Procesul reîntrupării

Când a sosit ceasul coborârii la întrupare, entitatea spirituală

superioară
porneşte singură şi cu hotărâre, cunoscând perfect toate
fazele prin care va
trece, atât în timpul reîntrupării, cât şi toate peripeţiile vieţii
sale. Linia îi este
clar trasată şi ea îşi va urma cu sfinţenie planul destinului.
Entităţile spirituale inferioare - şi mai ales cele oarecum
conştiente de
cuptorul de purificare şi dureri în care coboară - au nevoie de
încurajare, de
îndemn frăţesc. În acest scop, pleacă în stol ia reîntrupare,
pentru ca
văzându-se unele pe altele, să prindă curaj. O ceată mare de
strălucitoare
entităţi spirituale le însoţesc, vorbindu-le mereu de legea
evoluţiei şi de
fericirea lumilor superioare, în acelaşi timp, un cor sublim de
entităţi
spirituale - de muzică astrală - le însoţesc din nivelele lor de
pornire către
suprafaţa pământului. Sub îndemnul zborului în comun şi sub
adierea
muzicii cereşti, entităţile spirituale pornesc cu voie bună.
Datorită faptului că,
pe măsură ce coboară, atmosfera fluidică este din ce în ce
mai densă, mai
grosolană şi respingătoare, entităţile spirituale superioare,
mari forţe
spirituale, atrag din marele curent cosmic fâşii puternice de
fluid magnetic şi
învăluie cu ele spiritele pornite la reîntrupare. Sub influenţa
acestui fluid,
entităţile candidate la întrupare cad într-un fel de
somnolenţă; sunt treze,
văd, aud, ştiu ce fac, dar nu mai sunt pe deplin stăpâne pe
voinţa lor. Ca şi
magnetizaţii sau hipnotizaţii de pe pământ, rămân sub
influenţa magnetizatorului
lor, care îi conduce pe calea gândului. Astfel pregătite, sunt
oarecum sub
influenţa mentală a marilor entităţi spirituale ce prezidează
reîntrupările
acestui grup de duhuri. Sosind în apropierea pământului,
fiecare spirit
candidat la întrupare este luat de ghidul său şi îndreptat
către o anumită
regiune a pământului, către o anumită ţară, provincie,
localitate şi familie,
către o anumită mamă.
Actul unirii a doi indivizi de sex opus este învăluit de cea mai
mare taină. El
îşi are obârşia în eternitate şi s-a petrecut şi se petrece în
lumile eterice.
Actul unirii fizice este doar forma
materializată a unirii fluidice, spirituale.
Cu sfială ridic un mic colţişor al acestei taine, de care
pomeneşte şi preotul
din biserica creştină, când face slujba cununiei.
Toate entităţile spirituale au aceeaşi origine, au aceeaşi
îmbrăcăminte
spirituală, deoarece toate sunt formate din esenţa Tatălui
ceresc. Cu alte
cuvinte, entităţile spirituale sunt egale şi fără sex. Să
părăsim trecutul de o
eternitate, prin care au trecut aceste spirite, până au ajuns
la etapa de
spirite umane, animatoare de corpuri umane. In spaţiu,
entităţile spirituale
umane sunt absolut la fel ca aspect, deci nu au nici un fel de
sex. Ele sunt
sfere luminoase, fiecare din aceste sfere fiind formată dintr-
un punct
microscopic strălucitor, care este esenţa sferei, scânteia
divină, spiritul
propriu-zis, iar în junii scânteii se află o aureolă fluidică, un
înveliş eteric,
format din cele şapte învelişuri fluidice pomenite şi care
formează corpul
spiritului sau perispiritul său.
Cu toate că entităţile spirituale sunt perfect identice, de la
originea lor,
Creatorii care le-au pregătit calea au lucrat asupra lor astfel
încât ele să se
manifeste diferit, fiind încărcate cu două feluri de fluide de
natură electrică -
fluid electric negativ şi fluid electric pozitiv, aflate într-un
echilibru oarecare.
La unele entităţi spirituale fluidul pozitiv îl întrece pe cel
negativ, iar la altele
predomină fluidul negativ. Cu alte cuvinte, spiritele au două
feluri de
electricităţi, dar unele sunt predominant pozitive, iar altele
predominant
negative, aceste fluide având rostul lor în viaţa spaţială a
entităţilor
spirituale.
Prin însăşi existenţa spiritului în spaţiu, natura acestui fluid
electric se
alterează, se schimbă într-un alt gen de fluid, fiind nevoie de
o primenire.
Procesul de primenire se desfăşoară în mod asemănător cu
respiraţia
trupului nostru. Spiritul execută un fel de palpitare - se dilată
şi se contractă,
inspiră şi expiră - eliminând prin acest act mecanic fluidul
corupt şi absorbind
din spaţiile siderale fluid proaspăt. Acest travaliu durează
veşnic, spiritul
absorbind proporţii inegale de fluid electric pozitiv şi negativ.
La unele
entităţi spirituale se acumulează mai mult fluid pozitiv
absorbit, deoarece
puterea de alegere fluidică de natură pozitivă a fost mai
mare decât cea
negativă, iar la alte spirite, doza de fluid negativ se
acumulează într-o
măsură mai mare. Astfel spiritul se încarcă prea mult cu un
anumit fel de
fluid electric, simţindu-se îngreunat de cantitatea prea mare
a fluidului
preponderent, şi atunci caută o posibilitate de descărcare.
Descărcarea are
loc pe cale de schimb.
Două entităţi spirituale care de miliarde de veacuri
au pornit împreună, pe drumul nesfârşit al
evoluţiei, se simpatizează, se caută,se doresc, vor
ca mereu să se sfătuiască şi să se ajute. Când
entităţile spirituale între care s-a stabilit o iubire
din veşnicia îndepărtată - veşnicie care, totuşi, are
un oarecare început - se simt îngreunate de o doză
mare de fluid pozitiv sau negativ, se alipesc una de
alta şi fac între ele un schimb din
plusul de fluid acumulat. Prin acest act, s-au
eliberat de povară, iar schimbul le produce o
senzaţie de fericire.
Să vedem, pe scurt, explicaţia marii taine a mariajului.
Spiritul care deţine în jurul său mai mult fluid pozitiv se va
întrupa mai des în
trup masculin, iar spiritul mai bogat în fluid negativ se va
întrupa mai des în
trup feminin. În toate formele de viaţă - minerală, vegetală,
animală sau
umană - principiul feminin se supune principiului masculin.
Iată de ce
bărbatul este mai cu iniţiativă, mai energic, şi de ce femeia
este mai pasivă
şi răbdătoare. Astfel înţelegem şi sensul cuvintelor spuse de
preot la
cununie: „Iar femeia să se teamă de bărbat”, adică să fie
supusă bărbatului
ales şi să-şi ducă cu el traiul până la mormânt.
