Laserul

Laserul este un dispozitiv optic care generează un fascicul coerent

de lumină. Fasciculele laser au mai multe proprietăți care le diferențiază
de lumina incoerentă produsă de exemplu de Soare sau de becul cu
incandescență:
• monocromaticitate — un spectru în general foarte îngust de
lungimi de undă;
• direcționalitate — proprietatea de a se propaga pe distanțe mari cu
o divergență foarte mică și, ca urmare, capacitatea de a fi
focalizate pe o arie foarte mică;
• intensitate — unii laseri sunt suficient de puternici pentru a fi
folosiți la tăierea metalelor.
La origine termenul laser este acronimul LASER format în limba
engleză de la denumirea light amplification by stimulated emission of
radiation (amplificare a luminii prin stimularea emisiunii radiației),
denumire construită pe modelul termenului maser care înseamnă un
dispozitiv similar, funcționând în domeniul microundelor.
În limba română formă de plural recomandată de dicționare este lasere;
cercetătorii implicați în acest domeniu preferă însă pluralul laseri.
• Istoric

Principiile de funcționare ale laserului au fost enunțate în 1916 de

Albert Einstein, printr-o evaluare a consecințelor legii radiației a lui Max
Planck și introducerea conceptelor de emisie spontană și emisie
stimulată. Aceste rezultate teoretice au fost uitate însă până după cel
de-al doilea război mondial.
În 1953 fizicianul american Charles Townes și, independent,
Nikolai Basov și Aleksandr Prohorov din Uniunea Sovietică au reușit să
producă primul maser, un dispozitiv asemănător cu laserul, dar care
emite microunde în loc de radiație laser, rezultat pentru care cei trei au
fost răsplătiți cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1964.
Primul laser funcțional a fost construit de Theodore Maiman în
1960 și avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin pompat cu pulsuri
de flash.
Primul laser cu gaz a fost construit de fizicianul iranian Ali Javan
în 1960 folosind un amestec de heliu și neon, care producea un fascicul
cu lungimea de undă de 1,15 μm (infraroșul apropiat), spre deosebire de
laserii actuali cu He-Ne care emit în general în domeniul vizibil, la 633
nm.
• Primul laser românesc

România a fost a patra țară din lume în care s-au realizat laseri,
în urma unor cercetări întreprinse de un colectiv condus de Ion I.
Agârbiceanu (fiul scriitorului Ion Agârbiceanu). Rezultatul lor a fost
raportat în 1961.

• Principiul funcționării laserului

Laserul este un dispozitiv complex ce utilizează un mediu activ

laser, ce poate fi solid, lichid său gazos, și o cavitate optică rezonantă.
Mediul activ, cu o compoziție și parametri determinați, primește energie
din exterior prin ceea ce se numește pompare. Pomparea se poate
realiza electric sau optic, folosind o sursă de lumină (flash, alt laser etc.)
și duce la excitarea atomilor din mediul activ, adică aducerea unora din
electronii din atomii mediului pe niveluri de energie superioare. Față de
un mediu aflat în echilibru termic, acest mediu pompat ajunge să aibă
mai mulți electroni pe stările de energie superioare, fenomen numit
inversie de populație. Un fascicul de lumină care trece prin acest mediu
activat va fi amplificat prin dezexcitarea stimulată a atomilor, proces în
care un foton care interacționează cu un atom excitat determină emisia
unui nou foton, de aceeași direcție, lungime de undă, fază și stare de
polarizare. Astfel este posibil că pornind de la un singur foton, generat
prin emisie spontană, să se obțină un fascicul cu un număr imens de
fotoni, toți având aceleași caracteristici cu fotonul inițial. Acest fapt
determină caracteristică de coerență a fasciculelor laser.
Rolul cavității optice rezonante, formată de obicei din două oglinzi
concave aflate la capetele mediului activ, este acela de a selecta fotonii
generați pe o anumită direcție (axa optică a cavității) și de a-i recircula
numai pe aceștia de cât mai multe ori prin mediul activ. Trecerea
fotonilor prin mediul activ are ca efect dezexcitarea atomilor și deci
micșorarea factorului de amplificare optică a mediului. Se ajunge astfel
la un echilibru activ, în care numărul atomilor excitați prin pompare este
egal cu numărul atomilor dezexcitați prin emisie stimulată, punct în care
laserul ajunge la o intensitate constantă. Având în vedere că în mediul
activ și în cavitatea optică există pierderi prin absorbție, reflexie parțială,
împrăștiere, difracție, există un nivel minim, de prag, al energiei care
În funcție de tipul mediuluitrebuie furnizată mediului activ pentru
a se obține efectul laser. activ și de modul în care se realizează
pomparea acestuia laserul poate funcționa în undă continuă sau în
impulsuri. Primul maser și primul laser funcționau în regim de impulsuri.
• Caracteristicile fasciculului laser
Intensitate
Simbolul „Pericol de radiaţie laser”.

