Sunteți pe pagina 1din 10

Zeii Olimpului

Rhea

Rhea s-a căsătorit cu titanul Cronos şi a avut şase copii: Demeter, Hades, Hera, Hestia, Poseidon şi Zeus.
Deoarece Cronos îşi mânca copiii, a hotărât să-l salveze pe cel din urmă. Astfel, Zeus a fost singurul care
a scăpat de mania tatălui şi cel care l-a şi detronat.

Cronos

Cronos, fiul lui Uranus şi al Gaiei, este cel mai tânăr dintre cei 12 Titani. Soţia sa Rhea s-a numărat tot printre
titani. Copiii lor au fost Demeter, Hestia, Hera, Hades, Poseidon şi Zeus.

Zeus

Astfel, Zeus, divinitatea suprema, era considerat stapanul Universului si personifica cerul, fiind de asemenea si
protectorul intregii naturi, al bunastarii oamenilor si al vietii sociale. Chiar si numele lui (insemnand "cel plin de raze,
stralucitorul") ii atesta calitatea de zeitate celesta. Atributul lui era fulgerul. Era sotul Herei si tata a numerosi zei si
semizei. Statuia lui sculptata de Fidias pentru templul din Olimp a fost una din cele sapte minuni ale lumii antice.
Romanii il numeau Iuppiter.

Hera

Hera (Iunona la romani) era regina zeilor, patroana a casatoriei si a maternitatii, personificare feminina a cerului, dar si
a pamantului si protectoare a ogoarelor. Extrem de geloasa, ea se razbuna adesea pe cuceririle sotului sau Zeus. Era
reprezentata ca prototipul unei frumuseti robuste.

Ares

Ares, fiul lui Zeus si al Herei, era zeul razboiului nedrept si sangeros. L-a avut impreuna cu zeita Afrodita pe Eros
(Cupidon). Corespondentul roman, Marte, era la inceput si divinitate agrara, careia ii era inchinata prima luna a
primaverii, martie. Traditia ii atribuie paternitatea lui Romulus si Remus.
Hefaistos

Celalalt fiu al Herei era Hefaistos (la romani se numeaVulcan), divinitate a focului si a metalelor, care avea ateliere in
fundul vulcanilor, unde faurea arme pentru cei mai mari eroi legendari. Mama sa, vazand cat era de urat, a vrut sa-l
inece si l-a aruncat in ocean. Salvat, zeul a ramas insa schiop, defect accentuat de o lovitura primita de la Zeus. Ca sa se
revanseze, tatal sau i-a oferit-o de sotie pe frumoasa Afrodita.

Demetra

Demetra, zeita recoltei, agriculturii si fertilitatii, i-a daruit lui Zeus o fiica, pe Persefona, rapita de Hades si dusa in
Infern. Stapanul zeilor a hotarat mai apoi ca aceasta sa stea noua luni cu mama sa si trei cu Hades. Echivalentul roman
al acestei zeite este Ceres.

Persefona
Persefona este în mitologia greacă zeiţa care stăpâneşte în timpul iernii, alături de Hades, lumea umbrelor, fiind însă în
timpul verii şi zeiţa fertilităţii. În mitologia romană, Persefona este venerată sub numele de Proserpina.

Hades

Hades, zeul împărăţiei subpământene, fiul lui Cronos şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Hades a fost
înghiţit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Când s-a făcut
împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades
sălăşluia în împărăţia umbrelor, pe care o cârmuia alături de soţia sa, Persefona (în legătură cu răpirea Persefonei vezi
şi Demeter). El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele
Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus.
Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai
adesea el era invocat sub numele de Pluton (Zeul cel bogat), aluzie la bogăţiile nemăsurate care se ascundeau în
măruntaiele pământului. Hades este şi un nume sinonim cu împărăţia subpământeană pe care o stăpâneşte zeul cu acest
nume. După diferite surse mitologice, această împărăţie cuprinde Tartarul, Câmpia Asfodelelor, şi tărâmul paradisiac
destinat eroilor şi celor favorizaţi de zei, precum şi sufletelor oamenilor virtuoşi - Elysium sau Câmpiile Elizee.

