci noptile grele intaratat cat sa ma trezesc fericit…

te iubesc demult,nici macar eu nu stiu de cand,de parca te cunosc de-o viata si te iubesc de
alaltaieri…

te iubesc si nici nu stiu de ce,si sper ca vreodata sa nu ma intrebi,pentru ca ti-am pregatit


atatea vorbe incat nu m-ai crede…

te iubesc…si nu-ti cer nimic…fa-te doar ca ai auzit versurile mele…


MEMORIALUL DURERII – Adelina Cioara

Aţi auzit cumva de-un om Iisus?


Sau poate ştiţi unde s-a dus …
Ieri, am vorbit şi parcă se-aştepta
Să plece azi de-aici dar, nu din vina
Sa…

Mi-a pomenit ceva despre-nviere,


A amintit şi despre un
mormânt
Şi mi-a mai spus că deşi doare,
Va fi de un amic vândut!

Am vrut să Îl întreb mai multe


Dar nu mi-a zis decât atât:
“Prietene, nu sta pe gânduri, du-te
Şi spune lumii ce-ai văzut!”

De ieri Îl caut ne-ncetat


Dar nu Îl mai găsesc,
Poate e iar la predicat,
Să ştiţi: mulţimile-L iubesc!

Dar cred că L-am zărit…


Văd mare
gloată, mult norod.
M-apropii, da, L-am zărit

Nu pot să cred ceea ce văd!

Este Iisus, amicul meu tăcut.


E-n faţa mea, …
de nerecunoscut!
O cruce mare-n spate ei i-au pus,
Nu ştiu de ce Îl
bat, nu văd ca e Iisus?

Parcă ar plânge, e atât de-ngândurat,


Ocara este grea, prea grea de suportat.
M-am hotărât să-l strig, să mă
privească,
E-atât de blând, de ce vor să-l lovească?!

Am
început să plâng căci Îl duceau la moarte,
Afară era frig şi se făcuse noapte,
Doar un ecou mai auzeam, atât:
“Prietene, nu sta pe
gânduri, du-te
Şi spune lumii ce-ai văzut!”

Adelina Cioara, 24 ani

Matematica iubirii – Gheorghita Bina

suma lacrimilor tale


se divide-n continuare,
impartita,inmultita,
esti mereu nefericita,
cate radacini patrate
din reprosurile toate
se extrag si se adun
cu un numitor comun,
atatea necunoscute
printre gandurile-ti multe,
complicate ecuatii,
intrebari si demonstratii,
presupuneri prin absurd
cand vorbesc sau cand stau mut.
de te-ntrebi cat ne iubim
tindem catre-un numar prim,
scos din el 10 procente
astea-s riscuri aferente,
teoreme,explicatii,
formule chiar aberatii,
in final gasim cu greu
rezultat pe placul tau
apoi calculul facut
o luam iar de la-nceput.

Spre Lună – Gapsa Ioan Andrei

Din vârf de fir


De iarba-n primăvară
La lună,
Visele din noapte,
Nu ajung.

Vara,
Din crăpăturile pământului
Prea însetat,…uscat,
Gângănii mici apar,
La lună încercând s-ajungă.
Dar visele din noapte,
Se sparg şi pier.

Doar greierii cântă.

Licuricii şi stejarii,
Către stele reci privesc,
Şi-şi doresc cu-nfrigurare
S-atingă ,,astrul ceresc”.
Spre lună,în noapte,
Visele se risipesc.

Fluturi albi şi roşii


Dansează pe-o rază
Într-al nopţii cânt,
Reflectând lumina
Luna invitând
Să coboare-n noapte
Aici,pe pământ.
Dar visele zboară,
Purtate de vânt.

Ioan Andrei Gapşa -aprilie 2007

Prezentul trecutului copil - Ioan Andrei Gapşa

Cu gândul
Unei vieţi mai vechi
Care nu mai e-n mine
Ci în mintea mea,
Mă uit în viitorul
Care va-ncepe
Peste eul eului meu,
Din trecutul trecutului copilăriei,
Din prezentul trecutului copil.

-Copilărie!….

Copilul meu
Nu voi mai fi?
Viitorul copilăriei mele
Cade-n prezentul trecutului?
Timpul vieţii veşnice
Priveşte-n copilul uitat în mine,
Şi-i şopteşte :
-Văd doar prezent de viitor,
Fără prezent de trecut.

Copilul din mine….


Zâmbeşte.

Gapşa Ioan Andrei Iunie 2008

Jar în zadar - Ioan Andrei Gapşa

Dintr-o mână de cărbuni încinşi… încinşi…


O mică parte de piatră arsă
Simţitor cedează-n moarte,
În cenuşă.

Până şi ea,
Crăpată de-ale focului puteri,
Ca o flacără-şi trimise
Fumul spre cer
Învingând ploaia şi vântul.

Şi cerul fumegând ale sale


Sparte umbre,
În vuietul masivului tunet
Aproape stinse flacăra
Înviind Forţa Vieţii Nemuritoare.

Fumul morţii,
Pleacă la cer ducând răul,
Viaţa-nspre pământ
Începe a curge.

Gapşa Ioan Andrei

Timpul - Ioan Andrei Gapşa


Cum te naşti,
Timpul arde lângă tine
Şi te trimite-nspre-al
Vieţii foc etern,
Te arde-ntr-al
Zilei ceas preţios…
Ducându-te-ntr-al
Nopţii nor de jos,
Care te va-ngheţa
În al timpului trecut.