După ce am vorbit puţin despre marea taină a dualităţii, a
unirii spirituale,
vom aborda şi subiectul unirii trupeşti a doi indivizi de sex
opus. Am mai
spus-o şi voi repeta mereu: totul este orânduit de Divinitate
şi executat de
slujitorii Săi de diferite grade. Luăm două substanţe chimice
şi le punem faţă
în faţă, de exemplu un acid şi o serie de metale sau oxizi
metalici. Acidul va
manifesta o anumită preferinţă pentru unul dintre aceste
metale, şi se va uni
numai cu unul din ele, dând naştere unei substanţe noi,
numită sare. Unirea
dintre un acid şi un oxid sau metal se datoreşte fluidelor care
le însoţesc şi
stau la baza lor. În fluidul unuia electricitatea este
predominant pozitivă, iar în
fluidul celuilalt predomină electricitatea negativă. Cu cât un
oxid îi procură
acidului mai mult fluid contrar, cu atât mai mult acidul
desface oxidul şi se
combină cu el. Astfel se petrece unirea în regnul mineral.
Pentru mintea noastră, fenomenul este mai clar, mai desluşit
în regnul
vegetal. Aici elementul reproducător, zis mascul, merge
către elementul
sexual femei. Oriunde ar fi, oricum ar fi organele purtătoare
ale acestor două
elemente, ale acestor două celule generatoare, ele se atrag,
se cheamă şi se
unesc. Se atrag deoarece se doresc, şi se doresc pentru că
fiecare este
purtător de fluid electric de sens opus. De exemplu,
grăuntele de polen,
purtătorul unei aureole fluidice mai bogată în electricitate
pozitivă, se
îndreaptă către ovulul din camera ovariană a gineceului,
pentru că este
chemat, este atras de fluidul predominant negativ al
acestuia. Iată înţelesul
unirii grăuntelui de polen cu ovulul, de pe urma căruia se
naşte oul, începutul
viitorului pui de plantă.
Dacă trecem la regnul animal, vom fi martorii aceluiaşi plan
de unire şi
perpetuare a speciei. Un individ, masculul, emite o celulă
generatoare
numită spermatozoid, şi celălalt individ, femela, emite o
celulă generatoare
numită ovul. Din unirea lor se naşte celula numită ou, din
care se va forma
embrionul şi mai târziu viitorul animal. Cele două celule
generatoare au
alergat una spre alta şi s-au unit din motivele sus amintite,
dând naştere
unui produs care deţine elementele materiei fizice şi fluidice
provenite de la
doi indivizi de sex opus.
Un fapt însă rămâne constant. Unirea între cele două
elemente cu încărcături
electrice diferite, se face în anumite condiţii şi mai ales în
anumite epoci.
Într-adevăr, nu oricând şi nu în orice condiţii o floare produce
polen şi ovule.
Nu oricând femela primeşte să fie fecundată de individul
mascul. Totul se face după o ordine nevăzută, dictată din
spaţiu de forţele
spirituale invizibile.
Omul, coroana creaţiei Tatălui divin pe pământ, cu toată
înţelepciunea cu
care a fost înzestrat de Creator, se abate de la legea sfântă a
procreaţiei, a
formării de trupuri noi, în care să coboare şi să se fixeze un
spirit pentru o
nouă viaţă terestră. El a coborât sfânta unire spirituală şi a
batjocorit sfânta
unire trupească. Asemenea celorlalte regnuri şi la om este
indicat momentul
firesc pentm unirea trupească, în zilele din preajma fazelor
lunare, când se
produce eliminarea ovulelor de către femei. Dintr-un act
divin, hotărât cu
regulă, la toate vieţuitoarele, omul a făcut un act de patimă,
de viciu.
Frumuseţea spirituală şi chiar trupească a fost terfelită şi
coruptă prin noroiul
plăcerii. Dar, în viitor, omenirea, cunoscătoare a legilor încă
necunoscute, se
va ridica la nivelul frumusetii legilor divine.
În fine, în momentul când elementul sexual masculin,
spermatozoidul,
părăseşte organul generator, este înconjurat de o aureolă
fluidică, în care
sunt fixate toate particularităţile fizice şi toate defectele
trupeşti ale
părintelui emiţător. Mama emite celula sexuală feminină,
numită ovul, care
asemenea spermatozoidului are o zonă fluidică, în care sunt
imprimate toate
particularităţile trupului acestei femei. Din unirea celor două
elememte
sexuale se va naşte oul, care va purta în sine toate
particularităţile trupului
celor doi generatori.
La plante şi animale, actul unirii, formarea oului, evoluţia
embrionului şi, în
final, naşterea se fac sub influenţe cosmice determinate,
realizate sub
imperiul unor legi fixe. Numai omul se abate de la aceste
legi, prin liberul său
arbitru. Dar totuşi, cu toată ignoranţa omului faţă de legile
morale şi faţă de
exemplele din natură, pe care Domnul i le pune înainte, actul
procreării
trebuie să aibă loc la timpul său, pentru ca şi actul naşterii
să se petreacă
sub privirea unor anumite constelaţii şi influenţa unei
anumite planete.
Actul naşterii la om, mai dramatic decât la animale, în
general este însoţit de
mari dureri. În acele momente femeia mamă zice că renunţă
pentru restul
zilelor ei la orice unire trupească. Dar zilele trec şi uitarea
aşternându-se
peste această durere, unirea are loc din nou, potrivit cu ceea
ce a orânduit
Divinitatea pe pământ.
Într-adevăr este de înţeles plăcerea unirii
trupului celor doi îndrăgostiţi. În
perispiritul lor se produce o descărcare
electrică - pozitivă de la unul şi
negativă de la altul - răspândită reciproc în
perispiritele lor. În acest moment,
spiritul lor simte o senzaţie de fericire, pe care
omul necunoscător al tainelor
lumii nevăzute o atribuie trupului său. Atât de
mare este această fericire,
încât ea întunecă amintirea marilor dureri ale
naşterii. Sub imboldul acestei
plăceri, actul se repetă, pentru a avea loc noi
zămisliri de trupuri, în care săşi
găsească culcuş un spirit, pentru o nouă viaţă
terestră.
Există cazuri când în destinul unor oameni a fost scris să nu
aibă copii,
pentru că, într-o viaţă precedentă, tatăl a avut o conduită
repulsivă faţă de
copii, brutalizându-i până a stins orice iubire din inima lor, ori
pentru că în
altă viaţă femeia nu i-a vrut, căutând mereu să scape de ei,
imediat ce a
constatat că va deveni mamă. În aceste cazuri, cei doi soţi
se vor uni
fiziceşte, dar nu vor avea urmaşi, pentru că dreptaşii lor -
veghind ca destinul
lor să deruleze cât mai fidel planului întocmit sus şi
acceptat de ei când erau
spirite libere în spaţiu - le neutralizează fluidele celulelor
generatoare.