În funcție de tipul de laser și de aplicația pentru care a fost

construit, puterea transportată de fascicul poate fi foarte diferită. Astfel,
dacă diodele laser folosite pentru citirea discurilor compacte este de
ordinul a numai 5 mW, laserii cu CO2 folosiți în aplicații industriale de
tăiere a metalelor pot avea în mod curent între 100 W și 6000 W. În mod
experimental sau pentru aplicații speciale unii laseri ajung la puteri mult
mai mari; cea mai mare putere raportată a fost în 1996 de 1,25 PW
(petawatt, 1015 W).
• Monocromaticitate
Majoritatea laserilor au un spectru de emisie foarte îngust, ca
urmare a modului lor de funcționare, în care numărul mic de fotoni inițiali
este multiplicat prin „copiere” exactă, producând un număr mare de
fotoni identici. În anumite cazuri spectrul este atât de îngust (lungimea
de undă este atât de bine determinată) încât fasciculul își păstrează
relația de fază pe distanțe imense. Aceasta permite folosirea laserilor în
metrologie pentru măsurarea distanțelor cu o precizie extrem de bună,
prin interferometrie. Aceeași calitate permite folosirea acestor laseri în
holografie.

• Direcționalitate

În timp ce lumina unei surse obișnuite (bec cu incandescență, tub

fluorescent, lumina de la Soare) cu greu poate fi transformată într-un
fascicul paralel cu ajutorul unor sisteme optice de colimare, lumina laser
este în general emisă de la bun început sub forma unui fascicul paralel.
Aceasta se explică prin acțiunea cavității optice rezonante de a selecta
fotonii care se propagă paralel cu axa cavității. Astfel, în timp ce un
reflector obișnuit de lumină, orientat de pe Pământ spre Lună, luminează
pe suprafața Lunii o suprafață de aproximativ 27.000 km în diametru,
fasciculul unui laser nepretențios cu heliu-neon luminează pe Lună o
suprafață cu diametrul mai mic de 2 km. Folosind laseri mai performanți
și având la dispoziție pe suprafața Lunii retroreflectoare (colțuri de cub,
care reflectă lumina incidentă pe aceeași direcție) a fost posibilă
determinarea cu foarte mare precizie a distanței de la Pământ la Lună.

• Măsuri de securitate

Pentru protecția muncii, cei care folosesc laseri trebuie să știe

întotdeauna cu ce tip de laser au de a face. Din punctul de vedere al
pericolului pe care îl reprezintă fasciculul laser asupra omului (în
principal reţină și pielea), laserii sunt clasificați în patru clase. În prezent
clasificarea laserilor nu se face la fel în toate țările, dar se fac pregătiri
pentru ca aceste clase să fie definite la fel la nivel internațional. Lucrul
cu laseri periculoși impune folosirea de ochelari de protecție, care
absorb radiația luminoasă la lungimea de undă a laserului folosit și
permit vederea în celelalte regiuni ale spectrului.
• Clasa I este specifică echipamentelor industriale care au zona de
acționare a fascicolului laser acoperită în totalitate, deci nu există
posibilitatea apariției unor reflexii nedorite. Această clasă de laseri
este cea mai sigură și nu necesită din partea operatorilor umani care
deservesc echipamentul laser să poarte echipament de protecție
optică (ochelari speciali sau mască).
• Clasa II
• Clasa IIIa
• Clasa IIIb
• Clasa IV - sunt laseri care nu sunt prevăzuți cu nici o formă de
protecție optică, fiind echipamente care pot fi ușor adaptate oricărui
tip de prelucrări industriale. Identificarea unor astfel de echipamente
laser se poate reliza privind eticheta lipită pe camera rezonantă pe
care este inscripționat cuvântul OEM, alături de care se regăsește
cuvântul CLASS IV.