Uitat vei rămâne


În zilele toate
De la-nceput
La viitorul ce vine-n regres
Către tine…
Eul,
Ce vei rămâne.

Gapşa Ioan Andrei


05.01.2009

Inceput – Ionut Cimpoeru

Iubire…
Rasarita-ntre doi
Infiripata’ntre noi…
din nimic
E pusa de EL pentru noi
Udata cu vers,
Si cu soapte de dor…
A crescut.
Si pe noi aproape de cer ne-a adus.
…..
Ma rog,
Pe veci sa ramana asa
Pana ce noi vom ajunge amandoi
La altar!

Ionut Cimpoeru

Cand…. – Balan Claudiu


Cand ai atatea intrebari ,
Si nu primesti raspunsuri
Doar El ti se arata-n zari
Si-aculta a tale framantari.

Cand prietenii te dezamagesc,


Si iti soptesc numai povesti
Atunci El zice: “te iubesc,
Cu Mine urci cararile ceresti!”

Cand simti ca cerul e-nnorat,


Si stelele iti sunt straine …
El pentru tine-a-nlaturat
Gramezi de pustiire.

Cand vrei s-o iei de la-nceput


Si vrei sa dai uitarii,
Sa stergi cu totul ce-ai facut,
Raspunde-i Lui chemarii!…

Cand simti ca nu mai e speranta,


Si totul pare ca-i pierdut ,
Atunci sa stii, ca pentru tine
El a facut tot ce-a putut.

Cand sufletul iti plange iar,


Si ceata este tot mai deasa
Nu te-ndoi, ci crede doar,
El te asteapta-casa!

Ana cea sireata – Gheorghita Bina

Ano,ma intreba lupii seara:


“unde-i Ana,unde-i Ana?”
“Ana mea e-un soi de vulpe
blana groasa,vorbe multe,
nu o pacalesti oricum
doarme-n vizuin-acum,
pe gandaci ,muste,furnici
de le prinde pe aici
cu labuta ei vicleana
le striveste fara teama
iara voi lupi ciufuliti
prapaditi si naparliti
speriind noaptea arici
cu tupeu veniti aici,
doara doara o-ti putea
sa o speriati pe ea?

Ana mea e-un soi de vulpe


coltii mari oscioare rupe
are grija si de voi
cati a-ti fi zece sau doi…”

Ano! ma intreba lupii seara:


“unde-i Ana,unde-i Ana”
pe la usa trec grabiti
zgribuliti si ciufuliti
suparati, mereu fugind
ca bau bau a murit…

Din trei in trei – Gheorghita Bina

Din trei in trei,


cand balti adanci,
frunze de tei,
din trei in trei
paseam pierdut,
cand pietre mici,
cand zgomot surd,
lumini sau umbre peste ei
paseam pierdut,nehotarat,
din trei in trei…

Din trei in trei


calcam pe melci,
ii numaram,ma numarau,
“cum trece vremea peste ei!”
din trei in trei
se duc si mor,
si ce ramane-n urma lor?
si cum se lasa osanditi!
purtand poverile cu ei,
din trei in trei…

Din trei in trei


paseam ritmat
cu fericire de om beat,
ma leganam peste alei,
plangand uimit,
din trei in trei
ne-om duce toti!
ce poti sa faci?
nimic nu poti!
te resemnezi fara idei
toate se duc
din trei in trei…

Cantecul inimii… - Lidia Duciuc

Adunand primavara-n priviri,


Am cules roua-n rau de simtiri;
Crini suavi s-au nascut din cantari,
Curcubeul – din lacrimi de mari…

Vant duios printre brazi mi-a soptit:


In furtuna sa fii neclintit
Ca o stanca in mijlocul marii,
Risipind, astfel, ceata durerii…

Spre albastrul decor stralucit


Usa inimii, duios, a tresarit…
Soarele mi-a-ncalzit-o pe loc
Strapungand-o cu suliti de foc!

Frematand, revarsari argintii


Unduiesc, scanteind pe campii;
Ruga-mi urca in ploi de cantari
Si-ntrebari se inalta spre zari:

Ce sunt eu, sa-mi zambesti printre stele?


Ce sa-Ti dau din comorile mele?
Tot ce am, e fiinta-mi firava
Imbracata-n vesminte de slava

Nu sunt inger, nici stea de lumina,


Chip suflat dintr-un bulgar de tina;
Sunt doar OM faurit in suspine
Dar am viata, caci viata e-n Tine!