Urmarea este că elementele lor sexuale, lipsite de fluidele
corespunzătoare,
nu se vor atrage, nu se vor putea uni pentru a da naştere
unui ou, murind
înaintea fuzionării lor. Iată pentru ce se zice în popor: „Nu
le-a dat Dumnezeu
copii”. Legea divină, prin reprezentanţii şi slujitorii Tatălui,
nu le acordă
această bucurie, chiar dacă în această viaţă ar dori din tot
sufletul să audă şi
ei spunându-li-se cuvântul magic: „mamă” sau „tată”. Totul
se plăteşte, mai
curând sau mai târziu. Dreptatea Tatălui este veşnică şi se
aplică fără
cruţare.
Spiritul candidat la reîntrupare, însoţit de ghidul său, se
apropie de viitorii săi
părinţi şi stă în preajma lor. Sosind ziua unirii lor fizice, o
forţă a spaţiilor
lucrează asupra celor doi generatori, învăluindu-i cu anumite
fluide, pentru ai
dispune la unire trupească; iar bietul om se supune
asemenea unei
marionete. El crede că este voinţa sa, plăcerea sa, să se
„iubească” cu
partenera lui. Da, această unire este la fel ca altădată, dar
pe când atunci
era o simplă manifestare animalică - mai joasă chiar, fără să
fi avut vreo
urmare - de data aceasta omul se supune unei forţe care îl
îndeamnă, în
vederea unui act divin, pentru un scop ce intră în planurile
Creatorului. Cei
doi soţi s-au unit, crezându-se singuri, şi cu toate acestea
şase martori au
fost de faţă: dreptaşul tatălui, dreptaşul soţiei, spiritul care
se va întrupa,
ghizii celor doi soţi, precum şi marele întrupător. De îndată
ce s-a format oul,
spiritul candidat la întrupare îşi înconjoară mama cu o bandă
eterică şi se
pune în legătură cu oul. De acum începe marea operă
necunoscută de ştiinţa
materialistă.
Voi descrie pe scurt principalele faze ale formării copilului în
pântecele
mamei şi naşterea lui.
Spiritul coborât la întrupare înconjoară cu perispiritul său
trupul viitoarei sale
mame, perispiritul său luând forma unei rochii, strâmtă sus
şi largă în poale,
adică forma unui clopot, a unui trunchi de con. Acest înveliş
fluidic se întinde
din dreptul umerilor mamei, până mai jos de gleznă, capul ei
rămânând liber.
Se ştie - fiind dovedit şi de ştiinţă - că vehicolul fizic al
omului conţine o masă
de fluide electromagnetice. Dintre toate organele corpului
omenesc, cel mai
bogat în fluid este sistemul nervos central şi periferic. Orice
acţiune de
natură fluidică venită din spaţiu, va lucra asupra întregului
corp fizic, dar
sistemul cerebrospinal va răspunde cel mai promt şi mai
puternic la aceste
influenţe. Dacă acţiunile venite din afară vor fi puternice,
encefalul, care este
de o sensibilitate deosebită, va fi penetrat, fluidul său fiind
pus violent în
vibraţie. Vibraţiile neobişnuite ale fluidului cerebral vor
acţiona la rândul lor
asupra cortexului şi a celulelor nervoase. Impresionate
puternic, celulele
nervoase fiind puse în vibraţie cu o putere neobişnuită, se va
produce în ele
o perturbare funcţională, care va sfârşi, în timp mai
prelungit, cu un
dezechilibru mintal. Cum sistemul cerebrospinal este
comandantul
organismului, de la el plecând toate ordinele prin care sunt
dirijate funcţiile
organelor interne, se înţelege că şi aceste organe vor
funcţiona dezordonat.
Astfel, omul va avea mişcări necoordonate, îşi va pierde
orientarea în spaţiu,
dereglându-i-se circulaţia sanguină, secreţiile hormonale,
excreţia etc. Pe
scurt, o dezordine generală, de pe urma căreia va suferi
spiritul, posesorul
acestui trup dezarmonizat.
Cunoscând aceste legi, spiritul coborât la reîntrupare caută
să nu facă nici un
rău mamei sale - din acest moment această femeie îi este
mamă - ferindu-se
să-i înconjoare capul cu perispiritul său. Trunchiul de con
fluidic se află uneori
mai aproape de trupul mamei, alteori mai depărtat, în
funcţie de vârsta
mamei, culoarea pielii, a părului şi ochilor. Dacă mama este
tânără, spiritul
încercuitor stă mai departe de ea, vitalitatea corpului ei fizic
fiind destul de
ridicată. Graţie vitalităţii puternice, spiritul încercuitor,
candidat la întrupare,
trebuie să se ţină la o distanţă mai mare, pentru ca influenţa
perispiritului
său să nu fie resimţită prea puternic de mama sa. Când, din
neatenţie, se
întâmplă acest lucru, mama are dureri de cap şi o
nervozitate neobişnuită.
Dacă mama este mai în vârstă, spiritul înconjurător se
apropie mai mult de
ea, pentru a o influenţa ceva mai puternic, trupul ei
neimpresionându-se ca
cel de 17-20 ani.
Se ştie că persoanele cu ochii negri emit şi primesc mai
puternic fluidele
electrice. Ochii sunt supapele trupului, prin care spiritul
emite valuri de unde
electromagnetice, fermecând sau adormind un om ori un
animal. Dacă
femeia aleasă să fie mamă va avea ochii negri, spiritul sosit
la întrupare va
căuta să păstreze o distanţă mai mare de trupul ei, decât în
cazul când
culoarea ochilor îi este deschisă, pentru ca nu cumva pe
calea ochilor, razele
sale fluidice să influenţeze prea puternic perispiritul mamei
sale. Aceleaşi
considerente le are în vedere spiritul, când mama sa va fi
brunetă.
Când ne pieptănăm, se aud pârâituri şi firele de păr se
zbârlesc,
respingându-se unele pe altele. Prin pieptănare se produce o
frecare între păr
şi pieptene. Din această frecare se naşte electricitate diferită
în păr de cea
din pieptene, generând fulgere microscopice, urmate de mici
tunete,
percepute sub formă de pârâituri. S-a observat însă că părul
negru dezvoltă
mai multă electricitate decât cel blond. Prin urmare, spiritul-
fiu va sta mai
departe de iubita sa mamă brunetă, pentru a nu-i produce
nici o greutate.
În general, cea mai mică apropiere dintre fiu şi mamă este
de câţiva
centimetri, iar cea mai mare nu trece peste un metru de la
suprafaţa trupului
mamei. Spiritul înconjurător nu se va alipi niciodată complet
de trupul mamei
sale, pentru că în acest caz vibraţiile lui, fiind prea apropiate,
izbesc cu putere în
trupul şi perispiritul mamei, cauzându-i prejudicii. O greşeală
făcută din
necunoaştere sau neatenţie poate a vea rezultate
dezastruoase, de care
spiritul rămâne răspunzător în faţa Divinităţii.
Dar în definitiv care este motivul pentru care spiritul nou
venit la viaţa
trupească nu stă deoparte, ci înconjoară trupul mamei sale?
Explicaţia este
următoarea. Viitoarea mamă, în vederea acestei sfinte
misiuni, trebuie să
aibă pregătite anumite condiţii fizico-organice şi sufleteşti.