• EMISIA SPONTANĂ

Înțelegerea fenomenului de emisie spontană presupune un model cu

două nivele de energie, nivelul 1 (Level 1) şi nivelul 2 (Level 2), al unui
atom sau moleculă unui material oarecare cu energie egală cu valorile
corespunzătoare E1 şi E2 (E1 < E2).
Cele două nivele energetice pot fi alese aleatoriu din infinitul grup de
nivele ale atomului.
Este mai simplu că nivelul de energie cel mai scăzut (ground level)
să fie nivelul 1.
Presupunem că atomul se află în mod normal la nivelul 2 de
energie.
Din relaţia E2 > E1, reiese că atomul tinde să emită spontan energia
(emisie de degradare) și să treacă la Nivel 1 (Level 1). Diferența
corespunzătoare de energie E2- E1 este emisă de atom în formă de
unda eletromagnetica (em). Fenomenul poartă numele “emisia
spontană” sau “radiativa”
(spontaneous emission or radiative).
Frecvența v0 undei electromagnetice emise spontan se exprima prin
expresia cunoscută
în care h este constanta lui Planck.

Emisia spontană este caracterizată deci de emisia unui foton de

energie hv0 = E2 - E1
la trecerea între Level 2 spre Level 1.

Presupunem acum ca atomul se află inițial în poziția Level 2 şi

unda electromagnetică em cu frecventă v = v0 ( egală cu frecvența
undei emise spontan) afectează materialul experimentului.

• EMISIA STIMULATĂ

Datorită faptului că această undă electromagnetică are frecventă

egală cu frecvenţa atomică, exista probabilitatea că unda să forțeze
transiția 2 – 1 a atomului.
Diferența E2 – E1 va fi emisa sub formă de unda electromagnetică
(em) aditivă undei care a creat-o.

Acest fenomen este numit “emisie stimulată” (stimulated emission).

Exista o diferenţa fundamentală între emisia spontană şi cea

stimulată.
În emisia spontană, atomii emit undă em cu faza diferită de cea a
undei unui alt atom.
În emisia stimulată fenomenul este inițiat forțat de unda incidentă;
întreaga undă electromagnetică emisă de atom are direcția și faza undei
de stimulare.

Presupunem acum ca atomul se află inițial la Level 1

Energia se află la nivelul cel mai scăzut și atomul va păstra

acest nivel până la momentul în care un stimulant exterior va modifica
balanta energetică.
Presupunem că undă em cu frecventă v - v0 afectează materialul
experimentului.

În acest caz există probabilitatea ca atomul să fie ridicat la nivelul

energetic Level 2.

Diferența E2 – E1 necesară tranziției 1 – 2 a atomului, este

energia undei incidente em.
Acest process este numit “absorție” (absorption).

• LASER – LUMINA AMPLIFICATĂ prin STIMULAREA EMISIEI

RADIAŢIEI

De la stânga la dreapta (sus): raze gamma, raze X, raze ultraviolete,

spectrul vizibil, infraroşu, microunde, unde radio. Jos: spectrul vizibil
lărgit interval violet (400nm) la roşu (700nm).
 Să considerăm două niveluri de energie arbitrare 1 şi 2 ale unui
material. N1 şi N2 sunt populaţiile lor respective. În cazul în care o undă,
cu un flux de fotoni F se deplasează de-a lungul axei z în material,
dF modificarea elementară dF din acest debit de-a lungul lungimii
elementare DZ a materialului se datorează proceselor de emisie
stimulată şi proceselor de absorbţie, care au loc această regiune.
Fie S secţiunea transversală a fasciculului. Schimbare în număr între
fotoni de intrare şi ieşire în unitatea de timp este SDF. Deoarece fiecare
proces stimulat creează un foton în timp ce fiecare absorbţie
îndepărtează un foton, SDF trebuie să fie egală cu diferenţa dintre
emisie stimulată şi evenimentele de absorbţie care au loc în volumul din
schiţă pe unitate de timp.

În acest caz se poate spune că o inversare de populaţie există în

material.

Acest lucru înseamnă că diferenţa de populaţie are un semn opus a

ceea ce se produce în mod normal în domeniul de aplicare al echilibrului
termodinamic.

Un material în care înversiunea populaţie este produs este definit un

mediu activ.
Dacă frecvenţa de tranziţie v0 se încadrează în regiunea optică,
amplificatorul se numeşte LASER, un acronim obţinute de la Lumina
Amplificată prin emisia stimulată a radiaţiei.

• OSCILATOR

Pentru a obţine un oscilator dintr-un amplificator, feedback pozitiv

adecvat trebuie să fie introdus.
În cazul unui laser, feedback-ul este obţinut prin poziţionarea
materialului activ între două oglinzi foarte reflectorizante, cum ar fi
oglinzi paralele în schiţa de mai jos. În acest caz, unda care călătoreşte
perpendicular pe oglinzi, reflectă înainte şi înapoi între cele două oglinzi
şi este amplificată la fiecare trecere prin material activ.