Lidia Duciuc; 26 de ani

Cand visele dor – Gheorghita Bina

Cand visele dor,fericirea e o opera de arta,o pictura lucrata de mainile Tale iubitoare pe panza
inimii mele patata…
Cand visele dor,fericirea e o simfonie vesela scrisa de Tine pe portativul mintii mele…
Cand visele dor, fericirea infloreste ca un cires,si-Ti poarta parfumul prin toata fiinta mea…
Cand visele dor,fericirea sta sa cada peste suflet ca o ploaie de vara lasand in urma curcubeul
recunostintei Tale…
Cand visele dor,bucura-te,asta inseamna ca o sa ne vedem curand…

Seri pustii – Gheorghita Bina

e una din serile celea

cand ploua

iar cerul se-mparte cand

negru pustiu

cand rosu

in doua…

e una din serile celea

cand tuna

si tot ce astept acum speriat

e ori grindina

ori vant

de furtuna…

e una din serile celea

urate

cand stau si te-astept abatut

numarand,socotind

secunde

pierdute…

e una din serile celea

pustii
cand privesc pe pavajul umbrit

sa te vad alergand

catre casa

cu zambet pe chip

fericit…

e una din serile celea

turbate

cand m-agit in zadar sa-nteleg ,

sa accept

ca esti totusi

departe…

VIATA – Dragostin Anamaria

Viata ne e data
nu pentru astazi,
nici pentru maine ,
ci pentru a alege-odata!

Amicul meu imi spune…..


viata…. e lunga frate…..!
Tu nu uita, mai e putin
din timpul cand Isus mai bate,
dar tu vei fi bucuros
ca sa-L primesti ca Oaspete frumos?

Viata….e experienta
trecuta si prezenta;
de veacuri scurse la rand
viata va fi … VESNICIA-NCURAND!

Crez poetic – George Dinu


Sa scrii despre desertaciunea vietii?!
Nu merita risipa de hartie.
Caci trec in graba anii tineretii
Si ce a fost nicicand n-o sa mai fie.

Nu face ca sa iti consumi trairea


Cu dor ce trece si visari desarte,
Caci, la final, adoarme greu simtirea
Si-un strat de lut de totul te desparte.

Totusi, de vrei sa scrii, indreapta-ti gandul


Spre Cel ce-a scris cu degetul in piatra.
El, Cel Dintai, a ticluit cuvantul
Si viata l-a facut si buna fapta.

Si sa mai scrii de frumusetea vietii


Eterne. Fa risipa de hartie!
Caci nu vor trece anii tineretii;
Totul mai minunat are sa fie.

Fuga in noapte – Gabriel Neagu

fuga in noapte…

se insereaza,

umbrele serii poarta

pe aripi uriase

valuri de racoare

si pace,

sufletul infiorat

isi strange in jurul trupului

grijile,

gandul incearca

sa se incalzeasca
firav

la lumina palida

a stelelor…

speriat

de stigatele pasarilor

si forma hidoasa

a umbrelor,

alerg lovindu-ma

de ramurile uscate

ale arborilor

saditi de catre inaintasi

in dorinta de a-si leca

viitorul

de trunchiurile efemere

ale ideilor…

sunt epuizat

de frica si truda,

cazut in iarba inalta,

cruda…

roua noptii

imi umezeste fruntea

si mainile,

lumina stelelor

incearca sa-mi descopere

drumul
care ma poate calauzi

pe cararile

pline de lumina

ale vesniciilor…

Gabriel Neagu

Nefericiti pe Muntele fericirilor – Gabriel Neagu

Stam pe Muntele fericirilor


si Iti privim cu nerabdare chipul,
suntem asa de doritori
sa-Ti implinim astazi
indemnul si Cuvantul…

Asteptam sa ne eliberezi de saracie,


este sosit timpul sa ne scapi
de romani si sclavie,
suntem un popor creat sa fie liber,
acum asteptam o minune:
Fiul lui David,
nu ne poti lasa singuri…

De ce ne vorbesti
despre lacrimi si neprihanire?
Ne-am saturat de intristare
si lipsa de paine…
Tu esti Mesia,
astazi cerul ne poate scapa
din intuneric si aspra robie…
Fii peste noi Rege
si ajuta-ne sa iesim la lumina…

Nu vrem sa ne vorbesti
despre blandete si mila,
sufletul nostru plange si geme
de prea multa –njosire…
Lumea intreaga trebuie sa stie
ca noi suntem poporul Tau
de la inceput
si pana in vecie…
Nu ne mai vorbi,
Doamne,
despre suferinta si rabdare
asteptam cu atata dor
glorioasa vreme de eliberare…
Ridicate-Te si ne elibereaza :
nu putem trai la nesfarsit
legati cu lanturi si zale…

Nu vrem sa Te auzim
vorbind despre iubirea pentru vrajmasi,
libertatea este visul cel frumos
care ne-a mai ramas,
fara el viata noastra ar fi un comar,
nu ne poti cere sa-i iubim
pe samariteni si romani…

Stam pe Muntele fericirilor


alaturi de Tine,
dar nu intelegem cuvintele Tale
pline de prea multa iubire…
Daca totusi ai pentru noi
o Imparatie,
ajuta necredintei noastre
si lasa-ne sa stam pe vecie
la masa cu Tine…
Gabriel Neagu
07 05 10.