Aceste condiţii le
asigură spiritul coborât la reîntrupare.
O dată ce spiritul-fiu îşi înfăşoară mama, începe să trimită
raze fluidice către
trupul ei. Aceste raze o pătrund, şi lucrând asupra
perispiritului şi a unor
organe, produc schimbări anatomice şi fiziologice. Astfel
glandele mamare
încep să se dezvolte în vederea marelui scop – producerea
secreţiei lactice.
Organele generatoare se congestionează, trec prin anumite
modificări,
pregătind condiţiile pentru păstrarea embrionului şi
creşterea fetusului. Se
produc o serie de transformări interne, vizibile uneori şi la
exterior - umflarea
buzelor şi picioarelor, pătarea pielii etc. Dar în afară de
pregătirile provocate
de spiritul-fiu, mama este cuprinsă de sentimente şi
dispoziţii sufleteşti, cu
totul diferite de stările ei anterioare. Aceste sentimente şi
dispoziţii o
determină să primească cu plăcere vestea sosirii unei fiinţe
la viaţa
pământească, s-o accepte, s-o iubească şi crească în idei şi
stări sufleteşti
demne de o mamă desăvârşită, să n-o respingă, să nu caute
să scape de ea.
Dacă femeia ar şti ce misiune sublimă îndeplineşte în lumea
noastră
trupească, n-ar mai căuta să abdice de la acest măreţ rol în
mecanismul
vieţii de pretutindeni. Vai de sufletul femeii care va respinge
un spirit căruia
în Cer i-a promis că îi va fi mamă, dar ca om trupesc îl
goneşte, despărţinduse
de el. Amarnic se va căi în spaţiu şi i se va plăti şi ei cu
aceeaşi eliminare,
deşi va arde de dorinţa vieţii trupeşti, pentru avansare,
pentru terminarea
acestei şcoli planetare.
Deşi spiritul înconjurător, spiritul-fiu se ţine la o distanţă
oarecare de femeiamamă,
totuşi el ia contact cu trupul ei în trei regiuni:
1. printr-un fir fluidic se leagă de măduva ei, de aşa-zisul nod
vital, realizând
un contact intim cu perispiritul mamei;
2. prin ombilic se leagă de bazinul în care se va forma căsuţa
lui carnală;
3. se leagă de centrul aflat în partea inferioară a laringelui,
în scorbura unde
se unesc claviculele cu sternul şi unde palpită sufletul,
pentru că aici se
produce un fel de inspiraţie şi expiraţie fluidică, un sorb de
fluide spaţiale şi o
eliminare de fluide uzate.
După cum, peste nouă luni, mama va ţine copilul său drag în
braţe şi îl va
acoperi cu dragostea ochilor săi, tot astfel spiritul-fiu, în cele
nouă luni de zile
cât va ţine gestaţia noii fiinţe umane, o îmbrăţişează pe
dinafară, cu toată
dragostea lui. Ce minune pentru noi, oamenii! Ce fenomen
natural pentru
lumea spaţială! Priveşti la femeia însărcinată şi nu vezi nimic
în jurul ei; ea se
mişcă, se îmbracă şi se dezbracă şi nu simte prezenţa nici
unei materii. Trece
printre oameni, pe lângă obiecte şi nu simte nici o neplăcere.
Cu toate
acestea, duhul este prezent, ca o ceaţă invizibilă în jurul
pântecelui ei.
Mari sunt faptele tale, omule, dar opera spiritului e mai
mare: construirea
noului edificiu trupesc pentru viitoarea sa viaţă terestră.
Aceasta este marea
sa lucrare. Spiritul este arhitectul propriului său trup, căci
aşa cum îşi va
aşterne, aşa va „dormi” în haina sa carnală. Or pentru
împlinirea acestei
opere el are nevoie de fluide spaţiale, pe care le are la
dispoziţie din oceanul
fluidic înconjurător.
În afară de aceste fluide libere, spiritul-fiu are nevoie şi de
fluidele umanizate
ale mamei sale. El ia cu precauţie, cu răbdare, puţin câte
puţin, din fluidele
mamei, lucrând cu ele asupra oului, determinându-l să se
dividă, să crească,
să ia treptat forma umană, să-şi organizeze rând pe rând
diferitele organe.
Această absorbţie de fluide umane se face noaptea, de la
mamă, când trupul
ei doarme, în aşa fel încât să nu aibă repercusiuni asupra
acestuia. Spiritul
mamei, aflat în afara trupului său adormit, oferă cu dragoste
fluid din fiinţa
sa trupească şi perispirituală, pentru a ajuta spiritul-fiu, la
opera sa
constructoare.
Dar spiritul-fiu are nevoie şi de fluidele tatălui, pentru ca
legătura iubirii să se
împânzească şi cu ceva de la tată. În perispiritul mamei
predomină fluidul
electric negativ, la tată predomină fluidele pozitive. Operele
Creatorului sunt
totdeauna armonizate prin împerecherea contrariilor, a
pozitivului cu
negativul. Spiritul sosit să-şi construiască reşedinţa în care
va sălăşlui ani de
zile, trebuie să aibă la dispoziţie şi fluid pozitiv şi fluid
negativ, procurat de la
ambii părinţi. Pe când fluidele mamei le absoarbe noaptea,
pe ale tatălui le
absoarbe ziua.
Există cazuri când spiritul înconjurător, spiritul-fiu, absoarbe
fluide umanizate
într-o cantitate mai mare de la tată decât de la mamă. În
acest caz, fizicul
copilului va semăna mai mult cu tatăl decât cu mama. Dacă
mama oferă mai
mult fluid umanizat, copilul va semăna mai mult cu ea. Când
proporţiile
furnizate de cei doi părinţi sunt aproximativ egale, trupul
copilului va avea
caractere fizice comune celor doi părinţi. Dar există cazuri
când un copil nu
seamănă nici cu tata, nici cu
mama, ci cu una din rudele apropiate - văr, unchi etc. În
acest caz spiritul-fiu
a absorbit mai multe fluide de la acea rudă a părinţilor săi,
persoană de care
e legată printr-o existenţă comună şi drăgăstoasă dintr-o
viaţă anterioară.
Iată înţelesul real al marii taine a eredităţii. Cât s-a discutat,
cât s-a scris
despre această problemă importantă şi câte ipoteze şi
presupuneri nu s-au
elaborat, pentru explicarea acestui fenomen spiritual,
general în viaţa fizică
minerală, vegetală, animală şi umană. Pornind de la date
fizice, nu se poate
ajunge la o concluzie reală în explicarea unui fenomen cu
rădăcini adânci în
lumea spirituală. Cu toate că efectul fenomenului eredităţii
este vizibil în
planul fizic, cauzele îşi au rădăcinile în materia invizibilă a
spaţiilor. Numai
când savantul va cunoaşte fizica şi chimia fluidelor lumilor
spaţiale, când va
descoperi materiile metafizice, energiile care le animă şi
legile care le
guvernează, va găsi soluţia tuturor fenomenelor încă
nedescifrate.