Dacă una dintre cele două oglinzi este parţial transparenta, există o
rază laser la ieşire.

• POMPAREA – NIVELE MULTIPLE DE ENERGIE

Să considerăm modul de a produce inversiunea populaţiei într-un

anumit material.
Iniţial, pare posibil să se realizeze inversiune populaţiei prin interacţia
materialului cu o undă em suficient de puternică, de exemplu, venind de
la o lumină suficient de puternică, cu frecvenţa v = v0.
În cazul în care incidenţa undei produce mai multe tranziţii 1-2 decât 2-
1, am putea spera că procesul se va încheia cu inversiune de populaţie.
Se poate observa imediat că un astfel de sistem nu ar funcţiona (cel
puţin în stare stabilă).
Această situaţie este cunoscut că fenomenul de saturaţie cu două
nivele.
 Cu doar două niveluri, 1 şi 2, prin urmare, este imposibil de a
produce o inversare populaţie.
Să analizăm funcţionarea lasere cu trei sau patru niveluri, în
funcţie de numărul de niveluri de utilizat.

Într-un laser cu trei nivele, atomii sunt ridicaţi de la nivelul 1 (la sol),
la nivelul 3.
Dacă materialul se comporta astfel încât un atom ridicat la nivelul 3,
coboară rapid la nivelul 2 (dezintegrare rapidă non-radiativa), o inversare
de populaţie poate fi obţinuta între Nivelul 2 şi 1.
Într-un laser cu patru nivele, atomii sunt ridicaţi de la nivelul sol
(pentru comoditate va fi numit Nivel 0) la nivelul 3. Dacă atomii coboară
rapid la nivelul 2, o inversare de populaţie poate fi obţinuta ca mai sus,
între Nivel 2 şi 1. Odată ce începe oscilaţia atomii sunt transferaţi la nivel
1 prin emisie stimulată. Pentru funcţionarea în modul undă continuă
(CW), prin urmare, este necesar ca tranziţia 1-0 să fie de asemenea
foarte rapidă (dezintegrare non-radiativa rapidă).
Materialul activ este susţinut în oscilaţie prin pompare optică sau
pompare electrică.

• POMPARE OPTICĂ

Pomparea Optică de la o sursă incoerentă, lumină provenind dintr-o

lampă puternică, este absorbită de mediul activ, într-un mod care ridica
atomii la nivelul nivelul superior de laser.
Această metodă este adecvată în special în stare solidă sau laser
lichid (coloranţi laser). Mecanismele de lărgire a liniilor spectrale în
solide şi lichide, de fapt, produc o creştere considerabilă. În acest fel,
este de preferat să acţioneze cu spectre mai luminoase, mai degrabă
decât benzi foarte înguste.
Surse laser pentru activitate continuă sau în impulsuri de undă,
eficiente şi puternice, cu mai multe lungimi de undă, au făcut pomparea
optică cu laser, atractivă şi practică. În acest caz, linia îngustă emisă de
o sursă laser adecvată este absorbită de mediul activ.
Acest lucru implica ca lungimea de undă laser să fie cuprinsă în
benzilor de absorbţie a mediului. Reţineţi că monochromatica laser nu
limitează laser de pompare la lasere în stare solidă şi lichida dar poate fi
aplicată, la lasere gaz în cazul în care se poate constata că linia emisă
de laser de pompare coincide cu o linie de absorbţie a mediului în care
urmează să fie pompat.

• POMPAREA ELECTRICĂ

Se realizează de obicei printr-o descărcare electrică suficient de

intense şi este adecvată în mod special pentru lasere gaz şi lasere
semiconductoare.
Lasere gaz nu folosesc lampa de pompare, deoarece liniile lor de
absorbţie sunt, în general, mult mai restrânse decât bandă largă a unei
surse de lumina de acest tip.
Pomparea electrică într-o diodă p-n sau p-i-n, este mai convenabilă
datorită faptului că printr-un semiconductor este posibil să treacă un
curent suficient de mare.
• LASER - PROPRIETĂŢI

Radiaţia laser este caracterizată printr-un grad foarte ridicat de

monocromacitate, coerenţă, direcţionalitate şi luminozitate. O a cincea
proprietate poate fi adăugata:
“scurtă durată”, care se referă la posibilitatea de a produce un impuls
luminos foarte scurt;
o proprietate mai puţin fundamentală, dar foarte importantă.