O zi in Paradis… - Gabriel Neagu

As dori sa mai pot locui


o zi in Paradis…
In apa rece si proaspata
sa-mi spal mainile ,
sa-mi improspatez gandurile,
sa las stropii scanteind in razele solare
sa-mi limpezeasca idealurile…

As vrea atat de mult


sa-mi odihnesc privirile
in frumusetea florilor,
in armonia culorilor
si sa-mi delectez dorurile
in puritatea zorilor…
As vrea sa-mi regasesc linistea
admirand curgerea apelor
si cantecul ingerilor,
sa ma las fermecat
de trilul pasarilor
si muzica stelelor…

As vrea sa revin Acasa,


sa pot fi iarasi eu insumi,
sa redevin opera simetrica
pe care El a creat-o
doar pentru ca i-a placut
sa modeleze din lut si iubire
o alta faptura…

Imi este dor de Paradis


asa cum nu mi-a fost niciodata!
Doar acolo redescopar
sensul existentei fiintei umane,
al alergarii noastre sub soare…

Lasati-ma sa ma intorc acolo…


Imi este dor de leaganul copilariei mele,
imi este dor de ingeri,
de pomul vietii,
de Casa de dincolo de stele,
de tot ce am pierdut
si nu se mai vede…
O, cat as plati sa pot fi iarasi Acasa!
Sa-L pot intalni pe Isus
in fiecare zori de dimineata!
Sa-I privesc o vesnicie
ochii, mainile,fata…
Sa-I pot admira iubirea
Cat va exista eternitatea…

Gabriel Neagu
Martie 2010.

Spre lumina – Gabriel Neagu

Spre Lumina…
Corabie lovita
de furia navalnica a valurilor,
sufletul meu
alearga dincolo de mine insumi
cautand un loc tainic
unde sa-si adaposteasca
temerile si dorurile…

La flacara zglobie
a nazuintelor ,
dincolo de perdeaua
invizibila a neputintelor,
asez smerit idealurile
nascute din izvorul nesecat
al dragostei…

Prind cu timiditate
mana intinsa pe cruce
a Mantiutorului
si pasii mei nesiguri
merg in urma Lui,
fara sa uit ca fiecare abatere
ma poate indeparta
atat de mult de iubire
incat voi pieri pe vecie
in nestiinta si nefiinta…

Privesc cu bucurie
albastrul curat al cerului,
iar dincolo de bolta senina
vad cheia mantuirii
si palatal regal,
pregatit de Tatal
pentru mine si pentru tine,
atunci cand Isus Hristos
a aruncat in brazdele lumii
IUBIREA!

Gabriel Neagu
15 03 10.

Anotimp sufletesc – Ciuciu Florina

Ploua!

Si ninge!

Si-i intuneric!

E vant…
Ba nu!

E tacere…

Clepsidra trupului meu s-a oprit…

A atins-o o mana.

Nisipul ce-mi numara clipa

cade-n genunchi dorind

putina culoare s-adune

de pe fata Celui ce-l priveste zambind.

Lacrima Sa umple golul,

Cuvantul Sau o spala

mai ceva ca dorul.

Se pare ca-nflorit!

Cad lacrimi mari peste pamant

din Sufletul ce candva la fel a curs.

Se ridica ruga-nlacrimata,

stearsa de-o raza

de inima timpului aleasa.

Cuie si sange… - Neagu Gabriel

Nu imi place sa citesc


despre miei si despre sange…
Este primavara si ador florile,
vreau sa redescopar padurile,
sa admir zambetul copiilor…

As fi dorit sa nu fi existat Golgota,


sa nu citesc niciodata despre moartea pe cruce,
despre sange si jertfa,
despre cuie si rastignire…
Afara este soare si viata,
au iesit din stup albinele,
privesc cum cresc zambilele,
cum se joaca baietii si fetele,
vreau sa citesc in liniste cuvintele Bibliei…
Nu imi place sa citesc despre moarte,
despre cruce pe care sangele curge…

Si totusi in Carte
am gasit asa de multe randuri
despre jertfa si sange,
despre marea iubire
despre renuntarea la sine…

Voi citi mai departe


si voi descoperi apogeul iubirii,
chiar daca in fata ochilor
se vor derula tablouri care vorbesc
despre jertfa si sange…

Oare ce sentimente a trait


Tatal
cand Si-a privit cu adanca durere Fiul
rastignit pe cruce
cu mainile si picioarele
strapunse de cuie?

Astazi voi poposi cu bucurie


la cruce ,
imi voi ridica privirile
si imi voi admira Regele,
chiar daca chipul Sau
este plin de sange,
iar mainile si picioarele
sptrapunse de cuie…

Gabriel Neagu
20 03 10.

Flacara…stinsa de lacrima Sa – Ciuciu Florina

Lacrimi ce curg pe fata mea,

si-a Ta

trista,
ne-nteleasa de mine,

necunoscuta de nimeni

Ci doar de Tatal

Pana ce sangele Tau a curs pe Golgota…

Ecoul peste timp era

oglinda crucii,

ganduri spalate de roua.

Botezul cu pietre al lumii

Era cunoscut de

clipa strivita-ntre pleoape.

Purtam in mana cuiele indoielii

Si-o cununa de iluzii.

Plansul inopta cu mine

Si-n zori

Eram insetata dupa o cana cu lacrimi

Ce-au curs in Ghetsemani .

Doream samburele credintei.

Vorbiti in tacere! – Balan Claudiu

De ce vorbiti cand eu va cer tacere?

Taceti ! Dumnezeu vorbeste,

Strigatul soaptelor Sale


Izbeste linistit

Auzul surd al fiecaruia dintre noi…

Taceti! Voi chiar nu vreti sa ascultati?

Prea multa nepasare

Izvoraste din implicarea voastra;

V-ati ingrasat prea mult

cu-atata hrana slaba!

Taceti!Sunteti chiar atat de orbi cu totii!?