Ceea ce este interesant şi sublim, în acelaşi timp, e faptul că
ziua spiritul-fiu
îşi înconjoară mama, iar noaptea, mama părăsindu-şi trupul,
vine şi îşi
înconjoară spiritul-fiu; astfel, de la o vreme, se realizează o
înconjurare
reciprocă în jurul trupului matern. Înţelesul tainic al acestor
îmbrăţişări
fluidice alternante este următorul. Ziua, spiritul-fiu primind
anumite fluide
venite din Infinit, le îndreaptă către mamă, care la rândul ei
le concentrează
spre pântecele ei, spre copilul în formare. Noaptea, spiritul
mamei absoarbe
din spaţiu anumite fluide, pe care le revarsă asupra
perispiritului spirituluifiu.
Spiritul-fiu cât şi spiritul-mamă contribuie astfel la o operă
comună. Toate
aceste acţiuni se concentrează asupra pruncului, care prin
hrănirea continuă
cu diferite fluide şi cu substanţele asimilate din sângele
mamei, se dezvoltă
foarte rapid.
În timpurile străvechi, tainele naturii erau bine cunoscute.
Viitoarea mamă
avea grijă să-şi aşeze patul în direcţia est-vest, şi anume cu
picioarele la
răsărit şi cu capul la apus, aşa după cum a rămas obicei de a
se aşeza mortul
cu faţa la răsărit. Scopul urmărit era următorul. Se ştie că
marele curent
cosmic, după ce a înconjurat Soarele, vine să înconjoare şi
planeta noastră.
Direcţia acestui curent este la început de la răsărit la apus,
dar de la o vreme
se ridică pe unul din meridiane spre nord. Este bine ca trupul
femeii
însărcinate să fie aşezat pe axa curentului cosmic, astfel ca
acesta să intre
prin picioarele sale, să străbată trupul şi să iasă prin
creştetul capului, adică
în acelaşi sens în care se retrage spiritul din trup, la moartea
acestuia.
Cu câtă sfinţenie mânca, bea, dormea şi trăia mama pe
acele vremuri! După
ce patul era direcţionat în felul descris mai sus, somnul ei
trebuia să aibă loc
imediat după apusul soarelui, adică din momentul în care se
întuneca şi până
când începea să se lumineze de ziuă, dar negreşit înainte de
răsăritul
soarelui. Noaptea, perispiritul ei se încărca cu fluide spaţiale
cosmice, iar
ziua acumula fluide solare şi terestre.
Cu câtă dragoste şi respect îşi privea soţul perechea iubită,
aflată în această
situaţie nobilă şi importantă. O îngrijire deosebită îi acorda
prin vorbe, fapte
şi atitudine, scutind-o de orice emoţie
violentă sau supărare, şi hrănind-o cu alimente consistente şi
în cantităţi
mici. Soţul se separa de soţie, pentru a nu împiedica, prin
apropierea lui,
desfăşurarea fenomenelor oculte de care avea cunoştinţă,
fără să cunoască
amănunţit mecanismul lor. Orice contact fizic era interzis în
timpul sarcinii
soţiei, pentru a nu produce spasme interne, care ar fi
comprimat puiul uman,
în formare în pântecele mamei, iar pe de altă parte, spasmul
erotic trimite
fluide de ordin inferior către copil,
contribuind la nefericirea fizică şi intelectuală a viitorului om.
Cât de
înţelegători erau oamenii în
acele vremuri, sufletul lor fremătând la vibraţiile venite din
spaţiu, deşi trăiau
într-o epocă lipsită
de tehnica civilizaţiei de azi!
Am spus că spiritul-fiu absoarbe fluide de la părinţi, pe care
concentrându-le
până la o cvasimaterializare, îşi făureşte trupul, fetusul din
pântecele mamei.
Pe când absorbirea de fluide materne se face uşor, spiritul-
fiu fiind în
preajma mamei, absorbirea de la tată este mai dificilă,
pentru că el nu este
mereu prezent. Absorbirea fluidelor paterne se face fără
ştirea tatălui, ca om,
îndeplinindu-se la orice distanţă s-ar găsi tatăl de soţie şi de
viitorul său fiu.
Într-adevăr, tatăl ziua se duce la birou, la cafenea, la club,
jucând o partidă
de cărţi, ori e plecat departe, prin alte ţări, cu misiuni sau
afaceri. Oriunde sar
afla, la orice distanţă în jurul pământului, spiritul-fiu, ajutat
de fraţi
spaţiali, absoarbe fluid din corpul fluidic al tatălui său.
În această privinţă, intervine o problemă foarte grea pentru
bietul spirit-fiu:
felul cum îşi duc viaţa părinţii săi. În perioada când soţia este
însărcinată, se
cere ca ambii părinţi să trăiască după o anumită conduită.
Astfel mama se va
sili să nu se supere, să-şi impună un calm deplin, pentru că
supărarea ei va
produce furtuni, perturbări în perispiritul ei, împiedicând
spiritul întrupător în
opera lui constructivă; pe de altă parte, materia furtunos
procurată de mamă
va dăuna la alcătuirea perfectă a trupului micuţei făpturi. Se
mai cere ca
mama să nu obosească, pentru că o activitate corporală
prelungită îi
slăbeşte trupul, având repercusiuni asupra perispiritului său
şi deci asupra
copilului din pântecele ei. Aşadar se cere odihnă, dar fără a
se cădea în limita
opusă, şederea prelungită fiind la fel de dăunătoare. Între o
activitate
încordată şi o şedere dusă până la trândăvie e de preferat
cea dintâi. Însă
calea de mijloc este cea mai favorabilă. Muncă, mişcare - dar
nu până la
oboseală, până la sleirea trupului. Se mai cere ca simţurile,
în special văzul şi
auzul să fie plăcut impresionate pe tot timpul sarcinii.
Natura, prin peisajele
ei încântătoare - munte, pădure, litoral - oferă imagini care
prin ochii şi
perispiritul mamei penetrează copilul, contribuind foarte
mult la alcătuirea
perfectă şi armonioasă a trupului său. Vorbele blajine şi
frumoase, vibraţiile
armonioase, muzica melodioasă, au de asemenea un ecou
puternic în fiinţa
plăpândă din sânul mamei.
Contribuţia tatălui, prin fluidele sale, la alcătuirea trupului
copilului său, este
la fel de importantă ca şi cea a mamei. Viaţa cuminte, calmă
şi rezonabilă, a
tatălui va avea urmări fericite pentru viitorul său copil. Soţul
trebuie să evite
nopţile pierdute la bar sau la masa verde a jocurilor de
noroc; el trebuie să
respecte orele de somn, să nu transforme noaptea în zi, căci
lipsa de somn
aduce slăbiciunea perispiritului său, care ştim că îşi
primeneşte fluidele uzate
noaptea, când trupul său doarme. Alimentaţia tatălui trebuie
să fie, în tot
timpul sarcinii soţiei sale, calculată, simplă şi uşoară.
