Sunteți pe pagina 1din 3

VALORI STILISTICE/ EXPRESIVE ALE

MODURILOR VERBALE

Exprimând atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, procesul sau starea enunţate, modurilor
verbale angajează eul rostitor în discursul epic, liric sau dramatic. Resursele de expresivitate
artistică ale acestei categorii gramaticale specifice verbului sunt actualizate prin marcarea modului
în care emiţătorul (naratorul, eul liric, personajul epic sau dramatic) se raportează la obiectul
enunţării, felul în care le percepe şi ipostaza lui - implicată, subiectivă sau nonparticipativă,
obiectivă - faţă de evenimentele, situaţiile, ori stările comunicate prin discurs.

MODUL INDICATIV imprimă un caracter obiectiv acţiunilor, proceselor, stărilor


pe care le exprimă.
Ca mod al enunţării unor fapte considerate reale şi a unor stări apreciate ca sigure,
indicativul apare în limbajul comun ca un mod neutru din punct de vedere stilistic.
În textul literar, capacitatea de a exprima certitudinea locutorului (narator, personaje/ eul
liric), în raport cu obiectul enunţării, conferă referentului aparenţa unei realităţi validate în
universul ficţional.
Datorită timpurilor - mai multe decât la celelalte moduri - permite instituirea unor raporturi
diverse între evenimentele istorisite (cronologie - an- terioritate, simultaneitate, ulterioritate - sau
acronie), între timpul narat şi timpul narării, între momente evocate şi
prezentul liric.
Valorile expresive ale indicativului sunt diferenţiate în funcţie de forma temporală a
verbului, fiecare dintre cele şapte timpuri ale indicativului având propriile valenţe stilistice
(prezentul,imperfectul, perfectul simplu, perfectul compus şi mai-mult-ca-perfectul, viitorul simplu
şi viitorul anterior).

MODUL IMPERATIV instituie o relaţie de comunicare directă exprimând dorinţa sau voinţa
emiţătorului de a determina o acţiune ori de a o împiedica.
Valoarea stilistică a imperativului rezidă în capacitatea de exprimare a unor atitudini şi
trăiri subiective, printr-un dublu sistem de semnale: verbale şi paraverbale (accentele afective,
pauzele expresive, intonaţia specifică ordinului, ameninţării, îndemnului, rugăminţii, concesiei,
ironiei etc.)
Ca marcă textuală a stilului direct, imperativul are rol de „teatralizare" şi, în acelaşi timp,
rol de dinamizare a discursului personajelor („imperativul dramatic şi
narativ"); alături de substantivele/ adjectivele în vocativ reprezintă un indice al oralităţii stilului; în
limbajul popular, poate apărea fără referire la o persoană anume=valoare generică;
Prezenţa imperativuluiîn textul lyric semnalizează discursul dialogic sau monologul
adresat(care poate lua forma invocaţiei retorice).

MODUL CONJUNCTIV exprimă potenţialitatea unei acţiune realizabile, posibile, probabilesau


atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, starea, trăirea enunţate:incertitudinea, ezitarea,
aproximaţia, deliberaţia, dorinţa, protestul, indignarea etc.exprimă stări afective (atitudini şi trăiri
subiective).
În discursul naratorului, al personajelor (discurs direct, indirect/ indirect liber), ori al eului
liric, conjunctivul poate avea rolul de a institui un nivel al acţiunilor, al trăirilor interioare, al
stărilor ipotetice, alternative ori anticipative(=indicativ viitor);
Presupune dependenţa acţiunii enunţate de o altă acţiune sau de o stare, de o dorinţă.
substituire a imperativului cu rol de accentuare a subiectivităţii; în cazul special al verbelor la
persoana a III-a a conjunctivului (când poate apărea fără morfemul „să"), rolul stilistic este de
completare a paradigmei imperativului - care nu are decât persoana a II-a. în textul liric eprezintă,
deseori, o marcă textuală a unui plan al imaginarului= trecerea de la dimensiunea reală la cea
ideală.

MODUL CONDIŢIONAL – OPTATIV dezvoltă, prin aceeaşi paradigmă verbală,


două valori modale: exprimarea unei acţiuni dependente de o condiţie (explicită sau implicită) şi
exprimarea unei acţiuni realizabile/irealizabile, prezentate ca opţiune asumată; la timpul perfect
acţiunea este ireală. exprimarea eventualităţii, a posibilităţii, a unor ipoteze/ scenarii posibile sau
imposibile, a unor acţiuni presupuse, realizabile sau nerealizate de ambiguitatea conotaţiilor
subiective - de la incertitudine la aserţiu- ne fermă, de la dorinţă concretă la aspiraţie vagă etc.
Optativul care preia funcţia indicativului= ca „optativ al modestiei,
al politeţii" (D. Irimia), când „nu exprimă nici condiţia, nici dorinţa, ci arată că acţiunea verbului
este posibilă, realizabilă" (E. Câmpeanu).
Substituire a modului conjunctiv în enunţuri interogative sau exclamative; = accentuare a
unei tonalităţi subiective - uimirea, indignarea sau ameninţarea
vehementă specifică blestemului/ imprecaţiei;
In asemenea enunţuri, apare frecvent forma inversată=amplifică; în textul liric=mai rar,
având mai ales rolul de a exprima o situaţie

MODUL INFINITIV este o "formă verbală" „cu trăsături duble, de tip verbal şi nominal", verbele
la infinitiv numesc în chip general, abstract acţiunea, procesul sau starea.
Cu valoare sentenţioasă = indice al registrului gnomic,
Valoarea livrescă(obţinută prin substituirea conjunctivului, după o construcţie impersonală
sau după verbul „a putea") =specifică registrului stilistic cult;
Conservarea valorii verbale a infinitivului lung=registrul stilistic arhaic sau registrul
popular (în care se utilizează şi în formele inversate ale viitorului/ale condiţionalului)
Asocierea valorii imperative - care conferă un ton imperso- nal=marchează stilul oficial;

MODUL GERUNZIU este singurul mod nepersonal care conservă conţinutul dinamic specific
verbului, surprinzând o acţiune în desfăşurare, un proces, o stare durativă; înscrierea acestora într-o
temporalitate fără referire la momentul enunţăriipermite exprimarea oricărei durate - prezente,
trecute ori viitoare -, în funcţie de context.
Capacitatea de a crea imagini dinamice;
Determină circumstanţele acţiuniiexprimate prin verbul regent sau îi adaugă acestuia o altă
acţiune într-un ritm alert;
Antepus regentului, el poate avea o funcţionalitate polivalentă, exprimând, în
acelaşi timp temporalitatea şi cauzalitatea=ambiguitate stilis tică.
Rolul de a atribui substantivului o însuşire dinamică, având (de cele mai multe ori) funcţia
stilistică deepitet; această funcţie este accentuată frecvent prinvaloarea adjectivală a gerunziului =
rol de semnalizare a registrului stilistic cult;
Structura unui grup verbal (cum este prezumtivul prezent) prin care se accentuează
caracterul durativ al acţiunii sau al stării+ se reliefează percepţia subiectivă(= acţiune ipotetică,
probabilă, incertă, presupusă, bănuită, dorită)