Vesela voastra tristete

Tradeza orice fata zambitoare,

Care reflecta o adanca ignoranta…

Taceti!Prea multa galagie se aude

Prea multe soapte de nemultumire,

Chiar nu vedeti cat sunt de crude

Aceste ganduri nemiloase?

Taceti! Se-apropie ceasul rasplatirii

Tacut, si totusi plin de zgomot,

Se-apropie ziua nemuririi

Cand tot ce-i bun va ramanea

Iar tot ce-i rau va fi legat uitarii…


Priviti pe Domnul in marire!

Acum e timpul sa vorbiti

Vorbiti de-acum,puteti vorbi

Voi toti cei care-ati ascultat

Si din scripturi ati invatat.

………………………………………….

Dar stati,stati am zis,

de ce plecati?

Nu voi sunteti aceia,

Nu sunteti voi cei care fug spre munti,

Nu sunteti voi cei care cautati scaparea

A unui bland ,dar aspru Imparat…

Vorbiti!…Vorbiti! De ce fugiti?

De ce plecati,de ce nu vreti sa ascultati?

Este cineva care sa dea un raspuns?

Mai ramane cineva in picioare

In acesata ultima zi,

cand toti stau jos

DERANJANT DE CONFORTABIL?

De ce taceti cand eu va cer vorbire?


Claudiu Balan

Sambata, 6 martie 2010 , Intalnire compa- CONTRASTE, Medias

Sapa-ma – Andreea Usatencu

Doamne, ascunde-mă în palma Ta…

Sapă-mă cu iubire acolo şi

modelează inima şi

viaţa mea

făcându-mă o harpă

care veşnic Ţie-Ţi va cânta…

Doamne, sapă-mă în

inima Ta…

Acolo voi putea împrumuta

iubire de la Tine

şi voi găsi ceea ce sufletul

îmi căuta :

îmbrăţişări în bucurii

depline…

Sapă-mă Iisuse, pe ieslea

în care Tu Te-ai născut…

Aşa voi şti că mi-ai adus

speranţa

deşi în casa mea nu


Te-am primit şi nu Ţi-am

oferit un loc plăcut.

Mai sapă-mă pe piatra din pustiu

a golului mormânt

în care Tu ai stat…

Poate că, Doamne, îmi voi aminti

că Tu trăieşti

şi pentru-a-mi fi Prieten, Frate, Tată,

Tu ai înviat…

Şi, Doamne…mai sapă-mă undeva :

dincolo de inima Ta…

Sapă-mă în mâna cerului,

cu îngăduinţă,

pentru ca atunci când vei

reveni

să-mi spui că sus, acolo,

este şi casa mea

iar eu, plin de uimire, să Te pot privi

iubindu-Te cu-a mea fiinţă…

O, Tată Sfânt, nu mă uita şi

sapă-mă cu dalta mântuirii

acolo, în dragostea Ta…

Andreea Usatencu

Simon din Cirena – Gabriel Neagu


Un cortegiu zgomotos
se indreapta spre Golgota.
Omul care isi poarta crucea
cade tot mai des
si de fiecare data
soldatii nemilosi Il inteapa
cu lancea:
Scoala-Te,Mesia
si poarta-Ti povara mai departe…
Ma apropii de ei
si intreb cu nedumerire:
“Dar ce rau a facut,
de va purtati cu atata cruzime?…
In loc de raspuns
trei soldati indreptara sulitele
spre mine:
“Hai omule,
ce stai si te uiti ca un caine?
Ia crucea si ajuta-L pe Mesia…”
“Eu se port rusinea?
Nu am calcat Legea
si nici nu Il cunosc pe Mesia”…
Dar sulitele se apropiara
tot mai amenintator
spre mine…
Ma plec sub cruce,
in timp ce Isus obosit si ranit,
se sprijina de mine..
Ii privesc chipul, mainile,fruntea..
Peste tot zaresc sange…
Ii caut privirea si-L intreb:
“De ce ,Doamne?…
Pentru cine?…”
Cu un ultim efort
deschide gura si spune:
“Pentru tine…
si pentru tine…”

Gabriel Neagu
07 04 10.

Libertatea… - Gabriel Neagu

ramura de maslin
crescuta din lemnul
corabiei lui Noe
rupta de curand pentru noi
de porumbelul lasat sa zboare
de mainile neprihanitului acesta
dincolo de neputintele fiintei noastre..

creanga de palmier
altoita in palmele copiilor
in ziua in care Mesia
se pregatea sa intre
pentru ultima data
in cetatea de scaun a lui David,
scaldata in lumina si sarbatoare…

coroana de spini
asezata de maini nemiloase
pe fruntea senina a Mantuitorului
in ziua in care pamantul
a vrut sa rupa cu de la sine putere
curcubeul de iubire
prin care cerul ne veghea viitorul…

semne de cuie
crescute in mainile Mantuitorului
in ziua in care soarele
plangea asemenea unui Miel
care isi ascundea lacrimile,
purtand in inima durerea
si povara tuturor muritorilor…

frunze din pomul vietii


rasarite din solul fertil
al vesniciilor
unduindu-se sub adierea calda
a Duhului
pe meleagurile cu strazi de aur
si nemurire
ale Paradisului…

Gabriel Neagu
08 04 10.