Băuturile alcoolice,
tutunul, cafeau şi condimentele vor acumula o anumită
varietate de fluide în
perispiritul său, iar acesta va emite unde vibratorii nedorite.
De asemenea,
agitaţiile sale în domeniul politicii sau al afacerilor, lovesc
nevinovata fiinţă
pe cale de formare, contribuind la nefericirea sa. Se cade ca
tatăl să fie
conştient că vibraţiile şi fluidele pe care le răspândeşte în
jurul său trebuie să
fie armonioase şi benefice trupului uman, ele reflectându-se
în alcătuirea
embrionului.
Iată marea misiune a părinţilor în procesul reîntrupării unui
spirit, sosit în
mijlocul lor în calitate de copil, având o mare
responsabilitate faţă de legile
divine. Cu măsura cu care ai măsurat, ţi se va măsura la
timpul întrupării
tale. Ferice de mama care pune toată grija să prepare calea
viitorului copil!
Ferice de tatăl care pune toată atenţia să nu se facă vinovat,
prin conduita
sa, de vreo slăbiciune sau malformaţie a viitorului copil!
Nouă luni de zile spiritul-fiu a lucrat cu atenţie şi dragoste
asupra mamei şi
asupra trupului din pântecele ei. Dar a sosit momentul
naşterii, spiritul-fiu
îndepărtându-se cât mai mult de trupul mamei sale - până la
trei metri. Când
micul trup a pornit spre lumina zilei, spre viaţa terestră,
perispiritul spirituluifiu
se desparte în două jumătăţi. Imediat ce a ieşit copilul,
spiritul-fiu îl
înconjoară, iar cele două jumătăţi ale perispiritului se
reunesc în jurul său.
Nouă luni de zile duhul şi-a înconjurat şi înfăşurat mama; de
acum, ani de
zile mama va îmbrăţişa trupul copilului ei, animat de duhul
fără de care ar
rămâne inert, ca o bucată de carne atârnată în cuiul unui
măcelar.
Vechea înţelepciune - obţinută în veacuri prin revelaţie şi
stabilită prin
observaţii – recomandă prezenţa unui număr mic de
persoane în camera de
naştere. Privirile, gândurile şi sentimentele celor prezenţi
produc valuri de
fluide magnetice, electrice şi spirituale, care au consecinţe
asupra trupului
sensibil al copilului, asupra mamei şi spiritului-fiu care
pândeşte momentul
de a-şi lua în stăpânire trupul, casa de lut, în care va vieţui
pe acest pământ.
Moaşa şi un ajutor - două sunt suficiente, fără să umble
forfota, fără agitaţie,
ci totul să fie orânduit din vreme şi toate aşezate de partea
capului mamei,
adică spre apus. Nu e bine să se umble pe la partea opusă,
spre răsărit,
adică în jurul picioarelor lăuzei, pentru că este perturbat
curentul divin, venit
dinspre răsărit, care acum, mai mult ca oricând, are o
influenţă hotărâtoare
asupra pruncului ce vine cu un strigăt, cu o primă respiraţie
la viaţa
trupească a pământului.
Mama fiind aşezată cu capul spre apus, primeşte curentul
cosmic de la
picioare. În momentul ieşirii la viaţa terestră, copilul
primeşte curentul divin
de la cap spre picioare, asemenea unei binecuvântări a
Tatălui ceresc,
asemenea unui prim sărut în noua sa carieră.
Acest uriaş curent divin a pornit de la Tatăl, străbate
cosmosul, înveleşte
universurile, înconjoară rând pe rând galaxiile, sistemele
solare, ajunge la
fiecare planetă, învăluie şi întreţine cu viaţă, mişcare şi
vibraţie tot ce se află
pe corpurile cereşti, pentru a se întoarce la Tatăl.
Diri soarele nostru, din centrul sistemului nostru planetar,
soseşte un al
doilea curent – curentul solar. Acesta are o influenţă specială
asupra vieţii şi
a evoluţiei. În fine, trecând prin atmosfera fluidică din jurul
pământului, cei
doi curenţi iau din spaţiu, din zona unde a sălăşluit spiritul
care se
întrupează, o coloană de fluid care va avea imprimată în ea
toate gândurile
şi sentimentele, chintesenţa tuturor acţiunilor acestui spirit
în nesfârşita sa
carieră umana. Acest curent fluidic, al propriei esenţe
evolutive a fiecărei
entităţi spirituale, îl vom numi curentul terestru.
Aşadar, în momentul naşterii copilului, entitatea spirituală
primeşte trei
influenţe - cei trei magi de la răsărit - fiind scăldat de un
curent care conţine
trei feluri de fluide: divine, solare şi terestre. Prin întrupare,
fiecare entitate
spirituală primeşte trei forte, oferindu-i o anumită tărie, cu
care va lucra de
acum încolo asupra trupului său, asupra casei sale.
Curioasă casă, pentru că în orice casă omul se adăposteşte
în interiorul ei, pe
când aici spiritul stăpân stă deocamdată afară, în jurul
trupului său, luând în
definitiv tot o formă umană, dar ceva mai mare. Încă din
prima secundă a
ieşirii pruncului din întunericul matricei la lumină, acest om
fluidic, ce
înconjoară micuţul trup, se leagă printr-un cordon fluidic cu
bulbul rahidian.
Orice spirit este legat de trupul său prin bulb sau
mielencefal, punctul prin
care măduva spinării se leagă cu encefalul.
Odată distrus acest punct printr-o înţepătură de ac sau prin
spânzurare, omul
moare trăznit, spiritul fiind rupt de trupul său. Casapii de la
abator lovesc cu
cuţitul în acest punct biata vită, care dintr-o singură lovitură
se prăbuşeşte la
pământ.
Spiritul va lucra asupra întregului său trup, dar mai ales
asupra sistemului
cerebrospinal, lucrare executată conform destinului său.
Aflat în faţa unui
destin mai trist, spiritul lucrează cu durere asupra
encefalului său, făcând din
el un instrument rudimentar, un pian dezacordat, prin care
nu se poate
manifesta, deşi cunoaşte multe. Aşadar, spiritul lucrează la
propria sa
nefericire, ca om pe pământ; e trist şi dureros, dar aşa e
destinul şi spiritul
nu se poate abate, pentru că este asistat de o entitate
spirituală mai
puternică, despre care vom vorbi îndată.
Chiar dacă spiritul-fiu nu vrea să facă ceea ce a jurat sus în
Cer - adică să-şi
făurească un trup conform destinului său - o va face curentul
terestru.
Această coloană fluidică aduce toată forţa, chintesenţa
evoluţiei sale din
vieţile anterioare şi nu va îngădui spiritului să construiască
altceva decât
ceea ce corespunde gradului său evolutiv.
Un spirit inferior, cu toate că vrea, nu poate să-şi alcătuiască
un trup sensibil,
care să-i redea fidel voinţa şi gândirea. Un duh superior
deţine toată
cunoştinţa de a-şi făuri un trup admirabil, care să manifeste
corect
sentimentele şi gândurile sale. Trupul său subtil şi sensibil va
putea înregistra
şi o parte din influenţele lumilor eterice.