Poseidon

Poseidon era zeul marii, responsabil de producerea cutremurelor, a furtunilor de pe mare si a eruptilor vulcanice, dar si
protector al marinarilor, al pescarilor si al acelora ce doreau sa cunoasca marea. Era reprezentat ca un barbat voinic, cu
barba, coroana si tinand in mana semnul sau distinctiv: tridentul. In mitologia romana apare sub numele de Neptun.
Hestia

Despre Hestia nu se cunosc multe legende. Tot ce se stie despre ea este ca i-a refuzat pe Poseidon si, mai tarziu, pe
Apollo si a cerut fratelui sau dreptul de a ramane fecioara pentru totdeauna. Ea simboliza puritatea focului din vetre, a
focului care ardea jertfele muritorilor. Mult mai cunoscuta este zeita romana Vesta, cu care se identifica si careia ii era
inchinat un templu pe colina Palatinului din Roma, unde slujeau preotese numite vestale.

Metis
Fiica lui Oceanus şi a lui Tethys şi prima soţie a lui Zeus. Cu ajutorul ei, Zeus l-a silit pe Cronos să-şi verse înapoi
copiii înghiţiţi. Fiindcă i se prezisese că avea să fie detronat de copilul pe care i-l va naşte Metis, Zeus a înghiţit-o la
rându-i pe Metis, care era însărcinată. La împlinirea termenului, din capul cerescului părinte s-a născut Atena.

Athena

Atena "cu ochi de azur" era zeita intelepciunii, a razboiului dar si, in acelasi timp, protectoare a artelor, mestesugurilor
si pacii. A fost nascuta, potrivit legendei, din capul tatalui sau, Zeus, care isi inghitise prima consoarta, pe Metis. Nici ea
nu a acceptat sa se marite, lucru care i-a adus denumirea de Pallas ("fata tanara, curata"). Ei i s-a dedicat magnificul
templu Parthenon din orasul ce ii poarta numele si a carei protectoare era. Minerva este numele ei roman.
Leto
Leto este în mitologia greacă fiica titanului Keos şi a zeiţei Febe. Fiind iubită de Zeus, ca să scape de gelozia Herei, s-a
ascuns în insula Delos unde a născut doi gemeni: Apollo şi Artemis. În mitologia romană este numită Latona.

Apollo

Apollo, alt fiu al lui Zeus, s-a nascut la Delos, in Grecia. Mama sa, Leto, a fost urmarita de razbunarea Herei si si-a
putut naste fii doar pe aceasta insula care, spune legenda, nu era ancorata de fundul marii. Zeu al luminii si al Soarelui,
al muzicii si al poeziei era maestru al Muzelor si ideal de frumusete masculina. Grecii il considerau si zeu al Binelui si
al Frumusetii, cel ce face pe oameni sa se supuna legilor, aducator de fericire, zeu al sanatatii si tata al lui Asclepios
(zeul medicinei). In Italia a fost adorat dupa ce, la batalia de la Actium, l-ar fi ajutat pe imparatul Augustus sa castige.

Artemis
Sora lui Apollo era zeita Artemis, divinitate a luninii selenare, dar si a castitatii si fidelitatii conjugale, iar ca zeitate
terestra, a vanatorii si a padurilor. Sunt cunoscute mai multe legende in care se arata cruda si necrutatoare atunci cand
este maniata: il transforma in cerb pe vanatorul Acteon, care o surprinsese la baie, iar tanarul este ucis de proprii lui
caini; de asemenea, ucide cele sapte fete ale Niobeei, care se lauda ca avea cei mai frumosi copii (iar Apollo ii omoara
pe baieti). Este identificata la romani cu Diana, reprezentata ca o tanara cu o tolba de sageti si insotita de o caprioara.
Templul ei din Efes a fost una din cele Sapte minuni ale lumii.

Themis

Themis este în mitologia greacă zeiţa dreptăţii; ea poartă în toate reprezentările sale balanţa dreptăţii. Este fiica
zeităţilor Uranus şi Gaia, adică a cerului şi a pămîntului. „Themis” înseamnă "legea naturii" şi era considerată
personificarea ordinii divine, a legii şi a obiceiurilor.
O faptă memorabilă a titanidei Themis este că a mijlocit pe lângă Zeus, în timpul potopului, să se liniştească şi să aibă
milă de singurii oameni care mai supravieţuiau, Deucalion şi Pira, nepoţii ei, care au curăţat de buruieni şi au reaprins
focul sacru. De aceea, această zeiţă a fost mult iubită de grecii antici.
Simbolurile ei sunt balanţa şi sabia.