L-am pierdut… - Gabriel Neagu


Intr-o noapte,
plina de umbre si mistere ,
am descoperit ingrozit
ca Te-am pierdut…
Am iesit afara, in strada
si am inceput sa strig,
sa Te caut…sa plang…
Eram ca o pasare
plecata departe de casa,
ca un marinar fara busola,
singur pe o corabie
pierduta pe ape….

Am intalnit un om,
nu stiu ce cauta in noapte,
si l-am intrebat
daca Te-a vazut…
A raspuns ca nu Iti stie numele
si nici nu Te cunoaste…

Cum sa nu-L cunosti pe Acela


care a murit pentru tine
in cea mai crunta noapte?…
Nu a mai raspuns…
Deja se departase
si am ramas iarasi singur
in noapte…

Am plecat mai departe


plangand ca un copil
ratacit de acasa,
fara iubirea de mama,
fara ocrotirea de tata…

De atunci
Te tot caut
si nimeni nu stie,
nimeni nu are timp
sa stea de vorba cu mine,
sa-mi spuna ca Te-a vazut,
ca Te cunoaste bine,
ca Te striga pe nume…

Isus,
Tu esti Mantuitorul
sosit la noi acasa
in cea mai crunta noapte
sa ne ofere din marea Sa iubire
miresme si culori
de vesnicie…
Gabriel Neagu
06 04 10.

Asteptare… - Sorin CR

Anii au trecut,s-au dus…

De mult astept chemarea Ta

…acolo Sus

De ce intarzii?De ce nu vii?

Sa ma iei in vesnicii?

…………………………..

Astept in tacere,astept un raspuns

…..de Sus de la ISUS

Datorie – Sorin CR

Mi-am dorit atat de mult

Sa fiu salvat..…scapat…

…din pacat.

Ai venit,mi-ai oferit……

Un DAR de toti ravnit

Insa, nu toti l-au primit…

Iertarea,Salvarea,Mantuirea

Tu ai dat-o pentru toata omenirea.

Timp a fost…putin mai este

Pana cand Vei rasfoii


…ultima fila de poveste

Si atunci Tu vei venii

Secerisul e aproape…

Nu mai sta deoparte!!!

Timpul este prea putin

Pentru tine…misionar crestin

Suflete ai de salvat

Dintr-o lume plina de pacat

Nu uita…EL…a murit

Ca sa fi tu fericit…MANTUIT

DATORIA ta acuma

……….lasa gluma!!!

Fi serios pentru Hristos.

Doar El conteaza – Sorin CR

Doamne asculta ruga mea

Nu ma lasa sa ma despart de ea

…..de ruga mea!!!

E totul ce ne leaga…

Desi prea multi o neaga

Eu stiu ca-ti apartin

Si doar tie-o sa ma-nchin

Maxim vreau sa iti slujesc

Cu Tine Doamne ma mandresc


Oriunde-n lume ma gasesc

Doar la tine ma gandesc

….meditez…

In suferinta cand mi-e greu

Si lumea intreaga impotriva-mi

Astept cu dor nespus

Salvarea Ta de sus

Ce nu v-antarzia

V-a aparea…

Curand!!!

Oare cum ne vei gasii?

Hai la lucru scumpe frate

O scanteie si-un taciune – Gheorghita Bina

Peste suflete pierdute


plange luna uracioasa,
picura din cer otrava
printre visele din casa.

Candela de la fereastra
palpaie a rugaciune,
sforaie in intuneric
o scanteie si-un taciune.

In nelinistea-ncaperii
se zdrobesc si cad cu zgomot
de peretii rosi de vreme,
visele ce plang in hohot.

Zac in bliduri sfoiegite


pe masuta ruginita,
fructele de-o viata coapte
fermentate,stafidite.
Arde-n foc trosnind naprasnic
lemnul verde de molid ,
in cenusa fumeganda
dorm sperantele mocnind.

Peste toata casa curge


rasaritul ca un fum,
blidul,fructele,taciunii,
toate-s stinse,toate-s scrum.

La moarte unui inger

Cadeau secundele ca fulgii,


albisera o noapte grea
plangeau alei nemangaiate,
si pasi de ingeri…vreme rea.
cazusera neimplinite
sperante verzi,
frunze de tei,
si ganduri negre,impietrite
le cautam in ochii tai…
Te cautam printre catarge,
si intrebam ceru-negrit,
imprastiatele sperante
zaceau flamande langa port
te vream toti una cu divinul
te vream toti mort…

zaceai si tu si semiluna
in cimitirul de pe deal,
preoti exclusi de prin biserici
iti intonau plangand un psalm,
se tanguia si primavara
la anu-o sa lipsesti din nou
cand inflorit-au portocalii
si cand cazut-au flori din meri,
o sa lipsesti asa o vreme
cum scris a fost
sau s-a-ntamplat
iar cand o fi la inviere
sa nu te plangi,sau sa regreti
ca nimeni nu te mai astepta
cu totii te-am uitat…
Psalmul 151 – Gheorghita Bina

“omul se naste ca sa sufere asa cum scanteia se naste ca sa zboare”Iov 5,7

“ce tel maret ti-a fost sortit straine


sa nasti,si sa ucizi cu-aceeasi pasiune
cand ti-e camasa leoarca de rusine
iar tamplele-ti zvagnesc a ratiune
ce tel maret ti-a fost sortit straine…
…………………………………………..- ……
ce tel maret ti-a fost gatit crestine
sa suferi si ocara si suspine
sa crezi dezamagit in orsicine
cand viata nu-i decat desertaciune
ce tel maret ne-a fost gatit crestine…”

“O,desertaciune a desertaciunilor…!totul este desrtaciune!”