• Monocromacitate

Această proprietate se datorează următoarele circumstanţe:

1. numai un val em cu frecvenţa v0 poate fi amplificat.
2. în funcţie de poziţia oglinzilor care formează cavitatea
rezonatorului, oscilaţia poate avea loc numai la frecvenţele
de rezonanţă ale acestei cavităţii.

Acest lucru conduce la o lăţime spectrală mult mai restrânsă decât

laser (până la 10 ordine de magnitudine) comparat cu lăţimea spectrală
2 -> 1 de tranziţie, observat în emisia spontană.
• COERENTĂ

Pentru orice undă em, putem introduce două concepte: coerenta

spaţială şi coerenta temporală.
Pentru a defini coerenta spaţială, se considera în timp t = 0, două
puncte P1 şi P2, poziţionate pe partea din faţă a undei em cu E1 (t) şi
E2 (t) valorile corespunzătoare celor două puncte în câmpul electric.
Prin definiţie, diferenţa dintre fazele celor două câmpuri la timpul t = 0
este zero. Dacă această diferenţă rămâne zero în orice moment t> 0, se
spune că există o coerenţă perfectă între cele două puncte.
Dacă această coerenţă are loc pentru orice pereche de puncte de pe
partea din faţă a undei em,
unda are o coerentă spaţială perfectă.

În practică, dacă pentru orice punct P1, punctul P2 trebuie să se afle

într-o anumită zonă limitată în jurul P1 în scopul de a avea corelare de
fază bună, se poate spune că unda este coerenta spaţial parţial şi,
pentru orice punct P, se poate introduce o zonă Ac numită zona de
coerenţa a punctului P.
Pentru a defini coerenta temporală, să considerăm câmpul electric al
undei em, într-un punct dat P, în timp t şi t + T. Dacă, pentru o întârziere
de timp T, diferenţa de fază în câmpul electric rămâne stabilă pentru
orice moment t, există o coerenţă temporală în timpul T.
 Dacă acest lucru are loc pentru orice valoare T, undă em se afla în
coerenţă temporală perfectă.
Dacă, totuşi, acest lucru se întâmplă pentru o valoare T cu întârziere
cu 0 <T <A, atunci unda este coerentă temporal parţial, cu timpul de
coerenţă egal cu A.

• DIRECŢIONALITATE

Această proprietate este o consecinţă directă a faptului că mediul

activ este poziţionat într-un rezonator cu cavitate. De exemplu, într-o
cavitate cu suprafeţe paralele, doar o undă care se propagă în direcţie
ortogonală oglinzilor (sau într-o direcţie foarte apropiată) poate fi
susţinută de către cavitate.
Pentru a înţelege pe deplin proprietăţile direcţionale ale unui fascicul
laser (în general, orice undă em), este bine să analizăm doar un fascicul
cu coerenţă spaţială perfectă.
Dar şi în acest caz, un fascicul cu deschidere limitată are divergenţe
inevitabile din cauza difracţiei, fapt exemplificat în diagrama de mai jos.
Un fascicul de lumină este incident pe un ecran S cu deschiderea D.

Conform principiului enunţat de Huyghens partea frontală a undei pe

suprafaţă P în spatele ecranului, poate fi obţinuta prin suprapunerea
undelor elementare emise la fiecare punct de deschidere.
În acest fel se poate observa că, din cauza dimensiunilor deschiderii
D, fasciculul are o valoare de divergenţă limitată, theta. Valoarea relativă
poate fi obţinuta prin teoria difracţiei.

Pentru o distribuţie arbitrară de amplitudine, vom obţine

în cazul în care λ şi D sunt lungimea de undă şi diametrul fasciculului
respectiv.
Factorul β este un coeficient numeric, a cărui valoare depinde de
configuraţia distribuţiei amplitudinii. Un fascicul are difracţie limitată dacă
divergenţa poate fi exprimată ca în ecuaţia precedenta.
Discuţia generală cu privire la proprietăţile direcţionale ale undelor
em este încheiata precizând că în condiţii adecvate, fasciculul de ieşire a
unui laser poate avea difracţie limitată.