Spiritul-fiu a sosit din primul moment al producerii celulei-ou.
El îşi înconjoară
mama, pentru a o pregăti şi pentru a împmmuta materie
fluidică de la ea.
Dar în afară de această prealabilă operă - chiar din prima
secundă a sosirii
sale - spiritul se pune în legătură printr-un fir fluidic cu
celula-ou din
pântecele mamei. La capătul său, acest fir înfăşoară oul de
jur-împrejur, şi pe
măsură ce oul creşte şi se divide devenind o masă celulară,
firul se îngroaşă
mereu devenind un cordon fluidic prin care se stabileşte un
raport din ce în
ce mai complex între spiritul care urmează să se întrupeze şi
fetusul din
pântecele mamei. Prin acest cordon fluidic, spiritul
înconjurător trimite mereu
fluide embrionului, provocând divizări celulare, anumite
direcţii de creştere şi
calităţi de celule, acordând o atenţie deosebită celulelor care
vor forma
sistemul cerebrospinal.
Calitatea, rezistenţa şi dimensiunea fizică a viitorului copil
depind de materia
trimisă din exterior
de spiritul-fîu. Aceste forţe, aceste fluide nu sunt trimise
către interior la voia
întâmplării, ci după
un plan prestabilit, conform hotărârii luate în faţa Juriului
suprem, deci
potrivit cu destinul spiritului venit la viaţa terestră. Aşadar,
toată dezvoltarea
embrionului din pântecele mamei se face sub coordonarea şi
acţiunea
puternică a spiritului din afară.
Dar la opera de construcţie a trupului, în care va sălăşlui ani
de zile spiritulfîu,
contribuie şi alte forţe, intervin şi alte influenţe, pe care le
voi descrie în
cele ce urmează.
Din cele expuse până acum, constatăm că pruncul - adorat şi
strâns cu drag
de mamă la pieptul ei - a fost opera a trei entităţi: tata,
mama şi fiul, iar cele
trei ursitoare, de care vorbesc legendele populare, sunt cei
trei curenţi -
divin, solar şi terestru - veniţi să îmbrace vehicolele noului-
născut. După felul
cum au lucrat aceşti factori, copilul va avea un trup frumos,
normal sau
hidos, va avea o inteligenţă vie sau redusă, va fi sensibil sau
grosolan.
Zilele se vor înşira, iar mama îl va îngriji şi hrăni, oferindu-i
materie terestră,
pentru ca lutul să crească. În aceeaşi măsură în care trupul
se măreşte,
perispiritul, corpul fluidic extern se măreşte în volum,
absorbind mereu din
spaţiu materie fluidică identică. Această absorbţie se face
graţie unei
pulsaţii, a unei mişcări de apropiere şi depărtare a
perispiritului de trupul
său, un fel de flux şi reflux, asemănător respiraţiei. Într-
adevăr, când copilul
inspiră, perispirirul se apropie de trupul pe care-1 înconjoară,
trimiţând un
val de fluid în interiorul său. În momentul expiraţiei copilului,
perispirirul se
depărtează de trup, absorbind din spaţiu fluidul necesar lui şi
trupului său.
Prin această acţiune continuă, spiritul-fiu, învăluit de
perispirirul său,
năvăleşte puţin câte puţin în profunzimea trupului său.
Procesul acesta se
înfăptuieşte timp de şapte ani, când, în fine, spiritul-fiu a
pătruns complet în
trup. Din acest moment, spiritul - din exterior copilului - a
devenit interior.
Dacă până acum, chiar în timpul zilei, mai avea raport cu
lumea sa spaţială,
de acum spiritul nu mai vede în afara temniţei sale carnale
decât lumea
fizică înconjurătoare, prin ferestrele celor cinci simţuri. Dar
pentru că această
izolare de lumea cerească pe tot restul vieţii pământeşti ar fi
insuportabilă,
divinul Creator a orânduit ca noaptea spiritul să iasă din
temniţa sa şi să reia
contactul cu lumea invizibilă a spaţiilor, pentru a se fortifica
şi strânge puteri
să suporte întunericul şi suferinţa captivităţii zilei următoare.
Noaptea, ieşind din trupul său, spiritul recunoaşte că este un
spirit captiv,
legat prin cordonul fluidic de corpul său fizic. Spre ziuă intră
în trup şi nu mai
ştie nimic de lumea invizibilă, de feeria şi muzica sublimă a
spaţiilor.
Uneori, cei din jurul copilului de 4-5 ani iau cunoştinţă de
povestirile sale
bizare. Spiritul copilului fiind exterior, duce oarecum o viaţă
semi-spirituală,
având amintiri pe care le comunică sistemului cerebral.
După vârsta de şapte
ani, când spiritul se îngroapă complet în lut, copilul nu mai
are această
clarvedere.
Am arătat că spiritul este asistat de un frate mai bătrân în
evoluţie. Este
ghidul său, fără nici un rol în opera construirii trupului
pupilului său. Dar o
dată cu ei a venit din înălţimea Cerurilor, din sferele
superioare fluidice ale
pământului, un mare spirit, un mare savant, numit
mesagerul întrupâtor. El a
coborât pentru a prezida şi contribui prin ştiinţa sa, prin
poveţele sale şi prin
coordonarea fluidelor, la întruparea mai multor spirite
încredinţate lui.
Mesagerul întrupător stă la distanţă şi de acolo conduce
întreaga activitate. Îi
învaţă, îi îndeamnă sau corijează pe cei care încep acţiunea
de înconjurare a
trupului femeii-mamă şi mai târziu a copilului. Conduce,
vorbeşte – prin
graiul gândirii - ordonând celor care i-au fost încredinţaţi.
Dar în afară de învăţătura dată ucenicilor săi, mesagerul
întrupător adună
anumite fluide din spaţiu şi le îndreaptă către spiritele la a
căror reîntrupare
asistă. Prin urmare, în afară de acţiunea proprie a spiritului
înconjurător, a
spiritului-fiu, şi mai presus de ea, se adaugă acţiunea
puternică a
mesagerului întrupător.
Mesagerul întrupător îndreaptă către fiecare spirit-fiu un fluid
de calitate
diferită, pentru că destinele lor sunt diferite. Prin înaltele sale
cunoştinţe,
prin marea sa putere spirituală, mesagerul întrupător ţine
sub controlul său
executarea punct cu punct a destinului fiecărui spirit. De
justa aplicare a
ordinelor mesagerului întrupător este răspunzător spiritul-
dreptaş, care fiind
prezent, controlează toată seria fenomenelor şi prefacerilor
din trupul
mamei, cât şi din embrionul aflat în
pântecele ei.
Acţiunea spiritului-fiu asupra mamei sale şi a viitorului său
trup are
coeficientul zece, iar acţiunea mesagerului întrupător are
coeficientul nouă
zeci. Prin urmare, acţiunea de reîntrupare este făcută de
mesagerul
întrupător într-un procent de nouă zeci la sută.