Eclesiastul 1,2

Ecouri nebune – Gheorghita Bina

e noaptea rece ca palmele tale


si curg in siroaie
cand lacrimi grabite
cand picuri nebuni dupa ploaie
cantare de jale mi-e glasul,
si note stridente minore
imi leagana visul
imi fura secunde din ore.
te strig catre ziua
robit de privirea-ti senina
ecouri urland
raspund repetat
“nu-i gata,nu-i gata sa vina!”…

Alege… - Hanganu Elena

Floare de colţ, mugur de munte


Departe, în zare, dansezi cu infinitul.
Plecând în a ei căutare,
Te-mpiedici de poalele muntelui.
Propune-ţi un ţel şi mergi mai departe!
Urcă pe munte şi priveşte în zare
Căci la fel de albastru e şi cerul vieţii
Iar tu poţi alege văzduhul senin!

Îndepărtează norii, regăseşte-ţi speranţa,


Alungă grijile şi deznădejdea!
Cuprinde zarea cu braţele tale:
Alege-ţi destinul!

HANGANU ELENA, 25 de ani

Egocentrică creatură – Hanganu Elena

Lăsându-mă să-ţi cânt din flori de diamant,


Curgând asupra ta petale de clar de lună,
Învăţând să-ţi prind în păr luceferi,
Zâmbind la vederea chipului tău împânzit de valuri,
Încerc să pun în palma ta aurora dimineţii,
Egocentrică creatură din timpul unei zile!

Văzându-mă înfiorat de gândul tău nechibzuit,


Crezând nepăsătoare în deznădejdea mea,
Suspinând în oglinda vieţii tale-nguste,
Cuprinzând cu braţul meu veșnică închipuire a ta,
Plângând cu roua dimineţii plecarea ta, te iubesc,
Egocentrica creatură nedreaptă!

HANGANU ELENA, 25 de ani

Elogiu Iași-ului studenţesc – Hanganu Elena

1. Din Iași-ul studenţiei mele scriu


De pe frumoasele alei ale Copoului,
Pe marginea statuiei voievozilor
Suspină-amintirile însemnate
De-atâtea zeci de ani.

2. Oraș al sublimei arte tinerești,


Îmbrăţișezi cu a ta căldură
Atmosfera studenţiei trecătoare/pasagere
Pe colinele-nverzite, ascunse
Sub pași vioi cu cântec.

3. Studenţie….sau muzică folk și poezie,


Teatru, film, muzica rock,
Curs, examen, seminar
Sub ale tale nemuritoare petale,
Toate și-au găsit alinare!

4. Pe lângă Eminescu adesea am trecut


Înfricoșat de impunătoarea măreţie a statuietei sale,
Privindu-l cum veghează de deasupra tuturor
Pașii mărunţi, vioi, ai studenţilor uimiţi
Ce deschid ușa bibliotecii sale!

5. Coborând Copoul înghesuit de atâtea feţe


Mergem mână în mână cu “Ștefan cel Mare”
Unde-n colţ, la cafeneaua de odinioară,
Doi îndrăgostiţi își savurează…..
Porţia de romantism!

6. Cu gându-mprăștiat în tumultul așteptărilor,


Ne oprim surprinși în Piaţa Unirii
Unde martori neînfricaţi ai studenţiei noastre,
Porumbeii, drăgălașii, urează bun-sosit
Trecătorilor din orice zi!

7. Apoi ne-ntâmpină cu solemnitate necesară,


Din măreţia turnurilor sale ce cuprind văzduhul Iași-lor,
Un izvor de credinţă și grai românesc
Catedrala Sfintei Cuvioase împrăștie în jurul său
Mireasmă de tămâie și balsam vindecător!

8. Amintire, crâmpei de nemurire,


Tu ai fericirea de a-mi fi veșnic aproape
Mă faci să văd prin ochii tăi icoana Iași-lor,
Să simt mireasma teilor curaţi,
Să nu pot uita nicicând dragostea de Iași!

HANGANU ELENA, 25 de ani

Cand Dumnezeu te cheama – Dragostin Anamaria

Cand Dumnezeu te cheama dintre stele,


De ce sovai sa Ii raspunzi…?
De ce si azi pe Imparatul Slavei…
Il lasi, far’ de raspuns….?

De ce nu vii cat inca se mai poate…


Tu azi sa-I fii copilul reintors
Din neagra noapte-a lumii de pacate ;
Acas’ la Tatal tau cel dragastos.

El te iubeste, tu stii asta


si te asteapta-n prag ca-ntaia zi ;
cand ratacind erai prin lume
iar El voia al Lui sa fii.

de ce nu vii cat inca se mai poate…


cat harul Sau mai este revarsat…
cand Mainile-I intinse sunt spre tine
si te asteapta-n prag ca altadat’.???

vino-ti in fire tu copile


acas’ la Tatal tau e cel mai bine .
Tu neagra noapte-a lumii azi o lasa
Si-ntoarce-te Acasa !.
LA DUMNEZEU- LA TATAL TAU.