• Luminozitatea

Luminozitatea unei surse este definită ca fiind puterea emisă pe

unitatea de suprafaţă a unui unghi solid. dS este zona elementară în
punctul O din sursă.
DP de putere emisă de dS într-un unghi solid d_ de-a lungul axei OO’
poate fi scris ca:
Suma B se numeşte luminozitatea sursei la punctul O de-a lungul axei
OO’.
Această cantitate, în general, depinde de coordonatele polare, direcţia
de OO’ şi natural din punctual O.
Când B este o constantă, sursă este declarată a fi izotrop (sau o sursă
Lambertian).
Luminozitatea este cel mai important parametru al unui fascicul laser
sau, al unei surse de lumină.

Pentru a ilustra acest punct, să ne amintim că dacă formăm o imagine

cu ajutorul unei surse de lumina printr-un sistem optic şi dacă
presupunem că obiectul şi imaginea se afla în acelaşi mediu (de pildă
aer), se verifica ca luminozitatea imaginii este totdeauna mai redusă
decât cea a sursei (corect doar dacă sistemul optic formează imaginea
fără a pierde din lumină emisă de sursa).
Un fascicul laser de putere moderată (câţiva miliwaţi) are luminozitate
de multe ordine de mărime mai mare comparat cu surse mai luminoase
convenţionale (de exemplu, o diodă sau o lampă). Acest lucru se
datorează în principal proprietăţii de direcţionalitate foarte mare a
fasciculului laser. Aceasta înseamnă că intensitatea maximă, produsă în
planul focal al unui obiectiv poate fi mai multe comenzi de magnitudine
mai mare pentru un fascicul laser, comparativ cu cea a unei surse
convenţionale.
Astfel, intensitatea unui fascicul laser concentrat în focus poate atinge
valori foarte mari, o caracteristică utilizată în multe aplicaţii.
• Nd: YAG LASER

Termenul “laser solid state” (laser în stare solidă) este în general

rezervat pentru categorii laser care au ioni dopaţi ca impurităţi într-o
matrice dielectrică transparenta (cristalină sau sticlă). Laserele
semiconductoare nu sunt incluse în această categorie, mecanismele de
pompare şi acţiunea laser sunt total diferite.
Ionii aparţin seriei de elemente de tranziţie în tabelul periodic, în
special ionii de pământ rar (RE) şi sunt folosiţi în mod general ca
impurităţi active. Oxizi sunt cel mai des folosiţi pentru cristale matrice, de
exemplu, Al2O3 (granat), împreună cu fluoruri, ca YLiF4 (abreviat la
YLF).
O comparaţie între oxizi şi fluoruri indică faptul că oxizii sunt mai duri,
cu proprietăţi mecanice şi termomecanice mai bune (limita mai mare de
rupere la căldură).
Fluoruri, au proprietăţi termooptice mai bune. Sticla pe bază de silicat
(pe baza SiO2) sau din familia fosfat (bazat pe P2O3) a fost folosită
până în prezent numai pentru ioni de soluri rare.
În comparaţie cu cristale, multe categorii de sticlă au temperaturi foarte
scăzute de topire, prin urmare, sunt mai uşor de produs şi mai puţin
costisitoare la dimensiuni mari.
Suplimentar, diverse categorii de sticlă au conductivitate termică foarte
mică (aprox. un ordin de mărime), cu proprietăţi termomecanice şi
termooptice superioare.
Nd:YAG laser (ytriu aluminiu Garnet) este un laser în stare solidă
care face uz de un cristal granat dopat cu neodim de ytriu şi aluminiu ca
active laser Nd: Y3Al5O12.
 Materialul dopat este neodim trivalent care înlocuieşte ytriu, ai căror
atomi au aproximativ aceleaşi dimensiuni (doping de înlocuire). În mod
normal, cristalul este dopat cu 1% din greutate cu neodim.

Funcţionarea Nd: YAG Laser a fost demonstrat prima oară de

Geusic şi alţii de la Bell Laboratories în anul 1964. Laserer Nd: YAG sunt
pompaţi optic cu o lumină stroboscopica sau cu dioda laser.
Acest tip de laser este unul dintre cele mai comune şi are o mare
varietate de utilizare. În mod obişnuit, emite lumina cu lungime de undă
de 1064 nm, în gama infraroşu, dar exista tranziţii la 940, 1120, 1320 şi
1440 nm, urmând diviziunea laser de tranziţie datorită efectului Stark.