Moirae
Moirae (Ursitoarele) au fost în mitologia greacă fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei Themis, care controlau destinul tuturor
oamnenilor, din momentul naşterii şi până la moarte. Numele lor era : Clothos, Lachesis si Atropos.
Chiar dacă zeii erau consideraţi nemuritori, până şi puternica Hera avea motive să se teamă de puterea Ursitoarelor.
În vechime erau descrise ca nişte babe urâte, reci şi neiertătoare. Nimic nu putea schimba destinul, iar când Atropos a
tăiat firul vieţii regelui Admetus, din Thesalia, zeul Apollo, care îi fusese păstor în timpul izgonirii din Olimp, s-a rugat
să îi redea viaţa. Moirele nu puteau să modifice firul destinului, dar au promis că regele va trăi numai dacă altcineva îi
va lua locul în târâmul lui Hades. Soţia lui Admetus, Alcestis s-a oferit să ia locul soţului său, dar Heracle prezent ca
oaspete în casa regelui, reuşeşte să o salveze şi reunească familia regelui Admetus.

Mnemosyne
Mnemosyne a fost în mitologia greacă una dintre titanide, fiica lui Uranus şi a Gaiei. Din unirea ei cu Zeus s-au născut
cele nouă muze. Mnemosyne personifica Memoria.

Cele noua muze:

 Calliope - muza poeziei epice


 Clio - muza istoriei
 Erato - muza poeziei erotice
 Euterpe - muza poeziei lirice
 Melpomene ) - muza tragediei
 Terpsichore - muza dansului
 Thalia - muza comediei
 Polyhymnia - muza retoricii
 Urania - muza astronomiei

Maia
În mitologia greacă, Maia este considerată fiica lui Atlas şi a Pleionei şi cea mai mare dintre pleiade. Era cea mai
frumoasă şi mai timidă dintre toate fiicele lui Atlas. Cucerit de frumuseţea ei, Zeus s-a unit cu ea într-o peşteră de
pe muntele Cyllene. În urma acestui fapt Maia l-a născut pe zeul Hermes.
În mitologia romană, însă, Maia reprezintă o divinitate veche de origine obscura. Simboliza, se pare, primăvara. Mai
târziu a fost identificată cu Maia din mitologia greacă.

Hermes
Hermes era fiul lui Zeus si al nimfei Maia si detinea functia de mesager al zeilor. De asemenea, e considerat protector
al comertului, al actiunilor indraznete si chiar al hotilor. A inventat lira, flautul, masurile si greutatile si sportul. A fost
identificat cu zeul roman Mercur. Ca atribute avea sandalele inaripate si caduceul (nuia magica, simbol al pacii si
comertului).

Diona
Diona este un personaj din mitologia greacă. Din unirea ei cu Zeus s-a născut Afrodita.

Afrodita

Ultima, dar cu siguranta nu cea din urma, zeita olimpiana esteAfrodita. La Homer, ea este fiica lui Zeus si a
Dianei, dar o alta legenda spune ca ea s-a nascut din spuma marii, in locul in care cursesera picaturi din
sangele lui Uranus cand acesta fusese lovit de Cronos. Venus la romani, ea era stapana dragostei, a
frumusetii, voluptatii si fecunditatii. Cu numele de Anadiomene ("iesita din mare") este si zeitate
marina, protectoarea marinarilor si a porturilor. Desi era sotia lui Hefaistos, a iubit mai multi zei - Ares
(cu care l-a avut pe Eros), Hermes sau Dionysos - dar si muritori, printre care pe Adonis sau pe Anchise,
tatal lui Enea.

Hermaphroditus

In mitologia greacă , Hermaphroditus sau Hermaphroditos a fost copilul Afroditei şi al lui Hermes . El a fost o
zeitate minoră de bisexualitate şi feminitate . Potrivit lui Ovidiu , s-a născut un chipeş băiat remarcabil. Numele lui este
baza pentru cuvântul hermafrodit .