CREDINTA – Dragostin Anamaria

CAND CALEA TI SE PARE GREA


SI TRECEREA PRIN LUME PLINA DE SUSPINE,
VINO LA EL, NU EZITA,
SI ASTFEL TOTUL VA FI BINE.

CHIAR IN POFIDA A CEEA CE SIMTI


VINO LA EL … TE STIE PE NUME;
CAND NIMANUI NU-I POTI SPUNE CEVA ,
ZI-I-O DOMNULUI IN RUGACIUNE .

SI CAND RASPUNSUL SE LASA DORIT


APELEAZA LA EL, CU MAI MARE-NFOCARE,
GASESTE-TI TIMP DE AUZIT…
SI VEI PRIMI O MARE BINECUVANTARE!!!

Dragostin Anamaria
Declaratie de dragoste – Dragostin Anamaria

daca ar fi sa fac o
declaratie de dragoste
as aduna slova cuvantului
si cantul;
la vapaia versului plina
de-ar fi sa-Ti dau…
dragostea mea
-cerul ar cobori mai jos -
simtind parfumul jertfei mele
-al inimii prinos-.
Uneori , cerul e-aici , alteori departe
dar contez pe Tine, Doamne,
caci Tu mereu poti
sa-l cobori in inima ….
aproape.
Te rog Isuse ,
vino iar … coboara pe al inimii
altar
si ramai in al ei Sanctuar.

Descatusare… - Duciuc Lidia

E-aproape sa vina Isus;


Doar clipe ramas-au din noapte…
Franturi de-amintiri m-au rapus
Si-n neguri se-aud numai soapte…

Cazut-am sub crucea ce-o port


Si-mi pare atat de straina!
As vrea s-o ridic, dar nu pot
Caci soapte-n ureche imi suna…

Si ganduri mereu ma framanta


si-n plans mai gasesc alinare,
si orice putere mi-e franta….
La cine gasi-voi scapare?

Caci cerul se-arata de-otel


Si marea-si arunca talazul…
Si, totusi, mai sper, poate EL
Imi ia de pe umeri necazul

Si sper, si veghez, si astept…


In gand imi rasare cununa;
Si dorul mai arde in piept:
un semn, si se-opreste furtuna!

Duciuc Lidia, 26 ani.

despre creatiune…. – Dragostin Anamaria

Despre maretia lucrarilor Sale, de lucrarile facute de mina Sa cea Atotputernica; s-ar putea
vorbi multe , deoarece El a facut totul minunat.
Daca soarele apune si rasare atat de frumos dupa ani de pacat,incalzindu-ne sufletul in
culorile lui frumos mestesugite , aranjate parca de un Artist … de Marele Artist, daca florile
isi pleaca capetele in adorare, multumind de fiecare data Creatorului pentru maiestria cu care
a facut-o pe fiecare in parte … fiecare de o frumusete unica …;vrand sa-si aduca reverentza
lor Dumnezeului lor; daca paraul cel lin sta sa bucure ochiul dar nu numai ochiul calatorului
grabit in aceasta lume potolindu-i totodata si setea ma intreb de ce in aceasta lume numai ce
nu este dupa Chipul si asemanarea Ta preamareste lucrarea mainilor Tale , a Celui ce a facut
totul desavarsit…???
Daca stau sa meditez, imi dau seama ca de la floarea cea gingasa pina la pasarile ce Iti canta
triluri minunate trezindu-ne astfel si desfatandu-necu bucuria trilurilor lor vesele , de la
muntii ce stau semeti , chezasi peste veacuri pina la gingasul parau toate preamaresc pe Tatal
Ceresc .
Doar omul , capodopera creatiunii,uita sau nu da prea mare importanta faptului ca este si el
capodopera Mainilor Sale ; si pentru ca nu da prea mare atentie acestui act divin , el se
comporta ca si cum el insusi ar fi dumnezeu….cerand inchinarea ce se cuvine lui dumnezeu
de la semenul sau.Oare atat de mult sa fi degenerat fiinta umana, incat sa nu faca deosebirea
intre creatura si Creator?Atat de mult sa ne fi inrobit acelui in a carui lume ne aflam?Atata
timp cat inca constientizam faptul ca nu suntem dumnezei,ci ca noi suntem in mina Sa numai
niste unelte mai exista speranta ca ne vom indrepta in curand privirile spre Cel care vine in
curand.Daca noi numai suntem sensibilizati de soapta Duhului Sfant atunci trebuie sa ne
oprim din mersul nostru in loc si sa ne intrebam profund si cercetator alaturi de psalmistul
David :”Ce este omul, si Fiul omului ca sa il bagi in seama ….”Sa meditam la aceste cuvinte
si sa-I aducem lui
Dumnezeu toata slava cinstea si gloria pentru ca ne-a creeat niste fiinte atat de minunate.

Omul – Dragostin Anamaria

OMUL stapin peste fire


dar nu peste … sine…
Cel ce este opera Ta,
cel ce vrea sa ia
Chipul Tau…;
Chip de Domn, Dumnezeu…
ce-i el oare
sub soare?
Este fir de nisip
in clepsidra…
este val … in ocean….
este farama,
din tarana.
Ce poate fi?
Poate fi reflectarea
Chipului Tau…
Fiu al Celui ce l-a zamislit
odata cu cantul ingerilor
Osanale….!