Laser Nd: YAG poate funcţiona în modul “undă continuă” sau

“impuls”. Modul de funcţionare “impuls” este utilizat de obicei în Q-
comutare. Un comutator electro-optic introdus în cavitatea rezonatorului
rămâne închis până cristalul atinge inversiunea maximă a populaţiei şi
se permite deschiderea laser pentru descărcarea unui impuls de putere
foarte mare.
În acest fel, este posibil se ating puteri de 20 de megawaţi la ieşirea
optică, cu o durată a impulsului de mai puţin de 10 nanosecunde.
Nd: YAG Laser absoarbe în cea mai mare parte intre 730-760 nm şi
790-820 nm a spectrului.
Prin urmare, cel mai bun stimulent este furnizat de lumini tip Krypton
stroboscopic, care emit multă energie luminoasă la aceste frecvenţe, în
loc de lămpi xenon obişnuite.
Cantitatea de neodim dopat în cristal este stabilită în funcţie de
utilizarea proiectată:
o undă laser continuă necesită un dopaj mult mai scăzut, în timp ce un
laser conceput pentru a funcţiona cu impulsuri va avea un dopaj mai
mare pentru a atinge performanţe acceptabile.

• Aplicaţii Terapeutice

Laser Nd: YAG este utilizat pe scară largă în oftalmologie pentru:

• a corecta opacifierea spatelui capsular (intervenţie post-cataractă): în
esenţă, capsula care susţine cristalul artificial (în locul celui natural)
devine transparenta. Perforări de diametru redus sunt efectuate în
trabecolatum, o structură a ochiului care permite trecerea umorii
apoase.Presiunea intraoculară este redusă.
• a trata pacienţii cu glaucom îngust şi unghi larg (în cazul în care nu
mai răspund la tratamentele farmacologice pe bază de picături pentru
ochi). Presiunea intraoculară este redusă. În acest caz
laser-ul este folosit pentru a perfora iris-ul,

Nd: YAG laser, versiuni în armonica a doua (532 nm) sunt folosite în
loc de lasere argon pentru fotocoagulare panretinica la pacienţii cu
retinopatie diabetică.

• Stomatologi utilizează aceste lasere pentru intervenţii chirurgicale

pe ţesutul moale al cavităţii orale:
1. gingivectomie
2. uscaread groovelor parodontale
3. frenulectomie,
4. biopsii şi coagulare de site-uri donator.

În dermatologie acest laser este utilizat în comutat în Q-mode pentru a

elimina aluniţe şi tatuaje.

• CO2 LASER (GAZ)

Laser pe bază de dioxid de carbon (CO2 laser) este unul dintre cele
mai vechi lasere cu gaz (inventat de către Kumar Patel de la
laboratoarele Bell în 1964) şi este încă printre cele mai utile. Laserele de
dioxid de carbon sunt lasere cu undă continua şi pot avea o putere mai
mare decât cele disponibile în comerţ. Laser CO2 produce un fascicul
de lumina infraroşie cu benzi principale de lungime de undă, care sunt
concentrate în jurul 9.4 şi 10.6 micrometri.

• Aplicaţii Terapeutice

Din cauza nivelului ridicat de putere disponibil (împreună cu un cost

rezonabil), lasere CO2 sunt frecvent utilizate în aplicaţii industriale
pentru tăiere şi sudare, în timp ce lasere mai mici ca nivel de putere sunt
utilizate pentru a modifica materiale de natura diversă.
Ele sunt foarte utile în procedurile chirurgicale, deoarece apa
(componenta principală a ţesuturilor biologice) absoarbe această
frecvenţă - lumină foarte bine.
Exemple de utilizare medicală:
• chirurgie laser
• tratament de suprafaţă a pielii (laser de ridicare), în esenţă constă
în arderea pielii pentru a promova formarea de colagen
• dermo-abraziune

Cercetătorii din Israel experimentează lasere CO2 în scopul de a

suda ţesut uman,
ca o alternativă la cusături tradiţionale.

Terapia cu laser cu nivel de putere scăzut (LLLT, cunoscută sub

numele de photobiomodulatie, terapie cu laser rece şi biostimulare cu
laser) este o tehnică medicală emergentă în care expunerea la lumina
unui laser cu nivel de putere redus este utilizată pentru a stimula sau
inhiba funcţia celulară, într-un mod care eventual, duce la beneficii
clinice. Tehnică este de asemenea cunoscută ca terapie cu laser şi foto
terapie, termeni folosiţi uneori pentru a descrie altă tehnică medicală sau
para-medicala (Chiropractica).

• LASER SEMICONDUCTOR

Semiconductor este un laser în care mediul activ este un semiconductor

similar cu cel al unei diode luminescente. Laser semiconductor cel mai
folosit şi practic este format în principiu dintr-o joncţiune PN alimentată
de curent electric injectat.