Aceasta este regula generală. Există situaţii când spiritul ce
se va reîntrupa
este o mare lumină a spaţiilor, venind ca misionar printre
fraţii săi trupeşti,
pentru a-i ridica şi produce o schimbare moral-spirituală
printre ei. În acest
caz spiritul-fiu este atât de puternic, cunoscător şi conştient
de
misiunea sa, încât pregăteşte el însuşi prefacerile mamei şi
lucrează la
alcătuirea viitorului său trup.
Pe lângă acţiunea mesagerului întrupător asupra
dimensiunii, formei şi
structurii organelor micuţului trup, rolul său de căpetenie
este de a
determina sexul fetusului - masculin sau feminin, învăluită
într-un mister,
această acţiune este exercitată chiar din primele momente
ale construirii
fetusului.
Se ştie că entităţile spirituale n-au sex, că sunt identice sub
acest raport,
între ele diferind doar potenţialul electric, la unele mai mult
pozitiv iar la
altele mai mult negativ. Cu toate acestea, când coboară la
viaţă terestră
îmbracă o haină - când masculină, când feminină, în funcţie
de scopul
urmărit. Aşadar, sexul este determinat de necesităţile
evoluţiei entităţii
spirituale.
Un spirit cu o încărcătură fluidică preponderent pozitivă va
îmbrăca în câteva
întrupări un trup masculin, după care într-una sau două
întrupări ia şi un trup
feminin. După aceea revine la filiera sa de întrupări
bărbăteşti. Prin urmare,
după serii de întrupări bărbăteşti, se intercalează câte o
formă feminină.
Spiritele al căror corp este încărcat preponderent cu fluide
electrice negative
vor fi femei în 7-9 întrupări, după care vor lua o formă
masculină. Ele revin la
seria de întrupări feminine, după care iau din nou o formă
masculină, şi aşa
mai departe.
Cineva ar putea întreba: „Dar cine determină, în destinul
omului, sexul şi
cum de se menţine pe pământ un raport aproape constant
între oamenii de
sex masculin şi cei de sex feminin?”
Răspunsul este următorul. În Cer, ca şi pe pământ, e
orânduit principiul
diviziunii muncii. Am arătat că lumea spaţiilor, a atmosferei
fluidice a
pământului, este împărţită în două: lumea oamenilor şi
lumea îngerilor.
Oamenii sunt elevi, fac şcoală; îngerii sunt profesorii, care
predau lecţii şi
guvernează, pregătind evoluţia a tot ce se află pe pământ -
mineral, vegetal,
animal şi uman.
Lumea îngerilor, a celor care conduc evoluţia globului nostru
cu tot ce se află
pe el, este împărţită în grupe, ranguri şi funcţii deosebite.
Una din
numeroasele funcţii ale acestor strălucitoare spirite este
menţinerea ordinii,
a echilibrului dintre sexe pe suprafaţa pământului, fie la
animale, fie la om.
Urmărind această orânduire, ele caută ca întrupările să se
facă astfel ca un
sex să nu depăşească prea mult pe celălalt.
La un moment dat, într-o ţară, provincie sau oraş pot să fie
mai mulţi bărbaţi
decât femei; totuşi
raportul este menţinut pentru că în altă localitate, provincie
sau ţară,
numărul femeilor este mai
mare decât al bărbaţilor. Este posibil ca în anumiţi ani - de
regulă după
marile războaie, când cad
în luptă mulţi bărbaţi şi rămân multe văduve - pe tot globul,
să fie mai multe
femei decât bărbaţi,
dar raportul se restabileşte imediat, născându-se după
război mai mulţi
băieţi decât fete. Toată
această orânduire, contabilitate cerească, este urmărită şi
determinată cu
mare grijă de cei care au
această misiune importantă.
În Forul Judecătorilor supremi asistă şi Guvernatorul suprem
al întrupărilor. El
primeşte de la subalternii săi ordinea numerică pentru un
anumit timp, şi
când observă că s-a depăşit prea mult numărul unui sex,
intervine,
modificând ordinea întrupărilor, până când se va restabili
echilibrul. Totul e
ordonat, totul e prevăzut şi executat după un anumit plan.
În lumea spiritelor care conduc destinele oamenilor de pe
pământ, există o
categorie de entităţi cu misiunea de a determina forma
trupului unui duh,
conform cu planul destinului alcătuit de Juriul suprem. Există
trei mari
modele de trupuri, îmbrăcate de spirit în funcţie de destinul
său:
1. o formă pentru entităţile spirituale destinate unei vieţi
obişnuite, comune;
2. o formă pentru duhurile ce vor cultiva ştiinţele şi artele;
3. o formă pentru entităţile spirituale cu o misiune moral-
spirituală.
Trupul fiecărui om este încărcat cu anumite categorii de
fluide, organele sale
fiind astfel alcătuite
încât să corespundă uneia din aceste trei mari categorii de
vieţi terestre. Dar
între aceste trei forme predestinate se găsesc o infinitate de
modele de
trupuri, corespunzând ispăşirii greşelilor din trecut,
îndeplinirii unor anumite
funcţii sociale ori câştigării unor aptitudini.
După spusele cunoscătorilor acestor adevăruri spaţiale,
există serii
catalogate de modele fluidice, dăruite de aceşti mari
diriguitori destiniali;
modele avute în vedere de mesageml întrupător, spiritul
care se va întrupa şi
ghidul său. Nici o abatere nu este îngăduită, neatenţia unuia
dintre ei va fi
greu sancţionată, căci totul în univers trebuie să meargă
armonios şi după un
plan preconceput.
Prin urmare, la reîntruparea unui duh au contribuit tatăl,
mama, duhul însuşi
şi mesagerul întrupător. Dar în afara acestor patru forţe,
intervin influenţe de
un ordin îndepărtat, importante totuşi, prin marea lor putere.
Este vorba de
influenţa planetelor din sistemul nostru solar. Într-adevăr, în
vorbirea comună
a popoarelor se spune de un om fericit: „Sub ce stea bună s-
a născut!” sau
de un om nenorocit: „Vai de steaua lui!”
Vorbele acestea - transmise din veacuri nesfârşite prin grai
viu - îşi au
înţelesul lor tainic. În tot timpul gestaţiei copilului în
pântecele mamei,
sosesc din spaţiile siderale raze fluidice de la stele şi
planete. Dar influenţa
cea mai puternică vine de la planeta aflată, în momentul
naşterii copilului, la
meridianul sau în vecinătatea meridianului locului naşterii
sale, contribuind
într-o anumită măsură la destinul omului, la felul cum îi va fi
trupul. După
gradul evolutiv al acestei planete, după undele vibratorii
pornite de la ea şi
sosite pe pământ, trupul viitorului copil va fi: sănătos, debil
sau bolnav;
frumos sau urât; va avea un sistem cerebral redus sau
admirabil, şi aşa mai
departe.