Tipuri de lasere semiconductoare

Structura simplă de laser cu semiconductori descrisa anterior, este

extrem de ineficienta. Puterea necesară permite funcţionarea doar în
mod impuls pentru disiparea energiei de activare fără a fi deteriorate.
Aceste unităţi nu sunt utilizate în această formă şi importanţa lor este
istorică.

• Laser cu Dublă Heterostructura

În aceste unităţi, un strat de material cu banda energetică redusă

este amplasat între două straturi, cu bandă largă. Un cuplaj de materiale
utilizate în mod obişnuit este arseniură de galiu (GaAs), cu arseniură de
galiu şi aluminiu (AlxGa (1-x).Fiecare joncţiune între benzile de energie a
diverselor materiale este numită heterostructura, aşa se explica originea
numelui acestui tip de laser (DH).
Avantajul unui laser de tip DH consta în faptul că regiunea în care
electronii liberi şi lacunele există simultan, regiunea activa este limitată
la stratul central, subţire. Aceasta înseamnă că multe cupluri electron-gol
pot contribui la amplificare. De asemenea, lumină este reflectată de
heterojoncţiune. Ca urmare, lumină este spaţial limitată la regiunea
în care are loc amplificarea.

• LASER TIP FÂNTÂNA CUANTICĂ

O sursă cuantică laser este o diodă laser în care regiunea activă a

dispozitivului este atât de îngustă încât apare o confinare cuantică.
Lungimea de undă a luminii emise de o sursă cuantum cu laser este
determinată de lăţimea regiunii active, mai degrabă decât doar decalajul
de banda de material din care este construit. Acest lucru înseamnă că
lungimile de undă pot să fie mult mai scurte decât de la diode laser
convenţionale, folosind un material semiconductor special.
Eficienţa unei asemenea surse este mai mare decât o diodă laser
convenţionala.
Lasere din materiale semiconductoare poate fi integrate pentru a
forma surse de putere foarte mare
(în modul de undă continuă şi modul puls).
Laserele semiconductoare sunt numeric cele mai frecvente, cu
vânzări de aproximativ 733 milioane unităţi, faţă de 131 de mii din alte
tipuri.
Medicina şi Stomatologia în special au găsit multe aplicaţii noi pentru
lasere semiconductoare.
Formatul mic al unui instrument laser şi uşurinţa utilizării sunt o bază
atractivă pentru aplicaţii clinice şi terapeutice preferate în procedurile
care implică ţesuturile moi, în virtutea afinităţii speciale a hemoglobinei
faţă de radiaţii între 800 şi 900 nm, în special dacă o hemostază
calitativă este necesară.
Rolul acestui laser în domeniul LLLT de terapie este foarte important.
Terapia cu laser nivel scăzut (LLLT, de asemenea, cunoscut sub
numele de fotobiomodulatie, terapia cu laser rece şi biostimulare cu
laser) reprezintă o tehnică medicală emergenta în care expunerea la
lumina de un laser de putere redusă este utilizată pentru a stimula sau
inhiba funcţia celulară şi a creea beneficii clinice. Tehnică este de
asemenea cunoscută ca terapie cu laser şi foto terapie.
Uneori termenii sunt folosiţi pentru a descrie şi alte tehnici medicale sau
para-medicale (Chiropractica).
Lungimi de undă specifice cu intensitate determinată (sau radiaţii -
a utiliza termenul tehnic corect) generată de laser, pot afecta pozitiv
regenerarea ţesuturilor sau/şi inhiba proceselor de inflamaţie sau durere.
Mecanismul exact, în curs de explorare, indica un proces fotochimic.Se
verifica şi influenţa încălzirii locale a ţesutului, urmare a tratamentului.
Efectele biologice şi fiziologice observate includ schimbări în
permeabilitate, mai des al membranelor celulare de ATP şi oxid nitric.
Aplicaţii clinice efective includ tratamentul leziunilor complexe pe
părţi ale ţesuturilor moi, dureri acute şi cronice. Mai puţin interesante
sunt efectele de regenerare a nervilor şi soluţia de jingling.
Rezoluţia infecţiilor virale şi bacteriene a fost dovedită, dar nici un
mecanism plauzibil nu a fost propus ca explicaţie.
 O aplicaţie interesantă clinic este tratamentul inflamaţiilor cronice,
în cazul în care efectele posibile, anti-inflamatorii, ale radiaţiilor şi
combinaţii specifice “poziţia-doză” de laser câştigă teren în raport cu alte
tehnici (FANS) farmacologice.